Cap. I. Noiuni introductive. Scurt istoric al dezvoltarii pedologiei 1. Definitia si obiectul Pedologiei.

tiina care se ocup cu formarea, evoluia, proprietile, clasificarea, rspndirea i folosirea raional a solurilor se numete pedologie. Termenul de pedologie este de origine greac, provenind de la cuvintele pedon care nseamn teren, sol, ogor i logos care nseamn vorbire, discuie, cu sensul de studiu. Solul se situeaz la interfaa dintre atmosfer i litosfer (mantaua de roci care formeaz crusta Pmntului). Solul are la rndul lui o interfa ce conine corpuri cu ap proaspt i srat (numele generic al acesteia fiind hidrosfer). Solul susine creterea plantelor i animalelor, astfel c el poate fi considerat parte a biosferei. nsuirea principal a solului o reprezint capacitatea acestuia de a asigura creterea i rodirea plantelor. Aceasta capacitate este determinat de o complexitate de caracteristici, dintre care: - solul este un corp format pe cale natural de-a lungul timpului, prin transformarea prii superioare a litosferei de ctre organismele vegetale i animale, n anumite condiii de relief , clim etc; - solul conine materie vie (micro i macro flor i faun), de aceea n el au loc procese specifice vieii: asimilaie-dezasimilaie, sintez-descompunere, acumulare i eliberare de energie; - n sol se acumuleaz humus (materie organic complex), care are o mare capacitate de nmagazinare pentru ap i elemente nutritive, pe care le pune treptat la dispoziia plantelor; - solul are o compoziie chimic complex, de aceea reprezint un rezervor permanent de elemente nutritive pentru plante i n acelai timp, are anumite proprieti specifice: capacitate de reinere i schimb ionic, reacie, etc; - solul este un corp natural poros i afnat, care conine n interiorul lui ap i aer, permind ptrunderea rdcinilor plantelor i asigurnd dezvoltarea acestora. 2. Fertilitatea solului Toate nsuirile, enumerate mai sus, fac ca solul s capete, fa de roca steril din care a provenit, o proprietate nou numit fertilitate. Fertilitatea este proprietatea solului de a pune la dispoziia plantelor apa i elementele nutritive, n cantiti ndestultoare, n vederea creterii i dezvoltrii lor. n funcie de modul cum s-a format, fertilitatea este de dou feluri: natural i cultural. 2.1.Fertilitatea natural. Aceasta s-a format n timpul procesului de solificare i depinde de condiiile de mediu ale zonei respective. Astfel, n zonele de cmpie, cu temperaturi mai ridicate i precipitaii moderate, sub o vegetaie ierboas, pe materiale parentale mrunite i bogate n elemente bazice, cu o bogat activitate microbiologic determinat n principal de bacterii, s-au fomat soluri cu o fertilitate natural ridicat. n zona montan, cu un climat umed i rece, sub o vegetaie acidofil de conifere, pe roci dure srace n elemente bazice i cu o activitate microbiologic foarte redus determinat de ciuperci, s-au format soluri cu o fertilitate natural foarte sczut. 2.2.Fertilitatea cultural sau artificial este fertilitatea pe care o capt solul n urma interveniei omului. O definiie exact a solului este greu de dat datorit alctuirii sale complexe forelor de natur fizic, chimic i biologic ce acioneaz n cadrul lui. Astfel, c exist mai multe definiii ale solului, n funcie de specialitii care o enun. Geologii i inginerii consider

solul ceva mai mult dect materialul parental, fin mprit; hidrologii vd solul ca un rezervor care afecteaz balana apei prin captarea acesteia, n timp ce ecologii sunt interesai doar de acea parte a solului care influeneaz creterea i distribuia plantelor i animalelor. Agronomii sunt interesai de felurile n care solul influeneaz creterea recoltelor i sntatea animalelor, astfel c adesea interesul lor fa de sol nu depete adncimea la care solul poate fi afectat de arturi (15-20 cm). Una dintre cele mai utilizate definiii ale solului este urmtoarea: Solul reprezint stratul afnat de la suprafaa scoarei terestre (litosfera), care a acumulat n timp elementele nsuirii sale specifice fertilitatea. 3. Solul- un mediu pentru creterea plantelor Utilizarea solului, de ctre oameni, n scopul producerii hranei, a nceput dup 20003000 de ani de la ncheierea ultimei glaciaiuni din Pleistocen, adic acum 11000 de ani n urm. Oamenii din neolitic practicau o agricultur primitiv, i-au extins teritoriile pn n zonele fertile ale Mesopotamiei, Canaan-ului i sudului Turciei, ajungnd chiar i n China. n China, de exemplu, cele mai timpurii dovezi ale cunoaterii solului (4000 de ani n urm) ne arat c fertilitatea a fost exploatat pentru colectarea unor taxe de la deintorii de pmnturi (Fig. 1). Cercetarea solului s-a dovedit a fi un exerciiu practic al vieii de zi cu zi iar cunotinele privind gospodrirea solului, care au fost dobndite de la romani, au fost pasate ranilor i deintorilor de pmnturi, cu o uoar evoluie, pn n secolul al XVIII-lea.

Fig. 1. Siturile primelor aezri agricole din Estul mijlociu ncepnd cu sec. al XVIII-lea cererea de produse agricole, n Europa, a crescut dramatic. Creterea nivelului de trai datorit revoluiei industriale, a stimulat, n continuare, aceast cerere i n sec. al XIX-lea. Aceast perioad a fost, de asemenea, una de mari descoperiri n fizic i chimie, ale cror implicaii au avut efecte extrem de puternice n agricultur. n 1840, von Liebig a descoperit c plantele absorb din sol, nutrimente sub form de compui anorganici, cu toate c el susinea c plantele obin azotul (N) din atmosfer: Lawes i Gilbert, respectiv Rothamsted au demonstrat c plantele (cu exepia legumelor)

absorb azotul din sol. n anul 1850, Way a descoperit procesul prin care se produce schimbul de cationi din sol. n perioada 1860-1890, o serie de bacteriologi (Pasteur, Warington i Winogradsky) au elucidat rolul microorganismelor n procesul de descompunere al reziduurilor plantelor i trecerea amoniacului n nitrat. Aproximativ n aceeai perioad, botanitii (Sachs i Knop) au identificat elementele principale eseniale pentru creterea sntoas a plantelor i au privit solul ca pe un mediu inert ce furnizeaz ap i substane minerale i asigur suportul fizic pentru plante. 4. Solul i influena geologiei Primii chimiti, care au studiat capacitatea solului de a asigura nutrimentele necesare creterii plantelor, au privit solul ca pe un mediu de reacii chimice i biochimice i ntr-o msur mai mic, au apreciat solul ca parte a mediului nconjurtor, modelat de forele naturale care acioneaz la suprafaa Pmntului. Foarte trziu n sec. al XIX-lea, o mare contribuie la cunoaterea solului, au avut-o geologii care au definit mantaua, adic acea parte de la suprafaa Pmntului cunoscut sub denumirea de regolit, din care numai 50-150 de cm de la partea superioar a acesteia, mbogiti superficial cu materie organic, poate fi numit sol (Fig. 2).

Fig. 2. Dezvoltarea solului n relaie cu mediul nconjurtor i cu regolitul

Sub sol se afl subsolul care este, n mare parte, lipsit de materie organic. Cu toate acestea, materia mineral, att a solului ct i a subsolului, este recunoscut ca provenind din roca parental, ceea ce conduce la un interes sporit privind felul n care diferitele tipuri de roci au determinat formarea solului. Pe msur ce tiina geologic se dezvolt, istoria formrii rocilor a fost mprit ntr-o scar a timpului format din ere, perioade i epoci, mergnd napoi pn la 550 milioane de ani BP. Perioadele, din cadrul erelor, sunt asociate cu cele mai importante secvene de depunere a sedimentelor, n regiuni bine cunsocute, astzi, n Europa. Dar asemenea exemple se gsesc peste tot n lume, astfel nct scara geologic european a fost acceptat, treptat, la nivel global. Studiile privind relaiile dintre sol i roca parental au determinat necesitatea clasificrii solurilor, n termeni geologici, ca de exemplu granitic (de la granite), marnos (un amestec de calcar cu argil), loessoid (provenit din aciunea vntului asupra particulelor de dimensiuni siltice), glaciar (din depozite glaciare) i aluvial (din depozitele rurilor). Tabelul 1.1. Era Cainozoic Perioada Cuaternar Teriar Epoca Recent Pleistocen Pliocen Miocen Timpul (milioane de ani BP) 0,011 2 5 23

Mezozoic Paleozoic

Oligocen Eocen Paleocen Cretacic Jurasic Triasic Permian Carbonifer Devonian Silurian Ordovician Cambrian

Pre-cambrian

36 53 65 145 205 250 290 360 405 436 510 550 4600

5. Influena colii ruse asupra tiinei solului Rusia este o ar cu o suprafa extrem de mare, acoperita de multe zone climatice n care, la finalul sec.al XIX-lea, producia agricol a fost limitat, nu att din cauza fertilitii solului, ct a metodelor primitive de agricultur. tiinta solului a fost, la nceput, preocupat nu de fertilitatea solului ci de observarea tipurilor de sol n teren i studierea relaiilor dintre proprietile solului i mediul n care acesta s-a format. ncepnd cu 1870, Dokuchaev a subliniat trsturile distincte ale solului, care se dezvolt treptat i diferit, n funcie de materialul parental. Acesta a fost nceputul tiinei solului sau a pedologiei. Urmnd exemplul ruilor, oamenii de tiin din alte ri au nceput s realizeze faptul c factorii climatul, materialul parental, vegetaia, topografia i timpul interacioneaz n multe feluri, ducnd la formarea foarte multor tipuri de soluri. Pentru fiecare combinaie a factorilor care determin formarea solurilor, a fost stabilit un mediu fizico-chimic i biologic unic, ducnd la dezvoltarea unui corp de sol distinct. Toate aceste procese care duc la formarea diferitelor tipuri de soluri sunt cunoscute sub numele de procese de pedogenez. O serie de termeni de specialitate au fost stabilii, pentru descrierea trsturilor solului: Profilul de sol reprezint o fa vertical expus n urma excavrilor solului, de la suprafaa terestr pn la materialul parental Orizonturile de sol strate care se difereniaz n funcie de culoare, duritate, textur, structur, i alte proprieti vizibile. Stratul superior, care de obicei este splat, se mai numete i eluvial; stratul inferior, n care se acumuleaz materialele splate din stratul superior, se numete iluvial. n anul 1932, o adunare internaional a pedologilor, a adoptat notarea cu A i B a orizonturilor eluvial i iluvial, respectiv cu C a orizontului format din materialul parental. Orizonturile A i B cuprind solum-ul (solul i subsolul). Roca alterat aflat sub roca parental este numit pat de roci i notat cu R. Resturile organice de la suprafa, nencorporate n sol, sunt notate cu L (Fig. 3).

Fig.3. Profil tipic de Alfisol sau Cromosol

Se tie acum c geneza solului este mult mai complex dect se credea la nceput. De exemplu, multe soluri sunt poligenetice la origine datorit faptului c au trecut prin mai multe faze succesive, n dezvoltarea lor, datorit schimbrilor climatice sau altor factori de mediu, de-a lungul timpului. n alte cazuri, dou sau mai multe strate din materialul parental sunt identificate ntr-un singur profil de sol. Lund n considerare toi factorii i relaiile dintre sol i mediu, coala rus de pedologie a realizat primele hri pedologice, cu distribuia solului. Spectrul larg de morfologii ale solului a stimulat oamenii de tiin s studieze procesele pedogentice, prin nelegerea crora, s-au putut strnge cantiti mari de date din teren pentru a le analiza sistematic. Astfel, coala rus a furnizat baza pentru ulterioarele scheme de clasificare a solurilor. 6. Imaginea contemporan asupra solurilor. ntre cele dou rzboaie mondiale, din ce n ce mai multe terenuri agricole au nceput s fie cultivate, multe dintre ele fiind limitate ca producie datorit climei, solului i topografiei. Cu balana, dintre succesul n producie i eec, mai mult precar dect favorabil, problemele vechi legate de eroziunea vntului i apei, invadarea buruienilor i acumularea srurilor pe terenurile irigate a devenit foarte serioas. ncepnd cu 1945, cererea de hran i de produse din fibre i lemn de ctre populaia n cretere (peste 6 miliarde) a dus la creterea cantitii de fertilizatori, utilizai pentru mbuntirea terenurilor agricole i a pesticidelor pentru controlul duntorilor i bolilor. Astfel de practici au dus la acumularea unor cantiti mari de reziduuri n sol i la creterea pierderilor unor constitueni solubili aa cum sunt nitraii i fosfaii din apele de suprafa i cele subterane. S-au mprtiat, de asemenea, unele pesticide foarte stabile (organo-clorinele) n biosfer, producndu-se acumularea lor pn la concentraii toxice, la unele specii de plante i animale. Ceva mai recent, oamenii de tiin au ajuns la concluzia c trebuie s echilibreze producia agricol i conservarea resurselor naturale valoroase. S-a pus accentul pe meninerea condiiilor naturale ale solurilor prin minimizarea utilizrii fertilizatorilor,

utiliznd leguminoase pentru fixarea N2 din atmosfer i redarea reziduurilor de plante i alte materiale nefolositoare solului pentru a suplimenta unele dintre nutrimentele cerute de ctre recolte. Un accent mare se pune pe sol ca i corp natural i pe conceptul de management durabil al terenurilor agricole. 7. Solul ca i corp natural Solul se difereniaz de roca inert prin: - prezena plantelor i animalelor vii; - o structur ce reflect aciunea proceselor pedogenetice; - capacitatea de a rspunde la schimbrile de mediu care pot deranja balana dintre ctiguri i pierderi i s influeneze formarea diferitelor tipuri de soluri n echilibru cu un nou set de condiii de mediu. Ultimul punct indic faptul c solul nu motenete nimic pentru c depinde de condiiile existente n timpul formrii lui. Aerul din sol permite multor specii de plante i animale s triasc sub pmnt, stratul de la suprafa transformndu-se treptat o dat cu descompunerea materiei organice din sol, astfel c limita dintre sol i materialul parental este dificil de trasat. n acest caz putem vorbi despre sol ca despre un corp tridimensional, care se transform continuu, n timp i spaiu. 8. Componentele solului Combinaia dintre forele fizice, chimice i biotice acioneaz asupra materiei organice i rocii alterate pentru producerea solului cu un fabric poros care poate reine gaze i ap. Materia mineral provine din roca alterat i este alctuit din particule de diferite mrimi, mergnd de la argile (cele mai mici), la silturi, nisipuri, pietriuri, roci i n unele cazuri chiar i blocuri. Densitatea particulelor p variaz n funcie de mineralogie, dar media densitii particulelor p este de 2,65 mg/m3. Materia organic are o densitate mai mic, ntre 1-1,3 mg/m3, n funcie de stadiul de descompunere. Apa are o densitate de 0,1 mg/m3 la o temperatur normal de 20C. Apa din sol conine soluii organice i anorganice numite soluia solului. n timp ce aerul din sol este format n primul rnd din N2 i O2, conine n mod normal, concentraii mai mari de CO2 dect atmosfera precum i alte gaze bio-produse prin metabolismul organismelor microbiale. Proporia relativ a celor 4 componente majore materia mineral, materia organic, apa i aerul poate fi foarte diferit, dar n generaal se ncadreaz ntr-un spectru indicat n Fig. 4.

Fig.4. Proporiile principalilor constitueni ai solului, exprimate ca volum. Concluzii

Solul se formeaz la interfaa dintre atmosfer i produsele alterate ale regolitului. Procesele fizice i chimice, eroziunea i redepunerea, combinate cu activitile plantelor i animalelor, modeleaz corpul de sol din mineralele rocilor din materialul parental. Procesele formrii solului, numite pedogenez, culmineaz cu o diversitate mare de tipuri de soluri printr-o serie de orizonturi care alcatuiesc profilul de sol. Orizonturile solului se disting prin culoare, duritate, textur i structur. Amestecul intim dintre materia mineral i organic n scopul formrii unui fabric poros, infiltraea aerului i apei, creeaz un habitat favorabil pentru o varietate mare de plante i animale. Solul este o component fragil a mediului, de aceea este necesar protejarea i conservarea solului pentru generaiile viitoare. Acesta este baza pentru un management durabil al solului.

Cap. II. Factorii de solificare Solul a fost definit ca fiind stratul afnat de la suprafata scoartei terestre (litosfera), care a acumulat n timp elementele nsusirii sale specifice fertilitatea. Aceast afnare a scoartei terestre s-a produs prin actiunea (n timp si simultan) a unui complex de factori naturali numiti si factori de formare a solului, de solificare, sau factori pedogenetici. Deci, la nceput scoarta terestr era masiv, alctuit numai din minerale si roci care nu ofer conditii pentru cresterea si dezvoltarea plantelor. Sub actiunea agentilor atmosferei, hidrosferei si biosferei se produc fenomene de dezagregare (mruntire) si alterare (schimbarea compozitiei chimice). Astfel, roca masiv, dur, compact, devine afnat, crendu-se conditii pentru cresterea si dezvoltarea plantelor, ceea ce nseamn nceputul procesului de solificare. Ulterior apar fenomene noi: bioacumularea (acumularea materiei organice), eluvierea (splare, levigare, migrare), iluvierea (depunerea produsilor splati), ceea ce duce la formarea unor succesiuni de strate orizontale care alctuiesc profilul de sol. 1. Clima ca factor de solificare Prin climat atmosferic se ntelege starea medie a atmosferei unui teritoriu sau altul, caraterizate prin parametrii medii ai elementelor meteorologice (temperatura, curentii atmosferici, umiditatea aerului, etc.). O important deosebit o au indicatorii climatici caracterizati prin conditiile de temperatur si umiditate, fiind strns legati de regimul de ap si termic al solurilor, precum si procesele biologice. Se pot deosebi zone pedo-bio-cliamtice sau zone pedo-biotermice, fiecare avnd anumite caracterstici termice si anumite tipuri determinante de vegetatie si soluri, care variaz n limite largi n functie de umiditate. n tara noastr, pentru exprimarea diferentiat a climatului se foloseste indicele de ariditate anual De Martonne, notat cu Iar: Iar =P/T+10 unde: P precipitatiile T- temperaturile (ambele medii anuale) n procesele de pedogenez un rol deosebit l joac climatul local, incluznd stratul de aer de lng sol pn la nltimea de 2 m, care este determinat, n principal, de formele de relief, de expozitia versantilor si caracterul nvelisului vegetal. Rolul climei ca factor de solificare const n urmtoarele: - climatul este factorul indispensabil dezvoltrii proceselor biologice si biochimice; - climatul atmosferic exercit o influent foarte mare asupra regimului aerohidric, termic si oxidoreductor al solului; - de conditiile climatice sunt strns legate procesele de transformare a combinatiilor minerale n sol (directia si viteza de alterare a rocilor, acumularea produsilor de pedogenez etc.) ca si a resturilor organice din sol; - climatul exercit o infleunt mare asupra proceselor de eroziune a solurilor prin vnt si ap. 2. Rolul organismelor Unul dintre cei mai puternici factori care exercit influent asupra directiei procesului de pedogenez sunt organismele vii.

Rolul vegetatiei ierboase si lemnoase, de pdure, step sau fneat, n procesele de pedogenez este diferit. Vegetatia, infleuntnd directia procesului de solificare, apare ca un indicator al schimbrii conditiilor de sol. Alturi de vegetatia superioar, o mare infleunt exercit asupra pedogenezei reprezentantii numerosi ai faunei din sol nevertebrate si vertebrate care populeaz diferitele orizonturi ale solului si care triesc pe suprafata sa si care, dup mrime, se grupeaz astfel (Fig. 5): a) microfauna organisme mai mici de 0,2 mm (protozoare, nematozi, rizopode, echinococi); b) mezofauna animale de mrime 0,2-4 mm (microartropode, unele insecte, miriapode si viermi specifici); c) macrofauna animale de 4-8 mm (viermi de pmnt, moluste, insecte, furnici, termite, etc); d) megafauna mrimea animalelor peste 80 mm (insecte mari, crabi, scorpioni, crtite, serpi, broaste, roztoare, vulpi, bursuci si altele). Biomasa nevertebratelor din sol este de circa 1000 de ori mai mare dect a vertebratelor. Fiecrui tip de sol i este proprie o distribuire specific pe profil a microorgansimelor. Prin aceasta, numrul organismelor si compozitia lor pe specii reflect nsusirile mai importante ale solului rezerva de substant organic, cantitatea si calitatea humusului, continutul de elemente nutritive, reactia, asigurarea cu ap, gradul de aeratie. ntregul bios al solului reflect relatiile reciproce care se instaureaz ntre factorii organici si alti factori ai pedogenezei.

Fig. 5. Fauna specifica solului

3. Rolul rocii n pedogenez Roca parental sau roca-mam, prin compozitia sa, exercit o mare influent asupra alctuirii granulometrice, chimice si mineralogice a solurilor, a nsusirilor lor fizice si fizico-

mecanice, a regimului de aer, de cldur si hran. Solurile reflect n cea mai mare parte nsusirile proprii ale scoartei de alterare pe care s-au format. Compozitia si nsusirile rocii de solificare infleunteaz viteza proceselor de pedogenez si directia acestora. Astfel, pe scoarta de alterare alctuit din roci afnate (luturi, loessuri, argile) se formeaz soluri profunde, cu o bun dezvoltare a profilului. Nivelul fertilittii solului se coreleaz evident cu nsusirile si compozitia rocii de solificare (ex. roci magmatice acide si nisipuri soluri cu fertilitate sczut; roci intermediare si bazice soluri cu un nivel ridicat de fertilitate natural, saturate n baze, cu continut mare de humus saturat). Roca parental are un rol important si n formarea structurii nvelisului de soluri. 4. Rolul reliefului n formarea solului Relieful constituie unul dintre cei mai importanti factori ai formrii solurilor, care exercit o influent deosebit asupra genezei acestora, a structurii nvelisului de soluri, a contrastului si a neomogenittii sale spatiale. Exist urmtoarele tipuri de relief: macrorelief, mezorelief, microrelief. Macrorelieful cuprinde cele mai reprezentative form de relief: muntii, podisurile, cmpiile. Macrorelieful determin si reflect, n concordant cu conditiile bioclimatice, zonalitatea nvelisului de soluri, structura sa si caracterul macrocombinrii solurilor tipice pentru zona dat. Mezorelieful cuprinde forme de relief medii: coline, dealuri, vlcele, vi, terase. Aparitia mezoreliefului este legat de procese geologice externe (procese de denudatie, formarea depozitelor continentale asupra crora exercit o mare influent ridicrile si coborrile lente ale portiunilor uscatului). Microrelieful este dat de forme mici de relief care ocup suprafete nensemnate, cu oscilatii relative a nltimii de circa 1m: movilite, depresiuni, crovuri. Ele apar pe suprafete plane de relief din cauza fenomenelor de tasare, deformatiilor provocate de nghet sau din alte cauze. 5. Rolul apelor freatice si stagnante De regula, solificarea decurge in conditii normale de umiditate, sub actiunea precipitatiilor ce cad intr-o zona sau alta, cantitatea acestora influentand procesele de eluviere si iluviere, bioacumularea, etc. In anumite situatii solificarea are loc in conditii de exces de apa care poate fi stagnanta sau freatica. Procesele determinate de excesul de apa de suprafata (stagnant) se numesc procese de stagnogleizare sau pseudogleizare iar orizonturile rezultate orizonturi stagnogleice (pseudogleice) respectiv stagnogleizate (pseudogleizate). Cele datorate excesului de apa freatica, sunt denumite procese de gleizare, iar orizonturile ce rezulta orizonturi gleice de reducere si respectiv gleice de oxido-reducere. Cand apele freatice situate aproape de suprafata contin saruri solubile, au loc si procese de salinizare si procese de alcalizare cand are loc imbogatirea complexului coloidal al solului in sodiu. 6. Timpul ca factor pedogenetic In ceea ce priveste varsta absoluta a solurilor actuale, este necesar sa se ia in considerare varsta geologica in diferite puncte ale suprafetei terestre, care oscileaza in limite largi, de la 0 (zero) pana la milioane de ani. Pentru determinarea varstei solului se utilizeaza raportul izotopilor 14C si 12C in humusul din sol. Metoda carbonului radioactiv s-a folosit si pentru determinarea varstei carbonatilor din sol.

Pe langa varsta absoluta se poate deosebi si o varsta relativa, adica gradul de dezvoltare a invelisului de sol. Aceasta caracterizeaza viteza procesului de pedogeneza, rapiditatea schimbarii unui stadiu de dezvoltare a solului in altul fiind legata de influenta compozitiei si insusirile rocilor parentale, de conditiile de relief asupra vitezei si directiei procesului de pedogeneza. 7. Factorul antropic in procesele de solificare Prin luarea solului in cultura, omul influenteaza direct geneza si evolutia solului, capatand, in timp, carcaterele unui produs al activitatii omului. Intereventia omului poate fi privita sub 3 aspecte: - un aspect pozitiv ducand la ridicarea fertilitatii solului: aratul amesteca si afaneaza orizonturile; substantele fertilizante imbunatatesc regimul de nutritie; corectarea reactiilor solului; irigare imbunatatirea regimului hidric; - un aspect negativ prin irigare saturarea secundara a solului; pesticidele moartea altor organisme, reduce activitatea biologica din sol; - un aspect total negativ descresterea fertilitatii solului lucrari agrotehnice necorespunzatoare; desteleniri nerationale; despaduriri totale sau pe o suprafata prea mare. Factorii de solificare sau factorii pedogenetici sunt foarte variati si solul reprezinta rezultatul actiunii conjugate a tuturor factorilor ce se intrepatrund si se influenteaza reciproc.

Cap. III. Formarea si alcatuirea partii minerale a solului Litosfera, prin compozitia ei chimica, mineralogica si petrografica, influenteaza direct formarea si insusirile solului. 1. Compozitia chimica a scoartei terestre Litosfera, invelisul solid cel mai exterior al globului pamantesc, care are o grosime variabila este alcatuita dintr-un numar mare de minerale si roci. Ca urmare are o compozitie chimica foarte complexa. In litosfera se gasesc toate elementele chimice cunoscute, dar in proportii diferite: - O, Si si Al componentele principale ale silicatilor sunt cele mai raspandite in scoarta trerestra (82,58%); - elementele fundamentale care intra in componenta organismelor in proportie de circa 99% - C, H, N, P, S se gasesc in cantitati reduse; - elementele secundare Mg, Ca, K, Na, Cl se gasesc in cantitati relative mari; - microelementele indispensabile pentru plante Fe, Mn, Mo, Cu, Zn, Co, I, Se se gasesc in cantitati relative mici. In formarea solului, un rol deosebit de important il au siliciul, aluminiul si fierul iar azotul si fosforul, elemente foarte importante pentru nutritia plantelor se gasesc in cantitati infime; in sol, proportia acestora creste ca urmare a acumularii selective prin procese biochimice. 2. Compozitia mineralogica a scoartei terestre Mineralele sunt corpuri naturale, solide, cu exceptia mercurului, formate dintr-un element sau mai multe elemente, omogene din punct de vedere fizic si chimic care iau parte la alcatuirea rocilor. Din cele peste 3000 de minerale cunoscute, mai raspandite si mai importante in procesul de solificare sunt circa 100. Dupa compozitia chimica si structura cristalina, mineralele se grupeaza in urmatoarele clase: 1. Clasa elementelor native 2. Clasa sulfurilor 3. Clasa sarurilor haloide saruri ale acizilor halogenati 4. Clasa oxizilor si hidroxizilor combinatii ale oxigenului cu metale si metaloide 5. Clasa compusilor acizilor oxigenati: - azotic azotati; - carbonic carbonati; - sulfuric sulfati - fosforic fosfati - silicic silicati 6. Clasa sarurilor acizilor organici fara importanta pedologica 75% din masa litosferei este alcatuita din silicati. 3. Compozitia petrografica a litosferei

Ramura stiintelor geologice care se ocupa cu studiul, clasificarea si descrierea rocilor se numeste petrografie (sau petrologie). Roca este o asociere de doua sau mai multe minerale ce iau parte la alcatuirea litosferei. Dupa origine si mod de formare rocile se clasifica astfel: Roci magmatice (eruptive) sunt rocile ce s-au format prin cosolidarea, in interiorul scoartei terestre sau la suprafata ei, a unei topituri naturale formate din silicati si oxizi saturati cu vapori de apa si gaze, numita magma. Roci metamorfice sunt rocile ce iau nastere prin tramsformarile suferite de rocile preexistente datorita schimbarii conditiilor de presiune, temperatura si chimism din scoarta terestra, ca urmare a unor miscari tectonice sau ascesiunii unei topituri magmatice. Rocile sedimentare sunt rocile care provin din sedimentarea materialului ce rezulta din dezagregarea si alterarea unor roci preexistente si care in marea lor majoritate contin in masa lor resturi de animale si plante fosile. In principal, solul, care se gaseste la suprafata litosferei, se formeaza pe roci sedimentare. 4. Procesele de formare a partii minerale a solului 4.1.Procese de dezagregare Dezagregarea este un proces fizico-mecanic si bio-mecanic de maruntire a rocilor si mineralelor in particule de diferite marimi, fara ca materialul maruntit sa sufere transformari chimice. Dezagregarea se desfasoara sub influenta atmosferei, hidrosferei si biosferei. 4.1.1. Dezagreagarea prin intermediul atmosferei actioneaza prin variatiile de temperatura si prin vanturi a. Dezagregarea datorita variatiilor de temeperatura dezagregare termodinamica. Prin dilatare iau nastere fisuri paralele cu suprafata rocii iar prin contractare fisuri perpendiculare pe suprafata rocii. Procesul de dilatare-contractare se repeta permanent, ca urmare a variatiei temperaturii, ducand la maruntirea rocilor si mineralelor in particule din ce in ce mai mici. Variatiile de temperatura pot fi diurne sau sezoniere. Intensitatea dezagregarii termodinamice este influentata de urmatorii factori: - amplitudinea variatiilor de temperatura cu cat diferenta dintre temperaturile maxime si minime este mai mare, cu atat dezagregarea este mai puternica; - frecventa variatiilor de temperatura cu cat variatiile de temperatura se succed mai des, cu atat dezagregarea este mai intensa; - culoarea rocilor rocile de culoare inchisa absorb mai multa caldura, deci se dilata mai puternic si determina forte antagoniste mai accentuate intre suprafata si interior in comparatie cu rocile de culoare deschisa; - heterogenitatea rocilor favorizeaza dezagregarea prin comportarea diferita a mineralelor componente. Caldura specifica, conductivitatea calorica si coeficientul de dilatare difera de la un mineral la altul. Cu cat sunt mai heterogene, rocile se vor incalzi si raci uniform si deci se vor dezagrega mai intens. In stransa legatura cu dezagregarea rocilor sub influenta variatiilor de temperatura este si actiunea de inghet si dezghet, care mai poarta denumirea de gelivatie. b. Dezagregarea prin actiunea vantului. Se manifesta prin sfaramarea mecanica a rocilor datorita fortei cu care vantul le izbeste in miscarea lui (300-400 kg/cm 2). Cuprinde 3 procese distincte: erodare (coroziunea eoliana), transport (deflatia sau denudatia eoliana) si sedimentare sau depunere a materialului transportat.

Procesul de roadere produce modelarea sau slefuirea rocilor. Intensitatea eroziunii depinde de: frecventa vantului, viteza lui, gradul de incarcare al vantului cu graunti de nisip si heterogenitatea rocilor. Procesul de transport consta in indepartarea particulelor rezultate prin coroziune sau dezagregare termodinamica. Vantul transporta particulele in toate directiile prin rostogolire sau aerian, deci si in sens contrar gravitatiei. Procesul de sedimentare incepe atunci cand puterea de transport a vantului a scazut, iar materialul depus da nastere la depozite eoliene sub forma de dune si interdune sau alte forme. 4.1.2. Dezagregarea prin intermediul hidrosferei Hidrosfera actioneaza in procesul de dezagregare prin intermediul apei din fisuri si pori, a apei de siroire si torentilor, a apelor curgatoare, cat si a apelor solide sub forma de zapada si gheturi. Actiunea apei din fisuri si pori se realizeaza prin presiuni mari pe care aceasta le exercita. In fisuri de un micron, apa exercita o presiune de 1,5 kg/cm2, in timp ce in fisurile de 1 milicron presiunea poate ajunge pana la 1500 kg/cm2 Actiunea apelor de siroire si torenti se pune in evidenta pe versanti, in timpul ploilor torentiale sau topirii bruste a zapezii. Siroaiele si torentii, datorita volumului mare de apa si a vitezei, disloca prin eroziune cantitati mari de material, care este continuu maruntit prin izbire si rostogolire. Actiunea apelor curgatoare se manifesta de-a lungul cursurilor, de la izvoare pana la varsare, prin roadere, transport si depunere. Actiunea zapezilor si a ghetarilor zapezile realizeaza desprinderea si maruntirea rocilor si mineralelor in timpul avalanselor ce se produc in zona montana. Ghetarii actioneaza in procesul de dezagregare prin eroziune, transport si depunere ca si apele curgatoare. Materialul erodat, transportat si depus de ghetari se numeste material moreic. 4.1.3. Dezagregarea prin intermediul biosferei Biosfera produce dezgregarea rocilor si mineralelor prin actiunea organismelor vegetale si animale si are o intensitate mult mai redusa in comparatie cu atmosfera si hidrosfera. Actiunea organismelor vegetale se produce datorita radacinilor, care patrund in fisurile rocilor si care, prin ingrosare, exercita presiuni laterale mari (30-50 kg/cm2) provocand maruntirea acestora. Actiunea organismelor animale se realizeaza prin galeriile, canalele sau cuiburile pe care acestea le sapa pentru asi asigura existenta. 4.2. Procese de alterare Alterarea este procesul chimic de transformare a mineralelor si rocilor, rezultand produsi cu proprietati noi, deosebite de ale vechilor minerale. Spre deosebire de dezagregare, care realizeaza o simpla maruntire, alterarea realizeaza transformari profunde, chimice si biochimice. 4.2.1. Actiunea atmosferei in procesul de alterare atmosfera actioneaza in procesul de alterare prin componentele aerului: 79% azot, 21% oxigen si 0,03% dioxid de carbon. Actiunea cea mai intensa in procesele de alterare o are oxigenul procesul de oxidare si dioxidul de carbon carbonatare si bicarbonatare. Oxidarea este un proces de combinare a unei substante cu oxigenul sau de pierdere de hidrogen, sau de trecere a unei substante constituite din elemente cu valente inferioare pozitive la cele care contin elemente cu valenta superioara pozitiva. In general, prin oxidare elementele trec de la o valenta mai mica la alta mai mare. Reducerea este fenomenul invers oxidarii, prin reducere intelegand orice proces chimic in care se pierde oxigen si se castiga hidrogen, sau orice proces prin care un

element trece de la o valenta superioara pozitiva la o valenta inferioara pozitiva. Reducerea poate avea loc alternativ cu procesul de oxidare, mediul aerob favorizand oxidarea, iar mediul anaerob reducerea. Carbonatarea si bicarbonatarea este determinata de dioxidul de carbon. Apa acidulata cu CO2 actioneaza asupra bazelor rezultate din alterarea diferitelor minerale, dand nastere la carbonati si bicarbonati. Atunci cand CO2 se gaseste in cantitate mare in sol, carbonatii trec in bicarbonati. Procesul este reversibil: K2CO3 + CO2 + H2O = 2KHCO3 CaCo3 + CO2 + H2O = Ca (HCO3)2 Datorita depunerii carbonatilor, se formeaza in adancime un orizont caracteristic notat cu Cca (orizont C carbonato-acumulativ). 4.2.2. Actiunea hidrosferei in pocesul de alterare. Principalele procese de alterare datorita apei sunt: hidratarea si hidroliza Hidratarea este procesul prin care apa este retinuta de mineralele din sol fie sub forma de molecule, fie sub forma de grupari OH. Poate fi de doua feluri: fizica si chimica. - hidratarea fizica consta in atragerea apei la suprafata particulelor minerale datorita, pe de o parte, energiei libere de la suprafata acestora, rezultata in urma dezagregarii minerale, iar pe de alta parte, datorita caracterului de dipol al molecului de apa. Moleculele de apa retinute la suprafata particulelor formeaza un strat subtire ce poarta denumirea de pelicula de hidratare sau apa peliculara. Gradul de hidratare depinde de maruntirea materialului, de concentratia solutiei, de temperatura, de valenta si raza ionului hidratat. - hidratarea chimica consta in patrunderea apei in reteaua cristalina a mineralelor fie sub forma moleculara, fie sub forma de OH, determinand transformari mai profunde, ceea ce duce la aparitia de noi minerale. Hidroliza este procesul de alterare a mineralelor si consta in combinarea chimica a elementelor de disociatie ale mineralului supus alterarii, cu elemente de disociatie ale apei, pana la stabilirea unui echilibru chimic care este conditionat climatic. Principalele etape ale hidrolizei sunt: debazificarea, desilicifierea si argilizarea. Procesul de hidroliza se petrece cu intensitati diferite de la o zona la alta si este cu atat mai puternic cu cat mineralele sunt mai maruntite, silicatii primari sunt mai bogati in elemente bazice, iar concentratia solutiei in ioni de hidrogen este mai ridicata. Hidroliza are o importanta foarte mare in procesul de alterare a silicatilor primari, deoarece contribuie la formarea comportamentului mineral principal al solului argila si, in acelasi timp, pune in libertate diferite saruri necesare nutritiei plantelor si diferiti oxizi si hidroxizi de fier, aluminiu, etc., care intra in compozitia solurilor. Actiunea biosferei in procesul de alterare alterarea biochimica este determinata de prezenta in sol a vietuitoarelor si se petrece asupra componentilor minerali si organici. Organismele vegetale actioneaza in mod direct asupra rocilor si mineralelor de unde isi extrag elementele nutritive. De exemplu, diatomeele extrag din silicati siliciul; lichenii si muschii se stabilesc direct pe roca de unde extrag elementele nutritive, etc. Prin actiunea microorganismelor asupra materiei organice si minerale se elibereaza CO2 si diferiti acizi minerali si acizi organici care contribuie la procesul de alterare. Organismele animale au o contributie mai redusa in procesul de alterare, ele actionand prin secretarea diferitelor substante chimice, cu ajutorul carora descompun materia minerala si organica, schimbandu-i compozitia chimica. 4.3. Produsi rezultati prin procesele de dezagregare si alterare

Aceste produse se diferentiaza dupa gradul de maruntire si dupa compozitia chimica. Sarurile. Rezulta prin reactia dintre baze si diferitii acizi ce se gasesc in solutie. Dupa gradul de solubilitate se impart in: usor solubile, mijlociu solubile, greu solubile si foarte greu solubile. Sarurile usor solubile cele mai frecvente sunt: sarurile acidului azotic (azotatii de Na, K si Ca); sarurile acidului clorhidric (clorurile de Na, K, Mg si Ca); unele saruri ale acidului sulfuric (sulfati de Na, K si Mg); unele saruri ale acidului fosforic (monocalcici si dicalcici), fosfati ferosi; unele saruri ale acidului carbonic (carnonatul de sodiu). Sarurile mijlociu solubile sunt reprezentate prin sulfatul de calciu (gips), care la 18C are o solubilitate in apa de 2,3 g/l. Sarurile greu solubile sunt reprezentate prin carbonati de calciu si magneziu. Sarurile foarte greu solubile sunt reprezentate prin fosfatii de fier si aluminiu, care apar in solurile acide, prin combinarea acidului fosforic cu fierul si aluminiul. Oxizii si hidroxizii. Cei mai raspanditi in masa solului sunt cei de fier, aluminiu, mangan si siliciu. Oxizii si hidroxizii de fier provin in sol prin alterarea mineralelor care contin ioni de fier in reteaua cristalina. Oxizii si hidroxizii de aluminiu provin in masa solului prin alterarea diferitilor silicati care contin acest element. Hidroxidul de aluminiu este un gel amorf, incolor si translucid, care se mentina in aceasta forma foarte scurt timp. Oxizii si hidroxizii de mangan se intalnesc in sol in cantitate mult mai mica decat cei de fier si aluminiu. Ei se pun in evidenta mai ales in solurile umede, unde apar sub forma de pete de culoare bruna-inchisa pana la neagra, sau de concretiuni cunoscute sub numele de bobovine. Silicea coloidala sau silicea hidratata. Rezulta in sol prin alterarea silicatilor. Prin deshidratare ea se poate transforma in particule fine de cuart secundar. In sol, silicea coloidala se prezinta ca o pulbere fina, de culoare albicioasa. Mineralele argiloase. Cuprind o serie de silicati secundari rezultati prin alterarea silicatilor primari. Se numesc minerale argiloase deoarece sunt componentele principale ale argilei. Dupa structura interna se impart in: minerale cu foite bistratificate si minerale cu foite tristratificate. 4.4. Transportul si depunerea produselor de dezagregare si alterare Acestea pot ramane pe locul de formare sau pot fi transportate sub forma de: solutii (sarurile), solutii coloidale (hidroxizi de fier si aluminiu, minerale argiloase), suspensii (praful, nisipul fin) sau pe cale mecanica (nicipul grosier, pietricele, bolovani). Ca urmare a transportului si depunerii produselor de dezagregare si alterare se formeaza depozite naturale care pot fi: acvatice si continentale. Depozitele acvatice. Se formeaza prin materialul transportat de pe uscat si depus in lacuri si in mari Depozitele continentale: - depozite eluviale alcatuite din produsele dezagregarii si alterarii ramase la locul de formare.

- depozite coluviale materiale depuse la baza versantilor de catre apele de siroire sau sub influenta gravitatiei. - depozite deluviale se intalnesc pe versantii slab inclinati si sunt reprezentate de fragmente de diferite dimensiuni depuse peste depozitele coluviale. - depozite proluviale formate din material adus de torenti sau rauri cu regim torential si depuse la baza pantei sub forma de conuri de dejectie. - depozite aluviale iau nastere prin actiunea de transport si sedimentare a apelor curgatoare. Se intalnesc in lunci, sunt stratificate si au o compozitie chimica si mineralogica variata. - depozite glaciale se datoreaza ghetarilor si sunt formate din materiale colturate de diferite dimensiuni. - depozite eoliene sunt reprezentate de materiale transportate de vant. Sunt formate din particule fine si nu prezinta stratificatie. Se intalnesc in zonele de campie. Cap. IV. Formarea si alcatuirea partii organice a solului 1. Sursele si cantitatile de materie organica Partea organica a solului este alcatuita dintr-un amestec complex de substante organice, cu o structura chimica specifica si de cele mai diferite proveniente. Formarea unui sol ncepe o dat cu instalarea vegetaiei i animalelor pe scoara de alterare, acestea, pe lng aciunea biomecanic i biochimic, furniznd prin moartea lor resturile organice. Alturi de partea mineral, va declana instalarea proceselor pedogenetice. Componenii organici sunt folosii ulterior la formarea unor noi compui, foarte compleci, ce vor constitui humusul. Sursa principala a materiei organice din masa solului o constituie regnul vegetal reprezentat prin diferite resturi de plante (tulpini, frunze, seminte, fruct, radacini), la care se mai adauga si resturile de origine animala care raman sub forma reziduala dupa moartea acestora. Prin aciunea organismelor din sol se asigur un circuit continuu de substane ntre regnul mineral i cel organic. Prezena celor dou componente n relaie intim asigur solului caracteristica de organism viu. Componentul organic este alctuit din dou pri: organismele vii i materia organic moart. Organismele din sol aparin regnului vegetal i celui animal, alctuind o comunitate de viata (biocenoza) numita edafon.
2. Compozitia materiei organice Resturile organice din sol sunt constituite din apa care reprezinta circa 75-90% din masa acestora cat si diferiti compusi organici. Dintre elementele chimice ponderea cea mai mare o reprezinta urmatoarele: C, H, O, N la care se mai adauga in cantitati reduse: Ca, Mg, Fe, K, P, S etc. Substantele organice sunt alcatuite din compusi organici reprezentati prin: hidrati de carbon, substante proteice, lignine, lipide si substante tanante. In procesul de formare a componentei organice a solului prezinta importanta atat cantitatea cat si compozitia resturilor vegetale. 3. Biocenoza solului. Notiuni generale Biocenoza (koinosis = a imparti) reprezinta un nivel supra-individual de organizare a materiei vii si descrie totalitatea organismelor vii, vegetale ( fitocenoza) si animale (zoocenoza) care interactioneaza intre ele si care convietuiesc intr-un anumit mediu sau sector din biosfera (biotop), formand cu el un tot unitar si care se afla intr-un echilibru dinamic, dependent de acel mediu. Se caracterizeaza printr-o anumita structura si functionare, data de modelul circulatiei materiei, energiei si informatiei. Biocenoza mai poate fi numita si ca populatie a biotopului iar biotopul ca locul sau mediul, ocupat de biocenoza. Studiul biocenozei presupune:

- studiul calitativ si cantitativ al florei si faunei din sol; - studiul relatiilor dintre componentele abiotice si biotice ale solului; - studiul conditiilor ecologice si influenta lor asupra activitatii organismelor din sol; - studiul componentei minerale si organice a solului. Solul este un sistem dinamic cu trei faze (solida-lichida-gazoasa), care determina marea varietate a tipurilor de sol. Solul reprezinta sursa tuturor microorganismelor, indeplinind in mediu 3 funcii majore: - substrat nutritiv pentru plantele superioare; - tampon si filtru pentru substantele toxice; - rezerva genetica de asigurare (si de protectie) a vietii organismelor din sol si de mentinere a diversitatii lor. Nutritia la nivelul plantei. Plantele reprezinta in cadrul biosferei, legatura dintre pamant si atmosfera, utilizeaza energie solara pentru sinteza substantei organice, plecand de la componente pur minerale. Nutritia plantei se desfasoara in mod natural dupa un anume ritm, care daca este schimbat are consecinte negative asupra sanatatii plantei. O nutritie necorespunzatoare a plantelor are efecte negative: - cresterea continutului in azotati, care in anumite conditii se transforma in azotiti, toxici pentru animale si om; - scaderea calitatii biologice a produselor (continutul in aminoacizi esentiali); - scaderea continutului in microelemente (datorita antagonismului unor microelemente cu azotul sau saracirii solului in aceste elemente datorita ingrasarii unilaterale); - scade continutul in materie uscata al plantelor (crestere a continuitului de apa); - scade durata de conservare si rezistenta la paraziti cu cat materia organica este mai hidratata cu atat poate fi mai usor atacata de microorganisme, iar conservabilitatea produselor este mai slaba. Nutritia la nivelul solului. Organismele traiesc in sol intr-un microclimat, creat de spatiul dintre particulele de sol. Diferentele pe mica distanta de pH, umiditate, porozitate etc., creeaza un sir de habitate diferite. In conditii naturale, fara interventia omului, solul evolueaza spre tipul de sol climax, caracterizat de echilibru cu mediul in care s-a format si insusirile sale fizice, chimice, morfologice si biologice. Surse de materie organica in sol - organismele vii: bacterii, ciuperci, nematode, protozoare, viermi, artropode, radacini; - materie organica moarta (litiera): frunze, ramuri, seminte, radacini moarte, rizomi, organisme animale moarte; - fractiunea organica activa: compusi organici ce pot fi utilizati ca hrana de catre microorganisme, mai usor degradabila decat materia organica; - exudat radicular: zaharuri solubile, aminoacizi sau alti compusi secretati de radacini; - humusul sau materia organica humificata: compusi organici complecsi rezultati dupa transformarea resturilor organice, strans legati de mateia minerala cu care formeaza agregate de sol. Organismele sunt concentrate in anumite zone cum sunt: - in jurul radacinilor: rizosfera este regiunea ingusta de sol din jurul radacinilor, plina cu bacterii, care se hranesc cu exudatul radicular, proteine si zaharuri eliberate de radacini; - in litiera: descompunerea litierei se face predominant de catre ciuperci, deoarece contine cantitati mari de compusi cu carbon greu degradabili, filamentele ciupercilor extragand din stratul superior al solului azotul. - in humus: mare parte a materiei organice din sol a fost descompusa de mai multe ori, de bacterii si ciuperci sau a fost trecuta prin tubul digestiv al insectelor mari sau ramelor, iar compusii humici rezultati sunt complecsi si prezinta foarte putin azot liber.

- la suprafata agregatelor de sol: activitatea biologica, mai ales a bacteriilor si ciupercilor aerobe, este mai intensa la suprafata agregatelor decat in interiorul acestora, unde se desfasoara procese care nu necesita prezenta oxigenului, cum este denitrificarea; - in spatiul dintre agregatele de sol: specific pentru artropode si nematode, care traiesc in porii dintre agregate, sau pentru organismele sensibile la deshidratare care traiesc in porii umpluti cu apa. 3.1. Structura si functiile principalelor organisme din sol Din punct de vedere structural se deosebesc doua clase mari: procariote si eucariote Procariotele (bacteriile) au un grad redus de complexitate, o structura relativ nediferentiata, marimea medie fiind de 1m. Eucariotele (ciupercile, algele, plantele superioare, protozoarele, etc.) - prezinta o celula complexa; cele mai mici eucariote sunt algele din genul Micromonas cu lungimea de 1-1,5m. 3.2. Organismele vegetale din sol 3.2.1. Microflora solului consta din organisme vegetale cu dimensiuni reduse ce nu pot fi vizibile cu ochiul liber, doar la microscop, au diametrul <0,2 mm. Pana in prezent au fost identificate peste 40 000 de specii de microorganisme. Microflora joaca un rol important in procesele biochimice din sol: transfer de energie, descompunerea si mineralizarea materiei organice, afectand astfel starea de fertilitate si sanatate a solurilor. Reprezinta un indicator al perturbarilor si schimbarilor care au loc in sol. Bacteriile sunt organisme unicelulare, de dimensiuni reduse, diametrul sub 1m, doar unele bacterii sporogene ajung la 1-1,5 m. 10 grame de sol contine intre 100 si 1 biliard de bacterii. Pot avea forme diferite: sferice (coci), cilindrice (bacili), spiralate (vibrion, spiril, spirochete), filamentoase (cu aspect de miceliu) si patrate. Bacteriile se impart in 3 grupe functionale: - aerobe: oxigenul este indispensabil - anaerobe: isi procura oxigenul prin reducerea substantelor organice ce contin O2 - facultativ anaerobe: sunt aerobe in mediu cu oxigen dar pot trai si in lipsa acestuia In functie de tipul de nutritie se impart in 2 categorii: - autotrofe: au ca sursa de carbon CO2 - ul din aer nutritie de tip vegetal iar energia din oxidarea substantelor anorganice sau a compusilor simpli ai carbonului - heterotrofe: sursa de carbon si energie este obtinuta prin oxidarea materiei organice din sol nutritie de tip animal Bacteriile fixatoare de azot: formeaza simbioza cu radacinile leguminoaselor sau cu arbori. Plantele aprovizioneaza bacteriile cu compusi simpli cu carbon iar bacteria transforma azotul molecular din aer, in forme accesibile pentru plante. Cand planta moare si se descompune, solul se imbogateste in azot. Bacteiile fixatoare de azot cele mai raspandite apartin genurilor: Rhizobium, Clostridium, Azotobacter, Azotomonas. Bacteriile nitrificatoare: transforma amoniul (NH4+) in nitrit (NO2) apoi in nitrat (NO3) forme accesibile pentru majoritatea plantelor, dar mai usor indepartate prin spalare din sol (Nitrosomonas, Nitrobacter). Bacteriile dendrificatoare: transforma azotul molecular in oxid azotos (N2O). Sunt anaerobe, functioneaza in soluri saturate sau in interiorul agregatelor de sol. Cianobacteriile: grupul cel mai mare de bacterii fotosintetizatoare, sunt organisme foarte vechi, din precambrianul timpuriu. Au capacitatea de a utiliza apa ca donator de electroni in fotosinteza, sunt responsabile de oxigenarea initiala a atmosferei terestre. Apar sub forma de bacterii izolate, sferice sau bacilare, uneori sub forma de filamente. Populeaza solurile din zona temperata, de la campie pana la munte si solurile de desert si tundra.

Mixobacteriile: sunt bacterii evoluate, cu un ciclu evolutiv mai complicat, ce implica o morfogeneza celulara si coloniala si procese de comunicare intercelulara, iar deplasarea se face prin alunecare sau tarare la suprafata mediului. Activitatea bacteriilor din sol este influentata de: - regimul de apa al solului in conditiile excesului de apa inceteaza activitatea bacteriilor aerobe si se intensifica cea a celor anaerobe. - aciditatea solului conditiile optime ale bacteriilor sunt in mediu neutru sau slab alcalin, de aceea solurile forestiere sunt sarace in bacterii - substantele nutritive materia organica bogata in elemente nutritive se descompune usor in sol, spre deosebire de materia organica saraca in aceste elemente - concentratia sarurilor fosfatii si sulfatii sporesc numarul bacteriilor si activeaza descompunerea substantelor organice, in timp ce nitratii in concentratii prea mari, sunt toxici pentru bacterii. Actinomicetele sunt organisme unicelulare, filamentoase, cu aspect de miceliu ramificat, care fac trecerea dintre bacterii si ciuperci. Sunt raspandite in solurile din paduri sau cultivate, cu un pH moderat acid pana la alcalin, la un pH sub 5 activitatea lor inceteaza. Actiunea lor in sol este urmatoarea: - descompun ligninele si grasimile, descompun compusii cei mai rezistenti din humusul rezidual al solului, folosindu-i ca surse de carbon si eliberand azotul - mentin echilibrul biologic in sol, fiind cele mai active organisme care sintetizeaza antibiotice in sol. Ciupercile sunt microorganisme heterotrofe, mezofile, traiesc saprofit pe materii organice moarte si ca parazite pe plante, cauzand numeroase boli. Se cunosc in sol 137 de genuri ce cuprind 800 de specii. Prefera mediile acide, numarul lor creste pe masura cresterii aciditatii, predominand in microflora de padure. Au un rol important in descompunerea materiei organice lemnoase, transforma materia organica greu degradabila in forme accesibile plantelor, au rol in crearea agregatelor de sol stabile, ducand la cresterea capacitatii de retinere a apei in sol. Dupa modul de utilizare a energiei se clasifica in trei grupe functionale: - ciuperci saprofite transforma materia organica moarta in materie proprie, CO2 si acizi organici, retin nutrientii in sol, si rezista in sol sute de ani. - ciupercile de micoriza colonizeaza radacinile plantelor, ajuta la solubilizarea fosforului si altor macro si micronutrienti. - ciuperci parazite duc la moartea plantelor si produc mari pierderi la plantele de cultura. Sunt mai raspandite in solurile de sub paduri. Au rol important in formarea structurii solului, hifele lor contribuie la formarea unor agregate poroase si hidrostabile. 3.2.2. Algele superioare sunt microorganisme unicelulare sau pluricelulare autotrofe, capabile de fotozinteza, sunt raspandite la suprafata solului sau in straturile superficiale. Sunt reprezentate in sol de 3 mari grupe: - Cyanophyceae sau algele albastre-verzi se gasesc sub rocile umede si in sol, cu precadere in zonele desertificate. Unele se fixeaza puternic pe roci, in special pe calcare provocand degradarea lor progresiva. - Chlorophyceae sunt alge verzi sau galbene-verzi care se sezvolta pe terenurile cu apa stagnanta unde inverzesc suprafata acestora. - Baccilariaceae sunt alge cafenii-aurii, cele mai raspandite sunt diatomeele algele silicioase. Influenta factorilor ecologici asupra dezvoltarii algelor Adancimea se dezvolta cu precadere in imediata apropiere sau la suprafata solului. Umiditatea este factorul principal al repartitiei algelor in sol, in conditii de uscaciune numarul lor se reduce considerabil Textura solului solurile argiloase retin o cantitate de apa mai mare decat solurile nisipoase (grosiere). Sarurile minerale dezvoltarea algelor depinde de bogatia solului in elemente nutritive

Importanta lor in sol: - reprezinta o cantitate importanta de materie organica acumulata in sol - sursa de hrana pentru unele protozoare - imbogatesc solul cu oxigen - solubilizeaza anumiti compusi din sol (Ca) si contribuie la precipitarea unor elemente cum este fierul - sunt primele care colonizeaza rocile dezgregate. 3.2.3. Lichenii - reprezinta asociatii simbiotice dintre o ciuperca si o alga. Populeaza de preferinta rocile calcaroase si dolomitice, dar si granitele sau porfirele, in crapaturile de roca. Actioneaza in procesul de alterare prin unele substante de excretie, care dizolva mineralele, accentuand procesul de alterare si contribuind la procesul de solificare. 3.2.4. Plantele superioare reprezinta cea mai importanta sursa de materie organica. Resturile organice sunt reprezentate de vegetatia ierboasa si de padure. Vegetatia ierboasa resturile sunt alcatuite din organele superioare si mai ales subterane a plantelor. Vegetatia lemnoasa este reprezentata de litiera padurii, formata din frunze, fructe, seminte, ramuri. Resturile organice lemnoase sunt sarace in substante proteice si elemente bazice, mai bogate in substante minerale, bogate in celuloza, lignine, taninuri, ceruri, rasini, care incetinesc ritmul de descompunere. Litiera se separa in 3 straturi: Ol orizont de litiera material organic proaspat, afanat, fara materie humificata Of orizont de fermentatie materie organica incomplet descompusa Oh orizont de humificare materialul organic aflat in stadiu avansat de descompunere. Functiile principale ale litierei: - absoarbe apa de precipitatii, diminueaza curgerile de suprafata si impiedica eroziunea - protejeaza solul impotriva tasarii produsa de ploi si animale - elibereaza substante nutritive usor asimilabile - sursa de hrana pentru biocenoza solului - adapost pentru microflora, fauna si microorganisme - consituent indispensabil al solului forestier Sistemul radicular organul cu cea mai mare influenta asupra vietii din sol, care creeaza in jurul lui o structura cu functii caracteristice, numita rizosfera. Distributia radacinilor in sol este determinata de: varsta plantei, specia, textura solului, structura solului, porozitatea, regimul aerohidric al solului, continutul in elemente nutritive. 3.3. Organismele animale din sol 3.3.1. Protozoarele sunt organismele animale microscopice cele mai simple, unicelulare, care se hranesc cu bacterii, materie organica solubila sau ciuperci. Majoritatea sunt organisme cosmopolite, se regasesc in diverse tipuri de sol din lumea intreaga. Rolul lor nu este foarte bine cunoscut, se presupune ca ele consuma bacteriile, cu efecte asupra fertilitatii solului, mai ales in sere, unde este necesara sterilizarea partiala a solului cu var. Se gasesc peste tot in sol, inclusiv in cele desertice. Cea mai mare raspandire o au in straturile superioare, in jurul radacinilor plantelor. 3.3.2. Nematodele au dimensiuni intre 0,5-1-2 mm, sunt raspandite in toate solurile, mai ales in cele de padure, in stratul superficial. Cele mai raspandite nematode sunt viermii inelati, care maruntesc si amesteca in tubul lor digestiv resturile vegetale, impreuna cu componenta minerala a solului. Rolul lor in sol este urmatorul: - mineralizarea sau eliberarea nutrientilor in forme accesibile plantelor.

- o densitate redusa a populatiei de nematode stimuleaza cresterea populatiei de bacterii, ciuperci sau plante. - pot fi agenti de raspandire a agentilor patogeni pe care ii transporta in sol si la nivelul rizosferei, pe suprafata corpului lor sau la nivelul sistemului digestiv. Datorita dimensiunii lor, tind sa populeze solurile cu textura mai grosiera, deplasarea lor se face in pelicula de apa, in porii largi ai solului. Se utilizeaza ca indicatori ai calitatii solului, datorita diversitatii lor si functiilor pe care le indeplinesc in circuitul nutritiv din sol. 3.3.3. Lumbricidele reprezentate, in primul rand, de rama comuna, Lumbricus terrestris. Se hranesc probabil cu humus. Prezenta ramelor in sol este legata de conditiile de mediu, de continutul in humus, umiditatea, natura, structura si temperatura solului. Factorii care influenteaza activitatea ramelor in sol - apa in exces alunga ramele din sol din cauza lipsei de oxigen - compozitia granulometrica prefera solurile lutoase - pH-ul solului prefera solurile neutre pana la slab alcaline - structura solului factor limitativ pentru raspandirea si migrarea in profunzime a ramelor - temperatura sunt sensibile la temperaturi joase Activitatea bioedafica a ramelor: - favorizeaza formarea si stabilizarea structurii glomerulare a solului, aerisirea si circulatia mai buna a apei - degradeaza, amesteca si combina substantele humice si componentele anorganice din sol, contribuind la afanarea solului. - sunt o componenta importanta a lanturilor trofice din sol. 3.3.4. Mezofauna solului maruntesc si descompun rapid materia organica 3.3.5. Megafauna solului maruntesc si prelucreaza materialul de sol, afecteaza structura solului, regimul hidric, au rol de amestecare a materiei organice cu cea minerala, contribuie la amestecarea materialului diferitelor orizonturi, afaneaza solul. Efecte negative: galeriile mari duc la scurgerea rapida in profunzime a apei din precipitatii, deplasarea materialului organic de la suprafata spre adancime, formarea de musuroaie la suprafata solului, vatamarea radacinilor plantelor ducand la uscarea lor.

3.4 . Influenta insusirilor fizice si chimice ale solului asupra activitatii organismelor din sol 3.4.1. Originea, formarea si degradarea materiei organice din sol Materia organica constituie componenta esentiala a solului, cu rol de: - sursa de carbon si energie pentru microorganismele din sol; - element de stabilitate si retinere a agregatelor de sol reducand riscul eroziunii - imbunatatirea regimului aero-hidric; - sursa de elemente nutritive pentru plantele superioare - reducerea compactitatii solului, usurand lucrarile solului; - reducerea impactului poluantilor (pesticide, metale grele etc.) asupra mediului, prin retinerea la nivelul fazei solide; - permite patrunderea radacinilor in sol si creste rata de infiltrare a apei in profil. Degradarea materiei organice din sol este determinata de o serie de factori cum sunt: - eroziunea solului indepartarea si transportul particulelor de la suprafata solului, care au cel mai mare continut de materie organica - utilizarea de catre microorganisme in procesul de nutritie - cultivarea solului, care conduce la degradarea rapida, datorita modificarii conditiilor de temperatura, umiditate si aeratie. Rata de descompunere este foarte redusa la temperaturi de

5C, insa se intensifica constant, odata cu cresterea temperaurii (peste 40C) si umiditatii, in detrimentul aerului din sol. Degradarea se face prin: - reducerea biomasei; - inlocuirea vegetatiei perene cu vegetatie anuala sau cu perioada scurta de vegetatie; - monocultura; - reducerea surselor de aprovizionare prin despaduriri, pasunat, recoltat; - cresterea ratei de descompunere, prin lucrarile solului, drenaje, etc.; Cresterea continutului in materie organica se realizeaza prin: - impaduriri; - refacerea pajistilor si pasunilor; - fertilizari complexe; - evitarea arderii miristii sau litierei; - controlul patogenilor si daunatorilor; - aplicarea gunoiului de grajd sau a composturilor altor materiale bogate in carbon; - pasunat in loc de cosit; - reducerea descompunerii prin eliminarea sau reducerea lucrarilor solului; - pastrarea covorului vegetativ pentru mentinerea unor temperaturi scazute. Transformarea resturilor organice de catre organismele din sol se realizeaza prin: - descompunere transformarea compusilor organici in alti compusi organici mai simpli; - acumulare transformarea compusilor anorganici in compusi organici; - mineralizare transformarea materiei organice in compusi accesibili pentru plante, desfacerea in compusi minerali simpli ai substantelor organice simple. 3.4.2. Functiile humusului in sol si influenta asupra activitatii biologice din sol Functiile humusului in sol: - nutritiva constituie sursa de elemente nutritive, in principal de N si P; - biologica influenteaza activitatea microflorei si microfaunei din sol; - fizica si fizico-chimica influenteaza structura solului, regimul de aer, retinerea apei, capacitatea de schimb cationic si capacitatea de tamponare a solului Diferenta dintre materia organica proprie solului humusul si substantele organice incomplet transformate este: 1. Materia organica proaspata frunze moarte, resturi de plante cultivate, radacini moarte, exudate foliare si radiculare, celule moarte, cadavre de animale 2. Materia organica nehumificata fractiune libera de C, usor degradabila, usor separabila de partea minerala 3. Materia organica humificata fractiune densa, cu raportul C/N ridicat, mai mult sau mai putin rezistenta la biodegradare, legata de materia minerala si neseparabila de ea, contine acizi fulvici, humine, acizi huminici 3.4.3. Insusirile fizice ale solului si influenta asupra activitatii biologice din sol Textura solului reprezinta marimea partii minerale si raportul intre fractiunile granulometrice, este o insusire fizica a solului nemodificabila in timp. Fractiunile granulometrice care intra in compozitia solului sunt reprezentate de argila, praf si nisip, diferentierea facandu-se in functie de modul de comportare a fractiunilor in sol. - argila are dimensiuni sub 0,002 mm, prin umectare isi mareste volumul, devine plastica si apoi manifesta fenomenul de adezivitate iar in conditii de seceta devine compacta, dura, prin micsorarea volumului. Este fractiunea cea mai activa din punct de vedere chimic, are capacitate coloidala si de retinere a substantelor nutritive.

- silt - are dimensiuni intre 0,05 0,002 mm, are o buna capilaritate, buna capacitate de retinere a apei si capacitate mai redusa de retinere a elementelor nutritive, formeaza suspensii cu apa, care se limpezesc incet. - nisipul are dimensiuni intre 2,00 - 0,05 mm, alcatuit predominant din cuart, are o mare permeabilitate pentru apa si aer, nu are capacitatea coloidala de retinere a elementelor nutritive, permite patrunderea apei, aerului si radacinilor plantelor si organismelor edafice. Structura solului rezulta din asocierea particulelor solide de sol, minerale si organice sub forma de agregate complexe, de diferite forme si dimensiuni. Pentru microorganisme, datorita adancimii la care isi desfasoara activitatea, importanta mai mare o are structura glomerulara si grauntoasa. Structura glomerulara se caracterizeaza prin forma sferica a agregatelor si o asezare mai afanata a elementelor structurale. Structura grauntoasa prezinta aceeasi forma sferica a agregatelor dar cu o asezare mai indesata si sunt de dimensiuni mai mari. Porozitatea solului reprezinta spatiul dintre particulele de sol ocupat de aer sau apa. Depinde de textura si structura solului si influenteaza activitatea biologica din sol. In functie de volumul porilor: - 50% ideal, prin care se realizeaza un schimb activ de gaze intre sol si atmosfera, in solurile cu coeziune ridicata, bine structurate, cu humus - 25% in soluri compacte; - 65% in orizonturile Am bine structurate, cu continut ridicat de materie organica. Clasificarea si caracteristicile porilor: - macroporii: peste 0,05 mm, permit miscarea aerului si apei, prezinta densitate mare a acarienilor, colembolelor etc., caracteristici solurilor cu textura nisipoasa, cu stuctura grauntoasa sau glomerulara; - microporii: sub 0,05 mm si adesea ocupati cu apa, reprezinta spatiul ocupat cu microflora (ciuperci, bacterii, alge, actinomicete) si microfauna (flagelate, rizopoda, ciliate). Se impart in: mezopori, micropori, ultra-micropori si nanopori. 3.4.5. Insurile chimice ale solului si influenta asupra activitatii biologice din sol Actiunea conjugata a partii minerale, partii organice si microorgansimelor determina caracteristici specifice cum sunt capacitatea de adsorbtie, reactia solului, capacitatea de tamponare, insusiri importante pentru activitatea biologica din sol. 1. Reactia solului defineste aciditatea sau alcalinitatea unui sol, stare definita de raportul dintre concentratia ionilor de H+ comparativ cu ionii de OH- . Nitrificarea se desfasoara la un pH = 6,0-9,0, denitrificarea sub 5. Fixarea azotului de catre Rizhobium, optima, se desfasoara la un pH = 6,0-6,5. Descompunerea materiei organice optima este la pH = 7. Din punct de vedere al preferintei fata de reactia solului microorganismele se impart in: - eurionice: indiferente (protozoare, lumbricide) - stenoionice: care isi desfasoara activitatea la diferite valori ale pH-ului: acidofile: prefera un PH mai mic de 6,8 (ciuperci, bacterii anaerobe); netrofile: pH intre 6,8-7,2 (actinomicetele); alcalinofile: pH mai mare de 7,2 (bacteriile aerobe). 2. Capacitatea de adsorbtie a solului indica gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive. Solul poate retine particulele in suspensie din solutia solului, retinere de natura moleculara sau ionica (cationi si anioni). Retinerea cationilor este asigurata de coloizii solului, in principal mineralele argiloase si substantele humice, coloizi cu sarcina electrica negativa si care adsorb cationi (Ca, Mg, Na, K, Al, H), molecule de apa, amoniac, anioni (HPO 2, PO4). Gradul de adsorbtie este mai mare in solurile cu un continut ridicat de materie organica decat in solurile cu humus redus sau solurile de gradina.

3.5. Relatiile dintre organismele din sol 3.5.1. Relatiile dintre microorganisme Relatii sinergice: sunt relatii de comensalism, protocooperare si simbioza. Comensalismul este o relatie unilaterala, lipsita de reciprocitate, din care beneficiarul este doar o singura parte implicata (ex. Microorganismele facultativ aerobe consuma oxigenul din sol creand conditii pentru microorganismele anaerobe). Protocooperarea este o relatie facultativa, temporara benefica pentru ambele microorganisme implicate (ex. Algele produc substante energetice pentru Azotobacter, care la randul lor le aprovizioneaza cu azot). Simbioza este o relatie benefica pentru microorganisme, de aprovizionare reciproca cu hrana, de reciprocitate, reprezinta o treapta superioara convietuirii organismelor Relatii antagonice Competitia este rivalitatea dintre doua specii de microorganisme pentru un factor, de regula pentru hrana, din care specia mai slaba este eliminata. Amensalismul reprezinta procesul prin care microorganismele modifica mediul pentru a deveni nefavorabil pentru alte organisme (ex. Actinomicetele produc antibiotice care inhiba sau omoara alte microorganisme). Parazitismul este procesul prin care un organism se dezvolta pe seama celulelor vii ale altui organism. Predatorismul este o relatie prada-pradator intre doua specii situate la niveluri trofice diferite (ex. protozoarele care se hranesc cu bacterii). 3.5.2. Relatiile dintre microorganisme si plantele superioare Parazitismul este un fenomen larg raspandit in sol. Hemiparazitismul scaderea fertilitatii solului prin stagnarea cresterii plantelor datorata cultivarii unei plante succesiv timp de mai multi ani. Probioza este o asociere intre microorganisme si plantele superioare care intensifica ritmul vietii. 3.5.3. Relatiile dintre plantele superioare Acestea determina compozitia floristica a asociatiilor vegetale naturale, relatiile fiind avantajoase sau daunatoare. Dupa gradul de parazitism se disting: plante hemiparazite partial autotrofe, partial parazite si plante holoparazite sunt plante nefotosintetizatoare, fara frunze sau cu frunze solziforme lipsite de clorofila. 3.6. Clasificarea si proprietatile acizilor humici Substantele humice specifice sunt reprezentate prin acizii humici care se impart in 3 categorii: acizi huminici, acizi fulvici si huminele. Acizii huminici sunt acei produsi ai humificarii care rezulta din descompunerea resturilor vegetatiei ierboase bogate in substante proteice in prezenta elementelor bazice: Ca++, Mg++, K++ sub actiunea directa a unei flore bacteriene. Sunt separati in 3 grupe: acizi huminici cenusii (predomina in cernoziomuri si rendzine), acizii huminici bruni (predomina in districambisoluri) si acizii huminici hematomelanici (frecventi in resturile organice in curs de humificare). Acizii fulvici se formeaza in procesul de humificare a resturilor organice de natura lemnoasa cu un continut redus de substante proteice si elemente bazice. Sunt de doua feluri: acizi crenici si acizi apocrenici. Huminele reprezinta fractiunea cea mai stabila a humusului fiind insolubile in solutii alcaline, NaOH si pirofosfat, care este strans legata de partea minerala a solului mai ales de argila.

In componenta humusului intra in mod fecvent toate cele trei grupe de acizi huminici, un indice de calitate fiind raportul dintre acizii huminici si acizii fulvici. 3.7. Principalele tipuri de humus Mullul. Este reprezentat de catre materia organica complet humificata si amestecata intim cu partea minerala a solului. Este caracteristic solurilor aerate cu o intensa activitate a microorganismelor, care realizeaza transformarea completa a resturilor organice in acizi humici. Se disting doua tipuri de mull: calcic si forestier Mullul calcic se formeaza in conditii prielnice humificarii, pe substrate calcaroase sau roci bogate in calciu, cu o intensa activitate biologica, mai ales a bacteriilor. Este cel mai bun humus. Mullul forestier se formeaza in solurile nu prea bogate in calciu, acoperite de paduri de esente foioase, sub actiunea ciupercilor. Moderul. Este alcatuit din materie organica mai slab humificata si partial legata de partea minerala a solului. Se formeaza in solurile slab aerate, cu umiditate ridicata si temperaturi mai mici, in prezenta unei microflore sarace si cu o activitate redusa, intr-un interval de timp scurt. Exista mai multe subtipuri de moder, caracteristice unor conditii specifice de solificare: Moderul forestier oligotrofic, acid, este acumulat in solurile formate sub paduri de rasinoase si de amestec cu foioase. Moderul de pajiste alpina si subalpina se dezvolta sub o vegetatie de graminee si se acumuleaza intr-un orizont Au, este de culoare neagra, relativ gros, cu o reactie puternic acida. Moderul calcic se formeaza pe calcare, are un continut ridicat de humati de calciu de culoare inchisa si reactie slab acida spre neutra. Moderul hidromorf se intalneste in solurile cu exces prelungit de apa stagnanta, in conditii de anaerobioza. Morul (humusul brut). Este alcatuit din resturi organice slab humificate, putin maruntite sau transformate biochimic. Este caracteristic solurilor din zona montana, formate sub paduri de conifere sau sub pajisti alpine. Turba. Se formeaza intr-un mediu saturat cu apa, in depresiuni prin acumularea de resturi organice ale unor plante hidrofile. Se diferentiaza doua tipuri de turba: eutrofa se formeaza pe terenurile joase, cu apa freatica cu ioni de calciu, pe seama unei vegetatii de rogozuri, stuf, papura etc; turba este bogata in substante minerale, dar blocate in forme inaccesibile plantelor si oligotrofa se intalneste in regiunile montane, pe substraturi acide, cu un climat rece si umed. Se formeaza prin acumularea masiva a resturilor organice ale vegetatiei acidofile alcatuita din muschi. 3.8. Importanta humusului in sol Humusul si materia organica reprezinta rezerva permanenta a solului in elemente nutritive, care-i determina fertilitatea. Humusul si materia organica constituie un substrat prielnic pentru activitatea si dezvoltarea microorganismelor din sol. Humusul impreuna cu argila retin si atenueaza levigarea unor cationi ai solului. Humusul contribuie la imbunatatirea insusirilor fizice ale solurilor (ex. acizii huminici imprima solurilor culori inchise marind adsorbtia radiatiilor calorice si gradul de incalzire). Humusul impreuna cu argila influenteaza favorabil formarea structurii glomerulare si grauntoase. Are o mare capacitate de retinere a apei contribuind la marirea si conservarea acesteia in sol, mai ales in forme accesibile plantelor.

Humusul brut poate sa influenteze negativ regimul hidric al unor soluri care sunt reci, adsorb si retin multa apa, au o permeabilitate redusa si un regim aero-hidric deficitar.

Cap. V. Formarea si alcatuirea profilului de sol Profilul de sol constituie roca mai mult sau mai putin masiva initiala, care in timp, sub actiunea factorilor pedogenetici, a fost diferentiata intr-o serie de straturi numite orizonturi pedogenetice. In functie de natura rocii, de durata si intensitatea actiunii factorilor pedogenetici, profilul de sol apare format dintr-o succesiune de orizonturi subparalele cu suprafata terenului cu o anumita grosime si alte insusiri specifice. Numarul, felul si succesiunea acestor orizonturi sunt caracteristice pentru tipul de sol si reprezinta manifestarea concreta a conditiilor de solificare si la un moment dat, starea de echilibru cu mediu inconjurator. Solul se formeaza in urma interactiunii factorilor de solificare, materializata printr-o serie de procese numite procese pedogenetice. 1. Bioacumularea. Formarea orizonturilor A, O, si T Bioacumularea consta in acumularea in straturile superioare ale solului, prin intermediul organismelor vegetale si animale, de materie organica aflata in diferite stadii de humificare. Humusul, format prin transformarea materiei organice, se integreaza treptat in partea minerala a solului fapt ce duce la diferentierea la suprafata a unui orizont humifer (orizontul A). In teren, efectul intens al bioacumularii este semnalat de prezenta si dezvoltarea unor specii din flora spontana: Urtica dioica, Sambucus ebulus, Chenopodium sp., etc. In conditiile persistentei indelungate a excesului de umiditate, se formeaza un orizont organic hidromorf de turba (orizont T), puternic acid pana la neutru. In conditiile vegetatiei de padure, deasupra orizontului A se acumuleaza cantitati mari de resturi vegetale nedescompuse sau numai partial transformate, formandu-se un orizont organic nehidromorf (orizontul O). 2.Argilizarea. Formarea orizontului Bv Argilizarea este un proces de transformare, care consta in imbogatirea unui orizont cu argila formata in situ prin alterarea silicatilor primari si formarea de silicati secundari si anume minerale argiloase. Orizontul in care are loc acest proces se numeste orizont B cambic si se noteaza cu simbolul Bv. Este un orizont sarac in humus si se deosebeste de materialul

parental din care provine prin culoare si prin structura. De aceea acest orizont se mai numeste B de culoare, B de structura sau B de alterare. Acest orizont este specific pentru clasa cambisolurilor si pentu subtipurile cambice ale unor tipuri de sol. 3. Argiloiluvierea. Formarea orizonturilor Bt si E. Argiloiluvierea este un proces de translocare si consta in indepartarea de particule argiloase, in stare de suspensie, din partea superioara a profilului si depunerea acestora mai in profunzime. Orizontul unde se acumuleaza argila migrata din orizontul superior se numeste orizont B argiloiluvial sau B argic, notat cu simbolul Bt. Acumularea argilei in orizontul Bt este insotita in mod obisnuit si de spalarea si respectiv acumularea oxizilor de Fe care imprima o culoare galbui roscata. Acest orizont poate fi identificat in teren dupa structura prismatica si culoarea mai inchisa decat a materialului parental. Deasupra acestui orizont de iluviere a argilei (Bt), de unde s-a spalat argila si oxizii de Fe si a avut loc o imbogatire reziduala in silice de culoare deschisa, se formeaza un orizont eluvial notat cu E. Orizontul aflat intr-o stare incipienta de eluviere se numeste orizont eluvial luvic si se noteaza cu El, iar cel intr-o faza mai avansata de eluviere se numeste orizont eluvial albic si se noteaza cu Ea. Uneori deasupra orizontului Bt se formeaza un orizont atat de eluviere cat si de acumulare a humusului de tip mull. Acest orizont se numeste molic eluvial sau molic greic notat cu Ame. Daca orizontul E patrunde in orizontul B sub forma de limbi, orizontul astfel format se noteaza cu E+B si spunem ca avem o trecere glosica si apare numai la luvosolul glosic. Speciile de plante din flora spontana indicatoare a procesului de eluviere intensa (aciditate) sunt reprezentate de Apera spica-venti, Rumex acetosella s.a. 4. Chiluvierea sau podzolirea. Formarea orizonturilor: Ea, Bhs si Bs Chiluvierea consta in migrarea dintr-un orizont superior si acumularea in unul inferior a sescvioxizilor de fier si/sau aluminiu si uneori a fractiunilor humice solubile sub forma de chelati. In conditiile unui climat mai umed si mai rece si a unei acidifieri pronuntate a solutiei solului, sub padurile de rasinoase, descompunerea resturilor organice se face incet, cu formarea mai ales a acizilor fulvici iar in urma alterarii inaintate a silicatilor primari acestia se desfac in componentele de baza dintre care mai importante sunt silicea si sescvioxizii de Fe si Al. In aceste conditii se formeaza diversi compusi organici, cu Fe si Al denumiti organometalici sau chelati care migreaza in adancime dand nastere unui orizont eluvial si unui orizont iluvial. Orizontul eluviat se numeste orizont E albic (Ea) iar cel iluvial se numeste orizont B humico feriiluvial sau B spodic (Bhs). Orizontul spodic in care se acumuleaza in cantitate mai mare sescvioxizi de Fe si Al are culoare portocalie si se mai numeste si orizont B feriiluvial (Bs). Procesul genetic de cheluviere-chiluviere prin care in profilul de sol se individualizeaza orizonturile Ea si Bhs este caracteristic podzolirii humico-feriiluviale sau spodosolizarii. Plantele indicatoare pentru procesul de podzolire (aciditate mai accentuata) sunt reprezentate de Vaccinium myrtillus, Nardus stricta s.a. 5. Criptopodzolirea. Formarea orizonturilor Bcp

In regiunile umede si reci, in cazul unor podzoluri, care au evoluat sub vegetatie ierboasa timp indelungat, are loc o acumulare intensa de materie organica acida de culoare inchisa in orizonturile A, E si B spodic, mascand aceste orizonturi. Orizontul spodic format prin acest proces se numeste orizont criptospodic (Bcp). Este, deci, un orizont de acumulare iluviala de material amorf activ, predominant humic si aluminic. 6. Formarea de allofane si orizontul andic (an) Formarea de allofane are loc printr-un proces de transformare a unor roci usor alterabile si consta in acumularea de material amorf activ rezultat din dezagregarea si alterarea rocilor vulcanice in situ, care confera masei solului caractere andice. Constituentii specifici materialelor cu proprietati andice sunt reprezentati de combinatii complexe formate din allofane, respectiv geluri de silice, hidroxid de aluminiu si fier cu materia organica din sol. Orizontul in care se acumuleaza astfel de materiale poarta denumirea de orizont andic (an) si este caracteristic pentru andosol.

7. Procese de migrare si acumulare a carbonatilor Procesul de levigare al carbonatilor din orizonturile superioare si depunerea lor in profunzime poarta denumirea de carbonatoiluviere. Orizontul astfel format, care are un continut de carbonat de peste 12% si o grosime minima de 20 cm, se numeste orizont carbonatoiluvial sau carbonatoacumulativ, calcic sau calxic (Cca). Cand orizontul calcic, pe o grosime mai mare de 10 cm, este intarit sau cimentat continuu atat de puternic incat solul in stare uscata nu poate fi strabatut de sonda sau cazma, iar fragmentele uscate lasate in apa nu se desfac, se numeste orizont petrocaxic (pc). Cimentarea este deci cauzata de prezenta carbonatului de calciu si uneori, a carbonatului de magneziu sau chiar a silicei. Procesul pedogenetic de carbonatare a orizonturilor superioare ale solului odata cu precipitarea carbonatilor din apa capilara sau cand fauna din sol aduce material carbonatic din orizonturile inferioare, poarta denumirea de regradare. 8. Gleizarea si stagnogleizarea. Formarea orizonturilor Gr, Go, W si w Din cauza excesului prelungit de umiditate apare fenomenul de reducere, adica, reducerea compusilor de fier si mangan, mobilizarea si concentrarea lor in peretii porilor de-a lungul fisurilor sau a canalelor de radacini, pe fetele sau in interiorul elementelor structurale. Procesul de reducere a F si Mn ce are loc in profilul de sol datorita apei freatice se numeste gleizare. Procesul de gleizare determina formarea unui orizont specific, cunoscut sub numele de orizont gleic (G) si care poate fi orizont gleic de reducere (Gr) si orizont gleic de oxidoreducere (Go). Procesul de reducere a Fe si Mn care are loc datorita stagnarii temporare a apei de precipitatii in profilul de sol, deasupra unui orizont impermeabil sau slab permeabil se numeste stagnogleizare iar orizontul care se formeaza stagnogleic (W). Cand excesul temporar de apa stagnanta este mai putin accentuat, pe langa culorile de reducere, apar mai frecvent si culori de oxidare, orizontul fiind considerat stagnogleizat (w).

Aceste orizonturi sunt caracteristice pentru clasa hidrosolurilor. Plantele indicatoare ale excesului de umiditate si deci a proceselor de gleizare si stagnogleizare sunt: Phragmites communis, Typha latifolia, Carex riparia, Juncus glaucus s.a. 9. Salinizarea si sodizarea. Formarea orizonturilor sa, sc, na, ac Sunt procese de translocare definite astfel: - salinizarea reprezinta procesul de imbogatire a solului in saruri usor solubile; - sodizarea (alcalizarea) reprezinta procesul de imbogatire a complexului coloidal al solului in ioni de sodiu adsorbiti. Procesele de salinizare sunt specifice pentru solurile din regiunile cu climat arid si semiarid, cu relief plan-depresionar, cu apa freatica mineralizata situata la mica adancime, care se ridica prin ascensiune capilara. In aceste conditii, solul este umezit pana la suprafata profilului si in urma evaporarii intense sarurile se acumuleaza in masa solului, sau uneori chiar la suprafata acestuia, unde se formeaza crusta. Orizontul in care acumularea de saruri solubile, de obicei sarurile cationului de Na+ (clorura, sulfat, carbonat, bicarbonat) este mai mare de 1,0 1,5 % se numeste orizont salic (sa) iar cand continutul total de saruri usor solubile este cuprins intre 0,10-0,15% si 1,0-1,5% se numeste orizont hiposalic (salinizat) (sc). Atunci cand are loc patrunderea in sol, prin solutia solului, a sarurilor usor solubile de Na, humusul si argila se incarca cu cationii de Na+ si migreaza in adancime, dispersate in apa. In acest fel la o oarecare adancime (2-25 cm) se formeaza un orizont argic (Bt) cu un continut de Na+ in complexul coloidat de peste 15%. Aceste orizont in care cotinutul de Na + din complexul coloidal este mai mare de 15% se numeste orizont natric (alcalic) (na). Atunci cand continutul de Na+ in complex atinge valori cuprinse intre 5-15% se numeste orizont hiponatric sau hiposodic (alcalizat) (ac). Orizontul salic este caracteristic pentru solonceacuri, iar orizontul natric pentru solonet, ambele facand parte din clasa salsodisolurilor. Pe teren salinizarea poate fi recunoscuta prin suprafete de sol fara vegetatie sau prin prezenta urmatoarelor plante: Salicornia herbacea, Salsola soda, Artemisia salina, Suaeda maritima s.a. Plante indicatoare a solurilor alcalice sau alcalizate sunt: Statice gmeline, Atropis distans, Obione portalacoide s.a. 9. Procesele vertice In unele soluri, cu continut de argila predominant gonflanta mai mare de 30% si in zonele unde in decursul anului perioadele umede alterneaza cu perioadele secetoase au loc urmatoarele procese: - in perioada secetoasa, in urma uscarii solului, ca urmare a contractiei puternice, apar crapaturi mari (>1cm) care fragmenteaza masa solului pe mare grosime. - in perioadele umede, datorita gonflarii, agregatele structurale aparute in prima faza, precum si pamantul desprins si depus la baza crapaturilor, isi maresc volumul, sunt presate si aluneca unele peste altele, schimbandu-si pozitia, iar la suprafata solului apar unele denivelari, formand ceea ce se cunoaste sub denumirea de gilgai sau coscove cu numeroase microdepresiuni si microcoame. Toate aceste fenomene de uniformizare cunoscute sub denumirea de procese vertice duc la formarea unor orizonturi specifice: orizontul vertic (y) cand are un continut de peste 30% argila predominant gonflanta si orizontul pelic (z) cand are un continut de peste 45% argila predominant nesmectitica, dezvoltat din materiale parentale argiloase de diferite origini. 10. Proprietatile diagnostice Acestea definesc anumite nsuiri intrinseci ale unor tipuri de sol:

- caracterul vermic (vm) este specific solurilor cu activitate faunistic intens; - schimbare textural brusc (pl) dublarea cantitii de argil pe o adncime de 7,5 cm ntre un orizont eluvial i orizontul B subiacent; - proprieti andice specifice solurilor bogate n allofane i compui alumino-humici, formate pe materiale parentale vulcanice; - trecere glosic (gl) sub form de limbi (E+B); - contact litic (li) red trecerea clar dintre un orizont de sol i roca subiacent compact (R); - proprieti eutrice (eu) nsuire a materialului mineral de sol, fr carbonai, caracterizat prin grad de saturaie n baze > 53 %; - proprieti districe (di) - nsuire a materialului mineral de sol, fr carbonai, caracterizat prin grad de saturaie n baze < 53 %; - proprietati alice (al) se refera la materialul de sol mineral foarte acid si cu mare continut de Al schimbabil - caracter scheletic (sq) coninuturi de peste 75 % schelet. - materie organica segregabila (ms) este forma humificata a materiei organice care se desface usor prin frecare si este segregabila de partea minerala - pudra friabila de carbonat de calciu sau carbonati secundari (k) se refera la praf sau neoformatii de carbonat de calciu depuse din solutia care circula in sol, suficient de moi incat pot fi usor taiate cu unghia, in proportie de cel putin 5% din volum - proprietati acvice gleice, stagnice si antravice se refera la materialele din sol care, in cei mai multi ani sunt saturate cu apa la o anumita perioada din an sau tot timpul anului si care prezinta manifestari ale proceselor de reducere si de segregare a fierului si un colorit specific (gleic). - proprietati reductomorfe caracterizeaza materialele de sol care sunt permanent umede si care au culori de reducere in mai mult de 95% din matricea solului - proprietati redoximorfe se aplica materialelor de sol in care conditiile de reducere alterneaza cu cele de oxidare. - proprietati stagnice sunt legate de saturatia determinata de apa stagnanta temporar la suprafata sau in partea superioara a profilului de sol daca nu este drenat, deasupra unui strat impermeabil sau slab permeabil. - proprietati antracvice (aq) acestea apar in solurile folosite ca orezarii sau intens irigate - proprietati criostagnice (cr) se refera la materiale ale caror proprietati stagnice sunt determinate de saturatia cu apa stagnanta temporar in partea superioara a solului, deasupra unui strat inghetat in primavara. - culori diagnostice aceste se utilizeaza la separarea unitatilor taxonomice la nivel de tip si subtip. - carcater scheletic (qq) se refera la soluri care prezinta orizonturi care contin peste 75% fragmente grosiere de roca avand o grosime de cel putin 25 cm in primii 50 cm ai solului, de cel putin 50 cm in primii 100 cm ai solului sau de peste 50 cm daca solul este mai profund. - proprietati salsodice se refera la prezenta oricarui orizont salinizat si sodizat in alte soluri decat solonceacuri

11. Materiale parentale diagnostice - material fluvic (MF) sedimente aluviale, marine si lacustre care primesc materiale noi la intervale mai mult sau mai putin regulate - material antropogen (MA) material mineral sau organic neconsolidat, rezultat in urma activitatilor umane: deponii, halde de steril, depozite de gunoaie sau deseuri etc. - material scheletic calcarifer (MK) roci calcaroase sau materiale parentale provenite din dezagregarea rocilor calcaroase. - material marnic (MM) produse de transformare a marnelor

- material erubazic (ME) produse rezultate din dezagregarea si alterarea unor roci ultrabazice necarbonatice, bogate in baze. - material bauxitic (MB) produse rezultate din transformarea la suprafata scoartei a bauxitelor.

Cap. VI. Proprietatile hidrofizice, de aeratie si termice ale solului 1. Apa din sol Apa joaca un rol important in procesele de alterare si dezagregare ale mineralelor si rocilor si in formarea profilului de sol. De existenta si modul de manifestare al apei din sol depind procesele de geneza si evolutie a solului. Apa este esentiala si in realizarea fertilitatii solului, determina solubilizarea, transportul si asimilarea substantelor minerale de catre plante; apa este componenta solului care asigura in mod permanent schimbul de substante nutritive intre sol si planta. 1.1. Fortele care actioneaza asupra apei din sol Dintre fortele care actioneaza, importanta mai mare prezinta forta gravitationala, forta capilara, forta de adsorbtie, forta datorata tensiunii vaporilor de apa din sol, forta de sugere (suctiune) a radacinilor plantelor, forta hidrostatica. Forta gravitationala actioneaza asupra apei din porii necapilari ai solului. Apa se deplaseaza pe verticala umezind solul in profunzime, surplusul trecand in panza de apa freatica. Forta capilara actioneaza asupra apei din porii capilari ai solului si este determinata de deficitul de presiune ce se creeaza in capilarele solului. Daca se introduce un tub capilar intr-un vas cu apa, se constata o ridicare a coloanei de apa in tub la o inaltime H, iar daca se pun in contact doua tuburi cu diametre diferite, apa se va deplasa incet de la tubul mai larg la cel mai ingust. Retinerea si miscarea apei in toate directiile, in tuburile capilare, se datoreaza fortei capilare la baza caruia sta deficitul de presiune (presiune capilara). Moleculele de apa din interiorul lichidului din tub sunt atrase cu aceeasi forta in toate directiile, deci sunt in echilibru, in timp ce moleculele de la suprafata lichidului sunt atrase numai spre interior, iar cele de la contactul cu peretii tubului sunt atrase spre exterior cu forte mai puternice (uda peretii tubului).

Aceste forte determina formarea la suprafata coloanei de lichid a unui menisc concav, sub care presiunea este mai mica, deci apare asa numitul deficit de presiune care este dat de relatia lui Laplace: p=2/r unde: = tensiunea superficiala si r = raza tubului capilar. Deci cu cat raza capilarului este mai mica, deficitul de presiune este mai mare si apa se va ridica la o inaltime mai mare. Forta de adsorbtie (de sorbtie) determina retinerea apei la suprafata particulelor de sol. Este de natura electrostatica si se datoreaza caracterului dipolar al moleculei de apa si energiei libere de la suprafata particulelor de sol. Prin aceasta forta este retinuta apa higroscopica. Forta determinata de tensiunea vaporilor de apa actioneaza asupra apei sub forma de vapori. Vaporii din porii solului sunt supusi unei presiuni (tensiuni) mai mari sau mai mici in functie de temperatura si umiditatea solului. Astfel, la aceeasi umiditate, tensiunea vaporilor creste cu temperatura, iar la aceeasi temperatura, tensiunea creste cu umiditatea. Vaporii de apa vor circula intotdeauna de la zonele mai calde si mai umede (tensiunea mai mare) spre zonele mai reci si mai uscate (tensiune mai mica). Forta de sugere a radacinilor plantelor forta de suctiune, la majoritatea plantelor, este de 15-20 atmosfere. Forta osmotica se manifesta numai in solurile saraturate si depinde de presiunea osmotica. Cu cat concentratia sarurilor solubile este mai mare si presiunea osmotica este mai mare, apa va fi retinuta cu forte mai puternice in sol. Forta hidrostatica (de submersie) actioneaza numai atunci cand la suprafata solului se gaseste un strat de apa. Sub greutatea stratului respectiv se formeaza o forta care determina patrunderea apei in sol. 1.2. Potentialul apei din sol si suctiunea solului Potentialul apei din sol reprezinta energia pe care o are apa in sol, datorita careia exercita o anumita presiune. Deci, fortele sunt traduse in potentiale sau energii care se exprima in unitati de presiune (atmosfere, centimetri coloana de apa, etc.), ce pot fi insumate. In functie de natura fortelor se disting urmatoarele potentiale: potentialul gravitational, potentialul matricial (corespunzator fortei de adsorbtie si capilare), potentialul hidrostatic si potentialul osmotic. Prin insumare se obtine potentialul total. Forta cu care este atrasa si retinuta apa de sol se numeste forta de suctiune sau suctiune. Masurata in centimetri coloana de apa, suctiunea variaza de la 1 cm pana la 10 000 000 cm coloana de apa. Deoarece este incomod de a se lucra cu cifre mari, s-a introdus notiunea de pF care reprezinta logaritmul, in baza zece, a centimetrilor coloana de apa corespunzatoare fortei de retinere a apei de catre sol. 1.3. Formele de apa din sol Principalele surse de aprovizionare a solului cu apa sunt precipitatiile, panza freatica prin ascensiune capilara si apa de irigatie. Apa legata chimic. Se gaseste, in sol, sub doua forme: apa de constitutie si apa de cristalizare. Apa de constitutie intra in reteaua cristalina a mineralelor sub forma ionica, fiind cedata la temperaturi de peste 400C, prin descompunerea mineralului. Apa de cristalizare este legata de reteaua cristalina a mineralelor sub forma moleculara si se elimina la temperaturi mult mai joase (200C) fara descompunerea substantei. Apa legata fizic. Este retinuta la suprafata particulelor de sol datorita energiei libere de care dispun acestea si structurii dipolare a moleculelor de apa. Dupa intensitatea retinerii, se disting doua forme de apa legata fizic: apa higroscopica si apa peliculara.

Apa higroscopica se formeaza prin condensarea vaporilor din atmosfera solului in jurul particulelor de sol pana la satisfacerea energiei libere de la suprafata acestora (Fig. 6). Din cauza presiunii mari cu care este retinuta, apa higroscopica are anumite proprietati specifice: ingheata la -78C, are densitatea 1,7, nu are capacitate de dizolvare pentru sarurile solubile din sol si circula numai sub forma de vapori. Cantitatea maxima de apa higroscopica formeaza coeficientul maxim de higroscopicitate. Apa higroscopica nu este folosita de plante, deoarece acestea au puterea de suctiune mult mai mica; de aceea, se mai numeste apa fiziologic inactiva. Fig.6. Particula de sol inconjurata de apa higroscopica

Apa peliculara se realizeaza la suprafata particulelor de sol peste apa higroscopica, sub forma unei pelicule de diferite grosimi, pana la satisfacerea totala a capacitatii de adsorbtie a solului (Fig. 7). Fiind retinuta cu forte mai mici decat apa higroscopica, prezinta capacitatea de a dizolva in mica masura sarurile solubile, circula lent de la pelicule mai groase spre cele mai subtiri pe baza diferentelor de tensiune superficiala si poate fi folosita, intr-o oarecare masura, de plantele care au o forta de suctiune mai mare de 15 atmosfere. Fig. 7. Apa de adsorbtie higroscopica si peliculara

Apa libera (sau apa nelegata). Este reprezentata de apa capilara si apa gravitationala. Apa capilara reprezinta apa pe care solul o retine in spatiile capilare si care se misca in toate directiile sub actiunea fortelor capilare. Apa capilara poate apare sub mai multe forme: apa capilara imobila picaturi izolate la contactul dintre particulele de sol; apa capilara mobila unirea picaturilor de apa capilara imobila, formandu-se coloane de apa in spatiile capilare. In functie de sursa de umezire a solului, se disting: apa capilara sprijinita se formeaza deasupra panzei freatice, prin ridicarea apei in spatiile capilarelor pana la o anumita inaltime; apa capilara suspendata se realizeaza in partea superioara a profilului, prin alimentarea capilarelor cu apa provenita din precipitatii, din irigatii, inundatii etc. (Fig. 8)

Fig. 8. Forme ale apei capilare din sol.

Apa gravitationala se intalneste in spatiile necapilare ale solului, unde se mentine o perioada scurta de timp, dupa o ploaie abundenta (Fig. 9). Sub actiunea gravitatiei ajunge repede in panza freatica.

Fig. 9. Patrunderea in profilul de sol a apei gravitationale in functie de structura solului. Apa freatica. Daca apa gravitationala intalneste in calea ei un strat impermeabil, se inmagazineaza deasupra acestuia formand apa freatica. In functie de adancimea apei freatice, se pot intalni 3 cazuri: adancimea critica cand apa din panza freatica se ridica, prin capilaritate, pana la suprafata solului, creand conditii de anaerobioza; adancimea subcritica atunci cand apa capilara influenteaza numai partea inferioara a profilului; adancimea acritica atunci cand apa capilara nu atinge profilul de sol. Apa sub forma de vapori. Se intalneste in aerul din porii solului, unde provine prin evaporarea altor forme de apa sau prin patrunderea aerului atmosferic incarcat cu vapori de apa. 1.4. Indicii hidrofizici ai solului Coeficientul de higroscopicitate (CH). Reprezinta cantitatea maxima de apa pe care o proba de sol, uscata la aer, o poate retine la suprafata particulelor atunci cand este asezata intr-o atmosfera saturata in vapori. Valorile CH-ului sunt cuprinse intre 1% si 14% (1% la solurile nisipoase, 8% la cele lutoase, 14% la cele argiloase). Coeficientul de ofilire (CO). Reprezinta limita minima de apa din sol la care plantele se ofilesc ireversibil. Este de 2% la solurile nispoase, pana la 12% la cele lutoase si pana la 24% la cele argiloase.

Capacitatea pentru apa in camp (CC). Reprezinta cantitatea maxima de apa pe care solul (saturat cu apa) o poate retine in spatiile capilare o perioada mai lunga de timp si pe care o poate pune in mod treptat la dispozitia plantelor. Echivalentul umiditatii (EU). Reprezinta cantitatea maxima de apa pe care o proba de sol saturata cu apa o poate retine atunci cand este supusa unei forte de centrifugare de 1000 de ori forta gravitationala. Capacitatea pentru apa capilara (Ccap). Reprezinta cantitatea maxima de apa pe care o are solul atunci cand toti porii capilari sunt plini cu apa. Capacitatea totala pentru apa (CT). Reprezinta cantitatea maxima de apa pe care o contine solul atunci cand toti porii sunt plini cu apa. 1.5. Permeabilitatea solului pentru apa Insusirea solului de a lasa sa patrunda si sa treaca prin el apa, poarta denumirea de permeabilitate. In timpul patrunderii apei in sol se intalnesc doua situatii distincte: de sol saturat cu apa si sol nesaturat cu apa. Permeabilitatea solului saturat cu apa. Patrunderea si trecerea apei prin solurile saturate cu apa poarta denumirea de filtratie si aceasta se petrece conform legii lui Darcy, care se exprima prin relatia: V = KI I = H/L = 1 2 /L

in care: V viteza medie de curgere apei, numita viteza de filtratie K conductivitatea hidraulica, coeficientul de filtratie sau coeficientul de permeabilitate I gradientul hidraulic, care este dat de raportul dintre diferenta de nivel (H) a apei in cele doua vase sau diferenta de potential hidraulic (1 2) si lungimea L a coloanei de sol prin care trece apa. Permeabilitatea solului nesaturat cu apa. Patrunderea apei prin solurile nesaturate cu apa se numeste infiltratie. Majoritatea solurilor in natura nu sunt saturate, miscarea apei facandu-se la acestea, sub actiunea fortei de suctiune. Pe baza legii lui Darcy, pentru miscarea apei in solurile nesaturate, Richards a stabilit urmatoarea relatie: V = Ku . /L sau V = Ku . I,

in care: diferenta de suctiune Ku conductivitatea hidraulica in functie de umiditate (u) V viteza de curgere, in acest caz fluxul de infiltratie Cantitatea de apa ce o poate primi un sol pana cand ajunge la saturatie se numeste capacitate de infiltratie. Aceasta se exprima prin grosimea stratului de apa aspirata de sol in unitatea de timp, deci sub forma de viteza de infiltratie si se poate masura in mm/h sau cm/s. 1.6. Pierderea apei din sol Evaporatie (E). Reprezinta pierderea apei din sol, prin trecerea ei in stare de vapori sub actiunea temperaturii. Transpiratia (T). Reprezinta pierderea apei datorita consumului plantelor prin fenomenul de transpiratie. Drenajul. Reprezinta pierderea de apa din sol prin scurgeri si poate fi: drenaj extern scurgerea apei la suprafata terenurilor inclinate; drenaj intern scurgerea apei prin sol in

profunzime acesta depinzand de permeabilitatea solului si drenaj global totalul pierderilor prin scurgerea la suprafata solurilor si in profunzime. 1.7. Regimul hidric al solului Reprezinta ansamblul fenomenelor de patrundere, miscare, retinere si pierdere a apei din sol. Apa poate sa provina in sol din precipitatii (P), aportul freatic (Af), scurgeri de pe terenurile vecine la suprafata (Ss) si in interiorul solului (Si), prin condensarea vaporilor de apa (C) si din irigatii (I). Pierderile de apa din sol se fac prin evaporatie (E), transpiratie (T), scurgeri in panza freatica (AIf), scurgeri spre alte terenuri la suprafata (SIs) sau in interior (SIi). Bilantul general al apei din sol se poate exprima prin ecuatia: Rf Ri = (P + Af + Ss + Si + C + I) (T + E + AIf + SIs + SIi) in care: Rf rezerva de apa din sol de la sfarsitul perioadei considerate Ri rezerva apei din sol de la inceputul perioadei considerate. 2. Aerul din sol 2.1. Compozitia aerului din sol Compozitia aerului in % din volum Componente Azot Oxigen Dioxid de carbon din atmosfera 79,09 20,95 0,03 din sol 76-79 18-20 0,15-0,63

2.2. Capacitatea si permeabilitatea solului pentru aer Volumul de aer aflat in solul umezit la capacitatea de camp reprezinta capacitatea de aeratie a solului, iar volumul porilor, porozitatea de aeratie. Permeabilitatea solului pentru aer este proprietatea lui de a permite circulatia aerului si de a realiza schimbul de gaze dintre aerul din sol si cel atmosferic. Factorii care contribuie la improspatarea aerului in sol sunt: difuziunea gazelor, umiditatea, presiunea atmosferica, curentii de aer. Se considera ca intr-un sol cu proprietati bune, pe adancimea de 20 cm, aerul poate fi improspatat in decurs de 24 ore. 2.3. Regimul aerului din sol Totalitatea proceselor de patrundere, miscare si iesire a aerului din sol alcatuiesc regimul aerului din sol. Intrucat intre aerul si apa din sol exista relatii de stricta interdependenta, se foloseste notiunea de regim aero-hidric al solului, care reprezinta totalitatea proceselor de patrundere, miscare si iesire a aerului si apei din sol. Regimul de aer excedentar determina lipsa umiditatii, o activitate microbiologica redusa, o mineralizare rapida a resturilor organice cu acumulare redusa de humus, o aprovizionare deficitara cu elemente nutritive, o dezvoltare redusa a plantelor. Regimul de aer deficitar creeaza conditii de anaerobioza, activitatea microbiologica si mineralizarea sunt reduse, au loc procese intense de gleizare si stagnogleizare, conditii improprii de dezvoltare a plantelor.

Regimul aero-hidric favorabil se realizeaza in solurile cu textura mijlocie, bine structurate si cu agregate stabile. 2.4. Importanta aerului din sol Oxigenul este necesar pentru incoltirea semintelor, respiratia radacinilor, activitatea microorganismelor aerobe si a bacteriilor nitrificatoare si a celor simbiotice. Azotul este important pentru dezvoltarea plantelor. Dioxidul de carbon reprezinta sursa de aprovizionare a aerului atmosferic, de unde se consuma in procesul de asimilatie clorofiliana. 3. Temperatura solului 3.1. Proprietatile termice ale solului Capacitatea de adsorbtie a caldurii. Reprezinta proprietatea solului de a inmagazina si pastra caldura in masa sa. O parte din radiatia solara ajunsa la suprafata solului este reflectata, iar o parte este adsorbita. Procentul de radiatie solara reflectata poarta denumirea de albedou iar capacitatea de radiatie solara adsorbita contribuie la incalzirea solului si constituie capacitatea de adsorbtie a caldurii. Factorii care influenteaza incalzirea solului: - culoarea solului - natura solului - gradul de afanare al solului - gradul de acoperire cu vegetatie - gradul de acoperire cu zapada - expozitia solului - panta terenului - temperatura aerului si precipitatiile Caldura specifica a solului reprezinta cantitatea de caldura necesara pentru a ridica temperatura cu 1C a unui cm3 de sol in asezare naturala (caldura specifica volumetrica, cal/cm3) sau a unui gram de sol (caldura specifica gravimetrica, cal/g). Conductivitatea termica a solului reprezinta insusirea solului de a transmite caldura si se apreciaza prin coeficientul de conductivitate termica K, care este dat de cantitatea de caldura ce strabate in timp de o secunda 1 cm 3 de sol, cand intre fetele acestuia exista o diferenta de temperatura de 1C. Depinde de conductivitatea fiecarui component al acestuia si se exprima in cal/cm3/s. 3.2. Regimul termic al solului Reprezinta totalitatea fenomenelor de patrundere, inmagazinare si pierdere a caldurii din sol sub actiunea diferitilor factori. Se exprima cantitativ prin bilantul termic al solului, cu relatia: Q = (SI + D) R Eef P LE V, in care: Q cantitatea de caldura primita sau pierduta de sol in unitatea de timp SI + D fluxul de radiatie solara directa si difuza ajunsa la suprafata solului R radiatia reflectata de sol Eef radiatia efectiva a solului P - caldura migrata in profunzimea solului ziua sau pe suprafata solului noaptea LE consumul de caldura pentru evaporarea apei din sol (L) si caldura de condensare a vaporilor de apa din sol (E)

V schimbul de cladura dintre sol si atmosfera. Semnul indica posibilitatea patrunderii caldurii din sol in conditii de zi si noapte. Bilantul termic poate fi pozitiv, situatie in care Q creste si solul se incalzeste, sau negativ, cand Q scade iar solul se raceste. 3.3. Importanta temperaturii solului - dezvoltarea plantelor si practica agricola: germinatia semintelor, cresterea radacinilor, stabilirea perioadelor de semanat are legatura cu regimul termic al solului, recomandarea speciilor, soiurilor si hibrizilor care se pot cultiva; - activitatea microbiologica; - intensitatea proceselor de solubilizare a sarurilor din sol si gradul de adsorbtie a apei si elementelor nutritive de catre radacinile plantelor; - fenomenul de inghet-dezghet: pierderea culturilor. Regimul termic al solului poate fi influentat prin lucrari de afanare care permit patrunderea aerului cald in sol; prin incorporarea resturilor organice care prin descompunere degaja caldura; prin acoperirea solului cu diferite materiale; prin retinerea zapezii la suprafata solului; prin eliminarea excesului de umiditate prin desecare sau drenaj; prin irigarea solurilor cu apa mai calda pentru solurile reci sau cu ape mai reci pentru combaterea arsitei.

Cap. VIII. Clasificarea solurilor Romaniei 1. CLASA PROTISOLURILOR (PRO) Este o clasa relativ noua si cuprinde soluri in stadiul incipient de formare, cunoscute anterior ca soluri neevoluate. Se caracterizeaza prin profil inca incomplet diferentiat, lipsit de orizonturi diagnostice, prezentand cel mult orizont A sau O, in general slab formate (sub 20cm grosime), urmat de roca (Rn sau Rp) sau orizont C. Nu prezinta orizont Cca. Cuprind urmatoarele tipuri de sol: litosol, regosol, psamosol, aluviosol si entiantrosol. 1.1. Litosolurile (LS) se definesc prin prezenta unui orizont A sau O de cel putin 5 cm grosime, urmat de un orizont Rn sau Rp, a carui limita superioara este situata in primii 20 cm. In Romania se intalnesc pe suprafete mici, in regiuni cu relief accidentat, in zonele de munte sau in zonele de deal si podis pe versanti puternic inclinati sau pe culmi inguste. Cantitatea mica de substante nutritive si volumul edafic foarte mic determina fertilitatea scazuta a litosolurilor. Sunt ocupate cu pajisti sau paduri cu productivitate slaba. 1.2. Regosolurile (RS) se definesc prin orizont A urmat de material parental neconsolidat sau slab consolidat, mentinut aproape de suprafata prin eroziune. Se intalnesc in zonele cu relief accidentat. Reprezinta un stadiu initial de solificare pe roci afanate.

Regosolurile se caracterizeaza printr-o solificare incipienta, profil slab dezvoltat si lipsit de orizonturi diagnostic bine precizate; au un profil de tipul Ao-C. Regosolurile au o fertilitate scazuta si sunt ocupate de pajisti si vegetatie lemnoasa cu productivitate slaba. In zonele favorabile viticulturii si pomiculturii, regosolurile sunt folosite pentru cultura pomilor si a vitei de vie. 1.3. Psamosolurile (PS) se definesc prin prezenta unui orizont A urmat de material parental, reprezentat prin depozite nisipoase transportate si depuse de vanturi sau de ape, cu o grosime de cel putin 50 cm, caracterizate printr-un continut scazut in fractiuni fine. Se intalnesc in zone nisipoase, formate din dune si interdune si sunt ocupate de ierburi slab dezvoltate si paduri de salcam sau de quercinee. Resturile organice putine se descompun in conditii excesiv aerobe, de aceea se formeaza si se acumuleaza putin humus. Psamosolul prezinta un profil putin evoluat, de tipul Ao-C. Psamosolurile au o fertilitate naturala foarte scazuta. Pentru a putea fi cultivate necesita masuri radicale de ameliorare prin: irigatii, fertilizare organica, fertilizare chimica, combaterea deflatiei eoliene prin perdele de protectie. 1.4. Aluviosolurile (AS) se definesc printr-un orizont A urmat de materialul parental de cel putin 50 cm grosime, constituit din depozite fluviatile, fluvio-lacustre recente, inclusiv pietrisuri, cu orice textura. Se intalnesc in luncile raurilor. Solul aluvial are un profil mai evoluat, alcatuit din urmatoarele orizonturi: Ao-C. Fertilitatea naturala a acestor soluri este relativ buna. Fiind zone adesea inundate, se impune indiguirea in vederea utilizarii luncilor ca terenuri agricole. Efectele negative ale indiguirii constau in coborarea nivelului apei freatice, astfel incat acestea nu mai constituie o sursa de aprovizionare suplimentara cu apa a plantelor. Indiguirea poate duce, uneori, si la saraturare. 1.5. Entiantrosolurile (ET) sunt soluri in curs de formare, dezvoltate pe materiale parentale antropogene avand grosime de cel putin 50 cm, sau numai de minimum 30 cm daca materialul parental antropogen este scheletic, fara orizonturi diagnostice in afara de un orizont Ao. Conditiile de formare a acestor soluri sunt strans legate de depunerea unor materiale rezultate in urma activitatii umane cum sunt: reziduuri industriale; material steril de la exploatarile miniere, cariere, cenusa de la termocentrale; material de sol provenit de la executarea de gropi, santuri, terasamente, fundatii sau nivelari de terenuri; deseuri sau reziduuri de la combinate; reziduuri menajere, etc. Entriantrosolul tipic are urmatoarea succesiune de orizonturi: Ao-C sau AR-C sau R. Fertilitatea acestor soluri este legata de natura materialului depus, grosimea si compozitia chimica a acestuia, stadiul de solificare, reactia, prezenta unor substante nocive etc. Principala masura care se impune pentru redarea acestor soluri circuitului agricol este fertilizarea. 2. CLASA CERNISOLURILOR (CER) In aceasta clasa sunt cuprinse urmatoarele tipuri de soluri: kastanoziomurile, cernoziomurile, faeoziomurile si rendzinele. 2.1. Kastanoziomurile (KZ) se mai numesc soluri brune deschise de stepa uscata sau soluri balane. Ele se definesc printr-un orizont A molic (Am) de culoare bruna si un orizont de acumulare a carbonatilor alcalino-pamantosi notat cu Cca situat in primii 100 cm. In Romania se intalnesc in Dobrogea si pe grindurile din Baltile Dunarii si in Delta. Profilul acestor soluri este urmatorul: Amk-ACk-Cca. Proprietatile fizice ale kastanoziomurilor sunt favorabile cresterii si dezvoltarii plantelor fiind afanate si cu permeabilitate buna pentru aer si apa.

2.2. Cernoziomurile (CZ) se definesc printr-un orizont A molic inchis la culoare, un orizont intermediar urmat de un orizont de acumulare a carbonatilor de calciu secundari, prezent in primii 125 cm sau in primii 200 cm, daca textura solului este grosiera. Dintre subtipuri, cele mai raspandite si mai importante sunt: cernoziomul tipic, cernoziomul cambic si cernoziomul argic. 2.2.1. Cernoziomul tipic (Cz ti) se intalneste in zonele de campie (Campia Romana, Campia de Vest, Campia Moldovei, Campia Transilvaniei, Culoarul Muresului, Dobrogea, dealurile Falciului, Colinele Tutovei). Profilul lor prezinta urmatoarea alcatuire: Amk-ACk-Cca. Se formeaza, in principal, prin bioacumulare intensa si acumularea unei cantitati mari de materie organica humificata. Prezinta o aeratie buna, permeabilitate buna pentru aer si apa, o buna capacitate de retinere a apei utile si o rezistenta mai mica la lucarile solului. 2.2.2. Cernoziomurile cambice (CZ cb)- se mai numeste si cernoziom levigat. Sunt specifice reliefurilor plane sau slab inclinate cu altitudini de 40-550 m. Se defineste printr-un orizont Am urmat de un orizont Bv si Cca. Procesele de formare a cernoziomurilor cambice sunt: bioacumularea si argilizarea. Cernoziomurile cambice au fertilitate buna si sunt cultivate cu cereale, plante tehnice, legume, vii si pomi. 2.2.3. Cernoziomurile argice (CZ ar) se mai numesc cernoziomuri levigate cu degradare texturala sau cernoziomuri argilice. Sunt raspandite in zonele mai umede, pe relief de campie, podisuri si dealuri joase la altitudini pana la 550 m. Pofilul solului prezinta urmatoarea alcatuire: Am-Bt- C sau Cca. Sunt soluri pretabile pentru toate folosintele. 2.3. Faeoziomurile (FZ) se formeaza pe culmile interfluviale, pe povarnisuri domoale si pe versantii moderat inclinati. Procesele de solificare se caracterizeaza prin bioacumulare intensa si formarea humusului de tip mull calcic. Profilul faeoziomurilor prezinta urmatoarea succesiune de orizonturi: Am-A/C-C; Am-Bv-C; Am-Bt-C. Faeoziomurile sunt cultivate cu cereale, cartofi, sfecla de zahar, in, canepa. 2.3.1. Faeoziomuri greice (FZ gr) sunt raspandite cu precadere in estul tarii, pe interfluvii, terase, versanti slab inclinati sub vegetatia padurilor de stejar in amestec cu tei, artar, asociate cu plante ierboase. Fertilitatea lor este buna. 2.4. Rendzinele (RZ) sunt raspandite in toata tara, cu precadere in zonele montane, submontane si de podis, in conditii variate de relief. Profilul rendzinelor are urmatoarea alcatuire: Am-A/R-R. Aceste soluri au o fertilitate mai buna decat cea a solurilor montane dar mai slaba decat cea a solurilor de stepa si silvostepa. 3. CLASA UMBRISOLURILOR (UMB) In aceasta clasa sunt incluse nigrosolurile si humosiosolurile . 3.1. Nigrosolurile (NS) sunt caracteristice pentru arealul montan mijlociu, la o altitudine cuprinsa intre 800-1300 m. Profilul acestor soluri este urmatorul: Au-Bv 1-Bv2-R. In general, fertilitatea acestor soluri este scazuta fiind folosite ca pasuni naturale sau pentru silvicultura. 3.2. Humosiosolurile (HS) sunt raspandite pe culmile cristaline domoale, pe versantii slab inclinati ai muntilor, la altitudini de peste 1800 m. Formarea acestor soluri este dominata de temperatura scazuta si de precipitatiile abundente. Procesele pedogenetice care au determinat formarea si evolutia acestor soluri sunt: dezagregarea, alterarea si bioactivitatea. Profilul humosiosolului tipic are urmatoarea succesiune de orizonturi: At-Au-A/R sau A/C-R sau C. Humosiosolurile, datorita profilului scurt, a continutului redus de humus si substante nutritive, a reactiei foarte puternic acide pot fi considerate, in general, ca au o fertilitate naturala redusa. Se utilizeaza ca pasuni si fanete naturale de slaba calitate. 4. CLASA CAMBISOLURILOR (CAM)

Aceasta clasa grupeaza soluri care au ca orizont diagnostic un orizont B cambic (Bv). Aici sunt incluse doua tipuri de sol: eutricambosolul si districambosolul. 4.1. Eutricambosolurile (EC) sunt intlanite in etajul montan inferior, la altitudini intre 500-1300 m. Materialul parental al eutricambosolurilor, bogat in elemente bazice, provine din roci magmatice bazice, roci metamorfice si roci sedimentare. Solificarea consta in alterarea moderata a partii minerale si in formarea si acumularea humusului de tip mul forestier. Eutricambosolurile sunt constituite din urmatoarele orizonturi pedogenetice: Ao-BvC sau R. Eutricambosolurile sunt soluri cu fertilitate scazuta din cauza volumului edafic redus si a capacitatii mici de retinere a apei si elementelor nutritive. 4.2. Districambosolurile (DC) sunt dominante in spatiul montan, intre 500 si 1300 m altitudine. S-au format pe materiale parentale provenite din dezagregarea si alterarea rocilor acide cu un continut ridicat de cuart. Procesele de formare a districambosolurilor constau in alterarea cu intensitate medie a partii minerale si bioacumularea acida. Profilul districambosolurilor prezinta urmatoarea alcatuire: Ao-Bv-C sau R. Districambosolurile pot fi utilizate ca arabil in unele depresiuni piemontane. 5. CLASA LUVISOLURI (LUV) In aceasta clasa sunt cuprinse urmatoarele tipuri de sol: preluvosol, luvosol, planosol si alosol. 5.1. Preluvosolurile (EL) se intalnesc in toate zonele de dealuri si podisuri, pe versantii sudici mai bine incalziti sau pe un microrelief cu un drenaj bun si cu material parental bogat in elemente bazice. Prezinta urmatoarele orizonturi: Ao-Bt-C. Preluvosolurile tipice dispun de insusiri fizico-chimice si biologice favorabile dezvoltarii plantelor, de aceea sunt cele mai fertile soluri din zona lor de raspandire. 5.2. Luvosolurile (LV) sunt raspandite in toate zonele de dealuri si podisuri, unde se acumuleaza o cantitate mare de apa care se mentine o perioada mai lunga de timp, accentuand procesele de debazificare, levigare si argilizare. Cele mai intense procese de formare a luvosolurilor sunt cele de eluviere-iluviere, determinate in principal de urmatorii factori: materialul parental sarac in elemente bazice; relief plan sau depresionar, cu drenaj defectuos; vegetatie naturala alcatuita din specii acidofile; climat umed racoros. Luvosolul are un profil bine dezvoltat, cu rmatoarea succesiune a orizonturilor pedogenetice: Ao-El-Bt-C(R) sau AoEa-Bt-C(R). Fertilitatea luvosolurilor este mijlocie spre scazuta. 5.3. Planosolurile (PL) sunt intalnite in zonele de deal si podis, cu climat umed si racoros, pe terenuri plane si depresionare. Factorul hotarator al formarii acestor soluri il reprezinta materialul parental alcatuit din argile. Planosolul are urmatoarea succesiune de orizonturi; Aow-Elw-Btw-C. Datorita compactitatii ridicate au o fertilitate naturala scazuta, fiind folosite mai mult in silvicultura sau ca pasune si faneata. 5.4. Alosolurile (AL) sunt raspandite pe suprafete reduse, sunt specifice suprafetelor mai vechi, pleistocene, din zona umeda piemontana si montana, unde solurile au fost supuse unor indelungate procese de alterare chimica. Sunt specifice zonei de dealuri si podisuri. Procesele pedogenetice au dus la o transformare mai intensa a substratului mineral astfel ca acesta are un continut redus de minerale primare alterabile. Alosolul tipic este alcatuit din urmatoarele orizonturi; Ao-El-Bt-C. Fertilitatea naturala a alosolurilor este scazuta. Nu sunt favorabile pentru cele mai multe culturi agricole datorita reactiei acide a Al mobil. Pentru folosinta agricola se cer urmatoarele masuri de ameliorare: aplicarea amendamentelor calcaroase; lucrari profunde de afanare pentru marirea permeabilitatii pentru aer si apa; eliminarea excesului de umiditate; fertilizarea masiva organica si minerala.

6. CLASA SPODISOLURI Aceasta clasa se caracterizeaza prin prezenta unui orizont spodic (Bhs, Bs) sau criptospodic (Bcp). 6.1. Prepodzolurile (SPO) se caracterizeaza prin prezenta orizontului B spodic si absenta orizontului de eluviere (Ea) sau prezenta acestuia discontinuu. Prepodzolurile se formeaza in zona montana, la altitudini de 1300-1700m. Solurile se formeaza intr-un climat rece si umed, vegetatia sub care se formeaza fiind reprezentata de paduri de molid cu un bogat covor de ericacee sau muschi si mai rar sub paduri de fag cu molid. S-au format pe roci parentale cu caracter acid, silicioase. Procesele pedogenetice principale sunt reprezentate de alterarea intensa. Succesiunea orizonturilor este: O-Ao(Au)Bs-R(C). Sunt soluri cu fertilitate naturala redusa si sunt folosite in silvicultura sau ca pajisti naturale. 6.2. Podzolurile (PD) sunt caracteristice zonelor montane inalte, insular putandu-se forma si in zone mai joase. Podzolurile se formeaza pe o vegetatie forestiera specifica zonelor montane superioare, alcatuita din paduri de molid si mai rar molid cu brad. Materialul parental pe care au evoluat aceste soluri este reprezentat de roci acide de natura metamorfica sau eruptiva. Conditiile necesare formarii acestui tip de sol sunt: mediu puternic acid, roci silicioase si lipsite de elemente bazice, regim hidric percolativ repetat. Podzolul tipic este caracterizat prin urmatoarele orizonturi: Au-Ea-Bhs-R sau C. Sunt soluri cu fertilitate naturala foarte redusa, imposibil de utilizat in agricultura. In unele situatii pot fi folosite pentru pasuni si fanete montane. 6.3. Criptopodzolurile (CP) au o raspandire redusa, se intalnesc in etajul montan inalt al pajistilor subalpine. Relieful caracteristic acestor soluri este acela cu versanti slab inclinati, cu diferite expozitii sau culmi si platouri. Materialul parental este alcatuit din depozite de panta, provenit din dezagregarea si alterarea unor roci magmatice acide sau intermediare. Specifice in formarea acestui sol sunt procesele de criptopodzolire in urma carora se formeaza orizontul criptospodic. Succesiunea de orizonturi la criptopodzolul tipic este urmatoarea: At-Au-Bcp-C. Fertilitatea naturala a acestor soluri este foarte slaba fiind folosite pentru pasuni si fanete. 7. CLASA PELISOLURILOR (PEL) 7.1. Pelosolurile (PE) au un orizont diagnostic pelic (z) cuprins intre suprafata terenului si adancimea mai mare de 100 cm. Raspandirea lor nu este, inca, bine precizata deoarece au fost recent separate ca unitate distincta. Se gasesc in zonele depresionare si mlastinoase. Se formeaza in zone cu clima alternanta (umed-uscat), sub vegetatie forestiera (paduri de stejar) si pe materiale parentale reprezentate de depozite fluvio-lacustre. Procesele de solificare sunt: bioacumularea, stagnogleizarea slaba sau moderata, si procese alternative de gonflare-contractie a mineralelor argiloase. Profilul pelosolurilor cuprinde urmatoarele orizonturi: Ao-Abz-Bzw-BzGr. Se pot utiliza atat ca terenuri arabile cat si in silvicultura sau ca fanete. 7.2. Vertosolurile (VS) apar dispersat in zonele de dealuri, piemonturi, campii, depresiuni, la altitudini cuprinse intre 100-600m. Materialul parental pe care se formeaza are o textura fina, contine peste 30% argila predominant gonflanta care isi mareste foarte mult volumul prin umezire. Procesele de solificare sunt: bioacumularea, automulcirea (formarea unor agregate structurale poliedrice angulare dure datorita umezirii si uscarii repetate a solului) si contractia-gonflarea asociate cu procese de vertisolaj (proces determinat de umezirea si gonflarea solului si de alunecarea agregatelor structurale, care duce la formarea structurii sfenoidale cu fete oblice si a microreliefului caracteristic de galgai sau de coscove). Profilul vertisolului tipic este constituit din orizonturile Ay-By-C. Unele insusiri

ale acestor soluri constituie factori limitativi ai fertilitatii cum ar fi: textura fina, porozitatea de aeratie foarte mica, rezistenta foarte mare la arat si la penetrare. 8. CLASA ANDISOLURI (AND) 8.1. Andosolul (AN) se intalneste la altitudini cuprinse intre 1000-1800 m in muntii vulcanici si in alte zone cu substrat alcatuit din tufuri vulcanice sau alte roci eruptive. Se formeaza intr-un climat umed si rece sub paduri de fag, amestec de fag cu molid sau sub o vegetatie de pajisti. Andosolul tipic are urmatorul profil: Au-A/C-C sau Au-A/R-R. Sunt apreciate ca soluri fertile pentru arboretele de molid si mai putin fertile pentru cele de fag. 9. CLASA HIDROSOLURILOR (HID) Prezinta urmatoarele orizonturi si/sau proprietati: proprietati gleice intense (Gr) sau proprietati stagnice intense (W), orizont A limnic (Al) sau orizont histic turbos. 9.1. Stagnosolurile (SG) sunt soluri hidromorfe care s-au format sub influenta excesului de umiditate stagnanta. Ocupa suprafete restranse pe platourile si terasele dealurilor si podisurilor si pe terenurile plane sau usor inclinate ale depresiunilor intracarpatice, pericarpatice si subcarpatice. Se formeaza in zone moderat racoroase sau calduroase, pe materiale parentale argiloase care nu contin carbonat de calciu si pe depozite loessoide fine. Procesele pedogenetice sunt reprezentate de procese de stagnogleizare: reducere intensa a compusilor de fier si mangan urmata de mobilizare si redistribuire. Profilul cuprinde urmatoarele orizonturi: Aow-ABW-BvW-C. Au pretabilitate slaba pentru fanete dar pot fi folosite pentru pasune. 9.2. Gleiosolurile (GS) ocupa suprafete restranse dispersate in aproape toate zonele geografice; in sectoarele joase cu drenaj deficitar, in zonele de subsidenta, in sectoarele de versant cu izvoare si alunecari, in portiunile slab drenate ale luncilor si teraselor inferioare. Se formeaza pe depozite de origine fluviatila sau fluvio-lacustra. Factorul determinant al formarii acestor soluri il reprezinta apa freatica situata la mica adancime. Profilul gleiosolurilor prezinta urmatoarea succesiune a orizonturilor: A-AGo-Gr. Sunt utilizate doar ca faneata datorita regimului aerohidric defectuos. 9.3. Limnosolurile (LM) sunt raspandite pe fundul lacurilor, baltilor si lagunelor. Materialul parental este alcatuit din depozite de mal si namol. Procesele pedogenetice sunt urmatoarele: acumularea materiei organice; formarea si acumularea sulfurilor feroase, formarea malului calcaros, formarea acumularilor de fier, formarea de CO2 si CH4. Limnosolul este constituit din orizontul A limnic sau orizont turbos cu grosimea mai mica de 50 cm urmate de orizontul Gr. In cadrul ecosistemului acvatic, limnosolul indeplineste urmatoarele functii: suport si mediu de crestere a vegetatiei acvatice; habitat pentru fauna acvatica, stocarea si imobilizarea metalelor grele; filtru de protectie impotriva poluarii apelor freatice. 10. CLASA SALSODISOLURILOR (SAL) 10.1. Solonceacurile (SC) sunt raspandite in zonele de campii, dealuri, podisuri, piemonturi, lunci, terase, interfluvii, versanti, pe roci salifere, depozite aluviale, aluvioproluviale loessoide imbibate cu saruri solubile. Solonceacurile s-au format prin procese de salinizare care constau in acumularea progresiva in partea superioara a profilului de sol a sarurilor usor solubile. Fertilitatea solonceacurilor este foarte scazuta din cauza continutului mare de saruri solubile. Sunt ocupate de pajisiti cu plante halofile (sfecla de zahar, trifoi, lucerna, fasole).

10.2. Soloneturile (SN) sunt raspandite pe terenurile slab drenate, in zonele de lunci, pe forme de relief depresionare, acumulative, cu drenaj defectuos. Materialul parental este alcatuit din depozite aluviale cu diferite texturi sau din marne salifere de varste geologice diferite. Soloneturile se formeaza, in primele faze, prin alcalizarea sau sodizarea complexului adsorbtiv. Proprietatile fizice si chimice deficitare determina o fertilitate foarte scazuta si implicit, o pretabilitate restransa. Pot fi utilizate pentru pajisti de calitate foarte slaba sau ca arabil dar numai daca se aplica masuri ameliorative. 11. CLASA HISTISOLURILOR (HIS) 11.1. Histosolurile (TB) sunt raspandite pe areale restranse in depresiunile intracarpatice si in arealele mlastinoase ale unor campii sau lunci, lacuri si balti. Roca suport pe care se formeaza histosolurile din zona montana este reprezentata de andezite, bazalte, gresii silicioase, sisturi cristaline. Procesul caracteristic formarii acestor soluri este cel de turbificare a materiei organice. Au fertilitate scazuta si sunt folosite ca pajisti, dar calitatea acestora este slaba, speciile tolerate avand o valoare furajera scazuta. 11.2. Foliosolurile (FS) se intalnesc pe areale restranse, in depresiuni situate in zone cu clima racoroasa si umeda; formarea si evolutia lor fiind legata de vegetatia forestiera reprezentata de paduri de conifere. Roca de solificare si apa freatica nu influenteaza evolutia foliosolurilor. Formarea acestor soluri are loc ca urmare a acumularilor succesive de material organic. Profilul foliosolurilor este urmatorul: Ol-Of-Oh-C sau R. Foliosolurile au utilizare silvica, fertilitatea lor fiind influentata de gradul de descompunere a materialului organic si de insusirile stratului mineral. 12. CLASA ANTRISOLURILOR (ANT) 12.1. Erodosolurile (ER) se caracterizeaza printr-un profil intens trunchiat prin eroziune sau decopertare ca urmare a activitatii umane, astfel ca orizonturile ramase nu permit incadrarea intr-un anumit tip de sol. Sunt raspandite, indeosebi, in regiunile de deal sau podis pe versantii relativ puternic inclinati. Aparitia erodosolurilor se leaga de procesul de eroziune accelerata a solului determinat de interventia omului in ecosistemele terestre si de degradare a echilibrului natural. Fertilitatea erodosolurilor este foarte diferita dar in general sunt slab productive. 12.2. Antrosolurile (AT) au un orizont antropogenetic cu o grosime minima de 50 cm. Sunt orizonturi minerale de suprafata foarte puternic transformate. 12.2.1. Antrosolurile hortice raspandirea lor este foarte redusa, in sere amplasate de regula in apropierea marilor orase. Procesele pedogenetice sunt influentate de regimul caloric si de gradul de umezire al solului. Principalele procese prin care are loc degradarea insusirilor fizice si chimice ale solurilor din sere sunt reprezentate de compactare, umezirea excesiva si saraturare (salinizare si/sau sodizare). Profilul acestor soluri este urmatorul: Aho-AC-C sau Ck, Aho-B-C sau Ck.

Cap. IX. Poluarea solului. Prevenirea si combaterea ei 1. Elemente specifice in poluarea si depoluarea solului Prin poluare se intelege orice actiune care produce dereglarea functionarii normale a solului ca suport si mediu de viata in cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau antropice. Degradarea se manifesta prin: - degradare fizica - degradare chimica - degradare biologica - degradare radioactiva Aprecierea efectului degradant al poluarii se face prin indicii sintetici care constau in: - deprecierea recoltei calitativ si/sau cantitativ; - cresterea cheltuielilor necesare pentru mentinerea recoltei la parametri cantitativi si calitativi anteriori poluarii. Poluarea solului consta nu numai in patrunderea poluantilor ci si in provocarea de dezechilibre, fiindu-i afectate functiile sale fizice, fizico-chimice, biologice, biochimice si fertilitatea. Inlaturarea poluantului este dificila si de durata, uneori practic nerealizabila. Intreruperea patrunderii poluantului nu duce intotdeauna la depoluarea solului si la revenirea solului la insusirile initiale, la refacerea imediata a fertilitatii.

2. Tipurile de degradare a solului. Natura si sursa poluantilor 2.1. Degradarea-poluarea fizica Degradarea sau deterioarea fizica a solului se constata indeosebi in cazul solurilor cu folosinta agricola, ca urmare a lucrarilor de mobilizare a stratului superior al solului si al traficului intens cu utilaje agricole. Principalele forme de degradare fizica a solului sunt: deteriorarea agregatelor structurale ale solului (destructurarea), compactarea solului, intarirea solului, formarea crustei, plintizarea si poluarea radioactiva artificiala accidentala. Efectele deteriorarii fizice ale solului constau in principal din: - reducerea recoltei cu 10-20%, uneori chiar pana la 50%; - cresterea costurilor prin consumul marit de combustibil de catre masinile cu care se lucreaza solul; - cresterea pierderilor de apa prin evaporare; - utilizarea mai putin eficienta a fertilizantilor; - cresterea scurgerii de apa la suprafata solurilor situate pe pante, fapt care duce la intensificarea eroziunii solului; - cresterea cheltuielilor pentru refacerea structurii si a celorlalte insusiri fizice. 2.1.1. Deteriorarea structurii solului consta in distrugerea partiala sau chiar totala a agregatelor structurale din orizontul superior prin actiunea uneltelor cu care se mobilizeaza solul, batatorirea solului de catre masini, efectuarea lucrarilor agricole la o umiditate nepotrivita, actiunea picaturilor de ploaie asupra agregatelor structurale de la suprafata solului neprotejat de vegetatie, mineralizarea humusului. 2.1.2. Compactarea solului este definita ca starea de comprimare a volumului masei de sol provocata de o forta exterioara aplicata solului. Ea are loc sub influenta masinilor si utilajelor agricole, a pasunatului intens si depinde de textura si structura solului, de continutul de humus, de umiditatea solului, de greutatea masinilor sau utilajelor si de frecventa lucrarilor mecanizate. 2.1.3. Intarirea solului se refera la procesul de trecere a orizontului superior al solului in timpul uscarii solului intr-o stare de material nestructurat indesat si tare, astfel ca lucrarea solului este ingreunata sau imposibila pana ce solul nu este reumezit. Acest fenomen este caracteristic solurilor lutoase, sarace in humus si cu structura putin stabila: solurile brune luvice, luvisolurile albice si planosolurile. 2.1.4. Crusta solului este un fenomen de intarire a masei solului, dar care afecteaza doar primii milimetri de la suprafata solului; crusta se formeaza imediat dupa ploi, ca urmare a impactului acestora asupra suprafetei solului. O crusta subtire, sub care se gasesc agregate structurale, poate impiedica patrunderea curentilor de aer uscat in timpul verii, micsorand pierderea apei prin evaporare. 2.1.5. Plintizarea este procesul de formare a plintitului, specific unor soluri din regiunea umeda intertropicala. Plintitul este un amestec de argila, cuart si alti constituenti minerali, sarac in humus, dar bogat in oxizi de fier, apare in sol ca agregate de material, colorate in rosu neuniform si tari, dar care pot fi taiate cu un obiect metalic. 2.1.6. Poluarea radioactiva poate afecta solul si mediul in mod accidental, de exemplu in jurul locului unde se produc accidente nucleare propagandu-se uneori pana la mari distante. 2. 2. Degradarea-poluarea chimica Degradarea chimica se refera la modificari nefavorabile ale unor insusiri chimice sau fizico-chimice importante ale solului. 2.2.1. Acidifierea solurilor se poate produce prin urmatoarele actiuni antropice:

- fertilizarea neechilibrata a solurilor cultivate atunci cand se folosesc ingrasaminte minerale cu potential de acidifiere, in doze mari si aplicate unilateral, - caderi sau ploi acide generate de unele emisii industriale este o forma de poluare prin intermediul emisiilor in atmosfera de SO2, SO3, SH2, NOx, sau de la mijloacele de transport. Compusii mentionati sunt oxidati in sol, conducand la formarea acizilor corespunzatori, fapt ce conduce la accentuarea aciditatii; - drenarea solurilor mlastinoase care contin sulfuri (pirita) in acest caz sulfura de fier acumulata anterior in orizontul aflat permanent sub apa, este supusa oxidarii in prezenta oxigenului din aerul care patrunde in acest orizont dupa drenarea lui. 2.2.2. Poluarea chimica se realizeaza prin intermediul unor substante chimice, ajunse in sol in urma activitatilor antropice. Consta in poluarea cu: - substante aduse odata cu ingrasamintele minerale atunci cand se aplica cantitati mari de ingrasaminte; - ape uzate sau namoluri rezultate de la complexele zootehnice sau cele provenite de la statiile de epurare ale oraselor; - pesticide datorita extinderii folosirii acestor substante toxice selective; - metale grele reprezinta un pericol pentru sanatatea animalelor si oamenilor, ca urmare a participarii lor intr-o proportie prea mare in lantul trofic; - fluor este intalnita in jurul unor uzine din industria aluminiului, a ingrasamintelor cu fosfor si ale industriei ceramice si de sticla; - produse petroliere intalnite in arealele cu sonde de titei si in jurul rafinariilor, ca si pe traseele conductelor de transport. - particule solide purtate de aer, cum sunt pulberile de marna, argila, praful de ciment, de oxizi de fier, de cenusa are loc in jurul fabricilor de ciment, de alumina, de negru de fum, al haldelor de cenusa etc. 2. 3. Degradarea-poluarea biologica Este o consecinta a degradarii sub o forma sau alta a solurilor, care se reflecta si in modificarile de ordin biologic sau biochimic. Poate sa apara insa si o poluare biologica cu agenti patogeni. 2.3.1. Reducerea populatiei de microorganisme este o prima consecinta a poluarii solului, mai ales cu pesticide sau cu alte elemente toxice. Consecintele negative sunt: se schimba spectrul microorganismelor ca si numarul acestora; se reduce semnificativ activitatea fixatorilor de azot; este afectata intreaga biodiversitate specifica solului respectiv. 2.3.2. Poluarea cu agenti patogeni poate sa apara frecvent in jurul oraselor, complexelor industriale de crestere a animalelor sau pasarilor ori pe solurile tratate cu namoluri obtinute din deseuri sau irigate cu ape uzate. 2. 4. Degradarea complexa a solurilor Se refera la situatiile in care mai multe tipuri de degradare se asociaza si afecteaza acelasi sol. 2.4.1. Degradarea prin exces de apa - se datoreaza ridicarii nivelului freatic, stagnarea apei in sol si in orizontul superior al solului, defrisarea padurilor sau destelenirea pajistilor. 2.4.2. Degradarea prin salinizare si alcalizare induse de om mai sunt numite saraturarea secundara, salinizare secundara sau saraturare antropica. Are ca si cauze principale ridicarea nivelului hidrostatic al apelor freatice, in urma irigatiei; schimbarea regimului hidric al terenurilor in urma indiguirii; intensificarea ascensiunii capilare a apei freatice prin agrotehnica necorespunzatoare sau prin pasunat; irigare cu ape mineralizate a terenurilor cu drenaj satisfacator.

2.4.3. Desertificarea este un fenomen foarte complex, integrat, care afecteaza clima, solurile, flora, fauna si omul. Este rezultatul a doi factori principali: seceta puternic prelungita si supraexploatarea de catre om a terenurilor din regiuni deja aride. 2.4.4. Scaderea fertilitatii solului apare in momentul in care toata rezerva totala de nutrienti devine necorespunzatoare pentru producerea de biomasa sau cand rata de mobilizare a nutrientilor scade sub cea de care este nevoie pentru nutritia corespunzatoare a plantelor. 2.4.5. Degradarea terenurilor prin distrugerea solului (dislocare sau acoperire)- se refera fie la disclocarea solului prin eroziune hidrica sau eoliana ori prin deplasarea de mase de pamant, fie la acoperirea solurilor cu diverse materiale sau constructii. 2.4.6. Eroziunea solului prin apa se poate produce pe cale naturala sau antropica. Se mai numeste eroziune geologica respectiv eroziune antropica sau eroziune accelerata. 2.4.7. Eroziunea accelerata este cea mai complexa, mai grava si mai extinsa categorie de degradare a terenurilor, afectand puternic proprietatile solului si capacitatea de productie a terenurilor. 2.4.8. Eroziunea eoliana a solului sau deflatia este procesul de desprindere, transport si depunere a particulelor solide de la suprafata solului cu ajutorul vantului. 2.4.9. Excavarea terenului este o categorie de distrugere totala a solului prin indepartarea masei de sol de catre om. Se poate regasi in exploatarile miniere la zi, balastiere, cariere diferite, gropi de imprumut. 2.4.10. Acoperirea cu sedimente nefertile sau colmatarea se refera la procesul de depunere peste soluri a materialelor rezultate prin procesul de eroziune si transportate de ape curgatoare sau de vant. 2.5. Prevenirea si combaterea degradarii-poluarii solului Protectia solului porneste de la conceptul conform caruia este mai usor sa previi decat sa combati efectul negativ al poluarii. 2.5.1. Masurile de prevenire difera in functie de cauzele care constribuie la degradarea solului: includerea in asolament a plantelor amelioratoare (leguminoase si graminee perene); cresterea continutului de materie organica (humus) a solului prin tocarea si incorporarea resturilor vegetale (nu arderea lor!), aplicarea de ingrasaminte organice, composturi, ingrasaminte verzi etc.; un control mai sever privind aplicarea ingrasamintelor cu N pentru a se preveni levigarea, spalarea, acidifierea solului si acumularea lui in exces in plante; reducerea riscului de eroziune eoliana prin atenuarea vitezei vantului (perdele de protectie) masuri de marire a rezistentei solului la deflatie, agrotehnica adecvata, etc.; un control atent si sever al aplicarii pe terenul agricol a diverselor reziduuri provenite din industrie, gospodarire oraseneasca etc.; identificarea surselor de poluare, a poluantilor cu impact negativ asupra mediului agricol si luarea deciziilor corecte; efectuarea lucrarilor solului numai in conditii de umiditate optima si evitarea araturilor prea adanci; reducerea traficului cu tractoarele si masinile agricole pe terenul agricol; compensarea pierderilor de nutrienti, indepartati din sol o data cu recolta, prin adaosul de ingrasaminte minerale a carui necesar se stabileste stiintific; reducerea riscului de eroziune a solului prin masuri antierozionale; exploatarea corespunzatoare a sistemelor de desecare si de irigatie pentru a preveni efectele secundare negative ; utilizarea de produse chimice de combatere cu selectivitate mare, persistenta indelungata si toxicitate redusa;

 instituirea sistemului de monitoring al calitatii solului cu deosebire in zonele afectate de activitate umana, prin monitoring intelegand supraveghere, prognoza, avertizare, interventie operativa. 2.5.2. Combaterea degradarii-poluarii consta in restabilirea fertilitatii solurilor afectate de poluare printr-un complex de masuri ameliorative cu o eficacitate mai mult sau mai putin asigurata.