Escolar Documentos
Profissional Documentos
Cultura Documentos
ANATOMOPATOLOGIC
CAPITOLUL I. ACTIVITATEA DE
HISTOPATOLOGIE
1. PRIMIREA PROBELOR
1
• caietul de evidenţă al probelor trimise laboratorului de anatomie patologică.
Probele biologice ar trebui predate la laborator pe bază de semnatură şi preluate de
către asistentul de anatomie patologică, care semnează pentru preluarea probei.
După ce sunt preluate, probele se depozitează în încăperea de primiri probe, în
ordinea primirii lor.
Urgenţele sunt hotărâte de către medicul anatomo-patolog, la solicitarea medicului
curant.
Asistentul de anatomie patologică care preia probele are obligaţia de a verifica
concordanţa între datele înscrise în caietul de predare a pieselor, fişa de însoţire a
materialului bioptic şi eticheta de pe recipient. De asemenea, la piesele fixate (ex. cele
recolate în afara orelor de funcţionare a laboratorului) verifică existenţa formolului în
recipient.
Piesele operatorii se trimit în totalitate, fie proaspete, în maxim 2 ore de la intervenţie,
fie fixate în formol tamponat 10%, după acest interval, într-un recipient închis ermetic
care trebuie să conţină un volum de 2-10 ori mai mare de formol, decât volumul piesei.
Recipientul trebuie etichetat cu:
• numele şi prenumele pacientului
• denumirea piesei
• data intervenţiei
• ora recoltării piesei
• numele medicului care a efectuat intervenţia.
După primire şi identificare, piesele sunt preluate şi prelevate zilnic, de către medicul
anatomo-patolog, care poate solicita şi prezenţa medicului curant, dacă este necesar, la
orientarea piesei. Prelevarea pieselor se efectuează după protocoale bine stabilite.
Produsele biologice sunt înregistrate în registrul pentru examinări histopatologice,
care conţine următoarele rubrici: nr. de ordine, numele şi prenumele pacientului, sex,
vârsta, piesa trimisă, nr. foaie observaţie, diagnostic clinic, secţia care trimite piesa,
numele medicului, tipul de fixator, rubrica pentru caracteristicile macroscopice , coloraţii
efectuate, menţiune pentru rezerva de piesă.
Medicul anatomo-patolog consemnează datele de macroscopie ale produsului trimis.
2
După prelevarea pieselor şi punerea în lucru a produselor biologice, acestea sunt
prelucrate corespunzător standardelor histopatologice.
Diagnosticul anatomo - patologic este elaborat numai de către medicul anatomo-
patolog şi este consemnat în buletinul anatomo - patologic, care conţine: numărul probei,
datele de identificare a pacientului, secţia care trimite proba, numele medicului curant,
numărul foii de observaţie, date de macroscopie, descrierea microscopică, diagnosticul
anatomo - patologic, semnătura şi parafa medicului care a elaborat diagnosticul.
În vederea elaborării diagnosticului anatomo-patologic, se utilizează obligatoriu
coloraţia uzuală HE şi, după caz, coloraţii speciale: VG, Reticulină, Alcian, Fontana,
Roşu Congo, Perls, Giemsa, albastru toluidină.
Diagnosticul anatomo-patologic se elaborează c\t mai repede posibil şi în maxim 30
zile de la aducerea piesei la laborator, cel puţin ca diagnostic de etapă. După caz, medicul
anatomo-patolog solicită efectuarea de tehnici speciale de anatomie patologică, şi anume:
IHC, biologie moleculară, imunofluorescenţă, microscopie electronică, în vederea
stabilirii cu precizie a diagnosticului anatomo-patologic.
Piesele operatorii restante după recoltarea fragmentelor pentru examinare anatomo-
patologică se pastrează în recipientul în care au fost trimise. Pe recipient se
inscripţionează data punerii în lucru a piesei, şi se depozitează în spaţiul destinat
depozitării acestor piese, unde se pastrează 3 luni.
Zilnic, spaţiul respectiv trebuie verificat, piesele mai vechi de 3 luni distrugându - se
conform normelor de distrugere a materialului biologic, iar recipientele se recuperează, se
spală şi se redistribuie către sălile de operaţie.
Perioada de dopozitare a eşantioanelor:
• ţesutul inclus în parafină se păstrează o perioadă de minim 30 ani;
• lamele histopatologice rezultate se pastrează minim 10 ani;
• registrul de anatomie patologică se păstrează minim 30 ani.
Buletinul anatomo - patologic se eliberează în sistem informatic şi este predat pe bază
de semnatură, în caietul de predare a buletinelor anatomo - patologice, spre secţia care
care a solicitat examenul anatomo-patologic.
În situaţia în care pacientul solicită lamele sau ţesutul inclus în parafină, în vederea
consultului în alt spital, acest lucru este consemnat în registrul de examene
3
histopatologice, lamele şi blocurile de parafină fiind predate pe bază de semnătură în
registru, cu responsabilitatea solicitantului de a le returna laboratorului.
Fragmentele tisulare recoltate de la cadavre sunt depozitate în recipiente inchise, ce
conţin formol în concentraţie de 10%, în spaţiul special amenajat.
Punerea în lucru a acestora se consemnează în registru separat, normele de prelucrare
fiind identice cu cele practicate pentru produsele recoltate de la pacienţii în viaţă.
Elaborarea examenului anatomo-patologic al fragmentelor tisulare recoltate de la
cadavre, se efectuează în maxim 2 luni.
Rezultatele examinării sunt trecute în registrul de protocoale de necropsie.
4
CAPITOLUL II. BIOPSIA
2.1. Definiţie
Pentru diagnosticul gradului, a tipului celulelor şi efectuării testelor specifice se
recoltează un fragment tisular numit biopsie, fragmente de ţesuturi sau organe
“intravitam” în scopul stabilirii unui diagnostic.
Medicul anatomopatolog specializat în investigarea fragmentelor tisulare bioptice
va realiza un raport în urma explorărilor pe care le va efectua, punând la dispoziţia
medicului terapeut informaţiile necesare pentru demararea unui anumit tip de tratament şi
evaluarea prognosticului.
Sunt mai multe moduri de a preleva materialul bioptic.
5
Rezultatul examenului extemporaneu se comunică secţiei şi conţine numai
afirmarea sau infirmarea malignităţii, fapt comunicat pe buletin histopatologic separat
pentru examen extemporaneu.
TEHNICA DE LUCRU
• 10°C – 20°C – ficat , rinichi, splină, tiroidă, ganglion, uter, limbă, testicol;
• 20°C - 30°C – muşchi, glandă mamară fără grăsime, plămân, intestin, prostată, col
uterin, pancreas, tegument fără ţesut adipos;
• 30°C - 60°C – ţesut adipos, glandă mamară cu grasime, tegument cu grăsime.
6
2.2.2.Biopsia excizională
Biopsia excizională reprezintă excizia unui fragment important din tumoră sau
chiar întreaga formaţiune în scopul de a fi examinată. Actual aceasta formă de biopsie
este înlocuită în mare parte de forme noi, dar sunt anumite tipuri de tumori în care se
obţin mai multe date importante şi cu o mai mare acurateţe numai după excizia amplă a
ţesuturilor .
Se obţine prin prelevarea unui mic fragment tisular. Acest tip de biopsie este
comun pentru tumorile superficiale de părţi moi - ţesut conjunctiv, ţesut gras, muscular,
etc., şi poate stabilii dacă avem de-a face cu o tumoră malignă sau benignă.
Se bazează pe o tehnică foarte simplă prin care este utilizat un an ac precum cel
de seringă se introduce în masa tumorală şi prin aspiraţie se extrag celule canceroase ce
vor fi puse pe o lama de microscop si vor fi oferite anatomopatologului pentru examinare.
Rezultatul din partea specialistului poate veni în doar câteva minute.
Tumori din organe precum pancreasul, ficatul, plămânul sau glande precum
tiroida, glanda mamară, etc. pot beneficia de acest tip de biopsie, şi poate fi orientat
diagnosticul, ca ulterior să se intervină chirurgical.
Puncţia bioptică cu ac fin poate fi practicată sub control radiologic, ecografic sau
computer tomografic pentru ghidarea sa imagistică. Se poate face anestezie generală sau
locală în funcţie de situaţie şi de toleranţa bolnavului.
Un alt tip de biopsie utilizată în special în dermatologie este reprezentat de
prelevare unei rondele tegumentare de mici dimensiuni utilizându - se un dispozitiv
special. Leziunea provocată este minimă şi se va vindeca spontan sau cel mult se va
aplica un fir de sutură.
7
Biopsia endoscopică este modalitatea uzuală de prelevare a biopsiei din tumorile
tractului gastro-intestinal dar şi cele ale tractului urinar (cistoscopia), cavităţii abdominale
(laparoscopic), interiorul articulaţiilor (artroscopie), arborele traheo-bronşic
(bronhoscopie), etc.
Endoscopul - un dispozitiv de forma tubulară prevăzut cu sursă luminoasă,
microcameră şi pensă ciupitoare.
Acest sistem de prelevare a biopsiei nu mai necesită incizii şi utilizează orificiile
organismului pentru introducerea endoscopului. Se vizualizează direct leziunea şi se
ciupeşte cu pensa specială un fragment tisular din tumoră, suficient pentru biopsie.
Fragmentul este extras în afara organismului şi trimis pentru examinare de către medicul
anatomopatolog în serviciul de specialitate.
Colposcopia este indicată în cazul în care frotiul citovaginal testul PAP, (examen
citologic vaginal) indică prezenţa unor leziuni ce necesită investigaţii suplimentare sau
rezultatele testului PAP sunt incerte.
Colposcopul este un dispozitiv optic alcătuit dintr-o sursă de lumină şi o lupă care
mareşte de 2-60 de ori, ce permite identificarea leziunilor ce nu pot fi vizibille cu ochiul
liber. Colposcopul prezintă ataşată o cameră cu ajutorul căreia sunt înregistrare imagini
ale vaginului şi colului. Colul este examinat întâi direct, apoi după badijonarea cu acid
8
acetic 3-5% (pentru a înlătura mucusul ce acoperă mucoasa colului) şi în cele din urmă,
după badijonarea cu soluţie Lugol. Aceste badijonări au rolul de a evidenţia zonele cu
transformări atipice, care se colorează diferit faţă de celulele normale, fiind astfel mai
uşor de depistat. Din aceste leziuni se efectuează, tot sub colposcop, biopsia ţintită, care
va pune diagnosticul de certitudine a leziunilor canceroase sau precanceroase.
Importanţa colposcopiei
poate evidenţia existenţa unor arii de modificări celulare cervicale, atunci când
rezultatele testului PAP sugerează necesitatea unei investigări suplimentare;
permite cercetarea atentă a leziunilor de la nivelul vaginului şi colului;
permite monitorizarea evoluţiei sub tratament a leziunilor depistate la o
colposcopie anterioară la nivelul vaginului şi colului.
9
fragmentelor de ţesut biopsiate vor fi examinate de către medicul anatomo-patolog.
Colposcopia poate fi efectuată într-un simplu cabinet medical.
10
Rezultate
Conizaţia
Conizatia este un procedeu bioptic secundar prin care se realizeaza excizia unei
porţiunii cu aspect modificat patologic. În unele situaţii, prelevarea biopsică prin
conizaţie reprezintă în acelaşi timp un act terapeutic. Fiind o procedură chirurgicală,
conizaţia se va efectua fără să fie necesară internarea pacientei, sub anestezie locală,
regională sau generală.
11
Conizaţia constă în ablaţia unei porţiuni conice din colul uterin, cu marginile în
ţesut sănătos, cu ajutorul unui bisturiu, cu laser sau cu electrocauterul (LEEP “loop
electrosurgical excision procedure"). LEEP se realizează cu ajutorul unei anse diatermice,
electrod subţire tăios după care se realizează hemostaza prin electrocauterizare. Conizaţia
cu bisturiul "rece" este efectuată într-un bloc operator şi necesită anestezie regională sau
generală.
sângerarea,
infecţia
în cazul în care femeia este gravidă,
avortul sau naşterea prematură
12
ţesut gras. Acest conţinut prelevat din maduva osoasă se va expune pe o lamă de sticlă şi
va fi pus la dispoziţie medicului anatomopatolog sau hematolog pentru examinarea
microscopică.
13
hodgkiniene sau a altor leziuni. Este posibil ca nu toate secţiunile să conţină modificări
patologice, ci doar o parte dintre acestea, diagnosticul precis fiind foarte important.
Odata cu descrierea tipului de leziuni decelate la examinarea microscopică a
secţiunilor se va preciza cu exactitate şi aria din care provin.
2. FIXAREA
Fixarea are ca scop oprirea fenomenelor vitale din ţesuturi şi celule, pentru a putea
surprinde microscopic un anumit aspect histofiziologic sau histopatologic existent în
produsul recoltat la momentul recoltării.
Prin fixare se previne alterările post - mortem a structurilor tisulare şi celulare,
precum şi întărirea piesei, asfel ca aceasta să poată fi supusă prelucrărilor ulterioare.
Cantitatea de fixator trebuie să fie suficientă pentru ca apa din piese să nu-i schimbe
concentraţia . De obicei, volumul fixatorului trebuie să fie de 2 -.10x mai mare decât
volumul piesei fixate.
Dacă piesele ajung la laborator gata fixate, se va controla cantitatea de lichid fixator
şi se va completa volumul de lichid, acolo unde este cazul.
Durata fixării este variabilă, în funcţie de tipul ţesutului şi de dimensiunea piesei, de
la 24 ore la câteva zile.
Fixatorul poate fi schimbat de-a lungul procesului de fixare, cu modelarea definitivă a
piesei. Temperatura fixatorului este temperatura camerei.
Pentru piesele care necesită diagnostic histopatologic de urgenţă se utilizează fixarea
la cald.
Agenţi fixatori:
1. Formol salin
2. Formol neutru 10%
3. Fixator pentru ganglion limfatici: alcool etilic 96%, cloroform, acid acetic glacial.
14
4. Alcool – formol - acetic ( AFA) - fixator ideal pentru coloraţii de rutină şi
imunohistochimice.
3. DECALCIFIEREA
Se aplică pieselor histologice care conţin carbonat de calciu, fapt ce face
imposibilă secţionarea acestor piese ( ex.os).
Decalcifierea se poate efectua concomitent cu fixarea sau după aceea. Piesa ce
urmează a fi decalcefiată se fixează în formol, pentru a se preveni umflarea exagerată a
fibrelor de colagen.
Cantitatea de lichid de decalcifiere trebuie să fie mai mare de 100-200 ori faţă de
piesa fixată.
4. INCLUDEREA ÎN PARAFINĂ
Este operaţiunea ce pregăteşte piesa în vederea creerii condiţiilor optime ce
permit secţionarea acesteia în secţiuni subţiri (4-6μ) ce pot fi colorate şi examinate la
microscop.
Timpii de includere la parafină:
1. Deshidratarea - indepartarea apei din piesele fixate.
2. Clarificarea - impregnarea piesei cu un solvent al parafinei.
3. Parafinarea - impregnarea pieselor cu parafină topită şi solidificarea lor în bloc.
4. Includerea propriu – zisă - înglobarea pieselor bine pătrunse de parafină, într - un
bloc de parafină. Se folosesc casetele metalice speciale existente in laborator, pentru
includerea blocurilor în parafină.
5. SECŢIONAREA
Piesa inclusă în parafină se fixează pe dispozitivul de fixare al microtomului. De
la dispozitivul de fixare al grosimii de secţionare al piesei, se stabileşte grosimea
secţiunilor (5-6 μ pentru piesele obişnuite, 4μ pentru ţesut limfatic).
Odată secţionate, secţiunile se culeg pe apa caldă cu ajutorul unei pensule fine şi a
unui ac de disociere.
Se elimină cutele din panglica de parafină, apoi secţiunile se etalează de pe apă,
pe lama port-obiect, care în prealabil a fost degresată cu alcool etilic absolut şi tratată cu
soluţie albumină - glicerină - formol (albumina Mayer).
15
Secţiunile etalate pe lamă se supun apoi colorării. În vederea colorării, lamele se
deparafinează. După deparafinare lamele se clătesc cu apă de robinet, apoi se trec în băile
de colorare.
Cea mai utilizată coloraţie în laboratorul de Anatomie Patologică este coloraţia
Hematoxilină – Eozină.
Un exemplu de astfel de raport anatomopatologic ar fi în cazul polipului
sigmoidian descris mai sus:
• Secţiune printr-o structură polipoidă cu un ax central vascular acoperit de
mucoasă, cu structura adenomatoasă cu predominanţă tubulară (aceasta
reprezintă dispoziţia coloanelor celulare în interiorul mucoasei ce acoperă
polipul şi care la nivelul colonului sigmoid este cilindric pluristratificată).
• La nivelul nucleilor celulari se observă un grad de hipercromatoză (ceea
ce reprezintă o intensa activitate mitotică în interiorul nucleilor cu tendinţa
de multiplicare marcată) cu pierderea aproape completă a citoplasmei
(conţinutul celulelor dintre nucleu şi membrana celulară în care se află
organitele celulare).
• Nu se evidenţiază invazie stromală (adică fără tendinţă de invazie a
straturilor mai profunde - submucoasă, musculară, seroasă).
În acest caz sunt descrise modificări precanceroase ale mucoasei polipului cu
potenţial de malignizare, dar care la momentul actual prezintă un prognostic favorabil.
După examinarea macroscopică şi ulterior microscopică se emite raportul final -
diagnosticul. Acesta în exemplul dat va fi: biopsie colonoscopică de la nivelul colonului
sigmoid reprezentand polip adenomatos.
În această formă a exprimării concise a diagnosticului sunt incluse multe date
importante şi anume:
• localizarea leziunii la nivelul colonului,
• porţiunea sa numită sigmoid,
• modalitatea de prelevare a biopsiei prin colonoscopie, ce reprezintă structura
trimisă - polip şi,
• rezultatul examinării microscopice şi a vizualizării modificărilor ce apar în
microstructura polipului - adenomatos.
16
CAPITOLUL III. ACTIVITATEA DE
CITOLOGIE
1. NORME GENERALE
Produsele biologice destinate examinării citologice au următoarea provenienţă:
• frotiuri exfoliative;
• lichide biologice;
• amprente;
• material apirat cu ac fin.
Produsele biologice citologice sunt însoţite de un bilet de trimitere ce cuprinde:
• datele de identitate ale pacientului;
• informaţii medicale privind afecţiunile pacientului;
• precizarea zonei anatomice din care s-a recoltat produsul citologic;
• tehnica de recoltare;
• diagnosticul prezumtiv;
• semnătura şi parafa medicului care solicită examenul citopatologic.
Recoltarea lichidelor pentru examenul citologic (ex. LCR, lichid ascită, lichid
intraarticular etc) se face pe anticoagulant, pentru a preveni coagularea.
Produsele biologice destinate examinării citologice sunt trecute în caietul de solicitare
a examenelor anatomo-patologice, care există pe fiecare secţie clinică.
Produsele biologice sunt aduse de către un cadru sanitar de pe secţia care solicită
examinarea şi sunt predate, pe bază de semnătură în caietul de solicitare a examenelor
anatomo-patologice, asistentului de anatomie patologică de la citologie.
Diagnosticul citopatologic se elaborează de catre medicul anatomo – patolog.
Se folosesc tehnicile de colorare Giemsa şi Papanicolau.
Buletinul citopatologic este elaborat de către medicul anatomo-patolog şi se predă pe
secţia care a solicitat examinarea.
17
Predarea buletinului citopatologic se execută pe bază de semnatură în caietul de
predare a buletinelor anatomo-patologice, de către operatorul pe calculator angajat în
Laboratorul Anatomie Patologică.
Biletul de trimitere al produsului biologic, pe care se consemnează şi diagnosticul
citopatologic, se păstrează in arhiva laboratorului minim 30 ani.
Sedimentul rămas în urma centrifugării lichidelor biologice se aruncă numai după
elaborarea definitivă a diagnosticului citopatologic.
Coloraţiile utilizate pentru examenul citologic sunt:
• GIEMSA
• BABEŞ - PAPANICOLAU
18
CAPITOLUL IV. CARCINOMUL COLULUI
UTERIN
În România cancerul colului uterin reprezintă cea mai frecventă neoplazie a tractului
genital feminin şi a doua cauza de deces prin cancer la femei (după cancerul mamar).
Incidenţa cancerului de col uterin este semnificativ crescută la femeile din clasele
socio-economice inferioare, cele cu parteneri sexuali multipli, istoric de promiscuitate
sexuală, număr mare de sarcini, fumătoare.
Carcinomul colului uterin reprezintă o importantă problemă de sănătate, de aceea
diagnosticarea precoce a leziunilor premaligne joacă un rol crucial în privinţa
prognosticului.
Frotiul cervico-vaginal de depistare rămâne examenul de primă intenţie pentru
diagnosticul precoce al leziunilor precanceroase ale colului uterin, fiind uşor de efectuat,
nedureros şi ieftin.
Pentru ca examenul citologic să fie fiabil este necesară, pe de o parte identificarea
leziunilor şi pe de altă parte, interpretarea corectă a acestora.
Uterul este un organ situat pe linia mediană la nivelul pelvisului, între vezica urinară
şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul.
Uterul este împărţit în trei porţiuni:
1. colul uterin, porţiunea inferioară care se deschide la nivelul vaginului
2. corpul uterin, porţiunea superioară
3. istmul, o zona îngustă de legătură între corp şi col.
19
3.1. FACTORII FAVORIZANŢI AI CANCERULUI
DE COL UTERIN
20
• HPV cutanate, cu tropism pentru epiteliul keratinizat;
• HPV mucoase, cu tropism pentru epiteliul nekeratinizat.
În categoria virusurilor cu tropism pentru mucoase sunt incluse şi tipurile genitale;
astfel, au fost identificate peste 40 de virusuri transmisibile sexual. La rândul lor,
virusurile genitale sunt împărţite în două grupuri, în funcţie de asocierea lor cu tumori
maligne ale tractului genital:
• HPV cu risc scăzut: cele mai comune sunt tipurile 6 şi 11, mai rar 40, 42, 43, 44,
implicate în producerea condiloamelor (verucilor) genitale, ce nu prezintă risc de
malignizare;
• HPV cu risc crescut (oncogene): cele mai importante sunt tipurile 16 şi 18, implicate
în producerea leziunilor scuamoase epiteliale (actuala denumire a neoplaziilor
intraepiteliale cervicale CIN) şi a leziunilor maligne genitale (mai ales cancerul
invaziv de col uterin, dar şi de vulvă sau vagin).
Este important de menţionat faptul că tropismul tisular al HPV nu este complet
specific unei anumite zone anatomice, astfel că tipurile 6 şi 11 pot afecta şi alte mucoase,
în afară de cea genitală, spre exemplu: cavitatea bucală, mucoasa conjunctivală şi tractul
respirator5.
Infecţia genitală cu HPV reprezintă cea mai frecventă boală virală cu transmitere
sexuală, anual fiind înregistrate în toate lumea peste 500000 cazuri noi. Studiile
epidemiologice indică faptul că peste 70% din femeile active sexual sunt infectate cu un
tip de HPV, marea majoritate a infecţiilor vindecându-se spontan, în decurs de 6-18 luni.
Trebuie menţionat faptul că infecţia cu HPV oncogene reprezintă condiţia necesară
dar nu suficientă pentru apariţia procesului neoplazic, astfel că numai un număr redus de
paciente ce prezintă infecţie persistentă vor dezvolta leziuni maligne.
Unele infecţii cu HPV (cele care produc condiloame genitale) sunt identificate prin
examen clinic, totuşi diagnosticul acestora presupune în marea majoritate a cazurilor
efectuarea examenului microscopic (test Papanicolau), pentru depistarea unei citologii
anormale, şi recurgerea la tehnici moleculare pentru demonstrarea prezenţei ADN-HPV
în celulele infectate.
Examenul citologic Papanicolau deţine de mult timp un rol esenţial în screening-ul
cancerului cervical. Laboratoarele în care se efectuează acest test trebuie să comunice
21
rezultatele folosind sistemul Bethesda de clasificare. Astfel, pentru comunicarea
rezultatelor anormale sunt utilizaţi termenii:
• “leziuni scuamoase intrapiteliale cu risc scăzut”
• “leziuni scuamoase intraepiteliale cu risc crescut”.
În prima categorie sunt incluse modificările citologice asociate cu displazie uşoară,
iar cea de-a doua categorie cuprinde modificările citologice asociate cu displazie
moderată, displazie severă şi carcinom in situ.
22
• Proba recoltată - celule cervicale colectate în mediu lichid; recoltarea va fi
efectuată cu ajutorul periuţei cervicale Cervex-Brush. Forma periuţei permite
colectarea simultană de celule exo- şi endocervicale, fiind inclusă zona de
transformare (o arie de epiteliu metaplaziat între exocervixul matur şi epiteliul
columnar al canalului endocervical, unde apar leziunile intraepiteliale).
Instrucţiuni:
• Se inseră partea centrală (cu fire mai lungi)a periuţei în canalul endocervical;
• Se împinge uşor, până când marginile scurte ale periuţei vor veni complet în
contact cu exocervixul;
• Păstrând fixată partea centrală în canalul endocervical, se roteşte de cinci ori
periuţa în sensul acelor de ceasornic;
• Se introduce periuţa în flaconul cu mediu lichid PreservCyt până la baza
recipientului;
• Se descărcă conţinutului periuţei, prin 10 mişcări de apăsare a firelor periuţei
pesuprafaţa de la baza recipientului, forţând separarea acestora;
• Se îndepărtează periuţa de recoltare (nu se va lăsa vârful periuţei în flacon);
• Se ataşază capacul flaconului şi notaţi datele de identificare ale pacientei.
Întinderea pe lamă:
-dintr-o singură mişcare (nu în zig-zag!)
-prin rotirea periei endocervicale (nu prin ştergere!).
Fixarea:
-spray: sub unghi drept la 20cm;
-alcool etilic 90-95%, 15-30 min.
-alcool izopropilic 70-90%
-alcool/eter (50/50).
Identificarea: creion.
Colorarea: coloraţia Papanicolau.
23
Montarea: lamelă/film plastic cu Balsam de Canada sau răşini sintetice.
CAPITOLUL V. AUTOPSIA
Autopsiile au suferit un declin produs de mai multe cauze, inclusiv antipatia faţă de
acest act, resimţită de familie, dar şi de unii clinicieni şi patologi.
Familiile considerau autopsiile complete mutilante, iar patologii le considerau prea
obositoare. Astfel s-a trecut de la autopsiile complete, la reducerea procesului de disecţie
efectuându - se autopsii parţiale bazate pe examinarea organelor menţionate de către
clinicieni a fi mai probabil cauza de deces.
Autopsiile parţiale au început să adopte tehnici de la alte discipline, până la tipul de
autopsie verbală în cazul în care corpul nu era examinat deloc.
TIPURI DE AUTOPSIE
5.1. Autopsia limitată
Autopsia limitată se referă la exminarea limitată a unei regiuni, cavităţi sau a unui
singur organ, la solicitarea familiei, sau limitată la zona unei incizii chirurgicale.
Citată încă din 1950, ca tehică folosită în cazul unor boli tropicale, febra galbenă,
leishmaniaza, în Africa de Sud, autopsia efectuată prin mostre recoltate prin ac folosea
instrumente destinate biosiilor hepatice, uşor modificate, care permiteau recoltarea de
mostre din diferite organe, inclusiv din creier. Creierul putea fi abordat prin foramen
magnum , orbita sau foramen ovale.
În 1969 s - a facut o evaluare a diagnosticelor prin mostre cu acul şi s-a constatat că
diagnosticul a fost greşit în unele cazuri printre care: embolie pulmonară, colită
pseudomembranoasă, infact miocardic şi în cazul unor tumori maligne primare.
Există, totuşi, autori care susţin că acestă metodă reprezintă un risc mai scăzut de
diseminare a unor infecţii în special în cazul decedaţilor suspecţi de a fi infectaţi cu HIV.
24
Recent s-au descris autopsii ultrasonice sau „echopsii” în care mostra recoltată prin ac
este ghidată spre regiunea de recoltare prin imagini ultrasonice.
5.5. Angiografia
Angiografia este o tehnică importantă de investigaţii, mai ales în cazul decesului prin
ischemie cardiacă sau boală cerebrovasculară.
Această metodă se consideră a fi o tehnică superioară autopsiei invazive pentru că
oferă date asupra stenozelor vacsulare, anevrismelor şi detalii despre severitatea
ateroamelor coronariene.
25
De asemenea oferă date de cuantificare a severităţii stenozelor coronariene şi
identificarea ocluziilor coronariene trombotice acute.
Metoda angiografiei poate fi folosită şi în cazul pacienţilor cu bypass, având o
senibilitate de 100% în identificarea stenozelor apărute şi greu de demonstrat prin
autopsia obisnuită.
Angiografia cu contrast poate fi efectuată cu uşurinţă prin introducerea substanţei prin
cateter, şi poate evidenţia existenţa sau absenţa unor malformaţii vasculare.
Autopsia verbală este o metodă epidemiologică folosită mai ales in Africa, Asia şi
America Latină, unde autopsiile sunt foarte rare sau lipsesc. Ea se face mai ales prin
26
chestionare care încearcă să determine cauza morţii, de regulă a unor grupuri de oameni
dintr-o zonă, oameni care au murit într-o anumită perioadă de timp, mai ales prin AIDS,
tuberculoză sau meningită.
Un studiu recent obţinut prin combinarea autopsiei verbale cu alte metode a arătat o
rata foarte mare de decese la tinerii diabetici din Ukraina, din cauza administrării
neregulate a insulinei.
Se încearcă în continuare o îmbunătăţire a acestei metode prin constituirea unor
chestionare de o cât mai mare sensibilitate şi specificitate, dar până în prezent nu există
studii care să fi certificat eficienţa acestei metode, validate prin autopsii complete sau
incomplete.
27
investigatori care adună informaţiile date de sinucigaş, stabilindu-se astfel un diagnostic
psihiatric postmortem.
Concluzii
1. Este dificil să se faca o predicţie a potenţialului practic al diferitelor variante
de autopsii incomplete, pentru ca ele au fost studiate puţin în literatură şi
multe dintre ele au fost aplicate la o populaţie nereprezentativă.
2. Atunci când se folosesc, este de preferat să se folosească asociativ, mai multe.
3. Până în prezent, concluzia este că, metodele de autopsie parţială sunt adesea
mai laborioase şi mai costisitoare decât autopsia convenţională, fără a
demonstra vre – o eficacitate reprezentativă.
28
CAPITOLUL VI. ACTIVITATEA DE
PROSECTURĂ
29
cadrul laboratorului, personalului medical din laborator, care are în atribuţie preluarea
acestora.
Foaia de observaţie şi actul de identitate al decedatului se aduc la Laboratorul
Anatomie Patologică cel mai târziu până la ora 09.00 a zilei urmatoare survenirii
decesului.
La Laboratorul Anatomie Patologică, decedatul este înscris în registrul de
înregistrare a decedaţilor.
Următoarele acte/ manevre medicale post mortem se efectuează numai după
împlinirea a 24 ore de la deces:
• autopsie;
• certificat medical constatator de deces;
• îmbălsămare.
Autopsia anatomo - patologica să execută cu respectarea următoarelor condiţii:
• efectuarea de autopsii tuturor pacienţilor decedaţi în spital, care nu sunt cazuri
medico-legale, şi unde este necesară confirmarea, precizarea sau completarea
diagnosticului clinic, inclusiv tuturor copiilor până la vârsta de 1 an, indiferent de
locul decesului, precum şi a deceselor materne care nu sunt cazuri medico-legale;
• dacă în cursul autopsiei medicul anatomo-patolog constată leziuni cu implicaţii
medico - legale, opreşte autopsia şi anunţă organul judiciar competent, conform
legii;
• decizia autopsiei anatomo - patologice (versus cea medico - legală) o ia medicul
şef de serviciu anatomie patologică, care raspunde pentru ea.
Cazurile ce necesită autopsie medico - legală sunt prevăzute de lege.
Nou – născuţii decedaţi, mort născuţii şi avortonii sunt aduşi în Laboratorul
Anatomie Patologică însoţiţi de un bilet privind acordul de incinerare semnat de către
părinte, aparţinător legal sau reprezentant legal.
Protocolul de incinerare al nou - născuţilor, mort născuţilor şi avortonilor este
următorul:
• cadavrele sunt aduse la laborator împreună cu fişa de însoţire a cadavrului şi de
acordul scris al părintelui sau reprezentantului legal al acestuia;
30
• numele cadavrului este trecut în registrul pentru incinerarea cadavrelor nou-
născuţilor morţi, mort - născuţilor şi avortonilor, registru în care este consemnată
şi data predării pe bază de semnătură, la incineratorul spitalului, a cadavrului.
În situaţia în care sunt întrunite condiţiile legale de acordare a scutirii de autopsie
(diagnostic de deces clar, bine documentat sau afecţiune cronică terminală, lipsa dubiilor
asupra tratamentului aplicat), aparţinătorii sau reprezentanţii legali ai acestora pot solicita
scutire de autopsie, completand formularul tipizat al carui model se gaseşte la
cap.Anexe. Solicitarea scutirii de autopsie se face în cel mai scurt timp de la anunţarea
decesului, de preferinţă în primele 24 ore.
Scutirea de autopsie este aprobată de:
• medicul curant;
• medicul şef de secţie unde a survenit decesul;
• medicul şef de laborator anatomie patologică;
• director spital.
Scutirea de autopsie se pastrează împreună cu fişa de însoţire a cadavrului.
Autopsia se efectuează de către medicul anatomo-patolog, după studierea foii de
observaţie a decedatului.
La autopsie asistă obligatoriu medicul şef de secţie al secţiei unde a decedat bolnavul,
medicul curant sau un medic desemnat de medicul şef al secţiei unde a decedat bolnavul.
Cu acordul medicului şef laborator, la autopsie pot asista alţi medici implicaţi în caz,
studenţi la medicină sau elevi ai şcolilor sanitare.
Autopsia anatomo - patologică poate fi generală sau parţială.
Tehnica aplicată la autopsie respectă protocoalele profesionale ale specialităţii.
Autopsia se efectuează cu instrumentarul special din trusa de autopsie, numai de către
persoane cu pregatirea corespunzatoare specialităţii, dotate cu echipament de protecţie
corespunzător.
Rezultatul autopsiei anatomo - patologice se concretizează în stabilirea tanatogenezei
şi se consemnează în protocolul de autopsie din registrul pentru protocoale de autopsie,
care trebuie redactat în maxim 48 ore de la autopsie.
Rezumatul protocolului de autopsie se consemnează în foaia de observaţie.
31
În cazul efectuării autopsiei, certificatul medical constatator de deces se completează
de către medicul anatomo - patolog, care are obligaţia de a explica aparţinătorilor sau
reprezentantilor legali ai acestora, cauza şi mecanismul producerii decesului.
În cazul scutirii de autopsie certificatul medical constatator de deces se completează
de către medicul curant care a îngrijit bolnavul înaintea decesului.
Diagnosticul din certificatul medical constatator de deces se trece în foaia de
observaţie a decedatului şi în registrul de înregistrare a decedaţilor.
În cursul autopsiei este obligatorie recoltarea de fragmente tisulare din organele
examinate, pentru diagnosticul histopatologic al leziunii.
Examenul histopatologic al acestor ţesuturi se efectuează în maxim 2 luni de la
efectuarea autopsiei; rezultatul se consemnează în registrul pentru examene
histopatologice ale fragmentelor tisulare recoltate la autopsie.
Protocolul examenelor histopatologice ale fragmentelor tisulare recoltate de la
cadavre este similar protocolului examenelor histopatologice ale fragmentelor tisulare
recoltate de la persoane în viaţă.
32