Tema nr.

1 Tehnologii educaţionale alternative

1. Caracterizarea specificului tehnologiilor educaţionale,

- Pedagogia Freinet - ( a fost întemeiată de pedagogul francez Celesit Freinet) – este o
pedagogie centrată pe copil, luînd în consideraţie cele 3 componente ale
personalităţii sale : unicitate, diversitate, globalitate. Această pedagogie acceptă
curriculumul naţional şi utilizează documentele şcolare specifice învăţămîntului
tradiţional. Specificul învăţării se referă la : clasa cooperativă, textul liber,
corespondenţă şcolară, ancheta documentară, jurnalul şcolar, exprimarea
plastică, corporală :
- Clasa cooperativă – reprezintă o instituţie structurală cu anumite reguli bazate pe
cooperare, asumarea responsabilităţii, conştiintezarea drepturilor şi obligaţiunilor a
fiecărui membru al colectivităţii.. Viaţa colectivă a elevilor este afişată pe pereţii
sălii de grupă. Copilul este plasat în centrul clasei şi dacă doreşte poate relata
întîmplări, impresii, comunicări.
-Corespondenţa şcolară – vizează solicitarea copiilor, exprimate prin desen din
motivul că preşcolarii nu ştiu să scrie.
- Ancheta - îi familiarizează pe copii cu activitatea de cercetare. (se propune un subiect
şi se constituie o echipă alcătuită din copii interesaţi de acest subiect, punîndu-se la dispoziţie tot
felul de materiale informative).
- Exprimarea plastică – egalizarea şanselor în echipă şi utilizarea în comun a
instrrumentelor.
- Exprimarea corporală – ajută la stabilirea unor relaţii cu cei din jur şi în exprimarea
dorinţelor.
- Jurnalul şcolar - se realizează cu o anumită periodicitate cu un tiraj care satisface
grupul-ţintă de elevi.-cititori.
Pefagogia „Freinet” prevede un număr mare de cadre didactice, care
aplică tehnici şi instrumente de lucru specifice acestei metode (Freinet) – care
aduc rezultate benefice.

- Pedagogia Montessori - (a fost întemeiată de Maria Montessori, Italia) - propune ca

copilul să înveţe să gîndească şi să acţioneze independent, într-o manieră „ajută-mă
să pot singur”. Filozofia metodei Montessori se bazează pe faptul de a oferi tuturor
copiilor posibilitatea de a-şi dezvolta potenţialul lor maxim şi libertatea de a găsi
soluţii în propriile probleme. Copilul şi învăţarea sunt situate pe primul loc, iar
predarea şi programul educativ pe locul doi. De asemenea, se recurge la grupurile
combinate, unde cei mai mari îi ajută pe cei mai mici. Din activităţile care se
desfăşoară se ienumeră : matematică, limbaj, biologie, geografie, fizică şi arta.
exerciţii senzoriale, viaţa practică.
Finalitatea acestei educaţii – este cunoaşterea realităţii, preţuirea valorilor morale,
dragoste faţă de valorile estetice ale vieţii, faţă de ştiinţă şi umanism.

- Pedagogia Waldorf - (este întemeiată de Rudolf Steiner, Germania) - urmăreşte să

dezvolte personalitatea copilului în ansamblul ei, iar oferta de predare să
corespundă cu particularităţile de vîrstă. Ia nu este orientată spre anumite pregătiri
profesionale înguste sau a unei specializări. Pedagogia Waldorf vizează
transformarea fiinţei omeneşti, dezvoltarea şi stabilirea unei relaţii armonioase şi
sănătoase dintre individ şi lumea înconjurătoare. Cunoştinţele nu sunt scopul
principal, ci un instrument de formare pentru a asigura legătura cu viaţa. În
curriculumul Waldorf – un loc important îl ocupă artele, lucrul manual, care îi
oferă elevilor un contact direct cu diverse materii şi activităţi de bază ale omului.
Elevii sunt consideraţi individualităţi şi acceptaţi fără nici o prejudecată socială.
Clasa reprezintă o unitate în care sunt reuniţi elevi de aceeiaşi vîrstă, iar
componenţa clasei nu se modifică în timp. Esenţa constă în relaţia elev-profesor.
Evaluarea în şcolile Waldorf nu se bazează pe probe, teste sau examene, ci are în
vedere următorii factori importanţi pentru formarea personalităţii elevului : scrisul,
dedicaţia, fantezia, logica şi flexibilitatea gîndirii, ortografia şi cunoştinţele reale.
Se va lua în consideraţie efortul propriu al elevului pentru a atinge un anumit
rezultat. Evaluarea are mai mult un caracter secret, iar rezultatele ei sunt oferite la
momentul cînd elevul îşi închee studiile. Această pedagogie nu acceptă mijloacele
tehnice moderne (TV, calculatorul), care de fapt duce la frînarea progresului.

- Pedagogia „Pas cu Pas ” - se referă la un program destinat copiilor de la naştere

pînă la vîrsta de 13 ani, precum şi familiilor acestora. Programul promovează
educaţia individuală şi susţine necesitatea de al face pe copil conştient că tot ce se
întîmplă în viaţă este – interdependent. Pune accent pe colaborarea şcolilor cu
familiile elevilor., implică părinţii în organizarea activităţilor şcolare. Această
metodă individualizează actul didactic. Proiectarea activităţilor începe de la o
bună cunoaştere a copilului. Ţinînd cont de acest lucru se trece la individualizarea
învăţării ( educatoarea elaborează obiective de învăţare pentru fiecare copil în
parte). Activităţile se realizează în grupuri mici. Cele mai importante arii de
cunoaştere se consideră : arta, activităţi de construcţie, bucătăria, jocul de rol,
alfabetizarea, matematica, muzica, activităţi la aier liber, nisip şi apă, ştiinţă.
__________________________________________________________________

Tema nr.2 Învăţarea prin cooperare

Delimitări conceptuale
Procesul de cooperare conduce la relaţii de încredere, prietenie şi ajutor reciproc
pentru realizarea sarcinilor comune, care vor satisface interesele şi nevoile tuturor
în cadrul unui grup.
Învăţarea prin cooperare îi permite fiecărui elev posibilitatea :
- să explice celorlalţi ce a înţeles ;
- să ceară explicaţii de la ceilalţi ;
- să înţeleagă mai profund informaţiile prin încercările de a-şi expune punctul
de vedere.
Învăţarea prin cooperare – este învăţarea activă, ce se referă la învăţarea socială
dirijată, care înăbuşă tot mai accentuat - învăţarea socială spontană. Învăţarea prin
cooperare reprezintă folosirea grupurilor mici în scopuri de instruire, astfel ca
aceştea să-şi maximalizeze performanţele proprii în raport cu ceilalţi colegi.
Inventatorul teorie despre învăţarea prin cooperare – Morton Deutsch.
Modele de activitate :
- competetiv (competiţie) – indivizii lucrează în competiţie pentru atingerea
unui obiectiv pe care doar unul sau cîţiva dintre ei îl pot atinge.Se celebrează
reuşita personală şi eşecul celorlalţi. Predomină o ierarhizare de la „cel mai
bun” la „cel mai slab”. Se lucrează individual pentru a demonstra eforturile
individuale, care sunt mai bune în raport cu ceilalţi.
- individual (individualism) – indivizii lucrează individual pentru a atinge
obiective de învăţare fără să relaţioneze cu ceilalţi colegi. Se lucrează
individual pentru a obţine rezultate individuale, ceea ce este benefic pentru
propria persoană şi nu are nici o importanţă pentru ceilalţi. Este celebrată
reuşita personală. Evaluarea se face prin compararea performanţelor în
raport cu criteriile prestabilite.
- prin cooperare (cooperativ) - indivizii conlucrează la atingerea obiectivelor
pentru a învăţa mai bine şi pentru a-i ajuta pe ceilalţi să înveţe mai bine.
Sunt nişte activităţi în grupuri mici, unde se depun efortuei comune pentru
toţi membrii grupului pentru obţinerea rezultatelor mai bune., ceea ce este
benefic şi pentru ceilalţi. Reuşitele grupului sunt celebrate. Evaluarea se face
prin compararea performanţelor dintre membrii grupului.

Grupul ca mijloc de dezvoltare personală

În interiorul fiecărui grup, rolurile pe care le joacă elevii pot fi orientate spre
sarcina de lucru sau spre menţinerea grupului. Pentru ca elevii să se deprindă cu
ambele categorii, profesorul distribuie roluri specifice. Grupurile au nevoie de
anumite momente pentru a discuta cît de bine şi-au atins scopurile şi pentru a
menţine relaţii eficiente între membrii lor. Mărimea grupului de elevi depinde de
obiectivele lecţiei, de conţinuturile de învăţare, vîrsta elevilor, experienţa de grup,
timpul alocat activităţii respective etc.
Grupurile de învăţare prin cooperare contribuie la dezvoltarea personală a fiecărui
membru referitor la :
- maximalizării succesului academic;
- oferta de a primi asistenţă şi sprijin ;
- realizarea schimburilor de informaţii şi resurse ;
- oferta de a primi feed-back, cerînd părerea colegilor ;
- promovarea eforturilor pentru atingerea obiectivelor comune ;
- responsabilităţii grupului ;
- capacităţi de reacţie cu ceilalţi ;
- problema cooperării ;
- managementului conflictelor.
- luarea deciziilor prin consens ;
- rezolvarea de probleme.
Dezvoltarea abilităţilor sociale
Grupurile nu pot exista şi nici nu pot funcţiona dacă elevii nu au şi nu folosesc
anumite deprinderi sociale necesare. Rezultatele pozitive referitor la dezvoltarea
abilităţilor sociale se datorează învăţării prin cooperare în cadrul grupului de elevi.
Acestea pot fi : (abilităţi) :
- Manifestarea ataşamentului şi grijii faţă de semeni ;
- Relaţionare şi înţelegere aprofundată faţă de ceilalţi ;
- Concentrare asupra reducerii comportamentului indisciplinar ;
- Relaţii mai bune şi mai tolerante cu colegii, indiferent de etnie, sex,
capacităţi intelectuale, clasă socială sau handicapuri fizice ;
- Relaţii constructive orientate spre rezolvarea sarcinilor ;
- Încredere şi acceptarea de sine ;
- Sănătate psihologică sporită, adaptare, senzaţie de bine ;
- Atitudine pozitivă faţă de învăţătură, studiu, şcoală, cadre didactice şi alte
persoane din şcoală ;
- Formarea capacităţii de responsabilitate şi organizare faţă de grup.

Rolul profesorului în organizarea activităţilor de grup

Activitatea de grup este bazată pe personalitatea care conduce cu acest grup.
Un rol deosebit în realizarea acestor activităţi (de grup) îl poartă – profesorul, care
este o persoană ce trebuie să posede un echipament de abilităţi specifice pentru a
facilita dezvolatarea procesului de învăţămînt . Sarcina principală a profesorului –
este una tradiţionalistă şi una angajată.
- Sarcina tradiţionalistă constă - în păstrarea cunoştinţelor şi transmiterea lor
generaţiilor tinere ;
- Sarcina angajată – destinaţia de a realiza instruirea şi educarea tinerilor generaţii
în care profesorul este un agent social dinamic, participant activ şi responsabil la
viaţa socială.
În organizarea activităţilor de grup profesorul cuprinde toate laturile dezvoltării
personalităţii elevilor (fizică, intelectuală, morală, estetică, tehnologică), utilizînd
un ansambu de metode şi procedee potrivite activităţii didactice. O atenţie specială
profesorul trebuie să acorde calităţii acţiunilor pe care le întreprinde. Este vorba de
calitatea procesului de predare-învăţare-evaluare. Anume profesorul – este
personalitatea care trebuie să evite formalismul şi să-i condiţioneze succesul
elevului. La rîndul său, profesorul este iniţiatorul şi organizatorul activităţilor de
grup. Profesorul monitorizează în permanenţă învăţarea grupurilor şi le dă feed-
back lor şi întregii clase despre modul cum ei lucrează. În esenţă, desfăşurarea
activităţilor de grup, în cea mai mare măsură, depinde de rolul socio-cultural al
profesorului şi de cunoaşterea psihologică a clasei, care decurge în cadrul relaţiei
„drepturi şi datorii” şi are misiunea de variabila ce întroduce în viaţa şcolii variaţia,
plăcutul şi interesantul.
Monitorizarea şi evaluarea activităţilor de grup
Principalul obiectiv al învăţării prin cooperare, ce contribuie la stimularea
rezultatelor pozitive la învăţătură – este ameliorarea participărilor de către elevi în
activităţile şcolare şi extraşcolare. Pentru obţinerea acestor rezultate este necesar
de urmărit principalele aspecte, care sunt :
- aspectele instrucţionale ;
- aspectele interacţionale ;
- relaţia dintre autonomia elevilor şi autoritatea cadrului didactic ;
- conţinuturile învăţării ;
- climatul psiho-social în clasă ;
- gradul de participare a elevilor şi performanţelor şcolare.

Instrumente de monitorizare şi evaluare

Instrumente de monitorizare
- Jurnale profesionale zilnice, săptămînale (ale cadrelor didactice, care
înregistrează schimbările întroduse în clasă, reacţiile elevilor, efectele
pozitive/negative, reacţiile cadrului didactic asupra propriilor activităţi
practicate ;
- Jurnale ale copiilor – viaţa cotidiană din clasă (în care sunt menţionate
evenimente, întîmplări din viaţa clasei sau din viaţa personală ;
- Produse ale copiilor – compuneri, desene, cărţi, albume ale clasei ;
- Chestionare – adresate copiilor pentru a identifica elemente ce ţin de :
cultura clasei, percepţiile elevilor asupra cadrelor didactice, asupra şcolii ;
- Observaţii asupra comportamentului copiilor ;
- Fotografii, înregistrări audio-video.

__________________________________________________________________

Tema nr.3 Dezvoltarea gîndirii critice

„ A gîndi” - a-şi forma o idee despre un lucru, a pătrunde ceva cu mintea, a

reflecta, a medita, a cugeta, a chibzui la ceva. Este un proces complex şi posibil la
toate vîrstele.
Delimitări conceptuale – „a gîndi critic” înseamnă - a selecta idei, a le analiza,
ale pune la îndoială, a le compara cu alte puncte de vedere, a construi argumente
care să le sprijine, a defini propria atitudine pe marginea celor auzite.
Conceptul de gîndire critică - este un proces complex de integrare a ideilor şi
resurselor, proces de de reconceptualizare şi reîncadrare a datelor şi informaţiilor.
Este caracterizată – ca un proces cognitiv, activ şi interactiv, care are loc
concomitent la mai multe niveluri. Gîndirea critică – este o continuare a etapelor –
cadru : evocare-realizare a sensului-reflecţie. Este privită ca o opţiune a
specialiştilor din domeniul instruirii. Gîndirea critică apare şi se dezvoltă cînd apar
mai multe răspunsuri corecte pentru soluţionarea unei şi aceiaşi probleme.
Fundamente teoretice ale dezvoltării gîndirii critice
„Gîndirea critică „– este o continuare a etapelor-cadru : evocare-realizare a
sensului-reflecţie. Orice activitate de instruire se va construi pe evocarea unor
cunoştinţe precedente, pe actualizarea unor informaţii, pe baza experienţilor
proprii. Realizarea sensului – este etapa de descoperire a cunoştinţelor şi de
formare a abilităţilor - fie în investigată de grup sau gîndită de profesor.
Predarea gîndirii nu este o sarcină simplă şi nici una care se realizează în clasă şi
apoi se uită. Există însă un şir de condiţii esenţiale ce urmează a fi respectate
pentru promovarea gîndirii critice :
1. Vor fi create condiţii pentru experienţele gîndirii critice ;
2. Elevii vor fi lăsaţi să-şi exercite gîndirea ;
3. Va fi acceptată cu toleranţă orice idee sau părere ;
4. Elevii nu trebuie să aibă riscul că vor fi ironizaţi ;
5. Va fi exprimată încrederea în capacitatea fiecărui elev de a gîndi critic ;
6. Va fi apreciată gîndirea critică.

Pentru ca elevii să gîndească critic şi să înţeleagă valoarea ideilor sugerate, este

necesar de :
- Timp - gîndirea critică necesită timp din mai multe motive. Înainte de a
gîndi ceva nou, trebuie să descoperim ceea ce credem despre aceasta. Este
nevoie de timp şi din considerentele că pentru a începe să ne exprimăm
gîndurile prin cuvinte, este necesar să auzim cum ele sună. Pentru a promova
gîndirea critică, lecţiile trebuie să ofere suficient timp elevilor ;
- Permisiunea – nu orice idee merită să fie examinată, iar elevii trebuie să fie
responsabili de acest lucru şi să primească un feed-back cinstit. Astfel,
permisiunea de a gîndi critic presupune încurajare şi productivitate în
procesul de a gîndi liber. Ea trebuie acordată într-un mediu de susţinere ;
- Diversitatea – odată ce elevii se simt mai liber în expunerea propriilor
gînduri, în acest caz apare – diversitatea de opinii şi de idei referitor la mai
multe răspun suri corecte. Uneori cînd există un singur răspuns corect
trebuie să fim oneşti cu elevii noştri ;
- Implicarea – acolo unde lipseşte implicarea în procesul de gîndire şi învăţare
- lipseşte şi gîndirea critică. Implicarea activă este esenţială pentru
dezvoltarea gîndirii critice. Profesorul trebuie să evite pasivitatea elevilor şi
trebuie să-i încurajeze ;
- Asumarea de riscuri cognitive – a gîndi liber poate fi riscant. Ideile pot fi
ciudate, hazlii şi fără nici un sens. Gîndirea se desfăşoară mai bine într-o
atmosferă lipsită de riscuri, în care ideile sunt respectate şi elevii sunt
motivaţi activ în procesul de gîndire ;
- Respectul – adesea nu ştim cum elevii pot interpreta ideile proprii. Cînd
elevii înţeleg că opiniile lor sunt apreciate şi profesorul respectă aceste idei,
 reacţia elevilor de a gîndi critic este mai sporită, iar atitudinea lor este mult
mai serioasă faţă de procesul de învăţare şi invers ;
- Valoarea – este foarte important să le sugerăm elevilor despe valoarea
ideilor proprii , analizate critic. Doar, astfel, vom reuşi să-i convingem să
gîndească critic şi să-i implicăm în procesul dat.

Cadrul de învăţare : evocare, realizarea sensului, reflecţie

Cadrul de gîndire şi de învăţare – este un procedeu prin care profesorii îi
îndrumă pe elevi spre înţelegere. El nu poate fi descris decît prin părţile sale
componente, dar trebuie perceput ca o strategie integrată. Cadrul este construit de
la ceea ce ştim – pentru ceea ce putem învăţa.
Cadrul de învăţare cuprinde 3 etape :
1. Evocarea – în această etapă sînt realizate multe activităţi cognitive
importante. Este caracterizată ca o etapă în care elevul încearcă activ să-şi
amintească ce ştie despre un subiect anumit. Deci, elevul stabileşte un punct
de plecare bazat pe propriile cunoştinţe, la care se pot adăuga altele noi. În
aşa fel, se pot ilumina şi erorile sau confuziile de cunoaştere, fiind
evidenţiate şi examinate de profesor în continuare. Prin urmare, este oferită
posibilitatea de a utiliza propriul limbaj şi propria gîndire a elevului. La
această etapă, se stabileşte interesul şi scopul investigaţiei, pentru a-l
menţine implicat activ pe elev în procesul de învăţare. Stabilirea acestui scop
este esenţial pentru durabilitatea cunoştinţelor ;

2. Realizarea sensului – este etapa pentru gîndire şi învăţare. Este etapa de

contact cu noile informaţii şi idei, iar influienţa profesorului este minimă
asupra elevului, care trebuie să-şi menţină independent implicarea activă.
Sarcinile principale a celei de a doua etapă sunt :
• de a menţine implicarea şi interesul, încă stabilite din etapa de evocare.
• susţinerea eforturilor elevului pentru monitorizarea propriei înţelegeri cînd
întîlnesc informaţii noi.

3. Reflecţia – este etapa despre care adesea se uită în procesul de predare, ea

este la fel de importantă ca şi celelalte etape. Aici are loc învăţarea durabilă,
pentru a restructura şi include concepte noi, ceea ce înseamnă schimbare sau a
deveni cumva altfel. Elevii însuşesc ideile cînd le pot expune prin propriile
cuvinte. Este necesară înţelegerea cît mai profundă a informaţiilor noi, care au
sens. Este etapa cînd are lor un schimb de idei între elevi, prin care îşi dezvoltă
vocabularul şi capacitatea de exprimare. Este favorizată gîndirea critică şi
flexibilă pentru construirea unor scheme în procesul de învăţare.
Interogarea multiprocesuală
Toate tipurile de întrebări în procesul de învăţare sunt importante, deoarece
toate tipurile duc la diverse moduri de a gîndi, procese de gîndire şi experienţe de
învăţare. Este important să înţelegem că fiecare tip de întrebări contribuie la
înţelegerea mai profundă a textului. Cînd interogarea şi gîndirea rămîn la nivelul
literal sau la nivelul memorie, cunoştinţele elevilor sînt similare cu informaţia ce
se conţine într-o inciclopedie uitată pe o poliţă. Deosebim cîteva tipuri de întrebări
în procesul de învăţare :
1. Întrebările literale - cer informaţii exacte. La elev se cere un efort minim
pentru a găsi un răspuns din text.
2. Întrebări de traducere – modifică şi informaţiile restructurează. Aceste
întrebări dezvoltă un proces creativ ;
3. Întrebări interpretative – cer elevilor să descopere legătura dintre idei, fapte,
definiţii sau valori.. /ex. Cum credeţi, De ce credeţi...) ;
4. Întrebări aplicative – le oferă elevilor ocazia de a rezolva sau de a dezvolta
problemele de logică ;
5. Întrebări analitice - se referă la un plan de cercetare la încheierea povestirii ;
6. Întrebări sintetice - contribuie la rezolvarea problemelor pe baza unei gîndiri
originale ;
7. Întrebări evaluative – trebuie să exprime judecăţi de bine/rău, corect/greşit. ,
îi determină pe elevi să aprecieze calitatea informaţiilor acumulate.

Tipuri de înţelegere :
1. Înţelegerea globală – ne aduce concepţii generale despre un domeniu tematic
sau de conţinut ;
2. Înţelegere interpretativă –cînd elevul este capabil să îmbine idei sau
informaţii din diferite domenii care nu au nimic comun ;
3. Înţelegerea personală – însuşirea cunoştinţelor noi cu experienţele personale ;
4. Înţelegerea critică – îi permite elevului să aprecieze valoarea, însemnătatea,
utilitatea prin intermediul propriilor concepţii şi convingeri.

Este important la interogare :

1) Profesorul trebuie să fie iniţiatorul procesului de interogare pentru a monitoriza
feed-backul, iar elevii trebuie să-i răspundă profesorului ;
2) Modul de stabilire unde anume vom întrerupe lectura şi vom adresa întrebări.
Punctele de oprire trebuie stabilite cu grijă, pentru a le permite elevilor să mediteze
asupra textului ;
3) Problema timpului de interogare (timpul de aşteptare atunci cînd interogăm
elevii). - profesorul trebuie să-şi rezerveze destul timp pentru răspunsuri ;
4) Cînd profesorii încep o interogare multiprocesuală, este important ca elevii să
fie încurajaţi de a participa ;
Sistemele de întrebări şi sarcini
Printre sistemele de întrebări şi sarcini se ienumeră :
1. SINELG – sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii şi gîndirii.
Este o tehnică de lectură interogativă/analitică a unui text, lectură, care se
utilizează la etapa de realizare a sensului, după etapa de evocare, unde s-au
actualizat unele informaţii sau noţiuni. SINELG - este un mijloc de monitorizare a
înţelegerii textului.
- Aplicare pentru SINELG : profesorul va prezenta discuţii sub formă de întrebări,
care vor scoate în evidenţă informaţiile din text. După ce se încheie lectura, textul
citit se va analiza din perspectiva semnelor aplicate pe margini.( De ex. „Puneţi un
+ pe margine, dacă o informaţie pe care a-ţi citit-o este nouă pentru dvs.”)...
După aceasta urmează o discuţie despre presupuneri/cunoştinţe anterioare,
confirmări/infirmări. Oricare ar fi discuţia, ea trebuie să fie calmă, agreabilă.
În sistemul SINELG se poate aplica : un text de natură ştiinţifică, o
pagină/articol de dicţionar, un text publicistic.... Durata întregului proces trebuie să
fie aproximativ 2 lecţii/ 1-1,5 ore. Un articol mai lung poate prelungi durata
discuţiei.

2. BRAINSTORMING - provine din engleză brain – creier şi strom - furtună

(furtună în creier). Principiul brainstormingului constă în :
Cantitatea determină calitatea şi anularea judecăţilor ideilor celorlalţi.
Brainstormingului i se mai spune - asalt de idei, marele da.
Regulile brainstormingului :
- Aprecierile critice sunt interzise (nimeni nu are voie să facă observaţii, să
conteste) ;
- Orice idee trebuie acceptată, chiar dacă vă pare extravagantă ;
- Ideile trebuie să fie mai multe (la început vin cele mai neoriginale idei, apoi
trebuie să căutăm idei neobişnuite) ;
- Se încurajează ideile combinate, cele care vin să dezvolte o idee anterioară.

- Aplicare pentru brainstorming : profesorul expune regulile brainstormingului şi

formulează problema. Apoi are grijă să se respecte regulile, iar sarcina pe care şi-o
va propune va fi să-i stimuleze pe cei mai timizi elevi şi să-i încurajeze şi tendinţa
de a limita monopolizarea discuţiei de alţii.

Brainstormingul poate fi :
- în scris (brainwriting) - este mai profund decît cel oral, îi angajează pe cei
timizi, nu grăbeşte participanţii, oferă o gamă de idei inspirate în lanţ una de
alta.

Reguli :
- participanţii stau în jurul unei mese ;
- se anunţă problema ;
- fiecare participant primeşte o foaie albă, iar pe masă mai este una în plus ;
- fiecare scrie pe foaia sa o idee care ar putea facilita rezolvarea problemei ;
 - primul care a terminat îşi pune foaia pe masă şi ia altă foaie unde scrie altă
idee ;
- cel care a terminat al doilea îşi pune şi el foaia pe masă şi ia foaia primului şi
desfăşoară ideia lui în continuare.

- cu schiţe (brainsketching) –aprofundarea ideilor, este stimulată intelegenţa

spaţială şi nu numai cea lingvistică.
Reguli :
- se anunţă problema şi se discută cu toată clasa fără a aduce soluţii ;
- se împarte clasa în grupuri de cîte 4-6 elevi ;
- fiecare elev desenează o schiţă a modului în care vede rezolvarea problemei ;
- se lucrează individual, în tăcere, 5-10 minute ;
- se deplasează foile spre vecinii din dreapta, de cîteva ori şi fiecare modifică
sau completează dacă vrea ;
- schiţele sunt colectate şi evaluate ;
- la final grupul poate lua unele elemente din alte schiţe alipindu-le la propria
schiţă.

3. JIG-SAW - tehnică de învăţare a subiectelor teoretice prin colaborare.

Reguli :
- profesorul pregăteşte un text ştiinţific şi îl împarte în cîteva fragmente ;
- se formează cîteva echipe cu acelaşi număr de persoane ;
- în cadrul echipei fiecare elev are un număr de sarcini stabilite (unul va citi, altul
va cerceta etc... ) ;
- elevii din diferite echipe se întrunesc într-o grupă de experţi, discută asupra
felului cum vor prezenta partea lor (l grupului pe care î-l reprezintă) din subiectul
lecţiei.

Posibilităţi : JIG-SAW etse o tehnică binevenită pentru : lectura textului de

manual, texte de critică literară şi textelor istorice, text de enciclopedie sau
dicţionar, text artistic.

4. MOZAICUL DE BAZĂ – metodă a grupurilor cooperative. În cadrul fiecărui

grup, membrilor li se dă cîte un material diferit în raport cu celelalte grupuri, pe
care trebuie să-l înveţe şi să-l prezinte celorlalţi. (de ex. nr.1 primeşte prima
pagină, nr.2 primeşte pagina a doua etc... Se formează grupuri de experţi care
studiază împreună cu grupurile sale şi gîndesc modalităţi eficiente de predare a
materialului. Grupurile date sunt responsabile de însuşirea întregului material de
către toţi membrii.

5. FREEWRITING (scriere liberă) – tehnică elemnetară de de formare a

abilităţilor creative. Elevul este obligat să scrie pe marginea unui vers, enunţ, eseu.
Timpul trebue să fie oferit în corespundere cu particularităţile de vîrstă.
Reguli :
- elevul scrie orice ce îi trece prin gînd pe marginea unui enunţ dat ;
- elevul scrie fără a discuta şi fără a se opri ;
- nu se acordă nici o atenţie aspectului grafic şi de redactare ;

Posibilităţi : freewritingul se utilizează în cadrul evocării, de realizare a sensului la

orele de limbă şi literatură, pentru obţinerea unui comentariu poetic...

6. LECTURĂ GIDATĂ (expunere) – tehnică de lucru asupa unui text narativ,

care nu a fost citit anterior. Prin subiectul dat elevii trebuie să facă presupuneri.
Această tenică îi face pe elevi cititori pasionaţi şi le formează abilităţi de analiză
critică.
Reguli :
- profesorul pregăteşte din timp un text narativ ;
- după ce este expusă problema, se distribuie doar primul fragment al textului şi ;
- cînd sarcina este realizată, profesorul va adresa elevilor cîteva întrebări ;
- procedurile se repetă pînă vor fi citite toate fragmentele ;
- după lectura întregului text, se vor pune în discuţie detaliile relevante.

Posibilităţi : se utilizează la cercetarea creaţiei unui autor, a unui text narativ...

6. GRAFITELE – tehnică de tipul brainstormingului, dar spre deosebire de acesta,

recoltează informaţii şi nu idei. Această tehnică dă posibilitatea să se exprime
elevii cît mai liber şi toţi să se încadreze asupra sarcinii primite, evită blocajul.
Reguli : se scrie pe tablă un cuvînt sau o noţiune. Pe întreaga suprafaţă liberă
elevii scriu ceea ce ştiu despre cuvîntul dat..

Proiectarea demersului didactic în cheia TE

Volumul enorm de informaţii disponibile face imposibil să credem că
cunoştinţele acumulate în şcoală ar putea fi semnificative cu absolutul. Actualmente,
volumul de informaţii creşte într-un ritm foarte rapid. Esenţial pentru elevi este să
înveţe a învăţa eficient şi să gîndească critic şi original. Acsete posibilităţi le aduc
noile tehnologii educaţionale, care se realizează prin intermediul demersului
didactic.
Demersul didactic – este drumul cel mai scurt în realizarea tehnologiilor
educaţionale, iar rezultatul lor (TE) va depinde în cea mai mare măsură de calitatea
proiectării demersului didactic.
Proiectarea demersului didactic în contextul de dezvoltare şi progres al
tehnologiilor educaţionale contribuie în mod direct asupra favorizării şi facilitării
procesului de implicare efectivă a partenerilor de educaţie în sistemul de asimilare
a anumitor informaţii. Înainte de proiectarea demersului didactic, ar putea fi luate în
vedere mai multe aspecte importante (elaborarea scenariului didactic), cum ar fi :
- Motivaţia de învăţare /predare - calitatea şi utilitatea cunoştinţelor predate
şi însuşite ;
 - Obiectivele generale, specifice şi operaţionale – descriu comportamentele
observabile ale elevilor ;
- Evaluarea - cum au însuşit elevii anumite abilităţi specifice ale gîndirii la
nivel superior.
- Managementul resurselor şi a timpului – gestionarea eficientă a timpului şi a
mijloacelor didactice ;
- Strategii de predare-învăţare - constituie drumul direct în realizarea
politicii educaţionale.

Dezvoltarea Gîndirii Critice

Gîndirea critică – este o condiţie şi o modalitate de realizare a învăţării eficiente
cu rol esenţial în dezvoltarea personalităţii individului. Pentru a obine aceste
rezultate etse necesar să :
- să deţinem cunoştinţe valoroase şi utile, de a avea convingeri şi credinţe
proprii bazate pe aceste cunoştinţe ;
- să dezvoltăm capacitatea de a forma opinii independente şi să acceptăm ca
ele să fie evaluate ;
- să construim argumente conştiente şi suficiente ;
- Să manifestăm flexibilitate , toleranţă, respect faţă de ideile altora, ale
accepta sau ale respinge pe bază de argumente ;
- să învăţăm a gîndi suficient, aducînd mai multe soluţii posibile.

Particularităţile şi Condiţiile de organizare a activităţilor de învăţare în cheia

Dezvoltării Gîndirii Critice
Învăţarea gîndirii critice se realizează eficient, cînd sunt respectate anumite
condiţii. Dintre acestea sunt :
1. Crearea unor situaţii de învăţare, a unor ocazii pentru ca elevii să-şi exerseze
procesul de gîndire critică ;
2. Alocarea timpului necesar pentru decurgerea procesului de gîndire critică ;
3. Încurajarea elevilor să gîndească independent, „cu propriul cap” ;
4. Acceptarea deversităţii de opinii şi idei ;
5. Implicarea activă a elevilor în procesul de învăţare prin cooperare,
colaborare ;
6. Convingerea elevilor că ei nu riscă să fie criticaţi pentru propriile opinii ;
7. Încrederea în capacitatea fiecărui elev de a gîndi critic ;
8. Aprecierea pozitivă a gîndirii critice în orice situaţie.

Particularităţile gîndirii critice :

1. Formularea de către elevi a unor păreri personale originale ;
2. Dezbaterea responsabilă a tuturor ideilor şi soluţiilor avansate ;
3. Alegerea raţională a soluţiilor optime din cele posibile ;
 4. Rezolvarea eficientă a problemelor într-un timp stabilit.

Evaluarea demersului didactic din perspectiva dezvoltării gîndirii critice

Modernizarea procesului didactic tinde spre :
Transformarea celui ce învaţă într-un subiect activ pentru propria devenire, iar
cunoştinţele lui didactice să fie apropiate de cele ştiinţifice. Pentru aceasta gîndirea
critică vine în sprijinul acestor principii prin intermediul procesului de evaluare.
Astfel, gîndirea critică se învaţă prin participare şi conştientizare şi reprezintă o
capacitate ce trebuie încurajată şi dezvoltată într-un mediu de învăţare adecvat sub
îndrumarea cadrelor didactice. Pentru ca gîndirea critică să fie mai eficientă este
necesar de respectat condiţiile de învăţare/predare/evaluare. Cît priveşte procesul
de evaluare
__________________________________________________________________

Tema nr.4 Conţinuturi şi strategii didactice

Delimitări conceptuale ale TE

1. Tehnologia educaţională - reprezintă sistemul teoretico-acţional executiv de
realizare a predării-învăţării concrete şi eficiente prin intermediul metodelor,
mijloacelor şi formelor de activitate didactică. (după Bontaş)
Termenul „tehnologie educaţională” are concept – „tehnologia învăţămîntului”,
care antrenează utilizarea mijloacelor, procedeelor, evenimentelor, relaţiilor între
obiecte şi oameni pentru a ridica eficienţa procesului de învăţare.
Unii autori susţin (Bucun, Musteaţă) că „Tehnologia educaţională” cuprinde
obiectivele trandisciplinare şi pun accent pe dezvoltarea procesului de percepere,
memorare, gîndire şi sistemul de evaluare.
2. Tehnologia didactică – cuprinde obiectivele curriculare (se centrează pe
formarea capacităţilor, atitudinilor, cunoştinţelor şi teste de evaluare) ;
Este un ansamblu de forme, metode, mijloace, tehnici şi relaţii cu ajutorul cărora
sunt dirijate conţinuturile în atingerea obiectivelor propuse. (după I. Jinga) .
3. Tehnologia metodică – cuprind obiectivele generale ale disciplinei, obiective
specifice pe clase, obiective operaţionale, metode, mijloace şi procedee la
disciplina concretă.

Tehnologia educaţională în teoria şi practica pedagogică contemporană

În teoria şi practica pedagogică contemporană tehnologiile educaţionale au la
bază cunoaşterea profundă a copilului, legii dezvoltării şi educaţiei acestuia,
înţelegerea cauzelor care determină productivitatea procesului instructiv-educativ.
Tehnologiile educaţionale moderne apar ca procese complexe şi contradictorii,
care vizează finalităţi determinate aproape excluziv ce ţin de „cerinţele copilului”
în cadrul societăţii postindustrializate de tip informatizat, în care are loc adaptarea
personalităţii la schimbările rapide.
Sarcina fundamentală a tehnologiilor educaţionale promovate în pedagogia
contemporană prin intermediul „Noilor educaţii” - constă în :
1. Capacitatea de a conduce fiinţa umană de la natura sa concretă la natura sa
ideală. ;
2. Respecatrea copilului ca subiect epistemic (tratarea sa nu ca „un mic adult”, ci
ca „o parte mică” din evoluţia omului.
Unele curente ale pedagogiei contemporane: Apedagogia negativă,
antipedagogia, pedagogia terapeutică, pedagogia dinamicii grupului - vizează
valorificarea ritmului de dezvoltare „lent şi clar” propriu fiecărui copil.

Modelul procesului pedagogic

Teoriile contemporane ale educaţiei înregistrează confruntări ideologice între
modelul pedagogic al societăţii postindustrializate şi modelul pedagogic al
societăţii industrializate.

Finalităţile acţiunii educaţionale

Finalităţile acţiunilor pedagogice şi educaţionale - reprezintă orientările
asumate la nivel de politica educaţiei în vederea realizării activităţilor de formare şi
dezvoltare a personalităţii umane, axate pe anumite valori în sistemul de
învăţămînt. Finalităţile pedagogice poartă un caracter teleologic şi axiologic al
activităţilor de educaţie.
Definirea conceptului de finalitate a educaţiei – funcţionalitatea teleologică şi
axiologică, care are sensul de – orientare directă, ordine, perspectiva acţiunii
educaţionale. Clasificarea finalităţilor educaţionale :
1. finalităţi de maximă generalitate (de tip-proiect) sau macrostructurale -
sunt finalităţi teoretice indivizibile : ideal pedagogic, scopuri pedagogice,
obiective generale ale sistemului de învăţămînt la nivelulul politicii
educaţionale pe tremen lung şi mediu;
2. finalităţi microstructurale (de tip-produs) - sunt finalităţi divizibile :
obiective pedagogice specifice, obiective pedagogice operaţionale, concrete
elaborate de profesor.

Structura finalităţilor educaţionale :

1. Ideal pedagogic – un „prototip” sau un „model” bine determinat şi realizat
în plan cultural, politic, economic. Idealul pedagogic este acceptat la nivelul
politicii educaţionale şi stabilit de societate. Deci, idealul pedagogic
stabileşte o relaţie dintre acţiunea educativă şi acţiunea socială.
2. Scop pedagogic - direcţii de acţiune socială care susţin politica educaţiei
într-o anumită perioadă istorică.
3. Obiectiv pedagogic – acţionează între finalităţile macrostructurale şi
microstructurale pentru obţinerea gradului de calitate a procesului de
învăţămînt.
Pedagogia individualistă, socială, personalistă
Statutul pedagogiei de ştiinţă a educaţiei este analizat din mai multe perspective :
1. Teoriile contemporane, care abordează fundamentele pedagogiei personaliste -
sunt centrate pe forţele interne ale educaţiei ;
2. Teoriile sociale care abordează fundamentele pedagogiei sociale – sunt centrate
pe valorificarea pînă la maximum a factorilor sociali, care contribuie la
conformarea omului la anumite valori ale societăţii. Adică, acţiunea educativă este
orientată asupra dezvoltării personalităţii sub influienţa grupului şi mediului social.
Scopul general al pedagogiei sociale este - a reorganiza relaţiile în societate spre
menţinerea, păstrarea, susţinerea, recuperarea şi dezvoltarea activismului social.
Optimizarea relaţiilor dintre om şi societate. Această optimizare dintre om şi
societate se manifestă prin – autorealizare.
3. Pedagogia individualistă – elaborează idealul pedagogic, plecînd de la
individualitate – fundament pe care se ridică personalitatea.

Abordari ale predării şi învăţării şi abordări în educaţie referitor la :

1. Înţelegerea educaţiei la nivel global ;
2. Educabilitatea elevilor – capacitatea lor de a învăţa şi de a fi educaţi ;
3. Capacitatea de a însuşi un anumit material ;
4. Cunoştinţe, deprinderi, particularităţi de gîndire, motivaţie, ritmul învăţării ;
5. Posibilitatea, structura şi accesibilitatea predării ;
6. Activitatea organizatorică- pedagogică a profesorului şi condiţiile muncii
pedagogice ;
7. Dobîndirea unei intelegenţe profunde ;
8. Încurajarea elevilor referitor la utilizarea cunoştinţelor asimilate în
rezolvarea problemelor cu care se pot confrunta în comunitate ;

Tendinţe de dezvoltare a tehnologiilor educaţionale vizează :

1. Asigurarea concordanţei dintre idealul pedagogic şi politicile educaţionale ;
2. Formarea-dezvoltarea permanentă a personalităţii prin integrarea tuturor
formelor şi conţinuturilor/dimensiunilor educaţiei ;
3. Autoformarea şi autodezvoltarea personalităţii umane ;
4. Valorificarea deplină a educabilităţii la nivelul corelaţiei pedagogice cu
factorii care asigură autodezvoltarea personalităţii umane ;
5. Dezvoltarea sistemului metodologic şi a procedeelor didactice ;
6. Realizarea acţiunilor de perfecţionare, restructurare şi reformare continuă a
sistemului educaţional.
Clasificări ale tehnologiilor educaţionale

I. După suportul filosofic : materialism/idealism, dialectică/metafizică,

umanism/antiumanism ;
II. După caracterul conţinutului şi structurii : de instruire/de educaţie,
laice/religioase, învăţămînt de bază/învăţămînt profesional ;
III. După modul de abordare a copilului în procesul educaţional :
autoritate, tehnologii pedocentriste, umaniste, tehnologia cooperării,
educaţia liberă ;
IV. După factorul principal de dezvoltare psihică : biogene, sociogene,
psihogene ;
V. După forma de organizare : clasă, lecţie/alternativă, academice/de club,
individuale/de grup, prin cooperare;
VI. După concepţia asimilării informaţiei noi : asociative, dezvoltative, de
interiorizare,, behavioriste, sugestive, neurolingvistice ;
VII. După felul de dirijare a procesului de învăţare : prin lecţii, prin
mijloace tehnice (adio, video), sistemul de consultanţi, învăţarea după
manual, sistemul grupurilor mici, instruirea computerizată, sistemul
„repetitor”, instruirea programată.

__________________________________________________________________