1

Erik H. Erikson Childhood and society (2nd Edition), W. W. Norton & Company Inc., New York, 1963. Capitolul 7 Cele opt virste ale omului Precizare In descrierea dezvoltarii si crizelor persoanei umane ca o serie de atitudini fundamentale alternative precum incredere vs. neincredere, facem apel la termenul sense [impresie, senzatie, simtamint] cu sensul de impresie/sentiment de sanatate sau o impresie/sentiment de disconfort. Astfel de simtaminte penetreaza suprafata si profunzimile, constiinta si inconstientul. Ele sunt, in acelasi timp, moduri de traire (experientare) accesibile introspectiei; moduri de comportament, observabile de altii; si stari interne inconstiente determinabile prin test si analiza. Este important sa retineti aceste trei dimensiuni.

1. Incredere fundamentala vs. neincredere fundamentala

Prima demonstratie de incredere sociala la copil este usurinta cu care se hraneste, profunzimea somnului sau, relaxarea sfincterelor sale. Experienta unei reglari mutuale a capacitatilor sale receptive aflate in dezvoltare cu tehnicile materiale de aprovizionare il ajuta sa echilibreze disconfortul provocat de imaturitatea homeostaziei cu care s-a nascut. In perioadele sale de veghe tot mai lungi el observa ca tot mai multe aventurari ale simturilor trezesc un sentiment de familiaritate, de coincidenta cu o stare de confort intern. Formele de confort si oamenii asociati cu ele devin la fel de familiare ca disconfortul sfincterelor. Asfel, prima achizitie sociala a copilului este disponibilitatea de a-si lasa mama in afara cimpului vederii fara ap naritita sentimentului de anxietate, deoarece ea a devenit o certitudine interna ca si o predictibilitate externa. O astfel de consistenta, contunuitate si asemanare a experientei ofera un simtamint [sense] rudimentar al identitatii eului care depinde, consider eu, de recunoasterea faptului ca exista o populatie interna a imaginilor si senzatiilor reamintite si anticipate care sunt ferm corelate cu populatia externa a lucrurilor si oamenilor familiari si predicitibili. Ceea ce numesc eu aici incredere [trust] coincide cu ceea ce Therese Benedek numeste confidenta [confidence]. Prefer cuvintul incredere deoarece implica mai multa naivitate si reciprocitate: se poate spune despre un copil mic ca are incredere, dar este exagerat sa spunem ca este confident. Mai mult, starea generala de incredere implica nu numai ca cineva a invatat sa se bazeze pe asemanarile si continuitatea furnizorilor externi, da si ca poate avea incredere in capacitatea propriilor sale organe de a face fata nevoilor; si ca poate fi considerat demn de incredere, in sensul ca furnizorii nu trebuie sa fie in stare de alerta permanenta.

In psihopatologie, absenta increderii fundamentale poate fi cel mai bine studiata in schizofrenia infantila, in timp ce slabiciunea acesteia pe parcursul vietii apare la personalitatile adulte la care retragerea in stari schizoide si depresive este ceva obisnuit. Restabilirea une stari de incredere s-a observat a fi cerinta primara pentru terapia acestor cazuri. Indiferent de motivele care au provocat caderea psihotica, bizareriile si retragerea comportamentala a multor indivizi foarte bolnavi ascunde o incercare de a recupera mutualitatea sociala printr-o testare a granitelor intre simturi si realitatea fizica, intre cuvinte si semnificatia sociala. Psihanaliza presupune ca procesul timpuriu de diferentiere dintre interior si exterior constituie originea proiectiei si introiectiei, care ramin unele din cele mai profunde si periculoase mecanisme de aparare. In introiectie, simtim si ne comportam ca si cind un bun extern a devenit o certitudine interna. In proiectie, experimentam un rau intern ca pe unul extern: inzestram persoanele semnificative cu raul care de fapt exista in noi. Apoi, aceste doua mecanisme, proiectia si introiectia, se presupun a fi modelate in functie de ceea ce traieste copilul cind incearca sa externalizeze durerea si sa internalizeze placerea, o intentie care trebuie sa duca la dovedirea maturitatii simturilor si, in cele din urma, la ratiune. Aceste mecanisme sunt reinitiate mai mult sau mai putin normal in crizele acute de dragoste, incredere si incredere la adult si pot caracteriza atitudinile irationale indreptate spre adversari si dusmani. Stabilirea clara a patternurilor de solutionare a conflictului dintre incerederea si neincrederea fundamentala este prima sarcina a eului si astfel sarcina primara a ingrijirii materne. Insa cantitatea de incredere derivata din experientele infantile nu pare sa depinda in cantitati absolute de alimentatie sau demonstratiile de dragoste, ci mai degraba de calitatea relatiei materne. Mamele creeaza simtamintul de incredere [sense of trust] la copiii lor prin acel tip de administrare care combina ingrijirea sensibila a nevoilor individuale ale copilului cu un simtamint [sense] ferm de incredere personala. Aceasta formeaza la copil baza unui simtamint al identitatii care se va combina mai apoi cu un simtamint de a fi in regula, de a fi el insusi si de a deveni ceea ce ceilalti se asteapta de la el. Parintii nu trebuie sa aiba numai un anumit mod de dirijare prin interdictii si permisiuni; ei trebuie de asemenea sa constituie pentru copil o convingere profunda, aproape somatica, ca exista o semnificatie in ceea ce fac. In fine, copiii devin nevrotici nu din frustrare, ci din lipsa sau pierderea semnificatiei sociale a acestor frustrari. Fiecare stadiu si criza succesive au o relatie speciala cu unul din elementele de baza ale societatii, si aceasta din simplul motiv ca ciclul de viata uman si institutiile umane au evoluat impreuna. In acest capitol putem doar mentiona, dupa descrierea fiecarui stadiu, care elemente fundamentale ale organizarii sociale sunt legate de acesta. Aceasta relatie este dubla: omul ofera acestor institutii reminiscentele mentalitatii sale infantile si fervorii sale tineresti, si el primeste din partea lor atit timp cit ele se mentin actuale o intarire a cistigurilor sale infantile.

Credinta parentala care sprijina increderea ce apare la nou-nascut si-a gasit protectia de-a lungul istoriei (si, ocazional, inamicul) in religia organizata. Increderea nascuta din ingrijire este, de fapt, piatra de incercare a actualitatii unei religii date. Toate religiile au in comun: incredintarea copilareasca periodica catre un Furnizor sau Furnizori care ofera fertilitate si sanatate spirituala; demonstratii ale micimii omului prin reducerea posturii si gestica umila; admiterea prin rugaciune a pacatelor, gindurilor necurate si intentiilor rele; si in fine, insightul ca increderea individuala trebuie sa devina o credinta comuna, neincrederea individuala un pacat, in timp ce reabilitarea individului trebuie sa fie parte a practicii rituale si un semn al credibilitatii fata de comunitate. Am ilustrat cum triburile care se confrunta cu un segment al naturii dezvolta o magica colectiva care pare sa trateze Furnizorii Supranaturali de hrana si avere ca si cind ar fi suparati si trebuie imbunati prin rugaciuni si auto-mutilari. Religiile primitive, stratul primitiv al oricarei religii si religiozitatea fiecarui individ, abunda de eforturi de supunere care incearca sa revanseze pacate vagi impotriva unei matrici materne si incearca sa restabileasca credinta in bunatatea puterilor universului. Fiecare societate si fiecare virsta trebuie sa gaseasca forma sa institutionalizata de reverenta. Exista multi mindri ca sunt fara religie, dar copiii lor nu pot trai fara ea. Pe de alta parte, sunt multi care par sa-si dezvolte o credinta vitala din actiunea sociala sau calea stiintei. Si inca, sunt multi care profeseaza credinta dar care in practica imprastie neincredere in viata si om.

2. Autonomie vs. rusine si indoiala

Maturarea musculara ofera posibilitatea experimentarii a doua seturi simultane de modalitati sociale: a retine si a elibera. Ambele pot duce la expectatii si atitudini fie ostile, fie benigne. Astfel, a retine poate deveni un crud si ostil a sechestra, a restringe, dar poate deveni si un model de ingrijire. A elibera se poate dovedi o stare de eliberare a fortelor destructive, dar si o stare relaxata de a lasa sa treaca. Controlul in acest stadiu trebuie sa fie sigur. Copilul trebuie sa ajunga sa simta ca increderea fundamentala in existenta nu va fi pusa in pericol de dorinta lui de a face o alegere, de a formula o cerinta. Siguranta trebuie sa il protejeze de potentiala anarhie a simtamintului sau inca neantrenat de discriminare, inabilitatea sa de a retine si elibera cu discretie. Pe masura ce mediul il incurajeaza sa se sprijine pe propriile picioare, trebuie de asemenea sa il protejeze de experientele fara sens si arbitrare de rusine si indoiala. Pericolul enuntat la urma este cel mai bine cunoscut. Daca se interzice experienta gradata si orientata a autonomiei alegerii libere (sau este slabita de o pierdere de incredere) copilul va intoarce asupra sa nevoia de discriminare si manipulare. In loc sa ia in posesie lucruri pentru a le testa prin repetitii cu scop, el va deveni obsedat de propriile sale repetitii. Prin astfel de obsesii el invata sa reposede mediul si sa obtina puterea prin incapatinare. Acesta este un model infantil pentru nevroza compulsiva. Este de asmenea sursa infantila a incercarilor ulterioare de a conduce dupa lege si nu dupa spirit.

Rusinea este o emotie insuficient studiata, deoarece in civilizatia noastra este atit de timpuriu si usor absorbita de vinovatie. Rusinea presupune expunerea completa si constiinta de a fi privit: cu alte cuvinte, constiinta de sine. Este ca atunci cind esti vazut dar nu esti pregatit pentru asta; situatiile de rusine din vis sunt cele in care suntem priviti intr-o stare de goliciune. Rusinea este exprimata intr-un impuls de a intra in pamint. Dar, cred, este in esenta furie indreptata impotriva eului. Cel care este rusinat ar dori sa oblige lumea sa nu il priveasca, sa nu observe expunerea sa. Ar dori sa distruga ochii lumii. In schimb, trebuie sa doreasca propria sa invizibilitate. Aceasta potentialitate este folosita abundent in metoda educationala a rusinarii, folosita de unele popoare primitive. Rusina precede vinovatia, care este un simtamint negativ [badness] care se suporta in singuratate si liniste cu exceptia vocii supraeului. Prea multa rusinare nu duce la o concordanta autentica cu normele sociale ci la o hotarire secreta de a incerca de a se descurca, nevazut asta daca nu duce la o nerusinare sfidatoare. Multi copii mici, rusinati peste pragul de toleranta, pot fi intr-o dispozitie cronica de a manifesta sfidarea. Exista o limita a tolerantei in fata cererilor de a se considera pe sine, corpul sau, dorintele sale ca rele si murdare si a increderii in infailibilitatea celor care emit astfel de judecati. Indoiala este sora rusinii. In timp ce rusinea este dependenta de constiinta expunerii, indoiala are de-a face cu constiinta de a avea o fa si un spate si in special un n spate. Din moment ce aceasta arie a corpului, cu concentrarile sale agresive si libidinale asupra sfincterelor si feselor, nu poate fi vazuta de catre copil, si totusi poate fi dominata de dorinta altora. Spatele este continentul intunecat al micii fiinte, o zona a corpului care poate fi magic dominata si efectiv invadata de catre atacatori si cei care ar desemna ca rele produsele sfincterelor. Aceasta isi gaseste exprimarea adulta in temerile paranoice privind persecutorii si persecutiile ascunse, care ameninta pe la spate (si din spate). Acest stadiu devine astfel decisiv pentru cantitatea de dragoste si ura, cooperare si disponibilitate, libertate de expresie personala si suprimarea sa. Dintr-un simtamint de auto-control fara pierderea stimei de sine provine un simtamint de bunastare si mindrie; dintr-un simtamint de pierdere a auto-controlului si de supra-control exterior vine o disponibilitate mai mare spre indoiala si rusine. Am pus in legatura increderea fundamentala cu insitutia religiei. Nevoia individului de a-si afirma si delimita vointa proprie si in concordanta cu altii isi are protectia institutionala in principiul legii si ordinii. In viata zilnica ca si in instantele de judecata, acest principiu asociaza fiecaruia privilegiile si limitarile, obligatiile si drepturile. Un simtamint de demnitate indreptatita si independenta legala din partea adultilor din jur ii ofera copilului sperante ca tipul de autonomie de care s-a bucurat in copilarie nu va duce la indoieli si rusini mai tirziu in viata. Simtamintul autonomiei inoculat copilului si modificat pe parcursul vietii serveste conservarii unui simtamint de justitie in viata economica si politica.

3. Initiativa vs. vinovatie

Exista la copil in fiecare stadiu un nou miracol al revelatiei, care reprezinta o noua speranta cit si o noua responsabilitate pentru toti. Acelasi lucru se intimpla si in cazul initiativei. Criteriile pentru aceste simtaminte si calitati sunt aceleasi: o criza este rezolvata iar copilul pare sa creasca atit organic cit si spiritual. El pare mai stapin pe sine, mai iubitor, relaxat si stralucit in judecati. El poseda un surplus de energie care ii permite sa uite esecurie usor si sa abordeze ceea ce pare dezirabil (chiar daca poate parea de asemena nesigur si chiar periculos). Initiativa adauga autonomiei calitatea abordarii, planificarii si atacarii unei sarcini de dragul activismului, unde mai inainte vointa de sine cel mai adesea insipira acte de sfidare si independenta protestatara. Stadiul ambulator si cel al genitalitatii infantile adauga inventarului de modalitati sociale fundamentale pe cel de [making]. El sugereaza placerea atacului si cueririi. La baiat, accentul ramine pe modurile falicintrusive; la fata ia forma prinsului sau cea mai subtila de a se face atractiva si iubita. Pericolul in acest stadiu este un simtamint de vina asupra scopurilor contemplate si a actelor initiate in exuberanta noilor puteri locomotorii si mentale: actele de manipulare agresiva si coercitie care curind depasesc capacitatile executive ale organismului si mintii. In timp ce autonomia se concentreaza asupra mentinerii la distanta a potentialilor rivali, si de aceea poate duce la izbucniri violente indreptate cel mai adesea semenilor mai mici, initiativa aduce cu sine rivalitatea anticipativa fata de cei care au fost acolo primii si pot ocupa domeniul de interes al subiectului. Gelozia si rivalitatea infantila ating acum apogeul intr-o lupta finala pentru pozitia favorita din partea mamei; esecul duce de obicei la resemnare, vina, anxietate. Copilul se desfata in fantezii de a fi un gigant sau un tigru, dar in visele sale fuge ingrozit sa-si salveze pielea. Aceste este stadiul complexului castrarii, teama intensificata de a-si avea organele genitale ranite ca pedeapsa pentru fanteziile legate de excitarea lor. Sexualitatea infantila, tabuul incestului, complexul castrarii si supraeul toate la un loc genereaza criza specific umana in cadrul careia copilul trebuie sa se treaca de la un atasamentul pregenital fata de parintii lui la procesul lent de a deveni parinte. Acum se produce scindarea emotionala intre potentiala glorie umana si potentiala distrugere totala. De acum, copilul ramine permanent divizat in sine. Fragmentele instinctuale care pina acum au generat cresterea corpului si mintii sale de copil, devin acum divizate intr-un set infantil care perpetueaza exuberanta potentialelor de crestere si un set parental care sprijina si creste auto-observatia, auto-ghidarea si auto-punitia. Problema care se pune din nou este cea a reglarii reciproce. Acolo unde copilul, acum dispus sa se supramanipuleze, va dezvolta treptat un simtamint al responsabilitatii morale, unde poate obtine insight asupra

institutiilor, functiilor si rolurilor care ii vor permite participarea responsabila, va gasi placerea in manipularea jucariilor si avind grija de copiii mai mici. In mod natural, setul parental este la inceput de natura infantila: faptul ca constiinta umana ramine partial infantila pe parcursul vietii este miezul tragediei umane. Supraeul copilului poate fi primitiv, crud si sa nu admita compromisuri, asa cum se poate observa in cazuri in care copiii se supra-controleaza si se supraconstring; cind dezvolta o supra-supunere care depaseste asteptarile parintelui; sau cind dezvolta regresii si resentimente durabile deoarece parintii insisi nu par sa se adapteze la noua constiinta. Unul din conflictele cele mai profunde in viata este ura pentru un parinte care a servit ca model si executor al supraeului, dar care a incercat sa scape cu aceleasi transgresiuni pe care copilul nu le mai poate accepta la el insusi. Suspiciozitatea si evazivitatea care se lovesc de caracterul totul-sau-nimic al supraeului, acest organ al traditiei morale, fac din omul moralist un mare pericol potential pentru eul sau si pentru al celorlalti. In patologia adulta, conflictul se exprima fie in negarea isterica, care provoaca represia dorintei sau abrogare a organulu executiv prin paralizie, inhibitie sau impotenta; sau in manifestarile supracompensatorii, in care individul speriat atit de dornic sa se puna la adapost, in schimb scoate capul. Dar aici trebuie sa ne gindim nu numai la psihopatologia individului, ci si la acumularile de energii care trebuie depasite, pe masura ce unele din sperantele cele mai indraznete si fanteziile cele mai salbatice sunt reprimate sau inhibate. Auto-corectitudinea [self-righteousness] adesea principala recompensa pentru bunatate poate fi mai tirziu indreptata asupra altora sub forma supravegherii moraliste persistente, astfel incit prohibitia mai degraba decit ghidarea initiativei devine sarcina dominanta. Pe de alta parte, chiar initiativa omului moral este apta sa depaseasca granitele auto-restringerii, permitindu-i sa faca altora ceea ce nu ar tolera sa se faca in propria-i casa. In perspectiva pericolelor potentiale din lunga copilarie a omului, este bine sa privim inapoi la planul stadiilor vietii si la posibilitatile de indrumare a copiilor. Si vom observa ca copilul nu este in nici un moment mai pregatit sa invete repede si avid, sa devina mai mare in sensul impartasirii obligatilor si performantei decit in aceasta perioada a dezvoltarii sale. El este avid si capabil sa faca lucruri in cooperare, sa combine cu alti copii in scopul construirii si planificarii si este dispus sa profite de pe urma invatatorilor si sa emuleze prototipurile ideale. El ramine, desigur, identificat cu parintele de acelasi sex, dar pentru moment el cauta ocaziile unde identificarea prin munca pare sa promita un cimp al initiativei fara prea mult conflict infantil sau vina oedipala si o identificare mai realista bazata pe spiritul experientei egale in infaptuirea lucrurilor impreuna. In orice caz, stadiul oedipal duce nu numai la stabilirea opresiva a unui simtamint moral care restringe orizontul permisivitatii; el de asemenea stabileste directia spre posibil si tangibil, ceea ce permite ca visele copilariei timpurii sa fie atasate scopurilor unei vieti adulte. Institutiile sociale, de aceea, ofera copiilor

la aceasta virsta un ethos economic, in forma adultilor idealizati, recognoscibili prin uniformele si functiile lor, si suficient de fascinanti incit sa inlocuiasca eroii din benzile desenate sau din povesti.

4. Competenta (industry; harnicie, sirguinta) vs. inferioritate

Astfel, scena interna este pregatita pentru intrarea in viata, numai ca viata trebuie sa fie mai intii viata scolara, fie aceasta scoala, cimp sau jungla, sau sala de clasa. Copilul trebuie sa uite sperantele si dorintele anterioare, in timp ce imaginatia sa exuberanta este imblinzita si adaptata la legile impersonale. Inainte ca copilul, deja psihologic un parinte rudimentar, sa devina parinte biologic, trebuie sa inceapa sa fie un muncitor si un furnizor potential. Odata cu perioada de latenta ce vine, copilul normal uita, sau mai degraba sublimeaza necesitatea de a confrunta oamenii prin atac direct sau de a deveni tata si mama in graba: el acum invata sa cistige recunoasterea producind lucruri. El a trait un simtamint al finalitatii privind faptul ca nu exista un viitor productiv [workable] in sinul familiei si de aceea se pregateste sa se preteze la diferite aptitudini si sarcini, care depasesc cu mult expresia ludica a modurilor organice si placerea de functionare a membrelor. In toate culturile, in acest stadiu, copiii primesc o forma de instructie sistematica, desi aceasta nu este totdeauna de tipul scolii pe care o organizeaza societatile literate. Astfel se dezvolta fundamentele tehnologiei, pe masura ce copilul devine apt sa minuie instrumentele, uneltele si armele folosite de oamenii mari. In societatile literate, cu cariere mai specializate, copilul trebuie alfabetizat, educatia fundamentala pentru cel mai mare numar de cariere. Cu cit este mai confuza specializarea, cu atit sunt mai nediferentiate eventualele scopuri ale initiativei; si cu cit este mai complicata realitatea sociale, cu atit sunt mai vagi rolurile parintilor. Scoala pare sa fi o cultura prin ea insasi, cu propriile sale scopuri si limite, cu achizitiile si dezamagirile sale. Pericolul in acest stadiu il constituie sentimentul inadecvantei si inferioritatii. Daca el abandoneaza instrumentele si aptitudinile sau statutul sau printre partenerii de unelte, el poate fi descurajat in ceea ce priveste identificarea cu ei si cu un sector al lumii. Pierderea sperantei intr-o astfel de asociere il poate retrograda la rivalitatile oedipale. Copilul se va simti condamnat la mediocritate. Dezvoltarea copilului este profund perturbata cind viata de familie nu a reusit sa il prepare pentru viata scolara sau cind socala nu reuseste sa sprijine promisiunile stadiilor anterioare. Din punct de vedere social acest stadiu este unul decisiv: din moment ce demersurile implica indeplinirea de sarcini singur si impreuna cu altii, in acest stadiu se dezvolta un prim simtamint al diviziunii muncii si al oportunitatilor diferentiate, un simtamint de etos tehnologic. Am indicat anterior pericolul care ameninta individul si societatea in care copilul scolar incepe sa simta ca culoarea pielii sale, istoria parintilor sai sau moda hainelor sale vor decide mai degraba decit dorinta sa de a invata, valoarea sa ca elev si astfel simtamintul identitatii sale. Dar mai exista un pericol fundamental, anume restringerea omului la sine si

constringerea orizonturilor sale pentru a include numai munca sa. Daca el accepta munca ca singura sa obligatie el poate deveni sclavul conformist si fara ratiune al tehnologiei sale si al celor care sunt in postura de a o exploata.

5. Identitate vs. confuzia de rol

Odata cu stabilirea unei bune relatii initiale cu lumea aptitudinilor si instrumentelor, si odata cu venirea pubertatii, copilaria ia sfirsit si incepe tineretea. In pubertate si adolescenta toate asemanarile si continuitatile anterioare sunt mai mult sau mai putin puse sub semnul intrebarii, datorita rapiditatii cresterii corporale si adaugarii maturitatii genitale. Tinerii sunt acum preocupati de cum apar in ochii altora in comparatie cu ceea ce simt ei ca sunt si cu intrebarea referitoare la cum sa conecteze rolurile si aptitudinile cultivate anterior cu prototipurile ocupationale. Integrarea care are loc acum in forma identitatii eului este mai mult decit suma identificarilor din copilarie. Este experienta cistigata a abilitatii eului de a integra toate identificarile cu vicisitudinile libidoului, cu aptitudinile dezvoltate din inzestrare si cu oportunitatile oferite de rolurile sociale. Sentimentul identitatii eului reprezinta incredrea dobindita ca asemenarile interioare si continuitatea sunt justificate de promisiunea tangibila a unei cariere. Pericolul acestui stadiu este confuzia de rol. Acolo unde aceasta se bezeaza pe o indoiala anterioara puternica privind identitatea sexuala, episoadele delincvente sau psihotice sunt frecvente. Daca sunt diagnosticate si tratate corect, aceste incidente nu au aceeasi semnficatie fatala pe care o au la alte virste. De cele mai multe ori, totusi, inabilitatea de a stabil o identitate ocupationala este cea care perturba pe tineri. Pentru a se ramine impreuna, ei temporar se supraidentifica, pina in punctul unei aparente pierderi a identitatii, cu eroii lor. Aceasta inititaza stadiul amorezarii, care nu este complet, si nici macar in mod primar, de natura sexuala. Intr-o masura considerabila, dragostea adolescenta este o incercare de a ajunge la o definitie a identitatii personale proiectind imaginea difuza a eului asupra altuia si vazind-o astfel reflectata si treptat clarificata. De aceea dragostea tinerilor este in asa mare masura conversatie. Tinerii pot fi in mod remarcabili dispusi la a forma clanuri cit si cruzi in excluderea tutror celor care sunt diferiti prin culoarea pielii sau provenienta culturala, prin gusturi sau inzestrari si adesea prin aspecte penibile precum aspectele imbracamintii sau gestica, asa cum au fost ele temporal selectate drept semne ale unei persoane din interiorul sau exteriorul grupului. Este important sa intelegem astfel de intolerante drept o aparare impotriva unui simtamit de confuzie a identitatii. Adolescentii nu numai ca se ajuta reciproc in trecerea prin disconfortul specific prin formarea clicilor su stereotipizara lor, a idealurilor, a inamicilor; ei de

asemena isi testeaza reciproc in mod pervers capacitatea de a jura fidelitatea. Dispozitia spre astfel de testari explica de asmenea tentatia pe care o exercita doctrinele simple si totalitariste asurpa mintilor tinerilor in tari si clase care si-au pierdut identitatea. Mintea adolescentilor este in mod esential o minte o moratoriului, un stadiu psihologic intre copilarie si virsta adulta si intre moralitatea invatata de copil si etica care urmeaza a fi dezvoltata de adult. Este o minte ideologica si, intr-adevar, aspectul ideologic al societatii este cel care vorbeste cel mai clar adolescentului care este dornic sa se afirme si este gata sa se supuna ritualurilor, credintelor si programelor. Pentru a nu deveni cinici sau apatici, tinerii trebuie cumva sa fie capabili sa se convinga ca cei care reusesc in lumea adulta poarta pe umeri obligatia de a fi cei mai buni.

6. Intimitate vs. Izolare

Forta adunata in orice stadiu este testata de necesitatea de a-l transcende in asa mod incit individul isi poate asuma noi riscuri, punind in joc ce era cel mai vulnerabil si pretios in stadiul anterior. Astfel, tinarul adult care iese din cautarea cu insistenta a identitatii, este dornic sa fuzioneze identitatea sa cu a altora. El este pregatit pentru intimitate, care este capacitatea de a se dedica afiliatiilor concrete si parteneriatelor si de a dezvolta forta etica de a mentine aceste angajamente, desi ele pot cere sacrificii si compromisuri semnificative. Corpul si eul trebuie sa fie acum stapinii modurilor organice pentru a fi capabili sa se confrunte cu temerea pierderii eului in situatii care necesita abandonul: solidaritatea afiliatiilor strinse, orgasmul si uniunile sexuale, prieteniile intime si lupta, experientele de inspiratie si intuitite. Evitarea acestor experiente din pricina temerii pierderii eului pot duce la un sentiment profund de izolare si auto-absorbtia care urmeaza. Opusul intimitatii este izolarea: disponibilitatea de a se izola si, daca este necesar, de a distruge fortele si oamenii a caror esenta pare periculoasa. Prejudiciile dezvoltate astfel sunt o expresia mai matura a repudierilor oarbe din timpul luptei pentru identitatea care diferentiaza clar intre familiar si strain. Pericolul acestui stadiu este ca relatiile intime, competitive si combative sunt experimentate cu si impotriva semenilor. Dar pe masura ce zonele sarcinilor adulte sunt delimitate, si intilnirile competitive si relatiile sexuale sunt diferentiate, ele devin in cele din urma subiectul acelui sens etic care este marca adultului. Strict vorbind, acum se poate dezvolta complet genitalitatea adevarata. Freud a fost odata intrebat despre ce crede el ca ar trebui sa faca bine o persoana normala. Freud a raspuns: Lieben und arbeiten (sa iubeasca si sa munceasca). Cind Freud a spus sa iubeasca si sa munceasca el s-a referit la o productivitate generala car nu l-ar preocupa pe individ in masura in care sa isi piarda dreptul sau capacitatea de a fi o persoana capabila de iubire. Relatiile sexuale satisfacatoare fac sexul mai putin obsedant, supracompensarea mai putin necesara, controalele sadice superflue.

10

Preocupata de aspectele curative, psihanaliza a esuat adesea sa formuleze problema genitalitatii intr-o maniera semnificativa pentru procesele sociale din toate clasele, natiunile si nivelele de cultura. Tipul de mutualitate a orgasmului la care se gindeste psihanaliza se pare ca este mai usor de obtinut in clasele si culturile care il fac o institutie a placerii [leisurely institution]. In societatile mai complexe, aceasta mutualitate interfereaza cu atit de numerosi factori de sanatate, traditie, oportunitati si temperament, incit formularea adecvata pentru sanatatea sexuala ar fi mai degraba urmatoarea: O fiinta umana ar trebui sa fie potential capabila sa ajunga la orgasme genitale mutuale, dar ar fi trebui de asemena sa poata suporta o anumita cantitate de frustrare fara sa regreseze atunci preferintele emotionale sau considerentele de obligatii si loialitate o cer. Pericolul acestui stadiu este izolarea, adica evitarea contactelor care duc la intimitate. In psihopatologie, aceasta perturbare poate duce la probleme de caracter severe. Pe de alta parte, exista perteneriate care se constituie intr-o izolare deux, protejind ambii parteneri de necesitatea de a se confrunta cu urmatoarul stadiu critic generativitatea.

7. Generativitate vs. stagnare

Aceasta carte se concentreaza pe stadiile copilariei, altfel sectiunea priving generativitatea ar fi cu necesitatea una centrala, din moment ce acest termen cuprinde dezvoltarea evolutionara care a facut din om animalul care nu numai invata, dar si pred si instituie. Dramatizarea dependentei copiilor de adulti adesea ne orbeste in ceea ce priveste dependenta generatiei in virsta de cei tineri. Omul matur are nevoie sa fie nevoie de el, si maturitatea necesita indrumare ca si incurajare fata de ceea ce s-a produs. Generativitatea este, in primul rind, grija de a stabili si indruma urmatoarea generatie, desi exista indivizi care din nefericire sau datorita anumitor inzestrari in alte directii, nu aplica aceasta cale urmasilor lor. Si intradevar, conceptul de generativitate este menit sa admita sinonime mai populare precum productivitate si creativitate, care totusi, nu il pot inlocui. Generativitatea este un stadiu esential in dezvoltarea psihosexuala cit si cea psihosociala. Unde aceasta trecere esueaza, are loc regresia la un stafiu obsesiv de pseudo-intimitate, adesea cu un sentiment de stagnare si saracire personala. Indivizii incep sa se complaca atunci ca si cind ar fi proprii lor copii unici (sau ai celuilalt); iar unde conditiile sunt prielnice, invaliditatea timpurie, fizica sau psihologica, devine subiect al grijilor. Faptul singur de a avea sau de a-si dori copii nu duce la generativitate. De fapt, unii parinti par sa sufere de retardare in abilitatea de a dezvolta acest stadiu. Motivele se gasesc adesea in impresiile din copilarie timpurie; in dragostea de sine excesiva; si in fine in in lipsa unei credinte, o anume incredere in specie, care ar duce la credinta ca un copil este o contributie la societate.

11

In ceea ce priveste instituttiile care protejeaza si ranforseaza generativitatea, se poate spune ca toate institutiile codifica eticile succesiunii generative.

8. Integritatea eului vs. disperare

Numai cel care a strins treptat roadele celorlalte stadii poate ajunge la integritatea eului. Neavind o definitie clara, voi indica citiva constituenti ai acestei stari de lucruri. Este asigurarea cistigata a eului privind tendinta sa spre ordine si sens. Este o dragoste post-narcisita a eului uman nu a sinelui ca o experienta care ofera ordine si un simt spiritual. Este acceptarea propriului si unicului ciclu al vietii ca ceva care trebuie sa fie. Este o camaraderie cu vremurile trecute si cu diferitele cursuri de viata. Posesorul integritatii este gata sa apere demnitatea propriului sau stil de viata impotriva tuturor amenintarilor fizice si economice. Pentru ca el stie ca viata personala este coincidenta accidentala dintre un ciclu de viata si un segment al istoriei. Stilul de integritate dezvoltat de cultura sau civilizatia sa devine astfel patrimoniul sufletului sau. In fata unei astfel de consolidari, moartea isi pierde din stigmat. Lipsa sau pierderea integritatii eului este semnificata de frica de moarte: ciclul de viata personal nu este acceptat drept ultimat al vietii. Dipserarea exprima sentimentul ca timpul este acum scurt, prea scurt pentru a incerca sa inceapa o noua viata si a incerca alte cai spre integritate. Dezgustul ascunde disperarea, adesea numai in forma a mii de mici dezgusturi. Fiecare individ, pentru a deveni adult, trebuie sa dezvolte suficient toate calitatile eului mentionate, astfel incit sa poata fi recunoscut stadiul final al integritatii. Dar fiecare fiecare entitate culturala, pentru a dezvolta stilul particular de integritate sugerat locul sau in istorie, utilizeaza o combinatie particulara a acestor conflicte, impreuna cu provocarile specifice si prohibitiile sexualitatii infantile. Conflictele infantile devin creative doar daca sunt sprijinite de institutiile culturale si de clasele conducatoare care le reprezinta. Integritatea eului implica o integrare emotionala care permite participarea la responsabilitatea conducerii. Dictonarul Webster completeaza aceasta prezentare intr-o maniera circulara. Increderea (prima valoare a eului) este definita drept sprijinire pe integritatea altuia, ultima dintre valorile noastre. Am putea spune ca copiii sanatosi nu se vor teme de viata daca parintii lor au suficienta integritate pentru a nu se teme de moarte.

9. Un grafic epigenetic

12

Conceptul de ciclu de viata necesita un tratament sistematic. Voi incheia acest capitol cu o diagrama. Diagonala reprezinta secventa normativa de cistiguri psihosociale, pe masura ce solutionarea conflictelor adauga o noua calitate a eului. Sub diagonala este loc pentru precursorii fiecareia din aceste solutii; deasupra diagonalei, este loc pentru desemnarea derivatelor acestor cistiguri si a transformarii lor la persoana in curs de maturizare. Ipotezele care stau la baza unui astfel de grafic sunt: (1) personalitatea umana se dezvolta in principiu conform pasilor predeterminati in dezvoltarea disponibilitatii persoanei sa fie condusa spre, sa fie constienta de, si sa interactioneze cu un cimp social tot mai mare; si (2) societatea, in principiu, tinde sa fie astfel construita incit sa intruneasca si sa invite succesiunea potentialelor pentru interactiune si a incercarilor de a proteja si incuraja secventa adecvata a succesiunii acestora. Graficul formalizeaza o progresie in timp a diferentierii elementelor. Aceasta indica (1) ca fiecare item critic al fortei psihosociale discutat aici este legat sistematic de celelalte, si ca ele toate depind de dezvoltarea adecvata in secventa adecvata a fiecarui item; si (2) fiecare item exista intr-o anumita forma inainte sa soseasca in mod normal timpul sau critic. O diagrama epigenetica prezina un sistem de stadii interdependente. Diagrama sugereaza ca studiul lor trebuie urmat avind in minte configuratia totala a stadiilor. Diagrama invita la o gindire si asupra casutelor goale.

INT VIII MA TURIT ATE EGRIT ATEA EULUI VS. DIS PERA RE GE VII VIR STA ADUL TA NERA TIVIT ATE VS. ST AGNA RE

13

VI TIN AR ADUL T V PU BERT ATE SI ADOL ESCE N-TA INT REPR IV LA TENT A INDE RE VS. INF ERIO RITAT E III LO COM OTOR GENI TAL AU II MU SCUL ARANAL TONO MIE VS. RU SINE, INDOI ALA I INC INI TIATI VA VS. VIN OVATI E IDE NTITA TE VS. CO NFUZI A DE ROL

INT IMITA TE VS. IZO LARE

14

REDE RE SE NZOR IAL ORAL FUND AMEN TALA VS. NEI NCRE DERE 1 2 3 4 5 6 7 8

Nota: Schema virtutilor [strenghts] esentiale pe care evolutia le-a imprimat in desfasurarea stadiilor si in institutiile omului: Incredere Fundamentala vs. Neincredere Fundamentala: Drive si Speranta Autonomie vs. Rusine si Indoiala: Auto-control si Puterea vointei Initiativa vs. Vinovatie: Indrumare si Scop Intreprindere vs. Inferioritate: Metoda si Competenta Identitate vs. Confuzia de rol: Devotament si Fidelitate Intimitate vs. Izolare: Afiliere si Dragoste Generativitate vs. Stagnare: Productie si Ingrijire Integritatea Eului vs. Disperare: Renuntare vs. Intelepciune Cuvintele subliniate sunt numite virtuti fundamentale deoarece fara ele, si fara re-emergenta lor de la o generatie la alta, toate celelalte sisteme de valori umane mai shchimbatoare isi pierd din spirit si relevanta.