Alexandr Soljenitan: OMUL-FLUVIU, CU O INIMA MARE CAT

RUSIA. MECANISMUL GULAGULUI (I)

Alexandr Soljenitin in 1962

Incepem astazi un sir de marturii si extrase dedicate lui Alexandr Soljenitin, scriitorul rus care a marcat secolul
XX cel putin la fel de mult ca predecesorul si conationalul sau din sec XIX Feodor Dostoievski. In aceasta
prima parte vom face o scurta recapitulare a marturiei despre Gulagul sovietic si asupra vietii lui Soljenitin.
Materialele urmatoare ne vor arata de ce este Soljenitin atat de actual si atat de necesar atunci cand vrem sa
intelegem natura raului, inclusiv atunci cand ne raportam la sisteme politice totalitare, la mult discutatul rol al
evreilor in revolutia bolsevica si al vestului decrepit si pervertit in avansul omenirii catre Apocalipsa. Vom
intelege mai mult, din aceste marturii, de ce, pe de o parte, Soljenitin este urt de adepii corectitudinii
politice, ai progresismului idolatru fata de Occident, dar, pe de alta parte, nu poate fi inghitit nici de
aceia care vad problema rului in istorie ca o opera exclusiv a sistemelor, elitelor, evreilor, etc. Pe scurt,
vom vedea o conceptie ortodoxa, pur duhovniceasca, pusa la lucru pentru a descurca ghemul veninos al
trecutului i a nelege prvlirea spre abis a prezentului.
*
Ca un fluviu imens, mare si lat cat Volga, este marturia data lumii de Alexandr Soljenitin. Omul-martor, vocea
care striga in pustiu, Soljenitin este un semn spre aducere aminte si spre trezvie, un semn care vine de undeva
din adancurile nestiute ale unei Lumi Vechi disparute, trecuta fiind prin masina de tocat a Gulagurilor in

marea operatie de desertificare a lumii de catre regimurile comuniste dar si a Gulagurilor spirituale ale lumii
vestice.
Arestat doar pentru ca isi permisese cateva comentarii ironice cu
privire la tactica militara a lui Stalin, corespondand cu un prieten pe
cand era ofiter in Armata Rosie, Soljenitin, tanar cu ferme
convingeri leniniste si produs standard al educatiei comuniste,
face cunostinta cu imensul continent al celor zdrobiti de fiara
apocaliptica si cu mecanismele represiunii bolsevice, de la
arestare la ancheta, de la viata in lagar si in exil.
Aici are loc convertirea lui si tot aici marea sa cainta. O cainta care
ii da si sensul vietii, acela de a da marturie pentru tot ceea ce a
vazut, pentru fiecare victima intalnita in cale si a carei poveste,
altfel, ar fi fost ingropata si nestiuta de nimeni:

Al. Soljenitin, tanar ofiter (1944)

Iat ns c destinul m-a aruncat i pe mine pe urmele acestor prizonieri, am mers mpreun cu ei de la serviciul
de contrainformaii al armatei la cel al frontului, acolo am ascultat primele lor povestiri, nc neclare pentru
mine, pe urm toate acestea mi-au fost lmurite de Iuri Evtuhovici, iar acum, sub cupolele castelului Butrki de
culoare rou-crmizie, am simit c aceast poveste a celor ctorva milioane de prizonieri rui m
intuiete pentru totdeauna, cum intuiete acul un gndac. Povestea propriei mele intrri la nchisoare mi
s-a prut nensemnat, am uitat s-mi mai jelesc epoleii rupi. Doar ntmplarea a fcut s nu fiu i eu acolo
unde au fost cei de o vrst cu mine. Am neles c datoria mea este s pun i eu umrul sub un col al
poverii lor comune i s o duc pn la ultima pictur de putere, pn voi cdea i m va strivi.
(Arhipelagul Gulag, vol. 1, Ed. Univers, p. 195).
Numai acest simmnt acut al nevoii de ispire, al pocinei care l nrudete n
duh cu Dostoievski, marele martor al Rusiei de secol XIX, i de mrturisire strigat n
faa ntregii lumi a crimelor svrite n numele Revoluiei i a socialismului poate
explica rvna cu care, ani de zile, Soljenin a scrilejit nu pe table de piatr, ci pe
carnea inimii, povestea celor martirizai de regimul sovietic. Nu, nu am scris
metaforic. Arhipelagul Gulag, cartea aceea monumental, de sute de pagini, a fost
scris pe te miri ce, n timp ce Soljenin era n lagr, iar apoi memorat, da, nvat
par coeur:
Cand eram in Gulag cateodata scriam chiar si pe ziduri de piatra. Obisnuiam sa
scriu pe bucati de hartie, apoi memoram continutul si le distrugeam (sursa).
Impresioneaza indeosebi faptul ca Soljenitin se straduieste sa retina cat mai multe nume, cat mai multe cazuri de
oameni ucisi, torturati, siluiti, inchisi, deportati - ca aceste nume sa nu fie uitate si peste aceste omoruri in
masa sa nu se treaca indiferent.
In Arhipelag prea putin ne vorbeste de suferinta proprie, cat de suferinta semenilor sai. Intr-adevar, el este
acela care striga ca 2+2=4 atunci cand samavolniciile se petrec sistematic si toata atmosfera predispune la
tacere si chiar complicitate.

Harta Arhipelagului Gulag

Dar ce este Arhipelagul? In ciuda situarii sale geografice nordice, Arhipelagul Gulag, de fapt, intregul sistem
penitenciar sovietic, este comparat de Soljenitin cu un sistem subteran de canalizare (iata subterana lui
Dostoievski extinsa la nivel general):
n conducte exista o real pulsaie, presiunea era cnd mai mare, cnd mai mic dect cea preconizat, dar
niciodat canalele nchisorilor nu au rmas goale. Sngele, sudoarea, urina, stoarse din noi, glgiau prin ele
permanent. Istoria acestei canalizri este istoria unei ingerri i curgeri nentrerupte, intervalele de cretere
alternau cu cele de descretere, valurile erau cnd mai mari, cnd mai mici, n vreme ce din toate prile curgeau
praie, priae, iroaie din jgheaburile streinilor, precum i picturi separate, adunate una cte una. ()
Valurile de oameni sortiti macelaririi sunt, pe rand, alimentate de fostii ofiteri ai armatei tariste, de fostii
membri ai vechilor partide ne-bolsevice, de clerici, monahi si monahii si de simpli credinciosi, de burghezi si
nobili, intelectuali, studenti, ingineri vechi iar mai tarziu de chiaburi, ingineri noi, ofiteri ai noii armate...
Sistemul de canalizare este, de fapt, principiul de functionare nu doar al aparatului represiv, ci al
regimului insusi iar scopul este distrugerea din temelii a lumii vechi. Ca aceasta distrugere sa fie eficienta
trebuie, pe cat posibil, sa fie angrenate mase intregi din populatie sa fie facuti, cati mai multi, complici la
aceste crime. Asadar, bolsevismul inventeaza un nou gen de supus complicele.
Valurile curg pe sub pmnt, prin conducte, ele canalizeaz viaa nfloritoare de la suprafa. Tocmai din
acest moment se ntreprinde pasul important spre participarea ntregului popor la aceast canalizare, spre
mprirea general a responsabilitii pentru ea: cei care nc nu s-au prvlit cu trupurile lor n trapele
canalizrii, cei pe care conductele nu i-au azvrlit n Arhipelag, aceia trebuie s umble la suprafa cu
flamuri n mini, s proslveasc tribunalele i s se bucure de actele lor de represiune. (Aceasta e din
spirit de prevedere! Vor trece decenii, istoria se va trezi din somnu-i adnc, dar anchetatorii, judectorii i
procurorii nu se vor dovedi mai vinovai dect noi toi la un loc, dragi conceteni! Cci de aceea purtm
podoaba respectabil a prului crunt, pentru c la vremea noastr am votat respectabil pentru.)
() i, astfel, prin uzine i instituii, devansnd verdictul tribunalului, muncitorii i funcionarii voteaz cu
indignare pentru condamnarea la moarte a ticloilor de acuzai. Iar cu prilejul procesului Partidului industrial
vom avea mitinguri populare, demonstraii (la care sunt antrenai i colarii), maruri cadenate ale unor mulimi
de milioane i urlete sub ferestrele tribunalului: La moarte! La moarte! La moarte! n aceast perioad de

cotitur a istoriei noastre au rsunat voci izolate de protest ori abineri. Era nevoie de foarte, foarte mult curaj
pentru ca n acel cor i urlet s spui nu!, incomparabil cu uurina de astzi! (Nici astzi ns nu sunt
prea muli cei care obiecteaz.)
Conditia pentru ca acest sistem sa supravietuiasca este mentinerea unei terori constante, perpetue.
Oricine putea fi terorist, sabotor, dusman al poporului. Pentru ca teroarea sa fie generalizata, trebuia ca legea
ceea ce da stabilitate, preidictibilitate, acea siguranta a omului ca sabia pedepseste raul si pazeste binele,
un principiu care arata de ce si mai ales CAND stapanirile sunt de la Dumnezeu, trebuia asadar ca legea
sa fie transformata in fara-de-lege, prin relativizare, obscurizare, sa fie golita de sens si pusa la dispozitia
absoluta si arbitrara a Puterii. (adica autoritatea ce detine monopolul violentei legitime) Astfel, tribunalul si
judecata devin instrumente ale unei crime in masa:
Vinski () a reamintit ca omenirea nu va putea niciodata sa stabileasca adevarul absolut, ci doar pe
cel relativ. Si de aici, el a facutun pas pe care juristii n-au indraznit sa il faca timp de doua mii de ani: ca, prin
urmare, nici adevarul stabilit de ancheta si de tribunal nu poate fi absolut, ci doar relativ. () De aici
decurge concluzia cea mai practica: incercarea de a cauta probe absolute (probele sunt todeauna relative) ,
martori absolut convingatori )ei pot spune lucruri contradictorii) ar fi o pierdere zadarnica de timp. Cat
despre dovezile vinovatiei, relative si aproximative, anchetatorul le poate gasi si fara probe, si fara martori, fara
sa iasa din cabinetul sau, sprijinindu-se nu doar pe inteligenta sa, ci si pe simptul sau partinic, pe fortele lui
morale (adica pe superioritatea omului care a dormit si a mancat bine, si nu a fost maltratat de nimeni) si pe
caracterul sau (adica vointa de a-si manifesta cruzimea!
Sigur ca lucrurile puteau sta si mai rau: teribile troie cekiste (comisie formata din trei lideri Ceka) puteau
da, pe banda rulanta, condamnari la moarte executate imediat. Si din momentul in care Stalin a inceput sa
devoreze propriul partid si aparat de stat bolsevic prin extinderea ubicua a terorii, procesele s-au transformat si
in puneri in scena de o perversitate morala neintrecuta - victimele spovedindu-si o vinovatie falsa si
cerand, ele insele, pedeapsa capitala). Dar sa citim pe insusi Lenin punand in aplicare principiul terorii
revolutionare:
Tovare Kurski! ca o completare la discuia noastr v trimit ciorna
unui paragraf suplimentar al Codului Penal Sper c ideea principal
este clar, cu toate neajunsurile ciornei: s se evidenieze n mod deschis
teza principal i just din punct de vedere politic (i nu numai n sens
juridic ngust), care motiveaz esena si justificarea terorii, necesitatea i
limitele ei. Tribunalul nu trebuie s elimine teroarea; a promite acest
lucru ar fi o autoamgire, sau amgire, ea trebuie argumentat i
legiferat n principiu, clar, firesc i fr nflorituri. Formularea
trebuie s fie ct mai larg cu putin, fiindc numai simul
revoluionar al dreptii i contiina revoluionar vor hotr condiiile
de aplicare, mai mult sau mai puin larg, n practic.
Cu salutri comuniste, Lenin

Ancheta
Intr-o astfel de societate revolutionara, totul este permis, pentru a ne aduce aminte de cuvantul lui Dostoievski.
Si nu numai atat, caci scriitorul din sec. XIX nu a reusit sa atinga cu mintea grozaviile sec. XX, nu doar ca totul
este permis, ci chiar ca toate ticalosiile sunt obligatorii pentru faurirea
viitorului luminos si pentru zdrobirea dusmanului de clasa.
In cuvintele lui Soljenitin:
Dac intelectualilor cehovieni, care se strduiau mereu s ghiceasc ce
va fi peste douzeci-treizeci-patruzeci de ani, li s-ar fi rspuns c peste
patruzeci de ani, n Rusia, ancheta penal se va face cu ajutorul torturii,
c deinuilor li se va strnge craniul ntr-un inel de fier, c unii vor fi
introdui n bi umplute cu acid, c vor fi legai goi i torturai cu
furnici, plonie, li se va vr n orificiul anal vergeaua de arm
nroit pe primus (marcare secret), le vor fi strivite, ncet, cu
talpa cizmei, organele genitale, iar ca o form foarte uoara vor fi
torturai cu nesomn i cu sete i vor fi btui pn ce vor fi
transformai ntr-o mas de carne nsngerat - nici una dintre piesele
lui Cehov n-ar fi ajuns la final, cci toate personajele ar fi fugit la casa
de nebuni.
i nu numai eroii lui Cehov. ns care rus normal de la nceputul secolului, inclusiv oricare membru al RSDRP,
ar fi putut crede, ar fi putut ndura o asemenea calomnie la adresa viitorului luminos? Ceea ce se mai potrivea
cu epoca lui Alexei Mihailovici, ceea ce pe vremea lui Petru I prea deja barbarie, ceea ce n perioada lui Biron
putea fi aplicat la vreo 10-20 de oameni, ceea ce devenise absolut imposibil ncepnd din vremea Ecaterinei,
toate acestea, n miezul marelui secol al douzecilea, ntr-o societate conceput dup principiul socialist,
cnd zburau deja avioanele, apruse cinematograful vorbitor i radioul, n-au fost svrite de un singur
scelerat, nici ntr-un loc ascuns, ci de zeci de mii de oameni-fiar, special instruii, asupra milioanelor de
victime fr aprare.
Evident, intrarea in ancheta se face pe baze pur discretionare:
Dar Organele nu au tiut niciodat ce este o cercetare, o informare prealabil! Listele trimise de sus, ori prima
bnuial, denunul unui colaborator secret sau chiar un denuntor anonim atrgeau dup sine arestarea
i apoi acuzarea inevitabil. Timpul destinat anchetei nu era folosit pentru descurcarea delictului, ci, n
nouzeci i cinci la sut din cazuri, pentru a-l obosi, a-l extenua, a-l vlgui pe cel anchetat i a-l aduce n
stare s doreasc s fie tiat cu toporul, numai s se termine mai repede.
Scopul anchetei era sa obtina de la cel intrat in vizor cedarea launtrica, asumarea unei vini inexistente:
Astfel, dezvoltndu-se n spiral, concluziile jurisprudenei noastre naintate s-au ntors la concepiile preantice
i medievale. i precum clii medievali, anchetatorii, procurorii i judectorii notri au convenit s vad
dovada principal a vinoviei n recunoterea ei de ctre inculpat. Totui naivul Ev Mediu, ca s smulg

mrturisirea dorit, recurgea la metode dramatice, spectaculoase: scaunul de tortur, roata, grtarul cu crbuni
aprini, tragerea n eap etc. n secolul al douzecilea ns, folosind i medicina avansat, i experiena
penitenciar considerabil (cineva a susinut foarte serios o tez de doctorat pe aceast tem), au socotit c o
asemenea concentrare de mijloace stranice este inutil, folosirea lor masiv ar fi greoaie, n afar de aceasta
i, n afar de aceasta, mai exist probabil o circumstan: ca ntotdeauna,
Stalin nu rostea ultimul cuvnt, subordonaii trebuiau s-l ghiceasc
singuri, iar el i rezerva portia de scpare a acalului, ca s se retrag i
s scrie Beie de pe urma succesului. Schingiuirea planificat a milioane
de oameni se ntreprindea totui pentru prima oar n istoria omenirii,
i Stalin, n pofida puterii sale nemrginite, nu putea fi absolut sigur de
succes. Efectuat pe un material vast, experiena putea s decurg altfel
dect pe unul de mai mici proporii, n toate cazurile, Stalin trebuia s
rmn imaculat, de o puritate angelic.
Iat de ce, poate, nu exista o list cu torturi i batjocuri tiprit, care s fie
nmnat anchetatorilor. Se cerea pur i simplu ca fiecare secie de
anchet ntr-un termen dat s livreze tribunalului un anumit numr de
victime care au mrturisit totul. Se vorbea pur i simplu (oral, dar foarte des) c toate msurile i mijloacele
sunt bune, fiind ndreptate spre un scop nalt; c nimeni nu -l va trage la rspundere pe anchetator
pentru moartea unui inculpat; c medicul nchisorii trebuie s se amestece ct mai puin posibil n mersul
anchetei. De bun seam se organizau schimburi de experiene tovreti, nvau de la cei mai buni; i apoi
mai era i cointeresarea material: remuneraie mare pentru orele lucrate noaptea, prime pentru
reducerea termenului anchetei; i apoi mai era i avertismentul c anchetatorii care nu-i duc misiunea la
bun sfrit Dac ns s-ar ntmpla c vreun NKVD regional s nregistreze un eec, atunci i eful lui ar fi
curat n faa lui Stalin: el nu a dat indicaii directe de aplicare a torturii! Dar n acelai timp a asigurat
aplicarea ei! Inelegnd c efii cei mari i iau msuri de precauie, o parte dintre anchetatorii de rnd (dar nu
cei care se delecteaz frenetic) ncercau i ei s nceap cu metode mai blnde, apoi, n caz de nsprire, s evite
pe acelea care las urme prea evidente: un ochi scos, o ureche smuls, ira spinrii rupt i chiar vntile pe
tot corpul.
Mijloacele de frangere a rezistentei sunt enumerate precis
S ncepem cu metodele psihice. Pentru victimele care niciodat nu s-au pregtit pentru suferinele nchisorii,
acestea sunt metode care au o for uria, chiar distrugtoare. Orict de tari i-ar fi convingerile, tot nu-i
va fi uor.
1. S ncepem chiar cu nopile. Din ce pricin, oare, numai noaptea se produce n principal frngerea
sufletelor? Oare de ce nc din primii lor ani de existen Organele au ales noaptea? Pentru c noaptea, smuls
din pat n timpul somnului (chiar dac nc nu este chinuit de insomnie), arestatul nu poate fi echilibrat i
treaz precum n timpul zilei, este mai maleabil.
2. Convingerea n sinceritatea tonului. Este lucrul cel mai simplu. La ce bun jocul de-a oarecele i pisica?
Aflndu-se o vreme printre ceilali acuzai, arestatul a fcut cunotin cu situaia general. i anchetatorul i
vorbete pe un ton domol, amical: i dai singur seama c oricum o s fii condamnat. Dac ns te vei
mpotrivi, aici, n nchisoare, o s-i zdruncini sntatea, o s te prpdeti. Dac te duci n lagr acolo-i

aer, lumin Aa c e mai bine s semnezi de la nceput. Foarte logic. i sunt lucizi cei ce consimt i
semneaz, doar dac Doar dac e vorba numai de ei! ns rareori se ntmpl aa. i lupta este
inevitabil.
O alt variant de convingere este destinat membrilor de partid. Dac n ar sunt neajunsuri i chiar
foamete, dumneata ca bolevic trebuie s hotrti: poi oare s admii
c vinovat de asta este partidul? Ori puterea sovietic? Nu,
desigur! se grbete s rspund directorul Centralei inului. Atunci ai
curajul i ia vina asupra dumitale! i el o ia!
3. Injuria grosolan. Un procedeu simplu, dar asupra oamenilor cu
educaie, cu structuri delicate, rafinai, poate s acioneze excelent.
Cunosc dou cazuri cu preoi, care cedau la cea mai nevinovat
njurtur. Unul dintre ei (Butrki, 1944) era anchetat de o femeie. La
nceput, n celul, nu mai gsea cuvinte pentru a-i luda politeea. Dar
ntr-o zi s-a ntors abtut i mult vreme n-a consimit s repete cu ct
rafinament a nceput ea s njure, punnd picior peste picior. (Regret c
nu pot s reproduc aici una din drguele ei fraze.)
4. Atacul prin contrast psihologic. Schimbri neateptate: tot interogatoriul sau numai o parte a lui s fie
extrem de amabil, s te adresezi inculpatului cu numele mic i cu patronimicul, s fgduieti marea cu sarea.
Apoi, brusc, s arunci cu prespapierul: Canalie! Nou grame de plumb n ceaf! i, ntinznd minile ca
pentru a i le nfige n pr, de parc unghiile s-ar termina cu nite ace, s te apropii de acuzat (procedeul este
foarte bun pentru femei).
Ca variant: se schimb doi anchetatori, unul rupe i sfie, altul este simpatic, aproape cordial. Ori de cte
ori intr n birou, inculpatul tremur: oare pe cine o s vad? i prin contrast vrea s-i mrturiseasc i s-i
semneze celui de al doilea totul, chiar i ce n-a fost.
5. Umilirea prealabil, n faimoasele subsoluri ale GPU-ului din Rostov (de la Numrul treizeci i trei)
sub dalele de sticl groas ale trotuarului (un fost depozit), n ateptarea interogatoriului i-au aezat pe arestai
cu faa la duumea ntr-un coridor, interzicndu-le s ridice capul ori s scoat vreun sunet. edeau aa, ca nite
mahomedani care se roag, pn ce gardianul i btea pe umr i i ducea la interogatoriu. Alexandra Ova n-a
fcut la Lubianka mrturisirile ateptate. A fost transferat la nchisoarea Lefortovo. Acolo, la recepie, gardian
i-a poruncit s se dezbrace i, chipurile invocnd procedura, i-a luat hainele i a ncuiat-o goal ntr-o box.
Numaidect i-au fcut apariia nite gardieni-brbai, care au nceput s se uite prin vizor, s rd i s-i
aprecieze formele. i, probabil, ntrebnd, a mai aduna nc multe exemple. Scopul era unul singur: s creeze
o stare deprimant.
6. Orice procedeu capabil s aduc arestatul n stare de tulburare. Iat cum a fost anchetat F.I. V. din
Krasnogorsk, regiunea Moscova (dup comunicarea fcut de LA. P-ev). Anchetatoarea, n cursul
interogatoriului, s-a dezbrcat n faa lui n cteva etape (strip-tease!), ns tot timpul a continuat
interogatoriul, ca i cnd nu s-a ntmplat nimic, se plimba prin camer, se apropia de el, ncercnd astfel
s-l fac s mrturiseasc. Poate era necesitatea ei personal, dar poate era i o socoteal rece: inculpatului i se
tulbur mintea i semneaz! Iar ea nu avea de ce s se team: avea pistol, sonerie

7. Intimidarea. Metoda cea mai aplicat i foarte variat. Este

folosit adesea n combinaie cu ispitirea i promisiunea (bineneles
fals). Anul 1924: Nu mrturiseti? Va trebui s faci o plimbare pn
la Solovki. Cine mrturisete totul este eliberat. Anul 1944: Depinde
numai de mine n ce lagr o s fii trimis. Exist lagre i lagre. Acum
avem i lagre cu munc silnic. Ocne. Dac vei fi sincer, vei ajunge
ntr-un loc mai comod, dac vei refuza s mrturiseti douzeci i
cinci de ani de munc n subteran! Intimidare cu alt nchisoare mai
drastic: Dac refuzi s mrturiseti, te vom transfera la Lefortovo
(dac eti la Lubianka), la Suhanovka (dac eti la Lefortovo), acolo vor
discuta altfel cu tine. Iar tu de acum te-ai obinuit aici: n nchisoarea
asta regimul pare a fi acceptabil, dar nu tii ce torturi te ateapt dincolo.
Apoi mutarea S cedez oare?
Intimidarea acioneaz excelent asupra celor care nc n-au fost arestai, ci au fost convocai n Casa cea Mare
prin citaie. El (ea) are nc multe de pierdut, el (ea) se teme de orice: se teme c astzi n-o s-i mai dea
drumul, se teme c o s i se confite lucrurile, apartamentul. El este gata s fac multe depoziii i multe
concesii pentru a evita aceste pericole. Ea, de bun seam, nu cunoate codul penal, i ca lucrul cel mai puin
important la nceputul interogatoriului i se strecoar o foaie de hrtie cu un extras falsificat din cod: Sunt
avertizat c pentru furnizare de mrturii false 5 (cinci) ani de nchisoare (n realitate, articolul 95 pn
la doi ani) pentru refuzul de a face depoziii 5 (cinci) ani (n realitate, articolul 92 pn la trei luni, ba i
acelea de munc corecional, nu de nchisoare). Aici a intrat deja i mereu o s intre n aciune nc o metod
de anchet:
8. Minciuna. Noi, victimele, nu putem s minim, n schimb anchetatorul minte tot timpul, toate aceste
articole nu se refera la el. Nou nici mcar nu ne trece prin minte s ntrebm: el ce pedeaps primete
pentru minciun? El poate s pun dinaintea noastr grmezi de procese-verbale cu semnturile celor dragi ori
ale prietenilor notri: acesta nu e dect un procedeu de anchet elegant.
Intimidarea cu ispitire i minciun este procedeul principal de influenare a rudelor arestatului, chemate
s depun mrturie. Dac nu facei aceste depoziii (care vi se cer), i agravai situaia l nenorocii
definitiv (v nchipuii ce simte o mam cnd aude aa ceva?). Numai dac semnai aceast hrtie (care vi se
pune dinainte) putei s-l salvai (nenorocii)".
9. Jocul cu ataamentul fat de cei dragi i apropiai
acioneaz perfect i asupra inculpatului. Aceasta este cea
mai eficient dintre intimidri, cu ataamentul fa de cei
dragi poi frnge pe omul cel mai nenfricat (O, ct profeie n
dictonul: Dumanul omului este familia lui!).

Nu are rost sa mai redam aici si metodele fizice descrise de Soljenitin

Prigonirea Bisericii
In acest sistem perfect inchis al macelaririi oamenilor, Biserica a constituit o tinta aparte si o pilda de martiriu
pe masura. Prigoana a fost dusa pe toate nivelurile posibile: de la cei mai inalti arhierei, in frunte cu
Patriarhul, pana la masele de credinciosi obisnuiti si parintii care isi cresteau copiii in frica lui
Dumnezeu.
n primvara anului 1922, Comisia Extraordinar pentru combaterea contrarevoluiei i a speculei , care tocmai
fusese rebotezat GPU, a decis s se amestece n treburile bisericeti. Mai trebuia svrit i o revoluie
ecleziastic: s fie schimbat conducerea, s fie instalat alta, care s stea cu o ureche ndreptat spre cer i cu
cealalt spre Lubianka. Aa au fgduit s fie clericii restauratori, adepii Bisericii vii, dar fr ajutor din
afar, ei nu puteau s pun stpnire pe aparatul bisericicesc. In consecin, a fost arestat patriarhul Tihon i
s-au organizat dou procese rsuntoare, urmate de execuii, prin mpucare: cel de la Moscova al
difuzorilor proclamaiei patriarhului, cel de la Petrograd al mitropolitului Veniamin, care mpiedica
transferarea puterii ecleziastice restauratorilor Bisericii vii, n gubernii i judee, din loc n loc au fost
arestai mitropoliti i arhierei, i, ca ntotdeauna, dup petele cel mare, au urmat bancurile de pete mrunt:
protoierei, clugri i diaconi, despre care nu se pomenea n ziare. () Totui, strpirea din rdcin a
religiei din aceast ar, care a fost pe ntreg parcursul deceniilor al treilea i al patrulea unul dintre
obiectivele importante ale GPU-NKVD, putea fi realizat numai prin ntemniarea masiv a
credincioilor ortodoci. Erau arestai, ntemniai i deportai pe capete clugri i clugrie, care terfeleau
viaa Rusiei dinainte. A fost arestat i judecat activul bisericesc. Cercul se lrgea necontenit i, iat, a ajuns
s cuprind pe simplii mireni credincioi, oameni n vrst, mai cu seam femei, care credeau cu mai
multa ndrtnicie i care de acum ncolo, aflndu-se n lagre i nchisori pentru muli ani, vor fi
poreclite clugrie.
Ce-i drept, se considera c nu i aresteaz i nu i judec pentru credina lor, ci pentru faptul c i exprimau
cu voce tare convingerile i pentru c i educau copiii n acest spirit. Cum a scris Tania Hodkevici:
Poi, liber, s te rogi ct vrei,
Dar numai singur Domnul s te-aud.

Afis propagandistic sovietic in care este infierata vechea femeie rusa,

"indoctrinata" de Biserica, violenta si nelasandu-si copiii sa beneficieze de
"lumina" scolii noi...
(Pentru aceast poezie, ea a primit zece ani) Un om care crede c deine
adevrul spiritual trebuie s ascund acest adevr de propriii copii!!
Educaia religioas a copiilor a nceput n deceniul al treilea s fie
calificat conform articolului 58-10, adic agitaie contrarevoluionar!
Este adevrat c la judecat se oferea posibilitatea de a te lepda de
religie. Arareori au fost ns i astfel de cazuri tatl i renega credina i
rmnea s ngrijeasc de copii, iar mama familiei mergea n Solovki (n toate

aceste decenii, femeile au dat dovad de mai mare fermitate n credin). Toi cei preacredincioi primeau
zece ani, pe atunci osnda maxim.
(Purificnd marile orae pentru a le pregti s primeasc societatea nou neprihnit, n acelai deceniu, mai ales
n anul 1927, de-a valma cu clugriele, au fost trimise la Solovki i prostituatele. Iubitoare ale vieii
pmnteti i pctoase, ele erau ncadrate la un articol uor i primeau cte trei ani. Situaia din convoaiele de
deinui, din nchisorile de tranzit i chiar din Solovki nu le mpiedica s ctige bani practicndu-i amuzanta
meserie i cu efii, i cu soldaii din escort, apoi, dup trei ani, s se ntoarc la punctul de plecare cu
geamantanele pline. Preacredincioilor li se interzicea s se ntoarc vreodat la copii sau n locurile de
batin).
Evident, ca in orice crima, bolsevicii au inventat si cautat un pretext declansator. Acesta a fost oferit de
izbucnirea marii foamete a anilor 20, efect al rechizitiilor fortate ale acelorasi bolsevici. Lenin nu pierde
ocazia isi da seama ca acum este momentul declansarii atacului decisiv asupra Bisericii, speculand foametea
si folosind temele grosiere anti-clericale comuniste: clerul bogat, burtos si luxos care nu se indura sa isi dea
odoarele pentru a se combate saracia. Liderul bolsevic gasise pretextul ideal: sa ceara Bisericii odoarele
adica toata podoaba folosita la icoane, vasele sfinte, vesmintele, pentru a se folosi aceasta bogatie, chipurile,
pentru a hrani pe cei saraci. Stia ca Biserica nu va putea da tot sa dai vasele sfinte (potirul) atunci cand
sunt folosite este blasfemie si ca se va opune rechizitiilor fortate. Lucru care s-a si intamplat. Iata si cateva
pagini in care se descriu presiunile la care a fost supus Patriarhul Martir Tihon:
PROCESUL ECLEZIASTIC DE LA MOSCOVA (26 aprilie 7 mai 1922), la Muzeul politehnic, Tribunalul
Revoluionar din Moscova, preedinte Bek, procurori Lunin i Longhinov. aptesprezece acuzai, protoierei i
mireni, nvinuii de rspndirea manifestului patriarhal. Aceast acuzare este mai important dect predarea
ori nepredarea obiectelor de pre. Protoiereul A. N. Zaoziorski a predat obiectele preioase din biserica sa, dar n
principiu sprijin manifestul Patriarhului, considernd confiscarea forat blasfemie, i a devenit figura central
a procesului, iar acum va fi condamnat la moarte prin mpucare. (Ceea ce demonstreaz c important nu
este s fie hrnii cei nfometai, ci s fie nfrnt Biserica la momentul potrivit.)
La 5 mai, patriarhul Tihon este chemat la Tribunal ca martor. Dei publicul din
sal fusese selectat i aezat (n aceasta anul 1922 nu se deosebete prea mult
de 1937 i 1968), fermentul Rusiei era att de bine nrdcinat, iar al
Sovietelor att de slab, nct la intrarea Patriarhului mai mult de jumtate din
cei prezeni s-au ridicat ca s-i primeasc binecuvntarea.
Patriarhul i asum ntreaga vin pentru elaborarea i difuzarea manifestului.
Preedintele ncearc s-l descoase: asta nu se poate! Cu mna dumneavoastr,
rnd cu rnd? Probabil c numai l-ai semnat, dar cine l-a scris? Cine v sunt
consilierii? i pe urm: De ce pomenii n manifest de prigoana pe care ziarele
au declanat-o mpotriva dumneavoastr? (Cci v prigonesc pe
dumneavoastr, de ce s auzim noi despre asta?) Ce voiai s spunei?
Patriarhul: Trebuie s-i ntrebai pe cei care au declanat prigoana ce scopuri
urmresc.
Preedintele: Dar asta nu are nimic comun cu religia!

10

Patriarhul: Aceasta are un caracter istoric.

Preedintele: Nu dumneavoastr ai folosit expresia c, n timp ce purtai tratative cu Pomgolul, n spatele
dumneavoastr a fost emis decretul?
Patriarhul: Ba da.
Preedintele: n felul acesta, dumneavoastr considerai c Puterea Sovietic a procedat incorect?
Un argument zdrobitor! De milioane de ori ni-l vor repeta n birourile de anchet nocturn! i noi nu vom
ndrzni vreodat s rspundem att de simplu ca
Patriarhul: Da.
Preedintele: Legile care exist acum n stat le considerai obligatorii pentru dumneavoastr ori nu?
Patriarhul: Da, le recunosc ca atare, ntruct ele nu contrazic regulile credinei.
(Ei, dac toi ar fi rspuns aa! Alta ar fi fost istoria noastr!)
Urmeaz o serie de ntrebri referitoare la normele canonice. Patriarhul explic: dac biserica pred ea
nsi obiectele preioase, asta nu constituie blasfemie, este blasfemie numai cnd sunt luate mpotriva
voinei ei. n manifest nu se spune s nu se dea n general, ci doar se osndete predarea forat.
Preedintele, tovarul Dek, este uluit: La urma urmelor, ce este mai important pentru dumneavoastr,
canoanele bisericeti sau punctul de vedere al guvernului sovietic?
(Rspunsul ateptat: al guvernului sovietic.)
Bine, fie blasfemie conform canoanelor, exclam acuzatorul, ns din punctul de vedere al milosrdiei?!!
(Pentru prima i ultima oar n aceti cincizeci de ani este pomenit aceast srman milosrdie)
Se procedeaz i la o analiz filologic. Sviatotatstvo (blasfemie) este
compus din sviato (simt) i tat (ho).
Acuzatorul: Care va s zic, noi, reprezentanii Puterii Sovietice suntem
hoi de lucruri sfinte?
(Rumoare ndelung n sal. Pauz. Oamenii grzii i fac treaba.)
Acuzatorul: Aadar, dumneavoastr i numii hoi pe reprezentanii
Puterii Sovietice, ai VIK?
Patriarhul: Pai nu citez dect canoanele.

11

Mai departe se discut termenul profanare. Cnd au fost confiscate obiectele din biserica Sfntul Vasile din
Cesareea, o ferectur de icoan nu ncpea n lad, i atunci au jucat-o cu picioarele. Pi Patriarhul n-a fost i
el acolo?
Acuzatorul: De unde tii? Spunei numele acelui preot care v-a povestit! (= l vom ntemnia nentrziat!)
Patriarhul nu-l spune.
Deci: minciun!
Acuzatorul insist triumftor: Haidei, spunei cine a rspndit aceast calomnie infam ?
Preedintele: Spunei numele celor care au clcat ferectura cu picioarele! (C doar i lsaser crile de
vizit!) Altfel Tribunalul nu v poate crede!
Patriarhul nu poate s spun.
Preedintele: Prin urmare afirmaiile dumneavoastr sunt nefondate!
Mai rmne s se demonstreze c Patriarhul a vrut s rstoarne Puterea Sovietic. Iat cum se demonstreaz
asta: Propaganda este o ncercare de a pregti starea de spirit, cu intenia de a pregti ulterior rsturnarea.
Tribunalul hotrte s deschid aciune penal mpotriva Patriarhului. La 7 mai se pronun verdictul:
dintre cei aptesprezece acuzai, unsprezece au fost condamnai la moarte. (Au fost executai cinci.)
Cum spunea Krlenko, n-am venit aici s glumim.
Peste o sptmn, Patriarhul era destituit i arestat. (Dar acesta nu este nc sfritul. Deocamdat va fi dus
la Mnstirea Donskoi, unde l vor ine nchis cu regim celular pn ce credincioii se vor obinui cu
absena lui. V amintii cum se mira nc nu demult Krlenko: dar ce pericol l pate pe patriarh? Cnd
primejdia vine pe furi, nu sunt de nici un folos nici clopotul, nici telefonul.)

Patriarhul Tihon si Mitr. Veniamin

Peste nc dou sptmni este arestat la Petrograd i mitropolitul
Veniamin. El nu era un mare demnitar al Bisericii, nu era nici mcar numit
cum sunt toi mitropoliii. In primvara lui 1917, pentru prima oar din
timpurile vechiului Novgorod, au fost alei mitropolitul de Moscova (Tihon)
i cel de Petrograd (Veniamin). Extrem de accesibil, blnd, oaspete frecvent
n uzine i fabrici, era foarte popular printre oamenii simpli i preoimea
de rnd. Cu voturile lor a fost ales Veniamin. Nenelegndu-i epoca, el i
vedea misiunea n a elibera Biserica de politic, fiindc n trecut a suferit
mult din pricina acesteia. i pe acest mitropolit l-au citat s se prezinte la

12

PROCESUL ECLEZIASTIC DIN PETROGRAD (9 iunie 5 iulie 1922). Acuzai (de mpotrivire la
predarea obiectelor de pre ale bisericii) erau cteva zeci de oameni, inclusiv profesori de teologie, de drept
bisericesc, arhimandrii, preoi i mireni. Preedintele tribunalului, Semionov, are vrsta de douzeci i cinci
de ani (circula zvonul c fusese franzelar). Acuzatorul principal, P. A. Krasikov, membru al colegiului
Comisariatului poporului pentru justiie, era prietenul lui Lenin (aveau aceeai vrsta), tovar de exil
(Krasnoiarsk), apoi i de emigraie. Lui Vladimir Ilici i plcea tare mult s -l asculte cntnd la vioar.
nc de pe Nevski Prospekt i pn la cotitura de pe Nevski, zi de zi,
atepta mulimea, iar cnd era adus mitropolitul muli ngenuncheau i
cntau: Mntuiete, Doamne, poporul tu! (Se nelege de la sine c
credincioii prea zeloi erau arestai chiar acolo, n strad, dar i n
cldirea tribunalului.) In sal, cea mai mare parte a publicului o
formau soldaii din Armata Roie, dar i acetia se ridicau n picioare
ori de cte ori intra mitropolitul cu comanacul alb. Iar acuzatorul i
tribunalul l numeau duman al poporului. (S lum aminte c
expresia exista nc de pe atunci.)
De la un proces la altul, situaia avocailor devenea tot mai incomod,
mai dificil. Krlenko nu ne-a relatat nimic, dar iat ce ne povestete un martor ocular. Tribunalul a ameninat
c Bobricev-Pukin, avocatul principal, va fi el nsui arestat, i acest lucru era att de obinuit n vremea
aceea, att de real, nct Bobricev-Pukin s-a grbit s-i strecoare avocatului Gurovici ceasul de aur i
portofelul cu bani... Iar profesorul Egorov, unul dintre martori, tribunalul a decis s fie pus sub escort
numaidect pentru depoziia n favoarea mitropolitului. Egorov ns era pregtit pentru aa ceva: avea cu el o
geant groas, iar n ea mncare, rufe i chiar o ptur.
Cititorul observ cum judecata capt treptat formele pe care le cunoatem.
Mitropolitul Veniamin este acuzat c a intrat cu rea intenie n tratative cu Puterea Sovietic, obinnd n felul
acesta atenuarea decretului privind confiscarea obiectelor de pre. El a difuzat cu rea intenie n popor apelul
su adresat Pomgolului (Samizdat!) i a acionat n bun nelegere cu burghezia mondial!
Preotul Krasniki, unul dintre reprezentanii principali ai bisericii vii i colaborator al GPU-ului, n
depoziia sa a declarat c, profitnd de foamete, preoimea a pus la cale o rscoal mpotriva puterii
sovietice.
Au fost audiai doar martorii acuzrii, martorilor aprrii nu li s-a permis s depun mrturie (Vai, ct
asemnare! Din ce n ce mai mare)
Acuzatorul Smirnov a cerut aisprezece capete. Acuzatorul Krasikov a exclamat: ntreaga biseric
ortodox constituie o organizaie contrarevoluionar. De fapt, toat Biserica ar trebui ntemniat!
(Program ct se poate de real, nu peste mult vreme aproape nfptuit. Si o baz excelent pentru Dialogul
dintre comuniti i cretini.)
S ne folosim de ocazia rar de a cita cteva fraze ale avocatului care l-a aprat pe mitropolit (S. I. Gurovici):

13

Nu exist probe de vinovie, nu exist fapte, nu exist motiv de acuzare Ce va spune istoria? (Vai, i-a
speriat! Dar i va uita i nu va spune nimic!) Confiscarea valorilor bisericeti a descurs la Petrograd n deplin
linite, ns preoimea oraului se afl pe banca de acuzare, i minile nu tiu cui o mping spre moarte.
Criteriul principal, subliniat chiar de dumneavoastr, era beneficiul Puterii
Sovietice. Dar s nu uitai c pe sngele mucenicilor crete Biserica. (Dar la
noi n-o s creasc!) Nu mai am nimic de zis, ns mi-e greu s m despart de
cuvnt. Ct mai dureaz deliberrile, acuzaii sunt nc n via. Cnd se vor
isprvi, i viaa se va isprvi
Tribunalul a condamnat la moarte pe zece dintre inculpai. i-au ateptat
moartea mai bine de o lun, pn la sfritul procesului eserilor (de parc i
pregteau s-i execute o dat cu eserii). Dup aceea VIK a graiat ase, iar
patru (mitropolitul Veniamin; arhimandritul Serghi, fost membru al
Dumei de Stat; I. P. Noviki, profesor de drept; i avocatul Kovarov) au
fost mpucai n noaptea de 12 spre 13 august.
l rugm foarte mult pe cititor s nu uite principiul multiplicrii provinciale.
Acolo unde nu au fost dect dou procese ecleziastice, acolo au fost douzeci
i dou.

Buletinul ca metoda de control sovietic

Sensul introducerii buletinului sovietic a fost legat, de la bun inceput, de controlul si supravegherea populatiei
civile.
Introducerea sistemului buletinelor de identitate n pragul deceniului al
patrulea a contribuit n mod considerabil la completarea lagrelor. Aa cum
Petru I a simplificat structura marii mase a populaiei, nlturnd toate fisurile i
crpturile dintre strile sociale, aa a acionat i sistemul nostru socialist al
buletinelor de identitate: el a nlturat tocmai insectele intermediare a nlesnit
prinderea acelei pri irete a populaiei, care nu avea nici un adpost i nici o
ocupaie. Pe de alt parte, la nceput, oamenii au fcut multe greeli cu acele
buletine, i cei nenregistrai la miliie, i cei care nu erau scoi din eviden erau
nmormntai n Arhipelag mcar pentru un an.

Conditia rezistentei
Tot angrenajul inventat special pentru decimarea populatiei tinteste, asa cum
spuneam in alta parte, frangerea omului si reeducarea lui. Care este conditia rezistentei in fata unei asemenea
incercari?
Victimele bolevicilor ncepnd din 1918 pn n 1936 nu s-au comportat niciodat att de josnic, precum
bolevicii de vaz, cnd s-a abtut furtuna asupra lor. Dac vei examina amnunit ntreaga istorie a arestrilor
i proceselor din anii 1937-1938, te va cuprinde repulsia nu numai fa de Stalin i acoliii lui, dar i fa de acei
inculpai josnici i dezgusttori, vei simi aversiune fa de ticloia lor sufleteasc dup trufia i intolerana de
mai nainte.

14

i acum? Oare cum s reziti tu, cel care simi durerea, eti slab, te bucuri de ataamente sufleteti vii
i nu eti pregtit?
De ce este nevoie ca s fii mai puternic dect anchetatorul i dect toat aceast capcan?
Trebuie s intri n pucrie fr s tremuri pentru viaa cldu pe
care ai prsit-o. Trecndu-i pragul, trebuie s-i spui: viaa mea s-a
sfrit, puin cam devreme, dar nu poi face nimic. Nu m voi mai
ntoarce niciodat n libertate. Sunt hrzit pieirii, acum ori ceva mai
trziu, mai trziu ns va fi chiar mai dificil, ar fi bine mai devreme. Nu
mai am nici un fel de avere. Cei apropiai sunt mori pentru mine i eu
sunt mort pentru ei. De astzi corpul meu este un corp strin, inutil.
Numai spiritul meu i contiina mea mi rmn scumpe i importante.
i naintea unui astfel de arestat ancheta va tresri!
Va nvinge numai acela care a renunat la toate!
Dar cum s-i preschimbi trupul n piatr?
Din cercul lui Berdiaev au fcut marionete pentru tribunal, dar din Berdiaev nsui n-au fcut. Au vrut s-l
atrag n proces, l-au arestat de dou ori, l-au dus (1922) la un interogatoriu nocturn cu Dzerjinski.
Acolo se afla i Kamenev (nseamn c nici el nu dispreuia lupta ideologic prin intermediul CEKA). Berdiaev
ns nu s-a njosit, nu a implorat mil, ci le-a expus cu fermitate acele principii religioase i etice n
virtutea crora nu accept puterea care s-a instaurat n Rusia. i nu doar c l-au considerat nefolositor
tribunalului, ci l-au eliberat. Un om care i-a exprimat punctul de vedere!
N. Stoliarova i amintete de o btrnic, vecina ei de pat de la nchisoarea Butrki din 1937. Btrnic era
interogat n fiecare noapte. Cu doi ani n urm, un fost mitropolit, care fugise din exil, n trecere prin
Moscova a nnoptat la ea. Numai c nu un fost mitropolit, ci unul care nc este! Aa e, am avut onoarea s
-l primesc n casa mea. Aa, bine. Dar mai departe la cine s-a dus dup ce a plecat din Moscova? tiu.
Dar nu spun! (Mitropolitul, cu ajutorul unui lan ntreg de credincioi, a fugit n Finlanda). Anchetatorii se
schimbau i se adunau n grupuri, i agitau pumnii prin faa btrnei, dar ea le spunea: N-o s obinei
nimic de la mine chiar dac m tiai n buci. Vedei, voi v temei de efii votri, v temei unul de cellalt,
v temei chiar s m ucidei pe mine (pierdeau o pist). Eu ns nu m tem de nimic! Chiar si acum sunt
gata s m prezint n faa Domnului i s dau socoteal! ()
Toate aceste gnduri despre faptul c trebuie s devii de piatr mi erau atunci cu totul necunoscute. i nu doar
c nu eram pregtit s curm legturile calde cu lumea, ns chiar confiscarea, n timpul arestrii, a celor vreo
sut de creioane Faber pe care le luasem ca trofeu de rzboi m-a amrt mult vreme. Considernd ancheta mea,
dup anii lungi petrecui n pucrie, nu am avut nici un temei s m mndresc. Firete, puteam s m in mai
tare i, pesemne, a fi putut iei din ncurctur cu mai mult ingeniozitate, ntunecarea minii i
descurajarea m-au nsoit tot timpul n primele sptmni. Aceste amintiri nu m chinuie cu viermele
prerilor de ru numai pentru faptul c, slav Domnului, am evitat s arunc i pe alii n nchisoare.

15

Dupa ce am schitat, doar intr-o foarte mica masura, mecanismul Gulagului, raman doua intrebari esentiale la
care trebuie raspuns:
- care sunt cauzele pentru care asemenea mars al distrugatorului s-a putut desfasura? Sa fie oare elitele,
societatile secrete, conspiratiile? Care au fost conditiile care au permis desfasurarea raului intr-o amploare atat
de vasta?
- care este terenul de lupta al acestui rau?
Daca vom sti a raspunde la aceste intrebari vom intelege mai bine natura raului care ne bantuie astazi si, mai
ales, care se va dezlantui cu putere inzecita fata de ceea ce a fost in sec. XX in viitorul apropiat. Si vom
intelege, de asemenea, care este lupta cea buna.

16

In cautarea mainii calde a lui Dumnezeu. SOLJENITAN SI

CAUZELE PROFUNDE SI ESENTIALE ALE RAULUI
DEVENIT TOTALITAR. De ce reusesc conspiratiile? (II)

Ura intretinuta in mod deliberat se raspandeste astfel in jur, contamineaza tot ce e viu, viata insasi,
lumea cu culorile sale, sunetele, formele, trupul omenesc. () In conditiile in care la orizont se profileaza
evenimente globale amenintatoare, care stau sa se pravaleasca asupra noastra precum niste munti, poate
parea nelalocului lui sa reamintesc ideea conform careia ceea ce hotaraste existenta sau non-existenta
noastra (a omenirii, n.tr) se afla intai de toate in fiecare inima omeneasca, in felul in care inima alege
binele sau raul. () Noi, prin egoismul nostru zilnic si inconstient, facem sa se stranga latul

Alexandr Soljenitin a fost un mare cunoscator al sistemului totalitar comunist si nu numai. Dar cunoasterea
acestui sistem nu a fost una teoretica, luata din materiale colportate cine stie cum si de cine, si nici macar o
cunoastere izvorata doar din biblioteca. A patimit, a experiat in carnea sa malaxorul infernal al Gulagului, a
fost martor al miilor de prizonieri intalniti in periplurile sale si a ascultat mii de marturii directe de la victimele
terorii. Asadar, cunoasterea sa a fost cunoasterea care vine din prezenta marturisitoare in arena si din
durerea crucii. Din acest motiv, conceptia sa asupra imperiului totalitar nu este una lumeasca, rigida si
17

ideologica, ci una profund duhovniceasca. Soljenitin merge direct la radacina raului, fara sa se opreasca, in
acest drum al coborarii in infern, la explicatii facile care inlatura posibilitatea depistarii bolii duhovnicesti
grave a omenirii si, prin urmare, care inlatura posibilitatea vindecarii. Este ceea ce il face sa fie, asa cum
spuneam si in primul material, un glas profetic.
Care sunt cauzele raului care a declansat dezastrul bolsevic, dupa Alexandr Soljenitin, daca am incerca o
sinteza?

pierderea puritatii si tariei credintei ortodoxe a poporului rus

endemica stare de slabiciune a elitelor Imperiului Tarist, intodeauna in urma provocarilor vremii,
incapabile sa le tina pasul, sa le anticipeze, sa le raspunda in mod adecvat
criza spirituala a intelighenitiei rusesti, inflorirea nihilismului, utopismului si ideologiei
revolutionare, anarhice, violente
adanca criza spirituala a evreilor, permeabili, endemic, la curentele revolutionare utopice si la
promisiunea instaurarii unei noi societati in care sa joace rolul de ghid, ca o rascumparare istorica
fata de situatia de persecutati in care se auto-percepeau.

Prin urmare, inaintarea raului istoric in lume poate fi suprinsa si prin avansul unor ideologii care ofera explicatii
asupra lumii. Fara ideologie, asa cum vom vedea si in materialul urmator, faptuirea raului la scara istorica nu ar
fi posibila. Nu angrenajul institutional sau mecanismul obiectiv al puterii poate determina oamenii sa faca rau si
sa se afunde in pacat, ci acapararea mintii lor de catre gandurile rautatii. Iar aceasta rautate nu se poate
infiripa in mintea omului decat prin oferirea unei justificari a raului, decat prin prezentarea acestui rau
drept cel mai mare bine, printr-o operatie de mistificare si de lichidare a fundamentelor gandirii normale.
Asadar, in trecut ca si in prezent, explicatia raului consta in lucrarea de amagire a omului, caruia i se vantura
in fata ochilor posibilitatea magica de intemeiere a unei lumi in care sa fie propriul dumnezeu al propriei
vieti. Aceeasi ispita din Eden, reluata insa si adaptata la circumstantele vietii contemporane si la posibilitatile
oferite de mijloacele de inselare a oamenilor, precum si la criza spirituala adanca in care se gaseste omenirea de
mai bine de doua secole.
La aceasta se adauga slabiciunea conducatorilor ortodocsi care nu mai tin pasul cu provocarile vremurilor,
care sunt coplesiti si lasati in urma de progresul rautatii. Pana si Biserica, din pacate, nu pare a tine pasul cu
vremurile rascolitoare pe care le traim ci se taraste cu greu in urma lor, dupa cum arata cuvantul evanghelic:
Cci fiii veacului acestuia sunt mai nelepi n neamul lor dect fiii luminii.
In alta parte, acelasi Soljenitin evoca acea explicatie atat de simpla (dar nu simplista!), si de noi uitata, ascunsa
de ochii celor intelepti si maturi, dar descoperita pruncilor, anume ca raul este facut din rautate, ca
dincolo de toate explicatiile pe care le putem gasi (raul ar fi opera serviciilor straine, al dusmanilor
poporului etc.) sta simpla explicatie a alegerii raului in locul binelui. Si cine dintre noi poate spune ca e ferit
de a cadea in rautate? Este vorba despre romanul Pavilionul Cancerosilor, si de plimbarea principalului erou,
Oleg Kostoglotov, in Gradina Zoologica. Acolo intalneste un anunt:
Maimutica ce traia aici a orbit din cauza cruzimii absurde a unuia din vizitatori. Un om rau a zvarlit niste
tutun in ochii lui macacus-rhesus. Abia acum ii pica fisa lui Oleg! Pana acum se plimbase cu un zambet
atoatestiutor, dar acum ii venea sa tipe, sa urle, in asa fel incat sa-l auda toata gradina zoologica de parca i-ar
fi presarat cineva tutun in ochi.

18

De ce?! Pai, uite-asa, de ce nu? Pur si simplu de ce?

Cele scrise impresionau mai ales prin simplitatea lor copilareasca. Despre necunoscutul care plecase
nepedepsit, nu se spunea ca fusese inuman. Nu se spunea despre el ca-i agent al imperialismului american.
Nu se spunea despre el decat atat ca e rau. Si asta uluia: ce motiv avea el sa fie, pur si simplu, fara niciun
motiv, rau? Copii! Sa nu cresteti rai! Copii! Sa nu ucideti fiintele lipsite de aparare! (Pavilionul cancerosilor,
Ed. Univers, vol 2, p. 238-239)
*
Dar daca acestea sunt cauzele raului, care este originea sa? Pentru ca totul depinde de credinta oamenilor si
de balanta care se inclina in inima lor: spre bine sau spre rau. Spre Dumnezeu sau spre diavol. Aici este
cheia. Conspiratiile reusesc pentru ca acolo, in inimile oamenilor, a inceput sa predomine raul. Elitele isi
fac de cap pentru ca acolo, pe campul de lupta launtric, diavolul a inceput sa castige teren tot mai mult.
Lucru pe care il vom arata mai lamurit in ultimul material dedicat marelui scriitor rus.
Deocamdata, in acest text inedit redat mai jos, Alexandr Soljenitin ne vorbeste despre vremurile apocaliptice pe
care le traim, explicatia originii lor fiind una foarte simpla: oamenii au uitat de Dumnezeu. Caci stim de la
Sfintii Parinti ca tot pacatul incepe de la cei trei uriasi: nestiinta, uitarea si trandavia. Nestiinta legii lui
Dumnezeu, uitarea Acestuia si trandavia in lucrarea poruncilor Sale sunt inceputul degradarii
duhovnicesti a omului. Asadar, originea raului sta in intoarcerea fetei oamenilor de la Dumnezeul cel
Viu.
Pentru ce s-au ntrtat neamurile i popoarele au cugetat deertciuni? S-au ridicat mpraii pmntului i
cpeteniile s-au adunat mpreun mpotriva Domnului i a unsului Su, zicnd: S rupem legturile lor i s
lepdm de la noi jugul lor . (Psalmul 2, 1-3)

19

Oamenii au uitat de Dumnezeu

Cu mai mult de un jumatate de secol in urma, pe cand eram inca un copil, imi amintesc ca unii oameni mai in
varsta explicau catastrofele care se abatusera asupra Rusiei astfel: oamenii au uitat de Dumnezeu, si de aceea
s-au intamplat toate acestea.
De atunci am petrecut aproape 50 de ani scriind despre istoria Revolutiei; timp in care am citit sute de carti si
am colectat sute de marturii personale. Am contribuit cu opt lucrari personale la efortul de curatire a resturilor
lasate in urma de acea vijelie.
Dar daca mi s-ar cere acum sa arat cat mai concis posibil care este cauza acelei Revolutii dezastruoase care a
devorat 60 de milioane de oameni, nu as putea sa spun altceva decat sa repet: oamenii au uitat de
Dumnezeu, si de aceea s-au intamplat toate acestea.
Mai mult, evenimentele Revolutiei Ruse pot fi intelese numai acum, la sfarsit de secol, pe fondul celor
intamplate de atunci in restul lumii. Astfel, concluzia la care se ajunge are semnificatie universala. Si daca
mi s-ar cere sa identific principala caracteristica a secolului al 20-lea in intregimea lui, as fi din nou
incapabil sa gasesc ceva mai precis decat ca: oamenii au uitat de Dumnezeu.
Decaderea constiintei umane, lipsita de dimensiunea sa divina, a fost factorul determinant al tuturor
crimelor majore din acest secol. Prima dintre ele a fost Primul Razboi Mondial si mare parte din situatia in
care ne aflam acum se datoreaza acestuia. A fost un razboi a carui amintire tinde sa se stearga care a
izbucnit cand Europa, pleznind de sanatate si abundenta, a cazut intr-o furie a auto-mutilarii ce i-a
distrus fortele pentru un secol, poate mai mult ori poate pentru totdeauna.
Singura explicatie posibila a acestui razboi este o intunecare a mintilor conducatorilor Europei ca urmare a
pierderii credintei in Puterea Suprema aflata deasupra lor. Numai dusmania combinata cu lipsa de credinta
in Dumnezeu, a putut sa determine state declarate crestine sa foloseasca gaze otravitoare de lupta, o arma a
carei folosire e in mod evident dincolo de limitele umanului.
Aceeasi deformare a constiintei umane, aceeasi lipsa a dimensiunii divine, s-a manifestat dupa cel de-al
doilea razboi mondial, cand Vestul a cedat tentatiilor satanice a umbrelei nucleare. Aceasta a fost echivalent
cu a spune:

20

hai sa nu ne mai facem griji, hai sa eliberam tanara generatie de datorii si obligatii, hai sa nu mai facem
nici-un efort sa ne aparam pe noi insine, nemaivorbind de apararea altora, hai sa ne astupam urechile ca sa
nu auzim gemetele de durere care razbat din Est si hai mai bine sa cautam sa fim fericiti. De o sa ne
ameninte vreun pericol o sa fim aparati de bombele nucleare, iar de nu, restul lumii poate sa arda ca tot nu ne
pasa.
Starea jalnica de neajutorare la care a ajuns Vestul contemporan se datoreaza in mare masura unei erori fatale:
ideea ca mentinerea pacii depinde nu de inimi curajoase si de oameni hotarati, ci numai de bomba
nucleara.
Lumea de azi a ajuns intr-un asemenea hal, ca de ar fi sa fie descrisa celor care au trait in secolele
precedente, acestia ar striga: Aceasta-i Apocalipsa! Insa noi suntem obisnuiti sa traim intr-o astfel de lume,
ba chiar ne simtim in largul nostru.
Dostoievski avertiza ca
viitoarele evenimentele majore ne vor lua prin surprindere si ne vor prinde
nepregatiti.
Chiar asa s-a si intamplat. Si a mai prezis ca
lumea va fi salvata numai dupa ce va fi fost posedata de demonul raului.
Ramane de vazut daca va fi intr-adevar salvata: aceasta va depinde de
constiinta si de luciditatea noastra spirituala, de eforturile noastre individuale si comune in fata circumstantelor
catastrofale. Vedem deja cum demonul raului, precum o vijelie, a cuprins triumfator toate cele cinci
continente ale pamantului.
In trecut, Rusia a cunoscut o vreme in care idealurile societatii nu erau faima, bogatia sau succesul material, ci
viata pioasa. Rusia era pe atunci cladita pe Ortodoxia ramasa credincioasa Bisericii primelor secole.
Ortodoxia acelor vremuri a stiut cum sa isi protejeze poporul aflat sub o ocupatie straina care a durat mai bine
de doua secole si totodata cum sa pareze viclenele lovituri de sabie venite de la cruciatii Vestului.
In acele secole, credinta ortodoxa a devenit in tara noastra parte integranta a modului de a gandi si a
personalitatii oamenilor, parte integranta a vietii de fiecare zi, a calendarului lucrator, o prioritate in tot
ce se intreprindea, parte a modului cum era organizata saptamana sau anul. Credinta era forta care
modela si unea natiunea.
Dar, in secolul al 17-lea Ortodoxia rusa a fost grav afectata de o schisma interna. In secolul al 18-lea, tara a
fost zguduita de transformarile impuse de Petru (Cel Mare, n.tr.), care au favorizat economia, statul si
armata in detrimentul credintei si al specificului national. Concomitent cu aceasta iluminare lipsita de
echilibru impusa de Petru, in Rusia s-au simtit primele adieri ale secularismului. Otrava lui subtila a patruns
in clasele sociale mai educate in timpul secolului al 19-lea si a deschis calea marxismului. In momentul
Revolutiei, credinta practic disparuse din randul oamenilor educati, iar la cei mai putin educati vigoarea
credintei era grav primejduita.

21

Din Revolutia Franceza si din ura acesteia fata de Biserica, tot Dostoievski a fost acela care a tras concluzia ca
revolutia trebuie sa inceapa cu ateismul. Si acesta este adevarul. Lumea nu a mai cunoscut o respingere a
lui Dumnezeu atat de organizata, de militarizata si de tenace in ura ei (fata de Dumnezeu, n.tr.) precum
cea practicata de marxism. Ura de Dumnezeu este principala forta care sta in centrul sistemului filosofic al lui
Marx si Lenin, mai importanta decat toate falsele lor lozinci economice si politice. Ateismul militant nu e
accidental sau un fenomen marginal al comunismului. Nu e un efect secundar, ci e pivotul central.
Anii 1920 au fost in URSS martorii unei procesiuni
neintrerupte de victime si martiri din randurile clerului
ortodox. Doi mitropoliti au fost impuscati, unul dintre ei,
Veniamin al Petersburgului fiind ales prin vot popular in dioceza
sa. Insusi Patriarhul Tihon a trecut prin mainile Ceka-GPU si a
murit apoi in circumstante suspecte. Numerosi arhiepiscopi si
episcopi au pierit. Zeci de mii de preoti, calugari si maici,
prigoniti de cekisti sa renunte la credinta in Cuvantul lui
Dumnezeu, au fost torturati, impuscati in celule, trimisi in
lagare, exilati in tundrele pustii ale nordului indepartat sau au fost scosi in strada la batranete, ca sa
piara fara hrana si adapost. Toti acesti mucenici s-a dus la moarte fara sovaire, cazurile de apostaziere au
fost putine si rare.
Pentru milioane de mireni accesul la Biserica a fost blocat si li s-a interzis sa isi creasca copii in invataturile de
credinta. Parintii credinciosi erau smulsi de langa copii si aruncati in teminte, iar copiii erau indepartati
de credinta prin amenintari si minciuni. Doar pentru scurt timp, cand a fost nevoie ca natiunea sa isi adune
fortele in lupta impotriva lui Hitler, Stalin a adoptat in mod cinic o atitudine prietenoasa fata de Biserica.
Acest joc inselator a continuat mai tarziu sub Brejnev cu ajutorul unor publicatii de fatada
si a altor artificii menite sa ia ochii, care, din nefericire, au fost luate in serios de catre
Vest. Cu toate acestea, tenacitatea cu care ura fata de religie este inradacinata in
comunism, poate fi evaluata prin prisma atitudinii lui Hrusciov, cel mai liberal dintre
liderii comunisti: desi a facut pasi semnificativi in directia liberalizarii regimului,
Hrusciov a reaprins concomitent obsesia leninista a distrugerii religiei.
Dar s-a intamplat ceva la care ei (comunistii, n.tr) nu se asteptau. Intr-o tara unde
bisericile au fost facute una cu pamantul, unde ateismul triumfator a distrus totul fara oprelisti vreme de
doua treimi de secol, unde clerul este umilit si lipsit de libertate in cel mai inalt grad, unde ceea ce a ramas
din Biserica ca si institutie e tolerat de catre stat numai de dragul propagandei directionate catre Vest, unde
chiar si in prezent oamenii sunt trimisi in lagare de munca pentru credinta lor, unde chiar si in lagare cei care se
strang ca sa se roage de Pasti sunt aruncati in celulele de pedeapsa - in aceasta tara deci, sub un asemenea
tavalug comunist, nu se mai presupunea ca traditia crestina va supravietui. Este adevarat ca milioane de
oameni au fost corupti si distrusi spiritual de catre ateismul impus oficial, insa raman alte multe milioane de
credinciosi. Numai presiunile exercitate asupra lor ii impiedica sa isi ridice vocea. Asa cum se intampla
insa intotdeauna in vremuri de prigoana si suferinta, credinta in Dumnezeu a devenit mai profunda in
tara mea.

22

Tocmai in aceasta trebuie sa ne punem nadejdea: nu conteaza cat se impauneaza comunismul cu tancurile si
rachetele sale, nu conteaza cate succese obtine in cucerirea planetei, este condamnat ca niciodata sa nu
poata distruge crestinismul.
Vestul inca nu a cunoscut o invazie comunista, practicarea religiei e libera aici. Insa evolutia istorica a
Vestului a fost de asa natura incat, in prezent si aici constiinta religioasa este mult diminuata. Au fost
schisme violente, razboaie religioase sangeroase si ostilitate ca sa nu mai vorbim de valul de secularism care din
Evul Mediu tarziu si pana acum a inundat progresiv Vestul. Aceasta distrugere gradata a credintei, venita
din interior, este poate cu mult mai primejdioasa decat orice atac violent venit dinafara.
In mod imperceptibil, de-a lungul decadelor de eroziune treptata, sensul vietii in Vest a incetat sa fie ceva mai
elevat decat cautarea fericirii, un tel pe care constitutia il garanteaza dealtfel in mod solemn. Conceptele
de bine si rau sunt ridiculizate de cateva secole; scoase din uz, au fost inlocuite de concepte politice sau de clasa
a caror valoare are viata scurta. A devenit jenant sa afirmi ca raul se cuibareste mai intai in inima individului
inainte de a patrunde intr-un sistem politic. Insa nu se mai considera o rusine sa faci concesii frivole unui rau
absolut.
Judecand dupa continua alunecare in directia concesiilor, alunecare care se produce sub ochii generatiei noastre,
Vestul aluneca inevitabil spre abis. Societatea vestica pierde tot mai mult din esenta sa religioasa si isi
preda fara impotrivire generatiile tinere ateismului. Cand un film care il blasfemiaza pe Iisus Hristos
ruleaza peste tot in SUA, o tara considerata ca fiind printre tarile cele mai religioase din lume, cand un mare
cotidian publica fara rusine caricaturi ale Nascatoarei de Dumnezeu, ce alta dovada a respingerii lui
Dumnezeu ne mai trebuie? Cand drepurile individului nu sufera nicio constrangere, de ce ar incerca cineva sa
faca un efort si sa se abtina de la acte ne-onorabile?
Sau de ce s-ar mai abtine cineva sa urasca, fie ca e vorba de ura rasiala, de ura de clasa sau ideologica?
Ura roade multe inima in ziua de azi. Profesorii atei educa tanara generatie din Vest in spiritul urii fata de
propria societate. Prinsi de patosul retoric uitam ca defectele capitalismului nu reprezinta nimic altceva decat
defectele de baza ale firii omenesti, carora li s-a dat o libertate neingradita precum si tot felul de drepturi ale
omului; uitam ca in regimul comunist (iar comunismul le sufla acum in
ceafa formelor moderate de socialism, care-s instabile) defecte similare
stapanesc practic orice persoana aflata intr-o pozitie de autoritate, in
timp ce toti ceilalti sunt egali o egalitate a sclavilor traind in saracie lucie.
Zeloasa intretinere a flacarilor urii este caracteristica lumii libere de
azi. Intr-adevar, cu cat libertatile personale se extind, cu cat nivelul
prosperitatii ba chiar al abundentei creste, cu atat in mod paradoxal, devine
mai inversunata aceasta ura oarba. Vestul contemporan, dezvoltat,
demonstreaza astfel, prin propriul exemplu, ca mantuirea omului nu poate fi
aflata nici in abundenta de bunuri materiale nici in facutul banilor.
Ura intretinuta in mod deliberat se raspandeste astfel in jur,
contamineaza tot ce e viu, viata insasi, lumea cu culorile sale, sunetele,
formele, trupul omenesc. Arta plina de amaraciune a secolului al 20-lea
piere ca urmare a acestei uri, caci arta e neroditoare fara dragoste. In Est
arta s-a prabusit pentru ca a fost doborata si calcata in picioare, dar in Vest a

23

decazut voluntar, un declin artificial si ostentativ, in care artistul in loc sa incerce sa reveleze divinul (prin arta,
n.tr.), se pune pe el insusi in locul lui Dumnezeu. Si in acest caz suntem martorii aceluiasi efect al unui
proces universal, in care atat in Est, cat si in Vest, se ajunge la aceleasi rezultate, si din nou din acelasi
motiv: oamenii l-au uitat pe Dumnezeu.
In conditiile in care la orizont se profileaza evenimente globale amenintatoare, care stau sa se pravaleasca
asupra noastra precum niste munti, poate parea nelalocului lui sa reamintesc ideea conform careia ceea ce
hotaraste existenta sau non-existenta noastra (a omenirii, n.tr) se afla intai de toate in fiecare inima
omeneasca, in felul in care inima alege binele sau raul. Acesta lucru este valabil si in ziua de azi si este ideea
pe care ne putem bizui cel mai bine. Teoriile sociale care promiteau atat de multe au dat faliment si ne-au
lasat fara acoperire. De la oamenii liberi ai Occidentului era rezonabil sa asteptam sa realizeze ca sunt indusi
in eroare de numeroasele ideile false liber nutrite si sa nu se lase mintiti cu atat usurinta.
Toate incercarile de a gasi o cale de rezolvare a problemelor lumii contemporane vor ramane fara
rezultat atata vreme cat nu ne redirectionam constiintele prin pocainta spre Creatorul tuturor: fara
aceasta, nici-o cale de iesire nu se va ivi si in van o vom cauta. Resursele pe care ne bizuim pentru atingerea
acestui scop (de rezolvare a problemelor lumii contemporane, n.tr) sunt prea saracacioase pentru a ne atinge
scopul. Trebuie ca mai intai sa recunoastem ororile de care sunt responsabile nu cine stie ce forte exterioare,
nu inamicii de clasa sau nationali, ci fortele care opereaza inauntrul fiecaruia dintre noi si inauntrul
fiecarei societati omenesti. Aceasta este valabil in special pentru societatile libere si inalt dezvoltate pentru ca
tocmai in aceste societati ne-am atras de buna voie asupra-ne toate nenorocirile (de care vorbeam, n.tr). Noi,
prin egoismul nostru zilnic si inconstient, facem sa se stranga latul
Viata noastra ar trebui sa fie dedicata nu dobandirii succesului
lumesc ci unei rodnice cresteri spirituale. Intreaga noastra existenta
pamanteasca nu e decat un stagiu tranzitoriu in miscarea spre ceva mai
inalt si nu trebuie sa ne impiedicam de vreo treapta a scarii si sa cadem,
dar nici sa intarziem neroditor pe ea. Legile materiei singure, nu pot
explica sensul si directia vietii noastre. Prin legile fizicii si ale fiziologiei
nu ni se va descoperi niciodata felul in care Creatorul nostru ia zilnic
parte la viata noatra, si neobosit ne daruieste energia necesara vietii, in
lipsa careia murim. Iar in viata intregii noastre planete Duhul Sfant
intervine cu nu mai putina forta: acest lucru trebuie sa il intelegem
in aceaste timpuri teribile si intunecate.
In fata sperantelor spulberate ale ultimelor doua secole, care ne-au redus pana la insignifianta si care ne-au adus
in pragul mortii nucleare si ne-nucleare, putem propune numai cautarea mainii calde a lui Dumnezeu pe
care mult prea grabit si increzatori in noi insine am respins-o. Numai in acest fel ni se vor deschide ochii si
vom vedea greselile nefericitului secol 20 si astfel ne vom putea indrepta caile.
Nu ne putem agata de nimic altceva ca sa ne oprim din alunecarea (spre abis, n.tr): toate viziunile
combinate ale ganditorilor Epocii Luminilor nu fac doi bani. Cele cinci continente sunt prinse in vijelie (a
demonului raului, n.tr). In astfel de vremuri de incercare se manifesta de regula cele mai de pret calitati ale
spiritului uman. Insa daca pierim si piere si lumea, greseala va fi doar a noastra.
Traducere dupa: Opinion Times - Alexandr Soljenitin: Godlessness, The First Step to the Gulag

24

Al. Soljenitin CAND SI DE CE SE TRECE PRAGUL

NELEGIUIRII? SI DE CE SEMINTELE CRUZIMII NU AU
FOST STARPITE DIN INIMILE NOASTRE? (III)

Incheiem aici periplul duhovnicesc prin invatamintele expuse de martorul Gulagului omenesc, Alexandr
Soljenitin, cu doua din textele sale esentiale despre natura raului in societate.
Asa cum invata si mult-patimitorul parinte al nostru nostru Gheorghe Calciu, inima noastra este terenul de
lupta dintre bine si rau, un adevar atat de simplu pe care il uitam atat de des, desi ni-l spune Insusi
Mantuitorul:
Cci dinuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrnrile, hoiile, uciderile, adulterul, lcomiile,
vicleniile, nelciunea, neruinarea, ochiul pizma, hula, trufia, uurtatea. Toate aceste rele ies dinuntru i
spurc pe om. (Marcu 7, 21-23)
Asadar, nu sistemele de putere, oricat ar fi ele de perfectionate, il inraiesc pe om, ci ceea ce se afla inlauntrul
nostru este decisiv, are ultimul cuvant. Daca nu ar fi asa, la Judecata ar trebui sa vina numai elitele blestemate,
neaparat evreii, si niciodata noi, biete victime nevinovate care nu incetam sa ne autocompatimim Dar
sistemele (imperiile ca structuri de putere) pot zdrobi trupeste si social omul si lor li se poate da, cu
adevarat, precum scrie in Apocalipsa, sa ii razboiasca pe sfinti. Lor si se poate da, de asemenea, sa ii
ispiteasca pe oameni, prin intermediul ideologiilor, sa ne supuna acestor curse de amagire prin care ni se
promite totul pentru a fi jefuiti de tot.

25

Dar daca esential, primordial, este ceea ce iese dinlauntru, atunci:

n sfrit, frailor, ntrii-v n Domnul i ntru puterea triei Lui. mbrcai-v cu toate armele lui Dumnezeu,
ca s putei sta mpotriva uneltirilor diavolului. Cci lupta noastr nu este mpotriva trupului i a sngelui,
ci mpotriva nceptoriilor, mpotriva stpniilor, mpotriva stpnitorilor ntunericului acestui veac,
mpotriva duhurilor rutii, care sunt n vzduh. Pentru aceea, luai toate armele lui Dumnezeu, ca s putei
sta mpotriv n ziua cea rea, i, toate biruindu-le, s rmnei n picioare. Stai deci tari, avnd mijlocul
vostru ncins cu adevrul i mbrcndu-v cu platoa dreptii. (Efeseni 6).
Iar aceasta lupta este un razboi nevazut, caci nu cu foc vazut ni s-a dat noua sa ardem pe vrajmasi:
Nu tii, oare, fiii crui duh suntei? Cci Fiul Omului n-a venit ca s piard sufletele oamenilor, ci ca s le
mntuiasc. (Luca 9, 55).
*

Ceea ce inspaimanta in aceste sisteme al urii duse pana la tortura

abominabila in masa, printre care se numara Gulagul este faptul ca raul
care, in conditii normale, parea cel mai greu pana si de inchipuit, devine,
dintr-o data, nu doar acceptabil, scuzabil, ci chiar norma, moneda
curenta.
Cum scriam in alta parte, cei care au studiat aparatul Securitatii
romanesti, de pilda, au observat ca doar o mica parte a tortionarilor
erau dereglati psihic. Cei mai multi erau oameni normali, cu
familii, uneori chiar capabili de fapte bune (evident, nu la ancheta
sau in camera de tortura, ci in societate). Explicatia unor cercetatori
pentru faptul ca au fost posibile asemenea acte de sadism atroce fata de
oameni nevinovati consta in: descrestinarea cvasi-totala a societatii
contemporane, evacuarea din morala publica a elementelor crestine
ale binelui si raului, disparitia constiintei ca va urma Judecata de Apoi in care orice fapta isi va primi
dreapta rasplata, faptul ca statul este cel care defineste ce este bine si ce este rau.
Toate acestea au condus la o morala de tip nou. O morala revolutionara, deoarece ea se aplica unor
imprejurari extraordinare: uneltele Securitatii erau indoctrinate si convinse ca participa la daramarea unei lumi
vechi, pentru edificarea lumii celei noi si perfecte. Astfel, tortionarii nici macar nu acordau celor chinuiti
statutul de om intreg, de persoana. Dusmanii poporului nu erau doar adversari politici, ci niste ne-oameni, un
fel de stricaciuni fata de care bunatatea nu era permisa, caci era dovada de slabire a vigilentei revolutionare. In
acest fel, totul era permis fata de dusmanii noii lumi, asa cum totul va fi permis , in ultime zile, impotriva
dusmanilor lui antihrist, caci atunci cei care vor perpetua teroarea, inchinandu-se lui antihrist, vor fi
convinsi ca aduc inchinare lui Dumnezeu.

26

Aceasta in-(per-)versiune a mintii umane nu o poate realiza, la nivel de masse, decat ideologia, prin
ideologie intelegand orice cauta sa detroneze pe Dumnezeu din locul cel sfant inima, si sa puna in locul
lui uraciunea pustiirii, pacatul:
Dracii iau prilejurile de-a starni in noi gandurile patimase din patimile aflatoare in suflet. Pe urma, razboindune mintea prin aceste ganduri, o silesc la consimtirea cu pacatul. Astfel biruitor fiind, o duc la pacatul cu
cugetul. Iar acest pacat savarsindu-se, o duc in sfarsit, ca pe o roaba, la fapta. Dupa aceasta cei ce au pustiit
sufletul prin ganduri se departeaza impreuna cu ele si ramane in minte numai idolul pacatului, despre care
zice Domnul: Cand veti vedea uraciunea pustiirii stand in locul cel sfant, cel ce citeste sa inteleaga ca loc
sfant si biserica a lui Dumnezeu este mintea omului in care dracii, dupa ce au pustiit sufletul prin ganduri
patimase, au asezat idolul pacatului. Iar ca acestea s-au petrecut si istoriceste, cred ca nu se va indoi nici unul
dintre cei ce au cetit cartile lui Iosif. Unii insa zic ca acestea se vor intampla si pe timpul lui Antihrist. (Sf.
Maxim Marturisitorul, Filocalia).
Prin urmare, avansul raului are loc in diferite trepte:
1) starnirea patimilor launtrice ale oamenilor;
2) razboiul gandurilor si provocarea consimtamantului;
3) pacatul facut cu cugetul;
4) pacatul facut cu fapta.
Gandul precede faptei si nu poate exista pacat daca nu a existat, initial, consimtamantul mintii la momeala
aruncata de diavol. Dar aceste principii filocalice se aplica in exact aceeasi forma si avansul raului colectiv
din istoria omenirii. Degradarea duhovniceasca a oamenilor are loc dupa aceasta descriere a cedarii in fata
momelii, in fata amagirii diavolesti. Asadar, daca vrem sa gasim raul in societate, ne vom duce la radacina
lui si nu la mijloacele sale de executie. Elitele si sistemul nu sunt incepatoare ale rautatii, dupa cum graieste
Apostolul, ci sunt executantii acestuia. Incepatorul rautatii este diavolul si el momeste lumea, de la
inceputul istoriei noastre pana la sfarsit, cu gandurile, adica cu ideologia, cu acest angrenaj de sisteme de
gandire in care raul devine nu doar acceptabil, ci si dezirabil.
Intr-adevar, asa cum spuneam si in celelalte materiale elaborate in serial si dedicate bolilor duhovnicesti ale
secolului nostru, tinta in acest razboi nevazut, dublat de cel vazut, este mintea omului (in intelesul
duhovnicesc al termenului). Numai daca se ajunge ca in mintea omului sa troneze idolul urciunii, numai
atunci poate avea loc si instapanirea vazuta a lui Antihrist in locul cel sfant, deoarece el este deja
instaurat, prin duhul sau, in inimile oamenilor. Astfel, Antihristul nu va fi opera unor elite care, prin
samavolnicie, vor reusi, in pofida nevinovatiei oamenilor, sa produca cel mai teribil totalitarism din istorie, cu
care se va si incheia parcursul omenirii in acest timp, ci va fi, precum spune Apocalipsa si graiesc talcuirile,
fiara iesita din marea vietii lumesti. Sau, dupa cum gasim si in cartea Sfantului Proroc Daniil, Antihrist va
aparea cand culmea pacatelor va fi atinsa.

27

Punem, in acest context, iarasi intrebarea: cum vadim raul,

taina faradelegii? Daca pornim de la fundamentele duhovnicesti
filocalice, intelegem ca altul este firul deconspirarii lucrarii
raului decat cel al ideologiilor anti-sistem. A cauta tot felul de
increngaturi, genealogii si decidenti care inchipuiesc lumea
elitelor, a papusarilor, foloseste prea putin, caci aceste elite sunt,
la randul lor, biete unelte, papusi manevrate de cel care este
Papusarul papusarilor, de Marele Conspirationist care este
Tatal Minciunii. Foloseste mai mult, intr-adevar, descrierea
unor mecanisme institutionale si surprinderea unor legaturi intre
ele. Si mai mult ar folosi insa sa surprinzi tendinte istorice,
factori (semintele binelui si ale raului) care predispun
societatea catre urmatoarea etapa din marul distrugtorului. A
cauta factorii care predispun societatea la o noua organizare
colectiva a raului inseamna a cauta dincolo de rolul elitelor,
dincolo de mijloacele de executie ale raului, a cauta la o sumedenie de cauze, printre care includem si
mentalitatile, adica ceea ce pluteste in aerul opiniei publice , a cauta astfel la duhurile rautatii care se afla
in vazduhuri si care se intrupeaza in gandirea colectiva a oamenilor, in judecatile lor, in principiile de actiune
si de organizare in viata individuala si sociala. Astfel, nu ne raportam la mersul lumii ca un joc mecanic (sau
puzzle) al sistemului si al elitelor, ci ne raportam ca la un fenomen istoric si social ale carui implicatii se inscriu
in realitatea nevazuta si ale carui consecinte merg dincolo de chipul acestui veac.
Aceasta adancire in mersul lumii tine de teologia istoriei, si nici aici, precum nici in talcuirile Scripturii,
mai ales ale Apocalipsei, nu se poate avanta oricine si oricum. Nu se poate sa vrei sa descrii istoria si directia
in care merge lumea, facand abstractie de intelepti ortodocsi care au facut acest lucru inaintea ta: un
Dostoievski, un Soljenitin, un Seraphim Rose, iar de la noi un Mircea Vulcanescu, un Petre Tutea, pe alocuri un
Nae Ionescu. Daca procedam altminteri, asa cum in talcuirea Scripturilor, ratacim daca ne bazam pe mintea
noastra saraca, asa si in analiza istoriei si a societatii, daca nu invatam de la mai marii nostri si nu cautam
sa ii imitam, ci facem de capul nostru, atunci suntem diletanti, superficiali si inghitim toate teoriile de-a
valma, nefiind capabili sa discernem adevarul de minciuna, anecdoticul de evenimentul important si, mai
ales, duhul si perspectiva ortodoxa de cele protestante si de cele seculare. Iar aici ne referim nu la o conditie
suficienta pentru cel care doreste sa inteleaga mersul lumii, ci abia la o conditie sine qua non, elementara, fara
de care intreg demersul descriptiv este construit pe fundamente gresite si da erori fatale.
Nu putem distinge, face diferenta, cerceta duhurile, decat daca avem impropriata o grila si o viziune
ortodoxa si duhovniceasca integrala, asa cum aveau cei mentionati mai sus, asupra vietii noastre si a asupra
lumii, asupra istoriei si a viitorului. Cu cat avem aceasta perspectiva mai plina de savoarea, de gustul
credintei vii, traite, cu atat vom intelege mai multe. Altminteri, plini de parere de sine, ne vom prinde
urechile in hatisurile, schemele si jocurile de puzzle ale sistemelor de tot felul, convinsi ca avem deja la
degetul mic legile lor de functionare. Intelegerea noastra nu trebuie sa fie insa mecanica, seaca, ci trebuie sa
provina din inima si sa se intoarca in inima. Pentru ca
de a avea darul proorociei i tainele toate le-a cunoate i orice tiin, i de a avea atta credin nct s
mut i munii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt (1 Cor. 13, 2).
Sau cum arata Cuviosul Iustin Popovici:

28

Dar noi posedm aceast cunoatere n deert, dac aceasta nu este transformat n rugciune, rugciune
prin care Hristos ne va pzi pe viitor de a deveni noi nine semntorii i cultivatorii unor astfel de neghine.
Asa ceva a intreprins Cuviosul Seraphim Rose, descriind magistral avansul in
istorie al duhului nihilismului prin ideologiile liberale, revolutionare si apoi
totalitare. Asa ceva a facut si F. Dostoievski, descriind duhul anarhist si
violent-ucigas al demonilor revolutionari. Asa ceva a facut si Alexandr
Soljenitin, aratand unde anume are loc batalia decisiva intre bine si rau: in
inima omului.
In ultima instanta, lipsa oricarei perspective duhovnicesti in modul in care
unii descriu sistemul este vizibila si devine, la randul ei, o ideologie. Or,
ideologiei nu i se poate opune alta ideologie decat daca dorim sa infruntam
raul cu mijloacele sale, cu duhul sau, si sa ocultam adevaratele sale cauze.
Logica simplista si simplificatoare a ideologiei anti-sistem, grefata pe o forma
ortodoxa, aduce mult cu paradigmele marxist-leniniste in care erau descrise
realitatile lumii contemporane: o schema rigida si facila, o logica dialectica, pe
etape, o istorie constrangatoare care merge ceas si in mod determinist, in care
totul e decis de si prin sistem. Asadar, o conceptie inrudita, paradoxal, cu
iluminismul, cu umanismul, in care nu raul crescut in inima omului e
esential, ci raul exterior, produs de sistem si indaguit de un Dumnezeu care nu e specific ortodoxiei, ci poate
islamului si iudaismului - un Dumnezeu care isi are planurile lui, total separate de voia si alegerea omului.
*
Daca asupra ispitei de-a dreapta de a combate ideologia cu alta ideologie, am insistat indeajuns in aceste
materiale, aratand care este modalitatea ortodoxa de a infrunta si a vadi raul, aducem aminte, pe scurt, de
celelalte fatete pe care le ia ideologia cand se incearca a se fura mintile oamenilor si pe care a descris-o, la un
nivel amplu, si Alexandr Soljenitin in fata unei asistentei socate, formate din intelighentsia societatii americane,
care nu se astepta sa fie biciuita in cuvant de proaspatul evadat din lagarul sovietic. Pentru ca la radacina
raului, atat la Vest cat si la Est, nu este altceva decat meta-religia umanismului: credinta ca omul este
masura tuturor lucrurilor si ca fericirea poate fi organizata prin mijloace politice pe pamant. Adica acea
ideologie care ofera justificare, indreptatire pentru dezlantuirea patimilor omenesti, ceea ce duce la starea de
degradare intensa in care se gaseste omenirea astazi
In plus, adaugam noi, umanismul nu a ramas doar in terenul filosofiilor laice si politice. El se deghizeaza si intra
si sub pielea actului religios. Este vorba mai ales de acel soi de religiozitate falsa, de acel crestinism secatuit
de seva mantuitoare pe care incearca sa ni-l vanda negustorii credintei:
Acestea sunt cuvintele care descriu cel mai bine toate incercarile facute de slujitorii dezvoltarii, progresului,
umanitatii, filantropiei, dreptatii si pacii intre popoarele lumii, fie ca acestia lucreaza pe palierul politicoeconomic al Imparatiei Universale (vezi summit-urile G8 si G20) fie ca e vorba de doctrina sociala a Bisericii
Catolice expusa intr-o enciclica intitulata pompos Dragoste in adevar, fie ca e vorba de intalnirea
bisericilor crestine de la Lyon. Toate aceste sfortari vorbesc aceeasi limba si au acelasi scop: edificarea
ultimei utopii socialiste, a statului mondial care isi asteapta conducatorul sau suprem.

29

(din articolul CHEMATI TOTI LA O SINGURA AMAGIRE INTRU ANTIHRIST)

Un crestinism care, pe langa faptul ca este eretic, a devenit si umanist-iluminist, dupa cum am aratat in analiza
ultimei enciclice papale sociale:
S recapitulm: adevrul etic pe care biserica catolic l propovduiete, prin Papa Paul VI i Benedict,
este dezvoltarea plenar a omului, n particular, i progresul ntregii umaniti, n general. Acest ideal de
dezvoltare plenar este, de fapt, legat intim de imperativul evanghelizrii; mai mult, evanghelizarea este de
fapt ideal social al dezvoltrii. Biserica este chemat s mobilizeze lumea n jurul idealului, prin oferirea unei
viziuni etice justificatoare. Pentru mplinirea dezvoltrii plenare i a progresului este nevoie urgent de reform
i de aciune curajoas. Miza este urias: realizarea fraternitii universale.
In mod ironic, acest crestinism umanist se suprapune perfect, in acest aspect, peste ideologia
crestinismului anti-sistem: si in cazul lui pacatul omului nu provine din inima sa, ci este generat de
nedreptatile sistemului. Crestinismul papal, al Marelui Inchizitor, vrea astfel sa revolutioneze, sa distruga
din temelii lumea veche, ca sa (re)construiasca sistemul utopic si tiranic perfect, in care aceste
nedreptati sociale sunt indreptate la scara istorica, dupa cum, in mod genial, arata Dostoievski inca din
secolul XIX (vezi post-scriptumul articolului Ce traim astazi. Ce (nu) mai poate fi facut?). Ideologia antisistem, la capatul celalalt, propovaduieste un fel de revolutionara iesire din sistem (societate), de o maniera
fara precedent in istoria bisericeasca, in scrierile Sfintilor Parinti si in Scripturi, afirmand, practic, ca numai
aceasta ar fi echivalenta cu iesirea din pacat. Crestinismul autentic, insa, se afla pe calea imparateasca, de o
maniera asemanatoare in care erau descrisi crestinii in epistola catre Diognet:
Locuiesc n rile n care s-au nscut, dar ca strinii; iau parte la toate ca ceteni, dar pe toate le rabd ca
strini; orice ar strin le e patrie, i orice patrie le e ar strin. Se cstoresc ca toi oamenii i nasc copii,
dar nu arunc pe cei nscui. ntind mas comun, dar nu i patul. Sunt n trup, dar nu triesc dup trup.
Locuiesc pe pmnt, dar sunt ceteni ai cerului. Se supun legilor rnduite de stat, dar, prin felul lor de
via, biruiesc legile.
Idealurile umaniste sunt, de fapt, comune unei interpretari milenariste a profetiilor din Vechiul Testament:
Pe scurt, interpretarea profetilor Vechiului Testament a fost facuta in cheie sociala, chiar socialista. Profetii
sunt prezentati de preotii profesori si rabinii participanti drept propovaduitori ai dreptatii sociale, ai
eticii sociale si ca aparatori ai demnitatii umane. Adica, propovaduitori ai unei ordini ideologice omenesti
utopice, in care dreptatea si pacea stapanesc. O oranduire sociala perfecta, lucru pe care Dumnezeu niciodata
nu l-a fagaduit omenirii. Nimic mai departe de mesajul proorocilor, care au anuntat venirea Mantuitorului
si distrugerea acestei lumi asa cum este ea acum. Profetii au propovaduit Imparatia lui Dumnezeu, care
nu este din aceasta lume. Noii teologi afirma insa ca proorocii propovaduiesc o imparatie lumeasca.
Cu o astfel de ideologie in care se cultiva in oameni o speranta a intemeierii fericirii universale pe pamant,
inclusiv de catre lideri politici, nu este greu sa ne imaginam care va fi deznodamantul istoriei omenirii din
momentul in care haosul si anarhia, razboiul si cine stie ce alta pandemie vor incepe.
Vedem asadar cum diavolul ispiteste folosind cu precadere franturi din Scriptura pentru a le deturna in
capcanele pregatite de el. Atat prin aceste ispite ale crestinismului ideologizat umanist, unde ispiteste, ca
altadata in pustie, fagaduind transformarea pietrelor in paine, cat si prin, la capatul celalalt, ispite ale

30

crestinismul ideologizat anti-sistem, de tip zelotist-revolutionar, folosind citate evanghelice pentru

justificarea sinuciderii sociale si/sau biologice si pentru adoptarea unei viziuni mecaniciste asupra sfarsitului
lumii.
Pentru ca spunem cu toata taria, marturisind: traim vremurile de pe urma si timp nu va mai fi si balaurul se
zbate, caci stie ca timpul lui e scurt. Dar aceasta este pentru covarsirea pacatelor noastre si pentru lipsa de
pocainta. Cine se va mantui dar in astfel de zile? Cel care crede in indemnul Manuitorului:
i iat vin curnd. Fericit cel ce pzete cuvintele proorociei acestei cri! (Apocalipsa 22, 7)
***

AL. SOLJENITAN: Linia care separa binele de rau intersecteaza inima fiecarui om
Frustrai de sfera superioar a existenei umane prin natura
activitii i prin alegerea de via fcut, slujitorii
Stabilimentului Albastru (e vorba de perpetuatorii sistemului
concentrationist GULAG n.n.) triau cu i mai mult
plenitudine i lcomie n sfera inferioar. i acolo erau stpnii
i dirijai (pe lng foame i sex) de cele mai puternice
instincte ale existenei inferioare: instinctul puterii i
instinctul ctigului. (Mai cu seam instinctul puterii, n
deceniul din urm el s-a dovedit mai important dect banii.)
Puterea este otrav, se tie de milenii. Fie ca nimeni niciodat
s nu dobndeasc putere material asupra altora! ns pentru
un om care crede c deasupra noastr a tuturor exist ceva
superior i astfel este contient de limitele sale, puterea nu este
nc mortal. Pentru oamenii lipsii de sfera superioar,
puterea este ca ptomaina, acea otrav care rezult din
putrefacia proteinelor animale. O dat infectai nu mai au
scpare. ()
Dupa ce descrie un episod in care s-a comportat el insusi
meschin fata de arestati, cand era ofiter (n.n.):
Iat ce nseamn un ofier, chiar dac epoleii lui nu sunt albatri! Dar dac erau albatri? Dac i se insinua
ideea c printre ofieri el este sarea pmntului? C lui i se acord mai mult ncredere dect altora, i el
tie mai multe dect alii, i pentru toate acestea trebuie s-i vre inculpatului capul ntre picioare i n
poziia asta s-l ndese ntr-un burlan? De ce s nu -l ndese?
mi atribuiam spirit de sacrificiu dezinteresat. Dar n realitate eram pe deplin pregtit s devin un clu. i
dac intram la coala NKVD-ului n timpul lui Ejov, poate c n vremea lui Beria a fi fost ndeajuns de
bun?

31

Acel cititor care ateapt ca aceast carte s fie o demascare politic poate s-o nchid aici.
Dac totul ar fi att de simplu! C undeva exist oameni negri, care svresc intenionat doar fapte negre
i nu trebuie dect s-i deosebeti de ceilali i s-i distrugi. Dar linia care separ binele i rul
intersecteaz inima fiecrui om. i cine va distruge o bucic din inima sa?
In decursul vieii unei inimi, aceast linie i schimb locul n ea fie mpins de bucuria rului, fie elibernd
spaiul pentru binele nfloritor. Unul i acelai om la vrste diferite, n diferite situaii de via este un om cu
totul diferit. Cnd aproape de diavol. Cnd aproape de cele sfinte. Dar numele nu se schimb, i lui i
atribuim totul.
Socrate ne-a lsat dictonul: cunoate-te pe tine nsui!
i n faa gropii n care ne pregteam s-i mpingem pe opresorii notri ne oprim cutremurai: n-a fost dect o
ntmplare c n-am fost noi clii, ci ei. ()
De la bine la ru nu este dect un singur pas, spune proverbul.
Deci i de la ru la bine. ()
Pentru noi e mai firesc s spunem c astfel de oameni nu pot s existe, c nu exist. Este admisibil ca ticloii
s fie descrii n basme, pentru copii, pentru simplitatea imaginii. Dar cnd marea literatur universal din
secolele trecute ne vntur i ne tot vntur figuri de scelerai dintre cei mai cumplii -i Shakespeare, i Schiller,
i Dickens mi se pare c, ntr-o oarecare msur, acest lucru seamn a teatru de blci, penibil pentru
nelegerea contemporan. Este interesant cum sunt zugrvii aceti scelerai. Sceleraii lor se recunosc ca
atare i c au sufletul negru, n acest fel i raioneaz: nu pot s triesc dac nu fac ru. Hai s-l ntrt pe
tata mpotriva fratelui! S m delectez cu suferinele victimei! Iago spune foarte clar c elurile i impulsurile
sale sunt negre, zmislite din ur.
Nu, aa ceva nu exist! Ca s fac rul, omul trebuie mai nti s-l perceap ca bine sau ca pe o fapt
fireasc i neleas ca atare. Aa este, din fericire, firea omului, c el trebuie s caute justificare faptelor
sale.
Justificrile lui Macbeth au fost slabe i astfel l-au copleit mustrrile de contiin. Apoi i lago este un
mieluel. Fantezia i forele sufleteti ale criminalilor lui Shakespeare se limitau la cel mult zece cadavre.
Pentru c ei nu aveau o ideologie.
Ideologia iat cine ofer justificarea nelegiuirii i tria necesar, de lung durat, sceleratului. Acea
teorie social care l ajut s-i justifice faptele fa de sine i fa de alii, i s nu aud reprouri, nici
blesteme, ci doar laud i vorbe de cinstire. Astfel inchizitorii i motivau aciunile prin cretinism, cuceritorii
prin glorificarea patriei, colonizatorii prin civilizaie, nazitii prin ras, iacobinii i bolevicii prin
egalitatea, fraternitatea i fericirea generaiilor viitoare.

32

Datorit Ideologiei, secolului al XX-lea i-a fost

hrzit s experimenteze nelegiuirea n milioane
de exemplare. Nelegiuirea nu poate fi dezminit, nu
poate fi ocolit ori trecut sub tcere. Atunci cum s
ndrznim s struim c nu exist nelegiuii? Atunci
cine a nimicit aceste milioane? Ins fr scelerai
Arhipelagul n-ar fi existat.
A circulat zvonul c prin anii 1918-1920, chipurile
CEKA din Petrograd i cea din Odessa nu-i mpucau
pe toi condamnaii lor, ci pe unii dintre ei i aruncau
(de vii) drept hran animalelor din menajeriile
oraului. Nu tiu dac este adevr sau calomnie, iar
dac au fost cazuri cte? Eu ns nici nu m-a apuca s caut dovezi: dup exemplul gitanelor albastre, le-a
propune s ne dovedeasc ele nsele c aa ceva este imposibil. Atunci, de unde puteai, n condiiile foametei
din acei ani, s faci rost de hran pentru menajerie? S-o rupi de la gura clasei muncitoare? Aceti
dumani tot or s moar, atunci de ce s nu sprijine, prin moartea lor, creterea animalelor slbatice din
Republic, contribuind astfel la progresul nostru? Oare nu este raional?
Iat limita pe care sceleratul shakespearean n-o va depi niciodat, dar sceleratul cu ideologie o trece,
iar ochii lui rmn senini.
n fizic sunt cunoscute mrimile sau fenomenele de prag. Sunt acele mrimi ori acele fenomene care nu
exist ctui de puin ct vreme nu este trecut un anumit prag cunoscut de natur i cifrat de ea. Orict ai ine
litiul sub lumin galben, el nu va elibera electroni, ns ndat ce s-a aprins o slab lumin albstrie
numaidect ncep s se smulg (a fost trecut pragul efectului fotoelectric)! Poi s rceti oxigenul la peste o sut
de grade, preseaz-l la orice presiune gazul rezist, nu cedeaz! ns cnd a trecut pragul de o sut optsprezece
grade ncepe s curg, este lichid.
Pesemne c nelegiuirea este tot o mrime de prag. Da, toat viaa lui
omul oscileaz, se zbate ntre ru i bine, alunec, apoi cade, se car,
se clete, din nou se ntunec, dar, pn nu trece pragul nelegiuirii, el
mai are posibilitatea de a se rentoarce i de a rmne n sfera speranei
noastre. Cnd ns prin densitatea faptelor rele ori prin gradul lor de
gravitate, ori prin absolutismul puterii el trece pe neateptate peste prag,
atunci a ieit din umanitate. i, poate, fr putin de ntoarcere.
Din vremuri imemoriale, ideea pe care oamenii i-o formeaz despre
dreptate este alctuit din dou jumti: virtutea triumf, iar viciul este
pedepsit.
Am avut norocul s apucm acele vremuri cnd virtutea, dei nu triumf, nu
mai este hituit cu clinii. Btut, jigrit, virtutea, mbrcat n zdrene,
este lsat s intre, s se aeze ntr-un col, numai s nu crcneasc.

33

Nimeni ns nu ndrznete s scoat o vorb despre viciu. Da, virtutea a fost batjocorit, dar viciul nu
are nici un amestec. Da, cte milioane de oameni au fost nenorocii, ns vinovai n-au existat. Iar dac
cineva ncearc s deschid gura: Dar cum rmne cu aceia, care din toate prile este bombardat cu
reprouri, la nceput n mod amical: Nu-i bine, tovari! De ce s zgndrim rnile vechi?! (Chiar i privitor
la Ivan Denisovici, pensionarii albatri anume asta reproau: de ce s zgndrim rnile acelora care au stat n
lagr? Ei, chipurile, trebuie menajai!) Apoi cu ghioaga: Hei, voi cei care ai scpat teferi, tcei! Voi nu ai
fost reabilitai!
i iat c n Germania de Vest pn n anul 1966 au fost condamnai optzeci i ase de mii de criminali naziti*.
Iar noi ne sufocm, noi nu crum paginile ziarelor i orele emisiunilor de radio, noi i dup ce terminm lucrul
rmnem la miting i votm: Este puin! i optzeci i ase de mii este puin! i douzeci de ani pentru judecat
este puin! Trebuie s continue!
La noi au judecat (dup datele publicate) aproximativ treizeci de oameni.
Pe noi ne preocup ce se ntmpl dincolo de Oder i de Rin. Dar ce este n jurul Moscovei i lng Soci, dincolo
de gardurile verzi, faptul c ucigaii brbailor i prinilor notri se plimb pe strzile noastre i noi ne
dm la o parte s le facem loc asta nu ne frmnt, nu ne atinge, asta nseamn s rscolim trecutul.
Dac cei optzeci i ase de mii de condamnai din Germania de Vest ar fi transformai n rui la proporiile
respective, pentru ara noastr asta ar nsemna un sfert de milion!
Dar nici ntr-un sfert de secol noi n-am gsit nici unul dintre ei, pe nici unul dintre ei nu i-am chemat n
judecat, nou ne este fric s le zgndrim rnile. i ca simbol al lor al tuturor, pe strada Granovski, la numrul
3, triete Molotov: plin de sine, mrginit, care nici pn n ziua de azi nu s-a convins de nimic, impregnat
pe de-a-ntregul cu sngele nostru, i trece cu aer distins trotuarul ca s urce ntr-o lumuzin luxoas.
O enigm pe care n-o vom dezlega noi contemporanii: de ce Germaniei i-a fost dat s-i pedepseasc criminalii,
iar Rusiei nu i-a fost dat? Ct de primejdios va fi drumul nostru dac nu ne este dat s ne purificm de
aceast spurcciune ce putrezete n trupul nostru? Ce lecie va putea Rusia s dea lumii?
n procesele din Germania, ba ici, ba colo, se ntmpl un fenomen uluitor: inculpatul se ia cu minile de cap,
refuz s se apere i nu mai cere nimic tribunalului. El spune c irul crimelor svrite enumerate i prezentate
din nou n faa lui l umplu de repulsie i nu mai dorete s triasc.
Aceasta este realizarea cea mai nalt a unei instane de judecat: viciul este n asemenea msur osndit, nct i
criminalul se leapd de el nsui.
ara care, de la tribuna judectorului, a condamnat viciul de optzeci i ase de mii de ori (i l-a condamnat
irevocabil n literatur i n rndul tineretului), se purific de el an dup an, treapt dup treapt.
Dar noi ce trebuie s facem?... Cndva, urmaii notri vor numi cteva dintre generaiile noastre generaii de
pap-lapte: mai nti am ngduit cu supuenie s fim btui cu milioanele, pe urm i-am ocrotit cu grij pe
ucigai, s-i triasc fericii btrneile.

34

Ce-i de fcut, dac marea tradiie a cinei ruseti ei n-o pot nelege i li se pare ridicol? Ce-i de fcut
dac frica animalic de a ndura mcar a suta parte din ceea ce ei au pricinuit altora precumpnete n ei orice
impuls spre dreptate? Dac se in lacomi, cu ghearele i cu dinii, de recolta bunurilor crescute din sngele celor
mori?
De bun seam c aceia care au nvrtit manivela mainii de tocat carne, chiar i numai n 1937, nu mai sunt
tineri, au ntre cincizeci i aizeci de ani, i-au trit anii cei mai buni n belug i ndestulare, n confort, i orice
pedeaps pe msur e tardiv i nu mai poate fi svrit.
Noi ns vom fi mrinimoi, n-o s-i mpucm, nu le vom turna pe gt ap srat, nu-i vom da hran
plonielor, nu le vom pune zbala Rndunicii, nu-i vom ine cte o sptmn n picioare nedormii, n-o s-i
buim cu cizmele i nici nu le vom strnge capul n cercul de fier, nu-i vom lovi cu bastoanele de cauciuc i nu-i
vom nghesui n celul ca pe nite bagaje, s stea unul peste altul - nimic din tot ce au fcut ei! Dar naintea
rii noastre i naintea copiilor notri suntem obligai s-i cutm i s-i judecm pe toi! S-i judecm nu
att pe ei, ct mai ales crimele lor. S facem ca fiecare dintre ei s spun cu glas tare:
Da, am fost un clu i un uciga.
i dac acest lucru ar fi rostit n ara noastr numai de un sfert de milion de ori (proporional, s nu fim mai
prejos de Germania Occidental), poate c ar fi de ajuns?
n secolul al XX-lea nu este cu putin ca decenii de-a rndul s nu deosebeti care sunt atrocitile
pasibile de judecat i ce este trecutul care, nu trebuie rscolit!
Trebuie s condamnm n mod public nsi ideea de reprimare a unor oameni de ctre alii! Trecnd
viciul sub tcere, cufundndu-l nluntrul nostru doar s nu ias afar, noi, de fapt, l semnm, i el va
rsri nmiit n viitor! Fr a-i pedepsi ori mcar fr a-i blama pe criminali, nu numai c pur i simplu le
ocrotim btrneile infame, dar prin asta nu facem altceva dect s smulgem de sub noile generaii orice
fundament al ideii de dreptate. Iat de ce aceste generaii cresc indiferente, nu din pricina slabei
activiti educative. Tinerii capt convingerea c ticloia nu e pedepsit niciodat pe pmnt, dar
aduce ntotdeauna bunstare.
i va fi neplcut, i va fi cumplit s trieti ntr-o astfel de ar!
(Fragment din: Arhipelagul Gulag, vol 1, Ed. Univers, 2009)

AL. SOLJENITAN: Radacina dezastrului din noi: CREDINTA IN OM SI IN FERICIREA

TERESTRA
(fragmente din discursul de la Harvard, 1978)

35

Mediocritate spiritual
Toat viaa mea am trit sub un regim comunist i pot s v
spun c o societate fr o raportare legal obiectiv este ceva
absolut ngrozitor. ns o societate bazat doar pe litera legii,
fr s mearg puin mai departe, eueaz lipsindu-se de
folosirea n propriul ei beneficiu a unui spectru mult mai larg
de posibiliti umane. Litera legii este prea rece i prea
formal pentru a avea o influen benefic asupra
societii. Cnd ntreaga via, n ansamblul ei, este nesat
de relaii n spiritul legii, se degaj o atmosfer de
mediocritate spiritual care paralizeaz i cele mai nobile
elanuri ale omului. i va fi pur i simplu imposibil s facem
fa provocrilor secolului nostru, narmat amenintor,
doar cu armele unor structuri sociale legaliste. Astzi
societatea occidental ne arat c mprete peste o
inegalitate ntre libertatea de a ndeplini binele i
libertatea de a svri rul. () Evoluia a fost treptat,
ns pare s fi avut ca punct de plecare binevoitoarea
concepie umanist conform creia omul, stpn al lumii,
nu poart n sine nici un fel de smn a rului, i tot
ceea ce existena noastr ne ofer n materie de viciu este pur i simplu rodul sistemelor sociale greite, ce
trebuie amendate i corectate. Totui, este destul de straniu s vezi cum crima nu a disprut n Occident, chiar
dac aici par a fi fost atinse cele mai bune condiii de via social. Ba chiar crima este mai prezent dect n
societatea sovietic mizerabil i fr lege

Media confecioneaz un spirit al vremii

Alt lucru care nu va scpa observatorului sosit din Estul totalitar,
cu presa sa riguros univoc: descoperirea unui curent general
de idei privilegiate n snul presei occidentale n ansamblu,
un fel de spirit al vremii, dup criterii de judecat
recunoscute de toi, de interese comune, suma acestora dnd
sentimentul nu al unei competiii, ci al unei uniformiti.
Exist poate o libertate nelimitat a presei, dar cu certitudine nu
una pentru cititor. Ziarele nu fac dect s transmit cu putere i
emfaz toate aceste opinii care nu contrazic curentul de opinie
dominant. Fr s aib nevoie de cenzur, curentele de
gndire, de idei la mod sunt separate cu grij de cele care
nu le cnt n strun, iar acestea din urm, fr a fi propriuzis interzise, nu au dect puine anse s ptrund printre
celelalte reviste literare i periodice, ori chiar s fie transmise
n nvmntul superior. Studenii votri sunt liberi n sensul
legal al termenului, dar sunt prizonierii idolilor purtai goi de
entuziasmul modei. Fr s fie vorba, ca n Est, de o violen
fi, aceast selecie operat de mod, aceast nevoie de a te

36

conforma modelelor standardizate, mpiedic pe gnditorii cei mai originali s-i aduc contribuia lor la
viaa public i provoac apariia unui primejdios spirit gregar, care se opune unei creteri n adevratul sens al
cuvntului. n S.U.A. mi s-a ntmplat s primesc scrisori din partea unor persoane de o eminent inteligen
poate un profesor de la un mic colegiu uitat, care ar fi putut contribui mult la renaterea i mntuirea rii sale,
dar ara nu avea cum s-l aud, pentru c mediei nici nu-i trecea prin cap s-i dea cuvntul. Iat ce d natere
unor puternice prejudeci de mas, unei orbiri care, n epoca noastr, este n mod special primejdioas
[...]
Vestul a continuat s avanseze cu pai fermi, adecvai inteniilor proclamate pentru societate, bra la bra cu un
progres tehnologic uluitor. i absolut dintr-o dat s-a pomenit n starea de slbiciune de azi. Asta nseamn
c eroarea trebuie s se afle la rdcin, la fundamentul gndirii moderne. M refer la viziunea asupra
lumii care a prevalat n Occident, n epoca modern. M refer la viziunea asupra lumii care a prevalat n
Occident i care s-a nscut n Renatere, i ale crei dezvoltri politice s-au manifestat ncepnd cu Secolul
Luminilor. Ea a devenit baza doctrinei social-politice i ar putea fi numit umanismul raionalist sau
autonomia umanist; autonomia proclamat i exercitat de om la ntlnirea cu toate forele superioare
lui. Putem vorbi, de asemeni, de antropocentrism: omul este vzut ca fiind centrul a tot i a toate.
Din punct de vedere istoric, este posibil ca uorul declin care s-a petrecut n Renatere s fi fost inevitabil. Evul
Mediu ajunsese la epuizare din pricina represiunii intolerabile asupra naturii carnale a omului, n favoarea
naturii sale spirituale. ns, ndeprtndu-se de spirit, omul s-a nstpnit de tot ceea ce este material. Cu exces
i fr nici o msur. Gndirea umanist, care s-a proclamat drept cluz a noastr, nu admitea existena
unui ru intrinsec n om i nu vedea alt ndatorire mai nobil dect rspndirea fericirii pe pmnt. Iat
ce angaja civilizaia occidental modern, nou nscut, pe panta primejdioas a adorrii omului i nevoilor
materiale. Tot ceea ce se afla dincolo de bunstarea fizic i de acumularea bunurilor materiale, toate celelalte
nevoi umane caracteristice unei naturi subtile i superioare, au fost zvrlite n afara cmpului interesului de Stat
i a sistemului social, ca i cum viaa n-ar avea nicidecum un sens mai nalt. n acest fel s-au lsat falii deschise,
prin care s-a npustit rul, iar halena lui putregit sufl astzi liber. Mai mult libertate n sine nu reduce
ctui de puin din problemele umane ale lumii, ba chiar adaug unele noi. ()
Umanismul devenind n creterea sa din ce n ce mai materialist, permite, cu o incredibil eficacitate,
conceptelor sale s fie utilizate mai nti de socialism, apoi de comunism, astfel nct Karl Marx a putut spune
n 1894 c comunismul este un umanism naturalizat. S-a adeverit ulterior c aceast judecat era departe de
a fi fals. Vedem aceleai pietre care stau att la baza unui umanism alterat, ct i la cea a tuturor tipurilor de
socialism: un materialism de nestvilit, o eliberare fa de religie i de responsabilitatea religioas, o
concentrare de spirite asupra structurilor sociale cu o abordare pretins tiinific. Nu este ntmpltor c
toate aceste promisiuni retorice ale comunismului se centreaz pe Omul cu O mare i fericirea lui terestr. La
prima vedere este vorba de o apropiere ruinoas: cum ar putea exista astzi puncte comune ntre gndirea
occidental i cea a Estului? Aici este logica materialist

37

Nu m gndesc la cazul unei catastrofe aduse de un rzboi mondial i la schimbrile ce ar putea surveni
n societate. Atta vreme ct ne sculm n fiecare diminea sub un
soare blajin, viaa noastr inevitabil se va ese din banalitile
cotidiene. ns este vorba de un dezastru care pentru muli este
deja prezent n noi. M refer la dezastrul unei contiine
umaniste perfect autonome i nereligioase. Ea a fcut din om
msura tuturor lucrurilor pe pmnt, omul nedesvrit, care nu
este niciodat complet dezbrcat de mndrie, egoism, invidie,
pofte, vanitate i attea alte pcate. Pltim astzi pentru greelile
care n-au aprut aa hodoronc-tronc la nceputul cltoriei noastre.
Pe drumul care ne-a purtat din Renatere pn astzi, experiena
noastr s-a mbogit, dar am pierdut ideea unei entiti
superioare care, odinioar, mai nfrna din patimile i
iresponsabilitatea noastr.
Ne-am pus prea multe ndejdi n transformrile politicosociale, iar acum iese la iveal faptul c am dat la o parte
tocmai ce aveam mai de pre: viaa noastr interioar. n Est ea
e clcat n picioare de blciul Partidului unic, n Vest de blciul
Comerului. Ceea ce e nfricotor nu este nici mcar realitatea
unei lumi sfrmate, ci faptul c prile ei sufer de aceeai
boal. Dac omul, aa cum o declar umanismul, ar fi fost nscut
numai pentru fericire, cu att mai mult nu ar fi fost nscut ca s moar. ns, dedicat trupete morii, sarcina lui
pe acest pmnt este cu att mai spiritual. Nu un urlet zilnic, nu cutarea celor mai bune mijloace de
achiziie, iar apoi cheltuiala vesel de bunuri materiale, ci mplinirea unei dure i permanente ndatoriri,
astfel nct drumul ntregii noastre viei s devin experiena unei nlri spirituale: s prsim aceast lume ca
nite creaturi mai nalte dect cum am intrat n ea.

A privi n sus la scara valorilor noastre umane

Este imperativ s privim n sus, n ascensiune, scara valorilor umane. Precaritatea ei actual este
nspimnttoare. Nu mai este posibil ca vechea msur cu care se cuantific eficiena unui preedinte s se
limiteze doar la ct de muli bani pot fi ctigai, ori la ct de ndreptit este construcia unui gazoduct. Este
vorba de o micare acceptat de bunvoie, care s atenueze patimile noastre, o micare acceptat cu
senintate, astfel nct umanitatea s se ridice deasupra curentului materialist care a nctuat lumea.
Chiar dac am reuit s o ferim a fi distrus de un rzboi, viaa noastr trebuie s se schimbe, dac nu vrem s
piar prin propriul ei pcat. Nu ne mai putem lipsi de ceea ce este fundamental pentru via i societate. Este
adevrat c omul se afl deasupra tuturor i a toate? Nu este nici un spirit superior deasupra lui? Activitile
umane i sociale pot fi ele legitim reglate doar prin expansiunea material? Avem dreptul de a promova aceast
expansiune n detrimentul integritii vieii noastre spirituale?
Dac lumea nu a ajuns nc la final, atunci ea atins o etap hotrtoare n istoria ei, asemntoare cu
importana cotiturii care a dus dinspre Evul Mediu spre Renatere. Aceast cotitur pretinde din partea
noastr o dragoste spiritual. Va trebui s ne ridicm la o perspectiv mai nalt, la o nou concepie de via, n
care natura noastr carnal s nu mai fie diabolizat, aa cum s-a ntmplat n Evul Mediu, iar firea noastr
spiritual s nu mai fie clcat n picioare, aa cum s-a ntmplat n epoca modern. Ascensiunea noastr ne

38

ndreapt spre o nou etap antropologic. Nimeni, pe acest Pmnt, nu mai are alt soluie dect s se ridice
spre nlimi. Mereu mai sus.

Alexandr Soljenitin

39

DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENIN

LA UNIVERSITATEA HARVARD (8 IUNIE 1978)
Sincer, sunt foarte fericit c m aflu aici, n mijlocul vostru, cu prilejul celei de-a 327-a aniversri de la
nfiinarea acestei att de vechi i de ilustre universiti. Deviza Harvard-ului este VERITAS. Adevrul ns e
foarte rar plcut auzului; el este mai ntotdeauna amar. Discursul meu de astzi conine o parte de adevr. Vi-l
aduc fiindu-v prieten, nu adversar. Acum 3 ani am fost adus n S.U.A. s spun lucruri care au fost respinse,
care au prut inacceptabile. Astzi sunt numeroi cei care le consimt...
Cderea elitelor
Pentru un observator din exterior, declinul curajului este, poate, caracteristica cea mai puternic a Apusului.
Lumea occidental i-a pierdut curajul civic, att n ansamblu, ct mai cu seam n fiecare ar, n fiecare
guvern i, desigur, n Organizaia Naiunilor Unite. Acest declin al curajului este sensibil mai cu seam n ptura
conductoare i predominant n ptura intelectual, de unde senzaia c ntreaga societate este lipsit de curaj.
Politicienii i intelectualii n mod deosebit manifest aceast slbiciune, aceast ovial, n aciunile lor, n
discursuri i mai ales n consideraiile teoretice pe care le ofer cu solicitudine, tocmai pentru a demonstra c
acest fel al lor de a aciona, care fundamenteaz politica unui stat pe laitate i servilism, este unul pragmatic,
raional, legitim, situndu-se chiar la o anume altitudine intelectual i chiar moral. Acest declin al curajului,
care, pe ici pe colo, merge pn la pierderea oricrei urme de brbie, este subliniat cu o ironie aparte de
cazurile politicienilor i/sau intelectualilor cuprini de un acces subit de vitejie i de intransingen, n faa
guvernelor slabe, a rilor slabe pe care nu le susine nimeni sau ale micrilor condamnate de toi i incapabile
de orice ripost. n schimb, limbile li se usuc i minile le nepenesc atunci cnd se afl n faa guvernelor
puternice, a forelor amenin-toare, n faa agresorilor i a Internaionalei terorii. Mai este cazul s amintim c
declinul curajului a fost ntotdeauna socotit ca semnul premergtor al sfritului?
Atunci cnd s-au format statele occidentale moderne, a fost stipulat ca principiu faptul c guvernele se afl n
slujba omului, a crui via este orientat spre libertate i cutarea fericirii (lucruri evideniate de ctre
americani n Declaraia de Independen). Astzi, n sfrit, dup attea decenii de progres social i tehnic, s-a
ajuns la ndeplinirea acestei aspiraii: un Stat care s asigure bunstarea general. Fiecare cetean i-a vzut
libertatea att de mult dorit, calitatea i cantitatea bunurilor materiale ce-i stau la dispoziie, pe care oricnd
poate s i le procure, cel puin teoretic, o fericire complet, dar o fericire n sensul unei srciri, dac avem n
vedere felul n care s-au scurs aceste decenii.
O societate n depresie
n tot acest timp a fost neglijat un detaliu psihologic: dorina de a poseda mereu mai mult i de a avea o via i
mai bun, iar lupta permanent pentru acestea a ntiprit pe numeroi obraji din Apus, trsturile adnci ale
anxietii i chiar ale depresiei, cu toate c e obinuit firete, s ascund cu grij astfel de sentimente. Aceast
competiie intens i activ sfrete prin a acapara gndirea uman, nedeschiznd deloc lumii calea spre
libertatea unei creteri spirituale.
Independena individual n faa mai multor forme de presiune a fost garantat de stat, majoritatea oamenilor a
beneficiat de bunstare la un nivel pe care prinii i bunicii lor nu i l-au putut imagina; a devenit posibil
creterea tinerilor n conformitate cu aceste idealuri, de a-i pregti i chema la dezvoltarea fizic, la fericire, la

40

divertis-ment, la posesia de bunuri materiale i bani, la recreere, la o libertate practic nelimitat n alegerea
plcerilor. Pentru ce s renune la toate astea? n numele a ce s-i rite preioasa existen pentru aprarea
binelui comun, mai cu seam cnd, n mod suspect, securitatea naional ar trebui aprat undeva, ntr-o ar
ndeprtat?
Biologia nsi ne nva c un nivel exagerat de confort nu este bun pentru organism. Astzi confortul vieii din
societatea occidental ncepe s-i dea de-o parte masca vtmtoare. Societatea occi-dental i-a ales tipul de
organizare cel mai potrivit scopurilor ei, o organizare pe care a numi-o legalist. Limitele drepturilor omului i
ale binelui sunt fixate n cadrul unui sistem de legi; aceste limite ns sunt foarte relative. Occidentalii au
dobndit o impresionant uurin n a utiliza, interpreta i manipula legea, n acelai timp n care legile tind s
devin mult prea complicat de neles pentru o persoan de nivel mediu, fr sprijinul unui specialist. Orice
conflict este rezolvat prin recurgerea la litera legii, cea care trebuie s-i spun ultimul cuvnt. Dac cineva se
situeaz pe un punct de vedere legal, nimic nu i se poate opune; nimeni nu-i poate atrage atenia c s-ar putea
afla totui ntr-o situaie ilegitim. De neconceput s-i vorbeti despre jen, reinere sau renunarea la aceste
drepturi; ct despre a-i cere vreo jertf sau un gest dezinteresat, asta ar prea cu totul absurd. Nu vom auzi
niciodat vorbindu-se despre o abinere, o renunare de bun voie. Fiecare lupt pentru a-i extinde propriile
drepturi pn la limita extrem a cadrului legal.
Mediocritate spiritual
Toat viaa mea am trit sub un regim comunist i pot s v spun c o societate fr o raportare legal obiectiv
este ceva absolut ngrozitor. ns o societate bazat doar pe litera legii, fr s mearg puin mai departe,
eueaz lipsindu-se de folosirea n propriul ei beneficiu a unui spectru mult mai larg de posibiliti umane.
Litera legii este prea rece i prea formal pentru a avea o influen benefic asupra societii. Cnd ntreaga
via, n ansamblul ei, este nesat de relaii n spiritul legii, se degaj o atmosfer de mediocritate spiritual
care paralizeaz i cele mai nobile elanuri ale omului. i va fi pur i simplu imposibil s facem fa provocrilor
secolului nostru, narmat amenintor, doar cu armele unor structuri sociale legaliste. Astzi societatea
occidental ne arat c mprete peste o inegalitate ntre libertatea de a ndeplini binele i libertatea de a
svri rul. Un brbat de Stat care vrea s fac un lucru efectiv constructiv pentru ara sa trebuie s acioneze
cu o sumedenie de precauii, chiar cu timiditate, am putea spune. nc de la nceput se izbete frontal de mii de
critici pripite i iresponsabile. Se afl expus constant directivelor Parlamentului European i presei. Trebuie si justifice pas cu pas deciziile, ct de bine sunt ntemeiate i lipsite de cea mai mic greeal. Iar un om
excepional, de mare valoare, care are n cap proiecte neobinuite i neateptate, nu are nici o ans s se
impun. nc de la nceput i se vor ntinde mii de capcane. Rezultatul este acela c mediocritatea triumf sub
masca restriciilor democratice. Este uor s subminezi de oriunde puterea administrativ i, de fapt, ea chiar s-a
diminuat considerabil n toate rile occidentale. Aprarea drepturilor individuale a cptat asemenea proporii,
nct societatea ca atare se afl acum complet lipsit de aprare mpotriva oricrei iniiative. n Apus este timpul
de a apra nu att drepturile omului, ct mai cu seam ndatoririle sale.
Pe de alt parte, s-a acordat un spaiu nelimitat unei liberti distructive i iresponsabile. Se adeverete c
societatea nu are dect infime mijloace de aprare n faa prpastiei decadenei umane, bunoar n ceea ce
privete proasta folosire a libertii n materie de violen moral asupra copiilor, prin filme care abund n
pornografie, crime i groaz. Se consider c toate acestea fac parte din ceea ce numim libertate i c poate fi
contrabalansat, teoretic, prin dreptul pe care aceti copii l au s nu se uite sau s resping asemenea
spectacole. Organizarea legalist a vieii i-a dovedit astfel propria sa incapacitate de a se apra mpotriva
eroziunii rului...
Evoluia a fost treptat, ns pare s fi avut ca punct de plecare binevoitoarea concepie umanist conform creia
omul, stpn al lumii, nu poart n sine nici un fel de smn a rului, i tot ceea ce existena noastr ne ofer n

41

materie de viciu este pur i simplu rodul sistemelor sociale greite, ce trebuie amendate i corectate. Totui, este
destul de straniu s vezi cum crima nu a disprut n Occident, chiar dac aici par a fi fost atinse cele mai bune
condiii de via social. Ba chiar crima este mai prezent dect n societatea sovietic mizerabil i fr lege...
Media confecioneaz un spirit al vremii
Desigur, presa se bucur i ea de cea mai mare libertate. Dar ce folos? Ce responsabilitate se exercit asupra
jurnalistului sau jurnalului, la ntlnirea cu cititorii si, ori cu istoria? n cazul n care acetia au fost nelai prin
divulgarea unor informaii sau concluzii false, ori chiar au contribuit la erori ce s-au comis la cel mai nalt nivel
de Stat, exist un singur caz de jurnal sau jurnalist care s-i fi exprimat public regretul? Nu, bineneles c nu,
asta ar afecta vnzrile. Din asemenea erori, care pot provoca tot ce e mai ru pentru o naie, jurnalistul se
scoate, scap ntotdeauna. Avnd n vedere c este nevoie de o imediat i credibil informare, el se vede
nevoit s recurg la zvonuri, conjuncturi, ipoteze, pentru a umple golurile, i nimic din toate astea nu e dat la o
parte; ns minciunile astea se instaleaz n memoria cititorului. Cte judeci pripite, fr discernmnt,
superficiale i neltoare sunt astfel emise zilnic, revrsnd tulburare asupra cititorului i lsndu-l prad ei?
Presa poate juca rolul de opinie public sau de a amgi. Aa se face c vedem teroriti zugrvii cu trsturile
unor eroi, secrete de Stat ce ating securitatea naional divulgate n piaa public, sau amestecul fr pic de
ruine n viaa intim a persoanelor cunoscute, n virtutea sloganului Toat lumea are dreptul s tie tot.
Numai c este un slogan ipocrit, al unei societi ipocrite. De o mult mai mare valoare este confiscarea acestui
drept, dreptul oamenilor de a nu ti, de a nu vedea sufletul lor dumnezeiesc sufocat de brfe, prostii i vorbe n
vnt. O persoan care duce o via plin de trud i sens nu are deloc nevoie de acest uvoi apstor i
nentrerupt de informaii [...]
Alt lucru care nu va scpa observatorului sosit din Estul totalitar, cu presa sa riguros univoc: descoperirea unui
curent general de idei privilegiate n snul presei occidentale n ansamblu, un fel de spirit al vremii, dup criterii
de judecat recunoscute de toi, de interese comune, suma acestora dnd sentimentul nu al unei competiii, ci al
unei uniformiti. Exist poate o libertate nelimitat a presei, dar cu certitudine nu i una pentru cititor. Ziarele
nu fac dect s transmit cu putere i emfaz toate aceste opinii care nu contrazic curentul de opinie dominant.
Fr s aib nevoie de cenzur, curentele de gndire, de idei la mod sunt separate cu grij de cele care nu le
cnt n strun, iar acestea din urm, fr a fi propriu-zis interzise, nu au dect puine anse s ptrund printre
celelalte reviste literare i periodice, ori chiar s fie transmise n nvmntul superior. Studenii votri sunt
liberi n sensul legal al termenului, dar sunt prizonierii idolilor purtai goi de entuziasmul modei. Fr s fie
vorba, ca n Est, de o violen fi, aceast selecie operat de mod, aceast nevoie de a te conforma
modelelor standardizate, mpiedic pe gnditorii cei mai originali s-i aduc contribuia lor la viaa public i
provoac apariia unui primejdios spirit gregar, care se opune unei creteri n adevratul sens al cuvntului. n
S.U.A. mi s-a ntmplat s primesc scrisori din partea unor persoane de o eminent inteligen... poate un
profesor de la un mic colegiu uitat, care ar fi putut contribui mult la renaterea i mntuirea rii sale, dar ara nu
avea cum s-l aud, pentru c mediei nici nu-i trecea prin cap s-i dea cuvntul. Iat ce d natere unor
puternice prejudeci de mas, unei orbiri care, n epoca noastr, este n mod special primejdioas [...]
Eroarea materialist a gndirii moderne
Toat lumea accept c Vestul este cel care arat lumii calea ctre reuita dezvoltrii economice, chiar dac n
aceti ultimi ani a putut fi serios zdruncinat de o inflaie haotic. Cu toate astea, o mulime de oameni din Vest
nu sunt satisfcui de societatea n care triesc. O desconsider, sau o acuz c nu se situeaz la nivelul de
maturitate cerut de umanitate. i muli se simt ndemnai s alunece spre socialism, ceea ce reprezint o tentaie
fals i periculoas. Ndjduiesc c nimeni dintre cei prezeni aici nu m va suspecta c doresc s fac critica

42

sistemului occidental n ideea de a sugera socialismul ca alternativ. Nici gnd! Dat fiind c am cunoscut o ar
unde socialismul a fost pus n lucrare, nu m voi pronuna ctui de puin pentru o asemenea alternativ [...].
Dar de a fi ntrebat invers, dac a putea propune Vestul, n stadiul su actual, ca model pentru ara mea, a da
cu toat onestitatea un rspuns negativ. Nu, nu voi lua societatea voastr drept model de transformare pentru
ara mea. Bineneles o societate nu poate s rmn n abisurile anarhiei, cum este cazul rii mele. Dar este la
fel de njositor pentru o societate s se complac ntr-o stare fad, lipsit de suflet, cum este cazul vostru. Dup
ce a suferit vreme de decenii din pricina violenei i agresiunii, sufletul omenesc aspir la lucruri mai nalte, mai
arztoare, mai pure dect cele oferite astzi de stereotipiile unei societi masificate, modelate prin revolttoarea
invazie a publicitii comerciale, prin abrutizarea venit prin intermediul televizorului i printr-o muzic
intolerabil.
Toate acestea reprezint un lucru sensibil pentru numeroi observatori din orice col al planetei. Modul de via
occidental reprezint din ce n ce mai puin un model de urmat. Sunt simptome relevante prin care istoria
lanseaz avertismente nspre o societate ameninat ori aflat n pericol. Astfel de avertismente sunt, n cazul de
fa, declinul artelor, sau absena unor brbai de Stat. i se ntmpl uneori ca semnele s fie n mod particular
concrete i explicite. Centrul democraiei i culturii voastre a fost lipsit de curent vreme de cteva ore [n ziua
de 13 iulie 1977 o pan de curent a afectat nou milioane de oameni n New York, rmai n ntuneric pentru 25
de ore n. tr. ], i iat c brusc o mulime de ceteni americani s-au dedat la jafuri i scandal. Ceea ce
nseamn c tencuiala mai trebuie finisat i c sistemul social e instabil i chiar slab ntr-un anume punct. Dar
lupta pentru planeta noastr, o lupt fizic i spiritual, o lupt de proporii cosmice, nu se afl undeva ntr-un
viitor ndeprtat, ea deja a nceput. Forele Rului au nceput ofensiva lor decisiv. Deja simii presiunea pe
care o exercit, i, cu toate astea, ecranele i scrierile voastre sunt pline de zmbete la comand i pahare
ridicate. De ce aceast bucurie? Cum oare de a putut Vestul s alunece din mersul su triumfal n debilitatea lui
de azi? A cunoscut cumva n evoluia sa momente fr ntoarcere care s-i fi fost fatale, a rtcit drumul? Nu
pare a fi cazul. Vestul a continuat s avanseze cu pai fermi, adecvai inteniilor proclamate pentru societate,
bra la bra cu un progres tehnologic uluitor. i absolut dintr-o dat s-a pomenit n starea de slbiciune de azi.
Asta nseamn c eroarea trebuie s se afle la rdcin, la fundamentul gndirii moderne. M refer la viziunea
asupra lumii care a prevalat n Occident, n epoca modern. M refer la viziunea asupra lumii care a prevalat n
Occident i care s-a nscut n Renatere, i ale crei dezvoltri politice s-au manifestat ncepnd cu Secolul
Luminilor. Ea a devenit baza doctrinei social-politice i ar putea fi numit umanismul raionalist sau autonomia
umanist; autonomia proclamat i exercitat de om la ntlnirea cu toate forele superioare lui. Putem vorbi, de
asemeni, de antropocentrism: omul este vzut ca fiind centrul a tot i a toate.
Din punct de vedere istoric, este posibil ca uorul declin care s-a petrecut n Renatere s fi fost inevitabil. Evul
Mediu ajunsese la epuizare din pricina represiunii intolerabile asupra naturii carnale a omului, n favoarea
naturii sale spirituale. ns, ndeprtndu-se de spirit, omul s-a nstpnit de tot ceea ce este material. Cu exces
i fr nici o msur. Gndirea umanist, care s-a proclamat drept cluz a noastr, nu admitea existena unui
ru intrinsec n om i nu vedea alt ndatorire mai nobil dect rspndirea fericirii pe pmnt. Iat ce angaja
civilizaia occidental modern, nou nscut, pe panta primejdioas a adorrii omului i nevoilor materiale. Tot
ceea ce se afla dincolo de bunstarea fizic i de acumularea bunurilor materiale, toate celelalte nevoi umane
caracteristice unei naturi subtile i superioare, au fost zvrlite n afara cmpului interesului de Stat i a
sistemului social, ca i cum viaa n-ar avea nicidecum un sens mai nalt. n acest fel s-au lsat falii deschise,
prin care s-a npustit rul, iar halena lui putregit sufl astzi liber. Mai mult libertate n sine nu reduce
ctui de puin din problemele umane ale lumii, ba chiar adaug unele noi.
Vestul la fel de materialist ca i Estul
Cu toate astea, n tinerele democraii, precum democraia american nou nscut, toate drepturile individuale ale

43

omului se ntemeiaz pe credina c omul este o creatur a lui Dumnezeu. Altfel spus, libertatea este acordat
individului condiionat, supus constant responsabilitii sale religioase. Aceasta a fost motenirea secolului
trecut [XIX].
Toate limitrile de acest fel s-au atenuat n Occident, unde a survenit o emancipare deplin, n pofida motenirii
morale a veacurilor cretine, cu miracolele lor de ndurare i jertf. Statele devin fr ncetare din ce n ce mai
materialiste. Occidentul a aprat cu succes i chiar cu asupra de msur drepturile omului, ns omul a vzut
cum i se ofilete de tot contiina propriei responsabiliti fa de Dumnezeu i de societate. n tot timpul
ultimelor decenii, acest egoism juridic al filosofiei occidentale a fost definitiv realizat, astfel nct lumea se
gsete ntr-o crunt criz spiritual i ntr-un impas politic. Iar toate izbnzile tehnicii, inclusiv cucerirea
spaiului, a Progresului att de mult trmbiat, n-au reuit s rscumpere mizeria moral n care a czut veacul al
XX-lea i pe care nimeni nu a bnuit-o n veacul al XIX-lea .
Umanismul devenind n creterea sa din ce n ce mai materialist, permite, cu o incredibil eficacitate,
conceptelor sale s fie utilizate mai nti de socialism, apoi de comunism, astfel nct Karl Marx a putut spune
n 1894 c comunismul este un umanism naturalizat. S-a adeverit ulterior c aceast judecat era departe de a
fi fals. Vedem aceleai pietre care stau att la baza unui umanism alterat, ct i la cea a tuturor tipurilor de
socialism: un materialism de nestvilit, o eliberare fa de religie i de responsabilitatea religioas, o
concentrare de spirite asupra structurilor sociale cu o abordare pretins tiinific. Nu este ntmpltor c toate
aceste promisiuni retorice ale comunismului se centreaz pe Omul cu O mare i fericirea lui terestr. La prima
vedere este vorba de o apropiere ruinoas: cum ar putea exista astzi puncte comune ntre gndirea occidental
i cea a Estului? Aici este logica materialist...
Nu m gndesc la cazul unei catastrofe aduse de un rzboi mondial i la schimbrile ce ar putea surveni n
societate. Atta vreme ct ne sculm n fiecare diminea sub un soare blajin, viaa noastr inevitabil se va ese
din banalitile cotidiene. ns este vorba de un dezastru care pentru muli este deja prezent n noi. M refer la
dezastrul unei contiine umaniste perfect autonome i nereligioase. Ea a fcut din om msura tuturor lucrurilor
pe pmnt, omul nedesvrit, care nu este niciodat complet dezbrcat de mndrie, egoism, invidie, pofte,
vanitate i attea alte pcate. Pltim astzi pentru greelile care n-au aprut aa hodoronc-tronc la nceputul
cltoriei noastre. Pe drumul care ne-a purtat din Renatere pn astzi, experiena noastr s-a mbogit, dar am
pierdut ideea unei entiti superioare care, odinioar, mai nfrna din patimile i iresponsabilitatea noastr.
Ne-am pus prea multe ndejdi n transformrile politico-sociale, iar acum iese la iveal faptul c am dat la o
parte tocmai ce aveam mai de pre: viaa noastr interioar. n Est ea e clcat n picioare de blciul Partidului
unic, n Vest de blciul Comerului. Ceea ce e nfricotor nu este nici mcar realitatea unei lumi sfrmate, ci
faptul c prile ei sufer de aceeai boal. Dac omul, aa cum o declar umanismul, ar fi fost nscut numai
pentru fericire, cu att mai mult nu ar fi fost nscut ca s moar. ns, dedicat trupete morii, sarcina lui pe
acest pmnt este cu att mai spiritual. Nu un urlet zilnic, nu cutarea celor mai bune mijloace de achiziie, iar
apoi cheltuiala vesel de bunuri materiale, ci mplinirea unei dure i permanente ndatoriri, astfel nct drumul
ntregii noastre viei s devin experiena unei nlri spirituale: s prsim aceast lume ca nite creaturi mai
nalte dect cum am intrat n ea.
A privi n sus la scara valorilor noastre umane
Este imperativ s privim n sus, n ascensiune, scara valorilor umane. Precaritatea ei actual este
nspimnttoare. Nu mai este posibil ca vechea msur cu care se cuantific eficiena unui preedinte s se
limiteze doar la ct de muli bani pot fi ctigai, ori la ct de ndreptit este construcia unui gazoduct. Este
vorba de o micare acceptat de bunvoie, care s atenueze patimile noastre, o micare acceptat cu senintate,
astfel nct umanitatea s se ridice deasupra curentului materialist care a nctuat lumea. Chiar dac am reuit
s o ferim a fi distrus de un rzboi, viaa noastr trebuie s se schimbe, dac nu vrem s piar prin propriul ei

44

pcat. Nu ne mai putem lipsi de ceea ce este fundamental pentru via i societate. Este adevrat c omul se afl
deasupra tuturor i a toate? Nu este nici un spirit superior deasupra lui? Activitile umane i sociale pot fi ele
legitim reglate doar prin expansiunea material? Avem dreptul de a promova aceast expansiune n detrimentul
integritii vieii noastre spirituale?
Dac lumea nu a ajuns nc la final, atunci ea atins o etap hotrtoare n istoria ei, asemntoare cu importana
cotiturii care a dus dinspre Evul Mediu spre Renatere. Aceast cotitur pretinde din partea noastr o dragoste
spiritual. Va trebui s ne ridicm la o perspectiv mai nalt, la o nou concepie de via, n care natura
noastr carnal s nu mai fie diabolizat, aa cum s-a ntmplat n Evul Mediu, iar firea noastr spiritual s nu
mai fie clcat n picioare, aa cum s-a ntmplat n epoca modern. Ascensiunea noastr ne ndreapt spre o
nou etap antropologic. Nimeni, pe acest Pmnt, nu mai are alt soluie dect s se ridice spre nlimi. Mereu
mai sus.
Traducere de
Rzvan Ionescu

CAR-TE DE AICI, SOLJENIN !

Dou au fost marile discursuri cu care Aleksandr Soljenin a scandalizat America i Europa Occidental,
devenind de atunci ncolo, pentru cei mai muli, un indezirabil. Unul a fost rostit n Frana, la Vende, pe o
ploaie infernal, n faa ctorva mii de oameni, n toamna lui 1993, cu prilejul comemorrii a 200 de ani de la
primul mare genocid din istoria modern a lumii, pe care Soljenin l-a denunat fr menajamente, artnd
tuturor abominabila crim a Revoluiei Franceze, ce masacrase cel puin 117.000 de cretini (cf. Le livre noir de
la Rvolution Franais, Cerf, 2008). Cellalt discurs, rostit la 8 iunie 1978, cu prilejul edinei solemne de
sfrit de an la Universitatea Harvard, a declanat un potop de invective i rstlmciri. Cu toate c refuzase o
dat invitaia, n 1975, la fel cum fcuse n ultima vreme cu alte cteva sute de invitaii asemntoare, de data
aceasta marele disident rus accept. Trecuser doi ani de cnd nu mai luase cuvntul n public, iar
temperamentul su l ndemna s-o fac iari. Aflat de 4 ani n Occident, sfrtecase fr preget, prin scris i viu
grai, comunismul, dar n acelai timp aflase, n noua lume n care i tria acum exilul, lucruri primejdioase i
nelinititoare, pe care simea c nu le mai poate trece sub tcere. Aa c s-a gndit ca discursul de la
Universitatea Harvard s fie dedicat slbiciunilor Occidentului. L-a pregtit cu grij, nc de la nceputul
primverii. Pe msur ce i traducea discursul n limba englez i-l dactilografia, I. A. Ilovaiskaia, o
colaboratoare a sa i bun cunosctoare a lumii occidentale, i repeta soiei scriitorului rus doar unul i acelai
lucru: Asta chiar c n-o s i-o mai ierte nimeni!. Cei 25.000 de oameni care l-au ascultat la Universitatea
Harvard vreme de un ceas, rmnnd nenduplecai n ploaia de var, se ateptau, desigur, ca de obicei, la un
discurs anticomunist. Numai c autorul Arhipelagului Gulag (Gulag fiind prescurtarea lui Glavnoe Upravlenie
Lagherei Direcia Principal a Lagrelor) le-a vorbit despre cu totul altceva: despre neglijarea reperelor
morale autentice din politica i societatea occidental, despre derapajul noiunii de libertate ctre libertinaj i
dezlnuirea patimilor, despre estomparea contiinei rspunderii omului n faa lui Dumnezeu i a societii,
despre Drepturile omului ridicate pe un piedestal att de nalt nct distrug drepturile societii i chiar
societatea nsi, despre laitatea politicienilor i a intelectualilor, despre presa care i nchipuie c totul i este
permis, despre dictatura modei politice i a ideilor la mod n detrimentul adevratei liberti de opinie, fapt ce

45

conduce la o surprinztoare uniformitate de opinii! Aici i-am enervat eu cel mai tare avea s recunoasc
oarecum ironic Soljenin, care a artat auditoriului cum aceeai concepie despre lume izvort din
raionalismul umanist domnete i n Apusul capitalist ca i n Rsritul comunist. Iar n faa forelor Rului
care i-au pornit atacul final omenirea nu mai are alt ans dect s redescopere valorile morale, ridicndu-se la
o nou treapt de gndire, la o nou etap antropologic. Nimeni, pe acest Pmnt, nu mai are alt soluie dect
s se ridice spre nlimi, aa i ncheia Aleksandr Soljenin faimosul su discurs de la Harvard. Apoi, vreme
de dou luni, s-a dezlnuit o adevrat urgie. Comentatori politici, jurnaliti, politicieni, intelectuali s-au
npustit asupra disidentului rus. Pn i soia preedintelui Jimmy Carter a intervenit n mod special la Clubul
Naional de Pres, pentru a spune c nu exista n America nici o decaden spiritual, ci dimpotriv, o nflorire
n toate direciile. Toi, care mai de care, bteau cu frenezie cmpii spunnd: A adus un deserviciu pcii prin
apelul su la rzboiul sfnt, sau: A artat c nu e nici cretin, nici intelectual, ci doar un cinic provocator de
rzboaie, animat de dorina de rzbunare, sau: Americanii sunt de vin c primesc i ncurajeaz atia
imigrani din Europa de Est, purttori ai unui spirit rzbuntor, sau: Partizan al rzboiului rece... Fanatic...
Mistic ortodox... Doctrinar feroce... Romantic al politicii... Radicalism conservator... Discurs reacionar... Nu
vede rostul libertii, iar rostul democraiei i se pare foarte relativ... O voce care iese din trecut. Un slavofil din
secolul al XIX-lea... Nu i-am publicat oare crile? De ce nu ne este recunosctor?!... i tot aa mai departe.
n sfrit, erau i o sumedenie de recomandri practice, dintre care una revenea cu obstinaie: Dac nu-i place
pe-aici, car-te!. Dup ce lucrurile s-au mai calmat i au nceput s apar comentarii mai echilibrate, marele
scriitor rus avea s mrturiseasc, nu fr oarecare amrciune: Pn la discursul de la Harvard, mi
nchipuisem cu naivitate c triesc ntr-o ar unde poi spune ce vrei, fr a flata societatea nconjurtoare. Dar,
n realitate, i democraia ateapt s fie flatat. Ct vreme ndemnasem lumea s nu triasc n minciun n
U.R.S.S., totul era n regul dar s nu triasc n minciun n Statele Unite? Car-te de aici, Soljenin!.
Oare de cte ori viaa sau semenii i-au spus aa, cu voce tare, ori numai n gnd, celui care a fost dizidentul par
excellence al veacului trecut: Car-te de aici, Soljenin!? A luptat curajos, pe front, cu arma n mn,
mpotriva nazismului, ca apoi s l critice pe Stalin i comportamentul soldailor rui dup capitularea german.
n 1945, cnd avea numai 27 de ani, a fost arestat n Prusia Oriental n urma interceptrii unei astfel de
corespondene. Aadar, Car-te de aici, Soljenin!. Anchetat la Lubianka i Butrki, capt 8 ani de lagr de
munc. Din nou, Car-te de aici, Soljenin!. ntr-unul dintre lagrele de reeducare de la Karaganda i se
descoper o tumoare malign. De ast-dat viaa nsi pare s-i fi strigat: Car-te de aici, Soljenin!. i totui
scap ca prin minune. Eliberat n 1953, cu doar cteva sptmni nainte ca Stalin s moar, e exilat pe via
undeva n Asia Central. Prin urmare, din nou, Car-te de aici, Soljenin!. ncepe s scrie. Dar dup ce
povestirea O zi din viaa lui Ivan Denisovici, o prim mrturie din lagrele de concentrare, vede lumina tiparului
la intervenia lui Hruciov (interesat n realitate doar s-i rezolvele problemele interne de putere,
descotorosindu-se de stalinism i de oamenii lui), ncep s i se confite manuscrisele. Breasla scriitorilor e
revoltat de felul su de a scrie. Printr-o scrisoare adresat Uniunii Scriitorilor, Mihail Alexandrovici olohov,
autorul romanului Pe Donul linitit i laureat al Premiului Nobel pentru Literatur (1965), cerea ca Soljenin
s nu mai fie lsat s se mai apropie de vreo unealt de scris (atenie, nu de vreo tipografie, ci de vreo unealt
de scris!). n cele din urm, este dat afar din Uniunea Scriitorilor. Aadar, din nou, Car-te de aici,
Soljenin!. Apoi este expulzat din Uniunea Sovietic i i se retrage cetenia. Car-te de aici, Soljenin!...
Abia trziu, Gorbaciov (pe care nu l-a simpatizat) i va reda cetenia n vara lui 1990, dar se va ntoarce abia 4
ani mai trziu. Refuz o decoraie de la Eln (pe care l-a dispreuit) i se apropie n nite limite de Putin, cruia
i-a apreciat mai ales efortul de restaurare a demnitii poporului rus, umilit nu numai de comunism, ci i de
prbuirea lui. Limitele i le explicase, ntr-un fel, nc din 1973, n Scrisoarea ctre conductorii URSS: Nu
trebuie s tindem spre supradimensionarea statului, ci ctre o clarificare spiritual a duhului care a mai rmas n
el. La urma urmei, cine a fost Aleksandr Soljenin? i de ce a suprat el pe toat lumea, rmnnd venicul
disident? A fost un naionalist, aa cum s-au precipitat muli s-l eticheteze? Un duman al liberalismului? Un

46

nostalgic slavofil? Cred c Soljenin a fost mai mult dect toate astea. A fost un mare scriitor rus cu frica lui
Dumnezeu, un cretin care i-a asumat pn la capt, fr rest, condiia i spiritul Evangheliei. Pentru societatea
romneasc de astzi, discursul su rostit cu 30 de ani n urm la Universitatea Harvard este cu att mai
zguduitor cu ct nu reprezint ctui de puin o ntoarcere n trecut, ci o oglind necrutoare, care ne arat
chipul schimonosit al prezentului. Ne sunt la fel de familiare i observaiile lui Soljenin ca i urgia ce a urmat.
Pentru noi, toate se ntmpl acum. De aceea nu-mi fac nici un fel de iluzii. Aa cum adevrul rmne acelai,
aceleai vor fi i reaciile. Dar ceea ce va rmne peste vremi este ecoul cuvintelor uneia dintre cele mai tari
contiine ale lumii noastre, care, contient de fragilitatea naturii umane, se ruga la vremea scrisului astfel:
Multe lucruri, chiar apropiate, mi scap: mna Celui Preanalt m va corecta nc n multe lucruri. Dar aceasta
nu m mhnete. Aceasta m i bucur, aceasta m i ntrete n credina c nu concep i nu conduc eu totul, c
eu nu sunt dect o sabie bine ascuit atrnnd deasupra forei impure, o sabie vrjit, capabil s-o taie n buci
i s-o mprtie n cele patru vnturi. Ajut-m, Doamne, s nu m frng lovind! S nu alunec din mna Ta!
(Vielul i Stejarul, 1973). Aleksandr Soljenin a reprezentat, ntr-un fel, paradigma paradoxului existenei
cretine. Un paradox dificil de asumat i mai cu seam greu de urmat cu consecven. O existen petrecut pe
pragul fragil dintre deja i nu nc. Pentru cretini Hristos a venit, e deja aici, dar mpria lui Dumnezeu,
nc nu. Pe fia ngust a acestui prag, cretinul i cultiv atent, cu precdere, discernmntul (dreapta
socotin sau darul deosebirii), rmnnd venicul disident al unei lumi creia adevrata mprie n-are cum si aparin, dar pe care el, cretinul, e dator s o parcurg iubind-o i mustrnd-o neobosit, cu ndejdea celui care
tie c prin ceea ce face n aceast lume poate dobndi armonia panic a veniciei.
La vrsta de 89 de ani, n noaptea de 3 spre 4 august a anului 2008, Aleksandr Soljenin s-a crat n sfrit
de aici, din lumea aceasta. Trupul su, ocrotit n rnduial de slujitori ai Bisericii, s-a lsat cobort n
pmntul unei mnstiri din ara pe care a iubit-o, dar sufletul lui, cu siguran, s-a urcat pe nlimi! Un cretin,
unul dintre cei muli din lumea asta mare, care a tiut c e de datoria lui s se lupte pe fa cu Rul, domolindu-l,
fie i numai pn la o vreme, n ndejdea c va putea respira cndva aerul tare i rarefiat din altitudinea
mpriei.
Rzvan IONESCU
(text aprut iniial n Gazeta de Transilvania)

47

SOLJENIN: DISCURSUL DE LA VENDEEA

"Eterna i fascinanta"... Fran: Vendeea

DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENIN

LA INAUGURAREA MEMORIALULUI VENDEEA
(Lucs-sur-Boulogne, smbt 25 septembrie 1993)
Domnule preedinte al Consiliului General al Vendeei, dragi vendeeni,
Cu dou treimi de secol n urm, copil fiind, citeam deja cu admiraie povestirile care evocau revolta din
Vendeea, att de curajoas, att de disperat. Dar niciodat nu mi-a fi putut nchipui, nici mcar n vis, c, n
zilele btrneii mele, voi avea onoarea de a inaugura monumentul n cinstea eroilor, n cinstea victimelor
acestei revolte.
Douzeci de decenii s-au scurs de atunci, timp n care fiecare ar a evoluat diferit. Nu numai n Frana, ci i n
alte pri, revolta din Vendeea i represiunea sa sngeroas i-au gsit alte i alte lmuriri, mereu rennoite.
Aceasta deoarece evenimentele istorice nu sunt niciodat cu adevrat nelese n incandescena pasiunilor care le
nsoesc, ci de departe, atunci cnd trecerea timpului le-a mai rcit.
Mult vreme, am refuzat s auzim i s acceptm ceea ce strigau cei ce piereau, cei ce erau ari de vii, ranii
dintr-un inut de oameni harnici, pentru care Revoluia prea s fi fost fcut i pe care aceeai Revoluie i-a
oprimat i umilit n modul cel mai ngrozitor.
Ei bine, da, aceti rani s-au revoltat mpotriva Revoluiei. Toate revoluiile dezlnuiesc n oameni instinctele
barbariei celei mai elementare, forele opace ale invidiei, lcomiei i urii; contemporanii neleseser foarte bine
acest lucru. Au pltit un tribut greu psihozei generale, ntr-o perioad n care fie i numai un comportament de
om politic moderat sau aparena lui trecea drept o crim.
Secolul XX a estompat, n ochii umanitii, aureola romantic care nvluia Revoluia din secolul al XVIII-lea.
O dat cu trecerea anilor, oamenii au sfrit prin a se convinge, prin propria lor nefericire, de faptul c
revoluiile distrug caracterul organic al societii, c ruineaz cursul natural al vieii, c anihileaz cele mai bune
elemente din viaa public, lsnd terenul liber pentru cele mai rele. Nici o revoluie nu poate mbogi o ar;

48

civa descurcrei fr scrupule provoac nenumrate mori, o pauperizare extins i, n cazurile cele mai
grave, o degradare de durat a populaiei.
Cuvntul revoluie nsui, din latinescul revolvere, semnific a te rostogoli napoi, a reveni, a resimi, a
reaprinde. n cel mai bun caz, a provoca dezordine. Cu alte cuvinte, un ir ntreg de semnificaii prea puin
atrgtoare. n zilele noastre, n lumea ntreag, cuvntul revoluie nu mai este nsoit de epitetul mare dect
cu circumspecie i, de multe ori, cu mult amrciune.
nelegem acum din ce n ce mai bine c efectul social dorit cu atta ardoare poate fi obinut printr-o desfurare
evolutiv normal, cu infinit mai puine pierderi i fr slbticie generalizat. Trebuie s tim s chivernisim cu
rbdare ceea ce ne ofer fiecare zi din prezent. E van sperana c revoluia poate regenera natura uman.
Acesta este lucrul pe care l sperase revoluia voastr, i nc mai mult a noastr.
Revoluia francez s-a desfurat n numele unui slogan intrinsec contradictoriu i irealizabil: "libertate,
egalitate, fraternitate". n viaa social, libertatea i egalitatea tind s se exclud n mod natural, sunt antagonice
una alteia! Libertatea distruge egalitatea social acesta este chiar unul din rolurile libertii , iar egalitatea
restrnge libertatea, deoarece, altminteri, prima nu ar putea fi atins. n ce privete fraternitatea, ea nu face parte
din familia primelor dou. Este doar un adaos exaltat la slogan i nu dispoziiile sociale vor crea adevrata
fraternitate. Aceasta este de ordin spiritual.
Mai mult, acestui slogan temerar i se aduga pe ton amenintor: sau moartea, ceea ce i distrugea ntreaga
semnificaie. Nu voi putea niciodat dori nici unei ri o revoluie. Dac revoluia secolului al XVIII-lea nu a
dus la ruina Franei, este numai pentru c a avut loc Thermidor.
Revoluia rus nu a cunoscut un Thermidor care s o zgzuiasc. Ea a antrenat poporul nostru pn la capt,
pn la prpastie, pn la abisul pierzaniei. Regret c nu sunt prezente aici persoane care s adauge ceea ce au
nvat din experiena proprie, n strfundurile Chinei, ale Cambodgiei, ale Vietnamului, care s ne spun care a
fost preul pltit de ei pentru revoluie. Experiena Revoluiei franceze ar fi trebuit s fie o lecie suficient
pentru organizatorii raionaliti ai fericirii poporului. Dar nu! n Rusia, totul s-a desfurat nc i mai ru, i la
o scar incomparabil mai mare.
Multe din procedeele crude ale Revoluiei franceze au fost docil aplicate pe corpul Rusiei de comunitii leniniti
i de socialitii internaionaliti. Numai c gradul lor de organizare i caracterul lor sistematic le-au depit cu
mult pe cele ale iacobinilor. Nu am avut un Thermidor, dar i putem fi mndri de aceasta, cu toat onestitatea
am avut Vendeea noastr. i nu una, ci mai multe. Este vorba despre marile rscoale rneti din 1920-21.
Voi evoca doar un episod bine cunoscut: masele de rani, narmai cu bte i furci, care s-au ndreptat spre
Tambov, nsoite de dangtele clopotelor de la bisericile din jur, pentru a fi secerate de mitraliere. Rscoala de
la Tambov a rezistat unsprezece luni, dei comunitii au folosit n reprimarea ei tancuri, trenuri blindate,
avioane, au luat ostatece familiile rsculailor i au fost la un pas de a utiliza gaze toxice. Am cunoscut i o
rezisten teribil n faa bolevismului la cazacii din Urali i de pe Don, nbuit n valuri de snge. Un
adevrat genocid.
Inaugurnd astzi memorialul eroicei voastre Vendeea, vd cu ochii minii monumentele care vor fi ridicate
cndva n Rusia, martore ale rezistenei ruse n faa nvlirilor hoardei comuniste. Am traversat mpreun cu voi
secolul XX. De la un capt la cellalt, un secol de teroare, cumplit ncoronare a acestui progres la care visase
atta secolul al XVIII-lea. n zilele noastre, cred, tot mai muli francezi vor nelege din ce n ce mai bine, vor
aprecia mai just, vor pstra cu mndrie n memorie rezistena i sacrificiul celor din Vendeea.
Aleksandr SOLJENIN
n

romnete de
Ioana Ocneanu

49