ANALIZATORII 1

Analizatorii (organele de simt) sunt formatiuni anatomo-functionale complexe prin care

sistemul nervos central receptioneaza informatiile din mediul extern sau intern, le conduce si le
transforma in senzatii specifice; astfel ei reprezinta canalele informationale ale sistemului nervos, ei
contribuie la realizarea integrarii organismului intr-un tot unitar si in acelasi timp, in mediul
inconjurator.
Analizatorul este alcatuit din trei segmente: periferic, de conducere si central.

Segmentul periferic (receptorul) este o structura specializata cu proprietatea de a receptiona

stimuli fizici sau chimici, de a-i transforma in excitatii-impuls nervos si de a-i transmite pe caile
de conducere; dupa criteriul topografic, receptorii sunt clasificati in:exteroceptori,
interoceptori si proprioceptori.

Segmentul de conducere este alcatuit din caile nervoase respective (aferente) care au rolul de a
transmite impulsurile nervoase aparute in receptori, pana la centrii nervosi superiori. Caile
ascendente sunt directe sau indirecte. Pe calea directa (spino-talamo-corticala), impulsurile
ajung rapid datorita unor sinapse reduse, intr-o arie corticala senzitiva specifica. Pe calea
indirecta (sistemul reticulat ascendent, activator), impulsurile sunt conduse lent si proiectate
cortical in mod difuz si nespecific.

Segmentul central este reprezentat de zona corticala specifica, in care se opereaza analiza si
sinteza informatiei primite prin stimulii nervosi, in urma carora vor rezulta senzatii
specifice (vizuale, auditive, ) si constiente.

EXTEROCEPTORII
1. Analizatorul cutanat (somestezic) este un analizator fizic de contact; se receptioneaza si se
analizeaza simtul tactil, de presiunesi sensibilitatea vibratorie, termica si dureroasa. Stimulul
comun este deformarea tegumentului superficial - in cazul tactului, profunda - in cazul presiunii
si repetata rapid - in cazul vibratiilor.
Cand excitantul este slab, avem o sensibilitate de atingere (de contact).
Fibrele nervoase de la nivelul pielii reprezinta dendritele neuronilor senzitivi din ganglionii
spinali ai nervilor rahidieni si dinganglionii senzitivi de pe traiectul nervilor cranieni: fibrele
nervoase de la nivelul pielii sunt de doua tipuri:
-

Terminatii nervoase libere, cu aspect arborescent, care se gasesc in derm si epiderm. In epiderm
patrund sub forma unor firisoare ramificate butonate, amielinice, printre celulele stratului
granulos, in jurul foliculilor pilosi, sau formeaza meniscurile Merkel; ele au rolul de a
receptiona excitatiile dureroase, tactile, ale miscarii firelor de par.

In derm se gasesc terminatii nervoase libere, am 959g69j ielinice, care formeaza arborizatii
in jurul vaselor sanguine si in papilele dermice. Aceste fibre receptioneaza excitatiile tactile foarte
fine.
-

Terminatii nervoase senzitive incapsulate; sunt formatiuni conjunctivo-nervoase, situate in derm

si hipoderm; se mai numesc corpusculi senzitivi.

a) Corpusculii Meissner - formati dintr-o stroma conjunctiva si o fibra nervoasa eliptica, elicoidala,
cu terminatiuni latite; la exterior, corpusculul este invelit intr-o capsula conjunctiva lamelara. Acesti
corpusculi se gasesc in tesutul conjunctiv al papilelor dermice si au rol in receptionarea excitatiilor
tactile.
b) Corpusculii Krause au forma cilindrica, sferoidala, in care o fibra nervoasa amielinica se
ramifica in interiorul unei substante granuloase centrale delimitate de 1-2 lamele conjunctive. Se
gasesc in dermul pielii, dar si in mucoasa conjunctiva bucala; au rolul de a receptiona excitatiile
termice - reci.
c) Corpusculii Vater-Pacini sunt cei mai voluminosi; au o forma ovoida si sunt alcatuiti dintr-o
capsula conjunctiva din 30-60 lamele concentrice, in interiorul careia se gaseste portiunea axiala din
tesut conjunctiv fibrilar. In aceasta portiune patrunde fibra nervoasa senzitiva lunga, care se termina
printr-o umflatura sau gamalie bifurcata. Acesti corpusculi se gasesc indeosebi in hipodermul
regiunii palmare si plantare, dar mai ales in pulpa degetelor; au rol de mecanoreceptori ai presiunii
si tractiunii exercitate asupra pielii.
d) Corpusculii Golgi-Mazzoni au forma ovoida, fusiforma, mai mult sau mai putin cilindrica, iar
din punct de vedere structural se aseamana cu corpusculii Vater-Pacini, insa nu in intregime; astfel,
lamele capsulei sunt mai putin numeroase, iar portiunea centrala este mult mai voluminoasa. Din
punct de vedere functional, corpusculii Golgi-Mazzoni receptioneaza presiuni mai slabe decat
corpusculii Vater-Pacini; se gasesc in hipodermul pulpei degetelor.
e) Corpusculii Ruffini au o forma cilindrica mai mult sau mai putin fusiforma, cu o lungime de 2
mm; din punct de vedere structural ei sunt constituiti dintr-o capsula conjunctiva din 4-5 lamele
care contin fibre elastice de colagen si celule conjunctive; in interior patrunde o fibra nervoasa cu
numeroase ramificatii fine in retea. Acesti corpusculi localizati in structurile superficiale ale
hipodermului si profunde ale dermului au rol de a receptiona excitatiile pentru senzatia de cald si
cele de tractiune si deformare care se exercita asupra tesuturilor in care se gasesc.
Caile de transmitere - prezentate la functiile maduvei - sensibilitatea exteroceptiva (curs nr.
7). La acestea se mai adauga fibrele senzitive ale nervilor cranieni (trigemenul-V; intermediarul
Wrisberg din nervul facial VII; glosofaringianul-IX; vagul-X).
Segmentul central al analizatorului tegumentar este girul postcentral al lobului parietal
(ariile 1, 2 si 3, dar si 5, 7) - zona somestezica I.
2. Analizatorul gustativ este un analizator chimic de contact (chemoreceptor).
Segmentul periferic este reprezentat prin mugurii gustativi din papilele gustative, situate in
mucoasa linguala, peretii obrajilor, valul palatin si peretele posterior al faringelui. Cele mai
numeroase papile se gasesc in mucoasa linguala; se cunosc:
-

papile caliciforme (circumvalate), in numar de 7-11, dispuse in "V" cu varful spre baza limbii,
inaintea santului terminal;

papile foliate, asezate pe partea posterioara, pe marginile limbii;

papile fungiforme, de forma unor ciuperci, raspandite pe varful si marginile limbii si

papile filiforme, care nu contin muguri gustativi, deci au rol in sensibilitatea tactila, presiune si
durere; se gasesc pe toata intinderea mucoasei linguale.

Mugurii gustativi sunt de forma mai mult sau mai putin ovala, formati din celule de suport
(sustinere) si celule receptoare - senzoriale gustative care au la polul apical un cil gustativ; cilii sunt
in contact direct cu suprafata limbii (saliva) prin porul gustativ. La polul bazal, celulele senzoriale
sunt inconjurate de terminatiunile fibrelor nervoase aferente ale nervilor gustativi (IXglosofaringian, VII-facial si X-vag); ele sunt dendritele neuronilor senzitivi din ganglionii nervosi
situati pe traiectul nervilor cranieni care inerveaza mucoasa linguala si care fac sinapse cu celulele
senzitive gustative.
Segmentul intermediar (calea aferenta, gustativa) este format din trei neuroni - fibrele nervoase
aferente ale nervilor cranieni VII, IX si X, - se proiecteaza in segmentul central al cortexului
cerebral, in partea inferioara a girului postcentral (aria 43), in vecinatatea sensibilitatii cutanate
a fetei.
Receptorii gustativi sunt stimulati de substantele dizolvate in apa si saliva, numite substante
sapide; substantele care nu excita receptorii gustativi se numesc insipide.
La om se deosebesc patru tipuri de senzatii gustative (gusturi): acru, sarat, dulce si amar;
gustul variat al diferitelor alimente rezulta din combinatiile complexe ale substantelor sapide acre,
sarate, dulci si amare. Gustul amar este perceput de fata dorsala a limbii, cel acru pe marginile ei,
cel dulce la varf si cel sarat - in partea anterioara a fetei dorsale; mucoasa palatului percepe
gusturile amar si acid (in mod deosebit), iar faringele si epiglota percep toate gusturile
fundamentale.
Simtul gustului prezinta o mare adaptabilitate, senzatia gustativa poate sa dispara chiar daca
stimulul persista.
3. Analizatorul olfactiv este, ca si cel gustativ, un analizator chimic de contact (chemoreceptor).
Segmentul periferic este reprezentat prin prelungirile dendritice ale celulelor olfactive (neuroni
bipolari) din mucoasa nazala olfactiva, care captuseste partea superioara a cavitatii nazale, pe o
suprafata de cca 2,40 cm2/fosa.
Mucoasa nazala olfactiva este formata dintr-un epiteliu si un corion.
Epiteliul este alcatuit din celule olfactive, celule de sustinere si celule bazale. Celulele
olfactive (neuronii olfactivi periferici) au spre exterior o prelungire dendritica cu o umflatura
(buton olfactiv) de la care pleaca o arborizatie din 5-6 cili olfactivi; spre interior ele prezinta cate o
prelungire axonica, care, dupa ce strabate corionul, intra in structura nervului olfactiv; celulele
olfactive (= neuroni bipolari) reprezinta receptorii olfactivi.
Corionul este o patura conjunctiva in care se gasesc glande mucoase ce produc mucusul, cu
rol in umezirea mucoasei nazale pentru intretinerea starii ei functionale.
Segmentul intermediar, de conducere a analizatorului olfactiv, este format din doua portiuni:
-

nervul olfactiv (= axonii celulelor olfactive, receptorii) care va strabate lama ciuruita a
etmoidului si va intra in bulbul olfactiv al rinencefalului; celulele olfactive

reprezinta protoneuronii caii olfactive - axonii lor vor face sinapse cu dendritele celulelor
mitrale din bulbul olfactiv;
-

a doua portiune a segmentului intermediar se afla in rinencefal si este reprezentata de

axonii celulelor mitrale (= deuteroneuronii caii olfactive), care vor constitui tractusul olfactiv.

Segmentul central al analizatorului este reprezentat de girusul hipocampic, trigonul olfactiv,

substanta perforata anterioara si girusul subcalos.
Omul poate diferentia intre 2000 si 4000 de mirosuri diferite; el este considerat microsmatic
ca majoritatea primatelor. Mecanismul discriminarii olfactive nu este inca bine cunoscut, dar este
dovedit ca nu se datoreaza unor receptori specifici. Cercetarile au aratat ca prin tractul olfactiv
exista un flux continuu de impulsuri, iar sub influenta substantelor odorante se modifica frecventa si
gruparea in serii a acestor impulsuri.
4. Analizatorul vizual. Simtul vazului, alaturi de simtul auditiv si cel kinestezic, are rol important
in orientarea constienta in spatiu si in mentinerea echilibrului corpului. Vederea furnizeaza peste
90% din informatiile asupra mediului inconjurator si are o importanta fiziologica considerabila
nu numai in diferentierea luminozitatii, formei si culorilor obiectelor, dar si in mentinerea
tonusului cortical, atentiei.
Analizatorul optic este alcatuit din receptorul vizual, calea optica si centrii corticali de
analiza si sinteza a informatiilor vizuale.
Segmentul periferic este un organ pereche format din globul ocular si organele anexe globului
ocular; el este asezat in orbita si are o forma mai mult sau mai putin sferica, putin turtit de sus
in jos (diametrul vertical este de cca 23 mm, iar cel antero-posterior este de 25 mm - acesta
numit si axul anatomic al ochiului, poate avea variatii mai mici sau mai mari si poate influenta
functionarea ochiului.
Globul ocular este invelit, de la locul de patrundere a nervului optic pana aproape de cornee,
de o membrana conjunctiva, fibroasa, numita capsula Tenon; intre aceasta si peretele osos orbitar
exista o masa de tesut adipos cu rol protector.
Structura globului ocular
Globul ocular este format din trei tunici suprapuse (tunica externa, mijlocie si interna), care
intregesc peretele globului, si trei medii transparente cuprinse in interiorul acestuia: umoarea
apoasa, cristalinul si corpul vitros.

Tunica externa este fibroasa si alcatuita din sclerotica si cornee; prima este o membrana alba,
dura si opaca, care prezinta in partea sa posterioara o regiune perforata, prin care ies fibrele
nervului optic, numita lama ciuruita, iar in partea anterioara se continua cu corneea - o
membrana epitelial-conjunctiva transparenta.

Tunica
mijlocie
(tunica
vasculara)
este
reprezentata
de coroida,
corpul
ciliar si iris. Coroida, de culoare bruna-negricioasa, in structura sa predomina vase sanguine si
celule pigmentare; are rol trofic in special pentru retina si contribuie la formarea camerei
obscure. Coroida captuseste jumatatea posterioara si mediana a scleroticii si se continua cu
corpul ciliar, spre partea anterioara a globului ocular. Corpul ciliar (zona ciliara) se compune din
muschiul ciliar si procesele ciliare. Muschiul ciliar este o formatiune musculara constituita din

mai multe unitati, intervine in acomodarea vizuala la distanta, iar procesele ciliare, in numar de
70-80, din tesut conjunctiv elastic, produc printr-o filtrare a plasmei sanguine, umoarea apoasa
si umoarea sticloasa. Irisul este o membrana circulara care continua tunica mijlocie in partea
anterioara a globului ocular; el prezinta la mijloc un orificiu circular -pupila. Rolul irisului se
manifesta prin:
- dozarea luminii care va ajunge la retina (similar diafragmei unui aparat de fotografiat);
- impiedica patrunderea luminii prin partile periferice ale cristalinului si
- prin micsorarea pupilei, creste adancimea focarului ocular.

Tunica interna - retina este cunoscuta ca tunica nervoasa; ea captuseste tunica mijlocie pe toata
intinderea ei; din punct de vedere topografic prezinta trei regiuni: retina propriu-zisa, ciliara si
iridiana.

Regiunea posterioara, retina propriu-zisa sau retina optica, prezinta pata galbena exact la
capatul posterior al axului vizual al ochiului, unde se formeaza imaginile cele mai clare, si papila
optica (punctul orb) - o regiune circulara asezata mai jos, unde se afla punctul de convergenta al
tuturor fibrelor nervoase care formeaza nervul optic. Retina optica fotoreceptoare, acopera 2/3 din
suprafata posterioara a coroidei. Retina optica are o structura complexa, formata din zece straturi de
celule, dintre care stratul al doilea (extern) este structurat din celulele vizuale cu con sicu bastonas,
denumite astfel dupa forma conica sau cilindrica a segmentului lor extern.
Celulele cu con, in numar de 5-7 milioane, sunt raspunzatoare de vederea in lumina
puternica; ele au un prag de sensibilitate mai performant in perceptia culorilor si a formelor. Conul
contine un numar mare de pigmenti fotosensibili, dintre care iodopsina este cel mai important; el se
descompune sub influenta luminii si se recompune in prezenta vitaminei A. Celulele cu con se
intalnesc in numar foarte mare la nivelul petei galbene.
Celulele cu bastonas, mai numeroase (125-130 milioane), sunt raspunzatoare de vederea la
lumina slaba (nocturna); bastonasul contine rodopsina (purpura vizuala) - pigment fotolabil care la
intuneric are o culoare rosie purpurie, iar in prezenta luminii se transforma intr-un derivat alb
constituit dintr-o proteina - opsina (scotopsina) si un pigment - retinen. Acesti receptori ai vederii nu
pot decela detalii asupra culorii sau formei exacte a obiectelor.
Celelalte regiuni ale retinei: regiunea mijlocie (retina ciliara) si anterioara (retina iridiana)
sunt membrane epiteliale, au o structura foarte simpla, fara o functie speciala; ele alcatuiesc retina
oarba.
In afara de cornee, globul ocular mai prezinta trei medii refringente:
1. - Cristalinul - un organ lenticular biconvex, situat inapoia irisului; este cel mai important in
mecanismul dioptric. El este alcatuit din fibre conjunctive elastice, drept pentru care se poate
deforma usor si permite astfel clarificarea imaginii prin procesul de acomodare.
2. Umoarea apoasa este un lichid incolor, perfect transparent, care umple camerele anterioara si
posterioara ale ochiului, delimitate de fata posterioara a corneei, de iris si cristalin.

3. Corpul vitros este reprezentat de o substanta gelatinoasa care ocupa tot spatiul cuprins intre
partea posterioara a cristalinului si peretele globului ocular. Aceasta substanta gelatinoasa
prezinta la exterior membrana hialoida, iar la interior umoarea sticloasa.
ORGANELE ANEXE GLOBULUI OCULAR sunt organele de miscare si organele de
protectie.
Organele de miscare sau muschii globului ocular sunt in numar de sase: muschiul drept
superior, drept inferior, drept intern, drept extern, muschiul oblic mare si oblic mic.
Organele de protectie sunt reprezentate prin sprancene, pleoape si aparat lacrimal.

Segmentul de conducere al analizatorului vizual (calea optica) este format din doua parti:

- calea infrageniculata, constituita din proto- si deutoneuronii retinieni care ajung pana la corpii
geniculati externi din metatalamus si
- calea suprageniculata, reprezentata de axonii neuronilor din corpii geniculati externi (drept si
stang) = al III-lea neuron, care va proiecta informatiile de la retina pe scoarta cerebrala.

Segmentul central, cortical se afla in lobul occipital, de o parte si alta a scizurii (ariile 17, 18 si
19); aici are loc procesul de transformare a excitatiei luminoase in senzatie vizuala.

5. Analizatorul auditiv
Segmentul periferic al analizatorului acustic este reprezentat de ureche.
Vibratiile sonore sunt captate, transmise si amplificate de un sistem de structuri care
compun urechea externa, medie si interna.

Urechea externa este formata din pavilionul urechii si conductul auditiv extern, care capteaza si
dirijeaza undele sonore spre membrana timpanului; ea se interpune intre urechea externa si
cea interna si functioneaza ca un rezonator al undelor sonore din conduct.

Urechea medie este compusa din cavitatea timpanica sapata in osul temporal, plina cu aer,
care are aceeasi presiune atmosferica datorita trompei lui Eustachio (tuba faringotimpanica).
Spre urechea interna se gasesc cele doua ferestre: ovala si rotunda. In urechea medie se afla un
lant articulat din trei oscioare (ciocanul, nicovala si scarita), care se intinde intre timpan si
fereastra ovala. Oscioarele, muschii si ligamentele care se gasesc in casa timpanului au rolul de
a transmite lichidului din urechea interna vibratiile timpanului, induse de undele sonore culese
de urechea externa.

Urechea interna este alcatuita dintr-un sistem de canalicule, numit labirint. Se deosebeste un
labirint osos in interiorul caruia exista un labirint membranos; intre cele doua labirinte se afla un
spatiu umplut cu perilimfa (un lichid asemanator lichidului cefalorahidian), iar in labirintul
membranos se afla endolimfa.
Labirintul osos este format din vestibul, canale semicirculare si melcul osos (cohlee osoasa).

Labirintul membranos cuprinde aceleasi formatiuni: vestibul membranos (cu utricula si

sacula), canale semicirculare membranoase si melcul membranos (canalul cohlear). In interiorul
canalului cohlear, pe membrana bazilara, se afla organul lui Corti (= receptorul acustic).
Organul lui Corti este constituit din celule senzoriale auditive, celule de sustinere si doi
stalpi (intern si extern) care subinscriu tunelul lui Corti; deasupra organului lui Corti se
afla membrana tectoria (m. Corti), care pluteste in endolimfa. Toate formatiunile organului lui
Corti se spiralizeaza de doua ori si jumatate de o parte si alta a columelei melcului osos si de-a
lungul melcului membranos. Medial de stalpul intern se gasesc celule auditive interne, dispuse pe
un singur rand si intercalate de celule de sustinere, iar lateral de stalpul extern sunt celulele auditive
externe, asezate pe trei randuri, si celule de sustinere.
Celulele auditive sunt mici, prevazute la polul apical cu cili; acestia sunt in contact
(inclavati) cu membrana tectoria. La baza celulelor auditive vin dendritele neuronilor senzitivi din
ganglionul spiralat (ganglionul Corti).
Segmentul intermediar este format din nervul cohlear, care are o parte periferica
(= protoneuronul din ganglionul spiralat Corti) si o parte centrala (deutoneuronul din nucleii
cohleari ventral si dorsal din trunchiul cerebral si al III-lea neuron din corpul geniculat medial
metatalamic). Excitatiile transmise de acest nerv acusticovestibular (VIII) vor ajunge in centrul
auditiv din scoarta - segmentul central; acesta este reprezentat in profunzimea scizurii laterale Sylvius si pe fata superioara a lobului temporal (aria 41). Segmentul central al analizatorului
acustic are multiple conexiuni cu ariile 6, 8 (lobul frontal) si 44 (lobul temporal) in care se afla
centrii vorbirii.
6. Analizatorul vestibular face parte dintr-un sistem care receptioneaza, transmite si analizeaza
pozitia si miscarea in spatiu a corpului omenesc.

Segmentul periferic se gaseste in ampulele canalelor semicirculare, utricula si sacula. Canalele

semicirculare membranoase, care prin ambele extremitati comunica cu utricula, sunt orientate in
cele trei planuri ale spatiului. Fiecare canal semicircular prezinta la baza sa cate o dilatatie
- ampula , in care se gasesc crestele ampulare. O creasta ampulara este formata din celule
epiteliale de sustinere si celule senzoriale (receptoare) ciliate, cufundate intr-o masa gelatinoasa.
In utricula si in sacula se afla de asemenea cate o proeminenta - macula (pata auditiva), formate
si ele din celule epiteliale de sustinere si celule senzoriale ciliate acoperite de o substanta
gelatinoasa -membrana otolitica, care contine granulatii calcaroase - otolite.

Partea bazala a celulelor senzoriale ciliate este inconjurata de arborizatii dendritice ale
neuronilor dinganglionul lui Scarpa.

Segmentul intermediar. Partea periferica a caii vestibulare o formeaza nervul vestibular sau
vestibulocohlear (VIII) alcatuit din axonii protoneuronilor din ganglionul vestibular (Scarpa)
situat in urechea interna. Partea centrala este constituita din deutoneuronii caii vestibulare din
nucleii vestibulari (4) ai trunchiului cerebral (bulb). Axonii acestora merg in mai multe directii
(centrii subcorticali si corticali):

unele fibre urca la nucleul ventral-lateral talamic (fasciculele vestibulotalamice), unde fac
sinapse cu al III-lea neuron si de la care pleaca fibrele talamocorticale;

o parte merg la cerebel (cortexul arhicerebelos), contribuind la coordonarea echilibrului static si

dinamic;

alte fibre merg la substanta reticulata (fasciculele vestibuloreticulare);

altele merg la nucleii motori ai nervilor cranieni III, IV si VI, care coordoneaza miscarile
globilor oculari, iar

alte fibre merg la neuronii motori din coarnele anterioare ale maduvei spinarii (fasciculele
vestibulospinale).

Segmentul central al analizatorului vestibular este mai putin cunoscut; se pare ca sunt localizati
in scoarta cerebrala a lobului temporal. La activitatea corticala legata de functiunile echilibrului
participa insa si alti analizatori: optic, auditiv, proprioceptorii din muschi si receptorii cutanati.

PROPRIOCEPTORII
1. Analizatorul motor (kinestezic) primeste excitatiile in legatura cu pozitia si miscarile diferitelor
segmente ale corpului, transmise din muschi, tendoane, aponefroze, ligamente, periost, articulatii,

Segmentul periferic al acestui analizator este reprezentat de proprioceptorii din aparatul

locomotor. Excitantii acestor receptori sunt agenti mecanici ca: vibratia, presiunea, extensia,
contractia etc. La nivelul diferitelor organe se gasesc receptorii specifici ai acestui
analizator: fusurile neuromusculare - la nivelul muschilor, corpusculii Golgi - in tendoane,
corpusculii Vater-Pacini - in articulatii si tendoane, terminatii nervoase libere - in muschi,
tendoane, articulatii, periost etc.

Segmentul de conducere este reprezentat de fibrele senzitive ale nervilor spinali; protoneuronii
acestor fibre se gasesc in ganglionii spinali, iar axonii lor patrund in maduva spinarii, apoi spre
centrii superiori pe doua cai:

caile sensibilitatii proprioceptive constiente (fasciculele Goll-Burdach) si

caile sensibilitatii proprioceptive inconstiente (fasciculele spinocerebeloase anterioare - Gowers

si posterioare - Flechsig).

Caile proprioceptive constiente, dupa un releu in bulb (al II-lea neuron senzitiv), strabat
lemniscul si ajung la talamus (al III-lea neuron), dupa care se proiecteaza pe scoarta.
Caile proprioceptive inconstiente se proiecteaza pe cortexul cerebelos.

Segmentul central se afla in zona senzitivo-motorie parieto-frontala (ariile 1, 2, 3, 4 si 6). Aici

are loc analiza informatiilor aduse de caile sensibilitatii proprioceptive constiente si
transformarea lor in senzatii.

Rolul fiziologic al analizatorului kinestezic consta in participarea lui la desfasurarea normala

a activitatii motorii a diferitelor grupe musculare scheletice, a aparatului locomotor in general.
2. Analizatorul motor al vorbirii are receptori asemanatori celor kinestezici si se gasesc in
aparatul fonator (faringe).
Fibrele senzitive ale nervilor cranieni V, VII, IX si X culeg excitatiile de la receptorii
respectivi si le conduc la scoarta cerebrala, in centrul miscarilor voluntare (aria promotorie = centrul
Broca) ale vorbirii.

INTEROCEPTORII
Pentru mentinerea functionarii normale a organelor interne si a constantei mediului intern
exista asa-numitul analizator intern. Din punct de vedere fiziologic acest analizator este destul de
bine studiat, insa cunoasterea lui morfologica este deficitara.
In toate organele interne se gasesc receptori specializati (interoceptori) de tipul
terminatiilor nervoase libere, corpusculi Vater-Pacini, Krause etc.
Interoceptorii se clasifica in functie de natura stimulilor care ii excita: mecano- sau
presoreceptori, chemoreceptori, osmoreceptori, termoreceptori,
Caile de conducere si localizarile corticale sunt insuficient precizate.
Protoneuronii sensibilitatii interne se afla de cele mai multe ori in ganglionii spinali, dar
uneori isi au sediul in simpaticul laterovertebral.
Deuteroneuronii, cu care fac sinapsa protoneuronii veniti prin radacina posterioara, se
gasesc in cornul posterior al maduvei, iar axonii lor iau cai ascendente diferite:
-

unii urmeaza cai spino-talamice;

altii se intrerup in substanta reticulata mezencefalica, de unde vor ajunge in talamus sau
hipotalamus.

Sensibilitatea durerii profunde poate fi perceputa si la nivelul unor viscere, la distensia

acestora (vezica, rect) prin visceroceptori. Protoneuronul pentru durerea profunda se gaseste in
ganglionul spinal, iar deuteroneuronul, in coarnele posterioare. Axonii acestora vor face sinapse in
talamus cu al III-lea neuron senzitiv care se va proiecta pe calea talamocorticala pe scoarta in
centrul senzatiei de durere - aria 7 din locul parietal superior.
In transmiterea excitatiilor dureroase de la nivelul organelor interne catre centrii nervosi ai
nevraxului, un rol important revine fibrelor nervoase vegetative. De cele mai multe ori calea durerii
viscerale se realizeaza prin formatiunile reticulate. De obicei senzatiile de durere profunda sunt
insotite de greata, transpiratie, hipotensiune etc.
Uneori imbolnavirea organelor interne este perceputa si sub forma unor senzatii dureroase
care apar la nivelul anumitor regiuni ale pielii; aceasta se explica prin faptul ca in nevrax exista
anumite legaturi intre fibrele nervoase aferente pentru durere profunda si fibrele regiunilor
tegumentare respective.

ANALIZATORII
Sistemul nervos isi indeplineste rolul de integrare a organismului in mediul inconjurator si de
coordonare a functiilor organelor interne pe baza informatiilor receptionate din mediul extern si din
mediul intern. Structurile anatomice care realizeazaaceste functii se numesc analizatori. Analizatorii sunt
sisteme complexe care receptioneaza, conduc si transforma excitatiile in senzatii adecvate.
Analizatorii sunt constituiti din trei segmente: periferic, intermediar si central.
a) Segmentul periferic, receptorul, este o celula sau un grup de celule specializate pentru
receptionarea variatiei unei anumite forme de energie care reprezinta excitantul specific.
Dupa teritoriul de receptie a excitantilor, receptorii se clasifica in: exteroceptori, proprioceptori si
interoceptori. Dupa distanta de la care actioneaza excitantul, receptorii pot fi: de contact (tactili, gustativi
etc.) si de distanta (auditivi, olfactivi etc). Receptorii 131b15b pot fi liberi (terminatii nervoase libere si
corpusculi), sau pot fi inclusi in organele de simt. Ei difera structural de la un analizator la altul,
dar intotdeauna transforma actiunea stimulului in potential de receptor specific, apoi in potential de actiune,
influx nervos nespecific.
Valoarea potentialului de receptor variaza in functie de intensitatea excitantului. Spre deosebire de
acesta, la nivelul fibrei nervoase se manifesta numai modularea frecventei potentialului de actiune.
b) Segmentul intermediar (calea aferenta) este constituit din neuronii pseudounipolari, din
ganglionii spinali si tracturile ascendente medulare sau din fibrele senzitive ale unor nervi cranieni. Caile
aferente trimit colaterale la nuclei ai trunchiului cerebral.
c) Segmentul central este reprezentat de ariile corticale, unde informatiile sunt transformate,
dupa pro-cese de analiza si sinteza, in senzatii specifice.
1. ANALIZATORUL CUTANAT
Analizatorul cutanat are rol in integrarea organismului in mediu si in apararea activa, prin reactiile
adaptative generate pe baza excitatiilor prelucrate de SNC si transformate in senzatii tactile, termice si
dureroase.

a) Segmentul periferic este reprezentat de receptorii tactili, termici si durerosi situati in piele.
Pielea este organul conjunctivo-epitelial, care acopera integral suprafata organismului si se
continua cu mucoase la nivelul orificiilor. Pielea este constituita din trei straturi: epiderm, derm si hipoderm
(. 1.).
Epidermul este un tesut epitelial pluristratificat cheratinizat. In stratul bazal se afla melanocite,
care secreta melanina, cu rol fotoprotector.
Dermul este un tesut conjunctiv dens. La contactul cu membrana bazala prezinta papile dermice.
Stratul profund este cel mai rezistent datorita fibrelor de colagen, reticulina si elastice prezente aici.
Amprentele digitale, utilizate in criminalistica, reprezinta imaginea dispunerii papilelor dermice
digitale, caracteristice fiecarui individ.

 Hipodermul este un tesut conjunctiv lax, cu grupuri de adipocite. Depoziteaza trigliceride,

rezerva de grasime subcutanaa organismului.
Vascularizatia este mai densa in stratul papilar al dermului si in portiunea subdermica.
In piele se afla productiile acesteia: parul cu muschii erectori, glandele sebacee si sudoripare,
precum si receptorii sensibilitatilor cutanate specifice.
Functiile pielii sunt: functia de protectie impotriva agentilor externi, de excretie (prin glandele
sudoripare), de termoreglare (prin vasodilatatie, vasoconstrictie periferica si secretie sudorala), de
depozitare a lipidelor si functia de organ de simt, prin receptorii pe care ii contine.
Sensibilitatea tactila fina, epicritica sau de atingere, este determinata de excitanti care produc
deformari usoare ale tegumentului. Sensibilitate tactila mai pronuntata prezinta zonele paroase, pulpa
degetelor si buzele.
Sensibilitatea tactila presionala este determinata de apasare, iar receptorii specifici sunt situati in
profunzimea tegumentului.
Doua sau mai multe excitatii tactile aplicate simultan sunt receptionate numai daca distanta dintre
punctele excitate este suficient de mare. Fenomenul poarta numele de discriminare tactila.
Sensibilitatea termica este neuniforma pe suprafata tegumentului. Receptorii pentru rece sunt mai
numerosi decat cei pentru cald. Intensitatea senzatiei depinde de marimea suprafetei excitate si de diferenta
de temperatura dintre tegument si excitant.

. 1. Structura pielii: 1. 2. straturi cornoase; 3. strat granulos; 4. strat poliedric; strat bazal; 6.
derm; 7. zonapapilara; 8. zona reticulara; 9. hipoderm; 10. artera; 11. nerv vegetativ; 12. vena; 13.

adipocite; 14. glomerulul glandei sudoripare; 1 corpusculul Pacini; 16. nerv senzitiv; 17. canal
excretor; 18. folicul pilos; 19. radacina firului de par; 20. glanda sebacee; 21. muschi erector; 22.
terminatii nervoase libere; 23. corpuscul Meissner; 24. papila dermica; 2 por; 26. fir de par.
Sensibilitatea dureroasa, determinata de excitanti care produc leziuni celulare, se manifesta mai
intens la nivelul degetelor, buzelor si varfului limbii. La durerea tegumentara se manifesta o mare capacitate
de discriminare, deoarece aceeasi zona a pielii poate fi inervata de mai multi neuroni. Durerea viscerala
poate fi determinata si de distensia unui organ. Algoreceptorii sunt mai rari in viscere, motiv pentru care
durerea viscerala nu se poate localiza precis.
Datorita conducerii pe aceleasi cai medulare a sensibilitatilor dureroase somatice si viscerale, durerea
somatica este insotita de reactii vegetative (accelerare a ritmului cardiac, secretie sudorala), iar durerea
viscerala este insotita de reflexe somatice (contractia musculaturii abdominale).
In tabelul 8 este redata distributia receptorilor, rolul lor si stimulii la care reactioneaza.
b) Segmentul de conducere. Caile aferente au fost descrise la functia de conducere a maduvei si la
nervii cranieni. In cazul fasciculelor spinobulbare, axonilor deutoneuronilor din bulb li se alatura
si fibrele senzitive ale trigemenului (V).
c) Segmentul central al analizatorului cutanat este localizat in girusul postcentral din lobul parietal
(ariile somestezice). Proiectiile tactila, termica si dureroasa dintr-o anumita regiune a corpului se amesteca
in aceeasi zona a scoartei de pe emisfera opusa.
Pe baza informatiilor din mediul extern, se creeaza senzatii care permit recunoasterea dimensiunilor,
formei, greutatii si consistentei unui corp, a vibratiilor, a diferentelor de temperatura si a unor agenti nocivi.
Pe aceasta baza se pot elabora comenzi adecvate, care au ca rezultat reactia de adaptare a organismului.
Analizatorul cutanat, impreuna cu analizatorul kinestezic, asigura determinarea pozitiei si deplasarii unor
segmente corporale in raport cu altele.
Tab.8. Principalele tipuri de receptori cutanati.
SENSIBILI
TATE
tactila fina

TIP DE RECEP

RECEPTORI

LOCALIZARE

STIMULI

TORI
mecanoreceptori corpusculi
Meissner

papile dermice

deformari usoare ale

foliculii pilosi

tegumentului (atingere)

hipoderm

presiune, deformare

Merkel
tactila protopatica

mecanoreceptori corpusculi
Golgi

si intindere a tegume-

 Ruffini

nului

Pacini
termica

termoreceptori

corpusculi

derm

rece

Krause

hipoderm

cald

Ruffini

corneea globului

(diferente
temperatura)

terminatii ner-

ocular

voase libere
dureroasa

algoreceptori

terminatii nervoase libere

epiderm, foliculi nespecifici care deterpilosi, cornee mina leziuni celulare

2. ANALIZATORUL KINESTEZIC
Analizatorul kinestezic* informeaza SNC despre pozitia si miscarea in spatiu ale corpului si ale
segmentelor sale, precum si despre gradul de contractie a muschilor. Pe baza acestor informatii,
prelucrate de centrii nervosi superiori, apar senzatiile posturale si de miscare si se elaboreaza comenzi
care determina tonusul muscular si contractiile musculare adecvate diferitelor miscari.
a) Segmentul periferic al analizatorului kinestezic este constituit din proprioceptori situati in
muschi, tendoane, aponevroze, capsule articulare, periost si pericondru. Numele si repartitia
proprioceptorilor este redata in tabelul 9.
Organele tendinoase Golgi (. 2. A) sunt stimulate de cresterea tensiunii in tendoane, determinata de
contractia musculara.
Corpusculii Pacini au ca stimul presiunea exercitata asupra formatiunilor structurale in care se
gasesc. Ei sunt sensibili la miscari rapide si la vibratii.
Terminatiile nervoase libere din articulatii si muschi sunt numai receptori ai durerii si nu proprioceptori.
Tab. 9. Distributia proprioceptorilor.
PROPRIOCEPTORI
Organe tendinoase Golgi

LOCALIZARE
in tendoane si ligamente

Corpusculi Pacini

in tendoane, capsule articulare, fascii musculare,

ligamente, periost, pericondru

Fusuri neuromusculare

printre fibrele musculare

. 2. A. Organe tendinoase Golgi: 1. fibra senzitiva; 2. capsula conjunctiva; 3. fibre de colagen.

B. Fus neuromuscular: 1. fibre musculare extrafusale; 2. capsula conjunctiva a fusului; 3.
fibra intrafusala; 4. terminatii nervoase spiralate; fibre in buchet; 6, 7. fibre senzitive; 8. fibre
eferente gama; 9. fibre eferente alfa.
Cei mai importanti proprioceptori sunt fusurile neuromusculare (. 2. B). Acestea sunt constituite din
grupe de 210 fibre intrafusale, cu rol senzitivo-motor, situate intre fibrele musculare obisnuite
(extrafusale) si paralel cu acestea. Extremitatile fibrelor intrafusale pot fi prinse pe tendoane si fibre
extrafusale sau numai pe fibre extrafusale. O fibra intrafusala are extremitati striate contractile si o portiune
centrala necontractila, mai voluminoasa, cu mai multi nuclei si fara miofibrile.
Inervatia senzitiva a fusului este formata din terminatii primare spiralate, situate in zona centrala, si
terminatii secundare, fibrein buchet', situate la extremitatile zonei centrale. Terminatiile primare,
cu con- ducere rapida, sunt stimulate de gradul de intindere al muschiului.
Inervatia motorie, proprie capetelor contractile ale fibrelor intrafusale, este
reprezentata de fibre nervoase cu originea in neuronii motori gama medulari, spre deosebire de fibrele
extrafusale care sunt inervate de neuronii motori alfa medulari.
b) Segmentul de conducere este reprezentat de:

 caile nervoase ale sensibilitatii proprioceptive inconstiente, care deservesc activitatea reflexa de
contractie tonica a muschilor (au fost studiate la functiile maduvei);
caile sensibilitatii proprioceptive constiente, reprezentate de fasciculele spinobulbare, la care se
adauga aferente cerebelo-corticale.
c) Segmentul central il reprezinta ariile senzitivomotorii corticale, care marginesc santul central,
unde are loc analiza informatiilor aduse pe caile sensibilitatii proprioceptive constiente si transformarea
lor in senzatii si actiuni motorii tonice corective.
3 ANALIZATORUL OLFACTIV
Analizatorul olfactiv receptioneaza si prelucreaza informatiile referitoaare la proprietatile chimece
ale unor substante odorante, aflate la o anumita distanta fata de organism.
a) Segmentul receptor este format din epiteliul olfactiv constituit din celule receptoare
(chemorecep-tori de distanta) si din celule de sustinere incluse in mucoasa olfactiva.
Mucoasa olfactiva are o suprafata de 23 cm2 si este dispusa in regiunea superioara a foselor nazale
(. 3.). Celulele receptoare sunt neuroni bipolari senzitivi. Dendritele acestora prezinta butoni olfactivi de la
care pleaca 68 cili olfactivi receptori, care depasesc celulele de sustinere si patrund in mucusul secretat
de celulele glandulare ale mucoasei olfactive ( 4.).
. 3 Localizarea mucoasei olfactive 1. fosa nazala; 2. cornet nazal superior; 3. mucoasa olfactiva;
4. bulb olfactiv; os etmoid; 6. coane; 7. bolta palatina.

. 4. Structura mucoasei olfactive si caile olfactive 1. epiteliu olfactiv; 2. substanta odoranta; 3.

mucus; 4. cili olfactivi; buton olfactiv; 6. neuron bipolar olfactiv; 7. celula de sustinere; 8. celula
bazala; 9. tesut conjunctiv; 10. glanda mucoasa; 11. nerv olfactiv; 12. lama ciuruita a etmoidului; 13.
celule mitrale; 14. bulb olfactiv.
Calea olfactiva este formata numai din doi neuroni, protoneuronul fiind celula receptoare.

Inflamarea mucoasei nazale in afectiuni respiratorii scade sensibilitatea olfactiva.

b) Segmentul de conducere. Axonii neuronilor olfactivi, care constituie protoneuronul caii,
strabat in
manunchiuri lama ciuruita a etmoidului si patrund in cutia craniana, formand nervii olfactivi cu
traseu
pana
la
bulbii olfactivi.
Aici
fac
sinapsa
cu
celulele
mitrale,
care
reprezinta deutoneuronii caii olfactive. Axonii acestora se despart: o parte trec in bulbul contralat, iar
cealalta parte formeaza tracturile* olfactive, care se proiecteaza in cortex.
c) Segmentul central este reprezentat de paleocortexul olfactiv, aria de proiectie primara a
aferentelor
olfactive.
Fiziologia analizatorului olfactiv. Analizatorul olfactiv are rol in aprecierea calitatii aerului,
prevenind patrunderea in organism a unor substante nocive. Impreuna cu analizatorul gustativ, analizatorul
olfactiv intervine in aprecierea calitatii alimentelorsi in declansarea secretiei salivare.
Stimulii specifici sunt reprezentati de substantele volatile, care ajung la receptori odata cu aerul
inspirat. Substantele volatile sunt receptionate numai dupa dizilvarea lor in pelicula de mucus. Pentru a
putea fi receptionate, aceste substante trebuie sa aiba o concentratie egala sau superioara pragului de
excitabilitate.
Pragul de excitabilitate reprezinta cantitatea minima de substanta odoranta capabila sa provoace
senzatia de miros. Acesta variaza in functie de natura substantelor. Intensitatea senzatiei olfactive este
proportionala cu concentratia substantei odorante inaer si depinde de urmatorii factori: gradul de
solubilitate a particulelor in lichidul care acopera mucoasa, umiditatea mucoasei, varsta si starea
fiziologica a organismului.
Daca substantele odorante persista un timp mai indelungat, apare fenomenul de adaptare.
4. ANALIZATORUL GUSTATIV
Analizatorul gustativ receptioneaza si prelucreaza excitatiile determinate de proprietatile chimice ale
substantelor sapide * solubile care intra in contact cu mucoasa bucala.
a) Segmentul receptor este reprezentat de mugurii gustativi, raspanditi in intreaga mucoasa bucofaringiana si in mucoasa linguala.
Mugurii gustativi (. A) au forma ovoida, cu polul bazal asezat pe membrana bazala a epiteliului
lingual. La polul apical prezinta un por gustativ. Intr-un mugure gustativ exista 520 celule senzoriale cu
cili, care reprezinta formatiunile receptoare.
In mucoasa linguala, mugurii gustativi pot fi grupati in papile gustative (. B). Papilele circumvalate*
formeaza la baza limbii V-ul lingual, cele fungiforme* sunt raspandite pe varful si marginile anterioare ale
limbii, iar cele foliate* pe marginile posterioare ale limbii (. 6. A).
b) Segmentul de conducere. De la polul bazal al celulelor receptoare pornesc fibrele senzitive ale
nervilor cranieni VII, IXsi X. Nervul facial inerveaza primele 2/3 ale limbii, glosofaringianul treimea
posterioara, iar vagul, restul mugurilor gustativi pana la epiglota.

Protoneuronii* cailor sunt situati in ganglionii nervilor cranieni VII, IX si X. Dendritele acestora sunt
conectate cu celulele receptoare. Deutoneuronii se afla in nucleul solitar din bulb, unde converg fibrele
senzitive ale celor trei nervi cranieni. Axonii acestora, dupa incrucisare, fac sinapsa cu cel de-al treilea neuron in talamus.
c) Segmentul central este reprezentat de aria gustativa, situata la baza girusului parietal ascendent,
unde se integreazasensibilitatea gustativa cu cea tactila, termica si dureroasa a limbii, transmisa prin fibrele
trigemenului (V).

. A. Mugure gustativ: 1. por gustativ; 2. cili gustativi; 3. celule senzoriale; 4. celule de

sustinere; fibre nervoase. B. Papila gustativa: 6. suprafata limbii; 7. muguri gustativi; 8. fibre
nervoase; 9. glande secretoare.

. 6. A. Distributia pe limba a tipurilor de papile: 1. papile circumvalate; 2. papile filiforme; 3.

papile fungi-forme; 4. radacina limbii; epiglota; 6. amigdala palatina; 7. amigdala linguala; 8.
corpul limbii. B. Localizarea gusturilor: 9. amar; 10. acru; 11. sarat; 12. dulce.
Determinati localizarea pe limba a receptorilor gustativi specializati, utilizand diferite substante
sapide.

Fiziologia analizatorului gustativ. Gustul contribuie la aprecierea calitatii alimentelor, prevenind

patrunderea in organism a alimentelor alterate, si la declansarea secretiilor digestive.
Deosebim patru tipuri de senzatii gustative: acru, sarat, dulce si amar. Ariile linguale ale diferitelor
gusturi au localizare specifica, deci mugurii gustativi dobandesc o anumita specializare (. 6. B).
Pragul de excitabilitate gustativa este diferit pentru fiecare substanta. Cea mai mare sensibilitate se
manifesta pentru substantele amare. Intensitatea senzatiei depinde de concentratia substantei dizolvate, de
numarul receptorilor excitati si de temperatura solutiei. Analizatorul gustativ, la fel ca si cel olfactiv, se
adapteaza la actiuneaindelungata a unui excitant.
ANALIZATORUL VIZUAL
Cea mai mare parte a informatiilor din mediul exterior este receptionata prin vaz. Vederea are un rol
esential in adaptarea la mediu, in orientarea spatiala, in mentinerea echilibrului si in activitatile specific
umane.
a) Segmentul receptor este inclus in globul ocular. Globul ocular este constituit din: invelisuri,
aparatul optic si receptorul (. 7.).

. 7. Sectiune sagitala prin globul ocular: 1. sclerotica; 2. muschi drept superior; 3. coroida; 4.
corp ciliar; pata galbena; 6. nerv optic; 7. pata oarba; 8. retina; 9. cristalin; 10. iris; 11. umoare
apoasa; 12. cornee.
Invelisurile globului ocular
Tunica fibroasa, sclerotica, este o formatiune conjunctiva, alba la exterior, cu rol protector. Pe ea
se insera musculatura extrinseca a globului ocular (tab. 10.). Prezinta anterior corneea transparenta, iar
posterior este strabatuta de nervul optic.
Tab. 10. Musculatura extrinseca a globului ocular.

MUSCHI EXTRINSECI
drepti: superior, inferior si medial (intern)

INERVATIE
fibrele somatice ale oculomotorului (III)

oblic inferior
drept lateral (extern)

nervul abducens (VI)

oblic superior

nervul trohlear (IV)

Tunica vasculara, coroida, este pigmentata si vascularizata. Are functii trofice si

confera interiorului globului ocular calitatea de camera obscura. Din ea se constituie in partea
anterioara irisul si corpul ciliar (musculatura intrinseca* neteda a globului ocular) cu fibre circulare si
radiare.
Tunica nervoasa, retina, cuprinde celulele fotoreceptoare.
Aparatul optic cuprinde medii transparente:
Corneea transparenta este nevascularizata, bogat inervata prin terminatii nervoase libere.
Umoarea apoasa din camera anterioara este un lichid transparent, secretat permanent de
procesele ciliare si drenat prin sistemul venos.
Cristalinul este o lentila biconvexa, transparenta, invelita intr-o capsula cristaloida. Este
situat in spatele irisului si legat de corpul ciliar prin ligamentul suspensor. Nu este vascularizat si nici
inervat.
Corpul vitros este un gel transparent. El umple cavitatea posterioara a globului ocular intre
cristalin si retina.
Receptorul este retina, constituita din zece straturi celulare (. 8.). Stratul profund, format
din celule pigmentare, are functii de protectie si metabolice, asigurand sinteza pigmentilor fotosensibili. Al
doilea strat cuprinde celulele fotosensibile cu conuri si bastonase.

. 8. Straturile retinei: 1. pigmentar; 2. conuri si bastonase; 3. limitanta externa; 4. granular

extern; plexiform extern; 6. neuroni bipolari; 7. plexiform intern; 8. neuroni multipolari; 9. fibre
optice; 10. limitanta interna.
Celulele cu conuri, aproximativ 7 milioane / retina, predomina in pata galbena (maculata lutea) si
constituie in exclusivitatefovea centralis, zona cu acuitate* vizuala maxima. Pigmentul fotosensibil
este iodospina. Celulele cu conuri au rol important in vederea diurna, in perceptarea culorilor si a formelor.
Celulele cu bastonase, aproximativ 130 milioane / retina, sunt mai numeroase la periferie, mai putine
in pata galbena si lipsesc din fovea centralis. Pigmentul fotosensibil al acestora este rodopsina. Celulele
cu bastonase asigura vederea la lumina slaba, vederea nocturna.
La nivelul stratului neuronilor bipolari si al stratului neuronilor multipolari din retina se manifesta
procesul deconvergenta.
Un neuron multipolar, impreuna cu neuronii bipolari care converg la acesta si cu celulele
fotoreceptoare care converg la neuronul bipolar, formeaza o unitate functionala (.9).

. 9. Procesul de convergenta: A. in retina periferica; B. in macula lutea; C. in fovea centralis.

Acuitatea vizuala depinde de structura unitatilor functionale asupra carora actioneaza lumina.
b) Segmentul de conducere. Primul neuron al caii optice este reprezentat de celulele bipolare din
retina. Dendritele acestora sunt conectate cu celulele fotoreceptoare. Al doilea neuron al caii il constituie
celulele multipolare retiniene. Axonii lor formeaza nervii optici. Fibrele acestora se incruciseaza partial in
chiasma optica, apoi continua sub numele de tracturi opticepana la corpii geniculati laterali metatalamici
unde fac sinapsa cu al treilea neuron. Axonii neuronilor metatalamici de releu au proiectie corticala (. 10).
Din corpii geniculati se desprind colaterale spre nucleii nervilor cranieni III, IV, VI, spre maduva
cervico-dorsala, spre coliculii cvadrigemeni superiori si spre SAA. Acestea constituie caile reflexelor optice
de orientare, adaptare si acomodare.
c) Segmentul central este localizat in lobii occipitali ai emisferelor cerebrale, de o parte si de alta a
scizurii calcarine, unde se afla aria optica primara. In jurul acesteia exista zona de asociatie vizuala, care
determina realizarea notiunii de spatiu, necesara in orientare si recunoastere, si asigura memoria vizuala.
Fiziologia analizatorului vizual. Analizatorul vizual permite recunoasterea formei, culorii,
luminozitatii, miscarii obiectelorsi aprecierea distantelor. In corelatie cu analizatorii acustic, vestibular si
kinestezic, realizeaza orientarea in spatiu si mentinerea echilibrului.
Proiectarea imaginii pe retina se datoreaza aparatului optic care, prin procese de refractie, adaptare la
intensitatea luminii si acomodare la distanta, asigura focalizarea razelor de lumina la 24 mm inapoia cristalinului, pe directia axului optic, pe pata galbena. Imaginea formata este reala, mai mica si rasturnata (. 11.).
Reamintiti-va de la fizica in ce conditii apare refractia luminii si precizati fenomenul in cazul mediilor transparente ale ochiului.
Procesul vederii este descris in mai multe faze, care, in realitate, se desfasoara concomitent.
1. Reflexul de convergenta consta in miscarea concomitenta a celor doi ochi, avand ca urmare
modificarea pozitiei axelor optice si reperarea corecta a obiectelor in spatiu, indiferent de distanta pana la obiect si
de pozitia acestuia.
Precizati muschii extrinseci ai fiecarui glob ocular, care realizeaza orientarea ochilor in jos, in sus, la
stanga si la dreapta.

. 10. Caile de conducere ale analizatorului vizual: 1. camp vizual; 2. glob ocular; 3. nerv optic; 4.
chiasmaoptica; tract optic; 6. corpi geniculati laterali; 7. bandeleta optica; 8. arie vizuala; 9. punte;
10.
coliculi
cvadrigemeni;11.
nuclei
ai
nervilor
cranieni
III, IV,
VI; 12.
fibra vegetativa preganglionara (III); 13. fibra vegetativapostganglionara (III); 14. ganglion ciliar.
Campurile vizuale ale celor doi ochi se suprapun partial. Zona de suprapunere formeaza campul de
vedere binoculara.
Prin analiza corticala si diferentierea impulsurilor din campurile de vedere monoculara si binoculara,
la care se adaugaimpulsurile proprioceptive de la muschii extrinseci in timpul reflexelor de convergenta, se
asigura aprecierea distantelor fata de obiecte.
Fiecare ochi vede obiectul sub un unghi diferit, generand vederea stereoscopica, in relief.
2. Adaptarea la intensitatea luminii se realizeaza prin doua categorii de procese: reactia pupilara si
adaptarea fotochimica.
a)Reactia pupilara. Irisul regleaza reflex (prin variatia diametrului pupilar) cantitatea de
lumina proiectata pe retina. Stimulul este lumina, receptorul este retina, caile aferente sunt somatice, iar
caile eferente sunt vegetative, simpatice si parasimpatice.
b)Adaptarea fotochimica. La proiectarea luminii pe retina, pigmentii fotosensibili scad cantitativ,
fiind descompusi in cantitate direct proportionala cu intensitatea acesteia. La trecerea de la
lumina la intuneric, adaptarea dureaza 3040 de minute, timp in care se resintetizeaza pigmentii si scade
pragul de excitabilitate a celulelor fotoreceptoare.

La intuneric creste cantitatea de pigmenti depozitata, ceea ce are ca urmare scaderea pragului de
excitabilitate a celulelor receptoare. Deci, adaptarea la trecerea de la intuneric la lumina se petrece mai
rapid (maxim 34 min.).
3. Acomodarea la distanta (. 12.) este realizata reflex prin actiunea muschilor circulari si radiari ai
corpului ciliar, care maresc sau micsoreaza convexitatea fetei anterioare a cristalinului. Aceste procese duc
la modificarea unghiurilor de refractie a razelor luminoase. Atunci cand muschiul ciliar circular este
relaxat, ligamentul suspensor, tensionat de muschii radiari, mentine cristalinul aplatizat, realizandu-se
adaptarea pentru vederea la distanta. La contractia muschilor circulari, determinata de parasimpatic,
ligamentul suspensor se relaxeaza, cristalinul se bombeaza, favorizand vederea obiectelor apropiate.
. 11. Formarea imaginii pe retina.
. 12. Limitele acomodarii A. ochi emetrop; B. ochi miop; C. ochi hipermetrop; a. distanta
minima a vederii clare; b. distanta maxima a vederii clare; 1. vedere clara fara acomodare; 2.
distanta vederii clare cu acomodare; 3. distanta vederii neclare.
4. Stimularea retinei consta in excitarea receptorilor retinieni de catre radiatiile luminoase.
a) Lumina strabate celulele retiniene pana la stratul pigmentar si este absorbita de pigmentii
fotosensibili din celulele cu bastonase si conuri. Celulele receptoare sunt stimulate de radiatii cuprinse intre
390 si 760 nm*.
b) Scindarea pigmentilor fotosensibili sub influenta luminii, in retinol si opsina (derivat al vitaminei
A), cu eliberare de energie.
Aceste procese determina cresterea permeabilitatii membranei celulelor receptoare pentru sodiu si
aparitia potentialului de receptor.
c) Transformarea potentialului de receptor in potential de actiune, care este condus sub forma de
influx nervos modulat de catre celulele bipolare.
d) Refacerea pigmentilor, proces de sinteza in care un rol important il detine vitamina A.

Pentru a provoca excitatia, razele luminoase trebuie sa posede o energie suficienta si sa actioneze un
timp suficient deindelungat.
corectarea miopiei

cu lentile divergente

ochi miop

A.
ochi hipermetrop

corectarea hipermetropiei
cu lentile convergente

B.

C.
astigmatism datorat

astigmatism datorat

neregularitatii corneei

deformarii cristalinului

. 13. Defectele vederii si corectarea lor 1. ochiul normal; 2. defect de sfericitate.

Exercitiu
Cunoscand faptul ca daltonismul este o maladie ereditara determinata de o gena recesiva
heterozomala, argumentati de ce boala se transmite cu preponderenta la un anumit sex si care este acesta.

Celulele cu bastonase au pragul de excitabilitate si puterea de rezolutie scazute. Celulele cu conuri

receptioneaza stimul
luminosi cu
intensitate
mare
(au
prag
de excitabilitate
ridicat), dar inregistreaza culoarea, detaliile si contururile.
Teoria tricromatica Young Helmholz considera ca celulele cu conuri, pentru vedere cromatica,
trebuie sa aiba cel putin trei tipuri de pigmenti pentru culorile fundamentale: rosu, verde, albastru. Daca
cele trei
substante fotosensibile
sunt
descompuse
uniform,
se
percepe
culoarea alba. Prin descompunerea lor inegala se percep celelalte culori.
Vederea este un proces proces indeplinit proportional de cele doua tipuri de celule fotoreceptoare in
functie de conditiile de luminozitate. Sensibilitatea retinei depinde de natura luminii, intensitatea si durata
iluminarii, dimensiunea sursei de lumina, zona retiniana luminata si suprafata acesteia.
Defectele vederii. Spre deosebire de ochiul normal (emetrop), la ochii cu deficiente (ametropi)
formarea imaginii nu se poate realiza pe pata galbena. Ametropia se datoreaza mai multor factori (.13.)
a) Modificarea lungimii axei ochiului sau variatia indicelui de refractie
ax mai lung sau refractie excesiva, cu formarea imaginii clare inaintea retinei, in cazul miopiei;
ax mai scurt sau refractie slaba, cu formarea imaginii clare inapoia retinei, in cazul hipermetropiei.
b) Scaderea elasticitatii cristalinului si a contractilitatii muschilor ciliari, care reduc limitele de
acomodare. Afectiunea se numeste presbitism si este caracteristica persoanelor varstnice.
c) Deformari ale corneei si / sau ale cristalinului. Afectiunea poarta numele de astigmatism si se
corecteaza cu lentile cilindrice.
d) Absenta partiala sau totala a pigmentilor fotosensibili din celulele cu conuri determina perturbari
in perceperea culorilor (daltonismul).
RETINETI
1. Lipsa vitaminei A din alimentatie determina tulburari ale vederii prin diminuarea sintezei de pigmenti
fotosensibili. (hemeralopia* sau orbul gainilor).
2. Daca frecventa stimulilor depaseste 40/ s, are loc fuziunea imaginilor, fara a percepe
discontinuitatea, datorita persistentei imaginilor pe retina. Pe acest principiu se bazeaza cinematografia.

6. ANALIZATORUL AUDITIV SI ANALIZATORUL VESTIBULAR

Din punct de vedere functional, cei doi analizatori sunt independenti, dar anatomic, receptorii
ambilor analizatori se afla in urechea interna, iar caile de conducere sunt ramuri ale aceluiasi nerv
cranian (VIII).
Urechea este constituita din trei componente: urechea externa, medie si interna (. 14.).
a) Urechea externa este formata din pavilion si conductul auditiv extern. Tegumentul conductului
este prevazut cu peri si glande sebacee modificate care secreta cerumen, substanta cu rol protector.

b)Urechea medie este situata intr-o cavitate a osului temporal. Spre exterior prezinta membrana
timpanica, iar spre interior fereastra ovala si fereastra rotunda. Intre membrana timpanica si membrana
ferestrei ovale se afla lantul de oscioare: ciocanul, nicovala si scarita. Urechea medie comunica cu faringele
prin trompa lui Eustachio.
c)Urechea interna este formata din labirintul osos, sapat in osul temporal, in interiorul caruia se
afla labirintul membranos.
Labirintul osos cuprinde vestibulul, canale semicirculare si melcul osos (cohleea). Labirintul
membranos este constituit din utricula si sacula (in vestibulul osos), canalele semicirculare membranoase
(in canalele semicirculare osoase) si melcul membranos sau canalul cohlear (in cohlee).
In labirintul membranos se afla endolimfa. Intre labirintul osos si cel membranos se afla perilimfa. La
baza canalelor semicirculare, in utricula si sacula se afla receptorii analizatorului vestibular. In canalul
cohlear se afla receptorul analizatorului acustic.

. 14. Structura urechii: A. ureche externa: 1. pavilion; 2. conduct auditiv. B. ureche medie: 3.
timpan; 4. ciocan; nicovala; 6. scarita; 7. fereastra ovala; 8. os temporal; 9. fereastra rotunda; 10.
camera timpanica; 11. trompa lui Eustachio. C. ureche interna: 12. canale semicirculare osoase; 13.
utricula; 14. sacula; 1 rampa vestibulara; 16. rampa timpanica; 17. cohlee; 18. nerv vestibulocohlear.
6.1. Analizatorul auditiv
a) Segmentul receptor. Cohleea este un canal rasucit in jurul unui ax, columela. Din columela se
desprinde lama spiralaosoasa, pe toata lungimea canalului. Aceasta si membrana bazilara care o continua impart canalul spiral in doua rampe: vestibulara(care comunica cu vestibulul) si timpanica (care
comunica cu fereastra rotunda). Rampele comunica prin helicotrema, orificiu situatin varful melcului.
Canalul cohlear are peretele inferior constituit din lama spirala si membrana bazilara, iar peretele
superior de membrana Reissner (. 1 A). In canalul cohlear, pe membrana bazilara, se afla organul Corti,
receptorul auditiv (. 1 B). Celulele senzoriale ciliate din structura sa sunt dispuse de o parte si de alta a
tunelului Corti, medial pe un rand, lateral pe 24 randuri. Ele suntinsotite de celule de sustinere. Cilii
celulelor senzoriale, dupa ce strabat membrana reticulata, sunt in contact cu membrana tectoria. Baza
celulelor senzoriale este conectata cu dendrite ale neuronilor din ganglionul spiral Corti din columela.

b) Segmentul de coducere are primul neuron in ganglionul Corti. Axonii acestuia formeaza ramura
cohleara a nervului cranian VIII. Deutoneuronii caii se afla in nucleii cohleari din bulb. Axonii acestora
se incruciseaza partial, formand doua fascicule ascendente si fac sinapsa cu cel de al treilea neuron in corpii
geniculati mediali din metatalamus. Colaterale se desprind spre coliculii cvadrigemeni inferiori, spre
nucleul facialului, spre nucleul oculomotorului, spre substanta reticulata si spre cerebel (. 16.).
c) Segmentul central se afla in girusul temporal superior. Fiecare organ Corti proiecteaza bilateral.
Fiziologia analizatorului acustic. Analizatorul acustic capteaza, receptioneaza undele sonore si
creeaza senzatia auditiva. Urechea umana percepe sunete intre 1620 000 de vibratii/secunda (Hz*).
Undele sonore sunt captate de pavilion, concentratein conduct si conduse spre membrana timpanica, a carei
vibratie o determina.
Sistemul de oscioare din urechea medie preia vibratiile, le amplifica sau le atenueaza, si le transmite
membranei ferestrei ovale. Miscarile acesteia determina deplasarea oscilatorie a perilimfei prin rampa
vestibulara, helicotrema, apoi prin rampa timpanica pana la fereastra rotunda care asigura mentinerea
constanta a presiunii perilimfei.

. 1 A. Sectiune transversala prin cohlee: 1. rampa vestibulara; 2. membrana Reissner; 3. canal

cohlear; 4. membrana tectoria; cilii celulelor senzoriale; 6. organ Corti; 7. membrana bazilara; 8.
rampa timpanica; 9. ganglion spiral Corti; 10. ramura cohleara a nervului VIII. B. Organul Corti: 1.
membrana tectoria; 2. cili; 3. celule senzoriale; 4. celule de sustinere; dendrite ale neuronilor din
ganglionul spiral; 6. membrana bazilara.

. 16. Caile de conducere ale analizatorului auditiv: 1. ganglion Corti; 2. nuclei cohleari bulbari;
3. lemniscuri laterale; 4. coliculi cvadrigemeni inferiori; corpi geniculati mediali metatalamici; 6.
SAA; 7. talamus.
RETINETI:
1. In mediile intens poluate sonor este indicata folosirea unor mijloace de protectie acustica.
2. Functia auditiva prezinta o deosebita importanta sociala in comunicarea interumana.
Oscilatiile perilimfei determina oscilati ale membranei bazilare pe care se afla organul Corti si ale
endolimfei, marind sau micsorand distanta dintre celulele receptoare si membrana tectoria (variatii de
contact). In urma presiunii exercitate de membrana tectoria asupra cililor si a deplasarii organului Corti
fata de
aceasta,
se
realizeaza stimularea
celulelor receptoare, in
urma
stimularii,
apar potentialele microfonice de receptor, care sunt preluate si transmise prin fibrele caii de conducere.
La frecvente inalte, vibreaza membrana bazilara de la baza melcului, iar la frecvente joase
vireaza membrana
bazilara de
la
varf. Amplitudinea vibratiei este
direct
proportionala cu
intensitatea stimulului.
Acuitatea auditiva maxima este intre 10004000 Hz*. Pragul auditiv masurat in decibeli* este zero.
Urechea umanapercepe sunete intre 0140 dB. Peste aceasta valoare este afectat organul Corti.
Localizarea sursei sonore se realizeaz; datorita diferentei de timp in perceperea biauriculara
a sunetelor. Intervalul minimnecesar sunetelor este 0,10,6 ms. Aprecierea directiei sursei sonore se face
prin miscari ale capului si prin analiza spatialavizuala.
6.2 Analizatorul vestibular
a) Segmentul receptor. Canalele semicirculare membranoase sunt dispuse in trei uri, la 45 o unul fata
de celelalte, si se deschid in utricula. Deschiderile sunt in numar de cinci, deoarece doua dintre canalele
semicirculare se unesc. Fiecare canal are la un capat o dilatare, numita ampula (. 17). In cele trei ampule se
afla crestele ampulare.
Crestele ampulare sunt constituite din celule receptoare ciliate si celule de sustinere. Cilii celulelor
receptoare sunt inglobati intr-o masa gelatinoasa, numita cupula ( 18. B).
Maculele din utricula si sacuta au acelasi tip de epiteliu senzorial. In masa gelatinoasa care
acopera cilii se afla granule calcaroase otolitele. Maculele constituie aparatul otolitic (. 18. A).

Crestele ampulare si maculete sunt receptorii analizatorului vestibular. Crestele ampulare deservesc
echilibrul dinamic, iar maculele deservesc echilibrul static si acceleratia liniara. Celulele receptoare ale
ambelor formatiuni sunt conectate cu dendrite ale neuronilor din ganglionii Scarpa.

. 17. Dispunerea receptorilor vestibulari: 1. canale semicirculare membranoase; 2. ampule; 3.

utricula; 4. sacula; ganglion Scarpa; 6. ramura vestibulara; 7. ramura cohleara; 8. ganglion Corti.

. 18. A. Macula: 1. cili; 2. otolite; 3. substanta gelatinoasa; 4. celule de sustinere; celule

receptoare; 6. fibre nervoase. B. Creasta ampulara: 1. creasta; 2. cupula; 3. cili; 4. celule
receptoare; celule de sustinere; 6. fibre nervoase. C. Cai de conducere ale analizatorului vestibular: 1.
ganglion Scarpa; 2. nucleu vestibular; 3. spre cerebel; 4. fascicul vestibulo-spinal; nucleii nervilor
cranieni III, IV, VI; 6. spre cortex.

b) Segmentul de conducere al analizatorului are protoneuronii in ganglionii Scarpa. Axonii acestora

formeaza ramura vestibulara a nervului VIII si fac sinapsa cu deutoneuronii in nucleii vestibulari din bulb.
De aici fibrele se despart in cai directe si colaterale. Calea directa are al treilea neuron in talamus, iar axonii
acestuia proiecteaza in cortex. Caile colaterale sunt: fasciculul vestibulo-spinal (cale motorie
extrapiramidala), fasciculul vestibulo-cerebelos, prin arhicerebel spre nucleul rosu si formatiunea reticulata,
fasciculul vestibulo-nuclear, spre nucleii nervilor cranieni III, IV, VI (. 18. C).
c) Segmentul central nu este bine precizat. Diferiti autori il plaseaza in girusul temporal superior
sau in girusul parietal ascendent.
Fiziologia analizatorului vestibular.
Mentinerea pozitiei este asigurata prin modificari ale tonusului muscular, care determina pastrarea
proiectiei centrului de greutate al corpului in poligonul de sprijin.
Crestele ampulare sunt stimulate de accelerarea sau incetinirea miscarilor de rotatie a capului si a corpului. Rotirea capului determina deplasarea endolimfei din canalul semicircular aflat in ul miscarii.
Endolimfa, in deplasare contrara directiei de miscare, antreneaza cupula. Aceasta stimuleaza cilii celulelor
receptoare care descarca permanent impulsuri. La inceputul miscarilor orizontale, verticale sau de
rotatie, frecventa acestora creste. Pe baza lor se desfasoara reflexele labirintice de acceleratie, care
determina contractii ale muschilor cefei, corpului si membrelor (reflexe de echilibru sau statokinetice).
In cazul maculelor, gravitatia face ca otolitii sa exercite permanent presiune asupra cililor. In functie
de pozitia capului se modifica si modul de actiune a otolitilor asupra cililor, generand presiune sau
tensiune. De aici pornesc reflexele de pozitie sau statice, in functie de pozitia capului sau de acceleratia
miscarii liniare. Modificarile pozitiei capului influenteaza pozitia corpului (postura). Reflexele care
determina postura se numesc reflexe statice sau posturale.
Impreuna cu analizatorul vestibular, in reactiile de redresare posturala mai sunt implicati analizatorii
cutanat, kinestezic si vizual, cerebelul si nuclei ai nervilor cranieni III, IV si VI.
Distrugerea labirintului determina initial tulburari grave ale echilibrului static si dinamic. Dupa o
perioada de timp intervin mecanisme compensatorii proprioceptive, vizuale si cutanate care preiau unele
functii ale labirintului si determina corectarea pozitiei corpului.
EVALUARE
A. Rezolvati:
1. Argumentati folosirea anumitor tipuri de lentile pentru corectarea defectelor oculare, utilizand
cunostintele de optica.
2. Ce efecte are pierderea elasticitatii cristalinului la batrani asupra procesului de acomodare?
Determinati tipurile de lentile necesare pentru corectie.
3. De ce la pacientii carora li se inlocuieste cristalinul cu o lentila artificiala, procesul de acomodare
nu se realizeaza?
4. ati structura globului ocular cu structura unui aparat fotografic.
Enumerati structurile globului ocular prin care trec razele de lumina pana la retina.
B. Rezolvati:

1. Identificati principalele surse de poluare sonora din localitatea dumneavoastra.

2. Argumentati influenta poluarii sonore asupra desfasurarii activitatilor zilnice.
3. Determinati rolul fiziologic al trompei lui Eustachio.
4. Stabiliti efectele distrugerii accidentale unilaterale a labirintului.
5. Cunoasteti reflexele de redresare a organismului la oprirea brusca a unui vehicul. Explicati
mecanismele fiziologice care se desfasoara si rolul analizatorului vestibular in initierea acestora.
6. Indicati calea vibratiilor sonore din mediul extern pana la receptorul specializat.
C. Copiati in caiete si completati tabelul de mai jos:
Analizatorul Receptorul

Localizarea neuronilor caii de conducere

I

II

Cutanat

Localizarea ariei corticale

III
talamus

Kinestezic
Olfactiv

celule mitrale

Gustativ
Vizual
Auditiv

baza ariei somestezice

retina
ganglion
Corti

Vestibular
D. Apreciati-va echilibrul static si dinamic, utilizand urmatoarele probe elementare. Dupa
efectuarea experimentelor, intocmiti un scurt eseu explicativ.
Proba Romberg. Stati drept, cu bratele alipite de corp, cu talpile asezate una inaintea celeilate.
Avand calcaiul unui picior alipit de varful celuilalt picior si inchideti ochii. In cazul unei
deficiente vestibulare se produce balansarea corpului spre partea respectiva.
Proba de echilibru dinamic, mersul orb sau mersul in stea. Legati-va la ochi si efectuati sase
pasi inainte si sase pasiinapoi, pornind de la unul din pereti. Intoarcerea se face cu spatele. Se
constata ca deviati spre dreapta sau spre stanga, descriind o stea. Deviatia sub 45 in cinci deplasari

succesive este considerata normala. Valori mai mari indica o leziune a labirintului de pe aceeasi
parte cu sensul devierii.