Arta Gotica

Arta Gotica a aparut in Franta, in prima jumatate a sec. al XII-lea. Acesta se

raspandeste cu repeziciune in vestul si centrul Europei si anumite elemente
decorative ajung chiar in Transilvania si Moldova. Catedralele sunt foarte inalte,
zvelte cu turnuri ascutite si basoreliefuri si vitralii viu colorate, reprezentand
scene religioase.
Cele mai cunoscute catredale in stil gotic se gasesc in Franta la Reims,
Amiens, Paris (Notre Dame), in Germania (Koln), in Spania (Burgos), in Anglia
(Worcester), in Italia (Domnul din Milano), in Cehia (Sfantul Vit din Praga), in
Romania (Sf. Mihail Cluj si Biserica Neagra Brasov). O capodopera a picturii
gotice este Altarul din Trebon, Cehia.
Vitraliile viu colorate redau cu maiestrie sfinti, oameni, animale, plante etc.
Scenele de batalie sau de vanatoare sunt infatisate intr-o incandescenta de
culori, ca in lumea basmelor. Cele mai vechi vitralii colorate sunt cele din Domnul
de la Augsburg Germania (sec. al XII-lea).

ARTA GOTICA

Spre deosebire de arta romanica, creata si dezvoltata in mediul

monastic, arta gotica este preeminent urbana "este prima forma de
manifestare a unei culturi general-europene, orasenesti si moderne"91 Este
epoca in care intervin o serie de schimbari in mentalitatea umana centrate
mai ales in jurul problematicii realitatii care poate apare in notiuni generale
sau/si in obiecte individuale, impunandu-se conceptia acelora care considerau
notiunile generice ca fiind construite exclusiv pe ratiunea umana. Pe de alta
parte are loc o teoretizare a tehnicii creatiei artistice, artistul un loc si un rang
bine definit in societate iar tehnica progresiva proprie goticului il elibera de
problema dogmei caracteristice artei bizantine si romanice.
Denumirea de "gotic" la inceput avea un sens peiorativ de "barbar"
exprimand convingerea subiectiva a ideologilor artei de dupa Renastere care
considerau ca numai arhitectura derivata din stiinta artistilor lumii vechi este
logica si armonioasa. Goticul era considerat un rezultat al unor traditii bazate
pe ignoranta si pe lipsa de adevarata stiinta arhitecturala92
Arhitectura.
Ca si in cazul romanicului, arhitectura este forma suprema de
manifestare a goticului insa sculptura si pictura gotica au o independeta (si un
impact) mai mare decat in romanic. Arhitectura gotica a fost urmarea logica a
nevoii, simtita pretutindeni, de a se ajunge la mai multa lumina si la mai mult
spatiu sau "mai bine zis a fost incercarea staruitoare de a compune un basm
frumos intr-o ambianta prea brutala pentru a putea fi suportata fara un

derivativ spiritual"93.. Asa cum s-a precizat mai inainte, Renastere (dar si mai
tarziu) a existat un curent puternic de negare a valorilor artei gotice. Cel mai
elocvent exemplu in acest sens era Giorgio Vasari, celebrul arhitect italian si
unul dintre cei mai cunoscuti discipoli ai lui Michelangelo care se exprima in
termenii urmatori: "Acesti Goti, acesti barbari care nu cunosteau nimic din
traditia adevarata si-au creat un stil al lor, care se rezuma la un haos de
sageti, turnulete ornamente caraghioase si adaosuri de prisos, din care
frumusetea clasica, simpla este cu totul inlaturata"94.
Un loc comun in analiza comparativa a celor doua stiluri este afirmatia
ca de obicei o biserica romanica este scunda, greoaie, masiva, saraca in
elemente decorative iar o biserica in stil gotic are o structura complicata cu
aparenta usoara si aeriana cu un interior bine luminat cu o evidenta tenta
spre verticalitate. Definitia - desi in linii generale concorda cu cele afirmate nu poate fi absolutizata de vreme ce bisericile romanice pot avea o structura
mai complicata, bine luminate cu ornamentica bogata pe de alta parte exista
si biserici gotice cu un plan simplu si ornamentica saracacioasa.
Catedralele gotice prin volum si inaltime le depasesc cu mult si pe
cele mai mari catedrale romanice; "privirea nu se loveste de forme masive
aflate in penumbra ci imbratiseaza dintr-o data intregul spatiu (.) fiecarei parti
a unei biserici romanice ii revenea in esenta o anumita functiune: peretii
interiori separau navele, intre ele, colanele si pilastrii sprijineau peretii,
arcurile reuneau sprijinele. Intreaga constructie este alcatuita din elemente
individuale, in catedrala gotica, insa toate elementele se afla in diferite
corelatii: arcurile nu reunesc numai sprijinele, ci si iau parte si la tendinta
ascendenta dominanta si incadreaza cele mai felurite perspective () in felul
cum a fost conceputa constructia arcadei se oglindeste intentia din ce in ce
mai accentuata a culturii medievale de a tine seama de factorii psihologici in
vederea realizarii telurilor ei ideologice"95. In general arta gotica se poate
defini ca 'arta ogivei' fiindca arcul in ogiva este baza acestui stil arhitectonic.
Marea inovatie a fost asezarea boltii pe o incrucisare de ogive pe armatura de
nervuri diagonale de sub bolta care porneau de la nasterea arcelor
frante. Bolta deci sta pe un schelet de nervuri care preiau o mare parte din
sarcina boltii si o convertesc in apasari care se propaga prin planurile verticale
ale nervurilor. Deci presiunea nu se mai exercita pe segemente ci se
localizeaza spre punctele de rezistenta. Arcul frant reduce apasarile verticale
permitand reducerea grosimii zidului; greutatea boltii se descarca pe
contrafortii zidului exterior, acesta fiind sprijinit pe arc-butanti degajati de
ansamblul constructiei sustinand peretii navelor laterale si inaltati deasupra
acestora. Arcul-butant echilibreaza apasarea laterala a boltii de piatra,
opunandu-i o apasare inversa tocmai in punctele unde presiunea boltii este
mai puternica. Acest lucru permite ca zidurile sa fie inaltate cat mai sus, sa le
dea o mai mare stabilitate si sa deschida ferestre mari in nava centrala.
Datorita acstor inovatii tehnice, catedralele gotice capata o maretia
impresionanta, determinata de: spatiul imens al interiorului, rezultat al
dimensiunilor enorme ale unor constructii (in timp ce la cea mai mare
constructie romanica, biserica de la Cluny, nava are 30 m inaltime, Catedrala
Notre-Dame din Paris are 34 m inaltime, si nu este cea mai inalta).

-liniile ascendente vericale, care predomina. Toate liniile gruprurilor de

coloane se pierd in partea de sus si, interiorul scaldat de lumina avand in
vedere faptul ca nu mai era nevoie de ziduri groase care sa sustina greutatea
constructiei, permitandu-se deschiderea de ferestre mari96.
Catedralele gotice prin turnurile lor avantate si portalurile
splendide,fac deja pe dinafara o impresie deosebita, insa impresioneaza mai
puternic prin interiorul lor prin spatiul aerian imaterial, in care privirea nu se
loveste de forme masive.
Bineinteles ca si in cazul goticului exista o serie de caracteristici
regionale: in Anglia bisericile se disting prin grosimea si policromia zidurilor,
prin abundenta elementelor decorative, care in faza stilurilor 'decortativ'si
'perpendicular'
acopera
intregul
plafon. In
Germania,
tipic
este
aceea Hallenkirche ('biserica hala')-cu navele de inaltime egala. In Italia,
bisericile nu prezinta diferente mari intre navele centrale si laterale, frecvente
fiind motivele orizontale care reduc verticalitatea cladirii.
Aparuta in Franta 97 prima constructie gotica dateaza din 1130 din
zona Parisului, dar si in cazul acestei tari decalajele sunt destul de mari de
vreme ce marile catedrale din Paris si Poitiers incep a fi construite in 1163 iar
o multime de catedrale romanice incep a fi construite prin sec XII in acelasi
timp cu catedrala din Chartres. Intrucat arhitectura gotica abunda in exemple
spectaculoase de margaritare arhitectonice in continuare ne vom opri asupra
catorva dintre reprezentarile cele mai spacifice: Saint-Denis, NotreDame din Paris, Chartres, Reims, Amiens si Bourges. Saint Denis construita la
mijlocul sec XII reprezinta o opera 'experimentala' de vreme ce este prima
biserica ce foloseste masiv arcele ogivale folosite mai ales la cor. Constructia
are o directie Est-Vest iar zidaria se prezinta a fi inca masiva si cu bolti in stil
romanic. Notre-Dame din Paris, construita intre 1163-1330 a ramas cu
turnurile fatadei neterminate. Spatiul interior este de 5500 metri patrati,
lungimea 130 m. Reprezentanta a stilului radiant a arhitecturii gotice, NotreDame reprezinta o creatie propagandistica referitoare la ideologia autoritatii
centrale. Remarcabile sunt cele trei registre compozitionale: al portalului, a
frizei si a turnurilor. Desi este considerata a fi o biserica gotica prin excelenta
exista totusi elemente romanice observabile mai ales pe fatada cladirii.
Interiorul catedralei 'este demn de exteriorul ei. El reda impresia imensitatii,
desi proportiile cladirii nu sunt excesive'98. Si aici exista trei registre: primul la
inaltimea arcelor sprijinite pe coloane. Al doilea etaj este format dintr-un
triforium in spatele careia sunt tribunele (Notre-Dame fiind una din ultimele
mari cladiri in care s-au construit tribune). Deasupra triforiumului se afla
ferestrele navei centrale, acestea constituind cel de-al treilea registru.

Catedrala Notre Dame din Chartres (sfintita in 1260) reprezinta 'primul

triumf absolut al goticului francez'99 Partea vestica a catedralei este
dominata de doua turnuri de peste 90 m insa ornamentate diferit din cauza
decalajului de timp: primul, construit in sec XII are decoratia mult mai simpla,
celalalt terminat in sec XIV are ornamentica mult mai variata si mai bogata.

Portalul este decorat cu scene din viata lui Isus, iar pe rozasa de pe fatada
vestica sunt redate scene din Judecata de Apoi. Fatada si interioarele sunt
ornate cu peste 10.000 figuri din piatra si sticla. Remarcabila este si suprafata
totala a vitraliilor: 2.000 metri patrati. Catredrala apartine celei de a doua faze
a goticului: stilul lanceolat. Catedrala din Reims este considerata printre
ultimele mari capodopere ale goticului francez. A fost construita in sec XII,
fiind considerata o adevarata 'dantela de piatra'100 Caracteristice sunt:
portalul, cel mai frumos din toata arta gotica si, pe plan arhitectonic,
inlocuirea timpanului usii centrale printr-o roza asa incat in realitate exista
doua roze suprapuse: cea mare de la al doilea etaj si o alta deasupra
portalului.
Catedralele de la Bourges si Amiens (despre care Puskin spunea ca
este o adevarata 'Biblie in piatra')101, apartinand stilului flamboaiant sunt
cele mai dinamice. Catedrala din Burges dezvolta cinci nave etajate pe un
plan de tip continuu, fara transept. Compozitia interioara prezinta un aspect
original: stalpii navei sunt compusi dintr-un nucleu cilindric inconjurat de
colonete. Catedrala de la Amiens este o capodopera in structura: 'nava este
expresia cea mai pura si cea mai perfecta a sistemului gotic, avand aceea
calitate absoluta, aceea logica sigura pe care o lumina egala trecand prin
vitraliile incolore le face mai lizibile si mai reci totodata'102. Catedrala de la
Amiens- desi apartine goticului flamboaiant considerata a fi 'o exagerare si o
decadenta a arte gotice'103- prin aspectele sale compozitionale arata
omogenitatea stilului gotic francez.
Dupa Franta, tara arhitecturii gotice prin excelenta este Anglia care,
totusi se mentine in afara 'goticului continental'. Diferenta majora, care apare
inca de la primele analize, este insasi plasarea edificiului in spatiu: daca in
Franta sau Germania bisericile sunt plasate in centrul orasului medieval (cu
strazile ei incalcite), in Anglia cladirea este plasata pe un loc mai retras, mai
ridicat si mai deschis. De aici a doua diferenta: catedralele engleze sunt mult
mai joase si mai lungi. Pe fatada vestica rar avem turnuri duble, mai degraba
turnuri singulare cu baza patrata. Pe langa orizontalitate, arhitectura engleza
mai are cateva caracteristici: nervaturile multiplicate fara sa fie legate
functional nici de bolti, nici de pilastrii de descarcare: disproportia dintre
lungimea navelor, intinderea fatadei si inaltimea propriu-zisa a cladirii. Goticul
englez isi delimiteaza trei faze de creatie: stil englez primar (early english),
perioada in care se definesc caracteristicile goticului britanic, reprezentate de
catedraleleCantebury si Wells (prima catedrala engleza in intregime gotica),
Lincoln, York, Salisbury- singura catedrala care prin vericalitate se aproprie de
catedralele continentale, fiind construita in acelasi timp cu edificiile de cult din
Chartres si Amiens. A doua preioada este cea a stilului ornat (decorated style)
in care goticul englez isi dezvolta caracteristicile proprii, prin boltile 'stelare'
care nu isi multiplica numai nervurile intermediare ci si nervurile de legatura
ale acestora fara ca sa aiba vreun rol functional, dar si prin ferestrele in care
tesatura de piatra ce sustine ornamentele vitraliilor se ramifica si se
impleteste cu aceeasi fantezie ca si goticul flamboaiant de pe continent.
Forma cea mai expresiva a goticului englez se regaseste in stilul
perpendicular (perpendicular style), in care bolta 'stelara' cu nervurile ei din

ce in ce mai complicate ajunge la tipul 'frunza de palmier' sau mai degraba ia

forma de evantai 'fan vaulting'104. Din boltile astfel acoperite, nervurile
coboara in manuchi intr-un val de formatiuni conoidale cum se intampla
laDivinity School in Oxford, capela lui Henric VII din Westminster Abbey etc.
Germania s-a lasat destul de greu "cucerita" de gotic, abia in 1230 (la
un secol de la aparitia stilului) se mentioneaza primele constructii de acest
tip. Insa tot Germania va care va contribui in mod decisiv la raspandirea
stilului gotic in Europa Centrala si de Sud-Est. Catedralele germane la inceput
le imitau pe cele franceze (in special pe cele de la Laon si Amiens). Rezultatul
a fost insa spectaculos: catedralele de la Magdeburg, Nauburg, Bamberg, Kln
sunt numai cateva dintre exemplele cele mai reprezentative. Domul din
Kln este fara indoiala o capodopera in acest sens: construita intre 12481437; 1842-1880, impresioneaza atat prin dimensiuni cat si prin grandoare
artistica: sanctuarul, inaugurat in 1322 are 41 m lungime, 45 m latime, iar
nava centrala are 43 m inaltime. Turnul, neterminat, al fatadei sudice are 59
m inaltime. Celelalte doua turnuri ale fatadei vestice (terminate in
1883,aceasta fiind si data terminarii edificiului) au 157 m inaltime. Din cauza
intemperiilor cauzate mai ales de bombardamentele aliate din timpul Celui deal Doilea Razboi Mondial, iar azi din cauza ploilor acide, catedrala necesita
permanente lucrari de reconstructie, fiind un capitol neicheiat al istoriei
arhitecturii.105. Se poate observa ca formula adoptata de arhitectura
germana este cea a bisericii cu navele de inaltime egala, cu aspect de unica
sala mare sau hala de unde si denumirea de Hallenkirche ('Biserica hala'),
tipica mai ales in Westfallia. Planul edificiului este aproape patrat (cu
lungimea si latimea aproape egale), fara transept, ca elemente de sustinere
coloanele sunt preferate pilastrilor compusi, capitelurile sunt eliminate iar
interiorul este foarte luminos din cauza ferestelor inalte.
In Spania, prima constructie (romano)gotica este catedrala de la Avila,
cu o fatada ingusta , sobra, aproape total lipsita de elemente ornametale.
Catedralele de la Burgos, Leon si Toledo reprezinta deja un gotic spaniol
'maturizat'.Catedrala din Burgos (1221-1250), prezinta trei nave, un transept,
arce in ogive pure si, trei fatade: doua ale bratelor transeptului si cea
principala, doua turnuri de fatada si un turn-lanterna octogonal. Dintre cele 15
capele, cea mai imprtanta este capele 'del Contestable', decorata in varianta
spaniola a stilului flamboaiant,'stilul isabelin'. Catedrala de la Leon (12051230) considerata capodopera arhitecturii gotice spaniole, seamana cu
edificiile din Reims si Amiens, dar ca plan are numai trei nave,dar si trei
transepturi si un numar impresionant de vitralii. Catedrala din Toledo este
considerata cea mai spanioladintre toate catedralele gotice din Peninsula
Iberica: prezinta cinci nave de inaltimi diferite si un transept redus , un singur
turn de fatada si pilastrii extrem de masivi care face arc-butantii aproape
inutili.
Spre sfarsitul sec XV, se impune 'stilul isabelin' in special in Vallaloid,
reprezentata de edificiile din Toledo, Biserica franciscana,si Salamanca, unde
arhitectura isabelina anunta deja stilul Renasterii.

Italia, pe fondul mostenirii antice si romanice a acceptat destul de

greu stilul gotic, de accea edificiile de aici sunt mai putin spectaculoase (dar si
mai indoielnice din punct de vedere artistic) decat in celelalte parti ale
europei.
Primele
edificii
gotice,
datorate
ordinului
cistercian
(Fossanova,Casamari), pe langa saracia de forme si ornamentica, imbina stilul
gotic cu elemente romanice. Caz specific sunt bisericile spurapuse San
Francesco din Assissi: biserica inferioara, de fapt o cripta-biserica prezinta
contraforti cilindrici cu reminiscente romanice, iar biserica superioara
uninavala, prezinta un spatiu larg, in stil gotic, obtinut prin eliminarea
pilastrilor.
Si celelalte catedrale gotice din Italia: San Andrea din Vercelli, Santa Croce din
Florenta sau catedralele din Siena si Orvieto se caracterizeaza prin aceeasi
prelucrare a goticului, uneori cu rezultate ciudate. Astfel Domul din Milano, cel
mai apropriat de goticul 'clasic' european din cauza incarcarii pana la refuz cu
elemente decorative este considerat de Focillon 'capodopera falselor
capodopere'106. Construit in stil flamboaiant, domul perzinta 145 turnulete,
3159 statui, in general un decorativism aproape ostentativ in detrimentu
claritatii profilului arhitectonic si a unitatii estetice. Cu o supratafa interna de
11.700 metri patrati, lungime exterioara de 157 m, cu latimea navelor de 66
m, iar lungime transeptului de 92 m domul este cel mai mare edificiu dupa
San Pietro din Roma.
Arhitectura civila este reprezentata mai ales de palatele comunale
prezente in special in Franta si Germania cum ar fi cele din Rouen (Palatul
Parlamentului), Lbeck sau Kln. In Anglia, arhitectura municipala lipseste
aproape cu desavarsire; in Italia insa pe baza prosperitatii oraselor comerciale
au fost ridicate impunatoare palate municipale din piatra- cum ar fi Palazzo
Vechio din Florenta; caramida-Palatul orasenesc din Sienna, ce prezinta o
structura sobra cu creneluri ce dau un aspect de fortareata. Decoratia
exterioara este insa bogata, folosindu-se deseori placaje de teracota sau
incrustatii de placi policrome emailate ca dadeau cladirii un plus de culoare.
Sculptura.Pictura. Vitraliul.
Diferenta majora a sculpturii gotice fata de cea romanica consta in
primul rand prin abandonarea formelor fantastice (monstrii, animale
fantastice), si mai ales renuntarea la deformarea expresionista a figurilor,
acestea devenind mai line, mai armonioase in acelasi timp exprimand mai clar
senimentele. Desi trecerea de la romanic la gotic a fost mai lenta decat in
cazul arhitecturii, incepand cu sec. XII se produce emanciparea completa a
sculpturii. Acest aspect se poate observa mai ales comparand statuile cu
caracter de coloana a Catedralei de la Chartres si cele ale figurilor de pe
fatadele Catedralelor de la Reims si Amiens, unde maestrii de statui au tins
sa umanizeze personajele, prezentandu-i cateodata in timpul unei convorbiri
pentru a le da o mai mare aparenta de realitate.(Fecioara si Elisabeta de la
Catedrala de la Reims).In acest context Fecioara de la Reims face parte dintre
operele cele mai nobile ale plasticii gotice. Mesterul a reusit sa armonizeze
idealul clasic, grecesc al frumsetii femininecu oreprezentare medievala a
smereniei si majestuozitatii- constata pe drept Alpatov. De asemenea daca la

Chartres figurile sunt inca lungi si rigide, la Reims si Amiens,statuile nu numai

ca se desprind de fundalul arhitectonic, dar iau forma de ronde-bosse cu
'personalitate' proprie.
Secolul XII este considerat perioada de apogeu a sculpturii gotice atat
din punct de vedere artistic cat si cantitativ. Ajuns la maturitate, arta statuara
gotica se defineste prin simplitate expresiva, plastica robusta a formelor,
eleganta si zveltete si o anume poza retinuta.
Secolele XIV-XV, aduc insa o serie de schimbari in ceea ce priveste
modul de alegere si tratare a temelor, pe fondul calamitatilor (Ciuma Neagra),
Razboiul de 100 de ani si al propagarii curentelor mistice: accentul cade acum
pe descrierea spectacolelor suferintelor lumii, inmultindu-se scenele care
redau patimile Mantuitorului, sau a unor scene macabre. Pe de alta parte,
aceste schimbari aduc o mai mare naturalete si o mai profunda coborare in
aspectele mai direct sentimentale de umanitate. De asemena se inmultesc
redarile de scene cotidiene, de obicei ca teme de zodiac107 si in mod
interesant, legata de plastica funerara a statuilor culcate pe sarcofage
(gisanti), se dezvolta si arta portretului.
O contributie substantiala la arta statuara gotica a adus-o Germania. Desi
primele modele sunt inspirate de la Catedralele de la Chartres, Reims si Paris,
mai tarziu se manifesta si tendintele proprii caracterizate prin sublinierea
caracterului individual al personajelor, cautarea unei expresivitati cat mai
marcante. Primele reprezentari sunt cele din Catedrala de la Magdeburg, cu
elegantele statui simbolice, urmate de celebrele cicluri sculpturale din
Bamberg si Nauburg: prima cu statuile Mariei si Sf. Ecaterina de o
exceptionala plasticitate, sau 'Calaretul din Bamberg', cea de-a doua
catedrala fiind reprezentata de statuile perechilor Hermann si Reghindis si in
special Ekkehard si Uta una din cele mai fine, mai frumoase si mai enigmatice
reprezentari feminine laice.
Anglia si-a pastrat independenta si in cazul sculpturii. Desi in cazul
statuilor-coloana de pe fatada Catedralei de la Wells pot fi observate
asemanari cu statuile pariziene, se contureaza in acelasi timp, si trasaturile
definitorii ale sculpturii gotice engleze: inclinatia spre relieful plat si solutia
bidimensionala. Caracteristica este de asemenea accentul pus pe statuaria
funerara, intr-o redare cat mai realista a figurii. Exceptionala este in acest
sens statuia Printului -Negru realizata cu o acuratete aproape fotografica.
Spania incepand cu sec. XIV - XV va crea prin sculpturile giganticelor
retabluri din Taragona si Palma de Mallorca una din cele mai remarcabile
opere de sculptura gotica din Occident. Caracteristice sunt preferinta aproape
exclusiva pentru tematica religioasa, exacerbarea individualismului,
indiferenta fata de idealism.
Peninsula italica, desi manifesta aceeasi lipsa de entuziasm ca si in cazul
arhitecturii, reuseste sa dea culturii europene o triada de artisti care isi vor
pune amprenta pe intreaga arta statuara gotica: Nicola Pisano- creatorul
amvonului Baptisteriului din Pisa, Giovanno Pisano- care s-a inspirta atat din

sculptura Antichitatii tarzii cat si din goticul francez, va crea

uimitoareaInchinarea pastorilor, lucrare care pe langa realismul reprezentarii
degaja o umanitate calda. Arnolfo di Cambio, arhitect principal al Domurilor
din Sienna si Pisa, autorul amvoanelor din Pistoia si Pisa si al
grupurilor Madona cu pruncul este considerat cel mai mare maestru al
goticului italian.
Arta statuara gotica cu zveltetea ei juvenila, cu poza retinuta si contururile
fluente ale drapajului, oglindea o constiinta mai puternica a demnitatii umane
si o mao fina caracterizare a sentimentelor si senzatiilor.
Cat priveste pictura, aceasta va ramane subordonata arhitecturii pana in
sec XV. Avand in vedere faptul ca arhitectura gotica a redus suprafetele plane
ale peretilor, pictura va fi eliminata cu desavarsire, locul ei fiind luat de vitralii.
Totusi ansambluri picturale originale vor fi realizate de Simone Martini, Matteo
Givanni da Viterbo, Cinabue, Cavalini si mai ales Giotto din Bondone (cu acel
magnific ansamblu de fresce din Capella Scrovegni din Padova), care
reprezinta tot atatea stadii in pictura gotica, ce va parcurge de la
tema 'Dansului macabru' (tema predilecta pe fondul marilor epidemii de
ciuma) la 'Madona cu pruncul pe tron' a lui Giotto a evolutie continua si
armonioasa.
Vitraliile 'creatia cea mai extraordinara a Evului Mediu'108 pe langa
functia educativa (prin redarea de personaje sacre sau scene biblice), va avea
o extraordinara valoare estetica prin explozia de culori si lumini, ce sublinia
inca
o
data,
daca
mai
era
necesar,
prezenta
Luminii
Divine.
In conlcuzie, goticul reprezinta treapta imediat urmatoare stilului
romanic, caracterizandu-se printr-un aspect mai inchegat, o maiestrie mai
inalta si ' printr-o experienta mai cuprinzatoare decat arta romanica. Tot ce
apartine stilului gotic prezinta o maturitate mai mare, o constiinta mai
puternica si adesea un grad mai inalt de desavarsire artistica. Dar odata cu
atingerea acestei maiestrii, arta gotica si-a pierdut farmecul pe care il avea
arta romanica care, era totusi mai apropriata de Renastere prin unele din
formele sale de manifestare, decat stilul gotic'109. Totusi, goticul a creat
sentimente fara de care arta Renasterii ar fi de neconceput, maestrii goticului
fiind primii care dupa secole au reusit sa (re)demonstreze in mod constient ca
'omul este masura tuturor lucrurilor' .

Arta Romanica

Arhitetura este dominata de constructii masive si severe: catedrale, manastiri,

castele, fortificatii, realizate mai ales din piatra, cu ziduri groase, turnuri inalte si
ferestre inguste. Principalele caracteristici ale acestor constructii sunt bolta in
semicerc si forma de arc in plin cintru a putinelor deschideri practicate in ziduri:
ferestre, portaluri si arcade. Fiecare cladire bisericeasca din Pisa domul,
baptiseriul si clopotnita are o forma constructiva simpla, iar suprafata este
impodobita cu coloane din marmura alba; cele mai renumite catredale sunt cele
din Politiers si Arles, Franta, din Warms, Germania, s.a.

Denumirea de 'stil romanic' era data la inceput modului de constructie care

pornea de la monumentele romane (modo romano), adica acelor cladiri care
nu erau din lemn ca vechile constructii barbare ci din piatra si cu acoperisuri
boltite. Astazi intelegem prin stil
romanic totalitatea artei vest-europene din sec. XI si pana in prima jumatate
a sec. XII

Arta romana ne apare ca o imbinare intre traditia aristica autohtona si

influentele bizantine, siriene, mesopotamice, toate acestea in conextul unui
anume 'izolationsm ' a Europei medievale. Cat priveste locul de formare a
stilului apar trei ipoteze: Normandia sau Proventa (Franta), Lombardia (Italia)
si Catalonia (Spania).
Arhitectura romanica si-a gasit manifestarea cea mai preganta in
edificiile religioase, situate pe rutele de pelerinaj. Principalele biserici de
pelerinaj- in afara de Roma si Ierusalim- erau St. Martin din Tours (construita
inainte de anul 1000),Biserica abatiei din Jumieges (consacrata in 1067 in
prezenta lui Wilhelm Cuceritorul) si catedrala Santiago de Compostella, toate
acestea fiind depasite de marea Biserica a abatiei de la Cluny, care timp de
patru secole a ramas cea mai mare biserica a crestinatatii (pana la
reconstruirea -intre 1506 si 1626 a basilicii Sf. Petru din Roma).
Insa inainte de abordarea in profunzime a arhitecturii bisericesti romanice
se impun cateva consideratii privind elementele arhitectonice, structurale si
decorative folosite in epoca romanica:

- Biserica sala- este o constructie compusa dintr-un altar si o singura incapere

rezervata credinciosilor de forma dreptunghiulara. Adeseori dispunea de o
clopotnita in partea apuseana deasupra altarului.
- Basilica- este o biserica cu plan dreptunghiular subimpartit in trei sau cinci
nave, nava din mijloc purtand denumirea de nava centrala, celelalte de nave
laterale
sau
colaterali.
Nava
centrala
se
ridica
intotdeauna
deasupra colateralilor ca sa se poata deschide ferestre in partea superioara a
peretilor. La capatul estic al navei centrale se gaseste
altarul principal
compus dintr-o incapere aproximativ patrata, urmat de un spatiu semicircular
(absida).

Basilicile mari au un plan mai complicat alcatuit din mai multe elemente: o
incapere servind drept intrare: nartex; transept- cu forma navei transversale
rezervat unor categorii deosebite. Spatiul aproximativ patrat aflat la
incrucisarea navei cu transeptul poarta denumirea de careu. In jurul altarului
prinicpal se afla un coridor-deambulatoriu- ce servea pentru procesiuni.
Altarele secundare erau plasate in absidiole. Constructia era prevazuta cu
turnuri in special pe fatada de vest si deasupra careului. Existau si biserici cu
plan circular, polilob sau poligonal dar, forma de basilica are un loc
predominant.
Din punctul de vedere al elevatiei (constructiei in inaltime) se constata
urmatoarele elemente: coloana de inspiratie antica se prezinta mai greoaie si
mai simpla la inceputul perioadei romanice si mai supla la sfarsitul epocii.
Cand coloana este alipita (adosata) in perete si nu mai apare decat o parte
din ea se numeste coloana angajata. Coloana este inlocuita uneori cu un stalp
care se prezinta ca un suport prismatic cu sectiune patrata sau
dreptunghiulara care in loc de capitel poarta ocornisa. Cand stalpul este
adosat in perete formand doar o usoara iesitura -rezalit- se numeste pilastru.
Arcurile care leaga un rand de coloane sau de stalpi poarta denumirea
de arcade, cele romanice fiind intotdeauna semicirculare, in perioada de
trecere spre stilul gotic aparand arcurile frante cu varf ascutit.
Unele biserici in interior, deasupra navelor laterale sau deasupra
nartexului un etaj deschis cu arcade spre nava centrala: tribunele , iar cand
sunt foarte stramte poarta denumirea de galerii . Cum arcadele galeriilor sunt
grupate cate trei, arcada de mijloc fiind uneori mai mare , galeriile se
numesc triforii.
Bisericile romanice mai vechi erau acoperite cu o sarpanta din lemn,
inlocuita mai tarziu cu o bolta de piatra sau caramida de forma cilindrica
denumita bolta in leagan sau bolta in cruce rezultat din intretaierea a doua
bolti cilindrice cu raze egale. Aceasta din urma nu putea fi construita decat pe
un spatiu patrat sau aproximativ patrat. Pentru a usura constructia unei bolti
in cruce si pentru a mari rezistenta se intretaiau muchiile diagonale cu nervuri
numite ogive (care vor deveni caracteristice stilului gotic) care se sprijina pe
pilastrii, coloane angajate sau stalpi, dar si pe niste umeri de piatra prinsi in
perete denumite console.
Cupola (calota) era construita in mod firesc deasupra unui spatiu circular, dar
se folosesc cupole si peste incaperi patrate folosindu-se elemtente de racord
ca trompa (un jumatate de con dispus la coltul patratului) sau pandantivul
(pandanta), element constructiv creat de arta bizantina. Ferestrele romanice
erau incoronate de un arc semicircular, care putea fi simplu
sau geminat (imperecheat). In functie de numarul de deschideri, arcurile
puteau fi trifore, cvadrifore etc.83 Un element esential este portalul avand
statui in basorelief, iar in centrul frontonului era plasata o fereastra sub forma
de cruce sau rotunda denumita oculus, element constructiv preluat de arta
gotica sub denumirea de rozasa.

De remarcat influenta mediului ambiant asupra arhitecturii romanice,

determinandu-i anumite particularitati regionale. In regiunile nordice (Anglia)unde cerul este mai mult timp acoperit, deschiderea ferestrelor este mult mai
mare pentru a permite sa intre cat mai multa lumina zilei; in regiunile sudice
insa ferestrele sunt mult mai mici pentru a impiedica patrunderea masiva a
luminii. De asmenea in aceste regiuni acoperisurile sunt mult mai joase si mai
plate, in timp ce in regiunile nordice cu ploi si zapezi abundente acoperisurile
sunt mult mai inalte si mai ascutite.
Clopotnitele si turnurile capata o importanta deosebita in arhitectura
romanica. Traditia turnurilor - lanterna carolingiene s-a transmis si epocii
romanice dintr-o necesitate practica impusa de slaba iluminare a bisericilor
romanice, ferestele fiind mici si rare. In cazul bisericilor cu absida nava
centrala primeste lumina de la navele laterale; singurul element constructiv
care era prevazut cu ferestre era absida care lumina astfel
deambulatoriul. Clopotnitele sunt de obicei plasate in mijlocul edificiului.
Multe biserici nu au decat un turn-clopotnita plasat lateral (in special cele din
sec. X). Bisericile mari- cele din Normandia de exemplu- au adesea turnuri
care incadreaza fatada si un turn central la incrucisarea transeptului cu nava;
altele au doua turnuri pe bratele transeptului si unul pe fatada. Catedrala din
Worms are pe fiecare brat ale celor doua transepturi cate un turn lanterna,
deci in total sase turnuri. Insa marea majoritate a bisericilor romanice nu au
decat un singur turn la intersectia transeptului cu nava. Forma turnurilor este
diferita: cu baza patrata sau octogonale la nivelul acoperisului sau cilindrice in
intregime ori numai in partea superioara. Toate turnurile- clopotnita sunt
construite fie pe pereti plini, masivi, fie pe arcade care uneori formeaza un
nartex. Uneori parterul nu comunica cu exteriorul, caz in care clopotnita poate
deveni turn de aparare sau, in timp de pace parterul clpotnitei poate servi
drept capela sau baptisteriu.
O 'revolutie' in arta romanica reprezinta inlocuirea sarpantei de lemn
(din cauza predispozitiei catre incendii) cu bolte. Daca sarpanta-mult mai
usoara- exercita o presiune vertivala asupra peretilor, bolta si arcul ei
exercitau o presiune oblica asupra peretilor care trebuiau intariti prin
contraforti incorporati in zid la care se adaugau o serie de pilastrii si arcade
puternice care, modificau dezavantajos intreaga spatialitate: se reducea
luminozitatea din cauza grosimii zidului, pe de alta parte creindu-se si o serie
de avantaje intrucat bolta sporea acustica edificiului (interesanta este in acest
sens inovatia artistilor romanici care au incastrat in ziduri vase acustice,
marind astfel rezonata cladiri).84
Toate aceste inovatii constructive serveau unui singur scop: sa ofere
comunitatii un loc unde poate veni in contact cu fortele supreme.
Dumnezeirea nu era ascunsa de privirile oamenilor ca in Egipt. Oamenii
credeau ca in timpul slujbei religioase, Divinitatea se afla invizibila intre ei.
Spre deosebire de biserica bizantina, cu conceptia ei simbolica despre
serviciul divin, in catedrala romanica prezenta lui Dumnezeu era conceputa
mult mai 'ad litteram'85

De remarcat corelatia dintre arhitectura extrioara si interiorul bisericii fapt

care subliniaza sinceritatea conceptiilor vremii. Acum spatiul are din nou o
insemnatate mult diferita fata de arta romana sau bizantina, luand aspectul
unui corp inchis inconjurat de mase de piatra. Spatiul se condenseaza
devenind impenetrabil ca piatra manifestandu-se pregant specificul gandirii
medievale: incercarea de a da spiritualului si misteriosului o expresie
materiala, palpabila.
Stil aflat intr-o permanenta (r)evolutie, romanicul s-a definit prin mai
multe scoli de creatie regionale, fiecare imprimandu-si trasaturile proprii. Fara
indoiala, Burgundia este regiunea care a influentat decisiv evolutia stilului.
Bisericile burgunde care se remarca prin perfectiunea formelor, ritmul uniform
si aspectul inchegat care isi gasesc reprezentarea suprema in biserica
manastirii benedictine de la Cluny.Ineputa in 1088 a fost terminata 20 de ani
mai tarziu, dar a trebuit sa fie reconstruita intre 1125-1130 din cauza
prabusirii boltilor. Edificiul era compus dintr-o enorma nava centrala stransa
intre patru nave laterale, doua transepturi (ambele de partea absidei) intre ele
fiind plasat corul dreptunghiular. In spatele corului se afla absida cu
deambulatoriul si cinci capele radiante. Lungimea bisericii de la intrare de la
intrare pana la absida (inclusiv nartexul adaugat in 1220) era de 188 m,
inaltimea boltii de 30 m iar grosimea zidurilor in zona cea mai de sus de 2,30
m. Caracteristic era existenta a trei etaje suprapuse, marcate in exterior perin
trei randuri de stalpi legati cu zidurile principale printr-un sistem de arcuri. Azi
exista doar un fragment de nava si o portiune din transept restul fiind distrus
in timpul Revolutiei din 1789. Alte biserici reprezentative ale scolii burgunde
sunt Saint Benoit sur Loire, Orcival si Paray-le- Monial.
'Concurenta', reprezentata de ordinul de la Citeaux- cistercienii- se remarca
prin simplitate si orizontalitate. BisericaSf.Magdalena nu are decat doua
etaje: unul cu stalpi cruciformi care despart nava centrala de navele laterale,
impodobiti cu semi-coloane angajate si un alt etaj unde sunt ferstrele care
lumineaza nava centrala.
Scoala din Normandia se caracterizeaza prin simplitatea extrema a
compozitiei si prin formele calme (Bisericile din Caen si Boscherville).
Repezentativa pentru stilul normand este Basilica din Jumienges, dedicata
Maicii Domnului. Planul ei este simplu: o nava centrala flancata de doua nave
laterale si un transept, un cor, o absida principala si alte doua abside pe
aripile transeptului. Cu toata simplitatea, aceasta 'scoala' va avea un rol
imens in propagarea formelor arhitectonice romanice: odata cu cucerirea
Angliei, normanzii transmit acestei regiuni sistemul de constructii
experimentat de ei, arhitectura engleza de acest tip devenind varianta cea
mai impunatoare a romanicului, cunoscut in Marea Britanie ca 'stilul
normand'. Exemplul specific este Catedrala de la Durham; fatada prezinta
doua turnuri , planul are trei nave separate de pilastrii foarte masivi alternativ
cilindrici si compusi. Interiorul este impartit in trei zone: arcadele, tribuna si
galeria cu ferestre. De-a lungul navelor apar arce incrucisate. Catedrala de la
Durham ca si cea din Lincoln sau Ely reprezinta de fapt o originala imbinare a
elementelor saxone (capiteluri simple, coloanele impodobite cu caneluri
rasucite, incrucisate sau frante) cu cele normande, subliniind faptul ca

'arhitectura engleza a urmat acelasi drum ca si sistemul monarhic: navalitorii

normanzi nu au refuzat traditiile locale'.86
Scoala de la Provence era in contact direct cu cea normanda mai ales
din cauza puternicei mosteniri clasice care a persistat de-a lungul Evului
Mediu. Bisericile erau de obicei unicelulare cu o singura nava de forme si
proportii clare si simple. Scoala de creatie de la Ile-de -France din sec. XII,
insemna de fapt perioada de trecere la un nou stil constructiv: goticul.
In Germania, arta romanica este tot atat de timpurie ca si in Franta,
insa va avea o viata mai lunga decat in alte parti ale Europei- pana in sec
XIII. Elementele constructive specifice deriva din stilul carolingian - ottonian
dar si cu influente lombarde. Arta monumentala germana ramane sub semnul
clar al autoritatii imperiale, marii initiatori de constructii fiind imparatii si
consilierii lor. Dincolo de aspiratia spre grandios si impresionant, arhitectura
romanica germana se defineste prin zidurile netede, acoperisuri plate, o
severitate deosebita a formelor, simple, clare, puternice. O evolutie continua
se poate observa in arhitectura germana: daca in bisericile de la inceputul
sec. XI cum ar fi Sf.Mihail din Hildesheim se mai pot observa influente
carolingiene, spre finele sec. XI si sec. XII in special in zona Renania are loc o
apropriere de stilul francez. Catedralele din Kln, Bonn, Koblenz
impresioneaza prin monumentalitate si un caracter cubic al formelor. Cele mai
impresionante constructii romanice din Germania sunt: Catedrala din Speier,
construita in ultimele decenii ale sec:XI cu o nava centrala inalta de 52 m lata
de 13,50 m, acoperita pe toata suprafata cu o bolta in cruce; Catedrala GrossSt.Martin din Kln cu un turn foarte masiv la incrucisarea transeptului cu
nava, flancat la cele patru colturi cu alte patru turnuri octogonale, precum
si Domul din Limburg cu sapte turnuri. Aceste edificii erau menite sa
simbolizeze forta si grandoarea imperiala (chiar si cele construite in sec.XIII
cand, in celelalte parti ale Occidentului medievale se impusese stilul gotic).
Din Franta stilul romanic patrunde si in Spania, unde a absorbit si
influente maure in special in zona Castiliei si Aragonului. Ca stil, romanicul
spaniol se caracterizeaza prin origianlitatea intrepatrunderii diferitelor
influente: cele arhaice prezente prin distibutia simpla a spatiului si a maselor
arhitectonice, peretii fiind lipsiti de ornamente in relief pronuntat, influente
maure prin perferinta pentru arcul in potcoava in locul celui romanic rotund.
Aceste elemente se regasesc nu numai in arhitectura romanica spaniola
incipienta,
exemplele
cele
mai
specifice
fiind: San
Vincente din
Avila, Catedrala veche din Salamanca, dar si marele sanctuar de pelerinaj de
la Santiago de Compostella exemplul cel mai specific de arhitectura romanica
de tip spaniol. Inceputa in 1075 si terminata in 1140, edificiul de la
Compostella are 130 m lungime, cu transeptul impartit in trei nave cu tribune
si absidiole, cupola la incrucisarea transeptului cu nava centrala,
deambulatoriu cu cinci capele laterale iar nava centrala este acoperita cu o
bolta cilindrica si arce transversale. Un alt monument romanic impresionant al
Peninsulei Iberice a fost Catedrala de la Pamplona, distrusa din pacate. Alte
biserici remarcabile sunt San Isidor din Leon unde se afla mormantul lui
Ferdinand I al Castiliei si, Catedrala de la Jaca care reproduce de fapt pe cel de

la Leon cu trei abside in trepte si trei nave ritmate de stalpi slabi si puternici in
alternanta.
Italia urmeaza o cale seprarata bazata pe traditia antica (in Lombardia
si Toscana) dar si pe legaturile cu lumea musulmana, normada si bizantina.
Pentru
'scoala'
lombarda
reprezentativ
este Domul
din
Milano. Edificiul cuprinde un atrium imens, de o suprafata egala cu inetriorul
basilicii, cu plan rectangular,. inconjurat de portice pe cele patru laturi: pe
latura frontala de intrare se suprapune drept fatada un portic lung, galerie
deschisa unde au fost deschise singurele ferestre care lumineaza interiorul
basilicii (nu exista ferestre laterale). Caracteristic scolii lombarde este
accentul pus pe scheletul constructiei, prefatand parca goticul.
Scoala toscana este mult mai clasicizanta, evocand traditia basilicilor
paleocrestine. Cu un spirit intelectualist si cu un marcat simt al masurii si
claritatii, toscanii s-au exprimat in forma clasicista a unei arhitecturi ce tinde
spre proportii si un ritm al suprafetelor87. Baptisteriul din Florenta cu un plan
octogonal, avand pe fiecare latura arce octogonale semicirculare, cu coloane
de granit si pilastrii de marmura, cu o cupola avand diametrul de 25 m,
acoperita cu mozaicuri avand in centru figura gigantica de 8 m a lui Christos,
reprezinta una din momunemtele romanice italiote cele mai plastice. Varianta
pisana a acestei orientari este un complex monumental unic prin unitatea
stilistica, denumita pe drept cuvant Prata dei miracoli (Pajistea cu minuni) ce
cuprinde: Domul din mamura ,cu un plan basilical in cinci nave (nava
prinicpala avand latimea de 45 m si inaltimea de 31 m), transeptul cu trei
nave,cu plafonul, sarpanta si galeriile aflate de-a lungul navei centrale
divizate in arcade; Baptisteriul cilndric (o forma oriental-bizantina), inalt de 55
m cu diamterul interior de 35 m si diametrul cupolei de 18 m, inconjurat de
logete si arcaturi; turnul inclinat-inceput in 1173 si terminat in sec XIV cu o
inaltime de 55m (si inclinatie de 4,27 m de la verticala), unde apare aceeasi
tema a galeriilor.
Reprezentarea cea mai evidenta a influentei bizantino-musulmane se
gaseste la Venetia: Basilica San Marco(construita intre 1063-sec. XII) a fost
realizata de mesteri bizantini, reproducand in structura biserica Sf. Apostoli
din Constantinopol: plan in cruce greaca, cu o cupola in centru si alte cupole
mai mici pe fiecare brat care sunt impartite in trei arce, acoperite de bolti
cilindrici cu deschiderea maxima de 11 m.
Un interesant aliaj al influentelor romano-normande cu cele orientalbizantine prezinta Sicilia. Domul din Monreale, fara cupola si transept, are un
sanctuar de tip biznatin, cu fatada intre doua turnuri masive, cu baza patrata
si trei nave (cea principala avand 102 m lungime), terminate in absida iar
plafonul este in sarpanta cu grinzi pictate si stalcatite in stil arab.
Din punctul de vedre al arhitecturii civile retin atentia castelele,
expresii ale dreptului fortei si ale simtului practic. Famrecul deosbit al acestor
castele consta in aceea ca corespund intru totul scopului lor principal- adica
ofera in cazul uni asediu, aparare sigura impotriva atacurilor si ajuta
asediatilor sa reziste cu succes asalturilor. Construite pe un povarnis inalt,

locul special unde era asezat impunea adoptarea unui plan neregulat pentru
perspectiva constructiei Castelul era imprejmuit din toate partile cu un sant
adanc si ziduri ianlt si netede alcatuite din blocuri de piatra. La colturi era
dispuse turnurile, legate intre ele dar in acelasi timp independente, in asa fel
incat cucerirea unui turn nu insemna neaparat pierderea castelului. Intrarea in
cetate era fortificata de un pod care se putea ridica iar poarta, ingusta, era
flancata de doua turnuri. (). Miezul castelului era alcatuit dintr-un donjon, care
slujea asediatilor ca un ultim refugiu. Arhitectura exterioara era de obicei
simpla fara fatade somptuoase sau ornamentica. Asa cum considera Alpatov,
caracteristicile generale ale stilului arhitectonic romanic erau relativ slab
conturate in castelele fortificate. Totusi ele impresioneaza atat prin tenhinca
constructiei cat si prin grandoare88.

Sculptura.Pictura.
Sculptura se prezinta ca un auxiliar de prim ordin al arhitecturii
romanice. Sculpturii decorative ii revine sarcina de a impodobi capitelurile
coloanelor, ale stalpilor, pilastrilor din interior. Modelurile de capitel la inceput
se prezinta forme simple si grosolane desi uneori prezinta elemente
decorative florare. Mai tarziu, a fost preferat capitelul corintic care a stat la
baza unor noi combinatii. In cursul sec XI se va elabora un capitel specific: cel
cubic pe care il intalnim in cripta Catedralei din Speyer.
Sculptura a avut o evolutie mai lenta dar mai originala. In orice caz,
practica antichitatii tarzii, lasase mesterilor romanici doua procedee pentru
repartizarea si organizarea statuilor pe o cladire indiferent daca este vorba de
o fatada sau de o absida: incastrarea in zid a unor figuri izolate si a unei frize;
asezarea in relief sau sub arcade a unui personaj. 'Pe de alta parte insa pe
fondul regresului artei antice tarzii din cauza ostilitatii crestinismului pentru
formele plastice considerate a fi expresii a unei culturi pagane a facut ca
interpretarea plastica a unei figuri sa fie o problema care i-a obligat pe
mesteri sa o ia de la capat '89.Este deci de inteles de ce primele figuri
sculpturale au fost diforme si abia la sfarsitul sec XI, formele incep sa se
limpezeasca si a aparut preocuparea mesterilor de a transpune in
piatra desenele liniare. Odata regasite modelele artistice, se va ajunge la o
descatusare a plasticii figurative mai ales in Franta si Burgundia. Se poate
observa o predilectie pentru volumul plastic al figurilor care prin renutare la
abstactizarilor simbolice va ajunge la o redare ferma si directa a realitatii.
Chiar daca mesterii romanici fac apel la reprezentarile monstruoase ale
bestiarului mitic de sorginte orientala (mai ales in capiteluri), realismul
gesturilor si dinamica redari da un farmec aparte sculpturii romanice situata
undeva la granita dintre naivitate si realism grotesc. Miscarile sunt
impetuoase ce reflecta profunde tensiuni psihice. De fapt ceea ce da aspect
realist sculpturii romanice este redarea trairii (spirituale) intense si a pasiunii
spirituale.
Este interesant de urmarit imprumutul de motive zoomorfe din arta
orientala: oamenii romanicului pierdusera contactul direct cu animalele (in

special cu cele exotice) in asa fel incat la un moment dat acestea devin
intrupari ale fortelor malefice: de aici reprezentarile diavolului cu coarne si
copite sau reprezentari monstruase de animale care devoreaza pe pacatosi.
Acesti monstrii grotesti nu patrundeau in biserica dar acopereau zidurile
bisericii pe dinafara. Chiar si in reprezentarile sfinte animalele isi gaseau locul
in teme cu ar fi Daniel in groapa cu lei sau vedeniile despre monstrii ale
profetului Ezechiel.
Sculptura ronde-bosse este din nou folosita in plastica romanica, dupa
un mileniu de repaos. Explicatia este simpla:notiunea de statuie era legata de
reprezentarile pagane si abia odata cu inceputurile venerarii relicvelor (sec XXII) plastica ronde-bosse va fi aplicata pe baze noi, cand diferitelor parti ale
corpului unui anume sfant se sculpta si restul corpului De exemplu capul
despartit de trup al unui sfant oferea prilej pentru sculptarea unui bust.
Se remarca printre statuile romanice una care devine programatica
pentru arta statuara ronde-bosse:Christos calare pe asin.
Ca si statuile romane si aceasta opera sculpturala nu era conceputa sa fie
privita dintr-un anumit unghi
Marea 'revolutie' va fi adusa de scoala italiana, care cautand noi forme
de exprimare se va orienta catre mostenirea antica dar si catre lumea
bizantina. Mesteri ca Vigilemo (Vigilemus), Maestro Nicolao si Giuliamo di
Verona si mai ales Benedetto Antelami (1150-1230) au folosit aceste influente
la maximum dand valente noi sculpturii romanice: figurile sunt mai
proportionate (desi mai indesate si mai voluminoase), fluxul e mai linistit.
Acum se creeaza -mai ales in operele lui Antelami, aflate la baptisteriul din
Parma- primele statui ronde-bosse din sculptura romanica. Un alt element
evolutiv este aparitia pe langa redarile religioase si scene de viata laica,
realist redate (sculpturile fatadei catedralei de la Ferrara).
Pictura romanica -in special cea murala- desi s-a pastrat in multe
locuri, se afla in stari de degradare destul de avansate si din cauza tehnici
picturale: daca fondul a fost zugravit in tehnica al fresco (pe tencuiala umeda)
completarile-de exemplu nuantele de lumini- au fost adaugate al seco (pe
tencuiala uscata) si cu timpul acestea s-au scorojit.90. Dincolo de acest
aspect tehnic, caracteristicile picturii romanice se definesc prin infatisarea
sugestiva a actiunii, vioiciunea figurilor, tendinta de a sublinia prin exagerari
anumit gesturi, facandu-le mai evidente (exempu tipic fiind frescele de la
Oberzell a manastirii Sf.Gheorghe). Directia italiana este 'dirijata' de
manastirea Monte Cassino a carei influente se pot simti si in redarile picturale
al Basilicii Sf. Petru din Ferentilo, caracterizat printr-un stil mai naiv, mai
hieratic, cu expresii tipizate, influenta bizantina fiind evidenta. De altfel in
cursul sec XII mesterii bizantini se manifesta tot mai pregant, lor datorandu-se
o serie de opere mai insemnate din Sicilia.
Scoala franceza, exprima poate cel mai bine bogatia imaginativa a
picturii romanice. Linia are un rol decorativ expresiv, la care se adauga
contrastele de culori si efecte obtinute prin petele de culoare pe suprafetele

albe. Picturile de la Vieq, Montmorillon si in special Montoire co o redare

dramatic-inflacarata a Mantuitorului, prin forta dramatica, rigoare si
expresivitate constituie cel mai elocvent contrast cu calmul hieratic al artei
bizantine contemporane.
Pictura miniaturala romanica prezinta cateva valente particulare
caracterizate printr-o anume naivitate in redare. In Chemarea celei de-a patra
trambite-ingerul e redat in profil, iar vulturul are aripile intinse ca in pictura
egipteana. Figurile nu sunt legate intre ele, insa sunt asezate simetric ca niste
hielogrife. Desi reda o scena apocalitica miniatura nu are nimic mistic sau
inspaimantator.
Asemenea caracteristici gasim si la Tapiseria din Bayeux care reda cucerirea
Angliei in 1066, care reda simplist dar realcampania lui Wilhelm Cuceritorul.

Arta Bizantina

Pe baza artei crestine vechi si sub influenta artei antice din Egipt, Siria si Persia,
in Imperiul Roman de Rasarit, numit si Bizantin, avand capitala la Constantinopol,
a aparut un nou stil artistic - stilul bizantin.
Caracterizata printr-o mare varietate de forme si bogatie ornamentala, este o
arta de curte, somputoasa cu diferite simboluri si opere realizate in sec. V-lea si
al XV-lea, in Imperiul Bizantin. Existau doua tipuri de biserici: cu plan rotund
construite deasupra criptelor martirilor crestini sau ale unor principi (Mausoleul
Gallei Placidia Ravena) si cu plan dreptughiular (bazilici) orientate spre rasarit
si destinate cultului (Sfanta Sofia Constantinopol, San Vitale Ravena, etc.).
Pictura bizantina continua traditia pictorilor greci si romani; mozaicul mausoleului
Gallei Placida din Ravena (sec.V) mai pastreaza viziunea romano-elenistica in
care predomina motivele florale si zoomorfe.
Lucrari Bizantine: - Sf. Gheorghe = icoana bizantina

Biserica Sfanta Sofia = Constantinopol

Inaltarea = Relief in fedeles

Christos Pantocrator = Sf. Sofia

Blandul Pastor = Galla Placida = Ravena

Maica Domnului din Vladimir=Icoana bizantina

Zidurile Conastantinopolui = lucrare bizantina

Arta bizantina - caracteristici

Arta bizantina - caracteristici
Arta bizantina a purtat pecetea imperiului autocratic, crestin si greco-oriental in
sanul caruia a inflorit. Functia sa esentiala a fost aceea de a exalta maretia
supranaturala a imparatului si a bisericii, de a crea cadrul somptuos in care se
desfasurau liturghiile (Semnificatia etimologica a cuvantului liturghie, de la leitos
= public, si ergon - serviciu, opera; deci, serviciu public.) lor, de a ilustra prin
imagini natura divina a misiunii lor, de a furniza obiectele necesare celebrarii
ritualului. Nu este o arta a ratiunii si a realitatii, ci a transcendentei si a fastului, o
arta care trebuie sa uluiasca si sa insufle respect supusilor, credinciosilor si
popoarelor invecinate. Acest caracter imperial este una dintre trasaturile care o
deosebesc cel mai net de celelalte arte crestine, cum ar fi cea romanica si cea
gotica.
Arta bizantina mai avea si misiunea de a contribui la divertismentul imparatului,
al membrilor aristocratiei si al demnitarilor bisericii. Alaturi de o arta religioasa,
care a predominat in chip ferm, a inflorit o arta profana, prea multa vreme
neglijata de catre istorici. In ea se observa acelasi gust pentru lux si materialele
frumoase, ca si fidelitatea fata de temele mostenite de la paganism, de care
cercurile cultivate din Bizant nu s-au putut detasa niciodata. Calugarii, in
lepadarea lor patimasa de lumea profana si de valorile ei, au favorizat, in schimb,
tot ceea ce constituia expresia unei asprimi inversunate.
Arta bizantina, avand drept scop sa redea sensibil esentele unei lumi
supranaturale, definite printr-o stricta ortodoxie, si trebuind sa raspunda
exigentelor bine precizate ale clientelei, cei care o practicau erau departe de a se
bucura de libertatea pe care o reclama artistii de azi. In societatea in care traiau,
ei nu puteau nici macar sa intrevada aceasta posibilitate. Subiectele le erau
propuse adesea pana in cele mai mici amanunte; erau nevoiti sa se calauzeasca
dupa modele. Dar, inauntrul acestor cadre, intensitatea sentimentului i-a condus
la uimitoare nascociri, tasnite din strafundurile nelinistii lor. Ei capatara harul
care, dupa expresia teologului Leontios, "ne-a facut sa patrundem adevarurile pe

care mintea nu le poate atinge ". Cu izbanzi variabile in ceea ce priveste factura,
percepem

aproape

totdeauna

mare

forta

de

convingere.

Sub

forme

schimbatoare dupa tendintele dominante ale diferitelor epoci sunt exprimate

sensibilitati estetice felurite.
Unele opere vor avea o armonie si un echilibru clasic, altele o vehementa
patetica. Aici va predomina simtul unui colorit mangaietor, dincolo gustul pentru
linia eleganta.Artei Bizantului i se poate aplica ceea ce profesorul Mirambel a
spus despre literatura acestuia: "A gandi dupa un model, a se elibera prin
sentiment ".
Caci, sa nu ne lasam inselati, lumea Bizantului este mai ales o lume a
sentimentului si a pasiunii. Pasiune care a ridicat populatia capitalei sau a
oraselor din provincie impotriva imparatului, de pilda cu prilejul exilarii
patriarhului Ioan Hrisostom, sau, alta data, cu prilejul jocurilor din Hipodrom, in
532, sub Iustinian; pasiune care a impins la rascoala masele populare din Egipt si
din Siria cu prilejul disputelor asupra celor doua naturi ale lui Hristos: umana si
divina; pasiune care i-a impins pe calugarii ce luau parte la Conciliul din Efes, in
449, sa se dedea la violente asupra persoanei ierarhilor; pasiune care a insufletit
lupta adoratorilor icoanelor impotriva imparatilor iconoclasti; pasiune care, in
clipa cand pericolul turc a devenit iminent, i-a facut pe greci sa se razvrateasca
impotriva Unirii Bisericilor prin care imparatii intelegeau sa cumpere ajutorul
Apusului. Violenta vestitelor certuri bizantine, pe care noi, astazi, le socotim
inconsistente, intrucat nu cunoastem profunda lor semnificatie psihologica, este
una dintre cele mai bune marturii despre aceasta pasiune. Aceeasi fervoare
strabate si da tensiune artei bizantine.