Você está na página 1de 2

August 1882

Măi fată nebună şi drăgălaşă,

Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai


pe cât te văd cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te
iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de
dragul tău. Dar zi şi tu - ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i
nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav şi
descurajat - cum să vin la tine, pe cine să las în loc?
tu mă sfătuieşti să petrec, să mă folosesc de tinereţe şi alte
asemenea mofturi nihiliste pe cari le citeşti în romanuri. Viaţa mea
eşti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când
sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viaţă monotonă de
pe-o zi pe alta. Singur, fără prieteni şi fără cunoscuţi, şi tu zici să
petrec, ca şi când un asemenea lucru se poate comanda în starea
sufletească în care sunt.
Tu zici că presimţi nenorociri. Nu mai presimţi, dragul meu
suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitaţie
nervoasă, care va înceta când vom fi împreună şi vom fi împreună.
Ce dracu! Odată trebuie să se schimbe în bine mizeria actuală,
odată trebuie să ne regăsim pentru toată viaţa ca să nu ne mai
despărţim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis
sau o speranţă depărtată; e ceva aievea, e o simţire hotărâtă şi de
toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu ştii fără bine că sunt
statornic, chiar încăpăţânat, şi poate dacă n-aş fi aşa, ar fi pe de-o
parte mai bine, dar pe de alta nu te-aş iubi cu atâta nestrămutare,
precum te iubesc.
E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai
îngăduitori cu viciile celor bogaţi decât cu patimele adevărate ale
omului sărac. Dar aşa e lumea, aşa a fost totdeuna. Cu toate
acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură
clipă din viaţa a doi nenorociţi ca noi, o clipă de uitare de sine şi de
beţie plăteşte mai multe decât viaţa întreagă a acestor oameni.
Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-
mi rămâi şi nici nu se poate altfel - căci tu eşti cel dintâi amor al
meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o
mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă
şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc
şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate
mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi
pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi
mângâie-te măcar cât de puţin.
Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog
mult să te linişteşti, să crezi în statornicia şi în iubirea mea şi să
speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că
Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de
aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem
întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-
oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai
mult decât mizeriile mele proprii. Al tău

Emin

Você também pode gostar