ANALIZA GAZELOR SANGUINE Presiunea partiala a CO 2 (PCO 2 ) Se determina presiunea exercitata de CO 2 dizolvat in singe, valoare proportionala cu PCO 2 din

aerul alveolar. Parametrul evalueaza eficienta ventilatiei alveolare si este actualmente acceptata ca fiind cea mai fiziologica determinare a gazelor sanguine. Valori normale: PaCO 2 (singe arterial) = 35 - 45 torr PvCO 2 (singe venos) = 41- 51 torr Utilitate clinica : Se utilizeaza ca test de rutina pentru: detectarea anomaliilor respiratorii; determinarea reactiei alcaline / acide a singelui. Pentru a mentine CO 2 sanguin in limite normale, frecventa si profunzimea respiratiei se modifica automat cu modificarile metabolice. Cresterea PCO 2 este asociata cu hipoventilatia, scaderea - cu hiperventilatia. a) cauze de scadere a PCO 2 : Hipoxia ; Nervozitate ; Anxietate ; Embolie pulmonara ; Sarcina ; Durere . b) cauze de crestere a PCO 2 : - afectiuni pulmonare obstructive: bronsita cronica, emfizem pulmonar; - depresia centrului respirator: traumatisme cerebrale, anestezia; - alte cauze rare de hipoventilatie (sdr. Pickwick). Reducerea PCO 2 scade reabsorbtia renala a bicarbonatului prin efectul pe concentratia plasmatica a acestuia. Pentru fiecare 1 mEq/l de scadere a HCO 3 , PCO 2 scade cu 1 - 1, 3 mmHg. Continutul in CO2 (CO 2 total, TCO 2 ) Testul realizeaza o evaluare generala a reactiei alcaline / acide a singelui arterial, venos sau capilar, determinind CO 2 existent sub urmatoarele forme: - CO 2 solvit in plasma; - H 2 CO 3 total; - radical HCO 3 ; - carbaminohemoglobina (CO 2 Hb). In plasma normala, peste 95 % din CO 2 total se afla sub forma de bicarbonat (HCO 3 ), a carui concentratie este reglata de rinichi. Restul de 5% CO 2 este reprezentat de CO 2 dizolvat si de acidul carbonic (H 2 CO 3 ). Bioxidul de carbon dizolvat, a carui concentratie este reglata de plamini, contribuie cu putin la continutul total de CO 2 . Radicalul bicarbonat din spatiul interstitial exista mai intii ca CO 2 , apoi ca acid carbonic, dupa care o mare parte este transformat in NaHCO 3 prin mecanisme- tampon plasmatice si eritrocitare. Formula de calcul: CO 2 total = HCO 3 - + 0, 03 x PCO 2 Valori normale : 23 - 30 mmol / L Utilitate clinica: a) Continut crescut de CO 2 se intilneste in: varsaturi severe; emfizem; hiperaldosteronism; utilizare a diureticelor mercuriale b) Continut scazut de CO 2 apare in: diareee severa; inanitie; insuficienta renala acuta; intoxicatie cu salicilati; acidoza diabetica; terapia cu diuretice clortiazidice.

Presiunea partiala a oxigenului (PO 2 ) Testul determina presiunea exercitata de O 2 solvit in plasma. Oxigenul este transportat in singe sub doua forme: dizolvat si in combinatie cu hemoglobina. Majoritatea oxigenului arterial este transportat de catre hemoglobina. Difuzia sa la nivelul membranei alveolare este realizata pe baza gradientului de presiune partiala alveolo- sanguina. PO 2 reflecta cantitatea de oxigen care trece din alveola pulmonara in singe si este direct influentata de cantitatea de oxigen inhalat. Valori normale: PaO 2 = minim 80 torr Utilitate clinica : PO 2 evalueaza eficienta pulmonului in oxigenarea singelui si este utilizat pentru a confirma eficienta utilizarii oxigenoterapiei. Indica severitatea afectarii pulmonare in ceea ce priveste difuzia oxigenului alveolar. a)Valori crescute se asociaza cu: policitemie; procent de O 2 crescut in aerul inspirat; b) Valori scazute apar in: respiratie in atmosfera rarefiata; anemie; decompensare cardiaca; sunt intracardiac; afectiuni restrictive sau obstructive cronice; afectiuni neuromusculare cu hipoventilatie. c) Presiune partiala O 2 scazuta cu cu flux arterial normal / scazut: infiltrat interstitial; edem pulmonar; embolie pulmonara; circulatie extracorporeala post- operatorie Saturatia in oxigen (SO 2 ) Testul determina raportul procentual dintre continutul actual in O 2 al hemoglobinei si capacitatea maxima de transport a hemoglobinei. SO 2 este o masura a relatiei dintre O 2 si hemoglobina si nu indica continutul in O 2 al singelui arterial. Determinari combinate ale SO 2, PO 2 si hemoglobinei vor evalua cantitatea de O 2 disponibil pentru tesuturi (oxigenarea tisulara). Cantitatea maxima de O 2 care se poate lega de Hb este denumit capacitate de O 2 . Oximetria este o tehnica non- invaziva prin care se realizeaza in mod curent monitorizarea SO 2 . Avantaje suplimentare ale tehnicii: simplitatea; echipamentul nu necesita calibrare. Pentru determinarea saturatiei in oxigen se utilizeaza doua metode: a) proba de singe arterial( recoltata prin punctie arteriala, in seringi heparinizate ) se introduce in oximetru (spectrofotometru pentru oxigen) si se face o determinare directa; b) saturatia in oxigen este determinata prin calcul din continutul in oxigen si capacitatea de fixare a oxigenului: saturatia (%) = 100 x O 2 (in volume %) / capacitatea de oxigenare ( in volume ) saturatia = vol de O 2 real combinat cu Hb / vol. de O 2 care ar putea fi combinat cu Hb Valori normale : SaO 2 = minim 95 %; SvO 2 = 75 %. Pulsoximetria utilizeaza un traductor plasat pe falanga distala/ lobul urechii, care va urmari saturatia in oxigen a singelui arterial. Limitele metodei: - masoara doar procentajul de oxigen transportat de hemonglobina, nu intreaga cantitate de oxigen disponibil pentru tesuturi; -multipli factori interfera cu precizia determinarii: deplasarea extremitatii; modificari locale ale fluxului sanguin; scaderea hemoglobinei (anemie) sau prezenta de hemoglobine anormale (carboxihemoglobina, methemoglobina). Continutul in oxigen Termenul defineste cantitatea actuala de O 2 din singe, mai mica decit capacitatea maxima de transport sanguin. Peste 98 % din cantitatea de O 2 este transportat in combinatie chimica cu Hb: 1 g Hb poate transporta (cupla) 1, 34 ml O 2 , in timp ce 100 ml de plasma sanguina pot transporta doar 0, 3 ml O 2 dizolvat.

Continutul in oxigen se obtine prin formula matematica: O 2 = (SaO 2 x Hb x 1, 34) + (PaO 2 x 0, 03). Valori normale : singe arterial = 15 - 22 vol % singe venos = 11 - 16 vol % (vol % = ml / 100 ml singe) Utilitate clinica : Scaderea continutului in O 2 se asociaza cu cresterea continutului in CO 2 si se intilneste in : - afectiuni pulmonare cronice obstructive (BPOC) sau restrictive (cifoscolioza); - complicatii postoperatorii respiratorii; disfunctii neuromusculare; hipoventilatia din obezitate. Oxigenoterapie Tratament prin imbogatirea in oxigen a aerului inspirat. Oxigenoterapia constituie unul dintre tratamentele hipoxiei (oxigenarea insuficienta a tesuturilor) cauzata de o insuficienta respiratorie. Ea este utilizata atat in mod temporar, in afectiunile acute (infectie, edem), cat si in mod indelungat si zilnic, in afectiunile cronice (bronsita cronica evoluata, de exemplu). In anumite insuficiente respiratorii cronice, tratamentul, efectuat la domiciliu, este cvasicontinuu. Tratamentul amelioreaza imediat starea si calitatea vietii subiectului si, pe termen lung, evolutia bolii. Desfasurare - In mediu spitalicesc, oxigenul poate fi furnizat prin conducte care ajung pana la patul bolnavului (fluide medicale). Exista, de asemenea, butelii si canistre cu oxigen comprimat sau lichid, utilizabile oriunde. De altfel, daca debitul necesar nu este prea ridicat, se recurge la extractoare (concentratoare ) de oxigen pornind de la aerul ambiant. Oxigenul ajunge la pacient pe cale nazala, cu ajutorul unei mici sonde sau al unei masti. El mai poate fi furnizat si printr-o canula de traheotomie sau de catre un respirator artificial. Atunci cand oxigenoterapia este practicata la domiciliu, bolnavul trebuie sa fie instruit pentru a deprinde utilizarea aparatelor.