sarcina imposibilă a victoriei, a
promovării binelui şi eliminării
răului, ci mai curând o fiinţă
capabilă să menţină mai mereu cu
înţelepciune un echilibru dinamic
între bine şi rău. Această noţiune a
echilibrului dinamic este esenţială
pentru calea în care unitatea
contrariilor ne conduce la
decondiţionarea de această lege a
dualităţii. Nu există niciodată o
identitate statică, ci întotdeauna o conexiune dinamică între cele două
extreme.
În concluzie, putem spune că starea de deplină LIBERTATE
SPIRITUALĂ este întotdeauna indicată prin ABSENŢA ORICĂREI
CONSTRÂGERI. Pentru ORICE FIINŢĂ UMANĂ atingerea stării de
LIBERTATE SPIRITUALĂ este o posibilitate, deoarece POSIBILUL şi
REALUL sunt din punct de vedere metafizic identice.
Glosar explicativ
LIBER ARBITRU (lat. liber – “liber”, “nestingherit”).
Termenul desemnează în accepţiunea ştiinţei astrologice,
libertatea absolută a fiinţei, libertate metafizică ce se exprimă prin
posibilitatea oricărei alegeri în cadrul destinului propriu (Karma), sau
prin suspendarea nedefinită a alegerii până la indiferenţă (libertatea
indiferenţei). Liberul arbitru presupune existenţa la fiinţa umană a unei
independenţe absolute, posibilitatea deplină a individului de a alege
fără să ţină cont de factori exteriori, de intervenţia lor în existenţa
persoanei. În Astrologie, expresia de “liber arbitru” se referă la una
dintre accepţiunile noţiunii de libertate, aceasta (libertatea) apărând ca
o forţă infinită al cărei suport unic este Sinele Nemuritor ce se
manifestă nebănuit prin voinţa individului. Sinele SUPREM (Scânteia
Divină) este singurul în stare să aleagă şi să răspundă de orice alegere,
indiferent de solicitări şi exigenţe exterioare. Liberul arbitru devine
(pentru fiinţa umană care îl angrenează cât mai des) o putere absolută
de alegere, desemnând capacitatea umană divină intrinsecă de a
hotărâ asupra unei anumite modalităţi de acţiune, indiferent de seria
determinărilor necesare exterioare. Concepţia astrologică despre liberul
arbitru nu exclude cunoaşterea şi interiorizarea necesităţii. Această
concepţie operează, de fapt, o libertate reală, integrată în legitatea
divină a Macrocosmosului, întrucât fiinţa nu neagă, la nivel subiectiv,
necesitatea (în sensul că urmăreşte să ţină cont de ea), deoarece ea
este pe deplin conştientă că nu poate evita în mod real şi obiectiv
influenţa şi implicaţiile necesităţii în actele şi alegerile sale decât
recurgând la anumite planuri superioare, divine ale manifestării care fac
posibilă transcenderea acestor necesităţi. Necesitatea negată în mod
prostesc nu este necesitate desfiinţată. Înţelegem acum că efectele
libertăţii egotice de tip satanic sau demoniac nu sunt niciodată pozitive.
În perspectiva tulburării psihopatologice, criteriul liberului arbitru
poate funcţiona în mod FALS drept criteriu de alegere la o persoană
nevrotică, la care alegerile sunt provocate de un scop fictiv, printr-o
convertire imaginară sau o deghizare a dorinţei. Aceste alegeri implică
imaturitatea afectivă şi ascund, în majoritatea cazurilor, o puternică
dependenţă, care se exercită în plan inconştient, răspunzând unei
necesităţi inconştiente.
(va urma)
ASTROLOGIE - CURS 18 –
Principiile fundamentale ale ştiinţei astrologice
(continuare curs 17)
4. PRIN CIPIUL POL ARITĂŢII (al dual i tăţi i )
“În aparenţe ca şi în detalii, totul în manifestare
evidenţiază coexistenţa a două principii opuse. Toate lucrurile
prezintă doi poli, două extreme. Polii opuşi au o natură identică
dar frecvenţe diferite, astfel că toate paradoxurile pot fi
conciliate”.
Pe de altă parte, dacă ne limităm la domeniul manifestării, YANG
(+) şi YIN (-) evocă unitatea şi dualitatea, parul şi
imparul.
Simbolismul YIN (-) şi YANG (+) se
exprimă foarte bine prin Yantra
exemplificatoare care este alcătuită dintr-un
cerc separat în două jumătăţi egale printr-o
linie sinuoasă: o parte este neagră (YIN),
cealaltă este albă (YANG). Urmărind modul de
structurare a acestei imagini simbolice (Yantra)
mai putem remarca faptul că lungimea liniei de
separare mediană este egală cu aceea a semi-
circumferinţei exterioare. Prin urmare, conturul fiecărei jumătăţi YIN (-)
şi YANG (+) este egal cu perimetrul total al figurii simbolice. Această
diagramă evocă în mod sugestiv că: “Cerul (masculinul) şi Pământul
(femininul) sunt frenetic ataşate unul celuilalt şi se îmbrăţişează cu o
dragoste nesfârşită, mutuală”. În cazul acestei figuri, aspectul dinamic
al întregii manifestări, ca şi interpretarea principiilor polar
complementare, nu se poate exprima mai bine decât prin această
reprezentare a interacţiunii celor două forţe - Yin şi Yang în redarea
căreia trebuie să observăm că jumătatea lui Yin (-) comportă în
interiorul său un punct Yang iar jumătatea lui Yang conţine în interiorul
său un punct Yin, semn al interdependenţei celor două determinări;
urma luminii în umbră şi a umbrei în lumină.
Din punct de vedere spiritual, în esoterismul oriental acesta este
semnul PREZENŢEI REALE (al Sinelui Suprem – Atman) ÎN NOAPTEA
IGNORANŢEI şi a individualităţii sau a nopţii în universalitate, cu alte
cuvinte Ziua Cunoaşterii. Linia mediană poate reprezenta traseul unei
elici evolutive aceasta exprimând simbolul Yin – Yang ca ciclu al
destinului universal: aceasta formând elementul unei spirale cu pas
infinitezimal, cele două extremităţi ale spirei corespunzând naşterii şi
morţii: “Oul poartă în el însuşi un germene al morţii în interiorul vieţii şi
un germene al vieţii în interiorul morţii; cei doi germeni operează unul
asupra celuilalt, creând astfel un veşnic început” (Jacques d˙Ares).
Interacţiunea Yin (-) –Yang (+) a fost pusă mai demult în
legătură cu fazele Lunii. Evident, aici este din nou vorba de un aspect al
evoluţiei ciclice care apare în contextul analizei noastre, deoarece Luna,
centrul nocturn, totdeauna este Yin (-) prin raportare la Soare care este
Yang (+). Acest simbol nu implică deloc nevoia de a face apel la idei
abstracte, de număr, timp, spaţiu, cauză, ritm. Pentru a traduce aceste
noţiuni, orientalii au făcut apel la această reprezentare simbolică care,
împreună cu TAO (cercul exterior), exprimă tot ansamblul de ordonare a
lumii, precum şi cel al Spiritului.
Pentru înţelepciunea orientală nu există timpul de o parte şi
spaţiul de cealaltă, ei neputând să le perceapă independent de acţiunile
concrete. Acţiunea unui om, fie că este manuală sau intelectuală, nu
poate să existe fără ele, la fel cum timpul şi spaţiul nu se pot concepe
fără acţiunea omului. Din acest punct
de vedere, orientalii descompun timpii
în perioade şi spaţiul în regiuni,
perioadele şi spaţiile fiind, astfel,
calificate când Yin (-), când Yang (+),
după cum ele sunt luminoase sau
întunecate, bune sau rele, interioare
sau exterioare, deschise sau închise.
Yin şi Yang sunt analiza
(deoarece ca principii ne ajută să
înţelegem relativitatea lumii) şi imaginea reprezentărilor spaţio-
temporale.
Yin şi Yang, cu toate că reprezintă două contrarii, în realitate nu
se opun niciodată la modul absolut pentru că între ele există
întotdeauna o perioadă de mutaţie sau transformare (hiatus) care
permite o continuitate. Orice om, timp, spaţiu este când Yin (-), când
Yang (+): în mod simultan, totul depinde de cele două prin însăşi
devenirea şi dinamismul său, cu dubla sa posibilitate de evoluţie şi de
involuţie.
Concluzia o regăsim în filozofia antică ce postulează existenţa
manifestării supreme (TAO, Dumnezeu). Aceasta are o dublă polaritate,
Yin (-) şi Yang (+), similar, dar nu identic, cu minusul şi plusul din
matematică (aici relaţia nu este de excludere - ori (+), ori (-) – ci de
gradare, adică mai mult dintr-unul, mai puţin dintr-altul). Jocul acestor
două laturi ale energiei, care s-ar desfăşura conform unei legi cu
caracter universal (numită de gânditorii antici “Tao” sau “Calea”), duce
la evoluţia materiei în Univers, la existenţa tuturor fenomenelor din
natură. Om şi Univers se supun aceloraşi legi care asigură demersul
firesc al lucrurilor.
Respectarea legilor Yang (+) şi Yin (-) înseamnă viaţă, armonie,
fericire; nerespectarea lor înseamnă moarte, haos, suferinţă. Pentru cel
care cunoaşte tendinţele Yang (+) şi Yin (-), ajungând să ştie să le
echilibreze permanent, întreţinând astfel armonia în manifestarea
acestora, întregul Univers devine cea mai înaltă şcoală de înţelepciune.
Dincolo de lumea contrariilor – libertatea spirituală
Libertatea (lat. libertas) reprezintă determinarea
fundamentală, definitorie pentru existenţa umană, atributul
comportamentului conştient, motivat subiectiv de scopuri şi aspiraţii ce
are drept corelate esenţiale Necesitatea şi Legităţile obiective din
Macrocosmos. Ceea ce oferă omului unicitate în Univers este spiritul
său (numit Atman) având ca atribut libertatea iar aceasta (libertatea) se
exprimă ca putere de înţelegere a necesităţii în acţiune. Eu-l este
dominat de o legitate implacabilă, dar poate fi pe deplin liber în măsura
în care integrează conştient această legitate ce devine astfel pentru el o
normă interioară. Privită din acest punct de vedere, libertatea devine
exclusiv o chestiune de aprofundare a cunoaşterii obiective.
Astrologia aduce unele clarificări esenţiale conceptului de
libertate. În primul rând aceasta este privită ca atribut definitoriu pentru
condiţia divină a fiinţei umane. În al doilea rând, libertatea este
înţeleasă ca determinarea existenţei integrată însă în armonia legilor
divine macrocosmice. În ultimul rând, Astrologia abandonează tratarea
contemplativă a esenţei libertăţii, considerând că realitatea ei se afirmă individualitatea fiinţelor şi lucrurilor, dar în acelaşi timp sunt conştienţi
în acţiunea efectivă a omului întrucât acesta dacă vrea modifică, că toate diferenţele şi contrastele sunt relative în raport cu ac e astă
premeditat, pe deplin conştient, realitatea obiectivă fără a încălca totuşi uni tate atotcuprinzătoare.
Legile lui Dumnezeu. Dar acţiunea poate fi, deopotrivă liberă şi A conştientiza că toate contrariile (lumina şi întunericul, câştigul
integrată armonios în legile divine, numai dacă este realizată pe baza şi pierderea, bărbatul şi femeia, binele şi răul etc.) sunt polare, şi prin
cunoaşterii corecte a legităţilor obiective din Macrocosmos, pentru că aceasta unitare, pare să fie unul din ţelurile spirituale cele mai înalte ale
numai astfel fiinţa realizează o justă anticipare a efectului benefic omului. “Fii etern în Adevăr, dincolo de contrariile pământeşti !”
declanşat din propria sa iniţiativă prin punerea în acţiune, graţie sfătuieşte Krishna pe Arjuna în Bhagavad-Gita.
procesului de rezonanţă, a anumitor energii subtile (astrale) din Atât timp cât ele (contrariile) sunt interdependente, conflictul lor
Univers. Cu alte cuvinte, omul este pe deplin liber (posedă un liber nu se poate niciodată rezolva prin victoria totală a unuia dintre aspecte,
arbitru), deoarece poate opta pentru o anumită strategie de acţiune, ci va fi întotdeauna o manifestare a unei legături interne între cele două
ghidată fiind de anumite criterii valorice ce şi le asumă în virtutea părţi. O persoană virtuoasă este din această cauză nu cea care înţelege
propriului său discernământ. Aceasta presupune responsabilitatea şi
responsabilizarea fiinţei pentru seria cauzală declanşată de
desfăşurarea evenimentelor (“A fi om înseamnă a fi responsabil”)
Pe de altă parte, la nivelul existenţei umane concrete
determinată de karmă (destin) nu putem vorbi decât de o libertate
relativă, ale cărei limite se lărgesc continuu, odată cu progresul spiritual
şi pe măsura integrării conştiente şi continue a energiilor divine din
Macrocosmos. În starea de conştiinţă “normală” a omului, această
unitate a tuturor contrariilor este extrem de greu de acceptat şi realizat.
Contrariile sunt un concept abstract, aparţinând de domeniul gândurilor
şi la fel ca acestea sunt relative. Prin focalizarea atenţiei asupra
oricăruia dintre aceste concepte, noi
creăm şi contrariul său, autolimitându-
ne şi prin aceasta negând natura
noastră divină. Aşa cum spune Lao Tze
“atunci când toţi din lume înţeleg
frumuseţea ca fiind frumoasă, atunci
urâţenia există; când toţi înţeleg
bunătatea prin a fi bun, atunci răul
există.”
Înţelepţii au depăşit acest
domeniu al conceptelor intelectuale şi
transcenzându-l au devenit conştienţi
de realitatea şi polaritatea relaţiilor
dintre toate contrariile. Ei au realizat
că binele şi răul, plăcerea şi durerea, viaţa şi moartea, nu sunt
experienţe absolute aparţinând unor categorii diferite, ci sunt două feţe
ale unei aceleiaşi realităţi; părţile extreme ale unui singur întreg. Atunci
când aceştia afirmă că au experimentat toate fiinţele, lucrurile şi
evenimentele ca manifestări ale unităţii de bază, nu înseamnă deloc că
ei consideră toate fiinţele şi lucrurile ca fiind egale. Ei recunosc