Drept Administrativ – Semestrul 1 Anul 2

Actele Juridice, Operaţiunile Adm şi Faptele Materiale din Sfera Adm Publice

- administraţia publică se poate realiza nu doar prin emiterea de acte juridice, ci şi prin
efectuarea unor operaţiuni diverse, de natură intelectuală sau materială, care au ca scop final
satisfacerea interesului public
- prima categorie de acte juridice cu care operează administraţia sunt actele adm stricto-sensu,
ca acte de autoritate născute prin voinţa unilaterală a emitentului

Clasificarea Actelor Juridice ale Administraţiei

1) acte de dr adm (cele realizate de organele administraţiei în baza atribuţiilor de

autoritate cu care sunt învestite) & acte de dr civil (realizate de aceleaşi organe în
calitate de persoane juridice)
2) acte adm, acte juridice unilaterale ce nu realizează puterea de stat & acte
contractuale
3) acte adm cu caracter unilateral, contractele adm (supuse unui regim de putere
publică), contractele civile (supuse dr comun)

♦ după criteriul modului de manifestare a voinţei emitentului:

(a) acte juridice unilaterale – actul adm (de dr adm) & actul juridic ce nu
realizează puterea publică
(b) acte juridice bi/multilaterale (actele contractuale ale administraţiei publice) –
contracte de dr privat, contracte adm
♦ după regimul juridic aplicabil:
(a) acte ce se realizează în principal sub regim de drept public – acte unilaterale
adm (acte adm stricto-sensu), contracte adm
(b) acte ce se realizează în principal sub regim de dr civil – actele unilaterale ce
nu realizează puterea publică, contractele de dr privat, încheiate de organele
adm ca persoane juridice de dr privat

Operaţiunile Adm şi Faptele Materiale – trăsături comune

- nu concretizează o manifestare de voinţă exprimată în sensul producerii unor efecte

juridice, ci sub forme concrete, materiale, prin care se acţionează asupra realităţii
existente
- scopul realizării acestora poate consta în mijlocirea emiterii/adoptării de acte adm (ex.
– avizul) sau în executarea legii la modul concret (ex. – activităţi concrete de prestare
a unor servicii publice)

♦ în funcţie de regimul juridic aplicabil:

- operaţiuni de putere (operaţiunile tehnico-adm şi cele prin care se realizează servicii publice)
& operaţiuni care nu se realizează într-un regim de putere (operaţiunile productive)

♦ în funcţie de consecinţe:
- fapte/operaţiuni productive de efecte juridice & fapte/operaţiuni ce produc efecte de
altă natură, care pot avea şi conotaţii juridice

1
♦ în funcţie de scopul lor:
- fapte/operaţiuni prin care se realizează în mod direct misiunile administraţiei publice
(prestare de servicii publice, cele legate de emiterea/punerea în executare a unor acte
adm)
- fapte/operaţiuni prin care se mijloceşte realizarea obiectivelor administraţiei publice
(operaţiunile de birou sau de administraţie internă – operaţiunile tehnico-adm şi acte
cu caracter politic)
- fapte materiale de producţie

- ca pondere, operaţiunile şi faptele materiale ale administraţiei publice se regăsesc în

proporţie mai mare decât actele juridice ale acesteia şi sunt realizate în principal de
organele de la baza sistemului administraţiei publice care au sarcini accentuate în ceea
ce priveşte executarea la modul concret a legii şi prestarea de servicii publice

Contractul Administrativ

- contr adm face parte din categoria actelor juridice contractuale ale administraţiei
publice, încheiate în principal sub un regim de putere publică, de dr adm şi în subsidiar
sub regimul dr privat
- noţiunea de contr adm a fost introdusă recent prin noua lege a cont-adm nr 554/2004
- art 2 lit c) teza finală – sunt asimilate actelor adm şi contractele încheiate de
autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică,
executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice
- art 2 lit c) – prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte adm supuse
competenţei instanţelor de cont-adm
- Contr Adm = acordul de voinţă cu caracter bi/multilateral între o persoană
administrativă şi una sau mai multe persoane fizice sau juridice, prin care se urmăreşte
satisfacerea unui interes de ordin general

Actul Administrativ

- actul adm reprezintă cea mai importantă dintre formele prin care administraţia publică îşi
realizează sarcinile
- terminologie – act adm – act de drept adm – act de autoritate – act adm de autoritate

Actul Adm = forma juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice,

care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere, a modifica sau a
stinge drepturi şi obligaţii, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al
instanţelor judecătoreşti (Prof . Antonie Iorgovan)

Trăsăturile Actului Administrativ

(a) forma juridică principală de activitate a administraţiei publice
(b) manifestarea de voinţă expresă, unilaterală şi supusă unui regim de putere publică
(c) exercitarea de către instanţa de judecată (ca regulă instanţa de cont-adm) a unui
control de legalitate
(d) emitentul poate fi o autoritate publică sau o persoană de dr privat autorizată de puterea
publică să presteze anumite servicii publice
(e) produce efecte juridice – dă naştere, modifică sau stinge dr & obligaţii specifice
raporturilor de dr adm

2
 Forma Juridică Principală de Activitate a Administraţiei Publice

- actul adm reprezintă forma principală de activitate dpdv calitativ, adică al importanţei
efectelor pe care le produce pt cei administraţi
- dpdv cantitativ, predominante sunt faptele materiale şi diversele operaţiuni adm ale
structurilor administrative
- la vârful ierarhiei administraţiei publice predomină actele adm, iar la baza acesteia faptele
materiale şi operaţiunile adm

Manifestare de voinţă expresă, unilaterală şi supusă unui regim de putere publică

1) Manifestare de voinţă expresă:

- actul adm reprezintă exteriorizarea voinţei interne a unui organ al administraţiei publice, de
a produce efecte juridice, adică a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii
corelative, în regim de putere publică
- manifestarea de voinţă a organului adm trebuie să fie expresă, univocă şi neîndoielnică şi nu
exprimată jocandi causa
- refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri privitoare la un dr subiectiv, respectiv
nesoluţionarea cererii în termenul legal (tardivitate sau tăcere totală) de către autorităţile
publice reprezintă acte adm implicite, asimilate

2) Manifestare de voinţă unilaterală:

- emiterea actului adm reprezintă concretizarea unei singure voinţe juridice, cea a
emitentului, nefiind cerut consimţământul persoanelor vizate de acesta

♦ emiterea actului cu participarea mai multor persoane fizice:

- majoritatea actelor adm sunt emise de organe colegiale
- deciziile/hotărârile organului colegial se iau prin votul persoanelor care compun organul
colegial
- acordul de voinţă al membrilor organului colegial se iau prin votul persoanelor care compun
organul colegial
- acordul de voinţă al membrilor organului colegial reprezintă modalitatea procedurală de
exprimare a voinţei juridice a respectivului organ, fără să modifice caracterul unilateral al
acestei voinţe
♦ emiterea actului cu participarea mai multor autorităţi publice, respectiv a unui
organ adm şi a unui organ nestatal:
- se menţine caracterul unilateral atunci când acordul de voinţă reprezintă tot o modalitate
procedurală de degajare a unei voinţe unice, în vederea naşterii actului adm
♦ emiterea actului la cererea prealabilă:
- dacă cererea prealabilă este formulată de emitent către superiorul său ierarhic = o simplă
autorizaţie
- dacă cererea este formulată de beneficiarul actului adm, aceasta reprezintă o condiţie
procedurală necesară pt emiterea actului, nu o manifestare de voinţă juridică care se alipeşte
celei a emitentului
- renunţarea beneficarului la exerciţiul dreptului său sau chiar la dr subiectiv conferit de actul
adm nu are ca efect încetarea producerii de efecte juridice de către actul în cauză
- revocarea (retractarea) actului adm operează prin manifestarea de voinţă a organului emitent
(sau, după caz, a superiorului său ierarhic) şi nu este condiţionată de manifestarea de voinţă a
beneficiarului

3
3) Actul Adm este supus exclusiv unui regim de putere publică:
- actele adm concretizează voinţa organelor adm ca subiecte în raporturile juridice de drept
public, ceea ce presupune exerciţiul autorităţii publice
- actele adm mai sunt denumite şi acte de autoritate şi sunt obligatorii pt toti destinatarii săi şi
chiar şi pt organul superior (până la momentul în care este modificat, revocat sau anulat)
- regimul de putere publică justifică obligativitatea actelor adm şi executarea lor din oficiu (ex
officio) în sensul că nu mai este nevoie de o învestire suplimentară cu formulă executorie

Exercitarea de către Instanţa de Judecată (ca regulă instanţa de cont-adm) a unui

control de legalitate

- art 52 din Constituţie – persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o
autoritate publică printr-un act adm sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri,
este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dr pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi
repararea pagubei
- art 126 alin (6) – controlul judecătoresc al actelor adm ale autorităţilor publice, pe calea cont
adm este garantat cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a
actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios adm sunt competente să
soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau prin dispoziţii din ordonanţe
declarate neconstituţionale

Emitentul poate fi o autoritate publică sau o persoană de dr privat autorizată de

puterea publică să presteze anumite servicii publice

- dispoziţiile art 52 din Constituţie se referă la actele adm emise de autorităţi publice, nu doar
de la cele emise de autorităţi/organe administrative
- actele adm pot proveni şi de la autorităţi din afara Executivului (Parlament, instanţele de
judecată, Av. Poporului, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ), fiind vorba despre acte
emise în realizarea unei activităţi adm specifice, ca mijloc de realizare a competenţei acestor
autorităţi

Produce efecte juridice – dă naştere, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii

specifice raporturilor de dr adm

- din moment ce actul adm reprezintă o specie a actului juridic, rezultă că acesta este
emis/adoptat în scopul producerii de efecte juridice – naşterea, modificarea, stingerea de dr &
obligaţii specifice raporturilor de dr adm
- actul adm are menirea de a reglementa raporturi de dr adm (de putere publică)
- administraţia publică se angrenează şi în raporturi de dr privat, dar în această ipoteză nu
apelează la acte adm, ci la acte de dr privat

Clasificarea Actelor Adm

♦ în funcţie de organul emitent:

(a) acte ce emană de la autorităţi adm
(b) acte ce emană de la alte autorităţi publice
(c) acte ce emană de la persoane private autorizate să presteze activităţi de interes
public

4
♦ în funcţie de întinderea efectelor juridice:
(a) acte adm normative ce cuprind reglementări generale şi impersonale, aplicabile
unui nr nedeterminat de persoane (opozabile erga omnes)
(b) acte adm individuale ce produc efecte juridice faţă de unul sau mai multe subiecte
de drept determinate
(c) acte adm cu caracter intern

Actele Adm Individuale sunt împărţite în:

- acte prin care se stabilesc dr & obligaţii unui subiect de drept determinat
- acte de atribuire a unui statut personal
- acte de aplicare a constrângerii adm
- acte cu caracter jurisdicţional

Actele de Autoritate & Actele de Gestiune

- actele de gestiune = totalitatea actelelor juridice cu caracter contractual sau făcute pt

valorificarea unor dr contractuale, săvârşite de Stat în calitate de persoană juridică şi pt
administrarea patrimoniului său
- actele de gestiune (actul adm tipic sau act adm de putere publică) = acea declaraţie de
voinţă cu caracter unilateral şi executoriu, emanând de la autorităţile administrative ale
Statului şi săvârşite în vederea funcţionării serviciilor publice

Actele Adm-Jurisdicţionale

- actul adm-jurisdicţional = actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege

organică, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială [art 2 lit d) din Legea 554/2004]

Trăsăturile Actelor Adm-Jurisdicţionale

(a) este un act adm tipic, adică emis numai de către organele administraţiei de stat
(b) are un caracter de excepţie, în sensul că intervine numai în situaţii riguros precizate de
normele juridice
(c) este emis în soluţionarea unor litigii ce se ivesc într-un domeniu sau altul de activitate
din administraţia de stat
(d) este emis după o procedură specială, administrativ-jurisdicţională ce cuprinde şi
principiul independenţei organului care emite actul faţă de părţile în litigiu, respectiv,
principiul contradictorialităţii
(e) este exceptat de la principiul revocabilităţii actelor adm (mai exact al retractării) fără a
se întelege că are autoritatea lucrului judecat, ci doar o stabilitate mai mare decât a
actelor adm obişnuite
(f) este susceptibil de a fi atacat în cont-adm general, potrivit dispoziţiilor legale (art 6 din
legea cont-adm)

5
 Regimul juridic al actului administrativ
Legalitatea şi oportunitatea actului administrativ

Legalitatea actului administrativ = obligaţia conformării acestuia cu dispoziţiile

Constituţiei, cu legile adoptate de Parlament şi cu celelalte acte normative cu forţă superioară
actului în cauză. De asemenea, un alt aspect al legalităţii se referă la obligativitatea respectării
competenţei organului emitent precum şi a condiţiilor de formă impuse de lege.
Oportunitatea = puterea discreţionară de care beneficiază organele adm în baza căreia
acestea au posibilitatea, conform marjei de apreciere îngăduită de legiuitor, să aleagă între mai
multe căi ce por fi urmate, pe aceea care asigură la modul optim atingerea obiectivului propus.
Teoria Şcolii de la Cluj : legalitatea şi oportunitatea reprezintă două condiţii distincte de
valabilitate a unui act adm.
Teoria Şcolii de la Bucureşti : oportunitatea reprezintă doar o subspecie a legalităţii.
Oportunitatea este inclusă în ideea de legalitate => nu pot fi privite distinct. Cu alte cuvine,
oportunitatea este inclusă în legalitate.

Conditii Generale de Legalitate :

(a) Emiterea actului în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei, cu legile Parlamentului şi cu

actele cu forţă de lege, respectiv în conformitate cu celelalte acte normative superioare actului
în cauză
(b) Emiterea actului de către autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale
(c) Emiterea actului în forma şi cu procedura prevazută de lege

- criteriile de oportunitate sunt criterii sociale, majoritatea sunt criterii economice:

condiţiile de muncă, valorile pecuniare, necesităţile reale ale societăţii, mijloacele
necesare executării actului, mijloace financiare etc.

Conditii de forma ale actului administrative

(1) Forma scrisă –cerinţa ad validitatem (excepţie : sancţiunea avertismentului – oral)

(2) Sunt redactate în limba oficială : excepţie în unităţile adm-terit unde populaţia minoritară
este peste 20%
(3) Motivarea : de regulă, orice act adm trebuie sa fie motivat. Această cerinţă e obligatorie
pentru toate actele cu caracter normativ, dar poate naşte discuţii în privinţa actelor
individuale. Dispoziţiile referitoare la modul în care se motivează un act normativ – Legea
nr. 24/2000 republicată şi în câteva acte subsecvente HG 1361/2006 şi HG 1226/2007.
Conform legii, proiectele de acte adm normative, trebuie motivate prin note de fundamentare
iar dacă avem în discuţie ordonanţe sau HG-uri prin aşa numitele referate de aprobare.

Motivarea unui act administrativ normativ

1. Motivarea în fapt: trebuie să fie indicat motivul emiterii şi cerintele care reclamă
intervenţia normativă; să existe precizări cu privire la impactul socio-economic; precizări
legate de impactul financiar; impactul asupra sistemului juridic; consultările prealabile
derulate.
2. Motivarea în drept – temeiul juridic – actele cu forta superioară pe care se întemeiază
Pentru actele adm individuale există o problemă: legislaţia în vigoare nu prevede şi
motivarea în fapt a acestora. Ele trebuie însă motivate în drept. Există şi anumite specii de
acte individuale care în baza legii speciale ce le reglementează, sunt motivate obligatoriu şi în

6
fapt şi în drept. Ex. - actele adm prin care se aplică sancţiuni şi mai ales actele adm-
jurisdicţionale.
Există o tendinţă în jurisprundenţa actuală de cont-adm în sensul de a se impune ca
obligaţie motivarea oricarui act adm individual chiar dacă legea nu prevede expres.

Procedura de emitere a actului administrativ

Procedura de emitere a unui act adm poate fi extrem de complexă (HG) sau una extrem
de simplă (pr-vb contravenţional).
Formele procedurale :
i. Formele anterioare emiterii actului

ii. Formele concomitente emiterii actului

iii. Formele ulterioare emiterii actului

Formele anterioare

- intră o multitudine de operaţiuni adm şi fapte materiale : propuneri, proiecte, avize, puncte
de vedere, liste, chestionare
- se apreciază că cele mai importante ar fi avizele şi acordul prealabil
- în legatură cu acordul prealabil, unii autori apreciază că nu este o simplă operaţiune adm, ci
ar fi una juridică
- în această viziune, atât acordul prealabil cât şi actul final formează corp comun, deci
eventuala acţiune în instanţă având ca obiect anularea actului trebuie să se raporteze şi la
acord şi la actul final
Avizele = opinii pe care o autoritate adm le solicită unei alte autorităţi pt a se informa şi a
decide în cunoştinţă de cauză cu privire la o anumită problemă
- avizele sunt până la urmă operaţiuni adm, deci nu produc efecte juridice prin ele însele
Exista 3 tipuri de avize :
(a) facultative - nu există obligaţia de a fi solicitate şi nici obligaţia de a fi respectate
dacă au fost solicitate (ex : OUG 34/2006 art. 64 prevede că orice persoană care se
pretinde vătămată poate să solicite un aviz autorităţii naţionale pt reglementarea şi
monitorizarea achiziţiilor publice)
(b) consultative - trebuie obligatoriu solicitate, dar nu şi obligatoriu respectate
(c) conforme sau obligatorii - există obligaţia de a fi solicitate şi obligaţia de a fi
respectate
- aceste avize contribuie la întărirea validităţii actului adm
- nu pot fi atacate în instanţa de contencios, dar pot fi contestate împreună cu actul adm
pe care îl fundamentează (ex. - obligaţia de a fi publicată pe internet intenţia emiterii
unui act normativ)

Formele concomitente
- sunt regăsite de regulă în activitatea organelor colegiale
Cerinţe : cvorumul (majoritatea cerută de lege pt întrunirea sau constituirea valabilă a
unui organ colegial), majoritatea cerută pt adoptarea unui act (3 feluri : simplă 50%+1 din
cei prezenţi, absolută 50%+1 din nr total, calificată 2/3 3/4), semnarea şi contrasemnarea
actului în cauză, motivarea, obligaţia de a se întocmi o minută

7
 Forme Procedurale Ulterioare Emiterii Actului

1) Comunicarea = remiterea unui act adm individual la subiectul vizat

2) Publicarea = aducerea la cunoştinţă publică prin publicarea în M. Of. al României
sau M. Of. Local/Judeţean
- toate actele normative sunt publicate
- actele individuale:
♦ regula – nu sunt publicate
♦ excepţie fac – hotărârile de guvern cu caracter individual
- decretele Preşedintelui
- deciziile Primului-Ministru
- Nu se publică hotărârile în materie militară, ele fiind comunicate doar instituţiilor
interesate
3) Procedura aprobării tacite - dacă autoritatea adm publice nu răspunde solicitantului
în termenul prevăzut de lege pentru emiterea respectivei autorizaţii
- excepţie fac actele emise în domeniul activităţii nucleare, în materia armelor de foc,
drogurilor, muniţiilor, explozibililor
- aprobarea = manifestarea de voinţă a unui organ superior emitentului, prin care se
declară de acord cu un act deja emis de organul inferior, fără de care actul în cauză nu şi-
ar fi produs efectele
4) Confirmarea = operaţiune cu 3 accepţiuni :
♦ actul prin care organul adm încunoştiinţează un subiect de drept că înţelege să
menţină un act adm emis anterior
♦ actul distinct prin care organul adm urmăreşte să acopere un viciu al unui act emis
anterior de acesta sau al unui act inferior
♦ aprobarea dată de organul superior fără de care nu se poate pune în aplicare un act
anterior al unui organ inferior

Forţa Juridică a Actului Adm

- la baza efectelor juridice pe care le produc actele adm stă prezumţia că ele au fost emise
cu respectarea tuturor condiţiilor impuse de lege:
1) Prezumţia de legalitate = actul a fost emis în conformitate cu prevederile
Constituţiei, legilor şi actelor juridice cu forţă juridică superioară
♦ prezumţie de legalitate absolută (excepţia) care nu poate fi combătută,
asemenea acte nu pot fi atacate
♦ prezumţie de legalitate relativă (regula), care poate fi răsturnată de persoana
al cărui interes legitim sau de drept a fost încălcat
2) Prezumţia de autenticitate = actul a fost emis de organul competent prin
respectarea formelor specifice : ştampila, antetul, semnăturile
3) Prezumţia de veridicitate = actul adm este presupus a corespunde adevărului
- forţa juridică a actului adm este mijlocită de mai mulţi factori :
♦ locul organului emitent în sistemul autorităţii publice, din sfera de executiv,
autoritate centrală, locală
♦ caracterul actului – individual/normativ + efectele lor faţă de subiecţi
♦ natura organului şi competenţa lui :
(a) org competenţă materială – Guvernul
(b) org de specialitate – un minister, spre exemplu

8
 Momentul Producerii Efectelor Juridice

1) pt organul emitent – în momentul emiterii/adoptării lui, în sensul că acesta are obligaţia

de a-l aduce la cunoştinţă publică sau de a-l comunica celor interesaţi + obligaţia de a nu-l
modifica sau abroga decât prin parcurgerea procedurii prevăzute de lege
2) pt celelalte subiecte de drept – efectele se produc la momentul comunicării lor, cu
excepţia hotărârilor de guvern & decretelor Preşedintelui care trebuie publicate în M. Of. sub
sancţiunea inexistenţei
- actele normative – în momentul aducerii la cunoştinţă publică
- ca regulă, actele adm produce efecte juridice numai pt viitor din momentul în care au fost
aduse la cunoştinţă
- excepţii :
♦ actele adm care produc efecte retroactive :
(a) actele declarative
(b) actele recognitive
(c) actele de revocare
(d) actele adm interpretative
(e) actele adm – jurisdicţionale

♦ actele adm care-şi produc efectele la o dată ulterioară aducerii lor la cunoştiinţă
prin publicare stabilită în cuprinsul actului :
(a) actele normative în materie contravenţională – în 30 de zile
(b) în cazuri urgente – 10 zile
- legile şi ordonanţele emise în baza unei legi speciale de abilitare – 3 zile/dată
ulterioară
- OG + OUG – data publicării in M. Of./dată ulterioară
- actele normative – art 10 alin (1) - fără legi & ordonanţe data publicării în M. Of./dată
ulterioară

Actele Autorităţilor Adm Locale

1) normative – la data aducerii la cunoştinţă publică

2) individuale – la data comunicării

Întinderea Efectelor Juridice ale Actelor Adm

1) individuale:
- dau naştere la raporturi de drept adm (regula)
- dau naştere la raporturi de dr familiei, civil, etc
2) normative – dau naştere la raporturi juridice în toate domeniile

Încetarea Efectelor Juridice ale Actelor Adm

1) anularea – de către instanta de cont-adm, de regulă
2) revocarea propriu-zisă – de către organul ierarhic superior emitentului
3) retractarea – de organul emitent
4) abrogarea – dispusă de organul emitent, organul ierarhic superior sau de Parlament
5) ajungerea la termen (prescripţia), executarea actelor adm

9
 Suspendare vs. Revocare

(1) Definiţie :
Suspendarea = întreruperea vremelnică a procedurii efectelor juridice de către un act adm
Revocarea = operaţiunea juridică prin care organul emitent sau organul superior ierarhic
desfiinţează (retrage) actul în cauză, din oficiu sau la cererea subiectelor de drept interesate

(2) Tipuri de Suspendare :

♦ în baza legii – de jure – acţiunile introduse de prefect în baza atribuţiilor de „tutelă
admninistrativă” sau de ANFP
♦ dispusă prin act juridic al unui organ competent (instanţă de judecată sau o altă
autoritate publică)

Tipuri de Revocare :
♦ revocarea propriu-zisă --- dispusă de organul superior ierarhic emitentului
♦ retractarea – dispusă de organul emitent

(3) Efectele juridice :

- suspendarea duce la întreruperea temporară a producerii de efecte juridice de către actul
suspendat
- revocarea duce la încetarea efectelor juridice ale actului adm

(4) Subiectele de drept care o pot dispune :

- suspendarea : ● organul emitent-ierarhic superior
● instanta de judecată
● legiuitorul

- revocarea : ● organul emtent-ierarhic superior (din oficiu)

● la cererea unei persoane interesate

(5) Trăsăturile Suspendării :

- are un caracter de excepţie, se dispune numai în cazuri bine determinate
- reprezintă o situaţie temporară
- constituie o garanţie a legalităţii şi a respectării drepturilor subiective şi a intereselor
legitime ale persoanelor
- are drept efect întreruperea temporară a producerii efectelor juridice
- poate interveni numai după intrarea în vigoare a actului adm
- este dispusă de organul competent sau în baza legii

Trăsăturile Revocării :
- poate reprezenta un caz particular al nulităţii (prin raportare la cauzele de nelegalitate
care o pot determina şi la efectele sale)
- are valoarea unui principiu (regula – revocabilitatea, excepţia – irevocabilitatea)
- intervine atunci când există certitudinea unui viciu de legalitate care loveşte actul sau a
unei evidente lipse de oportunitate a acestuia
- produce efecte ex tunc – cauze anterioare, concomitente emiterii actului adm
- produce efecte ex nunc – cauze ulterioare emiterii actului adm

10
 (6) - Revocarea apare ca REGULĂ
- Suspendarea apare ca o operaţie excepţională
- situaţiile de revocare a actului adm sunt rar întâlnite, suspendarea fiind foarte des
întâlnită, de obicei printr-o cerere introdusă odată cu acţiunea în anulare a actului adm

(7) Revocarea - atunci când există certitudinea că un act este ilegal (inclusiv sub aspectul
oportunităţii)
- Suspendarea se dispune atunci când există un dubiu în privinţa legalităţii (inclusiv
sub aspectul oportunităţii)

Regimul Juridic al Suspendării Judiciare – Condiţiile Suspendării conform art 14 din

Legea nr. 554/2004

- se dispune la cererea persoanei vătămate, după formularea plângerii adm prealabile

(acte individuale)
- trebuie probată existenţa unui caz bine justificat - împrejurările legate de starea de fapt
şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii
- necesitatea prevenirii unei pagube iminente
- la actele normative – dacă se vatămă un interes public major, acţiunea în suspendare
poate fi introdusă şi de Ministerul Public
- judecarea cererii se face cu celeritate şi precădere, cu citarea părţilor
- efectele suspendării durează până la pronunţarea instanţei de fond asupra viitoarei
acţiuni în anularea actului adm, dar încetează de drept dacă acţiunea nu este introdusă
în 60 de zile de la acordarea suspendării
- dacă se emite un act adm identic cu cel suspendat de instanţă, el este suspendat de
drept, fără procedură prealabilă necesară
- hotărârea de admitere a suspendării este executorie de drept, atacată în 5 zile de la
comunicare

Condiţiile Suspendării – art 15 din lege

- se face prin cererea de anulare a actului adm sau în mod distinct, după înregistrarea ei
pe rol
- procedura este aceeaşi ca la art 14
- în ipoteza admiterii acţiunii pe fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art 14,
se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar
daca reclamantul nu a solcitat suspendarea executării actului adm în temeiul art 15

Excepţiile de la Principiul Revocabilităţii

1) actele adm – jurisdicţionale
2) actele adm emise ca urmare a existenţei unor contracte de drept privat
3) actele adm emise în vederea încheierii unor contracte de drept privat
4) actele adm executate material
5) actele adm declarate irevocabile printr-o dispoziţie legală
6) actele adm sancţionatorii
7) actele adm care au dat naştere unor drepturi subiective garantate de lege sub aspectul
stabilităţii (certificate de naştere, diplome de absolvire, permise, cărţi de identitate)

Important - ● excepţiile vizează numai actele individuale, Nu şi pe cele normative

11
 ● actele care nu pot fi revocate, însă pot fi anulate de instanţa de judecată

Anulare vs. Inexistenţă

(1) Anularea = operaţiunea juridică prin care se dispune desfiinţarea unui act, încetarea
definitivă a producerii efectelor juridice de către acesta; sancţiunea juridică ce
intervine în ipoteza în care actul adm prezintă vicii de legalitate
Inexistenţa = sancţiune specifică actelor adm, intervine atunci când viciile de legalitate
care afectează actul adm sunt atât de grave, încât conştientizarea lor este facilă pt toate
subiectele de drept (actul în cauză nu se poate bucura de prezumţia de legalitate)

(2) Categorii de Nulităţi (acte viciate):

(a) actele inexistente – care nu au nevoie de nicio constatare formală în acest sens
(b) actele nule de drept – au o aparenţă de legalitate, dar sunt lovite de un viciu
esenţial, care nu poate fi acoperit şi poate fi constatat oricând
(c) actele anulabile – actul prezintă vicii de formă, care pot fi invocate într-un
intervat de timp determinat şi doar de acele persoane care au interes direct,
personal

(3) Nulitate - ● parţială

● totală
- nulitatea absolută intervine pt încălcarea unor condiţii esenţiale de validitate a actului
(de regulă, condiţii de fond)
- nulitatea relativă intervine pt încălcarea unor condiţii mai puţin importante, de regulă,
condiţii de formă, procedurale

Inexistenţa - ● art 100 alin (1) – decretele Preşedintelui trebuie publicate în M. Of.
● art 108 alin (4) – actele Guvernului – trebuie publicate în M. Of.

(4)Organele care dispun Anularea actului adm :

(a) organul ierarhic superior – în baza dreptului de control ierarhic
(b) instanţa de judecată
(c) Ministerul Public – asupra actelor organelor adm de cercetare şi urmărire
penală 
- Inexistenţa poate fi constatată de orice subiect de drept interesat

Efectele Juridice ale Nulităţii Actului Adm

- în dreptul adm se admite posibilitatea confirmării ambelor categorii de nulităţi, în lipsa

unei interdicţii exprese a legii
- ca regulă, nulitatea produce efecte retroactive (ex tunc)
- excepţie – anularea pe motive de oportunitate – ex nunc (pt viitor)

12
 DOMENIUL PUBLIC

Apariţia şi Evoluţia Domeniului Public

1) Perioada Dreptului Roman:

- se remarcă distincţia dintre res in patrimonio (bunuri aflate în patrimoniu, ce au
constituit baza domeniului public, adică un ansamblu de bunuri nesusceptibile de
proprietate privată) şi res extra patrimonium (bunuri aflate în afara patrimoniului,
regăsindu-se în mai multe categorii – res communes, res publicae, res universitatis, res
divini juris)
- res extra patrimonium nu puteau fi înstrăinate şi nici nu opera prescripţia în privinţa
lor, o parte puteau fi concesionate în schimbul unei taxe denumite vactigalium
publicum

2) Perioada Vechiului Drept Francez :

- domeniul public făcea parte din patrimoniul suveranului, nefiind delimitat de
domeniul privat al acestuia
- regele putea dispune liber de aceste bunuri, fapt ce a generat numeroase abuzuri din
partea acestuia, apărând ulterior principiul inalienabilităţii domeniului public prin care
regele devine administratorul legal al domeniului public

3) În urma Revoluţiei Franceze din 1789:

- naţiunea devine proprietara domeniului public
- se elaborează Codul Domenial care trece proprietatea domeniului public de la rege la
naţiune, luând naştere „domeniul naţional”

4) Perioada Codului Francez şi a codurilor adoptate sub influenţa sa :

- codul civil francez nu stabilea cu precizie dacă bunurile domeniului public aparţineu
naţiunii sau statului
- de asemenea, nu se făcea distincţia între domeniul public şi cel privat, prin cel public
fiind desemnat de fapt domeniul administrativ

5) Teoria sf. sec al 19-lea – încep. sec. al 20-lea :

- bunurile care aparţin persoanelor administrative sunt de 2 categ – bunuri care constituie
o sursă de valori (ce trebuie privite ca orice altă proprietate privată) şi bunuri care servesc
publicului în mod direct sau prin intermediul unui serviciu public organizat de puterea
publică, care trebuie protejate

6) Doctrina Interbelică – se remarcă 4 teze importante, susţinute atât de autori francezi,

cât şi de autori români :
(a) teoria folosinţei generale şi a inexistenţei unui drept de
proprietate – din domeniul public fac parte bunurile afectate
folosinţei tuturor, asupra cărora administraţia nu are un drept de
proprietate

13
 (b) teoria existenţei dreptului de proprietate – domeniul public =
bunuri afectate uzului tuturor, bunuri inalienabile şi imprescriptibile,
aflate în proprietatea administraţiei, care se deosebeau de bunurile din
domeniul privat al adm, neafectate uzului tuturor, alienabile şi
prescriptibile
(c) teoria serviciului public – domeniul public = toate bunurile mobile
+ imobile afectate unui serviciu public, care, datorită acestei
afectaţiuni speciale sunt inalienabile şi imprescriptibile
(d) teoria interesului general – domeniul public = bunuri afectate unui
interes general, asupra cărora există un drept de proprietate
administrativă, fiind supuse unui regim juridic special, exorbitant, în
raport cu bunurile ce compun domeniul privat
7) Doctrina actuală franceză :
- este acceptată, de regulă, teoria (b)
- se admite şi existenţa domeniului public şi în patrimoniul stabilimentelor (instituţiilor)
publice
- este reliefată distincţia între domeniul public – privat, dar şi caracterul relativ al
acestei distincţii, în condiţiile în care bunurile proprietate publică sunt folosite în
scopuri patrimoniale, iar bunurile din domeniul privat sunt exploatate, uneori, în
interes public sau, în orice caz, pt a se obţine „bani publici”

Delimitarea Domeniului Public de cel Privat

♦ domeniul public = ansamblul de bunuri supuse unui regim juridic administrativ, dominat
de principiul inalienabilităţii, precum şi unui regim de protecţie penală specială, necunoscut
domeniului privat, ce atrage competenţa instanţelor de cont-adm
♦ domeniul privat = ansamblul bunurilor colectivităţii adm, supuse regimului dreptului privat
şi, în caz de litigii, competenţei instanţelor de drept comun

♦ domeniul administrativ = totalitatea bunurilor mob + imob posedate de puterea publică

(stat, unităţile adm-teritoriale, stabilimente publice), deci, ansamblul bunurilor care compun
domeniului public + privat
♦ domeniul administrativ ≠ domeniul civil [totalitatea bunurilor aparţinând particularilor,
aflate în comerţ (circuitul civil) şi care formează obiectul proprietăţii civile]

Art 4 – Legea nr 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al ei

- „domeniul privat al statului sau al unităţilor adm-terit este alcătuit din bunuri aflate în
proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul
şi unităţile adm-terit au dreptul de proprietate privată”
- domeniul privat este supus în mare parte, ca regim juridic, dreptului privat şi
contenciosului judiciar de drept privat, fiind format din totalitatea bunurilor mob +
imob aflate în proprietatea privată a statului şi a unit adm-terit
- asupra acestor bunuri, autoritatea publică exercită aceleaşi drepturi ca şi particularii,
sub imperiul art 44 alin (2) din Constituţie – „proprietatea privată este garantată şi
ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”

Domeniul public - ♦ Legea nr. 18/1991

♦ Legea nr. 213/1998
♦ Constituţia României

14
 ♦ Legea nr. 33/ 1994 privind expropierea pt cauze de utilitate publică
♦ OUG nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de
bunuri proprietate publică
♦ OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică,
a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

Art 136 din Constituţie – Existenţa Proprietăţii Publice & Regimul ei

- este ocrotită şi garantată de lege

- poate aparţine numai statului sau unit adm-terit (comună, oraş, judeţ)
- se stabilesc categoriile de bunuri care intră EXCLUSIV în sfera proprietăţii publice,
fără a se face o enumerare exhaustivă – „bogăţiile de interes public ale subsolului,
spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele,
marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental,
precum şi alte bunuri stabilite prin legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii
publice”
- bunurile proprietate publică sunt inalienabile
- pot fi date în administrare, concesionate, închiriate sau date în folosinţă gratuită

Raportul Domeniul Public – Proprietate Publică (Scara Domenialităţii)

- conform Şcolii de Drept Public de la Bucureşti, domeniul public este format din –
bunurile proprietate publică şi o serie de bunuri proprietate privată ce prezintă o
semnificaţie şi o importanţă deosebită pt colectivitate (lato sensu)
- această structură hibridă se bazează pe teoria „scării domenialităţii” conform căreia:
♦ în sintagma „domanialitate” sunt incluse atât bunurile publice, cât şi cele
private
♦ aceste bunuri sunt supuse regimului de putere publică, însă diferenţiat –
bunurile publice sunt supuse unui regim exclusiv de putere, pe când bunurile
private sunt guvernate de un regim mixt (dr public & privat)
- această teză este combătută, în principal de către autorii de drept civil, care nu admit
apartenenţa la domeniul public a unor bunuri private, indiferent de importanţa lor
- conform reglementării actuale (Legea nr. 213/1998), domeniul public se identifică cu
ansamblul bunurilor proprietate publică – „dreptul de proprietate publică aparţine
statului sau unităţilor adm-terit, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor,
sunt de uz sau de interes public”

Definiţia şi Trăsăturile Domeniului Public

Domeniul Public - ♦ lato sensu

♦ stricto sensu

- lato-sensu = ansamblul bunurilor publice sau private care prin natura lor sau
dispoziţia expresă a legii trebuie păstrate şi transmise generaţiilor viitoare,
reprezentând valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul
unui serviciu public, supuse unui regim administrativ, respectiv unui regim mixt, în
care regimul de putere este dominant, aflate în proprietatea sau după caz în paza
persoanelor juridice de drept public
- stricto-sensu = ansamblul bunurilor care formează obiectul drpetului de proprietate
publică

15
Trăsăturile Domeniului Public :

1) cuprinde acele bunuri mob/imob, publice/private, care prin natura lor sau destinaţia expresă
a legii intră în categ bunurilor ce trebuie protejate şi transmise generaţiilor viitoare
2) bunurile domeniului public au o utilitate publică, având rolul de a satisface interesul public
în mod direct sau prin intermediul unui serviciu public
3) este guvernat de un regim de putere publică (exclusiv sau mixt)
4) bunurile componente se află în proprietatea publică sau cel puţin în paza unei persoane de
drept public

Clasificarea Domeniului Public

♦ În funcţie de titular :
- art 3 din Legea nr. 213/1998 – „domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art
135 alin (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta
lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes
public şi sunt dobândite de stat sau de unităţiile adm-terit prin modurile prevăzute de lege”
- domeniul public al statului = bunurile prevăzute la art 135 alin (4) din Constituţie, din cele
prevăzute la pct 1 din anexă, precum şi din bunuri de uz sau de interes public naţional,
declarate ca atare prin lege
- domeniul public al judeţelor = bunurile prevăzute la pct 2 din anexă şi alte bunuri de uz sau
de interes public judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean, dacă nu sunt
declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional
- domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor = bunurile prevăzute la pct 3 din
anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a
consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional
ori judeţean

♦ În funcţie de modul de încorporare :

- domeniul public natural = bunurile care fac parte din domeniul public datorită naturii
lor, fără a avea nevoie, în mod imperativ, de amenajări speciale
- domeniul public artificial = bunurile care presupun amenajări, intervenţii speciale
realizate prin fapta omului, în vederea utilizării lor în interes public

♦ În funcţie de modul de utilizare

- domeniul public utilizat în mod direct de public (căile de transport)
- domeniul public utilizat indirect de colectivitate prin intermediul unui serviciu public
(bunurile din dotarea diverselor servicii publice, de care acestea se folosesc pt a-şi
desfăşura activitatea)

♦ În funcţie de natura bunurilor componente:

- domeniul public terestru (bogăţiile de interes naţional)
- domeniul public maritim (marea teritorială, faleza, plaja mării)
- domeniul public fluvial (apele de suprafaţă)

16
- domeniul public aerian
- domeniul public cultural (obiectele de artă)
- domeniul public militar (ziduri de apărare, armament, muniţie, fortificaţii de apărare)

Regimul Juridic Aplicabil Domeniului Public şi Proprietăţii Publice

- în teoria stricto sensu a domeniului public, bunurile care îl compun, fiind bunuri
proprietate publică, sunt supuse automat unui regim de putere publică
- dacă analizăm teoria lato sensu a domeniului public, observăm că în componenţa
acestuia intră şi anumite bunuri proprietate privată care prezintă un interes deosebit
pentru colectivitate
- rezultă că pt asemenea bunuri este incident un regim mixt (de drept public = regim
domenial, cât şi unui de drept privat, caracteristic proprietăţii private)
- în Constituţia României regăsim unele precizări cu privire la principiile ce guvernează
regimul proprietăţii publice
- astfel, în art 136 alin (4) se precizează că bunurile proprietate publică sunt inalienabile
- din acest text derivă şi alte 3 principii aplicabile proprietăţii şi domeniului public, care
au fost enunţate întâi în doctrină şi apoi preluate în legislaţie
- în acest sens, în art 11 din Legea nr. 213/1998 se subliniază că bunurile din domeniul
public sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile, nu pot fi grevate cu sarcini sau
servituţi (a se vedea şi art 13 din lege)

1) Principiul Inalienabilităţii

- are un rang constituţional, fiind reluat şi în legea organică nr 213/1998

- legea prevede în art 11 că bunurile din domeniul public (bunurile proprietate publică)
nu pot fi înstrăinate, nici dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin
posesia de b-c (art 1909, 1910 C. Civ.)
- în Constituţie – aceste bunuri sunt inalienabile, dar nu poate fi exclusă o exploatare a
acestora prin mijloace contractuale
- în art 136 alin (4) – bunurile publice pot fi date în administrare regiilor autonome ori
instituţiilor publice, pot fi concesionate, închiriate sau date în folosinţă gratuită către
instituţiile de utilitate publică
- în definiţia lato sensu a domeniului public nu se poate susţine că bunurile private de
interes public sunt inalienabile la modul absolut
- aşadar, acest principiu este nuanţat – putem accepta concluzia unei alienabilităţi
limitate, restrânse întrucât prerogativele dispoziţiei şi folosinţei exercitate de
proprietarul particular nu pot fi eliminate în totalitate pt că s-ar încălca dispoziţiile
Constituţiei (art 44 referitor la dreptul de proprietate privată)
- toate aceste prerogative pot fi exercitate doar sub tutela unei autorităţi publice
- în doctrină se subliniază că acest principiu nu este unul absolut, în sensul că bunurile
din domeniul public sunt inalienabile, dar numai cât timp ele fac parte efectiv din
respectivul domeniu public
- dacă la un moment dat bunurile proprietate publică sunt dezafectate (trecute în
domeniul privat), în mod automat se schimbă şi tipul de proprietate (din public în
privat) chiar dacă se menţine titularul
- mai mult, în doctrină se admite şi existenţa dezafectării tacite (nu mai regăsim un act
de autoritate care să valideze transferul unui bun din domeniul public în privat)

17
 2) Principiul Imprescriptibilităţii

- este consacrat expres în art 11 alin (1) lit c) din Legea nr 213/1998
- acest caracter derivă din primul principiu
- bunurile publice nu pot fi dobândite de terţe persoane prin prescripţie achizitivă sau
posesia de b-c
- dreptul de proprietate publică nu poate fi pierdut ca urmare a prescripţiei extinctive
(prin neuz) indiferent de durata acestuia
- în teoria lato sensu a domeniului public nu se poate susţine teza unei
imprescriptibilităţi absolute (bunurile proprietate privată)

3) Principiul Insesizabilităţii

- bunurile din domeniul public nu pot fi urmărite şi executate silit

- Legea 213/1998 consacră expres principiul în art 11 alin (1) lit b) – aceste bunuri nu
pot fi supuse executării silite
- cu privire la bunurile private în teoria lato sensu – bunurile private de interes public
sunt sesizabile, dar într-o manieră limitată, restrictivă (prin lege specială pot fi inserate
mai multe condiţii stricte cu privire la procedura executării silite şi la anumite drepturi
preferenţiale pe care statul le are într-o asemenea ipoteză – dreptul de preemţiune al
statului)

4) Principiul – Interdicţia Grevării cu Sarcini & Servituţi

- principiul este consacrat expres în art 11 alin (1) lit b) din lege – bunurile proprietate
publică nu pot fi afectate de garanţii reale
- derivă din primul principiu şi din faptul că drepturile proprietate publică nu sunt
susceptibile de dezmembrăminte
- în privinţa sercituţiilor (art 13), acestea sunt permise în măsura în care sunt
compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate
domeniului public
- servituţi compatibile (cele naturale cu precădere) – servitutea de trecere, de vedere, de
izvor

Instrumentele Juridice prin care pot fi puse în valoare bunurile publice

- modaltăţile de exploatare ale domeniului public sunt prevăzute chiar de Constituţia

României - bunurile publice pot fi date în administrare către regii autonome sau către
instituţiile publice – art 136 alin (4) teza finală
- dispoziţii în legile organice subsecvente – Legea adm publice locale 215/2001 –
„bunurile ce aparţin domeniului public de interes local sau judeţean pot fi date în
administrarea regiilor autonome sau instituţiilor publice, concesionate, închiriate sau
date în folosinţă gratuită pe termen limitat persoanelor juridice fără scop lucrativ care

18
 desfăşoară activităţi de binefacere sau de utilitate publică ori pot fi date serviciilor
publice” (art 123 & 124 din lege, republicată în 2007)
- analizând textele sus citate, rezultă că regăsim cel puţin 4 categorii de acte juridice
prin care se urmăreşte justa punere în valoare a bunurilor proprietate publică
- în niciun caz, printr-un asemenea act juriidc nu poate fi transmisă unei persoane
proprietatea bunurilor în cauză, putând fi transmisă numai folosinţa (concesiune –
drept real, închiriere – drept de creanţă)

1) Darea în Administrare

- Constituţia – beneficiarii acestui drept (drept real din perspectiva dreptului civil) sunt
limitativ enumeraţi (regiile autonome sau instituţiile publice)
- niciun alt subiect de drept nu poate primi în administrare bunurile publice
- în doctrină a existat o controversă în ceea ce priveşte calificarea naturii juridice a
acestui act prin care se transmite respectivul drept
- astfel, unii autori au considerat că întreaga operaţiune de transmitere a dreptului de
administrare poate fi calificată drept o convenţie între părţile implicate (contract de
drept public)
- majoritatea autorilor însă, au considerat că dreptul de administrare poate fi transmis
numai printr-un act unilateral administrativ (părere la care au aderat şi unii civilişti –
Valeriu Stoica )
- în acelaşi sens, legea organică în art 12 alin (2) precizează că darea în administrare se
realizează după caz prin Hotărâre de Guvern, hotărâre a Consiliului Judeţean sau
Local
- în legea organică – 213/1998 – beneficiarii dreptul de administrare pot fi regiile
autonome, prefecturile, autorităţile adm publice şi centrale, alte instituţii publice de
interes local, judeţean sau naţional
- transferul dreptului de administrare potrivit legii operează prin intermediul unei
hotărâri emise de Guvern pt bunurile de interes naţional sua de Consiliul
Judeţean/Local pt bunurile de interes judeţean/local
- prerogativele conferite beneficiarului acestui drept sunt de posesie, folosinţă,
dispoziţie (în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare) – dispoziţie
numai în sens material pentru ca bunul să fie compatibil cu scopul său
- dreptul poate fi revocat dacă beneficiarul său nu-şi exercită drepturile şi nu-şi execută
obligaţiile născute în actul de transmitere
- dacă există litigii privind dreptul de administrare, beneficiarul acestuia are calitate
procesuală şi activă şi pasivă
- dacă litigiile privesc chiar dreptul de proprietate asupra bunului, beneficiarul dreptului
are obligaţia de a indica instanţei de judecată cine este proprietarul
- din interpreatrea Legii nr. 213/1998 şi Legii nr. 554/2004 [art 2 lit c)], rezultă că
instanţele competente să soluţioneze litigiile privind dreptul de administrare sunt cele
de contencios administrativ

2) Închirierea bunurilor proprietate publică

- nici Constituţia, nici Legea 213/1998 nu vin cu foarte multe detalii în privinţa acestui
contract administrativ
- Legea nr. 213/1998 – elemente specifice ce derogă parţial de la dispoziţiile C. Civ.
referitoare la contractul de locaţiune

19
- conform legii, închirierea de bunuri publice trebuie aprobată prin Hotărâre de Guvern
sau Hotărâre a CJ/CL (art 14 din lege)
- contractul de închiriere poate fi încheiat cu orice persoană fizică sau juridică, română
sau străină de către titularul dreptului de proprietate sau titulatul dreptului de
administrare (locator)
- contractul de închiriere trebuie să conţină clauze de natură să asigure exploatarea
raţională a bunurilor în cauză potrivit specificului acestuia
- alte elemente specifice – închirierea se face prin procedura licitaţiei publice, sumele
încasate cu titlu de chirie vor intra în bugetul statului sau bugetul unit adm-terit
- dacă închirierea este realizată de beneficiarul dreptului de administrare (minister), el
are dreptul de a reţine o cotă de 20-50% din chirie, restul întrând la bugetul public (al
statului sau unit adm-terit)

3) Dreptul de Folosinţă Gratuită

- este reglementat de Constituţie din anul 2003

- până la revizuirea acesteia, deşi nu exista un text permisiv, posibilitatea dării în
folosinţă gratuită a unor bunuri din domeniul public era recunoscută prin legi organice
- art 17 din Legea nr. 213/1998 – „statul şi unit adm-terit pot da imobile din
patrimoniul lor în folosinţă gratuită pe termen limitat persoanelor juridice fără scop
lucrativ, care efectuează activităţi de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor
publice”
- art 124 din Legea nr. 215/2001 – „consiliile locale şi consiliile judeţene pot da în
folosinţă gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile şi imobile proprietate publică sau
privată locală sau judeţeană, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care
desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice”
- reglementarea este similară, însă în a 2a lege se dau în folosinţă gratuită atât
bunuri imobile, cât şi mobile

CONCESIUNEA (contract)

- reglementări – art 136 alin (4) din Constituţie, OUG 34/2006 privind achiziţiile
publice şi concesiunea de lucrări şi servicii publice, OUG 54/2006 privind
concesiunea de bunuri proprietate publică

Originile Instituţiei Concesiunii

- o asemenea modalitate de exploatare a bunurilor publice a existat şi în antichitate,

inclusiv în dreptul roman, dar bazele reale ale viitorului contract de concesiune se
conturează în Evul Mediu (perioada veciului drept francez)
- în această perioadă se generalizase obiceiul monarhului (regelui) de a acorda în
folosinţă gratuită perpetuă către vasalii săi credincioşi porţiuni din teritoriul regatului
denumite censile (fief)
- în timp, datorită acestei folosinţe accentuate, s-a format falsa impresie că de fapt acei
vasali erau adevăraţii proprietari ai fiefului şi nu cel care le conferise dreptul de
concesiune, adică regele
- în realitate, asupra bunului „concesiont” existau 2 drepturi reale – dreptul vasalului
(beneficiarul folosinţei perpetue, el deţinând şi domeniul utilae) şi dreptul
proprietarului real al regelui (monarhului) care deţinea domenium eminens

20
- în perioada actuală, au fost sintetizate câteva trăsături generale ale contractului de
concesiune:
1) el este perceput precum un contract cu caracter temporar
2) se discută despre revocabilitatea concesiunii (chiar ca principiu)
3) se discută despre posibilitatea răscumpărării concesiunii (denunţare
de către concedent)
4) concesiunea a fost privită de regulă ca o formă de exploatare a unui
serviciu public
- prin acest instrument juridic, un particular lua asupra sa riscurile & sarcina de a
conduce activitatea serviciului în schimbul dreptului de a percepe anumite taxe pt
serviciile prestate (texa interbelică)
- obiectul contractului de concesiune, conform legislaţiei în vigoare, este reprezentat de
bunurile proprietate publică, de lucrări publice sau de servicii
- deşi nu mai regăsim o reglementare cadru în materie, în condiţiile abrogării Legii nr.
219/1998 în materie, privind regimul concesiunilor, se admitea de principiu şi
posibilitatea concesionării unor bunuri din domeniul privat al statului sau unit adm-
terit
- Legea nr. 50/1991 privind autorizaţiile de construcţii
- Legea nr. 215/2001

Categorii de Concesiuni

- 3 categ distincte de concesiuni – OUG 34/2006 reglementează contractul de lucrări

publice, respectiv contractul de concesiune de servicii publice
- contractul de concesiune a bunurilor proprietate publică – OUG 54/2006 cu
modificările ulterioare – contract încheiat în formă scrisă, prin care o autoritate publică
(concedent) transmite pt o perioadă determinată unei persoane (concesionar) care
acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun
proprietate publică în schimbul unei taxe denumite Redevenţă

Procedura de Concesionare

1) Regula – Licitaţia
2) Excepţie – Negocierea Directă
3) Excepţie – Procedura Atribuirii Directe

- iniţiativa concesionării – atât concedentul, cât şi persoana interesată

- iniţiativa concesionării are la bază un studiu de oportunitate efectuat de concedent în
prealabil
- în baza acestui studiu, se elaborează „caietul de sarcini al concesiunii”
- conţinutul acestui caiet – este detaliat în anexa 1 din HG nr. 168/2007 prin care s-au
aprobat normele metodologice de aplicare a OUG nr. 54/2006
- conform acestei anexe, caietul de sarcini trebuie să cuprindă următoarele elemente, cel
puţin – info generale privind obiectul concesiunii, condiţiile generale ale concesiunii,
condiţiile de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească ofertele prezentate şi
clauzele privind încetarea contractului de concesiune
- decizia de concesionare a unor asemenea bunuri proprietate publică se va aproba în
baza caietului de sarcini printr-o Hotărâre emisă de Guvern, CJ sau CL

21
 1) Licitaţia

- anunţul de licitaţie se publică cu 20 de zile înainte de depunerea ofertelor (data limită

de depunere)
- concedentul este obligat să publice în M. Of. partea a 6a într-un cotidian de circulaţie
publică naţională şi locală anunţul de licitaţie
- persoanele interesate au dreptul de a solicita & obţine documentaţia de atribuire – info
despre procedură, dosarul de participare, etc (anexa 2 din HG nr. 168/2007)
- persoanele interesate au dreptul de a cere clarificări privind documentaţia de atribuire
(în cazul în care nu înteleg procedura), iar concedentul are obligaţia de a răspunde la
solicitări
- procedura licitaţiei se poate derula în mod valid dacă în urma publicării anunţului s-au
depus 3 oferte valabile
- dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, procedura nu este valabilă şi se organizează o
nouă licitaţie
- ofertele care pot fi depuse se elaborează în conformitate cu cerinţele documentaţiei de
atribuire şi vor avea un caracter obligatoriu pe întreaga perioadă de valabilitate
stabilită de concedent
- criteriile de selectare a ofertei câştigătoare sunt stabilite de concedent în conformitate
cu dispoziţiile inserate în documentaţia de atribuire, mai ales în caietul de sarcini şi se
raportează acestor criterii de regulă, la cel mai mare nivel al redevenţei oferite (art 36
din OUG nr. 54/2006)
- în ordonanţă sunt stipulate şi alte criterii care pot fi avute în vedere de concedent
(capacitatea economico-financiară a ofertantului, modalitatea de protejare a mediului
înconjurător) şi anumite condiţii specifice impuse de natura bunului concesionat
- dacă vor fi avute în vedere şi aceste criterii suplimentare, va trebui prevăzută complet
în documentaţia de atribuire ponderea fiecărui criteriu (expres în contract)
- ponderea criteriului privind nivelul redevenţei este întotdeauna >50%
- de asemenea, sunt prevăzute şi anumite modalităţi de departajare a ofertanţilor în cazul
în care mai mulţi au punctaj egal (art 41 din HG nr. 168/2007 & art 36 alin (1) şi alin
(2) din OUG nr. 52/2006)

2) Negocierea Directă

- anunţul negocierii directe se trimite spre publicare cu cel puţin 10 zile calendaristice
înainte de data limită pt depunerea ofertelor (secţiunea a 2a OUG 54/2006)
- poate fi parcursă numai dacă, după ce s-a repetat procedura licitaţiei, nu au fost depuse
nici a 2a oară 3 oferte valabile cel puţin
- există o serie de cerinţe privind publicitatea demersului privind modalitatea de a se
întocmi & punere la dispoziţie documentaţia de atribuire, urmând ca autoritatea
publică ce deţine calitatea de concedent să deruleze negocieri cu fiecare ofertant
acceptat

3) Atribuirea Directă
- art 59 din Oug 54/2006 – bunurile proprietate publică pot fi concesionate prin atribuire
directă companiilor naţionale, societăţilor naţionale sau societăţilor comerciale aflate în
subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea autorităţilor care pot avea calitatea de

22
concedent şi care au fost înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome şi au ca obiect
principal de activitate – gestionarea, închirierea, repararea & dezvoltarea respectivelor bunuri
(numai până la privatizarea acelor societăţi operează)
- ca procedură, nu mai este necesar studiul de oportunitate, iar atribuirea este dispusă
prin act administrativ (HG, a CJ sau CL)

Regimul Juridic al contractului de Concesiune pt bunurile proprietate publică

- în privinţa formei & modalităţii de redactare – forma scrisă (forma ad validitatem)

- ca şi redactare – lb română
- excepţie – dacă un concesionar este de altă naţionalitate sau cetăţenie şi dacă părţile
apreciază că este necesar ca respectivul contract să fie încheiat în altă limbă
- în caz de litigiu, va avea prioritate varianta în lb română
- nr de exemplare – 2 originale şi 4 dacă este redactat şi în lb străină
- conform OUG 54/2006 – contractul trebuie încheiat întotdeauna conform legii române
- principiile care stau la baza atribuirii contractului

1) Transparenţa – punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a info referitoare la

aplicarea procedurii pt atribuirea contractului de concesiune
2) Tratamentul Egal – aplicarea, într-o manieră nediscriminatorie, de către autoritatea
publică, a criteriilor de atribuire a contractului de concesiune
3) Proporţionalitatea – presupune că orice măsură stabilită de autoritatea publică
trebuie să fie necesară şi corespunzătoare naturii contractului
4) Nediscriminarea – aplicarea de către autoritatea publică a aceloraşi reguli, indiferent
de naţionalitatea participanţilor la procedura de atribuire a contractului de concesiune,
cu respectarea condiţiilor prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este
parte
5) Libera Concurenţă – asigurarea de către autoritatea publică a condiţiilor pt ca orice
participant la procedura de atribuire să aibă dreptul a deveni concesionar în condiţiile
legii, ale convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte

Modul de Încheiere a Contractului de Concesiune

- în termen de 20 de zile calendaristice de la data împlinirii termenului prevăzut de

OUG 54/2006 pt info participanţilor cu privire la rezultatele procedurii de atribuire
sub sancţiunea plăţii daune-interese părţii în culpă
- refuzul ofertantului desemnat câştigător de a încheia contractul poate atrage plata de
daune-interese în favoarea concedentului
- în acest caz, HG nr 168/2007 consideră că procedura de atribuire se anulează, iar
concedentul trebuie să o reia
- această dispoziţie este discutabilă deoarece în conformitate cu art 18 alin (4) din Legea
nr. 554/2004 – instanţa poate obliga partea aflată în culpă să încheie contractul
administrativ

Părţile Contractului

- concedent & concesionar

- concedentul – în numele statului – ministerele sau alte organe de specialitate ale adm
publice centrale

23
- în numele judeţului, Buc, oraşului sau comunei – CJ, Consiliul General al
Municipiului Bucureşti, CL sau alte instituţii publice de interes local (pt bunurile care
le sunt date în administrare)
- concesionarul – orice persoană fizică/juridică de drept privat română/străină
- concesionarul are obligaţia de a aplica o redevenţă care va intra după caz în bugetul
statului sau local

Durata Contractului de Concesiune

- conform OUG 54/2006 – 49 de ani începând de la data semnării contractului

- durata este stabilită în baza studiului de oportunitate
- este reglementată şi posibilitatea prelungirii concesiunii pe o perioadă de cel mult
jumătate din 49 de ani, fiind suficient acordul de voinţă al părţilor

Clauze Specifice

1) contractul va cuprinde clauzele prevăzute în caietul de sarcini şi clauzele convenite de

părţile contractante, în completarea celor din caietul de sarcini, fără ca ultimele să
poată contraveni obiectivelor concesiunii
2) contractul de concesiune va mentiona obligatoriu interdicţia pt concesionar de a
subconcesiona, cu excepţia cazurilor prevăzute expres în OUG 54/2006
3) contractul va cuprinde şi clauzele contractuale referitoare la împărţirea
responsabilităţilor de mediu între părţi
4) trebuie precizate în mod distinct categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar
în derularea concesiunii – bunurile de retur (ce revin de plin drept, gratuit şi libere de
orice sarcini concedentului la încetarea contractului de concesiune; sunt bunuri de
retur cele care au făcut obiectul concesiunii) şi bunurile proprii (la încetarea
contractului de concesiune rămân în proprietatea concesionarului, sunt acele bunuri
pe care acesta le-a utilizat pe durata concesiunii – ex. – mobilierul său, diverse utilaje,
aparatul de cafea )

Subconcesionarea

- ca regulă, subconcesionarea nu este permisă

- prin excepţie, companiile naţionale sau societăţile comerciale care pot beneficia de
atribuirea directă a contractului de concesiune pot subconcesiona bunurile proprietate
publică
- studiul de oportunitate al subconcesionării se aprobă către concedent
- subconcesionarea se aprobă în baza studiului de oportunitate prin HG, a CL, a CJ sau a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti
- subconcesionarea poate fi aprobată şi prin hotărârea de aprobare a concesiunii
- regimul juridic al subconcesionării este cel instituit de prezenta OUG pt concesionare,
iar redevenţa obţinută prin subconcesionare se face venit la bugetul companiilor
naţionale, societăţilor naţionale sau SC care au subconcesinat bunurile aparţinând
proprietăţii publice
- sumele reprezentând redevenţa sunt utilizate numai pt întreţinerea, repararea,
reabilitarea, modernizarea şi/sau dezvoltarea bunurilor proprietate publică care au
făcut obiectul concesionării şi nu pot fi recuperate prin amortizare conform
prevederilor legale în vigoare

24
 Modificarea Contractului

- contractul de concesiune cuprinde 2 părţi – partea reglementară (cea impusă prin

caietul de sarcini) şi partea convenţională
- modificarea de face diferit în funcţie de clauza vizată
- partea reglementară poate fi modificată în mod unilateral de către concedent cu
notoficarea prealabilă a concesionarului, dar numai pt motive excepţionale legate de
interesul public naţional sau local
- dacă se provoacă un prejudiciul concesionarului, el are dreptul de a fi despăgubit
- partea convenţională poate fi modificată conform dreptului comun prin acordul de
voinţă al părţilor

Echilibrul Financiar al Contraprestaţiilor

- relaţiile contractuale dintre cele 2 părţi se bazează pe principiul echilibrului

financiar al contraprestaţiilor, adică pe realizarea unei posibile egalităţi între
avantajele acordate concesionarului şi sarcinile care îi sunt impuse
- de asemenea, concesionarul nu poate fi obligat să suporte creşterea unor sarcini când
creşterea respectivă este cauzată de o măsură dispusă de o autoritate publică sau este
cauzată de un caz de forţă majoră sau caz fortuit
- s-a arătat că obligaţia concesionarului de a realiza, în mod direct, obiectul concesiunii,
este o obligaţie continuă, ceea ce duce la concluzia imposibilităţii de renunţare la
concesiune, de către concesionar, fără acordul concedentului, oricât de împovărătoare
ar fi devenit obligaţiile asumate
- art 57 din OUG nr 54/2006 – în acest art, care tratează modalităţile de încetare a
concesiunii, nu este prevăzută şi posibilitatea denunţării unilaterale de către
concesionar, pe motivul eventualei „destabilizări” a echilibrului financiar al
contraprestaţiilor

Încetarea Contractului

1) Regula – când expiră durata stabilită în contract

2) Excepţie – denunţarea unilaterală – de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste
şi prealabile în sarcina acestuia
3) Excepţie – rezilierea – cerută de concedent sau concesionar pt culpa contractuală a
celeilalte părţi
4) Excepţie - renunţarea concesionarului în cazul imposibilităţii obiective de a mai
exploata bunul în discuţie
5) Excepţie – dispariţia bunului concesionat

Măsurile Asiguratorii

- concesionarul are obligaţia ca în termen de cel mult 90 de zile de la data semnării

contractului de concesiune să depună, cu titlu de garanţie, o sumă fixă reprezentând
cota parte din suma obligaţiei de plată către concedent stabilită de acesta şi datorată pt
primul an de exploatare

25
 - concesionarul poate constitui drept gatanţie şi titluri de credit asupra cărora se va
institui garanţie reală mobiliară, cu acordul concedentului

Dreptul de Control

- concedentul are dreptul să verifice, în perioada derulării contractului de concesiune,

modul în care se respectă condiţiile şi clauzele acestuia de către concesionar
- persoana care consideră că un contract a fost calificat drept contract de concesiune de
bunuri proprietate publică, cu nerespectare prevederilor OUG 34/2006, poate solicita
punctul de vedere al Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a
Achiziţiilor Publice

Soluţionarea Litigiilor

Potrivit art 66 din OUG 54/2006:

- soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea,
modificarea şi încetarea contractului de concesiune, precum şi a celor privind
acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor legii cont-adm
- acţiunea în justiţie de introduce la secţia de cont-adm a tribunalului în a cărui
jurisdicţie se află sediul autorităţii contractante
- împotriva hot tribunalului se poate declara recurs la secţia de cont-adm a curţii de apel

Potrivit Legii nr 554/2004:

- sunt asimilate actelor adm şi contractele încheiate de autorităţie publice care au ca
obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică [art 2 alin (1) lit c)]
- în ceea ce priveşte plângerea prealabilă administrativă, în cazul acţiunilor care au ca
obiect contractele administrative, dispoziţiile din C. Proc. Civ. sunt aplicabile în mod
corespunzător [art 7 alin (6)]
- atunci când obiectul acţiunii în cont-adm il formează un contract adm, în funcţie de
starea de fapt, instanţa poate:
♦ dispune anularea acestuia, în tot sau în parte
♦ obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este
îndrituit
♦ impune uneia din parţi îndeplinirea unei anumite obligaţii
♦ suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere
♦ obliga la plata unor deapăgubiri pt daunele materiale şi morale
- modul în care judecătorul administrativ va analiza litigiul va fi după regula conform
căreia principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului interesului public
[art 8 alin (3)]

Concesiunea de Lucrări şi Servicii Publice

- acest contract este reglementat de OUG 34/2006 ale cărei norme de aplicare se
regăsesc în HG nr.71/2007
- concesiunea de lucrări publice = contract cu aceleaşi caracteristici ca şi contractul de
lucrări, cu deosebirea că în contrapartida lucrărilor executate, contractantul în calitate
de concesionar primeşte din partea autorităţii contractante (concedent) dreptul de a
exploata rezultatul acelor lucrări pentru o perioadă determinată sau acest drept însoţit
de plata unei sume de bani prestabilite [art 3 lit g) din OUG 34/2006]

26
- contractul de lucrări = acel contract de achiziţie publică având ca obiect:
♦ fie execuţia anumitor lucrări enumerate în anexa 1 din OUG 34/2006 sau
execuţia unei construcţii
♦ fie atât proiectarea, cât şi execuţia unor lucrări legate de activitatea cuprinse
în anexa 1, fie atât proiectarea, cât şi execuţia unei construcţii
♦ fie realizarea prin orice mjloace a unei construcţii care corespunde necesităţii
& obiectivelor autorităţii contractante dacă ele nu se încadrează în lit a) & b)
- contractul de concesiune de servicii publice = acel contract având aceleaşi
caracteristici ca şi contractul de servicii cu deosebirea că în contrapartida serviciilor
prestate, contractantul concesionar va primi din partea autorităţii contractante
(concedent) dreptul de a exploata respectivele servicii pt o perioadă determinată sau
acest drept însoţit de plata unei sume de bani prestabilite [art 3 lit h) din OUG
34/2006]
- contractul de concesiune de servicii reprezintă un contract de achiziţie publică diferit
de lucrări sau furnizare, ce are ca obiect prestarea anumitor servicii prevăzute în
anexele 2A şi 2B din OUG 34/2006
- pt delimitarea contractului de concesiune de contractul de achiziţie publică, regăsim
anumite criterii în HG nr. 71/2007 (normele de aplicare)
- astfel, criteriul din art 3 este cel al distribuţiei riscului (subiect examen)
- în concret, contractul prin care contractantul în calitate de cesionar primeşte dreptul de
a exploata rezultatul lucrărilor executate, preluând astfel şi cea mai mare parte din
riscurile aferente realizării şi exploatării lucrării în cauză, este considerat a fi
concesiune de lucrări publice, în caz contrar, fiind achiziţie publică de lucrări
- în mod similar, trebuie delimitat şi contractul de concesiune de servicii publice de
contractul de achiziţie publică de servicii
- în cuprinsul OUG, contractele de concesiune nu sunt delimitate în mod detaliat
- dispoziţii relevante sunt cuprinse în art 217-228
- sarcina de a detalia procedura de atribuire a contractului, cât şi modul de executare,
derulare & încetare a contractului a revenit tot Guvernului prin intermediul normelor
de aplicare HG 71/2007
- dispoziţii speciale din HG – autoritatea contractantă are obligaţia elaborării unui
studiu de fundamentare în orice situaţie în care intenţionează să atribuie un contract
de concesiune de lucrări/servicii
- în acest studiu, trebuie analizate elemente relevante (fezabilitatea, tehnica, aspectele
sociale, etc – art 9 din HG)
- acelaşi studiu trebuie să cuprindă şi o analiză a riscurilor ce ar putea apărea în
derularea contractului de concesiune
- de asemenea, trebuie identificate variantele prin care riscurile pot fi repartizate părţilor
- autoritatea contractantă elaborează documentul de atribuire şi după caietul de sarcini
- caietul de sarcini trebuie să conţină : obiectivele pe termen lung, mediu şi cele
imediate ale proiectului; modul de operare care este agreat în derularea proiectului şi
eventual investiţiile care trebuie realizate + termenul aferent; descrierea activităţii şi
condiţiile generale de legalitate şi condiţiile tehnice; condiţiile speciale impuse de
natura activităţii; propunerea autorităţii contractante cu privire la modul de distribuţie
a riscurilor; dacă este cazul opţiunea autorităţii pt forma de organizare a
concesionarului (SRL-ul, Cifra de Afaceri); dacă este cazul opţiunea pt crearea unei
companii de proiecte; clauze financiare & asigurare; precizat regimul bunurilor
utilizate sau realizate de concesionar în timpul derulării contractului; cuantumul
garanţiilor solicitate

27
- campania de proiecte = societate comercială rezidentă în România, constituită de
concedent prin unităţi aflate în subordinea sau sub autoritatea sa şi de concesionar,
societate comercială care funcţionează în baza legii şi are drept unic scop realizarea
obiectivelor concesiunii de lucrări publice sau servicii publice
- alte clauze specifice privind publicarea anunţului de participare – concedentul are
obligaţia de a transmite spre publicare anunţul de participare către SEAP (Sistemul
Electronic de Achiziţii Publice)
- proceduri de atribuire acceptate – art 26 din OUG 34/2006 – atribuirea contractului se
va face prin licitaţie deschisă, fie restrânsă, fie prin dialog competitiv
- se acceptă în anumite situaţii şi negocierea cu publicarea prealabilă a anunţului de
participare – se aplică atunci când în urma primelor 2 licitaţii sau a dialogului
competitiv nu au fost depuse oferte sau cele depuse nu sunt admisibile (spre ex, nu
îndeplinesc condiţiile cerute de lege)
- procedura licitaţiei (deschisă/restrânsă) este aplicabilă atunci când autoritatea poate
defini în mod clar specificaţii tehnice necesare şi poate stabili cu precizie montajul
financiar şi/sau cadrul juridic de implementare a proiectului
- dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, autoritatea va aplica procedura dialogului
competitiv
- oricine este considerat eligibil, poate beneficia de licitaţia deschisă, situaţie ce nu se
aplică în cazul celei restrânse
- clauzele – sunt prevăzute în caietul de sarcini; ulterior, în contractul de concesiune,
trebuie stabilite în mod univoc categoriile de bunuri ce vor fi utilizate
- există 2 categorii de bunuri – bunurile de retur (bunurile publice transmise cu titlu
gratuit în administrarea concesionarului, inclusiv cele realizate pe durata proiectului şi
care la încetarea contractului, vor reveni de plin drept, gratuit, în bună stare,
exploatabile & libere de orice sarcini concedentului) şi bunurile proprii (cele ce
rămân în proprietatea concesionarului)
- o altă cerinţă este depunerea unei garanţii de participare care nu poate depăşi 2% din
valoarea estimată a contractului
- încheierea contractului de concesiune – contractul va cuprinde clauze clare referitoare
la drepturile & obligaţiile fiecărei părţi
- atât caietul de sarcini, cât şi oferta concesionarului vor reprezenta părţi integrante ale
contractului
- în baza acestui contract, concesionarul va dobândi dreptul de a exploata în tot/parte
rezultatul lucrării în cauză sau dreptul de a presta servicii care fac obiectul contractului
potrivit obiectivelor şi standardului de calitate fixat de concedent
- aceasta presupune şi dreptul de a folosi & de a culege fructele bunurilor care fac
obiectul concesiunii potrivit naturii acestora şi scopului stabilit de părţi
- obligaţia principală a cesionarului este asigurarea exploatării eficace în regim de
continuitate şi permanenţă a serviciilor sau lucrărilor publice conform destinaţiei şi
cerinţelor impuse de concedent
- trebuie precizat şi scopul principal al contractului de concesiune – să asigure pe baza
unei gestionări optime efectuarea la un nivel corespunzător al activităţilor la preţuri
accesibile pt utilizatorii finali, precum şi întreţinerea/dezvoltarea oricăror bunuri de
retur, încredinţate cesionarului în scopul efectuării acelor activităţi
- pt a se atinge acest scop, se prevede că indiferent de modalitatea de atribuire a
riscurilor, modul în care cesionarul îşi va recupera costurile, trebuie stabilite într-o
asemenea manieră încât să-l determine să depună toate diligenţele necesare pt a reduce
costurile în cauză

28
- o cerinţă foarte importantă – în contract trebuie să se prevadă că cea mai mare parte a
riscurilor trebuie să fie preluate de concesionar

- riscurile sunt de 2 feluri :

♦ de disponibilitate = nerespectarea parametrilor de performanţă sau de
calitate în privinţa construcţiei sau serviciilor, clar determinabile şi măsurabile
pe întreaga durată de viaţă a proiectului
♦ de piaţă = neîntrebuinţarea de utilizatorii finali a rezultatelor lucrărilor
executate ori serviciilor puse la dispoziţie, chiar dacă parametrii de calitate şi
performanţă sunt respectaţi
- dacă riscul este preluat total de concesionar, concedentul nu poate fi obligat la plata
unei sume de bani ca despăgubire
- chiar dacă ar dori acest lucru, concedentul nu are dreptul în perioada de executare a
contractului de a accepta ori de a solicita modificări ale unor clauze dacă acestea ar
avea ca efect o diminuare a responsabilităţilor concesionarului în sensul preluării
majorităţii riscurilor de către concedent
- în contract va fi prevăzută expres şi procedura prin care concedentul îşi va exercita
dreptul de control asupra activităţii concesionarului

Modalităţile de Încetare a Contractului de Concesiune de Lucrări/Servicii Publice

1) Regula – încetează la expirarea duratei stabilite în contract

2) Prin reziliere dacă se constată abateri grave fie ale concesionarului, fie ale
concedentului
3) Prin denunţare unilaterală de către concedent, dar numai cu plata unei despăgubiri
juste & prealabile faţă de concesionar
4) Caz de forţă majoră sau caz fortuit – contractul încetează dacă concesionarul se află
în imposibilitatea de a mai continua contractul (prin renunţare + fără plata
despăgubirilor în favoarea concedentului)

Modul de soluţionare a litigiilor

- deşi conform Legii nr. 554/2004 asemenea contracte sunt de competenţa instanţelor de
contencios adm, în art 55 din HG 71/2007 se precizează că părţile pot insera în
contract clauza arbitrală sau compromisorie care va atribui competenţa de soluţionare
a litigiilor în favoarea unor instanţe de arbitraj
- dpdv strict legal, această normă din HG nr. 71/2007 este ilegală

SERVICIUL PUBLIC (Sp)

- viziunea clasică propune mai multe definiţii ale serviciului public, cele mai cunoscute
fiind cele din perioada interbelică:
♦ Prof. Negulescu – Sp = creaţie a statului pusă la dispoziţia publicului în
scopul de a satisface în mod regulat & continuu nevoile cu caracter general
cărora iniţiativa privată nu ar putea să dea decât o satisfacţie incompletă &
intermediară

29
 ♦ Prof. Marin Văraru – Sp = orice activitate creată pt satisfacerea unor
interese colective ale dreptului public, la nevoie, chiar cu concursul forţei
publice
- conform teoriei clasice a Sp, această instituţie a dr adm ar trasa chiar fronterele
acestuia (unde nu este vorba de un serviciu public => nu este vorba de dr adm)
- deşi au existat dispute în doctrină cu privire la fixarea unor criterii pt delimitarea
serviciilor publice, se apreciază că în orice stat există 3 servicii publice esenţiale :
apărarea naţională, justiţia şi siguranţa (ordinea & liniştea internă)
- în această viziune clasică se aprecia că numărul Sp organizate de stat este direct
proporţional cu gradul de civilizare şi invers proporţional cu iniţiativa particulară
- ca şi în prezent, statul are dreptul de a organiza serviciile publice cu titlu de monopol
(numai statul poate presta Sp – apărarea naţională, justiţia – nu este un serviciu
administrativ, ordinea & liniştea pubică, căile ferate – monopol, poşta – monopol de
stat relativ, poliţia - monopol de stat, organizarea procedurii de executare a unei
pedepse – monopol de stat)
- dispoziţii din Constituţie – normele cu privire la Sp sunt norme generale care stau la
baza funcţionării instituţiilor publice (principiul egalităţii în faţa legii & autorităţilor
publice, principiul – nimeni nu este mai presus de lege)
- referiri la Sp se regăsesc şi în unele norme privind modul de organizare & funcţionare
a adm publice [art 120 alin (1)]
- norme care consacră autorităţi publice implicate în prestarea de Sp – art 122 – CJ
- norme care consacră diverse Sp – art 31, 32, 34, etc.

Conceptul de Sp în doctrina actuală

- în doctrina franceză – Sp = activitatea de interes general efectuată de o persoană

publică, fie o persoană privată aflată sub controlul unei persoane publice, activitate
supusă unui regim juridic particular
- în doctrina din România – Sp – 2 perspective :
♦ în sens organic – Sp = ansamblul de agenţi şi mijloace pe care o persoană
publică sau un agent privat autorizat de puterea publică le afectează realizării
unei nevoi de interes public
♦ în sens funcţional – Sp = activitatea de interes general realizată de
administraţie care are drept misiune satisfacerea unor necesităţi ale
colectivităţii (satisfacerea interesului public)

Trăsăturile Sp

1) Scopul Sp = satisfacerea interesului public, a acelor nevoi sociale care sunt calificate
ca fiind de interes public
2) Realizarea Sp se face prin agenţi publici (stabilimente publice sau instituţii publice)
sau prin agenţi privaţi (stabilimente de utilitate publică)
3) Prestarea Sp este guvernată de principiul continuităţii şi pr egalităţii uzagerilor în
faţa Sp fără privilegii şi discriminări & pr adaptabilităţii Sp în raport de
evoluţia societăţii şi nevoile reale ale acesteia
4) Regimul juridic în care se prestează Sp poate fi unul exclusiv de dr adm (când este în
sarcina unui subiect de dr public) sau unul mixt (predominant dr adm, completat cu
norme de dr privat – gestionat de o persoană autorizată)
5) Litigiile privind modul de prestare a Sp – instanţa de cont-adm

30
 Clasificarea Sp
1) după forma de realizare – prestate în regim de monopol de stat sau Sp prestate de
particulari
2) după gradul de interes pt colectivitate – de interes naţional (apărarea naţională,
justiţia), de interes local, judeţean

RĂSPUNDEREA ÎN DREPTUL ADMINISTRATIV

- după cum se apreciază în doctrină, răspunderea intervine pe tărâmul răului înfăptuit,

atunci când încetează responsabilitatea (post factum)
- atunci când subiectul de drept are o conduită conformă prin lege la nivel politic, el este
responsabil
- în momentul în care acesta deviază de la respectivul sistem de valori, el devine
răspunzător
- Poliţie Administrativă = evocă prerogativa puterii publice prin care aceasta reuşeşte
să menţină ordinea publică, să garanteze securitatea persoanelor şi a bunurilor
- Executarea Silită = intervenţia în forţă a reprezentanţilor puterii publice în vederea
înfrângerii rezistenţei unui subiect de drept care nu se conformează de bună voie
anumitor obligaţii
- aceste obligaţii pot exista indiferent dacă subiectul de drept a comis o faptă antisocială
sau nu (expropierea, oamenii cu potenţial periculoşi – internaţi în spitale de nebuni sau
cei cu gripă aviară )
- Constrângerea Administrativă = în genere în doctrină se analizează raportul dintre
răspundere & contrângere; analizându-l rezultă că răspunderea este atrasă de
săvârşirea unei fapte ilicite; constrângerea administrativă prin executare silită sau nu,
intervine în absenţa faptei ilicite
- există forme de contrângere pt a preveni producerea unei fate ilicite (internarea unei
persoane bolnave psihic, etc.)
- în privinţa scopului, întrucât intervine numai în ipoteza comiterii unei fapte ilicite,
urmăreşte stabilirea ordinii de drept şi a celei normative, estimarea unui dezacord al
societăţii faţă de conduita ilicită şi prevenirea comiterii pe viitor a altor fapte ilicite
- constrângerea, dacă intervine în absenţa unei fapte ilicite, urmăreşte să menţină
neafectarea ordinii de drept
- dacă intervine după o faptă ilicită, se urmăreşte restabilirea ordinii de drept
- contrângerea, în ansamblu, are un rol preventiv şi mai mult, are o forţă de autoreglare
a sistemului social
- Contrângerea Administrativă = totalitatea măsurilor dispuse de organele adm
publice în temeiul legii şi cu folosirea puterii publice în scopul de a realiza prevenirea
săvârşirii de fapte antisociale, sancţionarea comiterii unor asemenea fapte, apărarea dr
& libertăţilor cetăţeneşti, executarea obligaţiilor lor sau punerea în executare a unor
obligaţii dispuse de autorităţile publice
- măsurile care pot fi luate în baza constrângerii administrative trebuie să aibă un
caracter legal

Trăsăturile Constrângerii Administrative

1) reprezintă un ansamblu de măsuri luate de administraţia publică, care se pot concretiza

în acte juridice, operaţiuni administrative sau fapte materiale
2) caracterul legal al acestor măsuri

31
 3) se bazează pe puterea publică
4) scopul măsurilor de constrângere adm poate consta în :
♦ prevenirea săvârşirii unor fapte ilicite
♦ sancţionarea autorului unei fapte ilicite
♦ apărarea drepturilor & libertăţilor cetăţeneşti
♦ asigurarea executării unor obligaţii
♦ punerea în executare a unor decizii emise de diferite autorităţi

Clasificarea Măsurilor de Constrângere

(a) în funcţie de scopul constrângerii – măsuri fără caracter sancţionator

(carantina, tratamentul medical obligatoriu), măsuri cu caracter
sancţionator (amenzi, anulări de acte, reţinere de persoane), măsuri de
executare silită (când primele 2 măsuri nu sunt îndeplinite de bună
voie)
(b) ♦ măsuri cu privire la bunuri (confiscări, sechestre)
♦ măsuri cu privire la persoane (internarea, reţinerea pt probe
biologice)
♦ măsuri cu privire la acte juridice sau operaţiuni adm (suspendarea
de acte, anulări de acte)
♦ măsuri pt protecţia mediului
♦ măsuri cu caracter mixt

Subiectele Răspunderii Administrative

♦ Subiectul Activ al Faptei = subiectul pasiv în procesul tragerii la răspundere – este autorul
faptei ilicite, persoană fizică sau juridică
♦ Subiectul Pasiv al Faptei = subiectul activ în procesul tragerii la răspundere – este
autoritatea publică faţă de care se răsfrâng consecinţele faptei şi în a cărei competenţă intră
tragerea la răspundere a făptuitorului

Formele Răspunderii Administrative

- răspunderea adm intervine atunci când se comite „ilicitul administrativ”, adică atunci
când sunt încălcate dispoziţii imperative care reglementează raporturile juridice de dr
adm
1) Răspunderea Adm-Disciplinară - intervine pt ipoteza comiterii ilicitului adm
propriu-zis, acesta fiind denumit de regulă „abatere disciplinară” şi fiind incident, în
special, în materia funcţiei publice
2) Răspunderea Adm-Contravenţională – intervine atunci când se comit fapte ilicite
calificate de legislaţia în vigoare drept „contravenţii”
3) Răspunderea Adm-Patrimonială – intervine atunci când autorităţile publice produc
prejudicii materiale şi/sau morale prin activitatea lor nelegală, pe care vor fi obligate
să le repare

32
 Răspunderea Adm-Disciplinară

Răspunderea Adm-Disciplinară = o situaţie juridică prin care se concretizează un

raport sancţionator fără caracter contravenţional stabilit între subiectul activ al faptei (autorul)
şi subiectul activ al răspunderii (autoritatea publică) care va aplica sancţiunea
- această situaţie apare în ipoteza săvârşirii cu vinovăţie a unor fapte ilicite denumite
generic „abateri disciplinare”
- nu există o lege-cadru cu privire la răspunderea adm-disciplinară, fapt pt care ea este
analizată prin raportare la anumite legi speciale din diverse domenii de activitate
(Legea nr. 188/1999, statutul aleşilor locali – Legea 393/2004)
- această formă de răspundere are fundamente în Constituţia României (art 95 –
suspendarea din funcţie a Preşedintelui, art 109 – răspunderea membrilor Guvernului,
art 73 lit j), legislaţia din materia funcţiei publice este de natură organică)
- sancţiunile care intervin sunt şi ele extrem de diversificate
- astfel, putem regăsi amenzi, avertisment, suspendări din funcţii, destituiri, retragerea
cuvântului la aleşii locali pt scandal în şedinţă)

Trăsăturile Răspunderii Adm-Disciplinare

1) atrage naşterea de dr & obligaţii corelative – dr de a aplica sancţiunea,

obligaţia de a se conforma [fapta ilicită poate consta ca regulă în încălcarea
unei norme imperative de dr adm, iar excepţia – încălcarea unei norme de drept
penal – art 181 C Pen sau art 10 alin (1) lit b 1 C Proc Pen – lipsa pericolului
social al faptei comise ca infracţine]
2) sancţiunile specifice nu sunt privative de libertate
3) angajarea răspunderii este condiţionată de existenţa vnovăţiei
4) răspunderea nu trebuie confundată cu răspunderea adm-disciplinară
reglementată de Codul Muncii şi care se aplică numai acelor salariaţi care
activează în baza unui contract de muncă
- Legea nr 188/1999 – răspunderea adm-disciplinară a funcţionarilor publici
- Legea nr. 7/2004 – codul de conduită a acestor funcţionari publici
- HG nr. 1344/2007 – comisiile de disciplină + procedura

Abaterile Disciplinare prevăzute în Legea nr. 188/1999

1) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor

2) nerespectarea secretului profesional
3) derularea unor activităţi cu caracter politic în timpul de lucru

Sancţiuni Disciplinare prevăzute în Legea nr. 188/1999

1) mustrarea scrisă
2) diminuarea dr salariale între 5-20% pe o perioadă de maxim 3 luni
3) suspendarea dr de avansare în gradele de salarizare
4) suspendarea dr de promovare în funcţii publice pe o perioadă între 1-3 ani

33
5) retrogradarea pe o perioadă de maxim 1 an de zile
6) destituirea (cea mai drastică)

- ancheta disciplinară se derulează în condiţiile HG 1344/2007, act ce prevede şi

competenţa Comisiei de Disciplină în acest sens
- activitatea de cercetare a abaterii disciplinare se realizează cu celeritate şi presupune –
audierea persoanei care a formulat sesizarea, audierea celui învinuit, administrarea de
probe, dezbaterea cazului (etapa finală în faţa Comisiei)
- finalizarea procedurii presupune individualizarea şi propunerea în concret a unei
sancţiuni
- elementele în funcţie de care se alege sancţiunea – cauzele care au dus la comiterea
faptei, circumstanţele săvârşirii, gradul de vinovăţie, gravitatea abaterii şi consecinţele,
conduita anterioară, antecedentele
- la final, se va întocmi un raport în care se va insera şi propunerea Comisiei, apoi se
va înainta ca regulă conducătorului autorităţii în cauză
- această persoană poate aplica şi o altă sancţiune decât cea propusă de Comisie, singura
cerinţă care există este cea a motivării schimbării sancţiunii
- căile de atac – procedura administrativă prealabilă prevăzută în HG 1344/2007 –
contestaţia se va depune într-un termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării
actului adm
- în vederea analizării contestaţiei, conducătorul autorităţii publice va sesiza Comisia de
Disciplină (termen 5 zile)
- Comisia va propune din nou menţinerea sau anularea sancţiunii anterioare
- există şi posibilitatea contestării actului în faţa instanţei de cont-adm (Legea 554/2004)
- evidenţa situaţiei disciplinare se realizează printr-un înscris (cazier administrativ)
- el este necesar în anumite situaţii – ocuparea unor înalte funcţii publice, desemnarea
unei funcţii publice ca membru în comisii prioritare, comisii de concurs
- în materia răspunderii adm există şi procedura radierii de drept a sancţiunii
disciplinare ce diferă în funcţie de gravitate:
♦ mustrarea scrisă este radiată în 6 luni de la aplicare
♦ celelalte (mai putin destituirea) se radiază în termen de 1 an de când s-a
epuizat
♦ destituirea – se radiază în termen de 7 ani de la aplicare

Răspunderea Adm-Disciplinară a Aleşilor Locali

- abaterile disciplinare ale acestora sunt legate de încălcarea unor dispoziţii imperative
cuprinse în legea adm publice locale, Legea 393/2004 (statutul aleşilor locali),
dispoziţii din regulamentul propriu de organizare şi funcţionare a unui consiliu
local/judeţean
- sancţiuni – eliminarea din sala de şedinţă, excluderea temporară de la şedinţele
consiliului, retragerea indemnizaţiei de şedinţă, chemarea la ordine 
- există o procedură de sancţionare disciplinară şi pt primari – conform Legii Adm
Publice Locale nr 215/2001 – art 55 & 70 – referendumul local – revocare

34
 Răspunderea Adm-Contravenţională

- sediul materiei – OG 2/2001, OG 55/2002 privind sancţiunea prestării de activităţi în

folosul comunităţii, OUG 108/2003 pt desfiinţarea închisorii contravenţionale şi Legea
61/1991 privind unele fapte de încălcare a ordinii şi liniştii publice, Constituţie – art
15 alin (2) – retroactivitatea legii contravenţionale mai favorabile & a legii penale şi
art 44 alin (9) – confiscarea acelor bunuri folosite sau rezultate din contravenţie

Elementele Constitutive ale Contravenţiei

- până în 1954, C Pen reglementa 3 categorii de infracţiuni pe criteriul gravităţii : crime,

delicte şi contravenţii
- prin Decretul 158/1954 s-a decis dezincriminarea contravenţiei în sensul transferării
sale din ilicit penal în ilicit administrativ
- prima lege-cadru în materia contravenţiilor Legea 32/1969 a fost abrogată prin OG
2/2001

Obiectul Contravenţiei

= acele valori sociale sociale apărate de norme de drept cu excepţia celor apărate de dreptul
penal
- ilicitul contravenţional nu se limitează numai la încălcarea unor norme de dr adm, ci şi
a unor norme apartinând altor ramuri (dr muncii, dr financiar, dr comercial)

Latura obiectivă = acţ/inacţ făptuitorului prin care se încalcă norme imperative de drept şi
sunt periclitate valori sociale neprotejate de dr penal
Latura subiectivă = atitudinea psihică a făptuitorului faţă de faptă şi urmările ei

- în legislaţia contravenţională nu există o teorie aparte a vinovăţiei, a formelor ei,

rezultând faptul că latura subiectivă poate consta atât în culpă, cât şi în intenţie („cu r-
c”, „cu scopul de a...”)

Subiectele Răspunderii Adm-Contravenţionale

- regula – orice persoană fizică/juridică, română/străină poate avea calitatea de

contravenient
- în concret, pt a se putea angaja acest tip de răspundere, se cere şi existenţa efectivă a
discernământului, a stării de responsabilitate, a libertăţii de decizie şi acţiune şi în
anumite cazuri chiar de o calitate a făptuitorului (contabil, comerciant)
- există unele derogări (excepţii) pt minori şi militarii în termen – ei nu răspund
contravenţional, dar pot primi (cei din urmă) din partea conducătorului unităţii militare
sancţiuni disciplinare
- minorii cu vârsta sub 14 ani nu răspund contravenţional
- minorii cu vârsta între 14-16 ani răspund contravenţional, însă în limitele amenzii (se
reduc la ½) şi Nu pot fi obligaţi la prestarea unor activităţi în folosul comunităţii

35
- minorii cu vârsta între 16-18 ani răspund contravenţional, fac şi activitate în folosul
comunităţii, dar în limita a ½ din sancţiuni

- conform art 1 din OG 2/2001, contravenţia = fapta săvrşită cu vinovăţie stabilită şi

sancţionată prin lege, ordonanţă, HG sau hot a CL/CJ, hot a Consiliului de Sector

Trăsăturile Contravenţiei

1) fapta trebuie săvârşită cu vinovăţie

- culpa : simplă sau cu prevedere
- intenţia : directă sau indirectă
- fapta ce constituie contravenţie şi sancţiunea aplicabilă trebuie să fie expres prevăzute
în anumite acte normative adoptate de organele competente
2) cine adoptă acte în acest domeniu trenuie să insereze dispoziţii obligatorii (descrierea
faptei ce constituie contravenţie şi precizarea sancţiunii aplicabile; dacă este prevăzută
amenda, trebuie stabilită în actul normativ limita minimă, dar şi cea maximă şi după
caz, cotele procentuale din anumite valori
- rezultă că în materia contravenţională (ca şi în cea penală) există un principiu al
legalităţii ce îmbracă de fapt 2 aspecte : legalitatea contravenţionalizării (reprezintă
contravenţie numai faptele expres calificate ca atare de organele competente) şi
principiul legalităţii sancţiunii contravenţionale (pot fi aplicate sancţiuni permise şi
reglementate expres în actele normative)
- tot de legalitatea sancţiunilor ţine şi justa individualizare a sancţiunilor

Natura Sancţiunilor Contravenţionale

(a) sancţiuni principale

(b) sancţiuni complementare

Sancţiunile Principale

- în OG 2/2001 sunt reglementate avertismentul, amenda contravenţională, prestarea

unei activităţi în folosul comunităţii
- în actele normative speciale – OUG 195/2002 privind regimul circulaţiei pe drumurile
publice – reglementează numai avertismentul & amenda
1) Avertismentul = sancţiunea cea mai uşoară ce constă în atenţionarea verbală/scrisă a
contravenientului asupra pericolului special al faptei sale însoţită de recomandarea de
a respecta dispoziţiile legale
- se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă şi chiar dacă actul normativ care
reglementează contravenţia nu prevede expres această sancţiune
2) Amenda (foarte des întâlnită) – limite :
♦ limita minimă este de 25 de lei
♦ limita maximă în cazul contravenţiilor nu poate depăşi:
♠ 100.000 lei dacă este stabilită prin legi & ordonanţe
♠ 50.000 lei dacă este stabilită prin HG
♠ 5000 lei dacă este stabilită prin hotărâri ale CJ ori ale Consiliului
General al Municipiului Bucureşti

36
 ♠ 2500 lei dacă este stabilită prin hotărâri ale CL ale comunelor,
oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti

3) Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii este tratată în 2 acte normative – OG

2/2001 + OG 55/2002 (detaliază procedura de aplicare & executare a sancţiunii)

OG 2/2001 - ♦ sancţiunea prestării unei activităţi se stabileşte numai prin lege şi pe

o durată ce nu depăşeşte 300 de ore
♦ sancţiunea se stabileşte întotdeauna alternativ cu sancţiunea amenzii
- minorii sub 16 ani Nu pot fi sancţionaţi cu muncă în folosul comunităţii

OG 55/2002 vine cu o clarificare în acest sens – sancţiunile contravenţionale se stabilesc

atât prin legi, cât şi prin ordonanţe şi sunt aplicate numai de instanţă doar persoanelor
fizice (rolul agentului constatator este limitat, el va putea constata numai gravitatea
pericolului)
- în situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă şi nu are disponibilităţi
băneşti sau refuză plata acesteia, se va proceda la executarea silită, iar dacă acesta se află
în stare de „insolvenţă”, atunci se va purcede spre efectuarea unei activităţi în folosul
comunităţii
- pt a se aplica era nevoie de consimţământul contravenientului, ulterior acest lucru a
încetat a-şi mai regăsi aplicabilitatea în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1354/10
dec 2008 publicată în M. Of. nr. 887/29 dec 2008
- această sancţiune se execută după programul de muncă al contravenientului (durata este
între 50-300 de ore, în cazul minorilor reducându-se la jumătate 25-150 de ore)

Sancţiunile Complementare – OG 2/2001

- art 5 alin (3) – confiscarea de bunuri; suspendarea/anularea avizului, acordului sau

autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; închiderea unităţii; blocarea contului bancar;
suspendarea activităţii agentului economic; retragerea licenţei/avizului pt activitatea
de comerţ exterior; desfiinţarea unor lucrări şi aducerea terenului în starea iniţială
Legea 50/1991
- prin actele normative speciale sunt reglementate şi alte sancţiuni complementare, spre
ex prin OUG 195/2002 – aplicarea unor puncte penalizare, imobilizarea vehiculului,
radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului
- de asemenea, trebuie să se ţină seama de natura şi gravitatea faptei, aplicarea unei
singure sancţiuni principale, dar a mai multor sancţiuni complementare de natură
diferită
- cauzele ce înlătură răspunderea contravenţională – art 11 – legitima apărare, starea de
necesitate, constrângerea fizică/morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beţia
involuntară completă, eroarea de fapt, infirmitatea dacă are legătură cu fapta
respectivă
- cauzele menţionate pot fi constatate de instanţă şi nu de agentul constatator
(contestarea pr-vb)

Procedura Contravenţională – 3 etape

37
1) constatarea contravenţiei
2) aplicarea sancţiunii
3) executarea sancţiunii

Constatarea Contravenţiei

- săvârşirea faptei se constată printr-un pr-vb încheiat doar de persoanele prevăzute

anume în actul normativ (agenţi constatatori, poate fi şi primarul)
- art 16 din OG 2/2001 reglementează componenţa pr-vb
- menţiuni în absenţa cărora intervine nulitatea absolută a pr-vb – art 17 – numele şi
calitatea agentului constatator, a contravenientului (numele şi prenumele), la
persoanele juridice – denumirea şi sediul lor; fapta săvârşită, data comiterii ei,
semnătura agentului constatator
- atrage nulitatea relativă a pr-vb necomunicarea de către agentul constatator a
faptului că persoana contravenientului poate ataca pr-vb
- pr-vb se va semna pe fiecare pagină de agent şi contravenient
- dacă persoana contravenientului nu este de faţă sau refuză ori nu poate semna, agentul
va face menţiune despre aceste împrejurări care vor trebui confirmate de cel puţin 1
martor
- în lipsa martorului, agentul constatator va preciza motivele încheierii pr-vb în acest
mod
- în cazul în care o persoană a săvârşit mai multe contravenţii constatate în acelaşi timp
de acelaşi agent, se va încheia un singur pr-vb

Aplicarea Sancţiunii

- ca regulă, agentul prin pr-vb întocmit va aplica şi sancţiuni

- dacă potrivit actului normativ agentul nu poate aplica sancţiuni, pr-vb de constatare se
va trimite de îndată organului competent
- sancţiunea se va aplica în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie
proporţională cu gradul de pericol social al faptei
- dacă privitor la un act normativ, fapta săvârşită nu mai este contravenţie, nu se va mai
aplica sancţiunea (legea retroactivează)
- aplicarea sancţiunii amenzii se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii
faptei
- în caz de contravenţie continuă, termenul curge de la data constatării faptei
- dacă în noul act normativ se prevede o sancţiune mai uşoară, se va aplica legea mai
favorabilă

Executarea Sancţiunilor
1) Avertismentul – în scris sau verbal
2) Amenda – odată cu pr-vb, contravenientului i se comunică şi înştiinţarea de plată +
menţiunea la obligativitatea aplicării amenzii – 15 zile
- dacă termenenul nu este respectat, se trece la executarea silită
- în OG este reglementat şi sistemul ablaţiunii = contravenientul poate achita fie pe
loc, fie în 48 de ore de la data încheierii ori comunicării pr-vb jumătate din minimul
amenzii astfel cum acesta este prevăzut în actul normativ

38
- pt a fi aplicabil acest sistem al ablaţiunii, trebuie ca actul normativ să-l prevadă
în mod expres
- dacă nu se execută amenda de către contravenient şi nu există posibilitatea executării
silite, urmează a fi sesizată judecătoria în raza căreia s-a săvârşit contravenţia în
vederea înlocuirii amenzii cu munca în folosul comunităţii
- executarea amenzii se prescrie şi în situaţia în care pr-vb nu a fost comunicat
contravenientului în termen de 1 lună de la data aplicării amenzii
3) Activitatea în folosul comunităţii – se pune în executare de instanţa de judecată prin
emiterea mandatului de executare
- activitatea se prestează în domeniul serviciilor publice pt a întreţine locuri de
agrement, parcuri, activităţi de păstrare a curăţeniei şi igienei oraşului, activităţi în
cămine de bătrâni, etc.
- această sancţiune se execută în raza locuinţei contravenientului
- stabilirea concretă a activităţii şi a celorlalte condiţii de prestare revine primarului
- activitatea se desfăşoară după programul de muncă sau şcolar al contravenientului
- programul de activitate este de maximum 3 ore în zilele lucrătoare şi între 6-8 ore pe
zi în weekend

Căile de Atac

- pr-vb sau cuantumul sancţiunii aplicate pot fi contestate printr-o plângere

- plângerea trebuie formulată în 15 zile de la data înmânării sau comunicării pr-vb (nu
întotdeauna contravenientul este de faţă)
- procedura de formulare a plângerii – Decizia Curţii Constituţionale nr 953/2006
- prin ea s-a admis o excepţie îndreptată împotriva art 32 alin (1) din OG 2/2001 ce
prevedea obligativitatea depunerii plângerii la organul din care facea parte agentul
constatator
- s-a considerat că acest alineat este neconstituţional întrucât este încălcat art 21 din
Constituţie – liberul acces la justiţie
- din decizie rezultă că plângerea ar trebui formulată direct instanţei de judecată,
plângere ce va avea ca efect suspendarea executării sancţiunii contravenţionale

Procedura de Judecată

- plângerile se vor soluţiona cu precădere, având prioritate faţă de celelalte cauze

- judecătoria va fixa un termen de judecată ce nu poate depăşi 30 de zile
- se va cita contravenientul, organul care a aplicat sancţiunea, martorii indicaţi în pr-vb
şi alte persoane dacă este cazul
- instanţa va administra probatoriul necesar şi va hotărî asupra legalităţii pr-vb, asupra
sancţiunii, despăgubirilor şi asupra măsurii confiscării (sancţiunea complementară – se
confiscă numai bunurile care au făcut obiectul contravenţiei)
- sentinţa judecătorească prin care a fost soluţionată plângerea poate fi atacată cu recurs
în 15 zile de la comunicare, recurs soluţionat la tribunal, secţia de cont-adm
- plângerea este scutită de plata judiciară a taxei de timbru
- sancţiunea se aplică numai de instanţă (judecătorie)
- executarea sancţiunii se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a
deciziei judecătoreşti (agentul face pr-vb de constatare pe care îl trimite la judecătorie,
unde judecătorul apreciază dacă trebuie aplicată sancţiunea activităţii în folosul
comunităţii sau aceasta este schimbată cu amenda – OG 55/2002)

39
 Răspunderea Adm-Patrimonială

- răspunderea adm-patrimonială se referă la dreptul unei persoane vătămate printr-o

acţiune/inacţiune a autorităţii publice de a obţine repararea prejudiciului
- în doctrina franceză (cea a sec 19) se consacrase principiul iresponsabilităţii puterii
publice prin acţiunile sale
- în timp, această optică s-a schimbat – se admiteau în mod constant despăgubirile pt
expropieri
- de asemenea, s-a impus în timp şi regula răspunderii pt cei care ocupau funcţii publice
- schimbarea radicală s-a produs în 1873 când Tribunalul de Conflicte a pronunţat
Decizia „Blanco”
- în această decizie s-a afirmat un principiu important – competenţa instanţei adm de a
soluţiona cauzele care au ca obiect răspunderea patrimonială a statului
- această competenţă a fost motivată pe teza unei autonomii a răspunderii administraţiei
care nu permite aplicarea unor dispoziţii din C Civ, fiind necesare anumite reguli
speciale exorbitante ce pot creiona şi anumite limite ale acestei răspunderi în funcţie
de nevoile serviciului public şi necesitatea concilierii unor dr/interese ale cetăţenilor,
particularilor cu dr puterii publice

Regimul Juridic aplicabil Răspunderii Adm-Patrimoniale – 2 teorii

1) Teoria Naturii Civile a Răspunderii - calificată ca o răspundere civilă delictuală

(Eliescu)
2) Teoria Naturii Administrative a Răspunderii – pornind de la premisa că ea
intervine în câmpul relaţiilor de subordonare a organelor administraţiei de stat

Dispoziţii Constituţionale

- art 21, 44, 52, 53 şi art 123 alin (5)

- art 52 alin (1) „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o
autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a
unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului
legitim, anularea actului şi repararea prejudiciului
(2) condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică
(3) statul răspunde patrimonial pt prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea
magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu r-c sau gravă neglijenţă”

Formele Răspunderii Adm-Patrimoniale

1) forme consacrate de lege
2) forme deduse în mod implicit din principiile doctrinei, soluţiile jurisprudenţiale
şi unele soluţii legislative generale (răspunderea pt limitele serviciului public)

40
♦ Latura Obiectivă (independent de existenţa unei forme de vinovăţie) – pt răspunderea
patrimonială exclusivă a statului pt prejudiciile cauzate prin erori judiciare & răspunderea
patrimonială exclusivă a administraţiei publice pt limitele serviciului public
♦ Latura Subiectivă (intervine numai în ipoteza existenţei vinovăţiei) – pt răspunderea
solidară a autorităţilor publice şi a funcţionarului pt prejudiciul cauzat prin acte administrative
nelegale (art 16 din Legea nr. 554/2004) & răspunderea patrimonială a autorităţilor
administraţiei publice pt prejudiciile cauzate prin contacte adm

1) Răspunderea Patrimonială exclusivă a statului pt prejudiciile cauzate prin erori

judiciare:
- are o bază constituţională în art 52 alin (3) din Constituţie
- erorile judiciare nu sunt limitate la o anumită categorie de litigii (civil, penal, contencios)
- angajarea răspunderii presupune existenţa a 2 hotărâri – una prin care se soluţionează în mod
irevocabil un litigiu & alta prin care se constată comiterea unei erori judiciare

2) Răspunderea Patrimonială a administraţiei publice pt limitele serviciului public:

- nu cunoaşte o reglementare legală expresă, ci este dedusă din principiile constituţionale
prevăz la art 16 alin (1) şi (2), art 22
- presupune existenţa unor carenţe de organizare şi funcţionare a serviciului public, de natură
să aducă prejudicii particularilor
- existenţa unor prejudicii materiale sau morale cauzate de carenţele (limitele) serviciului
public
- existenţa unui raport de cauzalitate între limitele serviciului public şi prejudiciul cauzat
- angajarea răspunderii este condiţionată de formularea unei acţiuni în pretenţii de către partea
prejudiciată

3) Răspunderea Solidară a funcţionarului şi a autorităţilor publice pt prejudiciile

cauzate prin actele adm tipice sau asimilate (tăcerea sau tardivitatea administraţiei):
- cunoaşte o consacrare legală – art 16 din legea cont-adm
- acordarea despăgubirilor este condiţionată de admiterea acţiunii privind anularea unui act
adm sau obligarea autorităţii publice la emiterea unui act adm ori a unui alt înscris
- instanţele competente să se pronunţe asupra despăgubirilor sunt cele de cont adm
- ca regulă, cererea de acordare a despăgubirilor pt prejudiciile cauzate prin acte adm ilegale
se formulează în cadrul acţiunii având ca obiect anularea actului în cauză
- când persoana vătămată a cerut anularea actului adm fără a cere în acelaşi timp şi
despăgubiri, cererea de despăgubire poate fi formulată de la data la care s-a cunoscut sau
trebuia să se cunoască întinderea pagubei, dar în limitele unui termen de prescripţie de 1 an,
calculat de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască întinderea pagubei
- acţiunea în despăgubiri poate fi formulată şi personal împotriva persoanei care a contribuit la
elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a
rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim (art 16 L 554/2004)
- legea instituie posibilitatea obligării funcţionarului şi a superiorului ierarhic de la care a
primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul

4) Răspunderea autorităţii publice pt prejudiciile cauzate prin contracte adm:

- obiectul contractului poate fi reprezentat de punerea în valoare a bunurilor proprietate
publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile
publice, precum şi alte domenii stabilite prin legi speciale [art 2 alin (1) lit c) L 554/2004]
- legile privind contractele adm sunt de competenţa instanţei de cont-adm

41
- angajarea răspunderii presupune existenţa unui contract adm nelegal, existenţa unui
prejudiciu, leg de cauzalitate dintre contr nelegal şi producerea prejudiciului
- este necesară existenţa vinovăţiei autorităţii publice care a încheiat contr adm
- cererea de despăgubire trebuie adresată instanţei de cont-adm în termenul de prescripţie de 1
an prevăzut pt prejudiciile cauzate prin acte adm unilaterale

Actele ce pot fi atacate

1) actele adm unilaterale – tipice sau asimilate (refuzul nejustificat, tăcerea,

tardivitatea administraţiei)
2) ordonanţele Guvernului sau dispoziţii din acestea declarate neconstituţionale
3) contractele adm

- art 16 din Legea 554/2004 – acţiunile pot fi împotriva : autorităţii publice, a

funcţionarului public sau îndreptată concomitent împotriva primilor 2
- art 18 din Legea 554/2004 – prejudiciul ce urmează a fi reparat poate fi unul material
sau moral
- art 19 din Legea 554/2004 – cererile privind despăgubiri formulate distinct de
acţiunea principală se adresează instanţelor de contencios în term de prescripţie de 1
an calculat din momentul în care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască
întinderea pagubei

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV
Controlul Asupra Administraţiei Publice

♦ jurisdicţia administrativă
♦ jurisdicţia judiciară (justiţia)
♦ jurisdicţia constituţională (înfăptuită de Curtea Constituţională)

Fundamentele constituţionale ale controlului exercitat asupra adm publice

- art 1 alin (3) din Constituţie califică România ca fiind un stat de drept
- art 16 din Constituţie – proclamă pr egalităţii tuturor în faţa legii şi a autorităţilor
publice fără privilegii sau discriminări
- art 16 alin (2) „nimeni nu este mai presus de lege”
- art 1 alin (5) – respectarea Constituţiei, a Supremaţiei Constituţiei şi a legilor este
obligatorie (pr generale având în vedere controlul asupra adm publice)

♠ forme de control necontencios asupra adm centrale

- art 92 sunt analizate anumite măsuri pe care şeful statului le poate lua în caz de
agresiune armată
- art 95 (răspunderea politică) şi art 96 (răspunderea penală), art 100 (se instituie
posibilitatea contrasemnării unor decrete prezidenţiale ale Pr-Min) + controlul indirect
din partea Parlamentului asupra Preşedintelui în cazul în care Pr-Min nu
contrasemnează decretul prezidenţial)
- art 111 aşează administraţia sub controlul Parlamentului
- art 109 – pr răspunderii politice a Guvernului

42
 - art 112, 113, 114 – întrebări, interpelări, moţiunea simplă, de cenzură, procedura
angajării răspunderii Guvernului
- art 115 – se referă la ministere, organele de specialitate ce se pot organiza numai în
subordinea Guvernului
♠ forme de control contencios asupra adm centrale
- art 52 şi 126 alin (6) din Constituţie
- art 146 lit d) – atribuţiile Curţii Constituţioanle – excepţii privind legile şi ordonanţele

♠ forme de control necontencios asupra adm locale

- art 52, 126 alin (6) din Constituţie
- dispoziţii speciale – art 123 alin (5) – dr prefectului de a ataca în instanţă actul ilegal al
CJ, CL sau al Primarului 
- art 21, 53 – limitele exercitării unui drept fundamental
♠ forme de control contencios asupra adm locale
- art 111 din Constituţie – întreaga adm sub controlul parlamentar
- Titlul 2 Cap 4 – Avocatul Poporului – controlul activităţii adm

Contenciosul Subiectiv = când reclamantul solicită instanţei de judecată să soluţioneze o

problemă referitoare la un drept subiectiv sau interes legitim personal

Contenciosul Obiectiv = când reclamantul urmăreşte să apere un drept obiectiv sau un

interes public în sensul de a se verifica dacă a fost adusă vreo atingere unor drepturi care
reprezintă conţinutul unei situaţii juridice cu caracter general şi impersonal şi dacă s-a adus
atingere unei stări de legalitate generală (nu trebuie dovedită producerea prejudiciului, ci
numai ilegalitatea actului)

Clasificarea Controlului

1) organul care efectuează controlul asupra administraţiei

♦ control parlamentar ce poate fi calificat ca fiind unul clasic sau tradiţional (moţiuni
întrebări, interpelări) şi modern [control indirect exercitat prin alte autorităţi care
depind într-un fel sau altul de Parlament (Curtea de Conturi, Av. Poporului)]
♦ control administrativ – însăşi administraţia îşi controlează propria activitate –
subclasificat în
◦ control intern (atunci când activitatea de control este făcută de organe ale
autorităţii controlate)
◦ control extern (realizat de alt organ)
♦ control judiciar (judecătoresc)
♦ control exercitat de alte autorităţi publice (Curtea Constituţională, Av. Poporului)
2) criteriul obiectului urmărit prin activitatea de control
♦ control general – audit general al activităţii
♦ control de specialitate – vizează o anumită perioadă
3) criteriul procedurii aplicabile
♦ control de natură contencioasă denumit control jurisdicţional (instanţele
judecătoreşti, jurisdicţiile adm, Curtea Constituţională)
♦ control de natură necontencioasă (toate celelalte modalităţi – interpelări, moţiuni,
etc.)

Cont-adm = un conflict adm ce implică administraţia

43
 1) în sens organic (formal) – prin care se evocă autoritatea care poate să rezolve o
asemenea situaţie conflictuală
2) în sens material evocă, chiar activitatea, normele specifice prin care se ajunge la
rezolvarea conflictelor ce implică administraţia

- în doctrina franceză cont-adm a reprezentat un ansamblu de reguli care se aplică

soluţionării pe cale jurisdicţională a litigiilor ridicate de activitatea administrativă
(Jean Claude Ricci)
- o altă definiţie în doctrina franceză – acel ansamblu de probleme legate de existenţa
unui litigiu survenit cu ocazia unei activităţi adm

Cont-Adm (lato-sensu) = totalitatea litigiilor dintre autorităţile publice şi cei vătămaţi prin
acte adm ilegale indiferent de instanţa sau de procedura de soluţionare

Cont-Adm (stricto-sensu) = acele litigii dintre autorităţile publice şi cei vătămaţi prin acte
adm ilegale, care sunt de competenţa instanţelor specializate de cont-adm şi sunt soluţionate
în baza regimului de dr public guvernat de Legea nr. 554/2004

- excepţie (ce se judecă la instaţa civilă) – titlurile de proprietate emise în baza Legii
Fondului Funciar nr. 18/1991
- de asemenea, pr-vb contravenţionale sunt judecate la judecătorie

- există mai multe sisteme juridice prin care se ajunge la stingerea unui conflict între
administraţi şi administranţi

♦ sistemul administratorului judecător (administratorul este judecător în propria

cauză – practicat în trecut în Franţa)
♦ sistemul instanţei specializate de cont-adm separate de instanţa obişnuită,
care este practicat acum în Franţa)
- Curţi Supreme în Franţa – Curtea de Casaţie pt Litigii Obişnuite & Consiliul de Stat

Trăsăturile Contenciosului Administrativ

(1) Obiectul specific al acţiunii în cont-adm îl reprezintă un act adm tipic sau asimilat
(tăcerea administraţiei, refuzul nejustificat, contractele adm) precum şi refuzul unei
autorităţi de a efectua o anumită operaţiune adm (refuzul de a pune în posesie)
(2) Părţile în litigiu
♦ pârât - orice autoritate publică inclusiv anumite subiecte de dr privat care
exercită în baza legii prerogative de putere publică
♦ reclamant – persoanele fizice/juridice vătămate prin actele adm nelegale ale
autorităţilor publice şi, uneori, şi altă autoritate publică
(3) este reglementat un contencios de plină jurisdicţie – adică puterile acordate
judecătorului sunt mai largi şi nu se limitează la simpla anulare a actului adm nelegal,
ci acesta poate cere şi adoptarea unui act, răspunderea la petiţii
(4) procedura prealabilă este obligatorie, ca regulă, înainte de introducerea acţiunii în
cont-adm – persoana vătămată se adresează în primă fază emitentului actului adm
(„recurs graţios”) şi/sau superiorului ierarhic al acestuia („recurs ierarhic”) solicitând
revocarea sau modificarea actului în cauză
(5) dublul grad de jurisdicţie – sunt reglementate 2 etape procesuale – fondul (prima
instanţă) şi recursul soluţionate de instanţele de cont-adm

44
(6) posibilitatea atacării în instanţă a actelor adm jurisdicţionale (art 6 din lege)
(7) consacrarea unor garanţii procesuale pt judecarea cererilor în cont-adm şi pt punerea
în executare a deciziilor pronunţate
(8) posibilitatea formulării cererii de despăgubire pt prejudiciile cauzate şi împotriva
funcţionarului (persoanei fizice) care a elaborat, a emis sau încheiat actul ori care se
face vinovat de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un
interes legitim

Acţiunea Directă în Cont-Adm

- se numeşte acţiune directă pt a o delimita de excepţia de nelegalitate (de fond)

Trăsăturile Acţiunii Directe

1) obiectul acţiunii = act adm tipic sau asimilat

2) emitentul actului = o autoritate publică
3) actul să fie vătămător, să lezeze fie un dr subiectiv, fie un interes legitim privat sau
public
4) parcurgerea procedurii prealabile administrative
5) respectarea termenului de introducere a acţiunii la instanţă

Obiectul Acţiunii Directe

- definiţia actului adm din art 2 alin (1) lit c) Legea nr. 554/2004
- art 1 din lege – se poate adresa instanţei persoana vătămată printr-un act adm sau prin
nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri
- se poate ataca actul adm sau nesoluţionarea cererii
- actul adm (legea cont-adm) = actul unilateral, individual sau normativ emis de o
autoritate publică în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau
a executării în concret a legii şi care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice
- se asimilează actului adm (dar numai în sensul legii cont-adm) şi contractele încheiate
de autorităţi publice care au ca obiect punerea în valoare a unor bunuri proprietate
publică, lucrările de interes public, serviciile publice şi achiziţiile publice
- actul adm asimilat – art 8 alin (1) din lege – poate fi contestat în instanţă şi refuzul
unei autorităţi publice de a efectua anumite operaţiuni adm necesare pt exercitarea ori
protejarea dr sau interesului legitim
- reprezintă actele adm asimilate - contracte adm, refuzul nejustificat al unei autorităţi
de a soluţiona cererea privind un dr sau interes legitim şi faptul de a nu răspunde la
solicitarea în cauză (tăcerea administraţiei) sau faptul de a răspunde cu întârziere
(depăşirea termenului prevăzut de lege = tardivitate)
- foarte importantă este delimitarea actelor adm de operaţiunile adm (ultimele nu produc
efecte juridice) – art 18 alin (2) din lege – instanţa are competenţa de a se pronunţa
asupra legalităţii actelor/operaţiunilor adm care au stat la baza actului supus judecăţii
- acte greu de catalogat – „circularele” = un fel de norme de conduită ale angajaţilor
unei firme sau bănci (de organizare interioară)
- actele politice – de regulă, nu sunt atacate la instanţa de cont-adm
- decretele prezidenţiale, dacă nu au leg cu politicul, pot fi atacate în instanţa de cont-
adm
- actele prin graţiere pot fi atacate numai dacă sunt ilegale

45
 Emitentului Actului
- condiţie impusă de Constituţie – art 52
- acte ale administraţiei-mijloc – Curtea de Conturi, Av. Poporului, instanţele,
Parlamentul
- autorităţile adm locale, centrale, autonome, etc.
- persoanele juridice private pot fi autorizate pt a presta servicii în domeniul public
(stabilimentele publice)
- art 2 alin (1) lit b) din legea cont-adm defineşte termenul de autoritate publică
Actul să fie Vătămător

- interesul legitim este definit de Legea 554/2004, lege modificată şi completată prin
Legea 262/2007
- excepţiile de ordine publică pot fi invocate oricând
- de asemenea, sunt date şi 2 definiţii ale interesului legitim privat şi public [art 2 alin
(1) lit b) & e)]
- interesul legitim public poate fi invocat mai greu când acţiunea este formulată de
anumite subiecte de drept (autorităţi publice – Ministerul Public, Prefectul, Av.
Poporului; ANFP-ul)
- interesul legitim public poate fi invocat şi de anumite organisme sociale interesate –
sindicate, asociaţii, fundaţii, ONG-uri [lit s)]

Obligativitatea Parcurgerii Procedurii Prealabile

- obligativitatea rezultă din art. 7

- art 2 alin (1) lit j) reglementează definiţia plângerii prealabile – înainte de a se adresa
instanţei, persoana trebuie să solicite autorităţii emitente sau superioare revocarea
totală/parţială a actului într-un termen de 30 de zile de la data comunicării
- termenul este unul de prescripţie ce poate fi depăşit – art 7 alin (7) – în ceea ce
priveşte plângerea prealabilă care vizează acte adm unilaterale (nu contracte) se poate
depăşi termenul de 30 de zile, dar depunerea plângerii nu se poate efectua 6 luni mai
târziu de la data emiterii actului (termen tot de prescripţie)
- pentru terţi nu este admisă calcularea termenului de 6 luni (D. 797/2007) de la data
emiterii, ci de la data cunoaşterii actului
- în ceea ce priveşte contractele adm, plângerea prelabilă are semnificaţia concilerii din
litigiile comerciale, fiind aplicabile dispoziţiile din Codul de Proc Civilă [împăcarea
cu cealaltă parte – art 7201 C Proc Civ]
- introducerea plângerii prealabile la contractele adm se raportează la persoana
particulară şi nu la stat
- ca regulă, răspunsul la plângerea prealabilă se va transmite în 30 de zile sau în alt
termen prevăzut de o lege specială (în materie fiscală – C Proc Fis)

Respectarea Termenului de Introducere a Acţiunii la Instanţă

- acţiunea în contencios poate fi introdusă în termen de 6 luni care va curge de la:

(a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă
(b) data comunicării refuzului nejustificat de a soluţiona soluţiona o
cerere
(c) data la care a expirat termenul în care putea fi soluţionată plângerea
prealabilă sau după caz, cererea privind un drept/interes legitim

46
 (d) data expirării termenului de 30 de zile prevăzut de art 2 alin (1) lit h)
calculat de la data comunicării actului adm emis ca urmare a
soluţionării favorabile a unei cereri sau plângeri prealabile
(e) data încheierii pr-vb de finalizare a concilierii pt contractele adm
- de asemenea, se face diferenţa între introducerea plângerii prealabile prin care se
solicită revocarea unui act adm de cererea introdusă pt recunoaşterea unui drept
(persoana interesată ce o adresează către o autoritate)
- norma de excepţie – pt motive temeinice, în cazul actului individual acţiunea poate fi
introdusă şi peste termenul de 6 luni, nu mai târziu de 1 an de la data comunicării
actului, luării la cunoştinţă (pt terţ), data introducerii cererii, data încheierii pr-vb de
conciliere
- termenul de 1 an este de această dată de decădere (nu se stinge dr subiectiv, acesta
subzistă, însă nu mai poate fi valorificat procesual)
- în ceea ce priveşte actele normative, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând şi
acţiunea poate fi introdusă oricând (imprescriptibilitate)
- actele normative pot fi retrase de administraţie, însă cele individuale niciodată

Actele exceptate de la controlul de legalitate exercitat de instanţa de cont-adm

- texte relevante – art 126 alin (6) din Constituţie – cele care privesc raportul cu
Parlamentul şi actele de comandament cu caracter militar
- art 5 din Legea nr. 554/2004
- actele adm cu caracter militar sunt cele care se referă la probleme strict necesare (pe
timp de pace mutarea trupei dintr-o localitate în alta; comenzi date de superior
inferiorului în stare de război)
- actele armatei ce pot fi atacate sunt acele acte prin care se decid pensionări, avansări
(deoarece pot fi abuzive)
- actul de genul „nu folosiţi mai mult de 10 gloanţe pe zi!!!” Nu poate fi atacat 
- categoriile de acte exceptate sunt denumite „fine de neprimire” şi se apreciază că ele
au rang constituţional
- în doctrină – nimic nu se opune ca legiuitorul organic să adauge şi alte fine de
neprimire, dar de rang legal
- finele de rang legal – art 5 din Legea 554/2004 – nu pot fi atacate actele adm pt
modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură
judiciară
- această normă se referă la „teoria recursului paralel”
- dl. Iorgovan – deşi este un act adm, facă există o lege specială, actul poate fi atacat în
baza ei şi nu a legii cont-adm (ex. – pr-vb de contravenţie – la judecătorie; actele adm
emise în baza fondului funciar – atacate la judecătorie, tribunal, CA – secţia civilă)
- actele adm cu regim special pot fi atacate în cont-adm numai pt exces de putere –
actele adm emise pt aplicarea regimului stării de război, asediu, stării de urgenţă, cele
care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pt stabilirea ordinii
publice, pt înlăturarea unor consecinţe a calamităţilor naturale, epidemiilor şi
epizotiilor
- excesul de putere este definit în art 2 alin (1) lit n) – modul în care este exercitat
modul de apreciere

Procedura în faţa instanţei de cont-adm

47
- sediul materiei - art 28 din Legea nr. 554/2004 – dispoziţii ce se vor completa în
măsura compatibilităţii cu dispoziţiile C Proc Civ (compatibilitatea trebuie apreciată
de instanţă)
- în contencios Nu există APEL
- pe fond – partea poate cere amânare, un nou termen pt lipsă de apărare (avocat)
- de principiu, pt autoritate publică nu poate fi invocată lipsa de apărare
- există 2 etape procesuale – Fondul şi Recursul
- există şi căi de atac extraordinare – revizuire (reglementată de C Proc Civ & Legea
Cont-Adm)
- acţiunile din contencios se vor soluţiona cu (celeritate) urgenţă şi precădere
(prioritatea soluţionării) în completul stabilit de lege (judecătorie – 1 judecător; recurs
– 3 judecători)
- Legea nr. 146/1997 – acţiunea pt recunoaşterea dreptului are taxa de timbru de 4 lei
- solicitările patrimoniale – 10% din ce se pretinde, nu mai mult de 39 de lei
- în cazul contractelor adm taxa de timbru se va calcula la valoarea obiectului litigiului
- în cazul contractelor de drept privat şi statul plăteşte taxa de timbru tot către stat 

Părţile din Litigiu

- regula – reclamantul – orice persoană ce se consideră vătămată într-un drept sau

interes legitim
- subiectele speciale de sesizare a instanţei sunt Av. Poporului, Ministerul Public,
autoritatea publică emitentă, persoana vătămată prin ordonanţe ale Guvernului aflate
în neconcordanţă cu Constituţia; Prefectul, terţii, ANFP-ul
- pârâtul – calitate procesuală pasivă – autorităţile publice (+structurile private
autorizate); când se cer despăgubiri – persoana fizică (funcţionarul ce a contribuit într-
o formă sau alta la emiterea, elaborarea sau încheierea actului sau care se face
vinovată de refuzul de a soluţiona o cerere în termenul prevăzut de lege – art 16 din
Legea nr. 554/2004

Acţiuni în Contencios-Administrativ

1) acţiuni precedate obligatoriu de plângerea adm prealabilă prevăzută de Legea

554/2004 (regula)
2) acţiuni precedate obligatoriu de o procedură administrativă prealabilă reglementată de
legi speciale (acţiunile împotriva actelor adm-fiscale, conform C Proc Fis)
3) acţiuni pt care nu se impune o procedură prealabilă adm (acţiuni promovate de prefect
sau de aleşii locali sancţionaţi disciplinar)

Obiectul Cererii de Chemare în Judecată

1) acţiuni privind anularea totală/parţială a actului adm, urmată de o solicitare privind

despăgubirile
2) acţiuni privind obligarea autorităţii publice de adoptare a actului sau efectuarea de
operaţiuni adm (punerea în posesie)
3) acţiuni privind repararea prejudiciului cauzat prin ordonanţe ale Guvernului
4) acţiuni în suspendarea executării actului adm
5) acţiuni privind contracte adm

48
6) acţiuni privind obligarea autorităţii sau a persoanei responsabile la plata unei amenzi
prin executarea unei decizii judecătoreşti irevocabile (în cont-adm) + despăgubiri pt
întârziere

Instanţele Competente
Competenţa teritorială
- art 10 alin (3) din legea cont-adm – reclamantul se poate adresa instanţei de la
domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului
- există norme speciale pt acţiunile introduse de Av. Poporului, Min Public sau Prefect

Competenţa Materială

- pe fond – litigiile privind acte adm provenite de la autorităţile locale/judeţene, precum

şi cele ce privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale lor de
până la 500.000 lei se soluţonează la tribunal, cu recurs la CA
- prin excepţie, litigiile privind acte adm provenite de la autoritatea centrală, precum şi
cele ce privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale lor mai mari
de 500.000 lei noi  se soluţonează de CA pe fond, cu recurs la ÎCCJ (instanţa
superioară)

Soluţiile Instanţei

- art 18 din Legea nr. 554/2004 – diferă în funcţie de natura actului atacat
- soluţii privind actul unilateral (normativ sau individual) – instanţa va anula în
tot/parte actul, se va pronunţa asupra validităţii actelor/operaţiunilor adm care au stat
la baza emiterii actului, obligarea emiterii unui act, hotărârea asupra daunelor
materiale/morale)
- în baza art 9 - în ceea ce priveşte ordonanţa – instanţa stabileşte despăgubiri pt
prejudiciul cauzat, anulează acte emise în baza ordonanţei, obligă autoritatea să emită
un act sau să efectueze anumite operaţiuni adm
- cu privire la contractul adm – instanţa poate stabili anularea contractului total/parţial,
poate obliga autoritatea să încheie contractul adm la care este îndrituit reclamantul,
poate impune uneia din părţi să îndeplinească anumite obligaţii, poate suplini
consimţământul unei părţi, poate să oblige o parte la despăgubiri – daune
materiale/morale

Căi de atac

- sentinţele pronunţate pe fond pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la

comunicarea sentinţei
- recursul este suspensiv de executare în sensul că este suspendată executarea
sentinţei pronunţate de instanţa de fond, cu excepţia hotărârii de primă instanţă privind
suspendarea executării actului adm (dacă pe fond s-a anulat un act şi Guvernul face
recurs, se anulează hotărârea judecătoriei/tribunalului)
- art 20 alin (3) din legea cont-adm – în cazul admiterii, instanţa de recurs va casa
sentinţa şi va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere
- acelaşi alineat – când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca
fondul, cauza se va trimite o singură dată la această instanţă (se va proceda astfel pt a
nu se pierde cele 2 căi de atac)

49
- alte căi extraordinare de atac sunt cele prevăzute de C Proc Civ – revizuirea şi
contestaţia în anulare

Executarea şi Publicarea Hotărârilor Judecătoreşti

- deciziile de anulare a actelor adm normative sunt general obligatorii, au putere numai
de viitor şi se publică obligatoriu în M. Of. al României sau cel judeţean, local după
caz
- modalităţile prin care se ajunge la executarea concretă a deciziei judecătoreşti – dacă
autoritatea este obligată de instanţă să aibă o anumită conduită (oblig de a face),
executarea unei asemenea decizii se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei sau
dacă nu există un termen precizat, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii
irevocabile
- dacă nu este respectat termenul, se va aplica conducătorului autorităţii o amendă a
20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, reclamantul având
dreptul la despăgubiri pt întârziere
- neeexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti
definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de cont-adm, în termen de 30 de zile de
la data aplicării amenzii prevăzute la alin (2) constituie infracţiune şi se sancţionează
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă între 2500-10.000 RON [art 24 alin
(3)]

50