Ateroscleroza

• Ateroscleroza reprezintă procesul progresiv de depozitare la

nivelul intimei arteriale de lipide, macrofage, leucocite, limfocite,
matrice extracelulară, celule musculare netede.

• Ateroscleroza se produce la nivelul arterelor mari şi medii, nu şi al

venelor.

• Peretele arterial normal - dinspre interior spre exterior:

- endoteliu (strat celular aflat în contact direct cu fluxul sanguin);
- intima (fibre elastice, colagen, proteoglicani);
- media (celule musculare netede - controlează diametrul vasului şi
presiunea sângelui);
- adventicea (ţesut conjunctiv ce separă peretele vascular de ţesutul
irigat de vasul respectiv).
Peretele arterial normal
 Ateroscleroza
Apariţia plăcii de aterom este legată de existenţa a două condiţii
patologice:

• Stressul oxidativ

• Disfuncţia endotelială

• Stress oxidativ – producerea în exces de substanţe cu

potenţial oxidant raportat la producerea de substanţe cu rol
antioxidant, dezechilibru ce poate genera leziuni celulare.
 Ateroscleroza

Disfuncţie endotelială – modificarea proceselor biochimice,

fiziologice ale endoteliului.

Endoteliul – menţine homeostazia vasculară:

• vasodilataţie / vasoconstricţie
• inhibarea adeziunii leucocitare la endoteliu
• inhibiţie / stimulare proliferare şi migrare celule musculare
netede
• trombogeneză / fibrinoliză
Condiții patologice ce induc stress oxidativ şi disfuncţie
endotelială:

Dislipidemie (creștere trigliceride, LDL, scădere HDL, fenotipuri

lipoproteine - LDL mai mici şi mai dense care pot penetra mai uşor
peretele vascular).
 hiperglicemie cronică
 insulinorezistenţă
 modificarea fluxului laminar prin HTA şi modificările de calibru
vascular
Studiile efectuate până în prezent sugerează următoarele secvenţe
patogenice în ateroscleroză .
LDL traversează endoteliul (permeabilitate crescută ca urmare a
disfuncţiei endoteliale).

LDL se fixează de proteoglicanii de la nivelul intimei arteriale

(principalii purtători de sarcini electronegative).

Cantonarea în intima arterială este favorizată de modificările

structurale suferite de LDL ca urmare a stressului oxidativ ,
dar și a celorlalte modificări ale homeostaziei (exp –
hiperglicemie cronică în diabetul zaharat – glicozilare
neenzimatică)
LDL oxidat/glicozilat are proprietăţi citotoxice, inducînd
disfuncţie endotelială - sinteza de către celulele endoteliale de
factori chemotactici ( exemplu: MCP1 - monocyte
chemoatractant protein-1), citokine proinflamatorii (IL1, TNF-
alfa) şi inhibitori ai motilităţii macrofagelor, precum şi expresia
de molecule de adeziune (VCAM-1 - vascular cell adhesion
molecule-1, selectina P şi selectina E ).

Monocitele atrase de factorii chemotactici (MCP-1) aderă la

celulele endoteliale şi migrează la nivelul intimei.

Monocitele se maturează şi se transformă în macrofage.

Macrofagele fagocitează LDL oxidat/glicozilat şi se
activează.

Macrofagele activate eliberează chemokine şi citokine

proinflamatorii, ce atrag în focar noi monocite, leucocite.

În condiţii fiziologice, după fagocitoză macrofagele părăsesc

leziunea.

La nivelul leziunii aterosclerotice, se eliberează inhibitori ai

motilităţii macrofagelor.
LDL oxidat nu este recunoscut de receptorii nativi pentru LDL.

LDL oxidat este captat de macrofage prin intermediul receptorilor

scavenger.

Fiziologic, pentru a preveni supraîncărcarea celulară cu LDL

numărul receptorilor pentru LDL este reglat printr-un mecanism
de down-regulation (mecanismul de feed-back, colesterol
dependent, al SREBP - sterol–regulatory–element–binding–
protein).

SREBP este un factor transcripţional nuclear cu rol în reglarea

concentraţiei celulare a colesterolului.
Dacă celula prezintă o concentraţie adecvată de colesterol, SREBP
se găseşte în stare inactivă la nivelul membranei reticulului
endoplasmic.

Dacă nivelul celular al colesterolului scade, SREBP este translocat

către aparatul Golgi, unde are loc activarea SREBP.

SREBP activat se translatează la nivel nuclear unde activează

genele care codifică:
- expresia receptorilor nativi pentru LDL-colesterol;
- expresia enzimei HMG-coA-reductaza (controleză rata de sinteză
a colesterolului. )
Captarea LDL prin intermediul receptorilor scavenger –
mecanism independent de controlul SREBP - permite
supraîncărcarea macrofagelor cu LDL şi transformarea lor
în celule spumoase.

Acumularea de celule “spumoase” la nivelul intimei încheie

prima etapă în fenomenul de ateroscleroză, respectiv
formarea striurilor lipidice.
Macrofagele activate şi celulele endoteliale eliberează citokine
proinflamatorii care induc secreţia factorilor de creştere (VEGF,
PDGF, IGF, TGF-beta).

Sub acţiunea factorilor de creştere, celulele musculare netede de la

nivelul mediei migrează la nivelul intimei, proliferează şi
sintetizează matrice extracelulară (colagen, elastină, proteoglicani).

Celulele musculare netede se încarcă, de asemenea, cu lipoproteine şi se

transformă în “celule spumoase”.

Se formează, astfel, placa de aterom formată dintr-un miez de celule

“spumoase” şi un înveliş de celule musculare netede şi matrice
extracelulară.
În timp, celulele “spumoase” suferă procese de apoptoză, cu
generarea la nivelul plăcii de aterom a unui miez de colesterol
esterificat şi neesterificat şi resturi celulare.

Macrofagele activate, celulele endoteliale şi celulele musculare

netede continuă să secrete factori chemoatractanţi, citokine
proinflamatorii, factori de creştere şi, astfel, placa de aterom
creşte în timp.

Persistenţa factorilor declanșatori (hiperglicemie, dislipidemie, etc)

întreţine procesul inflamator şi procesul de sinteză a matricei
extracelulare, cu evoluţia plăcii de aterom.
ATEROGENEZĂ
 Ateroscleroza
Structura plăcii de aterom

• La nivelul plăcii de aterom pot fi evidenţiate următoarele componente:

- un miez de colesterol esterificat şi neesterificat rezultat prin moartea

celulelor “spumoase”;

- miezul este înconjurat de celule “spumoase” (rezultate prin încărcarea

lipidică a macrofage recrutate în timp şi a celulelor musculare netede),
macrofage şi celule musculare netede;

- la periferie, placa prezintă o capsulă fibroasă formată din colagen,

proteoglicani, elastină etc. şi matrice extracelulară secretată de celulele
musculare netede migrate la nivelul intimei;
 Ateroscleroza
Structura plăcii de aterom

• - sub acţiunea factorilor de creştere, la nivelul plăcii de aterom se

dezvoltă plexuri vasculare aflate în conexiune cu vasa vasorum
care asigură irigarea plăcii de aterom; aceste plexuri vasculare
furnizează o mare suprafaţă de trecere a celulelor proinflamatorii
spre placa de aterom;

• - la nivelul plăcii se observă şi microcalcificări rezultate prin

moartea celulară; microcalcificările contribuie la pierderea
elasticităţii vasculare.
 DISFUNCŢIA ENDOTELIALĂ

În general, disfuncţia endotelială este semnalizată de scăderea

bioactivităţii oxidului nitric - dezechilibrarea balanţei între
sinteza endotelială şi degradarea moleculei de oxid nitric.

Endoteliul – păstrează tonusul vascular – eliberare de substanţe:

• cu rol vasodilatator (oxid nitric, bradikinina, prostaciclina)
• cu rol vasoconstrictor (endotelina, angiotensina II, tromboxan
A2)

Prostaciclina inhibă agregarea plachetară.

Bradikinina - stimulează eliberarea NO şi prostaciclină
- stimulează eliberarea endotelială de activator tisular
al plasminogenului (rol în fibrinoliză).

Endotelina – cel mai puternic vasoconstrictor endogen.

Angiotensina II - rol prooxidant, scade sinteza NO, stimulează

producţia de endotelină, stimulează proliferarea celulelor
musculare netede.
Oxidul nitric (NO):

• mediază vasodilataţia

• scade permebilitatea endotelială

• inhibă modificările oxidative ale LDL

• inhibă adeziunea endotelială şi infiltrarea subendotelială

monocite, leucocite

• inhibă aderarea şi agregarea plachetară

• inhibă migrarea şi proliferarea celulelor vasculare musculare

netede
NO se sintetizează în celulele endoteliale prin oxidarea L-
Argininei sub acţiunea enzimei NO-sintetază-endotelială.

Pentru sinteza NO este necesară prezenţa cofactorului TH4

(tetrahidrobiopterina).

NO difuzează în celulele musculare netede, unde activează

Guanilat-ciclaza, care determină defosforilarea GTP la GMPc -
creşte GMPc intracelular - inducerea relaxării musculare
vasculare (vasodilataţie).
eNOS este localizată în caveole (microdomenii la nivelul membranei
plasmatice a celulelor endoteliale), legată de proteina Cav1
(caveolină), proteină ce inhibă activitatea enzimei NOS.

Eliberarea calciului intracitoplasmatic şi formarea complexului Ca-

calmodulină în celulele endoteliale are ca efect desfacerea
legăturii Cav1- eNOS şi activarea enzimei.

Sub acţiunea PKB (proteinkinazei B, Akt) are loc fosforilarea de tip

serină a eNOS cu activarea enzimei.
Scăderea biodisponibilităţii NO este una din cele mai precoce
modificări ce caracterizează disfuncţia endotelială.

Mecanisme de apariție a disfuncției endoteliale

 În anumite condiţii, NO sintetaza poate deveni proaterogenică,

catalizând formarea de specii reactive de oxigen –
DECUPLAREA NO sintetazei.

NOS este formată din două domenii:

 Domeniul reductază care are rolul de a genera electroni prin
dehidrogenarea NADPH
 Domeniul oxidază care preia electronii şi catalizează oxidarea L-
argininei.
Prin decuplarea NOS electronii din domeniul reductază sunt dirijaţi
spre oxigenul molecular şi nu spre L-arginină, rezultând anionul
superoxid - specie reactivă de oxigen.

Fosforilarea NOS la nivelul treoninei 495 determină decuplarea

enzimei.

Fluxul laminar (fiziologic, cu o forţă de forfecare redusă), valori

normale insulina, HDL – fosforilare NOS la serina 1177 –
fosforilare fiziologică.

Pierderea fluxului laminar , formarea de citokină IL8 la nivelul

leziunii aterosclerotice, scăderea HDL - decuplează NO-sintetaza
endotelială.
 Chiar dacă activitatea enzimei NOS este normală şi se produce
NO, sub acţiunea speciilor reactive de oxigen rezultate ca
urmare a stressului oxidativ, NO este oxidat şi transformat în
peroxinitrit - specie reactivă de oxigen puternic citotoxică.

Peroxinitritul determină modificarea activităţii eNOS prin

oxidarea TH4 (tetrahidrobiopterina).

Peroxinitritul este un mediator important al oxidării LDL

  Modificări ale activităţii enzimei NOS

ADMA (dimetilarginina asimetrică) - amionacid rezultat din

proteoliza reziduurilor metilate de arginină - este un puternic
inhibitor endogen al NOS.

Protein-arginin-metil-transferaza-1 este enzima ce controlează

metilarea reziduurilor de arginină din proteine.

LDL oxidat stimulează Protein-arginin-metil- transferaza-1.

Fiziologic, 90% din ADMA este metabolizat sub acţiunea enzimei

DDAH (dimetil-arginin-dimetil-aminohidrolaza).

Peroxinitritul inhibă DDAH şi determină acumularea de ADMA.

ATEROGENEZA – Evoluția plăcii de aterom
 Evoluţia plăcii de aterom

• Placa de aterom evoluează lent, determinând modificarea peretelui

vascular şi a elasticităţii vasculare.

• Datorită creşterii plăcii de aterom, structurile musculare ale peretelui

vascular (media) adiacente plăcii se dilată (fenomen de remodelare), ca
adaptare la îngustarea lumenului vascular.

• În timp, această dilatare duce la apariţia de anevrisme - peretele vascular

este friabil, lipsit de elasticitate » hemoragii prin ruptura anevrismului
arterial.

• În timp, remodelarea prin dilatarea mediei nu mai reuşeşte să

compenseze creşterea plăcii de aterom  îngustarea lumenului vascular.
 Evoluţia plăcii de aterom

• Prin modificarea lumenului vascular, fluxul sanguin prin vas nu

mai este laminar.

• În condiţii normale, fluxul sanguin laminar:

- inhibă expresia moleculelor de adeziune la nivelul celulelor

endoteliale
- induce activitatea NO- sintetazei constitutive
- inhibă apoptoza celulelor.

Pierderea acestei caracteristici a fluxului sanguin (curgerea laminară)

contribuie la inducerea disfunctiei endoteliale si întretinerea
procesului de aterogeneza
 Evoluţia plăcii de aterom

• La nivelul plexului vascular al plăcii de aterom pot apărea leziuni,

cu microhemoragii  activarea hemostazei.

• Trombocitele implicate în acest proces prezintă receptori pentru

LDL oxidat.

• Prin contactul cu LDL oxidat, trombocitele se activează şi secretă

factori de creştere, citokine proinflamatorii, trombină.

• Tombina induce proliferarea celulelor musculare.

• În aceste condiţii, se întreţin procesul inflamator şi procesul de

sinteză a matricei extracelulare, cu evoluţia plăcii de aterom.
 Evoluţia plăcii de aterom

• În cursul evoluţiei aterosclerozei, se poate produce ruptura

capsulei fibroase care înconjoară miezul lipidic, rezultatul fiind
declanşarea procesului de tromboză.

• Macrofagele activate eliberează metaloproteinaze ce acţionează

asupra matricei extracelulare  ruperea capsulei fibroase a plăcii
de aterom.

• Factorii de coagulare sanguini iau contact cu factorul tisular

(tromboplastina tisulară, proteină procoagulantă) exprimat de
celulele “spumoase” şi macrofage  coagularea pe calea
extrinsecă.
 Evoluţia plăcii de aterom

• Un alt mecanism care duce la declanşarea procesului de tromboză

este erodarea plăcii de aterom, proces datorat apoptozei celulelor
endoteliale.

• Prin apoptoza celulelor endoteliale se eliberează în circulaţie şi la

suprafaţa plăcii de aterom fosfatidil-serină (substanţă puternic
stimulatoare a factorului tisular), cu declanşarea coagulării pe
calea extrinsecă.

• Tromboza poate produce stenoză vasculară.

• O stenoză importantă sau completă a unei arterei are drept

consecinţă infarctizarea.
 Evoluţia plăcii de aterom
• Procesul de fibrinoliză post – tromboză determină apariția unui
răspuns fibroproliferativ cu îngroșare a capsulei fibroase a plăcii de
aterom.

• Astfel, o placă de aterom activă – vulnerabilă – se poate transforma

într-o placă stabilă, dar stenozantă.

• Exp. Placă de aterom ce genera doar angină instabilă (nu infarctizare)

prin procese de microtromboze – se transformă în placă stabilă (cu risc
redus de tromboză și infarctizare, datorită grosimii capsulei fibroase)
dar ocluzivă – clinic angină stabilă.

• De obicei, evenimentele acute apar pe plăci de aterom active, capsulă

fibroasă fină, care nu produc modificări importante ale lumenului
vascular, anterior infarctizării.