Papagali

Papagalii sunt un grup stravechi de pasari, fara rude apropiate cunoscute. Pana nu de mult, se credea ca turturelele sunt cele mai apropiate rude ale papagalilor, dar analiza ADN-ului lor, substanta chimica ce poarta codul genetic dintr-o generatie in alta, indica faptul ca papagalii ar putea fi mai strans inruditi cu bufnitele, cucii, lastunii si pescarusii albastri. Trasaturi distincte Trasatura cea mai distincta a papgalului este ciocul. Acesta consta dinr-o mandibula superioara puternic curbata in jos peste o mandibula inferioara mai mica, curbata in sus. Deasupra mandibulei superioare este ceroma, o portiune fara pene in care se deschid narile. Ciocul papagalului are mobilitate si forta foarte mare, datorita structurii sale unice. Mandibula sa superioara este atasata de craniu printr-o articulatie speciala, atat de flexibila incat pasarea poate sa-si deschida mandibulele foarte larg. Papagalul isi poate folosi ciocul in multe scopuri, de la actiunile delicate de curatire a penelor sau de hranire a puilor, pana la spargerea celor mai tari seminte si nuci. Papagalii sunt cataratori agili, croindu-si drum printre cele mai mici ramuri ale coronamentului padurii pentru a profita de belsugul de fructe, flori si seminte, pe care multe alte vietati de marime similara nu le pot atinge. Ei isi folosesc ciocul si ca pe un

al treilea picior in timp ce se catara, folosindu-l ca pe un carlig pentru a se fixa pe o creanga si apoi, cu miscari coordonate ale gatului musculos si ale picioarelor inainteaza de pe o crenga pe alta. Multi papagali sunt printre pasarile cele mai viu colorate si mai spectaculoase, chiar si speciile cu un penaj mai mohorat, brun, cenusiu sau negru au o pata stralucitoare de pene rosii sau galbene. Papagalul curcubeu din Australia, Noua Guinee si Indonezia Si-a primit numele datorita coloritului uimitor al penajului albastru, portocaliu, galben si verde. Majoritetea papagalilor sunt, insa in principal verzi si, in ciuda stralucirii penelor lor, aceasta culoare le asigura un camuflaj excelent pe fondul frunzisului padurilor. Petele de pene viu colorate estompeaza conturul papagalului si in consecinta, il ajuta sa se ascunda de pradatori . Papagalii petrec mult timp curatindu-si penele cu ciocul, pentru a le mentine intr-o forma cat mai buna. Penele capului se murdaresc de fructe coapte, nectar si alte tipuri de hrana, si de aceea papagalii si-au dezvoltat ritualuri prin care o pasare curata penele alteia, mai ales cele ale capului. Habitatul Majoritatea papagalilor traiesc in paduri tropicale si subtropicale dese, dar exista specii, precum kea din Noua Zeelanda si cacaduul gang-gang din Australia, care supravietuiesc in zona zapezilor montane. Altele, precum papagalul ondulat din Australia si pasarea iubirii a lui Fischer din Africa, traiesc in habitate deschise, desi rar se indeparteaza de copaci. Cateva specii, inclusiv papagalii cu coada lata din Australia, au parasit complet adapostul oferit de copaci. Papagalul nocturn, pana nu demult considerat disparut, traieste pe pajisti desertice, iar ruda sa apropiata, papagalul terestru, traieste pe coasta printre dune de nisip si prin baragane. Este o pasare de noapte, ca si papagalul nocturn. Papagalul de stanca traieste pe ostroave stancoase si dune costale de nisip pana la o distanta de 20 km de tarm. Hrana si modul de hranire Majoritatea papagalilor isi gasesc hrana in varful copacilor, dar unele specii, inclusiv diferiti papagali parakeet, papagalul ondulat , pasarile iubirii papagalii mici, papagalul terestru, papagalul nocturn , kea si kakapo, se hranesc la sol, sau aproape de sol. Multe pasari cacadu se hranesc in copaci si la sol, unde scormonesc dupa radacini, bulbi si larve de insecte. Majoritatea papagalilor se hranesc cu seminte si fructe, marimea si forma ciocurilor fiind legata de natura semintelor pe care le pot consuma. Speciile mici mananca seminte mici de flori si ierburi, iar cele mari, papagalii ara, cu ciocurile imense si puternice, pot sparge cele mai tari nuci din lume, ca nuca braziliana. Un papagal ara sau nu cacadu poate taia cu ciocul un gard de sarma. Unii papagali , indeosebi papagalii lory si lorykeet din Australia, sunt specializati pentru consumul de nectar si polen.

Inmultirea Majoritatea papagalilor cuibaresc in scorburile copacilor, uneori la inaltimi de pana la 50m. Unii papagali isi sapa singuri o gaura, dar altii le preiau sau le fura, pe cele care inainte au apartinut altor pasari, precum ciocanitoarele. De obicei papagalii captusesc scorbura cu un strat de rumegus, dar papagalii atarnatori din Asia si pasarile iubirii din Africa isi construiesc un cuib adevarat in scorbura, folosind frunze, ierburi si fasii de scoarta. Acestea sunt adunate de femela si transportate printre penele de la tartita. Unii papagali precum papagalul auriu din Australia, cuibaresc in musuroaie de termite, profitand de caldura si de adapostul pe care le ofera ele. Unii papagali cuibaresc in vizuini, si cativa cuibaresc la sol. Papagalul calugar din America de Sud construieste cuiburi comunale imense din cerngute in varful copacilor. Fiecare pereche din colonie isi are propriul cuib. Intregul cuib poate cantari pana la 200 kg, si au fost cazuri in care copacii s-au rupt sub gerutatea lor. Aproape la toti papagalii femela este singura care cloceste ouale- pe o durata de 17-35 de zile, timp in care masculul ii asigura hrana. Dupa ecloziune puii sunt orbi, aproape lipsiti de pene si neajutorati. La speciile mici precum papagalul ondulat, puii parasesc cuibul la 3-4 saptamani de la ecloziune, dar la papagalii ara mari, acestia raman in cuib 3 luni si jumatate. Puii de ara devin maturi din punct de vedere sexual si pregatiti de imperechere la varsta de 2-4 ani.

Broasca estoas de ap i uscat

Broastele testoase sunt animalutze de casa decorative, dar nu sunt foarte usor de intretinut, pentru ca sunt pretentioase in privinta spatiului care le este destinat, a temperaturii apei (daca sunt broaste testoase de apa, cum se intalnesc cel mai des in pet-shopurile din Romania), a hranei si a temperaturii mediului ambiant. In acest articol ne vom ocupa in special de broastele testoase de apa. Cate ceva despre broastele testoase in general: nu au dinti, in schimb marginile unghiilor sunt extrem de ascutite; carapacea este formata din placi osoase suprapuse si care in timp s-au solidificat; sunt animale cu sange rece, incapabile sa-si regleze singure temperatura corpului; de aceea au nevoie de caldura mediului inconjurator pentru a putea trai. Diferenta majora intre broastele testoasele de uscat si broastele testoase de apa este ca primele sunt in principiu ierbivore, in timp ce suratele lor de apa sunt carnivore. Aceasta nu inseamna ca nu se abat absolut deloc de la hrana pe baza de carne, repectiv vegetale. La testoasele de apa, hrana trebuie sa fie compusa in proportie de 75% din carne maruntita sau tocata, (unii crescatori utilizeaza chiar conserve de hrana pentru caini), peste maruntit etc., iar restul de 25% din vegetale cum ar fi: rosii, spanac tocat, salata. Bolile broastelor testoase - cauze si prevenire Cauzele bolilor la broastele testoase sunt multiple; in general, sunt provocate de:

Organisme parazite: flagelate, nematode (viermi), sau ciliate, ectoparazite (capuse)

Organisme bacteriale: o mare varietate de organsime gram negative, foarte rezistente la antibiotice si care se transmit foarte usor, putand cauza moartea intregului grup

Organisme virale: se descopera foarte greu, se trateza greu, si se raspandesc foarte usor de la un exemplar la altul

Organisme microplasmatice.

Masuri de prevenire Cea mai simpla metoda de prevenire este mentinerea unui grup la un numar mic de indivizi, de aceeasi specie, fara schimbari de efectiv; in cazul cand totusi este necesara extinderea grupului, se recomanda carantina pentru "noii veniti" cel putin 6 luni, preferabil 12 sau 18 luni; de asemenea hranirea trebuie sa se faca cu ustensile separate; este de evitat amestecarea speciilor, deorece este posibil ca o specie sa nu aiba imunitate la microorganismele pe care le poarta in mod normal alta specie. Igiena in general este un factor extrem de important, deci curatati bine si dezinfectati toate intrumentele folosite. Dieta este bine sa evite fructele cu continut mare de zahar, deoarece acestea atrag mustele, care sunt purtatorele a multe boli, si pot provoca diaree. Cea mai echilibrata hrana este formata din alimente de origine vegetala, ce contin o cantitate mare de fibra. Imediat ce observati prezenta vreunui exemplar bolnav, izolati-l de restul grupului si mergeti cu el la un medic veterinar. De asemenea, nu inghesuiti un numar mare de indivizi intr-un loc insuficient de mare.

Cele mai multe plante cu care ar trebui sa hranim testoasele, in proportie de 80-90%, sunt cele fibroase si cele cu frunze de culoare verde inchis, si doar 10-20% ar trebui sa fie fructe si alte legume. In mod ideal, in zilele calde broastele testoase ar trebui sa fie scoase sa se hraneasca singure pe un gazon netratat cu produse chimice. Acest lucru le creeaza un mediu excelent testoaselor sa se bucure de flori si, in acelasi timp, sa se si hraneasca. Printre alimentele cu frunze verzi pe care testoasele le mananca amintim iarba, papadia, varza, spanacul, verdeturile de primavara. Dar atentie: alimentatia zilnica nu ar trebui sa se limiteze la un singur tip de legume, ci din contra, cele amintite mai sus sa fie combinate cate doua sau trei pe zi. Pentru broastele testoase mici, aceste legume pot fi tocate si amestecate. Nu este recomandata salata verde in alimentatia testoasei, deoarece nu contine calciu. Castravetii, rosiile si fructele precum capsunile, merele sau perele pot fi administrate in cantitati mici. Este bine de evitat fructele care fermenteaza, iar aici ne referim in special la fructele citrice.

De asemenea, legumele precum mazarea si porumbul dulce ar trebui administrate in cantitati mici. Cu toate ca ele sunt bogate in proteine, pot provoca deformari daca sunt consumate in exces. Trifoiul, de asemenea, este bogat in proteine si poate cauza probleme similare.

Hamsteri
Fiind niste animalute foarte sociabile, adora sa traiasca in perechi sau in grupuri mici. O mare parte din timp si-l petrec jucandu-se, deci, daca auziti o multime de chitaituri nu va alarmati, acest lucru este normal la ei. Nu interveniti in acesta joaca a lor, pentru ca, in caz contrar, exista posibilitatea sa ii vedeti batandu-se cu adevarat. Un alt punct care trebuie avut in vedere in conditile in care decideti sa achizitionati hamsteri pitici este cusca, care trebuie sa aiba gratii foarte dese, iar podeaua trebuie sa fie acoperita cu un strat gros de rumegus sau talas. In cusca puteti pune crengi sau ramurele. Le plac foarte mult sulurile de hartie igienica folosite drept ascunzatori si rotile pentru miscare. Hrana lor este compusa din amestecuri de cereale si seminte, avand ca preferinta semintele de floarea soarelui. Apa este esentiala pentru ei, deci nu va lasati amagiti de necunoscatori. Hamsterii beau apa, au nevoie de apa ca orice fiinta vie. Daca decideti sa achizitionati hamsteri, fie luati de la inceput o pereche sau un grup, fie luati unul singur, dar nu ii mai aduceti inca un partener dupa un timp, pentru ca nu se vor intelege si atunci joaca se va transforma in bataie. Totusi daca aveti in cusca o pereche mixta trebuie sa fiti constienti ca nu va trece mult timp si cusca se va umple de pui. Perioada de gestatie este de obicei in jur de 21 de zile, dar poate varia de la 16 la 30 de zile. In toata aceasta perioada masculul nu trebuie indepartat, el ajutand femela la nastere si la cresterea puilor. Nici roata de miscare nu reprezinta un pericol, femela facand foarte des miscare pentru a-si intari musculatura pentru nastere.

La inceput, puii sunt orbi si fara par, dar au dinti si mustati. Blana apare la 6-8 zile, iar ochii se deschid la 14 zile. Hrana solida va fi acceptata de la 9 zile. Tot la aceasta varsta varsta puii incep sa se plimbe prin cusca. La 18-21 de zile ei sunt independenti, iar la 30 de zile sunt deja apti pentru inmultire.
Hamsterii sunt animale omnivore ceea ce inseamna ca ei pot consuma si vegetale si carne. Mancarea lor naturala include seminte, graunte sau insecte dar le plac si boabele de porumb sau ovaz. Chiar daca mancarea pentru hamsteri din magazinele de animale contine nutritia ideala pentru un hamster este posibil ca acesta sa nu o manance. Mancarea lor favorita este cea din habitatul natural si anume semintele. Puteti hrani hamsterul la o anumita ora pe zi sau ii putei lasa mancarea intr-un mic recipient. Nu uitati sa inlocuiti mancarea invechita cu mancare proaspata. Este indicat sa inlocuiti mancarea in fiecare zi, in special mancarea care se altereaza (ou fiert, carne). Un alt lucru important este ca hamsterul sa aiba tot timpul apa proaspata. Este ideeal sa inlocuiti apa cel putin o data pe zi.

Peti de acvariu
Pentru a ne delecta privind niste pestisori aurii sau multicolori care innoata in propriul nostru acvariu sofisticat si de bun-gust, trebuie sa incepem cu inceputul si sa aflam exact care sunt lucrurile de care avem nevoie. Acestea sunt: acvariul propriu-zis, capac, sistem de iluminare, filtru, substrat(nisip sau pietri), plante si pesti. Este momentul sa cunoastem cele doua reguli de baza :

Acvariul trebuie amplasat intr-un loc unde nu ajung razele soarelui. Suportul pe care va sta acvariul trebuie sa fie foarte stabil si rezistent, pentru ca un acvariu -de exemplu- de dimensiunea 125x40x45 cm poate ajunge la o greutate totala de aproape 500 de kg. Dupa ce am aflat care sunt elementele de care avem nevoie, urmeaza sa trecem la fapte, insa pe etape. Prima etapa este stabilirea iluminarii, adica puterea tubului fluorescent, care determina si lungimea acvariului. Lumina nu trebuie sa se piarda in exterior, dar nici sa lase suprafete neiluminate in interior. La acvariile care au latimea in jur de 30-35 cm este suficient un singur tub, pe cand la cele cu o latime de 40-45 cm, trebuie sa avem doua tuburi fluorescente. Sursa de iluminare se va monta intr-o carcasa de tabla (pentru a nu pierde lumina). Lungimea carcasei este egala cu cea a lampii. Acvariul trebuie sa fie mai lung cu 4-5 cm decat tubul sau. Iata deci motivul pentru care primul pas consta in stabilirea iluminarii, pentru ca iluminarea ne stabileste si dimensiunea acvariului. Urmatorul pas este achizitionarea sau comandarea capacului. Capacul are rol in protejarea apei din

interiorul acvariului de praf si de a impiedica unele specii de pesti sa sara in afara acvariului.
Filtrul - La acvariile mici cu un volum de pana la 30 de litri sunt recomandate filtrele simple, cu burete, la care aerarea se realizeaza printr-o pompa de aer(vibrator). La acvarile mai mari se recomanda folosirea filtrelor exterioare. Substratul (pietris sau nisip) - Indiferent pentru ce optam, substratul nu trebuie sa provina dintr-un mediu sarat -litoral- sau calcaros. Se va utiliza doar substrat care provine din rauri sau din cariere formate in albia raurilor. Putem sa il achizitionam direct din magazinele de specialitate. Inainte de a-l introduce in apa, trebuie sa il spalam in multe randuri de apa si apoi sa il fierbem timp de o ora sau o ora si jumatate, dupa care sa il spalam iar. Plantele - Cele care cresc inalte si stufoase vor fi plantate in spate, iar cele mici de inaltime pe linia mediana longitudinala. Partea din fata o lasam libera pentru a ne bucura de frumusetea pestilor. Concentrarea mai mare de plante trebuie facuta in mijlocul acvariului sau intr-un colt din spate. Pestii - Cand achizitionati pestii, trebuie sa fiti atenti la urmatoarele aspecte: sa fie sanatosi, sa fie potriviti acvariului care ii asteapta, sa va informati asupra modului de ingrijire al lor si asupra compatibilitatii cu celelalte specii. Se recomanda mai ales alegerea pestilor de apa dulce exotici, fiind si frumosi si relativ usor de ingrijit. Dupa ce v-ati ales pestii si v-ati informat asupra perioadei de acomodare perliminara introducerii lor in acvariu, e momentul sa aflati cateva lucruri elementare si despre hrana lor. Hranirea trebuie facuta zilnic de 2-3 ori pe zi in cantitati mici astfel incat pestii sa o consume in 5-10 minute. Este indicat ca intr-o anumita zi dintr-o saptamana, pestii sa nu fie hraniti deloc, acest lucru fiind similar cu situatiile din mediul lor natural si impiedicand fenomenul de supraalimentatie. Este recomandat ca hranirea sa fie facuta de catre o singura persoana.