Atenia n activitatea sportiv

Atenia n activitatea sportiv

Activitatea de reflectare a realitii are un caracter selectiv. Din multitudinea

stimulilor care acioneaz la un moment dat asupra organismului uman numai
unii atrag atenia, sunt reflectai cu deosebit claritate. Caracterul selectiv al
reflectrii este rezultatul existenei n scoara cerebral a unei regiuni cu
excitabilitate optim. Regiunea cu excitabilitate optim se deplaseaz pe
suprafaa emisferelor cerebrale n funcie de schimbrile survenite. Aceast
deplasare se manifest subiectiv prin modificarea orientrii activitii de
reflectare, prin deplasarea ateniei.
Mecanismul prin care se realizeaz orientarea l constituie reflexul de
orientare. El asigur receptarea optim a stimulilor. Reflexul de orientare sau mai
exact reacia de orientare constituie o mobilizare complex i are o component
motorie i una vegetativ.
Componenta motorie creeaz condiii optime de recepionare a stimulilor
(convergena globilor oculari, acomodarea cristalinului, reflexul pupilar, reglarea
tensiunii timpanului, ntoarcerea capului sau a corpului spre surs etc.). (Gh.
Iosif , M. Moldovan Scholz, pag26)
Componenta vegetativ se manifest prin: vasoconstricie la periferia
organismului i vasodilataie n regiunea cerebral, modificri respiratorii,
creterea conductibilitii electrice a pielii.
Reacia de orientare nu epuizeaz ns fenomenul ateniei. Cel de-al doilea
aspect const n faptul c, atunci cnd suntem ateni la un obiect, celelalte
obiecte sunt percepute mai puin clar sau nu sunt percepute deloc. Acest
fenomen se explic prin mecanismul induciei negative, care face ca n jurul unui
factor optim de excitaie s apar o stare de inhibiie.
n acelai timp, pe baza principiului induciei pozitive, regiunile corticale
inhibate mresc excitabilitatea focarului optim, ceea ce are ca efect reflectarea
mai clar a stimulului care l-a provocat.
Atenia const aadar n orientarea selectiv i n concentrarea activitii
psihice asupra unor obiecte sau fenomene, ceea ce are ca efect reflectarea lor
mai clar i mai complet, precum i creterea eficienei activitii.
Atenia nu este un proces aparte, cu un coninut propriu, ci este un atribut al
proceselor psihice. (Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag27)

a.

Formele ateniei

Atunci cnd orientarea i concentrarea se realizeaz n mod neintenionat i

fr efort voluntar, cnd stimulii se impun de la sine, are loc fenomenul de
atenie involuntar.
Pentru ca atenia s apar n mod involuntar este necesar ca stimulii s
posede anumite nsuiri, i anume:


Intensitatea stimulilor. n cazul aciunii unor stimuli de intensiti diferite
se impun ateniei (dac toate celelalte condiii sunt identice), aceia care au
intensitatea cea mai mare. Pe lng intensitatea stimulilor este important i
contrastul lor fa de ambian;

Modificarea sau intermitena stimulilor. Orice stimul care acioneaz un

timp ndelungat fr ca n el s intervin vreo modificare, nceteaz s mai
atrag atenia. n momentul n care apar ns nsuiri noi, ncepe s se impun
din nou ateniei. Obiectele n micare atrag mai uor atenia dect cele statice;

Caracterul neobinuit al unui obiect sau fenomen de asemenea provoac

atenia involuntar.
Apariia i meninerea ateniei involuntare este determinat ns nu numai de
calitile stimulilor, ci i de msura n care ei rspund unor trebuine sau interese
ale persoanei. ( Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag27)
n general, atrag atenia acei stimuli care au o influen fie pozitiv fie
negativ asupra integrrii organismului, cei care au o legtur cu interesele i
preocuprile permanente, cu activitatea.
Uneori, apariia ateniei, i mai ales meninerea ei, nu este posibil fr un efort
de voin. n astfel de cazuri intervine atenia voluntar, care se caracterizeaz
prin existena inteniei de a fi atent i a efortului voluntar.
n cazul ateniei voluntare, orientarea i concentrarea activitii de reflectare
se realizeaz cu ajutorul cuvntului care mrete valoarea semnalizatoare a unor
stimuli, actualiznd anumite sisteme de legturi i inhibnd altele.
Efortul de orientare i de concentrare a activitii de reflectare se poate
realiza ns nu numai pe baza unei comenzi din exterior, ci i prin limbajul
interior, cnd omul i propune singur s devin atent fie n mod explicit , fie
implicit, pornind de la cunoaterea importanei situaiei respective.
Atenia voluntar poate fi:

concentrat

distributiv.

Atenia involuntar i voluntar nu sunt strict delimitate i ntre ele exist

grade de trecere. (Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag28).

b.

Calitile ateniei

Stabilitatea ateniei const n meninerea de durat a orientrii i

concentrrii asupra aceluiai obiect sau asupra aceleiai activiti. Stabilitatea nu
const n ncremenirea ateniei, ntr-o stare de fascinaie, ea se manifest cu
anumite fluctuaii, care ns nu ntrerup orientarea de baz a activitii.
Datorit fluctuaiilor ateniei, n desfurarea de durat a unei activiti pot
aprea variaii sub aspectul eficienei. Scderile eficienei sunt cu att mai
pregnante cu ct activitatea respectiv cere o concentrare mai mare.

Fluctuaiile ateniei apar ca efect al inhibiiei de protecie. n msura n care,

aa cum s-a mai spus, nu modific orientarea de baz a activitii, ele reprezint
fenomene adaptative, asigurnd momentele de odihn necesare unei activiti
de durat.
Stabilitatea ateniei se realizeaz mai uor n cazul aciunii cu obiecte n
micare sau n care intervin anumite modificri. ( Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz,
pag 28)
Volumul ateniei reprezint cantitatea de obiecte sau fenomene care pot fi
cuprinse, simultan, n cmpul reflectrii clare. Stabilitatea volumului ateniei se
realizeaz numai atunci cnd se exclude posibilitatea deplasrii ateniei de la un
obiect la altul.
Aceast calitate este deosebit de important n domeniile de activitate care
necesit observarea instantanee a unui numr ct mai mare de elemente.
Flexibilitatea ateniei const n capacitatea de a deplasa atenia de la un
obiect la altul n intervale scurte de timp.
Ea este influenat de particularitile activitilor n cadrul crora se
manifest. Astfel, deplasarea ateniei se realizeaz mai greu atunci cnd
activitatea anterioar nu s-a ncheiat, atunci cnd activitatea nou este mai puin
interesant i mult diferit de cea efectuat anterior. Flexibilitatea nu trebuie
confundat cu schimbrile involuntare care constituie fenomene de distragere a
ateniei.
Distribuia ateniei se caracterizeaz prin numrul de activiti pe care un
om le poate ndeplini simultan, fr ca una s interfereze prea mult pe celelalte.
Simultaneitatea se realizeaz fie prin alternarea rapid a ateniei de la o
activitate la alta, fie prin includerea aciunilor ntr-o singur activitate coordonat,
fie prin faptul c una din activiti este automatizat i nu are controlul ateniei.
( Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag29).

c.

Distragerea ateniei

Orice stimul care are o anumit intensitate poate produce prin mecanismul
inhibiiei externe distragerea ateniei de la activitatea n care persoana este
angajat.
Prezena agenilor de distragere nu duce n mod obligatoriu la scderea
eficienei activitii. Printr-un efort voluntar de concentrare a ateniei o persoan
poate lucra ntr-o ambian zgomotoas fr a avea loc o nrutire a eficienei
activitii (att cantitativ, ct i calitativ). n astfel de condiii ns efortul depus
i consumul de energie sunt mai mari, fapt care se traduce, printre altele, ntr-un
consum mai mare de oxigen i o tensiune muscular crescut.
Exist ns i cazuri cnd prezena unor stimuli lturalnici nu numai c nu
scade eficiena ateniei, ci din contr, o ridic. Acest fenomen i gsete
explicarea n principiul dominantei, conform cruia focarul de excitaie mai
puternic atrage spre sine excitaia din focarele mai slabe, ntrindu-se pe seama
acestora.

Pentru ca agenii lturalnici s favorizeze concentrarea ateniei este necesar

ca ei s nu aib o intensitate prea mare. De asemenea, este necesar va agenii
lturalnici s nu aib semnificaie pozitiv sau negativ pentru persoana
respectiv, ceea ce ar duce la apariia reflexului de orientare fa de ei. (Gh.
Iosif , M. Moldovan Scholz, pag29).
Sunt multe situaii limit pe care le trim i n care atenia este blocat,
moment n care nu mai percepem, nu mai putem gndi clar, fiind complet
derutai. Ruperea aceasta de realitate, n ciuda dorinei i inteniei de a opera
eficient, este una dintre aa-numitele stri alterate ale contiinei.
ntr-o situaie competiional, orientai spre adversar, atenia este pnd,
ateptare, pregtindu-ne s percepem aciuni sau micri cheie, importante
pentru continuarea luptei. Pnda, ateptarea, anticiparea sunt orientri nu numai
ale ateniei perceptive, ci i ale ateniei acionale, ca atitudine preparatorie
motorie, ca anticipare a aciunii. (Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina Toni,
pag330).

Tipurile de atenie

Am amintit n treact de faptul c orientarea, concentrarea i meninerea,

deplasarea sau reorientarea ateniei pot fi realizate n mod intenionat, urmrind
un scop anumit (atenie voluntar), uneori chiar cu efect de reglare.
Pe de alt parte am vzut c distragerea ateniei se produce fr s vrem, n
care caz vorbim de atenie involuntar ca reacie de trezire / alarm. Mai exist i
atenia postvoluntar, ca urmare a meninerii ei prin autoreglaj contient.
ntruct stimulii pe care i selecteaz atenia sunt diferii, s-au stabilit tipuri
de atenie senzorial, aceasta fiind divizat dup registrul senzorial-perceptivmotric (vizual, auditiv, proprioceptiv, motorie) i atenie mental (mersul
ideilor n legtur cu o problem, intenii tactice, variante de aciune etc.). n
diferite activiti sportivul este obligat s comute atenia de la un registru
senzorial la altul, sau de la acesta la registrul mental.
Dou dimensiuni ale ateniei. Robert Nideffer (1980) a propus un model
bidimensional al ateniei: extensia i direcia. Din punctul de vedere al extensiei
atenia se poate desfura ntre larg i ngust, iar din punctul de vedere al
direciei n intern i extern. Cele dou dimensiuni se combin i vom avea
atenie larg-extern, atenie larg-intern, atenie ngust-extern i atenie ngustintern. Este de neles c lrgimea / ngustimea se refer i la volumul ateniei,
la numrul de stimuli pe care-i poate cuprinde sportivul ntr-o anumit secven
(niciodat simultan), iar dimensiunea extern / intern la tipul de stimuli externi
(percepui vizual, auditiv, olfactiv) i interni (gnduri, sentimente sau stimuli
kinestezici, proprioceptivi, de echilibru. (Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina
Toni, pag331).

Factorii perturbatori

A.
Situaionali. n activitatea sportiv sunt multe situaii critice, unele dintre
ele neprevzute. Ele pot provoca dezorganizarea cursului contiinei i,
consecutiv, a comportamentului. Incapacitatea de concentrare i de percepere a
ceea ce este relevant n cmpul tactic, conturbarea melodiei cinetice a tehnicii,
stare anxioas general nsoit de disconfort i de teama eecului iminent,
precum i blocajul total sunt efectele neprevzutului, insolitului.
B.
Sociali. Se cunoate faptul c presiunea social (cerinele antrenorului,
coechipierilor, conducerii, publicului, familiei) poate aciona asupra sportivului
prin intermediul strilor / variabilelor psihice interne, cum sunt simul rspunderii,
teama de oprobriu i de insucces, teama de a pierde poziia sau locul n echip
etc. Situaiile acestea sunt amenintoare pentru imaginea de sine a sportivului.
C.
Caracteristicile stimulilor. Stimulii puternici, neateptai sau provocai
intenionat, cum sunt zgomotele, fluierturile, tropotele, sunetele de tobe i
trompete sau fulgerele electronice, provoac reflexul de ce este nou? i
deconcentrarea.
D.
Situaii amenintoare fizic. Le aflm n toate sporturile n care exist un
grad de risc. Aflat n faa startului sau adversarului, sportivul i va pierde
controlul i va lsa libere mecanismele de aprare a eului. Blocajele ateniei i
obnubilarea gndirii sunt frecvente. Reacia de lupt sau fugi va fi dezordonat:
lupta va fi combativitate necontrolat, cu uitarea planului tactic, iar fuga (uneori
la propriu fuga n ring, iar alteori la figurat) va fi evitare, teama de iniiativ.
nelegem din aceste exemple elementare ct de mult sunt interconectate strile
i procesele psihice.
Entropia de lupt. Lupta sportiv const i n aceea c fiecare dintre
adversari caut n permanen s pcleasc vigilena celuilalt. Am numit
emiterea de informaii eronate entropie de lupt, adic informaie care
dezorganizeaz sistemul. Cele mai frecvente sunt fentele, micrile neltoare,
dar mai sunt i unele gesturi, semnale verbale, coduri sau atitudini care dau
impresia unei anumite stri sau direcii de acionare i care induc idei i preri
greite.
(Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina Toni, pag331/332).
Concentrarea este, poate, dimensiunea cea mai important a ateniei, ea
exprimnd gradul de activare selectiv i intensitatea focarelor dominante la
nivelul structurilor i zonelor cerebrale implicate n realizarea procesului sau
activitii psihice specifice. Ea poate lua astfel valori diferite att de la un subiect
la altul, ct i la unul i acelai subiect, n momente diferite de timp, n funcie de
caracteristicile i coninutul sarcinilor, ct i de starea sa intern (motivaional,
afectiv, odihn-oboseal etc).
Continutul ei valoric, n plan funcional, se ntinde ntre extremele cunoscute
n patologie fixitatea, care se ntlnete n schizofrenie, i difuzitatea, care
apare n sindromul frontal i n oligofrenie. n stare normal se poate vorbi de
niveluri de concentrare slab, mediu, nalt. (Mihai Golu, pag 232)
Cel mai plauzibil este un rspuns relativ: unele activiti nu pot fi ndeplinite
simultan, altele pot fi ndeplinite numai dac: a) doar una este principal, iar
cealalt secundar i subordonat; b) una solicit mobilizare i concentrare

voluntar, iar cealalt este automatizat; c) ambele aciuni sunt verigi sau
componente ale unei activiti unitare supraordonate.
Ca i celelalte dimensiuni ale ateniei, i distributivitatea poate fi educat,
iar modelarea ei cea mai semnificativ se realizeaz n cadrul profesiei. Exist
profesii cum sunt cele executiv-motorii, de pilotare a autovehiculelor, de
conducere, pedagogic etc. care solicit din plin distributivitatea sau cel puin
comutarea rapid ntre mai multe aciuni sau verigi diferite.
n plan neurofiziologic bazal, distributivitatea este favorizat de mobilitatea
i echilibrul proceselor nervoase i ngrdit de inerie i dezechilibru.
Aa cum artat, atenia nu este omogen i unidimensional, ci prezint un
tablou complex, eterogen, care se manifest n trei forme principale: atenia
involuntar, atenia voluntar i atenia postvoluntar. Aici, vom analiza, mai pe
larg i distinct, fiecare dintre aceste forme.( Mihai Golu, pag 235).

Testele de atentie

Astfel, dupa modul in care atentia se manifesta in diferite tipuri de activitati

se testeaza:
1) concentrarea atentiei pe un proces precis pentru a-i permite acestuia
derularea in conditiile cele mai favorabile si in forma sa cea mai intens;
2)

capacitatea de rezistenta la distragerea prin perturbatii;

3)
distributivitatea atentiei, respective mentinerea unui camp psihic liber
pentru ca un eveniment sa atinga cea mai mare eficacitate. De exemplu,
situatiile cand fie in stare de pasivitate totala, fie in timpul executarii unei
activitati mai putin intense, ne indreptam atentia spre ceva care apare.
Tipul de atentie este puternic legat de personalitate. Ceea ce testam prin
testele de atentie nu este atentia ca atare, ci tipuri de sarcini in care subiectul
trebuie sa fie atent pentru a reusi sa le rezolve. Pentru ca rezultatul sa nu fie
mijlocit de alte aptitudini specifice si pentru a masura cel mai pur posibil
concentrarea de energie si rezistenta la distragere, testele de atentie se
construiesc pe sarcini simple, cele mai simple: testele de baraj. In astfel de
sarcini se urmareste viteza de lucru si exactitatea.
Viteza: cate sarcini a
parcurs in unitatea de timp standard. Exactitatea: raportul dintre sarcinile corecte
este, de regula, mult mai constant. Numarul de omisiuni si erori variaza in limite
destul de mari daca repetam testul de mai multe ori. Metoda de lucru-lenta sau
rapida-este fluctuanta, dar, datorita faptului ca exactitatea nu poate creste cu
viteza, creste numarul de erori. In concluzie: un numar de erori mare semnifica o
viteza prea mare raport cu atentia disponibila si nu o aptitudine slaba.
Este important sa se determine daca individul are tendinta sa-si
depaseasca viteza optima sau daca, invers, este prea prudent sau daca lucreaza
conform aptitudinii sale.

In practica, in testele de baraj, de exemplu, individul trebuie adus la acea viteza

care ii corespunde capacitatii de concentrare, examinatorul controland la plecare
exactitatea si incitandu-l la o munca rapida si precisa.
Corelarea intre diferite teste de atentie este foarte slaba -0,30- si o
schimbare a semnelor si tehnicii testului influenteaza rezultatele. Concluziile
examinarii atentiei vor trebui utilizate la fel ca in testarea memoriei, in sensul ca
nu este posibil sa tragi concluzii generale plecand de la concluziile unui singur
test.
Se cere prudenta in generalizarea rezultatelor ele sunt valabile pentru tipul
de activitate similar activitatii de test. De exemplu, pentru testele de atentie tip
baraj, valabilitatea este pentru munca intelectuala simpla si monotona. Se cere,
totodata, verificarea empirica daca exista o relatie intre situatia practica si
performanta la test .( Mihaela Minulescu, pag. 226, 227).
Fenomenele fiziologice care intovarasesc atentia se afla unele departate
mult de pragul constiintei. Centrii de oprire, care raspund de eliminarea
miscarilor inutile; centrii circulatiei sangelui si ai respiratiei; centrii secretiilor
interne, care joaca un rol asa de important in schimbarile intracerebrale, toti
acesti centri aveau activitatea lor sistematizata in viata animala, cu mult inaintea
adaptarii corpului la functia obiectivarii; ei n-au trebuit sa-si schimbe activitatea
pentru a inlesni adaptarea organismului la atentie, ci au fost de la inceput formati
in vederea indeplinarii acestei functii. Fenomenele fiziologice nu intovarasesc, ci
anticipa atentia.
Cea mai hotarata vointa nu are nici o putere asupra ingustimii unei
circumvolutiuni cerebrale. ( C.Radulescu-Motru, pag.166)
Din punct de vedere psihofiziologic, s-au efectuat o serie de cercetari
interesante de catre Floru [204], punndu-se in evidenta rolul formatiei reticulate
in reactia de orientare, in edificare a atentiei.
Mecanismele nespecifice care se gasesc in inima trunchiului cerebral si
apartin sistemelor reticulate isi exercita influenta lor in mai multe directii si
anume: caudal, la nivel spinal, regleaza activitatile motorii, in special cele
posturale si viscerale; in sens rostral, ele isi exercita actiunea asupra
mecanismelor hipotalamice si hipofizare, mecanisme de baza in comportament si
in reglarea functiilor vegetative si endocrine; in sens in exclusivitate rostral, trimit
impulsuri la sistemele limbice si diencefalice, informatii esentiale in
comportamentul si expresia emotionala, affect, precum si in realizarea
componentelor vegetative corespunzatoare.
In fine, substanta reticulata isi exercita o actiune in sens direct cefalic, mai
rostral, asupra functiilor corticale care sint active angajate in elaborarea
performantelor senzorio-motorii si intelectuale.
Se poate spune ca informatia reticulat este in legatura cu multe dintre
functiile cele mai importante si mai inalte ale sistemului nervos central. Ea
actioneaza in inducerea si in mentinerea de veghe, in reflexele de orientare si de
focalizare a atentiei, in procesele senzoriale centrale, in habituarea centrala si
periferica, in inhibitia externa, in functia de memorizare prin conexiunile sale cu
sistemul hipocampic si cortexul temporal si, in fine, prin intermediul conexiunilor
sale cu sistemul talamusului medial si al segmentului pontin.

(Mihai I.Botez, Ion Dobrota, Sen Alexandru, pag.308, 309).

Modelul lui Triesman al atenurii

Informatia trece totusi prin filtru, dar intr-o forma mai diluata decat
informatia spre care ne este orientate atentia. Informatia deosebit de puternica
din punct de vedere semantic, cum ar fi propriul nume al subiectului, declanseaza
unitatile de stocare care intaresc din nou semnalul, astfel subiectul sa fie
constient de el; dar daca prelucrarea stimulului la care subiectul este atent nu
ridica dificultati deosebite pentru subiect, celelalte mesaje, din afara campului
atentiei, pot beneficia de procesari mai laborioase, chiar pana la nivelul semantic.
Deci in modelul lui Triesman exista doua filtre, nu unul singur. Primul
opereaza pe baza caracteristicilor fizice, asa cum a sugerat Broadbent, dar
atenueaza doar informatia nesemnificativa, iar al doilea opereaza pe baza
continutului semantic.
In mod cert, are loc o anumita analiza inconstienta a informatiei senzitive
primate, chiar daca subiectii nu-si dau seama de ea. Ei sustineau ca informatia
este mai intai analizata din punct de vedere al continutului semantic si fizic, iar
dupa aceea este filtrat. Aceasta inseamna ca filtrul poate primi si alte informatii
cognitive, cum ar fi montajul perceptiv, operand in vederea ecranarii
informatiei irelevante, pe baza proprietatilor fizice si semantice. Astfel, in locul
celor doua filtre diferite, ei au propus doar unul, de nivel inalt.
Ambele modele de filtre de atentie pot sa explice datele obtinute
experimental. Totusi, in1976, Neisser a propus o abordare teoretica total diferita.
Neisser sustinea ca, de fapt, nu filtram informatia irelevanta: mai curand,
scoatem in evidenta informatia pe care o dorim si o intensificam.
Neisser considera procesul perceptiv ca fiind cheia intelegerii modului in
care opereaza cognitia umana. El credea ca perceptia se realizeaza intr-un ciclu,
care se dezvolta si se modifica neintrerupt, in lumina noii informatii percepute.
Deductiile sale, bazate pe experimente de tipul celor analizate in aceasta
sectiune, l-au condus la idea existentei unui ciclu continuu de operatii, dupa cum
urmeaza.
Pe baza experientei anterioare se elaboreaza schemele anticipative.
Aceasta ne permit sa precizam si sa anticipam informatia pe care este
posibil sa o primim prin interactiunea cu mediul si, astfel, sa ne orientam
comportamentul de explorare, adica actiunile concrete. Comportamentul de
explorare ne permite sa sondam mediul sa selectam informatia relevanta si sa
facem sa ni se confirme ideile si schemele. Noua informatie pe care o obtinem
astfel de la obiectele din mediu serveste la construirea si modificarea schemelor
noastre anticipative. Aceasta inseamna ca schemele anticipative sunt elaborate,
la randul lor, pe baza informatiei primate.

Modelul lui Neisser asupra cogniiei

Modelul lui Neisser ne poate da o cale prin care sa intelegem gandirea,

perceptia si memoria ca procese active, faptul ca limbajul si gandirea se leaga
intre ele, faptul ca interactiunea umana este foarte importanta pentru
deprinderea limbajului si modul in care se dezvolta montajele de invatare si cele
perceptive. Ca urmare, acest model ne ofera o modalitate de a intelege studiile
asupra cognitiei, efectuate in acest secol. (Nicky Hayes, Sue Orrel , pag. 190,
191).

Orientarea ateniei in spaiul vizual

Cu toate ca literatura privind acest subiect si implicand subiectii nesportivi

este foarte bogata, sunt putine studiile care s-au ocupat de procesele atentiei la
sportivi. Este cazul sa amintim totusi unele, foarte recente, care deschid
perspective interesante. Bazandu-se pe o metologie apropiata de cea a lui Posner
(1980), unii autori dovedesc un efect al orientarii spatiale a atentiei, in legatura
cu lateralitatea sportivilor de performanta (Azemar 1985; Bisiachi, Ripoll, Stein,
Simonet, Azemar 1985, Azemar, Ripoll, Stein, Nougier 1988). Strategiile
observate, privind atentia, dovedesc un avantaj al stangacilor, care ar putea sa
explice unele succese exceptionale la nivelele cele mai inalte ale activitatii
sportive. Dintr-o perspective diferita, dar cu o paradigma similara, diferiti autori
(Castiello, Umilita 1986, 1988 a, 1988 b; Nuogier, Azemar, Stein 1990, Nougier,
Ripoll, Stein, 1987, 1989; Nougier, Stein Azemar 1990; Nougier, Stein, Bonnel
1991) ilustreaza efectele orientarii atentiei la subiecti sportive experimentati.
Fata de subiecti nesportivi, ei reactioneaza mai iute si prezinta efecte de atentie
de mai mica amploare.
Aceste date sunt interpretate de acesti autori drept rezultatul unei mai mari
flexibilitati a proceselor de atentie la sportive si al aplicarii unor strategii originale
in materie de gestiune a resurselor atentiei. Pe de alta parte, se pare ca aceste
strategii ale atentiei sunt legate de varsta si de nivelul maiestriei subiectilor.
Pe de alta parte, Nougier (1990) au putut ajunge la ipoteza ca procesele de
atentie si de pregatire au o natura similara si ar facilita sau inhiba unele etape
din elaborarea informatiei.
Cererea de atentie si capacitatile limitate de elaborare. In situatii de lucru
dublu, anumite lucrari scot in evidenta (Leplat, Sperandio 1967) ca, in ciuda unui
ridicat nivel de automatizare, indemanare sportiv, solicita intotdeauna o minima
cerere de atentie, fie ca e vorba de fotbal (Vankersschaver 1982, 1984 a, 1984 b,
1885), mars sau alergare (Girouard, Vachon, Perrault 1979), saritura in inaltime
(Girouard, Vachon, Perrault, Black 1979) sau de hochei pe gheata (Leavitt 1979).
Pot fi considerate date surprinzatoare intrucat in general subiectii sunt
sportivi de performanta, deci deosebit de experimentati in activitatea lor sportive
sau este cazul de indemanari la care se cunoaste nivelul ridicat de automatizare,
cum ar fi in cazul marsului si al alergarii.

In schimb, unele din aceste lucrari arata ca subiectii experimentati sunt mai
putin interesati decat subiectii neexperimentati intr-o sarcina secundara
(Albernethy 1987, 1988: Albernethy, Russel 1987: Leavit 1979: Vankersschaver
1982, 1984 a, 1984 b ).
Pe de alta parte, se pare ca exista o stransa legatura intre executia unei
miscari si nevoia de atentie. Aceasta legatura ia forma unui U asimetric
(Girouard 1980). Nevoia de atentie este mai puternica la inceputul miscarii, scade
in faza intermediara ca apoi sa creasca din nou la sfarsitul miscarii. La sfarsitul
gestului ea pare a fi cu atat mai ridicata cu cat este mai mare precizia ceruta
(Posmer, Keele 1969). ( Michael Tiemann, pag. 72, 73).
Referitor la fenomenele vasomotorii, Ribot, influentat de lucrarile lui Mosso
asupra modificarilor vasculare cerebrale in emotii, considera ca in cursul atentiei
creierului; ameliorarea circulatiei cerebrale asigura un nivel crescut de activitate
a creierului necesar actului atentiei. Nu e lipsit de interes sa amintim aici ca
acelasi fapt, constituie pentru Vaschide si Meunier, bazati in plus pe cercetarile
fiziologului Francois Frank asupra circulatiei sanguine, un argument pentru a
sustine originea centrala a atentiei.
Modificarile respiratorii care insotesc atentia constau in rarirea ritmului,
pana la oprirea respiratiei.
Contractia muschilor mimicii, in special al frontalului, reprezinta doar o mica
parte a aspectului motor al atentiei; la aceasta se adauga imobilitatea corpului,
dirijarea aparatelor senzoriale catre sursa de stimuli.
Este adevarat ca de numeroase ori intalnim referiri la faptul ca miscarile
fetei, corpului, membrelor, miscarile respiratorii nu reprezinta efecte sau semen
ale atentiei, ci conditii necesare, elemente constitutive, factori indispensabili ai
atentiei, dar rolul actelor motorii consta in intretinerea si in intensificarea atentiei.
Acest rol se indeplineste atat prin initierea cerebrala a miscarilor care insotesc
perceptia, imaginea sau ideea, cat si prin impulsurile proprioceptive centripete
care bombardeaza creierul in cursul miscarilor nsele.
Nu exista perceptie fara miscare, toate organele noastre de perceptie sunt
in acelasi timp sensitive si motorii. De aici deriva in mod necesar si rolul
miscarilor in atentia senzoriala. Atat contractia fazica cat si cea tonica au rol
dinamogen; pentru Ribot insa, postura reprezinta o miscare oprita, inhibata.
De aici se conchide ca atentie inseamna concentrare si inhibitie a
miscarilor.
Distractia inseamna difuziune a miscarilor. Subliniind faptul ca atentia
voluntara este rezultatul educatiei. Ribot propune ca mijloc al educarii atentiei
folosirea mobilurilor naturale si dirijarea lor. Astfel, pentru formarea atentiei
voluntare, autorul descrie trei perioade cronologice-prima, in care educatorul se
bazeaza pe sentimente simple: teama, tendintele egoiste, atractia fata de
recompense, tandretea, simpatia, curiozitatea; in cea de-a doua, atentia
artificiala e succitata si intretinuta de amorul propriu, ambitia, interesul practice,
datoria etc; in cea de-a treia, atentia se intretine prin deprinderi. Ribot
sublinieaza rolul muncii in geneza atentiei voluntare; munca inteleasa ca un
mijloc de adaptare la conditiile vietii devine o necesitate, o adaptare la conditiile
unei vieti sociale superioare. Efectul dublu al reactiei de orientare, acela de

intrerupere a unei actiuni in curs si de declansare a unei alte ordini de idei este
evident remarcat de Ribot; totodata, reactia de surpriza nu e atentie, sau mai
bine zis nu e inca atentie, adica orientarea si clasificarea procesului de
cunoastere nu sint inca organizate. Ribot deoarece este prima teorie stiintifica
asupra atentiei pe care o putem raporta nu numai la cunostintele si ideile
timpului sau. Astfel, concentrarea vizuala consta in miscari ale capului si privirii
in directia stimulului, contractia muschilor pupilari, apropierea si coborarea
sprincenelor, oprirea respiratiei in faza inspiratoare si inhibitia miscarilor capului
capului; concentrarea auditiva consta in intoarcerea capului si privirii spre sursa
sonora, contractia muschilor frontali; concentrarea interna- echivalenta a
concentrarii atentiei in cursul urmaririi unor idei, rezolvarii unei probleme-consta,
dupa acelasi autor, dintr-un ansamblu de miscari de aparare cu scopul de a
proteja reviviscenta urmelor cerebrale. In afara acestora exista si miscari care
traduc limbajul interior. Consideram deci atentia ca procesul psihofiziologic care
consta in orientarea selectiv a activitatii de cunoastere.
De aceea, lund ca criteriu predominarea relativ a unei activitati vom
folosi, dupa Pieron, termenii de atentie senzoriala motorie sau intelectuala fara a
infera prin aceasta asupra mecanismului.
Munn [336] descrie 3 varietati: involuntara, voluntara si habituala.
Atentia involuntara este determinat de stimuli pentru care nu suntem
pregatiti. Acest tip de atentie fusese denumit de Titchener atentie primara.
Atentia voluntara se refera la dirijarea intentionala a activitatii perceptive;
adeseori aceasta necesita un efort pentru intretinerea sa.
Atentia habituala este, dupa Munn, starea de pregatire mai mult sau mai
putin permanenta pentru receptia anumitelor stimuli.

Factorii motivaionali

Factorii interni, individuali, care contribuie la orientarea atentiei pot fi

denumiti factori motivationali, incluzand in aceasta sfera fenomene ca: trebuinte,
motive, interese, impulsuri, intentii, valente, tendinte.
Interesul mobilizeaza atentia, dar si atentia poate contribui la marirea
interesului, arata Pillsbury.
O scurt revizuire a literaturii referitoare la selectarea scopurilor n domeniul
industrial i organizaional a fost oferit, urmat de o revizuire a literaturii din
domeniul sportului. n multe cazuri, literatura privitoare la selectarea scopurilor n
sport a produs descoperiri echivoce. Aceste discrepane au fost notate i au
aprut metodologii i proceduri n numr mare privitoare la utilizarea n sport a
seleciei scopurilor. Variabile ca de exemplu: complexitatea sarcinii, tipul de
setare, dificultatea scopului, spontaneitatea setrii scopului i competiia au fost
discutate ca poteniali mediatori ai relaiei dintre performan i selectarea
scopurilor.
Au aprut direcii de cercetare viitoare, inclusiv nevoia de mai multe studii
folosind participani n sport de-a lungul unui sezon sportiv, incluznd orientarea

scopului i alte variabile referitoare la diferene individuale i reflectnd o

contientizare a diferenelor n dezvoltare de-a lungul vieii.
Cercettorii au nevoie s obin rspunsuri la modul n care selectarea
scopului opereaz n sport, n aa fel nct s putem ncepe s dezvoltm
programe i intervenii care vor maximiza performana i creterea personal a
participanilor n sport. (Glyn C. Roberts, PhD 1989).

Predispozitia motorie

Din punct de vedere psihofiziologic, atitudinile motorii reprezinta fondul

postural, tonic, pe baza caruia se grefeaza miscarile, contractiile fazice. Ea este
deci, prin aceasta, organizatorie si selectiv, realizand sub forma sa posturala
obiectivabila, o veritabila stare functionala de pregatire. Subliniind idea ca
atitudinea motorie si autoreglarea pot constitui un adevarat model al
operatiilor interne selective si anticipative, autorul considera ca atitudinea, in
sens larg-perceptiv, mental, afectiv si chiar in sensul relatiilor interpersonale
are la baza mecanisme neurofiziologice de tipul celor care stau la baza atitudinii
motorii.

Atitudine preperceptiv

O prima categorie se refera la succesiunea stereotipa a stimularilor. Cea

de-a doua categorie se refera la trebuintele individului. In cea de-a treia categorie
sunt cuprinse exigentele de ordin social. De la ce nivel incolo activarea
mascheaza efectele facilitatoare, sau le inhiba chiar, si de unde incepe
optimumul tonigen?. Cum poate fi diferentiata facilitarea selectiv pregatitoare
de cea consumatoare? In fine, intrebarea cea mai fireasca: atunci cand reactia
este simpla, complet automatizata, mai poate fi pusa in evidenta atitudinea
pregatitoare?
Din punct de vedere al atentiei, considerate ca proces cognitiv-conativ,
atitudinea pregatitoare include ansamblul ajustarilor senzoriale, motorii si
mentale care anticipeaza o situatie probabila. Avand la baza mecanisme reflex
conditionate atitudinea pregatitoare poate fi evocat intentional sau prin stimuli
contextuali. In cazul corespondentei stimulului actual cu atitudinea pregatitoare
aceasta se continua cu atentia efectoare; lipsa de corespondenta provoaca
reactia de orientare.
In cazul n care la distributia in timp a semnelor se adauga si distributia lor
in spatiu se elaboreaza atat o expectativ temporala, cit si o expectativ spatiala.
Pentru psihologia clasica, expectativa temporala poate fi tratata in termenii:
fluctuatiile atentiei, fluctuatiile vigilentei; iar expectativa spatiala, in termenii
atentiei distributive , capacitaii de aprehensiune.
Atenia si performanta sunt foarte strns legate in cazul activitatilor
uniforme prelungite, indiferent daca este vorba de sarcini pasive, sau de sarcini
active. Murrell [337] propune termenul de auto-activare pentru a indica activarea

corticala produsa voluntar printr-un mecanism cortico-reticulo-cortical. Autorul

considera ca scaderea performantelor in sarcini de vigilenta poate fi impiedicata
prin auto-activarea voluntara.
Capacitatea de concentrare a atentiei are un caracter ondulant, iar
fluctuatiile ei se repercuteaza asupra performantelor senzorio-motorii. In
conditiile supravegherii prelungite a unor aparate, instalatii, tablouri de comanda
etc. starea de vigilenta atentia sustinuta investigata indeosebi prin
intermediul performantelor de detectie, scade progresiv. Factorii de care depinde
aceasta scadere apartin calitatii si cantitatii semnelor, conditiilor ambiantei si
starii functionale a subiectului.
Activarea difuza tonica, produsa de factorii motivationali si de anumite
particularitati ale semnelor, la care se adauga activarea selectiv, implicate in
actul detectiei, pot explica mentinerea nivelului ridicat al performantelor in
cursul sarcinilor de vigilenta.
Explicarea faptului ca, in cursul concentrarii atentiei, stimuli perturbatori nu
reusesc in anumite conditii sa distraga atentia, este mai usoara, intrucat
fiziologia sistemului nervos dispune de numeroase date care au contribuit la
formularea legii inductiei reciproce.
Dificultatea de a mentine atentia fixat asupra unui obiect izolat se explica
prin tendinta naturala a procesului de a urmari variatiile semnificative ale
ambiantei. Factorii perturbatori ai ambiantei abat atentia de la o sarcina data,
numai in cazul anumitor relatii de intensitate si de semnificatie intre stimuli
competitive. Efectul final este determinat de asemenea de particularitatile
individuale se de starea functionala cerebrala.
Atenia distributiv

Se pot efectua doua sau mai multe activitati in acelasi timp in urmatoarele
conditii:
a)
numai una dintre activitati solicita atentia concentrate, iar celelalte au un
character mai mult sau mai putin automatizat;
b)
in cazul in care activitatile concurente nu sint automatizate, atentia se
comuta rapid de la una la cealalta;
c)
diferitele activitati sint integrate intr-o singura activitate complexa
coordonata. Prim urmare, mecanismul efectuarii mai multor activitati in paralel
se bazeaza pe predominanta, alternanta si unificare.
Focalizarea atentiei asupra unui obiectiv implica in mod necesar reducerea
posibilitatilor aparatelor de receptie si executie de a fi angajate cu aceeasi
eficienta in efectuarea altor activitati.
Compensarea incapacitatii de a fi atent la doua lucrari deodata este
asigurata de integrarea unor componente automatizate, prin focalizarea atentiei
asupra desfasurarii unui ansamblu de activitati cu o finalitate unica, si prin
comutarea rapida a atentiei. Se poate presupune ca limitarea in timp a mobilitatii
atentiei se datoreste unei perioade refractare psihice, care cuprinde nu numai

durata receptiei semnalelor din afara, ci si a celor emise in cursul propriei

activitati.
Reacia de orientare, caracterizata prin intreruperea activitatii curente si
dirijarea aparatelor de receptie catre sursa de stimulare, constituie un raspuns
nespecific global al organismului la orice modificare neasteptata a ambiantei. Ea
se exprima prin modificari somatice, vegetative si bioelectrice, avand drept
consecinta cresterea difuza a excitabilitatii sistemelor aferente.
Reactia de orientare evolueaza fie catre stingere, cu scaderea tonusului
cerebral, fie catre set si atentia efectoare, cu activarea selective a structurilor
functionale incluse in reactia pregatitoare si consumatoare.
Directia in care
evolueaza reactia de orientare depinde de semnificatia ulterioara a stimulilor care
au provocat-o initial.
Stingerea reactiei de orientare comportamental, echivalenta cu fenomenul
de obisnuire din sistemele senzoriale specifice si nespecifice, reprezinta unul
dintre mecanismele elaborate ale neatentiei selective. Mecanismul probabil
consta in inhibitia descendenta asupra sistemelor nespecifice.
Concepia moderna asupra mecanismelor neurofiziologice ale atentiei a fost
initiata de descoperirea in interiorul sistemului nervos a unei regiuni centrale care
mijloceste interactiunea sistemelor senzoriale si motorii, a sistemelor de receptie
si a celor efectoare formatiunea reticulat.
Capabil sa intensifice sau sa reduca starea de activitate a majoritatii
regiunilor cerebrale, dar supusa la randul ei influentelor modificatoare produse de
stimuli aferenti sau de variatii chimice, formatiunea reticulat joaca rolul principal
in trecerea de la veghe la somn, in intretinerea starii de veghe, in producerea
reactiei de orientare, a atentiei difuze, in comutarea si concentrarea atentiei, in
mentinerea vigilentei; s-a demonstrat, de asemenea, rolul formatiunii reticulate
in emotii si stari de alerta, in invatare si memorare.
nregistrarea evenimentelor bioelectrice din neuronii reticulai atesta faptul
ca stimularea oricarui receptor sau a oricarei cai aferente evoca potentiale in
formatiunea reticulat mezencefalica, ceea ce indica faptul ca formatiunea
reticulat reprezinta o zona de convergenta a impulsurilor senzoriale.
Orice stimulare senzoriala care depaseste pragul excitabilitatii receptorilor
are un dublu efect:
1)
declansarea unui proces de excitatie care se propaga de-a lungul caii
aferente, respective transmiterea unui mesaj specific catre cortexul cerebral
2) modificarea starii functionale a intregului cortex, prin intermediul formatiunii
reticulate.
Pentru procesul atentiei, acest fapt are o semnificatie deosebita, deoarece
sugereaza un prim mecanism al reliefarii mesajelor senzoriale in cursul reactiei
de orientare neconditionate si a atitudinii pregatitoare, generalizate: activarea
cerebrala difuza. La baza atentiei selective stau mecanisme mai complexe-bazate
pe activarea cerebrala focalizata-din care cunoastem pn acum cele referitoare
la controlul eferent al receptiei si transmisiei mesajelor senzoriale, elaborarea
conexiunilor temporare tonigene si organizarea raporturilor inductive
intracerebrale.

De aceea, in cele ce urmeaza, cu tot dezavantajul prezentarii materialului

sub forma analitica, vom fi obligai sa ne referim la detaliile experimentale care
se refera la rolul si semnificatia conexiunilor temporare tonigene difuze si
sistematizate, la factorii care stau la baza orientarii difuze si a selectiei mesajelor
senzoriale precum si la geneza atentiei efectoare-senzoriale, motorie sau
intelectuale-din reactia de trezire si reactia de orientare.

Mecanismele probabile ale ateniei selective

Concentrarea atentiei fata de un stimul implica scaderea ei fata de alt

stimul; concentrarea asupra unei activitati pune in umbra pe celelalte.
Selectivitatea neuronala. Denumirea neuroni ai atentiei nu reprezinta
decat o exprimare psihologica pentru un fenomen fiziologic; faptul insa ca exista
unitati neuronale care intra in activitate numai in cazul in care sunt create
conditii optime de receptie indica existenta unei rezerve functionale, pe care
procesul atentiei o poate mobiliza.
Existenta unei diferentieri a raspunsurilor unitatilor neuronale fata de stimuli
senzoriali si semnificatia sa psihofiziologica a fost demonstrate de Jung [247].
Al doilea fapt fundamental consta in demonstrarea unei convergente
multisenzoriale la nivelul aceleiai unitati neuronale [247].
Faptul ca, la nivelul aceluiasi neuron, isi dau intilnire impulsuri nervoase
generate de stimularea unor suprafete receptorii diferite indica existenta unei
posibilitati de reglare a atentiei senzoriale selective chiar la nivelul unitatilor
corticale, in cursul convergentei simultane a mesajelor plurisenzoriale.
Atentia selectiv are la baza activarea optima a structurilor functionale
neuronale incluse intr-o cognitive data.
In procesul elaborarii unei activari selective intervin mecanisme,
neurofiziologice elementare ca: activarea difuza, generate de orice stimul
periferic sau central, elaborarea unor conexiuni temporare tonigene pregatitoare
si consumatoare, filtrajul periferic si central al mesajelor semnificative. (Robert
Floru, pag. 20-271.)
Atenia const n orientarea i concentrarea activitii psihice cognitive
asupra unui obiect sau fenomen.
Orientarea contiinei ntr-o direcie asigur o selecie a unor impresii, ce
apar cu maxim claritate, n raport cu altele care sunt mai terse.
Concentrarea, intensificarea impresiei E. Titchner a demonstrat
experimental c diferenele percepute ntre stimuli apar mai mici dect atunci
cnd atenia se fixeaz la cei puternici.
Claritatea unui obiect asupra cruia ne concentrm atenia sporete. Nu e
vorba numai de acomodarea vizual cnd privim, deoarece claritatea sporete
mult i n cazul urmririi unei conversaii.
Ea rezult din intensificarea
procesului contient.

Rapiditatea perceperii unui eveniment cnd urmresc atent sosirea unui

prieten.
Modificrile motorii i expresive sunt caracteristici binecunoscute ale
concentrrii ateniei.
Se pot distinge mai multe forme ale ateniei. P. Guillaumme deosebea, dup
obiectul ei:
a) atenia n expectativ;
b) atenia exterioar ;
c) atenia interioar.
Se manifest atenia n expectativ cnd ateptm un anumit eveniment
sau semnal la care trebuie s reacionm prompt. Se vorbete n acest caz de
vigilen, aspect foarte important n industria modern, cnd operatorul trebuie
s urmreasc numeroase tablouri de comand, cu multiple indicatoare de
control al mersului mainilor.
Atenia exterioar e prezent cnd urmrim obiecte, fenomene din mediul
ambiant ori micrile, aciunile noastre.
Atenia interioar se concentreaz, prin dedublare, asupra vieii interioare,
asupra propriilor imagini, gnduri, sentimente. Este atenia angrenat n actul de
introspecie.
Se mai poate efectua o clasificare a ateniei dup proprietile intrinseci:
a) Atenia involuntar care se realizeaz de la sine, fr efort. Ea este pasiv
cnd orientarea este provocat de excitani exteriori, de obicei noi ori puternici.
I.P. Pavlov p caracteriza ca reflex de orientare.
b) Atenia voluntar presupune un efort, uneori penibil, de voin (ca atunci cnd
trebuie s nvm un curs neinteresant).
c) n fine, unii vorbesc i de atenie postvoluntar: ne concentrm asupra unei
activiti care nu ne place, dar n virtutea exerciiului i experienei ea ncepe s
ne atrag i ajungem s o efectum cu plcere, fr s mai fie nevoie de efort
voluntar. E cazul copilului pus s nvee s cnte la un instrument muzical
plictisit de exerciiile monotone necesare, dar care, dup ce dobndete
dexteritate, ncepe s-i plac muzica i nu mai e necesar intervenia voinei.
Exist anumite condiii, anumii factori care favorizeaz concentrarea
ateniei.
Mai nti, putem vorbi de condiii externe. a) Noutatea obiectelor,
fenomenelor, situaiilor ne atrage cu uurin atenia; b) Intensitatea stimulilor
este un al doilea factor. O lumin, un sunet puternic ne atrag imediat atenia. De
asemenea, obiectele mari, mai degrab dect cele mici. Culorile vii, mai mult
dect cele pale. Dar intensitatea trebuie considerat n mod relativ. n funcie de
contrast, un zgomot moc ne poate atrage atenia (ntr-o clas n care e o linite
deplin, sesizm i bzitul unei mute), iar unul mare nu (ntr-o hal unde se
nituiesc cazane, un zgomot, chiar puternic, nu este observat); c) Micarea,
schimbarea, variaia atrag atenia. De aceea, filmul reine mai uor atenia dect
simplele fotografii ori plane.

Dar exist i factori interni contribuind la trezirea ateniei, cel mai important
fiind interesul.
Unele caliti, nsuiri ale ateniei pot s varieze de la o persoan la alta, ele
putnd fi considerate aptitudini n legtur cu exercitarea unor profesii.
Mai nti, e vorba de capacitatea de concentrare, de intensitatea ateniei.
Gradul n care ne adncim n studiul unei lucrri se poate msura prin rezistena
la excitani perturbatori, n special la zgomot.
Stabilitatea ateniei este iar o caracteristic variabil, desemnnd
posibilitatea unei concentrri mai ndelungate sau mai scurte. Stabilitatea
depinde de particularitile individuale ale persoanei i de natura obiectivelor,
activitilor urmrite. Un obiect cu structur simpl i nemicat ne reine foarte
puin atenia (1-2 minute). Pe cnd un altul complex i n micare poate fi
observat mult vreme, fr ntreruperi.
Volumul se refer la numrul de elemente care pot fi cuprinse deodat n
centrul ateniei. Americanul G. Miller a stabilit c numrul de uniti ce pot fi
sesizate dintr-o dat este de 7+2. Numrul 7 a fost considerat de el un numr
magic, fiind prezent mereu n contiina oamenilor (sptmna are 7 zile; au
fost 7 minuni ale lumii etc.).
Distribuia este o proprietate a ateniei mult discutat. Ea const n
capacitatea de a urmri simultan mai multe surse de informaie, mai multe
obiecte ori activiti. Unii psihologi contest aceast posibilitate.

Aspecte patologice ale ateniei

La limita normalului gsim disipaii, persoane incapabile de o atenie mai

ndelungat; aici intr copiii mici i unii aduli, firi afective i nestpnite: nu se
pot concentra asupra unor situaii care nu-i intereseaz.
Tot la limita normalului ar putea fi inclui i distraii, persoane adnc
preocupate de o problem (tiinific, filosofic, practic) i din aceast caz
neatente la ceea ce se ntmpl n jurul lor.
Cazuri patologice sunt cele de hipertrofie a ateniei. Fenomenul apare n
ipohondrie, teama de o boal care duce la o continu concentrare a ateniei
asupra stomacului sau inimii, dnd o mare importan unor senzaii cu totul
minore, motiv de venic preocupare.
Tipice forme de hipertrofie sunt ideile fixe: unele persoane simt mereu
nevoia s numere. i anumite emoii pot deveni obsesive: anxietatea, frica de
spaii deschise .a.
Stri de hipertrofie gsim i n extaz, stare particular trit mai ales de
marii mistici. Extazul este o contemplare profund, cu abolirea sensibilitii i
suspendarea funciilor motrice; o extrem activitate intelectual, concentrat pe
o singur idee.
Strile patologice, bolile mintale sunt nsoite i de fenomenul contrar
hipertrofiei ateniei, i anume de atrofia ateniei. n accesele de excitaie ale

maniacului, de surescitare extrem, el manifest o mare agitaie, o succesiune

haotic de vorbe, gesturi, emoii, lipsind orice stagnare, orice concentrare a
contiinei.
Se mai observ o epuizare a ateniei, o imposibilitate de fixare n cazurile de
mare oboseal ori la nceputul somnului sau a strii de beie.
De asemenea, neputina de concentrare o gsim i n cazuri de infirmitate
congenital: imbecilii (intelect care nu depete pe cel al copiilor de 5-6 ani) i
mai ales idioii (care nu se pot autoservi i nu pot vorbi) au rare momente cnd
pot fi ateni.
n concluzie, din punct de vedere psihologic, a reieit c atenia este o form
a vieii psihice, aplicndu-se unor variate coninuturi i constnd ntr-o focalizare
a contiinei, ntr-o intensificare a ei n jurul unui domeniu limitat. Atenia e o
funcie de sintez, adunnd toate datele i resursele disponibile n jurul unui
obiect ori fenomen. Este un monoideism relativ facilitat de intervenia motivaiei
i a afectelor. Un rol l au i cunotinele, deprinderile formate anterior.
Rezolvarea problemelor ateniei voluntare atrn de progresele nregistrate n
studiul voinei.
Posibilitile de concentrare ale ateniei variaz mult de la un individ la altul.
Ele sunt o expresie a ntregii personaliti, exprimnd aspiraiile ei ndeosebi.
(Cosmovici Andrei , pag 66-74).
1. Atenia este procesul psihic prin care sportivii i direcioneaz i menin
concentrarea pe stimulii detectai de simurile lor.
2.
Cele trei mari caliti ale ateniei sunt: selectarea stimulilor adecvai,
distribuia ateniei de la un tip de stimul la altul, meninerea ateniei sau
concentrarea.
3.
Rspunsul de orientare este reglatorul automat al ateniei, dar poate fi
trecut cu vederea, direcionndu-ne atenia ctre ceea ce alegem.
4. Atenia oamenilor urmrete interesul lor. Antrenorii pot mbunti atenia
sportivilor meninnd exerciiul i interesul pentru competiie.
https://mariananu.wordpress.com/psihologie/activitatea-motrica-sipersonalitatea/atentia-in-activitatea-sportiva/
5.
Sportivii pot dezvolta un set mental pentru a fi ateni la anumite indicaii
care se pot gsi n mediu sau n ei nii. Antrenorii pot mbunti atenia
sportivilor dezvoltndu-le un set mental corect.
6. Persoanele selective au rspunsuri mai adecvate la stimulii mediului dect
persoanele neselective. Antrenorii pot ajuta sportivii care sunt neselectivi prin
reducerea anxietii prin ndeprtarea nesiguranei redundante.
7.
Nevoia de atenie din toate sporturile poate fi analizat prin prisma lrgirii
i direcionrii dimensiunilor pentru fiecare abilitate deosebit.
8. Sportivii n competiii de mare efort se pot detaa direcionndu-i atenia
ctre gnduri imaginare cu scopul de a rezista mai bine la efort i rutin. Sportivii
de elit totui, la aceste competiii, prefer s se concentreze asupra competiiei
i funciilor lor corporale.

Abilitatea de a distribui atenia este influenat de stilul atenional al

sportivilor, care poate fi mai mult sau mai puin influenat din interior sau din
afar.
9.
Sportivii trebuie s nvee cnd s-i distribuie atenia de la un stimul la
altul. Eecul n a distribui atenia la momentul potrivit este sursa multor greeli.
10. Stresul are efecte adverse la sportivi pentru c le micoreaz concentrarea
ateniei de la stimulii relevani, astfel nct pot fi distrai de ctre ali stimuli din
mediu. Stresul de asemenea provoac distragerea ateniei de la exterior spre
interior, moment n care sportivul se centreaz pe o neproductiv auto-evaluare.
11.
Este dificil s distribui atenia de la stimuli puternici, precum efortul, de
scopul de a te concentra pe stimulii relevani referitori la sarcin.
12. Aspectele intensive ale ateniei se refer la concentrare i alert mental,
concentrarea fiind abilitatea de meninere a ateniei pe stimulii selectai pentru o
perioad de timp.
13. Concentrarea nu este mbuntit printr-un efort mental, ci prin
curarea de factori perturbatori i prin focalizarea pe aici i acum. De
asemenea este mbuntit prin exersarea unei focalizri cerute pentru un
anume sport.
14.
Oboseala fizic duce la colapsul mecanismelor implicate n atenie,
dar poate fi evitat prin P.S.T.
16. Programele de exersare a ateniei accentueaz educarea sportivilor n
exersarea abilitilor de atenie.( Rainer Materns 1987).