Feminismul s-a cristalizat in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea dar a cunoscut o larga

raspandire in secolul trecut, fiind generat de cauze de ordin intelectual, moral si economic, de
efectele iluminismului si ale Revolutiei franceze, de expansiunea capitalismului pe plan universal.
Debutul sau a coincis cu epoca revolutiei democratice si a reformelor politice in cateva din cele mai
dezvoltate tari europene Franta si Anglia. Ca miscare internationala, feminismul in expresia sa
sintetica si globala ambitiona la un tel mai general, propunandu-si sa contribuie la "progresul
civilizatiei si fericirea umanitatii", sa lucreze pentru binele general si nu doar al femeii, a fost
considerat "unica forma de progres social pe care istoria n-a inregistrat-o". Miscarea femeilor a
inceput asadar prin a milita nu numai pentru apararea drepturilor femeilor, ci si a altor grupuri
oprimate. Conceptul de feminism vehiculat in epoca a cunoscut diferite interpretari concretizanduse, in esenta, in emanciparea femeilor sub aspect intelectual, moral, economic, social, politic sau
institutional, care sa duca la egalitatea cu barbatul in scoala, familie, in viata civila si sociala.
Diferitele ipostaze ale feminismului afirmate n timp se includ si se presupun reciproc. Astfel, uneori
se pornea de la necesitatea reglementarii prin lege a egalitatii in cadrul familiei, premisa pentru
egalitatea in viata civila si cea sociala. Ca urmare, feminismul este o miscare in acelasi timp sociala
si politica, dar nu-i pot fi refuzate nici valentele culturale. In ipostaza sa culturalizanta, feminismul
presupunea emanciparea intelectuala a femeii, ridicarea nivelului de educatie si instructie, accesul la
stiinta, la invatamant, arta si cultura in proportie egala cu barbatii. Din aceasta perspectiva
feminismul a fost definit ca "nazuinta a femeilor culte din lumea intreaga catre o viata noua in
favoarea sexului lor si in totala egalitate cu viata publica a barbatilor". Modul in care problematica sa
a fost pusa - in opozitie cu interesul barbatilor - a impietat asupra evolutiei miscarii. Ca problema
sociala insa, nu comporta doar "recunoasterea drepturilor femeii, sustinuta de femei culte dar si
nevoile femeilor din popor". Aspectul politic al problemei implica participarea femeii la viaa de
conducere. Excluderea ei din viata publica, echivalenta cu excluderea unei jumatati a natiunii, devine
o imposibilitate:"...intrarea femeii in viata de conducere a statului apare ca ceva firesc. Lupta
femeilor pentru realizarea acestui drept - feminismul - inceteaza a mai fi privita ca o gluma
intelectuala sau ca o insurectie". Aceasta implica acordarea dreptului de vot femeilor, cerinta care a
devenit suportul miscarii feministe engleze. Unii au riscat ridicolul, ramanand alaturi de femei. In
Anglia, William Thompson a lansat un Apel catre o jumatate a rasei umane, iar John Stuart Mill a
criticat Inrobirea femeilor, la fel ca si Friedrich Engels in Originea familiei, a proprietatii private si
statului.

In acceptiunea sa moderna, feminismul apartine secolului in care spiritul asocierii si ideea de

solidaritate au triumfat. pretutindeni in Europa, miscarea feminista a debutat in prima jumatate a
secolului al XIX-lea. S-a transformat si a devenit mai bine organizata, evoluand spre asociationismul
de tip modern fundamentat pe criterii social-profesionale sau nationale spre a doua jumatate a
secolului trecut.
Revolutia din 1848 reactiveaza miscarea feminista si sub aspectul organizarii sale. Daca la
inceput, femeile isi fac cunoscuta cauza prin intermediul cluburilor revolutionare - Club Lyonnais,
Club de lemancipation des Peuples - treptat isi constituie propriile asociatii, a caror denumiri le
exprima interesele: Club de lemancipation des femmes sau Le Club des femmes. Integrandu-se
acestora, ziarul "La voix des Femmes" functioneaza ca un loc de intrunire si intrajutorare, publica
situatia grea a femeilor in industrie si inegalitatea salariala la care sunt supuse si le sustine
revendicarile. In consecinta, urmarindu-se imbunatatirea situatiei lor economice, s-au organizat
ateliere pentru femei, dar si ateliere municipale, care isi propuneau sa preintampine somajul feminin.
Este cert ca organizarea miscarii feministe si presa feminista au fost doi factori care s-au influentat
reciproc, determinand dinamizarea mentalitatilor si o relativa democratizare a societatii.
In Anglia problema emanciparii intelectuale, civile si politice a femei a fost mereu prezenta.
Specificitatea miscrii feministe este data de statutul privilegiat al femeii engleze, singura care inca
sub regimul feudal beneficia de drepturi civile. Fenomenul a cunoscut insa o involutie, astfel ca, spre
jumatatea secolului al XIX-lea femeile au pierdut drepturile politice - fiind excluse din randurile
electorilor - si cele municipale. Urmare a situatiei existente, femeile engleze au luptat de-a lungul
secolului al XIX-lea pentru redobandirea drepturilor pierdute. Intre acestea, dreptul la vot a devenit
revendicarea principala. Din a doua jumatate a secolului al XIX-lea femeile se organizeaza intr-o
serie de societati cu caracter politic: Societatea pentru votul femeilor, London national Society for
Women Suffrage, cu 46 de filiale n provincie, Primrose League, Women s liberal Federation si
Womens franchise League of Great-Britain and Ireland. Riguror organizata la nivel national,
miscarea feminista engleza adera la sfarsitul secolului al XIX-lea la Consiliul International al
femeilor. In aceeasi masura in care s-a validat in domeniul invatamantului. Societatile pentru
invatamant superior al femeilor au creat si in Anglia miscarea feminista in domeniul instructiei. Spre
deosebire de majoritatea tarilor europene, unde miscarea feminista a fost sustinuta mai mult sau mai
putin de institutii laice sau ecleziastice, in Anglia rolul preponderent revine initiativei private.
Specifica feminismului englez este si tenacitatea dusa in lupta pentru a determina participarea
femeilor la viata politica si la instructie, pentru acordarea drepturilor de care au fost private.
Miscarea propriu-zis feminista germana s-a dezvoltat mai tarziu, la mijlocul secolului al XIX-lea
cand revolutia de la 1848 a impus un spirit nou fata de instructie in general, la care a apelat si
ideologia feminista. Un prim program al miscarii feministe germane a fost dezvoltat la 1847 in
cartea lui Robert Blum Vorwartz, care dezvolta ideea necesitatii acordarii drepturilor politice pentru
femei. Astfel, participarea la viata statului nu este considerata un drept ci o obligatie a femeii. In
egala masura, feminismul german si-a incorporat si problematica educatiei, pledand pentru
necesitatea accentuarii spiritului national. Asadar, idealul de la care trebuia sa porneasca educatia
femeii era unui social si national. La baza organizarii feministe au prezidat insa necesitati de ordin
economic, ideea ca numai organizarea muncii poate asigura o situatie mai buna femeii muncitoare.
In sustinerea revendicarilor specifice un rol important a revenit presei feministe, in primul rand
ziarul Frauen Zeitung editat de Louise Otto, care a prefatat organizarea propriu-zisa a miscarii. Drept
urmare, la 1865 s-a organizat "Asociatia generala a femeilor germane" cea mai veche organizatie
feminista. Odata cu 1880, miscarea feminista germana intra intr-o noua faza, in care accentul cade pe
instructie si educatie, pe culturalizarea femeilor. Instructia a fost pusa tot in sprijinul emanciparii,

intrucat se revendica cerinta ca femeile sa se cultive pentru ele insele, sa devina personalitati de sine
statatoare pentru a realiza educatia, misiunea lor culturala. In realizarea acestui scop, s-a urmarit o
mai mare participare la invatamantul stiintific in ciclul mediu si superior al scolilor inalte de fete si
necesitatea ca pregatirea profesionala sa fie sustinuta de stat. Activitatea desfasurata pe acest teren a
avut rezultate mai fertile decat pe cel al emanciparii politice. Astfel, in 1893 la Karlshruhe s-a
infiintat primul gimnaziu pentru fete, iar la inceput de secol XX la Universitatea din Heidelberg au
fost primite primele fete. Independent de aceasta miscare laica, feminismul s-a manifestat in
Germania si in cadrul vietii confesionale prin organizarea unor asociatii asemanatoare. Pe teren
confesional, miscarea feminista s-a dezvoltat pe cele doua planuri: protestant i catolic, bazandu-se
pe o reinterpretare a traditiei crestine. Scopurile urmarite au fost identice cu ale miscarii laicepolitice si sociale privite insa dintr-un alt spirit. Aidoma miscarii feministe sau engleze, miscarea
feminista germana adera, prin organizatiile sale (Liga asociatiilor femeilor evanghelice) la
organizatia internationala Liga Internationala a femeilor cu sediul la Londra. In 1910 dieta din
Wurtemburg a acordat femeilor dreptul de vot si eligibilitatea in Camera de Agricultura. Cu toata
insistenta cu care se revendica dreptul de vot in secolul al XX-lea, caracteristic feminismului german
este pledoaria pentru instructie, accesul la diferite meserii si mai ales necesitatea ca femeile sa se
cultive pentru ele insele in vederea cresterii gradului de educatie.
In centrul Europei miscarea feminista debuteaza mai tarziu, abia spre jumatatea secolului al
XIX-lea. Exceptie face Ungaria, tara in care existenta unei problematici feministe a fost potentata de
influenta ideologiei Revolutiei franceze. Existenta ei se manifesta inca din 1790, de cand dateaza trei
documente in care se revendica participarea la viata publica si la instructie. In aceste documente sunt
sintetizate pentru prima oara principiile de baza ale miscarii feministe maghiare. Din cadrul miscarii
se detaseaza cateva militante ale feminismului maghiar. Intre ele Mate Janosne dezvolta o pledoarie
in favoarea sexului sau, bazata pe ideea dreptului natural. De aici s-a dezvoltat ideea femeii - om
care este o individualitate, o personalitate.
In Polonia feminismul s-a manifestat mult mai tarziu (sfarsitul secolului XIX) si nu atat de
puternic. In istoriografia miscarii feministe internationale s-a ncercat o etapizare a miscarii
feministe din Polonia, dupa criteriul scopului urmarit, fara a-i stabili durata de timp. Dintr-o
asemenea perspectiva, o prima etapa a vizat ridicarea femeilor din clasele superioare in spiritul
natiunii si dupa aspiratiile ei proprii. O a doua insurectie in scopul emanciparii sociale, iar ultima
revendicari economice.
In rasaritul Europei, miscarea feminista nu a intalnit un teren atat de fertil. In Rusia, spre
exemplu, nu poate fi vorba de o miscare propriu-zisa, organizata. Singura asociatie cunoscuta a fost
Societatea femeilor din Petersburg, a carei activitate s-a limitat la stimularea curajului si a
devotamentului la femei. Organizatiile feministe, parcurgand drumul spre autonomie s-au aflat la
inceput sub patronajul vreunei organizatii politice sau religioase. In majoritatea tarilor si-au atras
simpatizanti din randul ganditorilor vremii. Politizarea miscarii feministe la scara internationala este
si consecinta impactului acesteia cu miscarea socialista, ce si-a incorporat problematica feminista,
accentuandu-i semnificatia sociala si politica. Una din directiile propagandei socialiste viza tocmai
aceasta categorie, antrenand deseori militantismul feminist in lupta pentru revendicari socialeconomice si politice generale.
Secolul al XIX-lea a avut de inlaturat o mentalitate bine construita prin chiar sistemul
educational, care legifera superioritatea masculina, eliminand posibilitatea fetelor de a frecventa
cursurile liceale sau universitare. Educatia primita in familie dar si in scoala, departe de a corecta
acest sistem, a consolidat bazele unei instructii inegale, bazate pe sex. In consecinta, femeilor le erau

rezervate locurile de munca considerate inferioare din spitale, sectorul social, in vreme ce barbatii,
beneficiind de instructia necesara, deveneau preoti sau functionari civili.
Revolutia industriala accentuand diferentele dintre femeia de la sat si cea de la oras, dar mai
ales dintre lumea feminina in ansamblul ei si cea masculina, a determinat modificarea statutului
social al femeii. In aceeasi mssura in care a determinat accesul femeilor spre noi profesiuni,
industrializarea a dus si la cresterea numarului femeilor casnice.
Un argument in acest sens este oferit de faptul ca forta de munca functionareasca a inceput sa se
feminizeze, chiar daca ii erau rezervate doar munci de executie. "Elitei" masculine, care forma varful
piramidei serviciului civil ii reveneau atributii ce tineau de munca intelectuala, de "comanda". In
consecinta acestei stari de lucruri, pana in perioada interbelica, cand a crescut numarul femeilor care
au intrat in administratie, nu a existat nici o femeie care sa-si exercite autoritatea asupra unui barbat.
Chiar daca performantele muncii femeilor au fost apreciate si a crescut numarul celor admise in
serviciul civil, ele erau angajate doar pe un interval limitat de timp. Asa s-a ajuns ca revendicarile
social-economice ale miscarii feministe din aceasta perioada sa solicite egalitatea in toate aspectele
muncii lor, respectiv aceleasi conditii de angajare, promovare si transfer, dar si aceeasi salarizare.
La sfarsitul secolului trecut, prin constituirea scolilor pentru fete s-a facut primul pas in
stabilirea unui proiect profesional feminist. S-a vorbit chiar de meserii rezervate femeilor: in
sistemul postal, in serviciul civil, scoli si spitale. Cu deosebire ca profesii tipic feministe s-au
considerat a fi profesoarele si asistentele sociale. Vazute ca o prelungire a muncii domestice, ele
imbinau muncile casnice (ingrijirea si educatia) si idealurile feministe, oferind femeilor posibilitatea
de a aspira la o cariera profesionala. Pornind de la aceste profesiuni s-au creat doua "grupuri de
feminitati": primul, reprezentat de asistente, mai putin receptive la ideea emanciparii, data fiind
provenienta lor (majoritatea erau din mediul rural) dar si faptul ca era o activitate exclusiv feminina.
Cel de-al doilea grup, al profesoarelor, a castigat tot mai mult teren intr-o lume care fusese rezervata
barbatilor. Ajungand sa domine scolile primare, ele au fost familiarizate cu gandirea mondena,
urbana si mult mai receptive la ideile emanciparii.
Sub aspect individualist, unitatea de baza a societatii este considerata femeia (copilul), iar
revendicarea majora este de natura economica. Aspectul relational considera cuplul unitatea de baza
si porneste de la rolul femeii, subliniind necesitatea de a-i acorda drepturi conforme cu
particularitatile impuse de "diviziunea sexuala a muncii" si de conceptele de familie, cuplu, mamacopil.
Secolul XX a inregistrat mai multe variatii sau variatiuni ale conceptiilor feministe, adeseori in
combinatie cu alte ideologii, ca socialismul sau anarhismul. Reprezentantele feminismului socialist,
de exemplu, afirmau ca femeile pot fi libere pana cand capitalismul nu va fi inlocuit cu socialismul.
Feminismul anarhic sustinea ca femeile vor fi opresate atata timp cat va exista statul.
Am putea spune ca protectia care functioneaza real este cea asigurata barbatilor de catre femei
prin multitudinea de strategii de supravietuire pe care acestea le produc in imprejurari oricat de
vitrege.Lor le revine managementul domestic, administrarea resurselor in general sarace, munca
fizica istovitoare cu unelte gospodaresti preponderent manuale.Aceasta calitate li se recunoaste prin
sintagma impersonala femeile sant mai muncite si se premiaza cu reducerea varstei de
pensionare cu trei ani in raport cu cea a barbatilor. Participarea lor la activitatea productiva,
reproductiva si comunitara nu le lasa timp pentru dezvoltarea altor capacitati.Pentru cele mai multe
femei functioneaza realitatea unui slogan de strista amintire liberatea inseamna munca. Fiind
protectoare ale familiei, femeile creeaza si un efect mai putin intentionat: cel al infantilizarii
barbatilor in raport cu viata cotidiana. Ei depind excesiv de femei si tind spre neautorare. Dincolo de
ochelarii de cal ai metaforelor utilizate de misogini- sexul slab- femeile dovedesc multa rezistenta

si abilitate, doar ca aceasta se consuma in sensul strategiilor de supravietuire si nu al celor de

dezvoltare si autoafirmare.
Uniunea internationala a femeilor cu sediul la Londra, reunind principalele miscari feministe
nationale reflecta gradul de maturizare la care a ajuns miscarea, dar si cresterea ca pondere si
insemnatate a miscarilor nationale in viata interna a statelor respective. De la afirmarea dreptului
femeii la libertate, rostit de revolutia democratica universala la organizarea ei internationala,
miscarea feminista a parcurs o lunga si complexa evolutie, sub semnul progresului general in plan
doctrinar si organizatoric, depasind granise nationale, convingeri politice, origini sociale, confesiune
sau nivel de instructie si educatie, devenind una din principalele forte ale opiniei publice
internationale.

Bibliografie: