TESUTURILE

Tesuturile sunt grupari de cellule care au aceeasi forma, structura si indeplinesc aceleasi functii. Dupa
structura si forma celulelor, respective dupa functia pe care o indeplinesc in organism, se deosebesc mai multe
tipuri de tesuturi: epithelial, conjuctiv, muscular si nervos.

A. TESUTUL EPITELIAL
1) Epitelii de acoperire sunt alcatuite din cellule plate, cubice sau prismatice, asezate intr-unul sau mai
multe straturi. Stratul extern vine in contact cu diferite gaze (in cazul sistemului respirator), cu lichide
(in cazul sistemului excretor si circulator), cu diverse particole (in cazul sistemului digestive). Stratul
intern este asezat pe o membrane bazala care il separa de tesutul conjuctiv situate imediat sub el si are
rol trofic, deoarece epiteliile nu sunt vascularizate.

Ele au diverse functii: cele care acopera suprafetele au un rol de protectie impotriva factorilor mecanici,
a agentilor patogeni, a toxinelor. Cele care captusesc suprafata interna a tubului digestive au rol in absorbtie.
Epiteliile de la nivelul nefronilor au rol in filtrare. Epiteliile sacilor alveolari intervin in difuziune.
Epiteliile de acoperire se clasifica, in functie de numarul de straturi celulare ce le alcatuiesc si a formei
celulelor, in:
EPITELII UNISTRATIFICATE
PAVIMENTOASE -alcatuite din cellule uniforme, turtite, poligonale;
-constituie endoteliul pericardului, peritoneului, pleurele, vaselor sanguine si limfatice
CUBICE -alcatuite din cellule cubice, care prezinta la partea aplicala cili sau microvili
-intra in structura mucoase bronhiilor si a ovarelor, a canalelor glandelor salivare si a
pancreasului exocrin
CILINDRICE sau -alcatuite din cellule cilindrice, prevazute cu cili sau microvili, acoperiti de un platou
PRISMATICE striat (membrane celulara cu marginea in perie)
-alcatuieste mucoasa tubului digestiv (cardia-rect), a trompelor uterine si a epididimului

EPITELII PSEUDOSTRATIFICATE
-alcatuite din cellule de inaltimi variate, prevazute cu cili sau microvili; nuclei celulelor sunt situati la
nivele diferite, ceea ce creaza impresia de stratificare.
-intra in structura mucoasei ce captuseste faringele, traheea si bronhiile mari.

EPITELII PLURISTRATIFICATE
PAVIMENTOASE -intra in structura pielii si a mucoaselor bucala, esofagiana, uretrala inferioara,
vaginala
CUBICE -intra in structura glandelor salivare, sebacee si a pancreasului exocrin
CILINDRICE sau -intra in tructura mucoaselor ce trebuie mentinute in permanenta umede
PRISMATICE
DE TRANZITIE sau -intra in constitutia cailor excretoare urinare (uretere, uretra superioara, vezica
UROTELIUL urinara)

EPITELIILE GLANDULARE
EXOCRINE -epiteliul secretor este dispus sub forma de tubuli, acini sau alveole, al caror lumen comunica
cu o cavitate, fie direct cu exteriorul, unde isi varsa produsii de secretie
ENDOCRINE -nu au canal excretor si isi varsa hormonii direct in sange
-celulele sunt dispuse fie in cordoane, fie in insule sau foliculi, in raport cu structura glandei
-reteaua vasculara este foarte bogata
MIXTE -au atat portiuni exocrine cat si endocrine

EPITELIILE SENZORIALE contin grupe de cellule epiteliale specializate in receptionarea stimulilor

din mediul intern si extern si transformarea lor in impuls nervos.
 B. TESUTUL CONJUCTIV
Tesutul conjuctiv este foarte variat ca aspect morphologic si functional. Este alcatuit din trei componente
principale:
- celulele conjuctive (reticulare, fibroblaste, adipocite, melanocite, elementele figurate ale sangelui,
condrocite, osteocite)
- fibrele conjuctive (de reticulina, elastina, colagen)
- si o substanta nestructurata, amorfa, numita substanta fundamentala.
Tesututrile conjuctive se clasifica dupa tipul de substanta fundamentala in: moi, semidure, dure si
sangele.

1. TESUTURI CONJUCTIVE MOI

TESUT -contine cellule, subst fundamentala si fibre in proportii egale
CONJUCTIV -formeaza storma conjuctiva a organelor
LAX -umple toate spatiile libere dintre organe
-sustine vasele de sange si nervii
-formeaza fipodermul si leaga intre ele fibrele musculare si grupele de muschi
-impreuna cu epiteliile, formeaza unitati functionale.
TESUT -fibrele de reticulina alcatuiesc o retea intre ochiurile careia se afla substanta fundamentala,
CONJUCTIV celulele reticulate si limfocite
RETICULAT -intra in constitutia ganglionilor limfatici, splinei, ficatului, maduvei osoase
TESUT -contine predominant fibre de elastina anastomozate in retea. Printer fibre se afla putine
CONJUCTIV celule si subst fundamentala
ELASTIC -intra in structura peretilor arterelor si venelor mari, corzilor vocale, carora le confera
elasticitate
TESUT -contine predominant fibre de collagen, putine cellule si subs fundamentala
CONJUCTIV -este lipsit de plasticitate si slab vascularizat
FIBROS -formeaza capsulele diverselor organe, fascii musculare tendoane, aponevroze, ligamente
-intra in structura dermei
TESUT -contine cellule mar ice depoziteaza central grasime (adipocite), fibre de reticulina si elastina,
CONJUCTIV toate inconjurate de o bogata retea nervoasa si vasculara
ADIPOS -este situate in hypoderm, in jurul organelor (ochi, rinichi), in mezenter, mediastin, reg
axilara, corpul adipos al obrazului.

2. TESUTURILE CONJUCTIVE SEMIDURE (CARTILAGINOASE) prezinta in substanta

fundamentala condrina (subst organica impregnate cu saruri de Ca si P). Celulele sunt de 2 tipuri:
condroblaste (cellule tinere) si condrocite (cellule mature, adapostite in cavitati numite condroplaste).
Contin fibre de collagen si reticulina. Nu sunt vascularizate si inervate, nutritia lor realizandu-se pe baza
pericondrului (membrane conjuctivo-vasculara ce inveleste cartilajul). Tesuturile cartilaginoase sunt de 3
tipuri: hialin, elastic si fibros.

HIALIN -la embrion formeaza scheletul, iar la adult cartilajele costale, traheo-bronhice, septul nasal
-constituie matricea pentru osificarea endocondrala (de cartilaj)
ELASTIC -este present in structura pavilionului urechii, conductului auditiv extern, epiglotei, aripilor
nasului, in unele portiuni ale laringelui si ale trompei lui Eustachio
FIBROS -formeaza discurile intervertebrale, meniscurile articulare, simfiza pubiana

3. TESUTURILE CONJUCTIVE DURE (OSOASE) contin 3 tipuri de cellule: osteoblaste, cellule

tinere ce secreta oseina, osteocite, cellule mature, cu multe prelungiri, adapostite in cavitati numite
osteoplaste, si osteoclaste, cellule gigant, multinucleate, cu un echipament enzymatic bogat, care distrug si
limiteaza formarea tesutului osos. Subst fundamentala este oseina iar fibrele sunt de collagen. Exista 2 tipuri
de tesut osos:
~spongios, format din trabecule (lamele osoase), ce delimiteaza areolele (cavitati pline cu maduva
rosie);
~compact, format din unitati morfofunctionale numite osteoane (sisteme haversiene).
Osteonul este ansamblul alcatuit dintr-un canal Havers, lamelele osoase inconjuratoare si osteoplastele
in care se afla osteocite. Intre sistemele haversiene se afla sistemele interhaversiene (arcutri de lamele osoase).
 4. SANGELE
Sangele este un tesut conjuctiv lax cu o consistenta fluida, compus din plasma si elemente figurate, care
asigura nutritia si oxigenul necesar organismului.
Subst fundamentala a sangelui este plasma, iar celulele (elementele figurate) sunt globulele albe, rosii si
plachetele sanguine. La un adult de cca 70 kg, volumul sanguine este de 5-6l (8% din greutatea corpului).
Plasma reprezinta 55-60% din volumul sanguine, iar elementele figurate40-45%, raportul procentual constant
mentinandu-se in conditii fiziologine relative constante.
Sangele recoltat proaspat intr-un vas curate se coaguleaza. Dupa un timp se constata ca pe fundul
vasului se separa cheagul de culoare rosie, iar deasupra ramane un lichid transparet, galbui – serul.
Plasma este un lichid galbui, care contine 90% apa si 10% subst organice si anorganice, cum ar fi
electroliti (Na, Ca, K, Mg, Cl, HCO 3, HPO, SO4), subst nutritive (glucoza, aminoacizi, lipide, vitamine),
produsi finali de metabolism (uree, creatinina, acid uric), hormone si proteine. Proteinele (7-9% din volumul
plasmatic) sunt de 3 tipuri: albumine, globuline si fibrinogen. Albuminele asigura presiunea osmotica necesara
mentinerii volumului sanguin. Globulinele transporta lipide, vitamine liposolubile, Cu si factori ai coagularii.
Gamaglobulinele sunt anticorpi produsi de limfocite si asigura imunitatea organismului. Fibrinogenul are rol in
coagularea sangelui.
Sangele indeplineste functii importante pentru organism, cum ra fi:
 Transportul de subst nutritive si gaze respiratorii, asigurand desfasurarea proceslor metabolice;
 Apararea antiinfectioasa prin anticorpi specifici;
 Functia hemostatica prin coagulare;
 Mentinerea pH-ului prin system tampon;
 Reglarea temperaturii corpului;
 Reglarea echilibrului hidrig.

HEMOSTAZA este procesul fiziologic prin care organismul intervine in oprirea hemoragiei, ca urmare
a lezarii vaselor de sange. Formarea cheagului de fibrina are loc prin transformarea fibrinogenului plasmatic
(globulina din plasma), solubil, in fibrina insolubila, sub actiunea trombinei. Dupa realizarea hemostaziei si
refacerea peretelui vascular lezat are loc fibrinoliza, adica procesul de descompunere enzimatica a fibrinei.

GRUPELE DE SANGE
Hematiile au pe suprafata lor aglutinogenele A si B (antigene). In plasma exista aglutininele (anticorpii)
α si β, corespunzatori aglutinogenelor A si B. consecinta prezentei acestor antigene si anticorpi este aparitia
grupelor sanguine: 0(I), A (II), B (III), AB (IV).
Din tabelul de mai jos rezulta ca persoanele care au grupa 0(I) sunt donatori universali, iar persoanele
care au grupa AB sunt primitori universali. In caz de transfuzii cu sange incopatibil, apare socul hemolitic.

Grupa Aglutinogen pe Aglutinina in Primeste de la Doneaza la grupa

eritrocite plasma grupa
I 0 (zero) αβ 0 (zero) 0, A, B, AB
II A α A, 0 A, AB
III B β B, 0 B, AB
IV AB - 0, A, B, AB AB

FACTORUL Rh
Un alt grup de antigene intalnit pe hematii este factorul Rh (aglutinogenul Rh). Acest factor a fost
descoperit in eritrocitele maimutei Macaccus rhesus, de unde i-a venit si numele de Rh. Majoritatea oamenilor
poseda acest antigen (85%), de aceea sunt Rh pozitiv. Exista un numar mai mic de oameni (15%) care nu il
poseda, de aceea sunt Rh negativi si, in caz de transfuzii, trebuie sa primeasca numai sange Rh negativ.
Determinarea Rh-ului nu are importanta numai in transfuzii, dar si in cazul mamelor cu Rh negative care
fatul cu Rh pozitiv. La nastere, cand se rup vasele placentei, are loc patrunderea de hematii fetale Rh positive
in circulatia mamei Rh negative, cu o serie de efecte manifestate cu ocazia altei sarcini.
Copilul, in caz de nepotrivire de Rh dintre soti, se poate naste cu tulburari grave cauzate de o anemie
pronuntata, transport defectuos al oxigenului, tulburari ale sistemului nervos, uneori idiotenie. Boala este grava
si se numeste boala hemolitica a noului nascut.
 ELEMENTELE FIGURATE DESCRIERE SI FUNCTII
GLOBULELE ROSII (eritrocite sau hematii) -celulele adulte sunt anucleate; sunt biconcave, rosii,
4-6 milioane/mm3 cu diametrul de 7-8µ, au durata de viata de120 zile
-se formeaza prin hematopoieza in maduva rosie
-sunt distruse prin hemoliza de catre splina
-contin Hb, care transporta gaze respiratorii: O2-
oxihemoglobina; CO2 –carb-hemoglobina; CO-
carboxihemoglobina; la 100 g sange corespund 14-15
ga Hb
GLOBULELE ALBE -sunt cellule nucleate, mobile, cu rol essential in
5-10.000/mm3 imunitate
GRANULARE -sunt cellule sferice cu nuclei lobati si diametru de 10-
BAZOFILELE 12µ; contin enzime si subst vasodilatoare (histamine,
20-50/mm3 heparina); cresc in stadiile de inflamatii
EOZINOFILELE -sunt cellule sferice cu nuclei bilobati si diametru de
100-400/mm3 10-14µ; cresc in bolile parazitare si alergice
NEUTOFILELE -sunt cellule sferice cu nuclei lobati si diametru de 10-
3000-7000/mm3 14µ; traverseaza prin diapedeza peretii capilarelor,
acumulandu-se in tesutul afectat, si digera
microorganosmele prin fagocitoza
AGRANULARE -sunt cellule sferice cu nuclei mari de 5-17µ; produc
LIMFOCITELE anticorpi, subst cu rol in imunitatea naturala a
1500-3000/mm3 organismului; au durata de viata intre cateva ore si
catva ani;
MONOCITELE -sunt cellule cu diametru de 14-24 µ; migreaza in
100-700/mm3 tesuturi unde se transforma in macrophage si
fagociteaza bacterii si resturi celulare
TROMBOCITE -sunt cele mai mici elemente figurate 2-4 µ; sunt
250.000-300.000/mm3 aplatizate, nu au nucleu, adera la suprafata
endoteliilor vasculare lezate si elibereaza factor ice
intervin in coagularea sangelui; durata de viata este de
cca o saptamana, dupa care sunt distruse de splina

C. TESUTUL MUSCULAR
Tesutul muscular produce prin contractie miscare.exist amai multe tipuri de tesut muscular: striat, neted,
striat de tip cardiac.
Tesutul muscular striat intra in alcatuirea muschilor scheletici, care sunt elementele active ale miscarii.
In structura fibrelor musculare striate intra sarcolema (membrane periferica a fibrelor musculare striate),
sarcoplasma (citoplasma fibrei musculare) si aparatul fibrilar. Celulele muschiului au mai multi nuclei.
Tesutul muscular neted intra in alcatuirea organelor interne (uter, vezica urinara, tub digestiv). Din
punct de vedere structural, celulele au aspect fusiform si dimensiuni mici. Celulele muschiului neted au un
singur nucleu.
Tesutul muscular de tip cardiac (miocardul) prezinta asemanari cu tesutul muscular scheletic. Celula
prezinta sarcoplasma bogata in Na+, Ca2+, K+, sarcolema si nucleu. Fibrele miocardice se dispun linear, cap la
cap si despartite de o membrana, numita disc intercalar. Miocardul mai contine tesutul nodal sau embrionar.
 D. TESUTUL NERVOS
Tesutul nervos este alcatuit din neuroni si nevroglii (cellule gliale), situate intre neuroni.
Nevrogliile sunt diferite ca forma si dimensiune. Numarul lor este de 10 ori mai mare decat la
neuronilor. Nu au axoni, deci nu stabilesc contacte intre ele si in consecinta nu au rol in conducerea
impulsurilor. Nevrogliile prezinta prelungiri protoplasmatice de diferite lungimi, bogat ramificate si au
proprietatea de a se divide.
Functiile nevrogliilor:
 Impreuna cu vasele pe care se sprijina, nevrogliile formeaza un schelet de support pentru
neuronii din SNC;
 Sunt elemente izolatoare, intre vasele de sange si neuroni, formand un system de aparare al
neuronilor;
 Au rol in nutritia neuronilor, intervenind in desfasurarea normala a metabolismului acestora;
 Sunt implicate in degenerarea si regenerarea fibrelor nervoase;
 Se presupune ca au un rol in stocarea informatiilor (memorie, invatare etc).
Neuronii sunt cellule nervoase formate din corp cellular, prelungiri celulare si terminatiile acestora.
Prelungirile sunt dendritele si axonul. Un neuron are in general mai multe dendrite, dar un singur axon. Dupa
forma corpului cellular, neuronii pot si stelati, ovulari, piramidali, conici, piriformi. Dupa numarul de
prelungiri, pot fi unipolari, pseudopolari, bipolari, multipolari.
 Prelungirile neuronilor formeaza fibrele nervoase. Acestea pot fi mielinice (cu mielina) sau amielinice
(fara mielina). Fibrele mielinice sunt mai groase si conduc influxul nervos cu o viteza mai mare decat cele
amielinice.
In raport cu functiile lor, distingem 3 tipuri de neuroni:
~senzitivi, care receptioneaza informatia si o trimit spre SNC;
~intercalari, localizati in SNC, care fac legatura intre diferite tipuri de neuroni;
~motori, care trimit mesaje de la SNC la muschi, la partile corpului implicate in activitate (efectori)
Neuronii prezinta unitatea structurala si functionala a sistemului nervos. Ca unitate functionala,
neuronuu au capacitatea de a conduce influxul nervos.
Functiile neuronului:
Proprietăţile funcţionale ale neuronului sunt excitabilitatea şi conductibilitatea.
Excitabilitatea este proprietatea neuronului de a răspunde la acţiunea unor stimuli din mediu. Stimulul
poate fi orice agent din mediu capabil să determine o reacţie de răspuns din partea unei structuri vii. Pentru a
produce un impuls nervos, stimulul tebuie să aibă o valoare minimă (liminară). Stimulii subliminali produc
reacţii doar local, la nivelul membranei. Stimulii liminari si supraliminari produc o reacţie maximă, care se
transmite sub formă de impuls nervos. Pentru a produce o reacţie, stimulul trebuie să acţioneze brusc. Reacţia
de răspuns la un stimul nu apare instantaneu, ci după un anumit interval de timp necesar desfăşurării
proceselor fizico-chimice declanşate de stimul. Timpul cât trebuie aplicat un stimul liminar pentru a produce
un răspuns se numeşte timp util. Durata timpului util se reduce când intensitatea stimulului creşte peste
valoarea liminară (prag). O valoare mică a duratei de acţiune a unui stimul indică un ţesut puternic excitabil.
Excitabilitatea se bazează pe funcţiile membranei. Aceasta generează o diferenţă de concentraţie a
diverselor substanţe din mediul extracelular şi din interiorul celulei, producând o diferenţă de potenţial electric,
numit potenţial de repaus. Acest potenţial se datorează faptului că în interiorul celulelor se găsesc în special
ioni de K+ (încărcaţi pozitiv), alături de molecule proteice, fosfaţi anorganici, clor etc, încărcate negativ. în
exteriorul celulei sunt mai numeroase moleculele de Na+. Reiese că potenţialul de repaus se caracterizează prin
predominarea sarcinilor electrice pozitive în exteriorul celulei şi prin predominarea sarcinilor electrice
negative în interiorul celulei.
Pătrunderea ionilor de Na+ în celulă şi ieşirea
ionilor de K+ determină unele modificări ale
potenţialului de repaus. Astfel se formează potenţialul
de acţiune.
Potenţialul de acţiune poate fi produs de stimuli
chimici şi electrici care modifică permeabilitatea
membranei pentru ionii de Na+ şi K+.
In timpul potenţialului de acţiune au loc
următoarele evenimente:
• depolarizarea lentă (nepropagată) când, în
celulă, la locul de acţiune a stimulului pătrund mai
mulţi ioni de Na+ decât în perioada de repaus.
Potenţialul membranar în repaus scade de la -70 mV la
-55 mV;
• depolarizarea rapidă (autopropagată) când
are loc o inversare a polarităţii ca urmare a pătrunderii
Na+ în celulă în cantitate mai mare decât K+ eliminat;
membrana devine electropozitivă în interior şi
electronegativă în exterior. Potenţialul de acţiune
format are un vârf („spike") la 30-40 mV.
Amplitudinea potenţialului este de 100-110 mV.
• repolarizarea este etapa în care potenţialul de
membrană revine la nivelul său de repaus; pe măsură
ce pompa ionică scoate Na+ şi reintroduce K+ în celulă,
permeabilitatea membranei revine la normal, iar
valoarea potenţialului de membrană redevine -70 mV.
Potenţialul de acţiune produs se propagă prin
membrana axonului. Această proprietate de a conduce la distanţă potenţialul de acţiune se numeşte
conductibilitate. Conducerea potenţialului se realizează într-un singur sens, de la dendrite la corpul neuronal,
apoi la axon şi la ramificaţiile sale terminale.
 Propagarea se realizează astfel: în fibrele amielinice, din aproape în aproape (pas cu pas), fiecare pas
implicând o depolarizare şi o repolarizare; viteza de propagare este relativ mică (1-2 m/s); în fibrele mielinice
conducerea potenţialului de acţiune se realizează de la o strangulaţie Ranvier la alta, unde se produce acest
potenţial; astfel Na+ pătrunde în fibră, purtând un curent de sarcini electrice care este externalizat la nodul
următor, producând un flux circular de curent.
Această propagare, realizată din nod în nod, se numeşte saltatorie. Viteza de propagare este mult mai
rapidă decât la fibrele amielinice (10 - 80 m/s).

SINAPSA SI TRANSMITEREA SINAPTICA

Neuronii se conectează între ei formând reţele neuronale. „Dispozitivul" de contact dintre neuroni se
numeşte sinapsă. Sinapsa se realizează între axonul unui neuron şi dendrita sau corpul altui neuron. Fiecare
sinapsă este formată din două componente, una presinaptică şi una postsinaptică. Ele delimitează o fantă
sinaptică.
Trecerea influxului nervos spre celula următoare, la nivelul
fantei sinaptice, este mediată chimic prin molecule de
neurotransmiţători. Aceştia sunt eliberaţi de componenta
presinaptică şi prin difuziune ajung la membrana postsinaptică. In
apropierea membranei presinaptice (în butonul terminal), neuronul
presinaptic conţine vezicule cu neurotransmiţători. Când un
potenţial de acţiune ajunge la nivelul butonului terminal,
veziculele fuzionează cu membrana presinaptică şi se rup,
eliberând mediatorul chimic în fanta sinaptică. Neuronul
postsinaptic conţine în membrana lui o serie de receptori care
recunosc şi fixează mediatorul chimic. Prin acumularea acestei
substanţe peste un anumit prag se formează un potenţial de acţiune
în membrana postsinaptică (prin activarea pompelor ionice). O
dată ce transmiţătorii au cauzat descărcarea neuronului, ei sunt
dezactivaţi, pentru a nu continua descărcarea. Neurotransmiţătorii
sunt inactivaţi în fanta sinaptică de enzirne specifice, apoi sunt
preluaţi şi reciclaţi în componenta presinaptică.
După locul unde se stabilesc sinapse, distingem:
• sinapse interneuronale, care pot fi axodendritice (axonul neuronului presinaptic şi dendrite ale
neuronului postsinaptic), axosomatice (axonul unui neuron şi corpul celular al altui neuron) şi axoaxonale
(între doi axoni);
• sinapse neuromusculare (axonul neuronului motor şi fibra musculară).
După natura mediatorului chimic, deosebim:
• sinapse excitatorii, care se realizează cu ajutorul neurotransmiţătorilor excitanţi: acetilcolina,
noradrenalina, serotonina, dopamina;
• sinapse inhibitorii, care blochează excitabilitatea neuronului. Transmisia se face prin neurotransmiţători
inhibitori (acid gama-aminobutiric);
• sinapse modulatoare, care nici nu excită şi nici nu inhibă neuronul postsinaptic. Substanţele
neuromodulatoare sunt: encefalina, vasopresina, neurotensina etc.
După modul de transmitere a influxului nervos, distingem:
• sinapse electrice, în care transmiterea informaţiei se face electric;
• sinapse chimice, în care transmiterea informaţiei se realizează prin mediatori chimici.