AUTENTICITATEA BIBLIEI

SURSE SI TEMEIURI DE VERIFICARE A AUTENTICITATII TEXTULUI SFINTEI SCRIPTURI

Temeiulscrieriicartilor care alcatuiesc Vechiul si Noul Testament a fost pastrarea si transmiterea adevarurilorde
credinta in cadrul religiei mozaice si respectiv, al Bisericii primare crestine care le-a preluat si asimilat mai departe,
a marturiilor felului in care Dumnezeu s-a manifestat in lume mai intai in mijlocul poporului ales si a implinirii
profetiilor. Biblia sau Sfanta Scriptura, asa cum este numita in credinta crestina ortodoxa, este descoperirea lui
Dumnezeu catre oameni, redata prin cuvinte omenesti despre Sine, este Cuvantul lui Dumnezeu despre
Dumnezeu Cuvantul, Iisus Hristos care a venit in lume prin voia Tatalui si prin lucrarea Duhului Sfant, marturie a
Trinitatii, o trinitate in unitate si o unitate in trinitate, Dumnezeu unic in trei ipostasuri. Toate textele cartilor
Bibliei sunt hristocentrice si hristologice avand ca figura centrala pe Hristos. Se vorbeste in principal despre
venirea Lui care este proorocita si pregatita in Vechiul Testament si despre viata, invatatura, lucrarile, jertfa si
invierea Sa care sunt marturisite direct in Noul Testamnet.
De-a lungul timpului s-a discutat mult despre interpretarea, verificarea si autenticitatea celor scrise in textele
cartilor biblice, a autorilor lor si a timpului in care au fost scrise, ajungandu-se pana la contestarea intregii Biblii. A
fost considerata pe rand, o complilatie de evenimente istorice, o relatare mai mult sau mai putin autentica a
devenirii unui popor, o lucrare unica literara sau texte in care s-ar gasi incifrate mesaje ale unei entitati superioare
sau chiar a unor civilizatii extraterestre. Ultimile doua secole au permis celor care au dorit o abordare mai
profunda a textelor din Vechiul si Noul Testament, prin mijloace tehnice si logistice net superioare secolelor
trecute, sa faca descoperiri care au dus la concluzia ca eticheta de imposibil de dovedit sau evenimente si
personaje imaginare nu se poate aplica atat de usor si ca multe dintre cele mentionate in Biblie raman sa fie
descoprite.
Prima care a deschis calea autentificarilor a fost arheologia. S-au descoperit sute de inscriptii pe bucati de
ceramica, papirusuri si pergamente, inscriptii si note pe fresce sau pe peretii unor constructii pastrate integral sau
in ruina, obiecte de cult si de uz casnic si alte artefacte care atesta trecerea grupurilor primelor generatii de evrei
prin locurile si localitatile mentionate in Biblie. Numesc conducatori sau alte persoane importante din randul
poporului evreu sau a celor cu care au intrat in contact de-a lungul timpului sau amintesc de evenimentele
mentionate in descrierile biblice. S-au descoperit constructii, palate, piete sau orase intregi mentionate in Biblie a
caror existenta era pusa sub semnul intrebarii. Iata cateva exemple: s-a sustinut ca autorul Pentateuhului nu
putea fi contemporan lui Moise pentru ca inca nu se inventase scrisul, dar Stela neagra din piatra de diorit care
contine codul lui Hammurabi, cel de-al VI-lea rege din prima dinastie de Babilon, scriere datata aproximativ 2000-
1800i.Hr, adica cu 300 de ani inaintea insemnarii evenimentelor din Pentateuh, din perioada pre-avraamica,
dovedeste contrariul. Tablitele de la Tel Zayit datate circa 1000 i.Hr, sunt inscriptionate cu litere din cel mai vechi
alfabet ebraic, care atesta la randul lor ca alfabetul exista anterior acestei date si in randul triburilor evreiesti. O
alta descoperire notabila sunt cele 14 000 de tablite Elba din nordul Siriei care dateaza din 2300 i.Hr. Ele descriu
cultura locala intr-un mod asemanator cu ceea ce este scris în Geneza capitolele 12-50.Zidurile templului din
Karnak, Egipt, prezinta o mentionare a lui Avraam din sec. al X-lea i.Hr, iar Sir Leonard Woolley descoperea in anii
'20 ai secolului trecut locul de unde Avraam a plecat spre Canaan, orasul Ur aflat in plina dezvoltare in acea
perioada. Stela cu inscriptia faraonului Merneptah indica caderea Israelului in robie, a „poporului din est, din
sudul Canaanului.” Scrisorile din Lachish descriu invazia lui Nebucadnetar in Iuda si ofera informatii despre
perioada în care a trait Ieremia.Sigiliul lui Gedaliah face referire la Ghedalia, amintit în 2 Regi 25,22. Cilindrul lui
Cir, gasit la temeliile Esagilei, principalul templu din Babilon, autentifica prezentarea biblica a decretului dat de
acesta prin care permitea evreilor sa reconstruiasca templul de la Ierusalim conform2 Cronici 36,23 si Ezra 1, 2-4.
Ziguratele si templele in forma de turnuri piramidale cu etaj asa cum sunt cele de la ruinele templului Etemenanki,
in interiorul cetatii din Babilon, pe care apare de mai multe ori inscriptia: „Varful sau va atinge cerurile”. Ziguratele
de la Uruk, cetate mentionata cu numele de Erek in Gn 11,1-9, erau fabricate din lut, caramida si asfalt. Aproape
de Poarta lui Ishtar, aflata de asemenea in Babilon, s-au gasit aproape 300 de tablite inscriptionate cu litere
cuneiforme in care se relateaza despre perioada domniei regelui Nebucadnetar. Printre numele celor care erau
captivi si munceau acolo se regaseste si Ioiachin, rege din tara lui Iuda, impreuna cu cei cinci fii ai sai, care fusese
luat in captivitate cand regele babilonian a cucerit Ierusalimul in 617 i.Hr. Succesorul sau, Avil-Marduk, care este
de asemenea mentionat in 2Regi 25,27-30, apare cu numele pe o vaza descoperita in Elam. La jumatatea sec. al
XIX-lea, s-au gasit aproape de orasul Bagdad, la Sippar, numeroase tablite de argila si Cilindrul lui Nabonid, rege
babilonian din sec. al VI-lea i.Hr unde sunt mentionate lucrarile de renovare a unor temple. Este pomenit si fiul
sau, Balsatar asa cum este mentionat in Daniel cap.5. In 1843, se descoperea palatul regelui Sargon al II-lea, in
apropiere de orasul Korsabad. Este mentionat in Isaia cap. 20. Analele gasite aici confirma campaniile militare de
cucerire, printre alte teritorii cucerite pomenindu-se si Samaria si luarea de sclavi. Tot pe teritotiul fostei Asirii, la
Ninive, s-a descoperit imensul palat al lui Senaherib si cel mai important Prisma lui Senaherib, o prisma din lut, o
veritabila cronica unde este prezentat si asediul Ierusalimului asa cum este prezentat si in Isaia cap. 33 si 36, 2
Regi 18 si 2 Cronici 39. Tot pe aceasta prisma apar mentionati mai multi regi evrei, printre care Ahaz si Manase,
rege din Iuda, Menahem si Osea, rege al Israelului. In vechea Persie, la Suse, arheologii francezi descopereau intre
anii 1880 si 1890, palatul regelui Xerxes care se intindea pe o suprafata de un hectar, a carui opulenta si mod de
administrare coincid cu exactitate cu felul descris in Cartea lui Ester. Apoape de Ninive, s-a descoperit in 1925
orasul Nuzi, unde s-au gasit peste 20 000 de tablite scrise in babiloniana de sclavii huriti. Sunt pretioase pentru ca
inglobeaza poate cea mai mare baza de date a unei cetati antice.Contine toata jurisprudenta epocii: detalii despre
adoptii, dreptul de mostenire si de vindere a dreptului primului nascut, care amintesc de Iacob si Esau, Gn 25,29-
34. Cel mai important, se mentioneaza ca familiile aveau propriile zeitati, figurine din lut, pastrate de cel care avea
dreptul de proprietate si de mostenire, mentiune ce trimite la Gn 31,14-16 si 19, 25-35. Este inteleasa astfel
fervoarea cu care a cautat Laban idolii furati de fiica sa, Rachel atunci cand a plecat cu sotul ei, patriarhul Avraam.
Nu in ultimul rand, descoperirea unor cetati care apareau doar in Biblie, a caror existenta se credea a fi imaginara,
precum Petra, Ierihon, Hazor si Ai. In ultimile trei, orase cetati bine fortificate, se vad semnele unor distrugeri in
masa care seamana izbitor cu decrierea cuceririlor facute de Iosua care a cucerit in campania sa, 31 de cetati.
Cat despre perioada Noului Testament, curgerea timpului a dovedit acelasi parcurs, de la contestare catre
confirmare. Fiecare dintre cei patru scriitori ai Evangheliilor a redat o istorie foarte detaliată. Asa cum e de
asteptat de la mai multe biografii despre o persoana reala, cele patru Evanghelii difera ca stil, dar sunt în acord în
ceea ce priveste faptele relatate. Se stie deja ca autorii nu au inventat pur si simplu lucrurile, pentru ca
Evangheliile contin nume geografice specifice, evenimente si detalii culturale care au fost confirmate de catre
istorici si arheologi. Cuvintele lui Iisus inscrise au lasat netratate multe subiecte pentru care Biserica primara ar fi
dorit să aiba o învatatura exacta. Acest lucru dovedeste ca biografiile despre Iisus au fost scrise cu sinceritate si ca
scriitorii lor nu aveau intentia de a inventa de dragul unui scop anume.Si aici, arheologia a limpezit cateva dintre
subiectele contestate. Una dintre ele ar fi problema recensamantului care a avut loc la timpul nasterii lui Hristos
ca si perioada cand a trait si a murit Irod: papirusurile gasite in Egipt din 48 d.Hr si 104 d.Hr care vorbesc de
recensamntele periodice cerute de Roma. Sir William Ramsay a descoperit dupa al doilea razboi mondial, un
monument la Antiohia Pisidiei în Asia mica, a carui inscriptii aratau ca Quirinius a fost de doua ori guvernator.
Recensamantul a avut loc, asa cum a precizat evanghelistul Luca, in timpul primei guvernari, cand Quirinius era
guvernator militar,în timp ce guvernator civil era Sentius Saturninus, informatie confirmata si de istoricul
Tertulian. Istoricul evreu Iosif Flaviu lamureste exact data mortii lui Irod: 13 martie in valea Iordanului, in anul 750
de la intemeirea Romei, in noaptea cand a avut loc eclipsa de luna, in timp ce Iisus s-a nascut in 749 de la
intemeierea Romei. Calculele ulterioare in functie de eclipsele de luna au dovedit data a fi exacta, iar in 2007,
dupa 35 de ani de cautari, arheologul Ehud Netzer gasea intreg complexul funerar alaturi de Mausoleul unde era
sarcofagul lui Irod in orasul Irodium, aflat azi in pustiul Iordanului, la 15 km de Ierusalim si 6 de Bethleem. La fel,
istoricii au confirmat exactitatea tuturor localitatilor, oraselor si tarilor mentionate in Faptele Apostolilor: treizeci
si doua de tari, cincizeci si patru de cetati si noua insule.
In sprijinul autenticitatii textului biblic vin si manuscrisele Vechiului si Noului Testament. Cele care sa ateste
Vechiul Testamnet sunt mult mai putine, pentru ca o lege iudaica interzicea mentinerea in uz a manuscriselor
vechi, asa cum sunt manuscrisele de la Cairo pastrate azi in Londra. S-au depozitat intr-o incapere a sinagogii
numita gheniza, urmand sa fie distruse ulterior. Alte manuscrise sunt cele cuprinse in Codex Ben Aser din Aleppo,
Codex Laudianus, care se afla la Oxford si cuprinde toate cartile Vechiul Testament, o copie a Pentateuhului din
secolul al IX-lea care se afla in Muzeul Britanic, o copie a cartii Profetilor tarzii, care se afla la Leningrad, scrisa in
anul 916 d.Hr si alte cateva manuscrise ale scribilor numiti masoreti care se ocupau numai de transcrierea cartilor
Vechiului Testament si care au inventat in secolul al VII-lea d.Hr sistemul de transcriere cu vocale pentru a nu se
pierde scrierea in ebraica veche. Dar cele mai cunoscute si cele care au adus dovada autenticitatii textelor care s-
au dovedit a fi fost transmise pana la noi in forma lor originara, sunt sulurile de la Marea Moarta gasite la
Qumran, laAt’Wadi Murabba, la sud-est de Betleem si la Wadi Hever, la sud de En-gedi care dateaza din secolele
al III-lea i.Hr pană in secolul I d.Hrdescoperite in 1947. Cat priveste Noul Testament, numarul manuscriselor trece
de 24 900, fiind rezultatul muncii laborioase pe care un numar mare de crestini  de pretutindeni au depus-o
pentru copierea lor: manuscrise in limba greaca peste 5686, in latina vulgata peste 10 000, etiopiana peste 2000,
slave410, armeniene2587,siriene 350, bohairice100, arabe 75, latina veche, 50, anglo-saxona7, gotice 6,
sogdiane 3, siriana veche 2, persana 2 si frankish1. Poate cel mai cunoscut este Codex Sinaiticus, descoperit in
1844 de eruditul german Constantin von Tischendorff la manastirea Sfanta Ecaterina pe muntele Sinai, in niste
cosuri mari care urmau sa fie arse, asa cum mai fusesera deja alte doua cosuri pline tot cu manuscrise vechi.
Codex Vaticanus contine cartile Vechiului si o parte din Noul Testament care apartinea deja Vaticanului in secolul
al XV lea. In afara textelor si manuscriselor care sunt considerate ca si copii  ale Noului Testament, mai avem a
doua sursa de manuscrise care au o valoare suplimentara in a ajuta la compilarea textului biblic. Aceste
manuscrise fac parte din grupa Manuscriselor Lecturale.Dupa obiceiul sinagogilor, in conformitate cu pasajul Legii
sau Profetilor care era citit la serviciul divin in fiecare zi de Sabat, biserica crestina a adoptat practica de a citi
pasaje Biblice din cartile Noului Testament la serviciul divin. Un sistem regular de lectii din Evanghelii si Epistole a
fost dezvoltat si s-a facut obiceiul ca aceste lectii sa fie organizate cu o anumita ordine a fiecarei duminici si a
sarbatorilor din anul Crestin. Un calcul recent al manuscriselor a ajuns la 2396 de copii. Fragmentele cele mai
vechi dateaza din secolul al VI lea, iar manuscrise complete dateaza din secolul al VIII lea si mai tirziu. Aceste
manuscrise sunt destul de conservatoare, folosindu-se citate din texte vechi, ceea ce este esential pentru cei care
le studiaza si cerceteaza, care au ajuns la aceeasi concluzie ca si in cazul manuscriselor directe, ca acuratetea
textelor transmise pana astazi nu poate fi contestata.
La acestea se adauga textele istoricilor care au cercetat fie textele biblice, fie evenimentele sau personajele
mentionate in Biblie, care aduc multe lamuriri sau confirmari, istorici precum: Iustin Martirul, Irineu, Clement,
Origen, Tertulian, Hipolit, Eusebiu al Cezareei, Cornelius Tacitus, Suetoniu, Pliniu cel Tanar si Tallus. Tot ei, alaturi
de istoricii si cercetatorii de azi repun in discutie practicile si stilul de viata al poporului ales care daca ar fi fost
respectate si de civilizatiile contemporane lor sau de societatea apropiata noua, ar fi salvat multe vieti in
perioadele de epidemii sau razboaie, daca s-ar mentiona numai ideea de „carantina” aparuta prima data in
regulile de vietuire primite de Moise sau de felul in care tratau ranitii de razboi sau bolnavii cu amestec de vin si
ulei sau miere.
In final, ar mai fi de adaugat o intrebare: intr-o perioada in care toate popoarele, gruparile etnice sau triburile
aveau credinte in divinitati politeiste, in general reprezentand fenomene naturale, animale reale sau imaginare,
toate materiale, reprezentate prin figurine, idoli si statuete, cum de poporul evreu a ales sa creada singur intr-un
Dumnezeu unic si imaterial, a carui manifestari sunt departe de-a putea fi explicate de logica umana? Este o
intrebare care readuce in discutie inspiratia textelor Bibliei.
Pentru crestini, „codul” descifrarii textelor biblice ramane credinta. Cei care au fost martori ai acestor evenimete
de descoperire si revelare a dumnezeirii au inteles ca pentru cei care veneau dupa ei si doreau la randul lor sa
cunoasca Adevarul, era nevoie de marturia lor. Cand primul Apostol a murit, Biserica primara a inteles ca putinii
oameni care I-au fost alaturi lui Iisus vor disparea si ei cu timpul si nevoia relatarii vietii Sale a devenit o necesitate.
Cuvantul lui Dumnezeu trebuie marturisit pentru a fi cunoscut si descoperit tuturor oameni-lor care vor sa-L
cunoasca cu adevarat pe Dumnezeu. Cei care s-au ocupat cu studiul adevarurilor de credinta reunite in stiinta
denumita „dogmatica”, cei care au perseverat in viata spirituala, in dorinta de apropiere de Dumnezeu si de
intelegere sincera a acestor adevaruri sunt numiti astazi Sfintii Parinti. Ei au afirmat adeseori ca Revelatia, adica
felul in care Dumnezeu S-a descoperit oamenilor, are timpul ei, ca Hristos nu se poate naste pentru fiecare
generatie. Descoperirea dumnezeiasca s-a manifestat tot timpul intre oameni, dar nu s-a descoperit tuturor.
Exemplele insa, sunt marturie pentru toti: zelul, curajul si tenacitatea profetilor care repetau fara teama cuvintele
insuflate de Dumnezeu, chiar daca mai toti mureau striviti la propriu de oamenii starniti si deranjati din confortul
lor inselator. Aceeasi soarta, uneori mai cruda, au impartasit-o martirii care de doua mii de ani Il marturisesc pe
Hristos si care platesc pana astazi cu viata aceasta marturie. Tanarului Saul, care asista bucuros la executarea prin
lapidare a primului martir crestin, Sfantul Stefan, peste cateva zile, in drumul sau spre Damasc unde era hotarat sa
aplice aceleasi pedepse crestinilor de acolo, Hristos I se descopera direct avand cu el un dialog dramatic. Dupa alte
cateva zile petrecute in rugaciune, Saul primeste botezul schimbandu-si numele in Pavel si dupa o alta perioada
petrecuta in retragere si rugaciune, devine apostolul neamurilor din afara comunitatilor evreiesti, demonstrand
prin taria si claritatea invataturii lui efectul revelatiei traite. Sfanta Maria Egipteanca care a trait in sec. al VI-lea,
se converteste in urma unei experiente asemanatoare, fiind cercetata direct de Maica Domnului, moment ce ii va
schimba definitiv viata, primind dupa anii de nevointa in pustiul Iordanului, invatatura de credinta in mod
miraculos, la care se va adauga si darul inainte-vederii. Sfanta Varvara, care a trait in sec. al II-lea, inainte de a
cunoaste crestinii din orasul ei natal, tinuta departe de lume si pazita bine de tatal ei, primeste invatatura de
credinta prin lucrarea Duhului Sfant, fiind pregatita astfel pentru sfarsitul mucenicesc pe care l-a primit cu
bucurie.Tocmai aceast fel de descoperire care a indrumat oamenii in scrierea textelor biblice sau le-a modelat
vietile, Revelatia divina este temeiul principal de autenticitate pentru cei care ii primesc cu credinta mesajul: „Eu
sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” In 14,6.