APARATUL

DIGESTIV
Capitolul 8
Aparatul digestiv
Tubul digestiv Glandele anexe
ficatul
pancreasul
cavitatea
bucofaringiana
intestinul propriu-zis
-intestinul anterior

- intestinul mediu,

- intestinul posterior (rectumul).
esofag
stomac
-orificiul bucal
-cavitatea bucala
-limba
-dintii
-farinxul
Tubul digestiv
Este de origine endodermica cu exceptia gurii si a anusului care sunt de origine ectodermica.
a) Cavitatea bucofaringiana
Este limitata anterior de buze si posterior de ultima pereche de arcuri branhiale. Se compune din:
Orificiul bucal (gura)
- Este variata ca forma, pozitie si dimensiuni fiind in functie de caracterul nutritiei;
- La ciclostomi are forma unei ventuze cu ajutorul careia se fixeaza de corpul pestilor ;
- La pesti, in functie de locul deschiderii cavitatii bucale fata de axul corpului distinge
urmatoarele tipuri : gura superioara, situata mai sus de axul corpului (ex. la sabita),
gura terminala, situata pe axul corpului (crap, scrumbie albastra etc.),
gura inferioara, care poate fi semilunara sau transversala, situata pe
fata inferioara a capului (ex. la Rajidae, Acipenseridae)


Pozitia diferita a gurii la ciprinide:
A.- gura superioara (sabita); B-gura terminala
(vaduvita); C-gura inferioara (morunas);
D- buze puternic dezvoltate la genul Labrus.
In functie de caraterul nutritiei se pot intalni urmatoarele tipuri de gura:

- gura prehensila (salaul, somnul, stiuca);
- gura sub forma de ventuza (ex. Cyclostomi);
- gura absorbanta (tubiforma) ( acul de mare, calultul de mare, la reprezentanti din
fam. Mormyridae) ;
-gura maruntitoare (ex. Ostracion, Rajidae) ;
-gura de planctonofag ( Clupeidele, unele Cyprinidae etc.);
-gura de perifitofag (scobar);
-gura in forma de spada (spadiforma)(zargan);
- gura in forma de fierastrau ( grupa pestilor fierastrau Pristis, Pristiophorus)
- gura in forma de lopata ( Polyodon , Pseudoscaphirynchus si o parte din sturionii
nostri).
Cavitatea bucala
Este in acelasi timp si regiunea respiratorie a tubului digestiv, deoarece peretii acestei
cavitati sunt formati in buna parte de arcurile branhiale. In cavitatea bucala se gasesc: dintii,
limba, unele formatiuni glandulare si formatiuni senzoriale.
Dintii
Au rol prehensibil servind pentru retinerea prazii (varfurile lor sunt
indreptate catre interiorul gurii).
Dezvoltarea dintilor este asemanatoare cu a solzilor placoizi,
Se dezvolta din derm prin proeminarea unor papile, ale caror celule periferice
(odontoblaste) dau dentina si pulpa dintelui iar epiderma (epitelium), prin
stratul de celule adamantine, secreta smaltul. Baza dintelui este imbracata cu
un strat osos - cimentul - secretat de tesutul conjunctiv, strat care corespunde
placii bazale de la solzul placoid: deci cimentul si dentina sunt de origine
dermica. In pulpa se gasesc vase de sange si nervi.
In ce priveste fixarea dintilor de oase, la pesti, aceasta se realizeaza diferit :
- dentitie pleurodonta- dintii infundati in mucoasa gingiilor fiind
legati de falci prin tesut conjunctiv fibros (rechin, stiuca);
- dentitie acrodonta - dintii se concresc prin baza lor cu oasele
falcilor (cazul cel mai simplu);
- dentitie tecodonta - dintii stau infipti in niste alveole (ex. la
Caracinidae, Sparidae, Bleniidae si Sphyraena).
Inlocuirea dintilor in timpul vietii se poate face de mai multe ori (dentitie
polifiodonta). sau nu se inlocuiesc (monofiodontism), uzarea lor
compensandu-se printr-o crestere continua (ex. la Chimera si Dipnoi).
Ca forma, dintii pot fi asemanatori (conici si ascutiti - homodentism) sau
diferiti: cei din fata mai lungi si mai ascutiti, iar cei invecinati mai lati
(heterodentism, ex. la Sparidae).
Uneori dintii se contopesc intre ei formand placi masticatoare (la unii rechini)
sau lame taioase (Diodon) ori se contopesc intr-o formatiune asemanatoare
unui cioc de papagal (ex. Pseudoscarus).

Schema dintelui de peste:
1 - smalt;
2 - dentina;
3 - cavitate pulpara;
4 - ciment.
Este reprezentata printr-o cuta a epiteliului bucal ce se sprijina pe oasele nepereche, bazihial si
bazibranhial. Aceasta parte a aparatului visceral poarta numele de entoglos.
La pesti limba nu are musculatura proprie miscarile ei datorandu-se miscarilor aparatului visceral. Ea
joaca un rol mai mult tactil si ca organ gustativ.
Limba
Faringele (farinxul)
este regiunea de trecere dintre cavitatea bucala si tubul digestiv propriu-zis,
avand planseul format din arcurile branhiale iar plafonul din oasele
neurocraniului ;
are rolul unui conduct prin care circula apa si alimentele ;
in regiunea faringiana se gasesc spinii branhiali (protuberante
cartilaginoase sau osoase ale marginii interne si concave a arcurilor branhiale).
Spinii branhiali formeaza in aceasta regiune o sita (filtru) care separa cavitatea
faringiana de cea branhiala. In timpul patrunderii alimentelor spinii branhiali
se apropie unii de altii, se intrepatrund lasand a treaca spre cavitatea branhiala
apa necesara actului respirator retinand in acelasi timp corpurile solide ce ar
vatama branhiile ca si animalele marunte ce servesc ca hrana.
Numarul si lungimea spinilor branhiali variaza foarte mult in cadrul
pestilor, acestea fiind functie de dimensiunile alimentelor utilizate.
Aspecte de spini branhiali la pesti
planctonofagi si
rapitori: 1 - la Coregonus
lavaretus; 2 - la Coregonus
muksan; 3 - la Stizostondion
lucioperca.
Faringele: comparatie intre vertebratele superioare si
pesti
La nivelul faringelui, pe cel de-al cincilea arc branhial se gasesc dintii faringieni.
Numarul dintilor faringieni este constant in cadrul speciei fiind deci un criteriu taxonomic dintre
cele mai importante.
Formula dintilor faringieni se stabileste astfel: se indica intai dintii din stanga, incepand fie cu
randul intern, fie cu cel extern; dupa care se indica numarul dintilor de pe dreapta, insa in ordinea
inversa prezentarii celor de pe parte stanga, punandu-se intre ei o linioara de separare.
Ex: 6-5, inseamna ca dintii sunt dispusi pe cate un rand, anume 6 pe stanga si 5 pe dreapta
1.3.5-5.3.2 arata ca dintii sunt dispusi pe trei randuri, cate 5 pe randul principal (cel
extern) si cate 3 in randul al II-lea (din mijloc), iar pe randul intern exista unul pe stanga si 2 pe
dreapta.
Forma dintilor faringieni poate fi:
- dinti faringieni ascutiti si incovoiati la varf (tip rapitor). Marginea acestora poate fi:
intreaga (ex. la avat, mreana), usor zimtata (oblet) sau puternic zimtata (sabita, rosioara);
- dinti faringieni prevazuti cu o suprafata masticatoare, care poate fi scurta (la platica)
sau lunga (la scobar);
- si in fine la unele specii dintii faringieni sunt transformati in adevarati molari, fiind latiti
si brazdati (crap).
Forma dintilor faringieni este determinata mai ales de regimul alimentar. Speciile cu dinti faringieni
ascutiti si incovoiati sunt in majoritate carnivore, cele cu dinti prevazuti cu suprafete masticatoare
sunt mai ales ierbivore, iar cele cu dinti molariformi sunt consumatoare de moluste.

Esofagul
Se prezinta ca un tub larg si scurt, totdeauna drept, care conduce hrana din cavitatea faringiana in
stomac (la speciile care au stomac) sau in intestinul mediu (la speciile care nu au stomac).
La nivelul esofagului se deschide (la Physostomi) ductul pneumatic ce vine de la vezica inotatoare.
Stomacul
Tubul digestiv la rechin (A), biban (B) si
hering (C )
-orificiul de comunicare dintre stomac si esofag se numeste cardia
iar orificiul de comunicare dintre stomac si intestin se numeste
pilor.La unele specii aceste orificii sunt prevazute cu inele
musculare care poarta numele de sfinctere.
-la pestii ierbivori o portiune a stomacului este mai dezvoltata
decat in rest constituind un fel de pipota numita organ piloric
(acesta nu contine deloc glande, avand rol exclusiv triturator).
-la unele specii de pesti (ganoizii si unii teleosteeni), exista in
vecinatatea orificiului piloric, la limita dintre stomac si intestinul
mediu, niste formatiuni particulare, numite apendici pilorici sau
cecumi pilorici. Acestia sunt evaginatii tubuloase deschise spre
intestin si inchise spre exterior, de grosime, dispozitie si numar
foarte variabil.
-apare ca o dilatare a tubului digestiv, fiind situat la extremitatea posterioara a esofagului.
-la multe specii este slab indicat sau chiar lipseste complet (ciclostomi, dipnoi, ciprinide, cobitide).
- stomacul prezinta o curbura in forma de V cu doua ramuri: una descendenta ce pleaca de la esofag numita
ramura cardiaca si una ascendenta care merge la intestinul mediu numita ramura pilorica.
b) Intestinul
Intestinul mediu
Se prezinta ca un tub ingust cu un numar variabil de anse, ce
se intinde de la orificiul piloric al stomacului (la speciile care au stomac)
sau urmeaza imediat esofagului (la formele lipsite de stomac) si merge
pana la ultima regiune a tubului digestiv ( la nivelul intestinului posterior,
de care se separa uneori printr-o cuta sau prin valvula spirala).
La rechini, Rajidae si Dipnoi, intestinul posterior se deschide
intr-un cloac mare in care ajung, de asemenea, conductele genitale si cele
urinare .
Dimensiuni maxime ale tubului digestiv sunt atinse la pestii
ierbivori, dimensiuni minime la cei carnivori iar dimensiuni intermediare la
pestii omnivori. La ciprinidele adulte lungimea relativa a tubului digestiv
variaza de la 60% din lungimea corpului la pestele indian Chela bacaila
pana la 1500% la Hypophthalmichthys molitrix. Speciile rapitoare (saau,
biban, etc.) prezinta un raport intre lungimea tubului digestiv si lungimea
corpului in jur de 1/1.
Intestinul posterior (rectum)
-Reprezinta ultima portiune a tubului digetsiv. Epiteliul ce il captuseste este lat si nu formeaza niciodata
valvula spirala.
-La rechini se deschide intr-un cloac mare in care se mai decshid si conductele urinare si cele genitale.
-Poate prezenta un diverticul orb asemanator apendicelui la om.
-Se deschide la exterior prin orificiul anal care poate fi plasat in orice punct inainte de inotatoarea anala.
Stuctura histologica a tubului digestiv
Intregul tub digestiv este constituit din tunici
suprapuse care in ansamblul lor alcatuiesc peretele organelor
cavitare.De la interior catre exterior, aceste tunici sunt:
- Mucoasa este reprezentata de un epiteliu care dupa
regiunea ce o acopera poate fi stratificat sau unistratificat, cu
celule pavimentoase sau cilindrice.
- Submucoasa este constituita dintr-un tesut conjunctiv, lax
care permite mucoasei sa alunece pe musculatura
subdiacenta.
- Musculoasa este formata fie din fibre netede in cea mai
mare parte a tubului digestiv, fie din fibre striate catre
extremitatea acestui tub.
Tunica externa este reprezentata de seroasa ( membrana
provenita din peritoneu) in regiunea abdominala a tubului
digestive (in cavitatea bucala si faringiana aceasta tunica
lipseste). Suprafata mucoasei intestinale este mult cutanata
alcatuind un desen buclos foarte complicat marindu-se astfel
foarte mult suprafata de digestie si de absorbtie.
La pestii inferiori (ex. la Cyclostomi, Selacieni si
chiar la Sturioni), mucoasa intestinala formeaza o cuta ce
merge urmand o spirala in lungul peretelui care poarta
numele de valvula spirala.
Apendicii pilorici ca structura histologica, seamana cu
intestinul, fiind lipsiti de glande pluricelulare. Prezenta lor
determina o marire a suprafetei de absorbtie.
Valvula spirala intr-un intestin
de rechin.


Activitatile motrice ale tubului digestiv
Deplasarea alimentelor de-a lungul tubului digestiv se datoreaza miscarilor pe care
acesta le efectueaza si care sunt de trei feluri:
Miscarile peristaltice sunt contractiile si relaxarile tubului digestiv datorita
activitatii muschilor netezi ce intra in alcatuirea lui.Miscarile peristaltice rezulta din contractia
fibrelor circulare si contractia celor longitudinale in zona imediat vecina in sens posterior.
Miscarile pendulare (laterale) sunt deplasarile in intregime sau ale unor zone mai
mult sau mai putin intinse (a unor anse) la dreapta sau la stanga, prin care alimentele sunt
amestecate cu sucurile digestive.
Miscarile de tonus muscular sunt contractari inelare ale peretelui intestinal si
care raman stationare. Prin aceste miscari se realizeaza o fragmentare a bolului alimentar
realizandu-se in acelasi timp si o amestecare a chilului alimentar cu enzimele digestive.
Mecanismul de formare al undei peristaltice:
1 - fibre musculare circulare; 2 - fibre
musculare longitudinale; 3 - bolul alimentar.
Mecanismul aparitiei miscarilor de
tonus muscular
Glandele anexe ale tubului digestiv
Ficatul
Este o glanda voluminoasa situata in urma centurii scapulare si in vecinatatea tubului digestiv.
Poate fi simplu sau lobat (alcatuit din doi , trei lobi).
Culoarea este rosie bruna iar la speciile la care serveste pentru depunerea grasimilor culoarea
este galbena.
Structura: fiecare lob este alcatuit din mai multi lobuli de forma piramidala a caror baza este
situata catre suprafata lobului iar varful catre profunzime.
La exterior este inconjurat de o membrana provenita din peritoneu sub care se gaseste o
invelitoare de natura conjunctiva ce trimite in interiorul ficatului pereti ce il sepasra in lobi si
lobuli.
In fiecare lobul se gaseste o retea de reticulina ce constitue scheletul de sustinere a celulelor
hepatice (parenchimul hepatic).
Sangele venos este adus la ficat prin vena porthepatica care intre lobuli se ramifica in vene
interlobulare iar in interiorul lobulului formeaza o retea de capilare radiare si anastomozate care
converg catre centrul lobulului intr-o vena centrala numita vena centrolobulara. Venele centro-
lobulare ale tuturor lobulilor se unesc formand vena suprahepatica ce iese din ficat prin acelasi
loc prin care intra si vena porthepatica si care poarta numele de hil.
Intre ochiurile retelei de capilare venoase se gasesc celulele hepatice sub forma de cordoane
anastomozate care se numesc cordoanele lui Remak.
Printre celulele hepatice se gasesc canaliculele biliare ce colecteaza bila . In interiorul lobulilor
acestea se numesc canalicule intralobulare iar in afara lor se unesc formand canaliculele interlobulare
care , la randul lor converg in canalul hepatic ce paraseste ficatul prin hil si se uneste cu canalul cistic.
Dupa unirea canalului cistic cu canalul hepatic se formeaza canalul coledoc, prin care fierea din ficat
este drenata catre intestin, acolo unde intervine in procesul digestiei.
Schema structurii ficatului (A) si a unui lobul hepatic (B) la pesti:
1 - lobul hepatic; 2 - canalicule biliare intralobulare; 3 - cap. venoase intralobulare; 4 -
canalicule biliare interlobulare; 5 - vene intralobulare; 6 - vene centrolobulare; 7 - canal biliar
hepatic; 8 - canal cistic; 9 - vezica biliara; 10 - canal coledoc; 11 - vena suprahepatica; 12 - vena
porthepatica; 13 - intestin; 14 - hil; vr - vena centrolobulara; cr - cordon Remak.
Functiile ficatului

1) secreta bila (fierea) care ajunge prin canalul hepatic fie direct in tubul digestiv, fie se poate
colecta in vezica biliara. Ajunsa in tubul digestiv, bila ajuta in procesul de digestie prin
emulsionarea grasimilor, usurand activitatea lipazei pancreatice.
2) are functie antitoxica retine o serie de toxine absorbite in intestin, ajunse in ficat prin
circulatia sangvina.
3) are functie glicogenetica retine excesul de hidrocarbonati din sange la nivelul celulelor
hepatice.
4) are functie lipopexica - depoziteaza excesul de lipide din sange, cand pestele se hraneste
cu alimente bogate in grasimi. Unele specii de pesti au ficatul foarte gras din care cauza este
utilizat pentru extragerea unturii de peste bogata in vitamine (ex. ficatul de cod).
5) are functie proteidopexica- fixeaza diverse proteine in celula hepatica si care poate fi
observata la microscop sub aspectul aparitiei a numerosi graunti proteici in citoplasma
celulei.
6) are functie coloidopexica - fixeaza excesul de substante coloidale care nu sunt utile
organismului si care au patruns si se gasesc in sange.
7) are functie uropoetica - intervine in formarea ureei.
Pancreasul
Pancreasul se gaseste la putine specii de pesti ca un organ compact (Dipnoi). De obicei el este
difuz, fiind constituit din masive glandulare imprastiate in masa ficatului, in splina, intre curburile
tubului digestiv (stomac sau intestin) sau in lungul vaselor sanguine pe care le inveleste ca un
manson si cu care patrund in interiorul ficatului.
Pancreasul exocrin care secreta enzime este independent si separat de pancreasul endocrin
(insulele Langerhans) care secreta hormonul denumit insulina.
Pancreasul exocrin este divizat in lobuli in care se gasesc acinii glandulari (infundaturi de sac),
alcatuiti din celule excretoare, unele dispuse la periferia acinilor numite celule seroase, iar altele
dispuse in centrul acinilor numite celule centroacinoase.
Produsele acinilor sunt colectate prin intermediul unor canale de legatura intr-un canal colector
comun, prin care produsul de secretie este deversat in lumenul tubului digestiv in apropiere de
canalul coledoc.
Pancreasul endocrin este alcatuit din asa numitele insule Langerhans. Aceste formatiuni sunt
constituite din aglomerari de celule dispuse in cordoane anastomozate, in ochiurile careia se
gaseste o bogata retea de capilare sangvine si tesut conjunctiv.

Vezica gazoasa
Provine din evaginarea peretului dorsal al stomacului avand
sau nu legaturi cu tubul digestiv.
Pestii la care exista legatura intre vezica si tubul digestiv poarta
numele de Physostomi iar cei care nu au aceasta legatura se
numesc Physoclisti.
Este situata dorsal fata de tubul digestiv, foarte rar ventral.
Plasarea vezicii are un anumit raport fata de centrul de
greutate al corpului. Cand centrul de greutate cade sub vezica
(ex. lin, biban, etc.), pestele se mentine usor in pozitie normala
(decubit ventral) iar cand centrul de greutate este situat
deasupra vezicii, decubitul ventral este asigurat printr-un efort
constant al inotatoarelor.
Poate fi unica (pastrav), formata din doua compartimente
(Cyprinidae) sau din 3 compartimente (ex. Cordea). Uneori este
foarte lunga (Clupeidae), alteori este scurta si lata (Lepidosteus,
Amia) sau poate forma mai multe prelungiri (hering, cod). Ea se
mai poate prezenta ca o capsula cu peretii osificati (tiparul).
Legatura dintre vezica gazoasa si tubul digestiv se face prin
ductul pneumatic.Acesta se poate deschide in esofag, in stomac
(sturionii) sau in cecumul stomacal (unele Clupeidae).
Diferite tipuri de legaturi intre vezica
gazoasa si tubul digestiv la pestii
Physostomi: a) Acipenser,b) Lepisosteus,
c) Erythrinus, d) Neoceratodus, e)
Polypterus, f) Protopterus
Diferite tipuri de vezici gazoase:
A - la Acipenser; B - la Belone; C - la Cyprinus; D - la
Trigla; E - la Otolithus; F - la Pogonias.
Functiile vezicii gazoase
1) Functia de secretie si resorbtie gazoasa
2) Functia respiratorie
3) ) Functia hidrostatica si de echilibru
4) ) Funtia senzoriala.
5) ) Functia barometrica
6) Funtia de cutie de rezonanta.