Abordări teoretice privind finanțele publice

1.Necesitatea apariției finanțelor publice

Finanțele publice au apărut pe scena vieții social-econmice, pe fondu dezvoltării factorilor de producție
și a relațiilor bănești, odată cu apariția statului și instituirea forței sae publice, adică la incidența
comunei primitive cu societatea sclavagistă.

Finanțele publice se manifestă ca relații de natură economică, a căror substanțializare constă în

formarea și utilizarea fondurilor bănești ale statului. Apariția finanțelor publice și dezvoltarea lor
ulterioară are la bază existența a două condiții indispensabile:

 dezvoltarea relațiilor bănești, astfel încât să fie posibilă formarea și utilizarea resurselor statului
în forma bănească.
 apariția statului și amplificarea funcțiilor și a sarcinilor pe care acesta și la sumă pentru
îndeplinirea cărora sunt necesare, în mod firesc, importante resurse.

În afara acestui gen de relații financiare, în economie au apărut și există finanțe private, în cazul cărora
subiecții sunt persoane fizice sau juridice autonome, diferite de stat sau vreuna din instituțiile sale.

În primele stadii de existență a orânduirii sclavagiste când economia avea un caracter natural închis –
finanțele publice au avut o sferă restrânsă de manifestare întrucât: o bună parte a funcțiilor publice de
conducere, justiție sau apărare erau onorifice, fără a fi remunerate. Manifestarea mai amplă a relațiilor
financiare este strâns legată de apariția economiei de schimb odată cu care cetățenii și supușii statului
sclavagist au fost obligați să participe la acoperirea necesităților publice și cu mijloace bănești.

În feudalism are loc dezvoltare a economiei de schimb, dar relațiile marfă-bani nu predominante. Ca
urmare, statul apelează în continuare la prestațiile și dările în natură, la veniturile domeniale, precum și
la cele aferente drepturilor regaliene. Drepturile regaliene au desemnat privilegiul de a încasa anumite
venituri, de care s-a bucurat monarhul în evul mediu, iar mai târziu vistieria statului.

Capitalismul aduce cu sine o producție cu mărfuri generalizată și trecerea la preponderența economiei

de schimb.Sfera de cuprindere a finanțelor publice atinge nivelul său maxim odată cu extindrea peste
limitele normalului a proprietății în cazul țărilor cu economie centralizată. Motivația logică, obiectivă a
manifestării relațiilor financiare în cadrul economiei contemporane are temeiul faptului evident al
menținerii celor doi factori condiționali, care au făcut necesară și posibilă apariția lor – relațiile bănești
și statul. Relațiile bănești sunt omniprezente în economia contemporană, iar conținutul lor nu se
rezumă doar la schimbarea formelor funcționale ale valorii – din formă marfă ( M ) în forma banii ( B )
și invers. În ceea ce privește statul, este de remarcat că rolul și funcțiile sale s-au amplificat și
diversificat. Pentru înfăptuirea acestor funcții și sarcini deosebite, statul contemporan are nevoie de
importante resurse economice, iar partea din produsul intern brut, care formează aceste resurse, se
mobilizează la dispoziția statului și se repartizează atât în formă materială, cât și în formă bănească.
Procesele de mobilizare și alocare a resurselor bănești necesare statului, în contextul menționat,
constituie conținutul unor reații economice specifice, denumite relații financiare publice sau, cu un
termen generic, finanțe publice.

1
2.Funcțiile finanțelor publice
Derularea realțiilor financiare în economia contmporană și modificările din conținutul acestora au loc
în virtutea acțiunii unor legi economice obiective. Potrivit cerințelor acestor legi economice, sistemul
relațiilor financiare îndeplinește funcția de repartiție și funcția de control, prin mijlocirea cărora se
înfăptuiește menirea socială a finanțelor în cadrul mecanismului de funcționare a economiei.

Finanțele îndeplinesc următoarele șapte funcții:

1. Funcția de atragere a resurselor;

2. Funcția de alocare a resurselor;
3. Funcția de redistribuire a produsului intern brut;
4. Funcția de stabilizare a economiei naționale;
5. Funcția de stimulator al economiei naționale;
6. Funcția de coordonare a cererii și de stabilire a priorităților social-economice;
7. Funcția de control

Funcția de repartiție și funcția de control acoperă integral procesele atribuite celor șapte funcții
menționate anterior.

Funcția de repartiție constă în mobilizarea la dispoziția statului a unei fracțiuni din produsul intern
brut, îndeosebi din produsul intern net, și repartizarea acesteia în vederea înfăptuirii sarcinilor și
atribuțiilor sale. Rezultă, așadar, că finanțele contribuie la repartizarea produsului intern brut și a
produsului intern net. Gradul participării finanțelor la procesele de repartiție primară și secundară a
produsului intern net se întemeiază pe concepția legiuitorului, a executivului și a plurității agenților
economiei cu privire la poziția față de dezvoltarea economico-socială, adică față de viitor; precum și în
legătură cu poziția față de satisfacerea necesităților curente ale societății, adică față de prezent.

În funcție de aceste două poziții, rezultă dimensiunea fondului creșterii de capital ( de acumulare ) și a
fondului de consum-ca părți ale produsului intern net.

În legătură cu formarea și repartizarea acestor fonduri, funcția de repartiție a finanțelor cuprinde două
momente distincte:

 mobilizarea resurselor financiare și constituirea pe baza lor a fondurilor financiare;

 repartizarea ( alocarea ) pe destinații a fondurilor financiare.

Mobilizarea resurselor financiare și constituirea fondurilor financiare se efectuează prin participarea

finanțelor la procesele de repartiție primară și secundară a produsului intern net. Este vorba despre
fondurile macrosistemului economico-social ( bugetul public, bugetul asigurărior sociale, fondurile
curente și de rezervă pentru asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă, fondurile speciale ) și
despre fondurile microeconomiei ( fondul de investiții, fondul pentru acțiuni social-culturale și
sportive, fondul de salarii, fondul de premiere etc. )

În cadrull proceselor de alocare se constituie: fondul de înlocuire, fondul creșterii de capital ( de

dezvoltare ) și fondul de consum.

2
Fondul de înlocuire are menirea acoperirii necesităților de mijloace bănești impuse de reîntregirea
factorilor materiali ai producției, luând forma fondului de amortizare și a fondului aferent înlocuirii
activelor circulante consumate.

Fondul de amortizare este rezultatul unui proces de repartiție și de recuperare în formă bănească a
contravalorii uzurii fizice și morale a mijloacelor fixe și ete utilizat pentru înlocuirea mijloacelor fixe
uzate și, eventual, pentru reproducția lărgită a acestora.

Fondul pentru înlocuirea activelor circulante consumate provine din recuperarea în formă bănească a
contravalorii factorilor materiali a producției ( materii prime, materiale, ambalaje, combustibili ) – care
s-a transmis asupra acelui produs.

Fondul creșterii de capital ( de dezvoltare ) se constituie din acea parte a produsului intern net care nu
se consumă în perioada curentă, fiind acumulată ( în cazul agenților economici și a statului ) sau
economisită ( cazul populației ). Acest fond are două componente:

Fondul centralizat se formează la nivelul bugetului public și al unora dintre fondurile speciale ale
macroeconomiei, fiind expresia substanțializării unor relații financiare.

Fondul descentralizat al creșterii de capital se formează pe seama propriilor resurse ale agenților
economici – constituite din profit, amortizarea mijloacelor fixe și valoarea reziduală a acestora, noi
aporturi de capital, reducerea de impozit de profit pentru partea de profit investită în anumite scopuri.

Fondul de consum cuprinde fondul de consum individual și fondul de consum social.

Fondul de consum individual este acea parte a fondului de consum care revine populației având un
caracter mixt. Acest fond se formează într-o bună măsură prin venituri cu caracter salarial, dar avem
de-a face și cu plăți de tip financiar, când ne referim la dividentele încasate de cetățenii posesori ai
capitalului avansat, la părțile din profit repartizate salariaților și cooperatorilor la finele perioadei de
gestiune și la plățile cu caracter social, concretizate în alocații pentru copii, burse, ajutoare de șomaj,
ajutoare și îndemnizații de asigurări sociale, pensiie etc.

Fondul de consum social reprezintă acea parte a fondului de consum ce se mobilizează prin finanțele
publice în scopul acoperirii unor necesități ale populației în chiar această formă centralizată. Astfel, din
acest fond se acoperă cheltuielile instituțiilor publice care prestează servicii către populație, fără a
încasa venituri de la aceasta ( învățământul public, ocrotirea sănătății publice etc ).

Funcția de control constă în utilizarea finanțelor ca mijlooc de reflectare și de influențare a proceselor

economice și sociale din cadrul societății. Prin intermediul acestei funcții, Parlamentul, Curtea de
Conturi, Guvernul, Ministerul Finanțelor și celelalte ministere, organele jurisdicționale, comisiile de
cenzori ale societăților comerciale etc. verifică respectarea prevederilor înscrise în Legea Finanțelor
Publice, a celor înscrise în bugetul adiministrației centrale de stat și bugetele locale, în bugetele de
venituri și cheltuieli ale agenților economico-sociali, în celelalte documente de evidență a proceselor
economico-financiare.

Funcția de control se înfăptuiește prin intermediul categoriilor financiare: impozite taxe, contribuții,
prelevări, alocații și cheltuieli bugetare, amortizarea activelor fixe etc.- care în acțiuni devin pârghii
financiare.

3
3.Rolul finanțelor publice
Rolul finanțelor publice în România constă din:

 asigurarea fondurilor bănești necesare satisfacerii nevoilor reproducției produsului intern brut,
a factorului uman, a cadrului organizatorico-social și a relațiilor acestuia cu mediul;
 asigurarea fondurilor bănești destinate restructurării, consolidării, dezvoltării și perfecționării
suprastructurii societății.

În ceea ce privește reproducția produsului intern brut, rolul finanțelor se manifestă în mod concret în
cadrul celor patru forme de proprietate asupra capitalului social și în legătură directă cu nivelul
organizatoric la care se derulează relațiile financiare implicate de procesul reproducției.

Reproducția lărgită a factorului uman implică, în condițiile actuale, sporirea rolului finanțelor publice
prin dirijarea de la bugetul de stat și de la fondurile speciale a unui volum mai mare de resurse pentru
finanțarea învățământului, culturii și artei, precum și pentru asigurarea ocrotirii sănătății și a protecției
sociale ale populației.

Prin alocarea inspirată a fondurilor financiare și utilizarea lor eficientă finanțele au rol de a contribui la
reproducția și perefecționarea cadrului organizatorico-social și a relațiilor acestuia cu mediul
economic-social, corespunzător coexistenței celor patru forme de proprietate.

În acest context, finanțelor le revine rolul de a asigura extinderea, consolidarea și dezvoltarea

proprietății private și a relațiilor economice ce se manifestă în legătură cu aceste procese concomitent
cu perfecționarea relațiilor derivate din funcționarea sectoarelor publice, cooperatist și mixt ale
economiei.

În domeniul protecției sociale și cel al asigurărilor sociale sunt implicate și finanțele agenților
economici atât prin contribuția acestora la constituirea fondurilor specifice respectivelor domenii, cât
și propriile fonduri ce se constituie la nivelul microeconomiei.

Sintetizând ideile prezentate, rezultă că rolul finanțelor se manifestă pe plan economic și social, dar
amploarea acestui rol este dependentă de nivelul dezvoltării economice a țării și de gradul participării
finanțelor la procesele de distribuire primară și de redistribuire a produsului intern brut și îndeosebi a
produsului intern net.