Analizatorii

ANALIZATORII
Analizatorii sunt structuri morfofunctionale
integrate sistemului nervos central alcatuite
din organe specializate in receptionarea
stimulilor specifici din mediul extern si intern
denumite organe de simt. Fiecare analizator
cuprinde formatiuni receptoare, caile
nervoase de conducere a impulsului nervos
specific si segmental central cortical, de
analiza .
Rolul analizatorilor este acela de integrare
functionala a organismului in mediul
inconjurator.


analizatorii au in componenta lor 3
segmente :
1. Segmentul periferic sau receptorii
2. Segmentul de conducere sau
intermediar, prin care impulsul sau
influxul nervos specific, se transmite
de la receptorul periferic, la
segmentul central , reprezentat de
cortexul cerebral. El este format de
un lant de neuroni intercalati intre
receptori si analizator.
3. Segmental central sau cortical
primeste in sens aferent, impulsurile
si are rol de analiza, proces in urma
caruia apare senzatia .

Analizatorii prin componentele sale
au capacitatea de a elabora
senzatii
Dupa natura senzatiilor elaborate
se descriu 5 analizatori:
Analizatorul cutanat ( tactil);
Analizatorul gustativ;
Analizatorul olfactiv;
Analizatorul optic sau vizual;
Analizatorul auditiv sau acustic .
Analizatorul vizual
Segmet de
receptie globul
ocular
Segment
intermediar
nervul optic
Segment central
scoarta
cerebrala ariile
optice
Globul ocular
Segmentul periferic al
analizatorului vizual este
constituit din globul
ocular, situat in
cavitatea orbitara.
Aceasta cavitate este
delimitata de pereti
ososi la formarea ei
participand oasele
frontal, etmoid, sfenoid,
temporal, zigomatic si
lacrimal
Globul ocular prezinta o
serie de formatiuni care
au rolul de a-l proteja,
fixa, misca si umecta.
Toate acestea sunt
denumite anaxe ale
globului ocular




Anexele de protectie
sunt reprezentate de:
- Orbita
- Periorbita
- Capsula Tenon
Anexele de fixare sunt
reprezentate de pleoape:
- pleoapa
superioara
- pleoapa
inferioara
- pleoapa a III-a

Anexele secretorii sunt
reprezentate de:
- glanda lacrimala
- glandele tarsale
- glandele pleoapei a III-a
Anexele de miscare sunt
reprezentate de:
- muschii oblici mare si mic
- Muschii drepti ( lateral, medial,
dorsal si ventral
- Muschiul retractor bulbar
- Muschiul ridicator propriu al
pleoapei superioare
Periorbita este formata de
periostul regional care captuseste
orbita. Are forma conica, varful
conului este situat pe creasta
orbitara ce delimiteaza hiatusul
orbitar iar baza conului este
situata anterolateral in jurul
arcadei orbitare pe care se si
insera. O parte din fibrele
periorbitei se prelungesc de la
marginea acadei orbitare in
grosimea pleoapelor inferioara si
superioara sub forma ligamentului
tars.
Portiunea din teaca orbitara,
corespunzatoare peretelui medial
al orbitei este mai subtire si
aderenta la os. La acest nivel
prezinta o brida peste care
aluneca tendonul muschiului oblic
dorsal al globului ocular. Sub
teaca oculara se gaseste capsula
lui Tenon (Fascia orbitalis), strat
conjunctiv fin, putin distinct la
animale. Aceasta teaca acopera
intim sclerotica si emite
septumuri foarte fine si teci
pentru muschi extrinseci ai
globului ocular

Pleoapele sunt in numar de 3:
- Pleoapa superioara
- Pleoapa inferioara
- Pleoapa a III-a
Pleoapa superioara si cea inferioara au forma
unor pliuri musculo tegumentare care se
unesc la nivelul comisurilor interna sau
nazala si externa sau temporala. Prin
marginile lor libere delimiteaza fanta
palpebrala.
Pleoapa a III-a este situata la unghiul intern
al ochiului si este reprezentata de un cartilaj
aplatizat cu un contur neregulat triunghiular
acoperit pe ambele fete de conjunctiva. Este
lipsita de stratul cutanat si de muschi.
Glanda lacrimala impreuna cu
multitudinea de canalicule care au
rolul de a drena produsul de secretie (
lacrimile) formeaza - aparatul lacrimal:
Glanda lacrimala
Canale higroftalmice
Punctele lacrimale
Carunculul lacrimal
Canalicule lacrimale
Sacul lacrimal
Conductul lacrimonazal
Glandele tarsale sunt glande
diseminate asociate ligamentului tars
situate la nivelul pleoapei inferioare
respectiv superioare. Canaliculele
acestora se descid pe marginea libera
a pleoapelor prin niste orificii cu
diametru redus, vizibile macroscopic,
dispuse liniar pe buza interna a
marginii libere. Pe buza externa a
marginii libere se gasesc cilii ( genele).
Pleoapa a III-a prezinta glande proprii
si glanda Harder.
1. pielea
2. m ridicator propriu al
pleoapei superioare
3. pleoapa superioara
4. marginea aderenta
5. ligamentul tars
6. marginea libera
7. buza laterala
8 buza mediala
9. glande tarsale
10. gene
11. muschiul orbicular
al pleoapelor
12. fascia
Anexele de miscare
M.oblic dorsal (M.obliquus dorsalis), numit si marele oblic, este
situat pe fata mediala a globului ocular. Se insera posterior, pe
creasta hiatului orbital- creasta temporo-sfenoidala. Portiunea sa
carnoasa trece peste brida formata de periorbita (capsula Tenon),
situatie ce ii confera o directie oblica, pentru a se insera anterior,
intre insertiile muschilor drept dorsal si drept lateral. Rolul lui este
de a roti globul ocular in sens latero-medial.
M .oblic ventral (M.obliquus ventralis), numit si micul oblic, este
situat pe fata ventrala a globului ocular, intr-o directie oblica medio-
laterala. Are insertie fixa, pe planseul orbitei, in apropierea sacului
lacrimal, iar insertia mobila pe sclerotica, intre muschiul drept
ventral si drept lateral. Muschiul imprima globului ocular o miscare
de rotatie , opusa miscarii determinata de muschiul oblic dorsal.
M. retractor bulbar (M.retractir bulbi) este format din patru
fascicule. Se insera fix, in partea fundica a hiatului orbital, iar mobil,
pe sclerotica, la nivelul polului caudal al globului ocular. Dispozitia
celor patru fascicule dorsal, ventral , medial si lateral- alcatuiesc o
adevarata teaca in jurul nervului optic. Acest muschi este bine
dezvoltat la mamifere , iar prin contractia sa trage globul ocular spre
fundul orbitei, determinand astfel,acoperirea fetei anterioare a
globului ocular de catre pleoapa a treia, pleoapa situata la unghiul
nazal al ochiului. Evidentierea pleoapei a treia se produce prin
comprimarea formatiunilor moi retrobulbare, astfel ca rolul
muschiului retractor asupra acestei pleoape este indirecta.
Mm. drepti lateral, medial,
dorsal si ventral
Sunt fascicule musculare
care au insertia mobila pe
fata externa a scleroticii
in portiunile
corespunzatoare denumirii
fiecaruia si au originea la
nivelul orbitei. Rolul este
specific fiecarui muschi in
functie de pozitia lui:
mobilizeaza globul ocular
in sens lateral sau medial,
dorsal, ventral.
M ridicator al pleoapei
superioare
Originea la nivelul orbitei
si insertia in grosimea
pleoapei superioare pe
ligamentul tars. Rol
ridicator al pleoapei
superioare.

Anexele secretorii:
- Glandele tarsale situate in
grosimea pleoapelor superioara si
inferioara se deschid prin niste
canalicule pe marginea libera a
pleoapelor orificiile acestora fiind
vizibile macoecopic.
- Galanda pleoapei a III a
- Glanda Harder
Aparatul lacrimal
Glanda lacrimala
este situata la
nivelul pleoapei
superioare fiind
adapostita in fosa
glandei lacrimale
( procesul zigomatic al osului
frontal)
Canalele
higroftalmice
conduc lacrimile la
nivelul sacului
conjunctival
superior de unde
sunt antrenate prin
miscarea pleoapei
superioare in sacul
conjunctival
inferior si catre
unghiul intern al
ochiului.


Carunculul lacrimal se afla la
unghiul intern al ochiului si are
aspectul unei proeminente
acoperita de conjunctiva.
Punctele lacrimale sunt doua
orificii care se gasesc de o parte
si de alta a carunculului lacrimal,
acestea preiau lacrimile si le
conduc prin canaliculele lacrimale
in sacul lacrimal de unde sunt
directionate prin canalul
lacrimonazal in vestibulul nazal
unde se deschide acesta.
globului ocular
prezinta doi poli:
pol anterior,
corespunzator
centrului corneei
transparente si
pol posterior. Polul
posterior este situat
putin mai lateral fata
de orificiul nervului
optic.
planul ecuatorial - un
plan perpendicular pe
axul antero-posterior al
globului ocular, ce-l
desparte in doua
jumatati anterioara si
posterioara Infinitatea
de planuri care trec
prin cei doi poli, poarta
denumirea de planuri
meridiane.

Membranele invelitoare
ale globului ocular
Globul ocular este un organ cavitar.
Cavitatile sale sunt invelite de trei
membrane sau tunici, suprapuse. De
la exterior spre interior, aceste teci
sunt :
I . Tunica externa, de natura
fibroasa
II . Tunica mijlocie, care este foarte
vascularizata, musculara si bogat
pigmentata. Aceste particularitati ii
confera denumirea de tunica
vasculara-musculara si pigmentata ;
III . Tunica interna este de origine
nervoasa si se numeste retina.
Cele trei tunici suprapuse, formeaza
peretele globului ocular.
Tunica fibroasa a globului ocular este
foarte rezistenta si inextensibila. Ea
contrabalanseaza presiunea interna a
lichidelor intraoculare si confera
globului ocular un veritabil aparat de
protectie. Anatomic, tunicii externe i
se descriu doua portiuni inegale:
o portiune posterioara, care ocupa cea
mai mare parte a supafetei globului
ocular si care se numeste sclerotica;
o portiune anterioara, care ocupa o
suprafata mai reduse, numita corneea
transparenta

Sclerotica este o membrana fibroasa,
care prezinta 2/3 posterioare ale tunicii
externe. Forma scleroticii este de
segment de sfera. In partea ei
anterioara prezinta o larga deschidere,
astupata de corneea transparenta. In
partea posterioara prezinta orificiul
nervului optic. Rezulta ca sclerotica
are forma unui segment de sfera cu
doua orificii anterior si posterior. De
asemenea, mai prezinta o fata interna
si o fata externa.
1. cornea, 2. sclerotica, 3.
inelul scleral, 4. plexul
venos scleral, 5. santul
scleral, 6. limbul
sclerocornean, 7. lama
perforata a scleroticii, 8.
filetele nervului optic, 9.
continuarea cu
duramater, 10. lamina
fusca, 11. coroida, 12
vasele coroidiene, 13.
baza corpului ciliar, 14.
procesele ciliare, 16.
muschiul ciliar, 17.
cristalinul, 18. muschiul
cristalinului, 19, 19. irisul,
20, pupila, 21. unghiul
iridicorneean, 22, spatiile
fontana, 23, retina, 24.
canalul hialoid,
Fata externa vine in raport intim cu
planul conjunctiv al capsulei lui Tenon,
cu exceptia unor spatii reduse, prin
care circula limfa spatiile supra-
sclerale sau spatiile Tenon. Fata
externa confera locuri de insertie
pentru muschii extrinseci ai globului
ocular. Pe suprafata scleroticii se
gasesc multiple orificii, prin care
patrund vasele si nervii globului ocular.
Aceste orificii sunt grupate dupa locul
care il ocupa, in : posterioare, mijlocii
si anterioare. Orificiile posterioare sunt
situate in jurul nervului optic, fiind
destinate patrunderii vaselor ciliare
scurte si lungi , precum si nervilor
ciliari
In vecinatatea planului ecuatorial
se afla orificiile mijlocii, prin care
ies venele coroidiene, cunoscute
si sub denumirea de vase
vorticoase si vasele limfatice, prin
care se face legatura intre
spatiile supracoroidiene si spatiile
suprasclerale. Orificiile anterioare
sunt dispuse in cerc, in jurul
orificiului cornean al scleroticii.
Prin ele patrund arterele ciliare si
ies numeroase venule si
canalicule limfatice.
Fata externa a scleroticii are o culoare
alb-sidefie, dar cu varsta, poate capata
o culoare alb-galbuie. La ecvine , suine
si la caine, are o culoare alb-albastruie,
iar la rumegatoare usor albastruie.
Fata interna a scleroticii este concava
si prezinta o culoare bruna. Ea este
atasata pe toata suprafata sa fetei
externe a tunicii medii (coroida).
Legatura dintre sclerotica (sau sclera)
si coroida printr-un strat de celule
pigmentate, denumit lamina fusca.
Deschiderea posterioara este
destinata patrunderii nervului
optic. Ea nu corespunde exact
polului posterior al globului
ocular , ci este situata putin
lateral. Este inconjurata de
orificiile vaselor si nervilor
ciliari, luand aspectul unei
suprafete ciuruite lamina
cribosa. La nivelul orificiului
nervului optic, sclerotica se
reflecta pe suprafata acestui
nerv, continuandu-se cu
invelitoarea sa durala.
Tunica mijlocie
Coroida
Corpul ciliar
- muschiul ciliar
- procesele ciliare
irisul
coroida
coroida, este reprezentata de
portiunea posterioara a tunicii
mijlocii
Fata externa a coroidei
corespunde scleroticii, la care
este atasata prin vase, nervi si
o lama fina de tesut conjunctiv
lax si pigmentat lamina fusca
Fata interna a coroidei este concava si vine in raport cu
tunica interna a globului ocular tunica nervoasa,
reprezentata de retina (Fig.136,137). Intre coroida si
retina nu este aderenta , ele separandu-se usor una de
alta. Fata interna a coroidei propriu-zise prezinta la unele
specii de animale , o zona pigmentata , numita tapet
stralucitor (Tapetum lucidum), cu reflexe irizante , ceea
ce face orificiul de oglinda a acestui tapet. Culorile
tapetului stralucitor sunt diferite, de la specie la specie,
astfel :la ecvine este albastru-argintiuv, la rumegatoare
este verde-auriu si se afla pe o suprafata mai intinsa
decat la cal , la carnivore este de culoare galben-aurie
(mai oala la pisica decat la caine). Tapetul lipseste la
suine.
In partea posterioara, coroida prezinta un orificiu prin
care trece nervul optic, orificiu care corespunde celui al
sclerei
In partea anterioara, coroida
propriu-zisa prezinta o zona
festonata, numita ora serrata,
situata putin mai inainte fata de
planul ecuatorial al globului
ocular. Ora serrata marcheza
linia de la care se continua spre
inainte coroida propriu-zisa, cu
zona ciliara (corpul ciliar)
Corpul ciliar
Zona ciliara sau corpul ciliar, este situata la limita dintre
coroida propriu-zisa si iris. Corpul ciliar adera prin fata sa
externa , la sclerotica, iar prin fata interna, la retina si
prin intermediul acesteia, la corpul vitros. Fata sa
posterioara este subtire si se prinde de circumferinta
ecuatoriala a cristalinului (Fig.133).
Corpul ciliar la ran dul sau , prezinta doua zone :
muschiul ciliar, situat inainte si procesele ciliare, situate
inapoi. Aceste formatiuni sunt cuprinse intre unghiul
cilio-irian inainte, pana la ora serrata , inapoi. Pe
sectiune transversala, corpul ciliar are forma
triunghiulara. Fata posterioara a sa este tapetata de
portiunea ciliara a retinei. Ea apare foaret cutata (cute
dispuse neregulat), corespunzand proceselor ciliare,
delimitate posterior de ora serrata (zona festonata de
culoare inchisa-neagra). Fata anterioara a zonei
proceselor ciliare vine in raport cu muschiul ciliar, la
care adera intim.
Procesele ciliare prin epiteliu
secretor propriu, au rolul de a
elabora umoarea apoasa, care se
varsa in camera posterioara, la
nivelul unghiului cilio-irian sau retro-
irian. In structura proceselor ciliare
intra un plex vascular extrem de fin
si de bogat, avand numeroase
flexuozitati.
Muschiul ciliar , numit si muschi tensor al
coroidei, este situat in partea anterioara a
zonei proceselor ciliare. Astfel, partea lui
anterioara corespunde sclerei, iar partea
posterioara, proceselor ciliare. Este
constituit din fibre netede. Partea
anterioara a muschiului este dispusa radiar
(muschiul Brcke), iar partea posterioara
este dispusa circular (muschiul Rouget).
Muschiul ciliar actioneaza asupra
cristalinului prin zonula Zinn.
Zonula Zinn este formata din fibre elastice si
conjunctive, divergente, care se intind de la zona
ciliara , la circumferinta ecuatoriala a cristalinului
(Fig.133). Actionand prin intermediul zonulei Zinn
asupra cristalinului, muschii ciliari intervin in
procesul de acomodare a vederii la distanta. La
pasari , muschiul ciliar este striat si este situat in
grosimea sclerei, la nivelul unghiului sclero-
corneean. Aici prezinta un inel osificat, care
serveste ca punct de insertie pentru muschi.
Rezulta deci, o putere de acomodare rapida, la
vederea la distanta.
irisul
Irisul reprezinta segmentul cel mai anterior al membranei
vasculare
Forma irisului este de membrana discoidala , dispusa
perpendicular pe axul antero-posterior al globului ocular. Prin
forma sa si in mod deosebit, prin rolul sau, irisul poate fi asemuit
unei diafragme de la aparatul de fotografiat, care prin orificiul
sau , situat central si numit pupila, de forma si dimensiuni
variabile, dozeaza cantitatea de raze luminoase care patrund in
globul ocular. Circumferinta irisului este situata la nivelul
jonctiunii dintre sclerotica si cornee. Aceasta este circumferinta
mare, iar circumferinta mica este reprezentata de marginile
orificiului pupilar. Circumferinta irisului corepsunde zonei de
trecere de la sclerotica, la cornee limbul sclero-corneean. La
acest nivel fibrele membranei bazale posterioare ale corneei se
disociaza. O parte din fibre vor patrunde in sclerotica si in
muschii ciliari, iar alte fascicule de fibre se arcuiesc si intra in
structura irisului, formand ligamentul pectinat. Intre fasciculele
acestui ligament se delimiteaza o serie de spatii lacunare,
neregulate, numite spatiile Fontana.
Pupila are si ea, forme diferite de la o specie la
alta (Fig.139,140). Astfel, la cal are o forma eliptica,
cu axul mare dispus transversal. Aceeasi forma
eliptica o are pupila si la rumegatoare si porc. La
caine este rotunda, iar la pisica se prezinta sub
forma unei fante verticale.(Fanta pupilara la pisica
este foarte ingusta si verticala atunci cand lumina
este puternica si devine rotunda si mare in mediu
intunecos). De mentionat este faptul ca, la ecvine,
pe marginea superioara a orificiului pupilar se pot
observa mici depozite de pigmetn (aglomerari sub
aspect de grauncioare pigmentare), numite
funguus. Aceste formatiuni se pot observa si la
rumegatoare, pe ambele margini ale pupilei.
Marirea sau micsorarea orificiului pupilar este
determinata de muschii netezi, care intra in
structura irisului. Am aratat m ai sus ca fibrele
musculare iriene sunt dispuse in doua sensuri:
radial si circular. Fibrele musculare radiale, prin
contractia lor, vor mari pupila, efect cunoscut sub
denumirea de midriaza, iar contractia fibrelor
circulare au efect invers, de micsorarea a pupilei-
mioza. Inervatia muschilor irieni este asigurata de
componenta vegetativa orto- si parasimpatica- a
sistemului nervos. Ortosimpaticul determina
marirea (dilatarea) orificiului pupilar, iar
parasimpaticul are efect de micsorare a pupilei.
retina
Retina este membrana cea mai
interna a globului ocular. Rolul sau
esential in simtul vederii, rezulta din
structura ei nervoasa, fiind excitata
de undele luminoase. Astfel, retina
are rolul important de receptor al
organului vederii, transmitand prin
intermediul nervului optic, influxul
nervos , la creier.
Retina captuseste in intregime globul ocular, de la
orificiul nervului optic , pana la pupila. Cu toate acestea,
din punct de vedere functional, aceasta membrana este
functionala , complet dezvoltata si sensibila la excitatia
produsa de catre razele luminoase, numai in segmentul
sau posterior. In segmentul anterior, dezvoltarea sa
ramane la stadiul embrionar, neavand rol in receptia
razelor luminoase. Din punct de vedere descriptiv, retina
se imprate in trei portiuni :
portiunea posterioara, care corespunde coroidei,
reprezinta retina propriu-zisa ;
portiunea mijlocie, corespunde zonei ciliare a coroidei, se
mai numeste retina ciliara ;
portiunea anterioara, situata pe fata posterioara a
irisului, motiv pentru care se numeste retina iriana
Aceasta portiune a retinei se intinde de la nivelul
emergentei nervului optic, pana la ora serrata, linie cu
aspect festonat , situata putin anterior planului
ecuatorial al globului ocular.
Aspectul retinei propriu-zise este de membrana
perfect neteda. Vine in raport la coroida, prin fata sa
externa, iar fata interna corespunde corpului vitros.
Culoarea retinei este alba si perfect transparenta,
facamd abstractie de stratul sau extern, care are o
culoarea inchisa, datorita pigmentului continut. Dupa
moarte, la foarte scurt timp, retina sufera un proces de
degradare, luand un aspect opac, de culoare alb-cenusie.
Retina se detaseaza foarte usor de la fata interna a
coroidei, la care nu adera. Rezistenta sa este de
asemenea, foarte redusa, desirandu-se extrem de usor,
putandu-i-se atribui denumirea de membrana fragila.
In partea posterioara se gaseste papila optica
(Discus n.optici), nivel dela care se detaseaza
nervul optic (Fig.144). Aceasta formatiune este
mica si de forma ovala, la cal si bou, rotunda si mai
bine conturata la oaie si porc, usor triunghiulara la
carnivore. In centrul papilei optice se gaseste o
mica adancitura , ce corespunde locului pe unde
patrund in globul ocular, vasele retinei. Mentionam
faptul ca, papila optica mai este denumita si pata
oarba (Punctum coecum), intrucat la acest nivel nu
se gasesc celule fotosensibile (zona nu este
acoperita de retina).
Mediile refringente
Globul ocular este un organ cavitar.
Cavitatea globului ocular este
circumscrisa de catre cele trei membranei
descrise mai sus : sclerotica sau sclera ,
coroida sau tractusul uveal si retina sau
membrana fotosensibila.
In cavitatea globului ocular se gasesc
mediile , care au particularitatea de a fi
perfect trasnparente si rolul de a refracta
razele de lumina care patrund in globul
ocular.
Umoarea apoasa
Umoarea apoasa este un lichid incolor, perfect
limpede, produs al unui proces de filtratie a vaselor
din procesele ciliare. Umoarea apoasa se gaseste
intr-un proces de continua improspatare , pe
masura ce ea se formeaza, se si elimina. O parte
din umoarea apoasa patrunde in canalul Schlemm,
trece apoi in venele sclerale , care se deschidin
venele musculare. O alta cale de resorbtie a umorii
apoase este prin spatiile lacunare ale irisului, de
unde trece in tecile perivasculare ale venelor
vorticoase si apoi in spatiile limfatice ale lui Tenon.
Umoarea apoasa se gaseste in camera anterioara
si in camera posterioara a globului ocular, camere
ce comunica intre ele prin orificiul irian central
pupila .
Cristalinul
Cristalinul este cel mai important mediu transparent si
refringent al globului ocular. Acesta se prezinta sub
aspectul unei lentile biconvexe si este situat inapoia
pupilei, intre iris si corpul vitros (Fig.154). Fata sa
anterioara constituie peretele posterior al camerei
posterioare a ochiului si este in contact direct cu
umoarea aposa. Fata posterioara vine in raport cu
umoarea sticloasa (corp vitros).
Pozitia cristalinului este verticala, cu linia de curbura
maxima pe axul antero-posterior al globului ocular. In
functie de acomodarea la vederea la distanta, curbura
lentilei cristalinului este variabila. Cristalinul este
mentinut in pozitia normala printr-o formatiune
membranoasa , elastica, denumita ligament suspensor al
cristalinului, zona Zinn, sau zonula. Zonula se insera pe
linia ecuatoriala a cristalinului , in raport intim cu fata
posterioara a regiunii ciliare.
Fetele cristalinului apar sub aspectul de segmente de sfera, cu
mentiunea ca linia de curbura a fetei posterioare este mai mare,
comparativ cu cea anterioara (Fig.154).
Dintre proprietatile fizice ale cristalinului subliniem
elasticitatea, fiind cunoscut ca un corp care ceda usor tuturor
cauzelor deformante , pentru a-si reveni la forma initiala.
Culoarea cristalinului variaza in functie de specie si de varsta.
In general si in mod normal, cristalinul este perfect transparent
si are aspectul unui bloc de cristal.
Consistenta cristalinului variaza in functie de varsta. Este mai
moale la fetus si la tineret, pentru a primi o consistenta mai
ferma la adult. In general, cristalinul prezinta trei straturi de
consistenta : un strat superficial relativ moale, un strat mijlociu,
mai consistent, un strat central, cu o consistenta mai ferma,
zona careia i se atribuie denumirea de nucleu cristalinian.
Ochiul la pasari
La pasarile domestice , globii oculari sunt
in general mari si situati pe partile laterale
ale capului. Orbitele sunt cu arcade
incomplete.
Sclerotica prezinta in apropierea
circumferintei corneei un inel cartilaginos
anterior, care este osificat la pasarile
rapitoare. Acest inel este alcatuit din
placute ce se acopera una pe alta. Inelul
cartilaginos (sau osificat) are functia de
completare a orbitei si de protectie a
globului ocular.
Coroida este puternic pigmentata, dar tapetul lucid
lipseste
In camera interna a globului ocular se gaseste o
membrana vasculara pigmentata, numite pieptene
(Pecten). Baza acestei formatiuni este situata pe un
plan ce trece pe deasupea patrunderii nervului
optic.
In structura pieptenului ocular, pe langa
structuri fotosensibile, se gasesc celule nevroglice.
Pieptenele are aspectul unei pense cu o lama
centrala si o serie de pliuri laterale secundare.
Formatiunea este mai dezvoltata la gasca si la
pasarile rapitoare diurne, la care avrful pieptenului
ajunge pana in apropierea fetei posterioare a
cristalinului.
O alta particularitate este conferita de
faptul ca, in structura irisului exista si fibre
musculare striate.
Pleoapa superioara este mult mai
dezvoltata decat cea inferioara. De
asemenea, pleoapa superioara este mult
mai mobila. Pleoapele sunt lipsite de
ligamentul tars. De asemenea in structura
pleapelor nu exista glande.
Genele sunt inlocuite de niste pene
foarte fine si scurte. Glanda Harder este
mult mai dezvoltata decat glanda lacrimala
Analizatorul auditiv
receptorul
segmentul
intermediar
segmentul central
sau analizatorul
propriu-zis, situat
in cortexul
cerebral.

functia statica, de informare
asupra pozitiei spatiale a
organismului in diferitele sale
ipostaze dinamice in vederea
mentinerii echilibrului
functia auditiva sau simtul
auzului.
Pentru ambele functii,
structurile receptoare ale
factorilor excitanti specifici se
gasesc in ureche.

URECHEA
Urechea este un
organ complex,
impartita in trei
segmente:
urechea externa
urechea medie
urechea interna
Urechea externa
In alcatuirea urechii externe intra urmatoarele segmente
anatomice : pavilionul urechii, conductul auditiv extern,
membrana timpanica.
Pavilionul urechii In structura anatomica a pavilionului
urechii sunt cuprinse urmatoarele formatiuni:
- lama fibro-cartilaginoasa sau scheletul pavilionului,
muschii, care misca pavilionul si pielea.
Cartilajul (cartilaj fibroelastic) este o lama mai subtire,
rulata, care constituie baza anatomica a pavilionului.
Acesta are o fata externa convexa o fata interna
concava, doua margini , un varf si o baza care se
articuleaza cu cartilajul inelar
Cartilaj inelar formatiune cartilaginoasa cu aspect unei
lame rulate incomplet este dispusa intre baza
pavilionului si buza meatului osos al conductului auditiv
extern.
Cartilaj scutiform sau scutular. Acest cartilaj este situat
in fata pavilionului urechii si plasat pe muschiul
temporal. Forma cartilajului scutular este aplatizata si cu
un contur aproximativ triunghiular, cu baza spre inapoi.
Rolul cartilajului scutular este auxiliar, servind ca punct
de insertie pentru o parte din muschii care misca
pavilionul.


Pavilionul prezinta:
- Fata externa convexa acoperita de
piele
- Fata interna concava acoperita de
piele
- Margini care se continua cu varvul
urechii iar catre baza prezinta cutele
tragica si antitragica. Intre cele doua
cute se afla incizura intertragica.
Pielea de la fata interna a urechii se
continua si pe fata externa a
timpanului. La acest nivel pielea
prezinta fire de par si glande
ceruminoase.
- Conductul auditiv extern este un
conduct osos apartine osului temporal
Structura:
Piele ( n. auricular mare la
exterior)
Cartilaj auricular
Muschi ( extrinseci ai intrinseci)
Piele ( n. auricular intern la
interior)
Urechea medie
Urechea medie
este o camera
umpluta cu aer,
sapata in grosimea
osului temporal.
Aceasta cavitate
este situata intre
conductul auditiv
extern si urechea
interna. Prezinta un
perete lateral, un
perete medial si o
circumferinta.
Peretele lateral este format de
membrana timpanica si inelul timpanal.
In jurul inelului timpanic, osul este
compartimentat in mai multe spatii
dispuse radiar (la cal, bou si porc)
constituind ceea ce este cunoscut sub
denumirea de celule timpanice. La
celelalte specii de animale domestice
se descrie un spatiu nedivizat (o
singura camera) in comunicare libera
cu spatiul urechii medii. Aceasta
cavitate reprezinta bula timpanica.
1 inelul osos
2. inelul
timpanal
3. membrana
timpanica
4. centrul
membranei
timpanice
Peretele intern este format de catre portiunea
pietroasa a osului temporal. Pe acest perete se afla
trei formatiuni anatomice : fereastra ovala, fereastra
rotunda si promontoriul.
Fereastra ovala sau fereastra vestibulara este un
orificiu usor alungit situat dorsal fata de promontoriu.
Aceasta fereastra este astupata de talpa scaritei.
Fereastra rotunda sau fereastra cochleara , este un
orificiu al carui contur este aproape circular, situat
ventral fata de promonoriu. Aceasta fereastra este
acoperita de o membrana subtire denumita timpan
secundar. Membrana ferestrei rotunde separa
cavitatea urechii medii de rampa timpanica a melcului.
Promontoriul este o eminenta osoasa alungita, care
separa fereastra ovala de fereastra rotunda
In partea infero-anterioara , cavitatea
timpanica prezinta deschiderea
Conductului faringo-timpanic si
deschiderea ventro-laterala a
conductului lui Fallope, prin care
patrunde nervul coarda timpanului.
Caudal, cavitatea timpanica este
inchisa de un perete ingust dat de
portiunea mastoidiana a piramidei
temporalului.
Cavitatea timpanica este captusita de
mucoasa care se gaseste in
continuarea mucoasei faringelui prin
intermediul conductului farigotimpanic
Oscioarele acustice (Osicula tympani)
In cavitatea timpanica se gasesc patru oscioare articulate
intre ele, constiuind un sistem inlantuit, cu rolul de a
transmite vibratiile membranei timpanice la fereastra ovala
(fereastra vestibulara).
Ciocanasul (Malleus) este prima piesa osoasa. Vine in raport
cu membrana timpanica si prezinta o coada lunga si subtire
fixata in pozitie verticala la fata interna a timpanului si un
gat indoit in unghi drept. De la gat se evidentiaza doua
prelungiri inegale (superioara si inferioara) si un cap gros si
rotunjit, prevazut cu o suprafata de articulare cu cel de-al
doilea oscior, care este nicovala.
Nicovala (Incus) este situata postero-medial fata de
ciocanas. Forma sa se aseamana cu un dinte molar
prezentand un corp si doua ramuri. Corpul se articuleaza
printr-un ligament la peretele cavitatii timpanice, iar
portiunea ventro-mediala se articuleaza cu scarita prin
intermediul unui nucleu osos redus- al patrulea oscior
denumit osul lenticular.
Scarita (Stapes) dupa cum ii este si denumirea, se
aseamana cu scarita de la sa. Scarita prezinta un cap
articulat prin intermediul osului lenticular la ramura ventro
mediala a nicovalei, doua ramuri reunite la o placuta ovala
baza sau talpa scaritei- care este infundata in fereastra
ovala, acoperind-o. Oscioarele urechii medii sunt articulate
inter ele prin mici artrodii legate prin ligamente periferice
capsulare. Fixarea cozii ciocanasului la membrana
timpanica, a ramurii superioare a nicovalei la peretele
cavitatii timpanice (pe spina timpanica) si talpa scaritei la
fereastra ovala se face prin articulatii fibroase.
Muschii oscioarelor - asupra oscioarelor acustice
actioneza doi muschi, care prin contractia lor
determina in special, modificari ale pozitiei membranei
timpanice sau a lamei scaritei.
Muschiul tensor al timpanului sau m.ciocanasului, se
insera cu un capat in partea supero-anterioara a
cavitatii timpanice, iar cu celalalt capat (insertia
mobila) se fixeaza pe prelungirea inferioara (apofiza
ventrala) a ciocanasului. Prin contractia sa trage spre
inauntru coada ciocanasului, iar acesta intinde
membrana timpanica bomband-o spre cavitate. In
acelasi timp, lama scaritei este presata in orificiul
ferestrei ovale. Rezulta astfel, o crestere a presiunii in
urechea interna si in acelasi timp o blocare a
sistemului vibrator timpan-oscioare.
Muschiul scaritei se insera cu un capat intr-o
depresiune situata supero-posterior de fereastra
rotunda , iar cu insertia mobila pe corpul scaritei. In
timpul contractiei acestui muschi, talpa scaritei este
trasa inspre camera timpanica (basculare in afara)
rezultand astfel o scadere a presiunii in urechea
interna.
Conductul faringo timpanic, numit si trompa
lui Eustache, este un conduct ce face
legatura intre cavitatea faringiana si camera
timpanica. Prin acest conduct, aerul din
mediu exterior patrunde in urechea medie si
se realizeaza o echilibrare a presiunii
atmosferice de o parte si de alta a membranei
timpanice. Pe de alta parte, prin conductul
faringo-timpanic se asigura o ventilatie
permanenta a cavitatii timpanice si o
scurgere a secretiilor din urechea medie, in
faringe. Deschiderea conductului faringo-
timpanic se face alternativ prin contractia
muschilor peristafilini, in timpul actului
deglutitiei.
la cal, conductul nu are peretii
complet inchisi, ci aproape pe toata
lungimea portiunii cartilaginoase
prezinta o fisura infero-posterioara.
Prin aceasta fisura, mucoasa care
captuseste conductul herniaza
formand un fund de sac, cunoscut sub
denumirea de punga guturala.
Punga guturala este o formatiune
mucoasa caracteristica solipedelor
(exista si la camila si lama).
In pungile guturale, in mod normal, se
gaseste aer, dar in unele situatii patologice
cauzate de afectiuni inflamatorii ale
faringelui si mai grav, ale urechii medii,
aceste pungi se transforma in adevarate
buzunare pline cu secretii mucoase,
purulente etc., foarte dificil de evacuat.
Pentru drenarea colectiilor din pungile
guturale se recurge la punctia fundurilor de
sac inferioare acestora, operatie ce se
efectueaza prin spatiul anatomo-topografic
cunoscut sub denumirea de triumghi al lui
Viborg. Reamintim ca, triunghiul anatomic
Viborg este delimitat de urmatoarele
formatiuni : marginea aborala a ramurei
recurbate a mandibulei, tendonul cranial al
muschiului sternomandibular si vena
linguofaciala
Urechea interna (Auris interna)
Urechea interna constituie prin formatiunile pe care le
adaposteste, segmentul esential al organului auzului.
Aceasta parte a urechii se gaseste profund si medial fata de
cavitatea timpanica si este constituita din cavitati foarte
complexe sapate in portiunea pietroasa a osului temporal. La
acest nivel se gasesc formatiunile receptoare ale functiei
auzului si ale informarii asupra pozitiei spatiale a corpului, cu
implicatii in functia echilibrului.
Cavitatile urechii interne sunt foarte complexe, fapt ce
justifica denumirea generala de labirint, conferita acestui
segment.
In alcatuirea labirintului sunt curpinse doua componente :
labirintul osos si labirintul membranos. (labirintul membranos
este situat in interiorul labirintului osos).
Cele doua componente ale urechii interne contin un lichid
cunoscut sub denumirea de limfa auriculara.
In functie de topografie, acesteia i-au fost atribuite
denumirile de perilimfa si endolimfa. Perilimfa se gaseste in
afara labirintului membranos ocupand spatiul dintre peretii
labirintului membranos si labirintul osos. Endolimfa este
acea parte a lichidului urechii interne, care umple cavitatile
labirintului membranos.
Labirintul osos
Labirintul osos este
alcatuit dintr-un
ansamblu de cavitati
delimitate de tesut
osos compact, foarte
rezistent, apartinand
segementului pietros al
piramidei temporale.
Cavitatile labirintului
osos sunt : vestibul,
canale semicirculare
osoase, melcul osos
Vestibulul este o cavitate osoasa, care ocupa prin
pozitia sa, un loc intermediar intre canalele
semicirculare osoase, situate in partea superioara si
melcul osos, situat in partea inferioara a vestibulului.
Se prezinta sub aspectul unei cavitati osoase, usor
aplatizata in sens medio-lateral. Peretii vestibulului
sunt: lateral, medial, superior si inferior. Peretele
lateral corespunde camerei timpanice (cavitatea
urechii medii). Prin pozitia oblica pe care o are
cavitatea vestibulara, peretele lateral are o pozitie
aproape ventrala. In acest perete sunt situate
fereastra ovala, deschierea bazei melcului osos si
fereastra rotunda.
Peretele medial este perforat de numeroase orificii
vasculo-nervoase prin care trec vasele de sange
proprii, precum si formatiuniele nervoase de dendritele
neuronilor vestibulari din ganglionul lui Scarpa, in
pasajul lor spre formatiunile receptoare, situate in
segmentele corespunzatoare ale labirintului
membranos. Peretele superior corepsunde
deschiderilor canalelor semicirculare osoase .
Canalele semicirculare osoase (Canales
semicirculares ossei) in numar de trei, se
prezinat sub aspectul unor cavitati tubulare
ale caror denumiri deriva din forma lor
conturata in semicerc. Directia acestor
canale, preucm si pozitia lor anatomica le
confera urmatoarele denumiri : vertical in
sens antero-posterior, numit si canal superior,
canalul posterior dispus in sens transversal si
canalul extern dispus in sens orizontal.
Canalele semicirculare osoase se deschid
prin extremitatile lor in vestibul. Deschiderile
vestibulare sunt in numar de patru la
animale. Numarul mai mic de orificii
vestibulare decat numarul real al
extremitatilor canalelor (sase) este
determinat de faptul ca unele extremitati ale
canalelor se deschid in comun.
Melcul osos (Cochlea)
Melcul osos, parte componenta a labirintului osos este un
canal conturat asemanator cochiliei unui melc, situatie de
unde, prin comparatie i-a fost atribuita denumirea. In ceea ce
priveste directia de spiralare a canalului melcului se retine
faptul ca aceasta este inversa la urechea stanga fata de cea
dreapta. De asemenea, numarul spirelor este variabil de la o
specie la alta. Astfel, la cal melcul are doua ture si
jumatate. La bou melcul are trei ture si jumatate, la porc are
patru ture, la caine are trei ture, iar la oaie si capra o tura si
jumatate.
Lumenul melcului este despartit in sens orizontal si
incomplet de catre o lama osoasa ce are baza de fixare pe
peretele intern al canalului osos, iar varful ajunge
aproximativ pana la jumatatea lumenului melcului. Intrucat
aceasta lama osoasa urmareste spirele descrise de melc, se
va numi lama spirala (Lamina spiralis ossea). Lama spirala
osoasa tine de la baza melcului, pana la extremitatea lui
superioara , nivel la care varful melcului se termina in forma
de infundibul, numit cupola.
Peretii melcului sunt formati din tesut osos compact,
foarte dur. El are rolul de a proteja melcul membranos
Canalul cohlear, situat in interior. In partea sa
posteriora , peretele osos prezinta un orificiu vasculo-
nervos prin care patrund vasele de sange si filetele
nervoase ce abordeaza formatiunile proprii din
interiorul melcului. La randul ei, lama spirala osoasa
este perforata la baza de numeroase orificii,
constituind o adevarata lama ciuruita spirala.
Spiralele melcului osos se afla pe o formatiune axiala
numita modiol sau columela.
Modiolul sau columela, este alcatuit din os poros, cu
lamele foarte delicate. Forma columelei este conica ,
cu baza fixata intre fereastra ovala si fereastra
rotunda. Baza columelei precum si prima tura a
melcului proemina in cavitatea timpanica sub forma
unei eminente denumita promontoriu. Varful columelei
este ascutit, sub forma de carlig numit hamulus.
In interiorul columelei se gaseste un canal spiral
Canalul spiral a lui Rosenthal in care este adapostit
ganglionul spiralat a lui Corti.
Daca facem o corelatie intre formatiunile
descrise mai sus si rolul lor, ne referim in
primul rand la ganglionul lui Corti. Acest
ganglion adapostit in canalul spiral a lui
Rosenthal din interiorul columelei este
alcatuit din protoneuronii caii auditive.
Dendritele neuronilor din ganglionul Corti
patrund prin lama ciuruita spirala in baza
lamei spirale osoase, pentru a ajunge la
epiteliul senzorial din canalul cochlear
(aceste formatiuni vor fi descrise odata cu
descrierea labirintului membranos). Axonii
neuronilor din ganglionul Corti parasesc
melcul pe la baza columelei si prin gaurile
fosetei cochleare si ajung in conductul
auditiv intern unde formeaza nervul cochlear
(N.acustic.).
Labirintul membranos
(Labyrinthus membranaceus)
In interiorul labirintului membranos
se gaseste endolimfa.
Componentele labirintului
membranos sunt reprezentate de
pungi si canale, dupa cum
urmeaza: utricula , sacula ,
canalele semicirculare
membranoase si melcul
membranos (canalul cochlear).
Utricula se gaseste in partea
superioara a vestibulului osos. Se
prezinta sub forma unei vezicule
alungita si usor aplatizata , ale carei
dimensiuni sunt de 3-4 mm/2 mm. Fata
externa este detasata de la peretele
osos, cu exceptia unui tract fibros,
care o mentine in pozitie normala. Prin
acest tract fibros, utricula primeste
vasele de sange proprii. Aceasta
formatiune, cu diametrul de 1-2 mm la
cal se numeste pata sau macula
utriculara (Macula utriculi ). Pe
peretele superior al utriculei se gasesc
deschiderile ampulare sau neampulare
ale canalelor semicirculare
membranoase, iar pe partea sa
inferioara se gasest canaliculul de
comunicare dintre utricula si sacula.
Sacula (Sacculus) , este cea de-a doua
vezicula situata in vestibulul osos.
Aspectul saculei este rotund si este mai
mica decat utricula. Fata de utricula,
sacula este situata ventral. Intre utricula si
sacula exist o comunicare realizata printr-
un canalicul in forma de V. Din unghiul
descris de acest canalicul utriculo-
vestibular se detaseaza un alt canalicul
numit canal endolimfatic. Canalul
endolimfatic strabate canalul osos al
apeductului vestibular si se termina cu
aspectul unui fund de sac, ce ajunge pana
sub duramater. Asemanator utriculei,
sacula prezinta si ea pe peretele medial o
proeminenta numita pata sau macula
saculara. In partea inferioara sacula
comunica cu melcul membranos printr-un
canalicul numit ductus reuniens sau
canalul Hensen.
Structura maculelor
Inainte de a descrie strucutra maculelor utriculara si saculara este necesar
de a preciza faptul ca aceste formatiuni sunt cunoscute si sub denumirea
improprie de pete acustice. Ele nu au nici un rol in functia auditiva, ci in
exclusivitate au rol de informare, in complexul sistem de mentinere al
echilibrului spatial al corpului(sistemul vestibular). Prezentarea structurii
maculelor evidentiaza functia lor. Intre structura maculei utriculara si cea
saculara exista o identitate perfecta. Componentele structurala ale maculelor
sunt : epiteliul si membrana otolitica.
Epiteliul maculelor este separat de peretele fibroelastic al utricule, respectiv
al saculei, printr-o membrana bazala proprie. Pe membrana bazala sunt
dispuse celulele epiteliale, de doua tipuri, celule senzoriale si celule de
sustinere.
Celulele senzoriale sunt celule stato si rotatoreceptoare dispuse in stratul
superficial al epiteliului. Ele sunt dispuse pe celulele de sustinere, nu ating
membrana bazala. Intre celulele senzoriale sunt spatii prin care se strecoara
prelungirile externe ale celulelor de sustinere. Polul apical al celulelor
senzoriale este prevazut cu cili.
Membrana otolitica este formata dintr-un strat de mucus, produs de secretia
celulelor maculei. In acest strat de mucus care pare a fi o densificare a
endolimfei se gasesc infipte prelungirile ciliare ale celulelor senzoriale. Tot in
patura de mucus se gasesc cristale prismatice , lungi de 1-5 microni, in
structura carora intra carbonat dublu de calciu si de magneziu (aragonit).
Aceste cristale se numesc otolite, sau nisip auditiv. Otolitele se misca in
patura de mucus , in functie de pozitia spatiala a capului sau corpului. Astfel
ele ating cilii celulelor senzoriale, constituind factorul excitant al acestor
celule.
1 celule cu cili
2. otolite
Prin membrana bazala a
epiteliului maculelor patrund
prelungirile dendritice ale
neuronilor din ganglionul
vestibular al lui Scarpa.
Terminatiile butonate ale
dendritelor vin in raport de
contiguitate cu membrana
celulelor senzoriale, de unde
preiau potentialul bioelectric si
il conduc centripet spre
ganglionul de origine
Canalele semicirculare membranoase (Ductus
semicirculares membranaceus)
Sub denumirea de canale semicirculare membranoase se
intelege partea din labiritul membranos care captuseste
canalele semicirculare osoase. In aceasta situatie si ele sunt
in numar de trei si au aceeasi pozitie cu a canalelor osoase :
superior,posterior,si extern sau orizontal.
Canalele semicirculare membranoase se deschid pe partea
superioara a utriculei. Deschiderile utriculei sunt in numar de
patru la animale. O alta particularitate a canalelor
semicirculare membranoase consta in faptul ca, fiecare
canal prezinta la unul din capete, la deschiderea
corespunzatoare in utricula, o dilatatie numita ampula.
Deschiderile comune nu prezinta dilatatii ampulare dupa cum
nu prezinta nici canalele independente la unul din capete.
Fiecare ampula prezinta pe fata interna, un mic pliu
transversal denumit creasta acustica. Crestele acustice au
forma semilunara si sunt dispuse perpendicular pe axul
ampulei.
Structura crestelor
Asemanator maculelor utriculara si saculara, in
cazul crestelor ampulare, le-a fost atribuita
denumirea de creste acustice, desi rolul lor
functional nu are legatura cu simtul auzului. Prin
structura lor, crestele se aseamana cu aceea a
maculelor, cu deosebirea ca stratul conjunctiv
elastic subepitelial este mai gros, el permitand o
creasta proeminenta, care patrunde in cavitatea
ampulei.
Epiteliul este mai inalt decat cel din macule , iar
celulele senzoriale au la polul lor apical un cil mai
lung. Celulele epiteliale senzoriale sunt acoperite
de o formatiune gelatinoasa, moale si transparenta,
care se numeste cupola. Cupola gelatinoasa are un
aspect fibrilar si nu contine otolite. Cilii celulelor
senzoriale patrund in niste canalicule fine ce
strabat lungul cupolei gelatinoase. Inclinarea
cupolei in functie de pozitia corpului constituie
factor excitant asupra celuleor senzoriale din
epiteliul crestelor. Asemenea situatiei descrise la
maculele vestibulare, la nivelul crestelor ajung
dendritele neuronilor din ganglionul Scarpa, intrand
in sistemul functional al echilibrului.
Melcul membranos denumit si canal cochlear este situat in
interiorul melcului osos . Precizam faptul ca, melcul membranos
ocupa numai o parte din lumenul melcului osos. In aceasta situatie,
pentru a descrie melcul membranos este necesar a reveni asupra
melcului osos. Retinem ca melcul osos este dispus in spirale, in jurul
modiolului. Partea din melc care se sprijina pe modiol se numeste
perete intern. De la acest nivel spre lumenul melcului osos se
gaseste o lama osoasa orizontala ce urmareste turele melcului, fiind
denumita lama spirala. Baza lamei spirala se gaseste deci , pe
peretel intern al melcului, iar varful ei ajunge numai pana la
jumatatea lumenului acestuia. De la varful lamei spirale pana la
peretele opus al melcului se gaseste o formatiune membranoasa ,
numita membrana spirala.
Lama spirala osoasa impreuna cu membrana spirala traversand de la
peretele intern la cel extern al melcului, separa lumenul acestuia in
doua etaje numite rampe. Etajul superior este reprezentat de rampa
vestibulara, iar etajul inferior este ocupat de rampa timpanica. Cele
doua rampe separate complet in lungul melcului , comunica intre ele
la varful acestuia, orificiul de comunicare fiind denumit helicotrema.
De la varful lamei osoase spirale, pe langa membrana spirala mai
porneste o membrana care are o directie oblica medio-lateral, in
unghi de aproximativ 45o in sens dorsal , ajungand pe peretele osos
al rampei vestibulare. Aceasta membrana se numeste membrana
Reissner (membrana vestibulara).
Din cele descrise rezulta ca, in interiorul rampei
vestibulare se gaseste un canal ai carui pereti sunt
formati din lama spirala membranoasa ,membrana
Reissner si peretele osos lateral al rampei
vestibulare. Pe sectiune transversala canalul are
forma triunghiulara , cu varful situat la
extremitatea libera a lamei spirale osoase. El
poarta denumirea de canal cochlear. In interiorul
acestuia se gaseste endolimfa, iar pe lama spirala
membranoasa este situat organul lui Corti.
Organul lui Corti este alcatuit din formatiunile
receptoare ale excitatiilor produse de vibratiile
sonore.
Peretii interni ai rampelor vestibulara si timpanica
sunt captusiti cu periost, iar in interiorul lor se
gaseste perilimfa. Rampa vestibulara comunica la
baza melcului cu spatiul perilimfatic din jurul
sacului. Rampa timpanica corespunde la baza
melcului , cu fereastra rotunda. S-a aratat mai sus
ca cele doua rampe comunica intre ele la varful
melcului prin orificiul numit helicotrema.
Urechea la pasari
La pasari lipseste pavilionul urechii. In jurul deschiderii
conductului auditiv extern se gaseste o coroana de pene fine
sau la unele specii o cuta a pielii redusa.
Conductul auditiv extern este scurt si lat, captusit de piele
cecontine glande sebacee.
Cavitatea urechii medii are forma neregulata. Conductele
faringo-timpanice prezinta deschiderea faringiana comuna ,
printr-un singur orificiu cu aspecul unei fante. In urechea
medie exista un singur oscior de forma unui bastonas, numit
columela. Acest oscior prezinta un capat timpanal fixat pe
membrana timpanica si un capat vestibular, in contact cu
fereastra ovala.
Urechea interna prezinta un vestibul membranos redus, in
care se deschid canalele semicirculare voluminoase si cu
pereti ingrosati. Melcul osos este reprezentat printr-un tub
de forma unei sfere turtite si este usor rasucit. Capatul
inchis al canalului cochlear este in forma de ampula
(corespunde lagenei vertebratelor inferioare).
Analizatotorul cutanat
Sensibilitatea cutanata este cunoscuta si
sub denumirea de sensibilitate tactila.
Tegumentul sau pielea reprezinta organul
cu cea mai mare intindere deoarece
imbraca toata suprafata corpului.
Pielea este in contact direct cu mediul
extern iar prin inermediul receptorilor
dispusi in grosimea ei este capabila sa
reactioneze direct la stimulii excitanti din
mediu, asigurand realizarea impresiilor
termice, dureroase si tactile. La nivelul
orificiilor naturale pielea se continua cu
mucoasa.
STRUCTURA
ANATOMICA A PIELII
Din punct de vedere
anatomic pielea este
constituita din 3
straturi suprapuse:
un plan profund -
hipoderm
un plan mijlociu - derm
Un plan superficial -
epiderm
Epidermul este planul superficial avand
un epiteliu pluristratificat, cheratinizat,
care se regenereaza permanent, nu
prezinta vase de sange si nici limfatice, in
schimb se gasesc numeroase terminatiuni
nervoase libere
Prezinta o fata interna si o fata externa.
Structural prezinta:
- stratul bazal (generator)
- stratul celulelor poliedrice
- stratul granular
- stratul lucid
- stratul cornos
Straturile epidermului sunt
strabatute din profunzime spre
suprafata, de numeroase
canalicule, fie ale glandelor
sudoripare si sebacee, fie cele
de trecere ale firelor de par.
stratul superficial cornos
exfoliator, este prevazut cu o
serie de santuri si pliuri,
Reprezinta planul care se
cornifica in anumite portiuni
generand productiile cornoase
ale pielii
Fata profunda este in raport
direct cu dermul, acoperind
papilele dermice, ale caror
forme le urmareste fidel.
DERMUL
Dermul constituie planul mijlociu al pielii. El
confera rezistenta si elasticitatea pielii,
reprezentand totodata membrana sensibila
principala, in ea fiind diseminate aparatele
terminatiunilor tactile. Dermul prezinta 2 fete: una
profunda si alta superficiala.
Fata profunda vine in contact cu hipodermul, plan
care este prevazut cu bogate depozite adipoase.
Tot in planul profund al dermului, mai mult sau mai
putin adanc, se gasesc bulbii firelor de par si
galndele sudoripare cu canalele lor excretoare.
Dermul este foarte bogat irigat si inervat
Fata superficila corespunde epidermului. Aceasta
fata prezinta pe cea mai mare parte a sa ,
numeroase eminente conice, cunoscute sub
denumirea de papile dermice.
HIPODERMUL
In acest strat se gasesc
numeroase depozite adipoase,
el face legatura intre derm si
starturile conjunctive
subcutanate.
ANEXELE PIELII

Anexele pielii sunt reprezentate de glande
sudoripare, glandele sebacee, unghii si firele de par
(penele)
Glandele sudoripare si sebacee sunt situate in
derm, putand fi gasite chiar si in straturile profunde
subdermice (gl.sudoripare)
Unghiile si parul sunt alcatuite din elemente de
provenienta epidermica. Aceste anexe ale pielii fac
parte din formatiuni denumite fanere.
Glandele sudoripare
prin functia lor secretorie au rolul de a produce si
de excreta la suprafata pielii sudoarea
(transpiratia). Glanda sudoripara este alcatuita
dintr-un tub terminat in profunzimea dermului sub
aspect de fund de sac. Portiunea initiala a tubului
se flexeaza pe el insusi formand corpul propiu zis
al glandei glomerul glandular Acesta are o forma
mai mult sau mai putin sferoida. Glomerulul
glandular se continua cu o portiune dreapta a
tubului, care strabate din profunzime spre
suprafata, dermul si epidermul. Tubul excretor
poarta denumirea de canal sudoripar, iar orificiul de
deschidere la suprafata pielii constituie porul
sudoripar. Glandele sudoripare sunt foarte
numeroase, dar inegal repartizate pe suprafat pielii.

Glandele ceruminoase
se gasesc in structurile epiteliului ce
captuseste conductul auditiv extern
fac parte dupa unii autori, din
categoria glandelor sudoripare
(glande sudoripare speciale).
Produsul de secretie este
cerumenul, un produs de consistenta
moale, semifluid, care in contact cu
aerul primeste consistenta si
aspectul cerii, de culoare brun-galbui
si cu gust amar.
Glandele sebacee
Sunt glande de grup situate in planul superficial al dermului. ele
sunt mai putin numeroase decat glandele sudoripare si secreta o
materie grasa numita sebum sau materie sebacee, care este
deversata fie intr-un folicul pilos, fie direct la suprafata
epidermei.
Glanda sebacee are doua parti : partea secretorie si canalul
excretor. Partea secretorie poate avea forma de fund de sac
simplu, sau ramificat. Canalul excretor este scurt.
La animale, pe langa glandele sebacee diseminate in pielea
corporala -foarte numeroase la ovine, se gasesc unele zone
particulare in care se intalnesc aglomerari de astfel de
formatiuni glandulare. Astfel, sunt glande sinusului infraorbitar,
la ovine- provenite atat din glande sebacee, cat si sudoripare;
glandele sinusului interdigital din canalul biflex, de la ovine;
glandele sinusului inghinal , la rumegatoare mici; glandele
carpale situate pe fata mediala a carpului, la porc; glandele
perianale , intalnite la carnivore si la iepure; glandele mamare ,
care sunt glande cutanate aflate intr-un stadiu foarte avansat de
modificare si specializare.
Perii

Perii sunt productii epidermice cornoase, filiforme si
flexibile. La conformatia unui fir de par se disting: firul de
par propiu-zis si folicul pilos

Foliculul pilos este reprezentat de o cavitate a dermului,
in care firul de par este implantat.

Parul propiu-zis are doua segmente: partea libera sau tija
si partea infipta in folicul pilos, care este reprezentata
de radacina firului de par.

Radacina se termina printr-o ingrosare cu aspect ovoid
sau piriform ce constituie bulbul pilos. In procesul de
crestere a parului, la animale se remarca o periodicitate,
in functie de anotimp. inlocuirea periodica a parului la
animale, este cunoscuta sub denumirea de naparlire .
Unghiile

Unghiile sunt productii epidermice.
Ele sunt bine dezvoltate la animale
domestice -mamifere si pasari,
constituind cutia de corn a copitei la
solipede, ongloanele la rumegatoare
si suine, ghearele la carnivore si
pasari si cutia de corn al coarnelor
la rumegatoare .
Copita

Sub denumirea de
copita se intelege
un complex
anatomic - un
ansamblu de
formatiuni dure si
moi, acoperite si
protejate de cutia
de corn (de unghie).
Formatiunile moi ale copitei
sunt reprezentate de :
membrana cheratogena
formatiuni de amortizare ale
copitei - fibrocartilajele
complementare, cuzinetul
palmar sau plantar

Membrana cheratogena
Membrana cheratogena este
reprezentata de derm si de
stratul bazal sau generator
Malpighi al epidermei
MEMBRANA CHERATOGENA:
Bureletul perioplic este situat la marginea
superioara a copitei, respectiv in
subregiunea coroanei, cu o latime de 3-4
mm. La acest nivel papilele dermice sufera
un proces de alungire, iar stratul generator
epidermic, care le acopera, produce un
corn particular, lucios si rezistent. Acesta
acopera ca o membrana protectoare,
cornul propiu-zis al unghiei, numindu-se
glazura cutiei de corn sau periopla.
periopla are rolul de a proteja cornul
unghiei impotriva agentilor fizici de
umiditate sau uscaciune exagerata.
Bureletul cutidural este reprezentat de a doua
ingrosare puternica a dermului, ajungand la o
latime de 1-1,5cm. Aceasta formatiune se prezinta
ca un guler circular in regiunea coroanei copitei si
este situat intre bureletul perioplic (superior) si
dermul parietal ce acopera falanga a -a (inferior).
La nivelul bureletului cutidural, dermul prezinta
papile dermice extrem de lungi. Papilele dermice
ale cuzinetului cutidural sunt orientate ventro-
cranial si patrund in niste canalicule ce strabat in
lungime, peretele cutiei de corn. Aceste canalicule
longitudinale poarta denumirea de tubi de corn .
(Papilele dermice patrund in tubii de corn
asemanator degetelor de manusa). Stratul
generator epidermic de la nivelul papilelor
genereaza cornul (proces de cheratinizare), astfel
ca prin acest proces fiziologic, unghia creste in
lungime.
Tesutul podofilos este ciorapul de carne
propiu-zis El este reprezentat de
continuarea dermelui in sens distal, de la
bureletul cutidural pe fata parietala a
falangei a -a.
Particulariti: spre deosebire de cele doua
burelete descrise mai sus, tesutul
podofilos dermic se prezinta ca o panza
subtire, foate aderenta la retinaculul
periostal al falangei ; papilele dermice
corespunzatoare sunt transformate in lame
lame podofiloase in numar de 500-600.
Lamele sunt paralele intre ele si au
directia planului de inclinare al peretelui
unghiei.
Tesutul velutos reprezinta membrana cheratogena
pe fata inferioara (soleara) a falangei a -a si a
furcutei (la cabaline). Cu alte cuvinte, tesutul
velutos reprezinta portiunea de talpa a ciorapului
de carne, fiind continuarea directa a portiunii
parietale a acestei formatiuni.
Tesutul velutos are doua zone: - tesutul velutos al
talpii;
tesutul velutos al furcutei la cal;
in aceste zone, dermul prezinta papile multiple si
scurte astfel ca tesutul velutos se aseama cu o
catifea, de unde si denumirea mai larg uzitata de
tesut catifelat al talpii .
Copita
Sub denumirea de copita se
intelege un complex anatomic -
un ansamblu de formatiuni dure
si moi, acoperite si protejate de
cutia de corn(de unghie).
Formatiunile dure sunt
reprezentate de scheletul
copitei sau baza anatomica a
ansamblului. Astfel , in
scheletul copitei intra
jumatatea distala a falangei a
a, falanga a -a si osul mic
sesamoid
Formatiunile moi ale copitei sunt
reprezentate de membrana
cheratogena
formatiunile de amortizare a
socurilor, cunoscute sub denumirea
de formatiuni de amortizare ale
copitei .


Cuzinetul
Cuzinetul, cunoscut si sub denumirea de
furcuta de carne, este reprezentat de
hipodermul cutanat, care in urma
solicitarilor si-a insusit o structura
fibroasa-elastica El este situat pe fata
soleara, de sprijin a copitei. Fata ventrala
a cuzinetului este acoperita de membrana
cheratogena, respectiv de zona
corepsunzatoare a tesutului velutos si are
forma negativului fetei superioare a
furcutei de corn. In consecinta, ii vom
descrie un varf, un relief median si doi
bulbi orientati caudal.
Fibrocartilajele
complementare
Fibrocartilajele complementare - aceste formatiuni sunt
specifice ecvinelor. Se prezinta sub aspectul a doua placi
fibrocartilaginoase si au forma aproximativ patrulatera.
Ele sunt situate pe partile laterale ale falangei a -a
(medial si lateral), fiind acoperite de membrana
cheratogena. Intre fata profunda a fibrocartilajelor si
falanga a -a se gasesc ligamentele articulare, precum
si fundurile de sac laterale ale sinovialei articulare F2-F3
si sinoviala micii teci sesamoidiene. Partea posterioara a
fibrocartilajelor, in jumatatea distala a fetei lor profunde,
adera la fetele laterale ale cuzinetului. Intrucat
fibrocartilajele depasesc cu 1-2 cm, marginea coronara a
cutiei de corn, in aceasta zona sunt acoperite de piele.
Rolul fibrocartilajelor complementare este de a proteja
formatiunilor moi articulare profunde, se opun unei
indepartari exagerate a calcaielor in timpul sprijinului
piciorului pe sol si de asemenea, hernierii fundurilor de
sac al sinovialei articulare F2-F3.
CUTIA DE CORN
Cutia de corn sau unghia propiu-zisa este
o productie epidermica rezultata in urma
cheratinizarii (cornificarii) materialului
precornos elaborat de catre stratul bazal
Malpighi, al membranei cheratogene.
La cal : cutiei de corn i se descriu
urmatoarle parti componente :
-zona parietala sau peretele propiu-zis;
-talpa;
-furcuta;
Zona parietala a cutiei de corn este
reprezentata de partea din cutia de corn
care se observa atunci cand piciorul este
in sprijin pe sol. Acest perete se prezinta
incurbat bilateral in sens cranio-caudal,
astfel ca ia aspectul de trunchi de con
sectionat oblic in directia ventro-caudala.
Grosimea peretelui de corn este de 1-1,3
cm in portiunea fruntii copitei si de 0,5-0,7
cm in segmentul calcaielor.
Zonei parietale a cutiei de corn
i se descriu urmatoarele:
o fata externa;
o fata interna;
o margine coronara
(superioara);
o margine de sprijin soleara
(inferioara).
Peretele exterior al cutiei de corn se sistematizeaza in
urmatoarele portiuni:
fruntea cutiei de corn este portiunea anterioara si cea
mai inalta si masoara 2,5-3 cm de fiecare parte a planului
median. Partea inferioara a fruntii se numeste pensa.
de o parte si de alta a fruntii se gasesc sferturile
anterioare, numite si mamele Acestea au o latime de
cca 2 cm;
sferturile posterioare urmeaza in sens caudal si se mai
numesc si sferturi propiu-zise. Au o latime de cca 4-5 cm
calcaiele se gasesc in continuarea sferturilor posterioare
si reprezinta partea cea mai putin inalta a peretelui;
barele reprezinta portiunea in care peretele calcaielor se
recurbeaza si se continua in sens medial. Prin incurbarea
peretelui parietal in zona calcaielor, barele patrund
medial in zona talpii, pe o lungime de cca 5-5 cm
Marginea inferioara este data de
zona de atingere a copitei cu solul ,
in timpul stationarii sau al deplasarii
animalului. Din acest motiv mai
poarta denumirea de margine de
sprijin.
Fata interna a marginei inferioare
vine in raport de angrenaj cu
circumferinta talpii
Talpa
Talpa este partea din cutia de corn care este
indreptata spre sol. Forma talpii este semilunara,
prezentand o circumferinta convexa si o concavitate
situata caudal (la ecvine). De asemenea, cornul talpii
prezinta o fata superioara acoperita de tesutul velutos
al membranei cheratogene si o fata inferioara, externa.
Circumferinta talpii este zimtata sub aspect de lame
radiare. Aceste lame intra in angrenaj cu extremitatile
inferioare ale lamelor cherafiloase de pe fata interna a
peretelui parietal al cutiei de corn. De retinut este
faptul ca, se realizeaza astfel o fixare extrem de solida
intre cele doua zone ale cutie de corn - perete parietal
+ talpa - linia alba . Zona alba se intinde pe tot
conturul talpii, corespunde deci si zonei calcaielor si a
barelor.
Furcuta este o formatiune din corn, specifica
copitei de ecvine, situata in concavitatea talpii.
Cornul care formeaza furcuta are peretele subtire
si moale. Fata ei dorsala (interna) corespunde
cuzinetului palmar (plantar).
Furcuta de corn are forma de pivot triunghiular,
caruia i se descriu un varf , un corp , care se
bifurca in sens caudal , in doua brate (Crura cunei)
terminate cu cate un bulb.
Pe langa aceste formatiuni se disting trei santuri,
denumite lacune. Doua dinte lacune (laterala si
mediala) sunt situate intre bratele furcutei si bare,
iar a treia lacuna este situata median, intre bratele
furcutei.
PINTENII
Ca si cornul unghiei , pintenii sunt productii
epidermice, intalniti la unele specii de animale
domestice. La ecvine, pintenii apar ca mici
formatiuni cornoase situati la nivelul smocului de
par de pe fata palmara (plantara) a regiunii
bureletului. Dimensiunile pintenului sunt de 1-2 cm.
Sunt considerati a fi vestigii ale degetelor si V.
Cornul ce formeaza pintenii are o slaba rezistenta.
La rumegatoare, pintenii reprezinta degetele si V
Cornul pintenilor, la aceste specii de animale se
prezinta sub forma de capsula cornoasa conica,
fara baza anatomica osoasa.
CASTANELE
Castanele sunt formatiuni epidermice vestigiale,
specifice ecvinelor (se considera a fi vestigii ale
degetului ). Ele apar sub aspectul unor
excrescente cornoase de forma ovala, aplatizata,
cu lungimea de cca 5 cm si latimea de 1-1,5 cm
(difera de la un individ la altul). Castanele se
gasesc atat la membru toracic, cat si la cel pelvin.
La membru toracic castana este situata la
extremitatea distala a subregiunii mediale ale
antebratului, la cca 10 cm proximal de regiunea
carpiana. La membru pelvin se gaseste pe fata
mediala a regiunii tarsiene.
ONGLOANELE
Sub denumirea de onglon este cunoscuta cutia de corn
la speciile de animale care se sprijina pe sol prin doua
degete la fiecare picior (biongulate) -rumegatoarele mari,
mici si suine .
Fata de cutia de corn de la ecvine, onglonul prezinta
unele particularitati de forma, dupa cum urmeaza:
peretele parietal prezinta o portiunea laterala (abaxiala)
, care este convexa si o portiune medial sau concentrica
(axiala), care este concava. Lipsesc barele si furcuta
fata soleara este reprezentata de talpa, formatiune
ascutita spre inainte si latita inapoi. Fata de planul
orizontal, talpa este usor adancita dorsal (concava);
lipsa furcutei si a cartilajelor complementare, ca
sisteme de amortizare, este suplinita de o foarte buna
dezvoltare a cuzinetului, ceea ce confera cea mai mare
parte a suprafetei soleare a copitei.
COARNELE
Coarnele reprezinta formatiuni specifice unor specii
de animale la unele rase sunt dependente de sex
si au ca baza anatomica osul frontal. Cornul
prezinta si el, o baza anatomica osoasa, o
membrana cheratogena si cutia de corn. Baza
anatomica a cornului este reprezentatat de apofiza
cornuala a osului frontal. Aceasta apofiza are in
general, o froma conica, cunoscuta sub denumirea
uzuala de cep osos al cornului. Apofiza cornuala are
directii si lungimi variabile determinand directia si
lungimea coarnelor .
GHEARELE
Denumirea de gheare este atribuita formatiunilor cornoase
corespunzatoare unghiilor si sunt specifice carnivorelor (cainepisica) si
iepurilor . Tot sub denumirea de gheare sunt cunoscute si unghiile
membrelor pelvine, la pasari.
Ghearele au forma unor capsule cornoase, conoide, recurbate in sens
ventral , turtite pe laturi si cu varful foarte ascutit si taios . Ele acopera
extremitatile distale ale degetelor, dar in timpul sprijinului nu iau contact
cu solul . Aceasta situatie este conferita de faptul ca este foarte
dezvoltat cuzinetul palmar (plantar) mai ales la carnivore. Cuzinetul
fiecarui deget este prezent si ia aspectul de perinita palmara (plantara),
(Torus digitalis) . Pe langa sprijinul pe perinitele digitale , un rol foarte
important in aceasta functie il are perinita metacarpiana (Torus
metacarpeus) , de aspect triunghiular si deosebit de dezvoltata, care
este situata caudal de perinitele digitale .
Tegumentul care acopera perinitele este foarte bogat in glande
sudoripare.
Este de retinut faptul ca fiecare gheara este adapostita intr-o indoitura a
pielii regionale, realizandu-se adevarate teci in care ghearele sunt trase
in sens dorso-caudal, de catre un ligament elastic. Aceasta
particularitate este marcanta indeosebi la pisica.
La pasari , comparativ cu mamiferele, pielea prezinta
unele particularitati de structura .
la pasari pielea nu prezinta in structura sa glande
sudoripare si sebacee.
Tesutul hipodermic subcutanat este foarte abundent si
lax , fapt ce confera o mare mobilitate si detasabilitate a
pielii de tesuturile subiacente .
Hipodermul are in structura sa fibre musculare netede
inserate cu o extremitate pe bulbii plumiferi, iar cu
cealalta pe stratul fibrelor elastice ale dermului .
Stratul celular granular al dermului lipseste .
Cornificarea se face direct , prin ingrosarea continua a
invelisului celular malpighian.
Aceasta ingrosare este mai intensa in regiunile corporale
care nu sunt acoperite cu pene , in special epidermul
ciocului , unde formeaza cuticula cornoasa a valvelor
rostrale , in zona crestei, a solzilorde pe membrele
pelvine si a pintenilor , la cocos . Pe fata plantara a
degetelor , in planul hipodermic se formeaza ingrosari
fibroadipoase cu rol in sprijin .
Ghearele sunt formatiuni cornoase situate la extremitatile distale ale
degetelor membrelor pelvine . Aceste formatiuni sunt foarte dezvoltate
si ascutite la unele specii de pasari rapitoare , servind asemeni celor
de la feline, indeosebi in prehensiunea hranei.
Penele sunt tot productii epidermice cornoase . Ele acopera corpul
pasarilor , avand un important rol in termoreglare si in zbor .
Pana este formata dintr-o tija (scapus) si o lama (Vexillum) dispusa pe
cele doua laturi ale tijei. Fiecare parte a lamei este alcatuita la randul
ei, din tije secundare (Rami). Pe tijele secundare sunt fixate
ramificatiile fine numite barbule . Tija penelor are un segment
proximal numit calamus, care este cilindric si gol la interior.
Calamusul patrunde in piele , avand extremitatea ascutita si se fixeaza
in folicul plumos . Extremitatea distala a calumusului , numita rahis
este plina , fiind alcatuita dintr-un corn opac si flexibil . Bulbii plumiferi
din pielea pasarilor , nu au glande anexe.
Dupa forma si rolul lor se disting trei categorii de pene :
Pene paroase au forma de fire cu lama atrofiata si tija filiforma .
Aceasta categorie de pene se afla in regiunea capului , mai ales in
jurul bazei ciocului ;
Puful constituit din rahis si lame moi, este dispus la baza penelor lungi
propiu-zise , care il si acopera . Puful este mai abundent pe partile
ventrale ale corpului
Penele de acoperire lungi, cu tija si lama dezvoltate, se impart la
randul lor, dupa regiunea in care se afla , in urmatoarele categorii:
- remige , pe aripi ;
- tectrice , pe corp ;
- rectrice , pe coada ;
Glanda uropigiana este o glanda cutanata
specifica pasarilor. Ea este situata dorsal de
vertebra a -a coccigiana si este formata din 2
saci ovoizi reuniti la extremitatile lor craniale,
acoperiti de tesut conjuctiv elastic. Fiecare sac
are numeroase infundaturi glandulare, mai
dezvoltate la pasarile palmipede. Formatiunile
infundibulare glandulare prezinta canalicule de
excretie care converg spre unul, doua sau mai
multe canale, ale caror orificii externe se gasesc
la nivelul unui mamelon uropigian. Glanda
uropigiana produce o secretie grasoasa, pe care
pasarea o recolteaza prin comprimarea glandei
cu ciocul , pe care o intinde pe pene, pe care le
unge si le protejeaza astfel, impotriva umezelii .
SIMTUL GUSTULUI
Gustul este unul din cele cinci
simturi, prin care se fac cunoscute
calitatile sapide ale corpurilor
Terminatiile nervoase care sunt
impresionate de substantele sapide
sunt situate in adevarate aparate
diseminate pe suprafata limbii pe
fata dorsala a limbii, fapt pentru care
i se atribuie acesteia denumirea de
organ principal al gustului
terminatiile nervoase snzoriale si
formatiuni specializate in functia de
receptie a a excitatiilor gustative ,
se gasesc si in alte zone , respectiv
in mucoasa valului stafilin(palatin),
in mucoasa faringelui , in mucoasa
epiglotei, in mucoasa esofagului si
chiar in mucoasa gingiilor si a
buzelor .
RECEPTORUL gustativ este reprezentat de
asa-zisii mugurii gustativi. Mugurii
gustativi se gasesc in epiteliu limbii. Mai
precis ei sunt situati in structura unor
papile ale mucoasei de pe fata dorsala a
limbii. Papilele cu rol gustativ sunt cele
fungiforme, caliciforme si foliate. Celelalte
categorii de papile linguale au doar rol
mecanic. Mugurii gustativi luand nastere
din structurile epiteliale si fiind sensibili la
excitatiile provocate de substantele
sapide, se vor numi epitelii senzoriale ale
gustului.
Papilele fungiforme (Papillae
fungiformes) au aspect de
fungii(ciuperca). Acestora li se
descrie o parte superioara mai
dezvoltata sau capul papilei si o
parte bazala mai ingusta,
pediculul papilei. In structura
capului papilei se gasesc
mugurii gustativi.
Papilele caliciforme, denumite si circumvalate sunt
cele mai mari papile gustative si cu rol principal in
receptia excitatiilor gustative. Ele sunt alcatuite
dintr-un mamelon central inconjurat de un sant
circular (Sulcus papillae) si de un cadru periferic
(Vallum papillae). In ansamblu,papila caliciforma
apare ca o mare papila fungiforma infundata in
epiteliu mucoasei linguale. Mugurii gustativi sunt
situati in mamelonul papilei, dar si pe fata interna a
cadrului papilar. Datorita existentei santului
perimamelonar, substantele sapide dizolvate in
saliva, sau in alte lichide, raman mai mult timp in
cntact cu celulele senzoriale ale mugurelui
gustativ.
Papilele foliate - dupa cum le arata
si numele au aspectul unor pliuri
(foi) separate de santulete. Numarul
pliurilor este variabil (6-8), in
structura carora se gasesc mugurii
gustativi. A fost mentionat la
descrierea mucoasei linguale ca
papilele foliate nu sunt prezente la
toate speciile de animale, ele lipsind
la rumegatoare
Mugurele gustativ reprezinta unitatea histo-
anatomica a receptorului gustativ. Situati la nivelul
papilelor gustative ale mucoasei linguale, acestia
au urmatoarea structura: membrana bazala a
epiteliului, celulele senzoriale si celulele de
sustinere. In ansamblu, aceste formatiuni epiteliale
iau aspectul unui mugure sau butoias. Celulele
senzoriale alungite,fusiforme, au la polul apical , un
bastonas. Extremitatile apicale ale celulelor
senzoriale, cu bastonase, sunt adunate in
manunchi, in dreptul unei deschideri a mugurelui,
deschidere numita por gustativ. Prin porul gustativ,
substantele sapide dizolvate vin in contact cu
bastonasele celulelor gustative, determinand
excitatia acestora.
SEGMENTUL INTERMEDIAR
Potentialul bioelectric rezultat ca urmare a excitatiilor
produse de substantele chimice sapide,la nivelul
celulelor senzoriale gustative din mugurii gustativi, este
preluat de catre terminatiile dendritice ale unor nervi
cranieni si conduse centripet, sub denumirea de influx
nervos spre analizatorul cortica . Dendritele nervilor
senzoriali, ajunse la nivelul mugurilor gustativi,dau
nastere la adevarate tesaturi (plexuri subgemale), situate
sub membrana bazala a epiteliului. De aici, filetele
nervoase strabat membrana bazala si se termina in jurul
celulelor senzoriale, cu ale caror membrane realizeaza
raporturi de contiguitate (de atingere). Acestea sunt
terminatiunile nervoase numite intragemale, iar alte
terminatiuni nervoase sunt dispuse in jurul mugurelui
gustativ(fibre extragemale). Aceste filete preiau
potentialul bioelectric si il conduc spre segmentul
central-analizator
Nervii care ajung la nivelul structurilor limbii sunt
nervi cranieni. Componenta senzitiva este
reprezentatat de nervul lingual (ramura a nervului
trigemen), care contine si o componenta senzoriala
gustativa provenita din ganglionul geniculat , prin
nervul coarda timpanului (IX). Aceste filete se
distribuie in cele doua treimi anterioare , ale limbii.
Un alt nerv apartinator caii intermediare este
nervul glosofaringian, care contine pe langa
componenta motorie si fibre senzoriale, provenite
din ganglionii pietrosu , filete ce se distribuie cu
deosebire la papilele situate la baza limbii.
PROIECTIA CORTICALA are loc in partea inferioara
a girusului postcentral din lobul temporal al
telencefalului. La acest nivel ,impulsul nevos-
informatia, este decodificat si comparat cu alte
impulsuri , sosite anterior, aparand astfel , senzatia
de gust .
Animalele exprima senzatia de gust prin optiunea
comportamentala : de acceptare, de indiferenta, cu
satisfactie sau respingere, a anumitor alimente cu
proprietati gustative diferite . Receptorii gustativi
par a fi specializati intr-un anumit grad, pentru
anumite gusturi astfel: gustul amar este mai bine
simtit la baza limbii si ar corespunde papilelor
inervate de n.glosofaringian . Gustul dulce este mai
bine simtit la varful limbii, iar cel sarat si acru, pe
marginile limbii.
SIMTUL MIROSULUI

Terminatiunile nervoase destinate
receptionarii senzatiei mirosului se
gasesc diseminate, pe peretele a
doua cavitati, numite cavitati nazale
Aceste cavitati sunt captusite de
mucoasa de tip respirator si
mucoasa de tip olfactiv numita
mucoasa pituitara.
Mucoasa olfactiva
Mucoasa olfactiva este formata dintr-un epiteliu special,
denumit neuroepiteliu, prismatic si stratificat. Acesta este
compus din doua tipuri de celule :
senzoriale, bipolare sau olfactive;
celule de sustinere;
Celulele olfactive sunt celule senzoriale bipolare. Ele sunt celule
nervoase a caror prelungire dendritica se gaseste la polul apical
al celulelor, venind in raport direct cu mediul extern (cu aerul
inspirat), iar axonul sau prelungirea nevraxiala, se continua spre
organele nervoase centrale, ca filet nervos olfactiv. Prelungirea
dendritica sau periferica, este groasa. Ea depaseste polul apical
al celulelor de sustinere si se termina printr-o ingrosare
globuloasa, cu aspect de gamalie de ac. Aceasta ingrosare
poarta denumirea de bold olfactiv sau vezicula olfactiva si
prezinta pe ea 6 8 cili sau peri olfactivi, cu o lungime de 3 4
microni. In prelungirile periferice se gasesc granulatii osmofile,
carora pare sa li se datoreze culoarea galben-cafenie a
mucoasei olfactive. Prelungirea axonica, prezenta la polul bazal
al celulelor olfactive, traverseaza membrana bazala a epiteliului
olfactiv si , trecand in corionul mucoasei, va forma- dupa cum s-
a mentionat si mai sus filetul nervului olfactiv.
Segmentul periferic sau receptorul analizatorului
olfactiv este situat in fosele nazale si este
reprezentat de portiunea olfactiva a mucoasei
pituitare. In functie de specie, aceasta portiune a
mucoasei nazale acopera o suprafata mai mult sau
mai putin intinsa, din partea fundica a foselor
nazale, corespunzator volutelor etmoidale
(labirintul olfactiv etmoidal), portiunea aborala a
septumului nazal si a cornetului nazal superior. In
plus, la rumegatoare, suine, carnivore si rozatoare ,
organul vomeronazal prezinta mucoasa olfactorie
bine dezvoltata. (La aceste specii de animale
canalul Stenson comunica atat cu cavitatea
bucala, cat si cu cea nazala).
pituitara olfactiva este un
neuroepiteliu in care celulele
senzoriale receptive constituie
protoneuronii analizatorului
olfactiv sau originea reala a
perechii I de nervi cranieni
(Nn.olfactivi).

Prelungirea periferica, apicala, a celulei olfactive este dendrita,
iar prelungirea bazala este axonul, de unde rezulta ca acesti
neuroni sunt bipolari. Dendritele proemina prin deschiderile
membranei limitante si vin in raport direct cu mediul extern,
reprezentat de aerul patruns in fosele nazale. Mai precis,
prelungirile dendritice sunt acoperite de o pelicula subtire de
lichid secretat de glandele Bowmann, situate in corionul
mucoase pituitare. Analizatorul olfactiv fiind un chemoreceptor ,
se intelege ca substantele mirositoare patrunse cu aerul in
fosele nazale, vor fi dizolvate in lichidul ce acopera mucoasa
olfactiva. Datorita reactiilor chimice care au loc la acest nivel,
vor fi excitate terminatiunile dendritice ale neuronilor olfactivi.
In consecinta, substantele din aer, nesolvabile, nu vor avea
efect osmatic. In urma excitatiilor specifice ia nastere un
potential bioelectric, care va fi transmis pe cale centripeta, sub
denumirea de influx nervos, pe calea segmentului intermediar.
Segmentul intermediar - de conducere, este
reprezentat de axonii neuronilor olfactivi
(protoneuronilor). Acestia pornesc de la polul bazal
al celulelor olfactive, traverseaza membrana bazala
si trec in corionul mucoasei, unde formeaza filetele
nervilor olfactivi. La nivelul corionului, axonii se
acopera cu o teaca Schwann fina si apoi strabat
lama ciuruita a etmoidului, ajung in cavitatea
cranianasi se indreapta catre bulbul olfactiv.
(Intrucat axonii raman dispersati si nu se asociaza
intr-un singur trunchi nervos, se foloseste in cazul
acesta, termenul de filete ale nervilor olfactivi si nu
acela de nervi olfactivi).
In cavitatea craniana (in scurtul lor traiect
de la lama ciuruita, la suprafata bulbului
olfactiv) filetele olfactive primesc invelitori
meningeene. La suprafata bulbului olfactiv
se afla originea aparenta a filetelor
olfactive perechea I de nervi cranieni.
Filetelor olfactive sosite de la mucoasa
olfactiva, li se alatura nervul vomeronazal
(N.vomeronasalis) si nervul terminal
(N.terminalis).
Nervul vomeronazal este reprezentat de cateva
filete nervoase (axonice), cu origine in neuronii
mucoasei organului vomeronazal, care prezinta
cateva schimburi de fibre cu nervul nazal, provenit
din trigemen (nervul maxilar), dupa care
traverseaza lama ciuruita a etmoidului prin orificii
proprii, situate pe versantii cristei galli si patrund
pe partea dorso- mediala, in lobii olfactivi.
Nervul terminal numit si nervul Jacobson, este
foarte fin. El are originea in mucoasa ce captuseste
portiunea aborala a infundibulului canalicular
Jacobson. Strabate lama ciuruita a etmoidului si se
ataseaza la originea aparenta a nervului
vomeronazal.
Lobii olfactivi sunt organe care se intercaleaza in
caile conducatoare ale impulsurilor nervoase
olfactive. In structura acestora se gasesc celulele
mitrale, care sunt neuroni ce fac prima sinapsa cu
axonii protoneuronilor din mucoasa olfactiva. In
acest mod, celulele mitrale constituie
deutoneuronii caii olfactive. Modul in care se
realizeaza raporturile sinaptice dintre protoneuronii
olfactivi si deutoneuronii, explica diferentierea pe
specii a acuitatii olfactive, astfel deosebind
Animalele macrosmatice, microsmatice si
anosmatice (ex. cetaceele).