Você está na página 1de 5

Zadakiel, al cărui nume înseamnă “Dreptatea lui Dumnezeu”

este un înger al mărinimiei, al compasiunii, al bunăvoinţei. Alături de


Jophiel, este unul dintre purtătorii steagurilor, ce-l urmează pe Mihail
în luptă. El este reprezentat ţinând în mîină un pumnal frumos
încrustat.

În calitate de înger al mărinimiei, îi binecuvântează pe toţi cei care îşi


orientează eforturile spre a face din această lume un loc mai fericit.
Aduce lumina Graţiei lui Dumnezeu tuturor celor care şi-au pus viaţa în slujba
semenilor lor. Ne învaţă cum să dăruim ajutorul din toată inima. Ne ajută să înţelegem
semnificaţia actului de a dărui, să devenim şi noi dedicaţi acestui act, să putem aprecia
care este însemnătatea spirituală a dăruirii.
Acest arhanghel oferă protecţie tuturor celor care fac bine, îi binecuvântează pe toţi cei
care au inima deschisă şi care sunt oricând pregătiţi să facă tot ce pot pentru ca viaţa pe
această planetă să fie plină de bunăstare, armonie şi fericire, pe toţi cei care, prin
ajutorul pe care îl oferă, fac din lumea aceasta un loc mai bun.
Tuturor celor care cred cu toată fiinţa lor că este foarte important să-i ajuţi pe ceilalţi, el
le oferă energie şi inspiraţie, le facilitează accesul la resurse infinite, astfel încât ceea ce
au în plan să poată fi realizat cât se poate de bine.
Oricine oferă sprijin într-un fel sau altul, se spune ă dăruieşte. Lumea nu ar fi atât de
minunată fără ajutorul celor care au dăruit din energia şi resursele lor pentru a
transforma viaţa celorlalţi.
Îl rugăm pe Zadakiel să ne ajute să găsim resursele interioare şi exterioare care să ne
permită să ne îndeplinim cât mai bine misiunea.

Acest arhanghel ne inspiră să fim plini de bunăvoinţă, să vedem Lumina Divină din
noi înşine şi din cei din jurul nostru.

Invocarea şi comuniunea cu Arhanghelul Zadakiel duc la aprofundarea sentimentului


de compasiune.
El ne călăuzeşte cu compasiune atunci cînd ne simţim slabi şi neputincioşi. Tuturor
celora care luptă în numele lui Dumnezeu, el le aduce speranţă şi încredere şi
eînnoieşte credinţa lor în atotputernicia Graţiei Divine.
Zadakiel aduce compasiunea în viaţa noastră şi ne ajută să înţelegem că dragostea lui
Dumnezeu se revarsă în orice moment asupra noastră, să conştientizăm faptul că
suntem în permanenţă protejaţi şi îndrumaţi.
Unii oameni cred că această calitate, compasiunea, este sinonimă cu sentimentul de
milă. Din punct de vedere ezoteric însă, compasiunea implică, pe lângă milă, puterea
esăvârşită de a empatiza cu suferinţa celorlalţi, precum şi capacitatea de a prelua
uferinţa cuiva şi de a o neutraliza.
Zadakiel ne oferă dragostea lui Dumnezeu ca o realitate a vieţii. Atunci când, aflându-
e într-situaţie neplăcută, ne îndreptăm cu toată aspiraţia către Divin, suntem ajutaţi
de acest arhanghel. El ne îndeamnă să lăsăm loc, în permanenţă, în gîndurile noastre,
entru îndurare şi milostenie divină.
Zadakiel uşurează şi asigură depăşirea evenimentelor dramatice din viaţa noastră,
ăcând posibilă orientarea acestora către un deznodământ fericit. Compasiunea lui se
manifestă printr-o forţă miraculoasă, care provine direct de la Dumnezeu şi care îi
ermite să ne ajute prompt dacă îl invocăm atunci când ne aflăm în pericol. Tot ceea ce
trebuie să facem pentru a-l ţi este să ne deschidem inima spre infinita lui splendoare.
Atunci cînd nu suntem conştienţi de puterea compasiunii, suntem conduşi de ego-ul
ostru, de conflictele noastre interioare. Dacă noi conştientizăm faptul că suntem
hidaţi şi ajutaţi, nu trebuie să ne încrâncenăm ori să ne pedepsim pentru că lucrurile nu
merg aşa cum vrem. Încrederea în Compasiunea Divină este un dar care ne permite să
articipăm pe deplin la evoluţia vieţii noastre.
Compasiunea ne călăuzeşte spre lumina şi dragostea eternă a lui Dumnezeu. Putem
ă acceptăm compasiunea lui Dumnezeu şi să ne lăsăm în voia Lui fiind buni şi blânzi
u noi înşine şi cu ceilalţi. Compasiunea ne ghidează dincolo de viaţa aparent dificilă
ătre noi nivele tot mai profunde de conştientizare, unde să trăim mai mult în lumina
ubirii şi înţelepciunii Divine. Graţie compasiunii Divine, privim cu detaşare şi plini de
ubire toate situaţiile care apar în viaţa noastră.

Arhanghelul Zadakiel este patronul îngerilor care iartă sau ale


căror misiuni au legătură cu iertarea.
Dacă întîmpinăm probleme în a ne ierta sau a ierta o altă persoană, îl rugăm pe
Zadakiel să intervină.
El ne oferă ajutor divin când dorim să uităm resentimentele faţă de suferinţele trecute şi
ne ghidează să înţelegem lecţia la care am fost supuşi în momentele în care aceasta s-a
manifestat, pentru ca noi să putem trăi constructiv şi liber prezentul.
Ne învaţă să-i respectăm pe ceilalţi şi să găsim toate resursele de care avem nevoie
atunci când ne dăruim, divin inspiraţi, altei persoane, păstrând în atenţie din trecut,
doar experienţa de viaţă necesară trăirii prezentului cu cea mai mare intensitate. El ne
ajută, de asemenea, să ne orientăm calea către sursa divină a tot ceea ce există şi se
roagă ca fiecare dintre noi să dobândim puterea de a ne dărui necondiţionat şi
deplin lui Dumnezeu.
Iertarea nu înseamnă uitare şi nu acesta este scopul ei. Pentru a ierta într-adevăr corect,
Zadakiel ne ajută să vedem rănile şi suferinţele noastre din trecut într-o altă lumină.
Dacă îl vom ruga să ne inspire cum să lăsăm mai uşor şi mai repede, în urma noastră,
suferinţa şi rănile vechi, vom declanşa astfel şi vom accelera direct proporţional cu
intensitatea şi durata rugăciunii procesul de vindecare spirituală. Manifestarea deplină a
devotamentului implică şi iertarea tuturor acelora care ne-au pricinuit suferinţe şi
lacrimi. Numai aşa putem ajunge să trăim aici şi acum, iubirea divină pe care îngerii o
manifestă şi o exemplifică neîncetat. Altfel, vom rămâne prizonierii propriilor noastre
orgolii şi resentimente crezând, în continuare, că ceilalţi sunt cauza şi nu doar
instrumentul manifestării necazurilor şi durerilor noastre. Iertarea ne ajută să ne
eliberăm de aceste trăiri şi să ne ridicăm pe un alt nivel superior de conştiinţă. Atunci
când iertăm, sufletul ni se uşurează şi ne simţim bine. Iertarea ne eliberează şi ne ajută
să relaţionăm mai bine cu cei din jur.
Putem avea nevoie de ajutor ca să iertăm şi Zadakiel ne oferă graţia de a găsi bunătate
în inimile noastre şi curajul de a cere ajutor când iertarea ni se pare prea greu de
realizat. Cei care sunt orgolioşi şi ranchiunoşi nu iartă uşor, dar Zadakiel, prin graţia sa,
îi ajută să găsească resursele interioare şi curajul necesar pentru a o putea face. El va
acţiona ca un coşar, care ne va purifica trupul fizic, mintea şi inima de neiertare.
Arhanghelul Zadakiel contribuie la vindecarea suferinţelor – mai ales a celor din
plan emoţional – şi la eliminarea energiilor negative din toate structurile corpului
omenesc. El ne îndeamnă să-i iertăm pe toţi cei care ne-au făcut rău în trecut, pentru că,
în esenţă, suntem uniţi în aceeaşi sursă Divină.
Iertând, devenim receptivi la vindecare şi iubire. Iertarea ca şi înţelegerea ne ajută să
devenim fiinţe umane fericite şi sănătoase.

Arhanghelul Zadakiel păzeşte puterile invocaţiei şi ale afirmaţiei.


Cuvântul “invocaţie” din limba română este conex cu termenul “invocatio” din limba latină.
“Vocare” înseamnă în latină “a chema”, deci invocarea sau invocaţia are semnificaţia de a
chema, de a apela, de a atrage înlăuntrul fiinţei noastre, în Universul nostru lăuntric, a unei
energii, a unei anumite realităţi tainice sau puteri superioare, ori de intrare în comuniune
telepatică cu o anumită entitate sau chiar cu o anumită realitate ce a existat cândva, fie în
trecutul apropiat, fie în trecutul îndepărtat. Invocaţia poate fi adresată unui înger, unui sfânt,
unei entităţi divine sau lui Dumnezeu Însuşi.
Zadakiel ne inspiră să invocăm acordarea ajutorului şi a ghidării pline de înţelepciune în
diferite situaţii, inspiraţia divină, protecţia divină, acordarea iertării şi a Graţiei divine sau
realizarea unei comuniuni cât mai profunde cu fiinţa divină care este invocată sau cu Dumnezeu
însuşi.
De asemenea, El ne inspiră să realizăm invocaţia prin adresarea unor cuvinte pline de
puritate şi simplitate, prin care să manifestăm speranţa şi credinţa că ajutorul, ghidarea,
inspiraţia, protecţia, compasiunea, iubirea sau Graţia divină ne vor fi acordate. Un exemplu de
invocaţie îl constituie chiar rugăciunea “Tatăl nostru”, prin care fiinţa umană se adresează lui
Dumnezeu Însuşi în ipostaza de Tată Ceresc.
Atunci când rostim numele lui Dumnezeu cu o credinţă puternică, profundă şi deplină se poate
spune că realizăm, în felul acesta o invocaţie. Atunci când este invocat cu o credinţă puternică,
profundă şi deplină în Universul nostru lăuntric numele lui Dumnezeu, sau când ne raportăm cu
o credinţă puternică, profundă, deplină la realitatea Sa misterioasă, în fiinţa noastră apare o
anumită stare distinctă, ce evidenţiază că beneficiem în universul nostru lăuntric de influenţa
dumnezeiască, spirituală ce apare.
La rândul ei, rugăciunea inimii constituie o invocare a harului, a milostivirii şi a puterii
dumnezeieşti a Mântuitorului Iisus Hristos în fiinţa credinciosului.
Invocarea îngerului păzitor prin rugăciunea „Înger, îngeraşul meu” ne pune instantaneu în
comuniune cu îngerul nostru păzitor.
Acest arhanghel ne învaţă că pentru a reuşi fiecare invocaţie sublimă, divină, este necesar
să avem o credinţă puternică, profundă şi deplină că ceea ce invocăm, ceea ce chemăm şi
atragem prin intermediul invocaţiei există şi că este cu putinţă să intrăm în comuniune tainică,
net sesizabilă, cu acea realitate sau cu acel ceva ce este invocat, iar în felul acesta oglindirea
acelei realităţi ce este invocată în propriul nostru univers lăuntric este realizată.

Zadakiel păzeşte esenţele rugăciunii, ne învaţă arta de a ne ruga, ne arată cum şi în


ce condiţii simpla conversaţie cu Dumnezeu se transformă în rugăciune.
Rugăciunea este o intensă, spontană, rodnică şi indescriptibilă elevare a sufletului, a întregii
noastre fiinţe şi chiar a trupului către Dumnezeu ce se realizează prin intermediul energiei
tainice a aspiraţiei către Dumnezeu şi a iubirii pentru Dumnezeu. Rugăciunea este un element
esenţial al pietăţii interioare, împreună cu iubirea de Dumnezeu, compasiunea şi milostenia.
Rugăciunea sinceră şi umilă către Dumnezeu este mult mai importantă decât ritualurile
exterioare. A ne ruga într-un mod umil şi sincer înseamnă, înainte de toate, a comunica în taină
cu Dumnezeu.
Rugăciunea este o tainică şi indescriptibilă comuniune a fiinţei umane în ipostaza de copil al lui
Dumnezeu cu Tatăl său Ceresc şi ea include umilinţa, iubirea, adorarea, mulţumirea,
mărturisirea sinceră a greşelilor, cererea în conformitate cu legile lui Dumnezeu, ce este
îndreptăţită. Aşa s-au rugat şi au fost ascultate fiinţele umane de-a lungul veacurilor.
Rugăciunea sinceră şi umilă se realizează cu iubire şi implică o sui generis revărsare a inimii
înaintea Creatorului Suprem, iar răspunsul Lui nu întîrzie să apară şi este trăit printr-o tainică
revărsare a binecuvîntărilor şi a darurilor Sale. Dat fiind faptul că este omniprezent, Dumnezeu
ascultă instantaneu, prin mijlocirea Duhului Sfânt, orice rugăciune binefăcătoare, sinceră şi
umilă.
Arhanghelul Zadakiel ne încurajează să intensificăm, să creştem – prin dorinţa noastră
sinceră, prin exprimarea intenţiei - sfera rugăciunii.
Zadakiel ne îndeamnă să ne rugăm la Dumnezeu întotdeauna nu doar în perioadele dificile ale
vieţii şi să fim insistenţi în rugăciune. Iar baza pe care se construieşte încrederea noastră deplină
în puterea tainică a rugăciunii insistente este generozitatea cea fără de egal a lui Dumnezeu.
Rugăciunea include insistenţa precum şi continuitatea. Intensitatea ce este manifestată în
rugăciune are o mare importanţă. În cazul rugăciunii, atenţia şi credinţa sunt combinate şi fac să
apară starea de vigilenţă. Rugăciunea trebuie să fie, totodată, plină de speranţă.
S-a constatat: copiii care au fost învăţaţi de mici să se roage la Dumnezeu, să ceară ajutorul şi
ghidarea lui Dumnezeu atunci cînd le este greu sau în situaţiile în care nu ştiu ce alegere să facă
şi care păstrează acest obicei minunat pe parcursul vieţii se descurcă mai bine în viaţă, sunt mai
sănătoşi şi mai fericiţi. Prin intermediul rugăciunii, atât profeţii şi sfinţii, cât şi aşa-zişii
“drepţi”, au fost inspiraţi într-un mod intim şi indescriptibil de Dumnezeu şi au atras în fiinţa şi
în Universul lor lăuntric tainice puteri dumnezeieşti.
Zadakiel ne asigură că nici o rugă nu rămâne fără răspuns.
Dar trebuie să avem în vedere că Dumnezeu nu acceptă decât rugăciunile şi cererile ce sunt
binefăcătoare din punctul de vedere al lui Dumnezeu şi care sunt rostite cu umilinţă şi credinţă.
Rugăciunea celui rău, a celui care s-a îndepărtat de Dumnezeu, rămâne fără răspuns, şi nu este
luată în considerare atâta timp cât o astfel de fiinţă umană nu se căieşte pentru relele şi păcatele
pe care le-a făcut. În cazul acelora, Dumnezeu “răspunde” printr-o totală tăcere, atâta timp cât
fiinţa nu se hotărăşte că a venit momentul să implore iertarea păcatelor şi să se reîmpace cu
Dumnezeu.
Dumnezeu ascultă întotdeauna rugăciunea ce este rostită de o fiinţă umană umilă, blândă, bună
la suflet şi iertătoare. Simplitatea şi sinceritatea în rugăciune sunt, de asemenea, esenţiale.
Rugăciunea trebuie manifestată din simplitatea deplină a inimii, să fie exprimată din intenţii
curate şi să fie rostită într-o vorbire şi cerere simplă.

Invocarea şi meditaţia cu Arhanghelul Zadakiel duc la


dezvoltarea capacităţii de a asculta răspunsul, de a conştientiza felul în
care suntem îndrumaţi.
Zadakiel ne ajută să auzim ghidarea plină de iubire a îngerilor păzitori, să primim mesaje
auditivede la îngeri, fiinţe divine. În cazul claraudiţiei persoana primeşte o informaţie auditivă,
asemeni unei voci în cap, poate auzi voci articulate, muzică sublimă, sunete şi cuvinte care nu
pot fi percepute de auzul normal. Cel care are această capacitate poate auzi scene care se petrec
la mare distanţă sau în alte planuri ale existenţei, este un receptor în alte planuri, putând
comunica foarte uşor cu entităţile benefice din alte dimensiuni. Claraudiţia ajută la confirmarea
premoniţiilor precum şi la diagnosticări şi o traducere mai bună a ceea ce vezi.
Exemple ale acestui simţ ar fi să auzim îngerul păzitor amintindu-ne cu iubire: “Ai uitat cartea.”
sau avertizându-ne: “STOP! Nu trece strada!”. Aceste voci nu sunt întotdeauna percepute cu
urechile, dar pot fi percepute ca forme-gând sau ca o vibraţie în jurul nostru.
Îl putem ruga pe Zadakiel să ne ajute să ne clarificăm mesajele auditive pe care le
primim. Ghidarea divină poate fi auzită clar, sub forma unor mesaje repetate care te îndeamnă
să îmbunătăţeşti situaţia ta sau a celor din jurul tău. Fii foarte atent la tot ce auzi în mintea ta şi
cu urechile tale fizice.

Zadakiel este un profesor spiritual, este răbdător, blând, înţelegător şi are acces la
întreaga cunoaştere. În această ipostază el este
reprezentat ţinând în mîină o carte.
Dacă dorim să învăţăm ceva, Zadakiel ne ajută. Uneori el ne poate ghida să învăţăm singuri.
A fi atenţi la tiparele noastre de a privi lucrurile, asculta pe ceilalţi şi gândi ne ajută să primim
învăţătura lui.
Arhanghelul Zadakiel este foarte cunoscut şi pentru că ne ajută în ceea ce priveşte
funcţiile memoriei.
El este considerat îngerul coordonator al memoriei şi de aceea este de mare folos studenţilor şi
oricui trebuie să reţină nume, cifre sau alte informaţii importante.
Dacă dorim să memorămo informaţie importantă sau să ne îmbunătăţim în general
memoria îl invocăm pe Zadakiel, pentru aceasta este esenţial să se înţeleagă că memoria poate
fi îmbunătăţită.
Zadakiel ne învaţă că memorăm ceva mai uşor dacă suntem deschişi sau ne deschidem către
acea realitate sau acel aspect şi atunci cînd înţelegem.
El ne îndeamnă să avem întotdeauna o minte deschisă, încredere în capacităţile noastre de
învăţare deoarece mintea noastră este una cu Mintea Divină şi ne ajută să învăţăm cu uşurinţă
noţiuni noi, subiecte care nu fac parte din sfera noastră de interese.
El ne inspiră să-i învăţăm pe ceilalţi ceea ce am asimilat, să fim deschişi să împărtăşim idei
noi, să avem încredere în capacităţile noastre de predare, elevii noştri ne învaţă şi ei în multe
moduri minunate, învăţăm unii de la ceilalţi.
Zadakiel vindecă tulburările de memorie şi ajută la îmbunătăţirea altor funcţii mentale.
De asemenea, îl putem invoca atunci cînd trebuie să găsim – în noi sau în mediul
înconjurător – ceva ce am rătăcit. ţi-pe Zadakiel pentru a vă ajuta să vă amintiţi de orice
lucru pierdut şi chiar de Dumnezeu.

Você também pode gostar