Eram in ultimul an de liceu cand tata a decis sa petrec ceva timp alaturi de mam

a. Parintii mei, Phill si Carolyn, sunt despartiti inca de cand eu aveam 3 ani,
iar eu am ramas cu tata, mama mea neavand un loc de munca si unde sa stea la ace
ea vreme. Mi-am petrecut mai toate verile alaturi de mama, nu ar fi fost o mare
tragedie sa petrec inca ceva timp alaturi de ea, dar uneori aveam impresia ca ta
ta privea mutarea mea ca pe un lucru definitiv. La inceput toate astea m-au ener
vat, dar gandindu-ma de ce tatal meu face asta am reusit sa inteleg si sa ma res
emnez. Se recasatorise de un an si acum astepta un copil, de multe ori imi spuse
se ca va urma o perioada destul de grea cand copilul se va naste si se teme ca n
u va fi in stare sa imi acorde atentia de pana acum, ca nu va reusi sa ma protej
eze, sa fie alaturi de mine si cel mai bine ar fi sa fiu alaturi de mama pentru
o perioada, inca nedefinita. Nu am inteles niciodata de ce anume era nevoie sa m
a protejeze, dar stiu ca isi doreste tot ce e mai bun pentru mine si daca el a a
les ca eu sa ma mut inseamna ca asa e cel mai bine.
Si iata ca aceea zi a sosit, ziua in care eu ma mutam din Atwater, California, i
n Cle Elum, Washington. Mama urma sa ma ia de la aeroportul din Washington si de
acolo sa mergem cu masina ei.
Cand am iesit din casa pentru a-mi pune bagajul in masina tatei, toti prietenii
mei erau acolo. Nu stiu daca m-am straduit mai mult ca atunci sa nu plang. Nu im
i venea sa cred ca nu voi mai vedea oraselul asta, ca nu voi mai fii la acelasi
liceu, ca aveam sa-mi parasesc toti prietenii. Ce voi face acolo? Cum voi putea
sa trec peste toate astea? Oare pot sa o iau de la capat? Asta e tot ce-mi trece
a prin cap in acel moment, dar totusi am putut sa schitez un zambet.
Ash se aproprie incet de mine.
- Si? Asta e, huh?
Am dat din cap si am ridicat din umeri.
- I-am adunat pe toti dupa cum vezi, pe unii i-am santajat ca sa vina, si rase.
O sa-mi fie atat de dor de rasul ei, am evitat sa spun asta si mi-am pus in gand
sa arat cat mai putin cat de greu imi era sa fac acest pas, nu de alta, dar nu
as vrea sa o intristez.
- O sa va distrati fara pauza daca eu nu voi mai fi prin preajma, asa-i? am glum
it eu.
- Pe naiba! Acum te-ai gasit sa pleci, parca nu stii ca urmeaza un an incredibil
de greu! Pe mine cine ma mai ajuta cu toate astea, huh? Vezi tu daca la bal nu
o sa fii aici!!
- Am mai vorbit despre asta, Ash! Nu vreau sa ma gandesc inca la asta. Ma intris
tase un pic gandul ca nu voi fi prezenta la bal si Ash a observat imediat, ca in
totdeauna, nu degeaba e prietena mea cea mai buna de cand ma stiu.
- Hei, hei! Fara fete de acest gen astazi! Suntem optimisti, nu? O sa fi inapoi
cat mai curand, stiu foarte bine ca nu poti sa te descurci prea mult fara noi si
probabil vei intra in belele imediat, vezi tu! O sa vii inapoi si pe jos daca e
necesar.
Toti rasera zgomotos. Erau mai toti colegii mei de clasa acolo si prieteni inca
din copilarie: Mike, Jane, Robbie, Denis, Austin, Angela, Maya, Tobi si toti cei
lalti.
- O sa ne fie dor de tine, Em! Strigara toti deodata, si apoi am ras, tot in cor
.
- Si mie de voi, dar o sa fac tot ce imi sta in putinta sa vin inapoi cat mai re
pede, doar nu pot sa va las sa scapati asa usor, am zambit cu coltul gurii.
- Em! Trebuie sa mergem! O sa intarziem daca mai stai mult!
- Vin, tata! Se pare ca asta e, le-am spus eu celorlalti.
Au venit pe rand, m-au imbratisat si mi-au oferit cate un cadou ca amintire. Ash
ramase ultima, la fel si Tobi.
- Nu vreau sa iti zic "La revedere" inca, spuse Tobi. Ai promis ca o sa mai vii
sa ne vizitezi sau macar sa ma primesti acolo, sa te vad eu pe tine. Asa-i?
Am zimbit din toata inima, stiam cat de sincere ii sunt sentimentele si probabil
sa plec de langa el era cea mai grea incercare, desi eram impreuna doar de 2 lu
ni ne cunoastem inca de la gradinita, iar el imi era prieten inainte sa-mi fie i
ubit.
- O sa imi fie dor de tine, si l-am imbratisat, atunci a fost momentul in care n
u mi-am mai putut stapanii lacrimile. Poti sa vii sa ma vizitezi de cate ori vre
i, prostutule, bineinteles ca poti. Nu ma puteam dezlipi din bratele lui, dar As
hley ne trezi din momentul acela romantic.
- Uof! Ca intotdeauna trebuie sa ai tu cel mai bun moment, ii spuse lui Tobi cu
un zambet si il impinse usor de langa mine. Ba mie o sa-mi fie mai dor de tine d
ecat lui, rase ea. Prietene pentru totdeauna? Ma stranse in brate cu o forta inc
redibila.
- Dincolo de totdeauna. Am sa te sun de 20 de ori pe zi sa iti povestesc tot, ba
nu, de 100 de ori.
- Hmpf, esti pusa pe fapte mari, deci! chiar crezi ca o sa ai ce povesti in acel
e 100 de apeluri. Mda, chiar ma gandesc ce ai putea face tu acolo toata ziua, fa
ra mine.
- Hei! Doar nu o sa stau in casa toata ziua, o sa ma duc la liceu, o sa imi fac
si eu cativa prieteni acolo. Sper!
- Emily!!??
- Acum, tata.
- Asta e. Trebuie sa plec. I-am imbratisat pe toti inca o data, de data asta mai
repede si m-am indreptat incet spre masina, Tobi si Ash au venit dupa mine.
- Pa, Em, spuse Ash. O sa vorbim la telefon imediat ce cobori din avion, ok?
- Da. O sa te sun imediat, sa iti spun cum a fost, sa imi treaca teama de a zbur
a cu avionul.
- Prostuto! Nu ai de ce sa iti fie teama, vino aici! ne-am imbratisat, lacrimile
deja imi curgeau pe obraz si ei la fel. Ea s-a indepartat si urmatorul a fost T
obi cel care m-a imbratisat si cu mana dreapta mi-a sters lacrimile.
- Nu plange, stii ca nu imi place sa te vad asa.
- Nu e tocmai momentul in care sa ma pot abtine, si am scos limba la el. Rase, d
ar era un ras amar, se vedea cat se straduia sa nu izbucneasca el in plans.
Imi lua fata in palmele lui.
- Te iubesc, Em! Stii asta, nu? Te voi astepta aici oricat va fi necesar, sa nu
uiti! Te iubesc!
- Si eu te iubesc, te voi iubi mereu, i-am sarutat obrazul cat mai apasat si o l
acrima, parca ca un cutit, mi-a sfasiat obrazul. Pe curand!
- Te conduc pana la masina.
- Ok.
M-a ajutat sa pun totul in portbagaj si inainte sa-l inchida ma saruta apasat si
lung, stiind ca tata nu ne putea vedea acum in oglinda retrovizoare.
- Te iubesc!
- Si eu te iubesc! Pa!
Le-am facut cu mana si celorlati si m-am suit in masina. Tata a pornit incet.
- Paaaaa. O sa-mi fie dor de voi. Sa va distrati cat puteti. Pa, Ash, Tobi! Pent
ru totdeauna, da? Toti imi faceau cu mana si strigau tot felul de chestii, deja
nu ii mai auzeam, masina indepartandu-se de casa cat mai mult.
Am bagat capul inauntru si atunci am lasat toata durerea sa se vada pe chipul me
u.
- Imi pare rau, Emily!
- Tata? Nu trebuie sa spui asta, te rog, inteleg foarte bine situatia, doar ca e
greu, foarte greu.
- Stiu, totul e din vina mea.
- Tata, nu fii asa. Nu e vina ta ca vei avea un copil, e un lucru minunat. E ok,
o sa ma inteleg bine cu mama si o sa-mi gasesc niste prieteni imediat, o sa vez
i tu. Am afisat cel mai reusit zambet si m-am ridicat sa-l sarut pe frunte.
- O sa te aduc acasa cat mai curand, promit.
- Aham! O sa vin acasa in curand, nu trebuie sa ne facem probleme acum. Privirea
mi se fixa pe lucrurile din jur care ramaneau usor in spate si in minte imi ven
eau toate momentele petrecute in Atwater, orasul in care am trait toata viata me
a. Stiam fiecare lucru din oraselul acela, fiecare om, fiecare local, parculet,
totul. Acolo era toata viata mea, pe care acum o lasam in urma.