Agresivitatea si minciuna

Agresivitatea

Agresivitatea este una din trasaturile negative de caracter, consecinta a unor climate familiale negative
conflictuale, anxiogene, rigide.

Lemin K. (1974) subliniaza rolul pe care il joaca familia in aparitia agresivitatii la copil. Cand parintii
pedepsesc copii, ii furnizeaza un exemplu despre utilitatea agresivitatii chiar in momentul in care ei
incearca sa-l invete sa nu fie agresiv.

Bandura A. (1973): copilul invata din exemplele celorlalti. Daca un copil va asista la un comportament
agresiv al parintilor, el va fi mai agresiv intr-o situatie frustranta, decat daca acest lucru nu s-ar fi
intamplat.

Un impact puternic asupra accentuarii comportamentului agresiv al copiilor il are expunerea peste o
anumita limita si nediferentiata la ceea ce se ofera prin mass-media, in special prin televiziune.

O modalitate importanta in educatie o reprezinta consilierea psihologica si educationala. Tanarul trebuie

invatat sa se bazeze pe controlul de sine, pe capacitatile si abilitatile sale.

Nu trebuie sa penalizam brutal un comportament agresiv al copilului, ci trebuie sa-i canalizam tensiunea
si energia pe actiuni valorizate social.

Agresivitatea poate fi permisa sau controlata, impiedicata sa evolueze si sa devina trasatura de

personaliate. Daca acest comportament este o rezultanta factoriala, atunci si actiunea educativa trebuie
sa aiba acelasi statut.

Minciuna

Sillamy: „alterare constienta a adevarului”

Radu: „afirmatie falsa, cu scopul de a induce in eroare, producand prejudicii de ordin material sau moral
altuia si aducand beneficii autorului ei”.

Piaget:

- Copilul mic denatureaza realitatea, se abate de multe ori de la ceea ce primeste prin simturi, isi
atribuie comportamente sau intamplari deosebite al caror erou este, dar cu toate acestea el nu
este decat un „pseudo-mincinos”.
- La acest nivel nu se poate vorbi de o trasatura carateriala stabilizata, ci mai mult de o
predispozitie pentru aceasta
- Copilul mic nu este suficient maturizat cognitiv pentru a-si analiza fabulatiile pentru a le vedea
efectele si pentru a le valoriza, dar nici nu se poate cere asa ceva
Neveanu P. : „la adolescent obiceiul de a minti indica fie o suferinta afectiva, fie refuzul de a se integra in
mediu, fie o dizarmonie a personalitatii”.
Sillamy: mitomania e arma perfida a celor slabi, gelosi, invidiosi, autori de scrisori anonime si de acuzatii
neintemeiate.
Clasificarea minciunii dupa Buhler:
1. Minciuna sociala
2. Minciuna asociala
3. Minciuna antisociala
Remedii pedagogice: dezvoltarea la copilul mic a simtului realului, deprinderea cu exactitat.