Structura organizatorica

CUPRINS

ARGUMENT--------------------------------------------------------------------3
CAPITOLUL I
STABILIREA OBIECTIVELOR PENTRU DIFERITE POZITII IN STRUCTURA
ORGANIZATORICA---------------------------------------------------------5
1.1 Postul ----------------------------------------------------------------7
1.2 Functia --------------------------------------------------------------8
1.3 Compartimentul si agentul economic ---------------------------9
CAPITOLUL II
STABILIREA UNUI PLAN SI ALOCAREA RESURSELOR NECESARE
PENTRU REALIZAREA ACTIVITATII-------------------------------12
2.1 Stabilirea planului individual si colectiv----------------------12
2.2 Resursele materiale ----------------------------------------------13
2.3 Resursele umane -------------------------------------------------15
2.4 Resursele financiare ---------------------------------------------17
Concluzii-------------------------------------------------------------------------22
ANEXE--------------------------------------------------------------------------24
BIBLIOGRAFIE----------------------------------------------------------------25

ARGUMENT
Mi-am ales aceasta tema deoarece organizarea activitatii pentru diferite pozitii in
structura organizatorica constituie un rol foarte important in functionarea unei firme.
Organizarea reprezinta un proces esential al activitatii intr-o intreprindere si
depinde de capacitatea intreprinzatorului de a asigura gruparea proceselor de munca pe
formatii de lucru,compartimente pentru simplificarea realizarii lor si cresterea eficientei.
Structura organizatoric este o parte a organizrii de ansamblu a ntreprinderii.
Aceasta din urm implica o serie de activiti cum ar fi:elaborarea deciziilor, procesele
comunicaionale, sistemele de stimulare, etc. acestea combinate pot conduce la nivelul
dorit de profit i la ndeplinirea misiunii firmei .
Structura organizatoric trebuie s favorizeze realizarea de ct mai multe contacte
cu mediul, s accelereze circulaia informaiilor i procesul de luare a deciziilor, s
asigure desfurarea noilor activiti i noilor strategii axate pe inovaii i progres.
Cea mai bun structur este aceea care face capabil firma de a interaciona cu
mediul ei prin canalizarea, dirijarea efectiv i eficient a eforturilor oamenilor ei, de
asemenea, a resurselor pentru ca astfel s ntlneasc nevoile consumatorilor i realizarea
obiectivelor ei .
n fapt, ntre implicaiile strict economice i cele strict umane ale structurii
organizatorice exist o legtur organic, ele ntreptrunzndu-se i determinnd ceea ce
numim eficiena social-uman a organizrii structurale a organizaiei.
Structura organizatoric asigur postura sistemului managerial, de raionalitatea sa
depinznd ntr-o proporie apreciabil coninutul i mbinarea sistemului de obiective,
configuraia i funcionalitatea subsistemelor informaional i decizional, gama metodelor
i tehnicilor de management utilizate etc. Evident, toate acestea determin modul de
folosire a resurselor, condiiile de vnzare a produselor i, implicit, volumul cheltuielilor,
mrimea profitului etc. Resursele ntreprinderii se concretizeaz n potenialul material,
financiar, uman de care aceasta dispune la un anumit moment . Elementele care formeaz
cadrul organizaional sunt decisive pentru existena, funcionarea i dezvoltarea firmei.
Organizarea i funcionarea firmei este orientat spre realizarea obiectivelor sale, n
sensul c fiecare component organizatoric sau aciune trebuie s corespund unor
cerine clar definite, rezultate din obiectivele acesteia.
O ntreprindere este o colectivitate uman legal constituit n vederea cooperrii
pentru realizarea n comun a unor produse, servicii sau lucrri destinate vnzrii la un
pre care s acopere cheltuielile i s aduc profit.
Lucrarea este structura pe doua capitole. In primul capitol al lucrarii scot in
evidenta stabilirea obiectivelor pentru diferite pozitii in structura organizatorica vorbesc
depre post, functie , compartimente si agentul economic iar in cel de-al doilea capitol al
lucrarii despre stabilirea planului unei intreprinderii si alocarea de resurse necesare
desfasurarii activitatii. Cele mai importante resurse in realizarea activitatii unei firme sunt
resurse materiale, resurse umane si resursele financiare.
Organizarea firmei consta n stabilirea si delimitarea proceselor de munca fizica si
intelectuala, a componentelor acestora (miscari, timpi, operatii, lucrari, sarcini), precum
si gruparea lor pe posturi, compartimente, formatii de munca, corespunzator anumitor
criterii manageriale, economice, tehnice si sociale, n vederea realizarii obiectivelor

previzionate n cele mai bune conditii.

Prin structur organizatoric(S.O.) se nelege ansamblul persoanelor cu funciide
conducere i a compartimentelor de munc tehnice, economice i administrative,modul cum
sunt acestea constituite i grupate precum i legturile ce se stabilesc ntreele n vederea
funcionrii normale a ntreprinderii. Pentru mprirea unei organizaiin grupuri sau
uniti de munc, trebuie s se in cont de faptul c este important g r u p a r e a
oamenilor n aa fel nct s fie asigurate comunicarea, coordonarea
i cooperarea dintre oameni i mprtirea unor obiective i resurse comune.
In concluzie pentru ca o firma sa functioneze corect trebuie sa aiba o structura
organizatorica bine pusa la punct.

CAPITOLUL I
STABILIREA OBIECTIVELOR PENTRU DIFERITE POZITII IN
STRUCTURA ORGANIZATORICA
ntreprinderea si desfasoara activitatea ntr-un anumit cadru organizatoric ce
reprezinta ansamblul de activitati dinamice, complexe ce se pot grupa pe anumite
functiuni care se conditioneaza reciproc si a carei integrare permite ntreprinderii sa
reactioneze la solicitarile mediului, sa se dezvolte continuu, sa evolueze eficient.
n functie de continut, organizarea firmei mbraca doua forme principale:
organizarea procesuala si organizarea structurala.
Organizarea ca functie a managementului cuprinde ansamblul actiunilor prin care se
constituie sistemul conducator, sistemul condus si sistemul legaturilor dintre acestea.
Dupa domeniul la care se refera deosebim:
- organizarea productiei contine actiuni referitoare la: definirea structurii de productie,
conceperea si functionarea sistemului de reparatii, a sistemului de transport intern, a celui
de control a calitatii produselor, alegerea metodelor de mbinare a factorilor de productie,
etc.
- organizarea muncii ansamblul de actiuni privind diviziunea muncii pe operatii, selectia
personalului, servirea normala a locurilor de munca, stabilirea ritmului normal de munca,
normarea muncii, stimularea eficienta a angajatilor, crearea conditiilor economice ale
muncii.
- organizarea managementului cuprinde n principal actiuni prin care se constituie
structura organizatorica a conducerii organizatiei si sistemul informational al acesteia.
Functiunea reprezinta ansamblul activitatilor omogene desfasurate n cadrul
ntreprinderii n vederea obtinerii unor obiective partiale, derivate din obiectivele
generale.
Activitatea reprezinta multimea actiunilor de aceeasi natura (tehnica, economica,
comerciala) a caror realizare necesita cunostinte dintr-un domeniu determinat de
specialitate si are ca rezultat ndeplinirea unei parti dintr-o anumita functiune.
Pentru o ntreprindere moderna se pot defini 5 functiuni de baza:
1)
Functiunea de cercetare-dezvoltare
2)
Functiunea de productie
3)
Functiunea comerciala
4)
Functiunea financiar-contabila
5)
Functiunea de personal sau de resurse umane
Functiunea reprezinta o serie de caracteristici ce i confera ntreprinderii un rol bine
determinat n ansamblul organelor de conducere si organizare.
n cadrul functiunii se suprapun cu activitatile / compartimentele n care se realizeaza
aceste activitati.
Funciunea de cercetare dezvoltare cuprinde ansamblul activitatilor prin care se
studiaza concepte, elaboreaza si realizeaza cadrul tehnic-tehnologic, organizarea si
economicizarea ntreprinderii.

Aceasta functiune si cea comerciala asigura adaptarea ntreprinderii la mediul

economico-social exterior.
Se disting 2 grupe de activitate:
- cercetare stiintifica, inginerie tehnologica, introducerea progresului tehnic
- investitii, modernizari si retehnologizari
Funciunea de producie cuprinde o serie de activitati referitoare la:
- organizarea de ansamblu a ntreprinderilor, sectiilor, atelierelor de productie;
- organizarea desfasurarii n conditii optime a proceselor de productie auxiliare, de
deservire si conexe
Functiunea de productie cuprinde totalitatea activitatilor legate nemijlocit de realizarea
productiei.
Scopul ntreprinderii este realizarea de produse conform standardelor de calitate, cu
forta de munca, materii prime, materialele si utilajele, tehnologiile, care se afla la
dispozitia firmei.
Odata cu stabilirea productiei, a tehnologiilor, utilajelor, utilitatilor, standardelor de
calitate, normelor de consum, se stabileste costul produsului.
Funciunea comercial include activitati care pot fi grupate n trei categorii si
anume:
- activitati de aprovizionare tehnico-materiala
- activitati de livrare de produse (desfacere)
- activitati de marketing
n cadrul activitatii de aprovizionare sunt incluse actiuni referitoare la aprovizionarea
firmei cu materii prime, materiale, precum si cele prin care se asigura repartizarea lor n
mod organizat fundamentat stiintific, conform normelor de consum, n cadrul sectiilor,
atelierelor - productie, de baza, de deservire, auxiliare, conexe.
Functiunea activitatii de marketing cuprinde ansamblul actiunilor de studiere a pietei
interne, a necesitatilor si comportamentului consumatorilor n scopul stabilirii celor mai
adecvate modalitati de orientare a activitatii firmei si de crestere a volumului vnzarilor.
Funciunea financiar-contabil reprezinta activitatea
prin care se asigura
obtinerea si utilizarea rationala a mijloacelor financiare necesare desfasurarii activitatilor
n ansamblu ale firmei, evidenta valorica a activitatii comerciale, evaluarea modului de
realizare a rezultatelor economice generale ale firmelor.
Executarea activitatilor componente ale functiunii financiar-contabile se face n mod
activ prin stabilirea cadrului financiar al procesului economic ce se desfasoara n firma si
n mod pasiv prin nregistrarea datelor economice ale tuturor activitatilor firmei si a
schimbarilor ce se produc n relatia cu partenerii de relatii economice din afara firmei.
Funciunea de personal/resurse uman cuprinde activitati prin care se asigura
resursele umane necesare realizarii obiectivelor ntreprinderii, utilizarea rationala a
acestora, dezvoltarea continua a competentelor personalului, rezolvarea problemelor de
salarizare si sociale.
n practica toate functiunile ntreprinderii se afla ntr-o strnsa interdependenta, se
ntrepatrund si se completeaza reciproc, formnd sistemul organizarii procesuale a
ntreprinderii.
Manifestarea corecta a unei functiuni determina manifestarea corecta si a celorlate
functiuni; dupa cum aparitia unei dereglari n o functiune provoaca perturbatii n
celelalte.

1.1. Postul
Postul - reprezinta componenta primara a structurii organizatorice si functionale a
organizatiei. Pentru individ, postul reprezinta suma activitatilor pe care acesta trebuie sa
le presteze n coordonate spatiale si de timp determinate.
Prin fisa postului sunt descrise cantitativ si calitativ atributiile salariatului, conditiile
de munca, durata activitatilor zilnice, recompensele, etc.
Definirea posturilor reprezinta activitatea de proiectare a obiectivelor, sarcinilor,
competentelor si responsabilitatilor salariatilor care si le vor asuma.
Sarcina proiectarii postului revine managerilor organizatiei, att la nfiintarea
acesteia, precum si pe toata durata activitatii.
Procesul de definire/proiectare a posturilor este:
- dinamic, fiind conditionat de realizarile organizatiei, din transformarile
tehnologice din domeniu de activitate al organizatiei, de raportul cerere/oferta de
pe piata fortei de munca si de gradul de scolarizare al populatiei;
- interactiv
- comunicarea dintre organizatie si oficiile pentru forta de munca neocupata este
benefica pentru partile aflate n proces;
- cresterea gradului de scolarizare determina adoptarea unei politici specifice
privind forta de munca;
Descrierea posturilor are ca scop stabilirea:
- obiectivelor
- sarcinilor
- competentelor
- responsabilitatile
Proiectarea posturilor si reproiectarea tehnicilor, dintr-o intreprindere, presupune:
- identificarea celor mai importante nevoi ale angajatilor si ale organizatiei
- inlaturarea tuturor obstacolelor de la locurile de munca ce ar impieta asupra
acestor nevoi
Obiectivele postului reprezinta motivatia care astat la baza nfiintarii lui. Ele sunt
clasificate n functie de:
a) aria de acoperire
- obiective punctuale - sunt proiectate pentru realizarea unor activitati de moment care nu
pot fi atinse prin activitati desfasurate n cadrul altor posturi
- obiective limitate - activitatile aferente postului acopera o secventa bine definita din
domeniul postului
- obiective largi - acopera o plaja larga a domeniului
b) anvergura temporara
- obiective instantanee - trebuie atinse imediat ce apare oportunitatea
- obiective limitate - obiectivele sunt definite pe durate previzibile de timp
- obiective cvasi-permanente - vizeaza activitatile de rutina
c) durata de existenta estimata
- obiective tactice - vizeaza realizarea unor activitati concrete, planificate a se desfasura
n timp ndelungat
- obiective strategice - de atins pentru momente ndepartate de timp si care vizeaza
dezvoltarea ulterioara a organizatiei

Sarcinile postului - sunt de regula concrete, bine definite n timp si spatiu, de cele
mai multe ori repetabile/periodice, pe durata ndelungata de timp. Responsabilitatea
atribuirii cu sarcini a posturilor apartine managerilor departamentelor si organizatiei.
Acestora le revine rolul de a identifica conexiunile caracteristicile, diferitele obiective si
de a stabili functiile posturilor.
Competentele postului - reprezinta limitele n care salariatul poate lua decizii, poate
desfasura activitatea si n care are atributii de serviciu. Ele implica urmatoarele aspecte:
autorizare, autoritate profesionala si putere de decizie.
Responsabilitate - este caracteristica postului care vizeaza obligatia salariatilor sa gireze
pentru calitatea, cantitatea si termenele lucrarilor. Trebuie sa fie corelata cu sarcinile si cu
autoritatea titularului postului.
Concluzionnd, la proiectarea posturilor trebuie luate n considerare:
a) variabilele mediului exterior organizatiei
-caracteristicile mediului economic
-cerearea, respectiv oferta pietei muncii
-gradul de pregatire a populatiei active si disponibile
-pragul atins de dezvoltare tehnologica n domeniul de activitate al organizatiei
b) variabilele mediului interior organizatiei
-capacitatea de adaptare la modificarile mediului exterior
-politica de dezvoltare a organizatiei
-resursele organizatiei
c) caracteristica segmentului activ recrutat de organizatie
-pregatirea generala
-pregatirea profesionala
-indicatorii motivarii
Definirea posturilor presupune armonizarea caracteristicilor mediului propriu
organizatiei cu cele ale mediului exterior, n conformitate cu obiectivele strategice ale
acesteia.
1.2. Functia
Functia se defineste prin totalitatea tuturor posturilor care au acelasi sarcini si
atributii din punct de vedere al naturii complexitatii lor si care sunt in subordinea unei
persone din structura organizatorica a intreprinderi.
Functia de conducere se caracterizeaza prin faptul ca acesta sarcini de coordonare a
activitatii persoanelor subordonate avand astfel un grad mare de responsabilitate si
compenteta.
Functia de conducere implica atributii de coordonare a activitatii cum sunt:
preziunea, organizarea, coordonarea, evaluarea si controlul, adoptarea de decizii etc.
Principalele functii de conducere din cadrul une intreprinderii sunt :
- manager ( director) general
- manager ( director) adjunct
- manager tehnic, economic si commercial
- contabil- sef
- inginer - sef
- sef de sectie

- sef de serviciu
- maistru
Functia de executie cuprinde sarcini de executare a lucrarilor sau de rezolvare a
unor probleme fara ca lor sa le revina si sarcini de coordonare.
Functia de executie se concretizea in obiective individuale precum si in executia
unor competente si responsabilitati mai reduse.
Practic cei care detin functii de executie pun in aplicare deciziile emise de catre
cei care detin functiii de conducere.
Functiile de executie de specialitate sunt:
- functii de executie cu caracter general ( inginer principal, economist principal ,
inginer, economist etc. )
- functii cu sarcini de revizie contabila (revizor contabil principal, revizor contabil)
- functii pentru activitatea de resurse umane ( selectie, evaluare, formare
profesionala etc. )
Ponderea ierarhica se defineste prin numarul de persoane conduse in mod direct
de un cadru de conducere. Tinand cont ca activitatea de coordonare presupune stabilirea
unor relatii intre manager si subordonatii pe baza carora se stabilesc actiuni de realizat
rezulta eficienta activitati de conducere este direct influentata de stabilirea unor ponderi
ierahice optime.
Marimea ponderii ierarhice pentru un manager din cadrul unei intreprinderi este
determinate de urmatori factorii:
- natura activitatii colectivului subordonat
- gradul de independenta a sarcinilor ce revin subordonatilor ( executantilor)
- nivelul de pregatire profesionala si capacitatea organizatorica a managerului si
subordonatilor acestuia
- dispersia teritoriala a posturilor care intra in subordinea managerului
1.3. Comportimentul si agentul economic
Compartimentul este alcatuit din totalitatea persoanelor care sunt subordonate
aceluiasi conducator, efectueaza munci omogene sau complementare pentru realizarea
unor obiective.
In functie de obiectivele atribuite deosebim:
- Compartimente operationale - in cadrul lor personalul realizeaza saricini care
contribuie la obtinerea produselor.ex: serciviciul productie, comercial,
aprovizionare.
- Compartimente functionale in cadrul lor personalul de specialitate care prin
analize, studii, recomandari acorda asistenta de specialitate (ex: economica,
financiara, organizatorica etc) pregatesc deciziile pentru manager si asigura
schimbul de informatii intre compartimentele functionale.
In functie de structura interna:
- Compartimente de baza reprezinta o grupare de persoane asupra carora isi
exercita autoritatea un singur sef , subalternii au numai sarcini de executie.

Compartimente de ansamblu reprezinta o grupare de persoane din care o parte

pot fi subordonate direct sefului de compartiment, iar o alta parte indirect, prin
intermediul sefului unui compartiment de baza
Dupa natura competentelor:
- Compartimente ierarhice in cadrul carora managerii dispun de autoritate
ierarhica asupra managerilor compartimentelor situate pe o treapta inferioara , au
reptul de a da ordine, dispozitii si sa fie informati in legatura cu modul in care se
transpun in practica dispozitiile date.
- Compartimente functionale managerii sunt specializati dispun de autoritate
functionala in raport cu alte compartimente dau indrumari, instructiuni etc
- Compartimente de stat major - acorda asistenta de specialitate conducerii unitatii,
elaborand studii, analize, informari etc. care sa ajute la pregatirea deciziilor
Formele concrete de organizare a unui compartiment din cadrul unei intreprinderii
sunt: Biroul se constituie pentru activitati omogene, de regula, ce reclama o organizare
distincta, atunci cand volumul de munca necesita un numar de minimum cinci persoane
Serviciul se organizeaza pentru realizarea unor activitati omogene cu un volum
mare de munca sau pentru activitati complementare care necesita o conducere unitara,
atunci cand volumul de activitate solicita de regula minimum opt persoane. Daca
serviciul necesita peste zece persoane, atunci se pot organiza birouri in componenta sa
Sectia reprezinta o unitate determinanta sub aspect administrativ, in cadrul careia
se exercita fie un produs sau o parte a acestuia, fie o parte a procesului tehnologic.
Pentru constituirea unei sectii trebui ca volumul de munca sa necesite un anumit numar
de ateliere de productie sau formatii de lucru.
In functie de rolul pe care il au in procesul de productie se deosebesc sectii de
baza, auxiliare, de servire si anexe.
Agentul economic reprezinta o persoana sau un grup de persoane care indeplinesc
functii bine determinate in viata economica.
Ei sunt entitati de natura tehnica, economica, sociala, juridica cu existenta
patrimoniala recunoscuta si prin care anumiti subiecti - persoane (indivizi) sau grupuri promoveaza in mod coerent actiuni ce decurg din propriile interese. Fiecarui subiect ii e
specifica o relatie functionala de tip 'subiect-functie' intr-un anumit cadru spatiotemporal, relatie prin care acestia intra in dependenta unii cu altii.
Asadar, activitatea economica se desfasoara in cadrul unor entitati individualizate,
autonome, care poarta denumirea de agenti economici, intreprindere, firma, institutie
(deci diferite denumiri, care insa nu se suprapun in totalitate).
In ceea ce priveste functiile agentilor economici, ele pot fi definite ca anumite ipostaze in
care ei se afla in una din urmatoarele situatii : cea de producator, cea de consumator, cea
de intermediari (finantisti - banci, transporatori, comercianti, etc.).
Dupa functia indeplinita, agenti economici pot fi clasificati astfel :
- agenti economici producatori de bunuri si servicii - firmele
- agenti economici consumatori - gospodarii
-agenti economici financiari - institutii financiare si de credit (banci), unitati de
asigurare, trusturi financiare
-administratiile - locale sau centrale - ofera bunuri si servicii de utiliatate
publica (invatamant, sanatate, protectie sociala, etc.)

agenti economici externi - diferite firme si reprezentante ale strainilor in tara si ale
rezidentilor pe teritoriul altor tari
Dupa gradul de agregare al functiilor indeplinite, pot fi :
-agenti economici primari (elementari) care au functii precizate, individualizate,
si care prin insumarea lor formeaza microeconomia societatii.
-agenti economici agregati - clase de agenti economici primari (clasa
industriilor pe diferite specializari - textile, constructoare de masini, industrie navala ;
clasa agricultorilor ; clasa comerciantilor ; clasa finantistilor ; clasa administratiilor
locale) care indeplinesc functii similare si care prin insumare formeaza macroeconomia
societatii.
-strainatatea ('restul lumii') - toti agentii economici care fac activitati de comert
exterior ; se considera ca si economia nationala, ca celula de baza a economiei mondiale
participanta la circuitul economic mondial, e un agent economic
Dintre toti agentii economici enumerati, se apreciaza ca agentii economici
producatori si cei consumatori sunt cei mai importanti deoarece sunt expresia raportului
'cerere-oferta' pe piata, ca raport economic esential in toate domeniile de activitate.

CAPITOLUL II
STABILIREA UNUI PLAN SI ALOCAREA RESURSELOR
NECESARE PENTRU REALIZAREA ACTIVITATII

2.1. Stabilirea planului individual si colectiv

Motivul pentru care oamenii lucreaza in echipa este existenta unui tel sau scop comun
pe care cred ca il vor indeplini mai bine muncind impreuna mai degraba decat pe cont
propriu.Aceasta notiune de plan constituie elementul definitoriu pentru activitatea
grupului.
A planifica inseamna a concretiza in documente scrise cu caracter imperativ
prevederile strategiei si politicei adoptate pentru o anumita perioada de timp sub forma
de:
- indicatatori cantitativi si calitativi
- termele de realizare
- resurse ce trebuie alocate pentru indeplinirea lor
- sarcinile concrete care revin executantilor la nivel de conducere si
compartimente functionale
- masurile ce trebuie aplicate pentru crearea conditiilor necesare
- modul de urmarire si de control a felului cum sunt indeplinite prevederile pe
toate nivelele ierarhice.
Prin plan se stabilete cursul aciunilor organizaiei economice n viitor, att la
nivelul ntregului ansamblu, dar i pn la cel al componentelor sale structurale. Aria
extrem de mare de nelesuri cuprins n exprimarea ,,cursurilor aciunilor viitoare ale
organizaiei economice" face ca n dezvoltarea planificrii s se utilizeze concepte
specifice: misiune, obiective, strategii, politici, proceduri, reguli, programe.
Misiunea unei organizaii economice este producerea i punerea n circulaie n mod
profitabil a unor anumite tipuri de produse sau servicii. Orice grupare social organizat
are o misiune, un scop general pentru care exist i funcioneaz. Sunt i manageri care
gndesc c misiunea organizaiei economice este realizarea profitului. Este adevrat c
orice fel de activitate economic trebuie s fie rentabil; dar profilul poate fi obinut dac
scopul organizaiei rspunde unei cerine sociale, deci dac aceasta i realizeaz
misiunea.
Obiectivele sunt inte, scopuri, eluri, niveluri ale rezultatelor stabilite pentru
activitile organizaiei economice. Ele reprezint nu numai finalitatea planificat a
activitilor organizaiei, dar i scopul ctre care se focalizeaz celelalte funcii
manageriale - organizarea, conducerea i controlul.
Strategia reprezint un program general de aciune, de dimensionare i alocare a
resurselor necesare obinerii obiectivelor. Strategia contureaz modalitatea n care
managementul organizaiei planific s realizeze obiectivele.
Politica este o formalitate a atitudinii manageriale n raport cu obiectivele. O politic
este un ghid larg, general, care direcioneaz atingerea scopului. Politicile nu precizeaz
ce aciuni ar trebui ntreprinse; ele asigur conturarea limitelor, granielor n care

obiectivele trebuie realizate. Politicile sunt utile pentru a ghida implementarea

strategiilor.
Politicile se formuleaz la toate nivelurile organizaiei; prin ele se realizaez o
structur unitar a mulimii de planuri existente n organizaie, permind astfel
managerilor s delege autoritatea n timp ce menin controlul.
Procedura este un ghid de aciune n care se detaliaz maniera n care trebuie
realizat o activitate; descrie etapele sau sarcinile prezentate n ordine cronologic pentru
a se realiza un anume scop.
Regulile precizeaz aciunile specifice ce trebuie desfurate ntr-o anumit situaie.
Att procedurile ct i regulile sunt elemente ale planificrii destinate reducerii
variabilitii n procesele de munc. Ele se utilizeaz pentru a reduce posibilitatea
adoptrii unor decizii subiective n cazurile n care realizarea obiectivelor cere un anume
mod de a aciona.
Programul este un complex de scopuri, politici, proceduri, reguli, sarcini, etape,
resurse ce trebuie angajate pentru a realiza cursul stabilit al unor aciuni.
Programele pot avea dimensiuni diferite n funcie de amploarea obiectivelor pentru a
cror realizare sunt concepute; de exemplu, pot fi eliberate programe pentru dezvoltarea
organizaiei prin achiziionarea unei alte companii, pentru nnoirea produciei n proporie
de 50% n urmtorii 3 ani, pentru reducerea cheltuielilor generale ale unei secii de
producie.
Utilizarea programelor pentru desfurarea aciunilor permite o mai bun coordonare
a diferitelor sectoare ale organizaiei, implicate n realizarea obiectivului, o mai precis
alocare i corelare a resurselor.
La fel ca i alte funcii manageriale, planificarea este un proces, adic o succesiune
de activiti manageriale desfurate pe baza unor principii, cu anumite metode i tehnici,
n scopul determinrii traiectoriei pe care o va urma organizaia economic ntr-un anume
interval de timp.
n funcie de nivelul managerial la care se planific, de amploarea obiectivelor,
complexitatea procesului funciei de planificare este diferit, dar n principiu etapele sunt
aceleai. Fiecare etap a procesului este de fapt un moment decizional. Rezolvarea
fiecreia implic analiz de variante att pentru stabilirea obiectivelor ct i pentru
aciuni, resurse i modalitatea de implementare iar pentru a gsi soluia cea mai potrivit
n cadrul unei etape este, de multe ori, necesar s se reitereze cele anterioare.

2.2. Resurse materiale

Resurse materiale reprezint componentele fizice ale capitalului unei ntreprinderi,
care cuprind la rndul lor cldirile, utilajele si echipamentele de producie, materiile
prime i materialele i resursele energetice.
Materiile prime reprezint bunurile asupra crora se acioneaz n cadrul proceselor
de producie, cu ajutorul tehnicii i tehnologiei mnuite de ctre om, n vederea obinerii
produselor/serviciilor necesare societii. Ele pot fi :
- materii prime de baz : care se regsesc dup procesul
prelucrrii n produsul finit

materii prime auxiliare : care ajut producia i se degradeaz

n timpul acesteia, practic neregsindu-se n corpul material al
produsului finit.
ntreprinderile trebuie s fie preocupate, n mod constant, de asigurarea :
- aprovizionrii ritmice cu materii prime si materiale;
- consumului raional al materiilor prime si materialelor n
procesul de producie.
Prin resurse energetice
se nelege cantitatea de energie care poate fi
utilizat/exploatat ntr-o anumit perioada de timp, prin folosirea unor surse energetice.
Sursa energetica reprezint orice purttor de energie sub form concentrat.
Utilizarea lor raional produce trei efecte importante. Astfel, la nivelul ntreprinderii
determin reducerea costurilor de producie i diminuarea impactului asupra economiei
naionale, n ceea ce privete cererea de resurse energetice, n special cele fosile fiind un
domeniu extrem de sensibil.
n rile UE exist o sensibilizare a populaiei i a mediului de afaceri cu privire la
importana recuperrii i reciclrii de resurse materiale, precum i a unor programe care
vizeaz creterea eficienei energetice. Prin diferitele sale programe, UE susine
dezvoltarea unor metode care vor conduce la o mai mare eficien energetic, dezvoltarea
unor noi tehnologii pentru exploatarea combustibililor fosili, cu efecte reduse asupra
mediului nconjurtor precum i dezvoltarea energiei din surse regenerabile: biomasa,
celule fotovoltactive, pile de combustie, utilizarea hidrogenului, a metanolului etc.
Toate actele normative adoptate n acest domeniu de rile UE au n comun cteva
elemente :
- economia de energie este conceput ca o surs important de energie,
care nscrie n acelai timp printre cele mai eficiente msuri de
reducere a polurii;
- alocarea unor sume importante pentru activiti de cercetaredezvoltare;
- introducerea msurilor de utilizare eficienta a energiei;
- existena unei structuri organizatorice naionale care concepe i aplic
programe coerente de conservare a energiei.
Cldirile, elemente ale capitalului fix, particip la mai multe cicluri de producie i i
transmit valoarea asupra produselor/serviciilor n mod repetat. Recuperarea valorii
transmise se realizeaz prin amortizare.
Sub denumirea de utilaje de producie sunt grupate ntr-o ntreprindere mainile,
instalaiile, mijloacele de transport, uneltele, aparatele, echipamentele i accesoriile
destinate realizrii procesului de producie. Ele particip, la fel ca i cldirile la mai multe
cicluri de producie, iar recuperarea valorii se realizeaz prin amortizare. Utilajele pot fi
specializate , destinate realizrii n mod repetat a unor operaii tehnologice sau procese
pentru o gam redus de produse, si universale, care execut operaii tehnologice sau
procese pentru o mare varietate de produse.

Maini de prelucrare simple, echipate cu un anumit tip

de scul (maini de gurit, frezat, strunjit etc.)

Maini agregat, echipate cu mai multe

scule/capete de prelucrare

Maini semi-automate (operaiile tehnologice se execut

automat, iar restul operaiilor se execut manual)

Maini automate (toate operaiile tehnologice, auxiliare,

de servire sunt automate)
Crete gradul de complexitate

2.3. Resurse umane

Resursele umane reprezint salariaii ntreprinderii, resursele active, creatoare ale
unei ntreprinderi.
Omul reprezint resursa cea mai important a unei ntreprinderi, fiind singura
resurs care i poate cunoate i nvinge propriile limite, constituindu-se de cele mai
multe ori ntr- un potenial neexploatat. Monitorizarea corespunztoare a acestui tip de
resurse, de la stabilirea necesarului de personal i recrutarea acestuia pn la motivarea i
pstrarea lui n firm, este vital pentru avantajul concurenial pe care ntreprinderea l
are pe pia. Realizarea obiectivelor ntreprinderii se poate face doar prin activiti de
munc organizate i orientate ale resurselor umane.
n teoria tradiional a ntreprinderii, salariaii erau privii prin prisma modului n
care acetia executau anumite operaii, fiind grupai sub denumirea generic de
for de munc". Aceast denumire, care este folositoare pentru a desemna totalitatea
persoanelor angajate, nu trebuie ns s implice i atitudinea ntreprinderii fa de proprii
angajai, care prin utilizarea acestei denumiri generice, ntotdeauna la singular,
desemneaz masa tuturor angajailor i nu permite diferenierea individului, cu
personalitatea sa complex, nevoile specifice, i viziunea sa creatoare. Dei unele firme
continu astzi s manifeste aceast atitudine, este nevoie de o strategie a ntreprinderii n
domeniul resurselor umane. Aceasta implic furnizarea de programe de instruire i
diverse activiti, printre care i crearea unui climat/cultur de nvare, prin care resurse
umane ale firmei pot fi dezvoltate i educate n

scopul mbuntirii utilizrii lor n cadrul organizaiei respective, pentru a contribui

la
ndeplinirea
obiectivelor
ntreprinderii.
Realizarea fiselor de post, cuprinzand descrierea activitatilor specifice fiecarui loc de
munca si a relatiilor ierarhice si functionale cu celelalte posturi.
Compartimentarea interna, cele mai intalnite metode fiind compartimentarea
functionala (functie de natura activitatii: productie, financiar, marketing etc.) si ierarhica
(salariatii desfasoara activitati similare si raporteaza direct managerului). Trebuie avuta in
vedere si compartimentarea informala care poate aparea in diferite situatii (existenta unor
relatii anterioare intre unii angajati, dezacord fata de unele decizii ale conducerii etc.). In
masura in care este posibila, structurile informale trebuie transformate in structuri
formale.
Stabilirea ariei de control a fiecarui post, respectiv a persoanelor care se afla in
subordinea ierarhica a fiecarui post. Cu cat marimea afacerii si a resurselor umane
implicate este mai mare, este din ce in ce mai importanta delegarea sarcinilor si
responsabilitatilor.
Practic, pentru a fi sigur de rezultatele angajatilor sai, intreprinzatorul trebuie sa
recruteze, sa selecteze, sa asigure instruirea, sa evalueze si sa recompenseze fiecare
angajat astfel incat sa existe permanent motivatia pentru a lucra cu maxima eficienta.
A. Recrutarea
Recrutarea are drept scop identificarea potentialilor candidati pentru diferite posturi
in cadrul firme.
In cazul recrutarii din interiorul firmei, avantajele principale sunt cunoasterea
salariatului si a deprinderilor sale de lucru, costul angajarii (legat practic numai de
asimilarea noilor deprinderi necesare), posibilitatea preluarii sarcinilor fara intreruperea
activitatii, precum si crearea motivatiei salariatilor de a munci mai bine pentru a fi
promovati la randul lor.
Dezavantajele principale sunt legate, in principal, de experienta superioara si de
ideile noi pe care le poate avea un specialist adus din afara organizatiei.
Recrutarea din exteriorul firmei se poate baza pe prietenii sau cunostintele
intreprinzatorului, informatiile furnizate de Oficiul fortelor de munca sau institutii de
invatamant, fostii salariati, recomandari din partea unor angajati, furnizori sau clienti,
anunturi in mass-media. O sursa cu o importanta particulara o reprezinta concurentii, ai
caror fosti angajati pot aduce intreprinzatorului nu numai experienta ci si informatii
privind fostul angajator.
B. Selectia
Intreprinzatorul trebuie sa evalueze capacitatea fiecarui solicitant de a rezolva
problemele specifice locului de munca vizat. Pentru aceasta, informatiile obtinute in
momentul recrutarii trebuie completate cu informatii mai detaliate privind studiile pe care
le are solicitantul, experienta in munca, deprinderi aplicabile in munca, istoricul muncii,
pregatirea speciala ceruta, experienta manageriala. Sunt importante si referintele
profesionale sau cele personale.
Deseori, pot fi aplicate diferite tipuri de teste, care furnizeaza informatii
suplimentare foarte utile. Pot fi utilizate teste de performanta in realizarea diferitelor
tipuri de activitati specifice postului, teste de aptitudini, teste de personalitate, teste de
inteligenta.

C. Pregatirea angajatilor
Personalul selectat si angajat trebuie introdus rapid in mediul de lucru al activitatii
ce se va desfasura.
Intreprinzatorul trebuie sa familiarizeze noii salariati cu firma si cu munca pe care
o vor desfasura. In primele zile vor avea loc intalniri cu ceilalti salariati, vor fi prezentate
facilitatile fizice, procedurile si politicile firmei. Un accent deosebit trebuie pus pe modul
in care este prezentat noul venit celorlalti salariati, pentru ca acestia sa nu-1 respinga.
Chiar daca noul angajat are calificarea necesara postului respectiv, un anumit grad
de instruire este probabil necesar. intr-o firma mica este deosebit de important ca
salariatii sa poata realiza mai multe activitati. Ei reprezinta un activ puternic pentru
intreprinzator, in lipsa altora, ei ii pot suplini pe cei absenti, asigurand continuitatea
activitatii. De asemenea, salariatii bine instruiti nu trebuie supravegheati permanent, asa
ca intreprinzatorul va avea mai mult timp disponibil pentru alte activitati.
Metodele de instruire cele mai frecvent utilizate sunt instruirea la locul de munca,
rotatia posturilor, cursuri de calificare.
Perfectionarea profesionala are drept consecinta imediata o munca mai eficienta si
o crestere a productivitati. Astfel, cheltuielile pentru pregatirea personalului reprezinta o
investitie ca oricare alta.
Pregatirea angajatilor poate fi realizata la locul de munca si in afara locului de
munca.
Micile intreprinderi folosesc in special metoda pregatirii la locul de munca, care
are un mare impact asupra angajatilor, intrucat este legata direct de performante.
Pregatirea in afara locului de munca presupune urmarea unor scoli, seminarii ori
lucrul in afara locului de munca.
Ca o regula generala, impulsul principal al perfectionarii profesionale trebuie sa il
dea intreprinzatorul. Daca el va continua pregatirea, ceilalti il vor urma.

2.4. Resurse financiare

Resursele financiare desemneaza potentialul intreprinderii sub forma mijloacelor
banesti, inclusiv valutare.
Resursele financiare sunt utilizate de intreprindere pentru a achizitionarea factorilor
de productie si satisfacerea altor necesitati legate de fabricarea si comercializarea
produselor.Resursele financiare necesare desfasurarii normale a activitatii intreprinderii
se obtin astfel:pe calea finantarii de la buget, in cazul regiilor autonomepe calea creditarii
de la sistemul bancarpe calea autofinantariiprin vanzarea de actiuni si obligatiuni pe
piata fir
In conditiile economiei de piata principala cale de formare a resurselor financiare ale
intreprinderii o constituie autofinantarea.Aceasta reprezinta acoperirea financiara a
cheltuielor cerute de activitatile economice si sociale ale intreprinderii, din profit si
amortizare.
In cazul resurselor financiare obtinute pe calea creditarii, intreprinderea are
obligatia atat a rambursarii creditului cat si a dobanzii.

Creditele pentru investitii si plata dobanzii se ramburseaza din mijloacele banesti

constituite din profit. Creditele pentru productie si comercializare se ramburseaza din
incasarile curente.
Intr-o economie moderna, de regula, necesarul de resurse depaseste posibilitatile de
procurare a acestora. De asemenea, in timp ce resursele au un caracter limitat, cererea de
resurse inregistreaza o tendinta de crestere continua.
Resursele, ca elemente ale bogatiei unei natiuni, include in structura lor, alaturi de
resursele materiale, umane, informationale, valutare, si resursele financiare
Resursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii
obiectivelor economico-sociale intr-o anumita perioada de timp.
La nivel national , resursele financiare includ:
- resursele financiare ale autoritatilor si institutiilor publice;
- resursele financiare ale unitatilor publice si private;
- resursele financiare ale organizatiilor fara scop lucrativ;
- resursele financiare ale populatiei
In toate tarile se manifesta o cerere sporita de resurse financiare generata de cresterea
nevoilor sociale intr-un ritm mai rapid decat cel al evolutiei produsului intern brut.
Insa satisfacerea cererii de resurse financiare este influentata de un ansamblu de
factori, cum sunt:
-factori economici, care imprima o anumita evolutie produsului intern brut, ceea ce
poate determina cresterea veniturilor impozabile;
-factori sociali, care presupun redistribuirea resurselor in scopul asigurarii nevoilor de
educatie, sanatate, protectie si asigurari sociale etc.;
- factori demografici, care pot influenta, in anumite conditii, atat numarul populatiei
active, cat si cresterea numarului contribuabililor;
- factori monetari (masa monetara, creditul, dobanda), care isi transmit influenta prin pret,
respectiv cresterea preturilor accentueaza fenomenele inflationiste, care la randul lor
genereaza sporirea resurselor din impozite si taxe;
- factori politici si militari, care prin masurile de politica economica, sociala si financiara
pe care le implica, pot avea ca efect cresterea productiei si a veniturilor, a contributiilor
pentru asigurarile sociale, a fiscalitatii, presiuni asupra bugetului general consolidat,
influentand, in acelasi timp, nivelul resurselor financiare publice;
factori de natura financiara, care sintetizeaza influenta factorilor prezentati anterior, prin
dimensiunea cheltuielilor publice.
Datorita caracterului limitat al resurselor financiare, o problema foarte importanta a
societatii o constituie alocarea resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de
bunuri (publice, mixte si private). Deciziile privind alocarea resurselor intre sectorul
public si cel privat influenteaza decisiv, atat productia de bunuri publice cat si raportul
dintre acestea si bunurile private. In teoria finantelor publice, se apreciaza ca alocarea
resurselor este optima atunci cand cerintele consumatorilor sunt satisfacute la un nivel
maxim, prin intermediul sectorului privat si a celui public. La un moment dat, cetatenii
unei tari pot manifesta, in functie de distributia averii si veniturilor, anumite preferinte
fata de procurarea bunurilor publice si a celor private, iar comportamentul acestora este
pus in evidenta de curbele de indiferenta. O curba de indiferenta include, la un moment
dat, punctele in care preferintele fata de sectorul public si cel privat sunt egale, respectiv
indiferente. Curbele de indiferenta evidentiaza toate combinatiile unor cosuri de bunuri si

servicii produse atat de sectorul public, cat si de cel privat, fata de care o persoana este
indiferenta.
Finanarea activitii unei ntreprinderi reprezint totalitatea mecanismelor, tehnicilor
i a instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele bneti necesare pentru realizarea
i dezvoltarea activitilor unei ntreprinderi. n general, finanarea mbrac dou forme
distincte :
-surse proprii - autofinanare prin utilizarea capitalului propriu, reinvestirea profitului,
amortizarea capitalului fix, vnzarea de active fixe;
-surse atrase - mprumuturi contractate din anumite surse, majorarea capitalului social
prin suplimentarea acestuia sau prin emiterea de aciuni (valabil n cazul SA sau SCA)
sau cooptarea a unor asociai cu noi pri sociale (modalitate valabil pentru SRL).
n ceea ce privete cea de-a doua categorie de surse, i acestea se regsesc n practic sub
mai multe forme:
Finanarea pe termen scurt (aproximativ 1 an) este, de regul, posibil prin:
- credite bancare care se acord pentru activiti curente, achiziii de materiale etc. O
form special de mprumut pe termen scurt este constituit din linia de credit (n limba
englez stand by), care permite firmei s mprumute de la aceeai banc n mod repetat,
pn la o anumit sum limit. ntreprinderea poate preleva din aceast sum
limit sumele necesare, pltind dobnd doar pentru acestea, iar pentru sumele
neutilizate se pltete un comision de angajament. Acest tip de credite trebuie
garantate i, prin rennoirea lor, firma i asigur un nivel corespunztor al
disponibilului bnesc. Linia de credit este revizuit periodic de ctre banc, acesta
avnd posibilitatea de a denuna nelegerea n diferite cazuri, de exemplu atunci cnd
situaia financiar a ntreprinderii se modific;
- credite de la furnizori (creditul comercial), prin amnarea plii facturilor dup
un anumit termen stabilit, la preul stipulat n contract, la care se adaug i dobnda.
Documentul reprezentativ pentru acest tip de finanare este cambia (n limba englez
bill of exchange). Cambia este unul dintre cele mai vechi mijloace de plat i garantare,
fiind i un mijloc de creditare, atunci cnd scadena este la un anumit termen, varianta cea
mai frecvent fiind la 90 de zile. Cambia reprezint un ordin scris i necondiionat dat de
o persoan (trgtor) asupra unei alte persoane (tras) de a plti o sum de bani, la
vedere sau dup o anumit scaden, unui beneficiar. O variant a cambiei este biletul
la ordin (n limba englez promissory note). Acesta reprezint un nscris prin care o
persoan (emitentul) se oblig s plteasc altei persoane (beneficiarul), sau la ordinul
acesteia, o sum de bani, la scaden. Cambia i biletul la ordin pot fi scontate, adic
vndute unei bnci nainte de scaden, n schimbul plii valoni cambiei dup aplicarea
unei taxe de scont, n funcie de numrul de zile rmase pn la scaden (practic ele sunt
transmise bncii prin nscrierea pe verso a numelui beneficiarului i a celui care
transmite titlul, operaiune denumit andosare). Scopul scontrii este acela ca
beneficiarul cambiei sau al biletului la ordin s transforme creana pe care o are asupra
unui ter ntr-o sum lichid, fr a mai atepta scadena.
Finanarea pe termen mediu (5-7 ani) i lung (peste 7 ani) poate fi accesat
prin
intermediul creditelor bancare, fiind destinate investiiilor sau achiziionrii de
active.
Exist i alte tehnici speciale de finanare, cum ar fi :
- forfetarea (n limba englez forfating) se folosete mai ales n cazul firmelor implicate
n activiti de export. Forfetarea exportului pe credit const n transmiterea creanelor
provenite din operaiunile de comer exterior unei instituii financiare specializate, care
le

pltete imediat i i recupereaz contravaloarea acestora la scaden. Specific

forfetarii este faptul c se aplic i creanelor provenite din exporturile pe credit cu
scadena la termen mijlociu i mare, permind realizarea unor operaiuni de
finanare pe termen mediu. Costurile forfetarii sunt ns ridicate i constau n rate fixe de
dobnd, la care se adaug comisionul instituiei de finanare, stabilit difereniat n funcie
de factori importani printre care se poate meniona bonitatea debitorului, aceste taxe
putndu-se ridica pn la
20%
din
valoare
titlului;
- factoringul (n limba englez factoring) reprezint operaiunea prin care o instituie
specializat financiar (factor) preia n proprietatea sa creanele unei ntreprinderi
(aderent), n schimbul unui comision, prin plata facturilor aderentului, reprezentnd
dovada efecturii tranzaciei care are ca obiect produse/servicii livrate pe credit;
- leasingul, metod de finanare pe termen mediu i lung, reprezint o form de
nchiriere realizat de societi financiare de leasing sau productori al unor bunuri de
producie ctre ntreprinderi care. nu dispun de fonduri proprii sau nu doresc s recurg
la credite bancare pentru achiziionarea acestora. n vederea utilizrii bunului,
ntreprinderea va plti societii de leasing sau productorului costul sub form de
rate ealonate pe perioada de valabilitate a contractului de leasing. La sfritul
perioadei de nchiriere, ntreprinderea poate alege una dintre urmtoarele opiuni: s
prelungeasc contractul, s-l cedeze sau s achiziioneze bunul la valoare lui
reziduala. Contractarea direct ntre productorul i utilizatorul bunului poart numele
de leasing direct, n timp ce leasingul prin intermediul unei societi financiare
specializate se numete leasing indirect Exist i posibilitatea de lease-back, prin
care proprietarul, aflat n nevoie urgent de fonduri bneti, i vinde produsul unei
societi de leasing care apoi l nchiriaz; eurocreditele reprezint o mobilizare de
capitaluri pe termen mediu i lung, avnd scadene ntre 3 i 8 ani, prin apelarea la piaa
eurodevizelor. Eurodevizele sunt acordate de un grup de bnci constituite ntr-un
consoriu, sub conducerea unei bnci coordonatoare. Banca coordonatoare trebuie s
fie, de regul, din ara beneficiarului. Eurocreditele poart o dobnd bazat pe
LIBOR (London Interbank Offered Rate) i reprezint rata dobnzii la creditele pe
termen scurt de pe piaa interbancar londonez;
- finanarea prin emisiunea de obligaiuni (valabil doar n cazul SA i SCA) prin care se
pot obine fonduri de la publicul larg sau de la un grup restrns de investitori.
Obligaiunile reprezint titluri financiare exprimnd drepturile deintorului asupra
emitentului, n urma unui mprumut acordat celui din urm, n schimbul unei dobnzi.
Scadena de rscumprare de ctre emitent variaz, de regul, de la 5 la 15 ani, fiind o
form de mobilizare a creditului pe termen mediu i lung;
- finanarea prin creditare internaional depinde de conjunctura economic de pe piaa
mondial i condiiile care trebuie ndeplinite de solicitantul de credit i pot fi de dou
tipuri: rambursabile i nerambursabile. Pentru identificarea riscului de investiii n
anumite ri, au aprut companii specializate (de exemplu, Standard & Poors,
Moody's, Fitch) care studiaz condiiile din diferite ri, iar rezultatele sunt catalogate
ntr-o scal a valorilor denumit risc de ar (n limba englez rating, prin care se
evalueaz riscul investiional pe termen scurt i lung, n moned local sau strin,
definind astfel expunerea la o pierdere potenial (vezi tabelul 5-1 pentru rating-ul stabilit
de Standard&Poors). Riscul de ar reprezint o noiune agregat care ofer o imagine
sintetic a gradului de risc la care se expune o afacere localizat pe teritoriul geografic al
unei ri. Nivelul riscului nu este egal pentru fiecare din componentele sale, i nici nu
este constant n timp, el modificndu-se n

funcie de evoluiile economice, politice, sociale i instituionale ale rii respective. Un

rating favorabil determin creterea posibilitilor de acces la creditul internaional
pentru ntreprinderile din ara respectiv.
O alt surs de finanare a activitii unor ntreprinderi poate fi acordarea de subveniile
de ctre stat (rambursabile sau nerambursabile), atunci cnd firma se afl ntr-o situaie
economic/financiar dificil care poate fi generat de cazuri de for major. Mai mult
dect att, statut poate garanta n faa bncilor credite speciale pe care le pot
obine ntreprinderile, prin negocierea unor clauze de mprumuturi prefereniale.

CONCLUZII
Organizarea structurala reprezinta cea de-a doua componenta de baza a organizarii
formale a firmei. Prin organizarea structurala se asigura modelarea organizarii procesuale
in conformitate cu necesitatile si posibilitatile fiecarei organizatii. Principala expresie a
organizarii structurale o reprezinta structura organizatorica.
FORMALA are drept caracteristica faptul ca se constituie ca efect a unor legi, norme,
reguli prevazute ntr-un document organizatoric intern, principii si se aplica prin
documente oficiale. Prin intermediul ei sunt definite elementele componente de baza:
obiectivele, posturile si functiile, compartimentele, sistemul de relatii organizatorice,
puterea si responsabilitatile n unitatea economica.
INFORMALA se compune din grupe de salariati ntre care se stabilesc relatii
spontane si flexibile. Natura motivelor care determina crearea unor grupuri nonformale si
relatiile dintre personae nu sunt foarte clare, adesea apar spontan si nu sunt precizate ntrun document organizatoric. ntre aceste doua tipuri de structuri exista interferente
semnificative dar greu de apreciat, cu toate acestea trebuie luate n considerare n
proiectarea modului de functionare a unitatii n ansamblul sau. Structura informala poate
fi apreciata ca un element nedisociabil al structurii formale, iar cunoasterea ei ofera
multiple posibilitati de perfectionare a mecanismelor interne de functionare a unitatii
economice. Aceasta ne conduce la concluzia ca, structura informala contine ntr-o
maniera specifica componentele celei formale.
ntre organizarea formala si cea informala a unei firme exista o strnsa
interdependenta. Pe de o parte, organizarea formala, prin incadrarea personalului in
compartimente si stabilirea relatiilor in cadrul lor si intre ele s.a.m.d creeaza canavaua
pentru cristalizarea ansamblului organizarii informale.Pe de alta parte organizarea
informala influenteaza asupra elementelor organizarii formale, determinnd aparitia unor
abateri care pot fi evidentiate prin cercetari sociometrice. Cunoscnd faptul ca in orice
firma organizarii formale ii este asociata una informala. sarcina principala a managerilor
si organizatorilor este de a gasi mijloace pentru a integra obiectivele organizarii informale
cu obiectivele organizarii formale. n acest scop. incadrarea personalului in diferite
compartimente sau introducerea unor noi metode de munca este necesar sa ia in
considerare caracteristicile organizarii informale, astfel inct sa evite aparitia unor
tensiuni si sa faciliteze cresterea coeziunii grupelor de munca, scurtarea fluxurilor de
comunicatii etc. Pentru aceasta este necesar sa se cunoasca bine situatia si necesitatile
personalului, managerii sa fie accesibili executantilor. iar repartizarea sarcinilor,
competentelor, sanctiunilor si recompenselor sa fie judicioasa.
Desi notiunea de structura organizatorica a fost abordata in numeroase lucrari asupra
sa nu s-a ajuns la o definire riguros stiintifica. care sa intruneasca consensul
specililistilor. Cea mai mare parte din abordarile consacrate o definesc de o maniera
destul de generala. ceea ce lasa mai ales cnd se trece la analiza concreta in intreprinderi,
o usa larg deschisa impreciziunilor si confuziilor.
Structura organizatorica a firmei este o expresie att a resurselor umane, materiale,
financiare si informationale incorporate, ct si a caracteristicilor mediului in care acestea
isi desfasoara activitatile.
Importanta structurii organizatorice rezida in conditionarea obtinerii unei

profitabilitati ridicate in firme, intru ct este o componenta de baza a sistemului de

management, a carui functionalitate o determina in buna masura.
Structura organizatorica asigura osatura sistemului managerial de rationalitatea sa
depinznd intr-o proportie apreciabila continutul si imbinarea sistemului de obiective,
configuratia si functionalitatea sistemului informational si decizional, gama metodelor si
tehnicilor de management utilizate etc. Evident, toate acestea determina modul de
folosire a resurselor, conditiilor de vnzare a produselor si implicit volumul cheltuielilor,
marimea profitului etc.Impactul structurii organizatorice nu trebuie rezumat insa doar la
efectele strict economice. Implicatii dintre cele mai importante au caracteristicile
structurii organizatorice asupra"satisfactiilor obtinute de salariatii societatii comerciale
sau regiei de stat in procesul muncii, asupra climatului de munca.

BIBLIOGRAFIE

1.

Maria Ioncica, Rodica Minciu, Gabriela Stanciulescu Economia serviciilor

(Editia a II-a revazuta si adaugita), Editura Uranus Bucuresti 1999
2.
Ion Ionescu, Viorica Ionascu, Manoela Popescu Economia intreprinderii de
turism si comert, Editura Uranus Bucuresti 2002
3.
Conf. dr. V. Olteanu Economia intreprinderii turistice, UCDC Facultatea de
management turistic si comercial - Bucuresti 1993
4. Suzana Ilie, Ctplina Popovici, Rodica Albu Planificare operaional, Editura
Oscar Print, Bucuresti, 2006

ANEXE
Structura organizatorica a unei intreprinderi

Structura ierarhic-functionala(mixta)

Resursele ntreprinderii

Resurse
materiale

Resurse

Cldiri

Utilaje de producie

Materii prime
de baz

Materii prime i
materiale

Materii prime
auxiliare

Resurse energetice

Resurse
financiare

Obinute prin finanarea de la

buget
ntreprinderi aflate n proprietatea

Obinute prin credite bancare

Obinute prin credite comerciale
(vnzarea pe credit)

Obinute prin autofinanare

(reinvestirea profitului, amortizri
etc.)

Obinute prin leasing (acordul prin

care se transfer dreptul de folosin
asupra unui bun, pe o durat stabilit,
n schimbul unei redevene)

Obinute prin emiterea de

obligaiuni
Alte forme

Resurse
umane
Resurse
informaionale

26