COMUNICAREA DINTRE PĂRINTE ŞI COPIL

Prof. Gilda Schindler Şcoala cu clasele I-VIII Sf. Vasile, Ploieşti

Motto: Copilul nu datorează părintelui viaţa, ci creşterea- Nicolae Iorga

Evoluţia şcolarului mic este influenţată în mod hotărâtor de dezvoltarea relaţiilor sale cu adulţii şi cu alţi colegi de clasă. Relaţionarea sa din punct de vedere social nu se poate face în absenţa comunicării. Privită problema în contextul actual, se poate afirma, fără urmă de îndoială, că relaţia comunicaţională copil – părinte căpăta noi sensuri, noi atribute în contextul socoetăţii actuale. Pe de-o parte, trebuie amintit faptul ca evoluţia societăţii românesti în ultimii ani, a determinat schimbări majore în viaţa multora dintre noi. Noi exigenţe de ordin social, material, profesional ne stau înainte. Pentru mulţi dintre părinţii actualei generaţii de elevi de vârstă şcolară mică, timpul reprezintă um factor determinant al existenţei lor. Se confrunta tot mai acut cu lipsa acestuia şi din această cauză nu mai au disponibilităţi, resurse fizice, efectiv, pentru proprii copii. Aceştia din urmă sunt lăsaţi de cele mai multe ori în faţa televizoarelor sau a calculatoarelor, acestea reprezentând pentru unii dintre ei preocuparea principală iar pentru părinţi singurul mijloc prin care îşi pot asigura un minim timp necesar rezolvării treburilor administrative ale familiei. Pe de altă parte, tot mai mulţi dintre părinţi caută explicaţii şi soluţii la situaţiile de blocaj în comunicarea cu proprii copii. Ei îşi dau seama de acest lucru şi, bineînteles, realizează şi impactul dezastruos pe care îl are această lipsă de comunicare asupra dezvoltării fiilor lor, îşi dau seama de puternicul impact negativ pe care aceste activităţi îl au asupra fiilor sau fiicelor lor. Este foarte important sa fie mentinută puntea de comunicare deschisă între copil şi părinte, indiferent de situatiile neplăcute pe care copilul le generează la şcoală, în familie, în societate. Pentru un educator nu este un lucru neobisnuit să audă pe elevii de clasele a III a , a IV a şi în special pe adolescenţi care se plâng de comunicarea lor cu cei mai importanţi adulţi din viata lor – cu părinţii. Auzim de multe ori cuvinte, afirmaţii, de genul: “ Eu le spun, dar ei nu înţeleg!” Ca învăţător, profesor şi nu în ultimul rând, ca părinte, nu se poate să nu sesizezi suferinţa care însoţeste aceste cuvinte. Este ca o rana veche şi nevindecată. Este ca si cum acei adulţi nu ar vedea omul din faţa lor, ci niste imagini deformate a ceea ce doresc ei să vadă: copilul pe care şi-l doresc a fi, copilul care cred ei ca este, copilul care se tem că ar putea fi.

In spatele tuturor acestor imagini se află, de cele mai multe ori, o fiinţă neînţeleasă, singură, care îşi caută refugiul în messenger-ul deschis non stop, în gaşca din spatele blocului, care încearcă să se regăsescă alergând prin parcuri, absentând şi care, poate mai târziu îşi va găsi alinarea în grupul de prieteni şi, mai rău, în droguri şi alcool. Observând anumite aspecte în colectivul de elevi pe care-l îndrum, am realizat un studiu de caz. Acesta este legat de anumite incidente petrecute în şcoală şi care mi-au dat de gândit. Atenţionată fiind de copii ca eleva X vorbeşte foarte urât în pauze, m-am decis la începutul unei ore să port cu aceasta o discuţie într-un cadru deschis, după ce, în nenumărate alte cazuri purtasem deja convorbiri pe acestă temă într-un cadru particular. Explicându-i printre altele cât de dăunător este pentru propria sa imagine folosirea unui vocabular inadecvat cu colegii ei, i-am adresat o întrebare retorică: “Unde oare ai invatat sa vorbesti asa? “ Eleva nu a sesizat că întrebarea pusă de mine, de fapt, nu aştepta niciun răspuns. Aşa că, plină de sinceritate, mi-a replicat: “ De la tata.” Acesta a fost momentul în care am decis să aprofundez observaţiile în acest caz, să realizez un studiu mai amplu. Ca obiective ale cercetării mele mi-am stabilit următoarele: • • • radiografierea relaţiilor interfamiliale; cercetarea poziţiei pe care acest unic copil – eleva X ,o deţine în cadrul familiei respective; realizarea unei consilieri în măsura în care ajungeam sau nu la concluzia că este necesar acest lucru şi în care şi aceşti părinţi ar fi fost de acord cu aceasta.

Cercetarea mi-am demarat-o studiind starea materială şi nivelul de educaţie al ambilor părinţi. Din punct de vedere material, acestia dispun pe lângă un apartament, proprietate personală şi de o casă de vacanţă la ţară, unde îşi au întemeiată nu numai o gospodărie adevarată, dar şi unde dispun de 10-15 stupi de albine, realizând astfel o mică afacere cu un venit suplimentar modest. Familia mai dispune de două autoturisme şi de o masină de teren. Eleva X este singurul copil, şi deci, din punct de vedere material, nu duce lipsă de nimic. Mama are liceul terminat, la fel ca şi tatăl, ambii având, deci, studii medii. Doamna X nu are însă serviciu, pe când tatăl lucrează la fosta Întreprindere 1 Mai şi în timpul liber mai face si taximetrie. Ei locuiesc în apartament împreună cu bunica din partea mamei, fetiţa fiind astfel sub supraveghere permanentă.

De fiecare dată când am stat de vorbă. între aceasta şi fiica ei se purtau discuţii interminabile pline de reproşuri la adresa domnului X. In urma vizitelor făcute la familia X am observat următoarele: 1. injurii şi acuze pe care nu se sfia să le expună în faţa orişicui. ca familie. de şcoală. Se evitau pe cât posibil chiar în interiorul aceluiaşi apartament. să stea de vorbă cu dumneavoastră! “ Convinsă fiind de faptul că ceea ce scrisesem ca observaţii. cât anume sunt solicitaţi de către eleva X pentru rezolvarea temelor. O ajuta la lecţii asa cum se pricepea şi cauta pe cât posibil să termine cu această activitate până venea tatăl acasă. “Nu mă interesează ce face la şcoală “. reprosându-i la rândul său. sau indiferente. ci de a schimba opinii despre viaţa sa de familie cu alte doamne.soacră şi soţie. Dacă venea acasă şi temele nu erau terminate. Nu era lasată în excursii dacă nu i se permitea mamei să o însoţească. . în acest caz. care nu se comportă civilizat. obosit fiind. Relaţiile dintre soţi erau tensionate câteodată. cu excepţia muncii la stupi. De aceea. la fel ca şi pe nepoată. O cocoloşea şi o răsfăţa necontenit. • Tatal nu desfăşura nicio activitate cu fiica sa. observaţii cum ar fi: “Puteai să scrii mai frumos!“. predicile ţinute întregii familii deveneau pline de cuvinte indecente şi nu se mai terminau. ba din contră. La toate aceste discuţii era prezentă şi eleva X. ce aşteptări au de la fiica lor.In derularea acestei cercetări. de a desfăşura jocuri împreună. cât şi comportamental. care este relaţia dintre fiecare şi bunica cu care locuiesc. aceste convorbiri le-am purtat mai întâi cu mama fetiţei. Acesta este încă un motiv pentru care copilul dovedeşte adversiune faţă de tată. am purtat cu ambii părinţi convorbiri în care m-am axat pe urmatoărele aspecte: cum îşi petrec timpul liber. nu mai avuseseră concediu de câţiva ani din pricina muncii la stupi. deci tot timpul şi-l petreceau făcând gospodărie. Din punct de vedere al activităţilor desfăşurate de fiecare cu fiica lor. fapt care o determina să aibă o atitudine ostilă faţă de tată. căci “este bună de gură“. se dovedea a fi agresiv atât verbal. ce activităţi desfăşoară fiecare împreună cu fiica lor. 2. “Nu stăpâneşte temeinic …" Recomandare: lucrează mai mult!“ deoarece acestea au stârnit un adevarat scandal în familie. Aceeaşi atitudine o are tatăl şi faţă de prietenii fiicei sale. care. Acesta a fost momentul în care m-am hotărât să merg acasă la ei şi să adresez întrebările al căror conţinut l-am specificat mai sus. Un alt moment al studiului meu. tatăl chiar ameninţând că: “ va veni el la şcoală. de ce note au luat colegii ei. o atitudine normală. situaţia era următoarea: • Mama îşi petrecea foarte mult timp alături de copil. ce sfaturi îi dau legate de cercul de prieteni. de colegi. Relaţia dintre bunică şi domnul X era foarte încordată. independent. în relaţia cu învăţătorul dovedea un vocabular corespunzător. Incă din primul moment am fost surprinsă de faptul că nu acorda atenţie comportării necivilizate a copilului său la şcoală. Doamna X avea mari aşteptări de la fiica ei – visa să ajungă avocat. am insistat chiar ca domnul X să vină la şcoală. Faptul că locuiau cu mama doamnei X. O solicita să îl ajute şi de multe ori. nelăsându-l practic niciun moment liber. de activităţile şcolare. nu a pregetat în a se plânge de relaţiile sale cu soţul ei. cum crede ca va împărţi dreptatea un om care nu dovedeşte corectitudine. care sunt subiectele discuţiilor dintre părinţi şi copil. Din punct de vedere al timpului liber petrecut împreună ca familie. l-a constituit acela în care mama respectivă m-a atenţionat să nu mai scriu diverse observaţii legate de activitatea şcolară pe caietele fiicei. Faptul că mama nu avea serviciu îi permitea să petreacă mult timp în parc cu fiica ei. ci mai degrabă era amuzată de capacitatea acesteia de a se descurca. din descrierile sale. iar el condamnat să le întreţină pe toate trei. şi consumând şi ceva alcool. acesta fiind interesată doar de ce note ia fata. 4. care nu are vocabular adecvat. la români”. poate după două job-uri consecutiv. aceasta ( de faţă cu copilul său ) se amuză spunand că “aşa e la noi. la fel ca mama. toate neajunsurile şi neîmplinirile sale. Discuţiile erau întotdeauna pline de injurii aduse partenerului de viaţă. cu alte ocazii. fiecare având despre celălalt o impresie lamentabilă. Însă. crede că nu va fi bună de nimic. nu au constituit motive pentru o asemenea supărare. ea fiind cea care menţinea legatura familiei cu şcoala. Intrebată fiind. dar nu în scopul de a o supraveghea. Pe fiică o considera “o pacoste“ alături de celelalte două. însă m-am lovit de asigurările mamei că acesta nu are timpul necesar acestui lucru (şi nici să nu îmi doresc asta) deci să nu mă aştept a avea posibilitatea de a sta de vorbă cu el. Domnul X nu are nicio aşteptare pozitivă din partea fiicei sale. La început. era înţepată de acestea. care sunt relaţiile dintre cei doi soţi. mama (bunica) îşi înverşuna fiica (mama elevei X) împotriva soţului ei. 3. nu şi de câtî muncă este necesară pentru obţinerea performanţei şi mai ales.

altul de 10 ani: le propunea să plece într-o excursie imaginară cu maşina. Insistând asupra necesităţii de a avea dialoguri mult mai deschise şi mai eficiente cu eleva (mai ales că se apropie cu paşi repezi spre pubertate. că trebuie să îşi respecte părinţii şi atunci când este cazul. tatăl nu este de acord (în consens cu mama) că fiica lor are nevoie de prieteni. Crescând. Chiar dacă în ultima vreme se observă o îmbunătăţire a situaţiei materiale a familiilor care au copii de vârstă şcolară mică. căci “aceştia nu o învaţă decât la rău“. Sunt absorbite de treburile casnice şi consideră că în acest fel şi-au îndeplinit menirea de părinte. Cu cei de vârsta ei nu interactionează decât rar. iar tatăl. O consideră încă mică şi crede că ei. am observat că şcoala reprezintă subiectul principal şi singurul. Nu sunt dispuşi să îşi ajute în mod corect copiii penru îndeplinirea sarcinilor şcolare: ori le fac temele fără a se întreba dacă fiii lor le-au înţeles. timpul petrecut nu este de calitate. f) Dată fiind lipsa de timp şi de preocupare. să îi călăuzească. Este însă trist că o asemenea situaţie nu se întâmplă în majoritatea cazurilor. când comunicarea va fi o reală problemă). clădită pe principii de convieţuire în care respectul si dragostea primează. în special mamele. bineînteles că îi va copia comportamentul. mi-au motivat că pentru lărgirea orizontului ei de cunoaştere este suficient că “dăm atâţia bani în fiecare saptămână pe«Atlas». pierd din atenţie ceea ce este esential – unitatea familiei. ori îi lasă să vină la şcoală cu lipsuri. Ei aveau sarcina. desfăşura în fiecare seară jocuri cu cei doi fii ai săi – unul de 5 ani . acestea demonstrând prioritatea pe care aceşti părinţi o aveau în atenţie – educaţia copiilor şi consolidarea relaţiilor dintre ei şi fiii lor. O educaţie sănătoasa. cât şi mama au motivat că nu au timp când să mai discute şi altceva cu fiica lor. chiar dacă petrec mult timp cu copiii lor. Părinţii nu au timp şi putere să discute în mod constructiv cu copiii lor. dar nu să desfăşoare cu ei activităţi menite să le lărgească orizontul de cunoaştere. iar în absenţa ei (în vacanţă). şi mai grav. e) Educaţia pe care unii părinţi o fac copiilor lor nu este adecvată. Privind în jur. utilizând atlasul.Legat de prieteni. iar atunci are comportamente inadecvate. harta. Omul cât trăieşte învaţă. nu au capacitatea de a sesiza adevarata valoare a omului şi de aceea afirmă că trăim într-o lume doar a banului. Se discută doar de şcoală. ci de a depune efort efectiv în îmbunătăţirea nivelului de pregătire profesională. De aceea. să calculeze câţi kilometri sunt şi necesarul de benzină. ci şi pentru faptul că. b. Ei însă nu sunt dispuşi să acorde importanţă cuvenită studiului. Harta era atârnată chiar în sufragerie. face ca în foarte multe familii relaţiile dintre soţi şi dintre aceştia şi copii să se deterioreze vizibil. Era o familie de intelectuali. să judece comportamentul mamei.de viata demna. Lipsa de timp şi necesitatea de a câstiga cât mai mult din punct de vedere financiar. Ori în ultima perioadă. Va căpăta discernământul. A fi părinte şi avea grijă de copilul tău nu înseamnă doar a-i putea satisface necesităţile materiale. poate. Se miră apoi de ce rezultatele copiilor lor sunt atât de slabe şi. Este lumea pe care îşi pregătesc copiii. cu teme nefăcute sau rezolvate greşit. din Ploiesti în diferite alte oraşe ale ţării. însă. să se retragă lasând adulşii să îşi discute problemele. căci “doamna învăţătoare trebuie să vadă ceea ce nu ştii “ . dau vina pe şcoală. să îşi clădească în acest fel o relaţie frumoasă cu proprii copii. să stabilească itinerariul. o discrepanţă între cerinţele pe care le au faţă de şcoală în general. îi sunt suficienti. părinţii au uitat de aceasta cerinţă de minim respect – ei îşi lasă odraslele sa asiste şi chiar să participe la discuţii care nu îi privesc pe cei mici. . nu invită pe nimeni la petrecerile ei. pe profesori. In parc preferă copiii mai mici decât ea. Tot mai mulţi părinţi care aparţin categoriei sociale menţionate mai sus sunt interesaţi doar de notele copiilor lor. de fapt. la rândul ei. era împânzită de steguleţe ale locurilor “vizitate“. ea fiind evitată de aceştia nu numai pentru felul în care vorbeste şi se comportă. şi refuzul lor de a da o mână de ajutor în mod real educatorului. Făcând o radiografiere a subiectelor de discuţie dintre părinţi şi copil. ulterior chiar în afara ţării. în dorinţa de a suplini lipsa lor din familie (job-uri care se prelungesc mult şi care iau din timpul care ar fi trebuit afectat familiei) îşi răsfaţă copiii şi le crează o concepţie potrivit căreia aceştia au dreptul să îşi spună părerea în toate problemele. Ba mai mult. In dorinţa de a realiza cât mai mult din punct de vedere material. deoarece pe aceştia îi poate domina şi manipula după cum doreşte. Atât tatăl. nedându-şi acceptul nici pentru sărbătorirea zilei de naştere într-un cadru festiv cu colegii. Tot mai mulţi dintre ei. M-a surprins în mod plăcut experienţa pe care am avut-o. să îi înveţe. să asiste la toate discuţiile care au loc într-o familie. nu se referă doar la a învaţa din experienţele vieţii. Nivelul scăzut de educaţie se vede şi din faptul că ei nu acordă importanţă prea mare şcolii. o va copia în relaţiile sale de cuplu. mai ales în ultimii ani. armonioasă cu părintele denigrat (în cazul de faţă – tatăl) şi nici cu cel care în copilaria sa aducea acuze. de notele colegilor lor. în felul acesta făcându-le în mod involuntar un mare deserviciu – copiii îşi pierd încrederea în părinţi sau în educatori (depinde de caz). nivelul lor de cultură. Ele au în vedere doar să îi hrănească. lista cu subiecte de discuţie dintre părinţi şi copii este foarte sumară. tentat fiind să îl imite pe adult. părinţii. chiar dacă nu va fi de acord cu ea. stipulează faptul că fiii au locul lor în cadrul familiei. c. eleva X nici nu este invitată la zilele de naştere ale colegilor ei. comunicarea se reduce la strictul necesar. dar această sintagmă. d. In urma cercetărilor şi convorbirilor întreprinse. în ciuda programului infernal pe care îl avea la serviciu – el fiind director unei companii multinaţionale. să îi îmbrace. de educaţie înregistrează o curbă descendentă. în una din vizitele mele la domiciliul elevilor mei. Mulţi dintre părinţi. şi respectiv bunica. Se observă deci. Copilul. E de ajuns! Să citească de acolo şi să ne lase în pace că n-avem timp”. lucru care îl va îndeparta de aceasta. ei nu îşi vor putea dezvolta o relaţie sănătoasă. bineînţeles. ci de a-i fi un exemplu în preocuparea pentru educaţia ta permanentă. am putut desprinde următoarele concluzii: a.

persoanelor avizate în acest domeniu. bazate pe impunerea disciplinei prin metode dure. Părinţii dovedesc prin practicile utilizate în scopul disciplinării copilului o lipsă de cunoaştere a specificului dezvoltării copilului cum ar fi: curiozitatea acestuia. Este vorba despre lucruri ce ţin de cultura generală cum ar fi: sistemul solar. fusese crescut până la 6 ani de bunici) acum nu mai ştiu cum să o facă. In dialogul de mai sus se observă inabilitatea celor două părţi de a comunica în mod real. ce poate determina în timp lipsă de initiaţivă. . faptul că sunt puternic înrădacinate modelele de educaţie vechi. Principala măsura de constrângere folosită de părinţi pentru a-l face pe copil să asculte. aeromodelism.Ce ai facut azi la şcoală? . de multe ori “ca rezultat al starii de nervozitate a părintelui şi nu din cauza unor greşeli grave făcute de copil“2. Bibliografie: 1. era total neavizat în astfel de probleme. Anghelescu “Şcoala părinţilor – un site pentru mama şi tata“ – “Abilităţile parentale ale părinţilor din Romania 1 C. Copilul este foarte lacunar în exprimare. de abuz fizic sau psihic asupra copilului. De multe ori. iar pentru aceasta foarte mulţi dintre părinţi au început să ceară ajutorul psihologilor. Anghelescu “Şcoala părinţilor – un site pentru mama şi tata“ – “Abilităţile parentale ale părinţilor din Romania“ – 2 ibidem 3 C. aceştia considerându-le atitudini normale ale părinţilor în procesul de educare şi disciplinare a copilului.uri sterile: “De ce nu te ridici şi tu la înălţimea realizărilor surorii tale?“.Să zicem că da. în care copilul este obligat să şsi asculte necondiţionat părinţii. adultul părinte formulează reproşurile sub forma unor “ de ce”. etc. că au pierdut contactul cu acesta. Rămânea cu gura cascată când se discuta aşa ceva în clasă şi se simţea frustrat când colegii lui reuşeau să discute despre astfel de lucruri şi el nu. Ba tot mai des fiul le reproşează: “Nu ştii altceva să mă întrebi decât de şcoală? Nu vrei să mai discutam şi despre altceva? Inţelege că în felul ăsta. el a început să acumuleze lacune în cunoştinte. depresie. . nu ştia nimic. Se poate remarca.Ai răspuns la ore? . C. Cu toate că era un elev cu o inteligenţă sclipitoare. Metodele traumatizante. unde “ponderea pedepselor fizice este mult mai mare decât în mediul urban“1.De afară. Urmare a acestei atitudini din partea părinţilor. să nu îşi exprime propria opinie. nu în ultimul rând. ei fac de fapt primul pas către rezolvarea ei neuitând în acelaşi timp că niciun tratat de comunicare din lume nu poate fi eficient fără a fi însoţit de dragoste şi. aplicată în general spontan.Şi acum de unde vii ? . deocamdată. animale ciudate. nu sunt conştientizate de către părinţi. . astfel încât acesta să conştientizeze că a greşit şi să încerce să se controleze în alte contexte asemănătoare. Imaginea sa de sine se formează în jurul acestei idei de incapacitate.Ţi-ai făcut temele? . Părinţii au o dorinţă extremă de disciplinare a copilului lor şi sancţionează indisciplina chiar după primul an de viaţă. In marea majoritate a cazurilor. Anghelescu Şcoala părinţilor – un site pentru mama şi tata“ – “Abilităţile parentale ale părinţilor din Romania“ – . nu mă mai interesează şcoala“. Marea majoritate a părinţilor recunosc importanţa jocului pentru dezvoltarea copilului şi “mai mult de 2/3 din părinţi îşi rezervă timp pentru a-l petrece cu copilul. părinţii îl întrebau la întoarcerea lor acasă (în jurul orei 20-21) de ceea ce credeau ei că reprezintă prioritatea fiului lor – şcoala. dacă timp de ceva ani (2-3 ani) nu au avut timp (se întorceau acasă când acesta dormea şi. Involuntar. dorinţa de a se afirma în cercul de prieteni. să nu facă alegeri. este pedeapsa fizică. “De ce nu te mai potoleşti odata?“ Aceste cuvinte capătă în conştiinţa copilului o altă conotaţie: “ Nu sunt bun de nimic“ . Conştientizând această problemă. să refuze ajutorul educatorului şi şi-a făcut prieteni care nu reprezentau exemple bune de urmat. Părinţii nu cunosc alternative şi nu au abilitatea de a colabora cu copilul în stabilirea unor reguli clare. mai mult. indiferent ce vârstă ar avea acesta. îndeosebi în mediul rural. fără explicaţii anterioare.Bine.Da. In acest domeniu persistă modalităţi şi stiluri de viaţă bazate pe “educaţia traditională de tip conservator”. Nu mai reuşesc să comunice cu el deoarece. necesitatea de a se elibera de energia acumulată etc. de respect pentru copil. Dar el avea nevoie şi de altceva! Avea nevoie de o comunicare deschisă cu părinţii lui despre lucruri care îl pasionau şi despre care. ci consideră că “aşa va ţine minte“ şi nu va mai greşi altădată. când fiul are doar 9 ani. O discutie caracteristică pentru acest tip de situaţie este următoarea: .Am întâlnit chiar familii de intelectuali care recunosc deja. educatorilor. iar părinţii au devenit stereotipi. tendinţe de izolare. neîncredere în sine. iar acest lucru se întâmplă cu preponderenţ în mediul urban şi mai puţin în cel rural“3 . Modalitaţile de disciplinare constituie un alt punct vulnerabil al comunicării părinţi – copii. neavând timp de alte discuţii. “Nu îi voi putea face mândri de mine “. “Nu voi putea niciodată să o ajung pe sora mea”. Nu puţini din cei ce au astăzi copii realizează că în această perioadă este tot mai dificil să menţină dialogul deschis între ei şi copiii lor. de asemenea. părinţii nu îşi pun problema dacă pedeapsa aplicată este înţeleasă de copil.