Politici Sociale - Sociologie, Sem.

I
Seminar 1 – Ce înţelegem prin politici sociale şi prin statul bunăstării?
Definiţii prezentate de Popescu, L. (2004): Protecţia socială în Uniunea Europeană,
Cluj: Presa Univ. Clujeană, pp. 79-80

Politica socială: „... nu este un termen tehnic cu înţeles exact... se referă la politica guvernelor
cu privire la acţiunea care are un efect directa supra bunăstării cetăţenilor, prin acordarea de
servicii sau de venit. Nucleul central constă ... din asigurările sociale, asistenţa publică (sau
naţională), servicii de sănătate şi bunăstare, politica în domeniul locuinţelor...” (Marshall, 1965).

„... reprezintă acele modalităţi, modele şi mecanisme care vizează distribuţia

resurselor în acord cu un anumit criteriu al nevoii” (Mishra, 1977).

Statul bunăstării: „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi
administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1)
garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii
sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor
pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de expl. boală, bătrâneţe, şomaj) care altfel
ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantând tuturor cetăţenilor, fără deosebire de
status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii
sociale” (Asa Briggs, 1961).

„esenţa statului bunăstării constă în existenţa unor standarde minime

protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate
fiecăriu cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate” (Wilenski, 1875).

Cetăţenia socială - protejarea de către stat a bunăstării sociale este un drept

constituţional al cetăţenilor unei ţări.
T. H. Marshall (1960) distinge trei dimensiuni ale cetăţeniei:
• civilă (drepturile necesare pentru libertatea individului, de ex. dreptul la
judecată, la proprietate şi la contract, libertatea cuvântului);
• politică (dreptul de a participa în exercitarea puterii deciziile politice, de
ex. dreptul de a vota sau de a fi ales ca reprezentant politic);
• socială (o serie întreagă de drepturi, de la dreptul la bunăstare şi
securitate economică medie până la dreptul de a beneficia de patrimoniul social şi de a
trăi o viaţă civilizată în conformitate cu standardele societăţii în cauză).

Pentru data viitoare:

Baldock, J., Manning, N., Vickerstaff, S. (2003): Social Policy , Oxford: Oxford University Press –
Chapter 1 „Social Policy, Social Welfare, and the Welfare State”, pp.1-28
Temă pentru seminar:
Scrieţi o scurtă sinteză (1-2p) a principalelor prevederi privind cetăţenia socială (drepturi
sociale şi obligaţii) în România, conform Constituţiei în vigoare.

Bibliografie pentru curs şi seminarii:

1. Alcock, P., Erskine, A., May, M. (2003): Social Policy. Oxford: Blacwells (la CCRIT)
2. Baldock, J.; Manning, N., Vickerstaff, S. (2003): Social Policy. Oxford: University Press (sala
de lectură)
3. Esping-Andersen, G. (1990): The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge: Polity
Press (la CCRIT)
4. Pierson, C., Castles, M. (2000): The Welfare State Reader. Cambridge: Polity Press (la CCRIT)
5. Pop, L (coord.) (2002), Dicţionar de politici sociale, Bucureşti: Editura Expert. (sala de
lectură)
6. Popescu, L. (2004), Protecţia socială în Uniunea Europeană. Ed. a II a , Cluj: PUC (sala de
lectură)
7. Popescu, L. (2004), Politicile sociale est-europene între paternalism de stat şi
responsabilitate individuală, Cluj: PUC (sala de lectură)
8. Zamfir, C. (coord.), Politici sociale în România: 1990-1998, Bucureşti: Editura Expert. (sala de
lectură)
9. Stănculescu, M.S., Berevoescu, I. (2004): Sărac lipit, caut altă viaţă, Bucureşti: Nemira (sala
de lectură)
10. Teşliuc, C., Pop, L., Teşliuc, E.D. (2001): Sărăcia şi sistemul de protecţie socială, Iaşi: Polirom
(sala de l)