1. Dati definitia auditului in general si identificati elementele fundamentale ale acesteia.

Prin audit in generale se intelege examinarea profesionala a unei informatii in vederea exprimarii
unei opinii responsabile si independente prin raportarea la un criteriu (standard, norma) de calitate.
Obiectivul oricarui tip de audit il constituie imbunatatirea utilizarii informatiei.
Elemente fundamentale:
 Examinarea trebuie sa fie exclusiv o examinare profesionala;
 Obiectul examinarii il poate constitui orice informatie, din orice domeniu;
 Scopul examinarii unei informatii este acela de a exprima o opinie asupra acesteia;
 Calitatea opiniei exprimate: trebuie sa fie motivata si responsabila, ceea ce presupune ca
persoana care face aceasta examinare are anumite repsonsabilitati pentru activitatea sa si
trebuie sa fie o persoana independenta.
 Examinarea trebuie sa sa faca nu oricum, ci dupa anumite reguli dinainte stabilite, cuprinse
intr-un standard sau intr-o norma legala sau profesionala care constituie criteriu de calitate

2. Ce este auditul in financiar?

Denumirea de audit financiar poate fi folosita pentru a desemna numeroase misiuni ca:
- auditul financiar al proceselor, tranzactiilor si situatiilor financiare;
- auditul financiar al procedurilor informatizate de tinere a contabilitatii;
- auditul financiar al operatiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentara a
acestora in situatiile financiare;
- auditul financiar al contabilizarii cheltuielilor sociale pentru a verifica respectare legislatiei
sociale;
- auditul financiar asupra situatie fiscale;
- auditul financiar asupra conturilor de clienti pentru a verifica daca evaluarea creantelor
indoielnice s-a facut de o maniera purdenta;
altfel spus, orice analiza, orice control, orice verificare si orice studiu asupra unei sectiuni sau a unei
parti din contabilitate sau din situatiile financiare ale unei societati poate fi calificat drept audit
financiar.

3. Dati definitia auditului statutar si identificati elementele fundamentale ale acesteia.

Prin audit statutar se intelege examinarea efectuata de un profesionist contabil competent si

independent asupra situatiilor financiare ale unei entitati in ansamblul lor, in vederea exprimarii unei
opinii motivate asupra imaginii fidele, clar si complete a pozitiei si situatiei financiare, precum si a
rezultatelor obtinute de aceasta, prin raportarea la standardele nationale sau internationale de audit.
Elemente fundamentale:
- profesionistul competent si independent trebuie sa fie profesionist contabil, care poate fi o
persoana fizica sau o persoana juridica;
- examinarea este exclusiva profesionala;
- obiectul examinarii efectuate de profesionistul contabil il constituie situatiile financiare ale
entitatii, in totalitatea lor: bilant, cont de profit si pierdere si celelalte componente ale situatiilor
financiare, in functie de referentialul contabil aplicabil;
- scopul examinarii: exprimarea unei opinii motivate, responsabile si independente;
 - obiectul opiniei: imagine fidela, clara si completa a pozitiei financiare, a situatiei financiare si
a rezultatelor obtinute de entitatea auditata;
- criteriul de calitate in functie de care se face examinarea si se exprima opinia il constituie
standardele nationale sau internationale.

4. Abordari privind metodologia auditului statutar.

Practica internationala de audit cunoaste doua moduri de abordare a unei misiuni de audit statutar:
- abordare pe faze si etape (didactica si mai teoretica);
- abordare pe cicluri de control (mai operationala).
A. Abordarea pe faze si etape, cuprinde 3 faze si 10 etape.
1. Faza initiala
- este faza cunoasterii entitatii controlate si a planificarii misiunii de audit;
- se caracterizeaza prin aceea ca majoritatea activitatilor sunt desfasurate la sediul
auditorului.
2. Faza controlului propriu zis:
- este faza controlului intern si a verificarii conturilor;
- se caracterizeaza prin aceea ca activitatile sunt desfasurate in teren.
3. Faza finalizarii lucrarilor si elaborarii raportului:
- este faza lucrarilor de inchidere si a elaborarii raportului de audit;
- se caracterizeaza prin aceea ca activitatile se desfasoara la sediul auditorului.
B. Abordarea pe cicluri de control
Abordarea pe cicluri de control presupune succesiunea pricipalelor faze si etape ale auditului in
cadrul fiecarui ciclu. Misiunea de audit cuprinde 14 cicluri, in cadrul fiecarui ciclu urmarind 3 faze
succesice: cunoasterea operatiilor, evaluarea controlului intern si controlul conturilor: cumparari-
furnizori, imobilizari corporale si necorporale, vanzari-clienti, stocuri si productie in curs, trezorerie,
imobilizari financiare, imprumuturi si obligatii financiare, fonduri improprii, peersonal si sociale,
impozite si taxe, alte pasivea, alte active, alte venituri si cheltuieli, estimari contabile.

5. Faze si etape in executarea unei misuni de audit, de baza.

Toate activitatile si lucrarile ocazionate de realizarea unei misiuni de audit de baza asupra situatiilor
financiare ale unei entitati pot fi grupate in 3 faze si 10 etape:
I. Faza initiala:
 Acceptarea mandatului si contractarea lucrarilor de audit;
 Orientarea si planificare auditului;
II. Faza executarii lucrarilor:
 Aprecierea controlului intern;
 Controlul conturilor;
 Examenul situatiilor financiare;
III. Faza finala:
 Evenimentele posterioare inchiderii exercitiului;
 Utilizarea lucrarilor altor profesionisiti;
 Alte lucrari necesare inchiderii;
 Raportul de audit;
 Documentare lucrarilor de audit;
 
6. Acceptarea mandatului si contractarea lucrarilor de audit.

Inainte de a contracta o lucrare de audit al situatiilor financiare ale unei entitati, auditorul
trebuie sa aprecieze posibilitatea de a indeplini aceasta misiune, trebuie sa tina seama de unele
regului profesionale si de deontologie.
Actiunile intreprinse in aceasta etapa permit auditorului sa colecteze informatiile necesare
fundamentarii deciziei de acceptare a misiunii:
 Cunoasterea globala a intreprinderii;
 Examenul de independenta si de absenta a incompatibilitatilor;
 Examenul competentei
 Contactul cu fostul auditor sau cenzor;
 Decizia de acceptare a mandatului;
 Fisa de acceptare a mandatului;
Normele legale romanesti prevad obligatia ca activitatea profesionistilor contabili sa se
desfasoare pe baza de contracte de prestari servicii, fara a se face vreo distinctie intre misiunile
de audit legal si misiunile de audit contractual.
Standardul International de Audit nr. 210 prevede ca auditorul si clientul trebuie sa convina
termenii si conditiile de realizare a misiunii de audit care se vor consemna intr-o Scrisoare de
misiunie de audit, sau in orice alt tip de contract adecvat.
Indiferent de forma pe care o imbraca relatia contractuala , din documentul respectiv nu trebuie
sa lipseasca termenii si conditiile urmatoare:
- obiectivule auditului situatiilor financiare;
- responsabilitatea conducerii intreprinderii cu privire la pregatirea si prezentarea situatiilor
financiare;
- intinderea lucrarilor de audit, facand referire la legislatia aplicabila;
- forma oricarui raport sau alte comunicari in legatura cu rezultatele misiunii de audit;
- riscul inevitabil de nedetectare a unor anomalii semnificative ca urmare a sondajelor;
- necesitatea de a avea acces fara restrictii la orice document contabil, piese juditificative sau alte
informatii solicitate.

7. Orientarea si planificarea auditului.

In aceasta etapa profesionistul contabil obtine informatii cu privire la particularitatile

intreprinderii, zonele sale de risc, domeniile si sistemele semnificative, informatii care sa-I permita
orientarea si planificarea controalelor astfel incat sa fie prevenite lucrari inutile sau care nu vor servi
realizarii obiectivelor misunii de audit.
Tehnicile si procedurile folosite pentru realizarea obiectivelor acestei etape sunt:
 Culegerea de informatii generale asupra intreprinderii – sunt vizate aspecte legate
de natura activitatilor desfasurate de intreprindere, particularitatile sectorului din care
face parte, structurile intreprinderii, organizarea generale a intreprinderii, politicile
comerciale, financiare si sociale, organizarea contabilitatii, practicile contabile utilizate;
 Identificarea domeniilor si sistemelor semnificative – se au in vedere activitatile de
productie, distributie, aprovisionari, precum si conturile care in raport cu suma sau prin
natura lor pot comporta riscuri de eror.
  Redactarea planului de misiune este in fapt programul general de munca in care sunt
sintetizate toate informatiile obtinute pe baza carora sa poata fi orientata si planificata
misiunea de audit si presupune: alegerea membrilor echipei, repartizarea lucrarilor pe
oameni, utilizarea lucrarilor realizate de auditorul intern al intreprinderii, coordonarea
cu auditorii de la societatile surori si de la societatea mama, solicitarea de specialisti
pentru studierea sitemelor si datelor informatizate in orice alte domenii, caledarul
sedintelor AGA si CA, termenul de depunere al raportului.
 Elaborarea programului de munca – este un ansamblu de instructiuni puse in atentia
tuturor participantilor la misunea de audit care permit controlul bunei executii a
lucrarilor pe tot parcursul misiunii de audit. Programul de munca poate sa detalieze
obiectivele auditului, precum si bugetul de timp pentru fiecare rubrica si pentru fiecare
procedura folosita. Altfel spus programul de munca este o detaliere a tutror elementelor
continure in Planul de audit (misiune), in vederea asigurarii indeplinirii acestuia din
urma.

8. Planul de misiune: continut, forma.

Cuprinde 7 capitole, dupa cum urmeaza:

I. Prezentarea intreprinderii:
 Denumirea
 Sediul social;
 Capitalul social si actionarii;
 Inregistrare;
 Scurt istoric
 Consideratii succinte privind obiectul de activitate, piata, concurenta.
II. Informatii contabile:
 Bugete si conturi previzionale;
 Particularitatile sistemului contabil;
 Principiile contabile.
III. Definirea misiunii:
 Natura misiunii: conturi anuale, conturi consolidate, previziuni;
 Alti auditori, experti sau cenzoir cu misiuni in intreprindere
IV.Sisteme si domenii semnificative:
 Prag de semnificatie;
 Functii si conturi semnificative;
 Zone de risc identitate;
 Controale semnificative pe care ne putem sprijini
V.Orientarea programului de lucru:
 Aprecierea controlului intern;
 Lucrari deosebite;
 Confirmari de obtinut;
 Inventare fizice;
 Asistenta de specialitate necesare;
 Documente de obtinut.
VI. Echipa si bugetul
VII. Planificarea:
  Repartizarea lucrarilor;
 Datele interventiilor pe etape;
 Lista rapoartelor, scrisorilor de confirmare si alte documente ce urmeaza a fi
emise.

9. Evaluarea controlului intern: continut, etape.

In aceasta etapa auditorul va aprecia evaluarea sistemelor de control intern. Obiectivul urmarit prin
aprecierea controlului intern este de a determina in ce masura auditorul se poate sprijini pe acest
control pentru a putea defini natura, intinderea si calendarul lucrarilor si interventiilor sale.
In aceasta etapa auditorul se afla in fata unor decizii extrem de importante:
- alegerea procedurilor de examinat in functie de organizarea intreprinderii, de natura riscurilor,
de importanta soldurilor si operatiilor;
- decizia de a stabili daca procedurile retinute trebuie sa faca obiectul unei evaluari a controlului
intern;
- alegerea tehnicilor de descriere si evaluare;
- decizia de a se sprijini pe procedurile existente;
- alegerea tehnicilor de sondaje;
- decizia finala, in functie de rezultatele sondajelor, in legatura cu programul de control al
conturilor.

Etape:
 intelegerea si descrierea sistemelor semnificative;
 confirmarea intelegerii sistemului: testele de conformitate;
 evaluarea riscurilor de eroare;
 verificarea functionarii controlului intern;
 evaluarea preminara: teste de permanenta;
 evaluarea finala si incidenta asupra misiunii.

10. Care sunt principalele obiective ale controlului intern al unei entitati?

A. Protejarea activelor intreprinderii

B. Asigurarea fidelitatii si exactitatii informatiei contabile;
C. Asigurarea respectarii dispozitiilor intreprinderii;
D. Promovarea eficacitatii exploatarii;

11. Care sunt elementele de baza ale controlului intern unei entitati?

 Existenta unui plan de organizare, cuprinzand:

- definirea cat mai precisa a sarcinilor;
- definirea limitelor de competenta si a raspunderilor, ceea ce presupune stabilirea unei
ierarhii a carei autoritate este indiscutabila;
- circulatia informatiilor: circuitele documentelor trebuie sa fie suficent de precise si
elaborate pentru a exclude neglijenta si fantezia;
  competenta si integritatea personalului sunt esentiale, mai ale la nivelul directiunii;
deciziile pe care le iau responsabilii compartimentelor bune sau rele, se repercuteaza asupra
compartimentelor pe care le conduc;
 existenta unei documentatii satisfacatoare se refera la:
- producerea informatiilor: este recomandata existenta unor instructiuni scrise, sub forma unui
manual de proceduri;
- arhivarea informatiilor: “memoria:unei intreprinderi este un elemnt esential al controlului
intern, care conditioneaza toate controalele ulterioare.

12. Explicati importanta separarii sarcinilor in organizarea controlului intern al unei

entitati.

separarea sarcinilor este necesar a fi facuta astfel incat sa permita controlul reciproc al executiei
lor. Este de dorit sa se evite ca una si aceeasi persoanasa poata comite o eroare sau o inexactitate,
avand posibilitatea de a o ascunde sau fara ca alta persoana sa aiba posibilitatea de a o descoperi.
Separarea sarcinilor nu diminueaza sau anuleaza responsabilitatea celor care gestioneaza
patrimoniul intreprinderii. In acest sens, delegarea atributiilor este necesar sa se faca:
- pentru un numar reduse de persoane, pentru a nu se dilua raspunderea;
- asigurand specializarea acestor persoane imputerncite;
- asigurand independenta persoanelor imputernicite fata de obiectul si subiectul controlului;
- asigurand autoritatea celor ce exercita controlul, respectiv dreptul de a impune luarea anumitor
masuri.

13. Definiti auditul intern si controlul intern, si relatia dintre acestea.

Auditul intern reprezintă acea componentă a auditului financiar care constă în examinarea
profesională efecutată de un profesionist contabil competent şi independent în vederea exprimării unei
opinii motivate în legatură cu validitatea şi corecta aplicare a procedurilor interne stabilite de
conducerea intreprinderii (entităţii).
Controlul intern. Sistemul de control intern reperezintă un ansamblu de politici şi proceduri
puse în aplicare de conducerea unei entităţi în vederea asigurării, în măsura posibilului, a unei
gestionări riguroase şi eficiente a activităţilor acesteia; implică respectarea politicilor de gestiune,
protejarea activelor, prevenirea şi detectarea fraudelor şi erorilor, exactitatea şi exhaustivitatea
înregistrărilor contabile şi stabilirea la timp a informaţiilor financiare.
Controlul intern al unei entitati se refera la totalitatea prcedurilor si la realizarea lui particpa
intreg personalul entitatii respective.
Auditul intern al unei entitati se refera la verificarea existentei, adaptabilitatii si modului de
aplicare a procedurilor de control intern din entitatea respective si se realizeaza prin compartimente
distincte care fac parte din dtructura si sistemul de control intern al acelei entitatii. El poate fi realizat
si de firme specializate de expertiza contabla (prin externalizare).

14. Care sunt principalele obiective ale auditului intern?

- verificarea conformitatii activitatilor din entitatea auditata cu politicile, programele si

managemntul acesteia;
 - evaluarea gradului de adecvare si aplicare a controalelor financiare si nefinanciare dispuse si
efectuate de catre conducerea unitatii in scopul cresterii eficientei activitatii entitatii;
- evaluarea gradului de adecvare a datelor financiare si nefinanciare destinate conducerii pentru
cunoasterea realitatii din entitate;
- protejarea elementelor patrimoniala bilantiere si extrabilantiere si identificarea metodelor de
prevenire a fraudelo si pierderilor de orice fel.

15. Programul de control: rol, continut, forme de prezentare.

Nu exista un program standard de control al conturilor deoarece acest program depinde exclusiv
de rezultatele etapelor precedente si de caracteristicile fiecarei intreprinderi.
Pentru stabilirea programului de control, auditorul va utiliza planul de misiune si foaia de sinteza a
aprecierii controlului intern, documente ce asigura legatura cu etapele precedente.
Programul de control poate fi stabilit peo foaie de lucru speciala, care contine rubricile urmatoare:
o Lista controalelor de efectuat – cat mai bine detaliate pt a fi usor de identificat documentele
si informatiile necesare a se solicita intreprinderii;
o Intinderea esantionului – volumul sondajelor de efectuat pentru controlul respectiv;
o Indicarea datei la care a fost efectuat controlul;
o O referinta pentru foaia de lucru;
o Problemele intalnite – se folosete pt supervizarea lucrarilor si pentru a stabili sinteza
rezultatelor.

16. Elemente probante: definitie, rol, criterii de apreciere.

Potrivit Standardelor Internationale de Audit, elementele probante intr-o misiune de audit reprezinta
informatii obtinute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe acare acesta isi fondeaza opinia. Aceste
informatii constau in documente justificative si documente contabile care stau la baza situatiilor
financiare si care sunt coroborate cu informatii din alte surse.
Elementele probante trebuie sa indeplineasca cumulativ doua condtii de calitate pentru a putea sta la
baza fondarii unei opinii: sa fie suficiente si sa fie juste.
Elementele probante trebuie, in ansamblul lor, sa permita auditorului sa-si faca o opinie cu privire la
situatiile financiare.
Factorii care influenteaza rationamentul auditorului in legatura cu ceea ce constituie elemente probante
suficiente cuprind:
- importanta riscului de inexactitate;
- importanta relativa a elementului avut in vedere, tinand cont de ansamblul infomatiilor
bilantului contabil;
- experienta capatata in cursul unor auditari anterioare;
- concluziile procedurilor de audit , in special descoperirea eventuala a unor fraude sau erori;
- tipul de informatie disponibila.
In cazul obtinerii de elemente probante pornind de la controalele substantive, auditorul trebuie sa
determine daca elementele rezultate din aceste controale, precum si din testele de procedura
suntsuficiente si adecvate pentru a stabili daca la elaborarea situatiilor financiare de catre
conducerea intreprinderii au fost intrunite criteriile:
 de existenta: un element al activului sau pasivului exista la un moment dat;
  de drepturi si obligatii: un element de activ este un drept al intreprinderii, iar un element de
pasiv este o obligatie pentru intreprinderea data, la un moment dat;
 de exhaustivitate: activele, datoriile, tranzactiile sau evenimentele au fost inregistrate si
toate faptele importante au fost mentionate;
 de evaluare: inregistrarea unui activ sau a unei datorii s-a facut la valoare sa de inventar;
 de masurare: o operatie sau un eveniment este inregistrat la valoarea sa de tranzactionare si
un venit sau o cheltuiala apartine perioadei;
 de prezentare si publicitate: o informatie este prezentata, clasata si descrisa conform
referentialului contabil aplicabil.

17. Tehnica sondajului in audit

Poate fi definita ca o tehnica ce consta in selectarea unui anumit numar de elemente din
ansamblul opratiilor si conturiillor ce formeaza multimea ce urmeaza a fi controlata, aplicarea la
aceste elemente a tehnicilor de obtinere a elementelor probante si extrapolarea rezultatelor obtinute
pe esantion la ansamblul multimii cercetate.
In functie de caracteristica comuna si scopul urmarit se disting:
 sondaje asupra atributiilor, care se utilizeaza cand elementele ce constituie multimea
prezinta o caracterisitza comuna, cum ar fi: urmarirea aprobarii comenzilor cu ocazia
cumpararilor sau se urmareste daca bunurile intrate in unitate fac obiectul unei note de
receptie;
 sondaje asupra valorii, care se aplica atunci cand caracteristica urmarita este valoarea
elementelor patrimoniala de antura stocurilor si a operatiunilor consemnate in rulajul si
soldul conturilor.
In functie de pregatirea profesionala a auditorului si de gradul credibilitate pe care doreste
sa-l dea concluziilor salre:
 sondaje statistice;
 sondaje nestatistice.
Etape:
I. definirea precisa a obiectivelor;
II. precizarea naturii elemetelor si alimitei de timp cuprinse in sondaj;
III. executarea propriu-zisa a sondajului: alegerea tehnicilor, determinarea marimii
esantionului, selectionarea esantionului, studiul esantionului, evaluarea
rezultatelor, concluziile sondajului.

18. Tehnica observarii fizice.

Observarea fizica este cel mai sigur mijloc de verificare a existentei reale a unor elemente de activ.
Observarea fizica vizeaza elemente de activ tangibile, cum ar fi: stocuri, bani si alte elemente
pastrate in caserie, imobilizari corporale. El verifica modalitatea de efectuare a inventarierii si
respectarea procedurilor scrise. Cea mai buna metoda de a face acest lucru este de a asista la
operatiunea de inventariere sau la o parte a acesteia.
In urma acestei verificari, auditorul se va asigura ca:
- toate elementele sunt corect inventariate;
- toate elementele inventairate sunt corespunzatoare calitativ.
Dupa ce a obtinut aceste asigurari, auditorul va mai verifica urmatoarele elemente:
 - daca elementele inventariate apartin intreprinderii;
- daca activele sunt corect evaluate.

19. Confirmarea externa (directa)

Confirmarea directa este o procedura de audit obisnuita care consta in a cere tertilor care au
legaturi de afaceri cu intreprinderea verificata sa confirme direct comisarilor de conturi
informatiile privind existenta operatiunilor, soldurilor sau orice alata informatie.- folosita in
Franta.
Este o procedura putin cunoscuta de intreprinderi.
Procedura permite obtinerea direct de la terti a informatiilor cerute, fara interventia unitatii
controlate. O limita importanta a acestei tehnici este data de faptul ca tertii nu raspund intotdeauna la
intrebarile puse de auditor, sau raspund, dar incomplet.
Elementele care pot face obiectul confirmarii directe sunt:
- imobilizarile (confirmarea existentei titlurilor de proprietate, a unor eventuale ipoteci);
- creantele si datoriile (confirmarea soldurilor conturilor clientilor si furnozorilor, a scadentelor,
a dobanzilor, a garantiilor pentru imprumuturi);
- valorile de exploatare ( stocurile apartinand intreprinderii si aflate la terti si stocurile apartinand
tertilor si depozitate la intreprinderea auditata);
- titluri de participare si de plasament;
- banciel (confimrarea soldurilor si a operatiunilor realizate de banca pentru intreprindere,
cautiuni, garantii);
- personalul (imprumutir si avansuri);
- angajamente in afara bilantului si pasive eventuale (asigurari, avocati, experti fiscali).

20. Examenul situatiilor financiare.

Situatiile financiare (bilantul, contul de profit si pierdere si celelalte componente) constituie

documente de sinteza ale contribuabilitatii asupra carora auditorul isi exprima opinia.
Examenul situatiilor financiar are ca obiect verificare:
- faptului ca bilantul, contul de profit si pierdere si celelalte compnente ale situatiilor financiare
sunt coerente, concorda cu datele din contabilitate, sunt prezentate conform principiilor
contabile si reglementarilor in vigoare si tin cont de evenimentele posterioare datei de
inchidere;
- faptului ca anexele comporta toate informatiile de importanta semnificativa asupra situatie
patrimoniale, financiare si rezultatelor obtinute.
Tehnicile de examinare a situatiilor financiare se sprijina pe procedurile analitice pevazute ISA
520 si in mod deosebit pe:
- stabilirea ratiourilor obisnuite de analiza financiara si compararea lor cu cele ale exercitiilor
precedente si ale sectorului de activitate;
- comparatiile intre datele din situatiile financiare si datele anterioare, posterioare si previziunile
intreprinderii sau ale altor intreprinderi similare;
- compararea in procent fata de cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit si
pierdere.
 21. Elemente posterioare inchiderii exercitului

Standardul International de Audit nr. 560 stabileste obligatiile pentru auditor de a lua in
considerare incindentele evenimentelor posterioare inchiderii exercitiului atat asupra situatiilor
financiare, cat si asupra raportului sau, distingadu-se 3 etape:
1) Fapte descoperite pana la data raportului de audit – auditorul trebuie sa puna in lucru
proceduri care urmaresc strangerea de elemente probante suficiente si adecvate care jusitifce
faptul ca au fost identificate toate evenimentele care pot necesita ajustari ale situatiilor
financiare sau informatii suplimentare in anexe, pana la data raportului sau.
2) Fapte descoperite dupa data raportului de audit, dar inaintea publicarii situatiilor
financiare – cand auditorul a luat cunostinta, dupa data raportului sau, dar inaintea publicarii
situatiilor financiare, de evenimente care risca sa aiba o incidenta semnificativa asupra
acestora, auditorul trebuie sa stabileasca daca trebuie sa ceara cercetarea situatiilor financiare si
sa discute masurile care se impun.
In cazul in care conducere intreprinderii corecteaza situatiile financiarem auditorul va pune in
lucru procedurile necesare si va furniza conducerii intreprinderii un alt raport de audit.
Daca conducerea intreprinderii refuza sa corecte situatiile financiare, iar auditorul considera
necesare aceste corecturi, el trebuie sa exprime o opinie cu rezerve sau o opinie defavorabila
3) Fapte descoperite dupa publicarea situatiilor – dupa publicarea situatiilor financiare
auditorul nu este tinut sa procedeze la vreo investigatie.
Daca insa auditoul a luat cunostinta dupa publicarea situatiilor financiare de exostenta unui
eveniment, care daca ar fi fost cunoscut la data semnarii raportului sau, l-ar fi condus la
modificarea opiniei el trebuie sa stabileasca daca este cazul corectarii situatiilor financiare si sa
discute aspectele respective cu conducerea intreprinderii.
In cazul in care conducerea intreprinderii corecteaza situatiile financiare, auditorul va controla
masurile luate de conducerea intreprinderii pentru a se asigura ca toate persoanele care sunt in
posesia situatiilor financiare nemodificate au luat cunostinta de corectarea acestora si va
intocmi un nou raport de audit.

22. Rolul si importanta dosarului exercitiului.

Dosarul exercitiului cuprinde toate elementele unei misiuni, a caror utilitate nu depaseste exercitiul
cotrolat. El permite asamblarea tuturor lucrarilor, de la organizarea misiunii la sinteza si formularea
raportului.
Dosarul exercitiului este indispensabil pentru:
- mai buna organizare si mai bunul control ale misiunii;
- documentarea lucrarilor efectuate, a deciziilor luate si asigurarea ca programul s-a derulat fara
omisiuni;
- inlesnirea muncii in echipa si supervizarea lucrarilor dat la colaboratori;
- justificarea opiniei emise si redactarea raportului.
In mod uzual dosarul cuprinde:
- planificarea misiunii;
- supervizarea lucrarilor;
- aprecierea controlului intern;
- obtinerea de elemente probante;
Dosarul exercitiului este bine sa fie impartit pe sectiuni, pentru a usura utilizarea sa in functie de
cultura cabientului. In general se recomanda a se folosi o impartire in 10 sectiuni simbolizate de la
A la J.:
 EA (dosarul exercitiului, Sectiunea A) – “acceptarea misiunii:;
 EB (dosarul exercitiului, Sectiunea B) – “sinteza misiunii si rapoarte”
 EC (dosarul exercitiului, Sectiunea C) – “orientare si planificare”;
 ED (dosarul exercitiului, Sectiunea D) – “evaluarea risului legat de control”;
 EE (dosarul exercitiului, Sectiunea E) – “ controale substantive”;
 EF (dosarul exercitiului, Sectiunea F) – “utilizarea lucrarilor altor profesionisti”;
 EG (dosarul exercitiului, Sectiunea G) – “verificari si informatii specifice”;
 EH (dosarul exercitiului, Sectiunea H) – “lucrarile de sfarsit de misiune”
 EI (dosarul exercitiului, Sectiunea B) – “interventii cerute prin regulament;
 EJ (dosarul exercitiului, Sectiunea B) – “controlul conturilor consolidate”.

23. Rolul si importanta dosarului permanent.

Unele informatii si documente primite sau analizate in cursul doferitelor etape ale misiunii pot fi
folosite pe toata durata mandatului. Clasarea lor intr-un dosar separat, dosarul permanent, permite
utilizarea lor ulterioara dupa aducerea sa la zi.
Elementele caracteristice continute de dosarul permanent sunt:
- fisa de preentare;
- scurt istoric al intreprinderii;
- organigrame;
- persoanele care angajaeaza intreprinderea;
- note asupra organizarii sectorului de activitate, productie;
- note asupra statului;
- procese verbale ale CA si AG;
- lista actionarilor sau asociatilor;
- structura grupului;
- contracte, asigurari.
Dosarul permanent se subdivide in sapte sectiuni pentru a facilita lectura si controlul din partea
organismului profesional, dupa cum urmeaza:
- PA (dosarul permanent, Sectiunea A) – Generalitati;
- PB (dosarul permanent, Sectiunea B) – Documente privind controlul intern;
- PC (dosarul permanent, Sectiunea C) – situatii financiare si rapoarte privind exercitiile
precedente;
- PD (dosarul permanent, Sectiunea D) - Analize permanente;
- PE (dosarul permanent, Sectiunea E) – Fiscal si social;
- PF (dosarul permanent, Sectiunea F) – Juridice;
- PG (dosarul permanent, Sectiunea G) – intervenienti externi
Pentru a-si indeplini rolul de informare, dosarul permanent trebuie:
- sa fie tinut la zi;
- sa elimine informatiile perimate;
- sa nu contina documentele voluminoase ale intreprinderii;
 24. Structura dosarului exercitiului

In mod uzual dosarul cuprinde:

 planificarea misiunii:
- programul general de lucru;
- note asupra utilizarii lucrarilor de control efectuate de altii;
- datele si duratele vizitelor, locurile de interventie;
- compunerea echipei;
- datele pentru emiterea raportului;
- bugetul de timp;
 supervizarea lucrarilor:
- note asupra studierii dosarelor si stabilirea solutiilor la problemele ridicate;
- aprobarea tuturor deciziilor importante care pot afecta planificarea, programul lucrarilor,
executarea lucrarilor, concluziilor lucrarilor, continutul raportului;
 aprecierea controlului intern:
- evaluarea punctelor tari, punctelor slab si a zonelor de risc;
- foi de lucru privind: bazele de stabilire a sondajelor efectuate;
- comentarii asupra anomaliilor descoperite;
 obtinerea de elemente probante:
- program de control;
- foi de lucru cuprinzand: obiectivul, detalii asupra lucrarilor efectuate, eventuale comentarii,
concluzii;
- documente sau copii de documente de la intreprindere sau terti, jusitificand cifrele examinate;
- detalii asupra lucrarilor efectuate asupra situatiilor financiare: comparatii si explicatii ale
variatiilor, concluzii;
- sinteza generala a rezultatelor pe diferite etape ale misiunii si tratarea distincta a punctelor care
ar putea avea o influenta asupra deciziei de certificare;
- foi de lucru cu privire la faptele delictuale.
Dosarul exercitiului este bine sa fie impartit pe sectiuni, pentru a usura utilizarea sa in functie de
cultura cabientului. In general se recomanda a se folosi o impartire in 10 sectiuni simbolizate de la
A la J.:
 EA (dosarul exercitiului, Sectiunea A) – “acceptarea misiunii:;
 EB (dosarul exercitiului, Sectiunea B) – “sinteza misiunii si rapoarte”
 EC (dosarul exercitiului, Sectiunea C) – “orientare si planificare”;
 ED (dosarul exercitiului, Sectiunea D) – “evaluarea risului legat de control”;
 EE (dosarul exercitiului, Sectiunea E) – “ controale substantive”;
 EF (dosarul exercitiului, Sectiunea F) – “utilizarea lucrarilor altor profesionisti”;
 EG (dosarul exercitiului, Sectiunea G) – “verificari si informatii specifice”;
 EH (dosarul exercitiului, Sectiunea H) – “lucrarile de sfarsit de misiune”
 EI (dosarul exercitiului, Sectiunea B) – “interventii cerute prin regulament;
 EJ (dosarul exercitiului, Sectiunea B) – “controlul conturilor consolidate”.
25. Structura dosarului permanent.

Unele informatii si documente primite sau analizate in cursul doferitelor etape ale misiunii pot fi
folosite pe toata durata mandatului. Clasarea lor intr-un dosar separat, dosarul permanent, permite
utilizarea lor ulterioara dupa aducerea sa la zi.
Elementele caracteristice continute de dosarul permanent sunt:
- fisa de preentare;
- scurt istoric al intreprinderii;
- organigrame;
- persoanele care angajaeaza intreprinderea;
- note asupra organizarii sectorului de activitate, productie;
- note asupra statului;
- procese verbale ale CA si AG;
- lista actionarilor sau asociatilor;
- structura grupului;
- contracte, asigurari.
Dosarul permanent se subdivide in sapte sectiuni pentru a facilita lectura si controlul din partea
organismului profesional, dupa cum urmeaza:
- PA (dosarul permanent, Sectiunea A) – Generalitati;
- PB (dosarul permanent, Sectiunea B) – Documente privind controlul intern;
- PC (dosarul permanent, Sectiunea C) – situatii financiare si rapoarte privind exercitiile
precedente;
- PD (dosarul permanent, Sectiunea D) - Analize permanente;
- PE (dosarul permanent, Sectiunea E) – Fiscal si social;
- PF (dosarul permanent, Sectiunea F) – Juridice;
- PG (dosarul permanent, Sectiunea G) – intervenienti externi

26. Elementele de baza ale raportului de audit intr-o misiune de audit statutar.

Raportul unei misuni de audit de baza trebuie sa contina in mod obligatoriu urmatoarele elemente
de baza: titlul, destinatarul, paragraful introductiv, paragraful cuprinzand natura si intinderea
lucrarilor de audit, paragraful opiniei, semnatura, adresa si data raportului.
Titlul raportului – trebuie sa poarte un titlu precis, de recomandat : “Raportul auditorului
independent”;
Destinatarul – raportul de audit trebuie sa fie adresat destinatarului corespunzator, in functie de
circumstantele ce caracterizeaza misiunea si obligatiile legale. In mod obisnuit se adreseaza
consiliului de administratie al unitatii ale carei situatii au fost auditate.
Paragraf introductiv – identificarea entitatii auditate si a situatiilor financiare auditate; De
asemenea trebuie sa contina elemente privind responsabilitatea conducerii pentru situatiile
financiare si responsabilitatea auditorului;
Paragraf care sa descrie natura auditului, si in care se fac referiri la Standardele Internationale
de Audit sau la normele nationale aplicabile si se descriu demersurile puse in practica de auditor.
Paragraful opiniei – raportul de audit trebuie sa prezinte clar opinia auditorului asupra faptului
daca situatiile financiare dau o imagine fidela pozitiei, situatie fdinanciare si rezultatelor obtinute
in acord cu referintele contabile.
 Acest paragraf poate ave formulari precum: Opinia fara rezerve, Opinia fara rezerve, dar cu un
paragraf de observatii, Opinia cu rezerve, Imposibilitatea exprimarii unei opinii, Opinia
defavorabila.

27. Opinia defavorabila: motive, mod de prezentare.

Este datorata de exemplu dezacordului asupra principiilor contabile. Dezacordurile se refera la

neregularitatile si inexactitatile constatate de auditorul financiar in legatura cu aplicarea principiilor si
regulilor contabile de catre cei responsabili cu intocmirea si prezentarea conturilor anuale.
Neregularitatile se refera la orice actiune, omisiune sau situatie care violeaza actele normative, regulile
si principiile contabile, dispozitiile statutului si hotararile AGA.
Inexactitatile se refera la transpunerea in conturi sau prezentarea unui fapt neconform cu realitate:
erori de calcul, inexactitati in prezentarea conturilor, inexactitati in infotmatiile furnizate de manageri.
Se poate prezenta astfel:
“ Astfel, cum este explicat in nota X, nu s-au constatat amortismente in situatiile financiar e.
aceasta practica, nu este, in opinia noastra, in acord cu Normele de amortizare a capitalului
imobilizat in active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear si a unei cote
de…pentru cladiri si…pentur utilaje, trebuiau sa se ridice la suma de… pentru exercitiul incheiat la
31 decembrie…In consecinta, amortismentele cumulate trebuia sa se ridice la…mii lei, iar pierderea
exercitiului si pierderile cumulate, la…mii lei.
Dupa parerea noastra, din cauza incidetei faptelor mentionate in paragraful precedent, situatiile
financiare nu dau o imagine fidela situatie financiare a societatii la 31 decembrie…., contului de
proft si pierdere pentru exercitiul incheiat la aceasta data si nu sunt conforma cu prevedrile legale si
statutare.

28. Imposibilitatea exprimarii unei opinii: motive, mod de prezentare

Imposibilitatea exprimarii unei opinii poate fi data de doua categorii de limite:

- unele sunt impuse de evenimente exterioare, cum ar fi un incendiu care a distrus unele
documente jusitificative sau numirea cu intarziere a auditorului, astfel incat nu mai este
posibila participarea la inventarierea stocurilor;
- altele sunt impuse de conducerea intreprinderii, putand fi reprezentate de refuzul efectuarii
unui control, refuzul de a plati onorariul sau refuzul de a solicita un expert extern.

“ Noi nu am fost in masura sa asistam la inventarul fizic, nici sa procedam la confirmarea directa a
conturilor de clienti, din cazua limitarii intinderii lucrarilor noastre, impuse de catre directiune.
Avand in vedere importanta faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimam o opinie cu privire la
situatiile financiare.”

29. Opinia cu rezerve: motive, mod de prezentare.

Daca auditorul este confruntat cu o limitare a intinderii lucrarilor si in consecinta va trebui sa

formuleze o opinie cu rezerve.
Motive:
- cand auditorul considera ca informatia referitoare la incertitudine nu este pertinenta sau liseste
ceva;
 - cand auditorul apreciaza ca estimarile facute de conducerea intreprinderii pentru intocmirea
conturilor anuale nu sunt rezonabile si ca au o influenta semnificativa asupra deciziilor;
- cand nu obtine elementele probante suficiente pentru a ajusta pozitia responsabililor
intreprinderii privind existenta si tratarea unei incertitudini.
Exemplu:
“Noi nu am putut asista la inventarul fizic din 31 decembrie …, deoarece noi am fost desemnati
auditori ulterior acestei date. Tinand seama de natura documentelor contabile ale societatii, noi
nu am putut controla cantitatile prin alte proceduri de audit.
In opinia noastra, cu exceptia incidentei ajustarilor care ar fi putut fi necesare daca noi am fi
putut efectua controlul fizic al cantitatilor, situatiilor financiare dau o imagine fidela pozitiei si
situatie financiare a societatii la 31 decembrie…, cat si contului de profit si pierdere pentru
exercitiul incheiat la aceasta data si sunt conforme cu prevederile legale si statutare.:

30. Opinia fara rezerve: semnificatie, mod de prezentare.

Daca in urma lucrarii efectuate, auditorul contata ca situatiile financiare ”dau o imagien fidela pozitiei
financiare” si rezultatele obtinute sun in acord cu referintele contabile si conform prevederilor
contabile atunci auditorul va include in raportul de audit un paragraf al opinie intitulat :opinia fara
rezerve”.
Exemplu :
“In opinia noastra situatiile financiare ofera o imagine fidela si justa apozitie si situatie financiare a
societatii la data de 31 decembrie, precum si asupra performantei financiare si a fluxurilor de
trezorerie pentru exercitiul incheiat la aceasta data, in conformitate cu normele internationale de
contabilitate.”

31. Opinia fara rezerve, dar cu un paragraf de observatii: semnfiicatie, mod de prezentare.

In unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat adaugand un paragraf de observatii al carui
obiectiv este de a lamuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale.
Adaugarea unui astfel de paragraf nu afecteaza opinia auditorului. Aceasta se situeaza de preferinta
dupa paragraful de opinie si precizeaza, in general, ca acesta nu constituie o rezerva.
Forma de prezentare a paragrafului de opinie in acest caz este urmatoarea:
“fara sa exprimam o rezerva asupra situatiilor financiare, noi atragem atentia asupra notri X din
anexa. Societatea face obiectul unui proces in care este acuzata de infractiune in utilizarea brevetelor
si in care I se pretinde varsarea redeventelor si daunelor de interese; societatea a angajat o
contraactiune, iar audierile preliminare, cat si procedurile juridico-administrative ale celor doua
actiuni sunt in curs. Rezultatul final al acestei situatii nu poate, in prezent sa fie determinat si in
consecinta, nu au fost constituite provizioane pentru acoperirea cheltuielilor care ar putea sa
rezulte.”

32. Paragraful opiniei. Tipuri de opinie.

Paragraful opiniei – raportul de audit trebuie sa prezinte clar opinia auditorului asupra
faptului daca situatiile financiare dau o imagine fidela pozitiei, situatie fdinanciare si rezultatelor
obtinute in acord cu referintele contabile.
 Termenii utilizati pentru exprimarea opiniei auditoului sunt “dau o imagine fidela”,
sau”prezinta in mod sincer in toate aspectele lor semnificative.”
Referintele contabile sunt Standardele Internationale de Contabilitate, reguli emise de catre
institutiile sau organismele profesionale si practica generala din tara si legislatia locala.
In afara opiniei referitoare la imaginea fidela, poate fi necesara includerea in Raportul
auditorului a unei opinii asupra faptului de a sti daca aceste situatii financiare sunt conforme cu
alte prevederi legale sau statutare.
Acest paragraf poate avea formulari precum: Opinia fara rezerve, Opinia fara rezerve, dar cu un
paragraf de observatii, Opinia cu rezerve, Imposibilitatea exprimarii unei opinii, Opinia
defavorabila.

33. Paragraful privind natura si intinderea lucrarilor de audit.(sfera angajamentului de

audit).

Raportul auditorului trebuie sa prezinte sfera anagajamentului de audit, declarand ca auditul a fost
efectuat in conformitate cu ISA sau in conformitate cu standardele sau practicile nationale relevante.
Sfera angajamentului de audit se refera la capacitatea auditorului de a desfasura procedurile de audit
cerute in mod necesar de circumstante. Acest lucru este necesar pentru cititor ca o certificare a faptului
ca auditul a fosr desfasurat in conformitate cu standardele sau practicile stabilite. Daca nu este
prevazut astfel, se presupune ca standardele sau practicile de audit urmate sunt cele in vigoare in tara
indicata la adresa auditorului.

34. Paragraful introductiv al raportului de audit.

Paragraf introductiv – identificarea entitatii auditate si a situatiilor financiare auditate;

Raportul de audit trebuie sa identifice titlul fiecarei situatii financiare a entitatii care a facut
obiectul auditului, cat si data si perioada acoperite prin aceste documente, sa faca referire la
rezumatul politiclor contabile semnificative si la alte note semnificative.
De asemenea trebuie sa contina elemente privind responsabilitatea conducerii pentru situatiile
financiare si responsabilitatea auditorului;

35. Continutul raportului de audit.

 Relatia contractuala de executare a misunii de audit;

 Observatiile reiesite din diverse verificari;
 Informatiile a caror mentiune in raport este prevazuta exprez de lege;
 Oferirea garantiei pentru actionari si terti ca un personal calificat a obtinut asigurarea ca
situatiile financiare ofera o imagine fidela, clara si completa pozitie financiare, performantelor
si situatiei financiare generale a intreprinderii;
 Mentiunea ca situatiile financiare auditate sunt anexate la raportul de audit.

36. Rolul raportului de audit.

 Instrument de comunicare cu utilizatorii situatiilor financiare emise de entitatea auditata,

respectiv cu publicul, precum si cu actionarii pentru decizii economice;
  Instrument de confirmare a increderii publicului si actionarilor in situatiile financiare
prezentate de o entitate;
 Instrument de identificare a responsabilitatilor pentru auditor si pentru conducerea entitatii
auditare.

37. Care sunt normele de referinta in auditul situatiilor financiare?

In auditul situatiilor financiare ale unei entitati sunt folosite doua categorii de norma de referinta:
norme contabile si norme de audit.

38. Ce sunt si ce rol joaca normele de audit?

Normele de audit reprezinta un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesionala la care se

refera auditorul pentru calificarea muncii sale. Aceste pot si:
- Standardele Internationale de Audit (ISA), Practicile Internationale de Audit (IAPS),
Standardele Internationale privind Misiunile de Examen Limitat (ISRE), Standardele
Internationale privind Misiunile de Certificare (ISAE), Standardele Internationale pentru
Misiuni Conexe (ISRS) emise de Consiliul pentru Standardele de Audit si Certificare (IAASB)
din cadrul Federatiei Internationale a Contabililor (IFAC);
- Norme nationale emise de un organism profesionale recunoscut ca fiind autoritate in domeniu.
Normele de audit permit tertilor sa aiba siguranta ca opinia auditorului va fi emisa in functie de
criterii de calitate omogene. Ele permit insa si auditorului sa defineasca scopurile pe care le are de
atins prin punerea in lucru a celor mai potrivnice tehnici.
Normele de audit se cladifica in 3 categorii, acoperind intreaga activitate a auditorului:
- norme profesionale de lucru;
- norme de raportare;
- norme generale de comportament;

39. Ce sunt si ce rol au normele contabile?

Normele contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilitatii, care sunt
de regula organisme de interes public, autonome.
Normele contabile sunt comune si obligatorii pentru toti cei care stabilesc, controleaza si utlitzeaza
situatiilr financiare. Entitatile care au obligatia de a stabili situatii financiare sunt cei prevazuti la art.1
din Legea contabilitatii. Cei care controleaza sun prevazuti prin legislatia fiecarei tari si au ca referinta
in activitatea lor normele contabile.
situatiile financiare trebuie sa fie stabilite potrivit unei sau mai multot dintre referintele urmatoare:
- standarde internationale de raportare financiara;
- standardel sau norme contabile nationale;
- alte referinte contabile bine precizate si recunoscute, aplicate pentru elaborarea si prezentarea
situatiilor financiare.
Normele contabile internationale sunt stabilite de IASCF ( Fundatia Comitetului pentru Standarde
Internationale de Contabilitate) si sunt denumite generic Standarde Internationale de Raportare
financiara (IFRS). Acestea cuprind:
- Standarde Internationale de raportare Financiara emise de IASB (IFRS);
- Standarde Internationale de Contabilitate (IAS);
 - Standardele de interpretare emise de SIC sau IFRIC;
- Alte documente emise de IASB, SIC sau IFRIC.

40. Ce este si cum se determina pragul de semnificatie?

Pragul de semnificatie reprezinta nivelul, marimea unei sume peste care auditorul considera ca o
eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea si sinceritatea situatiilor financiare,
precum si imaginea fidela a rezultatului, a situatiei financiare si a ptrimoniului intreprinderii.
Este nivelul de eroare sub care intelegerea si interpretarea situatiilor financiare nu vor fi afectate
semnificativ.
Stablirea unor praguri de semnificatie permite:
- orientarea mai buna si planificarea misiunii;
- evitarea lucrarilor inutile;
- jusitificarea deciziilor referitoare la opinia emisa.
Pentru determinarea pragului de semnificatie pot fi utlizate diferite elemente de referinta:
capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri.
Definirea pragului de semnificatie permite auditorului inca de la inceputul activitatii sale sa aprecieze
mai bine sistemele si conturile susceptibile sa contina erori sau inexactitati semnificative, iar la
sfarsitul misunii, sa aprecieze daca anomaliile pe care le-a descoperit trebuie sa ife corectate in cadrul
exercitiului, in scopul de a putea emite o opinie fara rezerve.
Unele circumstante particulare trebuie avute in vedere la determinarea pragului de semnificatie:
- existenta unor prevederi legale, statutare sau contractuale;
- evolutia importanta de la un an la altul a unor posturi;
- capitaluri proprii sau rezultate anormale.

41. Riscul de audit: componentele si relatiile intre acestea.

Riscul de audit consta in faptul ca auditorul exprima o opinie incorecta din cauza faptului ca in
situatiile financiare sunt erori semnificative.
Riscul de audit se divide in 3 componente:
- Riscul inerent – consta in posibilitatea ca soldul unui cont sau o categorie de operatiuni sa
comporte erori semnificative, izolate sau impreuna cu erorile din alte conturi sau categorii de
operatiuni, din cauza unui control intern insuficient.
- Riscul legat de control – consta in faptul ca o eroare semnificativa intr-un cont sau intr-o
categorie de operatiuni, izolata sau impreuna cu alte solduri de conturi sau categorii de
operatiuni, nu este nici prevenita, nici descoperita si corectata prin sistemul contabil si de
control intern utilizate;
- Riscul de nedescoperire – consta in faptul ca controalele declansate de auditori nu reusesc sa
descopere o eroare semnificativa in soldul unui cont sau intr-o categorie de operatiuni, izolata
sau impreuna cu alte solduri sau categorii de operatiuni.
Exista anumite relatii intre cele trei componente ale riscului de audit.
Riscul de nedetectare este invers proportional cu cumulul riscurilor inerente si riscurile legate de
control. Daca riscurile inerente si cele legate de control sunt ridicate, trebuie fixat un nivel al riscului
de nedetectare reduc, astfel incat sa fie reduc cat mai mult riscul de audit si invers.
Pe de alta parte, trebuie sesizata si relatia de invers proportionalitate dintre caracterul semnificativ si
riscul de audit. Cu cat pragul de semnificatie este mai mare cu atat riscul de audit este mai mic si
invers.

42. Ce este riscul legat de control?

Consta in faptul ca o eroare semnificativa intr-un cont sau intr-o categorie de operatiuni, izolata sau
impreuna cu alte solduri de conturi sau categorii de operatiuni, nu este nici prevenita, nici descoperita
si corectata prin sistemul contabil si de control intern utilizate.
In general auditorul fixeaza un nivel ridicat al riscului legat de control atunci cand:
- sistemele contabile si de control nu sunt aplicate corect;
- sistemul contabil si cel de control intern ale intreprinderii sunt considerate ca insuficiente.

43. Ce este riscul inerent?

Consta in posibilitatea ca soldul unui cont sau o categorie de operatiuni sa comporte erori
semnificative, izolate sau impreuna cu erorile din alte conturi sau categorii de operatiuni, din cauza
unui control intern insuficient.

44. Ce este riscul de nedetectare?

Consta in faptul ca controalele declansate de auditori nu reusesc sa descopere o eroare

semnificativa in soldul unui cont sau intr-o categorie de operatiuni, izolata sau impreuna cu alte
solduri sau categorii de operatiuni. Depinde de controalele proprii ale auditorului si nu poate fi
eliminat in totalitate, oricare ar fi tehnicile si procedurile folosite de auditor.

45. Conceptul de independenta in audit.

Principiul independentei se aplica tuturor profesionistilor contabili in practica libera, indiferent de

natura serviciului profesional prestat. In cazul executarii, insa, a unor misiuni de audit prin care se
furnizeaza o asiguarare in ce priveste credibilitatea situatiilor sau informatiilor financiare in fata
publicului, independenta devine cea mai sigura garantie ca profesionistul contabil si-a indeplinit
misiunea in conditii de integritate si cu obiectivitate.
Independenta are doua componente fundamentale:
- independenta de spirit (rationamentul profesional) – este caracterizata prin starea de spirit care
inlesneste obtinerea unei opinii neafectate de influente care pot compromite acest rationament
profesionale, permitand profesionistului contabil sa actioneze cu integritate, cu obiectivitate si
cu pridenta profesionala;
- independenta in aparenta (comportamentul)- se caracterizeaza prin evitarea faptelor si
circumstantelor care pot fi atat de semnificative incat o terta persoana, logica si informata ar
putea ajunge la concluzia normala ca integritatea, obiectivitatea si prudenta profesionala ale
cabinetului sau ale unui membru au fost compromise.
Independenta este potential amenintata in urnatoarele situatii:
- interes propriu;
- slabirea autocontrolului;
- renuntarea la propriile convingeri;
 - manifestari de familiarism;
- actiuni de intimidare.

46. Controlul de calitate in audit.

Reprezinta un ansamblu de masuri luate de organismele profesionale, care vizeaza analiza modului
de organziare si functionare a unui cabinet si aprecierea modului de aplicare in cadrul cabientului a
standardelor internationale si a normelor profesionale emise de aceste organisme.
Obiective:
 Oferirea catre public a unei bune perceptii despre calitatea serviciilor;
 Armonizarea comportamentelor profesionale ale mebrilor;
 Contribuirea la buna organizare a cabinetelor si la perfectionarea metodelor de lucru;
 Aprecierea modului de aplicare a regulilor si normelor profesionale;
 Dezvoltarea solidaritatii in randul profesiei, prin favorizarea caontactelor dintre colegi,
apropierea si respectul profesionistilor fata de organismul profesional.
Principiile fundamentale care stau la baza organziarii controlului de calitate sunt:
universalitatea, confidentialitatea, colegialitate, adaptarea controlului si urmarirea.
Documentele europene prevad ca activitatea de control al calitatii poate fi organizata si
exercitata prin doua metode:
- controale colegiale – mmbrii activi ai profesiei sunt desemnati drept colegi care efectueaza
controlul;
- controale prin personal angajat – sunt persoane angajate de o organizatie profesionala sau o
autoritate de reglementare care gireaza sistemul de control si efectueaza controlul de calitate.

47. Care sunt principalele misiuni speciale si misiuni conexe ale profesionistilor contabili?

Misiunile de audit cu scop special, se pot referi la:

 Situatii financiare stabilite dupa un referential contabil diferit de standardele internationale de
raportare financiara si de normele nationale;
 Conturi sau elemente de bilant sau rubrici din situatiile financiare;
 Respectarea clauzelor contractuale;
 Situatii financiare consolidate.