Analizatorul vizual despre cum functioneaza ochii nostrii

Peste 85% din informatiile pe care le primim din mediu sunt obtinute pe cale vizuala. Vederea are o mare importanta in viata omului asigurand adaptarea la mediu, orientarea in spatiu, mentinerea echilibrului, mentinerea starii de veghe si a atentiei, prin activitatea corticala. Ochii sunt organele vazului. Ei percep razele de lumina, le focalizeaza pentru a crea imaginea, pe care o convertesc intr-un fascicul de miliarde de impulsuri nervoase care ajung la creier. Aceste impulsuri sunt interpretate in diverse regiuni al creierului, dar se asociaza pentru a crea culoarea si tridimensionalitatea imaginii. Cea mai mare parte a globului ocular se afla in orbita, astfel incat numai irisul si pupila pot fi vazute. Pupila este o deschizatura circulara care lasa razele luminoase sa patrunda in ochi. In jurul pupilei, se gaseste irisul un muschi circular colorat, care controleaza marimea pupilei. La lumina slaba, pupila se mareste pentru a capata cat mai multa lumina din afara. La lumina puternica, ea se strange pentru a proteja celulele nervoase aflate in partea posterioara a ochiului. Suprafata exterioara a ochiului este mentinuta umeda cu ajutorul secretiilor lacrimare care, prin clipit, curata ochiul. Irisul este o membrana musculara circulara, colorata, care modifica marimea pupilei. Corneea este partea bombata din fata ochiului, care ajuta la focalizarea luminii. Lentila (cristalinul) este un disc transparent, elastic, care isi schimba forma pentru a adapta focalizarea ochiului. Muschii ciliari controleaza forma lentilei. In ochi exista doua cavitati. Cea mica, din fata lentilei, contine o substanta lichida numita umoare apoasa. O alta, mare, aflata in spatele lentilei, contine o substanta gelatinoasa, numita umoare vitroasa (sticloasa). Aceste fluide umplu ochiul, creand o presiune care da consistenta, forma si elasticitate ochiului. Vasele sangvine hranesc celulele retinei. Ochiul are o lentila transparenta si curba care concentreaza razele pentru a forma imaginea, apoi o transmite pe rentina. Pentru a avea o imagine clara, lentila isi schimba forma. Muschii din jur o fac mai groasa pentru obiectele apropiate si mai subtire pentru cele de la distanta.

Fiecare ochi vede lumea dintr-un alt unghi, creand imagini usor diferite. Creierul combina aceste doua imagini intr-una, tridimensionala, numita vedere binoculara. Vederea tridimensionala permite sa se aprecieze mult mai usor distanta si marimea obiectelor. Imaginile sunt proiectate pe retina cu susul in jos. Retina este un invelis de celule senzitive conectate in spatele ochiului. Celulele din retina sensibile la lumina se numesc celule vizuale cu bastonase si celule vizuale cu conuri. Bastonasele sunt active in intuneric, dar nu pot distinge culoarea. Conurile detecteaza culorile la lumina puternica. Exista trei tipuri de conuri, fiecare fiind sensibil la o culoare primara rosu, albastru si verde. Combinand informatiile de la toate cele trei tipuri, se pot distinge culorile curcubeului. Orice retina are circa 130 de milioane de bastonase si 6,5 milioane de conuri. Celulele sunt concentrate mai mult intr-o zona numita fovea, in mijlocul retinei. Aceasta creeaza imagini detaliate ale obiectelor privite direct. Nervul optic contine prelungiri ale celulelor nervoase care transmit semnalele de la retina la creier. Nervii optici se incruciseaza si se divid pentru a prelua semnale de la ambii ochi pe care le trimit in fiecare parte a creierului. Cortexul vizual stang proceseaza semnalele venite din partea stanga a fiecarui ochi. Prin scanarea MRI se poate observa ca cei doi nervi optici se intersecteaza in spatele ochilor si ajung la creier. Fiecare contine circa un milion de fibre nervoase legate de bastonasele si conurile din retina. Partea stanga a creierului proceseaza semnalele primite din partea stanga a retinei; partea dreapta a creierului proceseaza semnalele provenite din partea dreapta a retinei ochiului respectiv. Procesele fiziologice de la nivelul analizatorului vizual care ne permit perceperea obiectelor dintr-o incapere intunecata. Retina are capacitatea de a-si regla sensibilitatea. Sensibilitatea bastonaselor este in relatie exponentiala cu concentratia ridopsinei. Acceasi relatie o vom intalni si in cazul conurilor. Scaderi mici ale concentratiei rodopsinei reduc foarte mult sensibilitatea bastonaselor . La intuneric sau la lumina putin intensa, ochiul se adapteaza prin urmatoarele procese:

dilatatea pupilei de aproximativ trei ori cresterea sensibilitatii retinei prin reglarea rodopsinei producerea unor modificari structurale ale fotoreceptorului deplasare a reactiei din celulele receptoare de la acid la alcalin

Pigmentul fotosensibil din bastonase se numeste rodopsina sau pigment vizual si este de culoare purpurie. Rodopsina are varful de sensibilitate la lungimea de unda de 505 nm, ce corespunde aproximativ culorii galben-verzui din spectru. De aceea se explica de ce aceasta culoare genereaza cea mai puternica senzatie de lumina. Puterea de absorbtie a rodopsinei scade spre albastru pana la 40% fiind foarte mica pentru rosu, astfel purtarea ochelarilor rosii de catre persoanele care lucreaza in camere obscure (radiologi, fotografi etc.) permite adaptarea bastonaselor la intuneric. Rodopsina se gaseste in membrana discurilor bastonaselor si reprezinta aproximativ 90% din totalul proteinelor membranale, reprezentand 4% din greutatea unui bastonas. Dupa un minut de sedere la intuneric sensibilitatea retinei creste de 10 ori, iar dupa 40 de minute de 25,000 ori, deci adaptarea la intuneric se face intr-un tip relativ mare. In circa 15-16 secunde se produce adaptarea. Se produc fenomenele in sens invers celor petrecute in adaptarea la intuneric. Studiul adaptarii la intuneric a aratat ca la inceput se adapteaza conurile, care au capacitate mai rapida de adaptare comparativ cu bastonase. Ele isi maresc sensibilitatea de 20-50 ori in primele 5 minute. Din acest motiv la intuneric putem sa incepem sa percepem obiectele insa ele ne apar neclare. Adaptarea bastonaselor se face mai lent, dar adaptarea este completa la 30 minute, fiind intensa la 40 de minute. Acest lucru face ca sa fie distinse si detaliile obiectelor din intuneric. Adaptarea bastonaselor poate continua si dupa acest interval inca multe ore, daca se mentine intunericul. In aceste conditii creste sinteza rodopsinei, ceea ce are ca rezultat cresterea progresiva a sensibilitatii bastonaselor. Astfel ca bastonasele sunt excitate de cantitati extrem de mici de lumina. La revenirea la lumina ochiul este la inceput orbit, chiar si de o lumina slaba. In cursul adaptarii ochiului la intuneric si lumina se produc modificari ale sensibilitatii retinei de 500.000 1.000.000 de ori.