Scurt istoric al administratiei publice in Romania Literatura de specialitate, analiza materialelor faptice, precum si traditiile romanesti in domeniu ne conduc

la concluzia ca aparitia si evolutia institutiei administratiei publice locale in tara noastra s-au desfasurat intr-o relatie directa cu complexul economic si politico-juridic al societatii romanesti. Numai in acest mod se explica si tendintele de autonomie locala care, ca orice alt fenomen, sunt supuse influientelor si reformelor timpului, iar uneori chiar momentului. In fapt, originile administratiei locale se pierd undeva in istoria indepartata. Astfel, intr-o lucrare recent aparuta, cu titlul Administrate publica locala in Romania, autorii arata ca: Aparitia vietii administrative locale a precedat cu mult pe aceea acelei generale pentru ca, in ordinea istorica a lucrurilor, comuna cu nevoile ei proprii a aparut inainte de nasterea statului . De altfel, este unanima parerea specialistilor in istorie si drept in a recunoaste ca bazele organizarii administrative moderne sunt puse de Legile pentru infiintarea consiliilor judetene si de organizare comunala din 1864 promulgate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Legislatia administrativa a lui Cuza -; arata Anibal Teodorescu -; a constituit un mare pas inainte prin principiile de organizare a administratiei locale pe care le-a inaugurat, legile avand menirea sa pregateasca calea unei autonomii locale mai largi si sa dea expresie democratica organismelor locale. Dar formule de autonomie locala gasim cu mult inaintea acestor vremuri. k2e7ev Astfel, intr-un document emis de Necula a lui Bobanea la 13 mai 1563 se mentioneaza pentru prima data indatoririle judetului (viitorul primar) cat si ale ajutoarelor sale, respectiv cei 12 pargari (viitorii consilieri), care isi desfasurau activitatea in Bucuresti. Responsabilitatile acestora au fost gandite atat de temeinic incat trebuie sa recunoastem ca o serie dintre acestea, sub forme evoluate, se regasesc si in timpurile noastre. O evolutie superioara a administratiei publice locale a Bucurestiului se produce incepand cu anul 1831. Dreptul locuitorilor de a se gospodari prin alesii lor apare in perioada Regulamentului organic. Astfel pentru Bucuresti, in toamna anului 1831 a fost creat primul <Sfat orasanesc> ,compus din cinci <madulari> (membrii), si s-a stebilit sediul unei <Case a Sfatului>. Potrivit procedurilor Regulamentului organic, la 2 decembrie 1831 a fost ales Sfatul Orasenesc al Politiei Bucurestilor in subordinea Departamentului din Launtru (Ministerul de Interne), iar membrii erau alesi de reprezentantii cartierelor care aveau 25 de ani impliniti si un venit anual de 5000 de lei. Un moment crucial pentru evolutia administratiei publice locale il constituie aparitia legii pentru infiintarea consiliilor judetene precum si a Legii Comunale care statueaza, pentru prima oara in istoria Tarilor Romane, judetul si comuna ca persoane juridice. La el de important este si momentul institutionalizarii structuriloer moderne ale administratiei publice locale in romania prin adoptarea Constitutiei din 1866, care stabileste in articolul 4 ca : teritoriul Romaniei este

impartit in judete, plasi si comune, care nu pot fi modificate decat prin lege. De mentionat ca atat Legea de organizare administrativa din 1864, cat si cele adoptate in 1874, 1882 si 1884 precizeaza ca la nivel comunal functioneaza consiliul comunal si prinarul. Consiliul comunal este organul deliberativ. Cele mai importante hotarari ale consiliului comunal sunt supuse aprobarii reprezentantului local al Guvernului, respectiv prefectul judetului. Primarul apare cu o dubla calitate -; de sef al executivului comunal si de reprezentant al administratiei centrale la nivelul comunei. Cele doua legi din timpul domnitorului A.I. Cuza (Legea pentru infiintarea consiliilor judetene si Legea Comunala din 31 martie 1864), precum si Constitutia din 1866, dar si celelalte legi mentionate constituie, in ansamblul lor, pentru prima oara in istoria societatii romanesti, cadrul juridic si institutional de referinta al administratiei publice locale. Ulterior, in plan legislativ apar o serie de reglementari care vin sa intareasca principiul descentralezarii, pe de o parte, iar, pe de alta parte, sa adanceasca caracterul democrat al eligibilitatii organelor locale. Constitutia din 1923 proclama aceleasi principii pentru organizarea administratiei locale ca si Constitutia de la 1866, insa acestea sunt mai clar exprimate si mai bine precizate de catre Constituantul de la 1923. Astfel, Constitutia din 1923 precizeaza obligativitatea ca legile aferente administratiei publice locale sa aiba la baza descentalizarea. In spiritul si litera Constitutiei din 1923, apar reglementari suplimentare pentru administratia publica locala, respectiv Legile din 1925,1929 si 1936 consolideaza judetul ca unitate teritoriala de baza a colectivitatilor locale, dotata cu personalitate juridica si, in acelasi timp, ca zona teritoriala pentru serviciile descentralizate ale unor ministere. Este important de mentionat ca aceasta dubla calitate a judetului se regaseste institutional si in prezent in administratia locala. Potrivit Constitutiei din 1923 si Legilor din 1925,1929 si 1936, consiliile locale judetene si consiliile comunale erau alese prin vot universal. Judetul avea ca organe administrative consiliul judetean delegatii consiliului judetean si prefectul. Consiliul judetean era organul deliberativ ales care putea fi dizolvat prin decret regal si inlocuit cu o comisie interimara. Delegatia consiliului judetean era alcatuita din membrii ai consiliului judetean, alesi de aceasta, si era condusa de prefect, exercitandu-si atributiile intre sedintele consiliului judetean. Prefectul era reprezentantul Guvernului in judet, seful administratiei la nivelul judetului si seful serviciilor publice descentralizate (serviciile descentralizate ale judetului). Din pacate, Constitutia din 1938 isi pune amprenta perioadei istorice pe care o traversa tara si asupra administratiei locale in sensul limitarii autonomiei locale. Astfel, potrivit Legii din 1938, comuna este administrata de consiliul local si de primar, consiliul comunal fiind format din membrii alesi si membrii de drept, avand rol mai mult consultativ. Primarul era presedintele consiliului comunal, fiind numit de prefect sau de rege la propunerea ministrului de Interne. In noua formula, administratia locala este condusa autoritar, conducerea efectiva apartinand rezidentului regelui si primarului.

Pierderea de facto a autonomiei locale are loc in perioada regimului puterii populare, respectiv 1944 -; 1989. Teoretic, Constitutiile din 1948 si din 1952 prevedeau ca organele locale ale puterii de stat sunt sfaturile populare alese prin vot universal, organele executive ale acestora fiind comitetele executive alese de sfaturile populare. Constitutia din 1965 si reforma administrativa din 1968 pastreaza in linii mari caracteristicile constitutiilor si actelor normative anterioare cu deosebirea ca se revine la organizarea pe judete ca unitati administrativteritoriale de baza (se renunta la organizarea pe regiuni, raioane, orase si comune din 1950). Constitutia din 1965 si celelalte reglementari ce decurgeau din aceasta prevedeau ca organele locale ale puterii de stat, Consiliile populare, erau alese prin vit universal, iar organele locale ale administratiei se stat, comitetele sau birouri executive ale Consiliilor populare, alese de acestea, erau raspunzatoare in fata comitetelor sau birourilor executive superioare si a Consiliului de Ministri. Mai mult, dupa anii `60 a aparut sistemul functiilor duble, de partid si de stat, incat primul secretar al comitetului judetean de partid era ales in mod obligatoriu ca presedinte al consiliului popular judetean si al comitetului executiv. Mai mult, unitatile administrativ-teritoriale nu dispuneau de un patrimoniu propriu de interes local, distinct de cel republican. In concluzie, asa-zisul centralisn democratic asigura la nivelul administratiei publice locale un sistem strict centralizat de organizare si functionare a autoritatilor publice, iar ideea declarata a < autonomiei locale > nu era altceva decat o aplicare a rolului conducator al partidului unic in plan local. Dupa Revolutia din decembrie 1989 a urmat o scurta perioada cand organizarea si functionarea organelor locale ale administratiei de stat erau in relatie directa cu Consiliile Frontului Salvarii Nationale care numeau primarii si care se subordonau Guvernului. Aparitia Legii 69/1991 privind administratia publica locala si pe aceasta baza organizarea primelor alegeri libere din februarie 1992 dupa aproximativ o jumatate de secol, au permis constituirea autoritatilor administrative proprii colectivitatilor locale din Romania, prin principiul autonomiei locale si descentralizarii. I.2. Administrate publica din perspectiva Constitutiei din 1991 si a Legii 69/1991 Constitutia Romaniei (art. 119) statueaza principiile de baza privind modul de constituire si functionare a administratiei publice locale : Administrate publica locala din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii serviciilor publice . in aceeasi ordine de idei, art. 20 din Constitutie stabileste ca Autoritatile administratiei publice locale ..sunt consiliile locale alese si primarii alesi conform legii. Ele functioneaza ca autoritati administrative, autonome si rezolva treburile publice din comune si orase. In vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean, coordonarea consiliilor comunale si orasanesti se face in conformitate cu art. 121 din Constitutie prin Consiliul judetean, care este de asemenea un organ ales. Serviciile publice de

interes orasanesc si judetean coordonate de consiliile orasanesti si respectiv judetene sunt: serviciile de transport orasanesc si judetean, salubritatea, alimentarea cu apa si caldura, precum si diferitele servicii prestate catre cetateni si persoane juridice caurmare a solicitarii individuale ale acestora. Acesta servicii sunt cu totul altele decat cele coordonate de prefect, ca reprezentant al Guvernului in plan local. Prefectul, potrivit art. 122 din Constitutie, coordoneaza in principal serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale din unitatile administrativ-teritoriale. In baza principiului separatiei puterilor in stat, puterea executiva se regaseste in plan local in persoana prefectului, ca reprezentant al Guvernului in activitatea autoritatilor administratiei publice alese in unitatile administrativ-teritoriale (consiliile judetene, consiliile locale si primarii) precum si serviciile de specialitate ale ministerelor sau ale altor autoritati centrale organizate in unitatile administrativ teritoriale; aceste servicii publice de specialitate sunt organizate in judete si se afla in subordinea directa a ministerului de resort. Ele sunt conduse de persoane numite in functii de ministrul de resort, cu avizul prefectului. I.2.1. Cum se constituie administratia publica locala Legea administratiei publice locale, Legea nr. 69/199, reprezintapentru colectivitatile localelegea de baza, Constitutia acestora.potrivit acestei legi, prin colectivitate locala se intelege totalitatea cetatenilor din colectivitatea administrativ-teritoriala respectiva: comunele, orasele si judetele sunt persoane juridice. Trei sunt principiile constitutionale care stau la baza constituirii si functionarii administratiei publice locale: eligibilitatea autoritatilor, autonomia locala si descentralizarea serviciilor publice. Autoritatile administratiei publice locale sunt: consiliile locale (pentru comune si orase) si consiliile judetene; ambele categorii de consilii sunt autoritati deliberative. Primarii sunt autoritati executive. Consiliile locale sau autoritatile deliberative sunt compuse din consilieri alesi prin vot universal, egal,secret si liber exprimat, in conditiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Numarul membrilor fiecarui consiliu local sau judetean se stabileste prin ordin al prefectului, in functie de numarul de locuitori ai comunei, orasului sau judetului. Constituirea consiliilor locale si judetene se face in termen de 20 de zile de la data alegerilor, ca urmare a convocarii facute de prefect. Spre exemplu, constituirea autoritatii deliberative la nivelul Consiliului General al Municipiului Bucuresti urmeaza procedurile stabilite in Regulamentul de functionare al Consiliului General, conceput in spiritul Legii privind administratia publica locala; prefectul convoaca Consiliul General al Municipiului Bucuresti si Primarul General ales intr-o sedinta de constituire in termen de 20 de zile de la data alegerilor. In sedinta de constituire, Secretarul Municipiului Bucuresti prezinta celui mai in varsta consilier dosarele tuturor consilierilor, inclusiv cele ale supleantilor de pe liste, primite de la comisia electorala. Pentru validarea mandatelor de consilier se

alege o comisie de validare care va reflecta configuratia Consiliului General. Aceasta comisie de validare este aleasa pe intreaga durata a mandatului a Consiliului General si se intruneste ori de cate ori este necesar. Consiliul general este legal constituit daca s-au validat mandatele a cel putin doua treimi din numarul membrilor. In acesta conditii, Consiliului General este legal constituit si isi alege un presedinte de sedinte care preia conducerea lucrarilor. Dupa ce aceste proceduri au fost indeplinite, presedintele de sedinte invita Primarul General sa depuna juranantul in fata Consiliului. Urmeaza alegerea Viceprimarilor din randul consilierilor care se face pe baza propunerilor din randul consilierilor. Acestia se aleg prin vot secret din candidatii care au obtinut cel putin jumatate plus unu din numarul de voturi al consilierilor prezenti. Consiliului General al Municipiului Bucuresti, la fel ca celelalte consilii judetene, alege comisii de specialitate si le organizeaza activitatea. In cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti functioneaza urmatoarele comisii : 1. Comisia economica, buget -; finante 2. Comisia de urbanism, lucrari publice si amenajarea teritoriului 3. Comisia pentru apa, canalizare, termoficare si energie 4. Comisia de ecologie si protectia mediului 5. Comisia pentru salubritate 6. Comisia de transporturi, strazi, parcaje si poduri 7. Comisia de cultura, invatamant, sport, mass -; media si culte 8. Comisia juridica 9. Comisia de sanatate si protectie sociala 10. Comisia pentru modernizarea administratiei locale, rerlatii cu sectoarele, privatizare, relatii internationale si integrare europeana 11. Comisia pentru patrimoniu 12. Comisia pentru comert si protectia consumatorului 13. Comisia pentru relatii cu patronatul, sindicatele si organele neguvernamentale Comisiile de specialitate isi aleg din randul membrilor lor cate un presedinte si un secretar. Presedintele asigura reprezentarea acesteia in raporturile cu consiliul si cu celelalte comisii. Organele administratiei publice care exercita autonomie locala in Munucipiul Bucuresti sunt ilustrate in ANEXA 1. Schema are in vedere art. 59 din legea nr. 69/1991 care stipuleaza ca: Primarul,viceprimarul, secretarul localitatii, impreuna cu aparatul propriu al consiliului constituie primaria localitatii respective -; institutie publica cu activitate permanenta care duce la indeplinire hotararile consiliului si solutioneaza problemele curente ale colectivitatii locale in care functioneaza. Autoritatile administratiei publice locale se aleg pe o perioada de patru ani. I.2.2. Cum functioneaza administratia publica locala Atat autoritatile deliberative cat si cele executive isi desfasoara activitatea avand la baza un pachet legislativ aferent administratiei publice locale, dar si norme proprii

emise de autoritatile administrative. Acestea sunt Hotararea de Consiliu in cazul deliberativului si Dispozitia in cazul institutiei primarului. Aceste acte pot fi contestate de prefect in fata instantei de contengios administrativ in caz ca acesta considera ca sunt ilegale. Un rol important in relatia consiliu -; institutia primarului -; prefectuta il are Secretarul Municipiului. Acesta avizeaza proiectele de hotarari, asumandu-si raspunderea pentru legalitatea acestora. De asemenea asigura buna functionare a compartimentelor si activitatilor cu caracter juridic la nivelul primariei si al consiliului, dar si convoaca sedintele Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Aceste sedinte pot fi ordinare sau extraordinare, acestea din urma putand avea loc ori de cate ori este nevoie, la cererea primarului sau a cel putin o treime din numarul de consilieri. Analiza proiectelor de hotarari in vederea aprobarii, precum si interpelarile consilierilor au o pondere semnificativa in activitatile desfasurate in cadrul sedintelor ordinare, fapt ce concretizeaza functia deliberativa a Consiliului. Prin procedura interpelarilor se realizeaza in parte functia de control a Consiliului asupra tuturor activitatilor administrative. Orice proiect de hotarare cese inaiteaza spre dezbatere si aprobare Consiliului General trebuie sa contina urmatoarele documente: ? Textul hotararii propuse; ? Expunerea de motive, temeiul legal si documentele necesare sustinerii proiectului in anexe; ? Raportul compartimentelor de resort din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti; ? Avizele comisiilor de specialitate; ? Avizul de legalitate al Secretarului Municipiului Bucuresti; Proiectele de hotarari se prezinta Consiliului General de catre Presedintele de Sedinta. Dupa incheierea dezbaterilor, presedintele de sedinta supune la vot modificarile aparute iar in final intreg proiectul de hotarari. Pentru Capitala, Legea administratiei publice locale face referiri separate in ceea ce priveste Consiliul si Primarul, cat si a prefectului. Astfel, pentru Municipiul Bucuresti sunt constituite subdiviziuni administrativ -; teritoriale si respectiv autoritati ale acestora (primarul de sector). Specific institutiei prinarului de sector este exceptia prevederilor legale de la principiul autonomiei locale, si anume subordonarea fata de autoritatea executiva a Municipiului Bucuresti, adica Primarul General (Legea 69/1991, art. 77, pct. 4). In prezent institutia primarului este reglementata prin art. 120 din Constitutie, lege ce reglementeaza modul de functionare al primarilor. Activitatile mai importante privind organizarea desfasurate de organul executiv sunt: ? Intocmirea planurilor de organizare si dezvoltare urbanistica a localitatii; ? Realizarea planurilor de amenajare a teritoriului; ? Intocmirea documentelor tehnico -; economice pentru lucrarile de investitii de interes local; ? Intocmirea planurilor de masuri pentru refacerea si protectia mediului, protectia si conservarea monumentelor istorice si de arhitectura, parcurilor si rezervatiilor naturale;

? Intocmirea bugetului local; In ceea ce priveste activitatile de organizare realizate de institutia primarului, distingem doua componente: cea interna -;aferenta aparatului propriu si cea exterioara -; din afara primariei. Primarul poate numi (pe baza de concurs) si elibera din functie personalul din aparatul propriu, cu exceptia Secretarului, poate propune consiliului local eliberarea din functie a conducatorilor agentilor economici si ai institutiilor de interes local, care se afla sub autoritatea consiliului local respectiv. In ceea ce priveste functiile de coordonare si control, primarul mai are obligatia de a in druma activitatea gardienilor publici si de a supraveghea targurile, pietele, locurile de parcare, parcurile de distractii, etc.( pentru ilustrarea activitatii executivului vezi ANEXA 2). Dupa cum se observa din organigrana, institutia primarului desfasoare o serie importanta de activitati in sprijinul colectivitatii locale. In ceea ce priveste relatia primar -; cetatean, aceasta se concretizeaza prin intalniri directe, audiente, organizarea unor intalniri cu cetatenii. Un alt reprezentant de baza al executivului il reprezinta prefectul. Doua sunt prevederile constitutionale care fundamenteaza institutia prefectului: prefectul este reprezentantul Guvernului in plan local si vegheaza asupra legalitatii activitatilor consiliilor locale si judetene, precum si a primarilor. In exercitarea controlului cu privire la legalitatea actelor emise de autoritatile administratiei publice locale, prefectul poate ataca aceste acte in fata instantei de contenfios administrativ. Tot in calitate de reprezentant al Guvernului, prefectului ii revin o serie de atributiuni printre care: ? Asigura realizarea intereselor nationale, respectarea legii si a ordinii publice; ? Dispune de masurile necesare corespunzatoare pentru prevenirea infractiunilor si apararea drepturilor cetatenilor prin organele legal constituite; ? Asigura masuri de aparare care nu au caracter militar ? Avizeaza numirea sau eliberarea din functii a conducatorilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelorsi a altor organe centrale din unitatile administrativ -; teritoriale; ? Prezentarea anual catre Guvern a unui raport asupra starii generale economice, sociale, culturale si administrative a judetului; Actul administrativ prin care prefectul isi exercita atributiile este ordinul. Ordinul devine executoriu dupa ce a fost adus la cunostinta publicului, atunci cand contine dispozitii nornative, sau de la data comunicarii in celelalte cazuri. Prefectul are la dispozitie un aparat tehnic de specialitate -; prefectura -; ale carui atributii si structura sunt stabilite prin hotarare de Guvern.(vezi ANEXA 3) Principalele atribitii ale aparatului tehnic de specialitate sunt grupate pe trei categorii dupa cum urmeaza: 1. In prima categorie inra atributiile legate de controlul actelor: ? Verificarea legalitatii actelor adoptate si emise de autoritatile administratiei publice locale; ? Controlul privind obligatia de transmitere a actelor in termenul stabilit de lege; ? Intocmirea documentatiei necesare sesizarii instantei de contendios administrativ; ? Urmarirea pregatirii si aducerii la indeplinire a masurilor de aparare ce nu au

caracter militar; 2. In cea de-a doua categorie de atributii intra cele cu privire la coordonarea serviciilor publice ale ministerelor in judete: ? prezentarea periodica sau ori de cate ori este necesar a informatiilor cu privire la respectarea legii si a ordinii publice ? realizarea unui contract permanent cu auturitatile minitare si politienesti in probleme ce prezinta importanta pentru cetateni sau patrimoniu ? infornatii periodice asupra activitatii serviciilor publice ale ministerelor 3. Din cea de-a treia categorie de atributii ale aparatului tehnic de specialitate amintim: ? asigurarea convocarii consiliilor in sedintele de constituire; ? furnizarea trimestriala a principalelor date statistice cu privire la starea generala economica, sociala, culturala si administrativa , iar annual intocmirea unui raport; ? urmarirea modului in care se intocmesc si se reactualizeaza listele electorale; ? infornarea prefectului privind inventarierea patrimoniului public si privat al statului la toate nivelurile licale (comuna, oras, judet); ? sprijinirea activitatii comisiei judetene de aplicare a Legii fondului funciar; ? asigurarea secretariatului tehnic al comisiei administrative; Indrumarea metodologica a aparatului tehnic de specialitate al prefecturilor se asigura de Guvern prin Departamentul pentru Administratie Publica Locala.

O perioada indelungata, functionarii au fost supusi unor regimuri restrictive, dat fiind specificul misiunii lor de a servi statului. Actualmente, acest specific este in atenuare progresiva, remarcindu-se o tendinta evidenta de a sterge diferenta dintre functionari si restul cetatenilor. Dupa cum functionarii publici au obligatii fata de serviciul public, la fel ei au si drepturi respective. Drepturile si obligatiunile functionarilor publici se divizeaza in doua mari categorii: 1. Drepturi si obligatiuni cu caracter general pe care le au toti functionarii publici; 2. Drepturi si obligatiuni speciale, pe care le au numai anumite categorii de functionari publici; Ne vom opri mai detaliat la drepturile pe care le au toti functionarii publici. Functionarul public are dreptul: a) sa examineze probleme si sa ia decizii in limitele imputernicirilor sale;

b) sa solicite, in limitele competentei sale, si sa dispuna de informatia necesara de la alte autoritati publice, precum si de la persoane fizice si juridice, indiferent de forma de proprietate si tipul de organizare juridica; c) sa se perfectioneze profesional; d) sa avanseze la serviciu corespunzator pregatirii lui profesionale, capacitatilor intelectuale, rezultatelor atestarii, constiinciozitatii in exercitarea atributiilor in cazul in care participa la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de un rang superior; e) sa-si cunoasca drepturile si obligatiunile de serviciu; f) sa fie remunerat conform functiei, pregatirii profesionale si experientei sale de munca; g) sa se asocieze la sindicate si sa participe la activitatea lor in afara orelor de program; h) sa beneficieze de protectie juridica, in corespundere cu statutul sau.

Printre drepturile fundamentale ale functionarilor publici, evidentiem: - dreptul la protectie juridica; - drepturi financiare(dreptul la remunerare, la indemnizatii speciale, la asigurare sociala, la pensie de batrinete); - dreptul la stabilitatea postului (acest drept constituie in acelasi timp si un avantaj fata de salariatii din sectorul privat. In principiu, functionarul este numit pentru toata cariera sa (in Germania, el este numit pe viata), cu exceptia cazurilor de demisie sau destituire, sanctiunea cea mai grava, care poate fi aplicata doar in urma unei proceduri disciplinare. Functionarilor le sint garantate libertatea de opinie, libertatea de exprimare (cu conditia respectarii principiului neutralitatii si a obligatiei de rezerva), libertatea de asociere, libertatea sindicala, dreptul la greva. Obligatiunile functionarului sint urmatoarele: 49422fqc64tor2b a. sa execute la timp si calitativ deciziile autoritatilor publice in problemele ce tin de competenta lui; b. sa dirijeze, in cunostinta de cauza, sectorul de munca incredintat, sa manifeste initiative si perseverenta, sa asigure indeplinirea neconditionata a sarcinilor ce stau in fata autoritatii publice;

c. sa respecte cu strictete drepturile si libertatile cetatenilor; d. sa se calauzeasca in exercitarea atributiilor de legislatia in vigoare, sa fie obiectiv si impartial, sa nu dea dovada de tergiversari si birocratism; e. sa examineze la timp propunerile, cererile si plingerile cetatenilor in domeniul activitatii sale de serviciu, in conformitate cu legislatia; f. sa studieze opinia publica si sa tina cont de aceasta in activitatea sa; g. sa pastreze secretele de stat ori un alt secret ocrotit de lege, precum si informatiile despre cetateni de care ia cunostinta in exercitarea atributiilor, respectind legislatia. Nu se permite, conform legii, nici acceptarea de daruri si alte servicii din partea agentilor economici si cetatenilor pentru indeplinirea atributiilor de serviciu, cu exceptia semnelor de atentie simbolice, recunoscute conform normelor de politete si ospitalitate. Functionarul public nu are dreptul sa plece in delegatii peste hotare din contul persoanelor juridice sau ai cetatenilor, sa aiba conturi in banci din strainatate. Obligatiile membrilor serviciului public decurg din misiunea lor de a servi interesului general. In primul rind, ei trebuie sa respecte o serie de obligatii profesionale propriu-zise, care trebuie realizate in exercitiul functiei; in al doilea rind, ei sint datori sa indeplineasca unele obligatii ce afecteaza comportamentul lor personal. Obligatii profesionale: - Obligatia de a servi, adica obligatia de a executa sarcinile ce-i sint incredintate. Un element al acestei obligatii este datoria de a indeplini personal sarcinile conferite. Obligatia de a servi implica de asemenea datoria de supunere ierarhica, adica de a respecta ordinele superiorilor ierarhici (fie ca este vorba de ordine individuale sau de indicatii generale), dar si datoria de a se supune legilor si regulamentelor. Totusi, daca subordonatul primeste un ordin ce contine grave elemente de ilegalitate si care compromite interesul public, functionarul este obligat sa nu execute acest ordin. - Exercitarea exclusiva a functiei (obligatie instituita in unele tari). Functionarul trebuie sa-si exercite functia personal si in mod continuu. Din aceasta obligatie reiese principiul interdictiei cumulului unei functii publice cu o activitate privata. - Discretie profesionala si secret profesional. Obligatia de discretie profesionala interzice de a revela, fara autorizatia autoritatii superioare, faptele, informatiile, documentele de care agentul a luat cunostinta in exercitiul functiei sale. Tot ce tine de functionarea interna a administratiei trebuie sa fie confidential. Evident, aceasta obligatie nu trebuie sa limiteze aplicarea principiului transparentei administrative.

Informatiile ce se cer a fi pastrate in secret nu sint doar cele calificate explicit ca secrete, ci toate informatiile pe care agentul le-a aflat in exercitiul functiei sale. Interdictia de a divulga secretul profesional este generala si absoluta, cu o singura exceptie. Este vorba de teoria secretului profesional destainuit, care obliga agentii publici sa impartaseasca informatiile confidentiale colegilor sau superiorilor ierarhici atunci, cind acest lucru este necesar pentru buna functionare a serviciului.

Obligatia de rezerva. In exercitiul functiei, functionarul trebuie sa faca abstractie de opiniile sale politice sau religioase. El trebuie sa fie neutru si impartial. Obligatia de perfectionare profesionala, care poate fi realizata prin formarea continua. Obligatii ce afecteaza comportamentul personal al functionarului:

Obligatii specifice: obligatia de resedinta (pentru ambasadori, militari, de exemplu), obligatia de a cere autorizatie de casatorie (in Franta, de exemplu, pentru militarii jandarmeriei). Obligatii generale. Functionarul trebuie sa aiba, in viata sa personala, un comportament ce nu compromite reputatia administratiei. El trebuie sa dea dovada de demnitate, probitate, onestitate, dezinteres, discretie, neutralitate, decenta, simtul responsabilitatii. qo422f9464toor Nerespectarea de catre functionar a acestor datorii este sanctionata disciplinar.

Functionarului public i se interzice sa participe la grevele care perturbeaza activitatea autoritatilor publice respective, de a carei activitate depinde asigurarea societatii cu bunuri si servicii de importanta vitala. In genere, statutul juridic al functionarilor publici este menit sa sporeasca interesarea lor morala si materiala, sa le creeze conditii necesare pentru exercitarea functiilor de serviciu, sa garanteze drepturile si asistenta sociala adecvata pentru acei care si au consacrat viata slujirii statului si poporului. Dialectic (gr. dialektike, din dia cu i legein a vorbi, a discuta), teorie general a principiilor devenirii naturii, societii i gndirii; teorie i metod de cunoatere a existenei. Elemente de gndire dialectic se ntlnesc nc n concepiile filozofice ale Orientului antic (India, China etc). n Europa, un rol nsemnat n elaborarea dialecticii au avut filozofii antici greci, n special Heraclit din Efes i Aristotel.

n filozofia premarxist se cunosc dou forme principale ale dialecticii: a) dialectica naiv, spontan a anticilor, care a sesizat legtura universal dintre fenomenele lumii reale, micarea i transformarea lor continu, fr s le poat da ns o explicaie tiinific, datorit nivelului insuficient de dezvoltare a cunotinelor tiinifice i a practicii social-istorice; dialectica spontan poate caracteriza i activitatea de cercetare, metoda i viziunea unor oameni de tiin, gnditori etc. care se las cluzii i inspirai de dialectica obiectiv a lucrurilor fr a face din aceasta o practic sistematic, o teorie filozofic contientizat; b) dialectica idealist a filozofiei clasice germane de la sfritul sec. 18 i primele decenii ale sec. 19, care a culminat cu dialectica hegelian. Hegel a prezentat lumea ca un proces de autodezvoltare a ideii, determinat de contradiciile ei interne. El a formulat principiile dialectice ale acestei autodezvoltri, elabornd i un sistem al categoriilor dialecticii, prin care a dezvluit caracterul dialectic al gndirii. Dar dialectica hegelian este o dialectic idealist, mistificat, rsturnat cu capul n jos, avnd ca obiect nu autodezvoltarea lumii materiale, ci autodezvoltarea spiritului absolut. Democraii revoluionari rui au fcut o ncercare valoroas de a prelucra dialectica hegelian de pe poziii materialiste, de a aplica dialectica la viaa social i de a o transforma ntr-o algebr a revoluiei. Adevraii creatori ai dialecticii ca tiin au fost ns Karl Marx i Friedrich Engels. Elibernd dialectica de idealism i de elementele mistice ale filozofiei hegeliene, Marx i Engels au creat o dialectic materialist, opus dialecticii hegeliene.

Dialectica marxist se ntemeiaz pe realizrile cele mai de importante ale gndirii dialectice din cursul ntregii istorii a filozofiei, pe sintetizarea rezultatelor tiinelor, pe generalizarea practicii social-istorice a omenirii, a experienei luptei de clas a proletariatului. Ea pornete de la micarea real din natur, societate i gndire, subliniind c dialectica obiectiv (a fenomenelor naturii i ale societii) determin dialectica subiectiv (a noiunilor) i se reflect n aceasta. Dialectica lucrurilor - scria Lenin n Caiete filozofice - creeaz dialectica ideilor i nu invers. Tocmai pentru c snt legi ale dialecticii obiective, legile dialecticii apar i ca legi i principii ale dialecticii subiective, adic ale cunoaterii. Dialectica cunoaterii are totodat legi interne, specifice, din care decurge independena sa relativ fa de dialectica obiectiv i caracterul su creator.

Elaborarea dialecticii materialiste de ctre Marx i Engels constituie o parte integrant a revoluiei svrite de ei n filozofie. Dialectica se opune metafizicii, care privete fenomenele realitii ca fiind n mod absolut izolate unele de altele, imuabile, lipsite de contradicii interne, identice cu ele nsei. nelegnd lumea ca un sistem material infinit i unitar de obiecte i procese, care prezint o foarte mare variaie calitativ, dialectica materialist le studiaz n interdependena i interaciunea lor. Dialectica este concepia cea mai profund, mai cuprinztoare i mai bogat n coninut despre micare i dezvoltare. Ea privete micarea ca automicare, ca autodezvoltare, ca proces infinit, care exprim unitatea dialectic a acumulrilor cantitative (a evoluiei) i a schimbrilor calitative radicale (a saltului, a revoluiei). Principiile fundamentale ale dialecticii (unitatea i opoziia (lupta) contrariilor, trecerea schimbrilor cantitative n schimbri calitative i negarea negaiei) exprim legi universale ale realitii obiective i ale reflectrii ei n contiin. De aceea, dialectica este, dup cum sublinia Lenin, n acelai timp ontologie, gnoseologie (teorie a cunoaterii) i logic (dialectic), aceste laturi ale dialecticii aflndu-se ntr-o indestructibil unitate. Legile dialecticii nu se reduc, ns, la aceste legi principale; legie derivate care le concretizeaz i completeaz pe cele principale snt exprimate n categoriile corelative esen i fenomen, coninut i form, necesitate i ntmplare, cauz i efect, posibilitate i realitate, general, particular i singular etc. Esena dialecticii, dup expresia lui Lenin, este principiul unitii i luptei contrariilor. Toate celelalte principii ale dialecticii se concentreaz n aceast lege fundamental, care arat izvorul intern al micrii, fora motrice permanent a autodezvoltrii obiectelor i proceselor. Dialectica materialist se dezvolt permanent, avnd un caracter creator. La baza acestei dezvoltri st generalizarea celor mai noi date ale tiinelor i ale practicii social-istorice. Dialectica marxist este o metod de cunoatere i de transformare revoluionar a naturii societii i gndirii. Reflectnd fidel legile lumii obiective, ea constituie o metod de cercetare consecvent tiinific, o metodologie general corespunztoare nivelului de dezvoltare a tiinei moderne, reprezentnd fundamentul teoretic al metodelor particulare folosite de toate domeniile tiinei.

n funcie de diferite alte orientri filozofice n care mai apare, termenul de dialectic are diverse semnificaii: la neoraionaliti dialectica este

conceput ca modalitate epistemologic fundamental (G. Bachelard, F. Gonseth); n filozofia fizicii (Bohr, Heisenberg) este neleas ca expresie a ideii de complementaritate; n perspectiva existenialismului capt nelesul de dialectic tragic i exprim o contradicie insolubil dintre Eu i lume; Gurvitch preconizeaz o dialectic. empirico-realist ca o metod esenialmente critic a realului i a cunoaterii. coala de la Frankfurt concepe o dialectic negativ sau o dialectic paradoxal care elimin momentul pozitiv al dialecticii hegeliene (negarea negaiei) i extinde negaia. Teologia dialectic reduce dialectica la un dialog ntre Dumnezeu i lume etc.