Cerşetoria, o inovaţie …

Cerşetoria în Romania – o sursă de venit. Mereu auziţi în staţiile de metrou sau

pe la televizor, anunţuri prin care se încearcă eliminarea cerşetorilor, se face comunicare
la populaţie de a nu mai da bani cerşetorilor. Cred ca toţi aţi văzut în Cluj Napoca
cerşetori, pe stradă, prin mijloacele de transport în comun. Sunt câteva modalităţi celebre
de a face bani. Foarte mulţi vin şi se plâng de viaţa grea în care trăiesc, de faptul că sunt
mulţi în familie, că sunt bolnavi, că nu au ce mânca. Ceea ce spun ei acolo e realitatea,
dar doar o parte mică din aceşti cerşetori, cerşesc cu adevărat pentru ei şi bunăstarea lor,
restul fac parte din anumite reţele de cerşetorie. Metode inovative de a cerşi nu încetează
să apară. De la persoane care dansează dezbrăcându-se în staţiile de metrou până la
concerte de muzică lăutăreasca în tranvai o altă metodă de a cerşi, nimic nu mai ne
surprinde. Nu e nimic mai neplăcut decât sa stai la un suc la o terasă şi să fii agresat
verbal de cerşetori, care fie doresc sa îţi vândă cine ştie ce icoană, pix ori buchet de flori
ofilit, fie îţi cer imperativ bani cash, cu mâna întinsă, folosind acelaşi clişeu verbal:
„Domnu, ajuta-mă şi pe mine cu un leu...”
Unii dintre noi îi privesc cu nepăsare, ştiind că donaţia nu va fi folosită pentru
îmbunătăţirea nivelului de trai al milogului, ci de cele mai multe ori va îngroşa contul
celor care patronează „afacerea”. Unii însă fie de ruşine, fie sunt mai miloşi şi cu frica lui
Dumnezeu, ori pur şi simplu mai uşor de impresionat, bagă mâna în tăcere în buzunar şi
pun banul în mâna întinsă în faţa lor fără sa crâcnească. Aceeaşi mână a cerşetorilor
plină de praf revine sistematic peste câteva zeci de minute şi trece din nou pe la mesele
populate de alţi clienţi...
Pe marginea şoselei de pe Calea Floresti, într-o zi înfierbântată de vară, un tânăr
surdo-mut cu un picior în ghips stătea cu mâna întinsă înspre maşinile care treceau pasiv
pe lângă el. La un moment dat, o doamnă opreşte lângă tânăr, a deschis uşa din dreapta şi
i-a întins acestuia un sandwich . Tânărul a întins mâna luând sandwich-ul reproşându-i
faptul că nu-i oferă bani şi a vrut să intre în maşină cerându-i socoteală femeii. Aceasta
încă tulburată de faptul ca presupusul surdo-mut de fapt vorbea a apăsat pe acceleraţie
pornind în viteză pe Calea Floreşti .

1
 În zilele toride de vară, terasele din Piaţa Muzeului, de pe Bulevardul Eroilor şi de
pe Strada Piezişă sunt mereu asaltate de cerşetori. Fiecare dintre ei are propria sa poveste,
lacrimi şi ochi trişti care imploră milă. Unii au un membru amputat sau cangrenat
asaltează oamenii cu bileţele prin care cer ajutor financiar, alţii cară după ei copii mici
pentru a impresiona oamenii şi a primi un ban “ca să-i iau de mâncare la ăsta micu’.”.
Una dintre metodele inovatoare folosite de cerşetori se bazează pe cu totul alte
principii decât cele ale cerşetoriei “clasice”, presupunând ceva mai mult tact, mai multă
diplomaţie şi categoric multă stăpânire de sine. Un bărbat îmbrăcat elegant, ţinând în
mână o servietă, având o imagine îngrijită, opreşte cetăţeni pe stradă şi îi roagă să-l ajute
cu bani, precizând că este dintr-un alt oraş şi că tocmai i-a fost furat buletinul, aşa că nu
mai are cum să ajungă acasă. Credibilitatea sporeşte dacă bărbatul scoate dintr-un
buzunar al sacoului o carte de vizită pe care o înmânează “victimei”, promiţând că va
înapoia banii primiţi de îndată ce va fi contactat telefonic de către aceasta.
Cerşetorii care umblă pe la casele oamenilor, au un tupeu ieşit din comun. Dacă
nu sunt ajutaţi cu niciun leu, împing uşa cu piciorul şi intră în casă în cazul în care le se
deschide uşa. Insistă atât de mult să primească ceva, îndeosebi bani, încât oamenii
sfârşesc prin a le da, chiar şi numai pentru a-i face să plece. Această strategie care
presupune foarte multă insistenţă dă, de cele mai multe ori, roade. Evident, cei care
refuză să ofere bani cerşetorilor sunt înjuraţi, scuipaţi şi blestemaţi.
Într-un final, indiferent de metoda la care recurg, toţi reuşesc să strângă bani, aşa
că cerşetoria se dovedeşte a fi, sub orice formă, o afacere profitabilă.
Poliţia comunitară din diferite oraşe au recurs la diferite campanii pentru
stoparea cerşetoriei. La Târgu-Mures a fost lansată campania ,,Spune nu cerşetoriei,, o
campanie mai mult decât lăudabilă dar rămâne de văzut dacă va reuşi să schimbe ceva în
mentalitatea colectivă sau în vieţile nenorociţilor trimisi pe stradă să ceară pentru sporirea
considerabilă a veniturilor celor care i-au trimis. Problema însă nu se rezolva printr-o
campanie iniţiată de poliţia comunitară sau de primărie dacă nu contribui la stârpirea
fenomenului şi cetăţenii de rând. Atâta timp cât se vor găsi persoane care să trimită alte
persoane să stea cu mâna întinsă, se vor găsi şi cetăţeni care să pună bănuţii în mână.
E mult mai simplu şi mai comod să lipeşti afişe în staţiile de autobuz sau să împarţi
fluturaşi la colt de stradă decât să urmăresti şi să prinzi capii reţelelor mafiote care îi

2
conduc pe cei care fac bani cerşind. Atâta timp cât vom lupta împotriva cerşetoriei doar
cu mănuşi, distribuind pliante trecătorilor, umblând la efecte fără să stârpim cauza,
fenomenul cerşetoriei va continua să dăinuie şi să prospere, distrugând în acelaşi timp o
sumedenie de vieţi nevinovate.
O altă campanie ,,Prinţ şi Cerşetor" a fost lansată de Politia Capitalei avându-i ca
parteneri pe Organizaţia "Salvaţi copiii", Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului
Bucureşti, actorul Mircea Diaconu şi Grupul de presă MediaUno.
Un sondaj de opinie realizat în iunie, înainte de campanie, a arătat că 70 la sută dintre
bucureşteni dau bani cerşetorilor, majoritatea având venituri lunare sub 1.500 de lei.
Acţiunile poliţiei sunt limitate de legislaţie. Dacă se demonstrează că o persoană care este
capabilă de muncă apelează în mod repetat la cerşetorie, aceasta poate fi sancţionată.
Astfel, în 2009 Poliţia Capitalei a dat aproximativ 10.000 de amenzi însă cerşetorii nu le
plătesc. Iar ordonanţa care stabileşte regimul juridic al contravenienţelor prevede că în
cazul în care o persoană nu poate plăti o amendă, sancţiunea se poate transforma în
muncă în folosul comunităţii, doar cu acordul persoanei în cauză. Aceasta este o
problemă a legislaţiei. Nimeni nu e de acord să îşi transforme amenda în muncă în folosul
comunităţii şi nici nu plătesc contravenţia.
De aceea campania "Prinţ şi Cerşetor" încearcă să schimbe percepţia bucureştenilor de a
nu le mai da bani cerşetorilor.

Psihologul Cristiana Leviţchi explică motivele pentru care fenomenul

cerşetoriei cunoaşte un avânt impresionant.
“Educaţia de acasă dar şi credinţa, religia este cea care te învaţă că e bine să
dai din puţinul tău şi celui care are mai puţin decât tine, nu este întru totul sănătoasă
Din punct de vedere psihologic, oamenii prezintă o slăbiciune în faţa acestor tipuri de
situaţii. Bătrânii, mai ales, au inimă mare şi oferă bani, din veniturile lor mici, fiecărui
om care cerşeşte. În naivitatea lor, bieţii bătrâni nici nu îşi imaginează cât de săraci sunt
ei pe lângă oamenii pe care îi ajută.
Cerşetorii profită de naivitate trecătorilor şi de milostenia lor invaţând faptul că si prin
statul degeaba se poate câştiga bani. Explicaţia este în primul rînd de natura economică,

3
deoarece sunt mulţi oameni care nu au de lucru şi copii care nu au mers la şcoală. Însă
există o mentalitate care spune că se poate să mi se dea fără să fac nimic. Mentalitatea
asta, din păcate, o avem din perioada comunistă cînd statul ne dădea şi serviciu şi casa,
totul era stabil. Ideea e că, daca n-o sa le mai dea nimeni, ei n-o să mai aibă de unde să-
şi facă averi.
Cerşetorii merită apreciaţi pentru inventivitatea lor, pentru felul în care ajung să
cunoască psihologia umană şi să exploateze slăbiciunile oamenilor. Sub nicio formă,
însă, nu ar trebui ajutaţi cu bani. O monedă întinsă unui cerşetor nu este o mână întinsă
acelui om, e o susţinere puternică a acestui fenomen care pare să nu îşi mai găsească
sfârşitul.”

Dincolo de acest aspect, există numeroase reţele de traficanţi care exploatează

cerşetorii. Astfel, deşi cel căruia îi înmânăm banii este un bătrân neajutorat, nu pe el îl
ajutăm de fapt, ci o reţea de oameni – care nu duc deloc lipsa banilor şi care nici
neajutoraţi nu sunt. În astfel de situaţii, cerşetorii sunt victime ale unui abuz sau ale unui
şantaj. Acest fenomen al reţelelor organizate de cerşetori nu este foarte des întâlnit în
România, dar în afara graniţelor ţării cunoaşte o adevărată emancipare. Cei care cad
victime sunt, de foarte multe ori, oameni care doresc să muncească în străinătate şi, atraşi
de ofertele tentante de locuri de muncă, se avântă în această aventură care pe cei mai
mulţi îi costă libertatea. Oamenii ajung cerşetori prin Roma sau Barcelona sau orice alt
oraş mare din Europa, de unde nu pot scăpa şi nu pot contacta autorităţile, deoarece sunt
atent monitorizaţi de către capii reţelelor. Mafia din Estul Europei se află în spatele
cerşetorilor care au invadat străzile şi multe oraşe din Franţa, reţele româneşti fiind cele
care organizează traficul şi exploatarea infirmilor, unii dintre ei minori, care cerşesc în
intersecţii, afirmă cotidianul Le Parisien. La Nisa şi in zona oraşului Lyon, poliţia a
pornit operaţiuni împotriva cerşetorilor - unii dintre ei cu adevarat infirmi, alţii numai
simulează diferite handicapuri - şi a dezvăluit o parte din activităţile reţelelor care ii
recrutează, îi aduc în Franta, îi instruiesc şi apoi şi exploateaza. La nivel naţional însă,
astfel de cazuri sunt aproape inexistente.
Potrivit unor rapoarte întocmite de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca în
luna mai a anului 2009, cerşetorii clujeni nu sunt deloc ceea ce par a fi, iar situaţiile pe

4
care ei le povestesc atunci când întind mâna sunt foarte departe de realitate. Raportul
precizează faptul că un cerşetor clujean câştigă, în medie, 100 lei pe zi, deci 3000 lei pe
lună – asta în condiţiile în care salariul mediu pe economie se ridică abia la 1800 lei.
Altfel spus, un muncitor necalificat, care lucrează între opt şi zece ore pe zi în fabrici nu
câştigă nici pe departe venitul lunar al unui cerşetor.
Autorităţile sunt cele care se aleg mai mereu cu degete acuzatoare îndreptate spre
ele. Primăria Municipiului Cluj-Napoca a desfăşurat numeroase activităţi şi campanii de
stopare a acestui fenomen al cerşetoriei. Anul trecut, în luna iunie, Primăria a demarat o
campanie anti-cerşetorie denumită simplu “Nu încuraja cerşetoria!”. Proiectul şi-a propus
sesizarea oamenilor cu privire la adevăratele poveşti care stau în spatele cerşetorilor,
sperând că această conştientizare va determina clujenii să nu mai deschidă buzunarele
pentru cerşetori. Din păcate, campania nu a avut întocmai efectul dorit, astfel că numărul
cerşetorilor din Cluj a rămas la fel de mare. Iar lumea, evident, continuă să le dea bani.
Un cerşetor clujean strânge, lunar, circa 3000 lei. La o estimare de 150 de
cerşetori la nivel de Cluj-Napoca înseamnă o sumă totală de 450.000 lei neimpozitată,
întrucât niciun cerşetor nu plăteşte impozit pe venit. Pe deasupra, campaniile împotriva
cerşetoriei fac şi ele gaură în bugetul local, bani fiind necesari pentru stickere, flyere,
postere şi alte materiale informative. Desigur, mai rămâne să ne gândim la oamenii care,
din cerşetor în cerşetor, ajung să cedeze fiecare zeci sau chiar sute de lei.. Lipsurile nu
sunt atât de mari încât să provoace dezechilibre economice, dar mai ales în perioadă de
criză economică, ar fi mai bine dacă aceşti bani nu s-ar mai duce pentru o cauză pierdută.
Singura şansă de eradicare a acestui fenomen ar fi ca oamenii să înveţe să nu
mai dea bani mâinii întinse. Majoritatea oamenilor lucrează din greu pentru acei bani pe
care-i oferă cerşetorilor. “E doar un leu”, îşi spun mulţi, dar leul de la unul cu leul de la
altul...dintr-o dată ajung să fie mai mulţi bani decât salariile fiecăruia dintre cei milostivi.
Campaniile de educare în acest sens nu au prea avut efect, aşa că în mod cert nu în ele stă
rezolvarea problemei. De la fiecare om în parte trebuie să pornească refuzul de a oferi
bani cerşetorilor, iar într-un final aceştia nu vor mai avea de ales şi se vor orienta înspre
meserii cinstite, care aduc pâinea prin sudoarea frunţii, dar care sunt cu mult mai
apreciate şi mai respectate.

5
 Inventivitatea pare a fi, totuşi, punctul forte al celor care stau cu mâna întinsă.
Astfel că cerşetorii au găsit o soluţie prin care să scape de autorităţi şi de blamare:
vânzarea unor obiecte fără valoare în schimbul unei sume modice. Au început să vândă
crenguţe, păpădii, ziare distribuite gratuit şi multe alte astfel de obiecte. Toate în
schimbul a unu sau doi lei, cât îl lasă mâna pe cel ce a primit “cadoul”. Autorităţile nu pot
interveni în acest caz, deoarece nu mai este vorba de cerşetorie, ci de o prestare de
servicii. Eventual Garda Financiară ar avea un cuvânt de spus în acest sens, dar sumele
câştigate de cerşetori prin acest şiretlic sunt atât de mici încât nu merită luate în seamă
pentru o eventuală calculare a impozitului. Nomenclatura se schimbă în această situaţie,
nu mai avem de-a face cu cerşetori, ci cu “mici comercianţi”. Deşi lumea le dă bani tot
pentru că sunt marcaţi de poveştile lor triste (“Vă rog, doamnă, daţi-mi un leu pe
crenguţele astea, să iau şi eu la copil o pâine...”). Normal, nimeni nu va scoate bani
pentru că-şi doreşte cu adevărat creanga de castan sau păpădiile.
Dacă se întâmplă ca cerşetoria să nu dea roade, atunci trebuie apelat la alte
metode – probabil la asta s-au gândit cei care au transformat cerşetoria în furt. Aceştia
umblă pe la terase având cu ei cartoane sau dosare care conţin povestea lor (scrisă sumar,
trei rânduri mâzgălite cu pixul, sau dezvoltat, cu certificate medicale şi acte ataşate), şi le
aşază pe mese într-un mod absolut strategic: deasupra telefoanelor mobile sau ale
portmoneelor. Indiferent dacă oamenii îi ajută sau nu, cerşetorii îşi iau hârtiile înapoi cu
tot cu bunurile uitate neglient pe masă. Până ce victimele apucă să observe lipsa
obiectelor, cerşetorii sunt deja departe.
Metoda diversiunii este una la fel de exploatată. În vreme ce un cerşetor vine în
faţa victimei şi îşi începe monologul despre cât îi e de foame şi cât de mult l-ar ajuta un
leu sau doi, altul merge în spatele victimei şi îi scoate portmoneul sau telefonul din
geantă sau haină. Aceste situaţii sunt oarecum rare, iar victima este jefuită astfel din
cauza neglijenţei de a-şi fi lăsat buzunarele deschise şi obiectele de valoare la vedere.
În cazuri de furt, cerşetorii devin chiar mai repulsivi decât înainte. Dar nu toată
lumea ajunge să simtă cum e să fii furat sau înşelat de un cerşetor, aşa că lumea continuă
să le dea bani.

6
 Trist, dar adevărat. Până la schimbarea mentalităţilor oamenilor, rămâne să ne
complacem în situaţia aceasta şi să evităm să le dăm bani cerşetorilor, indiferent de cât de
neajutoraţi par şi indiferent de cât de impresionante sunt poveştile lor. De cele mai multe
ori, aceste poveşti nu există în realitate.
Ca o concluzie, întregul plan de activitate al poliţiei comunitare sau al primăriilor
nu reduc numărul de cerşetori reuşesc doar să scadă considerabil bugetul local alocat.
Singura şi cea mai eficientă soluţie trebuie să vină de la cetăţeanul de rând din iniţiativa
acestuia de a refuza să mai dea bani acelor ,,nevoiaşi,, aflaţi la colţ de stradă, în
mijloacele de transport în comun sau pe scările bisericii.

Goţa Georgiana Eliza

Jurnalism an II Idd