In Confesiunile sale, Fericitul Augustin aminteste de un tanar care citea Sfanta Scriptura si

cerceta toate scrierile crestine cu foarte mult zel si le examina si-i zicea lui Simplicianus nu
pe fata, ci mai in ascuns si mai familiar: Stii tu ca acum sunt crestin? Si el raspundea:
Nu te cred si nu te socotesc intre crestini daca nu te voi vedea in biserica lui Hristos.
Acela insa radea, zicand: Asadar, peretii fac pe crestin? 1

Spatiul eclesial si taina indumnezeirii omului

Spatiul interior al bisericii reprezinta locul principal de manifestare a cultului ortodox.
Aici se savarseste Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, in cadrul careia are loc Sfanta Taina a
Euharistiei, cand Sfintele Daruri de paine si vin sunt preschimbate prin Harul Sfantul Duh
in Insusi Trupul si Sangele Mantuitorului. Prin Acestea se sfintesc cei ce se impartasesc, in
scopul ajungerii la asemanarea cu Dumnezeu, scopul intregului cult crestin. Astfel, spatiul
eclesial devine parte la aceasta taina a indumnezeirii omului, fiind coprezent si
coparticipativ.
Interpretari si explicatii simbolice ale acestei legaturi se regasesc de altfel si in scrierile
unor mari Sfinti Parinti ai Bisericii, precum Sf Maxim Marturisitorul, Sf Simeon al
Thessalonicului si Sf Gherman al Constantinopolului. In Mystagogia Sfantului Maxim apare
premisa conform careia in acelasi spatiu liturgic se intrepatrund doua lumi - cea cereasca
si cea pamanteasca - reunite intr-o unica actiune de slavire a lui Dumnezeu. Conceptia
este preluata si de Sf Simeon al Thessalonicului, in a carui viziune biserica inchipuieste pe
cele de pe pamant, din cer si mai presus de ceruri. Mai mult decat atat, in unele scrieri
apar chiar descrise modurile de configurare apatiala, de amenajare si de decorare a
spatiului interior al bisericii, in asa fel incat rezultatul sa fie o imagine a Imparatiei pe
pamant. Si in scrieri recente, cum ar fi cele ale teologului rus Paul Evdokimov, se
subliniaza rolul marturisitor al materiei arhitectonice si picturale, considerand ca in afara
cultului liturgic aceasta devine lipsita de sens.
Manualul arhitectului bizantin: viata liturgica
Toate aceste aspecte au fost adanc intelese de lumea bizantina, care a avut menirea si
privilegiul de a le materializata in locasuri de cult care au inspirat ulterior intregul spatiu
ortodox rasaritean.
Important de subliniat in acest context e caracterul extrem de viu al crestinismului in
societatea bizantina, fapt datorat poate si apropierii istorice in timp de momentul
fundamental al Invierii Mantuitorului. Desi nu se poate vorbi de un context favorabil
dezvoltarii unei culturi crestine in primele secole dupa Hristos, tocmai cruntele prigoane
ale imparatilor pagani, sangeroasele martirii si marturisirile vii si puternice ale celor ce
propovaduiau cuvantul evanghelic au insufletit credinta in cei care alegeau aceasta cale si
au constituit un fundament solid pe care, mai apoi, odata cu libertatea data de Constantin
cel Mare crestinilor, avea sa se cladeasca marea cultura bizantina. E vorba de acest fond
de credinta vie si de adanca intelegere a lucrurilor, care isi va lasa amprenta in toate
domeniile ce se vor dezvolta in aceasta perioada (de la teologia practica si pana la
arhitectura), dar care va starni si mari controverse si erezii. Toate acestea vor duce insa la
1

Fericitul Augustin, Confesiones (Marturisiri), EIBMBOR, Bucuresti, 1994

stabilirea foarte clara a dogmelor crestine, iar in ce priveste arhitectura locasurilor de cult
la conturarea si cristalizarea unor forme si a unor principii care sa urmareasca si sa
respecte indeaproape demersul teologic. Intregul cult ortodox s-a definit atunci prin
impreuna-lucrare a omului si a Lui Dumnezeu prin Duhul Sfant, si de aceea a ramas
mereu actual.
Arhitectura bizantina nu poate fi pe deplin inteleasa decat in aceasta cheie. A incerca o
abordare rationalista, analitica a acesteia ar insemna tocmai pierderea esentei, obtinand
cel mult un set de criterii geometrice si tehnice. In acest sens, spatiul construit bizantin
este numai o proiectie in spatiul tridimensional (cartezian) al mediului in care se afla.
Constructorii bizantini aveau insa contiina c spaiul n care ei, dimpreun cu
comunitile ai cror fii sunt, i duc viaa, este spaiul hexaimeronului (restaurat prin
nvierea Mntuitorului), deci este un spaiu mult mai vast i mai bogat dect pur i simplu
mediul nconjurtor. Ei au cladit fiind constienti de legatura pe care o au cu Creatorul a
toate, tiind c ceea ce construiesc ei va fi inut de sus cu un fir de aur, dup cum spunea
Procopius despre Sfnta Sofia, n De Aedificis.
Manualul arhitectului bizantin este viaa liturgic. Aici este descris cosmologia, aici
sunt prezentate toate elementele, de la rostul cupolei pn la cum se folosete copia cu
care se taie prescura pentru Sfnta mprtanie. Nu se spune nimic despre modul n care
se face mortarul, despre cum se armeaz tencuiala cu prul din coad de cal. Esenial
nu este tehnica (care nu era insa deloc neglijata), ci esenial este scopul care trebuie
urmrit prin arta construirii restabilirea unitii cu Dumnezeu.
Sus sa avem inimile!
Avand
in
vedere
aceste
aspecte
ale
culturii
si
spiritualitatii vremii, se poate
gasi o buna justificare pentru
orientarea
preocuparilor
cu
precadere
asupra
spatiului
interior al constructiilor, cu atat
mai mult in cazul locasurilor de
cult crestin. Astfel, aproape
intreaga
poezie
arhitecturala
bizantina se citeste in spatiul
interior, cel exterior fiind cel mai
adesea o exprimare simpla si
sincera a volumetriei.
Biserica este vazuta ca o materializare a Imparatiei Ceresti. Este un alt cer pe
pamant, asa cum o descrie Patriarhul Fotie. Aceasta idee e sustinuta si de marturiile
romanilor care au participat la slujbe in locasurile de cult bizantine: Si ne-am dus la greci
si ne-au condus acolo unde ei se inchina la Dumnezeul lor si nu mai stiam daca ne gaseam
in cer sau pe pamant 2 .
Spatiu de tranzitie intre lumea materiala si lumea sensibila a Lui Dumnezeu, biserica
are menirea de a-i introduce pe credinciosi intr-o stare de contemplatie, care sa permita
adancirea in rugaciune. In biserica, omul se intalneste in mod viu si personal cu
2

Babus, Emanoil, op. cit.

Dumnezeu, de aceea toate elementele arhitecturale contribuie la crearea conditiilor

propice interiorizarii si parcurgerii acestui traseu ascendent al mintii si al inimii spre cele
de sus, dupa cum indeamna si textul Sfintei Liturghii: Sus sa avem inimile! In acest
sens, spatiul in sine pare atectonic, dematerializat.
Biserica se construieste pe un ax vertical, care uneste Cerul si pamantul. Verticalitatea
este expresia cea mai clara a idealului transcendental, simbolizand atat Invierea
Mantuitorului, cat si nevoia permanenta a omului de a urca, treptat, pe scara desavarsirii
(sau Scara Raiului a Sfantului Ioan Scararul) pentru a ajunge la comuniunea cu
Dumnezeu. Aceasta verticalitate se poate traduce intr-un indemn pentru fiecare
credincios. Nu se face referire doar la o verticalitate in plan moral, ci si la una fizica,
cunoscut fiind faptul ca in Biserica primelor veacuri crestine, de la Inviere pana la Inaltare
credinciosii nu aveau voie sa stea in genunchi, ci stateau doar in picioare, ca o marturie a
Invierii.
Un al doilea element care joaca un rol definitoriu in crearea atmosferei mistice este
cupola. Acest element architecturl este, intai de toate, o expresie a coborarii cerului pe
pamant. Ea face idealul mantuirii mai palpabil, ajutandu-l pe crestin sa vizualizeze o parte
din Imparatia lui Dumnezeu. Cupola este, de asemenea, punctul terminus al axei verticale
care ridica biserica spre cer. Nu intamplator pe cupola este pictata icoana Mantuitorului
Pantocrator (Imparat al lumii). Asadar, din inaltul cerului, Mantuitorul vegheaza asupra
intregii lumi reprezentate de Biserica - chemand-o spre desavarsire. De asemeana, in
exterior cupola se termina printr-o cruce, simbolul cel mai pregnant al mantuirii si al unirii
cu Hristos.
Bolta cereasca, simbolizata de cupola, este una a inserarii. Pe ea sunt pictate de obicei
stele. Seara este un moment al linistirii trupesti si spirituale; atunci cand toata firea se
odihneste, sufletul se roaga nestingherit. Ideea de inserare e sustinuta si prin iluminarea
bisericii bizantine. Ferestrele sunt de regula inguste si inalte, inscriindu-se in linia
ascendenta a intregii cladiri. Ferestrele mici marcheaza o ruptura de exterior, care in plan
spiritual se traduce printr-o lepadare a gandurior celor lumesti, la indemnul liturgic: Toata
grija cea lumeasca acum sa o lepadam. De altfel, si lumina difuza / intunericul
favorizeaza interiorizarea prielnica rugaciunii si urcusului duhovnicesc.
Lipsa luminii naturale este compensata de lumina
lumanarilor, reflectata in candelabrele de aur. Asadar, lumina
capata tente de galben-auriu, culoarea invierii. In spatiul
bizantin, Accentul e pus pe calitatea luminii. Specifica
arhitecturii bizantine este structura candelabrelor. Atat in
Sfanta Sofia, cat si in bisericile din Sfantul Munte exista doua
candelabre, unul normal si un horos mai mare, dispuse
concentric. In momente cheie ale slujbei, candelabrele se
rotesc in sensuri contrare, creand jocuri de lumina care
puncteaza simbolismul momentului liturgic.
Un alt element cu rol esential in spatiul bizantin este
decoratia in mozaic, in stransa legatura cu iluminarea:
bucatile aurite imprastie prin reflexie lumina subtire in toate
directiile, accentuand atmosfera de taina.

Structura spatiului interior

Segmentarea bisericii este aceeasi cu cea a Cortului lui Moise si mai apoi a Templului
lui Solomon din Ierusalim. Biserica propune o dezvaluire treptata a tainelor credintei, pe
masura trairii fiecarui crestin in parte. Altfel spus, fiecarei categorii de credinciosi ii este
destintata o anumita sectiune a bisericii, incarcata cu un simbolism aparte.
Astfel, biserica bizantina este alcatuiata din 6 elemente: pridvor, ponaos, naos,
diaconicon, prothesis si Altar. Pornind de la pridvor, aceasta ordonare pe axa longitudinala
culmineaza cu punctul de maxima sfintenie, Altarul; insa fiecare componenta are o
interpretare teologica proprie.
Pridvorul este primul spatiu care delimiteaza trecerea intr-o alta lume, in care
coordonatele si logica spatiului terestru nu se mai aplica. Intrarea in cadrul acestui spatiu
este deseori marcata la nivel architectural prin coloane sau ziduri cu arcade.
Prima incapere in care se intra este pronaosul (nartexul). In vechime, acest spatiu era
dedicat catehumenilor (cei care se pregateau pentu Botez, dar nu erau inca crestini) si
celor care faceau pocainta pentru anumite pacate grele. Prin urmare, pronaosului este o
prelungire a spatiului de tranzitie dintre sacru si profan, un spatiu destinat celor
necurati. Cei care nu aveau voie sa intre in naos erau, asadar, lipsiti de bucuria unei
comuniuni mai stranse cu Hristos si cu Biserica vie in timpul programului liturgic.
Pronaosul este separat de naos printr-un zid pe care sunt pictati, de regula, Protoparintii
Adam si Eva. Simbolismul picturii accentueaza ideea ca in Biserica urmasii primilor oameni
pot gasi Paradisul pierdut. Pe lateralele usii / arcadei care face trecerea spre pronaos sunt
pictati Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil.
Naosul este partea centrala a bisericii, unde se desfasoara majoritatea Tainelor. Naosul
inchipuie arca lui Noe, nava care ii duce pe toti credinciosii la limanul mantuirii. Absidele
intregesc planul cruciform, specific artei bizantine, care are ca centru naosul. Asadar,
naosul este, in plan architectural, inima bisercii, asa cum comunitatea credinciosilor
adunati in naos este inima credintei crestine. Deasupra naosului se ridica cupola. Astfel, in
sanul bisericii, in centrul crucii si sub binecuvantarea Mantuitorului Pantocrator pictat pe
bolta, crestinii se roaga pentru dobandirea Ierusalimului Ceresc.
Daca celelalte incaperi sunt destinate tuturor credinciosilor, Altarul sau Sfanta Sfintelor
este accesibil doar celor alesi sa slujeasca lui Dumnezeu. Altarul este punctul terminus /
apoteotic al sacralitatii, spatiul care sfinteste tot ansamblul 3 Simbolistica acestui spatiu,
separat de resul bisericii prin iconostas , este una deosebit de profunda. Altarul este locul
unde se savarseste Sfanta Jertfa ,cand Sfantul Duh se pogoara peste paine si vin si le
transforma in Trupul si Sangele Mantuitorului, infaptuindu-se astfel cea mai importanta
din Tainele Bisericii.
Piesa centrala a Altarului este Sfanta Masa, la randul ei un cumul de semnificatii:
mormant al lui Hristos (iar cele doua acoperaminte ale ei sunt giulgiurile), scaun al
Dumnezeirii (pentru ca pe ea Se salasluieste mereu Dumenzeu), dar si masa a Cinei celei
de Taina, de pe care fiecare credincios primeste impartasirea cu Trupul si Sangele
Mantuitorului. Pe Sfanta Masa se pastreaza obiecte cu o bogata incarcatura simbolica, cum
ar fi crucea, amintind in permanenta de Rastignire, Sfanta Evanghelie (cuvantul lui

Babus, Emanoil, op. cit.

Dumnezeu) si chivotul (in care se pastreaza Sfinta Impartasanie pentru bolnavi si care
simbolizeaza chivotul in care a fost tinuta mana primita de evrei in pustie).
Proscomidiarul , o anexa pe partea de nord a Altarului, este asimilat cu dealul Golgotei,
pentru ca in aceasta incapere se fac pregatirile pentru Sfanta Jertfa. Cealalata anexa,
diaconiconul, foloseste drept vestmantar.
Prin urmare, se poate spune ca structura bisericii urmareste o dimensiune temporala si
istorica, subliniata de semantizarea biblica a incaperilor: pronaosul este Vechiul
Testament, naosul reprezinta Noul Testament, iar altarul - veacul ce va sa vina.
Principalele tipuri spatial-structurale
I.Tipul bazilical isi are originea in bazilicile crestinismului din timpul lui Constantin cel
Mare. Caracteristica de baza a acestui tip este axul longitudinal de compozitie, orientat
catre zona de interes major a Altarului. Una din bisericlie construite pe acest plan este
biserica Martirium a Sfantului Mormant din Ierusalim, fapt ce a dus la raspandirea rapida a
tipului bazilical. Acest tip s-a schimbat in partea de rasarit a Imperiului Bizantin, odata cu
modificarile care au intervenit in cadrul ritualului liturgic. In estul imperiului, momentele
importante ale slujbelor se desfasurau in nava centrala, fapt ce a dus la largirea absidelor
laterale pentru a face loc pantru credinciosi. Asadar, bisericile din occident, cum ar fi cele
din Ravenna (SantApollinaire Nuovo sau SantAppolinaire in Classis) pastreaza planul
bazilical initial, in timp ce bisericile din rasarit, cum ar fi cele din Salonic (Sfantul Dumitru
si Panaghia Achiropoitos) sunt construite dupa planul modificat.
II.Tipul central se caracterizeaza prin
existenta unui ax vertical de compozitie. Fata de
acesta, spatiile sunt dispuse simetric. Acest tip
accenturaza ideea de unitate a comunitatii
crestine, grupate intr-o incapere larga, in jurul unui
ax vertical, sub cupola boltei ceresti pe care
troneaza Hristos.
Constructiile bizantine care
urmeaza acest plan sunt, de regula, mai complexe
decat cele romane. Ele au la baza un nucleu
poligonal acoperit cu cupola, cuprins de o a doua
structura invaluitoare, mai joasa. Spatiile anexe,
nise, galerii, abside sunt juxtapuse celui central
intr-o dispozitie simetrica si organizata.
Asadar, acest tip este caracterizat prin echilibru compozitional, care trimite catre inima
bisericii, catre axa verticala care se indreapta spre Ierusalimul Ceresc. Miscarea aceasta
ascendenta echivaleaza cu o regasire a raiului pierdut, marcand urcusul duhovnicesc al
credinciosilor pana la unirea cu Hristos. Biserici construite dupa acest plan sunt cele
siriene din Esra si Bosra, dar si Biserica San Vitale din Ravenna.
Plecand de la aceste modele, urmeaza o lunga perioada de incercari de definire a
spatiilor de cult de factura rasariteana, presarate cu multe nuante regionale:
- Bazilica cu cupola este un tip hibird, intre cel central si cel bazilical. Modificarea a
survenit tot ca o consecinta a evolutiei conceptiei asupra ritualului rasaritean. Deplasarea
centrului ritualului in naos a creat nevoia marcarii acestui spatiu printr-o cupola. Basilica
se caracterizeaza prin intersectarea a doua axe: cea orizontala, specifica tipului bazilical,

care dirijeaza catre altar, si o axa verticala, catre cupola centrala (specifica tipului
central). Prin urmare, acest plan este unul complex, care inglobeaza structurile de
profunzime propuse de cele mai raspanadite tipuri . Sfanta Sofia este cel mai cunoscut
exemplu de basilica cu cupola.
- Tipul cruce greaca inscrisa este o alta forma mai complexa de structurare a
locasului de cult. Nucleul central al acestui tip spatial consta dintr-un sistem de patru bolti
cilindrice dispuse in cruce, la intersectia carora, prin intermediul unor pandantivi, se ridica
cupola, direct sau pe tambur cilindric. Boltile cilindrice sunt rezemate pe arcade care, la
randul lor, se descarca pe patru stalpi dispusi in colturile patratului central si pe peretii
laterali. Intreaga structura centrala este cuprinsa intr-un patrat, de unde si denumirea de
cruce greaca inscrisa. Cele patru spatii dintre bratele crucii care completeaza volumul
sunt acoperite la nivel inferior cu bolti cilindrice simpe. Acest tip este unul deosebit de
practcic din toate punctele de vedere, motiv pentu care a fost utilizat la scara larga in
Imperiul Bizantin. Din punct de vedere al necesitatilor de cult, tipul cruce greaca inscrisa
pune la dispozitia credinciosilor un spatiu central amplu, potrivit pentru desfasurarea
ritualurilor religioase. Din pespectiva dogmatica, el include simbolismul crucii si al cupolei;
iar in ceea ce priveste constructia propriu-zisa, o usurinta in realizare. Prin urmare, acest
tip a cunoscut o raspandirea larga in tot Imperiul, pornind din Constantinopol (biserica
Pantocrator) pana in Serbia, Macednia, Rusia, Armenia, Georgia si chiar Romania (Sfantul
Nicolae Domnesc din Curtea de Arges).
- Tipul trilobat este alcatuit dintr-un spatiu central acoperit cu cupola si turla si trei
abside, dintre care cea estica este Altarul. Acest tip s-a pastrat din epoca antica, dar a fost
redescoperit in epoca medie si valorificat pentru capacitatea de a se mula perfect pe
necesitatile monastice ale vremii. Cu alte cuvinte, absidele laterale raspundeau nevoii
manastirilor de a amplasa corul de calugari de o parte si de alta a spatiului central, pentru
a obtine un efect maxim al cantarilor psaltice bizantine. Acest model s-a raspandit cu
precadere in Sfantul Munte (la manastirile Vatoped, Marea Lavra, Iviron, Hilandar). De
aici, el s-a extins si in Tarile Romane (la Cozia, Cotmeana, Siret) , unde s-a pastrat pana
in secolul al XIX-lea cu modificari nesemnificative.
- Tipul bisericii-sala este unul dintre cele mai minimaliste tipuri. El reuneste spatiile de
stricta necesitate: proanos, naos rectangular boltit si altar cu anexele rituale. Datorita
simplitatii sale, a acoperit un teritoriu vast in Imperiul Bizantin, dar a fost consacrat
constructiilor mici, cum ar fi parohiile de tara.
- La polul opus acestui plan simplu
se afla constructiile complexe, care
combina mai multe tipuri de planuri.
Manastirea Kalat Seman, de pilda,
este formata din patru bazilici dispuse
in forma de cruce in jurul unui ax
central. Un alt exemplu de plan
complex este cel al bisericii Sfintii
Apostoli din Constantinopol (care nu
mai exista astazi), formata din cinci
structuri
cruce
greaca
inscrisa
aranjate in forma de cruce cu bratele
libere.

In concluzie
Dupa o lunga perioada de cautari, se poate spune ca aritectura bizantina a definit un
spatiu de cult care sa exprime prin toate elementele sale nevoia de ascensiune, de
comuniune cu ceilalti si cu Dumnezeu, de surprindere a Imparatiei Ceresti prin expresia sa
perceptibila. Asadar, biserica, prin puternica simbolistica a elementelor sale, sensibilizeaza
vederea lui Dumnezeu.
Biserica este o oglindire a Imparatiei, prin toate elementele care converg intr-o
apoteoza a simtirii duhovnicesti. In acelasi timp, biserica este o oglindire a intregii creatii,
este un micorunivers. Cele patru brate ale crucii, care se regasesc intr-o forma sau alta in
toate planurile, cuprind toate cele patru laturi ale lumii, in timp ce cupola acopera totul ca
o bolta cereasca. Biserica este, inainte de toate, un simbol al unitatii Creator creatie, dar
mai ales o transpunere in plan architectural a relatiei lui Dumenzeu cu omul si a
permanentei nevoi de desavarsire a acestuia din urma.

Bibliografie
Babus, Emanoil (Pr. Dr.), Bizantul intre Occidentul crestin si Orientul Islamic, secolele VIIXV, Sophia, Bucuresti, 2005
Palade, Mihaela, O posibila Eminie arhitecturala, ed. Sophia, Bucuresti, 2004
Braniste, Ene (Pr. Prof. Dr.), Liturgica generala, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1993
Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, Bucuresti, 2000
Evdochimov, Paul, Cunoasterea lui Dumnezeu in traditia rasariteana, Asociatia Filantropica
Medicala Crestina Christiana, Bucuresti, 1995
Evdochimov, Paul, Ortodoxia, EIBMOR, Bucuresti, 1996
Maxim Marturisitorul, Mystagogia, EIBMOR, Bucuresti, 2000
Simeon Arhiepiscopul Thessalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor credintei noastre,
ed. Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, Suceava, 2002
Cavarnos, Constantin, Arhitectura bisericii bizantine, Dilema Veche, Nr. 256 / 8-14 ianuarie 2009

Yiannias, John, Orthodox art and architecture

(http://www.goarch.org/en/ourfaith/articles/article8025.asp)
Tulban, Nicolae, Manualul arhitectului bizantin
(http://atelier.liternet.ro/arhiva/3801/Nicolae-Tulban/Manualul-arhitectului-bizantin.html)
Radu, Anca, Arhitectura in imperiul bizantin
(http://www.credinta-noastra.cnet.ro/2007/05/arhitectura-in-imperiul-bizantin/)