BENEFICIILE INOTULUI TERAPEUTIC IN KINETOERAPIE

Inotul terapeuic reprezinta un mijloc important in cadrul procesului de reabilitare, deoarece utilizeaza miscarea in apa, sub forma exercitiilor fizice cu implicatiile asupra tuturor functiilor organismului. In cea mai larga acceptiune aplicatiile inotului therapeutic reprezinta o parte a hidrokinetoterapiei, care la randul ei , este parte a kinetoterapiei. De aceea se poate afirma ca fundamentarea stiintifica a terapiei prin miscare in apa si a folosirii miscarii acvatice in scop profilactic este component esentiala a kinetologiei medicale. Inotul si, in general exerctiile fizice cu character profilactic sau therapeutic pot fi practicate de la nastere si continuate pe toata durata vietii. Terapia prin miscare in bazinul de inot cu adancime mica presupune temperature usor mai ridicate ale apei de 24-26o C, deoarece segmentele ude sau stropite de apa, care nu lucreaza, se vor raci treptat. Temperaturile mai ridicate permit angrenarea sistemului locomotor la parametrii fiziologici normali. Inotul terapeutic , realizat in bazin adanc, se poate desfasura si la temperaturi ale apei mai scazute, deoarece miscarile care implica intregul corp genereaza caldura. Hidrokinetoterapia reduce impactul mecanic osteo-articular, amelioreaza rapid forta muscular si rezistenta diminueaza durerile cauzate de boala, interventii chirurgicale, accidentele profesionale sau de alta natura. Avantajele activitatilor terapeutice acvatice pot fi: Nu solicita mecanic articulatia, putand fi aplicate in caz de fracture, afectiuni posttraumatic , reumatisme articulare si abarticulare dupa remisiunea puseului acut; De cele mai multe ori nu necesita aparaturi apeciale; Organismul nu este inotxicat cu substante chimice medicamentoase; Cresc forta muscular mai rapid decat exercitiile pe uscat si contribuie la refacerea sensibilitatii discriminatorii kinestezice; Amelioreaza progresiv precizia miscarii-coordonarea; Cresc capacitatea de relaxare si faciliteaza miscarea; Imbunatateste capacitatea de mentinere a ortostatismului si posibilitatea reluarii a mersului dupa imobolizari prelungite, accidente; Programul hidrokinetic se poate preta la urmatoarele indicatii: ,,Sindromul de deconditionare Afectiuni degenerative ale aparatului locomotor; Scolioze (boala Scheurmann) si alte deificente fizice, in special ale coloanei vertebrale si ale membrelor; Afectiuni respiratorii (astm bronsic) Boli neurologice (pareze, paralizii) si circulatorii

Afectiuni senzoriale deficient de vaz, de auz; Afectiuni posttraumatice; Tulburari psihomotricitatii motorii de schema corporala, de lateralitate, de organizare , de orientare; Afectiuni metabolice (obezitate) Afectiuni ale sistemului nervos ; in forme spastic ale IMC, distrofii muscular, sindrom de neuron motor central si periferic; Surmenaj fizic si intellectual, supraantrenament; Tratamentul trebuie diferentiat dupa varsta, afectiune, grad de antrenament. Tratamentul acvatic presupune o solicitare articulara, ce are ca scop principal, asuplizarea, efectul muscular fiind secundar. In apa, accentual trebuie sa cada pe abilitate, nu pe dizabilitate pe adaptarea in acest mediu atipic si in mod deosebit pe controlul respiratiei. Stabilirea unui program usor de aplicat in prima parte a tratamentului general este foarte important pentru pacienti, hidroterapia avand valori de 60/85% din toate exercitiile terapeutice practicate initial. Cand devine necesara modificarea unui exercitiu, a unei secvente