COMUNICAREA DINTRE PĂRINTE ŞI COPIL

Prof. Gilda Schindler Şcoala cu clasele I-VIII Sf. Vasile, Ploieşti

Motto: Copilul nu datorează părintelui viaţa, ci creşterea- Nicolae Iorga

Evoluţia şcolarului mic este influenţată în mod hotărâtor de dezvoltarea relaţiilor sale cu adulţii şi cu alţi colegi de clasă. Relaţionarea sa din punct de vedere social nu se poate face în absenţa comunicării. Privită problema în contextul actual, se poate afirma, fără urmă de îndoială, că relaţia comunicaţională copil – părinte căpăta noi sensuri, noi atribute în contextul socoetăţii actuale. Pe de-o parte, trebuie amintit faptul ca evoluţia societăţii românesti în ultimii ani, a determinat schimbări majore în viaţa multora dintre noi. Noi exigenţe de ordin social, material, profesional ne stau înainte. Pentru mulţi dintre părinţii actualei generaţii de elevi de vârstă şcolară mică, timpul reprezintă um factor determinant al existenţei lor. Se confrunta tot mai acut cu lipsa acestuia şi din această cauză nu mai au disponibilităţi, resurse fizice, efectiv, pentru proprii copii. Aceştia din urmă sunt lăsaţi de cele mai multe ori în faţa televizoarelor sau a calculatoarelor, acestea reprezentând pentru unii dintre ei preocuparea principală iar pentru părinţi singurul mijloc prin care îşi pot asigura un minim timp necesar rezolvării treburilor administrative ale familiei. Pe de altă parte, tot mai mulţi dintre părinţi caută explicaţii şi soluţii la situaţiile de blocaj în comunicarea cu proprii copii. Ei îşi dau seama de acest lucru şi, bineînteles, realizează şi impactul dezastruos pe care îl are această lipsă de comunicare asupra dezvoltării fiilor lor, îşi dau seama de puternicul impact negativ pe care aceste activităţi îl au asupra fiilor sau fiicelor lor. Este foarte important sa fie mentinută puntea de comunicare deschisă între copil şi părinte, indiferent de situatiile neplăcute pe care copilul le generează la şcoală, în familie, în societate. Pentru un educator nu este un lucru neobisnuit să audă pe elevii de clasele a III a , a IV a şi în special pe adolescenţi care se plâng de comunicarea lor cu cei mai importanţi adulţi din viata lor – cu părinţii. Auzim de multe ori cuvinte, afirmaţii, de genul: “ Eu le spun, dar ei nu înţeleg!” Ca învăţător, profesor şi nu în ultimul rând, ca părinte, nu se poate să nu sesizezi suferinţa care însoţeste aceste cuvinte. Este ca o rana veche şi nevindecată. Este ca si cum acei adulţi nu ar vedea omul din faţa lor, ci niste imagini deformate a ceea ce doresc ei să vadă: copilul pe care şi-l doresc a fi, copilul care cred ei ca este, copilul care se tem că ar putea fi.

In spatele tuturor acestor imagini se află, de cele mai multe ori, o fiinţă neînţeleasă, singură, care îşi caută refugiul în messenger-ul deschis non stop, în gaşca din spatele blocului, care încearcă să se regăsescă alergând prin parcuri, absentând şi care, poate mai târziu îşi va găsi alinarea în grupul de prieteni şi, mai rău, în droguri şi alcool. Observând anumite aspecte în colectivul de elevi pe care-l îndrum, am realizat un studiu de caz. Acesta este legat de anumite incidente petrecute în şcoală şi care mi-au dat de gândit. Atenţionată fiind de copii ca eleva X vorbeşte foarte urât în pauze, m-am decis la începutul unei ore să port cu aceasta o discuţie într-un cadru deschis, după ce, în nenumărate alte cazuri purtasem deja convorbiri pe acestă temă într-un cadru particular. Explicându-i printre altele cât de dăunător este pentru propria sa imagine folosirea unui vocabular inadecvat cu colegii ei, i-am adresat o întrebare retorică: “Unde oare ai invatat sa vorbesti asa? “ Eleva nu a sesizat că întrebarea pusă de mine, de fapt, nu aştepta niciun răspuns. Aşa că, plină de sinceritate, mi-a replicat: “ De la tata.” Acesta a fost momentul în care am decis să aprofundez observaţiile în acest caz, să realizez un studiu mai amplu. Ca obiective ale cercetării mele mi-am stabilit următoarele: • • • radiografierea relaţiilor interfamiliale; cercetarea poziţiei pe care acest unic copil – eleva X ,o deţine în cadrul familiei respective; realizarea unei consilieri în măsura în care ajungeam sau nu la concluzia că este necesar acest lucru şi în care şi aceşti părinţi ar fi fost de acord cu aceasta.

Cercetarea mi-am demarat-o studiind starea materială şi nivelul de educaţie al ambilor părinţi. Din punct de vedere material, acestia dispun pe lângă un apartament, proprietate personală şi de o casă de vacanţă la ţară, unde îşi au întemeiată nu numai o gospodărie adevarată, dar şi unde dispun de 10-15 stupi de albine, realizând astfel o mică afacere cu un venit suplimentar modest. Familia mai dispune de două autoturisme şi de o masină de teren. Eleva X este singurul copil, şi deci, din punct de vedere material, nu duce lipsă de nimic. Mama are liceul terminat, la fel ca şi tatăl, ambii având, deci, studii medii. Doamna X nu are însă serviciu, pe când tatăl lucrează la fosta Întreprindere 1 Mai şi în timpul liber mai face si taximetrie. Ei locuiesc în apartament împreună cu bunica din partea mamei, fetiţa fiind astfel sub supraveghere permanentă.

ca familie. o atitudine normală. era înţepată de acestea. nu au constituit motive pentru o asemenea supărare. cu excepţia muncii la stupi. căci “este bună de gură“. la fel ca şi pe nepoată. De fiecare dată când am stat de vorbă. care. fiecare având despre celălalt o impresie lamentabilă. Incă din primul moment am fost surprinsă de faptul că nu acorda atenţie comportării necivilizate a copilului său la şcoală. cu alte ocazii. obosit fiind. 4. 2. . cât şi comportamental. am purtat cu ambii părinţi convorbiri în care m-am axat pe urmatoărele aspecte: cum îşi petrec timpul liber. O cocoloşea şi o răsfăţa necontenit. care sunt subiectele discuţiilor dintre părinţi şi copil. care sunt relaţiile dintre cei doi soţi. ba din contră. Pe fiică o considera “o pacoste“ alături de celelalte două. la români”. Intrebată fiind. să stea de vorbă cu dumneavoastră! “ Convinsă fiind de faptul că ceea ce scrisesem ca observaţii. “Nu stăpâneşte temeinic …" Recomandare: lucrează mai mult!“ deoarece acestea au stârnit un adevarat scandal în familie. de colegi. aceste convorbiri le-am purtat mai întâi cu mama fetiţei. Faptul că mama nu avea serviciu îi permitea să petreacă mult timp în parc cu fiica ei. Un alt moment al studiului meu. Nu era lasată în excursii dacă nu i se permitea mamei să o însoţească. din descrierile sale. se dovedea a fi agresiv atât verbal. mama (bunica) îşi înverşuna fiica (mama elevei X) împotriva soţului ei. acesta fiind interesată doar de ce note ia fata. între aceasta şi fiica ei se purtau discuţii interminabile pline de reproşuri la adresa domnului X. ci mai degrabă era amuzată de capacitatea acesteia de a se descurca. crede că nu va fi bună de nimic. Acesta este încă un motiv pentru care copilul dovedeşte adversiune faţă de tată. de a desfăşura jocuri împreună. în relaţia cu învăţătorul dovedea un vocabular corespunzător.In derularea acestei cercetări. Discuţiile erau întotdeauna pline de injurii aduse partenerului de viaţă. l-a constituit acela în care mama respectivă m-a atenţionat să nu mai scriu diverse observaţii legate de activitatea şcolară pe caietele fiicei. fapt care o determina să aibă o atitudine ostilă faţă de tată. nu mai avuseseră concediu de câţiva ani din pricina muncii la stupi. care este relaţia dintre fiecare şi bunica cu care locuiesc. de ce note au luat colegii ei. observaţii cum ar fi: “Puteai să scrii mai frumos!“. independent. nu şi de câtî muncă este necesară pentru obţinerea performanţei şi mai ales. Relaţia dintre bunică şi domnul X era foarte încordată. nelăsându-l practic niciun moment liber. predicile ţinute întregii familii deveneau pline de cuvinte indecente şi nu se mai terminau. ce aşteptări au de la fiica lor. tatăl chiar ameninţând că: “ va veni el la şcoală. O ajuta la lecţii asa cum se pricepea şi cauta pe cât posibil să termine cu această activitate până venea tatăl acasă. Din punct de vedere al timpului liber petrecut împreună ca familie. De aceea. care nu are vocabular adecvat. situaţia era următoarea: • Mama îşi petrecea foarte mult timp alături de copil. ce sfaturi îi dau legate de cercul de prieteni. reprosându-i la rândul său. cât anume sunt solicitaţi de către eleva X pentru rezolvarea temelor. In urma vizitelor făcute la familia X am observat următoarele: 1. am insistat chiar ca domnul X să vină la şcoală. ea fiind cea care menţinea legatura familiei cu şcoala. însă m-am lovit de asigurările mamei că acesta nu are timpul necesar acestui lucru (şi nici să nu îmi doresc asta) deci să nu mă aştept a avea posibilitatea de a sta de vorbă cu el. iar el condamnat să le întreţină pe toate trei. nu a pregetat în a se plânge de relaţiile sale cu soţul ei. toate neajunsurile şi neîmplinirile sale. deci tot timpul şi-l petreceau făcând gospodărie. La început. Aceeaşi atitudine o are tatăl şi faţă de prietenii fiicei sale. La toate aceste discuţii era prezentă şi eleva X. 3. Dacă venea acasă şi temele nu erau terminate. la fel ca mama. injurii şi acuze pe care nu se sfia să le expună în faţa orişicui. Însă. Din punct de vedere al activităţilor desfăşurate de fiecare cu fiica lor. de şcoală. ci de a schimba opinii despre viaţa sa de familie cu alte doamne. în acest caz. şi consumând şi ceva alcool. Relaţiile dintre soţi erau tensionate câteodată. Doamna X avea mari aşteptări de la fiica ei – visa să ajungă avocat. poate după două job-uri consecutiv. de activităţile şcolare.soacră şi soţie. O solicita să îl ajute şi de multe ori. care nu se comportă civilizat. sau indiferente. “Nu mă interesează ce face la şcoală “. Faptul că locuiau cu mama doamnei X. ce activităţi desfăşoară fiecare împreună cu fiica lor. cum crede ca va împărţi dreptatea un om care nu dovedeşte corectitudine. aceasta ( de faţă cu copilul său ) se amuză spunand că “aşa e la noi. Acesta a fost momentul în care m-am hotărât să merg acasă la ei şi să adresez întrebările al căror conţinut l-am specificat mai sus. Domnul X nu are nicio aşteptare pozitivă din partea fiicei sale. dar nu în scopul de a o supraveghea. Se evitau pe cât posibil chiar în interiorul aceluiaşi apartament. • Tatal nu desfăşura nicio activitate cu fiica sa.

O consideră încă mică şi crede că ei. ci de a-i fi un exemplu în preocuparea pentru educaţia ta permanentă. Se discută doar de şcoală. Privind în jur. din Ploiesti în diferite alte oraşe ale ţării. Omul cât trăieşte învaţă. Chiar dacă în ultima vreme se observă o îmbunătăţire a situaţiei materiale a familiilor care au copii de vârstă şcolară mică. Copilul.Legat de prieteni. Ei însă nu sunt dispuşi să acorde importanţă cuvenită studiului. face ca în foarte multe familii relaţiile dintre soţi şi dintre aceştia şi copii să se deterioreze vizibil. în ciuda programului infernal pe care îl avea la serviciu – el fiind director unei companii multinaţionale. ori îi lasă să vină la şcoală cu lipsuri. Tot mai mulţi părinţi care aparţin categoriei sociale menţionate mai sus sunt interesaţi doar de notele copiilor lor. să asiste la toate discuţiile care au loc într-o familie. comunicarea se reduce la strictul necesar. să îşi clădească în acest fel o relaţie frumoasă cu proprii copii. ci şi pentru faptul că. chiar dacă petrec mult timp cu copiii lor. bineînţeles. ci de a depune efort efectiv în îmbunătăţirea nivelului de pregătire profesională. Mulţi dintre părinţi. Ei aveau sarcina. nu au capacitatea de a sesiza adevarata valoare a omului şi de aceea afirmă că trăim într-o lume doar a banului.de viata demna. însă. d. altul de 10 ani: le propunea să plece într-o excursie imaginară cu maşina. cu teme nefăcute sau rezolvate greşit. dar această sintagmă. de notele colegilor lor. să îi înveţe. Harta era atârnată chiar în sufragerie. Părinţii nu au timp şi putere să discute în mod constructiv cu copiii lor. acestea demonstrând prioritatea pe care aceşti părinţi o aveau în atenţie – educaţia copiilor şi consolidarea relaţiilor dintre ei şi fiii lor. nedându-şi acceptul nici pentru sărbătorirea zilei de naştere într-un cadru festiv cu colegii. era împânzită de steguleţe ale locurilor “vizitate“. să judece comportamentul mamei. Sunt absorbite de treburile casnice şi consideră că în acest fel şi-au îndeplinit menirea de părinte. părinţii au uitat de aceasta cerinţă de minim respect – ei îşi lasă odraslele sa asiste şi chiar să participe la discuţii care nu îi privesc pe cei mici. dar nu să desfăşoare cu ei activităţi menite să le lărgească orizontul de cunoaştere. în dorinţa de a suplini lipsa lor din familie (job-uri care se prelungesc mult şi care iau din timpul care ar fi trebuit afectat familiei) îşi răsfaţă copiii şi le crează o concepţie potrivit căreia aceştia au dreptul să îşi spună părerea în toate problemele. f) Dată fiind lipsa de timp şi de preocupare. e) Educaţia pe care unii părinţi o fac copiilor lor nu este adecvată. Nu sunt dispuşi să îşi ajute în mod corect copiii penru îndeplinirea sarcinilor şcolare: ori le fac temele fără a se întreba dacă fiii lor le-au înţeles. de fapt. să calculeze câţi kilometri sunt şi necesarul de benzină. poate. ulterior chiar în afara ţării. iar în absenţa ei (în vacanţă). căci “doamna învăţătoare trebuie să vadă ceea ce nu ştii “ . Atât tatăl. Se miră apoi de ce rezultatele copiilor lor sunt atât de slabe şi. o discrepanţă între cerinţele pe care le au faţă de şcoală în general. deoarece pe aceştia îi poate domina şi manipula după cum doreşte. cât şi mama au motivat că nu au timp când să mai discute şi altceva cu fiica lor. lista cu subiecte de discuţie dintre părinţi şi copii este foarte sumară. părinţii. nu se referă doar la a învaţa din experienţele vieţii. clădită pe principii de convieţuire în care respectul si dragostea primează. nivelul lor de cultură. harta. o va copia în relaţiile sale de cuplu. In parc preferă copiii mai mici decât ea. Era o familie de intelectuali. chiar dacă nu va fi de acord cu ea. când comunicarea va fi o reală problemă). în special mamele. ei nu îşi vor putea dezvolta o relaţie sănătoasă. de educaţie înregistrează o curbă descendentă. armonioasă cu părintele denigrat (în cazul de faţă – tatăl) şi nici cu cel care în copilaria sa aducea acuze. Se observă deci. şi mai grav. nu invită pe nimeni la petrecerile ei. căci “aceştia nu o învaţă decât la rău“. îi sunt suficienti. lucru care îl va îndeparta de aceasta. şi respectiv bunica. am observat că şcoala reprezintă subiectul principal şi singurul. mi-au motivat că pentru lărgirea orizontului ei de cunoaştere este suficient că “dăm atâţia bani în fiecare saptămână pe«Atlas». să îi îmbrace. Tot mai mulţi dintre ei. Este însă trist că o asemenea situaţie nu se întâmplă în majoritatea cazurilor. bineînteles că îi va copia comportamentul. Crescând. să îi călăuzească. E de ajuns! Să citească de acolo şi să ne lase în pace că n-avem timp”. M-a surprins în mod plăcut experienţa pe care am avut-o. Cu cei de vârsta ei nu interactionează decât rar. Va căpăta discernământul. la rândul ei. b. ea fiind evitată de aceştia nu numai pentru felul în care vorbeste şi se comportă. Insistând asupra necesităţii de a avea dialoguri mult mai deschise şi mai eficiente cu eleva (mai ales că se apropie cu paşi repezi spre pubertate. utilizând atlasul. Ele au în vedere doar să îi hrănească. dau vina pe şcoală. mai ales în ultimii ani. stipulează faptul că fiii au locul lor în cadrul familiei. Nivelul scăzut de educaţie se vede şi din faptul că ei nu acordă importanţă prea mare şcolii. eleva X nici nu este invitată la zilele de naştere ale colegilor ei. iar tatăl. în felul acesta făcându-le în mod involuntar un mare deserviciu – copiii îşi pierd încrederea în părinţi sau în educatori (depinde de caz). în una din vizitele mele la domiciliul elevilor mei. Ori în ultima perioadă. desfăşura în fiecare seară jocuri cu cei doi fii ai săi – unul de 5 ani . pe profesori. tatăl nu este de acord (în consens cu mama) că fiica lor are nevoie de prieteni. timpul petrecut nu este de calitate. că trebuie să îşi respecte părinţii şi atunci când este cazul. Ba mai mult. c. pierd din atenţie ceea ce este esential – unitatea familiei. In urma cercetărilor şi convorbirilor întreprinse. să se retragă lasând adulşii să îşi discute problemele. O educaţie sănătoasa. tentat fiind să îl imite pe adult. iar atunci are comportamente inadecvate. De aceea. Lipsa de timp şi necesitatea de a câstiga cât mai mult din punct de vedere financiar. A fi părinte şi avea grijă de copilul tău nu înseamnă doar a-i putea satisface necesităţile materiale. am putut desprinde următoarele concluzii: a. In dorinţa de a realiza cât mai mult din punct de vedere material. şi refuzul lor de a da o mână de ajutor în mod real educatorului. să stabilească itinerariul. Făcând o radiografiere a subiectelor de discuţie dintre părinţi şi copil. Este lumea pe care îşi pregătesc copiii. .

In marea majoritate a cazurilor. el a început să acumuleze lacune în cunoştinte.Am întâlnit chiar familii de intelectuali care recunosc deja. fără explicaţii anterioare. aeromodelism. Copilul este foarte lacunar în exprimare. . era total neavizat în astfel de probleme. etc. iar pentru aceasta foarte mulţi dintre părinţi au început să ceară ajutorul psihologilor. Se poate remarca. In dialogul de mai sus se observă inabilitatea celor două părţi de a comunica în mod real. Bibliografie: 1. părinţii nu îşi pun problema dacă pedeapsa aplicată este înţeleasă de copil. bazate pe impunerea disciplinei prin metode dure. Anghelescu “Şcoala părinţilor – un site pentru mama şi tata“ – “Abilităţile parentale ale părinţilor din Romania“ – 2 ibidem 3 C. Rămânea cu gura cascată când se discuta aşa ceva în clasă şi se simţea frustrat când colegii lui reuşeau să discute despre astfel de lucruri şi el nu. de abuz fizic sau psihic asupra copilului. animale ciudate.Să zicem că da. Părinţii nu cunosc alternative şi nu au abilitatea de a colabora cu copilul în stabilirea unor reguli clare. ei fac de fapt primul pas către rezolvarea ei neuitând în acelaşi timp că niciun tratat de comunicare din lume nu poate fi eficient fără a fi însoţit de dragoste şi.De afară. de respect pentru copil.Şi acum de unde vii ? . neîncredere în sine. Conştientizând această problemă. “Nu îi voi putea face mândri de mine “. iar acest lucru se întâmplă cu preponderenţ în mediul urban şi mai puţin în cel rural“3 . Dar el avea nevoie şi de altceva! Avea nevoie de o comunicare deschisă cu părinţii lui despre lucruri care îl pasionau şi despre care. Este vorba despre lucruri ce ţin de cultura generală cum ar fi: sistemul solar. când fiul are doar 9 ani. deocamdată.Da. necesitatea de a se elibera de energia acumulată etc. să refuze ajutorul educatorului şi şi-a făcut prieteni care nu reprezentau exemple bune de urmat. nu ştia nimic. îndeosebi în mediul rural. părinţii îl întrebau la întoarcerea lor acasă (în jurul orei 20-21) de ceea ce credeau ei că reprezintă prioritatea fiului lor – şcoala. aplicată în general spontan. De multe ori. Nu mai reuşesc să comunice cu el deoarece. în care copilul este obligat să şsi asculte necondiţionat părinţii. educatorilor. de asemenea. indiferent ce vârstă ar avea acesta. Anghelescu Şcoala părinţilor – un site pentru mama şi tata“ – “Abilităţile parentale ale părinţilor din Romania“ – . Marea majoritate a părinţilor recunosc importanţa jocului pentru dezvoltarea copilului şi “mai mult de 2/3 din părinţi îşi rezervă timp pentru a-l petrece cu copilul. faptul că sunt puternic înrădacinate modelele de educaţie vechi. persoanelor avizate în acest domeniu. ce poate determina în timp lipsă de initiaţivă.Ce ai facut azi la şcoală? . Ba tot mai des fiul le reproşează: “Nu ştii altceva să mă întrebi decât de şcoală? Nu vrei să mai discutam şi despre altceva? Inţelege că în felul ăsta. ci consideră că “aşa va ţine minte“ şi nu va mai greşi altădată. tendinţe de izolare. Nu puţini din cei ce au astăzi copii realizează că în această perioadă este tot mai dificil să menţină dialogul deschis între ei şi copiii lor. Imaginea sa de sine se formează în jurul acestei idei de incapacitate. aceştia considerându-le atitudini normale ale părinţilor în procesul de educare şi disciplinare a copilului. Involuntar. astfel încât acesta să conştientizeze că a greşit şi să încerce să se controleze în alte contexte asemănătoare. să nu facă alegeri. .uri sterile: “De ce nu te ridici şi tu la înălţimea realizărilor surorii tale?“. că au pierdut contactul cu acesta. neavând timp de alte discuţii. In acest domeniu persistă modalităţi şi stiluri de viaţă bazate pe “educaţia traditională de tip conservator”. fusese crescut până la 6 ani de bunici) acum nu mai ştiu cum să o facă. nu sunt conştientizate de către părinţi.Ai răspuns la ore? . este pedeapsa fizică. Cu toate că era un elev cu o inteligenţă sclipitoare. Părinţii dovedesc prin practicile utilizate în scopul disciplinării copilului o lipsă de cunoaştere a specificului dezvoltării copilului cum ar fi: curiozitatea acestuia. “Nu voi putea niciodată să o ajung pe sora mea”. unde “ponderea pedepselor fizice este mult mai mare decât în mediul urban“1. C. Modalitaţile de disciplinare constituie un alt punct vulnerabil al comunicării părinţi – copii. Urmare a acestei atitudini din partea părinţilor. dacă timp de ceva ani (2-3 ani) nu au avut timp (se întorceau acasă când acesta dormea şi. nu mă mai interesează şcoala“. nu în ultimul rând. . Metodele traumatizante.Bine. de multe ori “ca rezultat al starii de nervozitate a părintelui şi nu din cauza unor greşeli grave făcute de copil“2. Părinţii au o dorinţă extremă de disciplinare a copilului lor şi sancţionează indisciplina chiar după primul an de viaţă. mai mult.Ţi-ai făcut temele? . “De ce nu te mai potoleşti odata?“ Aceste cuvinte capătă în conştiinţa copilului o altă conotaţie: “ Nu sunt bun de nimic“ . Principala măsura de constrângere folosită de părinţi pentru a-l face pe copil să asculte. Anghelescu “Şcoala părinţilor – un site pentru mama şi tata“ – “Abilităţile parentale ale părinţilor din Romania 1 C. depresie. O discutie caracteristică pentru acest tip de situaţie este următoarea: . să nu îşi exprime propria opinie. adultul părinte formulează reproşurile sub forma unor “ de ce”. dorinţa de a se afirma în cercul de prieteni. iar părinţii au devenit stereotipi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful