10 strategii de combatere a

stresului
Ce ne streseaza uneori?
 Termenele limita. Prea multe termene limita te vor face sa te focalizezi doar pe primul,
pana este rezolvat. Apoi, pe urmatorul, si asa mai departe. Nimic rau in asta, dar vei fi ca
un ogar care alearga fara incetare dupa iepuri. Nimic altceva nu conteaza, iar activitatile
legate de alte obiective le vei lasa la o parte “pentru ca nu sunt urgente”. Mai putine
termene limita iti permit o mai buna planificare, vei avea azi timp pentru mai multe
activitati si deci mai multa flexibilitate.
 Situatiile conflictuale. Un experiment facut pe soareci de laborator a aratat ca soarecii
care stateau intr-o cusca langa o pisica mureau mult mai repede. Iar daca la servici (sau
acasa) ai o relatie precum soarecele cu pisica… concluzionezi tu.
 Numarul de activitati incepute si neterminate. Nivelul de stres este proportional cu
numarul de “aplicatii deschise”. Ati vazut cum calculatorul lucreaza mai greu daca ai prea
multe ferestre deschise? La fel si creierul uman.
 Excesele de orice fel. Stresul de la munca nu se combate cu o noapte petrecuta in club. 
 Alimentatia neadecvata. Modelul “o cafea dimineata, un corn la pranz si masa
principala seara” nu corespunde nici pe departe nevoilor organismului.

Ce putem face sa il combatem? Iata cateva strategii care te pot ajuta:

1. Nu iti aglomera programul mai mult decat poti duce. Invata sa spui NU. Mereu vei avea pe
cineva care vrea ceva de la tine - o colega, un prieten de familie, un vecin. Refuza-i cu eleganta.

Incepe ziua cu activitatile cele mai importante si lasa spre sfarsitul zilei pe cele mai putin
importante. Astfel, daca nu termini tot ce aveai de facut, lucrurile nefinalizate nu conteaza foarte
mult. Nu te oferi voluntar pentru tot felul de maruntisuri. Deleaga altora activitatile consumatoare
de timp si pe care si altcineva le poate face.

2. Rezolva conflictele. De multe ori oamenii se simt tensionati in prezenta altor persoane pentru
ca nu comunica suficient. Daca atitudinea sau actiunile unei persoane te deranjeaza, discuta
deschis acest lucru. E posibil ca celalalt nici sa nu aiba habar.

3. Nu face mai multe lucruri simultan. Tu nu esti computer sa lucrezi multitasking, oricat de mult
ti-ai dori asa ceva. Apuca-te de un singur lucru, du-l pana la capat si treci apoi la urmatorul. Daca
ai o activitate care necesita concentrare, izoleaza-te in asa fel incat sa ai posibilitatea sa lucrezi.
Trece telefonul pe “silent”, incuie usa, pune-ti pe birou un afis “Nu deranjati – aici se lucreaza”,
eventual cu o pictograma sugestiva.

4. Fa pauze de relaxare. 5 minute la o ora. Daca un copil are nevoie de 10-15 minute de pauza la
o ora de scoala, la fel ai si tu nevoie de relaxare. O tigara si o cafea nu inseamna pauza din
punctul de vedere al organismului. Acorda-ti 5 minute in care sa nu faci nimic. Inchide ochii, lasa
capul pe spate si respira adanc.
5. Fa miscare. Chiar daca nu te duci la sala, cand te duci acasa, fa cativa pasi pe jos. Nu lua liftul,
urca pe scari. Dimineata fa cateva miscari de gimnastica in timp ce pazesti cafeaua sa nu dea in
foc. Ia-ti un caine si plimba-l de 2-3 ori pe zi cate 15 minute.

6. Acorda-i corpului tau suficient somn. Minim 7 ore pe zi. Chiar daca e un film interesant la
televizor, mai bine culca-te cu o ora mai devreme.

7. Daca faci excese de orice fel, controleaza-ti-le. Este important sa reduci starile in care
organismul produce excesiv de multa adrenalina. Condu mai incet. Du-te la patinaj si nu la schi.
Alege un club discret, nu o discoteca zgomotoasa. Nu depasi doua cafele pe zi.

8. Lasa lucrurile sa treaca de la sine, daca ai tendinta sa te enervezi din orice. Daca ceva te irita,
intreaba-te: “Maine va conta acest lucru?”. Performantele tale vor scadea, pentru ca nu vei fi cu
mintea la ceea ce ai de facut, vei depasi termenele limita si stresul tau se va accentua. Acasa vei fi
nervos, vei dormi putin si prost, iar lipsa de odihna va creste iritabilitatea.

9. Hraneste-te corect. Vei spune probabil ca daca mananci mai mult o sa te ingrasi. Da, daca nu
faci deloc miscare. Mananca ceva la prima ora, chiar daca nu ai de regula acest obicei. Nu poti
pleca cu masina la drum cu rezervorul gol, nu-i asa? Tot la fel, nu poti pleca la un drum de o zi
cu corpul tau, fara suficient combustibil. Seara nu manca tarziu, pentru a lasa organismul in
repaus pe timpul noptii. Daca mananci mult seara, vei avea un somn agitat, iar dimineata te vei
trezi obosit.

10. Ia vitamine si minerale. Cel mai probabil ai nevoie de vitamina C, grupul de vitamine B,
calciu si magneziu. Nu-ti face probleme, vitaminele nu ingrasa. Atat doar ca iti vor da mai multa
pofta de mancare si energie, iar doar daca nu o consumi, exista riscul sa pui ceva kilograme.

Pentru asta este necesar sa faci si putina miscare. Daca ai un stil de viata sedentar (masina, lift,
scaun la birou, canapea la televizor - cunosti scenariul) pentru ca nu ai suficienta energie sa mai
faci ceva, schimbarea regimului alimentar si suplimentarea cu vitamine vor cere de la sine si
schimbarea stilului de viata.

Actioneaza la
maximum
Acesta este ultimul legământ, dar el este cel care le permite celorlalte trei să se transforme în
obişnuinţe adânc înrădăcinate.

Indiferent de circumstanţe, faceţi întotdeauna tot ceea ce vă stă în puteri, nici mai mult nici mai
puţin.  Nu trebuie să uitaţi însă că randamentul nu poate fi întotdeauna acelaşi. Tot ce există în
jurul nostru este viu şi se transformă tot timpul; la fel, randamentul nostru maxim poate fi uneori
la cote foarte înalte, iar alteori nu va fi cel aşteptat. Atunci când ne trezim proaspăt şi energizat
dimineaţa, randamentul nostru va fi superior celui de seară, când suntem obosiţi. Maximul nostru
va fi diferi atunci când suntem sănătoşi de cel când suntem bolnavi.
Indiferent de calitatea faptelor dumneavoastră, urmăriţi să faceţi tot ce vă stă în puteri. Cel care
exagerează cu faptele sale, depăşindu-şi puterile fireşti, îşi suprasolicită corpul şi acţionează
astfel împotriva sa. Dacă faceţi însă mai puţin decât vă stă în puteri, vă veţi supune astfel
frustrărilor, incriminării interioare, vinovăţiei şi regretelor.

De aceea, faceţi tot ceea ce vă stă în puteri – în toate împrejurările vieţii. Nu contează dacă
sunteţi bolnav sau obosit, dacă veţi face întotdeauna ceea ce vă stă în puteri nu va mai exista nici
o modalitate prin care să vă simţiţi vinovat. Şi dacă nu vă veţi simţi vinovat, nu va mai exista nici
o modalitate de a suferi de remuşcări şi autopedepsire.

Atunci când eşti obişnuit să acţionezi cu eficienţă maximă, eşti predispus către acţiune, pentru
simplul motiv că iubeşti acţiunea, nu pentru că aştepţi o recompensă. Cei mai mulţi oameni fac
exact opusul: ei acţionează, ce-i drept, dar numai pentru că aşteaptă o recompensă, şi de aceea nu
se bucură de acţiune. Şi acesta este motivul pentru care nu dau randament maxim.

Pe de altă parte, dacă acţionaţi doar din plăcerea acţiunii, fără a aştepta vreo recompensă, veţi
descoperi că vă puteţi bucura de orice acţiune veţi face. Recompensa va veni dar nu veţi mai fi
ataşat de ea. Este posibil chiar să primiţi mai mult decât v-aţi fi imaginat singur că ar putea fi
recompensa. Dacă ne place ceea ce facem, dacă acţionăm întotdeauna dând tot ce este mai bun în
noi, atunci înseamnă că ne bucurăm cu adevărat de viaţă. Ne distrăm, nu ne plictisim, nu suntem
frustraţi.

Atunci când acţionezi la maximum, înveţi să te accepţi pe tine însuţi. Dar trebuie să fii conştient
şi să înveţi din greşelile tale. A învăţa din greşeli înseamnă a practica, a privi cu sinceritate
rezultatele, dar mai ales a acţiona neîncetat. Acest gen de acţiune amplifică continuu gradul de
conştientizare.
Acţiunea făcută cu pasiune nu este resimţită ca o muncă, deoarece te bucuri de orice ai face.

Acţiunea înseamnă să trăieşti plenar. Inactivitatea este practic o contestare a vieţii. Inactivitatea
înseamnă să stai în faţa televizorului în fiecare zi, ani şi ani l arând, deoarece te temi să fii viu şi
să-ţi asumi riscul de  a exprima  ceea ce eşti cu adevărat. Fără acţiune, orice idee va rămâne
abstractă şi nu va exista nici o manifestare, nici un rezultat şi nici o recompensă.

Un bun exemplu pentru a ilustra acest lucru este povestea lui Forrest Gump (film american,
laureat cu premiul Oscar). Acest personaj ciudat nu a avut idei măreţe, dar a acţionat în
permanenţă. A fost tot timpul fericit deoarece a acţionat întotdeauna cu dăruire, indiferent de ce
făcea. A fost şi recompensat din plin, dar tocmai pentru că nu a aşteptat să fie recompensat delco.
A acţiona înseamnă să fii viu. Aceasta nu înseamnă să-ţi impui visul tău în faţa altcuiva, căci
orice om are dreptul de a-şi exprima visele în egală măsură.

A acţiona cu maximum de intensitate este o obişnuinţă pe care orice om ar trebui să o cultive. Eu

acţionez cu eficienţă maximă în tot ceea ce fac şi în tot ceea ce simt. Acţiunea dăruită a devenit
un ritual în viaţa mea, tocmai pentru că am făcut această alegere. Am făcut din orice acţiune un
ritual şi întotdeauna îmi consacru toate puterile acţiunilor mele. Un simplu duş este un ritual
pentru mine, căci prin această acţiune îi spun corpului meu cât de mult îl iubesc. Simt şi mă
bucur de apa care curge pe corpul meu.

Să spui nu când vrei să spui nu, şi da când vrei să fii spui da. Ai dreptul să fii tu însuţi. Poţi fi tu
doar atunci când acţionezi dând tot ce este mai bun în tine. Pentru aceasta nu este nevoie de mari
viziuni filosofice. Nu este nevoie nici de acceptarea celorlalţi.

Dacă vă veţi implica cu dăruire în acţiunile dumneavoastră, mereu şi mereu, veţi deveni un
adevărat maestru al transformării. Maestrul se naşte din practică.

sursa: fragment preluat din „Cele patru legăminte. Cartea înţelepciunii toltece”, Don Miguel
Ruiz, Editura Mix

www.edituramix.ro
 
Inchidere fereastra

Actioneaza pozitiv, si vei avea si

energie
Cateodata avem sentimentul ca o sarcina este prea dificila pentru noi, iar gandul acesta ne va
impiedica sa o indeplinim. Atunci cand ne imaginam ca sarcina este insurmontabila, raspunsul
imediat va fi o energie insuficienta pentru a o indeplini.

Dar natura a proiectat totul in mod diferit. Din momentul in care incepem sa actionam, energia
necesara va veni in mod automat. Aceasta nu este doar o fraza ipotetica, ci poate fi experimentata
in viata noastra de zi cu zi.

Mintea noastra constienta este lacasul tuturor gandurilor noastre, iar actiunea deriva din ele.
Atunci cand incepem sa actionam asupra gandurilor noastre, energia necesara este furnizata
mintii constiente prin intermediul mintii subconstiente.

Energia din mintea subconstienta este nelimitata, iar mintea constienta poate oricand sa-si extraga
de acolo energia de care are nevoie. Dar acest lucru se poate petrece doar atunci cand incepem sa
actionam.

Anumite incidente din vietile oamenilor mari ai acestei planete sunt elocvente.

Thomas Alva Edison era cunoscut pentru munca grea si pentru perseverenta sa neobosita. Pe
parcursul intregii sale vieti, ce a durat mai mult de opt decenii, Edison nu a fost niciodata inactiv.

In fiecare zi isi petrecea cateva ore in laborator, realizand cate un experiment sau lucrand asupra
vreunui mecanism pe care l-a inventat.
De unde avea Edison energie pentru a realiza mai mult de 3000 de inventii?

Insusi Edison a raspuns la aceasta intrebare incuietoare.

El a intrat in istorie cu afirmatia ca el isi ia energia necesara din spatiu. Ce a vrut sa spuna
Edison? Psihologii moderni si filozofii antici au explicat acest lucru. Mintea subconstienta este
conexiunea dintre mintea constienta si mintea universala. Energia cosmica, ce umple intregul
univers, este denumita minte universala.

Cand mintea constienta are nevoie de o anumita cantitate de energie, aceasta va fi furnizata de
catre mintea subconstienta care o preia de la mintea universala. Cum mintea universala este o
sursa inepuizabila de energie, noi putem obtine intotdeauna energia dorita, prin intermediul
mintii subconstiente.

Caile mintii subconstiente sunt misterioase. Nu numai ca ne ofera energia necesara pentru
actiune, dar ne ofera si ideile potrivite pentru a ne atinge scopul. Potrivit unei anumite teorii,
toate ideile plutesc in spatiu si, atunci cand ne acordam mintea la lungimea de unda
corespunzatoare, primim ideea respectiva din spatiu. Edison a spus: "Ideile vin din spatiu". Poate
parea uluitor si dificil de crezut, dar este adevarat. Ideile vin din spatiu.

Aceasta nu a fost doar experienta lui Edison, ci si a unui alt mare om de stiinta, Albert Einstein.
Intrebat fiind cum a ajuns la teoria relativitatii, el a spus: "M-am gandit indelung la problema si
dintr-odata, mintea a facut un salt si am descoperit teoria." In ce a constat acel salt? Nu a fost
altceva decat cuplarea mintii subconstiente la mintea universala, de unde a extras adevarul
respectiv. Atunci cand mintea este concentrata puternic si focalizata, ea se uneste cu mintea
universala si descopera adevarul.

Geniul este 99% transpiratie si 1% inspiratie 

Care este aplicatia practica a acestui fenomen natural in viata noastra? In loc sa ne ingrijoram de
unde ne-am putea lua energia necesara pentru a ne indeplini cu succes scopul, tot ce trebuie sa
facem este sa incepem sa actionam cu incredere si, pe masura ce vom actiona, energia va apare.

Odata ce ne-am fixat un scop si suntem hotarati, mintea subconstienta va prelua responsabilitatea
de a ne furniza ideile folositoare si de a ne crea conditii favorabile. Din pacate, multi dintre noi
nu iau in calcul acest factor important: Legea Naturii opereaza in sistemul minte-corp pentru
indeplinirea cu succes a sarcinilor si pentru atingerea scopurilor noastre.

Increderea in propriul nostru potential si propria capacitate de actiune ne va ajuta sa ne extragem

energia si ideile necesare. Creierul nu este doar un mecanism care controleaza functionarea si
activitatile corpului fizic, ci este si un depozit imens de energie si o comoara de idei, care vor
veni in ajutorul nostru ori de cate ori avem nevoie.

Citind despre vietile marilor oameni de succes, descoperim la toti o trasatura comuna. Inca din
copilaria lor, erau foarte statornici si insistenti in ceea ce doreau si tot ce faceau era directionat
catre telul propus. Ei au dezvoltat o atitudine incapatanata si erau pregatiti sa munceasca din greu
pentru a depasi toate dificultatile pe care le intampinau. Pareau ca poseda o energie nelimitata.

Este elocventa in acest sens definitia geniului data de Edison. Dupa cum spune el, "geniul este
99% transpiratie si 1% inspiratie". Robert Louis Stevenson, marele autor englez spunea: "Geniul
nu este altceva decat capacitatea infinita a omului de a face eforturi."

Aceste doua declaratii demonstreaza ca munca asidua este cea care face dintr-un om un geniu.
Munca asidua este calea cea mai sigura catre succes si mintea subconstienta este intotdeauna
pregatita sa furnizeze energia necesara pentru oricat efort este necesar sa depunem.

Oricine vrea sa aiba succes in viata si sa realizeze lucruri marete, trebuie sa dezvolte
disponibilitatea de a munci din greu. Obtinerea energiei necesare nu reprezinta o problema.

Din momentul in care incepem sa actionam, vom obtine si energia. Stiti cum functioneaza un
dinam. Bobina dinamului este plasata intr-un camp magnetic si cand bobina se roteste, se
produce curent. Noi traim cu totii intr-un camp magnetic universal si din momentul in care
incepem sa actionam, energia vine in mod automat.

Prin activarea creierului, putem face ca energia universala sa curga prin trupurile noastre. Atat
timp cat bobina dinamului ramane statica, desi se afla in campul magnetic, nu este generata nicio
energie.

Deci, atat timp cat suntem inactivi, nu putem beneficia de energia universala, chiar daca traim in
ea. Daca incepem sa actionam vom obtine si energia necesara. Este o lege naturala simpla care
opereaza in sistemul universal. Odata ce intelegem acest adevar stiintific, nu vom mai fi
descurajati de tot felul de indoieli, ci vom avea energie pentru scopurile pe care ni le-am propus.

Fragment din cartea Dezvolta-ti increderea in sine si vei atinge succesul scrisa de P.C. Ganesan si
aparuta la Editura Deceneu.

sursa: www.edituradeceneu.ro
 
Inchidere fereastra

Ai grija ce astepti, s-ar putea sa

primesti
 
Imperiul contraatacă

M-am întâlnit deunăzi cu o prietenă, Claudia. Mi-a spus: „ştii interviul pe care l-am dat pentru
postul acela? M-au angajat. Mi-a trecut şi supărarea aceea veche… ştii tu, cu Alex.” Am deschis
gura să o felicit. N-am apucat. A început imediat să-mi povestească ce greu se adaptează la locul
de muncă şi ce discuţii are din nou cu iubitul ei.

Îţi sună cunoscut? De câte ori nu te-ai lăsat prins şi tu în tăvălugul dorinţelor? Aşa ai dat naştere
suferinţei. Nu este doar experienţa Claudiei. Ce părea a fi până nu demult cheia fericirii – „ah,
dacă aş obţine postul acela… dacă ar înceta certurile cu iubitul… ce frumoasă ar fi viaţa!” – a
devenit în timp record o mare dezamăgire.

De câte ori nu ţi-ai dorit ceva cu ardoare? De câte ori nu ai crezut că, după aceea, totul se va
modifica în bine? Şi de câte ori aşteptările tale nu au fost înşelate? E ca o roată care se pune în
mişcare şi nu se mai opreşte. Vrei ceva, naşti aşteptări, obţii ce vrei, eşti dezamăgit, vrei altceva,
naşti alte aşteptări ş.a.m.d.

Conştienţi sau nu, majoritatea oamenilor sunt prizonieri în imperiul aşteptărilor. Aşteptările sunt
tiranii cărora le permit să-i conducă. Dictatori care acţionează pe mii şi mii de căi. Care unora le
controlează viaţa clipă de clipă. Le otrăvesc zilele. Îi îndeamnă să fie iritaţi, dezorientaţi,
dezamăgiţi. Au un mod atât de viclean de a se infiltra în existenţa cotidiană, încât ne conving
uneori că fără ei nu ne-am descurca.

Şi e uimitor că, în pofida suferinţelor la care ne supun, de cele mai multe ori abia îi băgăm în
seamă. Sunt câţiva tirani de soi care ies oarecum în evidenţă, dar chiar şi aşa, adeseori ne
mulţumim doar să-i observăm, nu facem ceva anume ca să scăpăm de sub controlul pe care îl
exercită asupra noastră. şi mai sunt alţii, ceva mai mărunţi, pe care nici nu-i remarcăm. Doar când
ne simţim dezamăgiţi, realizăm că am fi vrut ca lucrurile să iasă altfel.

Trage semnalul de alarmă

Aşteptările îmbracă forme multiple: ce aştepţi tu de la tine, ce aşteaptă alţii de la tine, ce aştepţi
tu de la alţii. Pot fi mari sau mici, pozitive sau negative, principale sau secundare. Te aştepţi ca
eforturile să te conducă, exact la timpul pe care l-ai stabilit, la rezultatele pe care le doreşti. Te
aştepţi să ai un control deplin asupra tuturor evenimentelor care ţi se petrec. Te aştepţi să duci o
viaţă bună, să ai o relaţie fericită şi o afacere prosperă, după cum le vezi tu. Te aştepţi ca, dacă te
porţi bine, lumea să recunoască asta şi să te trateze ca atare. Totul este ferm hotărât în mintea ta.

Dar dacă nu iei măsuri, aşteptările devin atotputernice. Şi ce vei face dacă nu se potriveşte ceva
din schema pe care ai elaborat-o atât de minuţios? Gândeşte-te o clipă la suferinţa datorată
acestor aşteptări, idei preconcepute, prejudecăţi.

Trage semnalul de alarmă. Este chemarea către o trezire a conştiinţei. Alege să fii liber.
Acordă-ţi o perioadă de timp în care să te observi. O săptămână, o lună, cât consideri că ai
nevoie. Cu sinceritate, conştientizează natura aşteptărilor tale. Observă modul în care îşi fac
simţită prezenţa în motivaţiile şi acţiunile tale. Pregăteşte-te să priveşti viitorul altfel. 

Răspunde, nu reacţiona

O libertate uriaşă se revarsă atunci când, tocmai în momentul în care viaţa ia o altă turnură, facem
pasul de la a reacţiona la a răspunde.

Primul pas te ajută să faci diferenţa între aşteptări şi posibilităţi.

Aşteptările presupun un anumit rezultat. Se bazează pe viitor. Îngustează banda de opţiuni.

Sărăcesc imaginaţia. Te împiedică să trăieşti în prezent. Te ţin prizonier într-un viitor care poate
sau nu să devină realitate. Dau naştere rigidităţii şi unor reacţii impulsive în faţa oricărui fenomen
perceput ca ameninţare pentru viitorul pe care tu crezi că îl meriţi.

Când omul este controlat de aşteptări, viaţa îi este supusă hazardului. Nu are cum să fie cu
adevărat liber în clipa de faţă. Nu se poate bucura pur şi simplu de un apus de soare sublim sau de
momentele de căldură sufletească dintre el şi cei dragi. Îţi dai seama cu ce lanţuri grele te legi de
unul singur atunci când preferi să interpretezi fiecare experienţă în contextul unui viitor aşteptat?
Ar fi ceva dacă ai putea să-ţi controlezi cu adevărat viitorul, dar aşa? De ce să alegi să te
împotriveşti adevărului vieţii şi fericirea ta să plătească un preţ atât de mare?

Posibilităţile au la bază momentul prezent. Trăieşti existenţa la maxim. Te ghidezi după propriile
valori. Acestea se reflectă în preferinţele pe care le ai pentru viitor. Dar ele nu te prind. Rămâi
conştient că viaţa are cursul ei şi tot ce poţi face este să trăieşti cât mai intens şi mai luminos
prezentul. Eşti deschis către posibilităţile care ţi se oferă şi înţelegi că dorinţele tale obişnuite nu
sunt stabile, ele se schimbă cu timpul.

Un viitor diferit faţă de cel pe care ţi-l reprezinţi mental la un moment dat îţi poate aduce o
fericire egală, dacă nu chiar mai mare. Viaţa e prea scurtă şi s-ar putea să nu mai apuci ziua în
care viitorul pe care ţi-l doreşti cu atâta ardoare să devină prezent. Nu-ţi rămâne deci decât să te
bucuri în mod real de ce îţi aduce clipa de faţă.

Starea ta de bine nu depinde de viitor. Eşti deschis şi tocmai de aceea eşti inspirat. Ţi se arată
căile imaginaţiei, creativităţii şi intuiţiei. Mintea ta e pură, nu se mai centrează pe reacţii de
apărare şi astfel eşti capabil să iei cele mai bune hotărâri. Acum  răspunzi, nu mai reacţionezi.

Această abilitate de a răspunde, în loc de a reacţiona, este principala diferenţă dintre cei care se
simt liberi şi cei contaminaţi de boala aşteptărilor. Te poţi surprinde singur atunci când
reacţionezi agresiv faţă de cei din jur sau faţă de schimbările care apar şi să-ţi dai seama că ce
faci se datorează aşteptărilor pe care le-ai avut de la ceilalţi sau de la viaţa ta. Când reacţionezi
astfel, e semn că ai ales aşteptările în defavoarea posibilităţilor şi acum culegi roadele: te simţi
dezamăgit, rănit, pierdut, mânios, înfrânt.

Punct şi de la capăt

Procesul de vindecare nu e întotdeauna uşor, căci pot să apară multe obstacole. Este posibil să fii
unul dintre cei care afirmă sus şi tare că nu aşteaptă nimic de la nimeni nici în privinţa
activităţilor zilnice, nici în ceea ce priveşte viaţa spirituală. Aceşti oameni ascund în suflet o stare
intensă de negativism, care a prins rădăcini în urma dezamăgirilor din trecut şi a fricii de a avea
noi aşteptări. şi totuşi au o mare dorinţă ca lucrurile să se desfăşoare într-un fel anume, doar că nu
este la vedere şi e însoţită de refrenul: „Dacă nu pot avea ceea ce vreau, atunci nu mai vreau
nimic.” Această atitudine este o fugă de tine însuţi. Când nu poţi fi cu adevărat tu însuţi, nu poţi
fi sincer nici cu ceilalţi. Când negi cu toată fiinţa că ai avea vreo aşteptare, în realitate închizi
calea posibilităţilor.

A nu ne mai lăsa tiranizaţi de aşteptări nu înseamnă totuşi să abandonăm orice fel de proiecte şi
eforturi; trebuie doar să fim mai detaşaţi, mai puţin prinşi în viziunea noastră.

Ideea este să nu te mai laşi controlat de aşteptări. Să fii mereu atent şi când observi că te-au prins,
să te opreşti şi să o iei de la capăt. Cu încredere. Vei reuşi!

Ţine cârma pe furtună

De multe ori, ai nevoie nu atât de calm şi linişte, cât de forţa interioară de a te menţine în prezent,
chiar şi când mintea tocmai a fost prinsă de o furtună. Nu-i greu să ai mintea limpede când toate
sunt bune şi frumoase; încercarea vine atunci când toate în jurul tău (sau în mintea ta) par că au
luat-o razna.

Renunţă, ca să câştigi

O minte clară, o inimă plină de iubire şi compasiune, o deschidere empatică faţă de cei care te
înconjoară şi, mai ales, o stare de deplină egalitate în faţa darurilor, dar şi a obstacolelor pe care ţi
le pregăteşte viaţa! Ţi se pare o provocare imposibilă? Fă din ea un ţel al vieţii tale. Un ţel care
are puterea de a te inspira, de a te orienta către şi de a te menţine în ACUM. Nu ai nimic de
pierdut. Lasă deoparte aşteptările. Fă-o cât poţi tu de bine.

Stare de libertate te va copleşi. Nu poţi scoate nimic dintr-o minte plină până la refuz de aşteptări.
Dar poţi obţine totul, cu efort şi perseverenţă, dintr-o minte pregătită să renunţe la aşteptări, idei
preconcepute şi prejudecăţi. Doar astfel ai acces la propria valoare, la esenţă. Doar astfel
descoperi acea bucurie şi libertate care nu depind de circumstanţele vieţii tale.

Când eşti cu adevărat în prezent, fii liniştit: viitorul îşi poartă singur de grijă.
 
 
autor: Elena Godeanu 
 
Inchidere fereastra

Aici si
acum
(dupa un eseu de Nicholas de Castella)

Paradisul este aici, acum. Motivul pentru care nu esti de acord cu asta poate fi pentru ca nu esti
cu adevarat "aici" si nici "acum".

Multe religii ne invata ca dupa ce vom muri vom avea posibilitatea sa ajungem intr-un loc al
fericirii si bucuriei numit Paradis, asta doar daca am fost suficient de buni in viata actuala. Dar
daca raiul acesta il putem atinge acum, fiind inca in viata? Cum il gasim, unde se afla?

In viata noastra rareori avem experiente inaltatoare. Traim intr-o societate plina de stress,
anxietate si nefericire. Daca am putea sa ne ridicam nivelul de constiinta, doar putin, am
experimenta o cu totul altfel de viata, mai "usoara", mai "cereasca" si cu mai multe impliniri. Mai
mult, daca vom continua sa ne ridicam nivelul si mai mult, am avea astfel parte de trairi cu
adevarat inalte, aici, pe Pamant.

Credinta ca acest Paradis este altundeva, si nu aici, este principalul motiv pentru care nu-l putem
experimenta chiar acum.

Cautand ceva mai bun, in alta parte, inseamna ca nu "prindem" intregul potential al vietii, asa
cum este ea. In loc de asta, punem la lucru mintea care cauta, analizeaza, compara si evalueaza.
Mintea adora astfel de "preocupari", pentru ca se simte importanta. Trebuie sa nu uitam ca mintea
este doar un instrument pe care il folosim. Noi nu suntem mintea.

Mentalul, prin actiunile sale de filtrare, ne indeparteaza de experienta totala, directa, nemijlocita
cu viata. Mentalul interpreteaza experienta prin comparatie cu altele similare stocate in memorie.
Dar aceasta interpretare nu este deloc acelasi lucru cu experienta adevarata. Este doar o oglindire.
Se poate spune ca este un miraj, o amagire. Ca si cum incercam sa descriem cum este gustul
dulce, fara insa a-l experimenta cu adevarat vreodata.

Activitatea neintrerupta a mintii este un rezultat al evitarii celor mai profunde trairi si experiente
de viata. Traim intr-o societate care incurajeaza suprimarea emotiilor si deconectarea noastra de
la firescul vietii. In compensatie, mentalul este tot timpul "in priza". Se pare ca este o nevoie
disperata de echilibru intre minte si inima (sentimente).

Cu cat traim mai mult pe seama mintii, cu atat mai mult ne departam de adevarata si fireasca
experienta a vietii. Pierdem legatura cu realitatea. Traim in adevarate lumi mentale create si
intretinute de prejudecati acceptate. Restul experientelor, mai ales cele firesti, naturale, nu-si
gasesc un rost in "lumea" noastra, si dau nastere la ganduri care sunt bazate pe interpretari,
prejudecati, si alte scenarii iluzorii. Lumea actuala este o iluzie. Credem ca traim, dar, de fapt, nu
o facem aproape deloc. Ca si cum am fi deja morti.

Ne cheltuim uriase energii si foarte mult timp (aproape tot) intr-o mare de emotii generate de
minte, consumate in drame nascute din ganduri care nu reflecta realitatea, si nici experienta
propriu-zisa. Toate acestea formeaza o perdea de fum care acopera adevaratele experiente de
viata. Cu cat aceasta perdea de fum este mai deasa, cu atat suntem mai rupti de frumusetea si
minunea continua la care am putea avea acces fiecare dintre noi in orice moment.

Paradisul este aici si acum. Noi insa nu suntem, nici aici si nici acum. Ratam experienta a ceea ce
se intampla in mod real aici si acum, pentru ca asteptam altceva. Mereu altceva. Atitudinea
noastra de a respinge realul ne indeparteaza automat de viata. Respingem adevarata experienta
declarand-o invalida, imposibila, ignorand-o. Ne facem ca nu exista, pentru a avea un motiv de a
cauta mereu altceva. Si nu gasim decat mereu aceeasi suferinta, angoasa, lipsa de real.
Respingerea vietii creeaza durere. Aceasta este cauza reala a suferintei.

Experienta totala a momentului prezent poate fi traita doar de cel care traieste viu acest moment
prezent. A fi total prezent inseamna a fi complet constient si detasat de toate gindurile care iau
nastere in mintea noastra chiar in acest moment, de toate emotiile si senzatiile corpului nostru. In
fiecare moment.

Dar cati dintre noi putem spune sincer ca facem asta? Adevarul este ca preferam sa cheltuim timp
si energie pentru a ne rupe de sentimentele noastre si a evita sa plonjam in adancul experientei
care ne este la indemana chiar in acest moment. Ne focalizam atentia mereu pe chestiunile
exterioare noua. Preferam sa ne gandim la "problemele" noastre si la rezolvarile necesare (care
nici macar nu se desfasoara in acest moment (ca proces), ele fiind mai degraba o asteptare, o
proiectie in viitor, uitand de prezent).

Ne mentinem extrem de ocupati asa incat sa avem un motiv pentru a ignora ceea ce se petrece cu
adevarat in noi. Majoritatea dintre noi ne sedam corpul si-l secam de energie prin toate mijloacele
posibile: risipa de ganduri, de argumentatie inutila, de gesturi si de sex haotic. Cu cat mai multa
risipa, cu atat mai bine. Ne simtim mai epuizati si avem un motiv pentru a ignora adevarul (doar
trebuie sa ne odihnim, nu?). Ne batem joc de resursele corpului nostru printr-o alimentatie uluitor
de falsa. Grasimi, zahar, cafea, alcool, tutun... care nu fac decat sa biciuiasca senzorial corpul
pentru a-l secatui de energie.

Evitam sistematic sa fim cu noi insine pierzandu-ne timpul in discutii (majoritatea inutile) despre
chestiuni care nu au nimic de-a face cu adevarata experienta din acest moment. Ne servesc doar
ca motiv de distractie, de distragere a atentiei de la o relatie adevarata cu noi insine si cu ceilalti.

Ce se ascunde in spatele freneticei noastre cautari a mereu altceva?

Mereu fugim de ceea ce se afla cu adevarat in noi. Ne este teama de ceea ce s-ar intampla daca
am dezvalui cele mai intime sentimente ale noastre. Furia din noi ar iesi la suprafata si am fi
vazuti ca un pericol. Fricile noastre ne-ar transforma in fiinte slabe, patetice. Ne temem sa nu
devenim vulnerabili daca ne expunem goliciunea sufletului, singuratatea si confuzia in care ne
aflam. Nu stim nici cine suntem, nici incotro mergem. Credem ca mintea ganditoare este
salvatorul nostru, dar am descoperit ca a devenit o cusca ce ne tine prizonieri.

Toate fricile noastre, pana la proba experientei, nu sunt decat imaginatie. Atat de puternica este
aceasta iluzie, incat in fiecare zi intalnesc oameni care folosesc astfel de proiectii mentale pentru
a se convinge singuri sa ramana in suferinta, si sperand ca mintea ii va putea salva. Mai degraba
continua sa-si indure singuri supliciul auto-impus, decat sa priveasca adevarul in fata.

Cu toate astea, putem face din aceasta suferinta un motiv in plus pentru a ne indrepta spre adevar,
pentru a cunoaste adevaratul "eu" care este in fiecare dintre noi. Libertatea se afla exact in
directia opusa celei oferita de frica. Iesirea din starea de contractie in care ne aflam se face prin
acceptarea, validarea si deschiderea sincera catre fiecare experienta, asa cum este ea. Pe masura
ce incepem sa permitem adevaratelor noastre sentimente sa iasa la suprafata, invatam sa le privim
exact asa cum sunt, fara prejudecati, fara imaginari inutile. Invatam sa simtim adevarul.

Una dintre ideile cel mai bine "vandute" in societatea noastra este aceea de a astepta mai-binele.
Toata lumea pare sa fie atat de incantata de aceasta idee, incat parca suntem cu totii intr-o transa,
una de consens. In aceasta transa auto-impusa si de care nu suntem constienti, ne petrecem
intreaga viata. In timp ce adevaratele ocazii ale vietii, moment de moment, trec pe langa noi,
pentru ca suntem ca si adormiti.

Intrebarea este: cum incepem sa ne eliberam din cusca noastra de suferinta? Mai intai trebuie sa
recunoastem ca suntem in cusca, sa o constientizam. Pentru multi dintre noi, suferinta a devenit o
parte din cotidian, din asa-zisul "normal" al vietii pe care nu-l punem la indoiala, nu-l suspectam
niciodata. Constientizand situatia reala in care ne aflam, putem sa gasim o cale de iesire.

Apoi, trebuie sa ne oprim. STOP. Sa nu mai fugim de responsabilitati, sa nu mai alergam dupa
"solutii" miraculoase la problemele noastre, sa nu mai cautam nici-o alta cale de iesire din cercul
vicios in care ne invartim, si sa alegem singura cale adevarata si rapida - momentul prezent.
Chiar acum. Opreste-te, si fii. Respira adanc, incepe sa simti ca esti mult mai mult decat ti-ai
putea imagina vreodata ca poti fi, chiar in acest moment. Da, chiar acum, cand citesti aceste
randuri. Fii asa cum esti.

Si cand gasesti aceasta stare, acest sentiment, observi ca lucrurile incep sa se miste, incep sa se
aranjeze de la sine, asa incat vei constata ca apar diverse "coincidente" surprinzatoare, chiar in
cele mai neinsemnate (aparent) situatii. Vei afla ca viata iti vine in intampinare, pentru ca tu ai
facut primul pas.

Perseverenta in astfel de momente se dovedeste valoroasa. Starile autentice extatice apar atunci
cand suntem perfect constienti si mereu prezenti in momentul "acum". O astfel de atitudine de "a
fi" ne permite accesul la inalte stari de constiinta, complet nebanuite inainte. A incerca sa descrii
astfel de stari, folosind logica, procesele si definitiile mentale, este similar cu descrierea
intregului ocean in cele mai mici amanunte, cu fiecare picatura a sa, la locul ei, fara a scapa din
vedere imaginea de ansamblu. Mentalul nu poate face fata la o astfel de sarcina.

Atitudinea noastra fata de viata determina modul in care o experimentam. Majoritatea trecem
prin viata precum gasca prin apa. Refuzand apriori situatiile care nu ne convin, plecam de la
premiza ca viata ar trebui sa fie altfel, ca aceasta viata nu este asa cum ar trebui. Sa va spun o
stire de ultima ora, mereu valabila: viata este exact asa cum ar trebui sa fie. Noi trebuie sa ne
schimbam astfel incat sa constientizam acest lucru.

O atitudine de multumire, de liniste interioara, ne permite sa "simtim" viata altfel decat pana
acum. Fiind mai atenti la interiorul noastru, descoperim o vastitate nebanuita, vie. Haideti sa nu
ne mai concentram pe critica si resentimente, pentru ca altfel atentia noastra e ocupata cu ceea ce
respingem si vom atrage inspre noi exact ceea ce nu dorim.

Multumirea, pacea si relaxarea ne indreapta atentia spre acea parte din viata care ne umple de
bucurie, de fericire, astfel creand conditiile sigure pentru ca experientele noastre sa fie pozitive.
Cand ne focalizam in momentul prezent, descoperim o noua lume. O lume vie, care fusese
acoperita de perdeaua de fum intretinuta de gandurile si prejudecatile noastre. Asa ca opreste-te
acum. Renunta la toate "problemele" tale, si descopera plenitudinea vietii.

Descopera ca viata e frumoasa, ca ai multe motive sa fii multumit, ca freamatul momentului te

poarta pe culmi necunoscute, ca binele incepe sa ia locul raului. Vei incepe sa realizezi ca totul
este asa cum ar trebui sa fie: perfect. Vei afla ca fiecare moment prezent ofera ocazii valoroase si
minunate pentru experimentare, pentru a afla, in sfarsit, cine esti si unde mergi. Vei fi uimit ca
adevarata ta stare normala este una plina de iubire, de armonie, de viata. Chiar si cei din jurul tau
vor observa ca se simt mai bine cand esti in preajma.

Viata noastra poate fi plina, vibranta, armonioasa, frumoasa. Viata noastra este aici si acum.

Alegerea ne
apartine
Mulţi bărbaţi ştiu să  citească uşor stările de spirit ale femeilor. Ei le pot diagnostica rapid
sentimentele. Cea care crede că şi le  poate ascunde este naivă.

Corpul nostru e ca o placă de gramofon. Emoţiile, acţiunile şi intenţiile noastre se înregistrează în

expresia feţei şi acţionează voluntar sau involuntar asupra celorlalţi oameni şi implicit asupra
realităţii.

 Gândurile pesimiste, de neîncredere în sine, suspiciune, gelozie, invidie, iritare, îşi pun amprenta
pe chipul celei care le emite.

Mulţi bărbaţi care ştiu să le citească, recunosc uşor stările de spirit ale femeilor. Ei le pot
diagnostica rapid sentimentele. Cea care crede că şi le  poate ascunde  este naivă.

Faţa este arătătorul şi tiparul minţii. Gândurile, sentimentele şi acţiunile noastre profund pozitive
o luminează, iar cele negative o întunecă.

Când sunt emise constant, prin fenomenul de rezonanţă ele îşi lasă amprenta chiar şi asupra
sănătăţii noastre.

Astfel  bărbaţii pot descifra din înfăţişarea noastră armonia, senzualitatea, încrederea în sine,
optimismul sau tristeţea şi îndoiala. Doar primele alină şi atrag ca un magnet simpatie, admiraţie
şi iubire. Pentru că în  Univers  funcţionează „legea atracţiei prin rezonanţă”.

Fiecare dintre noi este un rezervor de energie cu o anumita  frecvenţă de vibraţie dominantă.
Suntem  ca un instrument telegrafic. Ce fel de mesaje  transmitem către cei din jur? Suntem noi
deja o personalitate pozitivă pentru ca să atragem o altă personalitate pozitivă?

 Despre calităţile unei astfel de personalităţi, despre soluţiile simple comportamentale pe care le
propune in acest sens orice tratat de psihologie medicală şi despre multe alte teme inedite vom
vorbi în articolele următoare.

Merită să ştim că avem puterea de a atrage prin rezonanţă influenţele benefice pe care ni  le
dorim. Alegerea ne aparţine.
autor:Oana Adam
 
Inchidere fereastra

Apel la emoţie teme

Atitudinea activ-
optimista
“Omule nebunule, tu faci minuni fără să ştii şi nu cunoşti aproape deloc puterea formidabilă a
gândirii tale. Să ştii că tot ce închipuieşti este realizabil şi se face direct proporţional cu
încrederea ta … De ce te fereşti oare să stai de vorbă cu tine însuţi, descoperindu-te astfel un
perfect zeu?”  (Tudor Arghezi)

Orice gând se manifestă printr-un conţinut energetic. Un gând, odată emis, se propagă în spaţiu şi
este în continuare acceptat de alţi oameni, care au gânduri de aceeaşi natură. Gândul determină
întotdeauna în emitent o stare de receptivitate pentru energiile specifice de acelaşi fel. De aceea,
viaţa omului este rezultatul gândurilor sale.

Indiferent de situaţia în care ne aflăm, noi dispunem de o forţă de care nu suntem întotdeauna
conştienţi: aceasta este puterea formidabilă a gândirii pozitive.

Care a fost primul gând care v-a apărut în minte în această dimineaţă? A fost un gând frumos,
spre exemplu, v-aţi gândit la o persoană dragă sau v-aţi bucurat că aţi văzut soarele pe cer? A fost
un gând negativ, de genul: “Sunt atât de obosit şi n-am nici un chef să mă scol”? Amintiţi-vă
acum care au fost următoarele gânduri, care a fost starea generală pe care o aveaţi când v-aţi
început propriu-zis activitatea. Remarcaţi că întreaga “programare” pe care aţi făcut-o în
imaginaţie pentru această zi a fost de natură să vă susţină de-a lungul zilei sau, dimpotrivă, să vă
aducă numai necazuri.

Un mare filosof spunea: “În voi se află cauza a tot ceea ce vi se petrece în viaţă." Dacă privim cu
atenţie la noi înşine şi la oamenii care ne înconjoară şi urmărim să observăm atitudinea lor faţă de
evenimente, vom remarca existenţa a trei atitudini fundamentale în faţa vieţii, aflate într-o strânsă
legătură cu orientarea predominantă a gândurilor: atitudinea fatalist-pesimistă, atitudinea pseudo-
idealistă şi atitudinea activ-optimistă.

Atitudinea fatalist-pesimistă

Aceasta este atitudinea ce se manifestă prin frica faţă de viitor, sentimentul de inutilitate,
disperare, nelinişte şi nesiguranţă. Este cel mai adesea întâlnită în rândul oamenilor dezorientaţi,
nefericiţi, dezechilibraţi. Am cunoscut probabil cu toţii indivizi care ratează în mod sistematic
ocaziile favorabile, care întotdeauna se găsesc în faţa unor dificultăţi, care se consideră victime
ale evenimentelor negative. Ei sunt cei care, la primul obstacol întâlnit, concluzionează: “Ştiam
că nu voi reuşi! Nu pot să fac nimic, nu pot să schimb nimic!”.

Când au de rezolvat o problemă importantă, primul gând care le apare în minte este că această
muncă nu li se potriveşte. Imediat devin nemulţumiţi şi neinteresaţi şi cred cu tărie că în alte
circumstanţe, cu alte mijloace ar fi putut să rezolve totul mult mai bine şi mai repede. Din această
cauză, soluţiile problemei le scapă şi încep să capete convingerea că nu o vor putea rezolva.
Toate eşecurile trecute sunt reamintite, iar posibila reuşită dispare în faţa unui munte de
dificultăţi. Şi toate acestea pornind de la un singur gând negativ.

Şi totuşi, nu se poate spune că ei nu doresc să acţioneze. Am auzit de atâtea ori unii oameni
afirmând: “Îmi voi reface viaţa”, “Voi reîncepe pe noi baze”, “Îmi voi schimba norocul” dar, cu
toate acestea, ei reiau aceleaşi comportamente, aceleaşi atitudini negative, acelaşi mod de a privi
lucrurile, chiar dacă situaţia exterioară este alta. Tendinţele conflictuale, incapacitatea de a depăşi
obstacolele, de a privi situaţiile cu obiectivitate, de a-şi pune în valoare calităţile, de a trăi şi de a
resimţi permanent acel sentiment indescriptibil de calm şi armonie interioară sunt reluate mereu
şi mereu.

Atitudinea pseudo-idealistă

Cea de-a doua atitudine fundamentală este caracterizată de fuga de responsabilitate şi de tendinţa
de a fugi din faţa realităţii într-o lume iluzorie, în care obligaţiile şi necesităţile cotidiene sunt
ignorate în numele superiorităţii spiritului. Întâlnim în această categorie falşii filosofi, veşnicii
nemulţumiţi, eternii visători. Ei sunt cei care cedează imediat în faţa proastei dispoziţii; îi găseşti
mereu visând la ceea ce ar putea avea, fără a face niciodată nimic pentru ca visele lor să devină
realitate; se enervează din lucrurile cele mai mărunte şi găsesc defecte la toţi cei din jurul lor, dar
niciodată la ei înşişi.

Atitudinea pseudo-idealistă nu este, de fapt, decât un mijloc fals de auto-protecţie, de punere la

adăpost în faţa realităţii şi a destinului propriu.  Pseudo-idealiştii acceptă o manieră pasivă de a
lăsa lucrurile să evolueze la voia întâmplării, de a evada în reverii despre lumi ideale, care nu vor
exista niciodată, deoarece nu se întreprinde nimic pentru ca ele să existe. A nu acţiona reprezintă,
în acest caz, un mod de a acţiona, dar unul negativ şi care duce la rezultate negative.

Dacă atitudinea pseudo-idealistă se transformă într-o atitudine autentic-idealistă, ceea ce

presupune ca teama de responsabilitate şi fuga din faţa realităţii să se transforme în încredere în
sine şi în viaţă, atunci apare cea de a treia atitudine, cea activ-optimistă. Contemplarea poate
deveni, în acest caz, un mijloc de a gândi corect, de a trăi cu adevărat şi de a deveni stăpânul
vieţii.

Atitudinea activ-optimistă

“Unii oameni văd lucrurile aşa cum sunt şi se întreabă neputincioşi: De ce? Eu visez la lucruri
care n-au fost niciodată şi spun: De ce nu?.”  (George Bernard Shaw)
A treia atitudine fundamentală, cea activ-optimistă, este caracteristică celor dintre noi care
evaluează cam tot ceea ce există în jurul lor ca fiind pozitiv.

Cum sa fii activ-optimist

1. Crede ferm, de nezdruncinat, că lucrurile evoluează în bine şi că orice problemă sau dificultate
poate fi depăşită.

2. Ai dreptate. Viaţa e plină uneori de împrejurări asupra cărora nu putem acţiona direct. Începe
prin a-ţi modifica modul de a le privi. Construieşte-ţi constant o stare de spirit pozitivă şi vei face
faţă evenimentelor. Ai remarcat? Îi influenţezi deja în bine, pe cei din jur prin căldura ta
afectuoasă şi  fermecătoare.

3. Dificultăţile reprezintă necesităţi ale vieţii ce te ajută să înţelegi profund viaţa. Nu eşti o
jucărie în mâna destinului. Eşti creatorul  propriei fericiri. Fă din starea ta permanentă de
entuziasm o adevărată artă. Priveşte obstacolul ca pe o oportunitate de dezvoltare personală.

4. Deschide-te către tot ceea ce-ţi îmbogăţeşte spiritul. Învată  din orice şi crede cu tărie că cel
mai revoluţionar act pe care îl poţi realiza în lumea aceasta este să fie fericit.“Spune DA Vieţii şi
Viaţa îţi va spune DA!”.

“Orice suflet care se înalţă, înalţă lumea”

“Nimic măreţ nu a fost niciodată dobândit decât de aceia care au îndrăznit să creadă că ceva
din interiorul lor era superior circumstanţelor.”  (Bruce Barton)

Fiecare om este creatorul propriului său destin, el este cel care îţi construieşte propria sa existenţă
alcătuită din lumini şi umbre, din urcuşuri şi coborâşuri. Noi suntem cei care ne alegem ţelul şi
depinde numai de noi să ţintim spre abisuri sau spre înălţimi, iar ecoul năzuinţei noastre
reverberează la nivelul întregului univers, căci: ”Orice suflet care se înalţă, înalţă lumea.”

sursa: http://www.luxsublima.ro
 
Inchidere fereastra

Bine te-am regasit pe blog!

In tot procesul meu continuu de dezvaluire a inteligentei care produce cele mai rapide, durabile,
significante si bogat satisfacatoare salturi in cresterea calitatii vietii si implinirii intra si inter
personale am dat peste ceva care pe cat de simplu si eficient este in mare parte este ignorant de
populatia generala.
Dupa tot studiul meu ca si psiholog si contactul si studiul direct cu antreprenori de succes si
“guru” sa le spun asa ale dezvoltarii persoanale am izolat un mecanism care produce schimbare
rapida care dureaza bazat pe stiinta adevarata nu doar umflare emotionala.

Toata lumea(si aici ma refer in special la toata lumea afacerilor) studiaza si folosesc tehnici de
persuasiune pentru a modifica comportamentele clientilor. Si au devenit foarte buni la asta. Dar
modificarea acestor comportamente este de scurta durata, doar un beneficiu in plus perceput de
tine iti face sa muti mana de la pasta de dinti colgate la blendamed si de aceea se cheltuie sume
enorme pe branduire si repetitie pentru a conditiona clasic mintile clientilor.

Totusi un grup select, mic dar in crestere de cercetatori au descoperit conceptul de auto-
persuasiune.(situatiile auto-persuasive nu fac nicio incercare directa de a convinge pe cineva de
ceva ci indivizii se gasesc in circumstante unde le devine eficace sa adopte anumite
atitudini/comportamente specifice).

Ei bine acest fenomen de auto-persuasiune poate fi aplicat in orice domeniu al vietii tale fie ca
este vorba de marketing, afaceri, dezvoltare personala(transformarea obieciurilor “rele” in
obiceiuri bune si asa mai departe).

Cu ajutorul acestor principii care tin de propria noastra natura am ajuns la momentul in care imi
pot transforma cu o usurinta fantastica comportamentele in favoarea celor care chiar imi aduc
beneficii si de fapt asta devine opera vietii mele pe acest pamant. Imi dedic probabil cea mai
mare parte din cariera mea acestui subiect.

De a asista oamenii, companiile sa produca rezultate rapide durabile prin auto

persuasiune.

Acesta este doar un articol pregatitor pentru a-ti face cat de cat cunoscut domeniul pentru ca am
convingerea ca prin principiile auto-persuasiunii iti vei putea optimiza viata sa fie exact la
inaltimea idealului tau, sa te simti cel mai bine in pielea ta, sa atingi cu usurinta ceea ce doresti
pentru ca un lucru este clar, schimbarea vine din interior, iar cand controlezi modul cum se
produce schimbarea in interiorul tau atunci TU esti in control.

O sa urmeze bineinteles si alte articole, scriu si o carte pe domeniul acesta si se va dezvolta si in

programe de training atat personal cat si pentru afaceri din perspectiva marketingului si
resurselor umane.

Intram intr-o era superba si ma bucur ca esti aproape pentru ca beneficiile pentru toata
comunitatea noastra vor fii substantiala.

Impreuna transformam lumea.

Cu drag,

Alex Tita
P.S.  Intrebarea Zilei: In ce situatie te-ai gasit vreodata in viata ta de te-a determinat o sa faci o
schimbare de convingeri, atitudini, comportamente?

6.1. Studiul persuasiunii si noua viziune despre comunicare Procesul de comunicare are si el mai multe
registre. Prin intermediul sau putem, simplu, transmite informatii, prezenta pareri sau opinii, face
evaluari. Ne intereseaza, in acest caz, audienta si specificul acesteia? Fara indoiala ca da, insa nu atat de
mult incat sa restructuram activitatea propriu-zisa de transmitere a fluxului de informatii. In fond, in
acest domeniu, importante sunt bogatia, abundenta, diversitatea de informatii, astfel incat fiecare sa
poata alege ceea ce doreste. x3d5dp Persuasiunea reprezinta registrul cel mai dificil al activitatii de
comunicare, examenul cel mai sever. Ea urmareste schimbarea opiniei unei persoane sau audiente si,
implicit, modificarea atitudinii si comportamentului lor (oricate distinctii vom face -; unele dintre ele vor
putea fi intalnite chiar in cadrul acestui curs -; intre opinie si comportament, nimeni nu poate nega,
totusi, legatura de substanta dintre ele, faptul ca schimbarea opiniei reprezinta pasul hotarator in
schimbarea comportamentului). Transformarea opiniei reprezinta o activitate asa de complicata, incat
ea implica din partea celui care o initiaza daca nu o strategie, macar o actiune cat de cat elaborata si
esalonata in timp. In orice caz, persuasiunea implica: -; o minima studiere a audientei, a receptorului.
Insasi intentia de a schimba opinia inseamna ca opinia existenta prezinta inconveniente. Persuasiunea
obliga la o focalizare a atentiei asupra receptorului; -; structurarea si dozarea mesajului. Este absurd sa
doresti schimbarea opiniei cuiva dar sa nu te intrebi: cu ce sa incepi? Ce ar fi mai potrivit sa fie transmis?
Cum sa o fac? In ce ritm? s.a.m.d; -; in sfarsit, un obiectiv asa de important, precum schimbarea opiniei,
impune o privire mai severa asupra intregului proces de comunicare, asupra etapelor sale, feed-back-
ului, imbinarii argumentelor rationale cu motivele emotionale etc. Concentrarea atentiei asupra
persuasiunii a marcat, implicit, o abordare mai complexa si mai adecvata a procesului de comunicare
propriu-zisa. Dupa incheierea primelor cercetari asupra persuasiunii, cunostintele despre procesul de
comunicare au fost cu totul altele. Saltul important nu trebuie cautat in descoperirile facute cu privire la
regulile persuasiunii, ci in viziunea noua despre comunicare pe care aceste cercetari au prilejuit-o. 6.2.
Cum sa transformi o masa de 15 milioane de americani obisnuiti in combatanti hotarati? Pe 7 decembrie
1941 are loc atacul japonez asupra Portului Pearl Harbour. La o zi dupa atac, presedintele Roosevelt se
adreseaza camerelor reunite ale Congresului american si declara razboi Japoniei si aliatilor sai. Se
aprecia ca "Japonia a injunghiat America pe la spate", iar in "convorbirea la gura sobei" difuzata in urma
acestui eveniment, Roosevelt, referindu-se la japonezi, foloseste in repetate randuri apelativele de
gangsteri sau tradatori. In acele momente, in mintile americanilor, japonezii erau intruchiparea cruzimii,
a inselatoriei, o rasa subumana. Cunostintele propriu-zise despre japonezi erau reduse si, mai ales,
schematice. Ceea ce se stia despre ei se reducea la faptul ca au ochii oblici si produc imitatii ieftine ale
unor produse de marca fabricate in tarile dezvoltate. Japonezii erau portretizati de catre presa
americana drept o rasa mai aproape de maimute, oricum, una careia nu ii trebuie acordata foarte multa
atentie. Se credea ca razboiul va fi castigat cu usurinta, ca dusmanul va fi infrant in mai putin de un an.
La cateva saptamani dupa atacul de la Pearl Harbour, americanii s-au oferit cu entuziasm sa lupte in
razboi, dar dupa catva timp, entuziasmul incepe sa scada. Se apreciaza ca, de la declaratia presedintelui
Roosevelt pana la terminarea razboiului, in conflict au fost implicati aproximativ 15 milioane de
americani, selectati dintre toate paturile sociale. Ceea ce a reprezentat un efort considerabil de a
transforma, intr-un timp foarte scurt, oameni obisnuiti -; functionari, soferi, fermieri, in combatanti -;
piloti, sergenti, artileristi, luptatori pe vase de razboi maritime. Responsabilii din armata americana nu
erau preocupati atat de cum sa ii invete pe noii recruti sa salute, sa foloseasca armele, cat sa le mentina
moralul ridicat, sa le cultive entuziasmul si loialitatea. Misiunea consta in a transforma o masa
impresionanta de oameni care nu luptasera niciodata in combatanti capabili sa reziste la conditiile grele
ale razboiului, mai ales in cazul unor confruntari peste ocean. Un factor suplimentar de dificultate era si
cunoscuta diversitate a societatii americane; trupele erau constituite din americani proveniti atat din
zone rurale, cat si din zone puternic industrializate, din orase mici din sud si din mari orase ale nordului,
cu niveluri de instruire diverse, ocupatii, venituri, credinte religioase si afilieri politice dintre cele mai
variate. Marea majoritate a recrutilor cunosteau foarte putine lucruri despre razboi si semnificatia sa.
Putini urmarisera evolutia evenimentelor din Europa si contextul international; si mai putini aveau habar
de radacinile istorice ale conflictului. Majoritatea nu intelegea foarte exact de ce SUA intrasera in acest
conflict de dimensiune internationala, stiau doar ca, deoarece bombardasera Pearl Harbour, japonezii
erau "baietii cei rai". Mai stiau ca germanii sunt si ei niste fiinte josnice, cucerisera unele tari din Europa
si doreau sa cucereasca intreaga lume. Putini erau familiari cu evenimentele din perioada interbelica, cu
fenomenul de ascensiune a regimurilor totalitare in Europa sau pozitia americana de dinainte de razboi
fata de aceste lucruri. O explicatie a ignorantei cvasigeneralizate este ca pana atunci, Statele Unite
practicasera cu precadere o politica izolationista, favorizata de separatia geografica fata de centrele de
conflict ale inceputului de secol si se concentrasera mai mult pe problemele interne. Pe deasupra, in
timpul campaniei electorale americane din 1940, Roosevelt, presedintele in exercitiu, promisese ca va
tine America departe de conflictul care capatase deja proportii.

Capitolul 6

COMUNICAREA UMANÃ CA DISCURS PERSUASIV as

Acest capitol a fost elaborat de Drd. Mirela Zivari

Nu este clar încã dacã discursul politic propriu-zis a apãrut odatã cu afirmarea retoricii sau odatã
cu inventarea politicii în sine, deşi problema este fãrã îndoialã, în mod ironic, una caracteristicã
oricãrui homo sapiens sapiens care se respectã. Şi dacã un homo faber ne-ar vorbi de prima
posibilitate, în timp ce un homo politicus şi-ar respecta cu stricteţe Egoul, gãsindu-l în cea de a
doua.

Ce trebuie sã facã un discurs? Dacã el îşi propune sã-i convingã pe toţi, el e cu siguranţã ratat.
Dacã îşi va propune sã fie cea mai frumoasã încercare lingvisticã rostitã vreodatã, el va fi
lamentabil ca şi eficienţã. Iar dacã nu-şi propune nimic, este chiar posibil sã iasã bine. (apud O.
Henry)

"Trebuie sã le vorbesc - ei nu gândesc ca mine - ei gândesc invers decât mine - eu va trebui sã

mã prefac, într-un fel, cã gândesc la fel ca ei".

Nu este obligatoriu ca aceasta sã fie secvenţa exactã a raţiona-mentului implicat, dar elementele
sale constitutive nu pot fi altele. Motivaţia este arareori o uşurinţã şi o plãcere deosebitã de a ţine
discursuri - când se întâmplã, oratorul este un caz special, cu mari şanse de a reuşi oricum.
În rest, obiectivul oricãrui orator improvizat este sã pãstreze atenţia publicului sãu printr-o
disimulare a propriului interes pentru bunãstarea generalã sau printr-o tacticã adoptatã pe
moment, în funcţie de diferitele reacţii ale ascultãtorilor. De aceea, discursurile cele mai
complicate şi de aceea supuse celor mai multe studii sunt "cele fãrã public", unde avantajul
relaxãrii aparente este devansat de absenţa feed-back-ului general, element crucial în reglarea
nivelului paratextual implicat. Existã şi în acest sens unele posibilitãţi de manipulare evidente,
precum şi altele subliminale. De exemplu, pentru discursul radiofonic, întrebãrile, invocaţiile şi
exclamaţiile retorice sunt redundante, pentru cã sunt realmente adresate "nimãnui", atâta timp cât
la un moment dat nu poate fi determinat un adversar evident, iar aceste procedee au fost
concepute cu precãdere pentru confruntãrile directe. În schimb, este profitabilã "tactica
Churchill", care rezidã în utilizarea, în acelaşi text, a multor elemente sloganice - originale,
evident - alcãtuindu-se o concentrare de fraze care rãmân în memorie asociate numelui celui ce
le-a rostit.

O altã tacticã utilã, mai ales în situaţiile limitã este aceea a "gentlmanului" - anume, a oferi
ascendentul moral unui inamic potenţial, eventual celui care a învins deja, mai întâi cu scopul de
a te menţine în luptã, prin realinierea argumentelor în aşa fel încât sã accepţi pierderea unei
bãtãlii, dar nu a rãzboiului, apoi, pentru a schimba în mod subtil poziţia faţã de admiratorii
adversarului, în aşa fel încât acesta sã piardã mult din sprijinul lor dacã atacã imediat pe acelaşi
subiect în faţa cãruia i se pare cã a câştigat.

În campaniile electorale, limbajul ia forma discursurilor politice şi a sloganurilor, fiecare din

acestea vizând câştigarea unei pãrţi cât mai mari a electoratului; astfel, un procent destul de mare
din voturi se datoreşte calitãţilor oratorice ale candidatului şi modalitãţii de realizare a
discursului.

În cartea "L`os à moille", Pierre Dac afirmã urmãtoarele: "un discurs politic bun nu trebuie sã
vorbeascã despre nimic, dar sã lase impresia cã vorbeşte despre toate". Ceea ce intereseazã la un
discurs politic nu este doar conţinutul sãu, ci într-o mare mãsurã şi forma care îmbracã ideile.

Psihologia celor ce ascultã. E un talent sã ştii sã asculţi - e mai mare talentul celor care mai mult
ascultã decât vorbesc. Vechi de când lumea, obiceiul de a alege are la bazã aprecierea meritului
aparent. Dintre toţi pãunii, o pãuniţã alege evident mereu pe cel cu coada mai frumoasã,
indiferent de calitãţile genetice cu adevãrat importante pe care oricum nu le poate verifica. Acest
ritual s-a transferat în mod perfid în viaţa politicã. Coada pãunului este discursul, oricât de
multe şi de colorate artificii ar ataşa un candidat campaniei sale.

Singurele efecte care detaşeazã publicul general de aceste reguli sunt efectul de obişnuinţã şi
efectul de frondã, pe care le vom trata separat, pentru cã, ele indicã participarea de mare fineţe a
structurii sociale moderne în chiar formarea ei.

Primul efect se manifestã evident mai ales la publicul în vârstã, însã regula nu are nimic de-a
face cu acest criteriu. Cu cât unei persoane i se supun atenţiei mai multe argumente într-un
anumit domeniu - inevitabil ele se vor repeta - aceasta tinde sã le acorde mai puţinã atenţie şi sã
pãstreze în mod rigid drept corectã ultima secvenţã care, la un moment dat, i-a atras atenţia în
mod pozitiv. Este clarã, aici, importanţa pe care o are originalitatea într-un discurs cu unele
şanse.

Efectul de frondã are în mod fatal o pondere mai mare în rândul tinerilor şi, cu toate cã de regulã
nu are consecinţe negative (se traduce în refuzul de a vota), uneori se îndreaptã în proporţii mari
împotriva a tot ceea ce pãstreazã un parfum învechit; totuşi el nu va fi prea des un curent pozitiv
"pentru" ceva - prin definiţie, este un curent "contra".

Psihologia "adjectivului posesiv". O categorie aparte a discursului politic modern - într-un stat
democratic - este cea a "realegerii". Se referã, evident, la acea categorie de personaje din arena
politicã, pentru care lupta este de a pãstra şi nu de a câştiga, printre care nu sunt rare noţiunile de
"guvernul meu" sau "ministerul nostru", în opoziţie cu "senatorii voştri" şi "moţiunile dumitale".

Având avantajul unor realizãri deja împlinite şi dezavantajul ratãrilor mult mai mediatizate, ca
întotdeauna, un potenţial "reales" are de optat, când îşi construieşte atât discursul, cât şi publicul
ţintã, între a se lãuda sau a o lua de la capãt. De exemplu, dacã se aflã în faţa unor oameni neutri
politicianul îşi poate permite sã rişte o uşoarã laudã de sine de tipul "uite ce am fãcut eu pentru
ceilalţi" - ceea ce nu e tocmai etic din partea lui, însã adesea se întâmplã ca acest punct sã fie
negativ, cãci imediat ce apare un declanşator (bãnuialã, acuzaţie) lauda provoacã o reacţie în lanţ
dezastruoasã.

Statul totalitar. Cel mai autentic discurs politic este cel dintr-un stat totalitar. În orice stat relativ
democratic, discursul este adesea înlocuit sau eclipsat de polemicã. El rãmâne "coada pãunului",
dar, prin efectul de obişnuinţã nu mai este un discriminant absolut. În statul totalitar, ideea nu
mai este efect pe termen scurt, de aceea, pierzându-şi caracterul electiv, discursul devine
propagandistic. Scopul oratorului nu este sã reveleze, ci sã acopere, sã motiveze publicul sãu sã
închidã ochii - sã recunoaştem, o sarcinã mult mai dificilã. Textul se adreseazã tuturor, şi, în
plus, el este considerat ratat atunci când mãcar un ascultãtor nu a fost convins pe deplin,
oarecum, sau mãcar "fãcut atent". Evident, un discurs, în aceastã configuraţie, trebuie sã conţinã
destul entuziasm pentru a-i pacifica pe revoltaţi, transformându-i în mod natural în adepţi şi eroi
ai "doctrinei", dar îndeajuns de puţinã "doctrinã" pentru a nu-i deranja pe pacifişti, care au un
anumit prag de toleranţã faţã de lucrurile cu care sunt împãcaţi, dar nu de acord.

Discursul este cel mai frumos mod de a-i manipula pe oameni, atunci când eşti convins de la
început şi fãrã nici o ezitare cã nu crezi un cuvânt din ce ai de gând sã spui. "Dacã se întâmplã
sã crezi cu adevãrat cã adevãrul este acolo şi cã singura menire a discursului este sã-l prezinte
într-o manierã elegantã, atunci fie eşti orator, fie eşti pierdut".

Comunicarea umanã reprezintã o strategie directã şi eficientã de influenţare socialã a

comportamentului politic al indivizilor, prin impactul direct pe care îl are asupra atitudinilor şi
credinţelor.

Mc. Guire considerã cã impactul persuasiv al comunicãrii parcurge la nivelul conştient al

individului 4 procese: atenţia, înţelegerea, acceptarea, reţinerea şi, în final, efectul se observã în
comportamentul politic al individului.
Exemplu: obiectivul discuţiei candidatului politic pe un post radio sau TV este sã determine la
ascultãtori un comportament de votare. Chiar dacã receptorul este atent la comunicare, impactul
persuasiv este mic dacã nu înţelege argumentele sursei din cauzã cã sunt prea complexe (eşec de
înţelegere) sau dacã nu acceptã concluziile candidatului (eşec de aşteptare). Presupunem cã
auditoriul a fost convins, deci a acceptat mesajul electoral, dar dacã schimbarea atitudinalã nu
este durabilã şi de profunzime oamenii îşi schimbã opinia indusã chiar înainte de ziua alegerilor.

Informaţia primitã implicã un proces de prelucrare cognitivã, analiza criticã a mesajului,

corelarea experienţei anterioare a individului, referitoare la candidat, cu argumentele conţinute în
mesaj. Calea indirectã a procesãrii informaţiei din cadrul mesajului persuasiv urmeazã un
procedeu euristic, cel al credibilitãţii sursei.

Mesajul candidatului poate fi acceptat chiar şi în lipsa unei motivaţii logice dacã individul capãtã
credibilitate şi prezintã atractivitate. Prin încrederea acordatã de alegãtori şi totodatã competenţa
acestora, candidatul este investit cu credibilitate. Eficienţa mesajului este mai mare cu cât nivelul
de educaţie, statutul social, inteligenţa şi competenţa profesionalã atribuie candidatului vor
creşte. Şi, ca urmare a aprecierii acordate acestuia, mesajul va fi considerat cã deţine informaţii
pertinente, adevãrate.

O altã competenţã necesarã este sinceritatea care se poate pune în evidenţã deoarece:

· Comunicã ceea ce ştie;

· Este dezinteresat faţã de rezultatele demersului comunicativ;

· Lipseşte intenţia de persuasiune;

· Apãrã o poziţie opusã propriului interes.

În funcţie de informaţiile pe care le deţine despre candidat, înainte de a asculta mesajul persuasiv
(opiniile exprimate anterior, competenţa, trãsãturile de caracter) asociate cu situaţia din
momentul discursului (lipsa de sinceritate) alegãtorul îşi va construi o reprezentare a candidatului
de la care va aştepta un anume un anume comportament politic. Eficacitatea mesajului politic
depinde de confirmarea sau nu a acestor aşteptãri.

Când candidatul este atractiv (aspect fizic, personalitate, charismã, conduitã) schimbarea
atitudinalã a alegãtorului este determinatã de procesele de identificare cu sursa, pe baza
sentimentelor admirative pe care le încearcã, deoarece opinia este determinatã de sentimente.

Schimbarea comportamentului politic dacã nu este integratã în sistemul de valori şi credinţe al

alegãtorului, fiind dependentã de durata legãturii afective stabilite între candidat şi alegãtor, va
putea fi oricând revocatã. Contactele directe sau prin mass-media fac sã creascã atractivitatea şi
durabilitatea relaţiei.
Oamenii se lasã influenţaţi de cei asemãnãtori lor, având atitudini şi comportamente similare lor.
Dar, se lasã influenţaţi şi de cei cu trãsãturi şi comportamente diferite de ale lor, în mãsura în
care sunt cele pe care nu le au şi ar dori sã le aibã (complementaritatea generând atractivitate).

Ceea ce convinge alegãtorul de bunele intenţii este chiar imaginea pe care o proiecteazã, cu cât
este mai dinamic cu atât este mai convingãtor. Comunicã energie, entuziasm, autoritate prin
aspectul sãu propriu-zis, cât şi prin stilul şi viteza mai mare a discursului. Dinamismul
discursului va determina auditoriul sã-l accepte ca fiind credibil.

Mesajul devine mai persuasiv dacã se asociazã la receptor cu emoţii pozitive. Este posibil sã
devinã eficient dacã se asociazã cu emoţii negative, prin inducerea fricii. Dacã la informaţiile
despre experienţe concrete şi strategiile de evitare se adaugã argumente emoţionale asociate cu
instrucţiuni exacte, complete despre evitarea situaţiei dificile se va obţine drept efect modificarea
comportamentelor indivizilor în sensul dorit, prin inducerea fricii.

De exemplu: "Noi nu ne vindem ţara!"

Cât de diferit trebuie sã fie mesajul de opiniile alegãtorilor pentru a putea convinge?

· O sursã foarte credibilã determinã schimbarea opiniilor alegãtorilor chiar dacã prezintã poziţii
diferite de ale receptorului.

· Receptorul implicat emoţional într-un anume tip de mesaj nu va putea fi schimbat în

comportamentul sãu chiar şi de sursã credibilã.

Sã se prezinte argumente pro sau contra în discurs?

· Aducând numai argumente pro, autorul îşi apãrã discursul prin susţinere, eliminând situaţiile de
contrazicere.

· Aducând atât argumente pro şi contra discursul se va apãra prin respingere.

Papageorgis în 1961 susţinea apãrarea prin respingere a discursului, evitând "efectul tigrului de
hârtie". Discursul în care se aduc numai argumente pro-atitudini alegãtorului întãreşte atitudinea
receptorului doar aparent, pentru cã nu-l protejeazã pe individ de a face faţã unui discurs-atac
ulterior cu argumente contra, pe care prima sursã le-a evitat şi, evident, la care receptorul îşi va
schimba atitudinea.

Este foarte importantã şi calitatea mesajului, generatã de noutate şi validitatea opiniilor sursei
(elementele noi ale discursului sã nu fie repetate prea des pentru a evita în acest fel saturarea
receptorului şi a da un caracter plauzibil mesajului).

Mesajul ce susţine atitudinile receptorului determinã rãspunsuri cognitive în favoarea ideilor

candidatului. Când auditoriul este supus unui mesaj contra-atitudinal şi i se sugereazã poziţia pe
care trebuie sã o susţinã atrage creşterea rezistenţei la persuasiune şi tendinţa de pãstrare a
comportamentului iniţial.
Auditoriul informat, prin mesaj, cã atitudinile candidatului atractiv şi credibil sunt altele decât
ale lui, va dezvolta un dezechilibru cognitiv care genereazã presiuni psihice ce intrã în
contradicţie cu credinţele sale.

Cu cât calitatea argumentelor conţinute de mesaj genereazã mai multe idei favorabile (pozitive)
la auditoriu, cu atât efectul persuasiunii creşte şi schimbãrile atitudinale şi comportamentale vor
fi mai mari. De altfel, se poate ajunge la aspectul "malefic" al persuasiunii: propaganda.

6.1. MITURI ÎN DISCURSUL POLITIC

În lucrarea sa "Mituri şi mitologii politice" Raoul G. Prardet identificã patru mituri

fundamentale "de care orice discurs politic, din orice zonã geograficã şi istoricã poate dispune,
pentru cã existã o mare capacitate mobilizatoare a mitului, nãscut dintr-o realitate politicã
fracturalã: produs al realitãţii sociale şi producãtor de realitate socialã".

Bulversãrile politice din ultimele douã secole ale istoriei europene au fost însoţite de o uimitoare
efervescenţã mitologicã: denunţarea unei conspiraţii malefice tinzând sã supunã popoarele
dominaţiei forţelor obscure şi perverse; imaginea unei vârste de aur pierdute, a cãrei fericire se
cuvine sã o regãsim sau ale unei Revoluţii salvatoare ce ar permite umanitãţii sã intre în ultima
fazã a istoriei sale şi i-ar asigura pentru totdeauna domnia dreptãţii; apelul la stãpânul salvator,
restaurator al ordinii sau realizator al unei mari varietãţi colective.

Claude Levi-Strauss sesizeazã cã elementele ce construiesc povestirea sunt grupate în serii

identice, sunt structurate în asociaţii permanente. Astfel, mitul Salvatorului, al conducãtorului

providenţial apare întotdeauna asociat simbolurilor purificãrii: eroul care mântuie, cel care
elibereazã, zdrobeşte rãul. El e întotdeauna asociat luminii - aurul, soarele urcând pe cer,
strãlucirea privirii - şi verticalitãţii - spada, sceptrul, arborele secular, muntele. De asemenea,
motivul conspiraţiei malefice va fi pus întotdeauna în relaţie cu o solisticã a murdãriei - este
asimilat animalelor respingãtoare, se târãşte, se furişeazã, rãspândeşte otravã.

CONSPIRAŢIA. Mitologia complotului are în centrul ei imaginea înspãimântãtoare a

Organizaţiei. Însuşirea ei de cãpetenie e secretul. Complicii sunt legaţi prin jurãmântul tãcerii şi
o pedeapsã cumplitã îi va lovi dacã vor trãda. De exemplu: dupã mai multe sãptãmâni de crizã
politicã cauzatã de refuzul lui Victor Babiuc de a demisiona din funcţia de ministru al Apãrãrii, o
parte a presei a explicat toatã aceastã stare prin faptul cã Babiuc era mason.

Oricare ar fi natura şi motivaţia aparentã a conspiraţiei - complotul iezuit sau masonic, complotul
vânzãrilor de arme sau al savanţilor lumii - pentru cei ce o conduc ea înseamnã satisfacerea unei
nepotolite voinţe de putere, împlinirea acelui vis al unificãrii lumii sub aceeaşi autoritate deplinã.

Oricare ar fi denumirea, natura sau motivaţia conspiraţiei ea se înscrie într-un climat psihologic
şi social de nesiguranţã, fricã, angoasã.

O specialitate incontestabilã şi aproape exclusivã a discursului politic specific crizelor de orice

naturã este diversiunea. Mecanismul este uşor de redat, însã punerea ei aplicare presupune
antrenarea multor factori. Se construieşte un discurs amplu, agresiv, incriminant la adresa cuiva;
acest discurs (aparţinând de regulã nu-se-ştie-cui) este preluat şi amplificat de mai toatã mass-
media, nãscându-se curente pro sau contra. În acest an electoral al românilor mitul Complotului
este deocamdatã cel mai prezent în discursul politic.

SALVATORUL. Accentul se pune pe mediocritatea personajului şi a destinului sãu - este

mediocru prin locul natal, prin mediul social cãruia îi aparţine, mediocru prin viaţa sa particularã
- este de pãrere R. Gitardet. R.G. Schwarzenberg afirmã cã în cazul acesta "simplitatea nu mai
este doar deliberatã, ea devine ostentativã". Mulţimile sunt astfel motivate, obligate chiar sã se
identifice cu el. Mecanismul de identificare a unui destin individual cu destinul colectiv este
principiul care troneazã discursul politic al Salvatorului. El are autoritate, Max Weber identificã
trei tipuri de autoritate şi de legitimitate. Autoritatea tradiţionalã se bazeazã pe uzanţã şi obicei,
ca acea a seniorului sau a monarhului ereditar. Autoritatea legal-raţionalã, bazatã pe instituţii, pe
un statut, este cea a guvernatorului într-un stat modern. Nu ne supunem persoanei ci funcţiei cu
care Constituţia l-a investit. În fine, existã autoritatea charismaticã a Salvatorului, a Profetului şi
chiar a Demagogului. Existã un timp al aşteptãrii şi al chemãrii - un timp în care se formeazã şi
se rãspândeşte imaginea unui Salvator - apoi un timp al prezenţei Salvatorului, ca în final timpul
amintirii, în care figura sa, proiectatã în trecut se va modifica în conformitate cu "capriciile"
memoriei, cu mecanismele sale selective, cu refulãrile şi exagerãrile sale. Poate pãrea paradoxal,
dar mulţi dictatori, extremişti politici, prin întreţinerea bine gânditã a cultului personalitãţii au
luat înfãţişarea Salvatorului. La noi, mitul Salvatorului a fost concretizat în aşteptarea
americanilor, cel puţin pânã în anii `56. Dupã 1960 a cãpãtat o aliurã ironicã, de contra mit.
Traumele acestei mitologii supravieţuiesc şi azi, în supraevaluarea ori subevaluarea
Occidentului, suprapus pe un alt mit zonal, nãscut odatã cu statele moderne: cel al sincronizãrii
europene.

Salvatorul poate lua şi imaginea Protectorului: el are misiunea sã calmeze lucrurile, sã se

instaleze încrederea, sã înfrângã ameninţãrile rãului. Este suficient sã privim afişele candidaţilor
la primãrii şi sã ne dãm seama dupã sloganul inclus ("Împotriva dezordinii şi sãrãciei") cã acest
mecanism este funcţional.

VÂRSTA DE AUR. Reprezintã persistenţa unui ritm de viaţã, intimitate protectoare a unui grup
social închis, solidar, strict ierarhizat. Sunt viziuni ale unui prezent şi ale unui trecut definit în
funcţie de ceea ce as fost sau de ceea ce se considerã a fi fost. Cu o periodicitate (mai mult sau
mai puţin exactã) de patru ani - în campaniile electorale - revine în discursul politic invocarea
perioadei interbelice, un fel de "good old times" ale deschiderii culturale, ale civilizaţiei, ale
democraţiei, ale simţului civic. Candidaţii la primãria capitalei îşi fac o datorie de onoare din a
promite cã Bucureştiul va deveni iarãşi "Micul Paris" - un alt mit cu tonalitate nostalgicã, pânã la
pateism de duzinã.

UNITATEA. "Tot ceea ce este împãrţit tinde spre unificare" (apud. J. de Maistre). Esenţa cu
adevãrat nobilã a omului se confundã cu necontenitul efort de a impune o voinţã unicã şi
ordonatã. Putem vorbi astfel de existenţa unei Unitãţi (NATO, UE) cãtre care unii aspirã, având
convingerea unor avantaje, iar alţii se ţin cu încãpãţânare deoparte, puternica lor individualitate
permiţându-le acest lucru. În funcţie de aceste douã tendinţe existã, desigur, şi douã tipuri de
discurs politic: unul centrat pe argumentarea nevoii de unitate, altul accentueazã dezavantajele
aderãrii la aceste organisme.

Fãrã a avea pretenţia cã am fi epuizat toate aspectele discursului politic putem concluziona cu
precizarea cã discursul politic este poate cea mai amplã desfãşurare de forţã intelectualã, un
balet mai mult sau mai puţin elegant de adevãr şi minciunã, de persuasiune şi manipulare, de
dezvãluire şi ocultare ce continuã sã seducã şi sã fascineze.

„Caracterul omului este destinul sau." HERODOT

Principiile cunoasterii omului sunt de asa natura incat sa nu permita generarea unei prea mari
infatuari si trufii. Dimpotriva, adevarata cunoastere a omului nu poate sa inspire decat o anumita
modestie, prin aceea ca ne demonstreaza ca avem de-a face cu o sarcina de o exceptionala
insemnatate, la a carei indeplinire umanitatea lucreaza chiar de la inceputurile civilizatiei, fara a
o fi abordat in mod sistematic, cu o clara constiinta a scopului, in asa fel incat vedem mereu
iesind in fata numai cativa oameni mari, ici-colo, care au dispus de o mai buna cunoastere a
omului in comparatie cu media. Atingem aici un punct sensibil: daca verificam pe neasteptate
gradul de cunoastere a omului intr-un esantion oarecare, constatam ca majoritatea subiectilor isi
declina competenta in aceasta materie. Nimeni nu se poate lauda cu o profunda cunoastere a
omului. Aceasta situatie tine de existenta noastra individualista. Se poate afirma ca niciodata
oamenii nu au trait mai izolati decat azi. inca din copilarie avem prea putine raporturi intre noi, o
slaba coeziune. Familia ne izoleaza. intregul nostru mod de viata ne refuza contactul mai intim
cu semenii nostri, care este de o absoluta necesitate in elaborarea unei arte cum este cunoasterea
omului. Cele doua elemente se afla in interdependenta: nu putem restabili contactul cu ceilalti
oameni pentru ca, in lipsa unei mai bune comprehensiuni mutuale, ei ne dau impresia a ceva cat
se poate de strain. s3r18rv
Consecinta cea mai grava a acestui neajuns este renuntarea care survine aproape intotdeauna
atunci cand se impune sa ne comportam intr-un anumit fel cu semenii nostri si sa ducem cu ei o
viata in comun. Este un fapt adesea dovedit si subliniat ca oamenii trec unii pe langa altii si isi
vorbesc fara a putea gasi un punct de contact, coeziunea necesara, ei tratandu-se ca niste straini,
nu numai in vastele cadre ale societatii, ci chiar si in sanul grupului celui mai restrans care este
familia. Foarte frecvent suntem confruntati cu plangerile parintilor care nu-si inteleg copiii si cu
acelea ale copiilor care se considera neintelesi de catre parintii lor. Cu toate acestea, in conditiile
fundamentale ale vietii umane colective se face simtita o vie inclinatie spre comprehensiunea
reciproca, pentru ca intreaga noastra comportare fata de aproapele depinde de aceasta. Oamenii
ar duce o viata in comun mult mai buna daca cunoasterea semenului ar fi mai profunda, deoarece
anumite forme perturbatoare ale vietii in comun ar fi suprimate, forme care sunt astazi posibile
pentru ca nu ne cunoastem unii pe altii, expunandu-ne pericolului de a ne lasa amagiti de
aparente si de a cadea prada ipocriziei celorlalti.
Este necesar acum sa vedem de ce tocmai din partea medicinei are loc incercarea de a constitui
in acest vast domeniu o disciplina aparte denumita cunoasterea omului si care sunt premisele
acestei stiinte, sarcinile care ii incumba, rezultatele pe care le putem astepta de la ca.
Medicina neurologica1 este de-acum o disciplina care, inainte de toate, pretinde o extrem de
operativa cunoastere a omului. Pentru medicul neurolog este necesar ca,in cel mai scurt timp
posibil, sa-si faca o idee despre viata psihica a bolnavului de nervi. in acest domeniu al
medicinei, putem emite o judecata utila si putem institui sau propune interventii curative numai
in cazul in care ne este clar ce se petrece in sufletul pacientului. Superficialitatea este aici absolut
contraindicata, eroarea fiind urmata de o sanctionare imediata, dupa cum, pe de alta parte,
aprecierea corecta este, cel mai adesea, urmata de succes. Se impune, asadar, un examen riguros
si neintarziat in acest sens. in viata sociala ne putem foarte lesne insela in ceea ce priveste
aprecierea unui om. Desigur, de fiecare data greseala se plateste; se poate totusi ca reactia sa se
produca atat de tarziu incat, in majoritatea cazurilor, sa nu mai fim in masura sa sesizam
conexiunile si sa ne tulbure constatarea ca o inexactitate in judecarea unui om a dus, fie si dupa
un deceniu, la grele esecuri si vicisitudini. Asemenea imprejurari nu inceteaza de a ne reaminti
necesitatea si obligatia de a dobandi si de a aprofunda cunoasterea omului.
in cercetarile noastre am ajuns repede la concluzia ca aceste anomalii, conflicte si esecuri pe plan
psihic, atat de frecvent inerente cazurilor patologice, de fapt nu au in structura lor nimic strain
vietii psihice a omului asa-zis normal. Sunt aceleasi elemente, aceleasi conditii, numai ca mai
reliefate, mai deslusit manifestate si mai usor de identificat. Vom putea profita de aceste
cunostinte si, prin comparatie cu viata psihica normala, sa acumulam o experienta care in cele
din urma sa ne permita sa aruncam o privire mai patrunzatoare asupra raporturilor normale. in
continuare, avem nevoie de exercitiu, asociat cu acea daruire si cu acea staruinta pe care le cere
orice vocatie.
Prima constatare care ni se impune este aceea ca stimulentii cei mai puternici pentru edificarea
vietii psihice a omului provin din cea mai frageda copilarie. Nu este vorba de o descoperire
formidabila, dat fiind ca asemenea constatari au fost facute de cercetatori in toate timpurile.
Elementul nou consta in stradania de a corela in mod organic trairile, impresiile si luarile de
atitudine din copilarie, in masura in care ele se lasa identificate cu fenomenele ulterioare ale
vietii psihice, efectuand o comparatie intre anumite trairi din prima copilarie si anumite situatii si
atitudini de mai tarziu. Deosebit de important este faptul ca fenomenele izolate ale vietii psihice
nu pot fi niciodata considerate ca un intreg inchis in sine; acestea nu pot fi intelese decat ca parti
componente ale unui ansamblu indivizibil si numai daca incercam sa descoperim linia de
orientare a individului, tiparul, stilul sau de viata, convingandu-ne clar ca scopul secret al
conduitei infantile este identic cu acela al comportarii omului in viata sa de mai tarziu. Pe scurt,
se vede cu o surprinzatoare claritate ca nu a intervenit nici o modificare din punctul de vedere al
activitatii psihice, ca, fara indoiala, forma exterioara, concretizarea, traducerea pe plan verbal a
aparentelor din viata psihica, cu alte cuvinte, fenomenalul este susceptibil de schimbare,
invariabile ramanand insa bazele insesi, scopul si dinamica acestuia, tot ceea ce orienteaza viata
psihica in directia scopului. Cand, de exemplu, un pacient face dovada unui caracter anxios, fiind
marcat mereu de suspiciune si inclinand sa se tina de-o parte, nu este greu de stabilit ca aceleasi
tendinte il caracterizau de pe cand avea doar trei sau patru ani, numai ca trasaturile sale de
caracter aveau pe atunci simplitatea proprie acelei fragede varste si erau lesne de sesizat. in
consecinta, ne-am dat silinta sa ne concentram sistematic atentia in primul rand asupra copilariei
pacientului. Ba chiar am reusit sa presupunem multe lucruri cu privire la copilaria unui om fara
ca cineva sa ne fi vorbit despre aceasta. Consideram ceea ce vedeam la el ca pe o expresie a
primelor sale trairi din copilarie, trairi care il influentau pana si in plina maturitate. Iar daca, pe
de o parte, aflam de la cineva ce evenimente din copilarie i s-au pastrat in memorie, acestea ne
dau, cand sunt corect interpretate, o imagine a tipului de om cu care avem de-a face. Utilizam, de
asemenea, si o alta constatare, anume aceea ca oamenii se detaseaza extrem de greu de tiparul2
in care au crescut in primii ani de viata. Putini sunt cei care izbutesc sa se abata de la acesta,
chiar si atunci cand, la varsta adulta, viata lor psihica se manifesta in alte situatii de viata si, drept
urmare, inregistreaza impresii diferite. Aceasta nu echivaleaza cu o schimbare a tiparului de
viata; viata psihica are intotdeauna acelasi fundament, omul ne dezvaluie aceeasi linie de miscare
(Bcwcgungslinie) si ne permite sa ghicim acelasi tel in cele doua perioade de varsta, in copilarie
ca si la maturitate. Iata de ce se impune sa situam copilaria in centrul atentiei noastre, iar daca
proiectam o modificare, nu este necesar sa luam in seama toate nenumaratele trairi si impresii ale
unui om, ci mai intai sa-i descoperim tiparul de viata si, pornind de aici, sa-i intelegem modul
personal de a fi3 si, in acelasi timp, bizarele fenomene patologice care ne intereseaza.
in felul acesta, examinarea vietii psihice infantile devine cheia de bolta a stiintei noastre, de unde
ea isi trage forta instructiva. Exista o multime de lucrari consacrate studierii primilor ani de viata.
Materialele se acumuleaza, fara a fi supuse unor investigatii multumitoare; dispunem deci de
rezerve pentru o cercetare indelungata si oricine poate gasi aici fapte inedite, importante si
demne de interes.
Stiinta aceasta constituie pentru noi, totodata, un mijloc de a preveni greselile; daca am cultiva o
stiinta care sa nu aiba ratiunea sa de a fi decat in ea insasi, nu am ajunge la cunoasterea omului.
Pe baza cunostintelor noastre inaintam intr-un chip absolut natural pe terenul muncii de educatie,
pe care o slujim de ani si ani. Educatia este o mina de aur pentru oricine concepe cunoasterea
omului ca pe o stiinta importanta si doreste sa si-o insuseasca, sa o traiasca, sa i se consacre; de
fapt aceasta nu este nicidecum o stiinta livresca, ci una care nu poate fi invatata decat in sfera
practicii. Trebuie, ca sa spunem asa, sa participi la dinamica fiecarui fenomen al vietii psihice,
sa-1 retraiesti in forul intim, sa-1 insotesti pe om in bucuriile si temerile sale, cam la fel cum un
bun pictor nu poate intruchipa in trasaturile celui caruia ii face portretul decat ceea ce a filtrat
prin propria sa fiinta. Este cazul, prin urmare, sa concepem cunoasterea omului ca pe o arta care
dispune de multiple instrumente, dar si ca pe o arta care se juxtapune tuturor celorlalte arte de
acelasi rang si de care o anumita clasa de oameni, poetii, s-au folosit din plin. Aceasta trebuie sa
ne serveasca in primul rand la imbogatirea cunostintelor, dandu-ne tuturor posibilitatea unei mai
bune si mai mature dezvoltari pe plan psihic.
O dificultate intervine foarte adesea in acest domeniu, prin faptul ca noi, oamenii, suntem
extraordinar de sensibili cand vine vorba de competenta noastra in materie de cunoastere a
omului. Putini sunt cei care, cu toate ca nu au facut studii in acest sens, sa nu se considere buni
cunoscatori de oameni, si inca si mai putini sunt cei care sa nu se declare ofensati daca vrem sa-i
indemnam sa faca progrese in cunoasterea omului. Consimt la aceasta doar cei care, intr-un fel
sau altul, au ajuns sa recunoasca valoarea cunoasterii omului fie prin experienta propriilor
amaraciuni, fie datorita capacitatii lor de a se transpune in trairile celorlalti. Rezulta de aici,
pentru a ne atinge scopul, necesitatea adoptarii unei tactici bine determinate. Caci nimic nu este
mai suparator si nu este privit cu mai multa aversiune decat faptul de a proiecta pe neasteptate
sub ochii cuiva informatiile dobandite cu privire la viata sa psihica. Pe toti cei care nu doresc sa
devina antipatici ii vom consilia sa se arate prudenti in aceasta privinta. Cel mai bun mijloc de a
capata o proasta reputatie consta in a te comporta neprevazator, utilizand in mod abuziv stiinta
cunoasterii omului, dandu-le, de pilda, de inteles oamenilor ca le ghicesti gandurile si
sentimentele. La fel de periculos este sa-i prezinti unui profan drept adevaruri definitive4
conceptiile de baza ale acestei invataturi. Chiar si cei care mai cunosc cate ceva in aceasta
materie se simt atunci, pe drept cuvant, lezati. Repetam, asadar, ceea ce am spus la inceput,
anume ca aceasta stiinta cere modestie, excluzand cunostintele superficiale sau de prisos, acele
atitudini care amintesc de vanitatea copilului care crede ca totul ii sta in putinta. Mult mai
ingrijoratoare este o atare atitudine in cazul adultului. De aceea respingem pripeala si
recomandam autocontrolul, abtinerea de a se lauda in fata cuiva cu cunostintele dobandite pe
planul cunoasterii omului. Altfel nu am face decat sa ridicam noi dificultati in fata acestei stiinte
pe calc de constituire, daunand scopului ei, caci ar trebui sa ne impovaram inevitabil cu greselile
generate de imprudenta unor novici, oricat de entuziasti ar fi ei. Sa fim mai degraba circumspecti
si sa nu uitam niciodata ca. mai presus de toate, ca sa putem emite o judecata, trebuie sa avem in
fata noastra un tot implinit si ca o asemenea judecata nu trebuie emisa decat daca suntem siguri
ca aducem prin ca un beneficiu cuiva. Caci a formula o judecata, oricat de exacta, intr-o forma
suparatoare si la loc nepotrivit, inseamna a aduce mari prejudicii.
inainte de a continua aceste consideratii, se impune sa preintampinam o obiectie care, cu
siguranta, se poate naste in mintea multora. Cand facem afirmatia ca linia vietii (d/e Lebenslinie)
unui om ramane neschimbata, lucrul acesta trebuie sa para de neinteles pentru multi, pentru ca, in
definitiv, fiecare traieste in viata sa o multitudine de experiente, care determina modificari ale
comportamentului sau. Sa remarcam, totusi, ca un fapt de viata nu are doar o singura
semnificatie. Este greu de gasit doi oameni care, din una si aceeasi experienta de viata, sa traga
aceeasi concluzie practica. Nu orice patanie ne face mai intelepti. Daca invatam sa evitam cu
succes anumite neplaceri, le opunem cutare sau cutare atitudine. Dar linia dupa care ne orientam
ramane neschimbata. Vorn vedea, de-a lungul expunerilor noastre, ca, din masa experientelor
sale, omul nu extrage decat o morala strict limitata si ca, privita mai indeaproape, aceasta morala
se adapteaza intr-un fel sau altul la linia vietii sale, intarind-o in tiparele sale. Limba a „sesizat"
bine situatia, caci se spune ca noi insine suntem cei care ne facem experienta, ceea ce arata ca
fiecare este stapan pe aprecierea pe care i-o aplica. Zilnic putem constata ca oamenii trag de fapt
din experientele pe care le traiesc concluziile cele mai diverse. Sa presupunem, de exemplu, un
om care face in mod obisnuit o greseala oarecare. Chiar daca reusim sa-1 convingem ca greseste,
rezultatele vor diferi de la individ la individ. Se poate ca unul sa traga concluzia ca ar fi timpul sa
se dezbare de obisnuinta sa. Un altul va riposta ca, dat fiind faptul ca de atata amar de vreme
actioneaza astfel, ii este imposibil sa faca altfel. Un al treilea va imputa parintilor sai greseala
educatiei primite: va sustine ca nimeni nu s-a ingrijit niciodata de dansul, sau ca a fost tratat cu
prea multa indulgenta, sau, dimpotriva, prea aspru; orice ar fi, el ramane la modul sau de a
proceda. La drept vorbind, ultimii doi se dau de gol, aratand ca ei inteleg sa dispuna de o
acoperire, de justificare. in felul acesta, nu fara o aparenta motivare, ei pot totdeauna sa se
sustraga in mod prevazator de la autocritica. Ei nu ar fi niciodata vinovati, vina pentru tot ceea ce
nu au reusit ei sa faca revenind mereu altora. Neluand in considerare faptul ca nu fac nici un
efort ca sa evite greseala, ei persista, nu fara ardoare, in aceasta, pe cand educatia deficitara nu se
face vinovata de comportamentul lor decat in masura in care o vor ei. Semnificatia multipla a
experientelor de viata, posibilitatea de a trage din ele concluzii divergente ne fac sa intelegem de
ce un om nu-si schimba felul sau de a fi (seine Gangart), ci mai degraba isi suceste si rasuceste in
asa fel trairile pana cand acestea ajung sa se ajusteze cu felul sau de a fi. Se pare ca lucrul cel mai
greu pentru om este acela de a se cunoaste pe sine insusi si de a se schimba.
Daca cineva ar dori sa incerce sa formeze oameni mai buni, s-ar gasi intr-o mare incurcatura in
cazul in care nu ar dispune de experienta si faptele acumulate ca urmare a cunoasterii omului.
Poate ca va opera, ca si pana atunci, la suprafata, crezand ca din moment ce lucrul a luat un nou
aspect, o alta nuanta, a reusit cumva sa introduca o schimbare. Prezentand cazurile reale, ne vom
putea convinge cat de putin duc la transformarea practica a unui om asemenea procedee; atat
timp cat linia de miscare a individului nu a suferit ea insasi o modificare, nu poate fi vorba decat
de pura aparenta, repede spulberata. Procesul schimbarii unui om nu este deloc usor, cerand
chibzuinta, rabdare si, mai presus de toate, inlaturarea oricarei vanitati personale, intrucat celalalt
nu are nicidecum obligatia de a fi obiectul vanitatii noastre. in afara de aceasta, este necesar ca
procesul sa fie in asa fel condus incat sa fie asimilabil pentru celalalt. Pentru ca este de la sine
inteles ca oricine poate refuza o mancare, fie ea cat de apetisanta, din moment ce nu-i este oferita
asa cum se cuvine.
Cunoasterea omului comporta inca o latura, la fel de importanta, reprezentata de asa-numitul sau
aspect social. Este neindoielnic faptul ca oamenii s-ar comporta mai bine unii fata de altii, ca ei
s-ar apropia mult mai mult, daca si-ar intelege mai bine resorturile interioare. Pentru ca, in acest
caz, le-ar fi cu neputinta sa se insele unii pe altii. Aceasta posibilitate de inducere in eroare
constituie un pericol imens pentru societate. Acesta este pericolul pe care trebuie sa-1
demonstram noi semenilor nostri pe care vrem sa-i initiem intr-ale vietii. Ei trebuie sa devina
capabili sa recunoasca tot ceea ce este inconstient in viata, toate deghizarile, disimularile,
mastile, siretlicurile si perfidiile, spre a-i putea avertiza pe cei panditi de asemenea primejdii si a
le veni in ajutor. Numai cunoasterea omului, constient practicata, ne va sluji in aceasta directie.
Prezinta, de asemenea, interes intrebarea cine este indicat, la drept vorbind, sa dobandeasca si sa
exercite cunoasterea omului. Am si aratat ca nu este posibil ca aceasta stiinta sa fie cultivata doar
pe un plan teoretic. Simpla insusire a tuturor regulilor nu este suficienta, necesara fiind
transpunerea acestora in practica si studierea aprofundata a conexiunilor, intelegerea lor, pentru
ca ochiul sa invete sa priveasca mai in profunzime decat ne-a ingaduit-o experienta anterioara.
Aceasta este forta propulsiva care ne determina sa abordam din punct de vedere teoretic
cunoasterea omului. Dar nu putem insufleti cu adevarat aceasta stiinta daca nu patrundem in
viata, daca nu verificam si nu aplicam in practica principiile descoperite. intrebarea de mai sus ni
se impune si datorita faptului ca noi am retinut, din perioada in care am fost educati, mult prea
putine si uneori inexacte date, asa incat educatia noastra, chiar si in prezent, nu este indicata sa
ne furnizeze o utila cunoastere a omului. Fiecare copil este lasat in voia sa in ceea ce priveste
gradul de dezvoltare, cat si extragerea unor principii de morala practica din lecturile sau din
experientele sale de viata. Nu exista, de altfel, nici o traditie in cultivarea cunoasterii omului. Nu
exista in acest domeniu nici o conceptie sistematica, cunoasterea omului gasindu-se cam in
situatia chimiei pe timpul cand inca mai era alchimie.
Daca ii trecem in revista pe cei care, in haosul care domneste in domeniul educatiei, au cea mai
favorabila ocazie de a se initia intrucatva in cunoasterea omului, constatam ca sunt oameni care
inca nu s-au rupt din angrenajul social si care, intr-un fel sau altul, mai pastreaza contactul cu
semenii si viata, ramanand, in consecinta, optimisti sau cel putin pesimisti militanti, dintre acei
pe care pesimismul inca nu i-a dus la resemnare. Dar, in afara contactului social, mai este
necesara si o experienta de viata. Ajungem, astfel, la urmatoarea concluzie: adevarata cunoastere
a omului, date fiind lacunele educatiei noastre, nu este atribuita de fapt decat unui singur tip de
om, „pacatosul care se caieste", acela care a trecut prin toate meandrele vietii psihice si s-a lecuit,
sau cel putin s-a gasit aproape de o asemenea situatie. Bineinteles ca pot exista si alte cazuri,
indeosebi cazul oamenilor capabili sa inteleaga ceva din exemplul altora sau al celor dotati cu o
rara sensibilitate. Dar cel mai bun cunoscator de oameni va fi, desigur, acela care el insusi a trait
toate aceste patimi omenesti. Pacatosul care se caieste pare sa fie nu numai pentru vremurile de
azi, ci si pentru timpurile in care au luat fiinta religiile, acel tip caruia i s-a conferit cea mai inalta
valoare si care sta mai presus de o mie de oameni integri. Daca ne intrebam cum de stau lucrurile
asa, trebuie sa recunoastem ca un om care s-a ridicat deasupra vicisitudinilor existentei,
smulgandu-se din mocirla, care a gasit puterea sa lase toate acestea in urma lui si sa se inalte, va
fi in mod necesar cel mai bun cunoscator atat al partilor bune, cat si al celor rele ale vietii. Din
acest punct de vedere nu-1 intrece nimeni si, mai inainte de toate, nu omul integru.Din
cunoasterea psihicului uman rezulta in mod automat o indatorire, o misiune care, pe scurt, consta
in a sfarama cadrul care-1 inabuse pe om, cadrul care se dovedeste impropriu pentru viata,
inlaturand falsa perspectiva care il face sa rataceasca si prezentan-du-i o alta perspectiva, mai
favorabila vietii colective si posibilitatilor de fericire pe care le ofera acest mod de existenta, o
economie intelectuala (einc Denkdkonomie) sau, ca sa fim mai modesti, un alt cadru de viata, dar
unul in care sentimentul comuniunii sociale sa joace rolul predominant. Nu intentionam deloc sa
ajungem la o configuratie ideala a dezvoltarii psihice. Dar se va recunoaste ca adesea punctul de
reper ferm (der Standpunkt) constituie prin ci insusi un ajutor enorm in viata celui care colinda si
rataceste, pentru ca, in ratacirile sale, el arc sentimentul sigur al directiei in care a esuat.
Deterministii rigurosi, care fac ca tot ceea ce i se intampla omului sa depinda de interactiunea
permanenta dintre cauza si efect, nu vor admite lesne acest considerent. Caci este sigur ca
determinismul cauzal devine cu totul altceva, ca efectele unei experiente de viata se transforma
radical in cazul in care in om exista o forta, un motiv viu, anume cunoasterea de sine, intelegerea
din ce in ce mai profunda a ceea ce se petrece in sine si a surselor generatoare. Din acel moment
el devine un alt om, de care niciodata nu va putea face abstractie.

Cateva trucuri de logica pentru a incurca

mintea
Conştientizarea paradoxului creşte puterea minţii umane, putând fi astfel folosită pentru a opera
schimbări în propriile determinisme culturale şi pentru a ne dezvolta puterile mentale ascunse.

Asemeni ghicitorilor, paradoxurile intrigă, surprind şi amuză din timpuri imemoriale. Ele sunt
fraze sau istorii cu dublu înţeles, unde o a doua interpretare vine s-o contrazică pe cea admisă la
început. Rezultatul  poate fi un amestec de contradicţii şi de antiteze incompatibile. În general, un
sens apare înlocuit de al doilea, până ce se clarifică soluţia.

Putem înţelege legătura dintre contraste folosind o gândire holistică, ce îmbină raţionalul şi
iraţionalul, judecata şi intuiţia. La suprafaţă, paradoxul este o situaţie cu dus-întors,
nerezolvabilă, de a cărui dihotomie conflictuală suntem conştienţi alegând adesea una sau alta
dintre căi. Înţelegând însă legătura dintre contrarii, putem accede la un nivel de conştiinţă în care
paradoxurile nu mai sunt stânci de nezdruncinat, ci devin forme elegante ale expresiei.

Paradoxul, un pas spre o conştientizare mai înaltă

Conştientizarea paradoxului creşte puterea minţii umane, putând fi astfel folosită pentru a opera
schimbări în propriile determinisme culturale şi pentru a ne dezvolta puterile mentale ascunse.

Lewis Carroll are o poveste care exemplifică paradoxul modern. Într-o zi, o femeie şi copilul ei
erau pe plajă. Copilul se juca în apă în timp ce femeia se odihnea pe nisip. Dintr-o dată, un şarpe
de mare apăru şi înhăţă copilul. Femeia sări alergând spre apă şi strigă: "Lasă-mi copilul!"
Şarpele de mare, un tip filosofic care a fost la cele mai bune universităţi din lume, spuse femeii:
"Dacă îmi spui o declaraţie adevărată, îl voi lăsa pe copilul tău să plece nevătămat. Dacă îmi spui
o declaraţie falsă, îţi voi devora copilul la cină".

Femeia se gândi un moment şi apoi spuse: "Îmi vei devora copilul la cină". Şarpele de mare,
surprins, cântări afirmaţia femeii: "Ei bine, am să mănânc copilul la cină, dar stai! Dacă o fac,
atunci afirmaţia este adevărată şi trebuie să eliberez copilul nevătămat. Stai puţin! Eliberând
copilul fac afirmaţia falsă şi va trebui să mănânc copilul la cină…"  În timp ce şarpele de mare
încerca să rezolve dilema, femeia îşi luă copilul şi se depărtă în grabă.

Observaţi ritmul şi mişcarea pe care o are paradoxul. Este o oscilaţie înainte-înapoi care poate
încătuşa mintea. Priviţi atent la felul în care este construit paradoxul. Şarpele de mare este cel
care, prin acţiunea sa, va face afirmaţia femeii falsă sau adevărată, fiind în acelaşi timp, legat de
promisiunea sa.

A pune întrebări care să dea răspunsul corect

O altă variantă este paradoxul dintre cel care spune adevărul şi cel care minte. Să presupunem că
suntem într-o ţară unde o jumătate a locuitorilor spune întotdeauna adevărul, în timp ce cealaltă
jumătate întotdeauna minte. Ajungem la o răscruce a drumului unde întâlnim un localnic, dar nu
ştim dacă este cineva care spune adevărul sau cineva care minte - totuşi, vrem să ştim care este
drumul spre gară. Cum aflăm informaţia corectă de la el? Putem formula o întrebare la care să
răspundă prin da sau nu, dar care va fi aceasta!?

Iată o cheie: pune  întrebarea care îţi va da răspunsul corect: dacă localnicul spune adevărul sau o
minciună. Acest tip de întrebare este utilă în situaţiile de fiecare zi, când nu cunoşti sinceritatea
celorlalţi. Întrebarea trebuie construită astfel încât să primim răspunsul corect.

Bărbierul satului

Un bărbat vizitează un orăşel cu un singur bărbier, care îi spune cu mândrie că el bărbiereşte

numai pe aceia care nu se bărbieresc singuri. Călătorul pleacă zâmbind şi a doua zi se trezeşte de
dimineaţă perplex, intrigat de aceeaşi întrebare care-l urmăreşte continuu: acest bărbier se
bărbiereşte pe sine sau nu? Pentru că, dacă el se bărbiereşte pe sine, înseamnă că nu face parte
din clasa celor care nu se bărbieresc singuri. Apoi, dacă el îi bărbiereşte numai pe aceia, rezultă
că el nu se bărbiereşte pe sine. Dacă însă el nu se bărbiereşte pe sine, rezultă că face parte din
clasa celor care nu se bărbieresc singuri şi deci se bărbiereşte singur.

Cretanul  mincinos

Din secolul al VI-lea în.Ch. filosofii au controversat pe marginea frazei cretanului Epimenide,
cum că toţi cretanii sunt mincinoşi. Dacă eu spun că este adevărat că mint, când mint, atunci nu
mint, adică este fals că mint, iar dacă spun că nu este adevărat că eu mint când mint, atunci mint,
adică este adevărat că mint. Astfel rezultă că este adevărat şi totodată fals că eu mint, adică eu
mint şi nu mint în acelaşi timp. Se spune că poetul Philetas a fost într-atât de obsedat de această
enigmă, încât a sfârşit prin a muri de frustrare.

Funia spânzuratului

Un prizonier condamnat la moarte este vizitat de păzitorului său, renumit prin şaradele sale şi
prin faptul că spune doar o singură frază: "Veţi fi executat săptămâna viitoare între luni şi vineri.
Dar execuţia va fi în ziua în care vă veţi aştepta cel mai puţin". După un moment de gândire,
condamnatul surâse. El îşi explică atunci că nu va putea fi niciodată executat. "Nu poate fi vineri,
căci dacă eu sunt încă în viaţă joi, aş şti că execuţia mea trebuie să aibă loc a doua zi. Aceasta nu
va fi nici joi, căci dacă eu miercuri încă trăiesc, vinerea fiind exclusă, aş şti atunci că joi trebuie
să fie ultima mea zi. Acelaşi raţionament se aplică pentru miercuri, dacă marţi eu sunt încă în
viaţă. iar luni seara nu ar mai rămâne ca dată posibilă decât marţi, ceea ce se exclude la rândul
său. În consecinţă, eu nu pot fi executat decât lunea viitoare şi, cum eu mă aştept la acest lucru,
nu mă puteţi trimite la moarte luni fără a face derogare de la cuvântul dvs. Este evident că vă
bateţi joc de mine."

Paznicul îi fixă drept în ochi şi îi spuse: "Vă asigur că spun adevărul". La răsăritul zilei de joi,
prizonierul indignat este condus spre execuţie. "Sunteţi un mincinos" - strigă el furios paznicului.
"Deloc, îi răspunde celălalt foarte calm. Dumneavoastră v-aţi convins de faptul că nu veţi fi
executat. Din acel moment, oricare dintre zile este neaşteptată, şi aceasta este tot ceea ce eu am
promis."

sursa: http://www.luxsublima.ro
 
Inchidere fereastra

Cauza si
efect
Daca exista un principiu care ridica mai multe probleme si care intampina mai multa rezistenta
decat oricare altul, acela este principiul cauza si efect. Aceasta impotrivire este regretabila,
deoarece acceptarea principiului aduce cu sine constientizarea faptului ca nu suntem efectul
circumstantelor din viata noastra.

Principiul cauza-efect ne spune ca noi suntem creatorii acestor circumstante. Si cream aceste
circumstante cu un scop precis.

Creatia apare pe doua niveluri. Pe primul nivel, cauza este pusa in miscare de Inteligenta Infinita,
Dumnezeu, esenta noastra. La acest nivel cream atunci cand suntem intr-o stare de pace, cand ne
simtim Unitatea si cand avem incredere in indrumarea si sprijinul Inteligentei Infinite.

La un alt nivel, cauza este pusa in miscare de mintea noastra. Ceea ce credem ne creeaza
experientele.

Conform principiului liberului arbitru, suntem liberi sa credem orice dorim. Iar mintea noastra
rationala este bine antrenata pentru a adopta convingeri atat de repede pe cat o invatam.
Ori de cate ori mintea noastra rationala nu tine cont de Inteligenta Infinita si creeaza folosindu-se
de convingeri, primim un semnal sub forma unui disconfort. Semnalul acesta ne reaminteste ca,
acceptand o convingere, am investit cu putere pe cineva sau ceva din afara noastra.

Pentru a vedea toate acestea dintr-o alta perspectiva, este important sa fim constienti ca am
acceptat in mod voluntar convingerile invatate de la parinti si de la alte persoane cu autoritate.
Dupa ce le-am acceptat si le-am integrat, am creat exact circumstantele in care ne aflam.

Unele dintre aceste circumstante sunt foarte tensionate si solicitante. De exemplu, unii dintre noi
se lupta mereu sa supravietuiasca zi de zi, altii sunt in relatii abuzive, iar altii se lupta cu boli
grave. Mai mult decat atat, multi dintre noi am ajuns in aceste situatii solicitante dupa experiente
din copilarie, cum ar fi saracia, abuzuri asupra copiilor, divort sau alcoolism, care erau la fel de
solicitante.

Acordul nostru de a intra in aceste situatii in care ne aflam are, totusi, un anumit scop. Am
acceptat aceste convingeri pentru a putea elibera energia care le anima si pentru ca noi si cei
apropiati noua sa trecem dincolo de limitarile create de convingerile noastre.

Desi poate am uitat ca am fost de acord, este bine sa constientizam ca am facut acest lucru, stiind
ca avem sprijinul total si permanent al Inteligentei noastre Infinite. Am stiut, de asemenea, ca
prin acest ajutor plin de iubire, putem sa ne recapatam forta pe care am investit-o in
circumstantele create. Ba mai mult, am stiut ca vom avea si mai mult ajutor unii de la altii.

Universul este un sistem de sprijin reciproc. Si, desi am evitat sa folosim acest model in trecut,
acum suntem gata sa-l utilizam. Dezvoltarea grupurilor de sprijin de tot felul este atat dovada
nevoii noastre de ajutor, cat si recunoasterea faptului ca acest sprijin functioneaza. De fapt, acum
ne dam seama ca, atunci cand ne ajutam unii pe altii, nu exista limita pentru forta, creativitatea si
dorinta noastra de a ne sprijini reciproc.

Acest articol este extras din cartea „ Poti avea totul" scrisa de Arnold M. Patent si aparuta la
Editura Deceneu
 
 
sursa: http://www.edituradeceneu.ro
 
Inchidere fereastra

Ce e, de fapt, credibilitatea profesionala? De obicei citim despre ea in reviste de profil: Cariere, Ziarul
Financiar sau Ziarul Capital.

Rezultate extraodinare, influentarea mediului de afaceri sau a vietii in comunitate, crearea unor
produse, servicii sau proiecte de anvergura si, nu in ultimul rand, crearea unui capital, fie financiar, fie de
tip "brand profesional". Si acestea sunt doar varful icebergului.
Cu siguranta, in afara de persoanele publice sau de cei aclamati in presa, exista o multime de
profesionisti. Desi nu-i vedem la televizor sau in ziar, ei activeaza in domeniile lor, construindu-si
credibilitatea profesionala in mod sustenabil in fiecare zi in jurul nostru. Un alt lucru ascuns de ochii
nostri sunt toti profesionistii si oamenii de afaceri care cauta compania unor oameni, care fie sunt in
dezvoltare profesionala, fie au dat deja dovada unei credibilitati profesionale.

Desigur, aceasta credibilitate se poate obtine si prin metode negative si lipsite de integritate; nu le vom
dezvolta aici pe acestea. Eu cred ca integritatea este ingredientul necesar succesului de durata in
economia de piata. Ca atare, vom vorbi in mod exclusiv despre abordarea cu integritate.

Poate ne-ar fi greu sa ne gandim ca o persoana simpla, care porneste la drum fara niciun avantaj, studii,
pile, experienta sau bani ar putea sa isi construiasca credibilitatea profesionala necesara succesului in
cariera. Dar e posibil. Daca realizam ca noi suntem responsabili de acest lucru. Prea des aud in jurul meu:
"Da, dar tu ai prins un tren bun, eu sunt prea tanar, sunt prea in varsta, nu am studii superioare sau cel
putin, nu cele necesare pentru acest post."

Radu IONESCU, Co-fondator si Managing Director

Kinecto Permission Marketing: "In cariera, daca vrei sa
ajungi un star, trebuie sa vrei sa tragi chiar si atunci
cand nu esti impins de la spate de coach. Cel mai usor
este sa te ascunzi in spatele unui "nu sunt motivat",
sau "nu mi-a zis sa fac asta sau cealalta" sau "sigur, ei
performeaza pentru ca au mai multa experienta si
sunt mai motivati, asa o sa fiu si eu cand ajung ca ei"
sau "eu nu pot". Doar ca nu ajungi niciodata "ca ei"
daca nu tragi singur."

Cu aceste scuze de fapt ne spunem noua insine ca nu

noi suntem de vina, ci trenul care nu opreste in statia noastra, firmele, patronii si managerii.

Pe de o parte chiar asa este, vina poate fi atribuita acelor persoane, daca noi nu suntem dispusi sa facem
nimic pentru a ne spori sansele. Daca, insa, suntem dispusi si chiar ne schimbam atitudinea si abordarea
intr-una de genul: "Voi incerca pana cand voi reusi" si imi voi schimba perspectiva atunci cand va fi
necesar pentru a obtine rezultatele pe care mi le doresc, vom observa ca trenul va aparea si in gara
noastra.

Din experienta personala de manager de Resurse Umane in companiile multinationale in care am lucrat
si lucrez in continuare, observ urmatoarele elemente comune in cariera celor care reusesc sa isi
construiasca credibilitatea profesionala: prezinta incredere, credibilitate si au abilitati universale,
polivalente.
Caracterul credibil si abilitatile universale sunt acum accesibile oricarei persoane care isi doreste sa
investeasca in viitorul sau. Am spus recent intr-un seminar: "provocarea viitoarelor generatii nu este
lipsa de oportunitati, ci alegerea oportunitatii potrivite si evitarea celor irelevante."

In prezent avem in jurul nostru multiple oportunitati de a ne dezvolta potentialul. Nu ne ramane de

facut decat sa alegem varianta cea mai potrivita pentru directia aleasa.

Daca insa in loc sa ne asumam responsabilitatea pentru dezvoltarea caracterului si a abilitatilor

universale, ne multumim cu ideea ca nu noi trebuie sa ne schimbam, ci lumea din jurul nostru (legislatia,
guvernul, angajatorii, reprezentantii departamentului de resurse umane, agentiile de recrutare sau
patronii), atunci, in acel moment nu facem decat sa pierdem controlul asupra celei mai sigure cai spre
succes, puterea de a alege.

Prin urmare, credibilitatea profesionala este o alegere pe care o facem. Trebuie sa alegem sa citim o
carte sau o revista de specialitate, in loc sa ne uitam la televizor. Trebuie sa alegem sa ne tinem de
cuvant. Trebuie sa alegem sa initiem o discutie cu o persoana care ne poate critica. Trebuie sa alegem sa
initiem o afacere care poate esua. Trebuie sa alegem sa ne ajutam colegii, chiar daca ei ne-au refuzat
cand le-am cerut o mana de ajutor. Trebuie sa alegem sa gandim in perspectiva, in loc sa ne multumim
cu confortul gandirii pe termen scurt. Trebuie sa alegem sa ne concentram pe rezultate si sa vedem
partea pozitiva, in loc sa barfim cu colegii despre schimbarile in rau din firma.

Aceste alegeri succesive sunt cele mai bune indicii ca suntem pe drumul cel bun, acela de a ne construi
credibilitatea profesionala care ne va aduce succesul profesional dorit.

In timp, credibilitatea profesionala va fi cea care iti va aduce oportunitatile pe care ti le doresti cu
adevarat. In acel moment nu iti va mai ramane decat un singur lucru de facut, sa stii sa alegi.

Succes!

Un articol de Eduard Radu

Ce este manipularea?
Manipularea este definita ca ”actiune de adetermina un actor social (persoana, grup,
colectivitate) sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil cu interesele initiatorului, iar
nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsioneaza intentionat
adevarul, lasand insa impresia libertatii de gandire si de decizie. Spre deosebire de influenta de
tipul convingerii rationale, prin manipulare nu se urmareste intelegerea mai corecta si mai
profunda a situatiei, ci inocularea unei intelegeri convenabile, recurgandu-se atat la inducerea in
eroare cu argumente falsificate, cat si la apelul la palierele non-rationale. Intentiile reale ale celui
care transmite mesajul raman insesizabile primitorului acestuia”.

Manipularea este comunicare patologica, intelegand prin aceasta comunicare intentii ascunse si
rauvoitoare, in masura in care interesele interlocutorului sunt, in cel mai bun caz, ignorate de
catre manipulator, iar autodeterminarea lui subminata. Patologia invocata aici este, evident, una
de ordin moral.

Manipulatorul isi substituie vointa sa vointei manipulatului, ii rapeste acestuia liberul arbitru, fie
prin oferirea de fundamente false pentru o decizie aparent libera, fie prin exploatarea
necesitatilor fundamentale (de subzistenta saude informare, integrare si afirmare) si a reflexelor
sociale, fie prin inducerea emotiilor si mobilizarea subconstientului individual sau colectiv.

Exista tipuri de comunicare cu caracter exclusiv patologic (manipulari) :

 propaganda,
 dezinformarea,
 intoxicarea si impostura.

Dupa cum exista si tipuri de comunicare ce pot fi privite ca avand sau care pot capata un caracter
patologic:

 minciuna,
 zvonul,
 polemica,
 negocierea si publicitatea.

Diversificarea permanenta a surselor de concepere si difuzare de mesaje, a condus la o practica

manipulativa care are la baza coduri precise, dar identificabile numai de profesionisti si total
inaccesibile celor neinitiati in acest domeniu. Unul din scopurile fundamentale ale comunicarii
este de a convinge receptorul (receptorii) mesajului de o anumita opinie si de a-i intari sau de a-i
modifica in acest fel atitudinile. Daca un emitator doreste sa schimbe o atitudine altei persoane,
el va trebui sa identifice factorii procesului de comunicare care pot produce aceasta schimbare.

Mesajul care isi propune sa provoace o schimbare de atitudine la receptor, se numeste mesaj
persuasiv. Zilnic oamenii sunt bombardati cu multe mesaje persuasive. Cercetarile desfasurate
asupra acestui subiect arata ca reactia la mesaj depinde adesea de caracteristicile persoanei care
incearca sa convinga, fara a avea vreo legatura cuvaloarea mesajului. In acest sens, exista trei
caracteristici de care s-au interesatpsihologii: credibilitatea comunicatorului; calitatile fizice si
sarmul comunicatorului;intentiile observate la el.
Ce este si ce nu este manipularea?

www.traininguri.ro

Manipularea este un subiect controversat si fiecare are o definitie a acestui termen. Oamenii vor
sa manipuleze, cu toate ca majoritatea dintre ei nu recunosc acest lucru, de asmenea ei vor sa nu
cada in capcana manipulatorilor.

Prima data as dori sa clarific putin aceasta notiune, plecand de la defintiile din dictionarul
Explicativ al Limbii Romane! O sa folosesc spre o mai buna ilustrare definitii ale unor termeni
care au legatura direct sau indirect cu acest fenomen numit manipulare

A INFLUENTA tranz. (fiinte, lucruri) A supune unei influente; a modifica printr-o influenta; a
inrauri. 2. intranz. A avea influenta. Din fr. Influencer

PERSUASIÚNE s.f. (Livr.) Actiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva sa creada, sa
gandeasca sau sa faca un anumit lucru. – Din fr. persuasion.

A NEGOCIA, negociez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu cineva incheierea unei conventii economice,
politice, culturale etc. ♦ A intermedia, a mijloci o afacere, o casatorie. 2. A efectua diverse
operatii comerciale (de vanzari de titluri, de rente etc.). – Din fr. négocier.

A MANIPULA tranz. . 2) A aranja cu grija in vederea executarii unor experiente sau operatii
tehnice sau stiintifice. /<FR. manevra

Cand afirmam ca avem de-a face cu o influentare sau persuasiune care este numita manipulare,
acest lucru insemna ca Actul de a Influenta sau de a Persuada a fost executat desavarsit. Cel mai
adesea programarea Neuro Lingvistica este numita manipulare si pe buna dreptate se poate
cataloga asa. NLP este manipulare, pentru ca actioneaza si uziteaza de cele mai avansate
instrumente care dau rezultate imediat.

Vedeti astfel in definitiile de mai sus, ca fiecare dintre acestea se concentreaza pe rezultate, pe
obiectul fiecarui proces, manipulare, influentare, negociere sau persuasiune. Despre etica acestor
instrumente nu este pomenit nimic.

Revenind la Manipulare, cand auzim Manipulare cum ne simtim, cu ce asociem acest termen:

unii dintre noi il asociaza cu ceva negativ, altii cu ceva pozitiv, altii cu ceva demonic, altii cu
ceva neetic, altii nu simtim nimic, sau alti vad dor sensul termenului ca atare.

Este foarte delicat in a face o distinctie intre cei patru termeni. Am incercat o sinteza a celor 4
termeni, astfel incat sa nu apara nici o contradictie. Astfel, am considerat ca a Negocia, a
Influenta si a Persuada se refera la o actiune precisa intr-un anumit sens:

A negocia: a trata in vedere incheierii unei conventii

A influenta: a modifica printr-o influenta

A persuada: darul de a convinge

Acesti termeni se intrepatrund, in sensul ca intr-o negociere poti incerca sa influentezi . La fel,
poti incerca sa influentezi avand darul de a convinge, cum poti si negocia avand darul de a
convinge!

Vedem cum nici unul dintre cei trei termeni nu face referire la etica. Nici termenul de manipulare
nu face referire la etica, astfel ca nu ne ramane decat sa plasam conform definitiei, manipularea
in centrul celor trei termeni, anume atunci cand operatiune de influentare, negociere sau
persuasiune este executata in mod desavarsit!

Tendinta noastra, a oamenilor, este de a plasa intr-o zona a raului ceea ce nu cunoastem. De
obicei zona necunoscutului, zona pe care nu o putem controla ne este mult mai la indemana sa o
respingem, mai ales atunci cand acest lucru poate actiona asupra noastra atat ca bine cat si ca rau.

Este etic sa manipulezi?

Manipulare este un instrument, etica acestuia fiind data de persoana care il foloseste si nu de
instrument in sine. Putem distinge astfel intre Manipulare Pozitiva si Manipulare Negativa! Sa
luam exemplul unui cutit: il putem folosi sa ne pregatim hrana, il putem folosi pentru a ne apara,
sau il putem folosi pentru a ucide! Oare putem spune ca avem de-a face cu un cutit neetic? In
niciun caz. Etica este data de cel care il foloseste , nicidecum de cutit in sine. La fel este si cu
manipularea, nu putem afirma sub nicio forma ca aceasta ar fi un bine sau un rau in sine!

Daca ar fi sa facem cateva distinctii, din perspectiva eticii, acesta este un teren, mult prea
alunecos si fiecare il raporteaza la scopurile sale. Astfel o sa fac referire la Scop mai degraba:

Distingem urmatoarele categorii de manipulare:

- Manipulare numai in interesul celui care o exercita (manipulare negativa)

- Manipulare in interesul persoanei manipulate (manipulare pozitiva)

- Manipulare care are ca scop satisfacerea ambelor persoane (manipulare dublu pozitiva).

Manipularea in viata de zi cu zi

Cu toate ca ne este mai comod sa plasam uneori manipularea numai in cadrul primei categorii,
realitatea de zi cu zi ne arata ca avem de-a face cu toate cele trei categorii. Sa spunem ca vrei sa
convingi pe cineva de un anumit lucru. Vei folosi astfel toate tehnicile pe care le cunosti, sa
zicem ca este vorba de un concediu, anume ca vrei sa-l convingi sa-si ia concediu. Unii dintre
voi probabil va ganditi: stai asa ca asta nu e manipulare! Ba da este, in cazul in care este
executata in mod desavarsit pe toate cele trei linii principale: verbal, non verbal si paraverbal.
Acum daca tu ai convins persoana respectiva sa-si ia concediu, uzitand de toate instrumentele
manipularii avem de-a face cu manipulare. Daca ai un interes ascuns sa zicem avem de-a face cu
manipulare doar in interesul celui care o exercita, la fel si cu celelalte categorii, daca intr-adevar
persoana respectiva era obosita psihic si stresata, acesta ar fi fost cel mai bun lucru pentru ea,
anume sa-si ia concediu, iar a treia categorie de manipulare, anume satisfacerea interesului
ambelor persoane, deja avem de face cu o manipulare dublu pozitiva!

Manipularea in politica

Spunem ca X candidat sau Y candidat, incearca sa manipuleze. La ce ne gandim atunci cand

spunem acest lucru. Multi dintre noi probabil se gandesc ca vor sa prosteasca masele. Intr-
adevar, aceasta formulare arunca manipularea intr-un context negativ, in sensul ca am fi niste
oameni fara vointa si putere de intelegere! Realitatea este putin diferita, nu neaparat opusa
situatiei prezentate, anume ca fiecare dintre cei doi candidati de exemplu, incearca sa
manipuleze. Ambii se folosesc de cele mai fine unelte si incearca conform definitiei manipularii
sa exercite acest lucru intr-un mod desavarsit. Fimele de consultanta vin si pun umarul in
sprijinul acestui demers, iar concluzia este simpla: Cine manipuleaza mai bine, castiga mai multe
voturi! Poate am exagerat putin facand abstractie de persona in cauza, de profilul moral al
acesteia, insa si construirea acestui profil moral sau profesional este un rezultat al manipularii!
Concluzia este simpla: Manipularea in politica, la fel ca si in viata de zi cu zi, exista la tot pasul.
Daca punem acum problema interesului nostru, a celor care suntem manipulati, prin actiuni,
fapte, lucruri sau fenomene ale celor care le genereaza putem spune ca avem de-a face cu
manipulare pozitiva atunci cand interesul nostru ne este atins, iar cu manipulare negativa, atunci
cand este doar in interesul lor.

Uneori problema este abordata putin diferit in cazul manipularii, anume, unii dintre noi spun ca
am avea de-a face cu manipulare atunci cand nici nu-ti dai sema ca cineva te-a dus intr-un
anumit punct. Cu alte cuvinte, manipulatorul, sa-i spunem asa, se plimba prin mintea ta si te face
sa actionezi intr-un anume fel fara sa-ti dai seama. O spun foarte sincer si raspicat: si aici avem
de-a face cu manipulare, chiar cu o forma avansata de manipulare. Ulterior acestui lucru apare
insa imediat intrebarea: dar in interesul cui se exercita aceasta manipulare? Raspunzand la
aceasta intrebare vei afla cu ce tip de manipulare ai de-a face! Despre cum sa te aperi de aceasta
manipulare, vom discuta insa putin mai jos!

Manipularea in publicitate

Si aici este un domeniu in care se manipuleaza permanent. Si in ceea ce priveste publicitatea

parerile sunt impartite. Ceea ce unii numesc promovare, e numit de altii manipulare si invers!
Sunt reclame care iti ajung la suflet, sunt reclame pe care le intelegi sau sunt reclame la care iti
place sa te uiti pur si simplu. Multe dintre ele te determina sa te interesezi de situatia produsului
respectiv, altele te determina chiar sa cumperi. Sunt reclame la mancare care iti fac o pofta de a
manca produsul respectiv imediat. Cu ce manipulare avem de-a face aici: pozitiva, negativa sau
dublu pozitiva? Uneori avem de-a face cu toate trei la un loc, alteori doar cu una din ele, insa atat
timp cat au un rezultat, putem spune ca actiunea este desavarsita, anume ca avem de-a face cu
manipulare. Atunci cand nu avem niciun rezultat, inseamna ca nu avem de-a face cu manipulare.
Ca o mica concluzie as preciza: Atunci cand avem un rezultat in folosirea unor tehnici (constient
sau inconstinet) avem de-a face cu manipulare, iar atunci cand luam in discutie interesul
persoanei manipulate putem spune daca acea manipulare este pozitiva sau negativa.

Cum ma apar de manipulare?

Prima intrebare umana care ar merita pusa in cadrul aceestei sectiuni este:

Dar de ce trebuie sa ma apar de manipulare? Sunt cateva raspunsuri pe care am putea sa le dam
foarte repede, insa va propun sa clarificam putin inainte de a ne pripi la a da un raspuns! Trebuie
sa te aperi de manipulare? Raspunsul este si da si nu!

Trebuie sa te aperi atunci cand lucrurile nu merg in directia potrivita pentru tine. Atunci cand
este contrar intereselor tale, sau nu este in interesul tau, ai la indemana cea mai precisa unealta
pentru a descoperi. Aceasta unealta se numeste DISCERNAMANT. Nu are rost sa ne plangem
ca nu am stiut, ca nu am putut, sau ca nu ne-am dat seama. Acest lucru tine exclusiv de noi. Prin
urmare trebuie sa ne asumam responsabilitatea unei actiuni sau a unei decizii in sensul de a nu
mai pretinde ca suntem doar niste victime ale manipularii! Avem discernamantul la dispozitie,
aceasta abilitate innascuta a fiecaruia dintre noi, care este una din trasaturile definitorii ale
omului. Nu te astepta sa-ti cada din cer cele mai bune decizii, nu te astepta ca cineva sa-ti spuna
tot adevarul in mod obligatoriu. Atunci cand ne asumam acest rol pasiv si ne dam sema ca am
fost manipulati in sens negativ, din pacate singurii responsabili suntem noi. Nimic nu te poate
opri sa verifici o informatie, nimic nu te poate opri sa-ti mai dai un timp de gandire, nimic nu te
poate opri sa-ti pui urmatoarele intrebari:

1. Este in interesul meu?

2. Este contrar interesului meu?
3. Ma afecteaza in vreun fel?
4. Eu vreau de fapt altceva?

Acestea sunt intrebari simple care pot avea raspunsuri imediate. Nu trebuie neaparat sa-ti pui
intrebarea: Vrea sa ma manipuleze? Pentru ca intr-un final acest lucru este irelevant, poate vrea
sa te manipuleze cu bune intentii. Tu trebuie sa-ti pui cele patru intrebari de mai sus!

Daca raspunsul la prima intrebare este nu, la a doua este nu, atunci ai de-a face cu manipulare
negativa. Raspunsurile la intrebarea 3 si 4 iti vor arata directia incotro trebuie sa apuci.

Mai sus am discutat cazul in care avem de-a face cu manipulare negativa. Ce facem insa atunci
cand avem de-a face cu manipulare pozitiva. Si aici raspunsul este simplu, poate socant pentru
unii dintre voi anume: Trebuie sa va bucurati! Astfel, trebui sa va bucurati ca cineva actioneaza
pentru a va atinge interesul vostru, trebuie sa va bucurati cand cineva va vorbeste astfel incat voi
sa intelegeti, trebuie sa va bucurati ca cineva va vrea o viata mai buna. Oare sa refuzam acest
bine ce vine pe o filiera a manipularii, doar pentru simplul motiv ca avem de-a face cu un om
priceput? Putem refuza, dar transformati acest lucru intr-un complex al vostru, un complex de
inferioritate mai degraba!

In concluzie, te poti apara de manipulare in ambele cazuri, alegerea iti apartine. Mecanismul cel
mai sigur de a desoperi cu ce fel de manipulare ai de-a face este prin intrebarile de mai sus, iar
raspunsurile numai tu le poti avea cu adevarat. Trebuie sa fii vigilent, trebuie sa fii vigilent in
primul rand asupra ta, abia apoi asupra celorlalti. Poate cineva spune: Dar de unde stiu eu ca este
intr-adevar in interesul meu, poate eu cred ca este in interesul meu, dar de fapt nu este! Cu voia
dumneavoastra o sa va raspund sincer: daca voi nu stiti ce e bine pentru voi, ce este in interesul
vostru, atunci cine ar putea sti?

Inchei aici urandu-va succes pe acest taram al manipularii. Un lucru e cert: Manipulare exista la
tot pasul. Te invit sa fii curios sa afli mai multe, sa afli acele instrumente fine care le folosesc
manipulatori, te invit intr-o calatorie in lumea ta pentru a afla ce este mai bine pentru tine.
Indrazneste astfel sa vrei mai mult, fii curios in pemanenta si nu uita sa fii vigilent si bun
observator, in primul rand un fin observator al propriei persoane!

Motto-ul de pe cartea mea de vizita, care se regaseste pe spatele acesteia este: Dati-mi o parghie
sa pot misca pamantul (Arhimede). Va las pe voi sa trageti concluziile!

Conceptul de „criză a identităţii”

În viziunea lui Erick Erikson (1964) procesul dezvoltării personalităţii se întinde pe întregul
curs al vieţii şi este guvernat de un principiu pe care îl numeşte „principiu epigenetic de
maturaţie”, înţelegând prin aceasta că cele opt etape de dezvoltare gândite de el sunt determinate
de factorii genetici moşteniţi. Fiind un tradiţionalist freudian, a conceput primele patru stadii
oarecum similar cu etapele de dezvoltare psihosexuală descrise de S. Freud. Dar, în timp ce
Freud decretează că personalitatea se conturează cert la vârsta de cinci ani, Erikson consideră că
ea continuă să se dezvolte de-a lungul întregii vieţi, evoluând şi depăşind cele opt serii stadiale
care conţin în sine câte o criză care se cere rezolvată.
Studiul major privind identitatea Eu-lui a constituit în teoria să tema centrală. A încercat să arate
că rolul Eu-lui este mai important decât al inconştientului descris şi susţinut de Freud şi că
impactul culturii, societăţii şi istoriei asupra formării personalităţii ca totalitate este definitoriu.
Consideră că oamenii nu sunt stăpâniţi în întregime de forţe biologice-instinctuale şi că Eu-l
continuă să se dezvolte foarte mult mai ales după copilărie. Studiile întreprinse după 1943 asupra
tribului indian Yurok din nordul Californiei i-au permis să observe un fenomen care nu putea fi
explicat de teoria ortodoxă clasică freudiană. Simptomele observate se centrau în jurul ideii de
„lipsă de rădăcini culturale” sau tradiţie şi erau de fapt rezultatul lipsei de „identitate” („self-
image” – imagine de sine clară). Acest fenomen l-a numit iniţial „identity confusion” şi a mai
fost observat de el în tulburările emoţionale ale veteranilor din cel de-al doilea Război Mondial.
Era convins că aceşti oameni se aflau în suferinţă nu doar ca urmare a reprimării conflictelor, ci
mai curând ca rezultat al confuziei care urma experienţelor traumatice de război care-i rupeau de
mediul lor cultural şi social.
Interesul său cel mai puternic a fost axat asupra rolului pe care istoria îl are asupra tânărului –
personalitate în formare – şi s-a concretizat într-un număr de studii psihoistorice asupra unor
figuri celebre ca: Adolf Hitler, Maxim Gorki, Martin Luther. Studiul cel mai faimos îl priveşte pe
Mahatma Ghandi la care examinează criza de identitate de la sfârşitul vieţii şi care tratează
asupra ideii de nonviolenţă ca tehnică de a aduce modificări în planul social.
În viziunea lui Erikson condiţiile dezvoltării umane generează o serie de conflicte („crize”)
cărora persoana trebuie să le facă faţă la fiecare stadiu. Criza există potenţial la naştere ca o
predispoziţie înnăscută şi capătă importanţă doar la o anumită etapă definită în dezvoltare când
condiţiile de mediu solicită anumite exigenţe de la individ. Criza reprezintă, astfel, acea ciocnire
sau confruntare cu mediul care impune o schimbare marcantă pentru individ.
Perioadele acestea dau vulnerabilităţi şi totodată puterea schimbării energiilor instinctuale de la
un pol la altul, iar fiecare stadiu, etapă a dezvoltării implică un punct de întoarcere şi o schimbare
de comportament care-i impune individului o anumită alegere pentru a face faţă crizei. El poate
alege o variantă de comportament adaptiv-pozitivă sau una neadaptativă şi negativă. În cazul în
care individul alege varianta adaptiv-pozitivă, personalitatea va manifesta o evoluţie normală, cu
puterea de a confrunta următoarea etapa critică a dezvoltării sale. Erikson consideră că ambele
moduri de a face faţă fiecărei etape trebuie să fie incorporate în „identitatea Eu-lui”, deoarece
dezvoltă ca atitudine încrederea în propriile capacităţi dar şi simţul de neîncredere, ca formă
necesară de protecţie împotriva încercărilor de a ne decepţiona. Eu-l trebuie să consiste la fiecare
etapă de dezvoltare atât din atitudini preliminare pozitive adaptative cât şi, în parte, din atitudini
critice, numai atunci criza este asociată cu fiecare etapă rezolvată.
O scurtă vedere asupra întregului proces de dezvoltare a personalităţii prezintă în stânga cele opt
etape, în mijloc anii cu aproximaţie, iar în dreapta modurile de adaptare contrastantă. Ultimele
trei stadii pot să varieze de la individ la individ.
Perioada adolescenţei este considerată de Erikson crucială deoarece la această vârstă se ridică
problema fundamentală a identităţii Eu-lui care se cere rezolvată. Tot ceea ce simte şi ştie
individul despre el însuşi este supus interpretării, consolidării şi concentrării într-un întreg
integrat imaginii de sine, care trebuie să capete sens şi să ofere continuitatea cu trecutul şi
viitorul dorit. Ceea ce cred alţii despre noi şi noi despre noi înşine trebuie să ofere un tablou
coerent şi congruent, care surprinde identitatea Eu-lui unei persoane.
Ieşirea din adolescenţă cu un anumit sens al identităţii Sine-lui dă forţa şi capacitatea de a face
faţă perioadei adulte, care vine cu un sens extins de siguranţă şi încredere. La Erikson, fidelitatea
este miezul identităţii sau conştiinţa continuităţii Sine-lui şi ea dă posibilitatea individului de a-şi
realiza potenţialităţile într-un context care să-i permită să fie el însuşi dar şi folositor celorlalţi,
loial cu Sine însuşi dar şi cu ceilalţi.
Integritatea se câştigă în stadiul final al vieţii iar identitatea va fi întreţinută prin înţelepciune
care provine din rezolvarea tuturor crizelor de identitate. Timpul permite acum persoanei o
privire retrospectivă, reflexii asupra vieţii, precum şi elaborarea unor măsuri de desăvârşire.
Persoana poate trăi sentimentul împlinirii, realizării de sine şi satisfacţiei în urma adjudecării
victoriilor şi insucceselor posedând, astfel, ceea ce Erikson numeşte „integritatea Eu-lui” sau
poate privi viaţa cu sentimentul de frustrare, ranchiună şi regret pentru greşelile care nu mai pot
fi rectificate, trăind disperarea, dezgustul de viaţă sau dispreţul faţă de ceilalţi.

Corpul doarme, constiinta e treaza. Vrei sa afli

cum?

Ce-ar fi dacă în momentul acesta, chiar când citeşti aceste cuvinte, ţi-ai da seama că visezi şi ai
puterea de a face absolut orice în visul tău?
 
Aşa arată o experienţă onirică lucidă, ne asigură dr. Stephen LaBerge, ale cărui studii de pionierat
la Universitatea Stanford au deschis o perspectivă provocatoare asupra călătoriilor noastre
nocturne. «Explorarea viselor lucide» este una dintre cărţile sale, primite cu un enorm interes de
publicul larg, dar şi de cercurile academice.

Foarte simplă ca prezentare şi profund transformatoare prin exerciţiile pe care le oferă,  lucrarea
convinge că visele sunt un portal către lumile de dincolo de realitatea fizică, un fascinant
instrument de acţiune asupra universului interior.Experimentele revoluţionare ale autorului au
stabilit un cadru ştiinţific pentru studierea incursiunilor onirice.
 
Tu poţi fi savantul propriei vieţi. Ai şansa de a folosi metodele infailibile pe care LeBerge le
foloseşte de două decenii în cercetările sale. Sinteză fericită între concluziile psihologiei de
avangardă şi vechile învăţături ale budismului tibetan, cartea te învaţă:

Cum să-ţi antrenezi capacitatea de a-ţi aminti visele, chiar dacă acum ţi se pare dificil să le reţii
Modalităţi accesibile pentru a experimenta mai des vise lucide
Folosirea experienţelor onirice conştiente pentru a te vindeca de rănile emoţionale şi inhibiţii
Cum să «re-visezi» coşmarele pentru a-ţi depăşi fricile ascunse şi blocajele
Tehnici din yoga tibetană a viselor
Cum să foloseşti starea de visare lucidă pentru a fi total conştient in timpul stării de veghe
Cum să intri in contact cu propria imaginaţie şi să aprofundezi practica meditaţiei

Preia controlul asupra viselor tale! Călătoriile onirice vor fi uluitoare, te vei cunoaşte mai profund
pe tine însuţi şi propria ta viaţă va confirma că posibilităţile de expansiune ale conştiinţei sunt
infinite. Iată unul dintre exerciţiile propuse în cartea sa de dr. Stephen LaBerge. Te pregăteşte
pentru visarea lucidă, merită să-l testezi.

Pentru a-ţi induce singur vise lucide, ai nevoie de anumite capacităţi. Dacă nu-ţi aminteşti, de
pildă, să pui în practică o intenţie viitoare atât timp cât eşti treaz, slabe speranţe să izbuteşti în
timpul somnului. De aceea, trebuie să-ţi dovedeşti ţie însuţi că îţi aduci aminte să faci anumite
lucruri în starea de veghe. Cei mai mulţi oameni reuşesc asta doar cu ajutorul unor indicii
exterioare, nu numai prin puterea lor mentală. Exerciţiul care urmează este extrem de folositor în
această direcţie.

Antrenarea memoriei prospective

1. Citeşte obiectivele pentru ziua în curs

Acest exerciţiu trebuie practicat timp de o săptămână. La sfârşit ai o listă cu patru obiective pe
care trebuie să le urmăreşti în fiecare zi. Când te trezeşti dimineaţa, citeşte doar obiectivele
pentru ziua respectivă (nu le citi niciodată pe cele pentru zilele următoare) şi memorează-le.

2. În timpul zilei, urmăreşte obiectivele stabilite

Scopul este să remarci circumstanţele respective şi să faci un test al realităţii de fiecare dată când
se produc, punându-ţi întrebarea: „Visez?“ De pildă, dacă obiectivul este: „data viitoare când aud
un câine lătrând“, cu prima ocazie când îl auzi, conştientizează asta şi aplică testul realităţii.
Obiectivul este atins dacă nu ratezi prima ocazie când latră un câine.

3. Păstrează evidenţa obiectivelor atinse

La sfârşitul fiecărei zile, notează câte din cele patru obiective ai atins (poţi aloca în jurnalul
viselor un spaţiu doar pentru acest exerciţiu). Dacă în timpul zilei ai scăpat prima ocazie de a
observa unul din cele patru contexte, înseamnă că ai ratat acest obiectiv, chiar dacă ai observat
conjunctura respectivă mai târziu. Dacă eşti absolut sigur că unul sau mai multe contexte nu au
apărut în timpul zilei, notează asta în jurnal.

4. Continuă exerciţiul până la sfârşitul săptămânii

Practică această tehnică până epuizezi toate contextele enumerate mai jos. Dacă la sfârşitul
perioadei de şapte zile constaţi că ai ratat majoritatea obiectivelor, repetă exerciţiul săptămâna
următoare, până când reuşeşti să îndeplineşti majoritatea dintre ele. Fă-ţi o listă cu obiective,
notează rata succesului şi observă cum îţi evoluează memoria.

Obiective zilnice

Luni
Data următoare când scriu ceva
Data următoare când simt o durere
Data următoare când cineva îmi rosteşte numele
Data următoare când beau ceva

Marţi
Data următoare când văd un semafor
Data următoare când aud muzică
Data următoare când arunc ceva la gunoi
Data următoare când aud pe cineva râzând

Miercuri
Data următoare când aprind televizorul sau radioul
Data următoare când văd o legumă
Data următoare când văd o maşină roşie
Data următoare când dau sau primesc bani

Joi
Data următoare când citesc ceva
Data următoare când verific cât e ceasul
Data următoare când remarc faptul că am reverii diurne
Data următoare când aud telefonul sunând

Vineri
Data următoare când deschid o uşă
Data următoare când aud ciripitul unei păsări
Data următoare când folosesc toaleta după-amiază
Data următoare când văd stelele

Sâmbătă
Data următoare când introduc o cheie în broască
Data următoare când văd o reclamă
Data următoare când mănânc ceva, după micul dejun
Data următoare când văd o bicicletă

Duminică
Data următoare când văd un animal
Data următoare când mă uit în oglindă
Data următoare când aprind lumina
Data următoare când văd o floare

Informatie si comunicare. Credibilitate si manipulare.

2.1. Tipologia informatiei în afaceri.

Succesul în afaceri depinde si de capacitatea managerului de a selecta informatii

esentiale. Explozia de informatii complexe impune receptorului accesul la continutul esential al
mesajelor. Capacitatea de a selecta informatiile esentiale si de a reactiona adecvat la mesajul lor
se modeleaza în procesul formarii continue a indivizilor, a ameliorarii competentelor lor.

Informatia este “acel ceva care produce o modificare de stare, acel ceva care produce
sens sau este chiar sensul, acel ceva intrinsec existentei, cauza si efect, stare si relatie, tezaur si
risipa, acel ceva care apropie si desparte, acel ceva care sporeste prin utilizare” (Ion Stoica).

Informatiile reprezinta reflectarea în constiinta noastra a legaturilor obiective cauza efect,

din lumea reala, înconjuratoare. Ele constau în stiri, înstiintari, mesaje privind starea sau
conditiile unor procese si fenomene, constituind o noutate si prezentând interes pentru prim
232j98c itor. In sens managerial, informatiile sunt înstiintari cu scopul de a determina rectii care
declanseaza actiuni.

In esenta, informatia este un mesaj care, în urma publicarii si interpretarii, suscita reactii
adecvate din partea receptorului.

Informatia este considerata –alaturi de materia prima si energie- una dintre resursele
fundamentale ale societatii. Informatia este constitutiva societatii, comunicarea în plan social
fiind, în esenta, un transfer de informatii. Nevoia de comunicare a indivizilor sociali se manifesta
în fiecare din actiunile lor, iar universul informatiei, spatial si temporal, retrospectiv si prospectiv
le conditioneaza întreaga experienta. In baza acestei experiente, oamenii de afaceri sunt în
masura sa distinga între esential si inutil, actual si anacronic, adevar si eroare. Informatia este
constitutiva naturii umane. Oamenii de afaceri trebuie sa stapâneasca tehnicile stiintifice de 
informare si documentare, de utilizare eficienta a tuturor purtatorilor  de informatii, sa-si
dezvolte capacitatea de analiza si sinteza, de analogie si previziune.

Managerii trateaza informatia nu ca pe elemente disparate, ci ca parti componente ale

sistemului informational care sta la baza adoptarii deciziilor.

Sistemul informational reprezinta totalitatea metodelor, procedurilor si mijloacelor

utilizate în procesul informational, care este ansamblul integrat al operatiei de culegere,
transmitere si prelucrare a datelor, sistematizare, analiza, pastrare si valorificare a
informatiilor[1]. Dupa utilitatea informatiilor, mesajele sunt:

        De cunoastere si relationare;

        De planificare si prognoza;

        De conducere;

        De promovare si publicitate.

La nivelul firmei se culeg, selecteaza, analizeaza, grupeaza, interpreteaza, elaboreaza

modelele de raspuns adecvat în raport cu obiectivele afacerii. Sistemul informational trebuie sa
integreze orice informatie utila provenita din  mediul ambiant si care sa serveasca la întelegerea
si interpretarea faptelor semnificative.

Categorii de informatii si tehnici de obtinere

Informatii Cum se pot obtine

1.     Oferite -         documentare si cercetare de birou

        prospecte, cataloage -         solicitare la sursa de prospecte si cataloage

        comunicate de presa -         chestionarea partenerilor de piata

        stiri privind relatiile de afaceri -         cumpararea publicatiilor respective

        legi si reglementari publicate -         schimburi de informatii:

        reclame, prospecte -         mese rotunde

        publicitate -         cluburi

         parteneri potentiali -         asociatii ale exportatorilor

        date statistice publicate -         târguri si expozitii

2.     Voalate Elaborari de combinatii ale informatiilor oferite,
examinarea produselor-serviciilor concurentei
I.                   publicatii si alte surse

carti de telefon, enciclopedii, studii

date publicate, tabele de preturi, date
publicate în ziare, reviste si presa de
specialitate, stiri si reportaje radio si
tv, preturi, cotatii la burse

II.                date privind:

cifra de afaceri, procese de fabricatie

utilizate, intentii viitoare de export,
import, investitii etc
3.     Secrete -         relatari ale fostilor angajati

        metode de penetrare pe piata -         amenintarea cu crearea unor probleme de

piata
        retele de distributie utilizate
-         contraservicii sau cadouri oferite
        scheme de organizare

        contracte, bonificatii, politici

comerciale

        strategii de marketing

Cel mai dificil demers informational se refera la competitorii directi si indirecti al caror
comportament trebuie prognozat. Informatiile obiective legate de  capitalul lor economico-
financiar, patrimoniu, preturi practicate, tipuri de publicitate  utilizate sunt mai usor de obtinut;
celelalte aspecte care privesc motivatia, aspiratiile, profilul moral si temperamentul, alte
caracteristici ale personalitatii lor se obtin cu dificultate si au, în mare masura, un caracter
confidential. Cele mai multe dintre aceste ultime informatii se obtin prin informare directa între
oamenii de afaceri.

Tipologia informatiei de afaceri. Alte categorii de informatie[2]:

Este vorba despre informatia practica sau cea profesionala, informatia organizationala sau
bancile de date. Abordarea moderna a proceselor de comunicare reprezinta un studiu detaliat al
ofertelor informationale pentru diversele categorii de public. Informatia pentru “marele public”
sau informatie pentru un public restrâns de specialisti sau de profesionisti. Schimbarea au
produs-o mai ales informatia si tehnologia calculatoarelor. Sub influenta lor au aparut în multe
alte discipline –nu numai în stiinta comunicarii- noi “subdiscipline”, cum ar fi informatica
medicala, informatica manageriala, cea juridica etc.

Dr. C.Rotaru , în revista Marketing Management nr1-2/1999, propune urmatoarea tipologie a

informatiei de afaceri:

-         informatii macroeconomice – de regula cele statistice, furnizate de institutii puiblice;

-         informatii stiintifice si tehnice, utilizate  pentru inovatia tehnica a întreprinderii si studiate de
specialisti si tehnicieni;

-         informatii financiare provenite, în proportie de 75-80%,  de la bursele de valori;

-         reglementari comerciale – categorie importanta de informatii, dar greu de stapânit, fiind un
volum mare si necesitând unele cunostinte juridice pentru interpretare si utilizare;

-         informatia despre piata – caracteristicile pietei unui produs, evolutia consumului, canalele de
distributie, concurenta. Este o categorie de informatii cu o evolutie foarte lenta, materializata în
general sub forma de studii elaborate de institutii specializate;

-         informatii comerciale la nivel microeconomic, incluzând liste si cataloage de firme, baze de
date, de tip “company profile”, cereri si oferte de produse, cooperari, licitatii, proiecte de
investitii, târguri si expozitii;

-         informatii de credit, foarte importante pentru diminuarea riscului asumat într-o afacere.

Nucleul minim de informatii ce trebuie cunoscute despre o firma cuprinde:

        date de identificare : denumire, adresa, capital, obiect de activitate, data constituirii, forma
juridica;

        informatii financiare din bilantul contabil, atât din ultimul an de activitate, cât si în dinamica
pe 3-5 ani;

        istoricul firmei : fuziuni, divizari, majorari sau diminuari de capital, cesiuni etc;

        administratori: directorul general si, mai ales, limitele puterii acestuia, dreptul de semnatura,
de angajare a întreprinderii;

        starea legala actuala – proteste, procese în derulare la tribunal, litigii la arbitraj, în
incapacitate de plati, în supraveghere financiara etc.;

        informatii de credit – probleme de plati si ce nivel de credit poate suporta.

 In cazul unor asocieri sau încheieri de contracte de valori foarte mari se recomanda
solicitarea unor informatii cu un grad mai mare de prelucrare realizate de firme specializate. In
aceasta categorie se include rapoartele  numite “analize de risc”, care prin evaluarea  si
prelucrarea unor indicatori apreciaza riscul asumat prin cooperarea cu o anumita firma.

2.2. Modalitati de comunicare la nivelul firmelor.

   Informatia oportuna. Modalitati de comunicare la nivelul firmelor

In stadiul actual de dezvoltare a firmelor si de pregatire a personalului lor se practica în

masura mai diminuata si nesistematic, culegerea unor informatii exhaustive si actuale despre
contextul socio-economic si publicul consumator.

Schimbarile continue si rapide ale mediului nu sunt dublate/însotite de fluxuri de

informatii care sa caracterizeze în fiecare moment tabloul economic, contextul afacerilor.
Specialistii care sa poata realiza anchete de piata si de consum sunt rari.

Oamenii de afaceri recunosc ca ei trebuie sa dispuna de cunostinte legate de stiinta

informarii si documentarii. Se simte nevoia educarii angajatilor în vederea utilizarii eficiente a
purtatorilor de informatii, însusirii tehnicilor de informare si documentare, modelarii
capacitatilor de analiza si previziune.

De calitatea sistemului informational depinde eficienta comunicarii la nivelul firmelor,

între firme, în general în lumea afacerilor. Este mai greu de comunicat cu parteneri dinspre si
înspre care circuitul informatiei este afectat de practicile birocratice.

Daca practicile de comunicare interinstitutionala sunt dependente de calitatea si

functionalitatea sistemului informational, iar blocajele ce se produc în economie sunt si de natura
informationala, comunicarea interpersonala tine, în mare masura, de factori atitudinali si
educationali. Unele disfunctii ce apar în comunicarea umana la nivelul firmelor sunt generate de
incapacitatea oamenilor de a se raporta deschis, sincer, obiectiv si civilizat unii la ceilalti, ceea ce
impune educarea comportamentului angajatilor pentru o comunicare eficienta.

Comunicarea  între firmele din aceeasi ramura economica este deficitara. O maniera
subiectiva de a întelege concurenta îsi pune amprenta si asupra stilului în care managerii unor
afaceri comunica de obicei cu omologii lor. Pe masura ce în programele de pregatire si informare
pentru personalul din domeniul afacerilor vor fi incluse discipline ca informatia, sociologia,
psihologia, stiinta informarii si documentarii, atunci la nivelul lumii afacerilor se va înregistra un
progres în relatiile de comunicare si în eficientizarea informatiei.

  Informatia neceruta

 
 In timpul unei conversatii, ceilalti ofera întotdeauna o serie de informatii si date pe care
nu le-am cerut sau asteptat. Pot fi informatii de plecare în conversatie. Uneori, informatia
neceruta poate fi doar o impresie generala.

          Ascultarea informatiilor necerute este o deprindere valoroasa, care face conversatia
fluenta, interesanta.

2.3.             Functia decizionala a informatiei

Deciziile se bazeaza pe informatiile disponibile si pe modul lor de prelucrare; relatie

informatie – decizie institutionala, individuala.

Teoria informatiei – ansamblu de cunostinte referitoare la acumularea, pastrarea,

prelucrarea, prezentarea si distribuirea datelor care, printre altele, servesc la luarea deciziilor.

Evaluarea informatiilor din unghiul deciziilor tine seama de influenta modalitatilor de

interpretare, arhivare sau prezentare a datelor. Preocuparea e de ordin normativ: cum trebuie
acumulata, sortata, pastrata si prezentata informatia pentru a fi de maxima utilitate în luarea
deciziei?

2.4.             Personalitatea omului de afaceri: de la asumarea propriilor afirmatii la rezistenta

împotriva manipularilor.

          Performantele unei afaceri depind în masura considerabila de personalitatea  indivizilor

angajati în realizarea ei.

Personalitatea umana  - definita de Vasile Pavelcu[3] drept “totalitate a calitatilor si

însusirilor (…) aparute pe o baza biologica în relatiile omului  cu mediul social si în corelatiile
interne ale trebuintelor si intereselor între ele” – îsi pune amprenta pe orice fapt, eveniment,
actiune în care sunt implicati indivizi.

“Adevaratului antreprenor” i-au fost asociate aptitudini, atitudini si trasaturi caracteriale

pozitive. Profesorul american David McClelland se refera la trasaturi esentiale ca: încrederea în
sine, ambitia, adaptabilitatea, ordinea, harnicia, activismul, echilibrul, inteligenta,
responsabilitatea.

Alti autori pun în evidenta calitatile “unui bun conducator” în care includ însa totalitatea
însusirilor ce trebuie sa caracterizeze orice om implicat în afaceri, chiar daca responsabilitatile
lui la nivelul firmei sunt minime.

Letitia Baldrige înscrie printre calitatile managerilor: punctualitatea, harnicia, stapânirea

de sine, bun gust, deschiderea spre alte opinii, aptitudinile pentru conversatie – calitati generale
ale omului de afaceri.

In “Codul manierelor în afaceri”, L. Balridge face o distinctie a personalitatilor în functie

de vârsta oamenilor de afaceri.
 Personalitatea oamenilor de afaceri presupune atitudini si aptitudini care, când sunt:

        pozitive – reprezinta variabile optime ale activitatii;

        negative – determina esecul întreprinzatorului.

Aptitudinile omului de afaceri sunt preponderent intelectuale si includ inteligenta,

intuitia, spiritul analitic, capacitatea de selectie si de sinteza, previziunea , luciditatea,
clarviziunea etc. Unele însusiri enumerate sunt indispensabile în conceperea si planificarea
afacerii, altele în organizarea si evaluarea ei.

Anumiti indivizi sunt mai eficienti în anumite etape ale derularii afacerii:

        initiatorii – oameni cu idei, capabili sa-i stimuleze pe altii, trebuie antrenati în faza  de
stabilire a obiectivelor si strategiilor si de identificare a solutiilor optime;

        eruditii – au memorie deosebita si simt al detaliului – este bine sa primeasca responsabilitati
de documentare asupra pietei, partenerilor, concurentilor unei afaceri;

        diagnosticienii – la fel de buni în aceasta privinta, analizeaza si evalueaza cu exactitate

parametrii afacerii;

        estetii – gasesc solutii elegante pentru probleme controversate ; sunt preocupati de imaginea
pozitiva, de prestigiul firmei într-un spatiu social determinat;

        fanaticii – indivizi dinamici, neobositi, devotati, unii motivati de profit, altii de aprecierea
semenilor.

Fanatismul  pozitiv , stimulativ si masurat este generat si potentat de motivatiile  indivizilor

implicati: profit, aprecierea semenilor, sansa afirmarii, satisfactia muncii în sine.

Fiecare manager este interesat ca printre angajatii sai sa predomine indivizi cu atitudine
pozitiva fata de sine : demnitate, modestie, respectul propriei persoane etc. Sunt preferati
indivizii cu atitudine pozitive fata de coechipieri, care manifesta prietenie, comunicabilitate,
sinceritate, încredere etc.

Atitudinile negative ale unor  întreprinzatori se manifesta fata de sine prin nesiguranta,
supraapreciere, pesimism etc. si fata de ceilalti prin individualism, nesinceritate, meschinarie,
egoism, dispret etc.

Un rol important îl au aptitudinile pentru conversatie, pentru comunicare eficienta. “Arta de a

comunica” presupune însusiri înnascute si o serie de achizitii intelectuale si comportamentale,
modelate în decursul timpului. Letitia Balridge evidentiaza: adaptabilitatea la interlocutor,
rabdarea de a asculta, simtul umorului, autocontrolul, responsabilitatea pentru cuvântul rostit,
calmul, claritatea, cultura care faciliteaza abordarea diverselor subiecte si bunele maniere a caror
cunoastere “propulseaza automat fiintele umane în aceeasi directie”.
 Manierele oamenilor de afaceri sunt expresia întregii lor personalitati. Partenerii si publicul
consumator îsi dau seama de adevarata fiinta care exista în spatele aparentelor.

Este importanta prima impresie generata de: tinuta, exprimarea, decenta, politetea, gestica si
mimica lui. Conduita permite descifrarea trasaturilor esentiale de personalitate. Caracterul are un
rol pregnant. Trasaturi[4] pozitive de caracter: tenacitate, fermitate, curaj, perseverenta,
încredere, onestitate; trasaturi negative, defecte intolerabile: ezitare, nehotarâre, descurajare,
necinste, teama.

Caracteristici specifice omului de afaceri sunt perseverenta, spiritul întreprinzator,

capacitatea de decizie, prevederea riscurilor, disponibilitatea la comunicare, credibilitatea,
responsabilitatea, creativitatea, rigoarea, pasiunea, stapânirea de sine etc.

Socrate spunea “fiecare om seamana cu toti, seamana cu unii si nu seamana cu nimeni”.

Oamenii se aseamana si se deosebesc între ei si prin caracter.

Un bun specialist în afaceri este acela care dobândeste un înalt nivel de instructie, care este
interesat sa afle tot ce e nou în domeniul sau de  activitate, sa propuna solutii originale pentru
problemele cu care se confrunta firma sa, care comunica eficient informatii si comunica eficient
cu semenii lui, care refuza rutina si compromisurile, care are demnitate profesionala si constiinta
valorii sale, care se bucura de recunoastere publica, de autoritate.

Ingeniozitatea omului de afaceri se manifesta cu prioritate în:

-         fundamentarea strategiilor de dezvoltare;

-         politica de cooperare cu partenerii;

-         managementul inovarii si stimularea inventivitatii colectivului;

-         activitatea de marketing si publicitate;

-         managementul resurselor umane;

-         managementul crizelor, elaborarea metodologiei de actiune specifice perioadelor de

dificultate

Autoritatea nu se recomanda prin puterea pe care le-o confera  banii, dimensiunea afacerii,
valoarea profitului si alti indicatori economici, ci este sustinuta de calitatile profesionale si
morale:

        competenta – cunostinte temeinice si performante sistematice;

        principialitatea – aptitudinea de a recunoaste calitatile celorlalti si neîmplinirile personale;

        initiativa – modalitate de a refuza spiritul rutinier si pasivitatea;

        devotamentul fata de colectivitate – nevoia de a se dedica semenilor.

Sunt indispensabile trasaturi precum: corectitudine, cinste, spirit colegial, modestie. 

Colectivitatea amendeaza slabiciunea, nesiguranta, impostura, comportamentul ambiguu,
aventurismul. Fiecare om de afaceri este interesat sa-si demonstreze vocatia, profesionismul,
moralitatea.

Comportamentul

          Potrivit teoriei behavioriste cu privire la învatare, comportamentul altora fata de noi este
determinat în principal de reactiile noastre la comportamentul lor.

          Actiunile pe care le recompensam au tendinta sa devina mai frecvente, cele pe care le
ignoram, de regula, vor scadea în frecventa.

          Cercetatorii în domeniul comportamentelor  numesc aceasta teoria celor 3R: reactiile
(re)întarite revin. Schematic,

Comportament – recompensa – frecventa mai mare

 Comportament- ignorare- frecventa mai mica

          William James, renumit psiholog, a spus: “Cel mai profund principiu al omului este
dorinta de a fi  apreciat”. Experienta arata ca daca facem complimente altora este mult mai
probabil sa fim considerati simpatici, plini de întelegere, chiar mai atractivi. Astfel, cu putin
efort, se pot angaja schimburi pozitive de idei. Aprecierile pozitive ajuta la crearea unui climat
deschis si generator de încredere. “Incurajari” de genul “E loc de mai bine” fac parte din
strategia “negativa”, rar încununata de succes si –adesea- daunatoare. Cei care primesc numai
feedback-uri negative tind, în general, sa devina extrem de precauti si inhibati si încep sa se
considere necorespunzatori. Putini sunt cei impulsionati de acest tip de strategie sa obtina mari
realizari si chiar mai putini cei care sa se fi bucurat de succesele lor.

  Cele patru nivele prin care trece comunicarea

          Exista patru nivele prin care trece, în general, comunicarea: nivelul cliseelor, nivelul
faptelor, nivelul opiniilor, nivelul sentimentelor.

Cliseele verbale         Deschideri de conversatie. Ritualul arata ca am luat act de

prezenta celuilalt si uneori scoate în evidenta ca fiecare dintre parti
este dispusa  sa-si  deschida canalele de comunicare în vederea unor
schimburi mai substantiale.
        Buna.; ce mai faceti?; salut  - fraze rituale , nu sunt destinate
schimburilor de informatii. Raspunsul asteptat este: Buna, sau Si eu
ma bucur ca te/va vad.
Fapte Pot urma alte clisee – vreme, serviciu, meci- sau un schimb de 
informatii privind situatii de fapt. In relatii noi, acestea vor fi de
obicei fapte de zi cu zi; în relatii mai vechi, vor fi evenimente de data
recenta.
Opiniile Ofera o imagine mai profunda despre personalitatea omului decât
faptele sau cliseele verbale. Exprimam deschis parerile – oferim
celorlalti temei pentru a construi o conversatie interesanta. Will
Rogers arata ca daca ne exprimam opiniile ca pe niste fapte
categorice, nu lasam “nici o îndoiala de care sa se poata lega o
posibila conversatie”. Fiecare trateaza realitatea din perspective usor
diferite, iar exploararea acestor diferente poate fi lamuritoare si
incitanta.
Sentimentele Exprima reactiile emotionale. Dezvaluirea faptelor si parerilor este
importanta, dar fara dezvaluirea setimentelor noastre oamenii vor
începe sa creada ca suntem reci si superficiali, neinteresati sa-i
cunoastem.

In plus, retinându-ne sentimentele, suntem expusi în mai mare

 masura unor boli fizice si psihice.

Prin autodezvaluire evitam strategia frustranta si capitularda, care

consta în a spera ca altii vor aprecia sentimentele nooastre, desi nu
le-am spus vreodata care ar fi ele.

 Proiectarea unei false imagini

 sansele de succes în societate, creeaza dificultati. Are doua rezultate:

1.     cealalta persoana ne respinge pentru ca simte diferenta dintre persoana “perfecta” si persoana
reala;

2.     cealalta persoana e atrasa de prefacatoria amabila: nu vom simti caldura si acceptarea oferite
pentru ca ele nu ne sunt adresate noua, cu rolului jucat. Nici nu putem fi relaxati de tema ca se va
descoperi prefacatoria, minciuna , pe care, pâna la urma, va trebui s-o retractam.

Este întelept sa fim corecti si precisi.

 Credibilitatea

Sunt trei cai eficace pentru a spori sansele de a fi crezuti:

Precizia In loc de termeni generali – obosit, fericit, trist- sa folosim

cuvinte-imagini. De exemplu: Ma lasau genunchii. Am deschis
gura sa tip, dar n-am reusit sa scot nici un sunet , sunt mult mai
credibile si mai interesante decât:  Mi-e frica.
Si aspecte negative Daca oferim o imagine echilibrata despre noi este mult mai mare
posibilitatea de a fi crezuti decât daca ne înfatisam doar într-o
lumina favorabila.
Sa ne lasam Nu ne exprimam opinia imediat, ci discutam argumentele pro si
convinsi contra cu cealalta persoana.

 Asumarea propriilor afirmatii

Se face prin  utilizarea pronumelui personal si a formelor verbale la persoana întâi.

 Critica
 

 “Oricât de bune ar fi relatiile noastre cu altii, vom fi din când în când criticati”.

Critica este periculoasa pentru ca raneste orgoliul personal, lezeaza sentimentul de

importanta si stârneste ranchiuna[5]. B.F. Skimmer, vestit psiholog, a dovedit prin
experimentele sale ca un animal recompensat pentru buna purtare va învata mai rapid si va retine
cu mai multa usurinta ceea ce învata, decât un animal pedepsit pentru greseli. Studii ulterioare au
demonstrat ca aceleasi concluzii se pot aplica si în cazul oamenilor. Critica nu aduce cu sine
schimbari de durata si provoaca adeseori resentimente.

Hans Selye, psiholog, spunea : “Ne temem de incriminari cu aceeasi intensitate cu care
suntem însetati de a ni se aproba ceea ce facem”.

          Când avem de-a face cu oamenii, trebuie sa retinem ca nu ne aflam în fata unor fapturi
logice. Ne aflam în fata unor fapturi emotionale, cladite din prejudecati si conduse de mânie si
vanitate. Critica înversunata l-a determinat pe Thomas Hardy sa renunte pentru totdeauna la
scris. Critica l-a împins pe poetul englez Thomas Chatterton la sinucidere. Lipsit de tact în
tinerete, Benjamin Franklin a devenit atât de diplomat si îndemânatic în a-si mânui semenii, încât
a fost numit ambasadorul Americii în Franta. Secretul succesului sau? “Nu voi vorbi de rau pe
nimeni … si voi vorbi cât pot de bine despre toata lumea”.

          “Un om  mare îsi demontreaza maretia în felul de a-i trata pe oamenii mici”, spunea
Carlyle. Parintii sunt deseori ispititi sa-si critice copiii. “Inainte sa-i criticati, cititi una din piesele
clasice ale jurnalismului american, Tata uita”.

             Tata uita a aparut initial în People’s Home Journal. De la prima aparitie, Tata uita a fost
reprodus, scrie autorul, W. Livingston Larned, în sute de reviste , în publicatii locale, precum si
în ziare din toata tara. Uneori, în mod misterios, un articolas pare sa declanseze un “declic”.
Acesta a facut-o!  (Anexa 3).

Cel care face critica doreste ca obiectiile si simtamintele sale sa fie luate în serios, ceea ce
înseamna:

Daca nu-l ascultam: Izbucniri tot mai violente ale tensunii

acumulate si îndepartare;
-         lasam problema nerezolvata

-         complicam prin nebagare de seama

 Raspundem în maniera defensiva, patru modalitati:

        evitarea criticii: ignorarea, schimbarea subiectului, plecarea;

        negarea: poate fi la fel de frustranta si daunatoare ca si evitarea;

        a ne scuza comportarea explicând-o în detaliu si diminuându-i astfel

importanta. Cautarea unor scuze ne pune pe pozitie de inferioritate. Aceasta
tehnica face ca  neîntelegeri marunte  sa ia amploarea unor adevarate certuri.
Criticul nu primeste dovada ca sentimentele sau observatiile sale au fost luate în
seama, se înfurie adesea tot mai mult în timp ce se straduieste sa contracareze
scuzele noastre.

        replica dura: ”tot prin observatii critice, dupa principiul “cea mai buna
aparare e atacul”.

         

In loc sa-i condamnam pe ceilalti, haideti sa-i întelegem. Sa gasim  motivele pentru care
fac ceea ce fac. Este mult mai profitabil si mai înnobilant decât critica; ne atragem astfel
simpatie, toleranta si bunatate. “A sti totul înseamna a ierta totul”[6].

Alternativa constructiva este sa cerem detalii ca mijloc de a ajunge la întelegere. “E usor

sa cerem detalii. Asemeni unui reporter, tot ce avem de facut este sa punem întrebari menite sa
ne ajute sa aflam cine, ce, când, unde, de ce si cum”. Putem întreba  persoana respectiva si daca
mai are alte observatii de facut. Important aici este tonul. In voce nu trebuie sa apara  nici o urma
de sarcasm.

Majoritatea oamenilor care critica se asteapta la un raspuns defensiv.

Critica în domeniul afacerilor

          Când un partener de afaceri  sau potential client ne critica sau formuleaza critici la adresa
societatii la care lucram, sa-l întrebam ce ar fi facut el daca ar fi fost  în locul nostru si ar fi
primit aceeasi critica. Daca cel care solicita sfatul/agentul comercial  raspunde  în cele din urma
cu:

-         Aveti dreptate, asta am si facut!

demonstreaza ca a acceptat  adevarul si ca firma lui a si aplicat sfatul clientului. “Asta am si

facut” trebuie sa aiba acoperire. Daca în realitate compania nu a întreprins masura respectiva,
atunci nu merita sa se faca afaceri cu ea.

 Cum sa rezistam manipularilor

 

Tehnica “discului stricat” permite sa stavilim pâna si cea mai insistenta încercare de
manipulare. Parcurgem cele trei etape pe care ple parcurgem în cazul observatiilor critice:

        cerem detalii;

        acceptam adevarul si dreptul al opinie al celui care critica;

        marturisim ca nu vrem sa facem ceea ce ni se cere;

        aplicam tehnica “discului stricat” – continuând sa fim de acord  cu ceea ce spune celalalt, dar
repetând mereu, cu aceleasi cuvinte, faptul ca nu vrem sa facem ceea ce ni se cere. Nimeni nu se
poate certa cu “un disc stricat”, asa ca cel care vrea sa ne manipuleze, de obicei, renunta.

[1] Corneliu Rusu , Management, Bucuresti, Expert, 1993,p.127

[2] Cuilenburg, Scholten,Noomen, Stiinta comunicarii, HUMANITAS, Bucuresti, 2000, p.95-

96

[3] Moldoveanu, Dobrescu, Stiinta afacerilor, EXPERT, Bucuresti, 1997, p.99

[4] id., p.102

[5] Carnegie, Dale, Secretele succesului, CURTEA VECHE, Bucuresti, 1997, p.27

[6] Carnegie, Dale, Secretele succesului, CURTEA VECHE, Bucuresti, 1997,p.37

Cum sa-ti gasesti perechea - Metoda

practica
Gândurile noastre sunt cele ce formează şi dau sens realităţii. De aceea putem spune că ideile din
mintea noastră constituie realitatea primordială de bază, întotdeauna noi mai întâi gândim şi apoi
realizăm acţiunile.

Un obiect material pe care-l putem atinge sau vedea este, în primul rând, un fenomen acceptat şi
recreat de mintea nostră. Putem materializa astfel orice cu ajutorul gândurilor, deci inclusiv şi
fiinţa iubită cea mai potrivită pentru noi.

În acest caz va trebui pur şi simplu să ne concentrăm asupra imaginii pe care o avem despre fiinţa
iubită ideală şi să-i vizualizăm mental trăsăturile, fizionomia şi caracterul pe care dorim să le
aibă. Pentru aceasta este necesar totuşi să avem o imagine clară a celei sau a celui pe care i-am
ales în inima noastră.

Închideţi apoi ochii şi urmăriţi să vedeţi în imaginaţie chipul şi trăsăturile sale. Realizaţi acest
exerciţiu zilnic, timp de 5 minute, de mai multe ori pe zi. Astfel veţi crea cadrul necesar ce vă va
face să întâlniţi, uneori chiar în conjuncturi neaşteptate, exact persoana potrivită pentru voi,
conform imaginii proiectate de voi.

venus.org.ro
 
 
"Nu-ti vei modifica viata pana cand nu vei transforma ceea ce faci in fiecare zi." Mike Murdock

"Totul are frumusete.Nu oricine o poate vedea." Confucius

Inchidere fereastra

Cum sa eviti situatiile

neplacute
Orice s-ar petrece în jurul dumneavoastră, nu consideraţi că este ceva personal.

Noi nu ne-am implica personal dacă nu am fi de acord cu ceea ce ni se spune. Premisa acestei
capcane este importanţa de sine. Importanţa de sine, sau faptul că luăm lucrurile la modul
personal, este expresia supremă a egoismului, deoarece noi facem presupunerea că tot ce se
petrece în jur are legătură cu noi.

Nimic din ceea ce fac ceilalţi oameni nu este din cauza noastră. Este din cauza lor. Toţi oamenii
trăiesc în propriul lor vis, în mintea lor; ei se află într-o lume complet diferită de cea în care trăim
noi. Atunci când interpretăm personal realitatea, noi pornim de la premisa că lumea noastră este
cunoscută de ceilalţi şi încercăm să dominăm lumea lor cu lumea noastră.

Atunci când luăm lucrurile într-un mod prea personal, ca pe un afront, noi ne simţim ofensaţi, iar
reacţia noastră este de a ne apăra credinţele şi de a crea conflicte. Noi transformăm astfel ceva
lipsit de importanţă în ceva de proporţii gigantice, întrucât simţim nevoia să avem în permanenţă
dreptate şi să-i facem pe toţi ceilalţi să înţeleagă că greşesc.

La fel procedăm şi atunci când le oferim tuturor părerile noastre, încercând din răsputeri să-i
convingem de justeţea lor. În acest fel, tot ceea ce simţim şi tot ceea ce facem devine o proiecţie a
propriului nostru vis. Tot ceea ce facem noi, tot ceea ce spunem şi toate părerile pe care le avem
sunt rezultatul legămintelor pe care le-am făcut,  iar aceste păreri nu au nimic de-a face cu
ceilalţi.

Indiferent dacă ceilalţi îmi spun: „eşti cel mai bun” sau „eşti îngrozitor”, eu nu interpretez
personal aceste păreri. Eu ştiu foarte bine că atunci când sunt fericiţi, ei vin şi îmi spun: „eşti un
înger!” Ambele modalităţi nu mă pot afecta, deoarece eu ştiu cine sunt.

Orice ar gândi şi orice ar simţi ceilalţi, eu ştiu că asta este problema lor şi nu a mea. Este modul
în care văd ei lumea. Nu este nimic personal, deoarece ei au de-a face cu ei înşişi şi nu cu mine.
Părerile celorlalţi depind de sistemul lor de valori, aşa că nimic din ceea ce gândesc ei despre
mine nu se referă cu adevărat la mine, ci la ei.

Orice om creează în mintea sa un întreg tablou sau un film, iar în acel film el este regizorul,
producătorul, şi tot el este principalul actor. Oricine altcineva este un actor într-un rol secundar.
Este filmul lui personal.

Felul în care privim acest film depinde direct de legămintele pe care le-am făcut cu viaţa. Punctul
nostru de vedere este ceva foarte personal. El nu reprezintă decât adevărul nostru, nu şi al
altcuiva. Astfel, dacă cineva se supără pe mine, eu ştiu că acest lucru îl priveşte. Eu sunt pretextul
pentru ca el să se enerveze. Şi el se enervează deoarece îi este frică, deoarece se confruntă cu
frica. Dacă nu i-ar fi frică, atunci nu ar avea de ce să se enerveze pe mine. Dacă nu i-ar fi frică nu
ar avea de ce să mă urască. Dacă nu i-ar fi frică nu ar avea de ce să fie gelos sau supărat.

Dacă trăieşti fără frică, dacă iubeşti, în sufletul tău nu mai există nici un loc pentru astfel de
emoţii, fiind evident faptul că te simţi bine. Când te simţi bine, totul în jurul tău este bine. Când
totul în jurul tău este excelent, totul te face fericit. Iubeşti totul în jurul tău, deoarece te iubeşti pe
tine, deoarece îţi place modul în care eşti, deoarece eşti mulţumit cu tine însuţi, deoarece eşti
fericit cu viaţa ta, deoarece eşti fericit cu filmul pe care îl produci, deoarece eşti fericit cu
legămintele pe care le-ai făcut faţă de viaţă. Eşti împăcat şi fericit.

Atunci când îi priveşti pe ceilalţi oameni exact aşa cum sunt, fără a interpreta nimic la modul
personal, este imposibil să fii rănit de ceea ce spun sau fac ei.

Dacă ne vom face un obicei din a nu lua lucrurile la modul personal, vom evita multe supărări în
viaţă. Supărarea, gelozia şi invidia vor dispărea, chiar şi tristeţea.

Apare astfel o stare de mare libertate interioară. Întreaga lume poate să bârfească în legătură cu
noi, dar dacă noi nu punem la suflet, vom deveni imuni la bârfe. Dacă cineva ne trimite în mod
intenţionat o emoţie otrăvită, dar noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta. Când omul
nu acceptă emoţia otrăvită, aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o, pe care îl afectează
direct.

Dacă ne vom face un obicei din a nu considera nimic ca fiind personal, noi nu vom mai depinde
de ceea ce fac sau spun ceilalţi. Nu vom mai depinde decât de noi înşine şi de responsabilitatea
propriilor noastre alegeri. Nimeni nu este vreodată responsabil pentru acţiunile celorlalţi; orice
om este responsabil doar pentru el însuşi.

Dacă veţi respecta acest legământ, veţi putea călători în jurul lumii cu inima complet deschisă şi
nimeni nu vă va putea răni. Veţi putea spune: „Te iubesc” fără frica de a fi ridiculizat sau respins.
Veţi putea cere ceea ce aveţi nevoie. Veţi putea spune da sau nu, orice veţi dori, fără să simţiţi
vreo vină sau vreo tendinţă de autojudecare. Veţi putea opta pentru a vă urma inima întotdeauna.

sursa: fragment preluat din „Cele patru legăminte. Cartea înţelepciunii toltece”, Don Miguel
Ruiz, Editura Mix

www.edituramix.ro

 
 
Inchidere fereastra

Cum sa ne obisnuim cu
fericirea
Orice aţi face, fiţi fericiţi, chiar şi atunci când nu vă place sarcina asumată, când intervine altceva
şi nu doriţi să fiţi întrerupţi din ceea ce faceţi, chiar şi atunci când sunteţi convinşi că există alte
situaţii care vi s-ar potrivi mult mai bine decât cea prezentă.

În viaţă, fericirea este alcătuită din fracţiuni minuscule, din bunătatea unui zâmbet rapid uitat,
dintr-o privire amabilă, dintr-un compliment rostit din inimă, din nenumărate şi infinitezimale
sentimente plăcute.

Ne-am obişnuit să ni se pară normal să ne trăim vieţile într-o grabă continuă. De câte ori ai
amânat cu săptămânile o plimbare în parc sau un week-end  de intimitate savuroasă? Şi totuşi
merită să ne facem timp pentru dragoste. Ea ne hrăneşte interior; dacă îi acordăm timp ne oferă
energie pentru suflet şi ne aduce în viaţă fericirea.

Fericirea nu depinde de circumstanţele exterioare, ci este mai degrabă un obicei sau o emoţie pe
care ne-o cultivăm singuri, în interiorul nostru. Dacă nu ne dăm niciodată osteneala să o lăsăm să
crească, amânând acest proces pentru altădată, în viitor, nu vom ajunge niciodată la sălaşul
fericirii.

Trăieşti în iubire, trăieşti în fericire

Sunt multe moduri de a atinge fericirea. Unul, şi poate cel mai plăcut, este iubirea. Cu cât iubeşti
mai mult, cu atât ai parte de mai multă fericire.

Pe de altă parte, sexualitatea face casă bună cu iubirea. E chiar cuplul perfect. Mulţi o aleg când
pe una, când pe alta, puţini sunt cei care au aflat secretul fericirii şi au deprins arta de a le îmbina
pe amândouă într-un mod perfect. Atunci când iubeşti simţi nevoia de a deveni una cu cel sau cea
pe care îl-o iubeşti. Este, de fapt, o singura dorinţă intensă a sufletului de a fuziona cu sublimul
din celălalt. Unii rămân doar la a experimenta aventuri sexuale, aşa-zisele “senzaţii tari”. Sexul
fără iubire este însă neîmplinitor şi sec şi lasă mereu în urmă gustul unei absenţe. Dar când
iubirea este prezentă, ea oferă fericiri durabile şi nu trecătoare, eternităţi de fericire şi nu clipe de
plăceri efemere. Iubirea e constructivă şi creativă, ea uneşte şi ne înalţă sufletele. Sexualitatea
este motorul care ne dă energie, ne dinamizează, ne readuce la viaţă.

Energia sexuală, ca şi energia iubirii, e o forţă care regenerează, atunci când este conştient
direcţionată trezeşte sufletul. Abordată într-o manieră sacră devine o substanţă subtilă, o lumină
care dizolvă blazarea, nefericirea, sentimentul singurătăţii. Poemele, muzica inspiratoare,
picturile care respiră frumuseţe, toate au în comun această uniune între iubire şi sexualitate.

Iubirea e reală, la fel cum suntem şi noi. Nu e un concept steril, ci o magie secretă. Iubirea este
permanent prezentă  în sufletul nostru – iată micul mare secret al fericirii. Mereu la dispoziţia
noastră. Odată descoperită, nu ne mai părăseşte niciodată.

Joacă-te cu energia iubirii

Cu toţii păstrăm sinteza experienţelor pe care le-am avut, iubiri trecute, victorii şi înfrângeri. Dar
când ne gândim la dragoste, totul apare într-o lumină mai vie, mai specială, mai misterioasă.

E posibil să nu ne amintim ce am făcut acum un an, într-un moment anume. Dar dacă aceea  este
„ziua iubirii”, când l-am întâlnit prima oară pe „bărbatul visurilor”, totul revine în minte. Trăim o
stare de exaltare, de efervescenţă, privirea ne străluceşte de bucurie. Evocăm cu uşurinţă detalii,
imagini, senzaţii, sentimente. Înţelegem încă o dată că iubirea este firul de aur al vieţii noastre.
Această amprentă luminoasă ne face să fim mai fericite, mai aproape de noi însene.

Fiecare dintre noi a trăit câteva poveşti de iubire cu adevărat profunde. Alege una dintre ele.

Aminteşte-ţi cum te simţeai mai frumoasă, mai puternică, mai specială. Simţeai că viaţa este
plină de mister şi de fericire. Te bucurai complet de  fiecare clipă. După o vreme, când iubirea a
trecut peste incendiul dorinţei şi ai cristalizat ceea ce era necesar să cristalizezi, te-ai descoperit
pe tine prin el. Te-ai reflectat şi l-ai reflectat. L-ai iubit cu fiecare zi mai mult. Te-ai lăsat iubită
cu fiecare clipă mai mult. Unele femei s-au oprit aici.
 
Poate că tu ai mers mai departe. Fără să mai aştepţi ceva, fără să mai ai pretenţii sau cerinţe. Ai
descoperit iubirea necondiţionată, adevărata iubire spirituală care te face să fii mai puternică, mai
trează şi mai vie. În iubirea care te cuprinde cu totul, „eu” şi „tu” devin un singur simţământ, o
singură culoare: „eu-şi-tu”.  Aici iubirea este mai intensă, mai conştientă. Devine infinită.

autor: Aida Călin

 
Inchidere fereastra

Cum sa va neutralizati
masca
Faţa este oglinda perfectă a vieţii noastre interioare. Orice emoţie pe care o trăim se regăseşte în
expresiile corporale, în special în gesturi şi în atitudini fizice, mimica facială trădând însă cel mai
bine trăirile emoţionale.

Prezentăm în continuare un exerciţiu simplu de neutralizare a măştii şi de creare a unei expresii

faciale, golite de orice semnificaţie emoţională. Această tehnică o stare de linişte şi de seninătate.
Trăirile emoţionale predominante cu care ne identificăm, adeseori inconştient, îşi pun amprenta
asupra chipului,  creându-ne o mască, expresie fidelă a personalităţii noastre.

Influenţa imensă pe care o are masca în viaţa de zi cu zi este sugerată de următoarea întâmplare
reală. Lincoln, fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, a refuzat la un moment dat să
angajeze un funcţionar recomandat de către unul dintre oamenii săi de încredere, invocând faptul
că nu i-a plăcut figura respectivului. Întrebat de ce a procedat astfel, a răspuns: "Un om care a
ajuns la vârsta de patruzeci de ani este direct răspunzător de expresia figurii sale!"

Masca reprezintă aşadar rodul identificării noastre cu anumite stări, întruchipând personajul pe
care am ales, mai mult sau mai puţin conştient, să-l jucăm pe scena vieţii. Este interesant de
remarcat că originea cuvântului personalitate vine din grecescul persona, termen ce desemna
masca pe care o foloseau actorii în Grecia Antică în piesele de teatru, pentru a-şi ascunde faţa şi
pentru a sublinia trăsăturile caracteristice ale personajelor (rege, sclav, moşneag, femeie etc).

Atitudinea creează aptitudinea

Personalitatea este deci MASCA, o faţă falsă pe care o arătăm celorlalţi, şi de care majoritatea
oamenilor obişnuiţi se eliberează rareori, sau, cel mai târziu,  în momentul morţii.

Aplicând principiul "atitudinea creează aptitudinea", se poate induce voluntar o anumită emoţie
pozitivă prin adoptarea conştientă, pentru o perioadă de timp suficient de lungă, a mimicii
corespondente. În această situaţie, masca se comportă ca un rezonator care ne pune în legătură cu
focarele macrocosmice de energie, fiind un instrument neutru ce mediază transferul energetic
între fiinţa noastră şi aceste resurse infinite. Cel care poartă o mască trebuie să fie conştient de
forţa vitală condensată în ea, pentru a o putea stăpâni, şi nu pentru a fi stăpânit de ea.

Puterea magică a măştilor (de expresie sau fabricate din anumite materiale), care constă în forţa
lor de asimilare, de transformare şi de control al unor planuri invizibile, este folosită în diverse
ritualuri iniţiatice. Ceremoniile cu măşti, în care se urmăreşte actualizarea momentului Creaţiei,
au darul de a-l proiecta pe discipol/om deasupra condiţiei sale limitate, într-un timp cosmic,
originar (in illo tempore, la începutul Lumii).

Prezentăm în continuare un exerciţiu simplu de neutralizare a măştii şi de creare a unei expresii

faciale golite de orice semnificaţie emoţională. Această tehnică induce în acelaşi timp o stare de
linişte şi de seninătate, putând fi folosită ca preludiu la meditaţii. Etapele care sunt descrise
trebuie urmate exact în ordinea indicată în text. Fiecare fază durează 12 secunde. Este preferabil
să se reia exerciţiul de mai multe ori, de la început, decât să se întârzie prea mult asupra unei
etape.

1. Buzele
Buzele reprezintă partea maximă de mobilitate a feţei şi, ele singure, pot reflecta cele mai fine
nuanţe ale gândirii, ale sentimentelor, putând fi chiar mult mai elocvente decât cuvintele.
Limbajul lor este universal, înţeles din instinct de către orice om.

Buzele ideale sunt pline, frumos conturate, de dimensiuni egale şi îndreptate în sus la colţuri.
Dimensiunea buzei superioare arată capacitatea de a iubi, iar dimensiunea buzei inferioare arată
nevoia de iubire. Ponderea celor două calităţi trebuie să fie egală în cazul unei fiinţe echilibrate.
Tristeţea, depresia, pesimismul, atitudinile negative în general deformează buzele, stricându-le
armonia.

Pentru a neutraliza masca la acest nivel, trebuie să plasăm buzele orizontal, ca şi cum s-ar naşte
un surâs pe suprafaţa lor. Poziţia descrisă induce acel zâmbet interior, rezultat al unei stări de
fericire şi detaşare deplină.

2. Bărbia
Bărbia este un rezonator emotiv foarte sensibil, mai ales în copilărie. Gândiţi-vă la un copil
supărat, gata să plângă, căruia îi tremură, într-o manieră semnificativă, bărbia. La adult, această
expresivitate se diminuează. Forma şi dimensiunea bărbiei indică puterea voinţei şi caracterul
hotărât al fiinţei respective. Bărbia ideală trebuie să fie lată, joasă şi plină. În cadrul exerciţiului
prezentat, după neutralizarea buzelor, atenţia va fi dirijată către centrul bărbiei, şi se va urmări
relaxarea la acest nivel.

3. Maxilarul
Maxilarul inferior este acea zonă a feţei unde se localizează în special emoţiile violente,
agresivitatea şi mânia sub forma unor încordări sau tensiuni musculare. Dinţii încleştaţi sunt un
semn care denotă pregătirea inconştientă de luptă. Chiar dacă nu este vorba despre o confruntare
fizică, reflexul de a strânge din dinţi se declanşează ori de câte ori există senzaţia de agresivitate
psihică.

În această etapă a exerciţiului se urmăreşte descleştarea dinţilor şi relaxarea musculaturii

maxilarului inferior, simultan în cele două jumătăţi ale feţei, dinspre linia mediană către în sus,
spre urechi. Este foarte important ca atenţia să se distribuie perfect simetric (şi egal) stânga-
dreapta.

4. Urechile
Poziţia şi forma urechilor dau informaţii despre inteligenţa fiinţei respective. Urechile ideale sunt
mari, se întind între nivelul sprâncenelor şi cel al bazei nasului, lipite de cap şi cu o culoare mai
deschisă decât faţa. Tensiuni sau senzaţii neplăcute în zona auriculară apar atunci când există o
slabă putere de adaptabilitate la situaţii noi. Este suficient să realizaţi priza de conştiinţă asupra
urechilor timp de cinci secunde, şi apoi treceţi la etapa următoare.

5. Tâmplele
Plecând de la urechi, orientaţi-vă atenţia către tâmple, şi opriţi-vă la acest nivel timp de
douăsprezece secunde, urmărind să conştientizaţi la fel de bine şi tâmpla stângă, şi tâmpla
dreaptă.

6. Fruntea
Fruntea exprimă puterile spirituale, capacitatea de înţelegere şi deschiderea minţii. Grijile,
supărările, schimbările bruşte de destin, în general experienţele de viaţă incomplet "digerate" îşi
lasă amprenta asupra feţei, sub forma ridurilor.

Plecând din zona tâmplelor către centrul frunţii, urmăriţi să destindeţi musculatura fină de la
acest nivel. Atenţia, divizată în două, se unifică la mijlocul frunţii, chiar pe linia mediană a feţei.
Conştientizaţi pentru câteva secunde această zonă, apoi coborâţi cu gândul către rădăcina nasului,
de-a lungul liniei menţionate.

7. Ochii
Ochii sunt ferestrele sufletului. Încrâncenarea egotică, pasiunea intensă, impulsivitatea sunt
emoţii negative care încordează sufletul şi care produc suferinţe oculare. Este esenţial, deci, să
relaxăm tensiunile de la acest nivel.

Vă veţi ghida atenţia de la rădăcina nasului, de-a lungul pleoapelor superioare, pe care le vom
menţine coborâte, dar neîncordate. De asemenea, trebuie destinse la fel de bine şi pleoapele
inferioare. Realizaţi apoi priza de conştiinţă asupra globilor oculari şi plimbaţi-vă atenţia în jurul
lor, în sens anti-orar. În tot acest interval, privirea este orientată uşor în jos. Simţiţi dimensiunea
şi greutatea lor.

Este bine să zăbovim ceva mai mult asupra ochilor, aproximativ un minut, datorită numărului
mare de muşchi implicaţi în mişcările globilor oculari. La majoritatea persoanelor, ei sunt
contractaţi în permanenţă, mai ales la cei care suferă de miopie şi de prezbitism. La fiecare etapă
urmăriţi să conştientizaţi pulsaţiile vaselor sanguine din zona respectivă.

8. Nasul
Nasul este corelat cu organele sexuale şi, în consecinţă, tensiunile de natură sexuală modelează
masca facială destul de semnificativ.

Reorientaţi-vă atenţia asupra rădăcinii nasului şi coborâţi-o către vârful lui. Conştientizaţi
simultan cele două aripioare nazale şi destindeţi-le.

9. Obrajii
Plecând de la aripioarele nazale, plimbaţi-vă atenţia către pomeţi, respectând tot timpul regula
simetriei. Parcurgeţi apoi toată suprafaţa obrajilor, în sens descendent, până la marginea
inferioară a mandibulei. Obrajii devin flasci, iar faţa lipsită de orice expresie.

10. Gura
Reluaţi, pentru câteva secunde, priza de conştiinţă asupra buzelor, ca, în final, să vă dirijaţi
atenţia în interiorul cavităţii bucale, de-a lungul pereţilor ei. Relaxaţi-vă limba de la vârf către
rădăcină şi simţiţi-o moale, ca o meduză care se odihneşte pe nisipul de pe fundul mării.

Destinderea emoţională

După ce parcurgeţi de două, trei ori acest circuit, şi realizaţi neutralizarea musculară a măştii,
treceţi la faza finală, şi totodată cea mai importantă a exerciţiului: conştientizarea integrală a
măştii astfel neutralizate şi a climatului interior, indus de acestă non-expresivitate facială.

Destinderea emoţională nu înseamnă nici apatie, nici indiferenţă, ci o vigilenţă destinsă,

încrezătoare, surâzătoare. Această parte a exerciţiului se poate prelungi oricât doriţi, dar trebuie
realizat, ca durată, cel puţin cât ţine parcurgerea unui "tur" complet al măştii.

Exerciţiul se poate practica într-o pauză de lucru la serviciu, sau când vă aflaţi într-o sală de
aşteptare. Este bine, de asemenea, să-l practicaţi seara, înainte de culcare, urmărind să păstraţi
permanent masca astfel neutralizată. Cu un minimum de efort şi de timp, obţineţi o stare de
linişte emoţională şi de euforie interioară.
sursa: http://www.luxsublima.ro/

 
 
Inchidere fereastra

De ce conteaza primele zece

secunde
Toate lucrurile importante pentru o relaţie se petrec în zece secunde sau chiar mai puţin. Asta
înseamnă că fiecare gând, fiecare acţiune a noastră, fiecare cuvânt pe care îl spunem poate fi
important. Nu există momente oarecare.

Dacă ţi se pare cam greu de crezut, gândeşte-te la soţia nemulţumită de tensiunile care există de
atâţia ani în relaţia de cuplu. Într-o bună zi ajunge la capătul răbdarii şi-i spune soţului că vrea să
divorţeze. Când el o întreabă ce să facă pentru a rămâne împreună, femeia îi propune să meargă
la seminariile de "Comunicare şi fericire în cuplu". "Nu pot, mie nu-mi plac chestiile astea" îi
răspunde el.  În câteva secunde, cu o singură frază relaţia lor se poate termina.

Şi nu e vorba doar de relaţii. La 1 decembrie 1955, o negresă în vârstă de 42 de ani a refuzat să se

aşeze în spatele autobuzului, unde erau locurile pentru cei de culoare. Totul s-a petrecut în zece
secunde sau mai puţin. Incidentul a declanşat cea mai puternică mişcare de rezistenţă împotriva
discriminării rasiale şi a schimbat istoria Statelor Unite.

Ce alegem să facem în primele zece secunde ale unei situaţii poate să dea alt curs întregii noastre
vieţi. Fiecare moment pe care îl trăim este irepetabil. Cât de des ne aducem aminte de asta?

Gândeşte-te la primele zece secunde ale întâlnirii dintre iubiţii care nu s-au văzut toată ziua – sau
la primele zece secunde cu părinţii, prietenii cei mai buni, colegi lângă care lucrezi de mai mulţi
ani. Ce simţi? Te bucuri să fii în prezenţa lor? Le acorzi întreaga ta atenţie cel puţin zece
secunde?

De fapt cum abordezi fiecare zece secunde în relaţiile tale? Ce spui? Eşti cu adevărat prezentă
sau emoţional te afli deja în altă parte? Sunt cele zece secunde pline de dragoste sau de acuzaţii,
îngrijorare, tot felul de critici, frustrări şi nemulţumire?

Cu prima ocazie când întâlneşti un om, oricare ar fi el, ia în considerare cât de importantă ar
putea fi acea interacţiune. Poartă-te cu el după frumuseţea sufletului său adevărat. Aminteşte-ţi să
alegi iubirea în loc de frică. Alege recunoştinţa pentru şansa de a fi în contact cu un miracol:
universul interior al altcuiva. Alege să descoperi ce simţi de fapt în situaţia respectivă şi în toate
situaţiile. În felul acesta eşti mereu capabilă să exprimi sentimentele către persoana potrivită, le
poţi mărturisi şi înveţi să gestionezi emoţiile negative, fără să te expui riscului să explodeze când
şi faţă de cine te aştepţi mai puţin.

Aminteşte-ţi mereu să-ţi umpli fiecare zece secunde cu dragoste şi cu atenţia completă pe care o
poţi oferi. Fii cu totul acolo, în momentul cu pricina – altă dată nu vei putea să trăieşti acele clipe.
Poartă-te cu ceilalţi amintindu-ţi de unicitatea lor. De esenţa lor spirituală. Când faci asta
recompensele sufleteşti sunt uriaşe.
autor: Mălina Chirilă
 
Inchidere fereastra

Delfinii - doctori de suflet pentru

oameni
Oricine i-a văzut a fost încântat de formidabila lor energie a bucuriei şi de inteligenţa lor
remarcabilă. Drăgălăşenia şi atitudinea plină de umor a acestor fiinţe carismatice îi face pe copii
foarte bucuroşi iar pe adulţi – să redevină copii. Se pare că jucăuşenia şi graţia acestor animale ne
ating undeva în profunzimea sufletului. Întâlnirea cu delfinii declanşează o gamă largă de
transformări, de la sentimente euforice până la uluitoare vindecări, atât fizice cât mai ales psihice.

Familia delfinilor şi a balenelor, numită generic familia cetaceelor, este mult mai „bătrână” decât
cea a oamenilor, având venerabila vârstă de peste 12 milioane de ani. Se ştie că în trecutul
planetei noastre, viaţa animală s-a extins din oceane pe uscat. Studiile de evoluţie a vieţii prin
embriologie şi analiză osoasă i-au condus pe cercetători la o concluzie foarte interesantă: delfinii
au fost animale terestre care şi-au continuat evoluţia întorcându-se în apă.

Miturile şi legendele antice vorbesc despre prietenia dintre delfini, zei şi oameni, împreună cu
care aceştia înotau în mare sau pe care îi salvau de pericolele marine. Delfinii au reprezentat
întotdeauna o sumă de calităţi pozitive: inteligenţă, frumuseţe, bucurie de a trăi, armonie, forţă,
libertate, dragoste pentru muzică, fidelitate şi loialitate. Ei erau consideraţi drept animale sacre,
un cult al delfinilor fiind atestat încă din epoca dorică, în anii 700 î. Hr.

În Grecia delfinii erau respectaţi şi veneraţi ca simboluri divine ale forţei vitale a mării. Cuvântul
„delfin” provine din grecescul „delphis”, care înseamnă matrice sau incintă maternă. Din această
perspectivă, delfinul a devenit un simbol al regenerării.
Un imn homeric ne spune că Apollo s-a încarnat într-un delfin pentru a ajunge la ţărmul Crisei,
care îi deschidea drumul către Delfi. De altfel, acolo se găseşte o reprezentare a delfinului, lângă
trepiedul lui Apollo. Pentru preotesele templului, acesta era un simbol al prezicerii, al
înţelepciunii şi al prudenţei.

Pe vremuri, şamanii din arhipelagul polinezian intrau în stare de transă şi luau contact cu delfinii
pentru a avea succes la pescuit. Pescarii indieni din jungla amazoniană foloseau o metodă de
pescuit cu ajutorul delfinilor, care este şi astăzi practicată în Brazilia. Prin salturile lor ei indicau
pescarilor când să-şi lanseze plasele, apoi împingeau prada către coastă, exact în plasele
pescarilor.

În nordul Australiei exista o comunitate de băştinaşi care se supranumea „poporul delfin” şi avea
drept animal-totem delfinul. Şamanii acestei comunităţi comunicau telepatic cu delfinii. Dogonii,
un popor ce locuia coastele est-africane din Mali, aveau o legătură specială cu delfinii, cu toate că
ei locuiau în deşert şi nici măcar nu-i cunoşteau. Astfel, mitul creaţiei din tradiţia dogonilor
vorbeşte despre Nommo, o fiinţă jumătate-peşte jumătate-om, venită de pe îndepărtata stea Sirius
şi care a creat umanitatea.

Mesaje spirituale din ocean

Delfinii ne transmit un sentiment de armonie şi de bucurie pe care fiecare om şi-l doreşte în

adâncul inimii, dar nu ştie întotdeauna să-l trăiască. Cercetătorii care au studiat efectele
contactului oamenilor cu delfinii au distins mai multe mesaje pe care aceştia ni le comunică şi pe
care oamenii le recepţionează în funcţie de personalitatea şi de nivelul lor de conştiinţă.

„Trăieşte viaţa ca pe un joc”

Este suficient să-i privim pe delfini, cu câtă bucurie şi uşurinţă se joacă în apă, pentru ca un surâs
să ne lumineze faţa. Comportamentul lor jucăuş şi puritatea pe care o emană ne amintesc de
momentele copilăriei lipsite de griji. Aspectul ludic din noi – copilul interior – revine în
conştiinţa noastră şi în situaţiile de viaţă putem să reacţionăm cu umor şi cu spontaneitate, în loc
să răspundem într-un mod rigid, îndârjit, care duce la suferinţă.

Spontaneitatea este o calitate a celor care îşi ascultă sufletul şi nu acţionează conform schemelor
de comportament sau din perspectiva evenimentelor negative ale vieţii.

„Abandonează teama”

Temerile ne influenţează considerabil viaţa. Ele sunt numeroase, fie conştiente, fie inconştiente,
reale sau ireale: de la teama de boală sau de durere, până la cea de a nu fi apreciat sau de a nu fi
competitiv. Fricile îmbracă chipuri variate şi nu de puţine ori ele stau la originea agresivităţii, a
geloziei şi a invidiei. Acest gen de emoţii negative consumă inutil energiile omului şi diminuează
calitatea vieţii.

Unele temeri au desigur rolul de a ne avertiza asupra unor pericole reale, însă cele mai multe nu
fac decât să ne limiteze. Probabil delfinii nu cunosc un număr atât de mare de frici, cu care noi
oamenii ne tulburăm vieţile, căci ei acţionează mult mai natural şi în plus, cu excepţia unor
rechini, ei aproape că nu au duşmani printre celelalte vieţuitoare. Psihologii care au studiat
comportamentul oamenilor ce au venit în contact cu delfini au remarcat faptul că aceştia
deveneau conştienţi de temerile lor şi puteau astfel să renunţe mai uşor ele. Când teama dispare,
ea face loc încrederii în sine.

„Fii alături de semenii tăi”

Acesta este un alt mesaj pe care delfinii ni-l transmit, prin comportamentul lor în colectivitate. Ei
au o gândire socială şi se consacră binelui întregului grup. Când unul dintre ei se îmbolnăveşte,
toţi ceilalţi îl înconjoară cu afecţiune şi, dacă acesta nu mai poate ajunge la suprafaţă cu propriile
puteri, îl susţin delicat pentru a putea să respire.
Delfinii dovedesc iubire şi solicitudine nu numai între ei, ci şi în întâlnirile cu noi, oamenii. Nu
există nici măcar o singură mărturie despre un delfin care să fi atacat un om fără o provocare
prealabilă. Nici o altă specie de animale sălbatice nu se comportă atât de binevoitor, încrezător şi
prieteneşte faţă de oameni.

Mai mult, delfinii au grijă de mediul înconjurător, din care îşi iau exact atâta hrană câtă au
nevoie; ei nu distrug şi nu omoară inutil alte vieţuitoare.

Energia delfinilor elevează vibraţiile mediului

Se cunoaşte deja că delfinii emit în jurul lor, prin sistemul sonar, un câmp energetic vibratoriu
foarte elevat. Apa, care este un bun conductor, permite acestei energii să se răspândească şi să
purifice mediul. Chiar dacă oamenii nu au reuşit să decodeze sunetele acestora, comunicarea cu
cetaceele funcţionează prin canale non-verbale. Aceasta înseamnă că o parte din percepţia noastră
interioară, prin care noi suntem conectaţi cu întreaga natură, le înţelege limbajul. Energia
delfinilor ne poate eleva nivelul de vibraţie, ceea ce ne permite să ne amplificăm forţa vitală şi să
ne expansionăm conştiinţa. Influenţa pozitivă a sistemului lor sonar este în special remarcabilă în
cazul copiilor autişti.

Totodată, nu este vorba doar de a trăi clipe minunate în apă alături de aceste fiinţe, ci de a clădi în
noi înşine o nouă atitudine: a întâmpina fiecare zi ca pe un cadou, a trăi fiind pe deplin conştient
de unitatea cu întreaga creaţie, a acţiona şi a gândi în permanenţă din perspectiva acestui
sentiment al unităţii, a reacţiona în viaţa cotidiană cu umor, creativitate, înţelepciune şi bucurie.
Privită cu această atitudine, existenţa noastră este cu adevărat un joc.
sursa: http://www.luxsublima.ro
 
Inchidere fereastra

Douasprezece moduri in care furia va poate afecta sanatatea

Cercetarile intreprinse au descoperit legaturi intre temperamentul iritabil si obiceiul de a avea

accese de furie, pe de o parte, si starea de sanatate fizica si emotionala, pe de alta:
1. Risc crescut de hipertensiune arteriala.
2. Niveluri crescute de homeocisteina, ceea ce duce la leziuni arteriale si risc crescut de afectiuni
coronariene ale inimii.
3. Niveluri mai mari ale proteinei CRP din familia pentraxinelor, asociata cu riscul de boala
cardiaca si atac cerebral.
4. Niveluri crescute de cortizol si adrenalina.
5. Slabirea imunitatii (ca urmare a excesului de hormoni care stimuleaza inutil sistemul
imunitar).
6. Greutate corporala crescuta (din cauza nivelurilor mai mari de cortizol).
7. Sensibilitate crescuta la agenti patogeni, microbi banali, virusi si vulnerabilitate mai mare la
predispozitia genetica pentru cancer sau boli de inima.
8. Risc crescut de periodontita (afectiuni ale gingiilor).
9. Vulnerabilitate mai mare la tulburarile de alimentatie.
10. Incidenta crescuta a nevrozei anxiose, a depresiei, a starilor de disconfort somatic (dureri
surde, junghiuri)
11. Deteriorarea celulara, imbatranirea prematura, durata de viata mai scurta.
12. Probabilitatea mai mare ca oamanii maniosi sa nu urmeze tratamentul stabilit punandu-si
astfel in pericol sanatatea.

Afla mai multe despre psihoterapie!

Siteuri partenere

www.terapiam.ro

  www.psiholife.ro

www.sakura-center.ro

www.stopabuzului.ro

www.psihoconsulting.ro

Copilulmeu.terapiam.ro

Cuplu.terapiam.ro

DrSex.terapiam.ro

Grupdesuport.terapiam.ro

Din suflet pentru suflet.terapiam.ro

"Dragostea pe care o daruim mai departe este singura pe care o pastram pentru noi." Elbert Green
Hubbard

Exercitiile Kegel - ghidul de la A

la Z
Ai auzit de exerciţiile Kegel? Dacă da, ştii că te ajută să trăieşti mai intens plăcerea atunci când
faci dragoste cu  iubire, transfigurare si continenta amoroasa. Atunci orgasmele sunt mai
profunde şi simţi că te iau pe sus din ce în ce mai tare. 

Dacă ai mai studiat, e posibil să fi aflat şi alte lucruri care să-ţi trezească interesul... îţi
îmbunătăţesc vitalitatea, îţi măresc energia sexuală, mintea începe să zbârnâie, memoria începe să
semene cu a unui elefant, intuiţia şi creativitatea apar ca prin minune şi cu toate efectele astea, e
de mirare că începe să-ţi crească pofta de viaţă şi devii optimistă? Sună bine, aşa-i?

Probabil că te întrebi ce eforturi supra-umane trebuie să faci pentru ca să obţii toată lista aceasta
de efecte. Adevărul e însă că nu îţi ocupă prea mult timp şi nu îţi răpesc forţele pe care trebuie să
le dai altor activităţi.
 
E destul să practici câteva minute acum, câteva minute mai târziu… Nici de condiţii speciale nu
ai nevoie – poţi să le faci la serviciu, când aştepţi undeva, pe autobuz, acasă, când te uiţi la
televizor sau cam oricând îţi trece prin minte şi nimeni nu-şi va da seama. 
 
Ce sunt?

De fapt, este vorba de contracţii ale muşchilor puboccocigieni – PC pe scurt. Adică muşchii din
zona vaginului. În mod obişnuit, nu sunt folosiţi prea des, aşa că tind să slăbească şi asta
înseamnă, în termeni populari, „mai puţină plăcere când faci dragoste”. Cu cât îi exersezi mai
mult, cu atâta vor putea să te încânte mai bine în timpul amorului cu continenţă.

Gândeşte-te aşa: dacă ai în mână o minge de ping pong şi n-ai deloc forţă în degete, o să poţi să o
simţi când cineva ţi-o plimbă pe mână, dar cam atât. Dacă ai însă nişte degete puternice, poţi să o
strângi, să te joci tu cu ea, iar senzaţiile pe care ţi le provoacă sunt mai intense. Imaginează-ţi ce
înseamnă atunci să ai nişte muşchi ai vaginului puternici şi ce poţi să faci cu ei.
 
Ţi-a trecut prin minte să  contracţi conştient aceşti muşchi ? Şi în fond, unde sunt? Că aşa, dacă
nu ştii ce să contracţi, e cam greu... Merită să începi cu un exerciţiu foarte simplu: urinarea
fracţionată. Cu alte cuvinte, când te duci la toaletă pentru a urina, întrerupe voluntar jetul la
fiecare 2-3 secunde. Ia-o ca pe un joc şi fă acest gest de fiecare dată când ai ocazia. După o
vreme, ţi se va părea natural şi vei savura cu frenezie contracţiile voluntare ale acestor muşchi
atât de uşor de folosit.
 
Aswini Mudra

O altă metodă care-ţi ajută mult viaţa erotică este Aswini Mudra. Nu e chiar din categoria
„Kegel”, dar are beneficii în aceeaşi direcţie. Acest exerciţiu presupune contracţia puternică a
muşchilor anusului pe o perioadă cât mai lungă de timp. După o vreme, vei constata că apar tot
felul de rezultate plăcute, printre care vitalizarea şi controlul energiei erotice. 

Începutul

Ideea este deci să folosim intens muşchii PC. Pentru a face asta există trei exerciţii de bază:
contracţiile lente, contracţiile rapide şi împingerile.

Contracţiile lente înseamnă strângerea muşchilor ca pentru oprirea fluxului urinar şi menţinerea
contracţiei timp de cel puţin trei secunde înainte de a-i relaxa.

Contracţiile rapide constă din contractarea şi relaxarea cât mai rapidă a muşchilor.

Iar împingerile mimează acţiunea de a ghida ceva către exterior, cum se petrece, de exemplu, în
timpul naşterii.

Sunt multe poziţii în care poţi să lucrezi cu muşchii tăi intimi - iar unele sunt mai uşoare. Cea mai
convenabilă poziţie, şi cea pe care o poţi folosi cel mai des, este probabil cea şezând. Altele la fel
de simple sunt cele în care eşti culcată: pe o parte, pe spate cu genunchii la piept... sau variaţiuni
pe tema asta. Poţi alege ce ţi se pare mai comod. 

Poziţiile „dificile” presupun o mai mare rezistenţă din partea corpului tău. De exemplu, aşează-te 
întinsă pe spate, cu genunchii îndoiţi şi tălpile pe podea, cu şoldurile ridicate, împingând
şoldurile înainte şi înapoi, ca şi cum ai face dragoste. Sau preferi în poziţia pisicii?

În mod surprinzător, poţi să faci exerciţii Kegel şi în timpul fandărilor, aşa că ai şansa de a exersa
şi a-ţi face condiţie fizică în acelaşi timp. 

Program de exerciţii

Probabil că te bate gândul să începi să practici. Adevărul e că după ce vezi lista de rezultate şi
faptul că nu e nevoie de prea mult efort sau de condiţii deosebite de „lucru”, e greu să nu te
gândeşti la asta.

Să începem deci cu începutul: descoperă-ţi muşchii PC cu ajutorul urinării fracţionate, pe care am

descris-o mai sus. După ce ai prins ideea, vine timpul să lucrezi şi „pe uscat”.

E important ca în timpul tuturor exerciţiilor Kegel să respiri. Tendinţa naturală a oamenilor e de

a-şi ţine respiraţia când fac un efort, iar primii paşi pot să fie un efort. Totuşi, e bine să respiri şi
să te relaxezi. Doar contracţi nişte muşchi pe care poate nu i-ai folosit conştient până acum. E
important de asemenea să foloseşti doar muşchii PC – unele femei au tendinţa de a strânge şi
muşchii anusului, coapsele sau chiar muşchii abdominali.

Un program uşor de lucru ar arăta aşa:

Luna 1. Începe prin a face câte trei „şedinţe” pe zi de 20 de contracţii scurte (aproximativ o
secundă fiecare). Adaugă câte 2 contracţii la fiecare sesiune în fiecare zi, până ajungi la 80.

Luna 2. E timpul  pentru contracţiile lungi. Realizează aceleaşitrei „şedinţe” pe zi de 20 de

contracţii, adăugând câte 2 în fiecare zi până ajungi la 80. Iar acum, creşte şi perioada contracţiei,
ajungând la 10 secunde strâns şi 10 secunde relaxat pentru fiecare exerciţiu.

Luna 3. Adaugă împingerile. Pentru variaţie, poţi să combini cele trei tehnici, făcând, de
exemplu, 10 contracţii scurte, 10 lungi şi 5 împingeri. Adaugă o contracţie scurtă şi una lungă în
fiecare zi, precum şi o împingere o dată la două zile, până ajungi la 40+40+20.  

Bineînţeles, cu cât exersezi mai mult, cu atât atingi rezultatele mai repede. Este important însă să
o iei încet, pentru a-ţi obişnui muşchii cu noua rutină. Apoi, poţi trece la „artileria grea”. Dacă te
simţi pregătită, poţi sări oricând peste o parte din primele etape, dar nu exagera.

Apoi, poţi începe să realizezi 5 serii pe zi. O serie înseamnă de cel puţin 5 ori pe zi 50 de
contracţii lente (cel puţin trei secunde), 50 de contracţii rapide şi 50 împingeri. În fiecare
săptămână, creşte cu câte 10 numărul fiecărui tip de mişcare. Când ajungi la 100+100+100, poţi
să te opreşti din adăugat. 

Bilele de gheişă

Dacă ai ajuns la ultimul stadiu al exerciţiilor şi ai vrea să schimbi puţin registrul, sau să-ţi verifici
puterile, ai la dispoziţie câteva „materiale ajutătoare” (pe care le vei păstra, bineînţeles, în
condiţii optime de igienă). De exemplu, ganterele vaginale sunt ca nişte tampoane mai mici, din
metal încastrat în plastic, pe care le introduci în vagin. Exerciţiul este să le şi reţii acolo. Bilele de
gheişă sunt de asemenea de un mare ajutor... nu degeaba li se spune „de gheişă”! Ele sunt de
obicei două bile legate una de alta cu o sfoară, pe care le poţi folosi ori la fel ca pe gantere,
încercând pur şi simplu să le reţii înăuntru, ori poţi să încerci să le reţii înăuntru, trăgându-le în
acelaşi timp afară. Acest exerciţiu te poate ajuta să-ţi dai seama cât de „puternică” eşti. 

Sau, dacă ai un vibrator, foloseşte-l. Reţine-l înăuntru în posturile amoroase preferate.

„Materialele ajutătoare” nu sunt însă un înlocuitor pentru exerciţiile Kegel clasice. Ele nu
necesită folosirea tuturor muşchilor PC, ceea ce înseamnă că trebuie să continui să lucrezi seriile
de contracţii şi împingeri. 

Totuşi, chiar dacă partea cea mai fizică a artei amorului devine extraordinară, ea nu e nici pe
departe totul. Exerciţiile Kegel te ajută să simţi mai intens, dar dincolo de stările fizice mai
puternice, se află o întreagă lume, în care poţi explora amorul cu continenţă care durează ore
întregi, transfigurarea prin care te simţi ca o zeiţă, orgasmele cu implozie care tind să se
prelungească spre zeci de minute... Pentru aceasta, e bine să începi de undeva, iar acel loc poate
să fie chiar aici.
 
 
autor: Mălina Chirilă
 
Drumul de la ego la tine
insati
Hai sa facem distincţia dintre încrederea în sine şi importanţa de sine. Este diferenţa dintre
rezonanţa profundă cu propriul suflet şi rezonanţa cu  personalitatea limitată, cu  egoul nostru.
Încrederea în sine este starea normală a unui om echilibrat, în plin proces de autocunoaştere şi
dezvoltare interioară. Falsitatea care îi face pe oameni să-şi dea aere, să pozeze, este starea
naturală a celor dizarmonioşi, stăpâniţi de mândrie.

Lipsa încrederii în sine ne face să ne comportăm artificial. Orgoliul şi superioritatea maschează

de fapt un complex de inferioritate. Avem însă o soluţie miraculoasă pentru dizolvarea unor
asemenea complexe. Dacă nu ne simţim siguri pe noi înşine, putem copia de la cei din jur unele
dintre calităţile pe care ne-ar plăcea să le avem şi să fim conştienţi de starea pe care o trăim când
jucăm acest nou rol. Făcând cât mai des acest exerciţiu, o să observi că atitudinea „de împrumut”
va deveni propria ta natură.

Când nu avem încredere în noi înşine este ca şi cum am spune că Dumnezeu nu ştie ce face când
ne înzestrează cu aceste calităţi. Având atâtea daruri şi nefolosindu-le, suntem asemeni celui care
îngroapă în pământ o comoară, în loc să o sporească. Lipsa încrederii în sine ascunde cel mai
adesea lenea şi  neasumarea propriei existenţe, este o mască pentru ego-ul care face tot posibilul
să ne menţină într-o zonă foarte confortabilă.

Încrederea în sine este un mod de a adora însăşi Viaţa. Este primul pas spre o transformare
spirituală. Cei care au încredere în sine intră întotdeauna în rezonanţă  cu energiile adevărului,
succesului, armoniei , dreptăţii, dragostei şi liberului arbitru.

Încrederea în sine îndepărtează frica, incertitudinea, sentimentul insuficienţei. Cine are încredere
în sine este în mod  conştient si activ în legătură permanentă cu universul. Asupra celui care are
încredere deplină în el binefacerile existenţei se va  revărsa neîncetat.

                                                                                                    autor: Georgiana Dăneţ

 
Inchidere fereastra

Eneagrama- harta sufletului

tau
Cauţi un instrument  eficace  pentru a-i cunoaşte şi înţelege mai bine pe cei din jurul tău?

Eneagrama ne ajută să înţelegem ce este cu adevărat în sufletul nostru şi ce ne motivează să

mergem mai departe pentru a  ne atinge ţelurile. Ne descoperă valorile care ne reprezintă şi  ne
ajută să  înţelegem de ce reacţionăm aşa.

Ne arată că iubirea nu este pentru toată lumea legea supremă şi că ceea ce pentru vecinul nostru
este o chestiune de viaţă şi de moarte, nouă ne poate smulge un zâmbet doar...
Eneagrama ne arată relaţiile care se stabilesc între toate cele nouă tipuri de personalitate şi  felul
în care suntem cu toţii conectaţi, prieteni sau duşmani. Ne ajută să ne dăm seama care sunt 
punctele noastre forte dar şi care sunt punctele noastre vulnerabile, cu care nu ne place să ne
confruntăm. Ne îmbunătăţeşte comunicarea  atât cu prietenii şi familia cât şi cu şefii sau clienţii
noştri, deschizându-ne calea unor relaţii autentice şi armonioase.

Jocul de-a...cine sunt eu?

Nu contează în ce domeniu vrei să foloseşti eneagrama. Eşti managerul unei firme? Poţi să
foloseşti eneagrama pentru a-ţi alege echipa potrivită ca să termini la timp proiectul pe care l-ai
primit! Sau  poţi la fel de bine să o foloseşti în marketing, pentru a vorbi aceeaşi limbă  cu clienţii
şi colegii tăi. Vrei să-ţi îmbunătăţeşti relaţia cu iubitul? E perfect, vei înţelege în sfârşit de ce
preferă el să stea toată ziua în faţa calculatorului şi să mai aibă şi curajul să spună că te iubeşte!

De fapt, lucrul cu Eneagrama începe  din momentul în care  ai reuşit să identifici ce tip de
personalitate eşti şi să descoperi care sunt problemele şi dorinţele tale de bază. Nu uita că, deşi ne
recunoaştem în noi multe din atitudinile celor nouă tipologii, numai un singur tip de
personalitate  ne caracterizează cu adevărat.

Îţi propunem mai jos testul rapid al Eneagramei care în 5 minute te poate ajuta să identifici cu
destulă precizie cărui tip psihologic aparţii. 

Pentru a obţine rezultate cât mai corecte, selectează un singur paragraf din cadrul următoarelor
două grupuri  de afirmaţii. Alege-l pe cel  care îţi reflectă cel mai bine atitudinea şi
comportamentul, aşa cum te manifeşti  cel mai des în viaţa de zi cu zi.

Fii sinceră cu tine însuţi.....reguli, reguli...

Nu trebuie să fii de acord  în totalitate cu fiecare cuvânt din paragraf. Dacă eşti de acord cu 80 %
din el alege-l dintre celelalte două. Important este să fii de acord cu tonul general şi cu ideea
generală a paragrafului selectat. Nu respinge un paragraf numai datorită unui singur cuvânt
nepotrivit sau a unei fraze. Priveşte tabloul în întregime.

Nu analiza şi reanaliza alegerea făcută. Alege paragraful pe care îl simţi că ţi se potriveşte, chiar
dacă nu eşti 100% de acord cu el. Sensul general şi sentimentul pe care ţi-l lasă  este mai
important decât fiecare element al lui luat separat. Lasă-ţi intuiţia să aleagă.

Dacă nu te poţi decide, poţi face două alegeri, dar numai pentru un singur grup. De exemplu, C în
grupul I, şi X şi Y în grupul II. Notează literele corespunzătoare fiecărui paragraf selectat. Ai
grijă şi nu trişa, nici-un tip de personalitate nu este mai bun ca altul.
Redăm mai jos testul rapid al eneagramei, TEST-ul QUEST, aşa cum este descris în lucrarea
„ Înţelepciunea Eneagramei” , carte ce va apare în curând la editura MIX.

Grupul I
A. Am tendinţa să fiu destul de independentă şi îmi place să mă afirm. Am simţit că este mai bine
să iau viaţa în piept. Mi-am stabilit scopurile, îmi place să mă implic şi să  fac ca lucrurile să-mi
iasă. Nu-mi place să stau deoparte.- vreau să realizez lucruri mari şi să am impact asupra celor
din jur. Nu caut neapărat să mă confrunt cu alţii, dar nu las oamenii în nici-un caz să mă dea la o
parte. Cea mai mare parte din timp ştiu ce vreau şi fac totul pentru asta. Am tendinţa sa muncesc
din greu şi să mă distrez la greu.

 B. Am tendinţa să fiu tăcută şi îmi place să fiu singură. Nu obişnuiesc să atrag atenţia asupra
mea  şi  nu obişnuiesc în  general  să  mă afirm. Nu mă simt bine să preiau conducerea sau să fiu
aşa competitivă ca ceilalţi. Mulţi pot spune despre mine că sunt o visătoare, o mare parte din
trăirile mele se petrec în imaginaţia mea. Mă simt  bine dacă nu este nevoie să fiu activă tot
timpul.
 
C. Am tendinţa să fiu extrem de responsabilă şi devotată. Mă simt bine dacă -mi ţin promisiunile
şi dacă fac ceea ce se aşteaptă de la mine. Vreau ca oamenii să ştie că sunt aici pentru ei şi că voi
face tot ceea ce cred că este mai bine pentru ei. Am făcut deseori sacrificii mari pentru ceilalţi
chiar dacă ei nu ştiu. De multe ori nu am grijă de mine. Fac ceea  ce trebuie  făcut şi mă relaxez
( şi fac ceea ce vreau eu cu adevărat) numai dacă mai rămâne timp.

Grupul  II

 X. Sunt o persoană care are de obicei  o imagine pozitivă despre viaţă şi simte că lucrurile se 
vor sfârşi cu bine. Pot să găsesc cu uşurinţă ceva care să-mi trezească  entuziasmul şi găsesc
întotdeauna ceva de făcut. Îmi place să fiu împreună cu alţii şi să îi ajut să fie fericiţi. Mă bucur
să-mi împărtăşesc starea mea bună cu cei din jur. Nu mă simt întotdeauna grozav dar încerc să nu
arăt asta nimănui! Îmi amân de multe ori  problemele.

 Y. Sunt o persoană cu sentimente puternice, cei mai mulţi oameni pot spune când nu-mi convine
ceva. Pot fi precaută cu ceilalţi, dar sunt mult mai sensibilă decât las să se vadă. Vreau să ştiu pe
cine mă pot baza şi prefer să-mi definesc clar relaţiile cu ceilalţi. Când sunt supărată  aş vrea ca
cei din jur să–mi răspundă şi să fie alături mine. Ştiu care sunt regulile, şi nu-mi place ca oamenii
să-mi spună ce să fac. Vreau să fiu eu însămi cea care hotărăşte.

 Z. Tind să fiu logică şi mă stăpânesc bine - nu  mă simt în largul meu să am de-a face cu
sentimente şi emoţii. Sunt eficientă - chiar perfecţionistă - şi prefer să lucrez  singură. Când sunt
probleme sau conflicte personale, încerc să nu mă implic emoţional în acea situaţie. Unii spun că
sunt prea rece şi detaşată, dar nu vreau ca emoţiile să mă distragă de la ce este cu adevărat
important pentru mine. De obicei nu-mi manifest reacţiile chiar dacă ceilalţi insistă.

Punând împreună cele două litere pe care le-aţi selectat, se formează un cod alcătuit din 2 cifre.
De exemplu, aţi ales paragraful C din Grupul I şi paragraful Y din Grupul II. S-a format codul
CY.

Pentru a afla cărui tip de personalitate  aparţii, verifică unde corespunde codul ales de tine şi
citeşte  indicaţiile din tabel:

Simbol  Tipul  Numele tipului şi caracteristici de bază

AX  7  Generalista:   Spontană, împlinită, impulsivă

AY  8  Conducătoare Încrezătoare în sine, hotărâtă,dominatoare
AZ  3  Competitiva: Adaptabilă,ambiţioasă,conştientă de imaginea sa
BX  9  Mediatoare: Receptivă, convingătoare, automulţumită
BY  4  Artistă: Intuitivă, estetă, egocentrică
BZ  5  Observatoare: Perceptivă, inventivă, detaşată
CX  2  Altruista: Generoasă, grijulie, posesivă
CY  6  Devotata: Atrăgătoare, responsabilă, defensivă
CZ  1  Perfecţionistă: Raţională, principială, controlată.

Prezentarea   detailată a   celor nouă tipuri de personalitate aşa cum le prezintă  Eneagrama,  ne
oferă incitante surprize despre noi înşine. Dar descrierile de mai jos nu reprezintă întregul spectru
al unui tip de personalitate, ele sunt numai câteva puncte de reper care să vă trezească la maxim
curiozitatea.

Pe scurt : o nouă privire asupra personalităţii

 
Tipul 1: Reformatoarea. Perfecţionista. Este  tipul principial, idealistă. Sunt morale şi
conştiincioase, cu un deosebit simţ pentru tot ceea ce este corect. Luptă pentru  dreptate, dorindu-
şi  întotdeauna să facă lucrurile cât mai bine dar fiindu-le întotdeauna  teamă să nu  greşească.

Bine organizate, ordonate, pretenţioase, încearcă să menţină standarde foarte înalte, dar din
această cauză pot ajunge să fie prea critice şi perfecţioniste. Casa lor va arăta întotdeauna ca o
farmacie. Problemele de bază sunt reprimarea mâniei şi nerăbdarea. La cel mai sănătos nivel,
femeile  tipului unu ajung să fie  înţelepte, realiste, cu discernământ, nobile cu un simţ  moral
foarte ridicat.

Tipul 2: Altruista. Cea care ajută. Tipul grijuliu, care are mereu grijă de ceilalţi. Cele din tipul
doi sunt empatice, sincere şi foarte afectuoase. Sunt prietenoase, generoase, gata să se sacrifice
pentru cei din jur dar pot fi şi sentimentale, gata să flateze căutând să facă pe placul celorlalţi.

Tind să fie aproape de ceilalţi şi fac deseori servicii numai pentru ca  lumea să aibă nevoie de ele.
Parcă o aud pe mama spunând...Ufff, după câte am făcut pentru voi, nici-o recunoştinţă? 
Problema lor este faptul că nu au grijă de ele şi  nu sunt conştiente de propriile lor nevoi. La cel
mai sănătos nivel, femeile din tipul doi sunt altruiste, lipsite de egoism şi au o dragoste
necondiţionată pentru ele şi pentru cei din jur.

Tipul 3: Cea care reuşeşte. Competitiva. Tipul adaptabil, orientată spre obţinerea succesului.
Cele din tipul trei sunt bine bazate, pline de încredere, atractive, fermecătoare. Ambiţioase,
competente şi  energice pot fi foarte conştiente de poziţia lor socială şi foarte motivate pentru a se
realiza.

Sunt foarte preocupate de imaginea lor şi de ceea ce gândeşte lumea despre ele. Problema lor de
bază este că sunt foarte competitive şi ajung să fie dependente de munca lor. Mmmm, cred că
managera care era să moară de prea multă muncă....aici se încadra. La cel mai sănătos nivel,
femeile  tipului trei se acceptă pe deplin, sunt autentice, devenind modele de urmat pentru cei din
jur.

Tipul 4: Individualista. Artista. Romantică, introvertită. Cele care se regăsesc ca fiind ca fiind
acest tip sunt conştiente de sine, sensibile, rezervate şi tăcute Ele sunt individualiste, introvertite,
sincere cu sentimentele lor. Pot fi schimbătoare, invidioase, timide, prea centrate pe persoana lor. 

Sunt reţinute în relaţiile cu ceilalţi datorită faptului că se simt vulnerabile şi imperfecte dar
dispreţuiesc şi fug în acelaşi timp de modul banal de viaţă al celorlalţi. Au probleme datorită
faptului că sunt prea îngăduitoare cu ele şi se autocompătimesc.  La cel mai sănătos nivel,
femeile din tipul patru sunt foarte inspirate şi  creative, în stare să fie mereu altele şi să-şi
transforme propriile experienţe de viaţă.

Tipul5: Cercetătoarea. Observatoarea. Tipul cerebral, intens. Cele din tipul cinci sunt
înţelegătoare, curioase şi agere. Sunt capabile să se focalizeze şi să se concentreze foarte uşor, să
dezvolte abilităţi şi idei complexe. Independente şi inovatoare, sunt foarte preocupate de
gândurile lor şi de construcţiile lor mentale.

Se detaşează uşor. Au probleme cu singurătatea, excentricitatea şi nihilismul. La cel mai sănătos

nivel, tipul cinci sunt vizionare, fiind pionierii a ceea ce va urma. Au idei înaintea timpului lor şi
sunt în stare să impună o viziune complet nouă despre lume.

Tipul6: Cea loială. Devotata. Tipul de încredere, orientată spre siguranţa personală. Femeile
tipului 6 sunt vrednice de încredere, muncesc din greu şi sunt foarte responsabile. Pot fi şi
evazive, bătând tot timpul în retragere, puternic anxioase, trăind tot timpul într-o stare de stres.

Sunt deseori ironice şi indecise dar pot fi şi rebele, sfidătoare, reacţionând violent. Au probleme
cu suspiciunea şi neîncrederea, atât în ele însele cât şi faţă de ceilalţi. La cel mai sănătos nivel au
deplină încredere în ele, sunt  încrezătoare în ceilalţi, curajoase, sprijinindu-i pe cei  slabi .

Tipul 7: Entuziasta. Generalista. Tipul mereu ocupat, foarte productivă. Femeile care aparţin
tipului şapte sunt inconstante, multilaterale, optimiste şi spontane. Jucăuşe, spirituale, practice,
pot fi indisciplinate şi împrăştiate. Caută în permanenţă experienţe noi şi excitante, dar devin
zăpăcite şi epuizate datorită acestei alergături nesfârşite.

Au probleme cu impulsivitatea şi superficialitatea. La cel mai sănătos nivel, tipul şapte îşi
canalizează talentele spre ţeluri valoroase, devenind fericite, împlinite, şi pline de recunoştinţă
pentru cei din jur.

Tipul 8: Cea căruia îi plac provocările. Şefa.  Puternică, dominatoare. Cele din tipul opt sunt
fiinţe pozitive, puternice, au încredere deplină în ele. Protectoare, ingenioase, hotărâte, pot fi şi
foarte mândre si dominatoare.  Ele simt că trebuie să controleze totul, devenind agresive şi
încercând să intimideze.

Au probleme cu apropierea reală de ceilalţi. La cel mai sănătos nivel, femeile tipului opt sunt
foarte stăpâne pe sine. Îşi folosesc puterea să îmbunătăţească şi vieţile celorlalţi deoarece sunt
mărinimoase,  curajoase, putând deveni mari personalităţi istorice.

Tipul 9: Pacifista. Mediatoarea. Tipul calm, fără griji, mulţumită de sine. Cele din tipul nouă
sunt fiinţe primitoare, stabile,  de încredere. Sunt bune la suflet, calme şi îi sprijină pe cei din jur, 
dar sunt mult prea dispuse să facă pe placul celorlalţi numai să evite conflictul.

Ele doresc ca viaţa lor să se desfăşoare fără conflicte,  tinzând să se complacă în orice situaţie şi
să minimalizeze orice tulburare care apare. Au probleme datorită faptului că sunt  pasive şi
încăpăţânate. La nivel sănătos, femeile din acest tip sunt neînfricate, în stare să cuprindă totul;
sunt în stare să împace oamenii şi să vindece conflictele.

Eneagrama, acest  instrument fascinant  de  autocunoaştere şi dezvoltare personală  ne ajută să

fim conştiente de faptul că deşi fiecare dintre noi este unică şi are un fel propriu de a vedea şi de
a aborda lucrurile,  la un nivel mult mai profund al sufletului există „ceva” comun care ne uneşte
şi în care ne regăsim. Acest mister unificator care se află în spatele vălului personalităţii noastre
limitate este chiar Esenţa noastră ultimă.

autor: Luminiţa Marin, Professional Member of International Enneagram Institute

 
Inchidere fereastra