Protecţia tinerilor încadraţi în muncă

Problematica securităţii şi sănătăţii în muncă a constituit o preocupare importantă în cadrul

Uniunii Europene, prevederi în acest sens putând fi regăsite în chiar tratatele constitutive ale
Comunităţilor Europene, dar şi într-o largă serie de directive adoptate pe baza acestora.1
Directiva este un act susceptibil să aibă un caracter general, fixând doar obiectivul, alegerea
formei şi a mijloacelor necesare pentru atingerea acestui obiectiv fiind lăsată aprecierii suverane
a fiecărui stat. Născută din procesul de decizie comunitară, directiva corect publicată sau
notificată creează, în sarcina statului membru destinatar, o obligaţie de a lua măsurile necesare
pentru aplicarea sa efectivă în ordinea juridică naţională, ceea ce are loc prin intermediul
transpunerii sau implementării acesteia.2
În dreptul comunitar, cea mai importantă directivă privind protecţia tinerilor în procesul
muncii este Directiva nr. 94/33/CE. Aceasta distinge între „copil”, ca fiind orice tânăr care nu a
atins vârsta de 15 ani şi „adolescent”–orice tânăr în vârstă de la 15 până la 18 ani neîmpliniţi şi
„tânăr”-orice persoană în vârsta de până la 18 de ani.3
Conform Directivei, [art. 1 pct. 3 alin. (2)], statele membre trebuie să ia măsurile necesare
pentru interzicerea muncii copiilor, munca adolescenţilor să fie strict reglementată şi protejată,
iar tinerii trebuie protejaţi împotriva oricăror munci care ar putea să dăuneze securităţii, sănătăţii
sau dezvoltării acestora.4
Directiva nr. 94/33/CE referitoare la protecţia tinerilor încadraţi în muncă, reglementează
aspectele legate de definirea conceptelor de tânăr, copil, adolescent, munci uşoare, timp de lucru
şi perioade de repaos, interdicţia muncii copilului şi derogări posibile de la această interdicţie,
obligaţii generale ale angajatorilor referitor la angajarea tinerilor, în special în ceea ce priveşte
normele de securitate şi sănătate în muncă, timpul de lucru, munca de noapte, repausul legal,
activităţi care implică expunerea tinerilor la factori nocivi din punct de vedere chimic, biologic,
fizic.

1
Nicolae Voiculescu, Dreptul comunitar al muncii, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005, p.135.
2
Dan Ţop, Drept social european, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2009, pp. 15-16.
3
Dan Ţop, Tratat de dreptul muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, p. 431.
4
Dan Ţop, Marc Rîcheveaux, Protecţia salariaţilor în Uniunea Europeană, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2007, p.
86.

1
 Conform Directivei, copiii şi adolescenţii sunt consideraţi grupe de risc specific, care
necesită măsuri în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea lor, inclusiv măsuri referitoare la
perioadele minime de repaus.1
Interdicţia generală de a munci pentru copii este prevăzută în art. 4 par.1 al Directivei.
Această interdicţie nu se aplică în următoarele cazuri:2
a) copiilor care exercită activităţi culturale sau similare;
b) copiilor în vârstă de cel puţin 14 ani care lucrează în cadrul unui sistem de formare în
alternanţă sau stagiu în întreprindere;
c) copiilor în vârstă de cel puţin 14 ani care prestează munci uşoare, altele decât cele
culturale sau similare; copiii în vârstă de 13 ani împliniţi pot şi ei presta munci uşoare într-un
număr limitat de ore pe săptămână şi pentru categorii de munci stabilite de legislaţia naţională.
Activităţile culturale, artistice, sportive sau publicitare pot fi prestate de copii numai dacă se
obţine o autorizaţie prealabilă eliberată de autoritatea competentă. Aceste munci nu trebuie să fie
susceptibile de a aduce atingere securităţii, sănătăţii sau dezvoltării copilului şi totodată să nu fie
de natură a aduce atingere activităţii şcolare, participării la programele de orientare sau de
formare profesională sau aptitudinii copiilor de a beneficia de instrucţia primită. Prin derogare de
la procedura autorizării, statele membre pot stabili, pe cale legislativă sau regulamentară,
posibilitatea prestării de către copiii care au împlinit vârsta de 13 ani a unor activităţi de natură
cultural-artistică, sportivă sau publicitară.3
Art. 2 par. 2 al Directivei nr. 94/33/CE precizează că dispoziţiile acesteia nu se aplică
muncilor ocazionale sau pe o durată scurtă, care privesc: servicii casnice prestate într-o
gospodărie privată sau muncii considerate ca nefiind nici dăunătoare, nici prejudiciabile şi nici
periculoase pentru tineri în cadrul întreprinderilor familiale. De asemenea, art. 3 defineşte timpul
de lucru,ca fiind acea perioadă pe durata căreia tânărul se află la muncă, la dispoziţia
angajatorului şi în exercitarea activităţii sau funcţiilor sale, în conformitate cu legislaţiile şi
practicile naţionale, iar perioada de repaus, fiind orice perioadă care nu este timp de lucru.4

1
Ovidiu Ţinca, Drept social comunitar. Drept comparat. Legislaţie română , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005,
p.287.
2
http://osha.europa.eu/data/legislation/18
3
Dan Ţop, Tratat de dreptul muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, p. 432.
4
http://eur-lex.europa.eu

2
 Angajatorul, în conformitate cu art. 6, este obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea
securităţii şi protejarea sănătăţii tinerilor, ţinând seama, în special, de riscurile specifice
prevăzute la art. 9 al Directivei.
Angajatorul trebuie să pună în practică măsurile prevăzute pe baza evaluării riscurilor
existente pentru tineri şi legate de munca acestora, evaluare care trebuie să fie efectuată înainte
ca tinerii să înceapă munca şi la orice modificare semnificativă a condiţiilor de muncă şi trebuie
să vizeze, în principal, următoarele elemente: a) echipamentul de muncă şi organizarea locului
de muncă şi a postului de lucru; b) natura, nivelul şi durata expunerii la agenţi fizici, biologici şi
chimici; c) organizarea, categoria şi modul de utilizare a echipamentelor de muncă, în special a
agenţilor prevăzuţi expres de lege, maşinilor, aparatelor şi dispozitivelor, precum şi manipularea
acestora; d) stabilirea procedeelor de muncă şi a desfăşurării muncii şi interacţiunea acestora,
respectiv organizarea muncii; e) nivelul pregătirii profesionale şi al instruirii acordate tinerilor.1
În cazul în care evaluarea demonstrează existenţa unui risc pentru securitatea, sănătatea fizică
sau mentală ori dezvoltarea tinerilor, angajatorul are obligaţia de a asigura evaluarea şi
supravegherea sănătăţii tinerilor, la intervale regulate, în mod gratuit şi adecvat, în conformitate
cu reglementările în vigoare.
Angajatorul este obligat să informeze, în scris, nu numai tinerii asupra eventualelor riscuri şi
asupra tuturor măsurilor luate în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea lor, dar şi părinţii sau
reprezentanţii legali ai copiilor angajaţi în condiţiile legii.
Art. 7 din Directivă referitor la vulnerabilitatea tinerilor şi interdicţiile de muncă, prevede
faptul că statele membre asigură protecţia tinerilor împotriva riscurilor specifice pentru
securitatea, sănătatea şi dezvoltarea lor, care rezultă din lipsa de experienţă, din absenţa
conştientizării riscurilor existente sau potenţiale, sau din insuficienta dezvoltare a tinerilor. 2
Este interzisă angajarea tinerilor pentru activităţi care: a) depăşesc în mod obiectiv
capacităţile lor fizice sau psihologice; b) implică o expunere nocivă la agenţi toxici, cancerigeni,
care cauzează modificări genetice ereditare, având efecte nefaste pentru făt pe perioada
gravidităţii sau având orice alt efect nefast cronic asupra fiinţei umane; c) implică o expunere
nocivă la radiaţii; d) prezintă riscuri de accidente pe care se presupune că tinerii, din cauza
neconştientizării aspectelor de securitate sau a lipsei lor de experienţă sau de pregătire, nu le pot

1
Dan Ţop, Tratat de dreptul muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, p. 433.
2
http://osha.europa.eu/data/legislation/18

3
identifica sau preveni sau e) care pun în pericol sănătatea prin expunerea la frig sau căldură sau
din cauza zgomotului sau a vibraţiilor.
Printre activităţile care pot să antreneze riscuri specifice pentru tineri, se numără în special:1

• lucrările care implică o expunere nocivă la agenţii fizici, biologici şi chimici prevăzute în
anexa Directivei, şi anume:
1. agenţi fizici: a) radiaţii ionizante; b) munca într-o atmosferă cu presiune ridicată, de
exemplu în incintele sub presiune, scufundarea subacvatică.
2. agenţi biologici: agenţi biologici din grupele 3 şi 4 în sensul art. 2 lit. (d) din Directiva
90/679/CEE a Consiliului din 26 noiembrie 1990 privind protecţia lucrătorilor împotriva
riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici la locul de muncă.
3. agenţi chimici:
a) substanţe şi preparate care, în conformitate cu Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27
iunie 1967 privind apropierea dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative referitoare la
clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase şi cu Directiva 88/379/CEE din 7
iunie 1998 privind apropierea dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative referitoare la
clasificarea, ambalarea şi etichetarea preparatelor periculoase, sunt clasificate în toxice, foarte
toxice, corozive sau explozive;
b) substanţe şi preparate care, în conformitate cu Directivele 67/548/CEE şi 88/379/CEE, se
clasifică în nocive şi care prezintă una sau mai multe dintre următoarele faze de risc: pericol de
efecte ireversibile foarte grave, posibilitatea unor efecte ireversibile, pot avea efecte de
sensibilizare prin inhalare, pot avea efecte de sensibilizare prin contactul cu pielea, pot cauza
cancer, pot cauza modificări genetice ereditare, riscul unor efecte grave pentru sănătate în caz de
expunere prelungită, pot modifica fertilitatea, riscul apariţiei pe durata gravidităţii a unor efecte
nefaste pentru copil;
c) substanţe şi preparate care, în conformitate cu Directivele 67/548/CEE şi 88/379/CEE, se
clasifică în iritante şi care prezintă una sau mai multe dintre următoarele faze de risc: foarte
inflamabile, pot avea efecte de sensibilizare prin inhalare, pot avea efecte de sensibilizare prin
contactul cu pielea;

1
Dan Ţop, Tratat de dreptul muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, p. 434.

4
 d) substanţele şi preparatele prevăzute în Directiva 90/349/CEE din 28 iunie 1990 privind
protecţia lucrătorilor la locul de muncă împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţii
cancerigeni;
e) plumbul şi compuşii săi, în măsura în care agenţii respectivi pot fi absorbiţi de organismul
uman;
f) azbestul.

• procedee şi lucrări prevăzute la punctul II din anexa directivei:1

1. procedeele şi lucrările prevăzute în anexa I la Directiva 90/349/CEE;
2. lucrările de fabricaţie şi de manipulare a dispozitivelor, artificiilor sau a diverselor obiecte
care conţin explozivi;
3. lucrările din menajeriile de animale feroce sau veninoase;
4. lucrările de sacrificare industrială a animalelor;
5. lucrările care presupun manipularea aparatelor de producţie, înmagazinare sau folosire a
gazelor comprimate, lichefiate sau dizolvate;
6. lucrările care presupun folosirea cuvelor, bazinelor, rezervoarelor, recipienţilor şi
canistrelor ce conţin agenţi chimici;
7. lucrările care prezintă riscul prăbuşirii;
8. lucrările care prezintă riscuri electrice de înaltă tensiune;
9. lucrările al căror ritm este condiţionat de maşini şi care sunt remunerate în funcţie de
rezultat.
Art. 8 este dedicat timpului de lucru al copiilor care este limitat:2
a) la 7 ore pe zi şi la 40 de ore pe săptămână pentru copiii care fac obiectul unui sistem de
formare în alternanţă sau de stagiu în întreprindere;
b) la 2 ore pe zi de şcoală şi la 12 ore pe săptămână pentru muncile efectuate pe durata
perioadei şcolare, în afara orelor de şcoală, în măsura în care legislaţiile şi practicile naţionale nu
interzic acest lucru;
În nici un caz, timpul zilnic de lucru nu poate depăşi 7 ore; acestă limită poate fi extinsă la 8
ore pentru copiii care au atins vârsta de 15 ani.

1
http://osha.europa.eu/data/legislation/18
2
Idem.

5
 c) la 7 ore pe zi şi la 35 de ore pe săptămână pentru lucrările efectuate pe durata unei perioade
de inactivitate şcolară de cel puţin o săptămână; aceste limite pot fi extinse la 8 ore pe zi şi la 40
de ore pe săptămână pentru copiii care au atins vârsta de 15 ani;
d) la 7 ore pe zi şi la 35 de ore pe săptămână pentru muncile uşoare efectuate de copiii care nu
mai fac obiectul şcolarizării obligatorii pe bază de program integral, impusă de legislaţia
naţională.
Statele membre iau măsurile necesare pentru limitarea timpului de lucru al adolescenţilor la 8
ore pe zi şi la 40 de ore pe săptămână. Timpul consacrat pregătirii de către tânărul care lucrează
în cadrul unui sistem de formare teoretică şi practică în alternanţă sau de stagiu în întreprindere
este inclus în timpul de lucru. Atunci când un tânăr este încadrat de către mai mulţi angajatori,
zilele de muncă şi orele de muncă efectuate sunt însumate.1
Tinerii nu pot presta muncă suplimentară sau muncă de noapte. Copiii angajaţi în condiţiile
prevăzute la art. 5 alin. (2) şi (3) nu pot presta muncă de noapte între orele 20-6. Munca în timpul
nopţii a copiilor, conform art. 9 al Directivei, prestată în baza art. 4 par.2 lit. b şi c, este interzisă
între orele 22-6 sau 23-7. Statele membre pot autoriza munca adolescenţilor în timpul nopţii în
sectoare de activitate cu un caracter special, iar într-o asemenea situaţie se impun două obligaţii
în sarcina angajatorului: munca adolescentului să fie supravegheată de un adult, când
supravegherea este necesară pentru protecţia adolescentului şi munca să nu fie prestată între
orele 24-4 dimineaţa. Totuşi, munca în această perioadă a nopţii poate fi autorizată din motive
obiective, cu condiţia acordării unei perioade de odihnă compensatoare, în următoarele domenii:
navigaţie sau pescuit; forţele armate sau poliţie; spitale şi stabilimente similare; culturale,
artistice, sportive sau publicitare.2
Adolescenţii beneficiază, înainte de a li se atribui o muncă de noapte şi, ulterior, la intervale
regulate, de o evaluare gratuită a sănătăţii şi capacităţii lor, cu excepţia cazului în care munca, pe
durata perioadei de interzicere a muncii, are un caracter excepţional.
Pentru fiecare perioadă de 24 de ore, copiii beneficiază de o perioadă minimă de repaus de
14 ore consecutive, iar adolescenţii beneficiază de o perioadă minimă de reapus de 12 ore
consecutive, conform art. 10 al Directivei. De altfel , pentru fiecare perioadă de 7 zile, copiii şi
adolescenţii, beneficiază de o perioadă minimă de repaus de două zile, dacă este posibil,

1
http://europarl.europa.eu/meetdocs
2
Ovidiu Ţinca, Drept social comunitar. Drept comparat. Legislaţie română. , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005,
p. 290.

6
consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica. În cazul în care motive tehnice sau organizatorice
justifică acest lucru, perioada minimă de repaus poate fi redusă, dar nu poate, în nici un caz, să
fie mai mică de 36 de ore consecutive. Aceste perioade minime de repaus pot fi întrerupte în
cazul unor activităţi caracterizate de perioade de muncă fracţionate sau de scurtă durată în cursul
zilei. Din motive obiective, statele membre pot aplica derogări pentru adolescenţi, cu condiţia ca
un repaus compensator adecvat să fie acordat adolescenţilor, în cauzul următoarelor lucrări:1
a) lucrări efectuate în sectoarele navigaţiei sau pescuitului;
b) lucrări efectuate în cadrul forţelor armate sau poliţiei;
c) lucrări efectuate în spitale sau în instituţii similare;
d) lucrări efectuate în agricultură;
e) lucrări efectuate în sectorul turismului sau în sectorul hotelier, al restaurantelor şi
cafenelelor;
f) activităţi caracterizate de perioade de muncă fracţionate în cursul zilei.
În privinţa repausului anual, statuat în art. 11 din Directivă, statele membre se asigură ca
perioada liberă de orice muncă să fie inclusă, în măsura posibilului, în cadrul vacanţelor şcolare
ale copiilor care fac obiectul şcolarizării obligatorii pe bază de program integral, impusă de
lgislaţia naţională.
Conform art. 12 al Directivei nr. 94/33/CE, tinerii beneficiază, în cazul în care timpul de
lucru zilnic este mai mare de 4 ore şi jumătate, de un timp de pauză de cel puţin 30 de minute,
dacă este posibil, consecutive; iar în privinţa art. 13 referitor la munca adolescenţilor în caz de
forţă majoră, aceasta este posibilă, cu condiţia ca aceste munci să fie de scurtă durată şi să nu
sufere nici o întârziere, ca lucrătorii adulţi să nu fie disponibili şi ca perioade echivalente de
repaus compensator să fie acordate adolescenţilor respectivi în termen de 3 săptămâni.2
Fiecare stat membru stabileşte toate măsurile necesare ce urmează a fi aplicate în cazul
nerespectării dispoziţiilor adopatate în aplicarea Directivei nr. 94/33/CE; aceste măsuri trebuie să
aibă un caracter efectiv şi proporţionat, conform art. 14.
Art. 15 subliniază adaptările de natură strict tehnică ale anexei în funcţie de progresul tehnic,
de evoluţia reglementărilor sau specificaţiilor internaţionale sau a cunoştinţelor în domeniul
reglementat de Directivă, se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la art. 17 din
Directiva 89/391/CEE.
1
http://eur-lex.europa.eu
2
www.avocatnet.ro

7
 Art. 16 din Directivă face referire la menţinerea nivelului de protecţie în vigoare, şi anume:
Fără a aduce atingere statelor membre de a elabora, în funcţie de evoluţia situaţiei, dispoziţii
diferite în domeniul protecţiei tinerilor, în măsura în care cerinţele minime prevăzute de prezenta
Directivă sunt respectate, punerea în practică a acesteia nu constituie o justificare valabilă pentru
diminuarea nivelului general de protecţie a tinerilor.
În dispoziţiile finale ale art. 17, se statuează faptul că statele membre adoptă şi pun în
aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei
Directive până la data de 22 iunie 1996 sau se asigură că, la această dată, partenerii sociali
stabilesc dispoziţiile necesare prin acord, statele membre fiind obligate să adopte orice dispoziţie
necesară care să le permită garantarea în orice moment a rezultatelor impuse de prezenta
Directivă; de asemenea, pe termen de patru ani de la data de 22 iunie 1996, Regatului Unit i se
permite să nu pună în aplicare art. 8 alin. (1) lit. (b) primul paragraf în ceea ce priveşte dispoziţia
referitoare la durata maximă a săptămânii de lucru, precum şi art. 8 alin. (2) şi art. 9 alin. (1) lit.
(b) şi alin. (2).1
Comisia prezintă un raport cu privire la efectele prezentei dispoziţii. Consiliul, hotărând în
conformitate cu condiţiile prevăzute de tratat, decide dacă perioada menţionată anterior trebuie
să fie prelungită. Statele membre informează de îndată Comisia în acest sens.
Atunci când statele membre adoptă dispoziţiile prevăzute la alin. (1), ele conţin o trimitere la
prezenta Directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele
membre stabilesc modalităţile de efectuare a acestei trimiteri.2
Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept
intern deja adopatate sau în curs de adoptare în domeniul reglementat de prezenta Directivă.
Statele membre transmit Comisiei, din cinci în cinci ani, un raport privind punerea în aplicare
a prezentei Directive sub forma unui capitol specific din raportul unic, menţionat la art.17a alin.
(1), (2) şi (3) din Directiva 89/391/CEE, care a stat la baza evaluării Comisiei, în conformitate cu
art. 17a alin. (4) din Directiva respectivă.3
În Raportul din 2004 al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic
şi Social European şi Comitetul Regiunilor referitor la aplicarea Directivei nr. 94/33/CE, privind
protecţia tinerilor la locul de muncă, se concluzionează că în majoritatea statelor membre,

1
http://osha.europa.eu/data/legislation/18
2
Idem.
3
http://europarl.europa.eu/meetdocs

8
legislaţia a realizat deja dispoziţii cu privire la protecţia lucrătorilor tineri şi interzicerea muncii
copiilor, înainte ca Directiva să fie adoptată, ea intrând în vigoare în 1996. Prin urmare, nu au
fost probleme semnificative în transpunerea ei.1
Procesul de transpunere a directivei este definit ca fiind operaţiunea prin care statul membru
destinatar al unei directive comunitare procedează la adoptarea de măsuri necesare punerii ei în
practică. Statul are alegerea asupra „formei”( în sens de tehnică legislativă sau regulamentară
proprie fiecărui stat ) şi mijloacelor ( instituţiile juridice susceptibile să realizeze obiectivul
indicat ), esenţial fiind ca acestea să conducă la atingerea rezultatului. Statul poate adopta legi
sau regulamente, după cum poate fi pus în situaţia de a abroga sau modifica dispoziţii interne
incompatibile cu prevederile directivei.2
În ceea ce priveşte informaţiile de la statele membre cu privire la aplicarea directivei, la
sfârşitul primei perioade de cinci ani, Comisia a solicitat autorităţilor naţionale să finalizeze
rapoartele lor naţionale, în urma unui plan standard, care le-a fost transmis în scopul de a facilita
omogenitatea şi comparabilitatea rapoartelor naţionale.
Rapoartele naţionale sunt anexate la acest raport, împreună cu o traducere, după cum este
necesar, în limba engleză sau franceză. Acest raport va rezuma, prin urmare, principalele
elemente ale rapoartelor naţionale. În cele ce urmează sunt prezentate pe scurt concluziile din 15
state membre cu privire la măsurile luate pentru protecţia tinerilor încadraţi în muncă, potrivit
Raportului din 2004 al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi
Social European şi Comitetul Regiunilor referitor la aplicarea Directivei nr. 94/33/CE astfel:3
1. Belgia
Transpunerea a fost făcută în două etape, 1993 şi 1999. Modificările au fost făcute cu privire
la munca de noapte, repaus săptămânal şi de evaluare a riscurilor cu privire la muncitorii tineri.
De asemenea, unele completări au fost aduse în cazul locurilor de muncă periculoase, ce sunt
interzise lucrătorilor tineri.
Noua legislaţie a fost promovată prin intermediul publicaţiilor diferite şi al informaţiilor pe
internet.

1
http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy
2
Dan Ţop, Drept social european, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2009, p.16.
3
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ.

9
 Monitorizarea este efectuată de către două agenţii: Inspecţia Tehnică şi Inspectoratul Social.
Controalele sunt efectuate fie la faţa locului în întreprinderi, fie spontan sau după ce s-a primit o
plângere.
2. Danemarca1
Legislaţia daneză a fost, în general, în conformitate cu Directiva. Au fost unele restricţii în
ceea ce priveşte interdicţia de a angaja copiii care fac obiectul şcolarizării obligatorii complete şi
perioadele de repaus şi informare pentru reprezentanţii legali ai copiilor.
Potrivit autorităţilor daneze, transpunerea Directivei şi diversele acţiuni din partea agenţilor
de monitorizare au crescut gradul de conştientizare al protecţiei tinerilor la locul de muncă. Rata
ocupării forţei de muncă pentru persoanele sub 18 ani este în creştere, ajungându-se ca în
proporţie de 71% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 13-17 ani să efectueze munci uşoare, în
timpul lor liber.
Deşi este foarte dificil să se obţină statistici de încredere cu privire la tineri, accidentele la
locul de muncă, în general, sunt în scădere. Inspectoratul Teritorial de Muncă îşi va concentra
atenţia asupra protecţiei tinerilor.
3. Germania2
Au fost luate mai multe măsuri precise în ceea ce priveşte munca pe care o pot realiza copiii
care nu au împlinit vârsta de 15 ani, precum şi a perioadelor de odihnă. În celelalte cazuri,
legislaţia germană s-a conformat Directivei.
Publicaţii cu privire la conţinutul Directivei şi al legislaţiei germane au fost emise de către
Ministerul Muncii, precum şi de către landuri. Clarificările cu privire la munca pe care o pot
presta copiii au fost, în general, acceptate. Au existat şi unele reticenţe din partea
reprezentanţilor legali ai copiilor şi a angajatorilor, în ceea ce privesc prevederile legate de
muncile uşoare, interzicerea muncii în zilele de sâmbătă, precum şi motivul pentru care timpul
de lucru pentru tineri este mai puţin flexibil decât cel al lucrătorilor adulţi. De asemenea, s-a
observat o reticenţă din partea angajatorilor în privinţa tinerilor care sunt subiecţii unor restricţii
şi măsuri de protecţie. Aceştia preferă să angajeze persoane care au peste 18 ani şi care pot lucra
cu program normal.
Landurile sunt responsabile pentru monitorizarea legislaţiei privind protecţia lucrătorilor
tineri. În conformitate cu acestea, angajatorii, în general, par să respecte legislaţia de transpunere
1
http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy
2
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ

10
a Directivei, deşi unele landuri au raportat dificultăţi în monitorizare, acestea pronunţându-se în
favoarea introducerii în Directivă a unei obligaţii explicite pentru angajatori, prin care aceştia să
declare timpul de muncă pentru tineri. Au fost aduse foarte puţine informaţii la cunoştinţa
autorităţilor de monitorizare cu privire la locul de muncă în gospodării şi întreprinderi agricole
familiale, precum şi în asociaţii în ceea ce îi priveşte pe tineri.
4. Grecia1
Cele mai multe dintre dispoziţiile Directivei au fost deja reglementate de legislaţia greacă.
Transpunerea Directivei a contribuit la realizarea unui cadru juridic modern şi sistematizat al
protecţiei tinerilor încadraţi în muncă. O organizare mult mai eficientă a avut loc începând cu
data de 1 iulie 1999, prin reforma inspectoratelor de muncă.
Ocuparea forţei de muncă de către tineri în Grecia este relativ scăzută, mai puţin de 1% din
forţa de muncă. Există suspiciuni că angajatorii nu respectă procedurile impuse de lege şi că fac
abuzuri în privinţa serviciilor casnice prestate într-o gospodărie privată de către minori. Firmele
mici, de multe ori, nu reuşesc să păstreze documentaţia privind muncitorii tineri aşa cum este
impus de legislaţia greacă.
În ceea ce priveşte viitoarele acţiuni, autorităţile elene consideră că este necesară
introducerea unor dispoziţii mai stricte în cadrul Directivei, precum şi devoltarea unor mai bune
practici pentru asigurarea respectării cerinţelor de către angajatori.2
5. Spania3
Transpunerea Directivei nu a avut nici un impact semnificativ în legislaţia spaniolă.
Posibilitatea de a exclude unele categorii de muncă din domeniul de aplicare în conformitate cu
art. 2 din directivă, nu a fost utilizată în Spania.
Au fost depuse eforturi pentru integrarea în sistemul educaţional a sănătăţii şi securităţii,
ambele în manieră preventivă.
Din 1987, patru anchete naţionale, au fost efectuate în ceea ce priveşte condiţiile de muncă.
Una dintre problemele studiate a fost vârsta lucrătorilor, obţinându-se o mulţime de informaţii cu
privire la muncitorii tineri. Transpunerea Directivei, precum şi monitorizarea par a nu întâmpina
probleme.
6. Franţa4
1
http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy
2
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ
3
http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy
4
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ

11
 Unele modificări tehnice au fost realizate în ceea ce priveşte timpul de lucru pentru tineri,
precum şi în ceea ce priveşte activităţile culturale sau similare. În afara acestor modificări,
legislaţia franceză a fost, în conformitate cu Directiva, ea fiind transpusă în întregime în 2001.
În conformitate cu partenerii sociali din Franţa, au apărut unele dificultăţi de ordin practic în
ceea ce priveşte organizarea muncii pentru tinerii lucrători, legat de faptul că aceştia au un timp
de lucru mai scurt decât lucrătorii obişnuiţi. S-a dovedit, de asemenea, uneori dificil de a le
acorda două zile consecutive de repaus în unele sectoare. Cu toate acestea, nu au fost probleme
fundamentale în ceea ce priveşte aplicarea Directivei.
7. Irlanda
Transpunerea Directivei a condus la modificări substanţiale în legislaţia irlandeză, însă nu au
fost întâlnite dificultăţi specifice în acest proces. Au fost luate acţiuni pentru a difuza informaţii
cu privire la noua legislaţie şi s-a realizat un cod de bune practici în ceea ce priveşte ocuparea
forţei de muncă a persoanelor, ce a intrat în vigoare în 2001.
Un aspect pozitiv menţionat de autorităţile irlandeze este faptul că informaţiile cu privire la
noile reglementări sunt uşor de obţinut de către publicul larg dar şi de către organizaţiile care
apară drepturile persoanelor tinere. Pe de altă parte, un aspect negativ este reprezentat de dorinţa
tinerilor de a fi independenţi din punct de vedere financiar, dorinţă ce are de multe ori prioritate
faţă de preocupările legate de conformitatea cu legislaţia. Irlanda a propus crearea unui grup de
experţi care să compare şi să discute experienţele cu privire la protecţia copiilor şi a tinerilor.
Congresul Irlandez al Sindicatelor (ICTU) afirmă că există dificultăţi în ceea ce priveşte
monitorizarea. În opinia ICTU, cele mai multe încălcări ale legislaţiei apar pe timp de noapte,
când, practic, nu se efectuează inspecţii.1
8. Italia2
Italia subliniază faptul că punerea în aplicare a Directivei a adus inovaţii utile în domeniul
protecţiei pentru copii şi adolescenţi la locul de muncă. Un efect negativ a fost totuşi, că
angajatorii au preferat să concedieze sau să nu recruteze minori, mai degrabă decât să aplice
regulile stricte care rezultă din Directivă. Pentru prevenirea creşterii riscului muncii clandestine
s-a impus o monitorizare mai eficientă. Având în vedere aceste probleme, o parte a legislaţiei de
punere în aplicare a Directivei a fost amânată până în octombrie 2000.

1
Idem.
2
Idem.

12
 În afară de monitorizarea de către inspectoratele de muncă, mai multe măsuri au fost luate cu
scoul de coordonare sistematică a tuturor operaţiunilor în domeniul muncii copiilor.
9. Luxemburg1
Au fost necesare unele amendamente la vechea lege din 1969, în scopul de a transpune
Directiva, dar o nouă lege privind protecţia tinerilor lucrători a fost adoptată în 2001, lege ce
îmbunătăţeşte protecţia lucrătorilor tineri şi prevede o monitorizare mai eficientă. Noua lege
permite autorizaţii individuale de muncă pentru copii, cu caracter cultural, artistic, sportiv,
publicitate sau zone de modă. De asemenea, angajatorii sunt obligaţi să facă o evaluare a
riscurilor în cazul în care angajează adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani.
Transpunerea Directivei nu a provocat probleme speciale. Impactul noii legislaţii nu este încă
vizibil.
10. Olanda2
Olanda subliniază că legislaţia de transpunere a Directivei este mai flexibilă şi generală, în
comparaţie cu vechea legislaţie. Acest lucru este în beneficiul lucrătorilor tineri, care sunt mai
bine pregătiţi şi instruiţi pentru lucrările efectuate de către lucrătorii adulţi. De asemenea, legea
oferă o acoperire mai bună pentru noi tehnologii şi procese. Au fost efectuate mai multe anchete
şi inspecţii care i-au vizat în mod special pe tinerii lucrători. Cele mai frecvente pericole din
domeniul muncii sunt agresiunea şi violenţa, iar Inspectoratul de Muncă, responsabil cu
monitorizarea legii, va acorda o atenţie deosebită acestor aspecte.
Au fost emise publicaţii cu privire la noua legislaţie, informaţiile fiind disponibile şi pe
internet.
11. Austria3
Legislaţia austriacă a trebuit modificată în mai multe puncte pentru a transpune Directiva, de
exemplu în ceea ce priveşte vârsta minimă pentru ocuparea forţei de muncă, evaluarea riscurilor
pentru angajatori şi a perioadelor de odihnă.
Transpunerea nu a provocat probleme speciale. Măsurile de protecţie, cum sunt interdicţiile
şi restricţiile privind ocuparea forţei de muncă nu au avut efecte negative asupra formării
profesionale a tinerilor.
12. Portugalia4
1
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ.
2
Idem.
3
Idem.
4
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ

13
 Legislaţia portugheză a fost modificată pentru a transpune Directiva. Raportul portughez
conţine informaţii detaliate cu privire la măsurile luate la nivel naţional, în vederea eradicării
muncii copiilor, care implică toate nivelurile societăţii.
Pentru inspectorii din domeniul muncii principala provocare o reprezintă eradicarea muncii
copiilor şi protecţia tinerilor lucrători, în special în sectorul rural, fiind cazuri în care copiii şi
adolescenţii încă câştigă o parte semnificativă a venitului familiei. Pentru aceasta este necesară
participarea actorilor sociali şi evoluţia mentalităţii antreprenorilor şi a familiilor lor.
13. Finlanda1
Finlanda a modificat legile sale în ceea ce priveşte reglementarea timpului de lucru, a
perioadelor de odihnă şi muncă în caz de forţă majoră, însă cele mai multe dintre cerinţele
Directivei au fost deja îndeplinite de către legislaţia finlandeză.
Potrivit autorităţilor finlandeze, este foarte greu de spus dacă transpunerea Directivei nu a
avut nici un impact în Finlanda. Numărul de accidente şi de boli industriale a rămas în linii mari
acelaşi. Monitorizarea este realizată de către autorităţile de siguranţă industrială, iar inspectorii
sunt continuu instruiţi.
14. Suedia2
Pentru transpunerea Directivei au fost făcute modificări cu privire la timpul de lucru şi
introducerea limitei de vârstă de 15 ani în legislaţia naţională. În timpul acestui proces,
interdicţiile cu privire la locul de muncă pentru muncitorii tineri au fost revizuite. S-a stabilit că
reprezentanţii legali vor fi informaţi cu privire la măsurile de protecţie de la locul de muncă al
tinerilor şi se vor efectua controale medicale dacă este necesar.
În prezent, există reguli speciale cu privire la protejarea lucrătorilor tineri.
Cu toate acestea, numărul de accidente legate de muncitorii tineri a crescut cu 30% în
perioada 1996-1999, iar rata de ocupare a forţei de muncă aparţinând persoanelor cu vârste
cuprinse între 16-17 ani a crescut cu 12% în acestă perioadă.
15. Regatul Unit3
În multe din cazuri, legislaţia britanică a fost în concordanţă cu prevederile Directivei, însă
au avut loc unele modificări cu privire la perioadele de odihnă şi la restricţiile impuse pentru

1
Idem.
2
Idem.
3
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ

14
copiii cu vârsta de 13 ani. Începând cu anul 2000, copiilor nu li s-a mai permis să lucreze în
agricultură, horticultură fără ca munca lor să fie delimitată de o anumită perioadă de timp.
Transpunerea directivei nu a avut efecte negative în legislaţia Regatului Unit.
Legislaţia din Irlanda de Nord nu este însă în deplină concordanţă cu Directiva, dat fiind
faptul că legislaţia naţională permite copiilor care au sub 15 ani să muncească 17 ore pe
săptămână şi 19 ore pentru cei care au peste 15 ani. Deşi nu există dovezi că un copil lucrează
peste 12 ore săptămânal, autorităţile britanice vor lua măsurile necesare pentru modificarea
legislaţiei şi îmbunătăţirea ei.
În concluzie, în majoritatea ţărilor membre, transpunerea Directivei nu a pus probleme, unele
legislaţii naţionale având deja baze solide în domeniul protecţiei tinerilor încadraţi în muncă, în
timp ce altele au suferit modificări în acest domeniu.

15