O noapte furtunoasa

de Ion Luca Caragiale (autor canonic)

comedie

    Ion Luca Caragiale (1852 - 1912), dramaturg si prozator, a fost un observator lucid si
ironic al societatii romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un
exceptional creator de oameni si de viata. Comediile sale - "O scrisoare pierduta", "D-ale
carnavalului", "O noapte furtunoasa" si "Conu Leonida fafa cu reactiunea" - atesta un
spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui
traiesc in orice epoca prin vicii, imposture, ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie
satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si a contura personaje
dominate de o tara (defect) morala reprezentativa pentru tipul si caracterul uman.            
Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in
literatura romana, Garabet Ibraileanu afirma ca dramaturgul face "concurenta starii
civile", iar Tudor Vianu considera ca formula artistica a lui Caragiale este "realismul
tipic".
    Caragiale a avut intentia de a contribui la indreptarea moravurilor sociale, fiind adeptul
cugetarii clasice, "ridendo castigat mores" ("rasul indreapta moravurile"), idee pe care o
afirma el insusi, convins fiind ca "nimic nu arde mai rau pe ticalosi decat rasul".
    Comedia "O noapte furtunoasa" de Ion Luca Caragiale a fost citita la Iasi, in cadrul
cenaclului "Junimea" in ziua de 12 noiembrie 1878 si a avut premiera la 18 ianuarie
1879, pe scena Teatrului National din Bucuresti. Piesa a fost publicata in revista
"Convorbiri literare" in 1879 si inclusa in volumul de "Teatru" din 1889.
    Tema. "O noapte furtunoasa" este o comedie a moravurilor de mahala, ilustrand
aspecte sociale si psihologice specifice locuitorilor de la periferia Capitalei, cu scandaluri
si "ambituri" de familisti, cu nelipsitul triunghi conjugal, o lume pe care Caragiale a iubit-
o cu patima: "Ma innebunesc dupa evenimentele de senzatie, vesele sau funebre, parade,
accidente, crime, sinucideri, scandaluri... [...] Imi trebuiesc dimineata cum deschid ochii
stiri palpitante, daca nu adevarate, macar... altfel. Dezmintirea lor seara ma mahneste
peste masura si nu ma pot mangaia decat a doua zi cu o nascocire si mai si". Principalul
mijloc artistic de realizare a acestei comedii este comicul de situatie, alaturi de care se
manifesta si comicul de limbaj, comicul de nume, comicul de caracter si comicul de
intentie.
    Semnificatia titlului. Comedia lui Caragiale "O noapte furtunoasa sau NumaruI 9"
sintetizeaza evenimentele tensionate, zbuciumate petrecute intr-o singura noapte in casa
lui Jupan Dumitrache, situata la periferia Bucurestiului. S-au tras focuri de arma, au fost
urmariri, spaime, agitatie peste masura pentru ca nu cumva sa se atenteze la "onoarea de
famiiist" a stapanului casei, care avea "ambitul" de a nu fi inselat de nevasta. De altfel,
Rica Venturiano, cel care provoaca toata incurcatura, dupa ce reuseste cu chiu cu vai sa
scape de urmaritorii dezlantuiti, exclama surescitat: "O, ce noapte furtunoasa!". Subtitlul
"Numarul 9", ilustreaza un comic de situatie, reiesit din confuziile provocate de numarul
6 la care se afla casa lui Dumitrache si pe care mesterul care a tencuit zidul de la poarta l-
a batut invers, devenind numarul 9.
    Structura comediei. Piesa este alcatuita din doua acte, fiecare dintre ele avand cate
noua scene. Personajele piesei, numite de catre autor "persoane", sunt mentionate cu
numele si statutul social pe care il are fiecare. Perspectiva spatiala este reala si deschisa,
fiind precizata de catre autor, "in Bucuresti, la Dumitrache". Subiectul piesei reflecta,
asadar, viata mahalalelor din capitala, reprezentata de familia lui Jupan Dumitrache
Titirca, poreclit "Titirca Inima-Rea", care este "cherestegiu si capitan in garda civica".
Relatiile temporale sunt complexe, manifestandu-se in aceasta comedie atat perspectiva
cronologica, adica in ordinea deruiarii evenimentelor, cat si perspectiva discontinue, in
care se remarca alternanta temporala a intamplarilor, prin flash-back.
    Constructia subiectului
    Actiunea actului I se petrece intr-o "odaie de mahala", decorul fiind alcatuit din
mobila de lemn si paie, iar la vedere sta rezemata de fereastra "o pusca de gardist cu
spanga (baioneta) atarnata langa ea".
    Jupan Dumitrache Titirca Inima-Rea, "cherestigiu" (persoana care produce sau vinde
cherestea) si "capitan in garda civica", imbracat in haine de capitan de garda, ii relateaza
lui Nae Ipingescu, "ipistat" (epistat -persoana cu cel mai mic grad de ofiter de politie) si
"amic politic" cu el, o intamplare petrecuta in urma cu doua saptamani. Asadar, timpul
este discontinuu la inceputul piesei, scena de la Iunion fiind inserata prin flash-back.
Episodul este realizat prin procedeul intruziiinii narative, Dumitrache povestind cu
indignare "istoria" cu "bagabontul", un "scarta-scarta pe hartie" care "umbla dupa
nevestele oamenilor ca sa le faca cu ochiul" si "sa le sparga casele". Vanitatea de a nu fi
inselat de nevasta constituie principalul reper conjugal: "Eu am ambit, domnule, cand e
vorba la o adica de onoarea mea de famiiist...".
    Dumitrache ii povesteste lui Nae cum, atunci cand mersese impreuna cu nevasta lui,
Veta, si cu sora acesteia, Zita, la gradina la "Iunion" ca sa se distreze la "comediile alea
de le joaca Ionescu", un "bagabont de amploiat" (funcfionar) se asezase la o masa de
alaturi, cu spatele spre "comedii" si se uita "lung si galis la cucoane". Enervat peste
masura, Dumitrache ar fi vrut sa-i dea cateva palme, dar fiind un negustor onorabil nu se
putea face de ras in public, punandu-si mintea cu un "coate-goale" care mai avea si
ochelarii pe nas. Individul ii urmarise apoi pe drumul spre casa, ceea ce-l face pe
Dumitrache sa fiarba si acum de manie: "papugiul [...] dupa noi, [...] moftangiul dupanoi;
[...] mate-fripte dupa noi". Nu spusese nimic "damelor", pentru ca sa nu se simta jignite
sau speriate, mai ales ca Veta era atat de rusinoasa. Peste o saptamana, la insistence Zitei,
s-au dus din nou la "Iunion" si Dumitrache il vede din nou, la masa de alaturi, pe
"bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu giubenul (joben -paiarie inalta si tare) in cap si
cu basmaua iac-asa scoasa", care se ia dupa ei pana acasa. Jupan Dumitrache il trimisese
pe Chiriac dupa "bagabont", dar acesta disparuse fara urma. "Ambiful" social al lui
Dumitrache il impiedicase sa reactioneze in public si sa-l intrebe agresiv: "Ce poftesti,
ma musiu?", ori sa-l "umfle" de sa-i sara "ochilarii din ochi si giubenul din cap". Dar nu
se facea, pentru ca era un negustor onorabil, comersant respectat si "mi-era rusine de
lume; eu del negustor, sa ma pui in poblic cu un coate-goale nu vine bine...".
    Chiriac, angajat cu simbrie la Jupan Dumitrache, in postul de tejghetar (persoana care
sta la tejghea ca vanzator sau casier) si, totodata, sergent in garda civica, era omul de
incredere si tinea la fel de mult ca si jupanul la onoarea de familist a acestuia, de aceea
Veta ramanea in grija lui atunci cand stapanul trebuia sa plece cu treburi negustoresti, "ca
omul cu daraveri". De altfel, groaza de a nu fi inselat de nevasta este o idee fixa, pe care
Dumitrache o repeta tot timpul, obsesiv. "am ambit, tiu cand e vorba la o adica la onoarea
mea de familist". Pe tot parcursul relatarii lui Jupan Dumitrache, Nae Ipingescu i aproba
cu interes, ii da dreptate si este de acord cu toate afirmatiile, atitudine exprimata printr-un
tic verbal: "Rezon!".
    Dumitrache evoca prin flash-back o alta scena petrecuta in trecut, de data aceasta fiind
vorba despre casatoria esuata a Zitei. Tircadau, fostul sot al Zitei, era un betiv notoriu si
femeia "dezvortase" de el pentru ca "nu mai putea trai cu mitocanul, domnule...". Zita,
sora cu Veta, era o tanara frumoasa si invatase "trei ani la pasion", asa ca era pacat "sa-si
manance tineretele cu un ala...", care, pe deasupra, "a tratat-o cu insulte si cu bataie".
Timpul  de desfasurare a evenimentelor devine cronologic,
actiunea urmand ordinea derularii acestora.
    Chiriac se asigura ca jupanul, care era de rond in noaptea aceea, va controla toate
posturile si nu se va intoarce acasa mai devreme de ora "doua dupa douaspce", ca de
obicei. La rugamintea stapanului, Chiriac promite sa vegheze ca nimeni sa nu atenteze la
pudoarea nevestei lui: "Lasa, jupane, ma stii ca consimt la onoarea dumitale de familist".
    Ipingescu impreuna cu Dumitrache comenteaza evenimentele politice din gazeta
"Vocea Patriotului Nationale". Nae citeste greoi si fara intonafie articolul "Republica si
Reactiunea sau Venitorele si Trecutul", apartinand unui celebru si apreciat colaborator al
ziarului, "R.Ven. ..., un June scriitor democrat". Comicul de limbaj si de caracter reies din
dialogul celor doua personaje care comenteaza afirmatiile politice din articol.
Frantuzismul "a manca", adica "a lipsi", este confundat cu "a manca", iar impreuna cu
"Sfanta Constitutiune" si "masa poporului" provoaca o ridicola interpretare political "sa
nu mai manance nimeni din sudoarea bunioara a unuia ca mine si ca dumneata, care
suntem din popor; adica sa saza numai poporul la masa, ca el e stapan" (Ipingescu).
    Monologul rostit de Spiridon argumenteaza rautatea jupanului, caruia i se potriveste
perfect porecla de "Titirca Inima-Rea". El reproduce dialogul (dialog in monolog) purtat
cu stapanul care-l gasise treaz atunci cand se intorsese de la Iunion cu cocoanele s-l
certase ca nu se culcase inca, iar in seara trecuta cand il gasise dormind,  trasese de par si-
l acuzase ca tl "trage traiul al bun la somn!".
     Zita, foarte agitata, se repede asupra lui Spiridon cu o cascada de intrebari: "Ei! l-ai
gasit? i-ai vorbit? i-ai dat? i-ai spus?", iar acesta ti da un bilet din partea "persoanei", pe
care ea il citeste cu glas tare. Comicul de limbaj si ridicolul autorului biletului au facut
celebra aceasta declaratie de drag"oste: "Angel radios! de cand te-am vazut intaiasi data
pentru prima oara, mi-am pierdut uzul ratiunii...[...] Te iubesc la nemurire. Je vous aime
et vous adore: que pretendez-vous encore? (Te iubesc si te ador: ce altceva mai pretinzi?).
Inima-mi palpita de amoare. [...]". Zita insista ca Spiridon sa se duca imediat pe maidan,
fiind sigura ca "persoana" asteapta inca acolo, dar baiatul pretinde sa fie trimis de unul
dintre stapani.
    Veta, care coase galoanele la mondirul de sergent in garda civica al lui Chiriac, este
trista si nu este atenta la ceea ce povestea Zita despre incidentul pe care-l avusese in
strada "cu mitocanul, cu pricopsitul de Tircadau". Cu ochii in lacrimi, Veta devie patetica
- "Mai bine ar fi sa mor"-, si refuza cu tarie sa mai mearga vreodata la "Iunion", desi Zita
insista cu patos, se lamenteaza deplangandu-si soarta: "Fir-ar a dracului de viata si-
afurisita! ca m-a facut mama fara noroc".
    Dialogul dintre Veta si Spiridon releva faptul ca baiatui era la curent cu legatura
amoroasa a femeii cu Chiriac si stia ca se certasera din cauza el era gelos si furios pe ea
ca se dusese la "Iunion" cu barbatu-sau. Veta sustine un monolog prin care se
autocompatimeste, plangandu-si nefericirea: "A! de ce mai da Dumnezeu omului fericire,
daca e sa i-o ia inapoi!? De ce nu moare omul cand e forfeit!?".
    In mod ostentativ, Chiriac se comporta cu Veta ca sluga cu stapanul, avand si un ton
sarcastic: "Alt nimic nu mai ai sa-mi poruncesti? [...] nu-mi esti stapana?... nu sunt sluga
in casa dumitale, cu simbrie?". Dialogul se constituie intr-o cearta tipica dintre doi
indragostiti: Chiriac ii reproseaza, gelos, ca ea vrea cu tot dinadinsul sa mearga la
"Iunion" ca "sa te curtezi cu amploiatul dumitale?"; Veta este indignata si se simte jignita
de banuielile lui dezonorante si nu mai vrea sa se jure pentru ca el crede mai degraba "in
prostiile si in banuielile lui barbatu-meu, decat in juramantul meu". Chiriac recurge la un
gest patetic, ia spanga (baioneta) de la pusca si ameninta ca se sinucide. Veta este
disperata sa-i smulga spanga, barbatul se smuceste lamentandu-se: "Daca nu mai este
nimic intre noi, spune-mi dumneata cum sa mai traiesc!". Impresionata, Veta se jura inca
o data, "sa n-am parte de ochii mei, sa n-am parte de viata ta, sa nu mai apuc macar o zi
fericita cu tine", recunoscand ca se dusese la "Iunion" numai "de gura sorii-mi Zitii", dar
toata seara se gandise numai la el, nu auzise, nu vazuse si nu intelesese nimic din
respectivele Comedii. Intreaga relatare a femeii privind sentimentele si zbuciumul
interior pe care le simtise in serile petrecute la "Iunion" se realizeaza prin procedeul
intruziunii narative, adica se insereaza in derularea evenimentelor nararea altor
intamplari.
    Scena si actul se termina cu o imbratisare patetica si cu juraminte reciproce de
credinta, de sinceritate si de amor, timp in care se aude glasul lui Jupan Dumitrache, care
este foarte incantat ca omul sau de incredere nu se culcase inca, semn ca era "cu ochii-n
patru" si ca veghea la onoarea lui de familist.
    In actul al II-lea, decorul este acelasi ca in primul act, este noapte si pe masa arde o
lampa cu gaz care lumineaza slab odaia. Veta, iubitoaresi grijulie, incearca sa-l convinga
pe Chiriac sa mearga la culcare, mai ales ca nici unul dintre ei nu inchisese ochii noaptea
precedenta. Cei doi se imbratiseaza si se saruta cu foc, promitandu-si reciproc sa nu se
mai supere unul pe altul, scaunului ei, cade in genunchi, apoi racneste: "Angel radios!".
Veta se sperie Ingrozitor, da un tipat puternic, dar el isi continua entuziasmat tirada.
Femeia striga dupa ajutor, insa tanarul o roaga sa fie "mizericordioasa" si ii declara ca
este "nebun de amor". El ii spune ca primise biletul ei si venise la intalnire asa cum ii
scrisese, dupa zece seara, in casa de pe strada Catilina, la numarul 9, cand va vedea la
fereastra ca se micsoreaza lampa. Rica Venturiano rosteste un monolog patetic, de un
comic irezistibil, prin care ti reaminteste toate etapele care precedasera intalnirea din
aceasta noapte.              Discursul este realizat prin procedeul intruziunii narative diferite:
aceleasi fapte petrecute la "lunion" sunt povestite si receptate diferit mai intai de Jupan
Dumitrache, care-i relata cu indignare lui Nae Ipingescu, apoi de Veta, care se disculpa
fata de Chiriac, si in sfarsit aici, de Rica Venturiano, siderat, incercand o senzatie de ireal,
de nebunie. Veta isi da seama ca amorezul o confundase cu sora ei, Zita, mareste lumina
lampii cu gaz si Rica este complet naucit cand o vede, isi cere scuze confuz si este foarte
incurcat: "Cocoana! considerand ca... adica, vreau sa zic, respectul... pardon... sub pretext
ca si pe motivul... scuzati... pardon...". Glasul lui Jupan Dumitrache din curte ii ingrozeste
pe amandoi, Rica se miloge§ste disperat si ridicol sa-l  scape, dupa care se repede spre
fereastra, se izbeste cu capul de zid si spune penibil: "Pardon!... scuzati!... bonsoar!".
    Veta se amuza intelegand, in sfarsit, de ce dorea atat de mult Zita sa mearga la
"lunion", cand da navala "fierband" Jupan Dumitrache insotit de Ipingescu si cautand in
toate partile, "pe sub pat, pe sub masa, peste tot".
    Dumitrache se vaicareste ridicol, scurt si sacadat, de parca s-ar fi intamplat o
catastrofa: "S-a dus ambitul! [...] Mi s-a necinstit onoarea de familist! [...] acum nu mai
imi pasa macar sa intru si-n cremenal". Chiriac ii crede, mai ales ca-l vazuse si Ipingescu
pe "mate-fripte [...] cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap". Din descriere, Spiridon
recunoaste pe "persoana cocoanii Zitii" si pleaca s-o anunte. Gasirea bastonului lui Rica
in odaie declanseaza o adevarata isterie, Ghiriac se repede la pusca, se autoproclama
comandantui grupului de atac si ies sa-l caute pe schele asezate pe langa casa;
    Rica Venturiano se intoarce in camera pe aceeasi fereastra pe care fugise, este plin de
var, de ciment si de caramida, parul este infoiat, paiaria rupta. Ingrozit peste masura,
tresare din cand in cand de spaima si tremura din toate incheieturile. Rugandu-se fierbinte
la Sfantul Andrei sa-l scape, deoarece este inca "June", Venturiano exclama surescitat:
"O, ce noapte furtunoasa!". El sustine un monolog plin de emotie si agitatie interioara,
    Ramasa singura, Veta fredoneaza fericita un cantec, micsoreaza lumina lampii si se
pregateste de culcare. Rica Venturiano intra tiptil, furisandu-se in odaie, inainteaza "In
varful degetelor" pana in spatele scaunului ei, cade in genunchi, apoi racneste: "Angei
radios!". Veta se sperie ingrozitor, da un tipat puternic, dar el isi continua entuziasmat
tirada. Femeia striga dupa ajutor, insa tanarul o roaga sa fie "mizericordioasa" si ii
declara ca este "nebun de amor". El ii spune ca primise biletul ei si venise la intalnire asa
cum ii scrisese, dupa zece seara, in casa de pe strada Catilina, la numarul 9, cand va
vedea la fereastra ca se micsoreaza lampa. Rica Venturiano rosteste un monolog patetic,
de un comic irezistibil, prin care ii reaminteste toate etapele care precedasera intalnirea
din aceasta noapte. Discursul este realizat prin procedeul mtruziunii narative diferite:
aceleasi fapte petrecute la "Iunion" sunt povestite si receptate diferit mai intai de Jupan
Dumitrache, care-i relata cu indignare lui Nae Ipingescu, apoi de Veta, care se discidpa
fata de Chiriac, si in sfarsit aici, de Rica Venturiano, siderat, incercand o senzatie de ireal,
de nebunie. Veta isi da seama ca amorezul o confundase cu sora ei, Zita, mareste lumina
lampii cu gaz si Rica este complet naucit cand o vede, isi cere scuze confuz si este foarte
incurcat: "Cocoana! considerand ca... adica, vreau sa zic, respectul... pardon... sub pretext
ca si pe motivul... scuzafi... pardon...". Glasul lui Jupan Dumitrache din curte ii
ingrozeste pe amandoi, Rica se milogeste disperat si ridicol sa-l scape, dupa care se
repede spre fereastra, se izbeste cu capul de zid si spune penibil: "Pardon!... scuzati!...
bonsoar!".
    Veta se amuza intelegand, in sfarsit, de ce dorea atat de mult Zita sa mearga la
"Iunion", cand da navala "fierband" Jupan Dumitrache insotit de Ipingescu si cautand in
toate partile, "pe sub pat, pe sub masa, peste tot".
    Dumitrache se vaicareste ridicol, scurt si sacadat, de parca s-ar fi intamplat o
catastrofa: "S-a dus ambitul! [...] Mi s-a necinstit onoarea de familist! [...] acum nu mai
imi pasa macar sa intru si-n cremenal". Chiriac il crede, mai ales ca-l vazuse si Ipingescu
pe "mate-fripte [...] cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap". Din descriere, Spiridon
recunoaste pe "persoana cocoanii Zitii" si pleaca s-o anunte. Gasirea bastonului lui Rica
in odaie declanseaza o adevarata isterie, Chiriac se repede la pusca, se autoproclama
comandantul grupului de atac si ies sa-l caute pe schele asezate pe langa casa.
    Rica Venturiano se intoarce in camera pe aceeasi fereastra pe care fugise, este plin de
var, de ciment si de caramida, parul este infoiat, palaria rupta. Ingrozit peste masura,
tresare din cand in cand de spaima si tremura din toate incheieturile. Rugandu-se fierbinte
la Sfantul Andrei sa-l scape, deoarece este inca "June", Venturiano exclama surescitat:
"O, ce noapte furtunoasa!". El sustine un monolog plin de emotie si agitatie interioara,
considerand ca este persecutat de destin, deoarece schelele se-nfundau, nu era nici o
scara. Disperat, se repede la usa din dreapta, dar ti iese in fara Jupan Dumitrache cu sabia
scoasa, racnind: "Stai!". Vrand sa fuga pe fereastra, il intampina Chiriac, "cu pusca cu
baioneta In mana, ca de asalt", somandu-l: "Stai!". Gata sa-l prinda, Ipingescu il
recunoaste pe Venturiano si ramane perplex: "Nu ma nebuni, onorabile! Dumneata esti?".
Se creeaza o invalmaseala de nedescris, dar Ipingescu explica strigand ca tanarul este
"cetatean onorabil, [...] e d-ai nostri, e patriot!". Luandu-l la o parte pe Chiriac, Veta ii
relateaza cum tanarul s-a indragostit de Zita la "Iunion", cum si-au trimis bilete de amor
si cum junele a incurcat casele, "si-n loc sa mearga la ea acasa, a gresit si-a venit aici".
Dumirindu-se, Chiriac il ia de-o parte pe Jupan Dumitrache si-i desluseste incurcatura,
apoi ii reproseaza faptul ca era sa-si rupa gatul alergand pe schele dupa tnchipuirile lui si
se infioreaza gandindu-se cu groaza: "daca faceam si moarte de om?".
    Jupan Dumitrache rasufla usurat, o mustra ca un parinte pe Zita, "ale tineretii valuri",
apoi se mira cand afia ca tanarul este "ai care scrie la «Vocea Patriotului Nationale»",
dupa cum ii dezvaluie Ipingescu. Dumitrache e incantat si, dupa ce se fac prezentarile, il
trateaza cu stima pe tanarul care scrie "despre ciocoi ca mananca sudoarea poporului
suveran". Revenindu-si din sperietura, Rica declama cu emfaza: "box populi, box dei",
forma stalcita a dictonului latin "Vox populi, vox dei", care inseamna "Glasul poporului
este glasul lur Dumnezeu". In fata unui auditoriu plin de uimire admirativa, Venturiano
isi ia avant si rosteste o cugetare proprie, de un comic irezistibil prin ridicolul afirmatiei:
"Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!". Jupan Dumitrache este cucerit de inteligenta
junelui, aplauda si exclama entuziasmat: "Asta e bun de dipotat".         Rica este singurul
care constientizeaza cauza incurcaturilor produse, afirmand ca vina este "a tablitii de la
poarta". Zita ii scrisese ca sta in casa de la numarul 9, "am vazut la poarta numarul 9 si
am intrat". Dumitrache isi da seama ca "mesterul Dinca binagiul (antreprenor de
constructii) mi-a facut-o: a tencuit zidul de la poarta si mi-a batut numarul 6 de-a-
ndoaselea".
    Dumitrache este incantat ca "musiu Rica si cu Zita compatimesc impreuna" si-i
binecuvanteaza: "Ei! sa va fie de bine, si ceasul al bun sa-l dea Pronia", iar pe tanar il
sfatuieste confidential: "Toate ca toate, dar la onoarea de familist sa tii". Venturiano
reactioneaza demagogic, ca un jurnalist, nu ca un logodnic: "Da, familia e patria cea
mica, precum patria e familia cea mare; familia este baza societatii".
Lucrurile par sa se linisteasca, toata lumea se pregateste sa mearga la culcare, cand,
deodata, Jupan Dumitrache, bagand mana in buzunar ca
sa-i dea o tigara lui Ipingescu, si-aduce aminte ca gasise "pe pernele patului dumneaei" o
legatura de gat. Se ingrijoreaza din nou pentru onoarea de familist, "imi vine sa intru la
banuieli rele", dar Chiriac il calmeaza si de data aceasta: "Asi ado-ncoa, jupane; asta-i
legatura mea, n-o stii dumneata?". Jupan Dumitrache se linisteste meditand filozofic:
"Uite asa se orbeste omul la necaz!".
    Piesa se incheie prin replica lui Ipingescu, "Rezon!", asa cum in comedia "O scrisoare
pierduta" Ghita Pristanda aproba ridicol, "Curat constitutional!" si cu veselia de care sunt
cuprinse toate personajele, final tipic pentru comediile lui Caragiale. Triunghiul conjugal
din aceasta piesa - Dumitrache, Veta, Chiriac - se manifesta in alt mediu social, dar, ca si
in cealalta comedie, cel care tradeaza "onoarea de familist" este omul de incredere,
prietenul cel mai apropiat al celui incornorat. Dramaturgul reface in didascaliile din final
cuplurile piesei, care nu sunt neaparat si cele oficiale: "(Rica e cu Zita, Chiriac cu Veta,
Jupan Dumitrache suie cu Ipingescu) "
    O particularitate aparte a comediilor lui Caragiale este simetria, adica finalul
recompune momentul de la inceputul piesei, fara sa se schimbe absolut nimic din starea
de lucruri initiala. Dupa agitatia care atinge adesea apogeul, dupa zbuciumul personajelor
si conflictele ce par de nerezolvat, totul revine la normal, fara sa se petreaca nici o
modificare a starilor de fapt sau vreo rezolvare a problemelor care au constituit subiectul
comediei.
    Caracterizarea personajelor
    Personajele sunt tipologii umane si fac "concurenta starii-civile" (G.Ibraileanu),
fiecare dintre ele avand o trasatura dominanta de caracter, ilustrand asadar un tip anume.
    Personajul principal al comediei "O noapte furtunoasa" de I.L.Caragiale este Jupan
Dumitrache Titirca, poreclit Inima-Rea. El are un statut social onorabil de care se simte
foarte mandru, fiind "cherestigiu" (persoana care produce sau vinde cherestea) si "capitan
in garda civica". Jupan Dumitrache intruchipeaza in dramaturgia lui Caragiale tipul
incornoratului, alaturi de Iancu Pampon, Mache Razachescu zis Cracanel ("D'ale
carnavalului") si Zaharia Trahanache ("O scrisoare pierduta"). Printr-un comic de
caracter realizat magistral, Caragiale evidentiaza trasaturile care compun un personaj
ridicol si caraghios. Inca din prima scena a piesei, este evidenta gelozia sotului, izvorata
din vanitatea si orgoliul ce se manifesta atat in dimensiunea sociala, cat si in cea
conjugala.   Ca barbat casatorit si ca cetacean onorabil, Jupan Dumitrache are "ambitul"
de a nu-i fi inselata "onoarea de familist" si "ambitul" de a nu se face de ras in fata lumii.
Vanitatea conjugala reiese din episodul petrecut la gradina "Iunion", unde se dusese cu
sotia sa, Veta si cu sora acesteia, Zita. Pe cand se uitau la comedii, a observat ca "un ala...
un bagabont de amploiat" arunca priviri galese cocoanelor, apoi il urmarise pana aproape
de casa. In seara precedents, mergand din nou la "Iunion", acelasi "coate-goale",
"moftangiul", "mate-fripte" se luase dupa ei. Dumitrache este foarte ingrijorat, deoarece
"am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de familist", iar
comportarea "bagabontului" lovise puternic orgoliul sau conjugal. Cealalta dimensiune a
vanitatii, cea sociala, reiese din acelasi episod, prin faptul ca Dumitrache nu putuse
reactiona asa cum ar fi vrut, se abtinuse sa-i zica "Ce poftesti, ma musiu", apoi sa-l
"umfle" si sa-i dea doua palme, intrucat avea "ambit" si in plan social si nu voia sa se
compromita in public "cu un bagabont ca ala, nu face..." pentru un negustor. Furia care-l
cuprinsese era atat de puternica, incat "mai ca-mi venea sa-l carpesc, dar mi-era rusine de
lume; eu de! negustor, sa ma pui in public cu un coate-goale nu vine bine".
    Gestul de a-si mangaia favoritii, mentionat de Caragiale in didascalii, este tot o
manifestare a vanitatii si accentueaza parerea foarte buna pe care Dumitrache o are
despre sine, ceea ce denota o infatuare prosteasca: "Cum m-a vazut, - ca trebuie sa fi fost
schimbat la fata, cum sunt eu cand ma necajesc (isi mangaie favoritele) - cum m-a vazut,
a sfeclit-o...". Acelasi gest ilustreaza totodatl lasitatea si ingamfarea personajului, care se
lauda cu ce ar fi facut el daca ar fi reusit sa puna mana pe "bagabont".
    Vanitos si cu un amor-propriu iesit din comun, Jupan Dumitrache este in aceeasi
masura credul si naiv. "Ambitul" onoarei de familist este incredintat total lui Chiriac,
amantul nevestei sale, pe care se bizuie neconditionat, convins ca "tine la onoarea mea de
familist": "De! cand lipsesc eu de-acasa, cine sa-mi pazeasca onoarea? Chiriac saracul!
N-am ce zice! onorabil baiat!". Teama obsesiva de a nu fi inselat li diminueaza spiritul de
observatie si-l face ridicol prin suspiciunile cu totul deplasate, deoarece el nu se gandeste
nici un moment ca "bagabontul" ar putea s-o placa pe Zita iar nu pe nevasta-sa, a carei
infatisare este total lipsita de farmec. Prostia jupanului reiese si din faptul ca nu banuieste
nici un moment de ce Chiriac vrea sa stie sigur daca-si va face rondul complet, "pana la
doua dupa douaspce, ca totdeauna...", pentru ca el sa stea linistit cu Veta.
    Conucul de situatie consta tocmai in faptul ca Dumitrache este opac chiar la cele mai
vizibile dovezi de adulter, ca in finalul piesei cand se ingrijoreaza din nou pentru onoarea
de familist, "imi vine sa intru la banuieli rele", dar Chiriac il calmeaza si de data aceasta:
"As! ado-ncoa, jupane; asta-i legatura mea, n-o stii dumneata?". Jupan Dumitrache se
linisteste, meditand ridicol - "Uite asa se orbeste omul la necaz!"
    Relatia lui Jupan Dumitrache cu celelalte personaje este o alta modalitate de
caracterizare. Pe Rica Venturiano il dispretuieste profund la inceput, numai pentru ca il
suspecteaza ca ar atenta la onoarea lui de familist, etichetandu-l cu o ploaie de invective:
"coate-goale", "mate-fripte", "scarta-scarta pe hartie", "moftangiul", "bagabontul". Pe de
alta parte, Dumitrache il apreciaza ca ziarist, atingand apogeul in ultima scena a piesei,
cand este entuziasmat, asa cum se specifica "in parantezele de autor ~ "(incantat), (cu
respect amestecat cu sfiala), (rapit)"-: "Asta e bun de dipotat. [...] Cum combate el, poate
sa ajunga si ministru."
    Relatia lui Dumitrache cu Veta este destul de palida, el fiind preocupat mai ales de
"onoarea de familist", iar parerea despre ea nu este personalizata -"Stii cum e Veta mea,...
rusinoasa". Cu Zita, cumnata lui, se poarta parinteste, intelege "ale tineretii valuri" si isi
da consimtamantul in mariajul cu tanarul "amploiat".
    Dumitrache este primitiv si artagos mai ales cu Spiridon, pe care-l trateaza cu asprime
si agresivitate de stapan. Spiridon il caracterizeaza direct, considerand ca este "afurisit" si
ca nu degeaba "1-a botezat cine l-a botezat «Titirca inima-Rea»". Se manifesta aici un alt
procedeu artistic de caracterizare tipic pentru dramaturgia lui Caragiale si anume comicul
de nume, reflectat in porecla personajului.
    Relatia cu Chiriac este cu totul speciala. Desi acesta il dezonoreaza, fiind amantul
nevestei sale, Dumitrache, prost si credul, ii incredinteaza "onoarea de familist", fiind
convins ca este omul lui de incredere.
    Comicul de limbaj atesta prostia si incultura lui Jupan Dumitrache, a carui idee fixa
naste un adevarat tic verbal: "Eu am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea
mea de familist...". Mandru de apartenenta sa la un mediu social onorabil prin statutul de
negustor, el amesteca in mod ridicol neologismele, al caror sens nu-l cunoaste, cu
vorbirea populara: "N-o mai maltrata, domnule, macar cu o vorba buna". Alteori, presara
frantuzisme in limbajul de mahala, care, de altfel, este cel mai utilizat: "Ce poftesti, ma
musiu?".
    George Calinescu a vazut in Jupan Dumitrache "un mahalagiu fioros de moral, tinand
la onoarea lui de familist, propriu-zis credul, mai mult brutal decat vigilent".
    Zita este personaj secundar, intruchipeaza tipul mahalagioaicei cochete si este sora
cu Veta si cumnata cu Jupan Dumitrache. Ea se inscrie in galeria personajelor feminine
din comediile lui Caragiale, alaturi de Zoe, numai ca, spre deosebire de aceasta, Zita este
"mahalagioaica de totdeauna, dar mai romantica, mai naiva, mai cinstita, mai proasta. E o
fata inculta de pension" (L.Predescu). Zita este mai aproape de personajele feminine din
comedia "D'ale carnavalului", fiind din aceeasi lume de mahala cu Didina Mazu si Mita
Baston.
Zita se bucura de un portret conturat atat prin autocaracterizare, cat si de catre alte
personaje. Este o tanara dezghetata, cu pretentii de mondenitate, citeste romanele la
moda, ii plac spectacolele de re vista" si-si doreste o viata sociala intensa. Fusese
casatorita cu Ghita Tircadau, care o tratase "cu insulte si cu bataie" si, deoarece ea nu mai
putuse suporta, cumnatu-sau o ajutase sa "dezvorteze", considerand-o "fata frumoasa,
modista si invatata si trei ani la pasion".
    Zita se autocaracterizeaza, crede ca este o tanara plina de calitati care-i confera dreptul
la fericire, mai ales ca scapase de "pastramagiu": "juna sunt, de nimini nu depand [...] eu
sunt o persoana delicata".
    Cu educatie si cultura superficiala, Zita retine frantuzismele dupa ureche si deprinde
gesturi si atitudini "la moda" din mahalaua unde traieste: "Ce, pentru comediile alea
mergem noi? Mergem sa mai vedem si noi lumea. Ce adica toti cati merg acolo inteleg
ceva, gandesti? Merg numai asa de un caprit, de un pamplezir; de ce sa nu mergem si
noi?"
    Zita provoaca toata agitatia si incurcaturile piesei, declanseaza comicul de situatie care
constituie si subiectul comediei. Cucerit de farmecul Zitei, Rica Venturiano nimereste din
greseala In casa Vetei, pe care n-o recunoaste in intuneric, fapt ce starneste o agitatie de
nedescris, intrucat Dumitrache banuieste ca i "s-a dus ambitul" si i "s-a necinstit onoarea
de familist".
    Cand toate neintelegerile se clarifica, Zita isi ia o figura de mironosita, de indragostita
timida si rusinoasa si consimte "sa compatimeasca impreuna" cu tanarul amorez numai
daca are binecuvantarea lui Jupan Dumitrache.
Principalul procedeu de a evidentia incultura Zitei este comicul de limbaj, in care
amestecul de cuvinte si expresii de mahala se imbina ridicol cu franfuzisme sau
neologisme, de cele mai multe ori deformate. Dorinta Zitei de a parea o tanara educate si
sensibila este cu totul invinsa de limbajul de mahala, pe care femeia il foloseste mai ales
atunci cand este furioasa: "Fir-ar a dracului de viata s-afurisita! ca m-a facut mama fara
noroc!". Invectivele cu care il eticheteaza pe Tircadau -"mitocanul", "mizerabilul",
"pricopsitul", "pastramagiul"- se imbina cu expresii si cuvinte frantuzesti stalcite sau
romanizate -"ambetata", "bonsoar-bonsoar", "sansfaso"-, culminand cu afirmatia:
"mitocanul scosese sicul (vergea de fier ascutita) de la baston pentru ca sa ma
sinucida...". Tipica pentru exprimarea tinerei este fraza combinata cu frantuzisme si
mahalagisme, care argumenteaza incultura Zitei: "Ei! tato, eu ma due, bonsoar, alevoa.
[...] Doamne! tato, parol, stii ca esti curioasa!"
    Zita are un destin fericit, deoarece, dupa despartirea de "mitocanul" de Tircadau, i se
implineste speranta de a gasi un barbat de onoare si se casatoreste cu tanarul "amploiat",
Rica Venturiano.
    Veta este personaj secundar, intruchipeaza adulterina de mahala, este sotia lui Jupan
Dumitrache Titirca si amanta lui Chiriac. Veta este, poate, singurul personaj care nu
genereaza un comic spontan si transparent, dar, fiind de varsta matura si avand o
infatisare placida, de tata, trasaturi cu totul nepotrivite pentru o amanta infocata, ea
staneste rasul spectatorului mai ales dupa ce s-a terminat piesa. Nevasta este stearsasi
penibila in rolul de amanta si, asa cum afirma Ibraileanu, "Veta nu numai ca nu e ridicola,
dar nu e nici comica macar, ca Zita".
Veta este indurerata, trista si absenta atunci cand este certata cu amantul, dar devine
disperata" si capata brusc energie atunci cand se lupta cu el ca sa-l impiedice sa se
sinucida: "Daca vrei sa te omori, omoara-ma intai pe mine! (se lupta din putere.)
Chiriac!... Nu ti-e mila tie de mine?". Ca sa-l convinga, ea apeleaza la juraminte patetice,
intr-un limbaj propriu, de mahala: "sa n-am parte de ochii mei, sa n-am parte de viata ta,
sa nu mai apuc macar o zi fericita cu tine - na! ce mai vrei?". Superstitioasa, Vetati
relateaza lui Chiriac, printr-un monolog, chinurile prin care trecuse in seara petrecuta la
"Iunion", deoarece dimineata rasturnase candela, apoi i se batuse ochiul drept, semne rau
prevestitoare, mai ales ca atunci cand plecasera ei de acasa Chiriac se apucase sa-si curete
pusca si exista pericolul ca aceasta sa se descarce. Marturisirea femeii l-a "(biruit cu
desdvarsire)" pe amant, cei doi se imbratiseaza, isi cer iertare reciproc, isi fac declaratii
amoroase, apoi raman incremeniti cand il aud pe Dumitrache strigand la Chiriac sa fie
"cu ochii-n patru". Comicul de situatie se manifesta aici in mod evident, deoarece
Chiriac,
"strangand pe Veta cu putere" li raspunde convingator sotului ingrijorat: "Lasa, jupane,
ma stii ca consimt la onoarea dumitale de familist!...".
Veta este o componenta a triunghiului conjugal, isi insala sotul fara nici un fel de
sentiment de vinovatie sau de mustrare de constiinta. In finalul comediei, Caragiale
fixeaza in didascalii cuplurile amoroase, care nu sunt neaparat si cele conjugale: "(Toti se
dispun a se retrage; Rica e cu Zita, Ckiriac cu Veta, Jupan Dumilrache suie cu
Ipingescu)".
    Veta si Zita reprezinta tipul mahalagioaicei in doua ipostaze diferite: prima fiind
stearsa, marginita, limitata, cealalta vioaie, energica si plina de viata. In dramaturgia lui
Caragiale lumea de la periferia Capitalei este ilustrata mai mult din punct de vedere
psihologic, al mentalitatii locuitorilor, idee exprimata de criticul literar Garabet
Ibraileanu: "Mahalaua, pe care o satirizeaza Caragiale, nu e o categorie sociala [...].
Mahalaua pe care a satirizat-o Caragiale e o categorie psihologica".
    In comedia "O noapte furtunoasa", Rica Venturiano infatiseaza tipul cuceritorului, al
aventurierului, fiind asemanator cu Stefan Tipatescu din comedia "O scrisoare pierduta"
si cu Nae Girimea din comedia "D'ale carnavalului", completand astfel galeria
personajelor masculine care intruchipeaza primul-amorez in dramaturgia lui
I.L.Caragiale. Autorul li compune lui Rica Venturiano un statut social complex, "arhivar
la o judecatorie de ocol, student in drept si publicist", deoarece el reprezinta atat tipul de
functionar, alaturi de Ghita Pristanda, precum si tipul politicianului demagog, avand
trasaturi comune cu Nae Catavencu, Agamita Dandanache, Zaharia Trahanache, Farfuridi
sau Branzovenescu din comedia de moravuri politice "O scrisoare pierduta". El msuti se
prezinta cu mandrie cocoanei Veta: "Rica Venturiano, arhivar la judecatoria de pace
circumscriptia de galben, poet liric, colaboratore la ziarul «Vocea Patriotului Nationale»,
publicist si studinte in drept".
    Portretul fizic, conturat prin ochii lui Jupan Dumitrache, se compune din trasaturi
tipice profesiei de functionar, reduse la cateva elemente reprezentative, adica ochelari,
joben si plastron: "cu sticlele-n ochi, cu giubenul in cap si cu basmaua iac-asa scoasa".
Caracterizat direct de catre acest personaj al comediei prin expresii de mahala, tanarul
este considerat un "bagabont de amploiat", un "coate-goale" si "mate-fripte", dar cand
acesta nu mai constituie un pericol pentru "onoarea de familist", Dumitrache este
"incantat", il priveste "cu respect amestecat cu sfiala" si-l considera "bun de dipotat" sau
de ministru. Nae Ipingescu este un
admirator entuziast al tanarului ziarist, "amploiat judiciar, student la Academie - invata
legile, - si redactor la «Vocea Patriotului Nationale». (cuputere) E d-ai nostri... ce sa mai
stam sa mai vorbim...".
    La "Iunion", Rica Venturiano se indragostise de Zita, care ii daduse intalnire la ea
acasa, dar din greseala, amorezul nimereste in casa Vetei, pe care n-o recunoaste in
intuneric - avand si ochelari - si-i face acesteia o declaratie de dragoste inflacarata,
devenita, de altfel, celebra prin comicul de limbaj: "Angel radios! [...] de cand te-am
vazut intaiasi data pentru prima oara mi-am pierdut uzul ratiunii; da! sunt nebun...". Cand
se dumireste asupra confuziei, Rica este inspaimantat atat de incurcatura produsa, cat si
de frica celor doi barbati care vegheau la "onoarea de familist" si care il cautau innebuniti
sa-l omoare. Rica se pierde cu firea si devine incoerent, comicul de limbaj fiind
remarcabil prin anacolut: "Madam! sa am pardon! scuzati! Cocoana! considerand ca...
adica, vreau sa zic, respectul... pardon... sub pretext ca si pe motivul... scuzati...
pardon...". De spaima, amorezul devine las si ingrozit peste masura, milogindu-se de
Veta sa-l ccape, iar odata salvat, ii revine aplombul, "prinzand limba", asa cum remarca si
dramaturgul in didascalii. Semidoct, Rica Venturiano deformeaza dictonul latinesc si
reclama cu emfaza: "box populi, box dei! in loc de "vox populi, vox dei!" ("vocea
poporului este vocea lui Dumnezeu"). Intocmai ca si Nae Catavencu, Rica Venturiano
este demagog, el rosteste declamator fraze patriotarde (fals patriotism), dragostea si
respectul pentru popor fiind de un comic irezistibil: "Ori toti sa muriti, ori toti sa
scapam". Fanfaron si infatuat, Venturiano neaga importanta diferentelor sociale dintre el
si Zita, amestecand ridicol un slil oficial cu unul familiar. "Cetatene, suntem sub regimul
libertatii, egalitatii si fraternitatii: unul nu poate fi mai sus decat altul, nu permite
Constitutia".
    In toate comediile lui I.L.Caragiale se manifesta pregnant disocierea dintre esenta si
aparenta, dramaturgul fiind "inzestrat cu o reala putere de observatie a contrastelor dintre
forma si fond, si cu un mare talent de a da sub haina scenica o serie de tipuri, care prin
unitatea lui sufleteasca, energica si expresiva, au ajuns adevarate simboluri ale
mentalitatii unei intregi clase sociale din epoca noastra de prefacere" (Eugen Lovinescu).