Generaţiile- de la tradiţie la modernism

Copiii de ieri, copiii de azi, copiii de mâine

Lumea este într-o continuă mișcare, nimic nu este etern, totul are un sfârșit, mai mult
sau mai puțin iminent. Omul, creatura care le-a supus pe toate celelalte, este asemeni lor un
sclav permanent al timpului, iar situația nu pare că se va schimba vreodată.

În fața acestei realități evidente, omul a realizat zădărnicia oricărei încercări de

împotrivire. Trecerea noastră prin lume este la fel de lungă cât o clipire din viața Terrei, dar
nu de fiecare dată neînsemnată. Nu puțini au fost cei care, dedicându-și viața îmbunătățirii
vieții celorlalte generații și-au câștigat un loc în istoria lumii, în eternitate.

În prezent, societatea dispune de o multitudine de membri aparținând diferitelor

generații, cu mentalități, aspirații și concepții cât se poate de diverse și diferite. Conflictul
dintre generații este însă o realitate permanentă, mai ales la nivelul celulei societății, familia.

O privire mai profundă asupra acestei probleme clarifică orice nelămurire în legătură
cu cauzele acesteia. Vremurile se schimbă mai ușor decât oamenii, nu neapărat în bine, iar
acest lucru îi face să trăiască în trecut, în lumea pe care probabil o înțelegeau mai bine, căreia
îi aparțineau și ale cărei valori le împărtășeau.

Meditând la metamorfoza
suferită de modelul stilului de viață și
mentalității copiilor, de-a lungul
deceniilor, melancolia își face apariția
inevitabil în orice ființă purtătoare de
suflet. Și privesc la ei, la copii de ieri,
ce astăzi nu mai sunt, dar mi-au fost
bunici, și la cei ce-mi sunt alături,
având grijă de copilul lor de astăzi si
constat ca lumea era un loc mai puțin
protector pentru copii, nu erau tratați ca niște ”bibelouri”, scutiți de orice fel de activități
care pot implica efort, ci dimpotrivă. Încă de foarte mici erau inițiați în tainele agriculturii,
activitatea fără de care, pe atunci, chiar nu se putea trăi, și nu numai.
 Fiecare om ce avea o palmă de pământ o exploata la maximum, cultivând pe ea
grânele pentru oi, capre, vaci și boi, porci și tot felul de alte păsări. Se înțelege de la sine
faptul că exista o consistentă cantitate de muncă, și fiecare era obligat să contribuie activ la
toate acestea, iar copiii nu făceau excepție.

Primăvara, câmpurile erau

pregătite pentru a fi cultivate.
Pentru a ara erau folosiți boii, iar
semințele (de porumb) erau fie
puse una câte una în pământ
folosind un par, fie folosind un
aparat numit marcator. După ce
răsărea și creștea puțin,
porumbul trebuia prășit, rărit,
săpat.

Astăzi este sfâșietoare numai cugetarea la micuții ce abia se zăreau din porumb, abia
își cărau sapele, și nu găseau consolare din nicio parte. Prioritățile vieții lor erau cu totul
altele, iar educația era privită cu reticență, ca un lucru nefolositor. Nu e de mirare de ce
majoritatea țăranilor abia aveau 4 clase.

Ei păstoreau și îngrijeau animalele, dar încă își

găseau timp pentru a învăța diverse meșteșuguri,
cum ar fi împletitul de coșuri din răchită sau plută,
torsul și țeserea lânii, prelucrarea cânepei.

Copiii acelor vremuri, neavând

posibilitățile divertismentului de astăzi, erau foarte apropiați de natură, le plăcea să
exploreze, să zburde liberi și neinfricați pe plaiuri. Cred însă că atunci când se iveau
sărbători sau târguri se bucurau pe deplin de ele, pentru că puteau renunța la postul de adult
în miniatură și deveneau ceea ce erau defapt, niște copii.

Părinții copiilor de vârsta mea au copilărit în perioada regimului comunist, iar acest
lucru le-a marcat profund atât copilăria, cât și mentalitatea. Încă de la vârsta de 4 ani erau
incluși într-o organizație comunistă, numită ”Șoimii Patriei”, care avea menirea de-a
contribui la „educarea moral-civică a copiilor, în spiritul umanismului, al dragostei și
respectului față de patrie și popor, față de Partidul Comunist Român”

Intrarea copiilor în organizație avea loc într-un cadru festiv, în prezența părinților,
reprezentanți ai organelor de partid și
de stat (de nivel local sau central). Cu
acest prilej, pionierii înmânau grupelor
de șoimi ai patriei însemnele
organizației: drapelul, fundele și
insignele.

La vârsta de 8 ani erau incluși în

Organizația Pionierilor, până la vârsta de 14 ani. Intrarea în cadrul organizației se făcea într-
un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând
în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu
harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor.”

Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale

erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca
patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în
diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Consider că aceste organizații manipulau și totodată îngrădeau mințile naive ale

copiilor, compromițându-le libertatea de gândire, pentru totdeauna.

Pe de altă parte remarc faptul că educația deja era privită cu mai mult interes, iar
copiii erau tratați mai ca atare, deși continuau să muncească serios în gospodărie. Încă erau
păstorii vacilor și oilor, dar de această dată aveau și alți camarazi alături, și anume, cărțile.
Cărțile erau cea mai bună modalitate de a-și ocupa timpul și de a afla lucruri noi.

Apariția televiziunii nu avea același impact ca în ziua de astăzi, programul durând

doar câteva ore și fiind destinat exclusiv cultului personalității conducătorilor politici. Copii
preferau jocuri precum: pititea, țurca, borbonacul, elasticul, etc.
 Această izolare colectivă de informațiile reale și mentalitatea fixistă prin care orice
lucru inovativ noncomunist era respins automat au dus la o stagnare în dezvoltarea
intelectuală a populației, ce trebuia să respecte aberanta lozincă: ”Noi muncim, nu gândim”.

Astăzi, după dezrobirea comunistă, orizonturi

noi s-au deschis automat, pretutindeni, dar ar fi
imposibil ca acea întunecată perioadă pentru libertatea
de cunoaștere și gândire, să nu fi lăsat urme adânci.

Cum sunt copiii de astăzi?

Copiii de astăzi sunt diferiți, nu mai sunt soldați

siliți ai unor lucruri pe care nu le înțeleg, sunt
prizonierii lucrurilor pe care le adoră.

Copiii de astăzi nu își mai găsesc

libertatea în spatele paginilor, ci în micile
ecrane. Copiii de astăzi nu mai sunt
crescuți în spiritul iubirii și al
respectului de patrie, ajung să o
disprețuiască.

Copiii de astăzi s-au schimbat...

Se vrea mai mult, se cere mai mult, se crede că merită tot mai mult și mai mult, iar
când obțin, în sfârșit ceea ce au dorit, sentimentele de fericire se spulberă în câteva secunde.

Copiii de astăzi sunt triști...

Cum va fi copilul de mâine?

E greu de spus.

Avem însă un indiciu: părinții lor.

Să ne uităm la noi și să reflectăm...cu cât personalitatea și principiile noastre sunt mai

puternice, cu atât răspunsul va fi mai apropiat de adevăr!
 Ceva ce însă nu va fi niciodată altfel este nevoia lor de afecțiune, de protecție și
sentimentul de siguranță.

Fiecare e diferit în felul său, dar totuși suntem atât de ”la fel”, totul depinde de cât
timp avem nevoie să înțelegem acest lucru.

În rest, totul este posibil.

Se vrea o lume mai curată, mai unită, mai cinstită, unde toți suntem egali și fiecare
are garantată șansa la o viață decentă.

Dacă ne pasă de lumea în care vor trăi urmașii noștri, vom dori să devenim persoane
verticale, care împreună pot schimba căminul lor viitor.

Noi înșine suntem singura lor speranță la o lume mai bună.