So, cum e cu relativismul etic?

Mai demult, cei de la Bookblog au publicat o recenzie a cartii „Arsa de vie”,

scrisa de Souad, victima a unei tentative de „crima din onoare”. Ce se intamplase, foarte
pe scurt: fata a ramas insarcinata, inainte de casatorie. Comunitatea in care traia tanara
avea reguli extrem de stricte: din momentul in care a devenit cunoscut faptul ca ea „a
pacatuit”, Suad trebuie să moară, conform tradiţiei, altfel întreaga familie ar fi fost
alungată din sat. Din fericire Souad a fost salvata de Jacqueline, voluntara pentru Terre
des Hommes si a ajuns sa scrie cartea asta - carte in jurul caria a pornit o foarte aprinsa
dezbatere.
Si n-ar fi asta singurul caz de „discutii aprinse” pe care le vezi/auzi prin
blogosfera sau pe forumuri despre problema „crimelor din onoare” din tarile arabe si nu
numai. Desi, intuitiv, ar parea cam greu de crezut ca nu este legitim sa te revolti fata de
uciderea unei fiinte omenesti, in numele unor dogme sau traditii ale comunitatii, cei care
s-au aratat revoltati de „crimele din onoare” au fost combatuti de catre alti participanti la
discutie, cu argumente mai mult sau mai putin bune. Acestora din urma vreau sa le
raspund eu acum: tot cu argumente.
Am vazut de cateva ori reactia asta: „Bai, inainte sa criticati ce se intampla la aia,
uitati-va la noi. Si la noi isi omoara barbatii nevestele din gelozie; si la noi exista violenta
in familie, si inca ohohooo-cata”.
Asta nu rezolva, insa, deloc problema (iar cine stie un pic de logica ar putea sa
dentifice aici si un argument ad hominem de tip „tu quoque”). Adica noi zicem „nu e bine
ca femeile sunt omorate in Arabia Saudita” si tu zici „da’ stiti, si in Romania sunt femei
omorate”. Chestie din care - cat se poate de logic vorbind - un interlocutor poate sa
inteleaga ca tu esti de parere ca e OK ca femeile arabe sa fie omorate, pentru ca si in
Romania se intampla, ori este un fapt universal recunoscut ca purtarea barbatului roman
fata de nevasta-sa reprezinta etalonul perfect de moralitate.
Simplul fapt ca ceva se intampla intr-o anumita societate cu o anumita
regularitate nu ii poate conferi legitimitate- de la David Hume incoace stim ca daca intr-
un rationament premisele sunt de tip „ceva este...” nu ai cum sa-ti iasa concluzia cu „ceva
trebuie...”.
Alte critici au fost un pic mai intemeiate. Multe ar putea fi grupate in jurul
urmatoarei idei: „societatea lor are alte standarde morale decat societatea noastră. Pentru
ei chiar este un lucru profund imoral sa ai relatii sexuale inainte de casatorie - si este
normal sa-i pedepsesti pe cei care incalca morala. Sa-i criticam la modul acesta ar
insemna sa le impunem standardele noastre”. Aici apare o problema un pic mai delicata:
relativismul etic. (As in: fiecare societate are morala ei, si nu trebuie sa ne bagam unii
peste convingerile morale ale altora)
Dar sa ne gandim un pic: e intemeiat relativismul etic? Hai sa vedem:
OK... orice societate are anumite traditii, norme si obiceiuri. Conform traditiei din
comunitatea unde traia Suad, este imoral sa faci sex inainte de casatorie; este insa
acceptabil (si poate fi chiar obligatoriu) sa-ti ucizi rudele care au facut acest lucru. Este
chestia asta valida din punct de vedere etic? Daca relativismul ar fi o teorie buna, atunci
ar trebui sa zicem ca da. Daca analizam problema rational, s-ar putea sa ajugem la
concluzia ca nu. So...
Pentru etica este esentiala intrebarea: „DE CE trebuie sa ne comportam intr-un
anumit fel?” Trebuie sa existe temeiuri pentru normele noastre morale; altfel, ele ar fi
arbitrare si, in consecinta, etica ar fi complet lipsita de sens (ne-am putea imagina un
sistem etic in care tot ceea ce este interzis pentru noi devine obligatoriu si invers; iar
acesta nu ar fi cu nimic mai bun decat al nostru, ambele fiind oricum arbitrare). In cazul
in care consideram ceva ca fiind „bun” doar fiindca este dictat de o entitate de tipul
traditiei, legii sau divinitatii, vom fi nevoiti sa excludem orice fel de temeiuri rationale ale
actiunii morale si sa acceptam arbitrarul (chestia asta o spunea James Rachels- un filosof
care imi place mie foarte mult). Ori, „Traditia trebuie respectata pentru ca este traditie”
constituie un argument circular.
Astfel, este indoielnic faptul ca niste norme arbitrare, dictate de traditie, chiar
daca aceasta ar reprezenta un relativ consens, ar fi preferabile, obiectiv, unor norme
bazate pe ratiune si argumente valide: chiar daca majoritatea populatiei ar considera ca
pamantul este plat si ca soarele se roteste in jurul acestuia, predictiile astronomice facute
de minoritatea care considera ca pamantul este rotund si se invarteste in jurul soarelui ar
fi mai exacte. In plus, daca normele morale sunt arbitrare, la intrebarea (perfect legitima,
in conditiile in care nu avem niciun temei rezonabil pentru a considera ca regulile dupa
care si-au dus viata stramosii nostri ar fi infailibile!) „de ce asa si nu altfel” nu ni s-ar
putea raspunde decat prin apel la coercitie. Ori, pentru a se vorbi despre etica, este
necesar sa existe libertatea indivizilor umani ca subiecti ai moralitatii.
Un argument in plus impotriva relativismului care ar putea justifica acte de felul
uciderii celor care nu respecta normele traditionale (formulat de Ophelia Benson -
butterfliesandwheels.com): Daca gandim cultura ca un set de norme la care un grup de
persoane adera- in momentul in care o persoana contesta acele norme, in ce fel mai este
aceea „cultura ei?” „E destul de ciudat felul în un mod de gandire care isi propune sa ia
partea celor asupriti de multe ori ajunge sa ia apararea celor care oprimeaza, in numele
multiculturalismului. Un mare numar de practici ar putea fi etichetat „cultura lor”:
crimele pentru zestre, pruncuciderea, mutilarea genitală a femeilor, sclavia, munca forţată
a copiilor, inrolarea copiilor in armata, sistemul de caste, violenta in familie, abuzurile
sexuale sau sharia. Toate acestea fac parte din „cultura” cuiva, tot asa cum crima face
parte din „cultura” ucigasului iar violul din cea a violatorului. Dar de ce doar acestia sa
aiba dreptul de a valida ideea de cultura? Oare femeile, sclavii, copiii-soldati din aceste
culturi au avut vreodata ocazia sa hotarasca ce anume este cultura lor ?”, scrie ea. Suad a
avut vreo putere in a decide ce anume este „cultura ei?”
Putem fi, totusi, pusi in dificultate: adica cum, unele popoare au coduri morale
gresite?
Nu neaparat, hai sa n-o luam chiar asa. Exista sisteme morale coerente (ca de
exemplu majoritatea eticilor de sorginte religioasa) care, intr-adevar, considera ca este
imoral sa faci sex inainte de casatorie; dar totusi, chiar presupunand cu maximum de
bunavointa ca – obiectiv si indubitabil - chiar ar fi imoral, ar justifica asta „crimele din
onoare”? Eu cred ca nu, si sa vedem de ce.
In primul rand, moral nu poti sa fi decat daca esti liber; cand actionezi cu pistolul
la tampla, faci ce ti se cere pentru ca ti-e frica, nu pentru ca ar fi bine. Nu mai stai sa
judeci daca e moral sau nu; si atunci, ce valoare morala ar mai putea avea ceea ce faci?
Familia lui Souad nu i-a lasat dreptul de a alege, nici macar in forma „respecti regulile
sau pleci” - ei au hotarat, pur si simplu, sa o ucida. Un asemenea sistem de reguli este
restrictiv la modul absolut, anihiland orice fel de libertate morala si, deci, orice fel de
valoare morala.
In al doilea rand, este o diferenta intre „ceea ce este moral” si „ceea ce este
legitim”. In principiu o persoana isi poate impune siesi oricate reguli morale doreste (cu
un singur amendament, care tot de legitimitate tine). De exemplu: nu vom fi dispusi sa
acceptam ideea ca cineva isi poate propune siesi maxima de a-si ucide semenii si ca
trebuie sa i se permita acest lucru. In acelasi timp putem accepta ideea ca cineva isi
propune siesi o viata ascetica (spre deosebire de cazul celui care-si propuna sa ucida
semenii, am percepe mai degraba ca pe un abuz interdictia de a lua aceasta decizie in
ceea ce il priveste) - in schimb ne-am revolta daca ar impune, prin forta, acelasi stil de
viata si vecinilor sai.
Daca moralitatea tine, mai degraba, de fiecare dintre noi confruntat cu propria
constiinta, legitimitatea priveste, in primul rand, regulile societatii. Moralitatea (ca
impunere de reguli siesi) poate avea fundamente extrem de diverse: credintele religioase,
principiul celei mai mari fericiri etc.; legitimitatea (ca impunere de reguli celorlalti) poate
avea ca fundament doar un acord de tipul unui contract social incheiat intre subiecti
rationali, liberi si egali. Legitim este ceea ce, sub valul ignorantei, ar fi acceptat de toti;
intr-o alta abordare, ceea ce, in aceeasi situatie, nimeni nu ar putea respinge in mod
rezonabil. Moralitatea raspunde la intrebarile „ce trebuie sa fac?”/„cum trebuie sa
traiesc?”. Legitimitatea raspunde la intrebarea : „Cum trebuie sa procedam in asa fel incat
sa convietuim cat mai pasnic, pastrandu-ne, in acelasi timp, cel mai mare grad de
libertate?”
Am ajunge astfel la concluzia ca ilegitim este ceea ce ii lezeaza pe altii; un act
ilegitim s-a comis numai atunci cand exista victime, victimele fiind „persoane fizice,
concrete, care au suferit daune impotriva vointei lor” (nu e definitia mea, e a lui Rouwen
Ogien). In „sfera privata” a individului - acolo unde ce face el nu-l afecteaza decat pe el
insusi, sau eventual si pe altii, dar care consimt - se pot petrece lucruri morale sau imorale
in functie de diverse standarde, dar care nu mai intra sub incidenta legitimitatii.
Astfel, o persoana care considera (din varii motive) ca este imoral sa faci sex
inainte de a te casatori nu va face sex inainte de casatorie. (Makes sense, doesn’t it?)
Probabil ca va incerca sa-si convinga membrii familiei sau prietenii sa adopte aceeasi
atitudine. Dar daca le va impune aceasa regula sub amenintarea uciderii, asta deja e si
imoral (deoarece anihileaza valoarea morala a actiunii) si ilegitim (deoarece incearca sa
impuna unei alte persoane cu forta ceva care tine de sfera ei privata).
Cred, din acest motiv, ca am avut dreptate sa ma revolt citind povestea trista a lui
Suad. Poate ca ceea ce a facut ea poate fi considerat imoral - dar crima nu este de
justificat prin aceasta.

[nota: nu comentez asupra autenticitatii disputate a povestii lui Suad; I just took
the example to make a point]