LUI EMINESCU

de Alexandru Vlahu
Tot mai citesc miastra-i carte,
Dei i-o tiu pe dinafar:
Parc urmnd irul de slove,
Ce-a tale gnduri smnar,
M duc tot mai afund cu mintea
n lumile de frumusei,
Ce-au izvort,eterni luceferi,
Din noaptea tristei tale viei
i te-neleg te simt aproape:
Cu aceeai suferin-n fa,
Cu ochii gnditori i galei,
Stul de trudnica-i via.
A,nu m mir c i se dete
O zodie att de trist,
C,zbuciumat de-attea patimi,
Rvneti pe cei ce nu exist,
i din potop de negre gnduri
Se strng i i se zbat sub frunte:
Pe veci ntunecaii nouri
Sunt fraii vrfului de munte!
O,dac gehiul,care scoase,
Ca din adncul unei mri,
Din fundul inimii zdrobite,
Comoara asta de cntri,

Nu te-ar fi ars - zvcnindu-i tmpla

De flcrile nbuite,
Ce-i luminau ale gndirii
mprii nermuite,
i de-ar fi fost lsat prin lume
S treci ca orice om de rnd,
Ce lesne-ai fi pus fru durerii
i rzvrtitului tu gnd!
i ct de fr de psare
Ai fi privit atunci la toate
Mizeriile-n cari lumea
Ursit-i pururea s-noate!
Dar i-a fost dat s fii deasupra
Acestor inimi seci i strimte.
i tu s-nduri toat durerea
Pe care lumea n-o mai simte.
S plngi tu plnsul tuturora
Din zbuciumul eternei lupte
S smulgi fulgertoare versuri,
Buci din inima ta rupte
S-aprinzi n bolta vremii astri
Din zborul tristului tu gnd
Vpaie!...Ce-o s-i pese lumii
C tu te mistui luminnd?