Analiza capacitatii de autofinantare si autofinantarii

1. Definirea capacitatii de autofinantare

Autonomia financiara a unei intreprinderi se defineste ca fiind aptitudinea acesteia de a
face fata angajamentelor sale financiare. Finantarea din resurse proprii presupune ca
intreprinderea sa obtina in primul rnd beneficiile corespunzatoare nevoilor sale, iar in al
doilea rnd sa aiba dreptul de decizie asupra repartizarii lor pe destinatii cu respectarea in
acelasi timp a obligatiilor catre bugetul statului.
Amortizarea si provizioanele sunt cheltuieli calculate care se exonereaza de la plata
impozitului pe profit. Profitul net ramne o sursa gratuita de finantare. Numai dupa
distribuirea actiunilor gratuite, autofinantarea devine generatoare de costuri pentru
remunerarea, prin dividende, a capitalului intern convertit in capital social. Deci,
autofinantarea este cea mai eficienta solutie de acoperire a nevoilor permanente de capitaluri.
Capacitatea de autofinantare mai poate fi definita si ca un surplus monetar care se obtine
ca rezultat al tuturor operatiunilor de incasari si plati efectuate de intreprindere, intr-o
perioada de timp, avnd in vedere incidenta fiscala. Pentru determinarea capacitatii de
autofinantare trebuie avute in vedere att variabile economice ct si financiare.
Finantarea pe termen lung a intreprinderii presupune nevoi de fonduri cu caracter permanent
sau pe perioade mari de timp, operatiune care se poate realiza in diferite forme, in functie de
conditiile concrete ale intreprinderii. Caile de finantare pe termen lung sau in strnsa legatura
cu caile de investire, formnd cu acestea politica financiara a firmei.
Autofinantarea este cel mai raspndit principiu de finantare si presupune ca
intreprinderea isi asigura dezvoltarea cu forte proprii, folosind drept surse de finantare o parte
a profitului obtinut in exercitiul expirat, si fondul de amortizare, acoperind att nevoile de
inlocuire a activitatilor imobilizate ct si cresterea activului economic. Autofinantarea are in
structura sa amortizarile, provizioanele si beneficiile nedistribuite de firma, si trecute de
aceasta la rezerve, si anume: Autofinantarea = Amortizarile + Provizioanele + Beneficiile
nedistribuite.
Provizioanele sunt definite ca fiind capitaluri prelevate de intreprindere inainte de
determinarea beneficiului cu scopul de a face fata unor cheltuieli viitoare. Sunt doua categorii
de provizioane:
- provizioane pentru deprecieri ale elementelor de activ;

- provizioane pentru riscuri si cheltuieli.

Rezervele sunt beneficii nedistribuite, constituind partea cea mai putin discutata a
autofinantarii. Ele reprezinta fonduri acumulate de intreprindere plecnd de la beneficiile
realizate. Exista mai multe categorii de rezerve, si anume:
- rezerve legale: acestea sunt reglementate prin legi specifice.
- rezerve statuare care sunt constituite pe baza prevederilor statutului societatii, in
concordanta cu permisibilitatea legilor in materie.
Dividendul reprezinta remuneratia cuvenita unei actiuni in decurs de un an si este
singura forma de impartire a profitului realizat de societatile comerciale pe actiuni.
Rezultatul exercitiului contabil nu inseamna o crestere (sau o scadere) a trezoreriei cu
aceeasi suma. Aceasta din doua motive principale:
-

nu toate veniturile si cheltuielile sunt incasabile si respectiv de platit:

atunci cand se

inregistreaza o amortizare, este vorba de o cheltuialacalculata care nu corespunde unei plati

(pretul investitiei fiind achitat inmomentul achizitiei). De asemenea, o reintegrare de
provizioane nu conduce la nici o incasare, este doar un venit calculat.
- nu toate incasarile si platile corespunzatoare veniturilor si cheltuielilor se realizeaza la
inchiderea exercitiului.
Acestor doua motive se adauga ponderea finantarii ciclului de investitii si a evolutiei
cheltuielilor financiare.
Capacitatea de autofinantare este degajarea potentiala a trezoreriei atunci cand
toate veniturile incasabile sunt incasate si toate cheltuielile deplatit sunt achitate.
Pe de alta parte, ea reprezinta capacitatea intreprinderii de a-si autofinanta investitiile
si cresterea necesarului de rulment, precum sicapacitatea de a-si rambursa datoriile financiare.
Capacitatea de autofinantare reda potentialul financiar rezultat al activitatii rentabile a
intreprinderii, la sfarsitul exercitiului financiar destinat sa remunereze capitalurile proprii
(prin dividendele datorate) si sa finanteze investitiile de expansiune (partea din profit
repartizata pentru constituirea rezervelor si a fondului de dezvoltare) si de mentinere sau
reinnoire din exercitiile urmatoare. Capacitatea de autofinantare este sursa financiara generata
de activitatea industriala si comerciala a firmei dupa scaderea tuturor cheltuielilor platibile la
o anumita scadenta.
Capacitatea de autofinantare se determina pornind de la veniturilor si cheltuielile
gestiunii curente susceptibile de a se transforma, imediat sau la termen, in fluxul de trezorerie.

Capacitatea de autofinantare (CAF) este un sold rezidual de flux semnificativ care se

obtine ca diferenta intre rezultatul net corectat cu amortizarea, participarea salariatilor la profit
si alte elemente de activ si pasiv, corespunzator metodei de calcul utilizate.
Capacitatea de autofinantare (CAF) a unei societati comerciale reflecta potentialul
financiar de crestere economica a entitatii, respectiv sursa interna de finantare generata de
activitatea industriala si comerciala a acesteia destinata sa asigure:
-

finantarea unor nevoi ale gestiunii curente

cresterea fondului de rulment

finantarea totala sau partiala a noilor investitii

rambursarea imprumuturilor contractate

remunerarea capitalurilor investite.

Capacitatea de autofinantare numita si marja bruta de autofinantare, constituie

diferenta intre fluxurile de intrare si fluxurile de iesire generate de operatiunile curente de
gestiune care lasa la dispozitia intreprinderii resurse proprii ce raman disponibile pentru
finantarea diverselor necesitati: rezultatul exercitiului dupa impozitare si cheltuielile care nu
au antrenat plati (amortizari, provizioane):
CAF = Venituri incasabile Cheltuieli platibile.
2. Metode de determinare a capacitatii de autofinantare
Capacitatea de autofinantare este diferenta dintre toate veniturile

monetare si toate

cheltuielile monetare ale exercitiului.

Capacitatea de autofinantare se poate determina prin doua metode:
1) Prin metoda fluxurilor, pornind de la excedentul brut al exploatarii (EBE).
Este suficient sa analizam caracterul monetar sau nemonetar al veniturilor si al
cheltuielilor.
Pana la nivelul excedentului brut

de exploatare, toate veniturile si cheltuielile sunt

incasabile si respectiv de plata. Putem pleca prin urmare de la excedentul brut de exploatare.
Transferurile de cheltuieli au un caracter incasabil; este vorba,
de
exemplu,
de
o rambursare

a indemnizatiei de securitate sociala sau de

rambursare a unei prime

de asigurari.
In cazul transferului de cheltuieli

pentru cheltuielile de repartizat, este vorba de

o asimilare a cheltuielilor de exploatare in investitii.

Formula de calcul este:

CAF = Excedentul brut de exploatare + Venituri financiare + Venituri exceptionale + Venituri din
cesiune de scopurile autofinantarii active - Cheltuieli financiare - Cheltuieli exceptionale - Impozit pe profit

Unde:
Excedentul brut de exploatare (E.B.E.) = diferenta dintre valoarea adaugata, pe de o
parte, si impozitele, taxele si cheltuielile de personal, pe de alta parte. E.B.E. exprima masura
resurselor obtinute din exploatare, pe baza carora managerul unei firme ia decizii strategice in
privinta dezvoltarii firmei.
Valoarea adaugata = cresterea de valoare obtinuta din utilizarea factorilor de
productie, peste valoarea bunurilor si serviciilor achizitionate de la terti, in cadrul activitatii
curente a firmei.
Cheltuieli exceptionale = cheltuieli care nu pot fi previzionate si nici planificate:
amenzi, penalitati etc.
Venituri exceptionale = venituri care nu pot fi previzionate si nici planificate:
vanzarea unor active inca neamortizate, despagubiri primite in urma unor evenimente
asigurate etc.
Venituri financiare = sumele obtinute ca urmare a detinerii unor titluri de proprietate
(dividende) sau de plasament (dobanzi), din operatiuni de schimb valutar (diferenta pozitiva
de curs valutar) si din sumele pastrate la banca (dobanda la depozite).
Cheltuieli financiare = sumele platite detinatorilor actiunilor sau partilor sociale ale
firmei (dividende), detinatorilor obligatiunilor emise (dobanzi), si bancilor (comisioane si
dobanzi la credite).
Aceasta metoda pune in evidenta originea capacitatii de autofinantare, corectand
excedentul brut de exploatare cu veniturile si cheltuielile care sunt la originea fluxurilor de
trezorerie.
In cazul in care excedentul brut al exploatarii reprezinta un cash-flow brut de
exploatare, capacitatea de autofinantare este echivoca cu un cash-flow potential net global.
Capacitatea de autofinantare prezinta dezavantajul de a fi mai sensibila decat excedentul brut
de exploatare, deoarece ea este influentata de amortizari, provizioane si impozitul pe profit,
dar are si avantajul de a cuprinde in calcul toate elementele care genereaza cash-flow-ul
intreprinderii. Prin limitele si avantajele lor, excedentul brut de exploatare si capacitatea de
autofinantare devin complementare, si in nici un caz exclusive.

2) Prin metoda aditiva, pornind de la rezultatul net al exercitiului(Rnet):

CAF = Rezultatul net al exercitiului + Cheltuielile cu amortizarile si provizioanele + Valoarea
neta a activelor cedate - Venituri din cesiunea de active

Unde:
Rezultatul net al exercitiului = profitul sau pierderea contabila calculata la sfarsitul
exercitiului financiar.
Valoarea neta a activelor cedate = valoarea care se obtine in urma vanzarii activelor
nenecesare, dupa ce au fost scazute impozitele, taxele si cheltuielile legate de vanzare.
Venituri din cesiunea de active = veniturile obtinute de firma in urma punerii la
dispozitia (inchirierii) unor terti utilizatori a unor active pe o anumita perioada de timp, pentru
care se primeste o cota-parte din beneficiile produse de ele (uzufruct).
Diferenta dintre cele doua metode consta in faptul ca metoda aditionala pleaca de la
rezultatul net al exercitiului, in timp ce metoda deductiva pleaca de la excedentul brut al
exploatarii.
Metodei aditionale ii revine meritul de a reflecta elementele contabile, negeneratoare
de fluxuri contabile, negeneratoare de fluxuri monetare, antrenate de calculul capacitatii de
autofinantare. Procedeul aditional porneste de la rezultatul net al exercitiului la care se adauga
cheltuielile calculate (amortizari si provizioane) neplatibile la o anumita scadenta si se scad
veniturile calculate (reluari asupra provizioanelor).
Aceasta metoda simpla si rapida nu explica originea capacitatii de autofinantare si
ansamblul fluxurilor de trezorerie care vor naste operatiuni, ci informeaza asupra utilizarii
acesteia pentru: acoperirea pierderilor probabile si a riscurilor (provizioanelor); finantarea
cresterii (rezultatul pus in rezerva); remunerarea capitalului propriu(dividende) si rambursarea
imprumuturilor.
Surplusul financiar rezultat in cursul exercitiului de totalitatea operatiilor de gestiune
nu va avea decat un caracter potential daca nu este sustinut de mijloace financiare. Acest
aspect este dependent de variatia trezoreriei nete degajata din analiza echlibrului financiar pe
baza bilantului sau pe baza fluxurilor financiare.
Se recomanda folosirea metodei aditionale atunci cand se iau in calcul amortizarile si
provizioanele, iar pe cea deductiva atunci cand se iau in calcul veniturile de exploatare si cele
financiare.

3. Caracterizarea capacitatii de autofinantare

In esenta, capacitatea de autofinantare poate fi caracterizata astfel:
a) Este un sold rezidual al fluxurilor generate de ansamblul operatiunilor de gestiune
(exploatare, financiare) si de unele operatiuni extraordinare. Are caracterul unei resurse
degajate in cursul exercitiului si se poate calcula ca diferenta intre intrari si iesiri de fonduri
din care nu se deduce nici un element contabil calculat (amortizari, provizioane):
b) Este un flux de trezorerie efectiva sau potentiala care cuprinde inexactitati. Este
eterogena, deoarece include mai multe feluri de resurse: resurse ce raman timp scurt in
intreprindere; resurse disponibile durabile pentru a asigura finantari structurale; operatiuni
(cheltuieli si venituri) extraordinare.
c) Trebuie sa concure la mentinerea valorii intreprinderii, fiind un factor de crestere a
acesteia prin propriile mijloace putand sa dispuna de capitaluri suplimentare, prin apelarea la
imprumut.
d) Utilitatea CAF vizeaza: finantarea (totala sau partiala) a noilor investitii; intarirea
fondului de rulment; rambursarea imprumutului la termen pentru completarea mijloacelor de
finantare a programului de investitii; rambursarea datoriilor bancare de finantare a
investitiilor; distribuirea de dividende.
4. Autofinantarea
In final, capacitatea de autofinantare serveste la determinarea unor rate financiare de
performanta precum si pentru calculul unui alt sold rezidual important pentru intreprindere:
autofinantarea.
Autofinantarea (AF) constituie partea din capacitatea de autofinantare care ramane la
dispozitia intreprinderii dupa deducerea dividendelor distribuite:
AF = CAF Dividende distribuite.
Autofinantarea reprezinta imbogatirea intreprinderii, fiind un mijloc de finantare pe
care aceasta il gaseste in propriile forte, care ii va intari structura financiara, marind fondul de
rulment. Ea constituie o resursa proprie de care dispune intreprinderea prin prezenta
capitalurilor proprii, a caror absenta conduce la dezechilibrarea structurii bilantului.
Exista situatii in care intreprinderea are capacitate de autofinantare, in schimb nu are o
autofinantare suficienta care se traduce prin apelarea la imprumuturi de toate felurile, ceea ce
are ca efect prezenta datoriilor in bilant, ceea ce afecteaza structura financiara a acesteia.

Nivelul ideal de autofinantare al intreprinderii este dificil de apreciat, totusi pot fi

mentionate 3 situatii posibile privind autofinantarea si anume:
1. autofinantarea minima cuprinde numai amortismentele si in acest caz intreprinderea isi
poate produce numai sumele necesare reinnoirii mijloacelor de productie la costuri
istorice.
2. autofinantarea de mentinere cuprinde in afara de amortismente si compensarea
cresterii preturilor si astfel mijloacele de productie vor fi inlocuite cu altele noi la
preturi actuale.
3. autofinantarea de dezvoltare se regaseste in cazul in care intreprinderea doreste
cresterea productiei fiind o autofinantare de mentinere plus un supliment pentru
achizitionarea de mijloace de productie mai performante, de ultima generatie.
Acest nivel de autofinatare poate fi asigurat prin completarea de alte resurse de finantare
precum cele provenite din noi aporturi la capital ale actionarilor sau asociatilor.
5. Avantajele autofinantarii
Autofinantarea confera intreprinderii o serie de avantaje, cele mai importante fiind:
- reprezinta un mijloc sigur de finantare, o sursa independenta si stabila, tinand seama
de faptul ca in anumite situatii conjuncturale intreprinderea intampina dificultati in colectarea
capitalurilor de pe piata financiara sau monetara;
- asigura intreprinderii un grad de libertate mare privind alegerea investitiilor (de
exploatare, de inlocuire, imobilizari de expansiune) cu conditia realizarii unor investitii utile;
- asigura libertatea de actiune a intreprinderii, in sensul ca autonomia financiara
dobandita prin autofinantare permite acesteia independenta de gestionare fata de organismele
financiare si de credit;
- permite reducerea cheltuielilor financiare;
- asigura cuantificarea randamentului capitalurilor proprii, a rentabilitatii financiare
(aotufinantarea neta/capitaluri proprii);
- reprezinta indicatorul hotarator in deschiderea accesului la piata de capital si
atragerea capiatului extern.
Marimea autofinantarii joaca un rol semnalizator al performantelor intreprinderii. Ea
indica potentialilor posesori de capital ai intreprinderii capacitatea de utilizare eficienta a
capitalurilor incredintate si de asigurare a unei remunerari corespunzatoare.

Marimea absoluta si relativa a autofinantarii certifica pentru creditori nivelul

capacitatii de rambursare cat si nivelul riscului de neplata.
6. Studiu de caz privind analiza capacitatii de autofinantare si autofinantarea

In cazul unei intreprinderi se cunosc datele din tabelul urmator. Sa se calculeze:

a) capacitatea de autofinantare si autofinantarea in perioada curenta si de referinta prin
folosirea metodei fluxurilor si metoda aditiva;
b) abaterile totale si indicii individuali de realizare a indicatorilor si sa se concluzioneze
asupra rezultatelor obtinute din calcul.

VARIANTA 1 METODA FLUXURILOR

INDICATORI

PERIOADA

ABATERI

Indici
individuali

0
EBE

3.478.152

1
2.679.779

-798.373

76%

+ alte venituri 585.232

din exploatare

44.882

-540.350

7.67%

- alte cheltuieli 88.000

de exploatare

25.000

-63.000

28.41%

+venituri
financiare

25.337

-33.900

42.77%

209.241

-2.810.533

6.93%

59.237

cheltuieli 3.019.774
financiare

+
venituri 236.682
extraordinare

6.568

-230.114

2.77%

cheltuieli 635.448
extraordinare

24.396

-611.052

3.84%

- impozit pe 62.352
profit

367

-61.985

0.59%

CAF

641.641

522.537

-119.104

81.43%

Dividende
distribuite

40.000

25.000

-15.000

62.50%

Autofinantare

601.641

497.537

-104.104

82.70%

VARIANTA 2 METODA ADITIVA

INDICATORI

PERIOADA

ABATERI

Indici
individuali

0
Rezultatul net

338.713

193.214

-145.589

57.01%

+
amortizari,provizioanesi 302.928
ajustari

329.413

+26.485

108.74%

CAF

641.641

522.537

-119.104

81.43%

- dividende

40.000

25.000

-15.000

62.5%

autofinantare

601.641

497.537

-104.104

82.7%

CONCLUZII:
1) diminuarea CAF in ambele variante s-a datorat reducerii semnificative a EBE si a
tuturor categoriilor de venituri precum si al rezultatului net al exercitiului;
2) reducerea autofinantarii a fost determinata de scaderea CAF.

ANALIZA REZULTATULUI EXPLOATARII

Rezultatul exploatarii caracterizeaza in marimea absoluta rentabilitatea activitatii de

baza a intreprinderii concretizata in activitatea de productie si comercializare si se obtine ca
diferenta dintre veniturile de exploatare si cheltuielile de exploatare potrivit relatiei:
Rexp = Vexp Chexp
Analiza rezultatului exploatarii vizeaza factorii care il determina si presupune
urmatoarele etape:
a) determinarea abaterii totale a rezultatului exploatarii
= Rexp1 Rexp0 = (Vexp1 Chexp0) - (Vexp0 Chexp0)
b) determinarea factorilor de influenta
abaterea totala

= Vexp + CHexp

b) influenta veniturilor din exploatare

Vexp = Vexp1 Vexp0
b) influenta cheltuielilor din exploatare
CHexp = Chexp0 Chexp1
Cresterea rezultatului exploatarii este favorizata de cresterea veniturilor din
exploatare si de reducerea cheltuielilor aferente. In masura in care cresterea veniturilor
presupune o crestere a cheltuielilor de exploatare majorarea rezultatului exploatarii este totusi
posibila daca indicele de realizare a veniturilor creste mai rapid decat indicele cheltuielilor din
exploatare (IVexp >ICHexp).
Analiza factoriala a rezultatului exploatarii poate fi efectuata si pe baza urmatorului
model factorial:

Rexp =Vexp (1 -

R=1-

CHexp
Vexp

CHexp
Vexp ) = Vexp x R

si reprezinta rata de eficienta a cheltuielilor de exploatare

Analiza factoriala potrivit acestui model presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

a) determinarea abaterii totale
= Rexp1 Rexp0 = Vexp1 x R1 - Vexp0 x R0
b) determinarea influentei factorilor
= Vexp + R
b) influenta veniturilor din exploatare
Vexp = (Vexp1 Vexp0) x R0
b) influenta ratei de eficienta a cheltuielilor de exploatare
R = Vexp1 x (R1 R0)
Cresterea rezultatului exploatarii este consecinta cresterii veniturilor din exploatare si
a cresterii eficientei cheltuielilor de exploatare materializata in reducerea nivelului
cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare.
Atat capacitatea de autofinantare cat si autofinantarea sunt utilizate in analiza pentru
determinarea unor indicatori de rentabilitate cu semnificatie in evaluarea performantelor
intreprinderii.
Astfel, capacitatea de autofinantare, ca resursa durabila principala a intreprinderii,
masoara capacitatea acesteia de a-si finanta nevoile financiare ale activitatii si poate fi
utilizata in aprecierea si analiza rentabilitatii prin raportul: CAF/(Capitaluri proprii +
Amortismente si provizioane), precum si a capacitatii de rambursare la termen a
imprumuturilor prin raportul: Imprumuturi/CAF.

Autofinantarea se utilizeaza pentru determinarea ponderii finantarii proprii in

investitiile perioadei prin raportul AF/Investitii imobilizari, sau pentru calculul ratei de
autofinantare a nevoilor globale prin raportul AF/NFR.
Marimea autofinantarii joaca un rol semnalizator al performantelor intreprinderii. Ea
indica potentialilor posesori de capital ai intreprinderii capacitatea de utilizare eficienta a
capitalurilor incredintate si de asigurare a unei remunerari corespunzatoare.
Marimea absoluta si relativa a autofinantarii certifica pentru creditori nivelul
capacitatii de rambursare ct si nivelul riscului de neplata.

Bibliografie
1. http://www.rasfoiesc.com/business/economie/Capacitatea-de-autofinantare48.php
2. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap10
3. Petrescu S., Analiza Financiara Aprofundata, Iasi, 2005

4. Achim Monica Violeta,Analiza economico-financiara , Ed. Risoprint, ClujNapoca, 2009

5. Georgescu N., Analiza bilantului contabil, Ed. Economica, Bucuresti, 1999
6. Mihai I. s.a., Analiza situatiei financiare a agentilor economici, Editura Mirton,
Timisoara, 1997
7. Borlea S.N., Analiza performantei financiare si a riscului intreprinderii, Zalau,
2007
8. http://www.manager.ro/articole/investitii/cum-sa-aflati-daca-va-puteti-finantasinguri-investitiile-viitoare-1274.html
9. Petrescu S., Diagnostic economic financiar, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2004