Andra Mitia 2006 1

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala Bucuresti

Referent:Dumitru Andra-Mitia, an III, Modul Antropologie si Studii Europene

Materie: Relatii Internationale
Profesor coordinator:Sava Ionael Nicu

Immanuel Kant

“Spre pacea eterna – un proiect filosofic(1795)”

“Zum ewigen frieden. Ein philosophicher entwurf”

Nascut la Konigsberg in 1724, ca fiu al unui modest meserias, Immanuel Kant a murit
tot acolo in 1804, dupa o viata dedicata exclusiv studiilor si meditatiei. Amanunt
interesant pentru viata sa este faptul ca nu a parasit niciodata regiunea in care s-a nascut,
asa incat, el care era pasionat de geografie, si care avea o mare curiozitate pentru lucruri
si intamplari din lumea intreaga, nu a vazut niciodata un munte. Lecturile sale geografice
au fost cu atat mai intense. Studiind la Universitatea din Konigsberg teologia, apoi
stiintele naturale si filozofia el si-a castigat existenta ca preceptor in diferite familii cu
stare, iar din 1755 isi incepe cariera profesionala la aceeasi universitate ca privat-docent,
si din 1770, deci la 46 ani, ca profesor. Doua evenimente deosebit de importante in viata
sa au izbutit sa-i tulbure regularitatea cu care-si organiza activitatea pana in cele mai mici
amanunte: lectura cartii Emile a lui Rousseau si vestea izbucnirii Revolutiei franceze.

Kant este marele reformator al gandirii filozofice de dupa el, introducand in ea o noua
atitudine, pe care el insusi o aseamana cu aceea a lui Copernic. Precum faptul ca soarele
si bolta instelata , ni se par a se misca in jurul pamantului, atarna de pozitia noastra fata
de soare, tot astfel de natura simturilor si a intelectului nostru depinde faptul ca noi
cunoastem lumea asa cum o cunoastem. Vazand lipsurile empirismului care admitea in
experienta unica origine si unica intemeiere a cunostintei noastre, fapt prin care ducea la
scepticism si lipsurile rationalismului dogmatic, care intemeia cunostinta de idei
innascute, Kant cauta o baza mai solida, plecand de la critica si analiza a insesi puterii de
cunoastere umana. De aici numele de criticism pentru atitudinea sa filozofica ce cauta a
stabili granitele si valabilitatea cunostintei. El ajunge la o sinteza a empirismului si a
rationalismului, care inseamna si o depasire a lor.

In activitatea lui I. Kant deosebim doua perioade mari:

1. precriticista (pana la deceniul XVIII)

2. criticista (dupa deceniul VIII)
Andra Mitia 2006 2

In perioada a doua el scrie lucrarile: „Critica ratiunii pure”, „Critica ratiunii practice”
si „Critica capacitatii de judecata”. In prima perioada scrie: „Istoria naturala generala
si teoria cerului ” .

Conceptia Politica

In privinta conceptiei sale politice, Kant a fost figura proeminentă a perioadei de

iluminism în Germania şi în această calitate a dezvoltat ideea de "libertate" pornind de la
concepţiile sale asupra moralei. Prin libertate el nu înţelege un liber arbitru lipsit de legi,
ci libertatea de autodeterminare, de respectare conştientă a legilor, care derivă din raţiune.
Deviza lui Kant, "Sapere aude !" ("Îndrăzneşte să ştii !"), să ai curajul de a te servi de
raţiune, a devenit deviza mişcării iluministe împotriva absolutismului. O societate liberă
trebuie să fie alcătuită din cetăţeni capabili de a înţelege democraţia şi de a gândi liber.

„Spre Pacea Perpetua”

În lucrarea sa elaborată către sfârşitul vieţii, "Spre pacea eternă" (Zum ewigen Friedent
1795), Kant preconizează o comunitate a popoarelor, o federaţie universală alcătuită din
state reprezentativ republicane, în care să fie eliminate conflictele de interese ce duc la
război.Premizele unei ordini paşnice ar trebui să fie: 1. Constituţie republicană a statelor;
2. O uniune pacifică de state libere; 3. Liberă circulaţie a cetăţenilor bazată pe un drept de
ospitalitate. În aceste condiţiuni ar fi posibil un tratat de pace universală, al cărui miez l-
ar constitui legea moravurilor derivată din concepţia etică a lui Kant.

Insa,aceasta idee nu este o noutate, existand precedent in acest sens, de-a lungul istoriei
gandirii politice.

Dante Aligheri(1265-1321), a gandit o Puterea Suprema ce trebuia sa arbitreze litigiile

intre monarhii feudali, dar care sa respecte diversitatea popoarelor si a obiceiurilor.Dante
insa, nu a fost singurul care a avut astfel de idei mai mult sau mai putin realiste la acea
vreme.Un jurist francez, contemporan cu Dante Aligheri, Pierre Dubois, i-a propus lui
Filip cel Frumos al Frantei, infiintarea unei Republici crestine( „Une Republique tres
chretienne”), care urma sa fie condusa dintr-un Consiliu, condus de laici si ecleziasti,
pentru a aplana diferendele existente intre monarhii feudali ai vremii.

Dupa aproape 100 de ani, in 1432, regele Bohemiei, Georges Podiebrad, isi imagina o
Confederatie, care sa duca la intarirea crestinatatii divizate, confederatie bazata pe
principiile non-agresiunii si ajutorului mutual, imagine previzionara carea a depasit epoca
sa, dar fara ecou.

In perioada Renasterii, apare individualismul, cand „toate legaturile s-au desfacut, toate
lanturile s-au rupt, toate unitatile s-au destramat”.Dintre aceste sfaramaturi, iesit din
rand,degajat de ansambluri, apare „omul modern”.Aceasta epoca a dinamicii civilizatiei
europene, este una a „afirmarii natiunilor”.In secolul XVII, se constata o intensificare a
preocuparilor in sfera imaginarului, pentru diverse forme unioniste.In secolul al XVII-lea,
preotul si matematicianul Emeric Cruce, contemporan cu Ludovic al XIII, publica
Andra Mitia 2006 3

lucrarea „Nouveau Cynne” in care considera ca pacea internationala se putea organiza pe

calea arbitrajului. In viziunea lui, trebuia organizata o adunare permananta cu sediul la
Venetia, care ar fi avut ca scop men-tinerea pacii, dezvoltarea economica si dezvoltarea
schimburilor comerciale dintre tari.

La doar doi ani dupa Cruce, Hugo Grotius a propus in 1625, o ascoiatie europeana a
principilor crestini.

Pentru secolul al XVIII, retin antentia ideeile a doi mari ganditori, abatele Saint Pierre
si Immanuel Kant.

Primul a publicat in anul 1712, faimosul „Proiect pentru o pace perpetua in Europa”, in
care propunea infiintarea unui Senat European-format din 24 de membrii-cu competente
legislative si juridice , cu sediul la Haga.Aceasta forma de organizare supra-statala ar
putea asigura pacea prin mentinerea unei aliante continue intre suverani, prin impunerea
respectarii deciziilor luate de Senat, si nu in ultimul rand, printr-o interventie armata
colectiva, impotriva statelor aliate nesupuse.Totodata, semnatarii aliantei se angajau ca se
vor multumi cu teritoriile pe care le vor detine in momentul incheierii pactului, iar orice
alta modificare teritoriala, se va efectua numai cu acordul a trei sferturi din semnaturi.In
proiectul sau, pe langa atributiile privind prevenirea razboaielor si mentinerea pacii,
abatele Saint Pierre mai prevedea: reducerea cheltuielilor militare, cresterea veniturilor
destinate ameliorarii buna starii comune, a conditiilor sociale si morale ale oamenilor.
Afacerile interne nu faceau parte din atributiile Senatului European, acesta urmand sa
intervina doar pentru a curma rebeliunile interne si pentru a conserva forma fundamentala
de guvernare, institutiile si legile.

Immanuel Kant a lansat in 1795, „Spre pacea eterna.Un proiect filosofic” in care
preconiza infiintarea unei societati a natiunilor.El „sustine posibilitatea pacii eterne,insa
concretizarea ei ramane discutabila(„pacea constituie un ideal catre care omenirea trebuie
sa tinda”, spune el)”, spunea Dimitrie Gusti in sociologia relatiilor internationale.Atat
tratatul asemanator al lui Saint Pierre, cat si proiectul lui Kant, au fost intotdeauna
considerate de oamenii de stat, fantezii politice menite sa ramana intotdeauna utopii.

Proiectul filosofic al pacii eterne, a fost inspirat de un moment istoric de seama, si

anume, pacea de la Basel (5 aprilie 1795), incheiata intre Franta si Prusia, moment pe
care Kant l-a considerat a fi propice solutionarii problemelor sociale, pe baza principiilor
morale.Este o perioada in care filosoful isi incheie marea parte a operei sale( eseurile sale
politice au fost publicate intre 6o si 75 de ani), reusind sa dea o lucrare clasica nu numai
in domeniul filosofiei practice(„Critica ratiunii practice” fusese publicata in 1788, si
idealitatea legii morale fata de oscilarea in jurul ei a maximelor actiunilor curente, se
desprinde din intregul subtext al eseului.

In anul 1784, Kant foloseste pentru prima data termenul profetic de „pace eterna”, care va
atrage dupa sine sfarsitul tuturor razboaielor si dominatia legii internati-onale.
Andra Mitia 2006 4

J.J.Rousseau si-a imaginat pacea ca o consecinta fireasca a constituirii de state ideale in

intreaga lume.Solutia la problema razboiului este la Rousseau, una sociala: instaurarea
societatii benefice, care ar veni sa corecteze viciul de principiu al societatii reale-
coruperea fondului pozitiv al omului din starea naturala.Insa, confederatiile
internationale, nu au pentru teoria sa politica, valoarea maxima pe care le-o ofera
Weltanschauung-ul kantian, unde perspectiva este inversa, pentru ca razboiul tine de
natura umana si, deci, statul ideal nu ar avea mijloace sa il stapaneasca; numai o liga
internationala, ar putea aduce candva pacea pentru totdeauna, si ea nu ar mai lucra prin
eforturile conjugate ale oamenilor, ci prin planul ascuns al naturii, actionat de doi factori
non-morali: catastrofele si convergenta intereselor egoiste.

Punctul comun al celor doi filosofi este faptul ca pacea si moralitatea, se conditioneaza
reciproc.Proiectul kantian de organizatie internationala in vederea pacii, apare in
idealitatea sa, ca un imperativ comparabil celui al interioritatii morale.Dar, razboiul,
conflictul politic in genere, prin existenta in negativ la care ii supune pe oameni,
mobilizeaza fortele in vederea pacii. Rousseau este de parere ca relatiile dintre natiuni
genereaza conflicte care se aplaneaza numai temporar, deaorece suprimarea violentei nu
este suficienta pentru suprimarea conflictului.

Ipoteza dupa care etica politica reprezinta o parte a eticii, poate fi identificata la Platon,
si mai clar, inca la Aristotel.Potrivit lui Kant, legea morala este o lege universala care
porunceste oricarui om, indiferent de ipostaza concreta in care se afla, si indiferent de
circumstante, sa actioneze astfel incat maxima vointei sale sa poate deveni o lege
universala.Privita in lumina acestui principiu, etica politica poate fi privita ca parte a
eticii generale, in viziunea lui Kant, confundandu-se cu filosofia practica sau cu filosofia
morala, domeniu ce raspunde la intrebarea, „Ce trebuie sa fac?”, intrebare ce angajeaza
vointa buna, pentru atingerea celui mai inalt grad de moralitate posibila.Desigur, Kant nu
era strain de faptul ca politica reala se conforma prea putin pretentiilor legii morale,
imperativului categoric,ca, dimpotriva, experienta politica concreta releva mai curand
maxime machiavellice, precum „fae et excusa, si fecisti nega”, sau, „divide et impera”,
dar considera ca zeul hotarelor moralei,nu credeaza lui Jupiter(zeul puterii ).Un
fenomenolog politic, si chiar un istoric sau psiholog politic ar putea demonstra ca puterea
are legi si interese, care nu sunt neaparat compatibile cu morala.

Istoricul Lord Acton, afirma ca nimic nu indeparteaza mai mult de morala decat puterea
,si ca puterea corupe puterea absoluta in mod absolut.

Pacea eterna ne duce cu gandul, fie la speranta omului obisnuit, de a ajunge candva,
prin lipsa conflictelor sociale, la starea de prosperitate maxima, fie la visul umanitar al
filosofului, nutrit din ideea binelui social, fie la conducatorii de state care in fapt nu se
lasa furati de astfel de iluzii nepractice, razboiul fiind pentru ei , deopotriva o sursa de
venit, cat si de exercitare maxima a puterii.

Kant insa, vede in „pacea eterna”, doar o problema a relatiilor dintre state, care trebuie
conduse cu multa abilitate, alminteri aceasta idee generoasa se va ruina in simbolicul
Andra Mitia 2006 5

„cimitir al popoarelor”, pe care simtul comun – in persoana acelui hangiu olandez, care l-
a avut pictat chiar pe firma hanului sau, il ascoiaza adesea „pacii eterne”.

Titlul lucrarii, este o ironie la adresa abisnuitelor tratate dintre state, forma lucrarii avand
infatisarea de tratat/ contract, asupra „pacii eterne”.

Solutia teoretica ,o da Kant in eseul de fata, conceput cu minutia practicianului in

expectativa, oferindu-ne un model constitutional, detaliat in articole preliminare,
definitive si secrete.

„Articolele preliminare”, in privirea implinirii acestui tel, stipuleaza:

1.Tratatele de pace sa nu poata genera cu timpul alt razboi, sa nu fie temporare, ci eterne,
definitive, neconfundabile cu armistitiile, care nu pun capat ci numai suspenda ostilitatile.

2.Independenta statelor este probata prin dreptul de a-si hotari politica interna si externa
ele insele, neputand fi lasate mostenire, donate sau vandute.Incalcarea dreptului, ar
insemna desconsiderarea lor ca persoane/organisme morale, conditie prevazuta in
contractul originar, care intemeiaza drepturile popoarelor.

3. O situatie de pace definitiva ar insemna, desfiintarea oricarui mijloc de intretinere a

razboiului, cum ar fi armatele regulate, care incita la razboaie d agresiune.

4.Afacerile externe ale statului nu trebuie conditionate de datorii externe, acest fapt
atragand consecinte nefavorabile pentru stat, dar si pentru statele care le crediteaza, care
prin ascendentul lor financiar devin un pericol social.Un sistem puternic de credit devine
repede o tentatie catre razboi, care asigura un amplasament de durata pentru mijloacele
banesti ale celui dintai, justifica el.De aceea statele au datoria sa se coalizeze, spre a se
apara contra unui astfel de vecin dezvoltat financiar, caci in falimentul sau inevitabil vor
fi implicate si alte state.Impulsionarea economiei, cu resursele ei interne este mult mai
profitabila unui astfel de scop pasnic.

5.Ajutorarea unui stat aflat intr-un impas economic sau politic nu trebuie sa depaseasca
actul simplei sale asistente, caci trecerea la interventia fortata in constitutia si conducerea
acelui stat ar incalca drepturile poporului; ideea e ca, nici un stat nu ar trebui sa abuzeze
de ascendentul sau politic sau economic.

6.Pe timpul razboiului, statele ar trebui sa se comporte principial, sa nu se dedea la

ostilitati reciproce,care sa intarzie sau sa faca imposibila increderea intr-o pace
viitoare.El, practic aplica o optica morala asupra inamicului,el trebuind a fi privit ca o
persoana morala(dar cu interese politice diferite); Iata ce deosebeste societatea civila de
starea naturala, unde dreptul se apara prin putere, neexistand un tribunal care sa dea
decizii dupa principii juridice.

Deasemenea, el mentioneaza faptul ca, in vederea obtinerii rezulatului scontat,

aplicarea articolelor 1,5 ,6, este strict necesara.Asadar, starea de pace nu este una a
Andra Mitia 2006 6

inceputurilor, ci una dobandita pe cale juridica, garantata in mod reciproc de catre statele
invecinate.

Pentru Kant, Constitutia republicana, este cea mai binefacatoare pentru orice stat,
pentru ca se intemeiaza pe principiul libertatii membrilor, este o legislatie unica, care ii
subordoneaza pe toti cetatenii egali intre ei, si provine din ideea de contract originar, care
ar trebui sa se afle la baza oricarei legislatii juridice a unui popor.

Trecand la „Articolele Definitive”, in vederea pacii eterne(doua la numar), in primul

dintre acestea, se precizeaza ca din puritatea originii constitutiei republicane-contractul
originar-, provenit dintr-o sursa pura, anume conceptul de drept-se infereaza scopul pur
al pacii eterne.Fiind intemeiata pe principiul libertatii si egalitatii cetatenilor, in problema
declararii unui eventual razboi, constitutia republicana cere asentimentul cetatenilor,
pentru ca ei sunt cei care duc greutatile luptei:cheltuieli de razboi, remedierea
distrugerilor, datorii etc.

Republicanismul separa puterea executiva de cea legislativa, dovedindu-se benefic

pentru popor si in acord cu principiul de baza al guvernarii.Modul de guvernare este
pentru popor, mai important decat forma de stat, pentru ca atunci consecvent conceptului
juridic, el duce neconditionat la sistemul reprezentativ, care este esential
republicanismui.Numai constitutia republicana, „singura constitutie pe deplin juridica”,
poate satisface in total drepturile oamenilor, dar este cea mai dificila de instaurat si de
mentinut, datorita puritatii principiilor sale,oamenii trebuind sa isi infraneze tot timpul
inclinatiilo lor egosite.

„Cel de-al doilea articol definitiv” in vederea pacii eterne, este reprezentat de ideea
„federalismulu statelor libere”, ca fundament al dreptului international.

Fiecarui popor trebuie sa i se garanteze prin constitutie dreptul sau.Trecerea popoarelor

la o astfel de constitutie, ,, formeaza o liga a natiunilor, unite printr-un scop moral-politic
comun.Ideea de federatie insa, include aici ocontradictie:deoarece pacea eterna este
constituita ca un scop al relatiilor dintre popoare ca natiuni, un stat fedreativ, in care
diferitele natiuni formeaza un popor, nu ar avea temeiul juridic sa o urmareasca.De
exemplu, Kant invoca decizia asupra razboiului si a pacii, care, spune el,se obisnuieste sa
nu se ia pe temeiuri juridice, conform conceptelor de drept si justitie, ci pe temeiuri
politice, de conjunctura.

Dar, observa Kant, dreptul nu a fost inca eliminat definitiv prin politica de razboi, chiar
daca situatiile de fapt l-au eludat, pentru ca in om exista o dispozitie morala potentiala,
tangentiala cu cea juridica, anume, de a stapani principiul rau din el.Se intampla ca statele
sa isi urmareasca dreptul prin razboie, crezand ca numai ele pot rezolva disensiunile;dar,
nici victoria, si nici tratatul de pace nu ajung la drept cu certitudine, pentru ca starea de
razboi poate gasi oricand un nou pretext de razboi, (interpretat ca posibil drept, din
punctul de vedere al celui care l-a initiat).
Andra Mitia 2006 7

O alta problema abordata in aceasta parte a tratatului, este cea a ratiunii, care condamna
razboiul in numele legii morale, facand din starea de pace o datorie nemijlocita,
intemeiata pe un contract intre popoare.Conflictul dintre drept si morala, se conciliaza
intr-o uniune a pacii, constituita spre a distruge cauza razboiaelor pentru totdeauna.

Din punct de vedere moral, pentru statele care intretin relatii reciproce, singura
modalitate de a iesi din situatia nelegiferata a razboiului, este cea asemanatoare celei prin
care oamenii din starea naturala renunta la libertatea lor nelegiferatata sprea a trece la
societatea civila si la legile coercitive.Scopul statelor care intretin astfel de relatii este
statul federativ, care sa cuprinda cu timpul, toate popoarele si sa ajunga prin el, la pacea
eterna, conform ideei de drept international.

Punctul central , nucleul, il va constitui o republica, opera a unui „popor puternic

luminat”, care sa vrea acest scop si care sa il poata infaptui.

Cel de-al treilea articol definitiv, in vederea pacii eterne, spune ca dreptul cosmopolit
trebuie sa asigure ospitatlitatea, in genere a tuturor celor care o solicita la sosirea pe un
teritoriu strain.Ospitalitatea este o conditie a comportarii sociale, civilizate, dupa care
tuturor locuitorilor li se recunoaste dreptul egal asupra suprafetei pamantului; propriu-zis,
un drept de ospitalitate, nu exista, caci, atunci,spune Kant, ar fi necesar un contract
special de filantropie, care sa dea dreptul de calitatea de concetatean pe un timp
determinat.Dreptul cosmopolit se prezinta ca o consecinta necesara a dreptului de stat si
international, tinzand catre un drept public al umanitatii in genere, si astfel el devine
instrumentul acelei stari sociale de maxima relevanta politica si umana, numita „pace
eterna”.Ea nu reprezinta numai un tel a vietii morale a individului uman, catre care il
conduce ratiunea, ori a vietii sociale intemeiate pe ideea de contract, dar chiar si natura ne
reveleaza o tendinta, prin impresia de finalitate pe care o dau sensurile divergente, avand
o cauza necunoscuta noua, intocmai unei soarte.

Temeiul pacii eterne nu poate fi demonstrat prin conceptele intelectului, dupa cum, nu
se poate nici dupa celelalte idei ale ratiunii; practic, raportata la conceptul rational de
datorie a umanului socializat, realitatea pacii eterne este intemeiata.

Posibilitatea unui articol secret in vederea pacii eterne, este exclusa, obiectiv vorbind,
se exclude deoarece, el se inscrie in sfera dreptului public.Subiectiv insa, dreptul isi
pastreaza prerogativa de a pastra aparentele asupra unei persoane publice, faptele fiind
modelate dupa anumite interese.Exista un singur articol in acest sens,in tratatul de fata,
acela care relateaza despre maximele filosofilor cu privire la conditiile in care este
posibila pacea eterna(publica), trebuie dezbatute in consiliile de razboiale statelor.Faptul
ca filosofii sunt lasati sa isi dea cu parerea asupra conducerii statului si a razboiului,
decurge din ratiunea universala moral legilatoare a omului.In stat, juristul are intaietate
fata de filosof, deoarece el dispune de putere, trebuind numai sa aplice legi, nu sa le
interzica sau sa le imbunatateasca.Dupa cum intre putere si ratiune nu ar trebui sa existe
un conflict real, amandoua concurand la organizarea umanului socializat, tot astfel, nici
intre politica si morala, deoarece politica, in calitate de disciplina executiva a dreptului,
Andra Mitia 2006 8

duce la indeplinire principiilor acestuia, iar morala o completeaza, satisfacand latura

teoretica de intemeiere a dreptului.

Pacea eterna, pentru „practicianul” care considera morala o simpla teorie, este nu foarte
usor accesibila omului de rand, care prin natura sa este limitat la „a trebui” si „a
putea”,negasind util un astfel de tel himeric.Catre acest scop, vointele individuale
insumate, sau vointa indivizilor in unitatea lor distributiva este insuficienta, ci numai
vointa tuturor ca a unuia singur, vointa colectiva face din societatea civila un organism,
un intreg cu un singur tel mare.

Intr-un stat in care nu exista libertate, spune Kant, si nici legi morale intemeiate pe ea,
evenimentele petrecandu-se dupa mecanismul naturii, politica se reduce la o suma de
demersuri practice in avantajul conducatorilor.Numai in cazul in care politica este intarita
pe morala, ajungand sa fie chiar conditia ei restrictiva, conceptul juridic dobandeste o
semnificatie pozitiva si o actiune sociala eficienta.Un astfel de conducator, ce ar guverna
dupa un astfel de principiu(politicianul moral), se va orienta intotdeauna dupa maxima:
deficientele sesizate in constitutia statului sau in relatiile dintre state, trebuie remediate in
conformitate cu prescriptiile dreptului natural, pastrat in memorie ca idee a ratiunii.

Immanuel Kant, afirma Gerard Raulet, sustine ca „o pace etena se poate atinge numai
atunci cand, natiunile vor atinge un anumit stadiu de moralitate si numai atunci cand
pacea se va incheia intre natiuni si nu numai intre suverani, cand deci-zia de a face
razboi, va depinde de vointa comuna a cetatenilor.”

Un principiu de baza al politicii morale, este acela ca popoarele sa se constituie in state,

doar dupa conceptele juridice de libertate si egalitate, intemeiate pe datorie, nu pe
perspicacitate in decizii.

O politica adevarata, spune Kant, trebuie sa oamgieze morala, sa-i respecte principiile, iar
dreptul oamenilor trebuie considerat sfant, cu orice sacrificii din partea poporului si a
guvernului.

Dreptul este unic; nu se poate imagina o cale de mijloc a unui drept pragmatic-
conditionat intre drept si utilitate. „Metoda transcedentala”erijeaza in pricipiu a priori ,
atribuit ratiunii, o structura de guvernare si o definitie a legalitatii care se marginesc sa
redubleze, in sensul valorii morale starea de fapt existenta;sau de fapt, sacralizarea
empirismului ordinii sociale existente, in timp ce proclamase ca legea morala trebuie sa
fie o forma pura care nu imprumuta nimic de la experienta.

Reformele, se pare ca sunt emanate din ceea ce Kant numeste rezervat „prudenta
politica”.Este oarecum o analiza nebuloasa in lipsa analizei detaliate a luptei de
clasa.Teama cea mare a lui Kant este anarhia, sau mai precis tot ceea ce deranjeaza
ordinea burgheza.
Andra Mitia 2006 9

Exista desigur, pareri critice care un semnalat in Kant un inaintas al lui Marx si Engels, in
ideea ca, progresul si lupta sunt unite, si ca aceasta lupta constanta trebuie sa fie
purtatoarea unei semnificatii.Astfel este reprezentata domnia universala a pacii.

In esenta, Kant propune o uniune federativa, constituita dupa principii a priori(prin

care sa se garanteze libertatea si egalitatea tuturor cetatenilor), a carei necesitatea sa
rezulte din principiile juridice.El sustine ca scopul universal al poporului, este fericirea.
Fericirea sociala a indivizilor unui stat, ce intra in atributiile celor care detin puterea si
grija fata de ea, nu trenuie facuta secreta.Dar, daca conducerea unui stat nici nu s-ar
preocupa de interesele si nevoile poporului, mai ales de cele majore, dreptul acestuia ar fi
incalcat.Iata de ce in chestiuni publice, politica trebuie sa conlucreze cu dreptul, sustine
el.

In incheiere, viata politica a statelor se va conforma tot mai mul acestor principii
transcedentale ale dreptului public, ideea de pace eterna devenind o problema rezolvabila
in timp, ale carei teluri , din iluzii ajung sperante intemeiate.

Desigur, proiectul filosofic al lui Kant a fost asiduu criticat, si condamnat la conditia de
utopie.Criticat in termenii lui Jean Granier, viciul rationamentului kantian consta in
contradictia legii morale in empirismul existentei, sau pe o scara mai larga, in asemuirea
formalismului moral cu conformismul si reformismul.Tot in spiritul neajunsurilor
ipotezei in discutie, in afara reprosurilor mai vechi aduse ipotezei in discutie, caracterul
abstract, formalismul,rigorismul, spiritul utopic, s-ar mai putea adauga cele vizand
ignorarea faptului ca politica reprezinta o activitate umana, distincta, in aria careia par sa
existe si sa functioneze reguli.

O alta parere critica mai dura este cea a matematicianul si filosoful Leibnitz, care gaseste
titlul lucrarii ca fiind „posibil numai pe portile cimitirului”.

Bibliografie:
Andra Mitia 2006 10

Kant, Immanuel/ -„Spre pacea eterna(un proiect filozofic)”.Editura I.Branisteanu

(traducere de Ion Gorun)

Gusti,Dimitrie/ - „Opere/vol.IV”( Sociologia Relatiilor Internationale-Sociologia

razboiului). Editura Academiei Rep.Soc. Rom, 1968

Edwards, Paul/ - „Encyclopedia of philosophy” New York, London, McMillan, Free

Press-1967