Você está na página 1de 8

Apel pentru prevenirea genocidului din România

Dragi amici din Frăția Creatorilor,după cum știți,nici un membru al forumului nostru,începând cu mine,nu
manifestă interes pentru vreo funcție politică sau administrativă din România ori din Uniunea
Europeană.Noi suntem liberi întreprinzători,educați și motivați în spiritul cunoașterii științifice,creației de
bunuri și valori utile,comportării morale.Facem însă parte dintr-o națiune de care suntem legați sentimental
și juridic.Nu ne este indiferentă soarta majorității națiunii,nici direcția în care liderii politici vor s-o
conducă.Din această cauză,apreciez că trebuie să declanșăm o acțiune de mare amploare împotriva
genocidului pregătit de guvernanții români,la instigarea funcționarilor FMI.In acest scop,voi prezenta un
Program alternativ de scoatere a națiunii române din criza economică,fără sacrificarea a milioane de vieți
omenești și în spiritul justiției sociale în care noi credem.Fiecare creator din Frăție are datoria morală de a
completa acest Program cu alte măsuri realiste și a-l distribui în mase,cât mai profund,prin metodele
precizate la finele acestuia.Voi redacta Programul încât să poată fi printat,cu toate datele noastre de
contact,astfel ca persoanele fizice și juridice care îl vor studia să ne poată găsi cu ușurință.

CITESTE,ANALIZEAZA,MULTIPLICA SI DA MAI DEPARTE!

www.drumulinvingatorilor.ro
Forum: Frăția Creatorilor

PROGRAM
de prevenire a genocidului din România

Profunda criză economică din România a fost provocată de corupția și incompetența liderilor politico-
administrativi,economici și religioși din perioada dictaturii ceaușiste[1980-1989] și ai perioadei de
tranziție[1989-2010].Națiunea română a avut posibilitatea unui trai prosper,pe baza activității
creatoare,într-o economie organizată modern și eficientă.In perioada socialistă,produceam și exportam de la
ac la avion de luptă,aveam un sistem de învățământ performant,o protecție socială satisfăcătoare,o
populație morală,educată în cultul muncii și al cinstei,un sistem rentabil de relații economice externe cu
mai mult de 100 de state.Momentul decembrie 1989 a găsit România fără nici o datorie externă și cu o
rezervă bănească de 4,5 miliarde dolari SUA,1,6 miliarde ruble transferabile,sute de miliarde de lei
puternici,adunați în fonduri speciale[PCR,UTC,ODUS,asociațiile femeilor,pionerilor,șoimilor
patriei,Armată,Ministerul de Interne și alte ministere etc.].Totodată,a găsit economia românească în plină
funcțiune,cu mai mult de 70% din obiective modernizate,cu mai mult de un milion de specialiști cu studii
superioare și postliceale,cu un sistem eficient de achiziții și export,cu un număr ridicat de persoane
implicate direct în sfera productivă și un număr redus de pensionari .
Liderii politico-economici,administrativi și religioși de după decembrie 1989 au distrus economia
românească,au înstrăinat cele mai rentabile ramuri și obiective economice,au proletarizat în masă populația
românească proprietară a avuției naționale furate,au redus drastic proprietatea națională în favoarea unor
firme străine,au scăzut cumplit sfera creatorilor direcți,concomitent cu creșterea volumului de populație
inactivă,au dus statul român în poziția de semicolonie falimentară.In prezent,vinovații de această situație
disperată vor să iasă din criză prin sacrificarea maselor largi de copii,studenți,personal bugetar,pensionari și
mici întreprinzători români.In compensație,clientela lor politico-economică și religioasă se va îmbuiba în
continuare din munca și sacrificiile noastre.
Reducerea veniturilor populației cu 25%,respectiv 15% va afecta milioane de cetățeni români aflați deja
la limita inferioară a suportabilității,provocând un genocid de amploare,prin subnutriție,malnutriție,lipsă de
asistență medicală,lipsa facilităților necesare unui trai modern[gaze,apă caldă și rece,energie
electrică,servicii telefonice etc.].Noi,Frăția Creatorilor,ne opunem ferm programului de genocid dictat de
FMI și propunem ieșirea din criză prin folosirea altor surse aflate la îndemâna guvernaților.Ca regulă
generală,fiecărui cetățean activ ori fost activ[pensionar] îi sunt necesari cel puțin o mie de lei noi pe lună
pentru a supraviețui.Nimeni nu are dreptul să scadă veniturile cetățenilor sub această limită,decât în cazuri
bine justificate,cum ar fi alcoolicii,leneșii,cei care au refuzat ori refuză să muncească etc.Liderii politico-
administrativi pot colecta fondurile bugetare necesare ieșirii din criză din următoarele direcții:
1]Anularea subvențiilor anuale și de campanie acordate partidelor politice.Cine dorește să facă politică s-
o facă pe bani proprii ori atrași din cotizații și donații.
2]Anularea subvențiilor acordate asociațiilor cu orice profil,cu excepția celor strict necesare
supraviețuirii națiunii române.Exemple de asociații cărora li se pot anula subvențiile,fără a fi afectat vreun
cetățean onest:UDMR,asociațiile minorităților naționale,asociațiile editorilor,uniunile de creație[acestea
trăiesc din propriile creații],asociațiile pentru protecția animalelor.Suntem în poziția disperată de a proteja
mai întâi viața oamenilor,apoi, cea a animalelor.E incorect să cheltuim cu întreținerea unui câine vagabond
mai mult decât pentru un pensionar sau pentru un handicapat.
3]Anularea salarizării mascate a clerului de toate confesiunile,deoarece propagandiștii
religioși[preoți,rabini,muftii etc.] sunt prestatori de servicii religioase plătite de populație,nu angajați de
stat.In prezent,clerul de toate confesiunile este ”ajutat” de stat cu sume lunare incredibil de mari,ca de
exemplu:patriarhul BOR-83 de milioane lei vechi,șefi de cult[rabin șef,muftiu etc.]-76 de milioane,episcop-
66 de milioane,episcop-vicar-63,5 milioane etc..Avem de a face cu indivizi care primesc gratis
masă,casă,transport ,haine etc.și nu au nici un fel de obligații familiale.La ce le trebuie acești bani smulși
de la gura săracului muribund?
4]Anularea tuturor subvențiilor,donațiilor și retrocedărilor făcute către cultele religioase în ultimii 19 ani
și restituirea sumelor către bugetul de stat.Imobilele recuperate în urma anulării actelor de donație ori de
restituire să intre în proprietatea națională și să primească destinație economică,umanitară sau culturală
modernă.
5]Desființarea tuturor posturilor de profesori de religie și dirijarea banilor astfel obținuți către Ministerul
Educației și Invățământului,cu scopul de a salva alte posturi de profesori de științe strict necesare cultivării
tinerii generații[astronomie,științe naturale și exacte etc.].Religia să fie predată după model american:în
mod benevol,în școli de duminică ,în familie sau la biserici.
6]Secularizarea averilor cultelor și sectelor religioase care nu folosesc practicării ritualurilor ori sunt
contrare dogmei lor de baza[Nu adunați averi pe Pământ,ci în Cer!],după modelul aplicat de domnitorul
Alexandru Ioan Cuza.In prezent,cultele și sectele religioase sunt mai bogate decât statul român,iar averea
lor de zeci de miliarde de euro a fost acumulată în mare parte din donații,subvenții și retrocedări făcute din
bugetul de stat.De exemplu,fosta senatoarea Simona Marinescu a făcut donații de miliarde de lei din fondul
de pensii unor culte din județul Buzău,pentru a fi ajutată în alegeri[caz documentat de presa scrisă].Banii
obținuți astfel să fie dirijați către fondul de pensii iar imobilele să fie folosite în scopuri
umanitare[cămine,azile,școli speciale etc.].
7]Impozitatea veniturilor și averilor cultelor religioase la fel ca la orice altă societatea economică.Cultele
religioase realizează venituri imense din mai multe categorii de activități economice:ritualuri,taxe de
cult,servicii turistice[pensiuni,hoteluri,etc.],servicii de editură,artizanat,activități agro-industriale,”sfințirea”
unor mobile și imobile,comerț cu obiecte de cult sau cu iluzii[moaște,brâul ”maicii domnului”]
etc..Națiunea care a fabricat religia judeo-creștină,grecii,impozitează veniturile religioase cu 20%.
8]Restituirea tuturor sumelor donate de către Guvern și diverse ministere pentru construirea ”catedralei
mântuirii neamului” și a altor lăcașe de cult judeo-creștin.Folosirea acestor sume pentru salarizarea
bugetarilor aflați în pericol de reducere a veniturilor.Neamul românesc nu se va mântui cu șandramale
mistice și ritualuri sălbatice,judeo-creștine sau de alt fel.Neamul românesc va ieși din criză prin cunoaștere
științifică,creație utilă,comportare morală și deplină solidaritate socială.Patriarhia BOR sfidează întreaga
națiune săracă,refuzând să înceteze construcțiile faraonice și inutile.Până când vom mai răbda acest
parazitism religios sfidător?
9]Desfiiințarea CNSAS și dirijarea sumelor astfel obținute pentru salarizarea serviciilor secrete.CNSAS
s-a înființat în urma diversiunii ”securiști-teoriști”, din decembrie 1989,iar obiectul său de activitate a fost
desființat prin verificările făcute de mass media,Procuratură și Justiție.După 20 de ani de la desființarea
Securității Române,e inutil să mai discutăm ce a făcut și cum a lucrat.Procuratura n-a reținut o singură
acuzație împotriva unui singur securist.
10]Desființarea Institutului pentru studierea crimelor comunismului,deoarece fostele crime și abuzuri ale
regimului de ocupație sovietic nu pot fi puse în sarcina socialismului românesc și dirijarea sumelor astfel
obținute către pensii și alocații.Din multe puncte de vedere,socialismul românesc,de după 1964,a fost mult
mai uman decât actuala societate capitalist-sălbatică.De pildă,speranța de viață din socialism era cu 10 ani
mai mare,nu exista șomaj,fiecare om primea o locuință ieftină,leul era stabil,pensiile erau
satisfăcătoare,ordinea și liniștea socială erau asigurate de bună voie[nu prin coerciție],serviciile medicale
erau gratuite etc.
11]Desființarea Institutului Cultural Român și transferarea bugetului acestuia la Ministerul Afacerilor
Externe,minister care poate îndeplini mai bine sarcinile de promovare a culturii românești peste hotare.
12]Reînființarea Ministerului Comerțului Exterior și a oficiilor județene de comerț exterior,prin care
micii întreprinzători români să-și poată derula toate activitățile de export:informare de pe piețe
externe,reclamă și promovarea pe piețe externe,efectuarea exporturilor și încasarea sumelor cuvenite.
13]Adoptarea legii pentru confiscarea averilor dobândite ilicit,în regim de urgență și aplicarea ei
imediată.Sumele confiscate de la infractorii din această categorie să fie folosite pentru investiții economice
de stat ,precum și pentru plata normală a lucrătorilor din domeniile care concură la aplicarea legii:ofițeri de
informații și poliție,procurori,judecători.
14]Anularea tuturor scutirilor de impozite și alte taxe acordate de guvernanții corupți,în ultimii 19 ani și
recuperarea sumelor datorate,de la debitori și de la guvernanții corupți.Folosirea acestor sume pentru
stimularea economiei naționale[investiții,promovare,instruirea creatorilor etc.].La o simplă estimare,e vorba
de minim 20 de miliarde de euro.De pildă,numai firma Erickson a fost scutită de Mugur Isărescu,în scurta
perioadă cât a fost premier,de suma de 800 de milioane de dolari.Cu o sumă identică a fost scutit
ROMPETROL, de către fostul premier Adrian Năstase.Dacă guvernanții corupți n-ar fi aplicat politica
scutirilor,România nu ajungea datoare.
15]Anularea tuturor reeșalonărilor de plată a taxelor datorate bugetului de stat și colectarea de urgență a
sumelor datorate de marii debitori.Extinderea executării silite asupra averilor deținute de liderii prezenți sau
din trecut ai firmelor falimentare.
16]Serviciile secrete,Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Justiției să întreprindă toate măsurile
specifice pentru identificarea și recuperarea imenselor sume scoase din țară de infractorii de tranziție.
17]Declanșarea urmăririi penale,concomitent cu sechestrarea tuturor bunurilor,asupra liderilor politico-
economici și administrativi care au privatizat fraudulos obiective economice rentabile,cum ar fi
ROMTELECOM,Petrotub,IMGB,Sampanie-Simleul Silvaniei,CCCF[pendinte de CFR],combinatele
siderurgice,rețelele de distribuire a gazelor naturale și a energiei electrice etc..Aceste obiective și multe
altele erau rentabile,alimentau bugetul de stat cu sume imense și asigurau multe locuri de muncă,fapt pentru
care privatizarea lor nu a fost justificată de criterii economice,ci motivată de acte de corupție.
18]Sistarea importurilor de armament și tehnică de luptă pe termen de 5 ani,deoarece produsele din
această categorie sunt vechi,nu ne trebuie neapărat și nu servesc la apărarea țării.
19]Retragerea trupelor române din Irak și Afganistan,cum au procedat națiuni europene mai evoluate și
încetarea cheltuielilor în valută cu întreținerea lor.Națiunea română,ca și cea americană,nu are nici un fel de
interese în aceste două țări.Un mic grup de interese din SUA întreține aceste focare de război,contrar
dreptului internațional și rezoluțiilor Consiliului de Securitate.
20]Reducerea cheltuielelor Parlamentului cun 70%,prin aplicarea următoarelor măsuri de bun simț:
a]Reducerea numărului de parlamentari la 180,câte unul la 100.000 de electori.
b]Reducerea personalului auxiliar al unui parlamentar la un consilier,o secretară și un șofer[care poate
și lipsi,dacă parlamentarul își conduce singur autoturismul].
c]Mutarea Parlamentului într-o clădire mai mică și închirierea Palatului Poporului unor mari firme și
ambasade străine.
d]Desființarea posturilor de deputați ai minorităților,deoarece aceștia erau aleși prin abuz și
discriminare,în numele unui mic număr de electori.
e]Reducerea cheltuielilor adminstrative și de reprezentare a fiecărui parlamentar la strictul necesar
îndeplinirii funcției[mobilier,aparatură electronică,autoturisme,diurne,birouri teritoriale etc.].
21]Legalizarea transformării pedepsei cu închisoarea,pentru anumite infracțiuni,cu plata unor mari sume
de bani.De pildă,pentru o vătămarea din culpă,în loc de 3 ani închisoare,să se poată plăti o sumă de 200 de
lei[chiar și mai mult] pentru fiecare zi de închisoare.Sistemul a fost aplicat în socialism și a adus mari
venituri la stat.
22]Legalizarea și impozitarea prostituției,după modelul din țările vest-europene.Prostituția este naturală
și nu încalcă nici o lege divină,cum o încalcă homosexualitatea deja legalizată sub guvernarea creștin-
democrată.Legalizarea ei previne răspândirea bolilor venerice,violurile și veniturile ilicite ale
proxeneților.O prostituată de lux câștigă circa 4000 de lei pe zi[1000 de euro].Impozitele din această sursă
ar trebui să meargă la Ministerul Sănătății.
23]Inăsprirea pedepselor pentru infracțiunile economice,începând de la mită,trafic de influență
etc.Aplicarea în toate cazurile de astfel de infracțiuni a pedepsei confiscării totale sau parțiale a averii.
24]Impozitarea progresivă și severă a proprietarilor mai multor locuințe și a gradului de lux al
fiecăreia,încât să se ajungă la lichidarea speculei cu spațiu locativ și la renunțarea la imobile
supradimensionate și ultraluxoase.
25]Gospodărirea judicioasă a pământuluii național,pe baza unui plan unic,din care să nu lipsească
următoarelele elemente:
a]Precizarea în Constituție a faptului că pământul constituie avere națională de importanță vitală ,aflată
într-una din următoarele forme de proprietate:de stat,mixtă și particulară.
b]Interzicerea prin lege a înstrăinării pământului românesc către cetățeni străini,cu excepția celor din
țări ale Uniunii Europene.
c]Legiferarea donațiilor benevole a terenurilor nelucrate,de către proprietarii neinteresați de ele,către
stat sau către instituții științifice de profil[stațiuni de cercetări,academii agricole etc.].Interzicerea prin lege
a donațiilor de terenuri către culte și secte
religioase,deoarece acestea nu au voie să dețină averi,conform propriilor dogme.
d]Reînființarea fermelor și stațiunilor de cercetare de stat cu profil agricol și horticol,pe terenurile
recuperate de națiune de la culte și secte religioase,de la donatori și de la persoanele cărora li se
naționalizează terenurile,conform legii.
e]Legiferarea naționalizării terenurilor nelucrate mai mult de doi ani,cu o minimă despăgubire către
fostul proprietar.Eventual,despăgubirea poate fi acordată și în acțiuni la fermele de stat.
f]Renunțarea la culturile tradiționale nerentabile și abordarea în culturi a celor mai rentabile plante
:pomi și arbuști fructiferi,struguri de masă,legume și zarzavaturi,plante medicinale,flori,plante
exotice[kiwi,curmali chinezești,bananieri nordici,măslini adaptați,actinide,alune de pământ etc.].Cerealele
tradiționale să fie cultivate numai în zone întinse,cu posibilități de mecanizare și irigare.
g]Refacerea sistemului național de irigații,ca proprietate de stat,după modelul egiptean.Astfel,fiecare
comunitate va primi apă la prețuri modice,de stat.
h]Legiferarea confiscării averilor indivizilor care au defrișat livezi,vii și păduri,cu scop de speculă.
i]Reînființarea sistemului național de achiziții și export produse agricole și agro-industriale,dintre cele
cerute intens de piețele externe[legume ecologice,fructe cultivate și de pădure,ciuperci etc].
j]Improprietărirea tinerilor și pensionarilor apți de muncă,la cerere,cu minim un hectar de teren
cultivabil,cu scopul de a crea microferme rentabile,în domeniile cele mai profitabile-legume,flori,fructe de
pădure și cultivate,struguri de masă etc.
26]Impozitarea severă a importurilor de lux-yahturi,autoturisme mai scumpe de 20.000
euro,elicoptere,bijuterii etc.
27]Incetarea subvenționării mascate a vânzătorilor de autoturisme prin programul RABLA.
28]Introducerea unei taxe de 50.000 de euro pentru acordarea cetățeniei.Astfel,nu vom mai aduna toți
săracii din țările în curs de dezvoltare,pe care să-i întreținem noi,din bugetul deja anemiat.
29]Aplicarea unor impozite și taxe severe persoanelor care practică profesii retrograde,cum ar fi
astrologi,vrăjitori,ghicitori etc.,precum și bioenergoterapeuților de orice fel.De regulă,indivizii din aceste
categorii nu-și declară corect veniturile[ca și preoții],sustrăgându-se impozitării corecte.
30]Dublarea taxelor și impozitelor pe reclamele comerciale făcute prin orice mijloc:afișe,pliante,anunțuri
în presa scrisă,clipuri televizate etc..Firmele care practică reclamă agresivă posedă suficienți bani pentru a-
și plăti aceste dări.
31]Creștere substanțială a taxelor pe băuturile alcoolice,deoarece acestea sunt mai periculoase decât
țigările și sunt consumate de un număr mai mare de persoane.
32]Sistarea tuturor subvențiilor pentru orice materie primă sau energie[gaze,electricitate etc.] către toate
firmele românești și străine.E anormal să subveționăm firmele de autoturisme[fraceză și americană],ca un
consumator casnic să plătească energia electrică de două ori mai scump decât unul industrial etc.
33]Oficiul Concurenței și Oficiul pentru Protecția Consumatorului să clarifice cum se face că,deși
barilul de petrol s-a ieftinit de circa 4 ori,prețurile la produsele petroliere din țara noastră au crescut.Statul
să legifereze confiscarea sumelor rezultate din această speculă.
34]Oficiul pentru Protecția Consumatorului să clarifice din ce cauză prețurile la produsele alimentare de
bază din România sunt mai mari decât în țările vest-europene,în pofida faptului că noi avem salarii de circa
4-8 ori mai mici.Statul să intervină cu o lege care să oblige supermarketurile străine să vândă produsele
respective la prețurile din țările vest-europene sau mai scăzute,în concordanță cu veniturile noastre mai
mici.
35]Adoptarea prin lege de sistemului de impozitare progresivă a averilor și veniturilor,în așa fel încât
persoanele care au venituri la limita subzisteței[1000 lei/lună] să fie scutite de impozit iar prima locuință să
fie impozitată cu o sumă modestă.Fiecare locuință în plus să fie impozitată cu minim 50% mai mult,în mod
progresiv,descurajând specula imobiliară.Veniturile din orice sursă să fie impozitate progresiv,de la 5% și
până la 70%.De pildă,la un venit între 1000 și 2000 de lei/lună să se aplice un impozit de 5%,între 2000 și
5.000 lei/lună-10%,între 5.000 și 8.ooo-15%,.....peste un milion /lună-70%.
36]In mod normal,reducerea de salarii,pensii,alocații etc. ar trebui interzisă prin lege,deoarece afectează
nivelul de trai al unei populații nevinovate de greșelile și corupția guvernanților.Dacă am ajuns în situația
de a face astfel de curbe de sacrificiu,atunci ele trebuie să se bazeze pe principiul că fiecare cetățean pierde
din venituri nu o cotă unică,ci proporțuional cu averea și veniturile sale.Cei care trăiesc la limita
subzistenței ,de 1.000 lei/lună,nu trebuie să fie afectați de nici o scădere de salariu sau de pensie.Salariile și
pensiile mici să fie reduse cu o cotă mai mică,să zicem de 5%.Cele mai mari,cu mai mult,respectiv cu
10%,15%,20%....40%.Astfel,vom aplica în practică principiile de justiție și solidaritate socială.Cotele unice
favorizează bogații și defavorizează săracii,polarizând societatea în mod periculos și sacrificând inuman
viețile unor semeni de-ai noștri.
37]Veniturile din amenzi trebuie să crească substanțial,deoarece avem o națiune cam
dezordonată,indisciplinată,cu o comportare cam necivilizată.Aceste amenzi ar trebui să se facă venituri la
primării,salvând de la șomerizare unii salariați,precum și la Ministerul Administrației și Internelor,cu
aceleași efecte[prevenirea reducerii soldei].Vă dau numai câteva exemple de amenzi care ar trebui legiferate
ori mărite:amenzi pentru murdărirea spațiului public,amenzi pentru tulburarea liniștii publice,amenzi pentru
folosirea unor expresii triviale în public,amenzi pentru încălcarea normelor de comportare civilizată în
mijloacele de transport în comun,amenzi pentru deținere ilegală de arme albe ori de foc,amenzi pentru
circulația pe stradă în stare de ebrietate,amenzi pentru încălcarea regulilor auto și pietonale[depășirea
vitezei,consumul de alcool,parcarea neregulamentară,trecerea pe culoarea roșie etc.],amenzi pentru
afectarea spațiului verde,amenzi pentru maltratarea minorilor și femeilor,amenzi pentru afectarea arborilor
și pomilor din spațiul public etc..
38]In mod tradițional,sfatul obștii românești n-a fost plătit,ci o îndatorire de onoare a gospodarilor care
voiau să se sfătuiască cu primarul în probleme de interes general.Politrucii de după 1989 au introdus
consilierii plătiți,de la primării comunale și până la județe,cu scopul de a-și crea clientelă politică pe care
să se bazeze în alegeri și în tot soiul de învârteli necurate[inginerii
financiare,adică,corupție].Desigur,această imensă armată de consilieri este plătită din bani publici,smulși de
la contribuabili.Eu propun anularea tuturor indemnizațiilor de consilieri ,de la comună și până la județ.Bani
economisiți astfel pot fi folosiți în investiții cu caracter economic în localitățile patriei[deci,noi locuri de
muncă,în ateliere și fabrici locale].In plus,această măsură ar destrăma mafia politico-economică
teritorială,făcând cale liberă unor politicieni serioși,competenți și onești.
39]Națiunea noastră trăiește un paradox dureros:persoane care au muncit 30-40 de ani primesc o pensie
de 7-800 de lei pe lună iar pentru întreținerea unui infractor condamnat la închisoare consumăm circa 2.500
de lei pe lună.E corect?Vă propun să închidem urechile la toate insinuările palavragiiilor care se prefac că
apără drepturile omului și să legiferăm din nou munca forțată,de 10-12 ore pe zi.Numai astfel infractorii vor
simți că sunt pedepsiți și-și vor plăti întreținerea.Ei pot lucra în ferme agricole și zootehnice,în ateliere de
tâmplărie[mobilă sculptată și curabată],la drumuri și șosele,în ateliere de artizanat și feronerie etc..Sumele
rezultate din astfel de activități să fie făcute venit la Ministerul Administrației și Internelor,pentru
susținerea unor pensii și salarii decente.
40]In perioada socialistă,am avut cei mai buni constructori de șosele,poduri,tunele și baraje din lume,fapt
pentru care eram solicitați în multe țări străine,inclusiv dintre cele puternic dezvoltate[RFG,de
pildă].Propun să reînființăm aceste firme de stat,cu foștii specialiști și cu tineri calificați la locul de
muncă,eliminând din șantierele românești firmele străine spoliatoare,alese de guvernanți
corupți.Astfel,vom crea locuri de muncă pentru români,vom reduce șomajul și vom face economii,deoarece
românii din domeniu lucrează mai ieftin și mai bine.
41]Majoritatea ”investitorilor” străini nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contractele de
privatizare și,deci,aceste privatizări sunt anulabile.Propun ca toate privatizările frauduloase sau în care nu s-
au respectat obligațiile asumate să fie anulate prin Justiție iar obiectivele economice respective să fie trecute
în proprietatea națiunii administrată prin stat.Prioritate ar trebui să aibă ROMTELECOM,Combinatul
siderurgic Galați,Petrotub Roman,rețelele de distribuire a gazelor,energiei electrice și apei,Combinatul de
alumină Slatina ...Rog specialiștii în economie să facă urgent o listă completă a obiectivelor economice
privatizate fraudulos ori în care nu s-au respectat condițiile de privatizare și s-o înainteze Guvernului,pentru
a se acționa în Justiție!
42]Analiștii economici au estimat că economia subterană manevrează circa 10 miliarde de euro în fiecare
an,lucru ce afectează fiecare cetățean onest.In țările vest-europene,denunțarea infracțiunilor de orice
fel,inclusiv a muncii la negru și a evaziunii fiscale,este considerată o îndatorire patriotică.La noi în
țară,infractorii din lumea interlopă,susținuți de cei din ”lumea bună”, au implimentat părerea eronată că
astfel de denunțuri sunt turnătorii nedemne.Trebuie să schimbăm această mentalitate infracțională care a
pătruns până și în mass media,determinând fiecare persoană care obține venituri să-și plătească în mod
corect impozitele și taxele.Propun ca în subordinea ANI să funcționeze vaste comitete de cetățeni onești
,organizate teritorial,care să semnaleze toate cazurile de muncă la negru,evaziune fiscală,contrabandă
etc..Această activitate,făcută în colectiv,de comitete de cetățeni,mai ales pensionari,nu mai poate fi
denigrată ca ciripeală,turnătorie ori în alt mod.
43]Mulți potențiali producători de fructe,struguri de masă,legume,flori,ciuperci etc. nu se apucă de
muncă,deoarece nu au garanția că vor putea vinde produsele.Propun ca statul,prin Ministerul Agriculturii și
primăriile locale să organizeze un sistem coerent de piețe țărănești,aliniat de-a lungul principalelor căi de
comunicație rutieră,precum și propriile firme de achiziții-prelucrare a produselor agricole[parteneriat stat-
privat].Astfel,câteva sute de mii de persoane vor fi atrase în sfera productivă directă,inclusiv din rândul
pensionarilor activi,șomerilor,asistaților sociali și tinerilor aflați în perspectivă de șomaj.Alături de ei,vor
prospera alte sute de mii de persoane care vor asigura comerțul ,producerea de
ambalaje,transportul,prelucrarea etc..Creșterea numărului de creatori direcți va asigura venituri sporite la
buget,astfel că nu va mai fi nevoie să se aplice diminuări la salarii și pensii.
44]Cel puțin o treime dintre cei 5,7 milioane de pensionari își pot prelungi viața activă și
sănătoasă,practicând activități utile,ca pasiuni aducătoare de venituri.Exemple de astfel de
activități:pomicultură,legumicultură,floricultură,apicultură,avicultură,artizanat,mecanică auto,confecționare
mobilier sculptat și pictat,piscicultură,sericicultură,prelucrarea ceramicii,pictură,sculptură etc..Statul ar
putea impulsiona pensionarii activi să se apuce de munci concrete,prin măsuri specifice,cum ar fi:scutirea de
impozite ori aplicarea unor impozite reduse,oferirea de terenuri în concesiune și de spații de producție cu
chirie mică,asistență de specialitate etc..
45]Majoritatea cetățenilor se întreabă cine și cum controlează salariile și sporurile imense încasate de
lideri economici din Banca Națională,Ministerul Finanțelor,ANAF și regii naționale.Specialiștii estimează
că numai revenirea la plăți normale în aceste sectoare ar aduce la buget câteva zeci de milioane de lei
noi.Guvernul trebuie să găsească soluția de a intra în legalitate și acești ”haiduci” care se cred stat în stat și
fac ce le trece prin cap cu banii întregii națiuni.
46]Persoanele cu pregătire modestă și fără ”pile” nu reușesc să acceseze fonduri europene,în ciuda
faptului că le merită și le-ar fructifica în mod
superior[pomicultori,apicultori,legumicultori,artizani,prelucrători de fructe de pădure,cultivatori de ciuperci
etc.].Propun ca direcțiile agricole județene să întocmească gratuit dosarele de accesare fonduri europene
pentru aceste categorii defavorizate.
47]Posturile de radio și de televiziune naționale au scheme de personal supraîncărcate și plătesc prea
mult anumite categorii de persoane,comparativ cu munca prestată.Propun să fie redimensionate schemele de
încadrare cu personal și schemele de salarizare din aceste instituții.De asemenea,în spiritul pieței
libere,propun să nu ni se mai ia bani ca abonament radio și tv., în factura de energie electrică,nici la
persoane fizice,nici la cele juridice.Fiecare post să trăiască din munca lui.Aceasta înseamnă și încetarea
subvenționării lor de la bugetul de stat..
48]Propun să se facă economii valutare prin reducerea personalului diplomatic din țări în care nu avem
interese economice,prin reducerea salariilor mai mari de 3.000 de euro,prin reducerea diurnelor de
deplasare ale parlamentarilor,prin reducerea drepturilor de autor plătite unor cetățeni străini,prin limitarea
sumei în valută pe care un turist are dreptul s-o scoată din țară la o deplasare...Specialiștii pot găsi și alte
căi de reducere a cheltuielilor valutare.
49]De 19 ani,populația română este instigată la consumism,prin reclame agresive și manipulatoare,astfel
că a ajuns să consume și bunuri și servicii inutile sau nocive[pornografie,alcool,astrologie,magie,filme
violente și de groază,care o afectează mintal etc.].Vă propun să declanșăm un larg proces de educare în
spiritul economisirii,în familii,școli și mass media.Propun ca ultima noastră bancă,CEC BANK,să-și
extindă agențiile până în ultima comună,încât să colecteze banii ținuți la saltea,să promoveze noi
instrumente de economisire pentru copii și tineri,să educe populația în spirit economic corect.Stiți ce
înseamnă circuit economic sănătos?Inseamnă că nici un euro nu iese din țară,ci circulă între noi,cetățenii
români.Deviza Consumați bunuri și servicii românești pentru a vă îmbogăți! trebuie să devină lege de viață
pentru toți cetățenii români.O deviză similară a fost lansată de Charles de Gaulle,într-o situație de criză
economică din Franța și este aplicată scrupulos în toate țările vest-europene.Numai noi,consumatoriști și
cosmopoliți,consumăm bunuri străine,îmbogățind alte națiuni și sărăcind-o pe a noastră.Timp de 19 ani,am
trăit din vânzarea obiectiveloer economice construite în socialism și din împrumuturi.Am ajuns în poziția
când împrumuturile sunt garantate cu fondul forestier,cu teritoriul patriei și cu viitorul copiilor.Mai rău,ele
sunt însoțite de dictate de genocid,de tipul celui primit de la FMI.Trebuie să învățăm să consumăm mai
puțin decât producem și să economisim crâncen.Trebuie,oameni buni,cetățeni români de orice etnie.
50]Putem ieși din criza economică în circa 5 ani,dacă ne mobilizăm ca la război și mărim numărul
creatorilor direcți de 4-5 ori.In acest scop,trebuie să educăm în cultul muncii și al cinstei întreaga
populație,de la copiii de grădiniță și până la pensionari.Nu mai putem aștepta pomeni de la nimeni,căci
nimeni nu ni le va da.Dacă nu ne mobilizăm deciși la activități creatoare de valori consumabile și
exportabile,vom ajunge în poziția rușilor din timpul guvernării Elțân,când nu s-au plătit pensii și salarii
mai mult de un an.Noi,Frăția Creatorilor,am tras de mult timp semnalul de alarmă,arătând că guvernanții
corupți și iresponsabili ne conduceau către pieire.Personal,scriu și instruiesc creatori din 1992,deoarece
știam exact ce va urma,ca fost ofițer de informații și contrainformații.Ați înțeles ce trebuie să facem?Să ne
orientăm copiii către profesii creatoare directe,cum ar fi horticultori,zootehniști,artizani,meseriași etc..In al
doilea rând,să ne reprofilăm noi,la orice vârstă,pe creație și export de bunuri și valori.In al treilea rând,să
impunem guvernanților cultul muncii și al cinstei în relațiile cu noi,națiunea- patron.Guvernanții nu sunt
stăpânii noștri,să facă ce doresc din noi.Ei sunt angajații noștri,ai națiunii-patron,să ne conducă către un
nivel de trai din ce în ce mai ridicat.Cum și-au făcut datoria guvernanții care au scăzut continuu nivelul de
trai al populației și vor să-l scadă până la limita genocidului?Prost!De ce?Deoarece cetățenii români nu au
luat atitudine,nu s-au opus jafului economiei naționale,nu s-au solidarizat pentru a-și apăra drepturile.E
timpul să renunțați la frica de guvernanți,la lașitate,la indiferență,la iresponsabilitate,la lipsa de
solidaritate.E timpul să vă uniți și să impuneți guvernanților propriul program de ieșire din criză
Pavel Coruț
scriitor și patron de editură

+
Dragi amici creatori,această schiță de program trebuie să ajungă la cât mai mulți cetățeni români,pentru a
fi studiată,dezbătută și completată de cei interesați.Rog fiecare forumist de bună credință să transmită acest
mesaj ,prin toate mijloacele cunoscute[E-mail,link,print,multiplicare etc],la următoarele categorii de surse
de răspândire:sindicate,asociații de pensionari,mass media centrală și locală,asociații studențești,asociații
profesionale,bugetari din diverse sectoare,elevi de liceu,militari de toate armele,polițiști și jandarmi,țărani
fermieri,patroni de firme mici și medii,medici,profesori,muncitori din sistemul de stat și privat.Materialele
printate pot fi afișate în locurile permise de lege,de la primării și afișaj stradal.Ele pot fi distribuite și de la
om la om,în locuri aglomerate,în blocuri,gări,stații de metrou etc..Cei care aveți rude și amici în alte
localități puteți transmite mesajele electronic sau prin scrisori printate,încât să informăm cât mai multe
persoane din întreaga țară.In mod normal,în circa o săptămână,mesajul nostru ar trebui să ajungă la circa un
milion de cetățeni interesați.Această acțiune este și un examen de seriozitate și eficiență al Frăției
Creatorilor.Vă urez succes!Eu îmi voi face datoria așa cum știți,îndeplinind sarcini de simplu membru și de
lider de opinie,prin mass media.

Você também pode gostar