În Bucureştiul contemporan îşi desfăşoară activitatea 36 instituţii de învăţământ

superior. 15 dintre acestea sunt instituţii de învăţământ superior exclusiv

vocaţional. Din cele 21 universitati bucureştene rămase, jumătate au în cadrul
lor facultăţi vocaţionale. Se poate aşadar constata că ponderea învăţământului
superior vocaţional, în Bucureşti, este majoritară. Surprinzator pentru o societate
în care pragmatismul dus la extrem oferă o slabă brumă financiara tinerilor
absolvenţi de facultate. Unde încape chemarea unui tânăr spre pictură, muzică,
fotografie, sculptura, într-o societate îmbrăcată în cel mai strâmt corset al
cinismului? Care sunt sansele de reuşită în domeniul artistic ale tinerilor pentru
care s-au deschis atâtea facultăţi? Un proaspat absolvent al ASE este înrolat într-
o bancă sau într-o firma oarecare. Un proaspat absolvent al Universităţii
Naţionale de Arte din Bucureşti este angajat de cine? Observator Cultural (vă)
propune o serie de interviuri cu proaspăt absolvenţii universităţilor de artă din
România. Pentru că, greu de crezut, ei există uneori doar datorită entuziasmului
şi puterii de munca specifice tinereţii, merită să fie aduşi în atenţia
dumneavoastră.

Tereza Anton(artist fotograf) a terminat Universitatea de Artă și Design din

Cluj, secția Foto-Video și Procesare Computerizată a Imaginii în urmă cu doi ani.
În prezent este masterand în ultimul an al secţiei Foto-Video din cadrul
Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti.

Întreband-o de ce a ales Universitatea de Artă, am aflat cu surprindere că

“urmând Colegiul Naţional G. Bariţiu, secţia matematică-informatică, nu aveam
alt drum decât matematica. Dar ştiam că după facultate nu pot face nimic cu
matematica, nefiind centre de cercetare remunerate onorabil. Familia m-a
încurajat să urmez un domeniu artistic cu care cochetam, asa ca am dat examen
şi am intrat la FVPCI”.

În continuare, ne marturiseşte că nu regretă alegerea facută atunci absolut

deloc: “Am realizat mai multe lucruri şi am avut mult mai multe satisfacţii până
acum decât aş fi avut ca matematician.”

În ceea ce priveşte masterul urmat la Bucureşti, în comparaţie cu facultatea

făcută la Cluj, Tereza dă urmatoarele lămuriri: “Suntem ultima generaţie care
poate a studiat la un nivel rezonabil din punct de vedere al aprofundării materiei.
În 3 ani este greu să studiezi temeinic Foto-Video şi să ieşi din facultate pregătit
pentru a lucra în domeniul artistic. În primul an de facultate, alături de câţiva
colegi, am înfiinţat un grup de tineri artişti numit PART. Avea zece membri ş
încercam să atragem un sponsor care să ne susţină. Am reuşit să organizăm,
timp de doi ani, mai multe expoziţii de fotografie în baruri, Casa de Cultură din
Cluj, spaţii neconvenţioanle care nu necesitau o cheltuială foarte mare. A fost o
experienţă în urma căreia am realizat că nu voi putea trăi în ţară din fotografie. În
anii II şi III am lucrat cu Galeria Plan B, un proiect organizat de Mihai Pop şi Adrian
Ghenie. Pot spune că de la Mihai Pop am învăţat tot ce ştiu despre galerii şi piaţa
de artă din România. În legătură cu masterul de la UNA Bucureşti, sunt oarecum
dezamăgită.”
“Aşteptam îndrumări de la nişte artişti contemporani renumiţi. În schimb însă am
primit o doza mare de inhibare, într-atat încât a ajuns să nu-mi mai placă să fac
fotografie. Şi sunt dezamăgită pentru că se încurajează selectiv studenţii, pe
criterii foarte vagi, subiective, personale şi nu pe criterii ale valorii artistice reale.
Asta în condiţiile în care nivelul de predare este foarte jos, suntem luaţi toţi de la
zero. Încă studiem arta de la 1850, în cadrul masterului de foto. Că am terminat
masterul, nu ma ajută cu absolut nimic.”

În ceea ce priveşte experienţa profesională, Tereza Anton rememorează: “Cand

am venit de la Cluj la Bucureşti, în anul IV, am lucrat la fosta galerie HAG, actuala
Ivan Gallery. Nu prea mă descurcam însă financiar, aşa că în prima jumătate a
anului 2009 am lucrat pentru o firmă care se ocupa cu Patrimoniul Cultural. Apoi
am lucrat la casa de licitaţii Artmark până în februarie 2010. În prezent colaborez
lucrez ca freelancer la mai multe proiecte de grafic design.

În ultima jumătate de an am muncit extrem de mult şi am câştigat destul de

bine, am reuşit să strâng bani să plătesc anticipat 6 luni de chirie. Asta s-a
întâmplat şi pentru că efectiv nu aveam timp să cheltuiesc banii. Acum nu mai
sunt angajată şi încep să simt că ma pot bucura de faptul că sunt în Bucureşti.
Am în sfârşit, după doi ani, timp şi pentru mine. “

Am intrebat-o în încheiere dacă planurile de viitor implică şi Romania. Iată

răspunsul ei: “Aş vrea să plec din ţară. Ca să imi pot întemeia o familie, ca să-mi
pot creşte copilul într-un mediu sănătos. Vreau să ajung să am, la un moment
dat, o siguranţă financiară pe care în România nu cred că o voi atinge. Dar
deocamdată mai am de terminat două proiecte, deci planurile pe viitorul apropiat
mă ţin în România.”

Alexandra Velescu(artist fotograf) a absolvit Facultatea de Istoria şi Teoria

Artei din cadrul Universității Naționale de Arte din București în urmă cu doi ani. În
prezent este masterand în ultimul an al secţiei foto-video din cadrul aceleiaşi
universităţi.

Conversaţia începe cu aceeaşi primă întrebare din partea mea: de ce a ales

Istoria Artei? “Am avut acest gând încă din clasa a IX-a, cand am aflat de această
facultate de la profesoara mea de educaţie plastică din liceu. Mi s-a părut un
domeniu interesant pentru că eram foarte pasionată de artă, dar şi de istorie şi
de ştiinţele umaniste în general. Facultatea aleasă mi se părea ideală, aveam să
învăţ din toate acestea şi chiar aşa a şi fost, am reuşit să cunosc atât de multe
lucruri şi mai ales oameni deosebiţi de care poate atlfel e foarte greu să te
apropii. Mi-am mentinut dorinţa şi după terminarea liceului am intrat la Istoria
Artei.“

“In anul I, îşi aminteşte ea, veneam dintr-un oraş de provincie şi nu ştiam mai
nimic despre ce înseamnă viaţa artistică, mediul cultural bucureştean. În timpul
anilor de facultate aveam foarte puţin timp liber, urmam în paralel cursurile
secţiei Imagine Film şi TV din cadrul Universităţii Hyperion. Pe tot parcursul
facultăţii am fost destul de confuză dacă să aleg calea unei profesii practice sau
să urmez calea deschisă de istoria artei. Am cam abandonat pasiunea pentru
film, cel puţin în România, e o activitate potrivită mai mult barbaţilor la acel nivel
la care voiam să o practic eu, dar n-am pierdut nimic pentru că sensibilitatea asta
vizuală s-a transferat uşor către fotografie. Nu vreau să afirm că această confuzie
se datora exclusiv profesorilor, dar cred că nici aceştia nu transmiteau un semnal
clar de încurajare în privinţa unei potenţiale cariere. Era foarte greu de crezut că
mă pot face cunoscută şi pot castiga şi bani din ceea ce învăţam.“

Întrebată de ce a ales acest master, Alexandra răspunde: Am ales să mă duc la

masterul secţiei foto video pentru că am vrut să-mi continui pasiunea pentru arta
contemporana dar sa o şi deschid spre domeniul fotografiei, o pasiune la fel de
veche. Am vrut să găsesc un echilibru între latura creativă şi latura critică,
crezând că voi găsi un răspuns. Nu pot spune că am găsit ceea ce cautam în
aceste cursuri de master, dar sunt convinsă că toate experienţele de până acum
vin să-mi contureze cât mai bine personalitatea artistică şi să-mi deschidă noi
perspective. Şi până la urmă răspunsurile stau numai în noi şi în ceea ce facem zi
după zi.”

“Istoria artei e un vis frumos al unui elev de liceu din care te trezeşti pe deplin
abia când termini facultatea. Atunci realizezi cu adevărat că trebuie ori să
studiezi mai departe şi să te implici în cercetare – banii castigati din asta fiind
foarte puţini – ori eşti obligat la o relativă reconversie profesională. Ca să pot
caştiga bani, a trebuit sa mă reprofilez astfel încât acum fac grafica 3D pentru o
firmă de arhitectură.”

Alexandra mai precizează că: “În prezent sunt implicată, alături de un psiholog,
într-un proiect ce-şi propune să pună bazele unui atelier creativ pentru copii. Mă
gândesc şi la posibilitatea dezvoltării unor workshopuri de artă contemporană
pentru tineri. Sunt foarte atrasă de copii şi de creativitatea acestora, de formarea
lor într-un spirit nou. Aş vrea să-i pot dezvolta spre o cunoaştere prin intermediul
artei, de care şi eu am avut parte şi pe care o apreciez foarte mult.”

In final, precizeaza: “Nu ştiu dacă în viitor mă voi întoarce către o profesie
apropiată de cea a istoricului sau criticului de artă. Cât priveşte fotografia, ea
ramane modul meu cel mai sincer de exprimare, indiferent de cât de promovată
sunt sau nu, indiferent cât de banoasa sau nu este această formă artistică în
România.”

Ioana Carolina Ursa(pictor) a terminat în 2007 Facultatea de Grafică din

cadrul Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti. În 2009 a absolvit masterul iar în
prezent este asistent universitar doctorand la secţia Grafică.

Despre decizia de a urma secţia grafică, Ioana povesteşte: “ Am facut Tonitza.

Am intrat la secţia Grafică, mi s-a spus ca e cea mai bună. În ultimul an de liceu
m-am gandit serios să dau mai departe la Scenografie. Mi se parea că dacă fac
grafică, mă limitez. Însă nu cunoşteam profesori de la scenografie şi nu ma
pregătisem pentru asta, aşa că am ales să continui cu grafica. Doream să intru la
un profesor bun deoarece pentru mine atunci grafica era un domeniu restrictiv.
Am trecut însă foarte uşor de la grafică la pictură.”
 “După absolvirea facultăţii, ne spune Ioana în continuare, tatăl meu dorea să
devin asistent universitar, ceea ce el însuşi, în tinereţe, nu a putu deveni din
pricina condiţiilor impuse de regimul comunist. Pe de alta parte, eram ameninţată
cu publicitatea, la momentul cand am terminat, ceea ce nu-mi doream sa fac.
Eram însă condiţionată de lipsa banilor, astfel încât am intrat în publicitate,
angajându-mă în cadrul companiei Leo Burnett. Imi amintesc cu recunoştinţă de
doamna conferenţiar(lector nu conferentiar) Stela Lie, a cărei recomandare către
Leo Burnett m-a ajutat foarte mult. Portofoliul cu care m-am prezentat la
angajare era alcătuit din lucrările realizate de mine în timpul facultăţii şi
preselectate de către profesorii îndrumători. Am fost angajată timp de patru luni.
Dacă acum nu mai colaborez cu această companie este pentru ca mi se cerea să
fiu riguroasă pentru un lucru pe care eu nu-l apreciam,decat pentru ca imi
oferea o sadisfatie financiara; . Nu puteam face asta”.

“Ulterior am colaborat şi cu o alta companie de publicitate, GMP. De data aceasta

am avut o slujbă part time.”Ioana işi aminteşte de primul an de facultate: “Am
fost implicată în fel de fel de proiecte underground. Nu eram hotărâtă pe atunci
în privinţa drumului pe care urma să-l aleg. Am o problemă artistică – nu pot fi
îndeajuns de determinată să mă comport egoist şi să-mi asum compromisurile
inerente vieţii de artist contemporan român. Observ că în ţara noastra arta este
din ce în ce mai des subjugată politicului/scocialul( teme conscrate dar si
expirate ca noutate si resort in occident). Ca să ai garantat
succesul(mediatic nu financiar) e de ajuns sa tratezi teme politice sau care
pot aprinde un scandal care ulterior sa creeze reclama, ca de pildă
comunismul, religia si pornografia. De aceea încă aştept, nu mă grăbesc să
expun singra. Când o voi face, sper să reuşesc să exprim ceva reprezentativ
pentru mine şi totodata ceva nou, o direcţie nouă.”

Lucrările ei au fost expuse şi vândute în ţară şi peste hotare: Elvetia, Anglia,

Finlanda, Turcia, India, Ierusalim, Germania.

“În România sunt puţini oameni cu care să pot vorbi fără să-mi fie frică să nu
jignesc. Să nu ating orgolii exagerate. Nimeni nu acceptă păreri critice, încă mai
există o frică de a discuta în contradictoriu.“ mai precizeaza Ioana.

În privinţa avantajelor materiale, “deocamdată nu există acea perspectivă

sănătoasă de a caştiga bani într-un mod cinstit. Am avut unele întâmplări cu câte
vreo persoană care, cumpărându-mi o lucrare, avea impresia că mi-a cumpărat
întregul stil. Întreaga mea evoluţie viitoare. Adică aştepta de la mine tablouri
viitoare pictate în exact aceeaşi maniera cu cel pe care îl cumpărase. Siguranţa
financiară încă nu există, nici pentru artist, nici pentru profesor.”

Alexandra Mateescu(arta contemporana) a absolvit cursurile Universității

Naționale de Arte București, sectia Foto-Video în anul 2008. În prezent este
masterand al aceleiași sectii.

Povestea Alexandrei începe odată cu terminarea clasei a XII-a: “În ultimul an de

liceu voiam sa studiez ceva în domeniul criminalisticii, însă nu există nicăieri o
asemenea secţie şi am abandonat acest vis. La scurt timp am aflat de existenţa
Universităţii de Artă de la un prieten care intrase la Foto-Video. Îmi amintesc că
nu exista un program de atragere a elevilor catre UNA. Nu era aşa de cunoscută
precum Universitatea Bucureşti sau ASE-ul. Mi-a placut ce am aflat de la acest
prieten al meu şi m-am hotărât să dau examen la secţia Foto Video. Când eşti
adolescent nu te gândeşti că o asemenea decizie o să-ţi afecteze tot restul
vieţii.”

Am întrebat ce aşteptări avea la 19 ani de la facultatea pe care o alesese. “ În

primul rând ardeam de nerăbdare să am curs cu dl. Iosif Kiraly. Eu mă aşteptam
la un foarte bun profesor, dar am dat peste un om. În vremea aceea stăteam cu
toţi colegii pe jos pe holurile facultăţii şi aşteptam să ni se deschidă uşile sălilor
de curs. Aşa era atmosfera în anul I. Toţi eram foarte încântaţi, nerăbdători şi
avizi de informaţie şi practică. Am ajuns însă în anul III să fim rugaţi de profesori
să mai venim pe la cursuri. Pentru că din anul I pana in anul III am vazut că nu
aveam condiţiile pe care le aşteptam, nu aveam acces la niciun aparat foto mai
răsărit. În plus, mi-am găsit filmele pe care profesorii cereau să le fac, trimise la
fel de fel de festivaluri, fără ca eu sa fiu macar anunţată, profesorii dorind să ne
promoveze fără voia noastră. Am plecat la drum în anul I, foarte optimistă şi
nerăbdătoare., iar acum, în ultimul an la master pot spune că sunt destul de
dezamagită de Universitate.”

Încă din timpul facultăţii a fost nevoită să se angajeze. “ Am lucrat un an la

Galeria Nouă. A fost o experienta bună, bani nu erau dar primeam un feedback
pozitiv din partea artiştilor străini ce expuneau. Mulţi dintre aceştia erau miraţi că
noi pe lângă lucrurile obişnuite mai şi facem curat, vopsim şi văruim, sau servim
vin la vernisaje, în situaţia în care aveam şi noi câteva lucrări expuse în cadrul
aceleiaşi galerii. La noi în ţară nu cred ca există cu adevărat o rampă de lansare
a tinerilor artişti. Spun asta pentru că eu am fost nevoită să mă angajez
vânzătoare la un magazin de haine. Într-o ţară normală, cred că tinerii care
expun la unele galerii intră în atenţia curatorilor, sunt încurajaţi. În Olanda de
exemplu, statul iţi plăteşte o rentă lunară ca tu să stai acasă şi să poţi creea.“

În prezent, Alexandra este fotograf de produs. “Mai fac şi fotografii la petrecerile

drum’n’bass”, precizeaza ea. “Eu nu am iesit din facultate ştiind să folosesc
Photoshop, Flash sau alt program de editare foto. Nu te învaţă aşa ceva la nici un
curs. Am învăţat acum, din nevoia de a caştiga bani.”

“Mi-am pus de multe ori problema a ceea ce sunt eu după ce am terminat

această facultate, chiar şi proiectul meu de licenţă reflectă imaginea pe care o
am faţă de ideea de artist şi mă preocupă în continuare locul pe care îl am nu
atât în cercurile artistice româneşti, cât în zona artei contemporane.”

Am întrebat-o dacă ar schimba facultatea pe care a făcut-o cu alta. Mi-a răspuns

categoric: “N-aş schimba facultatea doar datorită oamenilor cu care m-am
intalnit, pe care i-am cunoscut aici. Colegilor mei, care m-au ţinut departe de o
lume mohorâtă şi manelizată. O lume tristă, de care facultatea m-a ferit.”

Ele au fost doar patru dintre tinerii nostrii artiști. Toate patru de vârste foarte de
apropiate. Cu preocuparile lor, cu proiectele lor, cu nemulțumirile lor. Patru
realități unite de două caracteristici esențiale: pregatirea temeinică și valoarea
artistică. Tinerii aceștia și mulți alții ca ei trebuie sprijiniți, la fel cum vârstnicii
artei românești trebuie respectați. Pentru ca succesiunea generațiilor să fie
firească, elegantă și demnă de o țară care pretinde că-şi respectă valorile de
orice fel.

Ionut Marinescu

03 Martie 2010