Alexandru Vlahu, Pictorul N. I. Grigorescu.

Viaa i opera lui (Fragment)

Lucreaz aproape doi ani la mnstirea Zamfira din Prahova.
O duioas amintire din vremea aceea:
"Eram de cincisprezece ani cnd meterul care zugrvea biserica de la Zamfira m-a luat cu el s-i
fac sfinii de la catapeasm. Acolo am cunoscut o fetic tot aa cam de vrsta mea. Foarte
frumoas. Avea nite ochi mari albastri, i-n toat figura o expresie dulce, de-o cuminenie
ngereasc. i, nu tiu cum, c ne-am pomenit prieteni. Seara, cnd isprveam de lucru, ne-
ntlneam n grdina bisericii. Era var, linite, frumos ca n vis. i ne primblam alturi, iindu-ne
de mn, i nu ne spuneam nimic. Da' eram aa de fericii, cum numai la vrsta aceea poi fi.
Cnd ne despream, ne strngeam de mn, ne opteam ncetior: "Noapte bun", i ne dam
ntlnire pe a doua zi, tot la ceasul i n locul acela... Ea era pentru mine tot ce fcuse Dumnezeu
mai frumos pe lume. i nici nu mai puteam gndi altceva. Odat, plecase zugravul la trg, i se
vede c se-ncurcase la vrun chef, c-a lipsit dou zile. Ajunsese cu lucrul la turla cea mare din
mijlocul bisericii, unde mai rmsese de fcut un serafim n cretetul bolii. mi isprvesc eu ce-
aveam de isprvit i m urc pe chele, m cocoez pe un scaun, ca s-ajung, i ct oi fi lucrat eu
acolo nu tiu, da' cnd dau s m deprtez puin ca s vd ce fcusem, o dat aud, de la spatele
meu, glasul jupnului: "Brabo, m biete, s trieti! E cel mai frumos nger pe care l-ai fcut tu.
Leit Mariuca popii, da' parc-i i mai frumoas aici." Fr s vreau, fcusem chipul de care tot
sufletul meu era plin..."
Acolo cunoate Grigorescu pe clugrul Isaia, un btrn foarte detept, i om purtat, care
povestea frumos tot felul de minunii de prin rile pe unde umblase. Bnuia oare povestitorul
ce suflet l asculta? Plnuiesc s plece amndoi la Paris. i ncep s se pregteas. De ast dat se
pare c nu mai e nici o piedic. Se duc mai nti la M-rea Neamului, locul de mtanie al
clugrului Isaia. Acolo btrnul se mbolnvi. Ateptndu-i vindecarea, meterul Nicu zugrvea
icoane. i ce icoane fcea el acum!... Una din aceste minuni ajunge n minile stariii de la
mnstirea Agapia, maica Tavefta Ursachi, "o femeie care ar fi guvernat o ar", cum spunea
pictorul. De mult cuta maica Ursachi un zugrav pentru biserica cea mare a mnstirii. Locurile
erau frumoase, clugrul Isaia nu se mai ndrepta, i trei mii de galbeni erau pe atunci o avere.
Tnrul zugrav i trgui din Iai ce-i trebuia, ridic chelele i s-apuc de lucru. Parisul era din
nou amnat. Norocul Agapiei!