a face. Actiune in constatare. Pronuntarea unei hoatarari care sa tina loc de act autentic.

Radiere.

Dosar nr. 6573/221/2008

Sentinţa civilã nr. 357

Şedinţa publică de la 28.01.2009
Completul constituit din:
PREŞEDINTE Sonia Cososchi
GREFIER M.F.

Pe rol fiind acţiunea reclamantului M.A. împotriva pârâtului G.V., având ca obiect radierea
autoturismului cu nr. de înmatriculare HD-6-HBB, de pe numele reclamantului.
Procedura legal îndeplinită.
La apelul nominal, în şedinţã publicã, se prezintã reclamantul personal şi asistat de av. G.T.,
lipsã fiind pârâtul.
Av. G.T., depune dovada achitãrii taxei de timbru, un certificat de atestare fiscalã referitor la
veniturile impozabile ale pârâtului G.V. şi un extras dintr-o hotãrâre prin care Judecãtoria Deva a
admis o cerere similiarã celei ce face obiectul prezentei acţiuni şi a dispus radierea unui
autoturism de pe numele reclamantului din acea acţiune.
Instanţa constând cauza în stare de judecatã, acordã cuvântul pentru concluzii orale, punând în
vedere avocatului reclamantului:
- sã arate ce anume a avut în vedere prin formularea “în cazul în care pârâtul nu va îndeplini
obligaţia de predare a actelor, până la judecarea pe fond a cauzei (…)”, respectiv sã arate dacã
faţã de aceastã formulare, care are caracter condiţional, acum, la momentul în care pune
concluziile pe fond, condiţia nefiind îndeplinitã, mai este sau nu de actualitate primul petit;
- sã-şi expunã poziţia cu privire la dispunerea radierii autovehiculului din circulaţie şi din
evidenţele fiscale de pe numele reclamantului, faţã de prevederile art. 264 Codul fiscal şi faţã de
faptul cã în legislaţie se prevede o procedurã administrativã de radiere şi înmatriculare.
Av. G.T. solicitã admiterea acţiunii aşa cum a fost formulatã, arãtând cã a formulat acţiunea,
conform practicii judiciare şi dacã pânã în acest moment pârâtul nu a înţeles sã-şi îndeplineascã
obligaţiile, singura posibilitate pe care o mai are reclamantul este ca instanţa sã dispunerea
radierii autovehiculului din circulaţie şi din evidenţele fiscale de pe numele sãu. Intre pãrţi fiind
încheiat un contract prin care s-a transmis dreptul de proprietate în favoarea pârâtului, se impune
ca instanta sã constate valabilitatea convenţiei şi sã obligae autoritãţile sã radieze autovehicolul
de pe numele reclamantului care nu mai este proprietar. Reprezentantul reclamantului mai aratã
cã pârâtul nu are la îndemânã o procedurã administrativã pentru a obţine radierea iar în practicã,
instanţele dispun radierea, aşa cum rezultã şi din hotãrârea depusã la dosar, pronunţatã de
Judecãtoria Deva.
Instanţa declarã dezbaterile închise şi informeazã cã pronunţarea va fi fãcutã astãzi, ora 14, Sala
24.

INSTANŢA,
deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:
I. Obiectul acţiunii şi timbrajul:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecãtoriei Deva sub nr. 6573/221/30.10.2008, reclamantul
M.A.a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul G.V.:
I. In principal, obligarea pârâtului să predea actele autovehiculului cu nr. de înmatriculare HD-
06-HBB, în vederea radierii din evidenţele fiscale şi din evidenţele Serviciului Public Comunitar
Regim Permise de Conducere şi Inmatriculare Autovehicule;
II. In subsidiar, în cazul în care pârâtul nu va îndeplini obligaţia de predare a actelor, până la
judecarea pe fond a cauzei, să se pronunţe o hotărâre prin care:
· să se constate că în data de 21.04.2008, reclamantul a vândut pârâtului autovehiculul cu nr. de
înmatriculare HD-06-HBB;
· hotărârea să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare;
· să se dispună radierea autovehiculului din circulaţie şi din evidenţele fiscale de pe numele
reclamantului şi înmatricularea pe numele pârâtului.
Cererea a fost timbrată cu 719 lei.
II. Temeiurile de fapt şi de drept ale acţiunii:
II. 1 Expunând situaţia de fapt, reclamantul a arãtat cã în data de 21.04.2008 a încheiat cu pârâtul
un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra
autoturismului cu nr. de înmatriculare HD-06-HBB iar cu această ocazie a predat şi actele
autovehiculului înţelegerea fiind ca pârâtul să efectueze demersurile în vederea radierii
autovehiculului de pe numele reclamantului, din evidenţele fiscale şi din evidenţele poliţiei.
Pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată, motiv pentru care, reclamantul a introdus prezenta
acţiune.
In drept au fost invocate prevederile art. 1073-1077 si 969 Cod civil.
II. 2 Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat şi nu a depus întâmpinare.
III. Probele administrate:
In probaţiune reclamantul a depus xerocopii de pe contractul de vânzare-cumpărare (f. 5 ), cartea
de identitate a autovehiculului (f.6), actul de identitate al pârâtului (f. 4), un certificat de atestare
fiscalã referitor la veniturile impozabile ale pârâtului G.V. (f. 14), un înscris nesemnat în care se
aratã procedura ce trebuie urmatã pentru radiere (f. 15-16) şi un extras dintr-o hotãrâre prin care
Judecãtoria Deva a admis o cerere similiarã celei ce face obiectul prezentei acţiuni şi a dispus
radierea unui autoturism de pe numele reclamantului din acea acţiune (f. 17).
IV. Analizând actele şi lucrãrile dosarului, în contextul legislaţiei în vigoare, instanţa reţine
următoarele:
IV.1 Referitor la primul petit prin care s-a solicitat obligarea pârâtului să predea actele
autovehiculului cu nr. de înmatriculare HD-06-HBB, în vederea radierii din evidenţele fiscale şi
din evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Inmatriculare
Autovehicule, instanţa constată că aceasta cerere este condiţionată de un termen limită, respectiv
data soluţionării cauzei pe fond.
In speţă, fiind vorba despre o acţiune al cărei obiect are o valoare de 10.000 lei, faţă de
prevederile art. 282 indice 1 Cod pr.civilă, fondul cauzei este analizat doar în prima instanţa,
astfel încât, acest capăt de cerere rămâne fără obiect la data pronunţării prezentei hotărâri.
IV.2 Referitor la cel de-al doilea petit prin care s-a solicitat:
· să se constate că în data de 21.04.2008, reclamantul a vândut pârâtului autovehiculul cu nr. de
înmatriculare HD-06-HBB;
· hotărârea să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare;
· să se dispună radierea autovehiculului din circulaţie de pe numele reclamantului şi
înmatricularea pe numele pârâtului,
instanţa constată următoarele:
Părţile au încheiat un contract de vânzare cumpărare având ca obiect material autovehiculul cu
nr. de înmatriculare HD-06-HBB.
Potrivit prevederilor art. 264 alin. 4 şi 5 din Codul fiscal (în forma în vigoare începând cu data de
17 iulie 2006):
“(4) Orice persoană care dobândeşte/înstrăinează un mijloc de transport sau îşi schimbă
domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală cu privire la
mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale
pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile
inclusiv de la modificarea survenită.
............................................................................................................
(5)Înstrăinarea unui mijloc de transport, prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, nu
poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport
respectiv nu are stinse orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu,
cuvenite bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde este înregistrat mijlocul de
transport, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc
înstrăinarea. Atestarea achitării obligaţiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de
compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale. Actele prin care se
înstrăinează mijloace de transport cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de
drept.

Potrivit prevederilor art. 17 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
radierea din evidenţa a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane,
se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condiţiile
legii.
Potrivit prevederilor art. 11 alin. 2, 4 şi 10 din acelaşi act normativ înmatricularea vehiculelor
este continuă, de la admiterea in circulaţie pâna la scoaterea definitiva din circulaţie a unui
vehicul din categoria celor supuse acestei condiţii, şi presupune urmatoarele operatiuni:
a) înscrierea în evidentele autoritatilor competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de
proprietate asupra unui vehicul de catre primul proprietar;
b) transcrierea în evidentele autoritatilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor
ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.
In cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se
înscriu în evidentele autoritatilor competente simultan cu mentionarea incetarii calitatii de titular
al inmatricularii a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operatiuni si emiterea unui nou
certificat de inmatriculare, noul proprietar este obligat sa solicite autoritatii competente
transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, in termen de 30 de zile de la data dobandirii
dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Proprietarul sau detinatorul mandatat al unui vehicul este obligat sa solicite autoritatii
competente inscrierea in certificatul de inmatriculare sau de inregistrare a oricarei modificari a
datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, dupa caz, ale proprietarului, in termen de 30
de zile de la data la care a intervenit modificarea.
Potrivit prevederilor art. 102 alin. (1) pct. 4. din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe
drumurile publice, constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a
de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de persoane fizice neefectuarea radierii vehiculelor din
evidenta, in cazurile si termenele prevazute de lege.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. 2 lit. „d” din Regulamentul privind procedura înmatriculării,
înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a
vehiculelor, aprobat prin Ordinul nr. Administraţiei şi Internelor nr. 1501/2006, proprietarii de
vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligaţi sa solicite radierea din circulaţie în termen de
30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.
Potrivit prevederilor art 25 din acelaşi act normativ, radierea se face pe baza depunerii
certificatului de înmatriculare sau de înregistrare şi a plăcuţelor cu număr de înmatriculare ori de
înregistrare, după caz, a cărţii de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate
după 1 iulie 1993), a fişei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorităţii
administraţiei publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum
şi a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 24 alin.
(1)-(4).

Din textele de lege expuse mai sus, rezultă clar că dacă reclamantul ar fi respectat legea ar fi avut
la îndemână o procedură administrativă eficientă care ar fi avut ca rezultat radierea de pe numele
său a autovehiculului din circulaţie şi din evidenţele fiscale.
In prezent, invocându-şi propria culpă, solicită instanţei care, numai cu încălcarea principiului
separaţiei puterilor în stat, consacrat în mod expres de art. 1 din Constituţia României ar putea
pronunta o hotărâre prin care să dispună radierea în alte conditii decât cele prevăzute în texte de
lege.
Faţă de modul de redactare a petitului al doilea care are ca finalitate radierea autovehiculului de
pe numele reclamantului dar cuprinde trei petite, pentru a evita o posibilă interpretare în sensul
că nu a fost analizat în întregime acest petit, instanţa va expune în continuare, motivele pentru
care, si daca ar fi luate separat primele două cereri din cadrul celui de-al doilea petit, acestea tot
nu ar putea fi admise.
Referitor la cererea de a constata că în data de 21.04.2008, reclamantul a vândut pârâtului
autovehiculul cu nr. de înmatriculare HD-06-HBB, instanţa constată că dacă nu au fost respectate
prevederile 264 alin. (5) din Codul fiscal, instanţa nu ar putea constata valabilitatea contractului
decât cu încălcarea acestui text de lege, adică, depăşindu-şi competenţa generală, respectiv prin
raportare la puterea legislativă.
In cazul în care s-ar fi respectat aceste prevederi, cererea ar fi apărut ca lipsită de interes pentru
că potrivit prevederilor art. 1295 Cod civil: „vinderea este perfectă între parţi si proprietatea este
de drept stramutatã la cumparator, în privinţa vânzatorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra
lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat si preţul înca nu se va fi numărat”.
Referitor la cererea de a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-
cumpărare, instanţa constată că această cerere este inadmisibilă pentru că nu se pune problema
suplinirii consimţământului pârâtului în privinţa transferului dreptului de proprietate ci problema
valabilităţii unei convenţii în baza căreia sa se poate obţine radierea autovehiculului.
Sustinerea avocatului reclamantei în sensul cã se poate adresa instanţei judecãtoreşti, fãrã a
respecta procedura administrativã prevãzutã de lege, vine în contradicţie cu principiul separaţiei
puterilor în stat, consacrat în mod expres de art. 1 din Constituţia României.
De altfel, dacã am accepta logica aceasta, am ajunge la concluzia cã puterea judecãtoreascã poate
suplini printr-o hotãrâre judecãtorescã, orice act care intrã în competenta autoritãţilor
administrative, sau mai mult, cã poate dispune unei autoritãţi administrative sã execute anumite
operaţiuni, chiar în alte condiţii decât cele prevãzute în lege.
Cum instanţele au obligaţia de a respecta prevederile legale şi de a pronunţa hotărâri care să se
întemeieze pe textele legale în vigoare, se impune respingerea acţiunii, urmând ca reclamantul
să-şi poată valorifica eventualele pretenţii faţă de pârât într-o eventuală acţiune în răspundere
delictuală sau, în cazul în care poate face dovada unui refuz nejustificat din partea autoritãţilor
administrative, sã uziteze calea contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:

Respinge acţiunea reclamantului M.A., împotriva pârâtului G.V..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi

Radar. Prezumţia de nevinovãţie şi prezumţia de veridicitate a faptelor consemnate de

agent în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

Dosar nr. 3356/221/2008

Sentinţa civilã nr. 4828

Şedinţa publicã din data de 05.12.2008
Completul constituit din:
PREŞEDINTE Sonia Cososchi
GREFIER G.O.

Radar. Pezumţia de nevinovãţie şi prezumţia de veridicitate a faptelor consemnate de agent în

procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Pe rol fiind plângerea formulată de petentul J.T.S.I, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie
al Judeţului Hunedoara.
Procedura legal îndeplinitã.
La apelul nominal fãcut în şedinţã publicã, în ordine de pe listă (cauza 9), la prima strigare se
constatã lipsa pãrţilor, situaţie în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de
ordine interioarã a instanţelor judecãtoreşti, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanţa dispune lãsarea dosarului la sfârşitul şedinţei
când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispoziţiilor procedurale.
Reluând cauza la a doua strigare la sfârşitul şedinţei, la ora 10, se prezintă av. J.T.N., lipsa fiind
intimatul.
Grefiera de şedinţa a fãcut referatul cauzei arãtând cã intimatul nu a comunicat actele şi nu a
furnizat informaţiile soliciate de instanta la termenul trecut.
Constatând cauza în stare de judecata, instanta acordă cuvântul pentru concluzii orale.
Av. J.T.N. solicita admiterea plângerii şi anularea procesului-verbal având în vedere faptul că
intimatul nu a dovedit vinovatia petentului şi nici la solicitarea expresa a instantei nu a
comunicat actele care ar fi trebuit sa stea la baza constatărilor din procesul-verbal.
Cauza rămâne în pronunţare.
Pronunţarea va fi fãcutã astãzi, ora 15, Sala 13.
INSTANŢA,
deliberând asupra cauzei de faţă:
Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva sub nr. 3356/221/06.06.2008,
petentul J.T.S.I a solicitat anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei
seria seria CC, nr. 0423143/24.05.2008.
Cererea este scutită de taxă de timbru, în baza prevederilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor.
In probaţiune, intimatul a depus doar procesul verbal (f.11), o plansa foto neclara (f. 11) şi un
buletin de verificare metrologica (f. 10).
Analizând actele şi lucrările dosarului în contextul legislaţiei interne în vigoare şi având în
vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa constată următoarele:
In procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC, nr. 0423143/24.05.2008
s-a reţinut că în data de 24.05.2008, autovehicolul cu nr. de înmatriculare HD-06-ZZY, condus
de petent, ar fi fost surprins de radar circulând cu o viteza peste limita legala în localitate.
In jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra
Germaniei din 21 februarie 1984, se reţine în mod clar şi constant cã indiferent de distincţiile
care se fac în dreptul intern între contravenţii şi infracţiuni, persoana acuzatã de comiterea unei
fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenţie trebuie sã beneficieze de garanţiile
specifice procedurii penale.
Recent şi România a fost condamnatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în cauza
Anghel împotriva României, pe motiv cã s-a încãlcat prezumţia de nevinovãţie într-o procedurã
contravenţionalã (a se vedea paragr. 66-69 din Hotãrârea Anghel împotriva României, publicatã
pe site-ul oficial al Curţii Europene a Drepturilor Omului).
Faţă de cele expuse mai sus, instanţa concluzioneazã că acuzaţia adusă petentului este o acuzaţie
penală în sensul Convenţiei iar acesta beneficiazã de prezumţia de nevinovăţie, care a fost
instituită cu scopul de a proteja indivizii faţa de posibilele abuzuri din partea autorităţilor, motiv
pentru care sarcina probei în procedura contravenţională desfăşurată în faţa instanţei de judecată
revine în primul rând organului constatator şi nu petentului.
In privinţa probaţiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor
consemnate în procesul-verbal doar în situaţia în care probele administrate de organul constatator
pot convinge instanţa în privinţa vinovăţiei „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
In plus, fiind vorba despre o acuzaţie penală, organul constatator avea obligaţia de a informa
petentul în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii si cauzei acuzaţiei formulate împotriva sa şi
de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzaţia.
In speţă organul constatator a propus ca probe :
- procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei :
- raportul agentului constataor :
- planşa foto.
In privinţa raportului agentului constatator, neexistând niciun text de lege care să-i confere
valoare probatorie, instanţa nu-l va analiza ca probă în prezenta procedură.
Referitor la procesul-verbal, instanţa reţine că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului
aflat în exerciţiul funcţiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării
stării de fapt.
In acest sens este de remarcat că în jurisprudenţa Curţii se reţine în mod constant că prezumţiile
nu sunt în principiu contrare Convenţiei.
Astfel, în Hotărârea pronunţată în cauza Salabiaku c. Franţei, Curtea a reţinut ca prezumţiile sunt
permise de Convenţie dar nu trebuie sa depaseasca limitele rezonabile ţinând seama de gravitatea
mizei si prezervand drepturile apărării (paragr. 28).
Prin urmare, prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de
verdicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter
absolut, dar prezumţia de veridiciate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei
s-ar ajunge în situaţia ca persoana învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a
face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deşi din probele administrate de
„acuzare” instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala
rezonabilă.
In speţă:
- în procesul-verbal nu sunt menţionate niciun fel de date de identificare ale aparatului radar
folosit, condiţiile în care s-a fãcut înregistarea şi nici identitatea operatorului;
- înregistrãrile foto depuse la dosar sunt neclare, în majoritatea nefiind vizibil numãrul de
înmatriculare al autovehicolului iar în cea în care este vizibil numãrul, nu se vede dacã
întergistrarea s-a fãcut în localitate sau în afara localitãţii;
- nu s-a folosit modelul din anexa 1 D la Regulamentul de aplicare a OG nr. 195/2002;
- nu s-a fãcut dovada omologarii şi verificãrii metrologice a cinemometrului folosit pentru
înregistrare;
- buletinul de verificare metrologică depus la fila 15 se referă la un cinemometru de control rutier
tip. PYTHON II cod LT 1.10.04 montat pe un autovehicol Dacia Logan, nr. B-51-UET dar din
procesul verbal depus la dosar nu rezulta că acest cinemometru ar fi fost utlizat pentru
înregistrare şi deşi s-a solicitat expres, intimatul nu a fost în măsură să depuna foaia de parcurs a
acestui autovehicol;
- în procesul-verbal nu s-a consemnat locul unde a fost montat cinemometrul;
- în general, starea de fapt nu este descrisã corect şi complet pentru ca instanţa sã poatã verifica
îndeplinirea cerinţelor legale pentru ca înregistrãrile sã poatã fi folosite ca probã şi în plus nici
agentul şi nici organul constatator nu au comunicat petentului înregistrările făcute
De altfel, nici în fata instanţei organul constatator nu a înţeles să probeze săvârşirea faptei de
către petent, necomunicând dovezile privind îndeplinirea cerinţelor normelor legale pentru ca
înregistrările să fie folosite ca probe.
Prin urmare, datorită modului în care a fost întocmit procesul-verbal instanţa nu poate verifica
temeinicia acuzaţiei aduse petentului.
Faţă de cele expuse mai sus, instanţa, în temeiul art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, va admite
plângerea şi va anula procesul-verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite plângerea formulată de petentul J.T.S.I, , în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al

Judeţului Hunedoara, cu sediul în localitatea Deva, str. Mihai Eminescu, nr. 130, jud. Hunedoara.
Anuleazã Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC, nr.
0423143/24.05.2008.
Cu drept de recurs în termen în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 05.12.2008, ora 15.
Nota: Sentinţa civilã nr. 4828/05.12.2008 a devenit irevocabila prin neexercitarea recursului.
Publicat de Sonia Cososchi la 10:07
Etichete: Plangere contraventionala

RIL. Contraventii. Efectuarea de acte sau fapte de comerţ fără ca bunurile respective sa fie
însoţite de documente justificative.

DECIZIE nr. 1 din 18 februarie 2002

privind aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei impotriva unor
activităţi comerciale ilicite
EMITENT: CURTEA SUPREMA DE JUSTIŢIE - SECŢIILE UNITE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 16 mai 2002

Sub preşedinţia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea,

În şedinţa din 14 ianuarie 2002, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, referitor la aplicarea
dispoziţiilor art. 1 lit. e) şi ale art. 6 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei impotriva
unor activităţi comerciale ilicite, republicată, astfel cum a fost modificată prin Ordonanta
Guvernului nr. 126 din 29 august 1998, când
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie a fost reprezentat de
procurorul şef de secţie Ion Ionescu, care a susţinut recursul în interesul legii în sensul în care a
fost formulat.
În vederea deliberării a fost amânată pronunţarea pentru azi, 18 februarie 2002, când

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele:

În aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei impotriva unor activităţi
comerciale ilicite, republicată, astfel cum a fost modificată prin Ordonanta Guvernului nr. 126
din 29 august 1998, instanţele de judecata nu au un punct de vedere unitar, solutionand în mod
diferit plângerile îndreptate impotriva actelor de constatare şi sancţionare a contravenţiilor
prevăzute la art. 1 lit. e) din aceasta lege.
Astfel, în cazul efectuării de acte sau fapte de comerţ fără ca bunurile respective sa fie însoţite de
documente justificative, unele instanţe au respins plângerea formulată impotriva procesului-
verbal de constatare a contravenţiei, mentinand amenda aplicată şi măsura confiscării mărfii,
chiar dacă contravenientul a prezentat ulterior acte ce dovedesc provenienta licita a bunurilor.
În motivarea acestei soluţii s-a relevat ca legea sancţionează toate actele sau faptele de comerţ
având ca obiect bunuri a căror provenienta nu este dovedită în condiţiile cerute de lege, care
prevede ca asemenea bunuri sa fie însoţite tot timpul de documente justificative, precum şi ca, în
toate cazurile, se impune şi confiscarea bunurilor respective, care este o sancţiune
complementara.
Alte instanţe au considerat ca în astfel de situaţii este necesară menţinerea amenzii
contravenţionale, însă trebuie înlăturată măsura confiscării mărfii, aceasta soluţie fiind însuşită şi
prin recursul în interesul legii.
S-a motivat ca în conformitate cu prevederile art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, republicată,
astfel cum a fost modificată prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998, este necesar ca mărfurile
ce fac obiectul actelor sau faptelor de comerţ sa fie însoţite, pe timpul transportului, al depozitarii
sau al comercializării, de documentele de provenienta, neîndeplinirea acestei obligaţii atragand
sancţionarea contravenţională. S-a considerat însă ca nerespectarea acestei obligaţii nu poate
atrage şi aplicarea măsurii confiscării mărfurilor, deoarece nu sunt îndeplinite cerinţele înscrise
în art. 6 din aceasta lege, coroborate cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea
şi sancţionarea contravenţiilor.
În fine, au fost şi instanţe care, dimpotriva, fiind sesizate cu plângere impotriva actelor de
constatare şi sancţionare a unor astfel de contravenţii, în cazul prezentării ulterioare, de către cei
sancţionaţi, a documentelor prin care se justifica provenienta mărfurilor, au dispus anularea
procesului-verbal de constatare a contravenţiei, au exonerat contravenientul de plata amenzii
aplicate şi au restituit bunurile confiscate.
Aceste din urma instanţe au procedat corect.
În adevăr, prin art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, republicată, astfel cum a fost modificată prin
Ordonanta Guvernului nr. 126/1998, aprobată prin Legea nr. 243 din 17 decembrie 1998, se
prevede ca "efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienta nu este
dovedită, în condiţiile legii" constituie activitate comercială ilicită ce atrage răspunderea
contravenţională sau penală, după caz, instituindu-se şi obligativitatea ca documentele de
provenienta sa însoţească mărfurile, "indiferent de locul în care acestea se afla, pe timpul
transportului, al depozitarii sau al comercializării".
Din dispoziţiile menţionate, coroborate cu cele ale art. 2 din aceeaşi lege, rezulta ca sancţionarea
unei atare activităţi ce constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât
sa fie considerată, potrivit legii penale, infracţiune, este condiţionată de lipsa documentelor de
provenienta a mărfurilor, indiferent dacă aceasta se constata pe timpul transportului, al
depozitarii sau al comercializării.
Aceasta condiţie nu poate fi considerată îndeplinită, însă, în cazul când persoana care a efectuat
actul de comerţ dovedeşte ulterior, în fata instanţei căreia i s-a plans impotriva actului de
constatare şi sancţionare, ca documentele de justificare a provenientei mărfurilor existau la data
întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi ca nu a avut posibilitatea sa le
prezinte în momentul efectuării controlului.
O atare interpretare este impusa şi de noile reglementări privind regimul juridic al
contravenţiilor, înscrise în Ordonanta Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001, care a abrogat
dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, ce au fost invocate
în susţinerea recursului în interesul legii.
Or, potrivit art. 11 alin. (1) şi (5) din aceasta ordonanta, "caracterul contraventional al faptei este
înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului
fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă
are legatura cu fapta săvârşită", iar atributia de a constata aceste cauze revine numai instanţei de
judecata.
A considera altfel ar insemna ca în cazuri de efectuare cu bunacredinta a actelor sau faptelor de
comerţ cu bunuri având provenienta vadit licita, dar fără posibilitatea prezentării documentelor
de provenienta în momentul efectuării verificării, persoana care le-ar deţine sa nu mai poată
justifica provenienta lor nici în fata instanţei de judecata, ceea ce ar fi inadmisibil.
Inadmisibilitatea unei atare interpretări rezulta şi din aceea ca prin art. 47 din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut ca "dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu
dispoziţiile Codului de procedura civilă".
Or, în conformitate cu art. 167 alin. 1 din Codul de procedura civilă, "dovezile se pot incuviinta...
dacă instanta socoteşte ca ele pot sa aducă dezlegare pricinii", iar potrivit alin. 3 al aceluiaşi
articol "dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cat cu putinta în acelaşi timp".
Reiese, deci, din dispoziţiile Codului de procedura civilă, la care se face trimitere prin art. 47 din
Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, ca instanţele de
judecata nu se pot abate de la cerinta de a admite ca dovada nu numai procesul-verbal de
constatare a contravenţiei prevăzute de Legea nr. 12/1990, ci sunt datoare sa încuviinţeze, în
conformitate cu art. 167 şi următoarele din acel cod, administrarea tuturor dovezilor susceptibile
a duce la dezlegarea pricinii, cu atât mai mult a celor prin care se vizează stabilirea existenţei
documentelor de provenienta, cum sunt factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii şi
celelalte acte la care se referă art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, republicată, astfel cum a fost
modificat şi completat prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998.
A nu admite luarea în considerare a unor astfel de dovezi ar insemna sa se contravina principiului
aflarii adevărului şi sa nu se pronunţe o soluţie dreapta, incalcandu-se astfel dreptul la un proces
echitabil instituit prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte.
Pe de alta parte, în condiţiile dovedirii provenientei licite a mărfurilor sau produselor care au
făcut obiectul efectuării de acte ori fapte de comerţ sau au fost destinate sa servească la astfel de
operaţiuni, nu se mai justifica nici menţinerea confiscării dispusă prin procesul-verbal de
constatare a contravenţiei.
Sub acest aspect trebuie sa se aibă în vedere ca scopul adoptării Legii nr. 12/1990 este acela al
asigurării protecţiei populaţiei impotriva unor activităţi comerciale ilicite, atât prin sancţionarea
penală sau contravenţională, după caz, a celor care incalca dispoziţiile acestei legi, cat şi prin
confiscarea bunurilor care au servit sau au fost destinate sa servească la săvârşirea de activităţi
comerciale ilicite.
În măsura în care, pe calea soluţionării plângerii îndreptate impotriva actelor de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor prevăzute la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, republicată, astfel
cum a fost modificată şi completată prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998, aprobată prin
Legea nr. 243 din 17 decembrie 1998, se constata de instanta de judecata existenta documentelor
de provenienta a mărfurilor, este evident ca aceasta constatare trebuie sa atragă nu numai
anularea procesului-verbal de contravenţie şi exonerarea contravenientului de plata amenzii
aplicate, ci şi restituirea mărfii confiscate.
Aceasta soluţie este impusa şi de reglementarea art. 41 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, prin care se stabileşte ca "în caz de anulare sau
de constatare a nulităţii procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere
sau circulaţie este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept". Tot astfel, dacă
bunurile ce au făcut obiectul confiscării au fost, între timp, valorificate potrivit alin. (3) din
acelaşi articol va trebui sa se dispună, de către instanta, achitarea unei despăgubiri stabilite în
raport cu valoarea lor de circulaţie.

În consecinta, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993,
republicată, şi al art. 329 din Codul de procedura civilă, urmează a se admite recursul în interesul
legii, în sensul de a se stabili ca, în cazul plangerilor prevăzute la art. 1 lit. e) din Legea nr.
12/1990, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanta Guvernului nr.
126/1998, aprobată prin Legea nr. 243 din 17 decembrie 1998, prezentarea ulterioara, în fata
instanţelor judecătoreşti, a actelor prin care se dovedeşte provenienta licita a bunurilor ce nu erau
însoţite, în momentul constatării contravenţiei, de astfel de documente atrage anularea
procesului-verbal de contravenţie, exonerarea contravenientului de plata amenzii şi restituirea
mărfii confiscate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea
Suprema de Justiţie, în sensul celor ce se vor arata în continuare.
Stabileşte ca, în cazul plangerilor îndreptate impotriva actelor de constatare şi sancţionare a
contravenţiilor prevăzute la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, modificată prin Ordonanta
Guvernului nr. 126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioara, în fata instanţelor judecătoreşti, a
actelor prin care se dovedeşte provenienta licita a bunurilor ce nu erau însoţite, în momentul
constatării contravenţiei, de astfel de documente atrage anularea procesului-verbal de
contravenţie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate şi restituirea mărfii
confiscate.
Pronunţată în şedinţa publica la data de 18 februarie 2002.
Publicat de Sonia Cososchi la 07:10

CRISTI DANILEŢ – judecător

13/05/2010

Justitia amenintata de Executiv

Înscris în: independenta justitiei — Cristi @ 7:16 PM

In Romania anilor 2005-2009, datorita legislatiei incoerente si a modificarilor

facute in conditii neconstitutionale, mai multe categorii de angajati publici au fost nevoiti sa
apeleze la justitie pentru a-si valorifica drepturile salariale legale, dar neonorate de executiv,
folosind aceleasi cai legale ca oricare alt angajat. Astfel, magistrati, personal auxiliar, consilieri
din Ministerul Justitiei, politisti, functionari publici, profesori, angajati in institutii de cultura etc
au dat in judecata ordonatorii de credite si au obtinut, cei mai multi dintre ei, titluri executorii
contra organelor executive.

Fara a fi parte in aceste cauze, Guvernul Romaniei a decis prin ordonante de urgenta repetate
(una dintre ele gasita si ca neconstitutionala) sa amane esalonarea acestor plati. Desigur, aceste
acte normative au fost initiate de Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor Publice, principalii
debitori. Cu alte cuvinte, desi exista hotarari judecatoresti cu putere de lege care obliga una
dintre parti la o anumita prestatie, debitorul decide cu de la sine putere ca nu se supune
acestei hotarari decat in modalitatea si la termenul ales de el.

Mai mult, in luna lui martie 2010 ministrul justitiei a avut intalniri regionale cu judecatorii la
sediile instantelor. La unele dintre acestea, a atras atentia judecatorilor despre modul in care
solutioneaza/vor solutiona procesele in care Statul este parte. Acum cateva zile, asa cum reiese
dintr-o stire recenta, acelasi ministru a sesizat inspectia CSM cu privire la magistratii care
incuviinteaza demararea procedurii de executare silita in care parte este Ministerul Justitiei si
Ministerul Finantelor. Anul trecut erau amenintati executorii judecatoresti care indrazneau sa
inceapa procedurile de executare impotriva acestor debitori. In fine, ministrul finantelor acum
doua zile a afirmat ca daca va da dreptate celor nemultumiti de reducerile salariale, Justitia isi
asuma riscul intrarii Romaniei în incapacitate de plata.

Reamintesc ca Guvernul Romaniei are deja antecedente in materia neexecutarii hotararilor

judecatoresti, cea ce a atras din partea Consiliul Europei condamnarea noastra la CEDO in mai
multe cauze, iar din partea Uniunii Europene initierea procedurilor de catre Comisia Europeana
ce vor fi urmate de chemarea noastra in fata Curtii de la Luxembourg.

Indraznesc sa cred ca unii dintre cei implicati in expunerea mai de mai sus stiu ca au la dispozitie
o cale legala, care se numeste contestatia la executare, unde se pot invoca impedimente la
executarea unui titlu executoriu, fiu el si o hotarare judecatoreaca. Insa ma indoiesc ca stie
cineva ca prin actele descrise mai sus aduce o grava atingere independentei institutionale a
justitiei, a carei finalitate este tocmai executarea hotararii judecatoresti, capitol profund deficitar
in Romania si inca necuprins in nici un plan de reforma. De aceea, reiau unele sustineri dintr-un
material recent scris in Revista THEMIS (p.74 si urmat) pe tema independentei structurale a
justitiei:

Autoritatea executivă nu poate să soluţioneze ea însăşi, definitiv sau irevocabil, niciun proces,
să împiedice cursul judecăţii sau să se opună executării hotărârilor judecătoreşti (CEDO,
hotărârea Hirschhorn vs. România, din 26 iulie 2007; hotărârea Şandor vs. România din 24
martie 2005, hotărârea Săcăleanu vs. România din 6 septembrie 2005). Ministrul nu poate emite
circulare sau instrucţiuni cu privire la soluţionarea anumitor cauze. Puterea judiciară nu poate
sub nicio formă să tolereze avertismentele, obiecţiunile, dezaprobările, sugestiile sau
solicitările puterii executive cu privire la modalitatea în care cauzele sau un anumit tip de cauze
sunt soluţionate. Standardele Minime de Independenţă Judiciară, adoptate de International Bar
Association (1982, New Delhi) prevăd că miniştrii nu vor exercita nici un fel de presiuni asupra
judecătorilor nici vădit, nici în secret şi nu vor face declaraţii care afectează negativ
independenţa judecătorilor, priviţi individual sau a puterii judecătoreşti, ca întreg (pct. 16).
Intervenţiile autorităţilor guvernamentale, ale şefului Statului într-o procedură în curs, oricare
ar fi motivele invocate pentru a le justifica, pot să fie incompatibile cu independenţa
tribunalelor, prin conţinutul şi modalitatea în care ele sunt exercitate. Oricare ar fi impactul
real al unor asemenea intervenţii asupra derulării procedurii, în mintea justiţiabililor pot trezi
suspiciuni obiective privind independenţa justiţiei. Acestea relevă „o lipsă de respect faţă de
puterea judiciară” (CEDO, hotărârea Sovtransavto Holding vs. Ucraina din 25 iulie 2002).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că o decizie a ministerului privatizării
ucrainean prin care se suspendă executarea silită a unor hotărâri judecătoreşti împotriva unui
combinat industrial reprezintă atât o atingere gravă a dreptului de acces la justiţie, cât şi o lipsă
de independenţă a justiţiei, a cărei activitate este perturbată grav de executiv.

Ca magistrati, dorim sa ne stim aparati de interferenta executivului care prin actiuni politice
incearca sa influenteze solutiile din dosare – e un lucru periculos nu pentru noi, ci pentru
cetateanul ale carui drepturi suntem chemati sa le aparam insa partea cu care se confrunta in
proces e vreo autoritate publica/statala. Dorim sa vedem ca activitatea noastra se finalizeaza in
toate situatiile prin respectarea autoritatii hotararilor judecatoresti – numai astfel putand fi vorba
de implinirea scopului justitei. Si dorim ca fiecare putere sa isi indeplineasca atributiile in mod
constitutional – conditie esentiala a statului de drept.

Din pacate, democratia in Romania este una originala. Si tare mi-e ca la modificarile preconizate
ale Constitutiei cineva se va gandi ca trei puteri sunt deja prea multe.