VI.

ORGANE DE ASAMBLARE
Generalitaţi

Organele de asamblare servesc la împreunarea ansamblelor care compun o

maşină, sau a pieselor, respectiv a părţilor componente ale unui organ de maşină
complex, mecanism, dispozitiv sau al unei construcţii mecanice. Organele de
asamblare utilizate în construcţia uzuală de maşini pot fi grupate în :
1. Asamblări demontabile – care în urma desfacerii pieselor asamblate nu
are loc nici-o deteriorare a vreuneia dintre piese. Din această categorie amintim:
 asamblări filetate (şurub - piuliţă);
 asamblări prin formă (pene, caneluri, profile poligonale);
 asamblări prin frecare (pe con, cu strângere);
 asamblări elastice.
2. Asamblări nedemontabile – care în urma desfacerii pieselor asamblate
are loc deteriorarea a cel puţin uneia dintre ele
 asamblări sudate
 asamblări prin lipire
 asamblări prin încleiere
 asamblări nituite

VI.1. Asamblări demontabile

VI.1.1. Asamblări filetate
VI.1.1.1. Caracterizare, rol funcţional, domenii de aplicare

a) Caracterizare
Asamblările prin şuruburi fac parte dintre cele mai răspândite asamblări
demontabile. Ele au în compunere cel puţin două piese cu filet şi cea de-a treia
cu/sau fără filet.
Filetul reprezintă urma (suprafaţa) lăsată de un profil oarecare
(triunghiular, pătrat, trapezoidal, circular) pe un cilindru sau con în deplasarea
axială a acelui profil (fig.VI.1).
AB =  d0 – lungimea de desfăşurare a cilindrului
BC = p – pasul filetului (distanţa măsurată într-un plan paralel cu axa
şurubului sau în acelaşi plan median, între punctele omoloage pe două flancuri
consecutive)
d0 – diametrul
 - unghiul de înclinare al spirei

112
 Relaţia între , p şi d0
este
p
tg  (VI.1)
d 0
Într-o asamblare
filetată a două piese (A şi B)
pot exista două variante
constructive (fig.VI.2). Fig.VI.1
Învârtind piuliţa 2 (fig.VI.2.a) – şurubul 1 fiind ţinut pe loc – ea alunecă
pe spire şi înaintează în direcţia axială, similar împingerii unui corp pe plan
înclinat.
În fig.VI.2.b este prezentată asamblarea a două piese prin strângerea
directă a şurubului în gaura filetată executată în una din piese (B), care ia rolul
piuliţei.
2 1
3

B=2
1

a b
Fig.VI.2

b) Rolul funcţional şi domenii de aplicare

Rolul funcţional al şurubului este
- de strângere – cu rol de a crea tensiuni între piese şi deci de a etanşa
diferite medii, de a transmite diferite forţe sau momente
Exemple:  asamblări demontabile (şuruburi de fixare)
 creare de tensiune (asamblarea capetelor de tiranţi)
 închidere etanşă (dopuri filetate)
- de reglaj – pentru fixarea poziţiei relative sau strângerea ulterioară în
scopul eliminării jocurilor după uzură
Exemple:  cuzineţi
 şuruburile de reglare ale penelor săniilor mici
- transformarea mişcării rotative în mişcare axială sau invers

113
 Exemple:  şurubul central la strunguri
 deplasarea mesei la strungurile normale, paralele
- transformare de forţe periferice mici în forţe axiale mari
Exemple:  prese
 organe de închidere
 menghine
- măsurare
Exemple:  micrometrul
Observaţie: prelucrarea manuala a şuruburilor şi piuliţelor se realizează cu ajutorul
sculelor numite tarod respectiv filieră.

Avantaje:
- gabarit redus datorită spirei care se înfăşoară pe un cilindru se poate
obţine o suprafaţă mai mare de contact – prin mărimea lungimii de înfăşurare
- posibilitatea adaptării formei capului şurubului şi piuliţei la forma
pieselor de asamblat şi la condiţiile de acces
- execuţie relativ uşoară
Dezavantaje:
- filetul este un concentrator de tensiuni (datorită formei), periclitând
rezistenţa la oboseală;
- necunoaşterea precisă a forţei de strângere a piuliţei (poate duce la
suprasolicitări periculoase) – necesită utilizarea cheilor dinamometrice pentru
cunoaşterea forţei de strângere;
- asigurarea contra desfacerii;
- randamentul scăzut (la şuruburile de mişcare);
- uzura flancurilor (care pot introduce jocuri în cazul şuruburilor de
mişcare)
- lipsa de autocentrare.

VI.1.1.2. Elementele asamblării prin şuruburi

Filetul constituie partea caracteristică a şurubului.

 După forma şi rolul funcţional filetele pot fi:

114
 a) de fixare, respectiv de strângere de obicei filetul triunghiular
b) de strângere şi etanşare, pentru ţevi (filetul triunghiular fără joc la
vârfuri, filetul conic)
c) de mişcare (filetul dreptunghiular, trapezoidal în formă de ferăstrău,
rotund
 După sensul de înfăşurare
a) spre dreapta
b) spre stânga (pentru reglarea coincidenţei sensulului strângerii piuliţei şi
cel al rotaţiei unui arbore spre a nu se slăbi în timpul exploatării, filetul de la
buteliile de aragaz, etc.)
 După numărul de începuturi
a) cu un singur început
b) cu mai multe începuturi (la şuruburile de mişcare pentru îmbunăţirea
randamentului)
 După forma lui :
a) triunghiular cu unghiul la vârf 600 (filete metrice) sau de 550 (la
şuruburile în ţoli – Whitworrh) (fig.VI.3)
b) pătrat sau dreptunghiular (fig.VI.4.a)
c) trapezoidal (fig.VI.4.b)
d) fierăstrău (fig.VI.4.c)
e) rotund (fig.VI.4.d)
Caracteristicile geometrice ale filetului (fig.VI.3)
Elementele geometrice ale unui filet sunt standardizate (STAS 3872)

Fig.VI.3

- profilul
- unghiul la vârf 

115
 - pasul p
- numarul de inceputuri i
- diametrul exterior d; D
- diametrul interior d1;D1
- diametrul mediu d2; D2
- înalţimea profilului primitiv (generator) pentru filetul metric
H=0,8660p)
- înţlţimea efectivă H1
p
- unghiul de înfăşurare  (înclinarea elicei)( tg 
d 2 )
- sensul de înfaşurare (dreapta, stânga)
Se observă că desfăşurând
spira, unghiul flancurilor  are
mărimea 1, 2 sau  după cum

p
ß
este determinat de diametrul

ß2
1
interior d1, mediu d2 sau exterior d d1
(fig.VI.5) d2
p p p d
tg 1  tg   ; tg 2  d
d 1 ; d 2

Fig.VI.5
În calcule, unghiul  se consideră totdeauna în raport cu diametrul mediu
d2. Interschimbabilitatea este asigurată atunci când, pentru şuruburile de aceleaşi
fel şi de aceeaşi mărime, sunt respectate dimensiunile date prin standarde pentru:
d, d1, d2, p şi .
Observaţie: Dimensiunile diametrelor şurubului d1, d2, d respectiv D1, D2, D
diferă între ele (pentru acelaşi diametru) numai prin valoarea toleranţei, având
aceeaşi cotă nominală.

VI.1.1.3. Consideraţii teoretice

VI.1.1.3.1. Sistemul de forţe din asamblarea filetată

Strângerea piuliţei unui şurub sub acţiunea unei forţe axiale F poate fi
echivalată cu deplasarea unui corp cu greutatea F pe un plan înclinat, al cărui
unghi faţă de orizontală este egal cu unghiul 2 de înclinare a spirei filetului.
Forţa H necesară pentru împingerea corpului F pe planul înclinat corespunde
forţei H care dă naştere momentului necesar pentru deplasarea aceleiaşi sarcini F
(fig.VII.6).

116
 a b

d
c

Fig.VI.4

64
 Se consideră cunoscute:
- F – forţa ce trebuie transmisă de la şurub la piuliţă şi invers;
- p, d1, d2, d – geometria filetului;
- materialul şurubului şi piuliţei;
Se cere să se determine:
- H – forţa cu care acţionăm asupra piuliţei sau şurubului;
- Mins – momentul de înşurubare;
- Mdes – momentul de deşurubare.
F H1
H
F1
Ff H
H2

p
2 F2

d2 F

Fig.VI.6

Ipoteze:
- urcarea pe plan se face cu viteza v = ct (acceleraţia a = 0)
- urcarea pe plan se face cu frecarea dintre spirele şurubului şi piuliţei
- greutatea corpului pe spiră este neglijabilă
Se descompun cele două forţe F şi H pe direcţia planului şi perpendiculară
pe plan
F1 = Fsin 2 H1 = H cos2
F2 = F cos2 H2 = H sin2
Dacă mişcarea se face cu frecare, la înşurubare apare o forţă de frecare Ff
care se opune mişcării
Ff = Fn =  (H2 + F2)
H cos 2 – Fsin 2 -  (H sin2 + Fcos2 ) = 0
sin  2   cos  2
H = F cos    sin 
2 2

Observaţie asupra coeficientului de frecare

Coeficientul de frecare se înlocuieşte cu unghiul de frecare
Ff Ff = Fn
F
tg = F  
f

 u

Fu
R
104
 Înlocuind coeficientul de frecare cu unghiul de frecare se obţine expresia
forţei H, necesară pentru împingerea corpului pe planul înclinat sau altfel spus,
pentru deplasarea piuliţei pe şurub
Hînş = F  tg (2 + ) (VI.2)
Cum unghiul de înfăşurare  este mic,  < 7 .. 8 , forţa H va fi H  (0,16
0 0

 0,17) F
La desfacerea piuliţei ca şi la coborârea corpului pe planul înclinat, forţa
de frecare îşi schimbă sensul, forţa H fiind înlocuită cu
Hdes = F tg (2 - ) (VI.3)
Pentru strângerea piuliţei pe şurub, trebuie învins un moment care pentru
filetul pătrat are expresia: F
d d /2
Mins = H  F  tg   2   
2 2 F u

iar pentru deşurubare expresia momentului va fi: 

d d
Mdes =Hînş   F  tg   2   
2 2
La filetul triunghiular (fig.VI.7) forţa de frecare va fi Fig.VI.7
Ff =  Fn
F
Dar Fn = cos 
2
Înlocuind expresia forţei normale Fn vom avea:
F
Ff =  cos 
2

se notează cu j = cos  care se numeşte coeficient de frecare în jgeab.
2
Se poate spune că pentru o suprafaţă înclinată
Fn
Ff = j F
Pentru o suprafaţă plană (filetul pătrat) fig.(VI.8) valoarea
Ff forţei de frecare va fi
Ff = Fn
Din relaţiile prezentate se constată că forţa de frecare pe o
Fig.VI.8 suprafaţă înclinată (Ff’) este mai mare decât forţa de frecare pe

o suprafaţă plană Ff > F deoarece j = cos  > 
’

2
Cu această interpretare, pentru filetul cu profil pătrat relaţiile rămân
valabile şi pentru filetul cu profil triunghiular, cu condiţia înlocuirii
coeficientului de frecare  cu j

105
 H = F tg (2 + î)
Hînş = F tg (2 - î)
dm
Mîns = F  tg (2 + î)
2
d
Mdeş = F  m tg (2 - î)
2
Făcând o analiză a influenţei unghiului de frecare asupra forţei tangenţiale
H se constată că Hrostog < Hpătrat < Htrapezoidal < Htriunghiular sau referindu-ne la
momentele de înşurubare se constată că efortul depus pentru înşurubarea unui
filet cu profil rotund este mult mai mic decât pentru a înşuruba un filet
triunghiular Mins rotund < ….. <…. < Mins triunghiular

VI.1.1.3.2. Condiţia de autofrânare şi randamentul cuplei şurub piuliţă

Cercetarea mai departe a relaţiilor prezentate în paragraful anterior scoate

în evidenţă că, dacă se impune condiţia ca piuliţa să nu se deplaseze de la sine, în
sensul desfacerii ei sub acţiunea forţei F (condiţia de autofrânare), atunci trebuie
ca:
d d
Mdeş = F   F  tg   2    < 0
2 2
Cum F şi d sunt diferite de 0, rezultă că: tg (   2   < 0
Pentru valori între 0 şi 90 se poate scrie că: tg   2   < tg0
0

2 -  < 0  2  
Această relaţie ne spune faptul că, condiţia de autofrânare este îndeplinită.
Autofrânarea se poate pierde la şuruburile de mişcare cu mai multe
începuturi.
triunghi > trapez > pătrat > rostog.
Randamentul şurubului este definit ca raportul dintre lucrul mecanic util
Lu şi lucrul mecanic consumat Lc (fig.VI.9).

H Lu = F p
Lc = H d2
p

F
2
Lu Fp
d2
 = L  Hd (VI.4)
c 2

Înlocuind în relaţia randamentului expresia forţei H şi expresia unghiului

Fig.VI.9
de înfăşurare, se obţine:
Fp F d 2 tg 2 tg 2
  = (VI.5)
F tg (  2   )d 2 F tg (  2   )d 2 tg   2   

106
 Şuruburile de strângere care trebuie să îndeplinească condiţia de
autofrânare lucrează într-o zonă cu randament scăzut (pentru asemenea şuruburi
este mai importantă condiţia de autofrânare).
Randamentul şuruburilor de mişcare este de luat în considerare – se
recurge la filete cu unghi de înclinare a spirei mare, deşi apare simultan
dezavantajul creşterii forţei H.
triunghi < trapez < pătrat < rotund
Compromis
- pentru filetele de mişcare sunt utilizate filete trapezoidale, deoarece au
 situat între triunghi şi pătrat, dar au şi condiţia de autofrânare asigurată;
- pentru a îndeplini condiţia de autofrânare de multe ori se recurge la o
altă piesă;

VI.1.1.4. Solicitările principale din şurub şi piuliţă

(sub acţiunea unei forţe axiale centrice)
VI.1.1.4.1. Solicitările şurubului şi piuliţei

Forţa F transmisă de la şurub la piuliţă şi invers are următoarele efecte:

a) şurubul este solicitat în ansamblu la întindere sau compresiune în
funcţie de sensul forţei F
b) piuliţa este solicitată în ansamblu la compresiune sau tracţiune (invers
ca la şurub)
a) solicitarea şurubului la tracţiune sau compresiune se raportează la
secţiunea plină a şurubului de diametru d1 (fig.VI.10). Mărimea tensiunii axiale
la tracţiune sau compresiune:
F F

t,c = A s d12  adm.s (VI.6)
4
 critic s  curgere s
adm.s = 
c c
c – coeficient de siguranţă c = 1, 2 .. . 2 (2,5)

Fig.VI.10
b) Solicitarea piuliţei la compresiune / tracţiune (fig.VI.11)
F F
   acomp
comp. p = Ap 
De  D
2 2
 
p
(VI.7)
4
 critic  curgere
acomp. p = p
 p

c c

107
 Fig.VI.11

VI.1.1.4.2. Solicitările filetului

Spira filetului poate fi privită ca o grindă curbă încastrată pe cilindrul de

bază. Pentru uşurinţa calculului, spira se desfăşoară şi se consideră solicitată de
sarcina F/z (fig.VI.12)
Ipoteze
 Se consideră că în contactul dintre şurub şi piuliţă se găsesc z spire
F
 Se consideră că sarcina se repartizează uniform pe cele z spire : F1= z
 Fluxul de forţă se transmite prin suprafaţa de contact dintre spira
şurubului şi piuliţei
 Se consideră că presiunea de contact este uniformă
Forţa F1 care acţionează asupra spirei filetului solicită filetul la:
a) încovoiere (secţiunea i-i)
b) forfecare (secţiunea i-i)
c) strivire (secţiunea i, j, k,h)
a) încovoierea se calculează deci pentru secţiunea i-i (considerând-o de
formă dreptunghiulară) fig.VI.12.
h

F1 /2
i Mi F b 6F b 
Fn i     21   2 1   ais  c r
k Wi a d 1 a d 1 c Înl
F1
d1 6
 ocuind pe F1
a

F1 j
6F b
i    ais (VI.8)
i   z  d1a 2
b
d1
f

Fig.VI.12
b) forfecarea se determină tot pentru secţiunea i-i
F1 F/z 
f     afs  c r (VI.9)
Af ad 1 c
c) strivirea filetului are loc pe suprafaţa ijkh datorită forţei, care
acţionează perpendicular pe suprafaţă

108
 
F1 / cos
Fn 2  F / z 

pst = Astr  d 1 fd 1 (VI.10)
f astrp


cos
2
De regulă pentru verificare se ia ast pentru piuliţă.
Experimental se constată că deteriorarea prin forfecare poate fi neglijată.

VI.1.1.5. Determinarea înălţimii piuliţei

Determinarea înălţimii m = z  p a piuliţei se reduce la calculul numărului

de spire active z.
Calculul numărului de spire se face în baza condiţiei de egală rezistenţă a
tijei şurubului şi a filetului.
În aceste condiţii, se poate scrie că forţa capabilă din şurub Fcapş (VI.6) este
egală cu forţa capabilă a filetului la strivire (VI.10) sau încovoiere (VI.8) Fcapfilet.
d 12
Fcaps   at s 
4
  d1a 2  z
Fcap filet inc   ai
6b
Fcap filet striv   a str . filet piulita  fd 1 z
Egalând relaţiile de calcul ale forţelor din şurub şi filet rezultă că numărul
de spire este:
 d 12  3 d b
z  ats   ats  1 2
 ai d a  ai 2 a
2
(VI.11)
4 1
6b
respectiv
 ats d 12  d
z   ats  1 (VI.12)
 as p 4  fd 1  as p 4 f
Geometria filetului fiind standardizată, înseamnă că între elementele
geometrice ale filetului există anumite legături definite de tipul filetului.
Pentru filetul metric normal al unui şurub, executat din oţel OL37 cu at
= 80 MPa şi as = 35MPa, înlocuind d1  0,8d; d2  0,9d, H2  0,54p rezultă
- din egalitatea portanţei la încovoiere
m = zp = 0,54d
- din egalitatea portanţei la strivire
m = z p  0,75d
Cum spirele filetului trebuie să poată suporta ambele solicitări, prin STAS
922 a fost stabilită pentru înălţimea piuliţei valoarea m = 0,8d

109
 Când piuliţa este din material cu rezistenţă inferioară celei a materialului
şurubului, se impune verificarea spirelor piuliţei.
Pentru piuliţă din fontă, aip = 25  30 MPa şi şurub din oţel cu aiş =
80MPa, înălţimea necesară piuliţei devine mî = 1,3d
La şuruburile de mişcare, limitarea presiunii de contact în scopul evitării
uzurii premature duce la înălţimi ale piuliţei sensibil mai mari.
După cum se observă, înălţimea piuliţei m depinde numai de diametrul
şurubului şi de forma profilului filetului, fără a fi condiţionată de fineţea lui.

VI.1.1.6. Asamblări şurub piuliţă cu elemete intermediare

Înlocuirea frecării de alunecare din şurubul clasic, prin frecarea de

rostogolire sau lichidă, în vederea măririi randamentului mecanismului şurub
piuliţă, se utilizează tot mai frecvent şuruburile conducătoare cu elemente
intermediare sau cu sustentaţie hidrostatică (la maşinile unelte cu comandă
numerică).

VI.1.1.6.1. Şuruburi conducătoare cu elemente intermediare

Şuruburile conducătoare cu elemente intermediare (1) pot fi cu bile sau cu

role (fig.VI.13) şi înlocuiesc frecarea de alunecare dintre şurub (3) şi piuliţa (2),
cu cea de rostogolire dintre acestea.
Calculul şuruburilor cu bile porneşte de la premisa că sunt cunoscute:
cursa subansamblului mobil, viteza de deplasare (v = p.n în mm/s) şi sarcina
axială care trebuie deplasată F.
Dimensionarea şuruburilor se face diferenţiat in funcţie de valoarea forţei
axiale la care este supus astefel:
- pentru forţe axiale F  1000N se face din condiţia de rezistenţă la compresiune
d
1 nec 4 F /(  ) ac (VI.13)
unde ac = (0,3…0,4) 0.2
- pentru forţe axiale F  1000 N
d
1 nec
 64  L  c /   E
4
2
f f
3
(VI.14)
unde Lf este lungimea de flambaj şi coeficientul de siguranţă cf = 2,5...4.
Calculul forţei la care apare flambajul şurubului se face cu relaţia:
Ff = 2 E Imin/lf2 (VI.15)
unde: E – modulul de elasticitate al materialului;
Imin – momentul de inerţie geometric al şurubului (Imin=d4o/64)
lf – lungimea de flambaj.

110
 Randamentul şurubului se determină cu relaţia cunoscută, în care se
păstrează semnificaţiile notaţiilor:
 = F p/H  d2 (VI.16)
Cunoscând că momentul de torsiune este
Mt = H d2/2
atunci cuplul necesar antrenării se determină cu relaţia:
Mt = F p/2 (VI.17)
Puterea necesară antrenării şuruburilor cu bile se determină cu relaţia:
N = F v/ (VI.18)

Fig.VI.13

unde: F – sarcina axială;

v – viteza de deplasare;
 - randamentul transmisiei.
Durabilitatea acestor şuruburi este sensibil diminuată de prezenţa căii de
recirculare din piuliţă a bilelor, care crează un concentrator de tensiune pentru
eforturile unitare la care acesta este solicitat. Utilizarea pe scară largă a
transmisiilor şurub – piuliţă cu elemnte intermediare este limitată de construcţia
complicată care determină şi un cost ridicat, aceste transmisii utilizându-se
numai în cazul în care deplasarea organului de mişcare aflat pe ele, necesită o
poziţionare precisă.

VI.1.1.7. Elemente de asigurare a asamblărilor filetate

Practica şi cercetările experimentale au arătat că deşi la proiectare şi

montare este îndeplinită condiţia de autoblocare, totuşi asamblările filetate nu
sunt întotdeauna stabile şi prin slăbirea de la sine a înşurubării (autoslăbirea), pot
apărea urmări destul de grave.
După scop, prin soluţiile constructive se pote urmări:

111
 - evitarea desfacerii complete şi a pierderii piuliţei, slăbirea nefiind
importantă pentru funcţionare,
Exemplu: capace de protecţie
- asigurarea poziţiei de montare a unei piese sau reglarea lungimii unei tije
de comandă a unui element,
Exemple: reglarea tacheţilor la motoare
- împiedicarea slăbirii piuliţei (şurubului; în scopul menţinerii strângerii
iniţiale).
Exemple: capacele recipienţilor sub presiune, strângerea semicarcaselor
reductoarelor.
Din punct de vedere constructiv se pot deosebi metode de asigurare bazate pe:
1) folosirea formei şi a unor elemente speciale, fără introducerea de forţe
suplimentare în organele folosite;
2) introducerea de forţe suplimentare axiale, radiale sau combinate în scopul
sporirii şi menţinerii frecării;
3) deformaţii plastice sau aport de material străin,
1) Din această categorie putem aminti ca soluţii folosirea
- cuiului spintecat (fig.VI.14.a);
- piuliţa crenelată (fig.VI.14.b);
- trecerea unei sârme prin capetele şuruburilor în serie (fig.VI.14.c);
- şaibe de siguranţă cu umeri sau nas (fig. VI.14.g,h);
- plăci crestate (fig.VI.14.d, e, f);
- piuliţe cu guler şi cu şurub lateral de asigurare (fig.VI.14.f).
2) Din această categorie fac parte (fig.VI.15)
- contrapiuliţă elestică(fig.VI.15.a),
- şaibe elestice (Grower) (fig.VI.15.b),
- piuliţă cu inel interior de presiune (fig.VI.15.c)
- contrapiuliţele (fig.VI.15.d);
3) Din această categorie fac parte:
- asigurarea prin refulare de material cu ajutorul unui dorn,
- sudarea piuliţelor prin puncte de sudură faţă de suprafaţa de reazem,
- lipirea piuliţei cu adezivi.

112
a b c

d e f

g h

Fig.VI.14

113
 b
a

c d
Fig.VI.15

64
 VI.1.2. Asamblări tip arbore butuc
(prin formă şi prin forţa de frecare)
VI.1.2.1. Asamblări demontabile prin formă

Asamblările prin formă pot fi: cu pene, caneluri sau dinţi, profile
poligonale, cuie sau ştifuri.
a) Asamblări cu pene
Penele sunt organe de asamblare demontabile, cu o formă în general
apropiată de prismă, cu secţiune constantă (pană paralelă) sau cu una dintre feţe
înclinată.
După poziţia lor faţă de axa pieselor asamblate şi după rolul funcţional, se
deosebesc :
- pene transversale, care se montează perpendicular pe axa pieselor,
respectiv pe direcţia sarcinii; sunt prevăzute totdeauna cu înclinări;
- pene longitudinale – cu sau fără înclinare - care se montează paralel cu
axa geometrică a pieselor de solidarizat (arbore – butuc) şi transmit momentul de
torsiune.
Pene paralele - obişnuite STAS 1004
- subţiri STAS 9502
Penele paralele se montează totdeauna cu joc radial şi au avantajul că nu
produc dezaxări şi permit deplasarea roţii pe arbore (fig.VI.16). La solicitări
mari, pentru evitarea smulgerii penei din locaş, aceasta se fixează pe arbore cu
şuruburi, însă găurile slăbesc mult arborii.

Fig.VI.16

Pană disc (fig.VI.17) STAS 1012 – în secţiune longitudinală au forma

unui segment de cerc şi de dreptunghi în secţiune transversală. Permit mici
deplasări axiale şi transmit pe feţele laterale numai parţial momenteul de răsucire

120
capabil al arborelui. Folosirea lor se limitează la arbori cu diameter mai mici de
55 mm.

Fig.VI.17

Elemente de calcul (fig.VI.16):

- strivire :
Ft F 2M t
 S to 12   S 34   t    as  70 80
AS h l d
h
l
N/mm2 (VI.19)
c c
2 2
- forfecare :
Ft F 2M t
 f 13   t   af  60 70 N/mm2 (VI.20)
A f blc dblc
b) Asamblări prin caneluri
Ca mod de funcţionare, asamblările prin caneluri pot fi privite ca
asamblări cu pene longitudinale paralele, multiple solidare cu arborele.
Asamblările prin caneluri sunt utilizate la cutiile de viteze, la cuplaje.
Clasificare:
- formă – caneluri - dreptunghiulare (fig.VI.18.a) STAS 1768 – seria uşoară
STAS 1769 – seria mijlocie
- triunghiulare (fig.VI.18.b) STAS 7346
- în evolventă (fig.VI.18.c) STAS 6858
- centrare - lateral (flanc) (fig.VI.19.a) pentru transmiterea momentului de
(încovoiere şi forfecare)
- exterioară (fig.VI.19.b) (încovoiere şi forfecare)
- interioară (fig.VI.19.c) cea mai precisă şi frecventă utilizată
- scop - asamblări fixe
- asamblări mobile

121
 Fig.VI.18 Fig.VI.19

Elemente de calcul şi de proiectare

Momentul de torsiune se transmite prin contactul lateral al flancurilor
(fig.VI.20) – presiunea de contact – indicaţii de calcul în STAS 1767. Se
consideră că solicitarea periculoasă este la strivirea pe flancuri (idee configurată
şi de practică), în timp ce solicitările de forfecare şi încovoiere la baza canelurii
sunt mici (înălţimea canelurii fiind mică şi secţiunea relativ mare).
b
Dd
p h1   2g
g

2
Ft
D  s tr .  
dm As tr  z  0 ,75
h1

2M t (VI.21)
   aS
Dd
 h1  L  z  0 ,75
Mt  2 
g

Fig.VI.20
Coeficientul 0,75 ţine seama de faptul că momentul de torsiune nu se
repartizează uniform pe cele z caneluri din cauza existenţei unor abateri
geometrice.
Dd 
În STAS s  0 ,75  2g z iar suprafaţa portantă necesară
 2 
M tn
S
Dd . La dimensionare se urmăreşte calculul lungimii minime necesare
  Sa
4
de purtare egală de obicei cu lungimea butucului. Lungimea canelurii va fi
S
L
s
Câteva valori ale rezistenţei admisibile
sa = - 60…100 N/mm2 pentru condiţii mijlocii de lucru – butuc fix pe arbore

122
 - 20…40 N/mm2 pentru condiţii mijlocii de lucru – butuc alunecător pe
arbore – cuplare în gol
- 5…15 N/mm2 pentru condiţii mijlocii de lucru – butuc alunecător pe
arbore - cuplare sub sarcină
c) Asamblări prin bolţuri şi ştifuri
Bolţurile sunt organe de formă cilindrică care înlocuiesc penele
longitudinale sau transversale şi servesc la realizarea articulaţiilor, poziţionarea
sau solidarizarea unor organe de maşini, ca organe de siguranţă (fig.VI.21). Când
sunt de dimensiuni mici se numesc ştifuri.

a b c d

Fig.VI.21

c1 ) Asamblarea cu bolţ de articulaţie (fig.VI.22) F

ajustaj cu
Solicitări: strângere
- Încovoiere – bolţ
F  l b b
   1 – bolţ
Mi 2 2 2
 i s    ai (VI.22)
Wi  d3 2 – furcă
d

32
- Strivire: bolţ - tijă joc foarte l 3 – tijă
F mic
 s 1 3   s (VI.23)
dl ajustaj cu joc
 s  min   as 1 ,  as 3
 F

- Strivire: bolţ - furcă

F
 s 1 2   as (VI.24)
2bd
 as  min   as 1 , as 2


c2) Asamblări cu ştift transversal (fig.VI.23) Fig.VI.22

- Strivirea ştift-arbore (fig.VI.23.b)

123
 Mt
Fs Mt 3M t
 s 1 3   x    as 1 3 (VI.25)
Di Di Di d Di2
2d  2d  d  Di
2 2 3
2 D D
x  i  i
3 2 3

3 – ştift

pA pB
s
De

Di

pB
x y
pA
Di De

2 - butuc 1 - arbore b c

a
Fig.VI.23

- Strivirea ştift-butuc (manşon) (fig.VI.23.c)

s = (De – Di)/2
y = s/3 + Di
Mt
Fs 2 3 2 y (VI.26)
 S 2 3    as 2  3
AS 2 3 d s
- Forfecare ştift
Ff 2M t
 f3   a f 3
Af  d2 (VI.27)
Di  2 
4

124