Servieta voastra

Petre Barbu,
Am sters masa din bucatarie cu buretele de vase. Ma asez la fereastra. Ma uit la Complexul Alimentar. Este
aceeasi cladire urata, cu acoperisul peticit. Dar il vad ca pe o ruina. Ruina tineretii mele.
Ema are dreptate: am ramas prizonier in acest Complex. Fara scapare. ,,Trebuie sa pleci intr-o lunga calatorie" -
imi spune uneori Ema. (Nu v-am vorbit niciodata despre femeia asta. Nu stiu de ce, dar pe Ema nu pot s-o mint.)
Nu sunt in stare sa va povestesc despre Complex. In locul Alimentarei este un restaurant. E renumit pentru
botezurile si parastasele care se fac aici. Parastasele voastre le-am tinut in alta parte. Parastasele sunt pentru cei
ramasi.
Ma holbez la Complex, dar stiu ce-am de facut: sa ies din bucatarie, sa trec prin sufragerie, sa nu ma opresc in
holul din fata baii, sa intru fara sa-mi tremure picioarele in ultima camera, sa deschid sifonierul, sa apuc servieta
maro de pe raftul de sus si sa fug. Ca un hot. Ii simt pielea crapata in palme. Cred ca are mai bine de 50 de ani.
Piele de dinozaur. Bat campii! Odata am fost cu ea la scoala, avea catarama deja atinsa de rugina, eram in clasa
I, tin minte foarte bine, nu aveam decat doua sandvisuri puse de tine, draga mama. Apoi, pentru ca nu mai era
buna de nimic, ai pus pozele noastre in servieta. Pozele sunt randuite in plicuri ingalbenite de hartie. Nu le-am
mai vazut de... de cand v-ati dus cu totii.
Stiu ce-am de facut: sa apuc servieta maro de pe raftul de sus si sa fug. Ca un hot.
As putea s-o ascund in troler, s-o duc pe tren, pana la Bucuresti. Sa-i gasesc un loc in casa mea, numai de mine
stiut, sau in alta parte, poate in seiful unei banci. Iarasi bat campii! Dar asa imi vine, s-o ascund de lume. Sa fie
numai a mea, cu toate pozele. Poze alb-negru, poze sepia, poze cu voi tineri, tinandu-ma in brate, ca pe un ,,bot
de aur". Fireste ca eram de ,,aur", primul baiat al familie! Poze cu voi, senini, atat de tineri, dar chinuiti.
Chiar asa, sa intorc spatele Complexului si sa ma duc val-vartej la sifonier. Gata! Sunt atat de aproape. De aceea
am revenit. Nimeni nu stie ca sunt aici. Nimeni. Singur, in casa voastra. Stiu ca am sa plang cand am sa va
descoper pe voi, in aceste poze, senini, atat de tineri si chinuiti. Dar nu mi-e teama de plansul meu, v-am plans
destul...
Imi aprind o tigara si scrumez pe fereastra. Fumez tigara asta si-o iau! Sa va stiu pe toti mai aproape. Niste
fotografii mai bune as putea sa le pun pe Facebook. Oh, nu, sunt idiot, ce tampenie mi-a trecut prin cap!
Ma intorc de la fereastra: e servieta mea!... Imi suna mobilul si tresar violent. Poate ca voi ma sunati... Este
Ema! Ce, dracu', mai vrea si Ema astaB ,,Buna, Ema! Unde crezi ca sunt La Galati, pe malul Dunarii, dau la
peste cu baietii, am iesit cu unditele. Nu pot sa vorbesc ca bate un vant groaznic! Te sun intr-o ora!"
Ma opresc in hol. Ma uit la ceas. Trebuie sa plec la gara. As vrea sa fie un inger langa mine. Nu mi-e frica de
durerea de a va vedea cat de tineri si chinuiti ati fost. Mi-e frica sa ma revad acolo, in poze, langa voi, fericiti si
chinuiti.
Inchid usa, trag trolerul si cobor pe scara blocului. S-o fi prins Ema ca pescuitul este interzis luna asta>