http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?

id=cap10
Conceptul de investitie
Notiunea de investitie, intr-o acceptiune mai larga, este sinonima cu: alocare, plasare, dotare,
iar intr-un sens mai restrans (financiar-contabil) reprezinta o cheltuiala facuta pentru obtinerea de
bunuri, materiale de valoare mare si durata de folosinta indelungata.
Asa cum subliniaza unii specialisti, investitia reprezinta:angajarea resurselor facuta cu speranta
realizarii unor beneficii in decursul unei lungi perioade de timp in viitor sau actiune prin care se
cheltuiesc bani sau alte resurse in speranta ca in viitor se vor incasa sume mai mari de bani sau se
vor obtine alte beneficii.
Aceste formulari pun in evidenta continutul concret, material al investitiei (resurse materiale, umane,
financiare ) si scopul final: beneficiul (profitul).

Clasificarea investitiilor
Investitiile pot fi clasificate in mai multe categorii dupa mai multe criterii in functie de diferite conceptii.
Potrivit conceptiei franceze:

investitiile in active financiare

investitiile de natura industriala si comerciala.

A doua clasificare ne propune 4 categorii de investitii:

Investitiile de inlocuire, deci obiectul este mentinerea capacitatii de productie a intreprinderii.

Investitii de modernizare, deci obiectivul este ameliorarea productivitatii.

Investitii de extindere care conduc fie la cresterea capacitatii de productie si de comercializare

a produselor, fie la lansarea de produse noi.

Investitii strategice care au fie un caracter ofensiv, vizand spre exemplu cresterea unei parti
a pietei, fie un caracter defensiv, cum ar fi cautarea unei protectii a debutantilor.

Conform tipului la care se ataseaza investitia, procedura de studiu si de selectie variaza.

Astfel incertitudinea legata de rentabilitate este in mod general mai elevata pentru investitiile de
extindere si strategice decat pentru o investitie de inlocuire.

Pe de alta parte, natura procedurilor este in functie de suma previzionata pentru investitie. Studiul
unui dosar relativ de inlocuire al unui vehicul nu cere aceeasi aprofundare ca cel al unei investitii
strategice de diversificare.
Potrivit conceptiei romanesti investitiile se pot clasifica dupa mai multe criterii dupa cum urmeaza:
Dupa destinatia fondurilor alocate:

Investitii de capital: cumpararea de bunuri, cum ar fi o fabrica sau diverse utilaje cu scopul de
a produce bunuri ce se vor vinde ulterior.

Investitii financiare: achizitionarea de valori cum ar fi hartii de valoare, opere de arta sau
crearea unor depozite bancare

Dupa destinatia cheltuielilor:

Investitii directe: construirea cladirilor, achizitionarea utilajelor pentru noul obiectiv.

Investitii colaterale: destinate asigurarii de utilitati (apa, energie electrica, gaze).

Investitii conexe: cheltuielile de investitii in obiective pentru asigurarea materiilor prime,

energiei, combustibilului

Dupa destinatia obiectivelor de investitii:

Investitii productive

Investitii neproductive

Dupa caracterul lucrarilor :

Investitii pentru construirea de unitati noi

Acest tip de investitii sunt cele ce se fac pentru obiective care nu au existat anterior, pe baza
lor se construiesc si achizitioneaza toate elementele care conduc la obtinerea obiectivului
proiectat.

Investitii pentru reconstructie

Se efectueaza la obiectivele existente, care au suferit in urma unor calamitati; lucrarile
respective implica modificarea constructiei, transformari ale procesului tehnologic, urmarinduse doar readucerea constructiei la starea ei initiala.

Investitii de dezvoltare (extindere)

Constau in cheltuielile ce se fac in vederea maririi capacitatii de productie, depozitare etc, prin
supraetajari, noi spatii adaugate celor existente

Investitii de innoire a unitatilor existente

Constau in introducerea de utilaje noi, in locul celor care sunt uzate fizic si moral.

Intre investitiile de dezvoltare si cele de innoire exista o mare apropiere, ambele bazandu-se pe
achizitionarea unor masini noi. Se face, totusi, delimitarea intre ele in functie de destinatia ce li se da
masinilor si utilajelor achizitionate: in primul caz, acestea se adauga celor vechi; in al doilea caz ele
se substituie unora vechi devenite inutilizabile.
Investitiile de dezvoltare si cele de innoire a utilajelor prezinta unele avantaje fata de investitiile noi, si
anume: solicita resurse financiare relativ mai mici; conduc la imbunatatirea structurii tehnologice a
capitalului fix; perioada de executie mai scurta, deci efectele economice si financiare se obtin mai
devreme.
Dupa destinatia lor si natura rezultatelor activitatii:

Investitii materiale in cladiri, masini, echipamente

Investitii nemateriale (intangibile), acele eforturi destinate sa pregateasca viitorul: cheltuieli de

logica informatica, de dezvoltare comerciala, de pregatire a fortei de munca, de cercetare dezvoltare.

Dupa modul in care influenteza economia firmelor, dezvoltarea, rentabilitatea si eficienta activitatii
investitiilor agentilor economici :

Investitii cu efecte directe, reflectate in gestiunea firmelor investitoare.

Investitii cu efecte indirecte asupra economiei firmelor investitoare.

Dintr-o perspectiva monetara a intrarilor si iesirilor de trezorerie (cash-flow-uri) din exploatarea

lor, se pot distinge patru tipuri de investitii :

Unele proiecte de investitii in constructii, agricultura sau de investitii financiare se

caracterizeaza printr-o singura cheltuiala initiala (intrare) si o singura incasare (iesire) la
incheierea duratei investitiei.

Unele proiecte de investitii in echipamente industriale solicita o singura cheltuire a capitalurilor

initiale si ocazioneaza incasari esalonate pe durata de viata a investitiei. Chiar daca nu
reprezinta un caz general, din punct de vedere didactic acest tip de investitii este cel mai
comod pentru elaborarea modelelor de evaluare.

Exista proiecte de ansambluri industriale complexe care reclama o cheltuire esalonata a

capitalurilor initiale si degaja o singura incasare la sfarsitul duratei investitiei. Constructia unei
uzine si predarea lor la cheie poate fi asimilata acestui tip de investitie.

Majoritatea investitiilor industriale se caracterizeaza prin intrari si iesiri esalonate de trezorerie

pe durata de viata a investitiei.

Conceptul de eficienta economica a investitiilor

Eficienta economica inseamna obtinerea efectelor economico-sociale utile, in conditiile cheltuirii
rationale, economicoase a resurselor tehnice, materiale, de munca si financiare, folosindu-se, in
acest scop, metode stiintifice de conducere si organizare a activitatii productive.
Caile si formele prin care se materializeaza eficienta in sfera productiva sunt:

Cresterea productivitatii muncii

Reducerea consumului de materii prime, materiale si combustibil

Economisirea cheltuielilor de transport

Cresterea rentabilitatii intreprinderilor

Imbunatatirea calitatii rpoduselor, etc.

In functie de tipul de resursa luata in considerare, putem vorbi de:

Eficienta economica a resurselor avansate ( aici se include si eficienta economica a

investitiilor)

Eficienta resurselor ocupate

Eficienta resurselor consumate

Efectele economice pot fi :

Directe - identificabile la obiectivul realizat pe baza investitiei.

Indirecte - ca rezultat al efectului de propagare in alte sectoare de activitate.

In urma efortului de investitii se obtin diverse efecte economice, reflectate si in plan financiar. Nivelul
acestor efecte, in raport cu efortul investitional, da masura eficientei investitiei.
Efectele economice obtinute, in functie si de caracterul investitional, pot fi:

Reducerea costurilor de functionare al utilajelor pe seama investitiilor de inlocuire a masinilor

si utilajelor.

Diminuarea cheltuielilor cu forta de munca, obtinute mai ales pe baza investitiilor de

modernizare si de aplicare a inovatiilor.

Sporirea rentabilitatii activitatii firmei, prin investitii de expansiune.

Obtinerea unor efecte in perioade mai indepartate si adesea indirecte, la investitiile strategice
sau de interes general.

Pentru aprecierea eficientei investitiilor este necesar sa se utilizeze o serie de indicatori care sa
furnizeze o baza compatibila pentru luarea deciziilor de a investi. Aceasta baza consta in obtinerea
de rezultate maxime cu minimum de efort.
Pentru a ne da seama ca obtinem maximum de efect trebuie sa facem comparatii intre mai multe
variante de proiect.

Indicatorii cei mai potriviti care exprima eficienta investitiilor si care se folosesc pe plan mondial
sunt cei care se bazeaza pe calculele de actualizare. Intre acesti indicatori cei mai importanti sunt:

Raportul dintre veniturile actualizate si costurile actualizate, cu mentiunea ca acestea se obtin

prin inmultirea veniturilor si costurilor neactualizate cu coeficientul de actualizare.

Beneficiile actualizate ( fluxul de numerar ), calculate ca diferenta intre veniturile actualizate si

cheltuielile actualizate.

Valoarea actualizata neta.

Rata interna de rentabilitate.

Cursul de revenire net actulizat sau Testul Bruno.

Termenul de recuperare.

Riscul investitional
Definirea incertitudinii si riscului; tipuri de risc
Intr-o conceptie generala, riscul inseamna hazard, primejdia unor eventuale pierderi, sau
posibilitatea de a te expune la pierderi sau o pierdere posibila pe care politica moderna se straduie
sa o previna sau sa o repare .

Riscul in economie se poate caracteriza si estima in functie de factorii care il determina si de

dimensiunile pe care le cunoaste in manifestarea sa.
In conditiile instabilitatii economice, rolul performantelor agentilor economici in reusita activitatilor
desfasurate este diminuat, iar problema riscului si incertitudinii a devenit una dintre cele mai actuale.
Este binecunoscut faptul ca cele mai mari riscuri in activitatea economica le comporta investitiile, mai
ales cele din sfera productiei. Acest lucru este determinat de trei factori:

Perioada lunga de timp in care se obtin efectele investitionale si de aici dificultatea

previziunilor ce trebuie facute in vederea determinarii exacte a marimii acestor efecte.

Caracterul ireversibil al investitiilor alocate in activitati de productie; odata ce realizarea unei

astfel de investitii este inceputa, procesul nu mai poate fi oprit fara a suporta pierderi.

Marimea considerabila a eforturilor investitionale, care in caz de esec se transforma in pierderi

mari.

Complexitatea sporita a vietii economice de astazi si gradul de instabilitate fac ca riscurile cu care se
confrunta agentii economici sa creasca din ce in ce mai mult, iar actiunea de percepere si conturare
a dimensiunilor lor, mai ales in activitatile investitionale, sa capete o importanta vitala.
Dupa factorii care il genereaza, se disting doua tipuri de riscuri, si anume:

Riscul in afaceri ( de intreprindere ) este generat de evolutia progresului tehnic in ritm rapid si
consecintele sale greu de stapanit; incertitudinile pietei referitoare la evolutia cererii,
schimbarea gusturilor consumatorilor, modificarea preturilor, a politicii vanzarilor promovate de
unele firme; instabilitatea economica si politica. De retinut este faptul ca riscul de afacere este
un element definitoriu in activitatea agentilor economici, fie prin a-i dinamiza, fie de a-i aduce
in stare de faliment. Acest risc poate fi diluat de catre agentii economici daca vor cunoaste
bine piata, pe baza unor studii de marketing, daca aplica strategii si metode de promovare a
vanzarilor, de adaptare a ofertei si preturilor la conditiile pietei, etc.

Riscul financiar pentru o firma decurge din proportia mare a imprumuturilor sale luate de
banci. Acest gen de risc consta in aceea ca, in cazul ivirii unei conjuncturi nefavorabile,
profiturile se volatilizeaza, cedand locul pierderilor. Adica, intreprinderea ajunge in situatia ca
din rezultatele sale financiare sa nu poata achita nici dobanzile la imprumuturile contractate. In
cazul in care intreprinderea nu are datorii bancare, nivelul beneficiilor din exploatare este egal
cu cel al beneficiilor nete, iar riscul de tip financiar este mic. In schimb, ponderea mare a
imprumuturilor in cadrul surselor de finantare diminueaza volumul beneficiilor nete prevazute,

sporeste riscul pentru actionari de a-si incasa dividendele. Intr-un viitor incert, existenta
cheltuielilor fixe si privilegiate, ca dobanzile la imprumut, diminueaza siguranta asupra
beneficiilor ramase.
Dupa dimensiunile pierderilor pe care le presupune, riscul poate fi incadrat in cateva categorii
reprezentative, legate de altfel de tipul investitiei:

Riscul de nivel minim sau zero, la investitiile de plasament in obligatiuni, in imprumuturi pe

termen lung, a caror rata de dobanda se mentine.

Riscul de grad redus, la investitiile de inlocuire, la care modificarile in procesul de productie

sunt relativ reduse.

Riscul de grad mijlociu, la investitiile de productivitate, care presupun modernizarea productiei,

rationalizarea locurilor de munca.

Riscul de grad ridicat, la investitiile de dezvoltare, ce implica incertitudinile pietei, legate de

lansarea noilor produse, privind reactia concurentei, nivelul preturilor, volumul vanzarilor.

Riscul de grad foarte ridicat, la investitiile de cercetare - dezvoltare, ale caror rezultate sunt
deosebit de incerte.

Forme de manifestare a riscului in activitatea intreprinderilor

Riscul de ruina ( de faliment ) apare atunci cand intreprinderea ajunge intr-o situatie deosebit
de grea, practic fiind condamnata la disparitie, urmand sa dea faliment, ceea ce inseamna ca
salariatii isi pierd posturile, creditorii isi pierd creantele, actionarii isi pierd sumele de bani pe
care le-au investit. O mare primejdie pentru buna functionare a mecanismului economic o
constituie criza de insolvabilitate, care este incapacitatea firmei de a-si onora platile, aceasta
reprezentand semnalul falimentului.

Riscul de insolvabilitate survine atunci cand intreprinderea nu mai poate faca fata platilor.
Incapacitatea de a-si achita angajamentele poate conduce fie la lichidare, cand nu mai este
nici o sansa de salvare ( manifestandu-se riscul de ruina ), fie ca se solutioneaza printr-o
interventie de conjunctura, pe baza unui credit suplimentar de la banca, sau firma respectiva
se asociaza cu o alta intreprindere susceptibila de a o ajuta, in acest ultim caz, este vorba de
o pierdere a independentei, care, in unele situatii, poate deveni definitiva.

Riscul pierderii autonomiei se manifesta inainte de declansarea crizei de insolvabilitate; el se

manifesta atunci cand intreprinderea constata ca, prin mijloace proprii , nu are capacitatea de
a-si pastra in viitor pozitia sa in productie sau sub aspect comercial. Altfel spus, resursele de
autofinantare se dovedesc insuficiente in raport cu nevoile de dezvoltare.

Riscul scaderii rentabilitatii (riscul de diluare) este un risc de natura mai mult financiara, care
exprima faptul ca la o crestere de capital, beneficiul net nu creste in aceeasi proportie,

semnalandu-se astfel un fenomen de diluare. Cu toate ca acest risc are consecinte mai putin
grave, trebuie totusi estimat, pentru ca fluctuatiile pe care le determina s-ar putea sa fie
neplacute intr-o conjunctura financiara defavorabila.