Você está na página 1de 34

ATENŢIA

Este foarte greu de dat o definiţie exactă a ceea ce numim noi atenţie.
În literatura de specialitate găsim numeroase definiţii ale atenţiei din care
reiese că a fi atent înseamnă într-un fel a te închide faţă de lumea exterioară, spre a te
focaliza asupra a ceea ce te interesează.
Def: Atenţia este un act de selectare psihică activă prin care se realizează
semnificaţia, importanţa şi ierarhizarea unor evenimente, obiecte şi fenomene care
ne influenţează existenţa (acordăm atenţie lucrurilor care ne interesează şi o
menţinem prin scopul urmărit).
Cea mai importantă caracteristică a atenţiei este, în mod incontestabil în opinia
tuturor specialiştilor selectivitatea. Orientarea atenţiei spre anumiţi stimuli este
concomitentă cu inhibarea altor stimuli, realizându-se astfel un fenomen de filtraj
senzorial şi de organizare, de autoreglare a energiei psihonervoase.
Atenţia este un atribut al celorlalte procese psihice. Dacă se asociază cu
percepţia, atunci aceasta va fi mai clară, precisă şi completă. Dacă se asociază cu
memoria, atunci aceasta va fi mai bogată, fidelă, trainică. Dacă se asociază cu
gândirea şi imaginaţia, atunci acestea vor fi mai eficiente, profunde şi creatoare.
Prin imperativul “fii atent” se inţelege modul de a ne mobiliza şi canaliza, în
modul cel mai adecvat, toate potenţele şi capacităţile în direcţia ieşirii cu bine dintr-o
situaţie dificilă sau a realizării obiectivului propus.
Atenţia poate fi definită ca proces psihofiziologic de orientare, concentrare şi
potentare selectivă a funcţiilor şi activităţilor psihice şi psihocomportamentale
modale specifice în raport cu obiectul şi finalitatea lor proprii asigurîndu-le atingerea
unui nivel optim de eficienţă adaptativă.
În mod normal, pe la 6-7 ani copilul este capabil de o atenţie suficient de
stabilă pentru a se putea integra în activitatea şcolara. Totuşi, în primul an de şcoală,
insuficientă atenţiei elevilor este pregnantă.
Din cauza noutaţii situaţiilor caroră trebuie să le se adapteze, elvii din clasa I se
caracterizează print-un volum deosebit de redus al atenţiei şi prin dificultatea
distribuirii ei asupra mai multor activităţi sau obiecte.
Datorită acestui volum redus şi a incapacităţii de distribuire a atenţiei, elevii
fac adeseori impresia că nu sunt atenţi. În acelaşi timp, datorită faptului că întreagă
ambianţă este nouă şi neobişnuită, atenţia elevilor din clasa I se distrage uşor de la
sarcina principală. O altă caracteristică a atenţiei copilului este predominarea atenţiei
involuntare asupra celei voluntare. Din aceasta cauză, dacă lecţia nu trezeşte suficient
interes copii devin neatenţi.
În activitatea şcolară sunt antrenate diferite forme de atenţie. Astfel, atenţia
involuntară este condiţionată de unele particularităţi ale obiectelor şi excitaţilor:
mărimea, intensitatea, noutatea, variabilitatea, etc.. Atenţia involuntară nu cere
eforturi speciale de concentrare, deoarece obiectul sau fenomenul în sine îi captează
şi le mobilizează procesele perceptive. Atenţia involuntară nu asigură întotdeauna
fixarea conştientă şi temeinică a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor. Este
necesar ca atenţia să se bazeze pe voinţa proprie, fie cînd se percepe un material
intuitiv, fie cînd se transmit cunoştinţe abstracte sau se consolidează o deprindere.
Atenţia voluntară se caracterizează prin orientarea intenţionată, inversă şi susţinută a
activităţii psihice pentru inţelegerea problemelor şi sarcinilor dificile, inclusiv pentru
insuşirea unui material care în sine nu pare interesant.
La vîrsta de 6-7 ani, atenţia prezintă încă multe laturi ce trebuie avute în
vedere. Volumul şi intensitatea atenţiei sunt relativ reduse la şcolar. El urmareşte
excesiv persoana învăţătoarei, dar nu e la fel de atent la ceea ce face sau ce spune
aceasta. Distribuirea atenţiei este dificilă, încît micul şcolar nu poate să cuprindă şi să
rezolve în acelaşi timp mai multe activităţi.
Urmărirea vizuală a unui material intuitiv şi întelegerea descrierii verbale
simultane constituie de fapt două operaţii, din care elevul efectuează adesea numai
una singura. Avînd ca sarcină de lucru să scrie nişte litere din abecedar, elevul se
concentrează numai asupra executării formei grafice, nerespectînd indicaţiile cu
privire la ţinerea instrumentului de scris în mînă, poziţia caietului, a corpului la scris.
Flexibilitatea atenţiei, ca proprietate de a trece rapid de la o activitate la alta
este slabă. Atenţia involuntară are o pondere mai mare faţă de atenţia voluntară.
Elevii se antrenează cu placere în activităţile în care folosesc povestirea sau cele
desfăşurate pe baza de materiale intuitive dar urmăresc destul de greu exerciţiile de
analiză şi sinteză verbală sau de predare teoretică a operaţiilor aritmetice. Atenţia
consumă multă energie şi de aceea fenomenul de oboseală se instalează cu precădere
la nivelul acestui proces. Şcolarul mic, după o concentrare de cîteva minute la scris,
abandonează scrisul şi se indeletniceşte cu altceva. Pe parcursul săptămînii, se
observă o oscilaţie a capacităţii de a fii atent a copilului.
Distragerea atenţiei se constată la elevii din clasa I la prima şi la ultima oră. La
şcolarii clasei a II-a, deşi scad valorile la unele feluri de atenţie, cresc la altele. La
nivelul clasei a III-a se manifestă o scădere evidentă a neatenţiei, scade în principal
distragerea, dar creşte opozabilitatea faţă de caracterul repetitiv, neatractiv al
cunoştinţelor. Rezistenţa psihologică a copiilor devine mai mare, fapt evident la
scăderea generală a neatenţiei este evidentă. Doar lecţiile neinteresante şi cele cu un
caracter repetitiv accentuat generează neatenţia mascată şi oboseală.
Distragerea atenţiei se constată la elevii din clasa I la prima şi la ultima ora. La
şcolarii clasei a II-a, deşi scad valorile la unele feluri de atenţie, cresc la altele.
Caracteristicile sau calităţile atenţiei
Însuşirile pozitive ale atenţiei care facilitează desfăşurarea optimală aactivităţii
sunt:
 Stabilitatea atenţiei:
Înseamnă menţinerea un timp mai lung a orientării şi concentrării
psihonervoase asupra aceluiaşi fapt sau aceleiaşi activităţi. E influenţată de
proprietăţile stimulului, de complexitatea şi natura activităţii şi nu în ultimul rând de
motivaţia subiectului. Un obiect cu structură simplă şi nemişcat ne reţine atenţia
foarte puţin timp.
 Concentrarea (intensitatea) atenţiei:
Înseamnă mobilizarea intereselor şi eforturilor îmntr-o anumită direcţie în
funcţie de semnificaţiile stimulilor, paralel cu inhibarea acţiunii unor factori
perturbatori.
Gradul de concentrare e dependent de mulţi factori dintre care amintim:
interesul subiectului pentru acea activitate şi rezistenţa lui la factorii perturbatori. Se
poate măsura prin rezistenţa la factori perturbatori, în special la zgomot.
 Volumul atenţiei:
Adică cantitatea de date ce pot fi cuprinse simultan în planul reflectării
conştiente este limitat. Volumul mediu este de 5-7 elemente.
 Flexibilitatea sau mobilitatea atenţiei:
Înseamnă capaciatea subiectului de a deplasa atenţia de la un obiect la altul în
intervale cât mai scurte de timp. Pragul minim de deplasare potrivit cercetărilor este
de o şesime de secundă.
 Distributivitatea atenţiei:
Este proprietatea care vizează amplitudinea unghiului de cuprindere simultană
în planul conştiinţei clare a unei diversităţi de fapte , procese, manifestări. Adică
capacitatea de a sesiza simultan înţelesul mai multor surse de informaţii. S-a constatat
faptul că distribuţia e totuşi posibilă când mişcările sunt puternic automatizate şi
informaţiile foarte familiare. De exemplu pilotul de avion care este atent la o mulţime
de lucruri în acelaşi timp: el urmăreşte linia orizontului, cadranele, ascultă informaţia
din căşti etc.)
Formele atenţiei
Clasificarea atenţiei este foarte vastă şi se poate face după numeraose criterii.
Cea mai uzuală clasificare este după natura reglajului. Astfel distingem atenţia
involuntară şi atenţia voluntară.
Atenţia involuntară este declanşată de stimuli interni şi externi şi constă în
orientarea, concentrarea neintenţionată, declanşată spontan şi fără efort voluntar.
Atenţia involuntară poate fi atrasă de mediul exterior, ca urmare a organizării
particulare a câmpului perceptiv în care apare un obiect detaşat din ansamblu.
Această formă a atenţiei o întalnim şi la animale. Există câteva calităţi ale stimulilor
care pot provoca, pot capta atenţia involuntară: intensitatea stimulilor, contrastul,
noutatea, apariţia sau dispariţia bruscă, complexitatea, proprietatea stimulilor de a se
adapta interesului etc. Este în general de scurtă durată menţinându-se atâta vreme cât
durează acţiunea stimulilor care o provoacă.
Atenţia voluntară se caracterizează prin prezenţa intenţiei de a fi atent şi a
efortului voluntar de a-l menţine. Deci această formă de atenţie depinde în mare
măsură de individ şi de motivaţiile sale. Fiind autoreglată în mod conştient atenţia
voluntară este superioară atât prin mecanismele verbale de producere, cât şi prin
implicaţiile ei pentru activitatea omului. Autoreglajul voluntar se realizează prin
orientarea intenţionată spre obiectul atenţiei, selectivitate în funcţie de scop şi
creşterea efortului psihic. Atenţia voluntară este esenţială pentru desfăşurarea
activităţii, dar datorită consumului energetic sporit, a intervenţiei oboselii se poate
menţine pe o perioadă relativ scurtă de timp.
Mobilizarea şi concentrarea atenţiei voluntare se poate menţine cu ajutorul
cuvântului care măreşte valoarea semnalizării unor stimuli, cuvântul orientează
atenţia.
Aceste două forme ale atenţiei sunt conexate între ele, existând grade de
trecere a uneia în cealaltă. De exemplu învăţarea începe cu atenţia voluntară, apoi
apare interesul, plăcerea de a învăţa, atenţia treptat devenind involuntară.
Atenţia habituală sau postvoluntară este o formă superioară de manifestare a
atenţiei, fiind o atenţie specializată, bazată pe obişniunţe şi se formează prin educaţie,
pentru că atenţia se poate educa.
Psihologul francez Theodule Ribot deosebeşte două tipuri de atenţie, cu totul
distincte una de alta, dar care în mare corespund celor două forme ale atenţiei mai sus
amintite, şi anume atenţia involuntară şi cea voluntară. Acestea sunt: atenţia spontană
(naturală) şi atenţia voluntară (artificială). Cea dintâi formă , neglijată de majoritatea
psihologilor, este forma naturală, primitivă, veritabilă a atenţiei. Cea de-a doua este
un rezultat al educaţiei, al antrenamentului.
Th. Ribot susţine că atenţia spontană este singura care există atât timp cât
educaţia nu intră în acţiune. Atenţia este un dar al naturii, repartizată inegal de la un
individ la altul. Puternică sau slabă, are drept cauză stările afective.
Omul nu dă atenţie în mod spontan, decât lucrurilor care îl interesează, îl ating,
îi produc o stare plăcută, neplăcuta ori mixtă. Natura atenţiei spontane la o persoană
relevă caracterul acesteia sau cel putin tendinţele sale fundamentale. Ne arată dacă
avem de-a face cu un spirit frivol, banal, mărginit, deschis, profund. Ribot dă
exemplul unei portărese care în mod spontan dă atenţie bârfelor; pictorul este atras de
un frumos răsărit de soare; geologului îi atrag atenţia nişte roci, în care omul obişnuit
nu vede decât nişte pietre.
Atenţia voluntară sau artificială în opinia lui Th. Ribot este un produs al
trebuinţei, apărut odată cu progresul civilizaţiei, artei, al educatiei, al
antrenamentului. Îsi găseşte condiţiile de existenţă în atenţia spontană. Atenţia
voluntară s-a născut sub presiunea trebuinţei şi odată cu progresul inteligenţei. Ea
este un aparat de perfecţionare şi un produs al civilizaţiei.
Subliniind faptul că atenţia voluntară este rezultatul educaţiei, Ribot propune
ca mijloc de formare trei direcţii: prima, în care educatorul, profesor şi părinte, se
bazează pe sentimente (teamă sau tandreţe şi simpatie, curiozitate, interes şi atracţie
faţă de recompensă); cea de-a doua se referă la ambiţie, interes practic şi datorie, iar
cea de-a treia se referă la faptul că atenţia se dezvoltă şi se întreţine prin deprinderi şi
exerciţiu impus.
După locul obiectului aflat în centrul atenţiei, atenţia poate fi externă şi
interioară. Vorbim de atenţie externă atunci când obiectul atenţiei este exterior
subiectului şi de atenţia interioară în cazul în care obiectul atenţiei se află în planul
conştiinţei, al vieţii psihice. Atenţia interioară este strâns legată de noţiunea de privire
interioară, care de fapt înseamnă o serie de imagini conexe care mută atenţia noastră
în planul conştiinţei, o serie de amintiri. Iar cel care ne trezeşte aceste amintiri este
reflexul cu catenă lungă.
Distragerea atenţiei
Distragerea atenţiei este opusul concentrării. Distragerea atenţiei este rezultatul
acţiunii diferitelor stimuli, care determină interesele persoanei într-o altă direcţie, de
exemplu: apariţia şi instalarea oboselii, diminuarea interesului şi apariţiei plictiselii
etc.
Distragerea atenţiei se mai poate întâmpla şi în cazul reactualizării de către un
stimul direct, a unor interese legate de cele trei capitole ale vieţii.
Problema atenţiei a facăt obiectul unor cercetări în laboratoarele de psihologie
experimentală deoarece este un proces psihic relativ uşor de măsurat.
Au fost elaborate importante studii şi cercetări ştiinţifice pentru a fi identificaţi
factorii care intervin în scăderea vigilenţei concentraţiei şi în descoperirea mijloacelor
ce pot întreţine atenţia concentrată la un nivel cât mai înalt. Rezultatele au arătat că
mai ales în cazul unor operaţii monotone, atenţia scade rapid, dincolo de o durată de
20 de minute se instalează oboseala.
S-a constatat că stările afective au un rol important în stabilirea atenţiei şi că ea
este un act adaptiv ce poate fi dezvoltat prin procedeul de învăţare. De asemenea,
interesul este tendinţa de a da atenţie unor obiecte, persoane sau situaţii, de care
suntem atraşi şi în care găsim satisfacţii. Tot el stimulează dorinţa de a continua o
experienţă începută, în timp ce aversiunea duce la abandonare şi respingere.
Cercetările psihologice experimentale analizează, pe lângă stabilitatea atenţiei,
şi fenomenele de distragere, distribuţie şi comutare a acesteia. Pentru a înţelege
capacitatea de menţinere a atenţiei în condiţii perturbatoare, (zgomot, surse de
lumină, monotonie, oboseală, stări emoţionale etc.), trebuie să ştim că orice act de
atenţie constă în forma unei dominante prin concentrarea excitaţiei într-un anumit
focar şi inhibării altor centri subdominanţi.
Astfel, dacă în timpul desfăşurării unei activităţi unilaterale, monotone,
procesele mobilizatoare se sting, un excitant colateral le poate dezhiba, periodic
intensificând concentrarea atenţiei. De aici recomandarea psihologilor ca în anumite
situaţii să nu se lucreze în linişte absolută: o muzică în surdină melodioasă (stimulent
complementar) nu stânjeneşte munca, ci o favorizează. Dar stimulii complementari
puternici sunt inhibitori şi perturbatori în menţinerea atenţiei, ei reduc energia
activităţii dominante şi determină apariţia unei noi reacţii de orientare , a unei noi
dominante (muzica puternică, stridentă, însoţită de un text care ne antrenează
emoţional distrage atenţia).
Gradul de distragere a atenţiei depinde de motivaţia, de interesul pe care îl
avem pentru activitatea desfăşurată şi de noutatea şi varietatea acesteia.
Atenţia concentrată poate fi menţinută şi în cazul în care activitatea este
automatizată, deprinderile sunt bine consolidate sau când suntem obişnuiţi, adaptaţi
să lucrăm în prezenţa unor excitanţi perturbatori specifici locului de muncă.
Stările morbide ale atenţiei
Vom încerca să stabilim cazurile patologice ale atenţiei sau aşa numitele stări
morbide ale atenţiei.
Numim "distraţi”, oamenii a căror inteligenţă este incapabilă să se fixeze într-
un mod cât de cât stabil, oameni care trec fără încetare de la o idee la alta, care sunt la
cheremul schimbărilor celor mai fugitive ale dispoziţiei lor sau ale evenimentelor
celor mai insignificante din ambianţă. Este o stare perpetuă de mobilitate si
împrăştiere, aflată la antipodul atenţiei. Termenul de "distracţie" se aplică însă şi unor
cazuri cu totul diferite. Oamenii absorbiţi de o idee sunt distraşi. Par incapabili de
atenţie tocmai pentru că sunt extrem de atenţi. Există exemple de savanţi celebri prin
distracţia lor.
Cazurile patologice ale atenţiei se indreaptă în două direcţii: hipertrofia
atenţiei, adică predominarea absolută a unei stări sau a unui grup de stări, care devine
stabilă, neputând fi expulzată din conştiinţă şi atrofia atenţiei când atenţia nu se poate
menţine şi uneori nici constitui.
Există şi o a treia varianta, aceea a indivizilor cu infirmităţi congenitale. La
idioţi, imbecili, demenţi, formele atenţiei nu se constituie sau apar doar sporadic.
În prima categorie, hipertrofia atenţiei, includem ideile fixe.
S-a întâmplat oricui să fie urmărit de o arie muzicala sau de o frază care revine
fără un motiv anume. La orice om sănătos există aproape întotdeauna o idee
dominantă, care îi reglează conduita: plăcerea, banul, ambiţia, mântuirea sufletului
etc. Aceasta idee fixă care dureaza toată viaţa, cu exceptia cazului în care este
substituită de o alta, se transformă în final într-o pasiune fixă. Transformara atenţiei
spontane într-o idee fixă, in mod hotărât patologică, este pe cât se poate de clară la
ipohondri. Th. Ribot imparte ideile fixe in trei categorii:
 ideile fixe simple, de natură pur intelectuală, care rămân cel mai adesea

închise în conştiinţă sau care se manifestă prin acte insignificante.


 ideile fixe acompaniate de emotii, cum sunt groaza şi angoasa (agorafobia,

nebunia indoielii etc.)


 ideile fixe cu forma impulsiva, tendinte irezistibile, care se manifestă prin

acte de violenţă sau criminale (furt, omucidere, sinucidere).


Ideile fixe apar la cei cu o constituţie nevropatica. Aceasta poate fi ereditară
(cazurile cele mai dese) sau consecinţă a vieţii cotidiene (oboseală fizică, intelectuală,
emoţii, pasiuni, excese de orice natura).
Ribot defineşte şi extazul ca fiind idee fixă, forma cronică de hipertrofie a
atenţiei.
La polul opus se află mania. În manie se regăsesc toate condiţiile contrare
stării de atenţie. Nu există nici concentrare, nici adaptare, nici durată. Avem de-a face
cu triumful automatismului cerebral, lăsat în voie. În consecinţă, la maniaci se
manifestă, spre exemplu, uneori, o exaltare extremă a memoriei: pot recita poeme
lungi, de mult uitate.
Memoria si atentia la copii

De mule ori copi par sa nu acorde atentie, sa fie cu mintea in alta parte si sa nu se
poata concentra. Sigur acest lucru s-a intamplat si cu copilul tau. Fii linistita, se
intampla cu toti si e un lucru firesc asta in masura in care deficitul de atentie nu
depaseste un stadiu normal.
Exista vreo relatie intre memorie si atentie?
De multe ori, in timpul orelor de clasa apar lacune de informatii si deficite de atentie.
Exista vreo relatie intre memorie si atentie? Atentia pare sa fie foarte importanta
pentru ca noi reusim sa inmagazinam informative doar pana la un anumit nivel, apoi
treptat uitam imediat informatia nou sosita. Daca atentia este importanta in a stimula
memoria, este bine ca acest lucru sa fie in atentia parintilor dar si a profesorilor.
Specialistii spun ca informatia care vine catre tine trebuie luata per total, ca mai apoi
sa poti face legatura cu ceea ce stiai dinainte.
Profesorul trebuie sa stie tehnicile de mentinere a atentiei in clase:
Profesorul trebuie sa invete si sa stie metodele prin care sa mentina atentia copiilor
treaza in timplu orelor. Asa cum spune un specialist in domeniu, Fogel memoria
reprezinta “procesul prin care encodam, depozitam si oferim informatie”. Acest
lucru inseamna ca elevii trebuie sa treaca prin trei etape pentru a-si aminti informatia
predate in clasa. Profesorul trebuie sa tina cont de acesti trei pasi.
Memoria poate fi instantanee, de scurta durata si de lunga durata. Cunoscand aceste 3
etape, elevul poate mutra informatia de la nivelul memoriei instantanee la cea de
lunga durata. Multi nu cunosc aceste stadia de invatare si de aceea elevii uita foarte
usor cele predate in clasa. Practic inseaman ca profesorul sa pastreze atentia copilului
suficient de mult timp astfel incat sa plaseze memoria in sistemul sau de lunga durata.
Visul oricarui profesor este ceea ce Feldman spunea si anume “la cel mai inalt nivel
de procesare, informatia este analizata prin semnificatie ei”.
Cum sa imbunatatesti memoria?
Un aspect esential in imbunatatirea memoriei este exersarea ei. Un bun exemplu este
cel al experimentului mobil Rovee Collier. In aceste experiment, Rovee Collier tine
un mobil atarnat de patutul bebelusului si sta sa observe daca bebelusul reactioneaza
la mobil prin impingerea lui cu picioarele sau alt gen de raspuns. Scopul era ca atunci
cand bebelusul impinge cu picioarele mobilul, acesta sa se miste. Dupa cateva zile de
experiment se observa ca bebelusul a retinut ca impinsul cu picioarele va muta
mobilul dovedindu-si astfel memoria comportamentului sau.
Studiul afirma ca un bebelus de 2 luni poate retine acest tip de comportament pentru
o zi, unul de 3 luni pentru o saptamana, unul de 6 luni pentru 2 saptamani si fara a fi
facut el insusi impinsul din picioare. Pentru ca bebelusul sa se adapteze el are nevoie
de memorie si cunostinte. O data ce acestia cresc, ei pot folosi alte strategii de
memorie. Unele dintre ele sunt: repetitia, adunarea, compunerea si cautare
sistematica. O data cu cresterea copilul isi dezvolta abilitatile de memorie si totodata
performanta de a invata. Cercetatorii spun ca atunci cand copii invata sa citeasca si sa
iis dezvolte abilitatile fonologice acest lucru ii ajuta in a dezvolta procesul de
depozitare si invatare de noi cuvinte de la varsta studentiei.
Cativa pasi pentru mentinerea atentiei:
• Vorbeste cu autoritate si nu fi indecis
• Adu clasa la atentie prin batut din palme sau cantat
• Stinge luminile
• Atinteste-ti privirea in gol. Tacerea poate fi o buna metoda de
a atrage atentia
• Subliniaza si intareste consecintele
Daca elevii observa ca esti serios iti vor urma spusele. Elevul isi foloseste resursele la
un nivel optim doar daca profesorul cunoaste toate aspectele invatarii si memorie si
le aplica in clasa.

Vointa si atentia la vîrsta scolarã micã

Una din trãsãturile specifice ale micii scolaritãti o reprezintã impregnarea tot
mai puternicã a conduitei copilului cu o notã de intentionalitate si planificare. Multe
din conduitele copilului încep sã se deruleze sub semnul lui trebuie, este necesar, nu
trebuie. Vointa ca mod de rãspuns la aceste comenzi iradiazã larg în cuprinsul
personalitãtii copilului punîndu-si amprenta si asupra altor compartimente ale vietii
psihice. Perceptia devine intentionalã, sistematicã si sustinutã prin efort voluntar,
transformîndu-se în observatie. Tot acum se formeazã memoria si atentia voluntarã
capacitatea concentrãrii mentale voluntare de duratã mai mare în rezolvarea unor
probleme de gîndire.

La începutul micii scolaritãti, volumul atentiei este încã redus, copiilor fiindu-
le greu sã prindã simultan în cîmpul atentiei, explicatiile verbale si tablourile
intuitive, actiunile pe care le fac ei si cele întreprinse de colegi, desfãsurarea
propiuzisã a actiunii si rezultatul ei.

Pentru a contracara aceste efecte si a limita neajunsurile atentiei scolarului mic


este necesarã o organizare corectã a însãsi activitãtii de învãtare: solicitarea cît mai
frecventã a actiunilor practice externe de operare cu obiecte, alternanta acestora cu
activitatea în plan mintal, asigurarea unui tempou optim al lectiei.
Influienta internetului si TV

Influenta televizorului asupra dezvoltarii atentiei copilului (I)

Atentia este un important proces psihic, care impreuna cu gandirea, memoria si


imaginatia fac posibil actul invatarii.

Profesorii americani, in urma a numeroase studii intreprinse, au ajuns la concluzia ca


una din cauzele pentru care copiii nu urmaresc sensul unei explicatii, prezentari este
aceea ca ei nu-si pot mentine atentia centrata pe un anumit stimul, aceasta fiindu-le
repede captata de alt lucru. Elevii nu mai sunt capabili sa urmareasca, sa asculte, sunt
nelinistiti, pierd sirul, au momente cand nu se gandesc la nimic, nu-si pot aminti
informatii pe care abia le-au auzit.

O mare parte din vina in formarea acestui comportament o are televizorul. Copiii s-au
obisnuit sa vizioneze, sa fie in permanenta distrati de cineva, sa primeasca totul de
afara. Astfel se spune ca, mai mult de o treime din copiii americani sufera de ADHD
(Deficit de atentie cu sau fara hiperactivitate), aceleasi probleme fiind semnalate si in
tarile Europei de vest. Acesti copii nu pot duce la bun sfarsit o activitate inceputa,
alterneaza rapid o activitate cu alta (fara a o termina pe prima), actioneaza inainte de
a gandi, nu isi pot astepta randul. La aparitia deficientelor de atentie contribuie
alimentatia chimizata, sedentarismul, stresul, dar in primul rand experienta culturala,
care in zilele noastre este in mod evident dominata de vizionarea TV.

Cercetatorii sustin ca, urmarindu-se activitatea corticala in timp ce o persoana


priveste la televizor, se constata aparitia unei anomalii neurologice, si anume,
inhibarea activitatii emisferei stangi a creierului, care isi reduce foarte mult
activitatea. Pur si simplu emisfera stanga "amorteste" in timp ce emisfera dreapta
indeplineste toate activitatile cognitive. Tinand seama de faptul ca emisfera stanga
este responsabila cu organizarea, analiza si ordonarea datelor primite din exterior,
putem deduce care sunt consecintele.Emisfera dreapta proceseaza datele in ansamblu,
determinand raspunsuri mai degraba emotionale, decat rationale.Unii neuropsihologi
mai afirma ca in timpul vizionarii la televizor, legatura dintre cele doua emisfere
cerebrale este aproape intrerupta.Din aceasta cauza multi oameni nu-si pot aminti
informatii pe care le-au receptat cu putin timp in urma la televizor.

O alta consecinta, de fapt cea mai grava, ar fi aceea ca vizionarea indelungata la


televizor duce la afectarea dezvoltarii si functionarii cortexului prefrontal, unde se
afla sediul unor procese mentale superioare (atentie, motivatie, controlul
comportamentelor si emotiilor).Care vor fi consecintele pe termen lung? Pot aparea
modificari structurale la nivelul creierului? Vor aparea schimbari ale
comportamentului uman sau in abilitatile mentale ale generatiilor viitoare? In ce
masura vom mai putea controla aceste schimbari?

Poate ca, inainte de a ne aseza comod in fata televizorului, impreuna cu intreaga


familie, ar trebui sa incercam sa gasim variante de raspuns la aceste intrebari.

Internetul dezvoltă atenţia distributivă a copiilor

CLICK l Tinerii au un sistem de navigare deosebit de cel al adulţilor

Noile gadgeturi şi internetul schimbă comportamentul copiilor şi chiar modul de


gândire al acestora, sunt de părere o echipă de cercetători de la Colegiul Universitar
din Londra. Specialiştii completează că internetul dezvoltă creierul minorilor,
mărindu-le atenţia distributivă. Mai mult, navigarea pe internet ajută la crearea de noi
conexiuni între celule, însă micşorează capacitatea de concentrare şi îi face mai
vulnerabili la bolile mintale. Cercetarea s-a realizat pe un eşantion de 100 de
voluntari cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, generaţie care a crescut folosind
internetul.

Oamenii de ştiinţă le-au cerut copiilor să răspunda unor întrebări ce le-au fost
adresate folosindu-se de internet. Cercetătorii, conduşi de profesorul David Nicholas,
au constatat că tinerii participanţi la studiu au petrecut mai puţin timp pe internet
căutând răspunsurile faţă de alţi voluntari, cu vârste mai înaintate. Astfel, voluntarii
născuţi după 1993 au apelat adesea la prieteni, în defavoarea altor surse mai credibile.

Mai mult, cercetatorii britanici au observat că tinerii au un sistem de navigare


deosebit de cel al adulţilor, jonglând printre site-uri şi rareori întorcându-se pe aceeaşi
pagină. De asemenea, aceştia nu petrec prea mult timp pe o pagina web, preferând să
deschidă o alta dacă nu primesc răspunsul din primele rânduri.

Potrivit cotidianului Daily Mail, profesorii universitari se plâng deja că tinerii îşi
pierd abilitatea de a citi sau studia din cărţi, fiind de-a dreptul terifiaţi la ideea de a
parcurge o carte întreagă.

Dezvoltarea atentiei

Dezvoltarea gândirii se află În strânsă relatie cu dezvoltarea atentiei si


memoriei. Dacă la prescolari aceste procese psihice sunt predominant
involuntare, Începând cu vârsta de 6-7 ani ele sunt tot mai putin
dependente de interesul spontan al copilului, căpătând În acest fel un
pronuntat caracter voluntar. Totusi, copilul Încă nu este capabil să
exercite un control constient suficient asupra comportamentului său.

Primul an de scoală pune În fata copilului sarcini mnemonice noi, specifice.


Unele dintre ele, copilul le rezolvă mai usor, altele cu dificultate. De exemplu,
imaginile (mai ales cele colorate, legate de interesele si experienta lui) sunt
memorate mult mai repede decât rationamentele verbale, ca să nu vorbim de
seriile de cuvinte fără vreo legatură Între ele.

După cum se stie, baza dezvoltării memoriei voluntare o constituie metodele


mnemonice speciale pe care copilul le Însuseste de la adulti, În procesul
instruirii. Printre aceste metode se numără, Înainte de toate, punerea scopului si
repetarea materiei Însusite. Efortul didactic va fi cu atât mai productiv cu cât
adultul va reusi să mobilizeze mai bine potentele copilului.
Astfel, poate fi evitat decalajul dintre gândirea dezvoltată normal si atentia
precară, preponderent spontană, de care suferă unii copii. Răspunzator pentru
o asemenea situatie nedorită este, În primul rând, educatorul. Ca urmare,
copilul se dezvoltă nearmonios, la scoală ia multe note proaste.

Pentru cercetarea nivelului de dezvoltare a atentiei si a memoriei voluntare ale


copiilor la vârsta indicata pot fi folosite diverse probe de memorare a imaginilor,
cuvintelor, cifrelor. Copilului i se propune să memoreze cât mai multe imagini
colorate ale obiectelor bine cunoscute de el (i se propun 25 imagini colorate,
durata perceptiei fiecărei imagini fiind de 3 secunde). Imediat după expunerea
ultimei imagini, copilul trebuie să numească obiectele pe care le-a văzut pe fise.
În medie, copiii de 5 ani Îsi amintesc de 6 obiecte, iar copiii de 6 ani- de 7-8
obiecte.

Pentru aprecierea nivelului dezvoltarii memoriei poate fi folosită si proba


«Memorarea cuvintelor». Înainte de toate copilului i se sugerează să fie căt se
poate de atent, de exemplu, astfel: «Ascultă atent cuvintele pe care le voi rosti si
Încearcă să le memorezi. Apoi, vei repeta acele cuvinte, care le-ai retinut, În
orice ordine».

După aceasta, copilului i se citesc cu mici intervale zece cuvinte simple, Între
care nu există aparent nici o legatură. De exemplu: a) munte, joc, trandafir,
pisica, ceas, vin, palton, carte, ciorap, geam; b) pădure, pâine, usa, elefant, ată,
miere, frate, ciupercă, apă, scaun.

Rezultatele cercetărilor arată că În medie copiii de 5-6 ani Îsi amintesc 4-5
cuvinte. Se recomandă repetarea procedurii descrise cu aceleasi 10 cuvinte, până
la 5 ori, cerând de fiecare dată copilului să mai facă un efort. În mod normal,
copilul trebuie să ajungă la reproducerea a 8-10 cuvinte. La sfârsitul testării,
tabelul rezultatelor trebuie să arate aproximativ În felul urmator:

Cuvânt Numarul probei


1 2 3 4 5
1. Padure XXXXX
2. Pâine XXXX
3. Usa XXXXX
4. Elefant XXXXX
5. Ata XXX
6. Miere X
7. Frate XX
8. Ciuperca XXXX
9. Apa X
10. Scaun XXXXX
TOTAL: 4 6 7 8 10

Copiii cu o capacitate redusă de memorare trebuie să devină obiectul unei atentii


deosebite din partea medicilor si a psihologilor. Deficienta amintită poate avea mai
multe cauze. Printre ele se poate mentiona epuizarea atentiei, astenizarea generală a
proceselor psihice, reducerea sau lipsa motivatiei de a memora, anumite tulburări
orga-nice, un handicap mintal etc.

De la un caz la altul, defectul memorării se manifestă În mod diferit. De exemplu,


dacă un copil sănătos, la fiecare nouă prezentare a cuvintelor arată rezultate tot mai
bune, un copil care suferă de astenie (epuizare rapidă a proceselor psihice),
dimpotrivă, va reproduce de fiecare dată tot mai putine cuvinte, iar copilul cu
handicap mintal ramâne după a doua prezentare pe un “platou” redus si reproduce În
continuare acelasi număr de cuvinte. Stiind cauzele dereglărilor atentiei sau memoriei
si intervenind la timp cu ajutorul necesar pentru corec-tarea acestor dereglari,
medicul de familie, psihologul, Îl pot feri pe elev de multiplele probleme pe care
handicapul amintit i le poate crea in viitor.

Copiii neascultatori. Cum le captam atentia

De cate ori nu s-a intamplat sa le spuneti copiilor sa-si faca ordine in dulap sau in
camera si sa nu va asculte? De cate ori nu i-ati rugat sa stea cuminti la masa? De cate
ori nu i-ati avertizat sa nu mai alerge pe strada?

Iata mai jos cateva sfaturi pentru a atrage atentia copiilor


1.Explicati-le ce anume urmeaza sa le spuneti, rostiti lucrurile respective si apoi
faceti un rezumat cat se poate de clar.

2. Incercati sa discutati atunci cand luati masa, in familie - discutiile pe care le initiati
la masa reprezinta o resursa ideala pentru construirea unei relatii comunicationale
solide cu cei mici, precum si pentru dezvoltarea abilitatilor in ceea ce priveste atentia
acordata persoanelor din jur.

3. Comunicati-le ce aveti de spus, coborand, fizic la nivelul lor - priviti-i in ochi si


transmiteti-le ceea ce vreti sa ajunga la urechile si la mintea lor.

4. Testati-le atentia, prin a le spune sa faca lucruri lipsite de logica si veti vedea cat de
repede le captati atentia! Uneori, acest lucru ii va ajuta sa tina minte ceva ce trebuie
sa faca in mod repetat.

5. Numarati pana la 3 pentru a-i determina sa va asculte. De regula, la 2 devin atenti!

6. Vorbiti-le cat mai incet posibil - vor face eforturi sa va asculte cu atentie, pentru a
intelege ce anume le spuneti.

7. Daca micutii sunt implicati intr-o anumita activitate, opriti-i; stabiliti si mentineti
contactul vizual.; ramaneti in picioare, cat mai nemiscati cu putinta; nu incepeti sa
vorbiti pana cand nu este liniste deplina - abia atunci veti fi siguri ca va asculta.

Are 6 ani si inca nu-si poate concentra atentia?

Copilul dvs. are probleme de concentrare a atentiei? Ati observat ca atunci


cand se joaca trece prea repede de la un joc la altul, fara sa reuseasca sa
finalizeze vreunul? Cand vorbiti cu el, incercand poate sa-i explicati ceva,
este distras usor de alti stimuli din mediu si la sfarsit nu prea stie ce i-ati
spus? Cand isi face temele nu se poate concentra indeajuns, se fataie pe
scaun, vrea apa sau mancare, se intrerupe si incepe sa vorbeasca despre
orice altceva?

Daca ati raspuns pozitiv chiar si numai la una din intrebarile de mai sus, n-ar
strica sa va ajutati copilul sa-si exerseze atentia. Este foarte important ca
atentia copilului sa fie exersata inainte de inceperea scolii pentru ca daca are
probleme de acest fel, la scoala, vor fi afectate toate achizitiile sale si chiar
dezvoltarea psihica in ansamblu. Trebuie acordata o importanta deosebita
acestei functii psihice deoarece ea influenteaza decisiv manifestarea
potentialului intelectual al copilului (degeaba este destept daca nu poate
finaliza o activitate), memoria lui (cum sa memorezi atunci cand gandul iti
fuge mereu in alta parte?) si alte procese psihice (gandirea, imaginatia etc.).

Va propun cateva metode de exersare a atentiei copilului:

1. Metoda mersului constient (recomandata de doctorul Henri Arthus)

In timp ce merge pe strada sau in casa (nici prea lent, nici prea rapid), puneti-
l pe copil sa-si fixeze atentia asupra miscarilor corpului sau. Exersati
impreuna cu el, facand si dvs. exercitiul. Repetati cu voce tare urmatoarele
cuvinte: "Acum pun in fata piciorul meu drept, care intra in contact cu solul;
acum, pun in fata piciorul meu stang, simt cum se indoaie genunchiul si
miscarea fesei la nivelul bazinului; fac un nou pas cu dreptul, apoi un pas cu
stangul..." etc. Explicati-i copilului ce este fesa, bazinul, genunchiul. Inca de
la 3 ani el ar trebui sa stie aceste elemente corporale. Faceti cu el de mai
multe ori acest exercitiu si apoi puneti-l pe el singur sa-l faca. Acest exercitiu
simplu prezinta doua avantaje: stimuleaza atentia si relaxeaza mintea.

2. Evocarea unei posturi (exercitiu recomandat de Raymond de Saint-


Laurent)
Il puneti pe copil sa se aseze confortabil. Isi aseaza cele doua maini pe
genunchi, tinand degetele departate, iar extremitatea degetului mare stang sa
atinga extremitatea degetului mare drept. Trebuie sa-si priveasca timp de
cateva secunde mainile astfel pozitionate. Apoi, rugati-l sa inchida ochii si sa
urmareasca in minte conturul degetelor lui incepand cu degetul mic de la
mana stanga pentru a sfarsi cu degetul mic de la mana dreapta. Pentru a fi
mai simplu, la inceput, efectuati exercitiul impreuna cu el si vorbiti: "Iata
degetul meu mic de la mana stanga, iata acum despartitura dintre el si
inelarul meu stang, apoi se contureaza degetul meu inelar" etc. Bineinteles,
invatati-l pe copil denumirea fiecarui deget de la mana: degetul mic, inelarul ,
degetul mijlociu, aratatorul (indexul) si degetul mare. Dupa un timp, lasati-l pe
copil sa efectueze exercitiul singur, fara a mai vorbi cu voce tare,
imaginandu-si mental conturul mainilor. Acest exercitiu trebuie efectuat cand
in casa este liniste, fara sa existe stimuli care sa-l distraga pe copil. Scopul
este de a exersa atentia si abilitatea de a evoca mental obiecte si fiinte fara
greutate si rapid.

3. Metoda Vittoz (recomandata de doctorul Roger Vittoz)

Puneti copilul sa deseneze urmatoarele figuri:

Trebuie sa deseneze incet, fara sa fie tensionat. Daca oboseste, nu insistati.


Reveniti alta data asupra exercitiului. Acesta are ca scop dezvoltarea
focalizarii atentiei. Un fapt interesat: un copil introvert s-ar putea sa aiba
dificultati in a desena o spirala deschisa, iar un copil extravert s-ar putea
poticni la desenul unei spirale concentrice!
Exista multe activitati care sunt propice pentru exersarea concentrarii atentiei
copilului si care sunt la indemana oricarui parinte. De pilda, invatati-l sa cante
la un instrument, puneti-i in mana vechiul aparat de fotografiat si lasati-l sa
faca si el poze pe care apoi asezati-le intr-un album separat, rugati-l sa
copieze desene din diverse carti, dati-i acuarele si lasati-l sa mazgaleasca tot
ce vrea, rasfoiti impreuna cu el albume de arta, alegeti impreuna cu el un
sport si inscrieti-l la un club, cand scrieti o scrisoare cuiva pe care il cunoaste
intrebati-l si pe el ce i-ar scrie si rezervati-i un paragraf pe care sa vi-l dicteze
(sau sa-l scrie) chiar el in scrisoare.
Jocuri
EDUCAM PRIN JOC…ATENŢIA

Instit. SIMION ANISOARA


Scoala cu clasele I-VIII Nr. 3
,,IOAN BOLDESCU”
GIURGIU

ATENŢIA înseamnă ,,A-i acorda unui om atenţia cuvenită, concentrându-te


asupra spuselor sale.”
Copiii îşi direcţionează cel mai bine atenţia întorcându-se cu faţa spre vorbitor.
De aceea atenţia este un efort conştient menit să concentreze eficient orice parte a
corpului.
Atenţia se referă la concentrarea care priveşte cele cinci simţuri (văzul,
mirosul, pipăitul, gustul şi auzul). Este ,,cheia” acumulării întregii informaţii. De aici
rezultă cinci posibile angajamente pe care elevii le pot lua:
PROMIT:
• Să-i privesc în faţă pe cei care vorbesc cu mine;

• Să pun întrebări dacă nu înţeleg ceva;

• Să mă ţin drept atât stând jos cât şi în picioare;

• Să nu atrag atenţia asupra mea;

• Să nu îmi las ochii, urechile, mâinile, picioarele şi


gura să fie neatente.
Chiar şi atunci când sunt atenţi cu auzul, copiii îşi pot trăda neatenţia prin
gesturi. Răsfoiesc caiete, trag cu ochiul la altceva, întrerup, moţăie sau bat din
picioare ori din degete. Toate acestea pot fi semne ale neatenţiei. Dezvăţarea de
obiceiuri necuviincioase este un pas important în a deveni mai atent.
Pentru oricine, nu numai pentru copii, există cinci modalităţi de a-ţi demonstra
că eşti atent:
• priveşte-ţi interlocutorul în ochi;

• apleacă-te înainte;
• nu te uita la ceas;

• ia notiţe;

• abţine-te să caşti, să tuşeşti sau să strănuţi.

Activităţi pe care le putem realiza cu elevii în scopul de a le dezvolta atenţia:

*.,,Douăzeci de întrebări”-joc-
Neînţelegerile au loc frecvent. De aceea, elevii trebuie să înveţe cum să pună
întrebări directe pentru a lămuri ceea ce nu au înţeles. Îi putem ajuta pe elevi să-şi
dezvolte această abilitate jucând cu ei o variantă a jocului ,,Douăzeci de întrebări”
Scrie numele unei persoane, al unui loc sau al unui animal pe o foaie de hârtie.
Pune-i pe copii să ghicească numele persoanei, locului sau animalului prin întrebări
directe la care se poate răspunde cu ,,da” sau ,,nu”.
Explică-le cât este de important să-i asculte cu atenţie pe ceilalţi când vorbesc.
Subliniază din nou cât este de important să ridice mâna în mod politicos şi să
vorbească pe rând.
Încurajează copiii să fie atenţi la întrebările oricui şi la răspunsurile date acestuia
de profesor

*,,Punga cu obiecte” –joc-

Atenţia presupune să fii vigilent la tot ceea ce se petrece în jurul tău. Sunt
multe moduri de a fi atent. Această activitate se concentrează asupra atenţiei auditive.
Adună mai multe obiecte (creion, minge de tenis, minge de ping-pong, o bilă
de marmură, un pantof, o monedă, chei, stilou, etc.). Pune-le într-o pungă, pentru ca
elevii să nu ştie ce sunt. Dar înainte de a începe jocul, lasă să cadă, pe rând, fiecare
obiect, astfel încât elevii să audă zgomotul făcut de fiecare obiect în parte. Spune-le
elevilor numele fiecărui obiect pentru ca ei să asocieze numele cu obiectul. Cheamă
un elev în faţa clasei. Explică-i că trebuie să fie foarte atent la sunetul obiectului lăsat
să cadă. Leagă-l la ochi şi lasă obiectele să cadă. Vezi dacă elevul este destul de atent
ca să recunoască obiectul după zgomotul făcut. Laudă elevul pentru atenţia de care a
dat dovadă.
Variantă: Încearcă jocul cu întreaga clasă. Pune elevii să închidă ochii în timp
ce laşi obiectele să cadă. Pot să identifice orice obiect după felul cum sună? Laudă-i
pentru atenţia lor.

*,,Doar o privire” –joc-


Lasă elevii să privească o imagine timp de 10-15 secunde. Apoi îndepărtează
imaginea. Întreabă-i câte amănunte din imagine îşi pot aminti. Recapitulează atenţia
şi importanţa de a fi vigilenţi (în alertă) faţă de ceea ce ne înconjoară. De multe ori
avem o singură ocazie să observăm sau să privim ceva. Repetă exerciţiul cu diverse
imagini sau obiecte.

*,,Simt ritmul “–joc-


Nu este întotdeauna uşor să fii atent, mai ales atunci când se întâmplă mai
multe lucruri în acelaşi timp. Tocmai de aceea, a învăţa să acorzi atenţie totală unei
persoane este un pas important în dezvoltarea atenţiei.
Copiii se aşează în cerc şi li se spune să fie atenţi la colegul din stânga lor.
Unul din ei va încape să bată din palme într-un anumit ritm, iar cel din dreapta va
imita acelaşi ritm. Va continua până ritmul va parcurge întregul cerc. Se subliniază
cât de important este să fie atenţi la ritmul dat si nu trebuie să înceapă până când cel
dinainte nu l-a terminat.
Pentru a spori dificultatea jocului conducătorul jocului va mai introduce un
ritm în secvenţa care trebuie reprodusă, după ce primul ritm a fost executat de doi,
trei dintre elevii din cerc. Deoarece ritmuri diferite circulă în jurul cercului
concomitent, este extrem de important pentru fiecare elev să fie atent la cel din stânga
lui. Altfel , ar putea transmite mai departe un ritm greşit!
Variaţii adăugate ale ritmului: pocnitul din degete, bătutul din picioare, bătutul
în bancă, limbajul semnelor.
*,,Provocarea atenţiei” –joc-

Copiii stau adunaţi în cerc. Fiecare va primi o foaie şi un creion. În mijlocul


cercului va fi aşezată o tavă plină cu diferite obiecte, dar acoperite. Se descoperă tava
câteva secunde. Li se spune copiilor să fie atenţi privind obiectele. Se acoperă tava şi
elevii vor fi puşi să deseneze cât mai multe obiecte dintre cele pe care le-au văzut, în
1-2 minute.
Variante: se adaugă, rearanjează sau îndepărtează obiecte din tavă, pentru a
observa daca elevii pot detecta schimbările

Recompensarea atenţiei
Atenţia este adesea, greu de păstrat şi de evidenţiat. Este mult mai uşor să
apreciezi reuşite concrete, precum un răspuns corect sau o notă mare. Din păcate,
aprecierea realizărilor poate fi contraproductivă pentru dezvoltarea caracterului.
Aprecierea realizărilor implică ideea că rezultatul este mai important decât mijloacele
utilizate pentru obţinerea lui.
Una din cele mai eficiente modalităţi de a le arăta elevilor că sunt apreciaţi este
pur şi simplu să îi asculţi. Să acorzi atenţie cuiva trebuie să fie o decizie conştientă.
Nivelul concentrării este acela care poate fi acordat doar unei singure persoane sau
unui singur obiect. Astfel atenţia se orientează spre aspectul pe care ascultătorul îl
consideră cel mai important. Elevii înţeleg acest lucru şi de aceea trebuie să avem
întotdeauna timp şi să îi ascultăm.
Cadrele didactice trebuie să pretindă de la ele însele o atenţie mai mare decât
cea pe care o aşteaptă de la elevii lor. Atenţia în forma ei de bază înseamnă să
răspunzi la spusele altora astfel încât să le comunici că îi preţuieşti la justa lor
valoare. A arăta preţuire faţă de elevi începe prin a le pune întrebări şi a te arăta
sincer interesat de ceea ce au aceştia de spus. Elevii devin ceea ce le spunem noi că
sunt. Când îl apreciem (răsplătim, lăudăm) pe elev, este important să fim clari. Ei
trebuie să ştie pentru ce calitate anume sunt evidenţiaţi.
Exemplu de laudă:,,Sunt uimit de cât de precis mi-ai urmat instrucţiunile. Cred
că ai fost foarte atent în timpul orei.”; ,,Mulţumesc că ai fost atent. Exemplul tău
pozitiv îi stimulează şi pe ceilalţi să fie mai atenţi”; ,,Am apreciat mult atenţia pe care
le-aţi arătat-o cu toţii persoanelor care au fost în clasă. Au fost şi ele impresionate”.
Atenţie! Nu spune niciodată unui elev: ,,Eşti cel mai atent”, pentru că ceilalţi
vor începe să se compare între ei sau se vor simţi ofensaţi de remarcă şi vor renunţa
să mai încerce. Un alt aspect care trebuie evitat este să sugerezi excelenţa calităţii. De
exemplu, ,,Maria este întotdeauna atentă!” În realitate dobândirea trăsăturilor de
caracter este un proces de învăţare care nu se termină niciodată.

Bibliografie:
• CHARACTER TRENING INSTITUTE, ,,Character first!-Elementary series 1,
booklet 1, ATENŢIA”

JOCURI DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA ATENŢIEI, A


MEMORIEI ŞI A PERSPICACITĂŢII

Institutor POPA DRAGOŞ GABRIEL

Şcoala de Arte
şi Meserii – Buhoci

Judeţ
ul Bacău
1.1. Conceptul de joc didactic. Definire şi caracterizare

• Jocul didactic - „ acţiune ce valorifică la nivelul instrucţiei finalităţile


adaptative de tip recreativ propriu activităţii umane”

Cristea S. –(1998) – „ Dicţionar de termeni pedagogici”, EDP, Bucureşti

• Jocul didactic - „ specie de joc care îmbină armonios elementul


instructiv- educativ cu cel distractiv”.

Manolache A. şi colaboratorii (1979) – „ Dicţionar de pedagogie”, EDP,


Bucureşti

• Jocul didactic - „ un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la


activitatea dominantă de joc la cea de învăţare”

Bache H., Mateiaş A., Popescu E. ( 1994) – „ Pedagogie preşcolară.


Manual pentru şcolile normale”, EDP, Bucureşti.

• Jocul didactic - „ este o formă de activitate accesibilă copilului, prin


care se realizează o parte din sarcinile instructiv-educative ale
activităţilor obligatorii, dar şi a celor alese, într-o atmosferă distractivă,
antrenantă, motivantă”

Glava A., Glava C. ( 2002)- „Introducere în pedagogia preşcolară”,


Editura Dacia, Cluj- Napoca

• Jocul didactic - „ este o mare şi complexă şcoală a vieţii” – Ursula


Şchiopu
Pâslaru, C., Cazacu, O. ( 2005) – „ Instruire şi educaţie modernă în
învăţământul preşcolar contemporan” , Editura Grafit, Bacău

Termenul „ didactic” asociat jocului accentuează componenta instructivă


a activităţii şi evidenţiază că acesta este organizat în vederea obţinerii unor
finalităţi de natură informativă şi formativă specifice procesului didactic.
Jocul didactic prezintă ca notă definitorie îmbinarea armonioasă a
elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurând o unitate deplină între
sarcina didactică şi acţiunea de joc.
Această îmbinare a elementului instructiv – educativ cu cel distractiv
face ca pe parcursul desfăşurării sale, copiii să trăiască stări afective complexe
care declanşează, stimulează, intensifică participarea la activitate, cresc eficienţa
acesteia şi contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalităţii
celor antrenaţi în joc.
Jocul didactic, încadrându-se în categoria jocurilor cu reguli, este
definit prin obligativitatea respectării regulilor care precizează căile ce trebuie
urmate de copii în desfăşurarea acţiunii ludice.
Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective
educaţionale variate şi complexe. Acestea pot viza dezvoltarea fizică a copilului
în cazul jocurilor motrice, sportive sau dezvoltarea unor subsisteme ale vieţii
psihice ( procesele psihice senzoriale, intelectuale, volitive, trăsături de
personalitate etc.). De asemenea jocurile didactice pot contribui la rezolvarea
unor sarcini specifice educaţiei morale, estetice.
Prin jocul didactic se precizează, se consolidează, se sintetizează, se
evoluează şi se îmbogăţesc cunoştinţele copiilor, acestea sunt valorificate în
contexte noi, inedite.

Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structură


aparte. Elementele componente ale acestuia sunt:
• obiectivele
• conţinutul
• sarcina didactică
• regulile jocului
• elementele de joc
• materialul didactic

Dumitriu Constanţa ( 2008) – „ Psihopedagogia jocului”, curs, DPPD,


Universitatea din Bacău, pag.48-49.

Obiectivele - trebuie formulate concret, operaţional şi urmărite pe întreg


parcursul jocului didactic.

Conţinutul este format din totalitatea cunoştinţelor, deprinderilor,


priceperilor de care dispun copiii şi care sunt activate pe parcursul jocului, în
funcţie de sarcina jocului, precum şi din capacităţile pe care şi le formează
şi/sau consolidează în cadrul jocurilor.

Sarcina didactică reprezintă problema centrală de gândire / de acţiune


pusă în faţa copilului ( de a identifica, de a descrie, de a compara, de a grupa,
de a formula, de a despărţi, de a ordona). Sarcinile didactice se regăsesc în
formularea cerinţei jocului, sunt corelate cu obiectivele vizate şi trebuie
formulate clar, în termeni operaţionali.

Regulile jocului – au rolul de a arăta copiilor cum să se joace, cum să


rezolve problema respectivă, ele concretizând sarcina didactică, modalităţile de
organizare a activităţii ludice.

Elementele de joc trebuie să fie prezente atât în scopuri de relaxare a


copiilor, de recompensă finală, cât şi ca mijloc de rezolvare a sarcinii de joc:
întrecere, încurajare , stări de tensiune.
Materialul didactic trebuie să fie variat, în concordanţă cu obiectivele
şi sarcina didactică, să dispună de calităţi şi valenţe pedagogice, estetice,
igienice.

Conceperea lor depinde în mare măsură de ingeniozitatea cadrului


didactic. Literatura de specialitate oferă o serie de sugestii în acest sens:
folosirea unor elemente surpriză, de aşteptare, întrecerea individuală sau pe
echipe, mişcarea, ghicirea, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greşelilor
comise.

1. Descoperiţi diferenţele ( 5, pag. 190)

Obiective: Acest joc solicită capacităţile de atenţie, de analiză, de memorie


vizuo – spaţială şi de memorie verbală.

Sarcina didactică:
• Priviţi cu atenţie interiorul prezentat în prima imagine.( fig. 1)
• Memoraţi bine forma, locul şi culoarea diferitelor obiecte care îl
constituie.
• Găsiţi cele 6 diferenţe care există între interiorul de la fig. 2 şi cel pe
care l-aţi memorat – fig.1.

Regulile jocului:
• Elevii vor lucra individual.
• Nu au voie să vorbească între ei.
• Câştigă elevul care a identificat toate cele 6 diferenţe.

Elemente de joc: surpriza, aplauze şi câştigarea unei diplome.


Material didactic: cariocă neagră.
2. Regăsiţi steagul ( 5, pag. 185)
Obiective: acest exerciţiu solicită:
• Memoria vizuală
• explorarea spaţială
• concentrarea vizuală

Sarcina didactică:
• Elevii privesc cu atenţie culorile şi emblema steagului de mai jos
timp de 1 minut.
• Elevii reconstituie steagul cu elementele propuse ( ei nu mai au steagul
pe care l-au văzut prima dată).

Regulile jocului:
• Elevii vor lucra individual
• Timpul de lucru - 3 minute
• Elevii nu au voie să vorbească între ei.

Elementele de joc: surpriza, aşteptarea şi aplauze.


Material didactic:
• o foaie pe care sunt desenate 4 steaguri şi 4 embleme diferite.
• O foaie pe care elevii vor colora steagul pe care l-au văzut.

3. Acum îl vezi, acum nu-l vezi

Obiective:

• Creşterea abilităţilor de concentrare prin recunoaşterea obiectelor


• Testarea memoriei de scurtă durată

Sarcina didactică:
• Elevii vor observa 20 de obiecte micuţe pe o tavă ( radiera, creionul,
bile, etc.) timp de 1 minut.
• După 1 minut, elevii vor scrie pe hârtie toate obiectele pe care şi le
amintesc (obiectele sunt acoperite cu o bucată de pânză).
• Timp de lucru - 5 minute.

Regulile jocului:

• Elevii sunt împărţiţi pe grupe.


• Câştigă grupa care îşi aminteşte cele mai multe obiecte.

Elemente de joc : surpriza, aplauze şi recompensa.


Material didactic: tavă, 20 de obiecte, o bucată de pânză, hârtie şi creioane
pentru a scrie ce-şi amintesc.

4. Capodopere ( 8, pag. 99)

Obiectiv :
• Antrenarea gândirii, atenţiei şi imaginaţiei
• Dezvoltarea perspicacităţii.
• Capacitatea de selectivitate.
• Cunoştinţele elevilor privind opera lui Mihai Eminescu.

Sarcina didactică:
• Priveşte atent fiecare desen în parte şi în funcţie de informaţiile culese,
încearcă să descoperi titlurile poeziilor lui Mihai Eminescu care l-au
inspirat pe pictor să creeze aceste desene.
Regulile jocului:
• Elevii vor lucra individual.
• Vor scrie pe hârtie răspunsurile.
• Timp de lucru – 5 minute.
Elemente de joc: surpriza, aplauze , recompensa
Material didactic : planşa, hârtie şi pixuri.

5. Profesiuni ( 8, pag. 106)


Obiective:
• dezvoltarea capacităţii de sesizare a soluţiei de rezolvare.
• Perspicacitate ,atenţie şi limbaj.

Sarcina didactică:
• Elevii vor observa pe o planşă trei case ca în fig.1.
• Li se spune elevilor că în prima casă locuieşte familia Cizmaru, fără ca
tatăl să aibă profesiunea de cizmar. În a doua casă locuieşte familia
Bucătaru, fără ca cineva să fie bucătar. În casa numărul trei stă domnul
Pietraru, dar nici el nu este pietrar. Cu toate acestea, unul din ei este
cizmar, altul bucătar şi altul pietrar.
• Li se cere elevilor să rezolve această enigmă.

Regulile jocului:
• Elevii vor fi împărţiţi în 3 grupe.
• Ei vor colabora.
• Timp de lucru – 8 minute.

Elemente de joc : recompensa


Material didactic: planşa, hârtie şi pixuri.

6. Avionul de vânătoare ( 8, pag. 98)

Obiective:
• dezvoltarea perspicacităţii
Sarcina didactică:
• Un aviator care pilota un avion de vânătoare, a prins pe radar, un tanc
inamic.
• Observă fig. 120.
• Dacă ne gândim că din momentul în care apasă pe buton, la fiecare
şapte metri parcurşi, avionul trimite câte un proiectil, al câtelea proiectil
va lovi ţinta aflată la 63 metri?

Regulile jocului:
• Vor lucra pe echipe.
• Timp de lucru – 7 minute.
Elemente de joc: recompensa
Material didactic : imaginea , pixuri şi hârtie
Captarea şi menţinerea atenţiei se realizează oarecum diferit de la un copil la
altul, în funcţie de particularităţi, vârstă, interese. Nu există o metodă universal
valabilă, ci metode adaptabile, iar acestea nu le stabilesc părinţii, ci logopedul, cel
care a intrat în contact cu copilul şi l-a ţinut sub observaţie câtva timp. Sarcina
părinţilor este aceea de a exersa mai departe acasă, atât.
Să nu mai zic că nu e suficient să afirmi că un copil are deficit de atenţie. Deficit, ok,
dar cât de mare? Şi aspectul acesta trebuie luat în vedere atunci când încerci să adopţi
o metodă terapeutică.

Există câteva metode generale, dar nu acestea sunt baza. Nu ele duc la rezultatele de
care este nevoie.
Sfatul meu este să caute alt logoped şi până atunci să implice copilul în activităţi ce
necesită răbdare. De cele mai multe ori nu captarea ridică probleme, ci concentrarea
şi menţinerea atenţiei, problemă cu care se confruntă şi copilul prietenei tale, după
cum ai zis.