ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

1.CAILE RESPIRATORII EXTRAPULMONARE

Caile respiratorii extrapulmonare sunt reprezentate prin: nas, faringe, laringe, trahee si
bronhii.
Nasul: are forma unei piramide triunghiulare, a carei baza prezinta doua orificii nazale
sau narine. Este constituit dintr-un schelet osteocartilaginos acoperit cu invelisuri moi (piele,
tesut celular subcutanat) si contine cavitatea nazala. Cavitatea nazala este despartita in doua
conducte printr-un perete median, numit sept nazala. Portiunea anterioara a fiecarui conduct se
numeste vestibul nazal si comunica cu exteriorul prin cate o narina, iar portiunile posterioare
poarta numele de fose nazale si comunica inapoi cu faringele, fiecare prin cate un orificiu numit
coana.

Figura nr.1 Cavitatea nazala si septul nazal

Fosele nazale comunica cu sinusurile (cavitati ale oaselor capului) maxilare, frontale,
sfenoidale si etmoidale. Limita dintre vestibul si fosele nazale este marcata de o creasta curba,
numita limen nasi, acoperita cu perisori. Fiecare fosa nazala prezinta patru pereti (intern, extern,
superior si inferior). Peretii foselor nazale sunt tapetati in portiunea superioara cu mucoasa
olfactiva, iar in portiunea inferioara, cu mucoasa pituitara, iar nasul are o functie olfactiva si una
respiratoare.
Faringele: este un conduct musculo-aponevrotic de forma unei palnii, intinse de la baza
craniului pana la gura esofagului. Este situata inapoia foselor nazale, a cavitatii bucale si
laringelui, iar la nivelul sau are loc incrucisarea caii digestive cu cea respiratorie. Se imparte in
trei parti:

nasoferingele (care comunica prin coane cu fosele nazale si prin trompa lui
Eustachi cu urechea medie);

bucofaringele (ce comunica cu gura);

larinofaringele (ca comunica cu laringele).

Laringele: are o forma de piramida triunghiulara trunchiara, cu baza in sus, o lungime de

circa 7 cm si este situat in regiunea anterioara a gatului deasupra traheei, dedesubtul osului hioid
si inaintea esofagului. La adult se afla la nivelul vertebrelor C5 si C6, la copil fiind mai sus, iar la
batrani mai jos de aceste vertebre. Este constituit din:
- schelet cartilaginos;
- muschii laringelui;
- mucoasa laringelui

Figura nr.2 Laringele

Scheletul laringelui este format din cinci cartilaje:
- trei nepereche:

cricoidul

tiroidul

epiglota

- doua pereche: aritenoidele

Muschii laringelui se impart in doua grupe:
- muschii extrinseci, se insera cu un capa pe laringe, iar cu celalalt pe un organ
invecinat;
- muschii intrinseci, sunt fixati cu ambele capete pe cartilajele laringelui si
imprima acestora diferite miscari.
Din punctul de vedere a actiunii lor, se impart in trei grupe:
- muschii dilatatori ai orificiului glotei;
- muschii constrictori ai ofiriciului glotic;
- muschii tensori ai coardelor vocale.
Mucoasa laringelui prezinta in cavitatea laringeana patru plici sagitale, numite coarde
vocale.
Traheea: are forma unui tub. Lungimea ei, la adult, este de 11-12 cm, diametrul
transversal de 12-13 mm, iar cel anteoposterior este de 11-15mm. Este situata pe linia mediana in
regiunea cervico-toracala, inaintea esofagului de la laringe la bronhiile principale.
Traheea incepe de la nivelul vertebrei C6 si se termina in cavitatea toracica, la nivelul
vertebrelor T4 si T5. ea este formata din 18-20 de arcuri cartilaginoase elastice cu forma de
potcoava, incomplete in partea lor posterioara, primul fiind legat de cartilajul cricoid prin
ligamentul cricotraheal. Peretele traheic este format din doua tunici: externa si interna.
Tunica externa fibro-musculo-cartilaginoasa are o portiune fibroelastica in grosimea
careia se afla arcurile cartilaginoase elastice si o portiune musculara, reprezentat prin muschiul
transvers.
Pe fata interna, traheea este captusita cu o tunica mucoasa, care este continuarea
mucoasei din laringe. Ea este formata dintr-un epiteliu vibratil si din cerion, in grosimea caruia
se gasesc numeroase glande acinoase mucoseroase, care produc secretia necesara umectarii
mucoasei si a aerului inspirat.
In functie de regiunile pe care le strabate, traheei ii deosebim doua segmente:
-

segmentul cervical;

segmentul toracal.

1. Segmentul cervical este alcatuit din 6-7 inele si se intinde de la marginea inferioara a
cartilajului cricoid, care corespunde vertebrei C6 pana in T1.
2. Segmentul toracic este alcatuit din 10-13 inele, se gaseste in mediastinul anterior si se
intinde de la T1 pana la T4-T5. La acest nivel se bifurca in doua bronhii, alcatuind
bifurcatia traheei.

Figura nr.3 Traheea si bronhiile

Bronhiile: sunt ultimele segmente ale caii respiratorii superioare. Sunt reprezentate prin
doua ramuri, care provin din bifurcatia traheei si se intind de la ultimul inel traheal numit si
pintele traheal, pana la hilul plamanilor unde se impart in bronhii lombare. Ele fac parte din
predicul pulmonar.

Cele doua ramuri, dreapta si stanga, sunt inegale ca lungime:

-

bronhia dreapta se indreapta spre hilul plamanului drept, avand o lungime de

2-3 cm si este formata din 4-7 semiinele cartilaginoase.

Bronhia stanga se indreapta spre hilul plamanului stang, este mai lunga, avand
o lungime de 4-5 cm si un numar de 7-12 semiinele.

Bronhiile au aceeasi structura ca si traheea.

Plamanii: sunt doua organe ce ocupa cavitatea toracica impreuna cu inima, vasele mari,
traheea, esofagul, aorta si canalul toracic. Regiunea topografica dintre cei doi plamani, care
contine organele enumerate, se numeste mediastin.

Figura nr.4 Plamanii

Plamanul are forma conica, cu diametrul:
-

vertical de circa 25 cm;

transversal de circa 10 cm;

sagital de circa 16 cm.

Este de culoare rosiatica-bruna si de consistenta moale, elastica. Fiecare plaman are cate
trei fete:
-

una externa costala;

una interna mediastinala;

una inferioara diafragmatica (sau baza plamanului)

Figura nr.5 Plamanii fata mediastinala

Pe fata mediastinala, concava, se gaseste hilul plamanului, o despicatura in forma de
racheta cu coada in jos. La nivelul hilului intra si ies din plamani elementele pediculului
pulmonar:
-

bronhia primara;

artera pulmonara;

cele doua vene pulmonare si vasele cu nervii bronhici.

Figura nr.6 Circulatia sangelui la nivel pulmonar

Pe ambii plamani exista cate un sant adanc, oblic, de sus in jos si din afara inauntru,
numit scizura mare sau intrerlobara. Scinzurile impart plamanii in lobi.
Plamanul drept are trei lobi delimitati de cele doua scizuri:
-

lobul superior;

lobul mijlociu;

lobul inferior.

Plamanul stang are doi lobi:

-

lobul superior;

lobul inferior.

Plamanul este constituit din caile aeriene intrapulmonare, reprezentate prin arborele
bronhic si din parechimul pulmonar, alcatuit in formatiuni piramidale, numite lobuli pulmonare.
Fiecare lob reprezinta o zona centrala, numita nucleu, si una periferica, numita manta, cu o
grosime de 3-5 cm. In nucleu sunt situate intr-o masa de tesut conjunctiv: bronhia lobului
respectiv si ramificatiile sale, vase sanguine si limfatice, ganglioni limfatici si nervi.
Mantaua este alcatuita din lobuli pulmonari.

Arborele bronhic: este un sistem de canale rezultate din ramificarea intrapulmonara a

bronhiilor primare. Fiecare bronhie extrapulmonara (primara) patrunde in hill si strabate
plamanul aproape in intreaga sa lungim.
Bronhia primara dreapta: da nastere succesiv la doua bronhii secundare: una pentru lobul
superior, alta pentru cel mijlociu, iar portiunea ei terminala devine bronhia secundara a lobului
inferior.
Bronhia primara stanga: da nastere bronhiei secundare pentru lobul superior stang, dupa
care devine bronhie secundara a lobului inferior stang. Bronhiile secundare dau in continuare
ramuri colaterale s.a.m.d pana la stadiul de bronhiole extralobulare (supralobulare) care patrund
fiecare in cate un lobul pulmonar, devenind bronhiole intralobulare. Bronhiile si ramificatiile lor
pana in stadiul de bronhiola extralobulara inclusiv au o structura asemanatoare cu cea a traheei.

Figura nr.7 Ramificatiile bronhiilor

Lobulul pulmonar: este unitatea morfofonctionala a plamanului. Vazut in spatiu, are
aspect de piramida cu varful orientat spre hill, si centrat de o bronhiola intralobulara si cu baza
orientata catre suprafata externa a plamanului, formand figuri neregulate poligonale care se vad
cu ochiul liber. In interiorul lobului bronhiola intralobulara da mai multe ramuri care, la randul
lor, se ramifica, insumand circa 100 de bronhiole terminale (respiratorii) pentru fiecare lobul.
Bronhiolele terminale se largesc devenind canale (ducte) alveolare. Fiecare canal alveolar se
divide in mai multi saci aleveolari in forma de para. Sacii alevolari sunt alcatuiti din alveole,
formatiuni aproape sferice de circa 150 microni diametru. Totalitatea ramificatiilor unei
bronhiole terminale alcatuiesc un acin pulmonar. Acinii pulmonari au un diametru de circa 2 mm.

Figura nr.8 Acinul pulmonar

Peretii canalelor alveolare si cei ai alveolelor care alcatuiesc saci alevolari sunt formati
dintr-un strat subtire de tesut conjunctiv (corespunzator coriolului din structura cailor aeriene), pe
care sunt situate izolat, din loc in loc, foarte rare celule epitaliale turtite. Odata cu bronhiola
extralobulara patrund in lobuli si ramuri ale arterei pulmonare care se ramifica la fel, ajungand ca
fiecare alveola pulmonara sa fie imbracata intr-o retea capilara. Exista vase capilare si in
grosimea peretilor conjunctivi alveolari. Raportul intim al capilarelor numeroase cu peretii
alveolelor pulmonare, faptul ca peretii acestora sunt foarte subtiri, alveolele foarte numeroase
(250 aleveole pe 1mm) si suprafata totala alevolara foarte mare (150 m) fac posibil cu usurinta
schimbul de gaze intre plamani si sangele la nivelzaul alveolelor pulmonare4. la plamani
intalnim doua circulatii sanguine:
-

una functionala;

una nutritiva.

Circulatia functionala: reprezinta mica circulatie a sistemului circulator sanguin si este

alcatuit din ramuri ale arterei pulmonare, ce aduc sange neoxigenat din ventriculul drept (VD), si
urmaresc intocmai traiectul arborelui bronsic si ramuri ale venelor pulmonare care isi au originea
in reteaua capilara de la nivelul alveolelor pulmonare si duc sangele oxigenat in atriul stang
(AS).
Circulatia nutritiva: apartine marii circulatii si este reprezentata prin ramuri ale arterelor
bronsice (doua pentru plamanul stang si una pentru plamanul drept), care iau nastere din artera
toracica. Ele urmaresc ramurile arborelui bronsic, fara sa patrunda in lobuli. Artere bronsice duc

sange incarcat cu oxigen si nutrimente in peretii bronhiilor, in ganglionii limfatici, arterele si

venele pulmonare si pleure. Nu exista anastomoze intre sistemul vascular functional si cel
nutritiv.
Venele bronsice dreneaza sangele din regiunea mediastinala a bronhiilor si se deschid in
venele azigos, iar restul sangelui trece in sistemul venelor pulmonare. Plamanii poseda o bogata
retea limfatica.
Reteaua limfatica: isi are originea in jurul lobilor pulmonari, unde se afla spatii pline cu
limfa. De aici se formeaza vase limfatice care insotesc arterele, venele si bronhiile. Acestea se
aduna in trunchiuri colectoare, care de la plamanul drept merg la ganglionii hilari
(intrapulmonari) drepti, ganglionii intertraheo-bronhici, ganglionii venei azigos si ganglionii de
la bifurcatia treheei, iar de la plamanul stang merg la ganglionii hilar stang, ganglionii
paratraheali stangi si la ganglionii mediastinali anteriori.
Reteaua nervoasa a plamanului: este reprezentata pir fibre motorii parasimpatice
provenite de la nervul vag pentru muschii bronhici si vasele mari, si prin fibre simpatice,
provenite de la simpaticul cervical si toracal, ca antagonice fibrelor vagului si inhibitoare ale
tonusului muscular.
Filetele nervoase motorii si vasomotorii iau nastere din nervul vag, care formeaza plexul
pulmonar mixt stang, care se ataseaza bronhiilor si apoi patrund in plamani.
Fibrele simpatice patrund prin hilul plamanului, alaturandu-se arterelor bronhice.
Pleura: la exterior, plamanii sunt inveliti de o membrana seroasa, numita pleura. Aceasta
este formata din doua foite:
-

pleura externa (parietala);

pleura interna (viscerala).

Pleura viscerala este in contact direct cu plamanul, iar la nivelul hilului pulmonar se
rasfrange si merge in continuare cu pleura parietal.
Pleura parietala continua pelura viscerala, incepand de la nivelul hilului si este in contact
intim cu peretii cavitatii toracice.
Pleura parietala are patru portiuni:
1. domul pleural sau pleura cervicala, care depaseste in sens cranial coasta 1.
2. pleura mediastinala care vine in raport cu organele din mediastin.

3. pleura costala care acopera peretele sternocostal. Intre cele doua foite pleurale exista
un spatiu virtual, care poarta numele de cavitate pleurala in care exista o presiune negativa (vidul
pleural). Cavitatea poate deveni reala in unele afectiuni, cand se colecteaza lichid seros
(hidrotorax), puroi (piotorax), sange (hemotorax) sau aer (peneumotorax), indepartand cele doua
foite una de alta. Fete foitelor pleurale care vin in contact sunt umezite de un lichid seros,
lichidul intrapleural, care favorizeaza aderenta si alunecarea foitelor una pe cealalta, cand au loc
miscarile respiratorii; in mod normal, cantitatea de lichid pleural este foarte mica.
4. pleura diafragmatica care inveleste suprafata superioara a diafragmului.