Curs 1

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI

ANATOMIA este stiinta care se ocup cu studiul formei si structurilor corpului omenesc viu in dinamica ontogenetic si
functional.
Anatomia (ana=prin i tomein=tiere) este o ramur a biologiei morfologice care studiaz forma i structura
organismelor, ca i ale prilor lor componente.
n mod curent, termenul are mai ales o conotaie medical dei metodele anatomiei sunt aplicabile pentru
orice organism pluricelular (inclusiv animale, plante, unele ciuperci).
Studiul anatomiei este strns legat de cel al fiziologiei, iar cu timpul (mai ales n secolul XX) din anatomie s-au
desprins discipline complementare: histologia, embriologia, biologia celular.
Metodele de studiu al anatomiei constau mai ales n observaie. Aceasta poate fi:
macroscopic
pe viu, cu ochiul liber, prin palpare, percuie, sau prin intermediul diferitelor tehnici
de imagistc sau
pe cadavru, cu ajutorul diseciei - procedeul cel mai folosit i cel mai util.
microscopic
Observarea i descrierea structurilor cu ajutorul microscoapelor, sau al altor technici.

Anatomopatologia, Morfopatologia - este disciplina medical care studiaz modificrile de ordin macroscopic
i microscopic intervenite la nivelul organelor i esuturilor ca urmare a unei stri patologice, sau pe cele care
cauzeaz diferite stri patologice.
Anatomia comparat - studiaz comparativ alctuirea acelorai elemente la diferite specii, cutnd s integreze
diferenele i similitudinile n cadrul proceselor de evoluie, adaptare, speciaie.
Anatomia varstelor - studiaza particularitaile de varsta survenite in decursul vieii omului.
Ca etalon se ia anatomia copilului i anatomia varstnicilor ( gerontologia ).
Anatomia artistic
Anatomia plastica - studiaz din punct de vedere estetic relaiile dintre dimensiunile, reliefurile i proporiile
corpului uman, jocul muchilor, diferite atitudini i micari cu scopul teoretizrii i nelegerii frumuseii.

Organismul uman ca unitate morfologic i funcional

Organismul uman ca orice fiin vie, exist graie corelrii fine i perpetue a tuturor structurilor i proceselor sale,
cu scopul realizrii funciilor acestora.
El constituie un sistem ierarhizat, ce dispune de sisteme de autoreglare integrate.
Dei majoritatea funciilor sunt ndeplinite de structuri specializate, acestea nu acioneaz izolat, ci n strns
dependen de celelalte.

Poziia anatomic normal

Prin poziie antomic normal (PAN) se nelege poziia care se ia n considerare atunci cnd se descriu diferitele
elemente anatomice i raporturile dintre ele.
Este aleas prin convenie internaional i are o deosebit importan, fiind indispensabil pentru
studiul anatomiei.

La om, este: ortostatism (subiectul st n picioare),de fapt e clinostatism (culcat pe spate), toate cele patru membre
paralele ntre ele, privirea nainte, palmele orientate n fa.

ALCTUIREA CORPULUI UMAN. PLANURI I AXE

Corpul uman este tridimensional => pentru precizarea poziiei segmentelor care alctuiesc corpul omenesc se
folosesc, ca elemente de orientare, axe i planuri.
Corpul omenesc este alctuit dup principiul simetriei bilaterale , cu 3 axe i 3 planuri.
Axul longitudinal (vertical) - cel mai lung segment de dreapt ce se poate trasa imaginar n poziie anatomic normal a
subiectului.
reprezint lungimea corpului;
are 2 poli:
superior/cranial
inferior/caudal
n cazul omului este dat de vertex i de planul poligonului de susinere (podeaua).
Axe transversale - sunt orientate de la dreapta la stnga i perpendiculare pe cel longitudinal.
reprezint limea corpului;
are 2 poli:
stng
drept
Axe sagitale - sunt orientate antero-posterior (ventro-dorsal) i sunt perpendiculare pe cel longitudinal
reprezint grosimea corpului;
strbate corpul antero-posterior (din fa n spate);
are 2 poli:
anterior
posterior

PLANURI
Planul mediosagital (median sau al simetriei bilaterale) - planul determinat de ombilic i de axul longitudinal al
corpului, respectiv de axele longitudinal i sagital. Prin intersectarea cu suprafaa corpului determin pe
aceasta linia median anterioar i posterioar.
Planuri paramediane (parasagitale sau sagitale) - toate planurile paralele cu cel mediosagital.
Planuri frontale - toate planurile verticale, paralele cu fruntea n PAN.
Planuri transversale (orizontale) - toate planurile perpendiculare pe axul longitudinal.
Cnd se vorbete de membre: proximal = formaiunile mai apropiate de centuri (articulaia dintre membru i trunchi)
i distal = formaiunile mai deprtate de centuri.
ex: Genunchiul se afl proximal fa de old. (centura pelvian) (n raport cu glezna);
Mna se afl distal fa de umr. (n raport cu cotul);

La mn se folosete termenul palmar sau volar;

Pentru formaiunile din talpa piciorului plantar;
Pentru a arta gradul de apropiere a unui organ fa de piele sunt folosii termenii: superficial i profund;
ex: Peritoneul se afl superficial n abdomen.
Inima se afl profund n torace.

De obicei se folosesc n contexte relative (pentru a indica poziia sau situarea una fa de alta a unor elemente
anatomice):

Curs2

Superior sau cranial - deasupra unui plan orizontal.

Inferior sau caudal - sub un plan orizontal.
Anterior sau frontal - n faa unui plan frontal.
Posterior sau dorsal - n spatele unui plan frontal.
Proximal - doar pentru membre: mai apropiat de trunchi.
Distal - doar pentru membre: mai deprtat de trunchi.
Lateral - mai deprtat de planul mediosagital.
Medial - mai apropiat de planul mediosagital.
Volar - spre faa palmar a minii.
Plantar - spre talp.

Organizarea general a organismului uman

Ca orice organism, i cel uman este alctuit din unitile fundamentale ale lumii vii - celulele.
Acestea alctuiesc esuturi, iar prin asocierea lor, diferite tipuri de esuturi alctuiesc organele.
Organele pot fi asociate n sisteme sau aparate pentru ndeplinirea unei funcii.

Corpul uman este alctuit din urmtoarele pri majore:

Capul - conine cea mai mare parte a sistemului nervos central i cei mai importani analizatori
Gt - realizeaz legtura dintre cap i trunchi
Trunchi - conine cavitatea toracic i pe cea abdominal, cu viscerele din acestea
Membre - inferioare (legate de trunchi prin centura pelvin) i
- superioare (legate de
trunchi prin centura scapular).

n raport de categoria de funcii pe care o deservesc, la om i la toate mamiferele exist urmtoarele aparate i
sisteme.
Pentru funciile de nutriie:
Aparatul respirator
Aparatul digestiv
Aparatul circulator
Aparatul excretor

Pentru funciile de relaie:

Sistemul nervos
Sistemul endocrin
Aparatul locomotor (osteo-muscular)

Pentru funcia de reproducere:

Aparatul reproductor masculin sau feminin
Aparatul este ansamblul de organe cu structura si origine diferita care serveste la indeplinirea unei functii.
De ex: Aparatul circulator este compus din inima, artere, capilare, vene, vase si noduli limfatici;
Aparatul digestiv este compus din cavitatea bucala, esofagul, stamacul, intestinul subtire, intestinul gros, anus,
ficat, pancreas.
Sistemul este ansamblul de elemente materiale sau ideale care functioneaza ca un intreg datorita interdependentei
dintre ele.
Notiunea de sistem trebuie privita la diferite nivele: fizic, biologic, energetic etc...
Organismul uman este ca orice organism viu un sistem deschis, care face schimb permanent cu substante si
energie din mediul inconjurator.
Omul poate fi privit din punct de vedere anatomic, histologic, fiziologic ca fiind alcatuit din ansamble diferite
de sisteme.

Sistemul circulator mentine constant, cantitativ si calitativ lichidul tisular, deci mediul intern, in toate regiunile
organismului.
Pe de alta parte, circulatia, deplasarea continua a sangelui de-a lungul circuitului inima-periferie-inima reprezinta una
din principalele legaturi materiale dintre mediul extern (ambiant) si organismul ca sistem deschis energetic si metabolic.
Sangele circula in interiorul arborelui vascular datorita diferentelor de presiune dintre diferitele segmente ale acestuia,
deplasarea fiind conditionata si determinata de numerosi factori printre care cel mai important este activitatea ritmica a
inimii.

Acest sistem integrator al organismului are rolul de a aduce oxigenul si substantele nutritive la nicelul tesuturilor si de a
duce dioxidul de carbon si produsii de dezasimilare (metabolitii) la nivelul organelor unde se realizeaza eliminarea acestora.
Sistemul circulator este alcatuit dintr-un organ central numit inima si un sistem de vase prin care circula sangele
(artere si vene si limfa si vasele limfatice).

Sistemul imunitar este extrem de complex, cu roluri importante in mentinerea homeostaziei si sanatatii.
Ca si sistemul endocrin, exercita un reglaj al organismului odata cu functiile de aparare.
Un sistem imunitar care functioneaza normal reprezinta o aparare eficienta impotriva unor particule straine cum
sunt agentii microbieni patogeni si impotriva unor celule native care au fost supuse unei transformari neoplazice.
O functionare defectuoasa a sistemului imun duce la imbolnaviri.

Sistemul neuroendocrin este unul din sistemele de integrare ale ogranismului cu rol esential, supraordonat
celorlalte.

Aparatul de import al materiei este complexul structural format din aparatul respirator ce asigura oxigenul
necesar proceselor metabolice si aparatul digestiv pe calea caruia sunt introduse in organism si apoi transportate
substante alimentare care contin glucide, proteine, lipide, hidroelectroliti si vitamine.

Aparatul de export al materiei cuprinde aparatul renal si pielea, organe cu rol principal in eliminarea produsilor
toxici rezultati in organism in urma complexelor procese metabolice eliminatoare de energie.

Aparatul de reproducere.
Producerea gametilor (ovule si spermatozoizi), unirea lor, dezvoltarea zigotului (celula-ou rezultata din
unirea spermatozoidului cu ovulul) necesita o diferentiere specifica a organelor genitale.
Aceste organe au in alcatuirea lor: gonadele, ce produc gametii si hormonii sexuali, caile genitale ce
servesc transportului gametilor, iar la sexul feminin dezvoltarea oului intrauterin, glandele de pe traiectul
aparatului genital, organele genitale externe.

Aparatul de sustinere si miscare este format din sistemul osos, sistemul articular si sistemul muscular.

CELULA
Celula, unitatea morfofunctionala de baza a organismului, prezinta aspecte specifice de totalitate date de
ansamblul partilor ei componente:
hialoplasma,
nucleu,
mitocondrii,
lizozomi,
ribozomi.
Hialoplasma reprezinta partea omogena, nestructurata a citoplasmei, zona de mediere a schimburilor si
proceselor metabolice specifice organitelor celulare.

Nucleul este centrul coordonator si reglator al activitatii celulare, depozitarul si transmitatorul specificitatii
biologice.

Functiile nucleului
depozitar al informatiilor genetice in molecula de ADN sub forma secventelor de nucleotide.
transmiterea informatiei genetice la sediile de sinteza a proteinelor din citoplasma.

stabilizarea tiparelor ARN mesager si transferul lor in citoplasma.

rol in diviziunea celulara si transmiterea informatiei genetice la descendenti.
rol in reglarea reactivitatii celulare.

ORGANITELE CELULARE

Reticulul endoplamatic face parte impreuna cu mitocondria, aparatul Golgi din sistemul de endomembrane care
separa diferite faze intracelulare.
Este un sistem circulator endocelular foarte mobil, cu functii ce deriva din raporturile spatiale dinamice cu
celelalte sisteme intracelulare.
Ribozomii reprezinta structura citoplasmatica la nivelul careia aminoacizii activati sunt dispusi in lanturi
polipeptidice ale proteinelor sintetizate in conformitate cu informatia genetica adusa din nucleul celular de catre
ARN mesager.
Ribozomul nu este specializat numai pentru sinteza unei anumite proteine.

Lizozomii prin continutul bogat in hidrolaze acide (proteaze, fosfaze, lipaze) sunt capabili sa degradeze
constituenti ai materiei vii.

Mitocondria este centrul respirator si energetic celular.

Este o structura ovalara alcatuita dintr-o membrana dubla, cea interna prezentand creste ce proemina in
matricea mitocondriala.
Numarul de mitocondrii dintr-o celula este proportional cu intensitatea proceselor metabolice si
amplitudinea miscarilor.
Aparatul Golgi este o diferentiere a sistemului vacuolar si canalicular citoplasmatic, fiind format din sacule,
microvezicule, vacuole canaliculare, la nivelul carora au loc maturarea si condensarea materialelor sintetizate de
celula si apoi eliminarea lor.

Centrozomul reprezinta centrul de organizare al aparatului motor nemuscular din celula (aparatul mitotic, cilii,
flagelii).
In cursul diviziunii celulare structura sa se complica prin formarea fusului de diviziune ce face posibila
separarea si deplasarea cromozomilor spre cei doi poli celulari.
Centrozomul participa si la sinteza proteinelor fibrilare din structura cililor si flagelilor si in acelasi timp
asigura motilitatea lor.

COMPOZITIA CHIMICA A CELULEI

Celula este format din diferite molecule cu rol diferit. n componena acestor molecule intr atomi
reprezentnd 63 elemente chimice. n funcie de proporia n care iau parte la formarea celulelor, elementele
chimice se pot clasifica n:
macroelemente, (elemente prezente n proporie de 98%):
oxigen, (66%)
hidrogen, (10%)
carbon, (18%)
azot, (3,5%)
microelemente, (elemente prezente n proporie de 2%):
calciu, (1,2%)
sulf, (0,9%)
potasiu, (0,15%)
sodiu, (0,15%)
clor, (0,1%)
magneziu, (0,1%)

ultramicroelemente, (elemente prezente n proporie redus - 0,01%):

iod
fier
mangan
zinc
cobalt, etc.

Substane anorganice
Substanele anorganice, sau minerale, sunt prezente n celul att sub form de molecule, ct i sub form
de ioni.
Substane organice
Aceste substane sunt cele mai importante, ele lund parte activ la toate procesele intracelulare.
Acizi nucleici;
Glucide;
Lipide;
Proteine.

Printre proprietile care difereniaz materia vie de corpurile lipsite de via se pot aminti:
metabolismul
excitabilitatea
adaptabilitatea
multiplicarea

Curs 3
DIVIZIUNEA CELULARA
Diviziunea (n latin divisio, divisionis = diviziune, mpartire) se realizeaz pe dou ci - direct (amitoz) si
indirect (cariochinez).
Diviziunea este procesul prin care o celula ajunsa la maturitate(celula mama) va da nastere la doua celule identice
cu ea (celulele fiice).
Cromozomul este corpusculul nucleo-proteic ce se observa cu microscopul in timpul diviziunii celulare in mitoza si
meioza.
Este principalul purtator al bagajului genetic specific speciei si individului.
Numarul, marimea si forma cromozomilor sunt constante pentru o anumita specie si de la o generatie la
alta.
Gametogeneza cuprinde o linie masculina in urma careia sunt generati
spermatozoizii (are loc in organismul masculin, in testicul) si
o linie feminina in urma careia sunt generate ovule (in organismul feminin, in ovar).
MEIOZA sau diviziunea reductionala reprezinta totalitatea fenomenelor premergatoare formarii gametilor (spermatozoid
si ovul).
Acestea au loc doar in celulele germinale ale tuturor organismelor cu reproducere sexuata.

A.Etapa reducional
Din celula mam 2n rezult dou celule haploide cu cromozomi bicromatidici din care rezult patru celule
haploide cu cromozomi monocromatidici.
Numrul cromozomilor devine jumtate din cel al celulei mam.
Etapa reducional const din 4 faze: profaza, metafaza, anafaza i telofaza.

PROFAZA. n profaz are loc dezorganizarea membranei nucleare i a nucleolilor. La sfritul profazei cromozomii
sunt recombinai genetic datorit schimbului de material genetic dintre cromozomi, fenomen cunoscut sub numele
de "crossing-over". n tot acest timp cromozomii pot fi observati la microscop.

METAFAZA. Cromozomii bicromatidici indispui n tetrade sau bivaleni formeaz placa metafazic.
La sfritul metafazei cromozomii bicromatidici se desprind din tetrad pentru a migra ctre poli.
ANAFAZA. Jumtate din cromozomii bicromatidici migreaz spre un pol, iar cealalt jumtate spre alt pol.
Orientarea cromozomilor este aleatorie, urmndu-se n acest timp un proces denumit recombinare
intercromozonal, unde are loc combinarea cromozomilor de origine matern cu cei de origine patern,
fenomen de mperechere, rsucire i apoi separare ce poart numele de "dansul cromozomilor".
TELOFAZA. n telofaz cromozomii au migrat spre poli, se despiralizeaz i se pregtesc de interfaz, iar nucleul
se reface.

B.Etapa ecvaional
Dup o scurt interfaz (n care nu se dubleaz cantitatea de ADN), cele dou celule se vor divide dup
procesul mitozei. n interfaz cromozomii nu se replic.

TESUTURILE
Tesuturile sunt o grupare de 2 sau mai multe celule care indeplinesc aceiasi functie, structura si aceiasi origine
formeaza tesutul.
Toate celulele care intra in alcatuirea corpului omenesc trec printr-o secmentare si provin din celula ou
(zigot)
Tesuturile se clasifica:
1 epiterial
2 conjuctiv
3 muscular
4 nervos
1.Tesutul Epitelial
Tesutul epiterial formeaza la suprafata corpului epiderma si captuseste suprafata interna a organelor
cavitare (ex: tub digestiv, caile respiratorii, formand mucoase)
Este format din :
celule pavimentoase
celule prismatice sunt strans unite intre ele fie printr-o substanta amorfa,
- celule cilindrice fie prin punti citoplasmice
-celulele profunde sunt asezate pe o membrana bazala care le separa de tesutul conjuctiv ce se gaseste sub celulele
epiteriale, avand functia trofica, intrucat epiterile nu sunt vascularizate si se hranesc prin difuziune.

 Dupa functiile epiteliale sunt:

a) epiteli de acoperire
b) epiteli glandulare
c) epiteli senzoriale
2.Tesutul conjuctiv

Tesutul conjuctiv este un tesut care leaga diferite organe, asigura rezistenta organismului, are rol trofic,
depozitand grasimi, intervine in apararea organismului si anume in procesul de fagocitate (hranire)

Tesutul conjuctiv este alcatuit din

celule conjuctive
substanta fundamentala
fibre conjuctive

In functie de alcatuirea substantei fundamentala tesutul conjuctiv se clasifica in:

1 tesuturi conjuctive moi
2 tesuturi conjuctive semidure (cartilaginoase)
3 tesuturi conjuctive dure (tesutul osos)
1 Tesuturi conjuctive moi sunt prezentate sub mai multe forme,
Tesutul lax contine in proportie relativa egala
celule
fibre
substanta fundamentala

Tesutul reticulat este format din fibre de reticulate, dispuse ca o retea, in ochiurile careia se gasesc celule si
substanta fundamentala, acest tesut se gaseste in maduva hematogena (maduva rosiie a oaselor, si in ganglioni
limfatici)

Tesutul adipos prezinta celule numite adipocite care sunt globuloase (sferice) si care au acumulat central
grasimile impingand astfel nucleul la periferie, se gaseste sub tegument sau in jurul unor organe cum ar fi rinichi,
globul ocular.

Tesutul fibros contine numeroase fibre de colagen, putine celule si substanta fundamentala, se gaseste in
muschi (inveleste muschi), a tendoanelor si formeaza capsulele diferitelor organe (ficat, rinichi)

Tesutul elastic contine numeroase fibre de elastina, organizata in retea incare se gaseste substanta
fundamentala si celule, formeaza tunica a arterelor mari si medii

2 Tesuturi conjuctive semidur (cartilaginoase) este un tesut elastic dar si rezistent, substanta fundamentala contine
condrina (un amestec de substante organice impregnate cu saruri de calciu si sodiu).
Celulele cartilaginoase poarta numele de condrocite si se gasesc in niste cavitati numite condroplaste in care se
gaseste si substanta fundamentala.
Celulele sunt sferice sau ovoide, iar printre ele se gasesc fibre de colagen si elastice, intr-o impletitura densa.
In functie de tipul fibrelor si de alcatuirea substantei fundamentala cantitatile se desting 3 tipuri de cartilaje:
1 hialin

2 elastic
3 fibros
in cartilajul hialin substanta fundamentala este omogena, deoarece prezinta fibre foarte fine.
Formeaza cartilaje
articulare
costale
laringeale
traheale
bronsice
cartilajul elastic prezinta in special fibre elastice, formeaza epigrota si pavilonul urechi.
-cartilajul fibros este alcatuit in special din fibre de colagen si alcatuieste discurile dintre vertebre si de meniscule
articulare
3 Tesuturi conjuctive dure (tesutul osos)
Tesutul osos ofera cel mai inalt grad de sustinere. Este vascularizat.
Celulele tesutului osos se numesc osteocite si se gasesc in niste cavitati numite osteoplaste.
Aceste cavitati comunica intre ele prin lichidul interstitial care hraneste osul in afara osteocitelor, celulele mature, in
tesutul osos se mai gasesc si celule tinere numite osteoblaste cu rol in producerea de substante fundamentala, se
mai gasesc si celule osoase mari, multe nucleate care poarta numele de osteoclaste acestea intervine in perioada
de formare a osului, indeplinind rolul de distrugere si imitare a formari tesutului.
Se disting 2 tipuri de tesut osos:
1 tesut osos compact
2 tesut osos spongios
tesut osos compact formeaza diafaza oaselor lungi, portiunea externa a oaselor scurte si late
tesut osos spongios formeaza epifaza oaselor scurte si late , prezinta numai cavitatea numita areole
(cavitati) care se pot vedea cu ochiul liber, sunt marginite de lamele osoase si sunt sub forma de trabecule
(arcuri) care maresc rezistenta si osului au forma si dimensiuni variabile.

Tesutul muscular

Tesutul muscular se diferentiaza in :

1 tesut muscular striat (scheletici)
2 tesut muscular neted (muschi ce apartin organelor interne)
3 tesut muscular cardic (miocardul)
SISTEMUL NERVOS
Sistemul nervos central consta in creier si maduva spinarii.
Substanta neurala ce le formeaza poate fi clasificata in substanta alba si substanta cenusie.

Substanta alba este caracterizata de fibre nervoase mielinizate si de absenta corpurilor celulare neurale.

Substanta cenusie se caracterizeaza prin prezenta a numeroase corpuri celulare nervoase si dendrite si
absenta proceselor nervoase mielinizate.

Sistemul nervos periferic consta din nervii spinali si cranieni si tesutul asociat lor.

Neuronii au mrimi cuprinse ntre 100-200 Um si 4-8 Um. Au un corp celular i un numr mare de prelungiri.
Din punct de vedere funcional neuronul se mparte n trei regiuni:
regiunea receptoare, receptioneaz i proceseaz informaia, fiind format din dendrite i corp celular Aici
se stabilete contactul cu ali neuroni prin sinapse, dar de obicei nu se formeaz poteniale de aciune n
aceast regiune, ci doar poteniale locale (poteniale postsinaptice).

regiunea conductoare leag regiunea receptoare de cea efectoare. Ea este format din poriunea
axonului de la locul n care acesta iese din corpul celular hilul axonic pn la arborizaia sa. Aici au loc
potenialele de aciune prin sumarea potenialelor locale.
regiunea efectoare, informaia (potenialul de aciune) este recodificat aici sub form chimic
prin neurotransmitori i transmis prin sinapsa regiunii receptoare a urmtorului neuron.

Neuronii au de obicei un singur nucleu mare i poziionat central. Aici se produce o cantitate ridicat de ARN,
iar cromatina este dispersat.
Ribozomii din reticulul endoplasmatic rugos se gsesc sub forma corpusculilor Nissl(sau corpi tigroizi). Axonii nu
conin corpusculi Nissl (i deci nu particip la sinteza de proteine).
Reticulul endoplasmatic neted are rol n reglarea nivelului de Ca++ din neuron.
Microfilamentele, neurofilamentele si microtubulii formeaz citoscheletul neuronului.
Mitocondriile se gsesc n corpul celular, dar majoritatea se concentreaz n butonii terminali ai axonului,
furniznd energie (sub form ATP) pentru transmiterea semnalului la nivelul sinaptic i pentru sinteza unor
neurotransmitori.
Corpul celular i dendritele sunt nvelite ntr-o membran plasmatic, neurilema, cu o importan deosebit n
recepionarea i transmiterea semnalelor prin canalele ionice. Axonii prezint axolema, care este nvelit de trei
teci: teaca de mielin (izolare electric), teaca celulelor Schwann (secretoare de mielin) i teaca Henle (nutriie,
protecie). Teaca de mielin este ntrerupt pe alocuri de nodurile Ranvier.

Dup numrul de prelungiri:

neuroni multipolari, cu numr mare de prelungiri. De obicei au o form stelat, cu nucleu mare i sferic,
situat central. Pot fi neuroni senzitivi.
neuroni bipolari, cu dou ramificaii la extremiti. Au form fusiform, iar nucleul este ovalar i de obicei
excentric. Se gsesc de exemplu n retin.
neuroni unipolari, cu o singur prelungire axonic. De exemplu: celulele cu bastona sau celulele cu
con din retin.
neuroni pseudounipolari, cu o prelungire n form de T: prelungirea iniial se desparte n dou. Sunt
sferici, cu nucleu mare, localizat central. Se gsesc n ganglionii rahidieni sau ganglionii spinali.

Dup funcionare:
neuroni motori multipolari, mari cu prelungire axonic lung.
De exemplu: neuronii piramidali din cortex.
neuroni de asociaie sau bipolari.
neuroni senzitivi afereni sau receptori. Sunt pseudounipolari i se gsesc n ganglionii spinali
i ganglionii nervilor cranieni.

Curs IV
Sngele (latin sanguis, greaca veche: , haima) este un esut special sub form lichid care, prin intermediul
aparatului circulator-alctuit din inim i vasele sanguine, transport nutrienii i oxigenul la nivelul esuturilor corpului, de
unde preia bioxidul de carbon i produii de catabolism tisular, transportndu-i la nivelul organelor de eliminare.
n medicin, disciplina care se ocup cu studiul sngelui se numete hematologie.
Sngele este alctuit dintr-o parte lichid,
-plasma sanguin,
-n care plutesc o serie de celule specifice sngelui.
Circulaia sngelui este asigurat n primul rnd prin contraciile muchiului cardiac, ajutat de valvulele venoase n
combinaie cu contraciile muchilor scheletici.
n general vasele de snge bogate n oxigen care pornind de la inim i irig esuturile se numesc artere iar cele
care sosesc la inim i transport produsele de catabolism de la esuturi ncrcate cu bioxid de carbon se numesc vene.
Sistemul vascular conine la om ca. 70 - 80 ml de snge pe kilogram, deci la o greutate corporal normal a unui
om de 70-80 kg va fi cca. 5 - 6 litri de snge, brbaii au ca. cu 1 litru mai mult snge ca femeile.

Sangele este un tip de tesut specializat in care matricea extracelulara este un fluid.
Sangele este continut in vasele sangvine.
Sangele contine tipuri diferite de celule si elemente firmate care sunt inconjurate de un lichid bogat in proteine
numit plasma.
Ca si alte tipuri de tesut conjunctiv, sangele consta intr-un numar relativ mic de celule intr-un volum mare de
material extracelular.
PROPRIETATIILE SINGELUI

Structur i proprieti
Sngele este compus din elemente celulare (ca.44 %) i plasm (ca. 55 %), care conine (90 % ap), proteine, sruri
minerale i substane cu molecule mici ca monozaharide, hormoni, gaze dizolvate, i substane nutritive
(glucide, lipide, vitamine), mai conin produse de catabolism destinate excreiei (rinichi) ca ureee, acid uric, hipuric.
Din punct de vedere fizico-chimic sngele este o suspensie, cu alte cuvinte un amestec de lichide, gaze,substane
solide printre care se neleg i celulele.
Sngele prin coninutul su de eritrocite (globule roii) n comparaie cu plasma avnd o vscozitate mai mare,
creterea hematocritului influeneaz pozitiv creterea vscozitii sngelui, care determin ncetinirea curentului sanguin,
prin proprietatea plastic a eritrocitelor sngele nu se comport ca o suspensie ci ca emulsie

Valoarea pH-ului sanguin fiind 7,4 care prin diferite procese tampon va fi meninut constant, evitnd fenomenele
duntoare
organismului
de acidoz
sau
alcaloz.
Culoarea roie a sngelui este datorat pigmentului (cu fier) hemoglobin din eritrocite care ncrcate cu oxigen au o
culoare mai deschis.

1.ERITROCITELE sau celulele rosii ale sangelui sunt cele mai numeroase, de aprox 1000 de ori mai numeroase decat
celulele albe.
Eritrocitele normale au un volum mediu constant de 7-8.
-Microcitele sunt eritrocite mai mici decat 5,
-Macrocitele mai mari decat 10.
Asemenea eritrocite de volum modificat sunt prezente in anemii specifice micro sau macrocitare.
Eritrocitele contin concentratii inalte de hemoglobina, aprox. 1/3din greutate.
Rolul eritrocitelor este de a transporta gaze sangvine.
Oxigenul este transportat de la tesuturi catre plamani in asociere cu hemoglobina.
Este transportat si bioxidul de carbon in plasma ca ion bicarbonat.
Forma eritrocitelor este importanta pentru transportul gazelor.
Portiunea centrala deprimata a eritrocitelor aduce mai mmulte molecule de hemoglobina aproape de membrana
plasmatica decat daca portiunea centrala ar fi sferica.

Hematocritul este procentul de volum sangvin dintr-o monstra ocupat de celulele rosii.
Daca se centrifugheaza o monstra de sange se separa trei straturi: plasma supernatanta, stratul clar si stratul de
depunere eritrocitara.
Fractiunea eritrocitara ocupa 45% din volumul sangvin si reprezinta hematocritul.
Un hematocrit mai scazut indica anemie
PLASMA SANGUINA
Reprezint aproximativ 5560% din snge i este format din aproximativ 90% ap, 1% substane anorganice (sruri
minerale care conin ioni dintre care mai importani sunt cei de sodiu Na, clor, Cl, potasiu, K, magneziu, Mg, fosfor, P
i calciu Ca) i aproximativ 9% substane organice (proteine, glucide, lipide etc). Raportul de proteine variaz ntre 60 i 80
g/litru ca. 8 % din volumul plasmei.
Plasma care nu mai conine factorii de coagulare este numit ser sanguin acesta se obine prin centrifugarea sngelui
dup
coagulare.
Serul conine 91 % ap, factori de cretere care nu sunt prezeni n plasm, 7 % proteine, restul sunt electrolii i hormoni,
culoarea galben a serului se datoreaz bilirubinei.
Proteinele separate prin electroforez sunt albumine ca i 1-, 2-, - i globuline. Proteinele din plasm pe lng rolul de
transport, mai joac un rol important n aprarea organismului prin sistemul imunologic, n procesul de coagulare a
sngelui rolul de tampon n meninerea unui pH constant i meninerea constant a presiunii osmotice din snge.
Plasma care nu mai conine factorii de coagulare este numit ser sanguin acesta se obine prin centrifugarea sngelui
dup
coagulare.

Serul conine 91 % ap, factori de cretere care nu sunt prezeni n plasm, 7 % proteine, restul sunt electrolii i hormoni,
culoarea galben a serului se datoreaz bilirubinei.
LEUCOCITELE (CELULELE ALBE)
NEUTROFILELE
MONOCITELE
LIMFOCITELE
EOZINOFILELE
BAZOFILELE
NEUTROFILELE sunt cele mai numeroase leucocite.
Granulele citoplasmatice ale acestor celule pot fi acidofile sau bazofile indiferent de originea lor.
Neutrofilele sunt mai mari decat eritrocitele.
Neutrofilele imature numite celule in banda din cauza nucleului incomplet segmentat se gasesc de obicei in sangele
periferic intr-un procent de 4%.
Intervin in apararea antibacteriana
EOZINOFILELE sunt de aprox. aceeasi dimensiune cu neutrofilele si sunt urmatoarele ca numar dupa granulocite.Intervin
in reactiile alergice
BAZOFILELE au aceeasi dimensiune ca neutrofilele si sunt cel mai putin intalnite granulocite.
Granulele bazofile contin histamina care produce contractia muschiului neted bronhiolar si relaxarea musculaturii
netede arteriolare cu extravazarea plasmei din capilare si venule.
LIMFOCITELE sunt cele mai numeroase leucocite agranulare. Limfocitele mici si medii apar in mod normal in sangele
periferic, iar cele mari nu intra in mod normal in sangele periferic. Limfocitele mari sunt celule mitotice gasite in tesutul
limfatic.

Limfocitele au o citoplasma minima si le lipsesc granulele specifice.

Limfocitele din sangele periferic pot fi clasificate in limfocite T, limfocite B si celule ucigase (natural killer).
Celulele T si B nu se deosebesc histologic, celulele ucigase nu au markerii celulelor T si B pe suprafata.
Ca raspuns la stimularea antigenica, celulele T si B sufera transformare blastica.
Celulele T se divid si diferentiaza in celulele citolitice si in celule mediatoare ale raspunsului imun.
Celulele B se divid si diferentiaza in celule plasmatice secretoare de imunoglobuline in cadrul raspunsului imun
umoral.
MONOCITELE sunt cele mai mari celule prezente in mod normal in sangele periferic.
Servesc ca sursa de celule ce vor functiona extravascular ca macrofage. Sunt celule precursoare pentru cele mai
multe celule fagocitice.
PLACHETELE sau TROMBOCITELE sunt fragmente celulare anucleate.
Sunt desprinse de pe suprafata megacariocitelor din maduva rosie. Plachetele au rol important in mentinerea
sistemului cardiovascular.
Previn pierderea de sange din vase prin coagulare.
Au de asemenea un rol incomplet inteles in mentinerea integritatii stratului endotelial.
Plachetele reactioneaza la suprafetele anormale ca in sangerarile vasculare. Plachetele activate adera la capetele
taiate ale vaselor si mai ales la componentele tisulare ca colagenul care au fost expuse la evenimentul traumatic.
Pe masura ce masa plachetelor creste, capetele deschise ale vaselor sangvine devin ocluzionate de plachete prin
tromb.

SISTEMUL ABO

Eritrocitele contin in membrana substante receptoare de natura mucopolizaharidica, denumite substante de grup,
similare unor antigeni (numite aglutinogene), care sub actiunea unor factori corespunzatori lor, aflati in plasma altor
persoane ( numite aglutinine) determina aglomerarea eritrocitelor in gramezi, iar procesul se numeste aglutinare.
In prezenta complementului apare hemoliza.
Exista mai multe sisteme de aglutinogeni.
Aglutinogenii cei mai importanti apartin sistemului ABO si sunt denumiti A, B, O si sunt repartizati in asa fel incat la
acelasi individ lipsesc din plasma aglutininele corespunzatoare (antiA sau antiB). In functie de repartizarea aglutininelor
si aglutinogenelor, la om se intalnesc patru grupe sanguinne in sistemul ABO.

Aglutinogenul A nu este o grupa unitara. Exista un aglutinogen A1 foarte activ reprezentand 80% din grupele A si AB si
aglutinogenul A2 mai slab evidentiabil cu aglutinina antiA din serul persoanelor O.
Caracterele de grup se transmit ereditar, conform legilor genetice, genotipurile fiind reprezentate de OO, OA, AA, OB,
BB si AB, O fiind caracter recesiv, iar grupa A si B dominant.

Amestecarea unor cantitati egale de sange de grupe diferite produce totdeauna aglutinare, desi practic, sangele
O(donator universal) poate fi transfuzat in cantitati care sa nu depaseasca 500ml oricarui individ, iar persoanele din
grupa AB pot primi pana la aceiasi cantitate de la orice donator.
In afara sistemului OAB exista si alti aglutinogeni slabi, care provoaca reactii de aglutinare, dar fara importanta pentru
transfuzii (M, N, S, P).
Existenta acestora face ca numarul grupelor sanguine la om sa depaseasca 30.
Testarea acestora este importanta in genetica si in medicina legala in demonstrarea paternitatii
SISTEMUL Rh
Sistemul Rh este sub raport genetic mai complex decat OAB, Antigenele sunt alcatuite din trei gene cuplate in acelasi
loc.
Factorul Rh este un aglutinogen, care se intalneste cu frecventa de 85% la populatia alba.
Persoanele Rh negative, in proportie de 15% nu dispun in plasma de aglutinine anti-Rh.
Ele pot insa apare prin izoimunizarea persoanelor Rh negative cu eritrocite Rh pozitive, ceea ce se poate realiza dupa
transfuzii in 40-50% din cazuri, sau prin sarcini la mame Rh negative cu feti Rh pozitivi, dupa prima nastere cand ruperea
vilozitatilor placentare elibereaza in circulatia materna hematii fetale Rh pozitive.

La a doua sarcina Rh pozitiva, aglutininele materne strabat placenta si determina o intensa hemoliza a eritrocitelor
fetale Rh pozitive, care se manifesta clinic prin eritroblastoza fetala. In practica medicala se efectueaza profilaxia
izoimunizarii Rh prin administrarea mamelor Rh negative, la 72 de ore dupa prima nastere si urmatoarele nasteri, de
anticorpi antiRh care neutralizeaza eritrocitele fetale afunse in circulatia materna.
Nou-nascutilor cu eritroblastoza li se practica exanguino-transfuzia cu sange Rh negativ, pentru oprirea procesului de
hemoliza.
Socul hemolitic care apare la transfuzia de sange incompatibil heterogrup este constituit din totalitatea manifestarilor
clinice grave, ce apar la transfuzarea unei cantitati de sange care excede capacitatea de retinere a hemoglobinei rezultate

din hemoliza in sistemul reticulo-endotelial ( constituit de splina, ganglioni limfatici, maduva osoasa) si care poate duce la
moarte prin anurie in urma blocarii nefronilor cu hemoglobina.

CURS V
Osteogeneza
Procesul de formare a osului se numeste osteogeneza
Pentru a ajunge de la scheletul cartilaginos si conjunctiv fibros al embrionului la scheletul osos al adultului se trece
printr-un lung proces de dezvoltare ce incepe inca din a patra saptamana a vietiia vietii embrionare si se incheie in jurul
varstei de 25 de ani.
Cand osteogeneza se realizeaza prin
inlocuirea unui tesut conjunctiv se numeste endoconjunctiva sau de membrana
iar cand se realizeaza prin osificarea unui tesut cartilaginos se numeste endocondrala sau de cartilagiu.
Osteogeneza are loc sub influenta sistemului nervos ,care coordoneaza actiunea mai multor factori :
Mecanici,
Endocrini
prin hormoni hipofizari,
tiroidieni,
paratiroidieni,
sexuali,
vitamine (mai ales D si A),enzime si alti factori metabolici.
A.Osificarea endocondrala: da nastere majoritatii oaselor lungi ale corpului.
Ea determina cresterea in lungime a osului la locul cartilajului de crestere diafizo-epifizar.
B.Osificarea desmala: formeaza oasele late numite si oase de membrana.

Prin ea se osifica oasele boltii cutiei craniene ,o parte din oasele fetei si formeaza calusul in cazul fracturilor.
Dezvoltarea oaselor are loc prin procesul de osificare (osteogenez).
Dup originea lor oasele se pot mpri n oase de membran i oase de cartilaj.
a.Oasele de membran trec n dezvoltarea lor prin dou faze:
-faza de membran conjunctiv i
-faza de os.
Osificarea de membran se produce astfel: ntr-o membran conjunctiv tnr fibrele colagene dintr-un anumit centru
de osificare se nmulesc i se adun formnd fascicule.
Celulele osoase tinere (osteoblastele) mbrac aceste fascicule i secret oseina care le nglobeaz, iar prin
mineralizarea ei se formeaz o lamel osoas.

Osificarea nainteaz (iradiaz) de la centru ctre periferie.

Procesul se repet i n alte centre de osificare, ce, prin fuzionarea lor, vor forma osul definitiv.
Prin osificarea de membran iau natere oasele bolii cutiei craniene, mandibula, clavicula etc.

Dup ncetarea procesului de cretere epifizele rmn acoperite cu un strat subire de cartilaj hialin numit cartilaj
articular.
Att n diafiz ct i n epifize osificarea ncepe n anumite centre de osificare de la care se ntinde pn cuprinde tot
osul.
Rmn cartilaginoase nite discuri aezate ntre epifiz i diafiz prin care osul crete n lungime.
Acestea se numesc cartilaje de conjugare sau de cretere n lungime i celulele lor prolifereaz numai n partea
dinspre diafiz.
Cnd creterea n lungime s-a terminat, n jurul vrstei de 2025 de ani cartilajele de cretere snt nlocuite de os i
epifizele se sudeaz cu diafiza.
Procesele de osificare ncetinesc progresiv dar nu se opresc niciodat.
Sub aciunea unor factori mecanici i inflamatori se pot intensifica, aa cum se ntmpl n cazul reparrii oaselor de la
nivelul unei fracturi.
Dezvoltarea i creterea oaselor este strns legat de secreia hormonului hipofizar de cretere, de hormonii tiroidieni,
de unele enzime cu rol n calcifierea oaselor, de vitaminele A, C, D etc.
-Tesuturile conjunctive dure formeaza oasele.
-Oasele sunt organe rezistente si elastice, cu forme si structuri variabile, in functie de dispunerea lor si de rolul indeplinit.
-Totalitatea oaselor formeaza sistemul osos.
-Osul este unitatea morfo-functionala a sistemului osos.
-Oasele, impreuna cu articulatiile, formeaza scheletul.

In general oasele snt alctuite pe principiul: cu material puin maximum de rezisten.

Pe o seciune longitudinal fcut ntr-un os lung se observ la periferia diafizei periostul, o membran conjunctiv
vascularizat cu rol n creterea osului n grosime i refacerea esutului osos la nivelul unei fracturi.
Dedesubt se gsete os compact, iar spre interior, la nivelul diafizei, se gsete un canal central. n interiorul epifizelor,
n locul canalului central apar lame osoase care se ncrucieaz formnd osul spongios.
Aceste lame formeaz structuri adaptate pentru rezistena la traciune i presiune, fiind orientate pe direcia solicitrilor
mecanice.

Periost-foi conjunctiv
Os cortical (compact)

Osteon
Canal medular
Mduv
Os trabecular (spongios)
Vene
Artere

ESUT OSOS SPONGIOS aspect buretos, fiind format din spaii delimitate de perei osoi numii trabecule
ESUT OSOS HAVERSIAN- intr n structura oaselor lungi i in corticala oaselor scurte
Canal Haversian ce contine vase, nervi si tesut conjunctiv
5-30 lamele osoase concentrice
Cavitati numite osteoplaste ce adapostesc osteocitele

Oasele late i cele scurte au la periferie un manon de esut compact ce acoper osul spongios.
Nu au canal central.
In spaiile dintre lamele osului spongios se gsete mduva roie. n canalul central se gsete mduv roie
numai la ft; la adult se gsete mduv galben.
Numai unele oase ale adultului mai conin mduv roie cum ar fi vertebrele, sternul, coastele, oasele coxale i
cele ce formeaz baza craniului.
La btrni mduva devine cenuie prin transformarea ei n esut conjunctiv fibros.
MADUVA OSOASA
Se gaseste in interiorul canalului medular si in areolele tesutului osos spongios.
Culoarea,structura si functiile maduvei corespund varstei osului,astfel se poate imparti in trei varietati:
rosie,
galbena,
cenusie

maduva rosie sau hematogena :se intalneste in oasele fatului si la adult in oasele scurte si late
(stern,vertebre,coxal,coaste,oasele bazei craniului). Are rol in formarea globulelor sangelui si in procesul de
osteogeneza ,de aceea mai este denumita si osteogena. In fracturi ,are rol in formarea calusului.

maduva galbena: se gaseste in oasele lungi ale adultului si este formata din celule adipoase ce dau si culoarea
carateristica. Se mai numeste si maduva grasa si constituie un depozit de grasimi al organismului.

maduva cenusie: se gaseste in oasele batranilor si contine mult tesut conjunctiv cu rol de umplutura. Maduva
cenusie nu indeplineste nici un rol in organism.

PERIOSTUL este o membrana conjunctiva ce inveleste suprafata osului,cu exceptia suprafetelor articulare .
Este alcatuit din fibre conjunctive si elastice ,din celule conjunctive si este foarte bogat in vase si nervi.
Datorita stratului osteogen al periostului se produce cresterea in grosime a oaselor.

Forma oaselor:
Forma oaselor

Exemple

1. Oase lungi predomina

lungimea
2. Oase late predomina
latimea si inaltimea

Femur, tibie, fibula, humerus,

radius, ulna.
Coxal, omoplat, parietal,
frontal, occipital, stern.

3. Oase scurte cele trei

dimensiuni sunt aproximativ
egale

Carpiene, tarsiene.

4. Oase neregulate

Vertebre, sfenoid, etmoid,

mandibula.

5. Oase pneumatice contin Frontal, maxilar, etmoid,

cavitati cu aer
sfenoid.

Forma oaselor este adaptata functiei lor:

OASELE LUNGI-sunt acelea la care lungimea depaseste mult latimea si grosimea.
Ele formeaza in cea mai mare parte scheletul membrelor.

Unui os lung i se descriu mai multe parti: un corp sau diafiza (format din tesut osos compact ) care prezinta in
interior canalul medular ce adaposteste maduva osoasa, doua extremitati sau epifize (formate din tesut spongios
si metafiza care este partea interpusa intre diafiza si epifiza ce corespunde cartilajului de crestere al
osului).

OASELE LATE-sunt acele oase la care latimea este mai mare decat lungimea si grosimea.
Astfel de oase sunt oasele cutiei craniene ,scapula,sternul,coxalul.
Ele participa la formarea cavitatilor de protectie (craniul,toracele,bazinul osos).
La suprafata sunt formate din tesut osos compact ,iar in interior din tesut spongios .
OASELE SCURTE- au cele trei dimensiuni aproape egale .
Se gasesc in regiuni cu miscari variate ,dar mai putin ample,unde este mai mare solidaritate.
Astfel de oase sunt oasele tarsiene, carpiene, vertebrele.
In interior ele sunt formate din tesut spongios iar la suprafata din tesut compact.

Curs VI

SCHELETUL
Scheletul reprezinta suportul morfologic si functional al muschilor striati scheletici, impreuna cu care constituie sistemul
locomotor.
Scheletul cuprinde peste 200 de oase, grupate dupa regiunile corporale.
Scheletul capului
Este alctuit din 22 oase dintre care 8 formeaza craniul cerebral (neurocraniul) ce conine encefalul, iar 14 formeaz
craniul visceral sau fetei.
Scheletul capului
Craniul cerebral, cu capacitate-medie de 1400-1500 cm 3, are forma unui ovoid cu partea posterioar mai voluminoas i
prezint o baz i o bolt.
Scheletul capului
Dintre oasele care il alctuiesc,
4 sunt mediane si neperechi:
frontal, etmoid, sfenoid, i occipital, iar
4 sunt perechi si asezate lateral:
oasele temporale i parietale
Scheletul capului cuprinde doua regiuni: neurocraniul si viscerocraniul.

Neurocraniul (cutia craniana) este constituit din oase perechi (temporale si parietale) si oase neperechi (frontal,
etmoid, sfenoid si occipital).

Viscerocraniul (oasele fetei) cuprinde: maxilarul, mandibula, oasele zigomatice, nazale si lacrimale.
Scheletul trunchiului
Scheletul trunchiului cuprinde: coloana vertebrala, coastele si sternul.

Coloana vertebrala este constituita din vertebre care difera ca forma, marime si numar, pe regiuni:
-regiunea cervicala din 7 vertebre (primele doua se numesc atlas si axis),
-regiunea toracica din 12 vertebre,
- regiunea lombara din 5 vertebre,
- regiunea sacrala din 5 vertebre sudate (sacrum) si
- regiunea coccigiana din 45 vertebre reduse ca dimensiuni (coccis).

Coastele, in numar de 12 perechi, prezinta trei grupe:

- adevarate (perechile de la I la VII)
- false (perechile VIII, IX si X) si
-flotante (perechile XI si XII).

Sternul este osul pieptului, la care se articuleaza coastele I X prin intermediul cartilajelor costale.
Regiunea toracica a coloanei vertebrale impreuna cu coastele si sternul formeaza cutia toracica.

Coloana vertebral
Este scheletul axial situat n planul median posterior al corpului, n alctuirea ei intr 3334 vertebre.
Vertebra tip are dou componente:
-una anterioar, corpul, avnd forma aproape cilindric
-i una posterioar arcul vertebral, delimitndu-se ntre acestea orificiul vertebral.
Arcul este legat de corpul vertebrei prin doi pediculi vertebrali, iar ntre corpurile vertebrale s gsesc discurile
inter vertebrale, formaiuni fibro-cartilaginoase, care articuleaz corpurile vertebrale i permit ndoirea coloanei vertebrale.
Prin suprapunerea orificiilor vertebrale se formeaz canalul vertebral ce adpostete mduva spinrii.
COLOANA VERTEBRALA
Arcul vertebral i pediculii prezint proeminene numite apofize;
Exist dou feluri de apofize:
- unele servesc pentru inseria muchilor; astfel sunt: o apofiz spinoas, situat dorsal i dou apofize
transverse, situate lateral ;
- altele servesc articulaia corpurilor vertebrelor ntre ele apofize articulare i sunt situate pe prile laterale
ale arcului, dou superioare i dou inferioare.
Marginea superioar i cea inferioar a fiecrui pedicul prezint cte o adncitur. Prin suprapunerea celor dou
adncituri de la arcurile a dou vertebre succesive se formeaz de fiecare parte cte un orificiu intervertebral, prin care ies
nervii spinali.
ntre vertebrele ce alctuiesc regiunile coloanei vertebrale exist unele deosebiri .
`
Astfel, primele dou vertebre ale regiunii cervicale (7) prezint modificri determinate de articulaia craniului la
coloana vertebral.
Prima vertebr numit atlas nu are corp; este de form inelar. Pe ea se fixeaz, n dou caviti articulare, cei doi
condili occipitali.
A doua vertebr numit axis prezint pe faa superioar a corpului su o proeminen numit dinte, care ptrunde
n partea anterioar a inelului atlasului. In micarea de rotire a capului, craniul mpreun cu atlasul se rotete n jurul
dintelui axisului.
Vertebrele toracale (12)
-prezint pe prile laterale ale corpului faete de articulare pentru coaste, dou superioare i dou inferioare.
Vertebrele lombare (5)
-snt cele mai voluminoase, iar apofizele transverse lipsesc. Se gsesc n schimb nite apofize care reprezint resturi de
coaste.
Regiunea sacral
-are cele 5 vertebre sudate, formnd osul sacrum.
Faa posterioar, convex, a osului sacrum este prevzut cu creste rezultate din fuzionarea apofizelor vertebrelor sacrale.
Pe faa anterioar i posterioar se vd 4 perechi de orificii prin care ies ramurile nervilor sacrali. Pe laturi, osul sacrum se
articuleaz cu oasele coxale.
Coccisul este un os mic rezultat din fuzionarea a 45 vertebre coccigiene; el reprezint un vestigiu al cozii.

Coloana vertebral prezint,

-n plan sagital, 4 curburi: curburile fiziologice: cervical, toracal, lombar, sacral, iar
-n plan frontal o uoar curbur lateral la nivelul membrului superior care, pentru dreptaci este orientat cu convexitatea
spre dreapta, iar pentru stngaci cu convexitatea spre stnga.
Curburile fiziologice ale coloanei
In plan sagital(antero-posterior):
-lordoza cervicala
-cifoza dorsala(toracala)
-lordoza lombara
-cifoza sacro-coccigiana
In plan frontal-coloana trebuie sa fie rectilinie(dreapta),curburile in acest plan sunt patologice si se numesc scolioze
Aceste curburi corespund unor necesiti mecanice, de susinere a capului, toracelui i abdomenului, precum i
necesitii de a amortiza loviturile primite n talp n timpul mersului, care astfel se reduc i nu se pot propaga pn la masa
nervoas din craniu.
De asemenea, curburile uureaz meninerea poziiei de echilibru i determin rezistena la presiune mai mult dect dac
coloana vertebral s-ar prezenta ca o tij dreapt.

Sternul este un os lat, median i impar, situat n partea anterioar a toracelui.

format din
manubriu,corpul sternului si apendice xifoid;
Prezinta
-incizura claviculara
-incizura coastei I
-unghiul Louis-intre manubriu si corp-pt coasta II
-incizuri pt.coastele III-VII-pe corp

Coastele
Primele 7 perechi snt coaste adevrate, urmtoarele 3 perechi snt coaste false.
Ultimele 2 perechi nu ajung la stern, neavnd cartilaje costale; ele se numesc flotante (libere).
Fiecare coast se articuleaz dorsal cu 2 corpuri vertebrale alturate i cu apofiza transvers a vertebrei corespunztoare
ca numr.
Poriunea toracal a coloanei vertebrale mpreun cu sternul i coastele alctuiesc cutia toracic ce este separat
de abdomen prin diafragm.
Ea prezint 3 diametre; longitudinal, transversal i antero-posterior, care se modific n timpul micrii respiratorii.
Curs VII

Scheletul membrelor superioare

Scheletul membrelor superioare cuprinde:
centura scapulara, formata din omoplat si clavicula;
membrul liber, format din humerus, radius si ulna, carpiene, metacarpiene si falange.

Centura scapular. este partea care leag membrul superior de torace i

este format din cte dou oase de fiecare parte:

-clavicula, situat anterior i

-scapula , (omoplatul), situat posterior.
Spre deosebire de alte vertebrate, la om osul coracoid este sudat cu corpul scapulei.
are 3 segmente:

Partea liber sau membrul superior propriu-zis

braul,
antebraul
mna.
Scheletul braului este alctuit din humerus;
Scheletul antebraului este format din 2 oase: radius i ulna (cubitus). Aceste dou oase snt solidarizate ntre ele printro membran conjunctiv puternic membrana interosoas.
Scheletul minii este constituit din oasele carpiene, metacarpiene i falange.
Oasele carpiene n numr de 8 snt oase .scurte, aezate pe dou rnduri. Ele formeaz un jgheab deschis spre palm,
prin care trec tendoanele, vasele de snge i nervii, dinspre antebra spre mn.

Scheletul membrelor inferioare

Scheletul membrelor inferioare cuprinde:
centura pelviana, formata din doua oase coxale, care impreuna cu osul sacrum si coccisul alcatuiesc bazinul;
membrul liber, format din: femur, patela (rotula), tibia si fibula, tarsiene, metatarsiene si falange
Centura pelvian format dintr-un singur os osul coxal , de fiecare parte care provine din sudarea a trei oase
primitive ilion, ischion i pubis.
Cele dou oase coxale se articuleaz posterior cu sacrum i anterior, ntre ele, la nivelul simfizei pubiene. mpreun
formeaz pelvisul (bazinul), care la femeie este mai larg i mai scund.
Scheletul membrului inferior liber format din
scheletul coapsei,
al gambei i
al piciorului.
-Scheletul coapsei este alctuit din femur, cel mai lung os din corp.
In partea anterioar a genunchiului se gsete rotula. Este de forma unei lentile plan-convexe i cuprins n grosimea
tendonului unui muchi numit cvadriceps.
Scheletul gambei tibia si peroneul(fibula)
Scheletul piciorului: tarsiene (calcaneu, astragal),metatarsiene si falange
Scheletul membrelor inferioare
Piciorul, adaptat pentru staiunea biped, are o construcie n bolt att n sens longitudinal ct i n sens transversal.
In acest mod greutatea corpului este distribuit prin aceste boli ctre punctele de sprijin ale piciorului pe sol.
Aceasta, mpreun cu existena pieselor osoase mici articulate, asigur elasticitatea necesar pentru diferitele faze ale
micrii.

Curs VIII

Noiuni de fiziologia oaselor .

Compoziia chimic a esutului osos este reprezentat schematic astfel:
- ap 2025%
- reziduu uscat 7580%.
- din reziduul uscat numai 40% este substan organic, 60% fiind substane anorganice.
- substana organic este reprezentat, n cea mai mare parte dintr-o protein cu molecula complex numit osein.
- substanele anorganice snt reprezentate, alturi de ap, de ctre srurile minerale, dintre care poziia central o ocup
fosfaii de calciu ce se afl ntr-un permanent schimb cu ionii de Ca i P din snge.
Metabolismul oaselor este reprezentat de totalitatea proceselor chimice care stau la baza formrii i distrugerii esutului
osos.
Procesele metabolice se desfoar sub aciunea catalitic a enzimelor elaborate de celulele osoase.
Procesul de formare a srurilor minerale complexe, din elementele chimice aduse de snge i depunerea lor n oase se
numete mineralizare.

Desfacerea srurilor minerale complexe insolubile, n forme simple, solubile i trecerea lor n snge poart numele de
demineralizare.
ntre procesele de mineralizare i demineralizare este, n cazuri normale, un echilibru dinamic, asigurndu-se astfel
integritatea structurii i funciei esutului osos.
Metabolismul oaselor
Metabolismul oaselor este foarte complex i strns legat de procesele metabolice din ntregul organism i n special de
echilibrul fosfocalcic.
Acest echilibru nu poate fi neles dect dac tim c fosforul i calciul se gsesc n organism, n cea mai mare parte sub
form de sruri insolubile (n oase i dini) i n foarte mici cantiti n form solubil (n lichidele din corp).
Concentraia lor n snge poart numele de calcemie i respectiv fosfotemie; ea reprezint o valoare relativ constant.
Echilibrul fosfocalcic se stabilete intre cantitatea de fosfor i calciu absorbit la nivelul intestinului subire i o mic parte
provenit din substana osoas, pe de o parte, i eliminarea lor la nivelul rinichiului prin urin, pe de alt parte.
Metabolismul oaselor
Ori de cte ori absorbia calciului la nivelul intestinal este insuficient, sau eliminarea prin urin este crescut, organismul i
asigur concentraia lichidelor sale prin intensificarea procesului de demineralizare a substanei osoase i invers.
Aceasta presupune controlul riguros al echilibrului fosfocalcic, control exercitat pe cale sanguin (cale umoral) de ctre
hormonii glandelor cu secreie intern.
Metabolismul oaselor
Glandele cu secreie intern, care intervin n reglarea echilibrului fosfo-calcic sunt: paratiroidele prin hormonul lor
parathormon i tiroida prin hormonul calcitonina.
Parthormonul crete eliminarea fosfailor prin urin i mobilizeaz calciul din oase.
Calcitonina are aciune antagonic parathormonului.
Cantitatea de hormoni secretai este n funcie de concentraia calciului n snge.
Creterea calciului sanguin produce scderea secreiei de parathormon; invers, scderea calciului sanguin stimuleaz
producerea de parathormon.
n meninerea echilibrului fosfocalcic un rol important revine vitaminei D.
Aceasta controleaz absorbia calciului la nivelul intestinului subire i influeneaz pozitiv procesele metabolice la nivelul
oaselor.
FUNCTIILE SISTEMULUI OSOS
Sistemul osos indeplineste trei functii principale:
a) functia mecanica: de sustinere a tesuturilor moi ale organismului; de locomotie, constituind componentele pasive ale
sistemului locomotor si sistemul de parghii pe care actioneaza muschii; de protectie a unor organe vitale (creier, inima,
plamani etc).
b) functia metabolica: depozit de saruri minerale; la nivelul oaselor se desfasoara continuu procese de fixare sau
mobilizare a substantelor minerale.
c) functia hematopoietica: formarea elementelor figurate ale sangelui in maduva osului spongios.
FUNCTIILE SISTEMULUI OSOS
Alctuirea chimic a esutului osos se caracterizeaz printr-o cantitate mic de ap i un bogat coninut n sruri
minerale, ceea ce confer acestui esut duritatea necesar i rolul de aparat de susinere.
FUNCTIILE SISTEMULUI OSOS
Prin rezistena pe care o ofer esutul osos, cutia toracic protejeaz organele de importan vital, ca inima i plmnii,
iar cutia cranian, creierul (rol de aprare).
FUNCTIILE SISTEMULUI OSOS

Oasele formeaz componenta pasiv a aparatului de locomoie pus n

micare prin contraciile muchilor.
FUNCTIILE SISTEMULUI OSOS
Ca depozit de minerale un rol deosebit l joac esutul osos n meninerea
echilibrului fosforului i calciului.
FUNCTIILE SISTEMULUI OSOS
Prin mduva roie oasele genereaz o mare parte a elementelor figurate
din snge.
Deficienele morfofuncionale ale sistemului osos.
Acestea trebuie cutate n primul rnd n tulburri ale metabolismului osos, n special n procesul de mineralizare i
demineralizare, care la rndul su, aa cum am artat, se afl sub influena activitii hormonale i vitaminice.
Deficienele morfofuncionale ale sistemului osos.
Cnd secreia glandelor paratiroide este prea intens (hiperseereia) hormonul n exces mobilizeaz calciul din oase i se
produce rarefierea esutului osos.
Oasele devenind fragile snt predispuse la fracturi.
Deficienele morfofuncionale ale sistemului osos.
Sunt binecunoscute i consecinele deficitului n vitamina D.
Acesta duce, Ia adult, la diminuarea procesului de mineralizare a oaselor, boal numit osteo-malacie, iar la copii la boala
cunoscut sub numele de rahitism.
Deficienele morfofuncionale ale sistemului osos.
n afar de factorii hormonali i vitaminici, snt i ali factori care pot aciona asupra structurii i funciei osului.
Aa de exemplu, deformrile pot aprea ca o consecin a poziiei defectuoase a corpului n timpul lucrului, iar la colari
ca urmare a poziiei necorespunztoare n timpul scrisului
Deficienele morfofuncionale ale sistemului osos.
Aceasta, ca i modificrile diurne ale curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale, se datorete staiunii verticale i
gravitaiei.
Animalele patrupede nu prezint aceste modificri.
Talia omului difer n cursul unei zile, n special la cei care stau mult timp n picioare, din cauza tasrii discurilor
intervertebrale sub greutatea trunchiului i din cauza turtirii bolii piciorului.
Acestea revin la normal n timpul nopii.
Dimineaa omul este mai lung dect seara cu 23 cm.

Curs IX

SISTEMUL MUSCULAR
Sistemul muscular este format din muschi, care sunt organe active ale miscarii.
Acest rol este realizat de catre musculatura scheletica (somatica), ce are in structurasa tesut muscular striat.
Forma muschiilor
Muschii au forme variate
Fuziformi biceps, tricesps
Triunghiulari piramidal al abdomenului
De forma patrulatera marele dorsal
In forma de cupola diafragma
In forma de trapez muschiul trapez
Circulari orbicularul buzelor
STRUCTURA MUSCHIULUI
Muschii scheletici prezinta
O portiune centrala musculara mai voluminoasa corpul muschiului
Doua extremitati de culoare alb-sidefie - tendoane
Unul din tendoane , cel care se insera pe osul fix de origine, iar celalalt , care se prinde de osul mobil insertie.
STRUCTURA MUSCHIULUI
Corpul muschiului este format din fibre musculare striate , care la unii muschi pot atinge o lungime de 10-15 cm.
La exteriorul corpului muscular se afla o membrana conjuctiva fascia muschiului care inveleste atit corpul muschiului ,
cit si tendoanele
Sub aceasta se afla o lama de tesut conjunctiv.
STRUCTURA MUSCHIULUI

Muschiul are o bogata vascularizatie, asigurata de ramurile musculare ale diferitelor artere care insotesc muschiul.
STRUCTURA MUSCHIULUI
Dintre aceste ramuri musculare se arteriole care patrund prin septurile conjunctive si duc spre miofibrile singe incarcat cu
oxigen.
STRUCTURA MUSCHIULUI
Inervatia muschiului este dubla
Somatica
Vegetativa
MUSCHII GITULUI
Muchii prevertebrali ocup planul cel mai profund al gtului fiind aplicai direct pe coloana vertebral.
Muchiul lung al gtului este situat anterior de vertebrele cervicale.
Muchiul mic drept anterior al capului are originea pe faa anterioar a atlasului i inseria pe occipital.
Muchiul lung al gtului i muchiul mare drept al capului sunt sinergici cu muchii scaleni, stabiliznd coloana cervical ce
devine punct fix pentru aciunea lor inspiratorie.
Muchii regiunii laterale a gtului
Muchiul platisma este un muchi superficial care ia natere n esutul celu subcutanat al regiunii infraclaviculare i
acromionului i se termin pe mandibul, esi subcutanat al regiunii faciale infraclaviculare .

MUSCHII GITULUI
Muchiul sternocleidomastoidian prezint dou capete de inserie dintre care unul este sternal i unul este clavicular
Muchii scaleni sunt n numr de trei, ntini de la vertebrele cervicale pn la coaste.
Scalenul anterior ia natere de pe procesele transverse C3 C6 i se termin pe prima coasta.
Scalenul mijlociu ia natere de pe procesele transverse C2 C7 i se termin posterior fa de precedentul.
Scalenul posterior ia natere de pe procesele transverse C4 C6 i se termin pe faa superioara a coastei a doua.